24 DECEMBRIE 2017

RELIGIE ORTODOXĂ 24 Decembrie

Sf Cuv Mc Eugenia; (Ajunul Crăciunului); Duminica dinaintea Nașterii Domnului – a Sfinților Părinți după trup ai Domnului – Genealogia Mântuitorului

Ajunul Crăciunului

Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului. Amintim ca in Biserica Ortodoxa Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare se savarseste de 10 ori pe an: in ziua praznuirii Sfantului Vasile, in Ajunul Botezului Domnului, in primele cinci duminici din Postul Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor si in ziua Ajunului de Craciun.

In celelalte duminici si zile de peste an se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, exceptie facand zilele aliturgice si zilele din Postul Mare in care se oficiaza Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Ziua Ajunului este zi de ajunare, adica de nemancare pana dupa oficierea Liturghiei Sfantului Vasile Cel Mare. Facem mentiunea ca Postul Craciunului se incheie pe 25 decembrie, in ziua praznicului Nasterii Domnului, dupa Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.

Sf Cuv Mc Eugenia

Sfanta Eugenia era originara din Roma. Parintii ei, Filip si Eugenia, primind de la imparat o inalta dregatorie, au plecat in Alexandria, cu fiica lor. Pe cand erau in Alexandria, fiica lor Eugenia si-a parasit pe ascuns parintii. S-a imbracat barbateste a luat cu ea doua slujnice si intr-o noapte, a fugit de-acasa. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfantul botez. Si-a tuns parul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineata s-a dus in graba la o manastire. Acolo a trait in osteneli, in nevointe, in trude, in privegheri de toata noaptea si a savarsit toata virtutea. Stralucea ca un mare luminator, asa ca fratii l-au rugat sa le fie staret. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvantul ci fapta a aratat tuturor pe Eugeniu mare si prea stralucit. Chipul lui ii atragea pe toti. Cum atrage magnetul fierul, asa atragea pe toti, ca sa se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagra la suflet, cum ii era numele, venita cu poporul ca sa se inchine la manastire, s-a indragostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a facut ca e bolnava de o boala indelungata si l-a rugat pe Eugeniu sa-i ingaduie sa-i spuna boala numai lui indeosebi, ca altfel nu se poate vindeca. Melantia ii graia cu lacrimi si cu cuvintele ei inselatoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fara sa-si dea seama de viclenia ei. Cand s-a gasit singura cu staretul, taciunele desfranarii a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsa de patima, a cautat sa aduca ocara lui Eugeniu, dar pentru ca nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatal Eugeniei, si a facut plangere, ca in cutare manastire staretul inseala cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si ca desfranatul a indraznit sa o necinsteasca chiar si pe ea. Cand prefectul a auzit acestea s-a umplut indata de manie si a trimis in graba la manastire sa aduca pe Eugeniu, staretul manastirii, si pe monahi. Sa-i aduca legati ca pe niste oameni vinovati, inchinatori mincinosi si facatori de rele, sa se infatiseze inaintea scaunului sau de judecata si sa dea socoteala de faptele lor. Si s-au infatisat partile la judecata. A inceput sa graiasca Melantia. A acoperit cu ocari pe dumnezeiescul staret; l-a batjocorit si l-a defaimat cat a vrut. Striga, si arata cu degetul pe staret prietenilor, il facea ticalos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricati. Cu glas mare a strigat si a zis: "Ascultati-ma toti, ca va spun adevarul!" Cat este de mare rabdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a aratat celor de fata priveliste infricosatoare si ne mai vazuta. Apoi a grait cu indraznire tuturor: "Se cuvine ca noi calugarii sa suferim, cu multumire, ocarile, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca sa nu se faca de batjocura haina calugareasca iata va spun ca sunt femeie; sunt fiica judecatorului. Judecatorul este preaiubitul mea tata. Sotia lui e mama mea. Acestia de langa mine mi-s frati, nu-i numesc robi".

Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Ev. Matei 1, 1-25

  Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40

  Fraţilor, Avraam, prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

Predica Parintelui Cleopa la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,

Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).

Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Intii, prin Sfintul Botez sintem iertati de pacatul stramosesc si ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).

Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).

Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfintul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.

Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.

Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).

Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.

Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si "al doilea botez", dupa rinduiala tainelor crestinesti.

Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca "Spovedania curata este al doilea botez" (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.

Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.

Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste..."

A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.

N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta" (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.

Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).

Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. "Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).

Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este "piinea Stapinului". In continuare zice: "Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarasi Sfintul Efrem: "Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint". Iarasi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat..." (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Duminica de astazi este numita "Duminica dinaintea Nasterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.

Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.

Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?

Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?

Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii.

Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: "Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!" Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 24 Decembrie

SCUTECELE DOMNULUI

Iubiţi prieteni,

Această reţetă se prepară în seara de 23 decembrie şi se consumă în Ajunul Crăciunului!

1 pachet de foi de plăcintă,

500 g de nucă,

1 l de apă,

250 g zahăr,

coaja rasă de la o lămâie,

coaja rasă de la o portocală,

1 esenţă vanilie

Se întind foi subţiri din aluat de pâine, care se coc mai apoi pe o plită. În loc de plită, foile se pot usca, una câte una, într-o tigaie de teflon încinsă. Cine nu are timp poate folosi şi foi de plăcintă gata preparate, cumpărate. Se fierbe apa cu zahărul cam 10 minute, se stinge focul, se adaugă coaja de lămâie, esenţa şi se lasă siropul obţinut să se răcească. Se macină nucile şi se amestecă cu pesmetul şi zahărul după gust. Când foile sunt gata acestea se înmoaie (obiceiul spune că acest lucru trebuie făcut în seara dinaintea Ajunului) în apa îndulcită. Într-un castron se face un amestec de miez de nucă măcinată, zahăr, coaja de lămâie şi portocala rasă pe răzătoarea mică. Acest amestec se presară peste foi: o foaie, nuca cu mirodenii, încă o foaie, încă un rând de nucă. “Scutecele” se lasă să se pătrundă bine de arome şi se taie în romburi.

Crăciun fericit!

COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM 24 Decembrie

 COLINDE DE CRACIUN - COLAJ COLINDE 2017

ISTORIE PE ZILE 24 Decembrie

Evenimente

·         563: Biserica Hagia Sophia din Constantinopol este redeschisa  după ce a fost distrusă de cutremur. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.n, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404 e.n, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.n, împăratul Theodosiu al II-lea  a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.n, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare). După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut laindeplinirea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda lor au lucrat au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumentele antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek , sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.n, Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins !” După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian aflat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

·         640: Ioan al IV-lea devine Papa.  S-a născut în Dalmatia, fiind fiul lui Venantius. si a condus Biserica Romei pana la  12 decembrie 642. Se pare că a făcut eforturi pentru a-i converti pe slavii care au invadat Dalmatia în perioada pontificatului său.

·         1294: Bonifaciu al VIII-lea (Benedetto Caetani) este ales Papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat.  A stat pe scaunul pontifical  între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universitatii Sapientia  cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma. In timpul  luptelor  sale pentru putere, a distrus localitatea Palestrina, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie,  declarand că sexul cu băieței nu este un păcat.

·         1777: Navigatorul britanic James Cook descpera arhipeleagul Kirimati (Christmas Islands). Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali in Oceanul Pacific, aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale). Insula este situată pe fusul orar UTC +14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care întâlnește noul an.

·         1800:  La Paris, are loc un atentat asupra împăratului Franţei, Napoleon Bonaparte, fără însă a-l răni. Drept represalii, 100 de iacobini au fost  deportaţi în insulele Seychelles.

·         1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.

·         1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".

·         1851: A ars din temelii Biblioteca Congresului SUA.

·         1864: Episcopia ortodoxa a Transilvaniei de la Sibiu a devenit mitropolie. În general, s-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864, acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864. Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă. Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ. Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus. Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie. Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor,  propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale. De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti. Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

·         1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea "cagulelor albe". Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei  și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anticatolicism si homofobie. Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan. Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula „Statul Invizibil” iar  Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare.

·         1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

·         1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

·         1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" din Sibiu.

·         1918 Regele Ferdinand I al României emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia "serviciile publice" rămîn sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

·         1924: Albania devine republică.

·         1943: Generalul american Dwight D. Eisenhower, viitor presedinte al SUA, a devenit comandant suprem al armatei Aliatilor. 

·         1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

·         1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.

·         1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.

·         1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.

·         1999: Cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

Nașteri

·         3 î.Hr. : S-a nascut  imparatul roman  Servius Sulpicius Galba; (d.15 ianuarie 69). A domnit din iunie 68 până la moartea sa la data de 15 ianuarie 69. A fost primul împărat al Anului celor patru împărați. Răscoala legiunilor din Germania care  îl proclamă împărat la 1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius îl determină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi Licinianus, numindu-l caesar și coregent. La 15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în for de către pretorienii răzvrătiți.

·         1166: S-a nascut regele Ioan (John) Plantagenetul al Angliei; (d. 19 octombrie 1216). I-a succedat la tron fratelui său Richard Inima de Leu si a domnit  din 6 aprilie 1199 până la moartea sa. A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regeluiHenric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitania. Porecla „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocratiei engleze, a semnat Magna Charta Libertatum  devenita fundamentul democratiei engleze.

·         1491 - S-a născut Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (m. 1556)

·         1588: Constance de Austria (d. 1631)

·         1635: Mariana de Austria, regină a Spaniei (d. 1696)

·         1761: Jean-Louis Pons, astronom francez (d. 1831)

·         1784: Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (d. 1803)

·         1798:  S-a născut  scriitorul Adam Mickiewicz, cel mai de seamă reprezentant al romantismului polonez (“Balade şi romanţe”); (m. 26 noiembrie 1855).

·         1818 - S-a născut James Prescott Joule, fizician englez, care în anul 1841 a formulat legea referitoare la efectul caloric al curentului electric (efectul Joule-Lenz), iar în anul 1852 a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson)(m. 11 octombrie 1889). Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei. A enunțat în 1841  legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI²t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule. Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847. A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată în fizică. Împreună cu Wiliam Thomson  a observat in 1852 că micșorarea temperaturii unui gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule – Thomson. Datorită importantului său rol din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost numită în onoarea sa joule.

·         1837: S-a nascut împarateasa Austriei si regina Ungariei, Elisabeta, sotia lui Franz Joseph I, cunoscuta sub numele de « Sissi » (m.10.09.1898). Pe 10 septembrie 1898 în timp ce se afla in Geneva, a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară, de anarhistul italian Luigi Lucheni.

·         1845: George I al Greciei (d. 1913)

·         1879: Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei (d. 1952)

·         1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat Nobel (d. 1958)

·         1888 - S-a născut regizorul de film american de origine ungară Michael Curtiz (Mihaly Kertész), cunoscut mai ales pentru filmele ”Captain Blood”, ”Casablanca”, pentru care i s-a decernat Premiul Oscar (m.10.04.1962).

·         1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)

·         1920 - S-a născut Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american.

·         1922: S-a nascut Ava Gardner, actrita americana. Pana la varsta de 18 ani a crescut la ferma parintilor sai. Vedeta a fost descoperita de producatorii studioului MGM din intimplare. Un reprezentant al MGM I-a vazut fotografia in vitrina studioului foto al cumantului ei si foarte rapid i-a oferit un rol intr-un film chiar daca nu avea experienta. Actrita a fost ca o mina de aur pentru MGM in cei 17 ani cat a avut contract cu studioul, frumusetea si talentul ei nativ reusind sa ii vrajeasca pe cinefili. Ava Gardner a facut roluri memorabile in productiile “Mogambo” din 1953, in regia lui John Ford, si “Bhowani Junction”, in regia lui George Cukor, precum si in “Noaptea iguanei” din 1964. Cu toate acestea, a ramas memoria cinefililor nu pentru calitatile actoricesti, ci pentru trasaturile ei fizice. Vedeta este considerata cea mai frumoasa actrita din toate timpurile. S-a stabilit in Spania in 1955, insa a parasit aceasta tara 12 ani mai tarziu ca urmare a unor incurcaturi legate de plata impozitelor si s-a mutat in Anglia. S-a stins din viata pe 25 ianuarie 1990 la Londra din cauza unei pneumonii.

·         1922 - S–a născut poetul Victor Torynopol.

·         1924 - S–a născut Vasile Cosma, actor, membru al UNITER, membru fondator al Teatrului de Stat din Reşiţa.

·         1924 - S-a născut Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american.

·         1928 - S-a născut scriitorul Nicolae Ţic (m.12.03.1992).

·         1931 - S-a născut Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american.

·         1934 - S–a născut Gheorghe Vodă, regizor de film şi scenarist din Republica Moldova.

·         1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez

·         1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român

·         1944: Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix (d. 2010)

·         1944 - S-a născut Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation).

·         1944 - S-a născut Eddie Furey, muzician folk irlandez.

·         1945 - S-a născut Lemmy (Ian Fraser Kilmister), vocalist, basist şi compozitor britanic (Hawkwind, Motorhead).

·         1945 - S–a născut Cristian Livescu, scriitor şi publicist (în anul 1997, premiul revistei „Convorbiri literare”).

·         1946 - S-a născut Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus).

·         1947 - S-a născut Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers).

·         1949 - S–a născut Mircea Diaconu, actor şi profesor la Institutul de Teatru I.L.Caragiale, directorul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, membru în CNA până în 2004 (din filmografie: “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Mere roşii”); este autorul unor volume de eseuri: „Scaunul de pânză al actorului”. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist  in anul 1990. A devenit membru în Consiliul National al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD si  senator din partea PNL începând cu 2008, iar din 2014, europarlamentar.

·         1957 - S-a născut Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League).

·         1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română

·         1967 - S–a născut solista de muzică uşoară Marina Scupra  d. 30 iulie 2017, București.

·         1968 - S-a născut pictorul Alexandru Cernat.

·         1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican

·         1973: Grutle Kjellson, muzician norvegian

·         1975: Marius Ianuș, scriitor român

Decese

·         1524: A încetat din viaţă Vasco da Gama, celebru navigator portughez, cel care a efectuat prima călătorie pe mare din Europa până în India, înconjurând Africa, deschizând astfel linia de navigaţie din Europa spre Asia; (n.1469).

·         1660: A murit Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei şi mama regelui William al III-lea al Angliei; (n. 06.11.1631). Mary Stuart sau Mary de Orange a fost prima fiică a unui suveran britanic care a deținut titlul de Prințesă Regală.

·         1813: Împărăteasa Go-Sakuramachi a Japoniei (n. 1740)

·         1863 - A încetat din viaţă William Thackeray, romancier, reprezentant de seamă al literaturii engleze din perioada victoriană (romane de moravuri "Bâlciul deşărtăciunilor", "Familia Newcome") (n. 18 iulie 1811)

·         1872: William Rankine, inginer și fizician scoțian (n. 1820)

·         1928: Leonard Nae, tenor, supranumit "prințul operetei românești" (n. 1886)

·         1935: Alban Berg, compozitor austriac (n. 1885)

·         1964: Kukșa al Odessei, sfânt ortodox din Imperiul Rus (n. 1875)

·         1976: Duarte Nuno, Duce de Braganza (n. 1907)

·         1980: Karl Dönitz, amiral și om politic german, succesorul testamentar al lui Adolf Hitler la conducerea celui de-al Treilea Reich (n. 1891)

·         1982 - A murit scriiotrul francez, poetul şi romancierul Louis Aragon, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) (n.03.10.1897). 

·         1994 - A murit John Osborne, dramaturg, producător britanic de film; piesa sa “Priveşte înapoi cu mânie” –1957– a marcat momentul apariţiei generaţiei “tinerii furioşi” (n.12.12.1929).

·         1997 - A murit Toshiro Mifune, actor şi regizor japonez (n.01.04.1920).

·         2008: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (n. 1923)

·         2008: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (n. 1930)

·         2008: Samuel P. Huntington, politolog american (n. 1927)

Sărbători

·         România: Ziua luptătorului antitero

·         Sf. Cuvioasa Mucenita Eugenia (Ajunul Craciunului) (Calendar ortodox si greco-catolic)

·         Sf. Eugenia (calendar romano-catolic)

ARTE 24 Decembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Decembrie

Aida de Giuseppe Verdi

MUZICĂ 24 Decembrie

Silent Night – Frany Gruber

Silent Night: http://youtu.be/RDpWkBi-cr4.

Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american

Dave Bartholomew - Complete vinyl album - LP 12076 [1961]: https://youtu.be/ttJLMexYv8k.

Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american

Alban Berg, compozitor austriac

Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american

Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix

Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation)

Eddie Furey, muzician folk irlandez

Finbar & Eddie Furey: https://youtu.be/y44yrESUVXs.

Lemmy (Ian Fraser Kilmister), vocalist, basist şi compozitor britanic (Hawkwind, Motorhead)

Lemmy Kilmister - Stand By Me: https://youtu.be/YZrntE3vNe8?list=PLNtJrP3YVQqB04DkqJsaAL1ps-SR4Hloq.

Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus)

Jan Akkerman Tribute

Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers)

Paul Shuttleworth - Mixed Up Shook Up Girl (1977): https://youtu.be/ea_q4ZCb_d0.

Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League)

Human League- Human: https://youtu.be/cH2X5PolerA?list=PLB0553FEE9C712D8D.

Solista de muzică uşoară Marina Scupra

Rămas bun Marina Scupra

Ricky Martin, cântăreț pop portorican

Ricky Martin 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

 

POEZIE 24 Decembrie

Louis Aragon

Biografie Louis Aragon

Louis Aragon (n. 3 octombrie 1897, Paris - d. 24 decembrie 1982, Paris) a fost pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux, poet şi scriitor francez.

Influenţat de Charles Dickens, contele de Lautréamont, Lev Tolstoi, Maxim Gorki, este unul din reprezentanţii realismului. Împreună cu André Breton şi Paul Éluard fomează în 1924 suprarealismul.

După absolvirea liceului Carnot, studiază medicina la Sorbona, unde îl cunoaşte pe André Breton.

În 1917, se înrolează şi participă la Primul Război Mondial, lucrând la un spital militar. Aici îl cunoaşte pe Guillaume Apollinaire, devenind prieteni apropiaţi.

În 1927 aderă la mişcarea comunistă.

În 1928 o cunoaşte pe Elsa Triolet, scriitoare şi participantă la Rezistenţa franceză, cu care se căsătoreşte în 1939.

Poezie
1942: "C"; 
1943: Muzeul Grévin ("Le Musée Grévin"); 
1919: Foc de bucurie ("Feu de joie"); 
1926: Mişcarea perpetuă ("Le Mouvement perpétuel"); 
1929: Marea bucurie ("La Grande Gaîté"); 
1930 - 1931: Acuzatul-acuzator ("Persécuté persécuteur"); 
1934: "Hourra l'Oural"; 
1941: Necaz ("Le Crève-Cœur"); 
1942: "Cantique à Elsa"; 
1942: Ochii Elsei ("Les Yeux d'Elsa"); 
1942: "Brocéliande"; 
1943: Onoarea poeţilor ("L'Honneur des poètes"); 
1943: "La Rose et le Réséda"; 
1944: Diana franceză ("La Diane Française"); 
1945: "En étrange pays dans mon pays lui-même"; 
1948: Un alt necaz ("Le Nouveau Crève-Cœur"); 
1956: Romanul neterminat ("Le Roman inachevé"); 
1959: Elsa ("Elsa"); 
1960: Poeţii ("Les Poètes"); 
1963: "Le Fou d'Elsa"; 
1964: "Il ne m'est Paris que d'Elsa"; 
1969: "Les Chambres, poème du temps qui ne passe pas"; 
1955: Afiş roşu ("Affiche rouge"). 

Proză

1921: "Anicet ou le Panorama"; 
1922: Aventurile lui Telemac ("Les Aventures de Télémaque"); 
1924: "Le Libertinage"; 
1926: Ţăranul din Paris ("Le Paysan de Paris"); 
1927; "Le Con d'Irène"; 
1934: Clopotele din Basel ("Les Cloches de Bâle"); 
1936; Frumoasele cartiere ("Les Beaux Quartiers"); 
1942: Călătorii din imperială ("Les Voyageurs de l'Impériale"); 
1944: Aurélien ("Aurélien"); 
1945; Servitute şi măreţie franceză ("Servitude et Grandeur des Français. Scènes des années terribles"); 
1949 - 1951: Comuniştii ("Les Communistes") (6 vol.); 
1953: "Le Neveu de Monsieur Paul"; 
1958: Săptămâna patimilor ("La Semaine Sainte"); 
1962: "Histoire parrallèle"; 
1965: "La Mise à mort"; 
1967: "Blanche ou l'oubli"; 
1971: Henri Matisse ("Henri Matisse"); 
1974: Teatru/roman ("Théâtre/Roman"); 
1980: "Le Mentir-vrai"; 
1986: Apărarea infinitului ("La Défense de l'infini"); 
1986: Aventurile lui Jean-Foutre La Bite ("Les Aventures de Jean-Foutre La Bite"); 
1989: Pentru a explica ceea ce am fost ("Pour expliquer ce que j'étais"). 

Crima perfectă

Mi-am privit mâinile
Întrebându-mă
Dacă-au ucis
Vreodată

Întrebându-mă

Pe cine
Mâinile acelea

Când
Aceste mâini

Şi unde

Întrebându-mă
Dacă vreodată

Cinstit vorbind nu ştiu
Să răspund.

Aşchii

Opreşte-ţi gemetele. Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Mă plimb
Cu un tăiş de umbră în mine;
Mă plimb
Cu o pisică în memorie;
Mă plimb
Cu un mănunchi de flori fanate
Şi cu fotografii îngălbenite;
Mă plimb
Cu un veşmânt ireparabil;
Mă plimb cu-o gură cât toate zilele în inimă.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât pătrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Căci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceţi în altă parte paşii aceştia răniţi.
*
Cine spune: Mi-e rău
Îi uită pe ceilalţi.
*
Nu e de ajuns să taci:
Trebuie să ştii să spui altceva.
*
Blestemată fie planta
Care nu bucură ochii;
Poetul n-are dreptul
Să rămână astfel, fără să-nflorească.
*
Nu există rană
Pe care un pic de fard
Să n-o astupe,
Ţipăt să nu se poată încovoia;
Singură crima este discordantă.

Poetul Victor Torynopol

TORYNOPOL Victor (pseudonimul lui Victor Comei Fiorescu), se naste la 24 dec. 1922, Lugoj - moare in 16 febr. 1985, Bucuresti. 

Poet. 

Fiul lui Valeriu Fiorescu, functionar la primaria Lugoj, si al Mariei (n. Kakcir), originara din Cehoslovacia. 

Studii la Scoala normala de invatatori din Caransebes (1934-l942) si Scoala superioara de cooperatie din Bucuresti (1942-l945). Bacalaureat la Liceul „C. Brediceanu" din Lugoj (1945); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1946-l950), licenta in filosofie (1950). Functionar la Institutul National al Cooperatiei (1945-l947) si Banca Nationala (1947-l948); asistent (1946-l948), apoi lector (1948-l953) la I.S.E. Bucuresti; director de cabinet in Ministerul Cultelor (1948-l950); consilier la Directia Presei si Relatiilor Culturale din M.A.E. (1950-l953); atasat cultural la ambasada romana din R.P.D. Coreana (1953-l955) si Elvetia (1956-l959); director adjunct in Directia Relatiilor Culturale din M.A.E. (1960-l961); consilier cultural la ambasada romana din Franta (196l-l963); director adjunct la Directia Presei din M.A.E. (1963-l968 si 1973-l982); ambasador in Argentina, Uruguay si Chile (1968-l973). Debut in revista Vremea (1942). Debut editorial cu volum Cartea cu singe, piine si cocs (1945), premiata de editura „Forum", urmat, abia in 1967, de Viscolul si armonia, apoi de Zbor prin subcuvinte (1974), Artere de taina (1979), Cinepa iubirii (1982). Impresii de calatorie in volum Franta in patru anotimpuri (1967; ed. revazuta si adaugita, 1980).


Solidar, la debut, cu grupul poetilor premiati de editura „Forum" si, in mare, cu „generatia razboiului", Victor Torynopol participa, prin Cartea cu singe, piine si cocs (1945) la configurarea lirismului specific poeziei tinere a momentului, orientata spre regasirea „vietii imediate", cu peisajul sau accidentat si tensionat, dezbracat de orice aura poetizanta. Viziunea eschatologica de factura expresionista sau notatia evenimentului brut, prozaic, adesea sordid, caracterizau deopotriva aceste prime versuri strabatute de suflu protestatar si luminate de speranta „intiiei sarbatori" a „truditilor". „Incendiile poeme" erau opera unui revoltat vorbind despre o lume sumbra si mizera, mocnind intr-o incordare surda si izbucnind uneori in gesturi violente („La Resita bucuriile se vind la ghiseu/ si cerul umed se propteste-n zgura", „nimeni nu stie cind se inchid robinetele cu puroi", „anul incepe la noi cu nevroza, spital, ftizie", „copiii-l injura pe Dumnezeu la plural"). Viscolul si armonia (1967), incluzind si citeva poeme scrise in anii debutului, abandoneaza directia protestatara, conservind totusi nota conflictuala, dramatica, cu o deplasare de accent catre lumea launtrica si o sporire a reflexivitatii.

Se schiteaza aici, intr-un limbaj de o anume raceala conceptuala, teme ce vor capata o mai mare pregnanta in cartile urmatoare, si indeosebi in Zbor prin subcuvinte (1974), realizarea cea mai reprezentativa a autorului. Forma larvara a expresiei, corespondenta ascunsei fervori organice a eului, cu „sedimentari", „incendii celulare", saedanapalice chimii" si „vijelii de carne", subcuvintele indica unul dintre termenii majori ai dialecticii subiective, celalalt tinind de ordinea intelectuala a verbului - „un dig pietrificat de silogisme", „inaltele cugete". Intre asemenea repere se configureaza un lirism in care s-a putut descifra obsesia comunicarii dintre carnal si mineral, dintre subteranele eului si altitudinile gindirii, dintre biologic si cosmic. „Imensa Golgota de la molusca la Olimp" numeste, in acest context, un itinerar (amintind intr-o oarecare masura de „sociogonia" argheziana) definitoriu si pentru o ars poetica ce interpreteaza actul creatiei ca purificare si cristalizare in cuvint a unei materii brute, a unor straturi „barbare" ale trairii. Componenta erotica a acestui univers, afirmata mai intii in Viscolul si armonia, apoi in Artere de taina (1979) si mai ales in Cinepa iubirii (1982), e marcata, la rindul ei, de similare accente reflexive, vizind concilierea fiorului senzual cu „goana spre himera" a spiritului.

OPERA: Cartea cu singe, piine si cocs, versuri. Bucuresti, 1945; Viscolul si armonia, versuri, Bucuresti, 1967; Franta in patru anotimpuri, Bucuresti, 1967 (ed. II, revazuta si adaugita, Cluj, 1980); Zbor prin subcuvinte, versuri, Cluj, 1974; Artere de taina, versuri, Cluj-Napoca, 1979; Cinepa iubirii, versuri, Bucuresti, 1982.

REFERINTE CRITICE: P. Constantinescu, Scrieri, 5; Al. Piru, in Gazeta literara, nr. 49, 1967; idem, Panorama; idem, in Romania literara, nr. 31, 1974; M.N. Rusu, in Luceafarul, nr. 15, 1968; FI. Muscalu, in Tomis, nr. 2, 1968; E. Manu, in Romania literara, nr. 20, 1974; idem, Eseu despre generatia razboiului, 1978; idem, in Romania literara, nr. 27, 1982; Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 19, 1980; Fr. Pacurariu, in Romania liteara, nr. 52,1982; E. Manu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1985; Fr. Pacurariu, in Luceafarul, nr. 8, 1985; I. Pop, in Steaua, nr. 3, .

Adam Mickiewicz

Biografie

Adam Bernard Mickiewicz (poloneză, în lituaniană Adomas Bernardas Mickevičius, în belarusă Адам Бернард Міцкевіч; n. 24 decembrie 1798,^[1][2][3] Zavosse[*], Imperiul Rus – d. 26 noiembrie 1855,^[1][3] Constantinopol, Imperiul Otoman^[4]) a fost un poet și scriitor polonez și luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. Este considerat unul dintre cei mai buni poeți romantici polonezi din secolul al XIX-lea, alături de Zygmunt Krasiński, Juliusz Słowacki și Cyprian Kamil Norwid.

S-a născut în 1798 pe moșia unchiului său din Zaosie lângă Navahrudak (Nowogródek) care făcea parte atunci din Imperiul Țarist, astăzi aparține de Belarus. Regiunea se afla la marginea provinciei Lithuania Propria care a făcut parte din Marele Ducat al Lituaniei pânâ în 1795, când s-a produs A TREIA PARTIȚIE a Commonwealth-ului polono-lituanian. Zona era locuită de etnici lituanieni, deși atunci când s-a născut poetul aparținea în mare parte de Bielorus. Membrii clasei superioare, precum familia lui Mickiewicz, erau fie polonezi, fie polonizați.Tatăll poetului,Mikołaj Mickiewicz, era avocat și membru al micii burghezii poloneze(szlachta). Mama sa se numea Barbara (născută Majewska). Adam a fost al doilea fiu al familiei. El si-a petrecut copilăria în Navahrudak (Nowogródek). A luat lecții cu mama sa și în particular cu profesori, iar între anii 1807-1815 a urmat o școală administrată de Ordinul Dominican. Adam a fost un elev medioctru, dar se implica în numeroase activități școlare, cursuri de teatru, sau alte programe asemănătoare. În septembrie 1815, Mickiewicz a fost admis la Universitatea Imperială din Vilnius(Wilno). El a primit o bursă de studiu din partea guvernului.

În 1818 a fost publicat primul său poem (Zima miejska — Orașul iernii — în Tygodnik Wileński). În anii următori, a trecut de la literatura sentimentalistă- neoclasicism le romantism, acest lucru poate fi observat mai întâi în poeziile publicate în anii 1822 și 1823 la Vilnius.Dupa absolvire, obține o bursă din partea universității pentru a studia la Kaunas între 1819–1823.

În vara anului 1820, și-a cunoscut marea iubire, pe Maryla Wereszczakówna. Ei nu s-au putut căsători din cauza situației materiale precare în care se afla familia Mickiewicz (Maryla era deja logodită cu Wawrzyniec Puttkamer, cu care s-a căsătorit în 1821). În anul 1817, tânărul Adam, împreuna cu Tomasz Zan, a creat societatea secretă Filomații( poloneză Filomaci, greaca philomathes , "iubitori de cunoaștere". Filomații se concentrau pe auto-educare, dar aveau rădăcini radicale, fiind o asociație studențească pro independeța față de Rusia. În urma unei investigații a organizațiilor studențești, condusă de Nikolay Nikolayevich Novosiltsev , mai mulți studenți au fost arestați, inclusi Mickiewicz. În 1824, după ce a fost investigat în legătură cu activitățile sale politice, în special pentru apartenența la grupul Filomații, Adam a fost exilat în Rusia centrală. Deja publicase 2 mici volume de poezie diversă la Vilnius primite favorabil de către publicul slav, iar odată ajuns la Sankt Petersburg este acceptat imediat de cercurile literare înalte, unde devine favorit datorită manierelor sale și talentului extraordinar de improvizație. În 1825 vizitează Crimeea de unde se inspiră pentru o suită de sonete orientale (Sonety Krymskie), remarcabile prin ritm și culoare. Cele mai frumoase sunt Furtuna, Bakhchisaray si Mormântul contesei Potocka. Cât a stat la Moscova, l-a cunoscut pe Henryk Rzewuski și pe Maria Agata Szymanowska și s-a împrietenit cu Alexander Pushkin. Datorită relațiilor sale de prietenii cu multe personalități influente, i s-a dat permisiunea de a părăsi Rusia.

În anul 1829, după cinci ani de exil în Rusia, poetul a primit permisiunea de a călători în Weimar. Pe 6 iunie 1829, a ajuns la Berlin, unde a participat la câteva prelegeri ale lui G. W. F. Hegel. În februarie 1830, a vizitat Praga. Apoi s-a întors în Germania și a mers la Weimar, unde l-a cunoscut pe Goethe. În final, în octombrie 1830, s-a stabilit la Roma, pe care o considera "cel mai frumos oraș din străinătate". Curând după aceasta află că a început Revolta din Noiembrie în Polonia, dar nu părăsește Roma până în primăvară.

În aprilie 1832, Mickiewicz părăsește Roma, călătorește la Geneva și Paris, și mai târziu, cu un pașaport fals, în Germania, ajungând până în Poznań (Posen) în jurul datei de 13 august.

În 1834, se căsătorește, la Paris, cu Celina Szymanowska, fiica pianistei și compozitoarei Maria Agata Szymanowska. În decembrie 1838 Adam încearcă să se sinucidă aruncându-se pe fereastră, marcat de boala mintală a soției sale.

În 1840, Mickiewicz a fost numit profesor la nou înființata secție de literatură și limbi slave din cadrul prestigioasei instituții de învățământ superior Collège de France, unde a predat până în 1844. Influențat de mesianismul filozofului polonez Andrzej Towiański, devine un promotor al misticismului religios. Lecțiile lui Adam devin un amestec de politică și religie, ceea ce atrage antipatia guvernului francez. Elementul mesianic intră de asemenea în conflict cu învățăturile Bisericii Romano-Catolice, iar câteva cărți îi sunt interzise, deși atât Mickiewicz, cât și Towiański sunt încurajați să participe la slujbele religioase. O selecție a prelegerilor susținute în acea perioadă sunt publicate în patru volume, evidențiind vastele sale cunoștințe de literatură rusă, poloneză, cehă, sârbă.

Împreună cu alți doi profesori celebri de la Collège de France din acea perioadă și anume Jules Michelet (titularul catedrei de „Istorie și morală”) și Edgar Quinet (titularul catedrei de „Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale”, în cadrul căreia acesta a susținut primul curs de literatură comparată din lume), Adam Mickiewicz a întregit o ilustră triadă, supranumită de contemporani „cele trei catedre de democrație”, care a avut o influență semnificativă asupra efervescenței revoluționare premergătoare Revoluției de la 1848. În 1845, în semn de protest față de suspendarea cursului lui Adam Mickiewicz, tineretul studențesc a scos o medalie cu efigiile celor trei profesori democrați (Michelet, Quinet și Mickiewicz) și a organizat o nouă manifestație de simpatie în favoarea acestora.^[9]

În următorii ani, viața poetului intră în declin, o imagine tristă a lui Mickiewicz fiind zugravită de scriitorul rus Alexander Herzen: sărac, deznădajduit, măcinat de conflicte familiale, îmbătrânit prematur. În iarna anilor 1848-1849 este vizitat de Frédéric Chopin, care îi mai alină sufletul cu minunata sa muzică de pian. Cu ceva timp in urmă, Chopin pusese pe note două poeme de-ale compatriotului său înstrăinat, intitulate Cântece poloneze.

În 1849 Mickiewicz pune bazele ziarului La Tribune des Peuples („Tribuna poporului”), care rezistă doar un an. Speranța în restaurația Imperiului Francez pare să-i dea aripi, așa că apare Oda latină, dedicată lui Napoleon al III-lea.

Reacțiunea contrarevoluționară reușește însă să-i interzică a mai ține cursuri în fața studenților. Au loc manifestații de simpatie ale tinerilor. În 1852 Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz sunt concediați de la Collège de France sub motivul că au refuzat să jure credință noului regim politic.

În 1855 soția lui, Celina, moare. Izbucnirea Razboiului Crimeii îl determină să-și lase copiii minori la Paris. Pe 22 septembrie 1855 ajunge la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, unde organizează o armată poloneză care să lupte împotriva Rusiei. Impreună cu prietenul său Armand Levy alcătuiește o legiune evreiască, „Husarii lui Israel”, care includea evrei ruși și palestinieni. În timpul unei campanii militare se îmbolnăvește, probabil de holeră. Moare în apartamentul său din Constantinopol de pe strada Yenișehir (astăzi muzeu), pe 26 noiembrie 1855, trupul fiindu-i înhumat într-o criptă de la subsol. Mai târziu, este adus în Franța și înmormântat la Montmorency, pentru ca în 1890 rămășițele pământești să-i fie transportate în Polonia, la Catedrala Wawel din Cracovia, unde se odihnește alături de alte personalități ale culturii și politicii poloneze.

Creația literară

Primele volume de poezie îi apar în 1822 - 1823. Cea mai valoroasă creație a sa este poemul Pan Tadeusz, dedicat Poloniei, pe care îl temină în 1832, pe când se afla la Paris.

Situația politică din Polonia secolului al XIX-lea este reflectată adesea în literatură, care, odată cu a treia împărțire a uniunii statale polono-lituaniene, capătă avânt, fiind marcată de un profund patriotism, mai ales între 1830-1850.

Edward Henry Lewinski Corwin caracterizează opera lui Mickiewicz ca fiind prometeică, care „sensibilizează nu doar inimile poloneze”, la fel ca și alți barzi ai Poloniei precum Zygmunt Krasiński și Juliusz Słowacki, iar George Brandes afirma ca poeziile lui Mickiewicz sunt „mai sănătoase” decat cele ale lui Byron, Shakespeare, Homer sau Goethe.

În tinerețe, poetul a fost influențat de folclorul local, orașul natal Navahrudak aparținând regiunii Hrodna din Belarus. După ce studiază la scoala din Navahrudak, ajunge în cercurile literare ale Universitații din Vilnius. În 1823 țarul ordonă desființarea societății secrete Filomații, iar Mickiewicz este arestat și exilat in Rusia.

În Crimeea compune celebrele sonete, iar în Franța, din cauza misticismului manifestat prin apropierea de ideile lui Towianski, este interzis. Decide să renunțe la această influență nefastă pe care Towianski o exercita asupra propriei identități și pleacă la Istanbul unde iau naștere Cărțile Pelerinilor, considerate a fi "predicile lui Mickiewicz". Apar Konrad Wallenrod, Pan Tadeusz și cea mai lungă poezie a sa, Grażyna, unde sunt descrise faptele de vitejie ale căpeteniilor militare lituaniene împotriva cavalerilor teutoni. Sursă de inspirație i-a fost Emilia Plater, o eroină a Revoluției din noiembrie 1830 ucisă în Lituania. Alte poezii cunoscute sunt Farys, cu tematică orientală, odele despre Tinerețe ori cele dedicate lui Joachim Lelewel, inițiatorul mișcării de eliberare poloneze de sub ocupația rusă.

Fiul său, Władysław Mickiewicz, a publicat o lucrare în 4 volume intitulată „Vie d'Adam Mickiewicz” („Viața lui Adam Mickiewicz”, Poznań, 1890–1895) și Adam Mickiewicz, sa vie et son œuvre („Adam Mickiewicz: viața și opera”, Paris, 1888).

Volume în limba română:

·         Adam Mickiewicz de Mieczyslaw Iastrun (în românește de Const. Popescu și Titus Priboi ; traducerea versurilor de Romulus Vulpescu), Editura de Stat pentru literatură și artă București, 1956

·         "Mickiewicz", traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959

·         Versuri alese - Adam Mickiewicz , editura Minerva 1978

·         Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu

·         Pasiunea romantică: Adam Mickiewicz (1798-1855), Juliusz Slowacki (1809-1849), de Olga Zaicik, București, 1965

Mickiewicz a condus publicația Tribune des peuples.

Scrieri

·         1822: Ballady i romance ("Balade și romanțe"), lirică inspirată din tradiția populară;

·         1823/1832: Dziady ("Străbunii");

·         1823: Grażyna;

·         1826/1827: Konrad Wallenrod;

·         1826: Sonety krymskie ("Sonete din Crimeea");

·         1832: Księgi narodu polskiego i pielgrzymstwa polskiego ("Cartea națiunii și a pelerinilor poloni"), proză cu caracter mesianic;

·         1834: Pan Tadeusz, epopee care reconstituie viața nobilimii lituaniene în timpul campaniilor napoleoniene;

·         1849: Les slaves ("Slavii"), curs în franceză ținut la Collège de France.

Mickiewicz și românii

În timpul activității sale de la Collège de France, Mickiewicz a fost audiat de numeroși studenți români. Ideile sale s-au răspândit între tinerii revoluționari (Alexandru Papiu-Ilarian, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu). Din acea epocă datează și primele traduceri în românește: lingvistul Stanisław Wędkiewicz a descoperit între manuscrisele Academiei Române o traducere completă din franceză a Cărților poporului și pelerinajului polonez, făcută în Moldova pe la 1845. Trebuie menționat și faptul că Bogdan Petriceicu Hasdeu, care avea și rădăcini poloneze, a menționat numele poetului polonez în mausoleul Iuliei, fiica sa

Laurei

Doar te-am vazut si-ndata m-am si aprins la fata
Catând o cunostinta-n privirile-ti straine;
Împuprurarea ta s-a si rasfrânt în mine
Ca roza care pieptu-si deschide-n dimineata.

Doar ai cântat – si plânsul un val mi-a pus privirii
Caci inima-mi fusese de glasul tau miscata;
Mi se parea ca îngerii l-au chemat, sa bata
Pe-al cerului cadran, secunda mântuirii.

Iubito! Ochii tai, deschis sa recunosca
De-am sa te misc vreodata cu vorba sau privirea;
Nu-mi pasa: oameni, sorta, de-au sa se-mpotriveasca, 

Nici de-mi va fi iubirea doar un himeric vis
Si daca mâna-ti altuia au s-o daruiasca, 
Sa recunosti ca mie mi-e sufletul tau scris. 

Vis

Când ai sa fii silita sa ma abandonezi, 
Chiar de-ai sa simti în suflet, neîncetat, iubire, 
Nici când ma vei lasa, sa nu ma întristezi
Si nici sa nu-mi vorbesti de-a noastra despartire!

As vrea chiar din ajun, când soarele-o apune, 
Sa sorb minutul ultim în dezmierdari prelungi, 
Iar ceasul despartirii, fatal, când va sa sune, 
O cupa cu otrava tu sa-mi întinzi atunci.

Te-oi saruta pe gura cu buze-nfiorate;
Nu-mi voi închide ochii când ceturi îi cuprind;
Ci vreau sa-adorm de-a pururi în dulce voluptate, 
Obrazul sarutându-ti si-n ochii tai privind.

Iar dupa lungi decenii ce-n sir s-or fi-mplinit, 
Când voi primi porunca sa ies de sub morminte, 
Îti va veni în minte prietenu-adormit.
Si spre-a-l trezi, din ceruri la dânsul vei descinde;

La pieptul tau iubit tu ma vei strânge iara, 
Din nou voi simti bratele dragi cum ma cuprind;
Mi s-o parea o clipa ca atipisem doara, 
Obrazul sarutându-ti si-n ochii tai privind. 

Gânduri de ziua plecării

29 octombrie 1825, Odesa

M-a şi cuprins regretul! Ce-i oare? Sunt în prag,

Mă-ntorc iar în lăcaşul pustiu şi-atât de drag,

Parc-am uitat ceva; iar ochii-mi rătăciţi

Tot vor să mai salute aceşti păreţi iubiţi

Ce-atâtea dimineţi şi nopţi atât de multe

Suspinele-mi deşarte ştiură să le-asculte.

În geamul ăsta, seara, adeseori am stat

Privind, făr’ să ştiu bine la ce m-oi fi uitat,

Apoi plecam, sătul de-acelaşi peisaj.

Trezind din nou ecouri cu solitarii-mi paşi,

Eu, fără rost, din uşă în uşă trec pe rând,

Ai ornicului paşi metalici numărând

Sau ale unei gâze opriri, când lin îşi poartă

Încetul mers, de parcă stă la iubita-n poartă.

Vin zorii. Cărăuşii nesuferiţi au tras.

Luaţi aste cărţi şi lucruri puţine, ce-au rămas.

Să mergem! Cum sosit-am, ne’ntâmpinat de nime,

La fel plec: nici drum bun să-mi spună, n-are cine.

Ce-i dacă plec, ce-i dacă dispar din ochii mei

Localnicii, ce-n suflet nu m-au simţit cu ei?...

Plecarea-mi nimănuia nu va stârni amar

Şi-o lacrimă în urmă nu vreau să las măcar.

Ca-n pajiştea-nflorită-n culori, pe care zboară

O floare ca şi firul paingului, uşoară,

De pe-o uscată creangă, suflată ca un strai –

Şi care dând de-o roză, o-mbrăţişează-n mai,

Prinzându-se de dânsa-n popas, cu fire moarte,

Iar vântul o desprinde, gonind-o mai departe –

La fel şi eu, un nume şi-o faţă, lor străine,

Purtai prin aste pieţe şi străzi de lume pline,

Unde femei frumoase în roiuri întâlneam.

De ce să mă cunoască? Doar un străin eream!

Fug ţâncii după-un flutur doar cât sclipeşte-n soare,

De-l prind, privesc la dânsul şi-l zvârle iar, să zboare!

Să zbori! Din fericire, aripi ne-au mai rămas...

Să zbori! Nicicând în zboru-mi prea jos n-am să mă las!

Îmi amintesc când, tânăr, din locuri dragi plecam,

De lânga buni prietini şi fata ce-o iubeam;

Atuncea, printre arbori, în urmă am privit:

Strigând şi fluturându-şi batiste i-am zărit;

Am plâns. Duioase lacrimi din ani de patimi, dor!

De ce-aş mai plânge astăzi, bătrân, nepăsător?

Uşor e să mori tânăr. Nimic necunoscând,

Crezi că soţie, frate, amici te poartă-n gând;

Dar când, bătrân, smulgi vieţii făţarnicul veşmânt,

Lumeşti sau nelumeşti minuni nemaisperând,

Ştii bine că vecia te-nchide în mormânt...

Oraş străin, de-aceea plec trist din tine-acum!

Pornim! Nu poate nimeni opri sicriu-n drum,

Nici chiar cu o privire un om nu-l va conduce

Şi-o lacrimă-ntorcându-se-acasă nu-i va curge

Când la poştalionul ce trece pe şosea,

Suna-vor clopoţeii, vestind plecarea mea.

Traducere de Miron Radu Paraschivescu

Juan Ramon Jimenez

Biografie

Juan Ramón Jiménez Mantecón (n. 24 decembrie 1881 – d. 29 mai 1958) a fost poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1956.

A scris o lirică de rezonanță particulară în literatura spaniolă a secolului XX, prin necontenita căutare a cuvântului poetic definitiv și esențializarea emoțiilor și sentimentelor, tinzând către forma poemului total și către abstracta "poezie pură".

Juan Ramón Jiménez s-a născut în satul andaluz Moguer, în 1881. Vădind o vocație precoce, la paisprezece ani se poate mândri cu poezii publicate în câteva reviste din Andaluzia. La nouăsprezece ani vine la Madrid, unde intră în legătură cu cercurile moderniste. Rubén Dario îl elogiază pentru "suavitatea melancolică" a versurilor sale, care trezesc "dorul de imposibil", și îi sugerează titlul unuia din primele volume: Almas de violeta (Suflete de violetă). De la aceste prime versuri până la anii maturității, Juan Ramón Jiménez este un exemplu strălucit de sacrificiu pe altarul poeziei, pe care o slujește cu o fervoare mistică. A trăit prin și pentru poezie, dăruit cu totală devoțiune unei munci tenace de purificare continuă a operei sale:

"Pentru mine poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existență."

Timp de peste jumătate de secol, cât se desfășoară munca sa neobosită de cizelare a operei ("Nici o zi fără o hârtie ruptă"), el a fost pentru mai multe generații de poeți - de la modernismul începutului de veac până la școlile de avangardă - scriitorul venerat, poetul prin excelență, "maestrul indiscutabil" , cum îl numea Rafael Alberti într-o frumoasă carte de amintiri.

Într-o schiță auto biografică publicată în revista Renacimiento, Juan Ramón Jiménez trece în revistă principalele evenimente și stări sufletești care stau la originea operelor sale: " Miros de tămâie și de flori, o fereastră deschisă spre grădină, o terasă cu trandafiri pentru nopțile cu lună se transformă în Arii triste"; o lungă ședere în munții Guadarrama se reflectă în volumul Pastorale; apoi vine o "toamnă galantă - cu azur de aur - care prilejuiește Jurnalul intim și Grădini îndepărtate; aceasta e perioada în care muzica umple cea mai mare parte din viața mea". Urmează o epocă dificilă pentru poet, o epocă de "oboseală, frig și gânduri de sinucidere". O gravă depresie nervoasă, care-l va însoți cu intermitențe toată viața, îl silește să rămână câțiva ani în sanatorii, la Madrid și în sudul Franței. După o călătorie prin Franța și Italia, se retrage în 1907 în satul natal, unde scrie celebra carte Platero și eu. În 1912 revine la Madrid unde rămâne douăzeci și cinci de ani, trăind în intimitatea poeziei și oarecum la marginea vieții literare, căci viața lui de izolare mândră și concentrată este în întregime subordonată operei. După propria lui apreciere, duce o existență "singurătate și meditație", în compania "trandafirului de argint al experienței proaspete", într-o "indiferență absolută pentru aspectul practic al vieții", și "hrănindu-se numai cu frumusețe".

În anul 1916 are loc un eveniment decisiv în viața sa : în urma unei călătorii în Statele Unite ale Americii, se căsătorește cu Zenobia Camprubi Aymar (traducătoare în spaniolă a lui Rabindranath Tagore, care-i va deveni colaboratoare neprețuită. După izbucnirea războiului civil spaniol, ia drumul exilului și devine profesor de literatură spaniolă la diferite universități din Statele Unite, Cuba, Puerto Rico. În 1956 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1958, în Puerto Rico.

A luat cu sine vântul...

A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.

Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte...
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.

poezie de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora, traducere de Ion Frunzetti

Duminică de primăvară

O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.

E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.

Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.

traducere de Ion Frunzetti

O PRIVIGHETOARE

Privighetoare-a nopţii, ce aştri făcuţi plângeri

ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă?

Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri

sorbi apa cea curată ce-­ţi moaie guşa sfântă?

Ca vocea ta să fie-n triumf stăpână peste

noaptea de mai, ce muzici se despletesc în spaţii

naintea ta, din pieptul tău mic suind pe creste,

imense ca o mare şi-un cer de incarnaţii?

Oare atlazul lunii ţi-astupă fina urnă

cu giuvaiere-azure, frumoase şi fidele?

Un zeu îţi cântă-n suflet? Din ce adânc nocturnă

eternitate ciocul tău ciuguleşte stele?

TEATRU/FILM 24 Decembrie

Cu Mircea Diaconu

mere rosii film intreg: http://youtu.be/aqzXy226eis;

VANATOAREA DE VULPI: http://youtu.be/5wqcd4vZlFE;

Ticalosii [2007]: http://youtu.be/r6ZapidLEu4.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 24 Decembrie

Programul ”Prima groapă”

SFATURI UTILE 24 Decembrie

DESPRE BUNELE MANIERE LA MASĂ

1. CUM ARANJĂM MASA

Iubiţi prieteni,

Ne-am gândit să vă prezentăm într-un scurt serial câte ceva despre bunele maniere la servitul mesei. Nu vom critica pe nimeni şi nu spunem că „am descoperit noi apa caldă”, dar e bine de ştiut de către toată lumea şi de aplicat în mod unitar.

În loc de introducere!

Exista astazi tendinta de a adopta modul de viata modern in totala contradictie cu cel clasic. Ne deplasam in goana dintr-un loc intr-altul si de cele mai multa ori masa noastra este frugala. Pregatirea mesei si spalatul vaselor ne-ar rapi un timp pretios. Tindem spre simplitate si comoditate, renuntind la tot ceea ce ar incarca in mod inutil existenta noastra. S-ar parea ca ne contrazicem. Dar indiferent ca optam pentru un serviciu de masa din portelan de Sevres sau pentru unul din sticla incasabila, respectarea unor reguli este obligatorie, incepind cu pregatirea casei, aranjarea mesei si terminind cu felul in care mincam fructele.

1. CUM ARANJAM MASA

Masa familiala , cea de toate zilele trebuie sa fie si ea apetisanta si ingrijita , ca si cea festiva. Un vechi dicton spune ca " omul inteligent se hraneste cu ochii ". E de preferat o farfurie de faianta , intacta , uneia de portelan ciobit , chiar daca aceasta a fost cindva foarte frumoasa. E de preferat fata de masa din in , apretata , uneia dintr-o tesatura scumpa , dar acoperita de pete. Se intelege de la sine , ca in zilele de sarbatoare ne vom ocupa in mod deosebit de aranjarea mesei. Pentru mese festive , fata de masa si servetelele vor fi si ele festive , de o albeata imaculata , iar pentru reuniuni intime se pot folosi fetele de masa colorate. O fata de masa trebuie sa fie destul de mare ca sa ascunda , pe cit posibil , picioarele masei. In nici un caz nu vom folosi fete de masa din material plastic , chiar daca imita perfect cea mai sofisticata tesatura. E bine sa asezam sub fata de masa un molton subtire care protejeaza furnirul mesei. Trebuie sa asiguram un anumit spatiu pentru fiecare invitat , chiar si pentru cei foarte bine educati care stiu sa-si tina coatele pe linga corp. Ca musafirii sa se simta comfortabil , acest spatiu trebuie sa fie de cel putin 50 cm.

Atit masa familiala cit si cea festiva sunt asezate la fel , dar difera numarul farfuriilor , al tacimurilor si al paharelor in functie de felurile de mincare. Fiecare farfurie va fi dublata de o alta care se aseaza dedesubt , pentru serviciu , si care utilizata doar pentru a pune pe ea farfuria din care mincam. La mesele de fiecare zi ne putem lipsi de cea de-a doua farfurie.

O masa festiva se prezinta , de obicei , astfel : farfuria pentru primul fel este asezata deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea se pune servetul frumos impaturit. Chiflele sau feliile de piine se pun in doua-trei cosulete speciale , repartizate simetric. Locul furculitelor este la stinga farfuriei. Aliniate de la dreapta spre stinga in ordinea utilizarii lor , acestea se aseaza cu dintii in sus. La dreapta , se pun cutitele , cu partea taioasa spre farfurie , tot in ordinea utilizarii - cel mai indepartat este pentru primul fel de mincare , adica pentru peste iar in fata farfuriei sta lingura de supa cu curbura in su s si uneori lingurita de desert ( daca e loc pe masa ). Nu vom aseza niciodata alaturi mai mult de trei cutite si de trei furculite. Restul tacimurilor - linguritele de tort , furculitele mici pentru baclava sau pentru fructe nu se pun pe masa ci pe o masuta de serviciu sau pe un bufet, pentru a fi la indemina.

Aceste reguli nu sunt batute in cuie. Numarul tacimurilor si asezarea lor difera in functie de menu-ul servit la masa. In desenele prezentate veti gasi solutiile la care trebuie sa recurgeti.

La toate mesele cit de cit solemne este obiceiul sa se schimbe tacimurile dupa fiecare fel de mincare. La o masa mai putin pretentioasa nu vom schimba tacimurile decit daca avem peste. In general vom folosi patru farfurii : farfuria pentru antreuri , farfuria de supa , farfuria intinsa sifarfuria de desert. Bolurile ( castronasele ) pentru supa limpede ( consome ) nu se pun de la inceput pe masa ci se aduc odata cu supiera. Tacimurile se pot pune si pe suportul destinat lor care va fi asezat la dreapta farfuriilor. Pe suport vom aseza , in dreapta , cutitul , cu partea taioasa spre farfurie , si in stinga lui furculita cu dintii in jos. Lingura si linguritele pentru desert vor fi asezate in fata farfuriei. Daca utilizam suportul de tacimuri vom pune servetelul la stinga , direct pe fata de masa. Tot in fata farfuriilor , spre drapta , este si locul paharelor. Trei tipuri de pahare sunt obligatorii : de tuica , de vin ( paharul de vin rosu e ceva mai mic decit cel de vin alb ) si de apa. Retineti ca ele trebuie sa faca parte din acelasi serviciu. Nu improvizati - e o nota proasta - si va recomandam sa nu dati mese festive daca nu puteti. Dupa folosire , paharele de tuica se iau de pe masa. Nu va bagati degetele in ele. Folositi neaparat o tava in acest scop. Va va scuti de drumuri inutile.

Bauturile aperitive se servesc intotdeauna inainte de masa. Paharele speciale se gasesc pe o masa separata , pe o tava , si fiecare invitat se serveste cu ce-i place. E bine ca sortimentul de aperitive sa fie variat. Sticlele stau si ele la indemina , pe o alta tava. Sampania si coniacul nu se servesc decit la sfirsitul mesei. Va prezentam alaturat diverse tipuri de pahare , sticle si cani.

Sticlele de vin si apa vor fi dispuse simetric pe masa, la indemina barbatilor care fac oficiul de a servi bauturile. Pentru a nu pata fata de masa , sticlele se pun pe o tavita sau pe farfurioare speciale. Apele minerale se servesc in sticlele lor originale ca si vinurile straine.

Decorarea masei depinde de marimea ei, de rangul musafirilor si de imprejurari. Aproape indispensabile, florile si luminarile vor incinta privirea. Florile trebuie puse in vaze joase ca sa nu-i impiedice pe meseni sa se vada.

Nu vom pune pe masa decit ceea ce poate servi la o intrebuintare imediata. Exceptie fac solnitele si recipientele pentru piper care vor trebui sa fie suficiente ( una pentru circa trei - patru persoane ). Vom avea grija ca acestea sa nu fie infundate sau umede. O gospodina atenta pune in recipientul respectiv citeva graunte de orez. Daca nu folosim recipiente cu capac perforat , celelalte trebuie sa fie insotite de lingurite pentru ca nimeni sa nu fie silit sa se foloseasc de propiul cutit, ceea ce ar fi o gresala.

Sa retinem deci ca untdelemnul, otetul, mustarul, smintina etc. se vor aduce doar daca cineva le cere. O gazda atenta le are pregatite si le ofera. Pentru sosuri se foloseste o sosiera. Atentie: sosul nu se pune nici pe friptura dar nici pe piure sau pe alte garnituri (macaroane, sote de legume etc ) deoarece e inestetic. Sosul se pune in farfurie si se moaie in el bucatelele de carne taiate pe rind. Nu se amesteca tot ce avem in farfurie de la inceput cu toate ca este gustos dar " pasta " obtinuta este imposibil de privit. Vom explica acest lucru adolescentilor care au ramas cu acest obicei de cind erau mici si li se " passa "mincarea. Odata intrebuintata sosiera va fi luata de pe masa.

Salata se serveste in castronele separate, pentru fiecare invitat in parte. Cind friptura este taiata la masa, gazda trebuie sa aiba la indemina tacimuri speciale. E de preferat insa ca aceasta operatie sa fie facuta in prealabil, iar friptura sa fie prezentata felii, pe frunze de salata. In multe tari salata se maninca separat dupa friptura.

Scobitorile nu-si au locul pe masa pentru ca nu se folosesc in public.

Argintaria este obligatorie? In cazul unor mese festive, da. Pentru mesele obisnuite exista tacimuri de otel inoxidabil care sunt frumoase si usor de intretinut. E adevarat ca argintaria confera mesei eleganta, dar sa nu uitam ca trebuie sa straluceasca de curatenie. Ca tot ce este pretios, argintaria cere o ingrijire speciala, iar daca nu avem timp pentru asa ceva e preferabil sa renuntam la ea.

Ca mesele festive sa nu ne sperie prin dificultatile ce la creaza, este necesar un exercitiu indelungat. Sa-l facem in cadrul meselor de Duminica, imaginindu-ne ca avem invitat cel putin un ministru, chiar daca suntem doar in familie. Va fi o placere! Cu acest prilej, vom pune o fata de masa deosebita, tacimurile si vesela pe care nu le folosim zilnic si vom pregati o mincare speciala. Este obligatoriu ca toti membrii familiei sa respecte aceasta masa, fiind punctuali, ajutind sau, daca se plimba dimineata, aducind o floare sau cumparind un desert special (fructe, prajituri). Repetam: masa de Duminica e sfinta.

În episodul următor vom vorbi despre Comportamentul în timpul mesei.

Dacă unii dintre Dumneavoastră cunosc şi aplică la perfecţie toate acestea ne cerem scuze pentru că i-am deranjat cu aceste informaţii! Pentru ceilalţi...e bine că aţi citit toate acestea!

GÂNDURI PESTE TIMP 24 Decembrie