25 NOIEMBRIE 2017

Bună dimineața, prieteni!

La adresa dicuoctavian.blogspot.com găsiți zilnic toate materialele prezentate de mine grupat. Puteți transmite această adresă tuturor prietenilor Dumneavoastră.

Să aveți un weekend minunat!

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Noiembrie

Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; Sf M Mc Ecaterina; Sf M Mc Mercurie; dezlegare la pește

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

  În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Ap. Galateni 3, 23-29; 4, 1-5

  Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Zic însă: Câtă vreme moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; ci este sub epitropi şi iconomi, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram copii, eram robi înţelesurilor celor slabe ale lumii. Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

  Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maicasa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgânul Maximin. Deci, rudeniile şi maică să adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dânsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzând că o supără mult, a zis către dânşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tânăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Ei, văzând că nu este cu putinţă a se afla vreun tânăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decât dânsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dânsa. Iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!”

Maică-sa cunoscând un părinte duhovnicesc, om sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dânsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dânsul. Iar el, văzând pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rânduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vâneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dânsa: „Eu ştiu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gândite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cât este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut”.

Acestea auzindu-le fericită Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pământesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrânul dacă sunt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sunt adevărate şi încă mai multe daruri are tânărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: „Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atâta?”. Iar el a răspuns: „Acest tânăr nu are tată pe pământ, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfânta, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura”.

Ecaterina a zis către dânsul: „Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tânărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atât de minunate?” Iar bătrânul a zis către dânsa: „Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă”. Iar ea a zis către dânsul: „Te văd pe tine om priceput, bătrân cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine”.

Atunci bătrânul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dânsa: „Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tânărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizând uşile cămării tale, fă rugăciune către dânsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dânsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău”.

Atunci, luând fecioara sfântă icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrânul. Deci rugându-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfântul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decât soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maică Să, încât nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcându-se de trei ori, a auzit pe Preasfânta Fecioară zicând către Fiul său: „Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cât este de frumoasă şi cu chip cuvios”. Iar El a răspuns: „Foarte întunecată este şi grozavă, încât nu pot privi la dânsa!” Apoi iarăşi a zis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decât toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decât fecioarele tuturor cetăţenilor?” Iar Hristos a răspuns: „Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgânătate şi de aceea nu voi căuta spre dânsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă”.

Iar Preabinecuvântata Maică a zis către Dânsul: „Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă”. Iar Hristos a răspuns: „Să meargă la bătrânul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar”.

Acestea văzând şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se miră de acea vedenie. Făcându-se ziuă, a mers cu câteva roabe ale sale la chilia sfântului bătrân şi, căzând cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l rugă să o povăţuiască pe dânsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începând de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, până la venirea cea mai de pe urmă a Stăpânului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfârşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dânsul Sfântul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrânul să se roage iarăşi cu multă râvnă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcându-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcându-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi până când a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blândeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicând: „Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?” Iar El a răspuns: „Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe când mai înainte era ruşinată şi ocărita. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe când mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dânsa, pe când mai înainte o compătimeam; şi atât de mult o iubesc, încât voiesc să Mi-o logodesc mireasă”.

Atunci Ecaterina a căzut la pământ, zicând: „Nu sunt vrednică, Preaslăvite Stăpâne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi”. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mâna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: „Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dânsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale”. Atunci Stăpânul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicând acestea: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pământesc”.

Acestea zicând Hristos Domnul, s-a sfârşit vedenia. Şi deşteptându-se fecioară, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atâta veselie şi bucurie, încât din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atât s-a schimbat de minunat, încât nu mai gândea nicidecum la lucrurile pământeşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea râvna fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dânsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducând fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar când a sosit ziua urâtei prăznuiri, a jertfit mai întâi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfă după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încât pretutindeni era strâmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvârşindu-se acestea şi văzând binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atâta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască râvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvârşeau jertfele. Iar când a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvânt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întâi i s-a plecat, dându-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: „Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atât de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor uriciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfârşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gândul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atâtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mântuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvântul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite”.

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mâniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputând a se împotrivi cuvintelor ei a zis: „Lasă-ne acum să ne săvârşim jertfă şi după aceasta vom asculta cuvintele tale”.

Deci, săvârşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgânesc, a poruncit să aducă pe sfânta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dânsa: „Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sunt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?” Eu sunt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pământului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sunt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpânului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzând la dânsa atâta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încât abia a vrut să creadă că a ieşit din pământeni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare.

Iar Sfânta, cunoscând gândul lui cel fărădelege, a zis către dânsul: „Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pământ sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vârtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atât de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta”.

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: „Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare”. Iar sfânta a răspuns împotrivă: „Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărâma. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea”.

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dânsa, temându-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: „Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre”.

Zicând acestea a poruncit să păzească pe sfânta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpânirii sale, în acest fel: „Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpânirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bârfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: „Gătiţi-vă cu sârguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sârguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covârşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sârguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită”.

Zicând acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicând: "Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvârşita în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atâţia ritori şi filosofi, se va ruşina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blândeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfânta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrând să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, până a nu ajunge trimişii la sfânta, a venit la dânsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: „Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei”.

Acestea zicându-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mândrie către Sfânta Ecaterina: „Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?” Iar sfânta i-a răspuns cu blândeţe: „Eu sunt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sunt nimicuri”. Dar ritorii au zis:

„De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atâta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atâta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?” Însă ea a răspuns: „Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dânsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sunt vrednice de râs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sunt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?”

Ritorul a zis: „Mai întâi preaînţeleptul Homer, rugându-se către Die, grăieşte: „Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte”. Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: „O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!” În acest fel cinsteau pe zei cei dintâi, şi mării şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu”.

Sfânta Ecaterina a răspuns: „Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dânsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dânsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mântuitoarea răstignire: „Va veni mai târziu cineva pe acest pământ şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spânzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii”. Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: „Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amândouă sunt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdând toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare”.

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dânsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pământ, arătând, învăţând şi bine făcând oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osândirea cea dintâi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfânt ucenicilor Săi. Iar ei, mergând în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimântat filosoful, rămânând fără răspuns şi neputând să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzându-l biruit, minunându-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfânta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicând: „Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?” Atunci împăratul mâniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerând să se roage pentru dânşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate câte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfântul Botez şi de darul Preasfântului Duh.

Sfânta, umplându-se de bucurie, a zis către dânşii: „Cu adevărat sunteţi fericiţi, căci lăsând întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecând cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pământ, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre milă Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgânii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni”.

Zicând acestea Sfânta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfânta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luându-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcându-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfânta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgânătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicând: „Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vârtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atâtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sunt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpânirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat”.

Iar Sfânta, ca o înţeleaptă ce era, pricepând gândul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dânsul: „Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sunt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dânsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decât porfira împărătească”. Împăratul iarăşi a zis: „Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni”.

Dar Sfânta a răspuns: „Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti”. Acestea a proorocit Sfânta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mâniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dânsa porfiră şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfânta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pântece, până ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atât de frumoasă. Iar sângele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pământul de dânsul. Dar Sfânta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încât toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mâncare până când se va mai gândi cu ce fel de munci s-o piardă pe dânsa.

Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vârtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încât nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo câteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobândească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gândul său, în taină, zicându-i acestea:

„Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezând în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atâta strălucire ieşea din faţa ei, încât nu puteam privi la dânsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dânsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicându-mi: „Stăpânul Hristos îţi trimite ţie această cunună”. De atunci am atâta dorinţă ca să o văd, încât nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină”. Iar Porfirie i-a răspuns: „Eu voi împlini dorinţa ta împărătească”. Deci, făcându-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dând străjerilor bani, au intrat la Sfânta.

Când a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzând degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: „Acum sunt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorâtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobândi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mâhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atâta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpân ca Acesta, de la Care primeşti atâtea daruri”.

Iar Sfânta i-a răspuns, zicând: „Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic”. Iar ea a zis către dânsa: „Mă tem de munci şi mai vârtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie”. Zis-a ei Sfântă: „Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, câtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic”.

Acestea zicând Sfânta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicând: „Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui”. Zis-a lui Sfânta Muceniţă: „Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?” Iar Porfirie a răspuns: „Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă”. Zis-a lui Sfânta: „Nu poate limbă să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui”.

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutând toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfânta Sa mireasă nebăgată în seamă atâtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dânsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicând: „Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici”. Cu astfel de cuvinte mângâind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, şezând împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atâtea daruri duhovniceşti, încât cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzând că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atâtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfânta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dânsa, a mărturisit adevărul, zicând: „Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mână omenească, ci Stăpânul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine”.

Deci, mirându-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dânsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicându-i acestea: „Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covârşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe”. Sfântă a zis: „Eu sunt pământ şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrâneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de bună cuviinţă şi de frumuseţea mea”.

Acestea vorbindu-le Sfânta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrând să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: „Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stânga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioară legată. Şi aşa, întorcându-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întâi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzându-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte”.

Plăcând împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfântă la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dânsa: „Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?” Iar ea a răspuns: „De multe ori ţi-am spus gândul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti”.

Văzând el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începându-se acea muncă, îndată s-a pogorât îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfânta din legături, iar roţile le-a sfărâmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi pagini rănindu-i, i-au omorât. Iar poporul ce era de faţă, văzând acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Dar împăratul se întunecase de mânie şi iarăşi se gândea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicând: „Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!” Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mânie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decât toate fiarele. Şi, lăsând pe Sfânta Ecaterina, şi-a întors minia asupra soţiei sale, uitându-şi dragostea cea firească faţă de dânsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sânii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungându-i, încât i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericită Augusta, răbdând acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi rugă ca să-i trimită ajutor din înălţime.

Deci, rupându-se sânii ei, curgea sângele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osânda aceasta a zis către Sfânta Ecaterina: „Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!” Iar aceea a zis: „Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!” Şi astfel a fost tăiată fericită împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luând noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: „Şi noi suntem ostaşi ai marelui Dumnezeu”.

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adâncul inimii, zicând: „Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!” Apoi, întorcându-se către ceilalţi ostaşi, a zis: „Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dânşii?” Iar ei nu i-au răspuns lui cuvânt, ci numai Porfirie a zis: „Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine”. Iar el a zis: „Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor”. Şi neputând mai mult a grăi de mânie, a poruncit să le tăie capetele tuturor; şi aşa s-au sfârşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: „Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu”.

După acestea, aducând muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dânsa: „Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întâmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atât de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atâta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată”.

Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutând să înşele pe mireasă lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzând că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decât diamantul, a dat asupra ei hotărârea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luând-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plângând pentru dânsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tânără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dânsa, tânguindu-se: „O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decât viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atâtea bunătăţi în viaţa aceasta, decât să mori ticăloşeşte?”

Iar ea a răspuns: „Lăsaţi plânsul cel fără de folos şi mai vârtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mântuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dânsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfârşit. Deci nu plângeţi pentru mine, ci plângeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfârşit, ca să vă munciţi în veci”.

Apoi, ajungând la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sânge sunt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sângele pe care-l vărs pentru Tine şi rânduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci”.

Astfel rugându-se, a zis chinuitorului: „Săvârşeşte-ţi porunca!” Iar el, întinzând sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sânge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin.

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Mercurie

     Deciu şi Valerian, păgânii împăraţi ai Romei, chemând pe toţi domnii şi boierii lor, s-au sfătuit pentru întinderea şi înmulţirea cinstirii zeilor lor şi pentru pierzarea şi risipirea sfintei credinţe creştineşti. Şi toţi, cu un gând, s-au învoit la acel sfat fărădelege şi au dat o poruncă în capitala Romei, care era scrisă astfel:

   "Împăraţii Romei, biruitorii cei nebiruiţi, pururea cinstiţi, marii credincioşi Deciu şi Valerian, împreună cu toţi boierii, dau în ştire că de vreme ce facerile de bine şi darurile zeilor noştri le-am cunoscut şi ne-am îndulcit şi de biruinţele ce ne sunt date nouă de la dânşii asupra vrăjmaşilor noştri; apoi, că tot felul de roade primim de la dânşii cu îndestulare, prin bună prefacere a văzduhurilor şi i-am cunoscut pe ei a fi nouă mari făcători de bine şi de obşte rînduitori pentru cele de folosul nostru.

    Drept aceea cu un sfat împreună glăsuit cu boierii, poruncim ca toată rânduiala poporului, liberi şi robi, ostaşii şi neostaşii, să aducă jertfă zeilor, căzând la dânşii şi cu rugăciune plecându-se. Iar dacă va îndrăzni cineva a călca dumnezeiasca noastră poruncă ce este întărită de noi cu sfat de obşte, pe unul ca acela poruncim ca să-l arunce legat în temniţă, apoi să se omoare prin felurite munci. Şi de se va pocăi, plecându-şi genunchii, de mare cinste se va învrednici de la noi.

    Iar de se va împotrivi, apoi după multe munci, să ia pedeapsă de sabie sau să fie aruncat în mare sau să se dea spre mâncare păsărilor şi câinilor; mai vârtos dacă se va afla cineva de credinţa creştinească, acela astfel să fie muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mare cinste şi daruri vor moşteni. Fiţi sănătoşi cu bună norocire".

    Astfel de poruncă împărătească fiind dată, s-a tulburat toată cetatea Romei, căci se propovăduia acea poruncă fără de Dumnezeu prin toată cetatea şi se trimitea prin toate cetăţile şi împrejurimile lor. În acea vreme s-au sculat barbarii asupra împărăţiei Romei şi pregăteau împăraţii oştile lor ca să iasă la război împotriva barbarilor. Deci au poruncit trupelor de prin toate cetăţile să se adune la Roma. Atunci a venit şi trupă în care era ostaş Mercurie şi se chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stăpânirea voievodului Saturnin.

    Deci, ieşind împăratul Deciu la război, a rămas în Roma Valerian şi, făcându-se multă vreme război şi măcel mare între barbari şi romani, s-a arătat lui Mercurie îngerul Domnului în chip de om mare, îmbrăcat în haine albe, ţinând în mâna să o sabie, şi a zis către dânsul: "Nu te teme, Mercurie, nici te înfricoşa, căci sunt trimis spre ajutor ţie, ca să te fac biruitor. Deci, primeşte această sabie şi porneşte asupra barbarilor şi, după ce-i vei birui, să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău!"

    Iar el fiind înspăimântat, i se părea că cel ce i s-a arătat este unul din boierii Romei. Şi luând sabia pe care i-o dăduse, a pornit cu mare iuţeală asupra potrivnicilor, pe care-i tăia ca pe nişte iarbă. Şi trecând prin trupele barbarilor, până la împăratul lor, l-a ucis cu sabia şi împreună cu el mulţime mare de ostaşi viteji, încât i se lipise mâna cu sânge de mânerul săbiei. Şi aşa au fost biruiţi şi izgoniţi barbarii de către romani.

    Atunci Deciu, văzând vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine şi, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate oştile. Apoi, părându-i-se lui Deciu căci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrăjmaşi, se veselea foarte şi împărţind oştilor aur mult, a slobozit pe fiecare într-ale lor. Iar ei împreună cu Mercurie mergând la Roma, făceau ospeţe mari prin cetăţi.

    Într-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dânsul îngerul, în acelaşi chip precum i se arătase şi mai înainte şi, lovindu-l în coastă, l-a deşteptat. Iar el văzând cele ce i se arătaseră, s-a înfricoşat şi a rămas mut. Apoi îngerul a zis către dânsul: "Mercurie, nu-ţi mai aduci aminte de ceea ce ţi-am zis în război? Vezi, ca să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, căci ţi se cade a pătimi pentru El şi a lua cunună de biruinţă împreună cu toţi sfinţii".

    Îngerul zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar el, venindu-şi în sine, a început a mulţumi lui Dumnezeu şi şi-a adus aminte de credinţa creştinească de care auzise de la moşul şi de la tatăl său. Căci tatăl său, anume Gordian, care a fost ostaş în aceeaşi trupă în care şi el mai pe urmă a fost ostaş, adeseori grăia: "Fericit este cel ce ostăşeşte Împăratului ceresc, că va primi de la El răsplată în împărăţia cea cerească! Căci Acel Împărat a făcut toate numai cu cuvântul şi are să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui".

    De aceste cuvinte ale tatălui său aducându-şi aminte Mercurie şi socotind cu mintea arătarea îngerului, s-a umplut de bucurie şi a început a plânge şi a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătosul, căci fiind ramură de copac verde, m-am uscat, neavând acum rădăcina cunoştinţei de Dumnezeu!"

    Astfel zicând în sine şi tânguindu-se, au venit slugile împărăteşti să-l cheme la împărat la un sfat. Iar Mercurie a spus că este bolnav şi a amânat împăratul sfatul pe altă zi; căci nu voia să se sfătuiască la nimic fără de Mercurie. Aşa de mult îl iubea şi îl cinstea. Iar a doua zi, chemând pe Mercurie cu cinste, s-a sfătuit împreună cu dânsul ceea ce era de folos împărăţiei Romei. Iar după sfat, a zis împăratul către Mercurie: "Să mergem împreună în capiştea Artemidei ca să-i aducem jertfă". Iar sfântul s-a despărţit în taină de împărat şi s-a dus la gazda sa.

    Însă unul din boieri l-a clevetit la împăratul, zicând: "Mare împărate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stăpâni împărăţia, binevoieşte cu blândeţe a mă asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta împărăţiei voastre şi pe care stăpânia voastră l-a preamărit, nu vine împreună cu noi în capiştea marei zeiţe ca să aducă jertfă pentru stăpânia voastră". Iar împăratul l-a întrebat, zicând: "Şi cine este acela care nu vrea să fie la un gând cu noi, să aducă jertfă cinstitei Artemida?"

    Răspuns-a boierul: "Sfetnicul Mercurie, pe care l-a mărit bunătatea împărăţiei voastre. Acela se leapădă şi nu vrea să se închine zeilor noştri". Iar împăratul a zis: "Oare nu bârfiţi asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu vă voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur şi voi cunoaşte adevărul cu dinadinsul. De nu va fi aşa precum ziceţi voi, apoi tare veţi fi pedepsiţi pentru clevetirea voastră. Iar de se va afla adevărul, veţi fi vrednici de cinste de la noi, ca nişte credincioşi zeilor şi împărăţiei noastre".

    Acestea zicând împăratul, îndată a trimis să cheme cu cinste pe Mercurie şi, venind el, a zis către dânsul Deciu: "Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punându-te voievod peste toţi domnii mei? Căci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arăţi nemulţumitor pentru o facere de bine că aceasta, pe care ţi-am făcut-o ţie? De ce treci cu vederea stăpânirea şi porunca mea, nedând zeilor noştri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credincioşi de-ai noştri?"

    Iar ostaşul cel viteaz al lui Hristos, după cuvântul Apostolului, dezbrăcându-se de omul cel vechi şi, prin Sfântul Botez, îmbrăcându-se în cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu, a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Cinstea ta să fie cu tine, căci eu n-am biruit pe vrăjmaşi cu ajutorul neputincioşilor voştri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Ia de la mine ceea ce mi-ai dat, căci eu gol am ieşit din pântecele maicii mele, şi gol mă voi duce".

    Acestea zicând, a deschis brâul cel ostăşesc, a dezbrăcat haina cea de boierie şi le-a aruncat înaintea picioarelor împăratului, zicând cu glas mare: "Auziţi toţi că sunt creştini!"

    Atunci Deciu a rămas uimit şi căuta la sfântul tăcând şi se miră de cuvântul lui cel cu îndrăzneală şi încă se minună de frumuseţea trupului lui. Căci sfântul era înalt cu statul şi rumen la faţă, arătând cu chipul bărbăţia ce era într-însul. Apoi a poruncit împăratul să-l pună în temniţă, zicând: "Acest om n-a priceput cinstea sa. Deci, când va cunoaşte ocară şi defăimarea, atunci mi se pare că se va întoarce la gândul cel bun". Iar sfântul, fiind dus în temniţă, mulţumea şi lăuda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarăşi i s-a arătat îngerul Domnului, zicând: "Îndrăzneşte, Mecurie şi nu te teme! Crede în Domnul pe Care L-ai mărturisit şi Acela te va izbăvi de tot necazul!" Prin acea arătare a îngerului, iarăşi s-a întărit Mercurie.

    A doua zi a şezut împăratul Deciu în divan şi, punând înaintea sa pe Sfântul Mercurie, a zis către dânsul: "Acest fel de cinste ţi se cuvine pentru nebunia ta, ca să stai ca un osândit la judecată". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degrabă pier, iar eu voi primi de la El pe cele ce rămân în veci". Împăratul a zis: "Spune nouă neamul tău şi patria". Sfântul a răspuns: "Dacă vrei să ştii neamul meu şi patria, îţi voi spune; pe tatăl meu l-a chemat Gordian, de neam scit şi a ostăşit în oastea martionilor; iar patria mea, către care merg cu sârguinţă, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Împăratului Celui ceresc".

    Împăratul a zis: "Dar pentru ce nu faci voia noastră şi nu împlineşti porunca ce este dată de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te închini zeilor, ca să primeşti dregătoria ta cea dintâi? Ori voieşti a muri în munci? Răspunde-mi degrab, căci pentru aceasta eşti chemat". Sfântul Mercurie a răspuns: "Eu pentru aceasta am venit ca să te biruiesc pe tine şi pe tatăl tău diavolul, aflător al tuturor răutăţilor şi să primesc cunună de biruinţă de la puitorul de nevoinţe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci împlineşte asupra mea ceea ce gândeşti, pentru că am platoşă şi pavăză prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea".

    Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a zis: "De vreme ce zici că ai pavăza şi platoşa credinţei, poruncesc ca să te spânzure gol între patru furci". Şi aceasta făcându-se, a zis muncitorul: "Unde sunt acum armele războiului tău?" Iar Sfântul, căutând spre cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Apoi împăratul a poruncit să aducă săbii şi cuţite ascuţite şi să taie trupul sfântului, iar pe pământ sub dânsul să aştearnă foc, pentru ca, deasupra fiind tăiat cu cuţitele şi dedesubt ars cu focul, să pătimească cumplit. Şi acestea făcându-se, curgea sângele din trupul lui că izvorul încât şi focul se stingea de sângele lui; iar sfântul toate acestea le răbda cu vitejie.

    După acestea tiranul a poruncit să-l dezlege ca să nu moară degrabă şi să-l închidă într-o casă. Luându-l slujitorii l-au dus, căci el nu putea singur să meargă, abia fiind viu, şi l-au aruncat în acea casă, crezând că îndată va muri. Deci sfântul zăcea ca un mort, abia suflând din cauza rănilor celor cumplite. Dar făcându-se noapte, a venit îngerul Domnului către dânsul şi a zis: "Pace ţie, bunule pătimitor!" şi l-a tămăduit pe el de răni. Iar sfântul simţind în sine putere, s-a sculat sănătos şi a mulţumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin îngerul Său.

    A doua zi, împăratul a poruncit să aducă pe sfântul înaintea sa. Şi mergând ostaşii la dânsul, l-au aflat sănătos şi l-au dus la împărat. Văzându-l împăratul că este sănătos, a zis: "Pe cel care l-a dus ieri de la noi ca pe un mort, acum umblă singur de sine ca şi cum n-ar fi avut nici o rană!" Deci a poruncit ostaşilor să-i caute rănile. Iar ei, căutând trupul mucenicului, au zis către împăratul: "Aşa să fie întregimea stăpânirii tale, precum are Mercurie trupul său, cu totul întreg şi fără prihană, ca şi cum nu s-ar fi atins de dânsul nici o muncă".

    Împăratul a zis: "Acum el va zice că Hristos l-a vindecat. Oare n-aţi adus voi vreun doctor la dânsul în strajă?" Iar ei au răspuns: "Ne jurăm pe stăpânirea voastră care îndreptează toată lumea, că nimeni nu l-a căutat; apoi nouă ni s-a părut că îndată va muri, iar cum s-a vindecat şi acum stă sănătos, nu ştim". Iar împăratul a zis: "Socotiţi căci cu farmecele creştineşti cel ce se părea ieri a fi mort, este astăzi sănătos?" Şi a zis cu mânie către sfântul: "Cine te-a tămăduit? Spune-ne nouă adevărul, căci mi se pare că nu fără vrăjitorie te-ai tămăduit".

    Sfântul a răspuns: "Chiar fără voia ta ai spus adevărul, căci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevărat al sufletelor şi al trupurilor, Acela m-a tămăduit pe mine, Care pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii împreună cu cei ce se închină idolilor, legându-i cu legături nedezlegate, îi va da focului gheenei, pentru că n-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Împăratul a zis: "Iarăşi voi umplea trupul tău cu răni şi voi vedea de te va vindeca Hristos pe Care Îl mărturiseşti".

    Sfântul a răspuns: "Cred Domnului meu Iisus Hristos că nu mă vei birui cu toate muncile tale, oricâte vei aduce asupra mea. Căci nu mă tem de dânsele deloc, fiind întărit cu cuvintele Stăpânului meu, Care a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă. Că după ucidere iarăşi mă va învia în ziua cea înfricoşată a dreptei Sale judecăţi". Atunci a poruncit împăratul să-l muncească iarăşi cu foc şi cu bătăi.

    Sfântul fiind bătut şi ars cu foc, ieşea bună mireasmă din trupul lui cel ars. Iar mucenicul răbda cu atâta vitejie, încât n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, aşa că se mirau toţi de răbdarea lui. Apoi împăratul a zis către dânsul în batjocură: "Unde este acum doctorul tău, ca să vină aici să te tămăduiască? Căci ai zis că şi după moarte poate să te ridice". Sfântul Mercurie a răspuns: "Fă ce voieşti, stăpânire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; căci chiar dacă-mi vei pierde trupul meu, însă sufletul va rămâne nestricat în veci".

    Deci împăratul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege o piatră mare de grumaji, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, să moară. Iar mucenicul fiind întărit cu darul lui Dumnezeu, a rămas multă vreme viu în acea muncă. Apoi, dezlegând piatra, a poruncit să-l bată cu bice, care aveau capetele ferecate cu aramă. Şi îndată a fost bătut fără cruţare, încât şi pământul s-a înroşit de sângele lui. Însă el, ca un diamant tare, răbda cu bărbăţie, zicând: "Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău!"

    Văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă nicidecum spre voia lui, şi acum nemaiavând vreme să-l muncească mai mult, pentru că se sârguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urmă, astfel: "Mercurie, care a socotit drept nimic zeii noştri şi a defăimat cinstita poruncă a blândeţei noastre, porunceşte stăpânirea noastră să-l ducă în ţara Capadochiei şi acolo să-i taie capul spre învăţătura multora. Căci cel ce se împotriveşte împăratului, după multe munci, se pedepseşte cu sabie".

    Deci ostaşii, luând pe sfântul, l-au pus pe un dobitoc şi l-au legat, căci era trupul lui foarte slăbit de multe munci şi l-au dus în Capadochia. Ajungând el în Cezareea, Domnul S-a arătat sfântului şi i-a zis: "Mercurie, vino la Mine şi te odihneşte! Alergarea ai săvârşit şi credinţa ai păzit, deci primeşte cununa nevoinţei tale, căci aici se cade a te sfârşi". Iar Mucenicul, întărindu-se prin acea vedenie a Mântuitorului şi dorind ca mai degrabă să se dezlege de trup şi să vieţuiască în Hristos, a zis către ostaşii care erau împreună cu dânsul: "Faceţi ceea ce vi s-a poruncit şi nu amânaţi porunca mai mult; iar Domnul, Care cheamă pe toţi spre pocăinţă, să vă dea darul Său; căci fiind bogat în milă, dă darurile Sale cu îndestulare celor ce vin la Dânsul!"

    Zicând acestea, ostaşii i-au tăiat capul în bună mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în a douăzeci şi cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi după tăierea sfântului, s-a aflat trupul lui alb ca zăpada şi ieşea dintr-însul bună mireasmă de mir de mult preţ şi tămâie. Pentru o minune ca aceea, mulţi au crezut în Hristos. Apoi sfântul trup a fost pus cu cinste la loc însemnat care dădea multe tămăduiri celor bolnavi.

    Pe acest sfânt ostaş şi Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucură cu sufletul în cer, l-a orânduit Doamnă, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, la o minunată slujbă ostăşească precum aceasta: Când se ruga Sfântul Vasile cel Mare înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu - lângă care era icoana Sfântului Marelui Mucenic Mercurie, cu suliţa ca un ostaş -, ca răucredinciosul împărat Iulian Paravatul, mare prigonitor şi pierzător al dreptcredincioşilor creştini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perşii, spre pierderea credinţei creştineşti. Atunci a văzut că s-a făcut nevăzută, după puţin timp, icoana Sfântului Mercurie, care era lângă cea a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; apoi, după aceea, s-a arătat cu suliţa sângerată.

    Chiar în acelaşi timp, în depărtatul război, Iulian a fost însuliţat de un ostaş necunoscut, care, îndată ce l-a însuliţat, s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer şi, grăind hule asupra lui Hristos, a zis: "Ai biruit Galileene!"

    Această minune s-a adeverit atunci, că însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, a trimis pe acest plăcut al lui Dumnezeu şi al ei, pe Sfântul purtătorul de biruinţă Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care prăznuieşte către biserica cea care avea război, spre pedeapsa împotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul şi spre apărarea sfintei credinţe şi a dreptcredincioşilor creştini.

    Cu a cărui sfânta folosire şi apărare să ne fie şi nouă spre ajutor, ca să fim păziţi de vrăjmaşii cei potrivnici lui Dumnezeu şi să fie biruiţi cu ajutorul lui, ca împreună cu dânsul să slăvim pe Dumnezeu şi pe Maică Să în vecii vecilor. Amin

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR DESPRE POST

Sf. Ioan Gura de Aur: "Daca Adam implinea porunca postului avea sa se mantuiasca"

Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21). Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el.

Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?

Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte. Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.

Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat.

Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea 3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii. Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului şi vei avea mult folos.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 25 Noiembrie (dezlegare la pește)

A.   GUSTĂRI

Peşte pescăresc

 750 g. crap,

 3 linguri ulei,

 2 cepe,

 4-5 căţei usturoi

 1/4 linguriţă cimbru pisat,

 2-3 linguri bulion,

 1 ½ pahar apă,

 un vârf cuţit zahăr,

 sare

Peştele proaspăt sau dezgheţat se taie în bucăţi nu prea mari, se sărează şi se lasă să stea într-un vas acoperit până se prepară următorul sos: se pune într-o cratiţă ceapa tăiată mărunt, se toarnă apa şi se lasă să fiarbă la foc mic 10-15 minute, apoi se adaugă uleiul, zahărul, usturoiul bine strivit, cimbrul şi bulionul. După ce dă un clocot-două, se pun bucăţile de peşte, se potriveşte de sare şi se lasă să fiarbă acoperit, la foc foarte mic sau în cuptor până când scade bine sosul.

B.    SALATE

Salată de cod

cod 1.2 kg
ceapă 150 g
morcovi 100 g
ţelina 100 g
cartofi 1.2 kg
mazăre verde (conservă) 200 g
fasole verde (conservă) 200 g
gogoşari în oţet 200 g
castraveţi în oţet 200 g
maioneză de post 1 kg
sare

Morcovii, ţelina şi ceapa se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert 45 minute se adugă peştele, care se fierbe 15 minute, se ia de pe foc, se lasă să se răcească, se dezosează şi se rupe în bucăţi mici. Morcovii şi ţelina se scot din apă şi se taie cuburi. Cartofii se fierb în apă cu sare, se curăţă şi se taie cuburi, fasolea se taie bucăţi de 2-3 cm, mazărea se scurge bine, iar gogoşarii şi castraveţii se taie cuburi. Se amestecă totul, împreună cu două treimi din maioneza de post, se aranjează salata pe un platou şi se decorează cu restul de maioneză de post.

C.    SOSURI

Sos pescăresc

Se pune într-o cratiţă ceapa tăiată mărunt, se toarnă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic 10-15 minute, apoi se adaugă uleiul, zahărul, usturoiul bine strivit, cimbrul şi bulionul. După ce dă un clocot-două, e gata!

D.   BORŞURI

Ciorbă de peşte

- peşte mic de baltă (orice) 3 kg,
- peşte mare (capete şi cozi de somn sau somon, ştiucă, crap etc.)
-ţelină
-gulie
-morcov
-ceapă
-praz
-păstrânac
-pătrunjel
-frunze leuştean
-frunze pătrunjel
-borş
-sare
-piper
-vegeta

Se fierbe peştele mic în apă fără sare până se face zdrenţe, după care se strecoară şi se aruncă peştele păstrându-se zeama. Se taie zarzavatul cubuleţe şi se pune la fiert în zeama strecurată de peşte până fierbe. Se adaugă borşul (1/3 borş din cantitatea de zeamă de peşte) şi se dau câteva clocote. Se reglează cu condimente după gust. Se introduce peştele mare şi se lasă la fiert max 7 min să se păstreze bucăţile întregi. Se adaugă frunzele de leuştean şi de pătrunjel şi se mai dă un clocot.

E.     MÂNCĂRURI

File de macrou în sos de roşii

-5 bucăţi file de macrou (poate fi şi congelat)
-3 linguri bulion sau 300 ml suc de roşii
-ulei de măsline
-o ceapă
-condimente (cimbru,piper,ienibahar boabe,pătrunjel,praf usturoi,delikat)

Într-o tavă aşezăm peştele, turnăm puţin ulei de măsline apoi adăugăm sucul de roşii sau bulionul diluat în apă în care am pus şi condimentele.

Tăiem ceapa şi presărăm deasupra, acoperim tava cu folie şi dăm la cuptor.

Înainte de a scoate peştele din cuptor cu 5-7 minute luăm folia de deasupra ca să se rumenească puţin.

Dacă peştele e congelat, trebuie ţinut în cuptor cam 30-40 minute.
Dacă e proaspăt îl ţinem 20-25 minute.

F.     DULCIURI

Delicioasa cu mere

Aluat:
12 linguri de zahăr
12 linguri de ulei
12 linguri de apă
1 plic de bicarbonat
1 căniţă de cafea cu suc de roşii
făină cât cuprinde
1 praf de sare

Umplutura:
10 mere rase cu coajă
1 zahăr vanilat
1 lingură de scorţişoară în pudră
8 linguri de zahăr

Se amestecă zahărul cu apa, cu sarea şi uleiul. Separat, peste bicarbonat, punem sucul de roşii şi amestecăm. Vărsăm aceasta peste compoziţie, adăugăm faina, formăm un aluat care să nu se lipească. Pe puţină făină, întindem 2 foi. Aşezăm prima foaie în tava neunsă, înţepăm cu o furculiţă şi depunem umplutura. Acoperim cu a doua foaie, dăm la cuptor la 180 grade C cam 15-20 de minute. Verificăm coptura cu scobitoarea.

Lăsăm să se răcească, presărăm zahăr pudră şi scorţişoară.

ISTORIE PE ZILE 25 Noiembrie

Evenimente

·         571 I.Hr: Regele Romei, Servius Tullius, sărbătoreşte triumfal  victoria sa asupra etruscilor. Servus Tullius era cel de-al șaselea rege roman, fiind urmașul lui Tarquinius Priscus. Servius Tullius a preluat tronul în anul 578 î.H. Legendele spun că el ar fi construit un sanctuar pe colina Aventin și se crede că tot el a construit un zid în jurul orașului. Însă una dintre importantele sale reforme a fost împărțirea locuitorilor Romei, fie plebei, fie patricieni, în 6 categorii censitare având la bază centuria. Aceste categorii implicau  responsabilități militare și financiare, iar ulltima categorie era cea care nu avea deloc bani. În timpul lui Servus Tullius, Roma era împărțită în în 193 de centurii care formau ,,comitia centuriata”. O altă reformă extrem de importantă a fost împărțirea orașului în 4 triburi orășenești și 26 de triburi rurale, față de 3 triburi existente  înainte (conform legendelor împărțirea Romei în 3 triburi a fost o reformă a legendarului Romulus). În anul 534 î.H. Servius Tullius a fost asasinat  de către fiica sa, Tullia, care era soția lui Tarquinius Superbus, care avea să devină ultimul rege al Romei.

·         1034: Malcolm al II-lea al Scoției moare. Duncan, fiul celei de-a doua fiice, în locul lui Macbeth, fiul fiicei mai mari, moștenește tronul.

·         1120: La naufragiul Corabiei Albe moare prințul Angliei William Adelin, fiul lui Henry I al Angliei (cel mai tânăr fiu al lui William Cuceritorul).

·         1177: Bătălia de la Montgisard, singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciați. Armatele unite ale lui Baudoin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană. Bătălia de la Montgisard a avut loc între Saladin și Regatul Ierusalimului pe 25 noiembrie 1177. În 1177, regatul cruciat se afla în fața unei crize de succesiune. Regele Balduin al IV-lea era un lepros și nu putea lăsa un moștenitor. Sora lui, Sibila, era lăsată văduvă și gravidă de către William de Montferrat, iar nobilii regatului începuseră să caute un alt soț potrivit. În același timp, Filip de Alsacia, conte de Flandra, sosise în pelerinaj și ceruse ca Sibila să fie măritată cu unul dintre vasalii săi. Filip și Balduin plănuiau de asemenea o alianță cu Imperiul Bizantin pentru un atac naval asupra Egiptului; însă nici unul dintre aceste planuri nu a fost pus în aplicare. Între timp, Saladin plănuia propria sa invazie asupra regatului, dinspre Egipt. Aflând despre planurile lui Saladin, Balduin al IV-lea a părăsit Ierusalimul cu, potrivit lui William de Tir, numai 375 de cavaleri pentru a încerca o defensivă la Ascalon, însă Balduin a rămas blocat acolo de către Saladin care, potrivit din nou lui William de Tir, avea 26.000 de oameni. Însoțindu-l pe Balduin era Raynald de Chatillon, lord de Transiordania, care tocmai fusese eliberat din captivitate la Alep, în 1176. Raynald era un inamic înrăit al lui Saladin și totodată comandantul armatei, deoarece regele Balduin era prea bolnav pentru o astfel de sarcină. Călătorind de asemenea cu armata erau Odo de St Amand, maestrul Cavalerilor Templieri, Balduin de Ibelin, fratele său Balian, Reginald de Sidon și Josselin al III-lea de Edessa. O altă armată a templierilor a încercat să se regrupeze cu Balduin la Ascalon, însă au fost asediați de asemenea la Gaza. Saladin și-a continuat marșul spre Ierusalim, gândindu-se că Balduin nu va îndrăzni să-l urmărească cu atât de puțini oameni. El a atacat Ramla, Lydda și Arsuf, însă, din cauză că nu considera că Balduin prezintă vreun pericol, a permis armatei sale să se răspândească pe o suprafață mare, pentru a jefui și a distruge. Cu toate acestea, atât Balduin, cât și templierii au reușit să scape de blocade și să mărșăluiască de-a lungul coastei, sperând să-l întâlnească pe Saladin înainte ca acesta să ajungă la Ierusalim. Forțele combinate ale lui Balduin și ale templierilor numărau cavalerii lui Balduin, 80 de templieri și câteva mii infanterie. L-au întâlnit pe Saladin la Montgisard, lângă Ramla, surprinzându-l complet, deoarece armata sa nu putea evita bătălia. Saladin și-a reorganizat armata cât mai repede posibil, împărțind-o într-un centru flancat de două aripi înaintate, una dintre care era comandată de nepotul său, Taqi al-Din, însă cavaleria nu se odihnise de când plecaseră din Egipt, iar caii erau epuizați de oboseală. În timp ce Saladin își manevra flancurile astfel încât un deal din apropiere să îi asigure ariergarda, creștinii au atacat linia centrală. Musulmanii au fost puși pe fugă cu pierderi grele, iar proviziile au căzut în mâinile creștinilor. Fiul lui Taqi al-Din, Ahmed, a fost omorât în luptă, iar juristul Diya al-Din Isa a fost luat prizonier. Saladin însuși a scăpat numai datorită cămilei sale de curse. Traducerile în franceza veche a scrierilor lui William de Tir, atribuite în mare parte lui Ernoul, susțin că Sfântul Gheorghe a luptat în acea zi alături de Balduin și Raynald.Balduin l-a urmărit pe Saladin până la căderea nopții și apoi s-a retras la Ascalon. Inundat de zece zile de ploi torențiale și suferind pierderea a aproximativ 90 la sută din armata sa, inclusiv garda sa personală de mameluci, Saladin a fugit înapoi în Egipt, hărțuit de beduini de-a lungul drumului. Numai o zecime din armata lui a reușit să se întoarcă în Egipt împreună cu el. Saladin, temându-se de fragilitatea dominației sale asupra Egiptului și a alianței cu vasalii săi sirieni, a răspândit propaganda că de fapt creștinii au fost cei care au pierdut bătălia; Balduin și-a propagandizat victoria de asemenea. El a ridicat o mănăstire benedictină pe câmpul de bătălie, dedicată Sf. Caterina de Alexandria, a cărei zi de serbare picase chiar în ziua bătăliei. Cu toate acestea, a fost o victorie dificilă; Roger de Moulins, maestru al Cavalerilor Ospitalieri, a relatat că 1.100 de oameni fuseseră omorâți, iar 750 se întorseseră acasă răniți. Între timp, Raymond al III-lea de Tripoli și Bohemund al III-lea de Antiohia i s-au alăturat lui Filip de Alsacia într-o expediție separată împotriva cetății Harim din Siria. Asediul Harimului a durat până în 1178, iar înfrângerea lui Saladin la Montgisard l-a împiedicat să intervină în ajutorul vasalilor săi sirieni. În ciuda unui an de relativă pace, până în 1179, Saladin a reușit să își reia atacurile asupra regatului și să inițieze o nouă decadă de războaie care va culmina cu bătălia de la Hattin din 1187.
 În filmul din 2005, Regatul Cerului, se face aluzie la bătălia de la Montgisard, drept o bătălie în care regele Balduin al IV-lea, în vârstă de 16 ani, l-a învins pe Saladin. O referire la bătălie este făcută și în romanul autorului suedez Jan Guillou, Tempelriddaren (Cavalerii Templieri), în care protagonistul, Arn Magnusson (de Gothia) este portretizat drept un înalt membru al Cavalerilor Templieri, care a comandat un contingent al armatei în bătălia de la Montgisard.

·         1491: Incepe Asediul cetatii Granada, ultima  cetate stapanita de mauri (arabi)  în Spania.

·         1600:  Are loc bătălia de lîngă Curtea de Argeş, dintre oastea lui Mihai Viteazul şi oastea polonă, care la acel moment, dupa victoriile anterioare, instalase noi domnitori în Moldova şi Muntenia. Înfrangerea de la Curtea de Argeş îl sileşte pe Mihai Viteazul să ia drumul Vienei unde ajunge la 12 ianuarie 1601.

·         1667: Un cutremur devastator se produce in orasul Șamahî din Azerbaidjan, omorând 80.000 de oameni.

·         1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită. Nicolae Mavrocordat (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 3 septembrie 1730, București) a fost domnitor în Moldova de două ori: 17 noiembrie 1709 – noiembrie 1710 și 1711 – 5 ianuarie 1716 și al Munteniei tot de două ori: 21 ianuarie 1716 – 25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 3 septembrie 1730.  S-a născut la 3 mai 1680 la Constantinopol și era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaș, se înrudea și cu familia domnitoare. Era un om învățat, știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia, iar in țară a învățat și românește. În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor și protejarea țăranilor. Dușmanii lui au folosit nemulțumirile boierilor și pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, și au obținut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia. În timpul acestei domnii a obținut expulzarea oștilor suedeze și poloneze, care deveniseră o adevărată pacoste pentru Moldova. În 1716, după uciderea lui Ștefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din București, unde, datorită înrăutățirii relațiilor dintre turci și nemți, turcii aveau mare nevoie de el acolo. Izbucnind în curând războiul turco – austriac (1716 – 1718), Nicolae a ucis câțiva boieri care erau partizani ai nemților și l-a exilat în Turcia pe mitroplolitul Antim Ivireanu, care a și fost omorât acolo. Deoarece Nicolae a fost prins și dus la Sibiu, în locul său, turcii îl numesc pe Ioan Mavrocordat. După Pacea de la Passarowitz din 1718, și moartea lui Ioan Mavrocordat, Nicolae primește tronul din nou, bucurându-se pe lângă încrederea turcilor, de o domnie lungă și liniștită. Deși favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a țării, prin obținerea scăderii tributului față de turci, prin purtarea prietenoasă față de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câștigat încrederea și mulțumirea țării. A construit lângă București, Mănăstirea Văcărești, a obligat episcopia din Bacău să aibă o școală grecească și slavonească în schimbul veniturilor acordate. A murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în București și e înmormântat la Mănăstirea Văcărești. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: “Sfaturi” (manuscris), “Despre datorii” (tipărită la Londra), “Cuvânt împotriva nicotinei” (Iași, 1786), “Precuvântări la actele patriarhalicești” (manuscris). Fanarioții sau grecii fanarioți erau membri ai familiilor aristocratice grecești care locuiau în cartierul Fanari. Acesta era principalul cartier al grecilor din Constantinopol (Istanbul), unde se afla și sediul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului. Fanarioții dominau administrația Patriarhiei și interveneau deseori în alegerea înalților prelați, inclusiv a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, care avea statutul de „Primul între egali” în lumea episcopilor ortodocși. Unii dintre membrii acestor familii, care cuceriseră o mare influență politică și adunaseră averi considerabile în cursul secolului al XVII-lea, ocupau funcții administrative foarte importante în Imperiul Otoman.Din 1669 până la 1821, fanarioții au servit ca dragomani (translatori) ai Sublimei Porți și ai ambasadelor străine. Alături de demnitarii bisericii și de funcționarii locali din provincii, fanarioții reprezentau clasa conducătoare greacă în timpul dominației otomane până la izbucnirea războiului de independență al Greciei. În timpul acestui ultim război, fanarioții au jucat un rol de primă importanță și au influențat deciziile Adunării Naționale, corpul reprezentativ al revoluționarilor, care a fost convocat în șase ședințe între 1821 și 1829. Între 1711/1716 și 1821, unii dintre fanarioți au fost numiți domnitori (voievozi) ai Țărilor Române Moldova și Valahia, de obicei ca o promovare pentru funcționarii dragomani. Această perioadă este cunoscută în istoria României ca epoca fanariotă sau domniile fanariote.

·         1716: Un detaşament austriac pătrunde prin surprindere în Bucureşti, in Muntenia şi il ia prizonier pe domnitorul Nicolae Mavrocordat care este dus la Sibiu, unde rămîne pînă la încheierea Pacii de la Passarowitz  in 1718,  intre Turcia si Austria.

·         1759: Un cutremur cu epicentrul in  Marea Mediterană distruge  orasele Beirut şi Damasc ucigand circa 30.000-40.000 oameni.

·         1783: Armatele britanice au evacuat New York-ul, ultima lor poziție strategică din timpul revoluției americane. Trei luni mai tarziu Anglia avea sa recunoasca prin Tratatul de la Paris independenta Statelor Unite ale Americii de Nord.

·         1795:  Stanislaus August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei independente, este forţat să abdice  şi este exilat în Rusia.

·         1864: Este promulgată „Legea instrucțiunii publice", ce avea să stea la baza învățământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învățământ: primar, secundar și superior, din care „instrucțiunea primară este obligatorie și gratuită". Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea, iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

·         1864: A apărut  Decretul lui Alexandru Ioan Cuza privind aprobarea ”Regulamentului pentru administrarea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti”, tutelat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi diriguit de un Comitet arheologic. Inaugurarea Muzeului de Antichităţi a avut loc la 29 august 1865 si a luat numele istoricului Vasile Parvan, din 1992. Muzeul si Institutul Arheologic Vasile Parvan, are sediul in  vechea Casa Macca, o constructie de la mijlocul secolului al XIX-lea. Printre cei care au avut un cuvant de spus in evolutia acestui asezamat, trebuie amintiti banul Mihalache Ghica sau generalul Nicolae Mavros. Banul Mihalache Ghica a fost  primul donator, a carui colectie formata atat din obiecte arhelogice: sculpturi, monede, cat si din piese din domeniul stiintelor naturale a constituit, in 1834, baza primului muzeu din Bucuresti. Generalul Nicolae Mavros a oferit muzeului, in 1862, o valoroasa colectie de antichitati cuprinzand piese epigrafice, numismatice si ceramice. Printre cei care, in decursul timpului, au facut parte din Comitetului Arheologic si au avut un rol in dezvoltarea acestui muzeu ii amintim pe Alexandru Odobescu, Vasile Alexandrescu – Urechia, Augustin Treboniu-Laurian, Dimitrie Berindei, Cezar Boliac, D. A. Sturdza, Mihail C. Sutzu. În prezent, Muzeul Naţional de Antichităţi, în virtutea Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române din 22 mai 1990, fiinţează ca un sector distinct în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române.

·         1867: A intrat în vigoare prima Convenție poștală a României, cea cu Rusia, conform căreia pe teritoriul României serviciul de poștă urma să fie efectuat numai de către Poșta Română.

·         1896: Apare, la București, primul număr al revistei Literatura și arta română. Idei, simțire și formă, sub conducerea lui Nicolae Petrașcu.

·         1916: Primul Război Mondial: Trupele române angajează puternice acțiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomița, pentru a câștiga timpul necesar atât concentrării forțelor ruse, cât și pregătirii unei alte linii de rezistență.

·         1917: Forţele germane înfrâng  armata portugheza la Negomano, la graniţa dintre  Mozambic  şi Tanganyka.

·         1918: In locul lui Constantin Stere, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia demisionat, este ales Pantelimon Halippa. În calitate de vicepreşedinti  au fost aleşi: V.Bîrcă şi Gh.Buruiană, iar secretari: I.Buzdugan, A.Scobioală şi B.Epure. Pan Halippa (1883 – 1979),  publicist şi om politic român basarabean. A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia  şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne si a fost persecutat politic de regimul comunist, fiind închis la Sighet. Era membru corespondent al Academiei Române fiind exclus în 1948 si  repus în drepturi în 1990, dupa Revolutie.  

·         1918: Fosta provincie   Voivodina, isi proclamă secesiunea de Austro-Ungaria si  se alătura  Regatului Serbiei.

·         1920: Este semnat decretul privind aplicarea în întreaga Românie a legii şi a regulamentului de aplicare a sistemului metric de măsuri şi greutăţi.

·         1932:  „Pact de neagresiune electorală" între Partidul Național Țărănesc și Garda de Fier. Aderă ulterior gruparea liberală condusă de Gheorghe Brătianu („georgiștii"), Uniunea Agrară condusă de Constantin Argetoianu și Partidul Evreiesc din România.

·         1936:  Germania  şi Japonia  semneaza  Pactul Anti-Comintern , “pentru a proteja interesele lor comune”, în cazul unui atac neprovocat din partea  Uniunii Sovietice. Pactul este reînnoit în aceeaşi zi, cinci ani mai târziu.

·         1940:  Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el.

·         1940: S-a consemnat prima aparitie a simpaticului personaj din desenele animate Woody Woodpecker in filmul “Knock Knock". 

·         1963: Presedintele american John F. Kennedy a fost inmormantat in cimitirul Arlington din Washington. S-a estimat ca peste 800.000 de americani au participat la procesiunea de la Capitoliu. 

·         1973: Presedintele grec George Papadopoulos este inlaturat de la putere in urma unei lovituri de stat conduse de generalul Phaidon Gizikis. 

·         1975: Surinamul si-a castigat independenta. 

·         1986: A izbucnit scandalul Iran-Contra, prin care oficialii americani îi sponsorizau în secret pe rebelii din Nicaragua, cu banii obținuți de pe urma vânzării de armament în Iran.

·         1992 - Adunarea Federală a Cehoslovaciei a votat separarea celor două republici Cehia şi Slovacia începând de la 1 ianuarie 1993

·         1993: Scriitorul roman Marin Sorescu a fost numit ministru al Culturii. 

·         1994: Alianta Civica a organizat un miting pro-monarhist care s-a bucurat de participarea liderului PNTCD, Corneliu Coposu. 

·         1997: Ticu Dumitrescu a anuntat, printr-o scrisoare adresata lui Petre Roman, ca a decis sa intre in greva parlamentara, ca urmare a refuzului presedintelui Senatului de a introduce pe ordinea de zi a Senatului legea privind accesul la dosarele fostei Securitati. Un an mai tarziu, Comisia de aparare a Camerei Deputatilor a adoptat, dupa trei luni de dezbateri, raportul asupra Legii Ticu Dumitrescu, proiectul legislativ urmand sa fie dezbatut si in Comisia juridica. 

·         1998: Jiang Zemin a fost primul șef de stat chinez care a vizitat Japonia, după cel de-al doilea război mondial.

·         2001: Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology" din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunțat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparținând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.

·         2007: Alegeri parlamentare și referendum pentru alegerea sistemului de vot în România.

Nașteri

·         1454: S-a nascut  regina Caterina Cornaro a  Ciprului; (d. 1510).

·         1562: Lope Felix de Vega Carpio, scriitor și dramaturg, reprezentant de seama al Renașterii spaniole (d. 1635)

·         1609: Henrietta Maria, prințesă a Franței și regină a Angliei, Scoției și Irlandei, soția lui Carol I al Angliei (d. 1669)

·         1638: Ecaterina de Braganza, soția regelui Carol al II-lea al Angliei (d. 1705)

·         1743: Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh, frate mai mic al regelui George al III-lea (d. 1805)

·         1814: Julius Robert von Mayer, naturalist și medic german (d. 1878)

·         1814: S-a nascut Matei Millo, actor si autor al primei operete romanesti, “Baba Harca”. S-a nascut in Stolniceni, Iasi, fiind nepot al poetului Matei Millu. Inca din copilarie, parintii ii ofera o educatie aleasa, studiind greaca, germana si franceza. Este trimis apoi la Iasi, unde studiaza la pensionul lui Victor Cuenim. Tot in aceasta perioada isi face debutul pe scena si isi incearca talentul la scris, inspirat fiind de Gheorghe Asachi pe care l-a avut ca profesor la Academia Mihaileana, pe care a urmat-o intre 1835-1836. Pleaca in 1840 la Paris pentru a urma cursuri de inginerie, insa pe durata sederii a fost preocupat indeosebi de actorie careia i se va dedica aproape in intregime la revcenirea acasa. Debutul ca actor profesionist l-a avut pe 1 martie 1847, in acest timp conducand Teatrul Iasi si punind bazele unei “scoli declamatorii”. S-a stabilit apoi in Bucuresti, unde si-a continuat atat activitatea artistica, cat si cea publicistica. A ramas  celebru în teatrul românesc, prin interpretarea în travesti a rolului “Coana Chiriţa” din piesele lui V. Alecsandri. Un rol memorabil a avut Matei Millo si in  “Baba Harca”, a carei premiera  a avut loc in 26 decembrie 1848, cand  a interpretat in travesti, rolul principal. O alta premiera a celebrului actor si autor dramatic a fost punerea in scena a unuia din primele spectacole de revista, “Apele de la Vacaresti”, care a avut premiera in 19 noiembrie 1872. La cinci ani dupa acest eveniment, Millo a devenit prim-societar al Societatii Dramatice a Teatrului National. Extrem de slabit, s-a stins din viata, in Bucuresti, in ziua de 9 septembrie 1896, la varsta de 81 de ani.

·         1835: Andrew Carnegie, om de afaceri și filantrop american de origine scoțian (d. 1919)

·         1844: Karl Benz, iniginer german, constructor de automobile (d. 1929)

·         1852: Arhiducele Johann Salvator de Austria, membru al ramurei de Toscana a Casei de Habsburg-Lorena (d. 1890)

·         1863 - S-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. El a elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei recunoscută în istoria epidemiologiei ca "marea experienţă românească de vaccinare" (m. 14 ianuarie 1934)

·         1868: Ernest Louis de Hesse și de Rin, ultimul Mare Duce de Hesse și de Rin (d. 1937)

·         1870 - S-a născut pictorul francez Maurice Denis (m.13.11.1943).

·         1874: S-a nascut Joe Gans, boxer american. 

·         1876: Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, sora reginei Maria a României (d. 1936)

·         1881 - S-a născut Papa Ioan al XXIII -lea (Angelo Giuseppe Rocalli), cel care a iniţiat Concilul Vatican II. A fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea la 3 septembrie 2000.

·         1892: S-a născut istoricul şi omul politic comunist Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României, autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine). A participat la elaborarea primului tratat de “Istoria României” si a fost membru titular al Academiei Române din 1948; (m. 1 decembrie 1977).

·         1895: S-a nascut Wilhelm Kempff, dirijor german. 

·         1896: George Vraca, actor român (d. 1964)

·         1914: S-a nascut Joe DiMaggio, faimos jucator de baseball american. 

·         1915 - S-a născut generalul Augusto Pinochet Ugarte, cel care a devenit în 1973 şef al statului Chile (până în 1990), în urma unei lovituri de stat militare (m. decembrie 2006)

·         1917: S-a nascut Francis Lemarque, compozitor şi interpret francez de chansonete („Ma douce valleé”, „A Paris”, „Marjolaine”); (d.20.04.2002).

·         1925: S-a nascut Maya Plisetskaya, balerina rusa. 

·         1926: Poul Anderson, scriitor american de science fiction (d. 2001)

·         1933: S-a nascut Kathryn Grant, actrita americana.

·         1936 - S–a născut Cristian Munteanu, regizor de teatru; a montat peste 400 de piese la Teatru Radiofonic şi peste 30 de spectacole pe scenele din Bucureşti şi din ţară.

·         1939: S-a născut la Bacau, Vasile Menzel, artist multilateral, cântăreţ, dramaturg, coregraf, compozitor, dansator de step, actor, regizor, instrumentist, poet, profesor universitar. A absolvit in 1966 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie. Din 2004 este Doctor in Teatru. Este si membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”. Activitate: 1959 – 1960 – Teatrul Satiric Muzical „Constantin Tănase”, actor, solist-vocal 1968 – Teatrul „Maria Filotti” Brăila, actor 1968 – 1970 – Teatrul de Nord Satu Mare, actor, muzicianul teatrului 1972 – 1990 – Teatrul „Ion Creangă”, actor 1993 – 1994 – Universitatea „Hyperion”, profesor universitar (tehnică vocală, actorie) 1993 – 2004 – Academia de Arte „Luceafărul”, profesor universitar (tehnică vocală, vorbire scenică, sunet și muzică de film) 1990 – prezent – Teatrul Excelsior, actor. PREMII, DISTINCTII: – Premiul pentru Compoziție și Dirijorat cu orchestra de estradă a Famfarei din Râmnicul Vâlcea – Diplomă de onoare pentru merite deosebite acordată de Consiliul județean, Teatrul de Nord, Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu, Satu Mare; – Diplomă de excelență – Primăria Municipiului București, Teatrul „Excelsior” București, membru fondator, 2005; – Titlul de Primus lector cum auctore, Biblioteca Indiană, 2003; – Premiul I pentru poezie, Costinești, 1990; – Diplomă de onoare la Festivalul Internațional de poezie, Curtea de Argeș; – Diplomă (Academia Internațională „Mihai Eminescu”) pentru contribuția eminentă la cercetarea eminescologică, literatură, artă și educație; – Diplomă de onoare – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, 2006; – Diplomă aniversară – Ministerul Educației și Cercetării și Biblioteca Pedagogică Națională „I.C.Petrescu”, București, 2005; – Premiul „Amita Bhose” pe anul 2007 al Asociației Culturale Româno-Indiene (R.I.C.A) înmânat de Excelența Sa, Ambasadorul Indiei la București pentru contribuția specială teatral-muzicală la promovarea culturii indiene în România. – Premiul pentru Întreaga activitate oferit de Primăria Municipiului București 2009,( Premiile pentru Artă și Cultură – Nominalizat la Premiile GOPO – Propus la Premiul pentru întreaga activitate la UNITER, 2010 – Propus la Premiul pentru întreaga activitate la UNITER, 2011. A mai jucat în filmele: „Vacanța mare” regia Andrei Blaier, 1988; ” L’ homme presse” regia Sebastien Grall, 2004; „Crucea de piatră” reg. Andrei Blaier, „Experimentul timp” de Stanca Radu și Cristina Iliescu, 2011.

·         1940: S-a nascut Reinhard Furrer, fizician si astronaut american

·         1940 - S-a născut Percy Sledge, cântăreţ american.

·         1941 - S-a născut Nicolae Turtureanu, poet şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

·         1943 - S-a născut Roy Lynes, pianist britanic (Traffic Jam, Status Quo).

·         1944: S-a născut compozitorul, dirijorul şi saxofonistul Marin Petrache Pechea; (m.9 octombrie 2016). Muzicianul marturisea ca: „Familia mea nu a avut absolut nimic în comun cu muzica. Tatăl meu era şlefuitor de briliante, iar mama mea era evreică. Probabil că de la tata, fiind ţigan, am moştenit treaba cu muzica, deşi el nu era de acord să cânt şi-mi spărgea toate instrumentele muzicale. El mi le spărgea şi mama îmi lua altele.” Absolvent al Şcolii de Muzică şi al Conservatorului de Muzică din Iaşi, secţia clarinet, Marin Petrache Pechea a fost fondatorul Grupului Cromatic. Trupa şi-a început cariera cu o serie de concerte în cluburi, la festivaluri studenţeşti, în localuri, repertoriul preferat fiind Blood, Sweat and Tears, Chicago ş.a, conform biografiei sale. Până în 1986 au cântat cu preponderenţă în ţările nordice. Marin Petrache Pechea devine cetăţean danez. În 1986, Pechea debutează componistic cu piesa „Pentru tine”, dedicată fiicei sale. Evoluează în reţele de night-cluburi, cântând jazz. La Festivalul Charlie Parker de la Viena, câştigă  Marele Premiu. În 1991 se repatriază, prezentându-se la Festivalul Internaţional Bucureşti ’92 cu solista Greta Popp din Statele Unite, şi obţine Marele Premiu cu piesa „Dacă pleci”, cântată în limba română de Loredana Groza.    Continuă seria turneelor peste hotare, dar colaborează în paralel şi cu Televiziunea Română. În 1997 înfiinţează Cromatic Big Band, formată din 26 de tineri muzicieni.

·         1944 - S-a născut Bob Lind, cântăreţ şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut Bev Bevan, baterist britanic (Move, Electric Light Orchestra).

·         1947: S-a nascut John Larroquette, actor american. 

·         1947 - S-a născut Val Fuentes, baterist american (It's A Beautiful Day).

·         1948: Doina Cojocaru, handbalistă română

·         1951: S-a nascut Ladislau Simon, sportiv roman de lupte libere. 

·         1951 - S-a născut Del Bromham, chitarist şi pianist britanic (Stray).

·         1953: S-a nascut Florin Georgescu, politician, fost ministru roman al Finantelor, viceguvernator al Băncii Naționale

·         1959 - S-a născut Steve Rothery, chitarist britanic (Marillion).

·         1960: John F. Kennedy Jr., fiul președintelui american John F. Kennedy (d. 1999)

·         1960: S-a nascut Amy Grant, cantareata americana.

·         1966 - S-a născut Stacy Lattislaw, cântăreaţă americană.

·         1971: Christina Applegate, actriță americană

·         1976: S-a nascut Alin Minteuan, fotbalist roman. 

·         1985: Yuki Ota, scrimer japonez, laureat olimpic

·         1986: Katie Cassidy, actriță americană

·         1990: Alaaeldin Abouelkassem, scrimer egiptean

Decese

·         1034: Malcolm al II-lea al Scoției moare. Moștenește tronul Duncan, fiul celei de-a doua fiice a sa. Máel Coluim mac Cináeda (în gaelica modernă, Maol Chaluim mac Choinnich, cunoscut în listele mai recente după numele englez de Malcolm al II-lea; d. 25 noiembrie 1034), a fost rege al scoților din 1005 și până la moartea sa. A fost fiul lui Cináed mac Maíl Coluim; Profeția lui Berchán afirmă că mama sa era o femei din Leinster și îl denumește Máel Coluim Forranach, „distrugătorul”. Pentru analele irlandeze care i-au înregistrat moartea, Máel Coluim a fost ard rí Alban, Înalt Rege al Scoției. În același fel în care Brian Bóruma, Înalt Rege al Irlandei, nu a fost singurul rege din Irlanda, Máel Coluim a fost unul din multiplii regi ce domneau în zona geografică a Scoției moderne: printre alți regi contemporani cu el se numără regele de Strathclyde, care domnea în sud-vest, diferiți regi galo-vikingi de pe coastele de vest și din Insulele Hebride și cei mai apropiați și mai periculoși rivali, regii din Mormaers of Moray. Către sud, în Regatul Angliei, earlii de Bernicia și Northumbria, ai căror predecesori domniseră ca regi ai Northumbriei peste mare parte din sudul Scoției, încă mai controlau teritorii vaste în sud-est.

·         1120: William Adelin, fiul lui Henry I al Angliei (fiu al lui William Cuceritorul), moare inecat in Canalul Manecii  cand se scufunda  nava pe care se afla imbarcat, numita Corabia alba.

·         1185: Papa Lucius al III-lea

·         1716: A încetat din viaţă Antim Ivireanul (n.c.1660 Ivira, Georgia), mitropolit al Munteniei (1708-1716). Antim Ivireanul a înfiinţat tipografii la Snagov (1694) şi Rîmnic (1705), a fost ctitorul ansamblului monastic Antim (1716), a ilustrat Evangheliile de la 1693 şi 1597 şi a executat portretul lui Constantin Brîncoveanu.  A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Ţării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716. Şi-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 27 septembrie. Antim Ivireanul a înfiinţat tipografii la Snagov (1694) şi Rîmnic (1705), a fost ctitorul ansamblului monastic Antim (1716), a ilustrat Evangheliile de la 1693 şi 1597 şi a executat portretul lui Constantin Brîncoveanu.

·         1716: A încetat din viaţă stolnicul Constantin Cantacuzino (n.1650), diplomat, istoric şi geograf român, unul dintre reprezentanţii de seamă ai umanismului românesc. A întocmit o hartă a Munteniei (prima operă cartografică românească), tipărită în greceşte la Padova (1700). Cărturarul a fost autorul unei “Istorii a Munteniei dintru început”, rămasă neterminată, în care susţine originea românească, unitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul Daciei.

·         1763 - A murit scriitorul francez Antoine François Prevost d’Exile(romanul “Manon Lescaut”) (n.01.04.1697).

·         1868: Joseph, Duce de Saxa-Altenburg (n. 1789)

·         1885: Alfonso al XII-lea, rege al Spaniei (n. 1857)

·         1885 - A încetat din viaţă poetul Grigore Alexandrescu, cel care a impus în literatura română, ca specii literare, satira ("Satiră. Duhului meu"), fabula ("Boul şi viţelul"), epistola ("Epistolă către Voltaire") (n. 22 februarie 1810)

·         1935: Anastasia de Muntenegru, fiica regelui Nicolae I al Muntenegru, Mare Ducesă a Rusiei (n. 1868)

·         1937 - A încetat din viaţă Prof univ ing. Gheorghe Em. Filipescu. A elaborat "metoda coeficienţilor nedeterminaţi", destinată calculului sistemelor static nedeterminate şi cunoscută în literatura de specialitate ca "metoda Filipescu" iar în 1935 a fost ales membru al Academiei Române (n. 28 martie 1882).

·         1942: A încetat din viaţă Mihail Dragomirescu (n.1868 Plătăreşti, jud.Ilfov), estetician şi critic literar român, director al revistei “Convorbiri literare“.

·         1950: Johannes Vilhelm Jensen, scriitor danez (n. 1873)

·         1957: Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei (n. 1869)

·         1959: Gérard Philipe, actor francez (n. 1922)

·         1961 - A murit medicul Dumitru Combiescu, membru al Academiei Române (n.06.01.1887).

·         1967 - A murit actorul Niki Atanasiu (n.19.04.1905).

·         1968 - A încetat din viaţă scriitorul Upton Sinclair (romanul "Jungla") (n. 20 septembrie1878)

·         1970 - A murit Yukio Mishima (Hiraoka Kimitake), prozator şi dramaturg japonez ("Pavilionul de aur") (n.14.01.1925).

·         1972: A încetat din viaţă la vîrsta de 86 de ani, savantul român Henri Coandă. Omul de ştiinţă Henri Coandă a fost un pionier al aviaţiei cu reacţie mondiale si a obţinut pe parcursul vieţii peste 250 de brevete. S-a născut în 7 iunie 1886 la Bucureşti şi a urmat Liceul “Sfîntul Sava” din localitatea natala, după care Liceul Militar din Iaşi. În 1905, a devenit ofiţer de artilerie, iar patru ani mai tîrziu a absolvit Scoala Superioară de Aeronautică din Paris, perioadă în care a realizat machete de avioane şi rachete cu care a reuşit să surprindă specialiştii. În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o macheta de avion cu un motor rachetă cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 – 1923) şi savantul Paul Painlevé (1863 – 1933) l-au sprijinit pe Henri Coanda să construiască un banc mobil, de incercări, montat pe o locomotivă, şi un dispozitiv original, de inregistrare a fenomenelor aerodinamice, din jurul aripilor groase. Cercetările au adus rezultatul scontat şi la 16 decembrie 1910 inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie (biplanul “Coandă”). Premiera mondială a avut loc cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica, de la Issy les Moulineaux, lîngă Paris, Franţa. Invenţia avionului cu reacţie, a făcut ca Henri Coanda să intre în istoria aviaţiei mondiale şi ca pionier al aviaţiei cu reacţie. Calităţile sale de constructor nu au fost trecute cu vederea, astfel ca a fost imediat angajat la Uzinele de Avioane din Bristol, Marea Britanie, unde a ramas pînă în 1914. La Bristol, savantul a conceput si construit, în anii 1911 – 1914, cîteva tipuri de avioane, printre care şi avionul denumit “Bristol – Coandă”, cu remarcabile calităţi, pentru acei ani. În anul 1914, Henri Coanda a inventat tunul făra recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii. În anul 1934, Henri Coandă a obţinut, în Franţa, brevetul pentru invenţia “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Noul fenomen fizic descoperit de Henri Coandă – “Devierea unui jet plan de fluid ce patrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex” – a fost denumit “efectul Coandă”. Utilizarea practică a “efectului Coandă” a fost începută de descoperitorul sau, care a inventat şi brevetat în 1935, în Franţa“Aerodina lenticulară” (discul zburator), precum şi alte invenţii (”Dispozitiv pentru îmbunătaţirea randamentului motorului cu combustie interna”, “Frînă de recul pentru armele de foc”). Aflîndu-se la baza a numeroase aplicaţii, “efectul Coanda” este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Cercetarile din numeroase ţări, printre care şi România, au condus la multe utilizări practice ale “efectului Coanda” – propulsia şi sustentaţia vehiculelor aeriene, îmbunătăţirea turbinelor cu gaze, amplificatoare cu fluide, aparate pneumatice, amortizoare de zgomote etc. Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coanda a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferata, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (înca din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei de mare. În 1971, inventatorul român a infiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze.

·         1972: A murit Hans Scharoun, arhitect şi urbanist german, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi germani după cel de–al doilea război mondial, partizan al mişcării de avangardă (n.20.09.1893).

·         1973: A decedat la Bucuresti, Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume (dupa absolvirea Şcolii de la Charlottenburg din cadrul Academiei Regale Tehnice din Berlin in 1912) ; (n.10 noiembrie 1887, Galati). Revenită în ţară, a lucrat la Institutul Geologic, unde a condus, timp de 42 de ani, laboratoarele de analize; a elaborat metode originale şi tehnici noi, precum şi numeroase studii, având ca unic scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului României. Era sora inginerului Dimitrie Leonida (n. 1887), inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele, a lui Gheorghe Leonida (sculptor), colaborator in colectivul sculptorului Paul Landovski din Paris, care a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul, plasată pe muntele Corcovado, din Rio de Janeiro, , dar și al unor opere care se găsesc astăzi la Muzeul de Artă din București și la Castelul Bran si a Adelei , medic oftalmolog, fosta directoare a spitalului „Vatra Luminoasă“. A  fost șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare.

·         1994: S-a stins din viata la Atena, regizorul roman de etnie greaca, Gheorghe Vitanidis. S-a nascut la 1 octombrie 1929, in Mangalia. In 1953 a absolvit Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica si a debutat in 1958, ca asistent de regie al lui Louis Daquin, cu filmul ,,Ciulinii Baraganului”. Pana in 1987 a regizat 19 filme. A fost profesor la IATC intre 1961-1989. Vitanidis a fondat in 1990 Uniunea Elena din Romania. A murit la 25 noiembrie 1995, la Atena.

·         1996 - A murit Valentin Silvestru, critic şi istoric de teatru, unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii teatrale româneşti, dramaturg, traducător (“Personajul în teatru”, “Caligrafii pe cortină”) (n.20.10.1924).

·         1996 - A murit Silli Popescu, interpretă de operetă.

·         1999: A murit Alexandru Ciorănescu, prozator, poet, dramaturg şi istoric literar roman, care a trăit în exil între 1946 și 1999; (n. 15 noiembrie 1911).Era  frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu. S-a tabilit în Spania, din 1948. Romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; a cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991.

·         1999: A decedat  Dan Cernovodeanu, istoric, heraldist, stabilit la Paris în 1978; a avut o însemnată contribuţie în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre; (n.10.10.1921).

·         2000: A murit basul Nicolae Florei; (n. la 10 noiembrie 1927, în comuna Vasiova, județul Caraș-Severin). A studiat la Conservatorul municipal și la Institutul de Artă din Timișoara. În 1950, se înscrie la Conservatorul din București, unde studiază canto cu Petre Ștefănescu-Goangă. În 1955, debuteaza la Opera Română din București, cu ”Rigoletto” de Verdi. A efectuat turnee în Cehoslovacia, URSS, Polonia, Belgia, Germania, Australia și Noua Zeelandă și a obținut numeroase premii la concursurile internaționale. În afară de operă, s-a remarcat și ca un neîntrecut interpret de romanțe (”La umbra nucului bătrân”, ”În rariștea de lângă vii”, ”Te-aștept pe-același drum”, ”Am iubit doi ochi albaștri”, ”Îți mai aduci aminte doamnă?”, ”Îmbătrânesc și tot mi-e dor de tine” ș.a.) și cântece populare, mai ales din folclorul bănățean.

·          2001 - A murit Frederic Grendel, jurnalist şi romancier francez, coautor la scenariul filmului „Diabolique”, realizat în 1955, având–o în distribuţie pe celebra actriţă Simone Signoret.

·         2005: George Best, fotbalist nord irlandez, extremă stângă la Manchester United (n. 22 mai 1946)

·         2009: Theodor Hristea, lingvist român (n. 1930). A fost timp de mai mulți ani cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti” din București, precum și profesor la Facultatea de Litere a Universității bucureștene la Catedra de Limbă Română. A urmat studii de specializare în domeniul lexicologiei la Moscova și Leningrad (1961)si a fost lector de limba română în Cehoslovacia (Universitatea din Praga), în SUA (Universitatea din Washington, Universitatea Rochester și Boston College) și în Franța (Universitatea Saint Etienne, Universitatea Lyon). A  participat de-a lungul timpului,in cadrul Institutului de Lingvistică din Bucureşti, la stabilirea şi verificarea etimologiilor pentru marile dicţionare apărute sub egida Academiei Române. A coordonat lucrarea apărută în 1984 (ediția a III-a) la Editura Albatros, Sinteze de limba română, realizată în colaborare cu cercetători lingviști și profesori universitari. A fost membru în colectivul de etimologie al Dicționarului tezaur al Academiei Române si este  autorul importantului studi ”Probleme de etimologie”, apărut la Editura Științifică, București, 1968. A murit la Bucuresti,  autorul unor lucrări fundamentale în domeniul lexicologiei şi etimologiei; (n. 1 mai 1930, Drănic, județul Dolj). 

Sărbători

·         Sf. Mare Muceniță Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului); dezlegare la pește (calendar crestin-ortodox)

·         Sf. Ecaterina din Alexandria, fecioară, martiră. Mărita și slăvita Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313) și a pătimit pentru Domnul în anul 305. (calendar romano-catolic)

·         S Ecaterina. S Mercuriu. Încheierea Sărb. Intrării în Templu a Maicii Domnului (calendar greco-catolic)

·         Ziua internațională a nonviolenței

·         Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

·         Surinam: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1975). Surinam (de asemenea scris şi Suriname), oficial Republica Suriname, este o ţară situată în partea de nord nord-est a Americii de Sud, cu largă ieşire la Oceanul Atlantic. A fost cunoscută anterior sub numele de Guyana olandeză pentru că a fost pentru mult timp o colonie a Olandei. Geografic, se găseşte în partea de nord-est a Americii de Sud între Guyana franceză la est şi Guyana (cunoscută anterior ca Guyana britanică) la vest. La sud, Surinam se învecinează cu Brazilia, iar la nord cu Oceanul Atlantic. Graniţele extrem sudice cu celelalte două „Guyane” sunt disputate de-a lungul râurilor Corantyne şi Maroni. Ţara este cel mai mic stat suveran, atât în raport cu populaţia cât şi în raport cu suprafaţa din America de Sud.

·         Buy Nothing Day (Ziua în care nu cumpărăm nimic). “Ziua in care nu cumparam nimic” e raspandita in peste 50 de tari din intreaga lume. In America de Nord aceasta zi cade in prima zi dupa Thanksgiving Day, in care vanzarile ating nivelul maxim). In Europa si in restul lumii, BND e organizata o zi mai tarziu. Ideea organizarii unei astfel de actiuni i-a apartinut in 1992 canadianului Ted Dave care a lansat sloganul „enough is enough!” (ce-i prea mult,e prea mult!) si avea ca scop protestul impotriva societatii de consum si a publicitatii care pune pe primul plan dorinta de a avea, inaintea orice.

ARTE 25 Noiembrie

INVITAȚIE LA BALET 25 Noiembrie

Cu Maya Plisetskaya, balerina rusa

Лебединое озеро балет 1957 Swan lake (М. Плисецкая) Tchaikovsky

Легендарные выступления. Майя Плисецкая: 

Майя Плисецкая Кармен Сюита 1978: https://youtu.be/lZR9R9lQfy4.

Teletutvus - Maia Plissetskaja Телевизионное знакомство - Майя Плисецкая (ЦТ 1989): https://youtu.be/ossQu5D6OG8.

MUZICĂ 25 Noiembrie

Wilhelm Kempff, dirijor german

Wilhelm Kempff "Piano Concerto No 22" Mozart: https://youtu.be/FMO3JnOv-_o;

Mozart / Wilhelm Kempff, 1962: Piano Concerto No. 27 in B flat major, K595 - Complete, DG Vinyl LP: https://youtu.be/0jFoiSwFX8Q;

Brahms "Piano Concerto No 1" Wilhelm Kempff/Franz Konwitschny: https://youtu.be/SXGaQ7wUkp0.

Francis Lemarque, compozitor şi interpret francez de chansonete

Francis Lemarque, Vol. 1 « Chansons françaises à textes » (Album complet)

Le Meilleur de Francis Lemarque: https://youtu.be/KcYo-9_FBDA;

Francis Lemarque - Les stars de la chanson française (Full Album / Album complet): https://youtu.be/xy9d6jRbz4s?list=PLlYDvutuYlWvQHXqHQ9WUojgQJWu20L7t.

Amy Grant, cantareata americana

Amy Grant Volume 1: https://youtu.be/h9lkLway9hQ;

Amy Grant Volume 2: https://youtu.be/G1H-D6VNnpY;

Amy Grant Volume 3: https://youtu.be/3MypqCQSZ3Q;

Amy Grant Volume 4: https://youtu.be/eC58KlEetbk;

Amy Grant Volume 5: https://youtu.be/8qJNtg-WMVo.

 Înregistrări noi:

POEZIE 25 Noiembrie

Grigore Alexandrescu

Biografie

Nastere: 22 februarie 1810, Targoviște
Deces: 25 noiembrie 1885, București

Grigore Alexandrescu a fost un poet și fabulist roman.

S-a nascut la Targoviște, in anul 1810, in mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Ramane orfan și sarac, dar de mic dovedește o inteligența deosebita și o memorie extraordinara. Invața greaca și franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfantul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștința cu Ion Heliade Radulescu. Ii uimește pe toți prin talentul sau poetic. Un timp va locui acasa la Heliade, care-i va publica prima poezie, Miezul nopții, in Curierul Romanesc, urmata de elegia Adio. La Targoviște.

Prezenta romantica marcata intr-o epoca de inceput, plina de influente contradictorii, Gr. Alexandrescu ramine in memoria noastra mai cu seama prin schita de biografie facuta de colegul si prietenul sau Ion Ghica, care vedea in el, cu uimire si placere, un prim prototip de poet modern roman. Cu o destul de buna cultura de specialitate, scriitorul a avut un ochi destul de sensibil la natura si un simt al maretiei trecute, ca si o potrivita masura a expresiei legata de observatia morala care-l interesa in cel mai inalt grad. Neintrecut fabulist, atent la cusururile caracterelor omenesti intr-un fel clasic, poetul a realizat si gestul nobil al adeziunii la „cauza pasoptista in politica s» publicistica.
Volumele lui de poezii proprii, amestecate cu traduceri si adaptari, aparute in timpul vietii, se intind, ca ani de aparitie, din 1832 pina in 1863, si arata o interesanta evolutie a ideilor, motivelor, ca si a mijloacelor de expresie, care-l fac, mai cu seama in poezia de meditatie, un precursor al lui Eminescu.

I-a fost adeseori consemnata de istoriografia literara memoria uluitoare, capabila sa retina sute de pagini, indeosebi din poetii si dramaturgii francezi. Asemenea altor colegi depana, intra in 1834 in armata capraporcic, dar, dupa o experienta plictisitoare pe la vama din Focsani, deziluzionat, isi inainteaza demisia si trece slujbas la Secretariatul Statului. in 1840 este arestat pentru cateva luni, fiind probabil banuit de complicitate la conjuratia lui M. Filipescu. Din 1846 este membru al Asociatiei Literare a Romaniei. Efemer, in 1848, il gasim redactor la ziarul „Poporul suveran ". A ocupat in general functii marunte; doar pentru scurt timp, in 1859, este Director al Cultelor. Ultimii 25 de ani ii sunt marcati tragic de o boala mintala care-i ingaduie doar rare momente de luciditate.

Alexandrescu a fost functionar la postelnicie si a intrat in bunele gratii ale lui Bibescu. Ghica povesteste chiar o scena, in care s-a vorbit sa fie numit poet al curtii, lucru ce Alexandrescu a refuzat. A fost apoi director al departamentului credintei, iar la venirea lui Cuza a fost chiar ministru interimar. Ultima sa functie a fost aceea de membru in comisia centrala de la Focsani, acolo a fost lovit de o boala cruda care i-a afectat judecata. Se stie ca el a mai scris si dupa aceasta, ca a publicat articole in ziarele din Bucuresti si chiar poezii, dar in nici una nu se mai regaseste Alexandrescu de altadata.

Alexandrescu este deopotriva traducator si autor de note de calatorie, dar s-a impus in constiinta cititorilor in primul rand ca poet. Este, intr-un fel, cel mai reprezentativ din epoca sa in capacitatea remarcabila de a imbratisa doua registre lirice sau, cum ar spune criticul literar George Calinescu, de a fi clasic la amiaza si romantic la miezul noptii. Creatia in maniera clasica ni-l reliefeaza ca un spirit didactic, etic, cu pasiunea cizelarii versului, cu ascutimea observatiei critice, cultivand epistola, satira si, mai ales, fabula, fiind considerat cel mai mare fabulist al nostru. Creatia romantica ni-l releva cu .fiori", cultivand meditatia nocturna, elegia, premergandu-l pe Mihai Eminescu. Descoperim la poet, cum observa criticul literar amintit, „tehnica marilor solemne instrumente muzicale, inaltul hieratism al melancoliei". in acest sens este si primul care, inainte de Eminescu, isi asuma suferinta ca stare existentiala. Lira multicorda, este un pilon esential in sustinerea edificiului literaturii noastre clasice.


A decedat in Bucuresti, la 25 noiembrie 1885.

Opere

A debutat cu poezii publicate in Curierul Romanesc condus de Ion Heliade Radulescu. Poezia sa a fost influențata de ideile care au pregatit Revoluția din 1848.

Poet liric, scrie mai intai meditații romantice, sub influența lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic și umoristic. Cea mai reușita este Umbra lui Mircea. La Cozia (facuse o calatorie in Oltenia, cu prietenul Ion Ghica).

Poezii (1842)
Suvenire și impresii, epistole și fabule (1847)
Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)
Memorial (1842)
Poezii (1938)

Volume de versuri: 
Eliezer si Neftali, (traducere din Florian), Bucuresti, 1832; 
Poezii, Bucuresti, 1838; 
Poezii, editie completa, Iasi, 1842; 
Suvenire si impresii, epistole si fabule, Bucuresti, 1847; 
Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule, Bucuresti, 1863.


Anul 1840 a aparut in revista „Dacia literara", ian-iunie 1840.
Satira. Duhului meu a fost publicata in volumul Poezii, 1842.
Umbra lui Mircea. La Cozia a fost publicata in revista „Propasirea", mai 1844.

Adio la Târgovişte

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună şi umbra de eroi,
În linişte, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi.
Dar cine se aude şi ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii şi ce repede pas?
Pământul îl clăteşte războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, şoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii şi toate au tăcut.
Aşa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 şi-a Romei a trecut.
Şi pe ţărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopţii tâlhar vine şi păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul şuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,
Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng.
Şi las aste morminte cu suvenire grele,
Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.
Aicea am speranţă să aflu mulţumire;
Eu voi să aud unda şi cerul să-l privesc,
Să văd a aurorii mult veselă zâmbire,
Razele dimineţii ce norii auresc;
Aci stejari cu fală se-nalţ, se îndreptează,
Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii;
Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează;
Acolo se văd dealuri, ş-aici sălbatici vii.
Din coasta-acestor stânce, din vârful ăstui munte,
De unde îşi apucă vult?rul al său zbor,
A nopţii stea revarsă lumină pe-a mea frunte
Şi raza-i se reflectă pe limpede izvor.
Aci zefirul vesel prin frunze-ncet suspină;
Aicea orizontul e dulce, luminos;
Aici aceste râuri... Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.
Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri,
Restriştea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit,
Ca ale mării repezi şi groaznice talazuri,
De vântul relei soarte spre stânci am fost gonit.
Acuma pretutindeni întorc a mea vedere,
Dar ochii-mi mulţumire deloc nu întâlnesc,
Căci nimenea nu simte cumplita mea durere,
Şi oamenii pe mine trecând mă ocolesc.
Aşa! aşa! iubite, s-a dus scumpul meu bine;
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând că pentru mine s-au dus zilele line,
Pui mâna pe-a mea frunte şi caut un mormânt.
Din zilele trecute, din vechea fericire,
Din vârsta mea de aur, din sfântul lor amor,
Idei au rămas numai, precum o nălucire
Rămâne dimineaţa din visuri care zbor;
Aşa, fără-ndoială, amara mea viaţă
De-acum e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara îl usucă şi iarna îl îngheaţă
Şi nici o floare n-află sărmanul călător.
Dar însă suvenirul fiinţelor iubite
Va fi la al meu suflet etern înfăţişat
Ca frunzele aduse de vijelii pornite
La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat.
De visurile voastre, speranţe-amăgitoare,
Acum peste măsură mă văd îndestulat;
Fugiţi, zadarnici zile, ce griji omorâtoare
Pe tânăra mea vârstă curând aţi adunat.
Când toamna se arată al iernii rece soare,
Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc:
Aşa nenorocirea uscând a vârstei-mi floare,
Zic lumii un adio: iau lira şi mă duc.

Boul şi viţelul 

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

- Un bou în post mare? - Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa de-a vieţii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
"Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer."

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supăra."

- "Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui."

- Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii."

La o mojicie atâta de mare
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit:
Căci fără-ndoială nu putea crede
Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să-i găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

"Boierule, zise, aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
- "Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu."

Nebunia şi amorul 

În nişte fabule un poet scrie
Că Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieţii lor.

Ştiţi că copiii cu înlesnire
Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.

Striga Amorul în gura mare;
Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.

Adânc copilul simţi durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă porneşte
L-al său părinte, stăpân ceresc:

Va răzbunare, se tânguieşte;
Cu ea toţi zeii compătimesc.
Mars şi Apolon, mai c-osebire,
Arată mumei a lor mâhnire.

S-adună sfatul cel fără moarte
Şi hotărâră în obştea lor
Ca Nebunia în veci să poarte,
Să cârmuiască pe orbu-Amor.

Această dreaptă, grea osândire.
Din ziua aceea luă-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreună,
Şi Nebunia-l ţine de mână.

Nicolae Turtureanu, poet şi eseist

Biografie

pseudonim literar al lui Nicolae Turtă

Născut la 25 noiembrie 1941, în Iacobeni-Dângeni, judetul Botosani.

Domiciliul : Iasi

Date personale, studii, functii s.a.

Fiul lui fiul lui Gheorghe si al Eugeniei, născută Botez. Studii gimnaziale în satul natal, liceale la Câmpulung Muscel. Licentiat în Filologie (1966), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi. Redactor la Radio Iasi (1966-1971); la revista „Cronica” (1971-1998); la revista „Timpul” (1998-1999); muzeograf la Muzeul Literaturii Române, Iasi (2000-2006).

Senior editor la „Revista Română”, Iasi.

Debut în reviste: Iasul literar (1962).

Volume publicate:

Punctul de sprijin ( Junimea, 1971, Premiul pentru debut al Festivalului National de Poezie „G. Bacovia”, Bacău); Nocturne (Junimea, 1975, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi);

Pentru cine exist (Junimea, 1979);

Poezie deschisă (Junimea, 1984);

Ascunsa rană (Helicon,1996);

Cuvinte încrucisate (publicistică, Cronica, 1996, Premiul „Lectiile istoriei”, la Salonul International de Carte Românească, Iasi, 1996) ;

Mătrăguna dulce (publicistică, Timpul, 2001);

Poezii din secolul trecut (Junimea, 2002, Premiul Festivalului Româno-Canadian de Poezie „Ronald Gasparic”);

Jurnal post-mortem ( proză poetică, TipoMoldova, 2004);

Atîta verde peste cerul alb ( poezie, TipoMoldova, 2006);

Dublă cetătenie (roman, Editura DANAART, 2009);

Capăt de linie /Exercitii de neuitare (memorialistică, jurnal, Editura Muzeului National al Literaturii Române, Bucuresti, 2010).

Antologat în:

Trepte lirice ( Suceava, 1964);

O sută de poeti (cu un Cuvînt înainte de Demostene Botez, Bucuresti, 1967);

Poezia ieseană contemporană (Antologie de Virgil Cutitaru si Ion Popescu-Sireteanu, Iasi, 1970 );

Poezia pădurii (Antologie si Cuvînt înainte de Radu Cârneci, Bucuresti, 1998);

O mie si una de poezii românesti (Antologie si Argument de Laurentiu Ulici, Bucuresti, 1999 );

Noaptea condeierilor – O antologie a poeziei iesene contemporane , Îngrijitor de editie Valeriu Stancu, Editura Cronica, 2008;

Poemele Iasilor – Editie îngrijită de Nicolae Panaite, cu o prefată de Constantin Ciopraga, Editura ALFA, 2008).

Colaborări

Colaborează la revistele: Amfiteatru, Arges, Ateneu, Bucovina literară, Conta, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Dialog, Porto-Franco, Pro-Saeculum, Hyperion, Orizont, România literară, Timpul, Tomis, Tribuna, Viata Românească s.a. După 1989 – publicistică prodigioasă în ziarele 24 de ore, Monitorul / Ziarul de Iasi si în diverse reviste culturale.

Referinte critice :

În reviste :

Lucian Alecsa, Al Andriescu, Liviu Antonesei, Maria Baciu, George Bădărău, Ion Beldeanu, A.I. Brumaru, Ion Caraion, Al. Călinescu, Călin Ciobotari, Constantin Ciopraga, Val Condurache, Dan Cristea, Constantin Cublesan, Nichita Danilov, Stefan Aug. Doinas, Dumitru Augustin Doman, Constantin Dram, Sebastian Drăgulănescu, Paul Dugneanu, Dana Dumitriu, Florin Faifer, Dinu Flămând, Ioan Holban, Ion Hurjui, Grigore Ilisei, Carmelia Leonte, Liviu Leonte, Adrian Neculau, Liviu Papuc, Claudia Partole, Al. Piru, Adrian Popescu, Constantin Pricop, A.D. Secară, Dorin Spineanu, Magda Ursache, Lucian Vasiliu s.a.

In volume :

Stefan Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970; Al. Piru, Poezia românească contemporană1950-1975, 1975; Marian Popa, Dictionar de literatură română cotemporană, 1977; Gheorghe Grigurcu, Poeti români contemporani, 1979; Virgil Cutitaru, Spatii, Junimea, 1981;Valentin Tascu, Poezia poeziei de azi, Junimea, 1985; Dan Mihăilescu, Dimensiuni ale creatiei, 1989; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetătii.Dialoguri iesene, vol.3, 1996 ;Laurentiu Ulici, Literatura română contemporană, Bucuresti, 1999, Dumitru Augustin Doman, Cititorul de roman, Pitesti, 2010.

Ca niște ochi

Ca nişte ochi care ard
scufundaţi în propria fântână
ca nişte mâini
care nu se întind
de teamă să nu se frângă
ca două păsări care şi-au pierdut graiul
şi îşi vorbesc prin semne
ca o boală tainică şi
ruşinoasă
ca o vrajă care te cuprinde
fără să vrei
ca o poezie nescrisă
ca merii ca perii
în mijlocul verii
ca o voluptoasă infracţiune
ca un blestem
ca o iarbă de leac
iute ca săgeata
şi înceată ca broasca ţestoasă
umilită şi victorioasă totodată
(astfel a fost dragostea noastră)

Ascunsa rană, Ed. Helicon Timişoara, 1996, pag. 65

Fereastră

Ceva, să intre prin fereastra albă
o pasăre fără de cuib sau doar
o pasăre cu aripa rănită măcar.


Sau altă vietate, spre exemplu
o pasăre. Ceva rotund în orice caz
şi dacă are aripi va şti să-şi zugrăvească
cântecul verde-n lemnul din pervaz.


Desigur, este liberă să fie
orice- un strigăt sau o piatră, sau nimic-
Totu-i să intre prin fereastra albă
să intre prin fereastra închisă, vreau să zic.


Şi dacă are aripi va şti să taie sticla.
Oricum, să fie ceea ce numim
pasăre-diamant, pasăre-somn, pasăre-basm
crescând din pana bunilor fraţi Grimm.


Dar nu-i obligatoriu, o, nu-i obligatoriu
să poarte-ntr-însa viaţă sau neviaţă
şi nici să aibă chip, ci numai un contur
al lucrurilor ce mor spre dimineaţă.


Poate să fie plânsul sau cântecul tău trist
sau ochii tăi lovindu-se de geam,
Totu-i să intre prin fereastra albă,
să intre prin fereastra închisă, cum spuneam...

Alexandru Ciorănescu

Alexandru CIORANESCU - biografie - (opera si scrierile)

n. 15 nov. 1911, com. Moroeni, jud. Dambovita - m 19 nov. 1999, Santa Cruz de Tenerife.

Istoric literar, comparatist, prozator, poet si dramaturg.

Fiul lui Ion Cioranescu, invatator, si al Ecaterinei (n. Teodorescu).

Frate cu loan I. Cioranescu si cu George Cioranescu.

Liceul "Spiru Haret" din Bucuresti; Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, absolvita in 1933, o data cu Scoala de Arhivistica si Paleografie. Elev la Ecole Roumaine de la Fontenay-aux-Roses (1934-1939), trece doctoratul de stat la Paris, cu o teza despre Ariosto in Franta (1938). Debuteaza in rev. scolara Vlastarul (1926). Colab. la Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Studii italiene, Revue de literature comparee, Universul literar, Diogene, Ethos etc. Debut editorial cu un studiu critic despre Alexandru Deparateanu (1936). Consilier cultural al ambasadei romane de la Paris (1940; 1945-1946); lector de lb. romana la Univ. din Lyon (1937-1940); director literar al Editurii Contemporane (1942-1945); director al Teatrului Municipal din Bucuresti (1944-1945); inspector general al artelor (1943-1946); director al rev. Universul literar (1944-1945). intors la Paris, e destituit din functiile oficiale romanesti (1946); devine secretar al rev. Le livre (1947-1948); cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique (1948); prof. de literatura franceza la Univ. din La Laguna (Tenerife, Spania) din 1948; visitingprofessor la Bahia Blanca, Bordeaux, Londra, Oxford. Romanist de reputatie internationala, a publicat lucrari esentiale de istorie literara romaneasca si de literatura comparata, atat in domeniul teoriei (Principios de literatura comparada, 1964), cat si in cel aplicat (asupra relatiilor literaturii romane cu literaturile franceza si italiana a celei italiene si spaniole cu cea franceza etc), de lexicologie (Diccionario etimologica rumano, 1958-1966; Los hispanistnos en el frances clasico, 1987), de bibliografie (bibliografia literaturii franceze din sec. al XVI-lea - al XVIII-lea), studii si culegeri de documente de istorie romana, balcanica, franceza si spaniola, a cercetat, prezentat si tradus in lb. franceza textele ramase de la Columb, al carui biograf si analist a devenit (Colon y Canarias, 1959; La primera biografia de Cristobal Colon, 1960; Colon humanista, 1967 etc). Autor al unor studii de autoritate asupra literaturii spaniole din "secolul de aur" si a reflexelor sale in spatiul european {El Barroco o el descubrimiento del drama, 1957; Le masque et le visage, 1983), al unor cercetari monografice asupra utopiei, a temelor ruinelor, timpului, a Insulelor Canare in literatura etc, CIORANESCU este, in acelasi timp, si scriitor (romancier, poet, dramaturg) si virtuoz traducator, din lb. franceza in romana, din lb. italiana si spaniola in franceza, din lb. engleza in spaniola etc, unul dintre cei mai completi si mai interesanti oameni de litere pe care tara noastra i-a dat culturii europene.

Surprinzatoare de la inceput prin dimensiunea sa proteica, activitatea lui CIORANESCU ilustreaza inca de pe bancile facultatii preocupari de istorie nationala si universala, de literatura romana veche (cartile populare in special, dupa exemplul profesorului sau, N. Cartojan, dar si cronicarii, opera istorica a lui I. Budai-Deleanu) si moderna (Carlo-va, Gr. Alexandrescu, Alecsandri), dar mai ales de literatura comparata, domeniu pentru care il recomandau poliglosia, eruditia dobandita foarte de timpuriu in cateva literaturi, spiritul iscoditor, asociativ, capacitatea de a vedea in plan universal evolutia unei probleme, a unei idei literare. O mare parte din studiile sale de tinerete sunt de fapt investigatii asupra scriitorilor romani din perspectiva marilor miscari europene, a dominantelor de gust, moda, ideologie, urmarind nu atat izvoarele (lamurite si ele, adesea, in subsidiar), ci inrudirile si diferentele specifice, care pun in evidenta valentele originale ale scriitorilor nostri, interesul si valoarea acestui tip de cercetare venind din "reconstituirea unei atmosfere literare si facilitatea cunoasterii si analizei procesului de creatie prin izolarea factorilor adiacenti", cum afirma autorul. Monografia unui scriitor de a doua mana (Al. Deparateanu, de pilda) devine astfel o reconstituire a tendintelor generale ale epocii, in care poetul este pretextul si catalizatorul reflectei critice; preferinta cercetatorului se si indreapta foarte curand tocmai spre fenomenele caracteristice unui anumit moment literar (influenta lui Musset in literatura romana, Rollinat si satanismul in poezia noastra) sau spre istoria unei teme literare ("taranul de la Dunare", de pilda), ca modalitate dinamica de investigare a evolutiei conceptelor, gustului, ideilor literare. Corolarul lor firesc este in studiile de tipologie literara propriu-zisa, despre Cultura romana si spiritul european (1942), care afirma europenismul neintrerupt al culturii noastre si rolul sau de mediator intre civilizatiile Orientului si Occidentului, sau Clasicism si romantism in literatura romana (1959), demonstrand "vocatia" romantica a literaturii romane, care nu importa curentul, ci se regaseste prin el si in el "isi realizeaza propriile dimensiuni". Cu timpul, dupa exemplul lui Iorga (in care vazuse "un simbol, reprezentantul viu al unei idei" pentru ca pusese "temeiul pentru prima oara pe puterea de creatie nationala"), aria preocuparilor lui CIORANESCU se adanceste si se diversifica inca. In 1943, publica un studiu despre Teatrul romanesc in versuri si izvoarele lui, unde urmarirea izvoarelor (a modelelor, am spune azi) nu ofera numai cadrul necesar reinvierii epocii, a numeroase piese si reactii critice a vremii, dar si pretextul pentru a studia "progresele literaturii dramatice din acelasi timp cu perfectionarea mijloacelor de expresivitate", adica "mersul ingemanat, in ultima suta de ani, al destinelor teatrului romanesc cu acela al limbajului poetic", insasi materia aleasa ii ofera autorului argumente pentru ideea dupa care "cultura romana n-a cunoscut o epoca si o literatura clasica", ci numai o "conceptie clasica" existenta in proportii diferite, la scriitorii veacului trecut, si ca romantismului "ii datorim tot ce a dat teatrul romanesc in versuri".

Asupra literaturii romane, de fapt niciodata parasita, intre multiplele sale directii de studiu, CIORANESCU revine in decursul timpului fie pentru a lamuri chestiuni de ordin documentar (in general de literatura mai veche), fie pentru a contura personalitatea complexa a cate unui autor, neinteles sau rau inteles din unghiul modernitatii: mai multe articole dedicate prea curand disparutului Al. Busuioceanu sau doua monografii clasice, una consacrata lui Alecsandri (1973), destul de aspra cu teatrul sau, pretuind insa proza si culegerea de poezii populare, si o alta, surprinzatoare, consacrata lui Ion Barbu (1981), "poate cel mai mare poet roman al secolului"; stralucitoare, demonstratia autorului tinde sa refuze legenda poetului-matematician, definindu-i poezia ca un continent unic, al carui domeniu nu e universul, ci meditatia despre univers. Ambele carti, aparute in englezeste si folosind un fundal comparatist accesibil cititorului strain, plaseaza doi importanti scriitori romani intr-o adevarata si meritata perspectiva universala. Cercetarea sa comparatista este insa reprezentata in ce are aceasta mai bun, inclusiv in dezvoltarile teoretice care decurg firesc din examinarea unui urias material faptic, prin studiile consacrate literaturii spaniole din secolul de aur si efectelor sale asupra literaturii europene, franceze in primul rand: barocul, in care autorul vede, dincolo de trasaturile unui stil, punctul de plecare al modernitatii literare, al cautarii sinelui (El Barroco o el descubrimien-to del drama, 1957), sau investigatia impactului pe care aceasta literatura 1-a avut asupra celei franceze din secolul al XVII-lea, duplicitatea fundamentala a personajelor care o populeaza aparand ca o forma frusta, directa a ambiguitatii constitutive pe care si-o descopera omul modern de la Don Quijote incoace, sfasiat intre aparenta si realitate, intre vis si viata, intre "masca si fata reala" {Le masque et le visage, 1983). Desi umbrita de marea sa cariera stiintifica, opera literara a lui CIORANESCU nu este neglijabila si ilustreaza un artist complet. El debutase in 1926, in revista liceului, cu proze romantioase, dar pline de culoare; va face apoi timide incursiuni in poezie, dar mai ales in traducerea de poezie, dand o remarcabila echivalare a stantelor lui Moreas, poet pe care-1 analizase cu patrundere inca din 1934. in 1954, publica o drama in proza. Don Carlos de Viana, in care eroul se zbate intre datorie si iubire, ca avataruri ale luciditatii omului modern; dilema ii pare insolubila si eroul nu rezista tensiunii, disparand in mister: accident, crima sau sinucidere? Sugestia ultima e ca nici eroul nu ar sti exact ce s-a intamplat, destinul unei vieti nedecise implinindu-se intr-un act obscur, ambiguu. Revenit la proza cu un delicat roman de analiza a psihologiei cuplului [Le couteau vert, 1963), CIORANESCU infatiseaza cateva ipostaze ale esecului erotic. Martori si participanti potentiali la acest joc complicat sunt doi copii, frate si sora, care prefigureaza cu ingenuitate sentimentele ilustrate, cu o anumita oboseala, de cei varstnici.

OPERA

Alexandru Deparateanu, Bucuresti, 1936; L Arioste en France, des origines a la fin du XVIII-eme sitele, I-II, Paris, 1939 (ed. II, Torino, 1963); Vie de Jacques Amyot d apras des documents inedits. Paris, 1941; La tradition historique et l origine des Roumains, Bucuresti, 1942; Teatrul romanesc in versuri si izvoarele lui. Bucuresti, 1943; La Roumanie vue par Ies etrangers, Bucuresti, 1944; Literatura comparata. Studii si schite, Bucuresti, 1944; Atlantic, versuri, Santa Cruz de Tene-rife, 1950; Biografie pentru randunele, versuri, Santa Cruz de Tenerife, 1952; Estudios de literatura espanola y comparada, La Laguna, 1954; Au revoir, Monsieur l Ange, teatru, Paris, 1954; Don Carlos de Viana, drama in patru acte, Paris, 1954; El Barroco o el descubrimien-to del drama. La Laguna, 1957 (versiune romana de F. Tureacu, Cluj-Napoca, 1980); Bibliographie de la litterature francaise du XVI-e siecle, Paris, 1959; Le couteau vert, roman, Paris, 1963 (versiune germana 1965); Principios de literatura comparada, La Laguna, 1964; Bibliographie de la litterature francaise du XVlI-e siecle. Paris, 1967; Colon humanista. Estudios de humanismo atlantico, Madrid, 1967; Bibliographie de la litterature francaise du XVIII-e siecle, Paris, 912Vasile Alecsandri, New York, 1973; Bibliografia franco-espanola. 1600-1715, Madrid, 1977; Historia de Santa Cruz de Tenerife, Santa Cruz, 1978; Ion Barbu, New York, 1981; Le masque et le visage. Du baroque espag-nol au classicisme frantais, Geneve, 1983; Santa Cruz, primavera y poesia, Santa Cruz de Tenerife, 1986; Jose de Archieta, escritor. La Laguna, 1987; Amintiri fara memorie, Bucuresti, 1995; Ion Barbu, Bucuresti, 1996; Viitorul trecutului. Utopie si literatura, trad. din lb. franceza de Ileana Cantuniari, Bucuresti, 1996; Principii de literatura comparata, trad. de Tudora Sandru Mehedinti, Bucuresti, 1997. Traduceri: J. Moreas, Stante, Bucuresti, 1945; Dante, La Divine Comedie, introduc -tion et notes. Geneve, 1964.

REFERINTE CRITICE

A. Marino, in Ramuri, nr. 9, 1969; M. Bucur, Istoriografia; M. G. Popescu, in Scripta Valachica, voi. IV, 1972; M. Anghelescu, in Romania literara, nr. 23, 1983; A. Rauta, in Cuvantul romanesc, Hamilton (Canada), ian., 1984; M. Anghelescu, in Luceafarul, nr. 25, 1995; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 2, 1996; V. Spinei, in Cronica, nr. 21-22, 1996; Tudora Sandru Mehedinti, in Romania literara, nr. 49, 1999.

TEATRU/FILM 25 Noiembrie

Cu George Vraca, actor român

Biografie

Marele actor roman s-a nascut intr-o familie de aromani, in Bucuresti in 1896 si si-ar fi dorit să ajungă agronom, însă, după ce în anii primului război mondial i-a întâlnit într-o baracă-spital din Iaşi pe George Enescu şi pe tragediana Maria Ventura, s-a hotărât să devină actor.  A absolvit cursurile Conservatorului de artă dramatică indrumat de actorul Nicolae Soreanu, cu care avea să fie ulterior, în mai multe rânduri, partener de scenă, a făcut o carieră fulminantă, fiind adorat de public şi apreciat de cronicarii dramatici, interpretările lui exceland prin adâncimea înţelegerii rolului, distincţia şi eleganţa ţinutei, gestica sobră şi dicţia exemplară. La implinirea a 25 de ani de teatru este sarbatorit in sala “Aro” (azi cinematograful “Patria”) unde se reprezenta “Oedip” de Sofocle, cu George Vraca in rolul titular, printre partenerii sai numarandu-se Ion Manolescu, Marioara Voiculescu, Aura Buzescu, Agepsina Macri-Eftimiu Este repartizat in 1960, la Teatrul Armatei, devenit din 1961 Teatrul “Nottara” in care umplea salile recitand “Scrisoarea a III-a” de Eminescu. Actriţa-infirmieră din 1918, Maria Ventura, avea să-i fie, nu peste mulţi ani, parteneră în “Ioana D’Arc” de Bernard Shaw. A jucat cu întreruperi la Naţionalul bucureştean, la compania Bulandra, pe alte scene bucureştene, a condus pentru scurtă vreme Teatrul “Victoria”, iar în ultimii ani de viaţă a fost interpret şi director la Teatrul “Nottara”. A jucat şi în filme, un rol de neuitat fiind banul Brâncoveanu din filmul “Tudor”. A slujit teatrul din 1920, din seara debutului, până în aprilie 1964, când a murit în plină glorie, scurt timp după premiera cu „Richard al III-lea”, rol visat o viaţă întreagă şi pe care n-a apucat să-l joace decât de 14 ori. „Triumful lui Vraca în Richard al III-lea nu este o întâmplare. Pentru a ajunge şi la acest apogeu al carierei, Vraca a parcurs un drum lung…vocea lui fiind inconfundabila chiar daca stilul sau , parca-i prea “teatral” pentru gustul contemporan…A jucat rugby, pana la nivelul primei noastre echipe nationale si a cochetat cu fotbalul. Se intorsese de la studii pariziene, unde-si impartea talentul actoricesc cu cel de pe terenul cu hasuri, aducand cu el, in Bucurestiul Regatului Romania Mare, si alti tineri intelectuali impatimiti de jocul cu balonul oval. Cine sa-si imagineze ca acest artist, ajuns la varsta senectutii, fusese, in urma cu trei-patru decenii, un focos inaintas, de linia a III-a, care patrundea, conform presei vremii, printre adversari cu dezinvoltura, producand panica si incantand tribunele prin sarjele in viteza si placajele de ultim moment...
Sfidand boala nemiloasa care-l incerca in ultima vreme, si-a adunat toate fortele pentru a rasplati admiratia publicului, care l-a ovationat indelung. George Vraca, unul dintre artistii din stirpea celor alesi, a dominat scena romaneasca timp de peste patru decenii. Mulţi dintre actorii români de astăzi îl consideră un model. S-a stins din viata in dimineata zilei de 17 aprilie 1964, la numai 68 de ani de viata, lasand o imagine pregnanta in memoria unui public care l-a adulat. A părăsit scena vieţii rostind: “Ce păcat că mor. Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum.”

Print si Cersetor (Povesti vinil audio): https://youtu.be/JVxYmZFSja4;

Poeme eminesciene in lectura lui George Vraca, Fonoteca de aur: https://youtu.be/2_sItT_Bwco;

Visul unei nopti de iarna 1943: https://youtu.be/SbGwUtAu5pQ.

În regia Gheorghe Vitanidis

Biografie

Celebrul si cunoscutul regizor roman (Ciulinii Bărăganului „Les chardons du Baragan” - cu Louis Daquin/1958, ... Răutăciosul adolescent / 1968, ...Ciprian Porumbescu / 1972,...Dimitrie Cantemir / 1973...Burebista /1980...În fiecare zi mi-e dor de tine) s-a nascut pe 1 octombrie 1929 in Mangalia si a decedat la 65 de ani pe 25 noiembrie 1994 in Atena.

In 1953 absolva Institutul National de Arta Teatrala si Cinematografica si are sansa ca lucrand / asistent de regie cu Louis Daquin la numai 5 ani de la terminarea facultatii , filmul " Ciulinii Baraganului " sa fie selectionat si nominalizat la Palme D'Or in cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

Cinematografia fiind cel mai important instrument de propaganda al vremii in care a trait, nu scade cu nimic meritul artistic, flerul, talentul si entuziasmul regizorului filmului " biografic " Ciprian Porumbescu care nu a sesizat ca opera va fi manipulata in contextul acelor vremi sau filmul propagandistic Burebista pentru care Suzana Gadea, un ministru al culturii din acea vreme a turnat beton pe platoul sacru pentru ca dictatorul ( Nicolae Ceausescu ) sa aterizeze cu elicopeterul în locul atat de încarcat de “energie”. 

Este cunoscut faptul ca in 1983, la insistentele unui grup de cascadori ce doreau sa li se recunoasca profesia, regizorul a tinut cu ei si abatut, dezamagit si trist a afirmat: " Mai baieti...astia va considera golani, derbedei de care cinematografia...are nevoie "
Intre anii 1961 si 1989 a activat ca profesor la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti.

In 1990 fondeaza Uniunea Elena (Uniunea Elena din Romania UER) si este considerat una din personalitatile grecesti care au imbogatit cultura romana pe langa scriitorul Ion Luca Caragiale, compozitorul Gherase Dendrino sau criticul Dimitrie Panaitescu Perpessicius.

La 5 ani dupa moartea sa, in 1999 este facut agent KGB si fiul sau Dimitrie ( PUSI ) neaga orice afirmatie rautacioasa la adresa tatalui sau.

Cantemir HQ

Post restant (1961): https://youtu.be/9epiwcsvYkM;

In fiecare zi mi-e dor de tine: https://youtu.be/KkWIeIcOWiQ.

Niki Atanasiu

Biografie

Niki Atanasiu (n. 20 mai 1907, București - d. 24 noiembrie 1967, București) a fost un mare actor român de teatru și film. Artist al poporului.

Niki Atanasiu a avut o bogată activitate teatrală (la Teatrul Național, București începînd din 1924) și de cinematografie unde a jucat în roluri interpretate în prealabil pe scenă.

Studii

·         Conservatorul de artă dramatică București (1928) la clasa Lucia Sturdza-Bulandra.

Distincții

Anterior anului 1960 a primit titlul de Artist Emerit.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Niki Atanasiu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

A fost distins cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Roluri în teatru

·         DECANUL, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.12.1944

·         FAMILIA BLISS, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 10.01.1945

·         AȘA VA FI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 20.05.1945

·         PETRU CRAMOV, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 22.09.1945

·         DON JUAN, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.11.1945

·         MITICĂ POPESCU, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 16.12.1945

·         ULTIMA ORĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 26.01.1946

·         FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 10.12.1947

·         CĂSĂTORIA, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 06.02.1948

·         O SCRISOARE PIERDUTĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 17.09.1948

·         O SEARĂ LA UNION; O NOAPTE FURTUNOASĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 16.09.1949

·         BULEVARDUL VĂZDUH, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 27.11.1950

·         D-ALE CARNAVALULUI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.04.1951

·         O NOAPTE FURTUNOASĂ; CONU LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 04.02.1952

·         MOMENTE; D-ALE CARNAVALULUI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 02.03.1952

·         MARTIN ROGERS DESCOPERĂ AMERICA, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 03.12.1952

·         MATEI MILLO, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 09.05.1953

·         ULTIMA ORĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 17.12.1953

·         MIELUL TURBAT, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.02.1954

·         CITADELA SFĂRÂMATĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.03.1955

·         APUS DE SOARE, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 24.03.1956

·         O SCRISOARE PIERDUTĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 22.06.1956

·         ZIARIȘTII, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 06.10.1956

·         INSTITUTORII, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 24.05.1957

·         BĂDĂRANII, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 24.07.1957

·         OVIDIU, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 15.09.1957

·         ANII NEGRI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 16.09.1958

·         ÎN VALEA CUCULUI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 27.02.1959

·         CUZA VODĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 04.04.1959

·         PARADA, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 03.05.1960

·         DEZERTORUL, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 25.10.1960

·         CONU LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA; O NOAPTE FURTUNOASĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 04.06.1962

·         ADAM ȘI EVA, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 12.04.1963

·         NORA SAU CASA CU PĂPUȘI, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 15.09.1963

·         SOMNOROASA AVENTURĂ, Teatrul de Comedie București, 20.10.1964

·         DINU PĂTURICĂ, Teatrul Național 'Ion Luca Caragiale' - București, 17.09.1966

Filmografie

·         O scrisoare pierdută (1953) - Ștefan Tipătescu

·         Citadela sfărâmată (1957)

·         Telegrame (1959)

·         Bădăranii (1960) - contele Ricardo

·         Porto-Franco (1961) - Bancherul

SFATURI UTILE 25 Noiembrie

SLĂBIȚI CU AMLAN FORTE

Am găsit acest articol interesant pe Facebook și cred că interesează pe mulți prieteni!

Bună ziua,
Numele meu este Popescu Havor și sunt un nutriționist și expert în pierderea greutății. De 16 am propria mea clinică de nutriție, care a ajutat deja mii de bărbați și femei să piardă kilogramele în plus, să elimine celulita și să obțină un corp mai ferm.

Timp de mulți ani am crezut că a scăpa de 10 sau 15 de kilograme de grăsime necesită o mulțime de sacrificii, sute de modalități și mult efort fizic.

Pe propria piele am realizat că acest lucru nu este așa.

Este adevărat că dacă doriți să pierdeți în greutate, atunci este nevoie de ceva special. Ceva care, într-un mod natural și în condiții de siguranță, să vă stimuleze organismul să ardă stratul de grăsime și să curețe organismul de toxine (probabil, nu știți că anume ele intervin în procesul de pierdere a greutății). Pacienții mei pierd câte 1 kg de grăsime pe zi. Totul prin descoperirea șocantă a oamenilor de știință polonezi care au lucrat asupra acestui lucru aproape 6 ani.

Grație acestei descoperiri extraordinare, în termen de 30 de zile, veți putea cu ușurință:

• Pierde în greutate cu 8-11 kg timp de 30 de zile, fără efectul yo-yo
• Accelera arderea grăsimilor cu 74%
• Crește viteza de digestie, curăța organismul de toxinele dăunătoare și sedimente
• Face organismul mai ferm, eliminând celulita și vergeturile de pe piele în mod semnificativ.
• Îmbunătăți starea organismului și căpătați până la 70% mai multă energie

La astfel de efecte pot ajunge toți cei care decid să urmeze o cură scurtă, datorită căreia, fără nici o problemă, pot scăpa chiar de 15 kg de substanță grasă.Totul din cauza că această descoperire revoluționară acționează pe 3 domenii principale:

Accelerează metabolismul și elimină toxinele

Nici un program de pierdere a greutății nu va fi eficient dacă aveți probleme digestive și dacă în organism sunt depuse toxine.Aceste probleme nu pot fi eliminate de nici o dietă strictă și nici de înfometarea prelungită. Prin metoda despre care vorbesc, după trei zile organismul se curăță complet de toxine și accelerează de patru ori metabolismul ... Un astfel de proces este necesar în procesul de pierdere în greutate.

Stop apetit

Este dificil să vorbim despre pierdere eficientă în greutate, atunci când vă gândiți în mod constant la mâncare și apetitul nu poate fi oprit. Foamea poate fi ușor redusă cu 100% pe cale naturală, care să nu conducă nici la cel mai mic efect secundar. Descoperirea despre care vorbesc este eficientă în reducerea poftei de mâncare și, de asemenea, suprimă „setea de zahăr”, astfel că sentimentul de sațietate va fi simțit chiar și atunci când ați consumat o cantitate mică de alimente.

Distruge în mod automat excesul de greutate

De la bun început procesul de ardere a grăsimilor va rula în mod automat. Nu va trebui să vă gândiți în mod constant la aceasta, să ajutați procesul cu dietă suplimentară sau să faceți exerciții fizice intense și prelungite. Este de ajuns doar ă respectați regimului despre care veți afla curând: cum să ai un corp ferm și suplu, fără pic de celulită.

Poate vă întrebați ce fel de descoperire este? – Este vorba despre o substanță necunoscută până acum și este 100% naturală și sigură pentru sănătate... extrasă din indian agrișă de Amla. Este un extract maxim concentrat din fructul rar, care are un efect puternic de pierdere în greutate. Agrișe Amla se găsește numai în partea de vest a Indiei

Am găsit producătorul suplimentului nutritiv care conține doza perfect aleasă a extractului din agrișe de Amla(400 mg într-o capsulă) care și-a numit produsul unic și fără concurență Amlan Forte.

O serie de studii și teste,a avut loc în cea mai mare laboratorie din Romania care confirmă eficacitatea pastilelor unice Amlan Forte.

Arderea grăsimilor cu Amlan Forte este:

Simplu și eficient

Folosind o capsulă pe zi, veți atinge rezultate excelente după o lună de utilizare. Nu trebuie să mergeți la sala de sport, să țineți diete de coșmar și să recurgeți la înfometări nesănătoase. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să luați câte un comprimat pe zi, de preferință, înainte de micul dejun, cu un pahar de apă.

Sănătos și sigur

Amlan Forte arde grăsimile în mod natural și sigur pentru organism, iar administrarea în sine nu provoacă efecte secundare, repet, nici un fel de efecte secundare! Extractul din agrișe de Amla într-o anumită porțiune are multe proprietăți pentru sănătatea naturală. Reduce zahărul din sânge, îmbunătățește circulația sângelui, sporește vitalitatea și întărește sistemul imunitar. Aceasta este, probabil, cea mai eficientă modalitate o de a scăpa de excesul de greutate descoperită vreodată. Proprietățile agrișe Amla au fost confirmate de numeroase teste de laborator. De eficacitatea lor s-au convins sute de mii de bărbați și femei din Europa.

GÂNDURI PESTE TIMP 25 Noiembrie