25 DECEMBRIE 2017
Astăzi S-a născut Hristos, Mesia cel luminos!
LA MULȚI ANI TUTUROR
PRIETENILOR MEI VIRTUALI CU PRILEJUL SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI!
LA MULȚI ANI CELOR CE POARTĂ
NUMELE CRISTIAN ȘI CRISTINA!
RELIGIE ORTODOXĂ 25 Decembrie
(+) Nașterea Domnului
(Crăciunul)
Cel
dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a
vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25
decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus
Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific
crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca
Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice
corespunzatoare.
a)
In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se
punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua
nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat
mai tot in jurul mortii si al invieriiSale. Calendarele crestine pastreaza de
asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale
Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata
in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se
poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand
- dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul
prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi
de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa
praznuiasca ziua Nasterii Domnului.
b)
Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire
intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei
sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se
serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care
recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune
ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie
754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia
aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi
serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai
tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in
ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune
el, este veche si universala.
De
asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii
Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce
este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV,
Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6
ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii
Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi
botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune
ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani
(Luca III, 23).
De
fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata
de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna,
numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe
cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data
exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.
Se
considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a
Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul
anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a
tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor
de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii
("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L
!...").
Peste
cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului,
si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la
Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In
Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV,
Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se
serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca
o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima
jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a
fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului,
generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza
inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul
Domnului), ca in vechime.
c)
La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a
avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau
unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22
decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si
pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna
o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de
origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta
crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare
centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind
privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si
a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici
inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a
liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra
(sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel
inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci
"Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de
sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului)
si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea
neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine
"Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport
cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai
intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar
introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi
constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.
Tot
in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si
Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi
timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime
de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar
le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter
crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul
s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul,
Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai
scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.
Nu
mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a
Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului
solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se
cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat
sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand
zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica
dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.
d)
Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine
revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori,
in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume :
Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf.
Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic,
au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti
din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii
Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere),
a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit
astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa
cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila (vezi mai
departe la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul
reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot
cursul anului bisericesc.
e) In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua
Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori
crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent inca din sec. IV), se facea
slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii,
si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant
luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot
in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu
icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic
de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de
pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi
era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile
obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si
cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor,
atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in
ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana
astazi cartile noastre de slujba.
Ev. Matei 2, 1-12
Dacă s-a
născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de
la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel
care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm
Lui. Şi auzind împăratul Irod, s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el;
şi adunând pe toate căpeteniile preoţilor şi cărturarii poporului, i-a
întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din
Iudeea, căci aşa este scris prin proorocul: şi tu, Betleeme, din pământul lui
Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine
va ieşi Povăţuitorul, care va paşte poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în
ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi,
trimiţându-i la Betleem, le-a zis: mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre
Prunc şi, dacă-L veţi afla, să mă vestiţi şi pe mine, ca să vin şi eu să mă
închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat şi iată steaua, pe care o văzuseră
în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era
Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi
intrând în casă şi văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu
faţa la pământ şi s-au închinat Lui; apoi, deschizându-şi vistieriile lor, I-au
adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar, primind înştiinţare prin vis să nu se
întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
Ap. Galateni 4, 4-7
Fraţilor,
când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie,
născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim
înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în
inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci
fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
PREDICA
PĂRINTELUI ILIE CLEOPA LA NAȘTEREA DOMNULUI
Iubiți credincioşi, părinţilor, fraţilor,
Pentru ca să tâlcuim Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi, de
la Matei, este nevoie să luăm lucrurile mai de sus, mai din vechime şi să
înfăţişăm o istorie de demult. Iată ce vreau să spun: Cam cu o mie cinci sute
de ani înainte de venirea Domnului în trup, trăia în Mesopotamia, în ţara cea
dintre două râuri care se mai chemau pe atunci „Poarta lui Dumnezeu”, adică
între Tigru şi Eufrat, un mare vrăjitor. Şi pe acel mare vrăjitor îl chema
Valaam. El era dintr-o regiune numită Petor (Numerii 22, 5). Tot în vremea
aceea poporul lui Israel era în nemernicia lui cea de patruzeci de ani în
pustie şi ajunsese în pământul Amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul
amoreilor, ajunsese în pământul Vasanului. Acolo l-a bătut pe Og, împăratul Vasanului
şi mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan şi din pământul lui
Moab, care erau dincoace de Iordan, deşi nu trecuse încă poporul Iordanul. Împărăţia
lui Moab, care era lângă poalele muntelui Carmel şi lângă Ierihon, avea pe
atunci un împărat cu numele Balac. Şi acesta, când a văzut că poporul lui Israel
– căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, că era singurul popor ce se închina
adevăratului Dumnezeu – ia ţară după ţară şi popor după popor şi a ajuns lângă
hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă şi grijă.
De aceea împăratul Balac a strâns boierii curţii sale din Madiam
şi a zis: „Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă
boul iarba câmpului” (Numerii 22, 4). Deci sfătuindu-se ei şi socotind că nu
vor ţine piept unui popor care se arată aşa de puternic, au hotărât că nu este
de făcut altceva mai bun decât să cheme în ajutor pe Valaam din Petor (Numerii
22, 4). Că era mare credinţă în acest vrăjitor, pe vremea aceea, la popoarele
păgâne. Atâta de mare credinţă aveau în acel vrăjitor, încât îl socoteau ca pe
un Dumnezeu, iar aceasta se va vedea din cele ce urmează. Şi a trimis Balac
împăratul o delegaţie peste Eufrat, în Mesopotamia, cu mari daruri şi cu
mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai
bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu,
ţara lor va fi pierdută. Dar îndată ce au ajuns căpeteniile lui Moab la
Valaam, Dumnezeu a venit la Valaam şi i-a spus: „Să nu te duci cu ei şi să nu
blestemi pe poporul acela, că este binecuvântat!” (Numerii 22, 12). Şi deoarece
Valaam a ascultat pe Dumnezeu şi nu s-a dus, a trimis împăratul Balac o altă
solie, mai însemnată decât cea dintâi, şi cu mai mari făgăduinţe. Atunci
Dumnezeu i-a spus lui Valaam în timpul nopţii: „Dacă oamenii aceştia au venit
să te cheme, scoală şi te du cu ei; dar să faci ce-ţi voi zice Eu!” (Numerii
22, 20).
Şi Valaam a încălecat pe asina sa şi luând cu sine două slugi,
a plecat spre pământul Moabului, cale depărtată. Şi când mergea pe drum,
îngerul Domnului i-a împiedicat calea şi asina, care era mai curată decât el,
văzând îngerul Domnului, a lăsat drumul şi a luat-o pe câmp. Iar Valaam, fiind
orbit, n-a văzut îngerul Domnului şi a început să bată asina. Şi-o frâna de
căpăstru să vie înapoi la drum. Deci cu mare greutate a scos-o la drum. Şi după
o vreme iarăşi îngerul Domnului se arată undeva între vii la un loc
îngust, unde de o parte şi de alta era zid în calea lui şi îngerul Domnului îi
ţinea calea. Pe care văzându-l asina, s-a tras iar lângă zid şi a strâns
piciorul lui Valaam în zid şi acesta iar a început s-o bată. Însă îngerul
Domnului a trecut apoi şi a stat la loc strâmt, unde nu era loc să te abaţi
nici la dreapta, nici la stânga. Şi când a ajuns acolo Valaam călare pe
măgăriţă, măgăriţa a văzut pe îngerul Domnului în pară de foc, cu sabia goală
trasă în calea ei şi nemaiavând unde se feri, că şi în stânga şi în dreapta era
strâmtorarea muntelui, s-a culcat jos, sub stăpânul ei. Atunci, mâniindu-se
Valaam, a început să o bată pe asină cu toiagul. Şi măgăriţa, căzută jos în
genunchi, a început să vorbească cu dânsul prin puterea Dumnezeirii: „Ce ţi-am
făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?!... Avut-am oare deprinderea
de a mă purta aşa cu tine?”.
Şi când a zis măgăriţa acestea, a văzut Valaam – cel ce nu era
vrednic să vadă – pe îngerul Domnului în pară de foc, cu sabia goală. Şi când
l-a văzut, s-a închinat şi a căzut cutremurat cu faţa la pământ. Iar îngerul
i-a zis: „De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieşit să te împiedic,
deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea; ...dacă ea nu s-ar fi întors de
la mine, eu te-aş fi ucis pe tine, iar pe ea aş fi lăsat-o vie”. Şi pentru că
Valaam a mărturisit că se căieşte, îngerul i-a zis: „Du-te cu oamenii aceştia,
dar să grăieşti ceea ce-ţi voi spune eu!” (Numerii 22, 21-35).
Şi s-a dus Valaam cu căpeteniile lui Balac şi când a ajuns în
ţara Moabului, i-a ieşit în întâmpinare împăratul Balac cu toţi curtenii lui,
cu toată suita lui, cu mare cinste, că toţi aveau credinţă că dacă vine acest
fermecător, negreşit că farmecele sale vor ajuta lor să bată pe Israel. Şi
când s-a închinat împăratul Moabului lui Valaam, acesta i-a zis: „Iată, acum
am venit la tine. Dar pot eu, oare, să-ţi spun ceva? Ce-mi va pune Dumnezeu în
gură, aceea îţi voi grăi!”.
Şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, l-a suit Balac pe Valaam într-un
munte, unde era capiştea lui Baal, zeul lor spurcat, la care se închinau şi
i-a arătat oştirile lui Israel. Iar Valaam a spus: „Zideşte-mi aici şapte
jertfelnice!”. Şi îndată le-a făcut împăratul şi a pus pe fiecare jertfelnic un
viţel şi un berbec şi le-a adus ca jertfă. Iar când a dat foc jertfelor, Valaam
a început să proorocească. Însă în loc să blesteme pe Israel, a zis: „Cum să
blestem pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu?! Sau cum să osândesc pe cel ce nu-l
osândeşte Dumnezeu?!... Să moară sufletul meu moartea drepţilor acestora şi să
fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor!” (Numerii 23, 7-10).
Şi s-a speriat Balac şi a zis: „Eu te-am adus să-mi blestemi pe
vrăjmaşii mei şi iată că tu îi binecuvântezi!”. Zise Valaam: „Oare să nu spun
eu lui Balac ceea ce îmi pune Domnul în gură?” (Numerii 23, 12). Atunci a zis
Balac: „Vino cu mine în alt loc... să mi-l blestemi de acolo!”. Şi l-a dus el
pe vârful muntelui Fazga şi a zidit acolo şapte jertfelnice, şi a pus câte un
viţel şi câte un berbec pe fiecare jertfelnic. Şi atunci a început Valaam a
zice: „Iată, am primit poruncă să binecuvântez; El (Dumnezeu) a binecuvântat
şi eu nu pot întoarce binecuvântarea. El nu vede nedreptate în Iacov şi
silnicie în Israel; Domnul Dumnezeul său este cu el...” (Numerii 23, 18-24). Şi
s-a speriat Balac şi s-a mâhnit foarte, şi zise din nou: „Hai să te duc în alt
loc: poate-I va plăcea lui Dumnezeu şi mi-l vei blestema de acolo!”. Şi l-a dus
pe vârful muntelui Peor şi acolo i-a făcut iarăşi jertfelnice. Şi atunci a
început Valaam să proorocească cele despre Naşterea lui Iisus, zicând: „Cât
sunt de frumoase lăcaşurile tale, Iacove, corturile tale, Israele!... O stea
răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile
Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. Din Iacov Se va scula Cel ce va
stăpâni cu putere...” (Numerii 24, 3-24). Şi astfel a proorocit despre
steaua care trebuia să se arate la Naşterea Mântuitorului şi că Acesta va da
lovitura de moarte lumii păgâne şi idolatre şi va împărăţi peste toate
popoarele lumii, până în veac; acestea le-a proorocit întrucât Duhul lui
Dumnezeu a umbrit pe Valaam vrăjitorul, care, în loc să vrăjească, a proorocit
adevărul.
Şi aşa a proorocit şi a treia oară despre Israel şi a spus de
Naşterea lui Hristos, de arătarea stelei din vremea când va veni El şi apoi,
sculându-se Valaam, s-a înapoiat în ţara sa.
Băgaţi de seamă, că acestea s-au întâmplat cu o mie cinci sute
de ani înainte de venirea Mântuitorului, când trăia Balac, împăratul Moabului
şi Moise. Şi de atunci, prin tradiţie, magii şi astrologii şi cititorii în
stele ştiau ce a proorocit Valaam şi era tradiţia aceasta în tot pământul din
platoul care astăzi se numeşte Irakul şi Iranul. Toate popoarele ştiau că din
poporul Israel o să iasă un mare împărat care va împărăţi peste toată lumea şi
că împărăţia lui va fi veşnică. Şi aşa, din tradiţie în tradiţie, a ajuns
proorocia aceasta, pe care o istoriseşte Dumnezeiasca Scriptură, până în vremea
Naşterii lui Iisus Hristos. Şi atunci, numai cu doi ani mai înainte, s-a arătat
steaua în Egipt, în Persia şi în alte părţi.
Dar de ce se zice că cu doi ani mai înainte de Naştere a
apărut steaua? Iată de ce: când apare o cometă pe cer, o comentează fiecare –
ba c-o să fie război, ba c-o să fie pace, ba că-i moarte, ba că va fi cutremur
şi altele de acestea. Dar când au văzut magii, despre care se vorbeşte în
Evanghelia de astăzi (Matei 2, 13), o stea care nu-şi mai făcea drumul ca şi
celelalte şi nu mai mergea de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la
miazănoapte, şi încă o stea atât de mare, au putut cunoaşte – ştiind şi
proorocia lui Valaam despre steaua care va răsări din Iacov – că un împărat
mare se va naşte de la miazăzi.
Dar cine erau magii care au pornit să se închine Mântuitorului?
Să nu credeţi că erau vrăjitori ca Valaam din Petor, nu. În Persia, magi se
numeau cei mai mari filosofi şi astronomi şi ghicitori în stele sau astrologi.
Şi aceştia ştiau, din tradiţia de un mileniu şi jumătate, că va veni o vreme
când o să se vadă o stea neobişnuită, iar atunci se va naşte un Împărat care va
împărăţi peste toată lumea. Şi ei aveau cărţi vechi, rămase de la Valaam şi de
la alţi înaintaşi şi pândeau – că erau astronomi – să vadă când va apărea o
stea care să-şi facă drumul nu aşa ca toate celelalte, ci de la miazăzi spre
miazănoapte.
Oare nu te-ai speria să vezi acum o stea că vine de la miazăzi
spre miazănoapte? Acum ai zice că e un satelit, că seamănă cu stelele, dar
atunci nu erau sateliţi. Deci se ştia că acesta este un semn minunat, nemaiîntâlnit,
o stea făcându-şi drumul astfel, nu aşa cum i-a pus rânduială Ziditorul de la
început. Şi aşa, aceşti magi, cu doi ani înainte, au văzut steaua cea minunată.
A fost o rânduială Dumnezeiască să o vadă cu doi ani înainte, ca să aibă ei
când se pregăti, când se gândi: „Oare ce-i cu steaua aceasta? O fi steaua
despre care a spus Valaam din Petor; deci hai să ne pregătim!”. Că aveau de
pregătit o călătorie lungă din Persia până la Ierusalim. Trebuia să meargă
peste o mie de kilometri şi pe atunci nu era atât de uşor ca acum, când te
duci cu avionul. Şi au avut timp să se pregătească cei trei mari filosofi şi
magi, cu cămilele încărcate cu hrană, cu bani, cu daruri potrivite pentru
Împăratul lumii, pe care au pornit să-l găsească.
Şi magii au venit, după cum ştiţi şi când au ajuns în Iudeea
s-au dus la stăpânitorul Irod şi au întrebat unde este Împăratul abia născut.
Şi acela s-a umplut de frică – fiindu-i teamă să nu-i ia domnia – şi adunând pe
toţi arhiereii şi cărturarii poporului la curtea sa, i-a întrebat: „Unde este
să se nască Hristos, Mesia?”. Iar ei i-au zis: „În Betleemul Iudeii, că aşa
este scris de proorocul: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu eşti
mai mic între voievodatele lui Iuda, căci din tine va ieşi Povăţuitorul care
va paşte pe poporul Meu Israil” (Matei 2, 4-6).
Şi înţelegând Irod că din Iudeea şi în Betleem se va naşte
Hristos, cu mare vicleşug le-a spus magilor: „Mergeţi şi cercetaţi cu
de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind
şi eu, să mă închin Lui” (Matei II, 7-8). N-avea el de gând să-L cinstească, ci
vrea numai să afle unde este, ca să-L piardă. Dar cum v-am mai spus ieri la
predică, sau cum voi mai spune cât m-o ţine Dumnezeu cu zile, planul lui
Dumnezeu nu-l poate opri nimeni, nici dracii, nici îngerii, nici oamenii, nici
popoarele – nimeni, nimeni! El înaintează veşnic, după cum e rânduit de
Dumnezeu.
S-au dus deci magii, după cum ştiţi şi au aflat deasupra
peşterii din Betleem steaua, s-au închinat cu mare bucurie şi cinste Domnului
Iisus, I-au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie – şi înainte de a porni să-i
spună lui Irod – căci s-ar fi dus, fiind oameni cinstiţi şi de cuvânt şi
necunoscând vicleşugul aceluia –, au luat înştiinţare în vis să nu se mai
întoarcă la Irod. Irod, văzând că a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie,
de mare tulburare. Şi aducându-şi aminte de cele spuse de magi, de când li s-a
arătat steaua şi-a zis că poate atunci s-a născut, nu acuma. Că magii au spus
că steaua s-a arătat cu doi ani înainte. Deci a hotărât să taie toţi pruncii
care-s de doi ani mai jos, că numai aşa va fi sigur de uciderea Aceluia Care-i
Hristos, Mesia. Şi a trimis ostaşi în Betleemul Iudeii şi în jur, ca să taie
toţi pruncii de doi ani şi mai jos.
Dar înainte de a începe a se executa porunca lui Irod, îngerul
Domnului se arată lui Iosif în vis şi-i spune: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe
mama Lui şi fugi în Egipt!”. Dar de ce i-a zis „fugi”? Ca să arate că vine mare
urgie în Betleem şi că trebuie să fugă repede, ca să nu-i ajungă aceia. Dar,
oare, s-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? De câte ori nu a
trecut Hristos prin mijlocul fariseilor când au vrut să-L prindă, cum s-a
întâmplat şi la Muntele Galileii, când au vrut să-L arunce în prăpastie?
Aceasta a făcut-o spre a ne da nouă pildă să fugim din calea primejdiei când
vedem că vine asupra noastră.
Dar câţi din drepţi n-au fugit şi nu s-au ferit? De câte ori n-a
fugit David de furia lui Saul, care îl urmărea ca să-l piardă? Aşa vedem şi
după Învierea Mântuitorului, că Apostolii stăteau cu uşile încuiate de frica
iudeilor, că Pavel se ascundea în oraşul Filipi, la o vânzătoare de mătăsuri,
anume Lidia, pe care a botezat-o apoi cu toată casa ei. Iar Petru se ascundea
la Simon curelarul, pe malul mării, în oraşul Jaffa de astăzi, sau Iope. Cei
mai mari Apostoli fugeau şi ceilalţi se ascundeau de furia prigoanei de atunci.
Pentru ce? Zice Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Dacă vezi că vine primejdia,
să n-ai cutezanţa şi mândria cugetului să stai în calea primejdiei, că dacă
stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă fugi
şi Dumnezeu vrea să pătimeşti martiriul şi suferinţa, te găseşte duşmanul
acolo, că Dumnezeu te scoate să te încununeze. Dar tu eşti dator să te păzeşti,
să nu crezi că eşti mai tare decât Petru şi Pavel şi să stai în calea
primejdiei, că aceasta este o cutezanţă, o mândrie care depărtează darul lui
Dumnezeu de la om”. Aşa au cugetat Dumnezeieştii Părinţi. Marele Atanasie a
fugit patruzeci şi şapte de ani din loc în loc de furia arienilor şi de
şapte ori a fost izgonit din scaunul Alexandriei; Sfântul Emilian al Cizicului
treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicodimiei, douăzeci şi opt; Ilarion
cel Nou a stat la o văduvă bătrână şapte ani într-o grădină, într-un bordei;
Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, a stat doisprezece ani
într-un mormânt pe malul mării, la un pescar, fiindcă îl urmărea Leon,
împăratul cel iconoclast; Sfântul Teodor Studitul douăzeci de ani a fost fugar
şi de asemenea, ucenicul său Nicolae Mărturisitorul. Chiar astăzi Biserica
îi prăznuieşte pe cei douăzeci de mii de mucenici din Nicodimia care au ars în
ziua de Crăciun, pe timpul lui Diocleţian. S-au mai ascuns în Muntele
Nicodimiei 6528 de creştini, dar i-au găsit mai apoi şi i-au trecut prin sabie
ostaşii puşi pe urmele lor.
Deci, vedem din vremea prigoanelor cum s-au ferit creştinii şi
sfinţii, ca să n-aibă mândria să spună: „Mă duc la moarte”. Pentru că nu suntem
pregătiţi de moarte şi Dumnezeu, când vede că omul se reazemă pe puterile lui,
ia darul de la dânsul. E mai bine să zicem: „Doamne, sunt păcătos, sunt
neputincios şi fricos, de aceea fug; dacă vrei să mă întăreşti Tu, scoate-mă; dacă
nu, fug”.
Ce a făcut Marele Mucenic Mina? Întâi a fugit în pustietatea
muntelui şi s-a întărit acolo cu post şi cu rugăciuni, ani de zile şi apoi a
ieşit când i-a zis îngerul: „Du-te în Alexandria să mărturiseşti pe Hristos!”.
Dar s-a dus numai după ce s-a întărit cu post şi cu rugăciune, după ce s-a
lepădat de sine, ca să nu se mai iubească pe sine, ci numai pe Hristos.
Aşadar, să ştiţi că nu e vitejie, nu e laudă, când vine
prigoana, să-i stai în cale. Dacă te-a prins, Dumnezeu vrea şi atunci zi: „Doamne,
întăreşte-mă, că n-am altă nădejde”; dacă nu, fereşte-te! Ce spune Proorocul
Isaia în cântarea a patra? „Mergi, norodul Meu, încuie uşa, ascunde-te puţin,
câtuşi de puţin, până va trece mânia Domnului". Nu avem poruncă să ieşim
în vileag, dar nici să ne lepădăm de Hristos când suntem descoperiţi. Auzi ce
zice Hristos: „Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în
sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi
pentru Mine...” (Matei 10, 16-18). Deci: „vă vor da”, „veţi fi duşi”. Aşa
explică Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Auzi, lasă să te ducă alţii, nu te duce
tu, ca să nu se ducă darul lui Dumnezeu de la tine!”. Ne-am oprit la această
pericopă ca să ştiţi că în vreme de primejdie poate omul să se ferească. Dar
dacă Dumnezeu ne descoperă, atunci nu trebuie să ne ferim. Căci zice Sfântul
Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, pentru prigoana cea mare care va
fi către sfârşitul lumii pentru toată Biserica de pe faţa pământului: „În
vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândită şi cea simţită”.
Cea gândită, care va ţine atunci credinţa în taină, în oraş, în sat, la oi, la
lucrări de păduri, numai el va şti că este cel ce crede în Dumnezeu, atâta va
fi pustia cea gândită. Şi se va ruga din inimă lui Dumnezeu să se pregătească
pentru mucenicie şi pentru moarte. Iar pustia cea simţită vor fi codrii,
munţii, dealurile, pâraiele adânci, desişurile care vor adăposti pe robii lui
Dumnezeu şi îi vor acoperi. Aşa trebuie să facem. Negreşit, în toată vremea şi
în tot locul, creştinul trebuie să fie pildă, să mărturisească prin toată viaţa
sa că este cu adevărat „lumina lumii” şi „sarea pământului”, să aibă mereu în
mintea sa cuvântul Apostolului Pavel: „Cu inima sa crede spre dreptate, iar cu
gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 10). Dar şi aceasta să o
învăţăm din Evanghelia de azi: că este bine – şi după Evanghelie şi după
Sfinţii Prooroci şi după Sfinţii Apostoli şi după Sfinţii Părinţi – să te
fereşti din calea primejdiei, când poţi. Când nu, stăm înaintea Domnului şi El
va întări pe cele neputincioase şi va plini pe cele de lipsă ale noastre.
Şi ce s-a întâmplat? Sculându-se Iosif, a luat Pruncul şi pe
muma Lui şi s-au dus noaptea. Auzi, noaptea! De ce noaptea? Ziua s-ar fi văzut
cine fuge: o femeie cu un prunc pe o asină, însoţiţi de un bătrân. De aceea
noaptea a ieşit din Betleem – aşa spune Sfânta Evanghelie – şi a fugit în
Egipt. Şi i-a zis îngerul: „Să stai acolo până voi zice ţie, că vrea Irod să
caute Pruncul să-L omoare!”. Şi s-au dus în Egipt şi au stat acolo, după
mărturia unor sfinţi şi a unor mari istorici, şapte ani, că Irod a domnit 13
ani, cum arată marele istoric evreiesc Iosif Flaviu.
Deci, s-au dus şi au stat şapte ani în Egipt; şi când a murit
Irod, îndată îngerul Domnului s-a arătat lui Iosif, vestindu-i aceasta. „Atunci
Iosif a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Dar
auzind că în Iudeea domnea Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să
mai meargă acolo; şi, primind poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii”
(Matei 2, 21-22). În Iudeea deja se vestise că se caută un prunc şi au fost
magii... şi aşa mai departe. S-au dus tocmai în Galileea, care-i foarte departe
de Iudeea, în Nazaretul Galileei, care e tocmai către Siria. S-au dus mai
departe de Iudeea, acolo unde nu se auzise, sau chiar dacă se auzise vestea
despre Iisus mai înainte, dar se stinsese.
Şi ducându-se în Galileea, s-au aşezat în cetatea Nazaret. Dar
de ce au venit tocmai la Nazaret? Este o proorocie la Judecători (13, 5),
când l-a sfinţit nazireu din pântecele maicii lui pe Samson. S-a spus că
aceasta se potriveşte lui Hristos ca nazarinean. Dar nu-i aşa, deşi chiar în
Călăuza Scripturilor de Nazarie şi Kiricescu se zice: „S-a împlinit proorocia
aceea de la Judecători XIII cu 5”. Nu-i adevărat. Acolo vine îngerul Domnului
la Manoe şi la soţia lui şi le spune de naşterea lui Samson. Se spune că
briciul de capul lui nu se va atinge, că va fi sfinţit din pântecele maicii
sale şi vin şi oţet nu va bea şi va scoate poporul din robia filistenilor şi
celelalte. Dar că va fi nazireu şi sfinţit şi că nu se va bărbieri şi va purta
părul lung, acestea se potrivesc la nazirei, la călugării vechi din Legea
Veche. Dar nu se loveşte la nazarinean.
Căci de la Sfinţii Părinţi aflăm că cuvântul nazarinean nu
există în toată Scriptura. Dar atunci de ce se zice: „Şi a venit şi a locuit în
oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că
Nazarinean se va chema” (Matei 2, 23). Dar câte Scripturi nu existau mai
înainte de care ştim prin tradiţie? Iudeii au fost strămutaţi din locul lor şi
o mulţime de cărţi canonice de-ale lor s-au pierdut, cum s-a pierdut şi Cartea
Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah şi altele, a lui Tobie bunăoară, care au
intrat în canonul cărţilor creştineşti. Aşa se înţelege proorocia aceasta de
Nazarinean. Se bănuieşte că se afla în cărţile lui Enoh, care a scris 19 cărţi,
ce se aflau în corabia lui Noe când a venit potopul. Căci se ştia şi după potop
de proorocia lui Enoh, de care aminteşte de către Sfântul Apostol Iuda în
epistola sa sobornicească, precum şi în cea de a doua a Sfântului Apostol
Petru.
Deci cuvântul nazarinean nu-l găseşti în toată Scriptura, dar
s-a păstrat prin tradiţie, din proorociile lui Enoh. Aşa spun Dumnezeieştii
Părinţi. Dar mai avem oare şi altele din proorociile care s-au păstrat numai
prin tradiţie şi nu sunt scrise? Da, avem.
Iată ce spune epistola cea de a doua a Sfântului Apostol Pavel
către Timotei: „După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi
aceştia stau împotriva adevărului...” şi celelalte.
Aţi văzut? Dar căutaţi la Numeri şi la Levitic, să vedeţi,
găsiţi pe Iannes şi pe Iambres în Scriptură?
Am avut discuţii cu adventiştii de la Fundul Moldovei, care
ziceau că ei cred numai ce este scris. Dacă voi credeţi numai ce e scris, vă
rog să-mi arătaţi unde se scrie de Iannes şi de Iambres în Scriptură. Au zis:
Nu e scris. Şi de unde ştie Pavel, care nu spune minciuni? Voi credeţi în
Epistolele lui, în toate 14. De unde ştie el că Iannes şi Iambres s-au
împotrivit lui Moise? Au răspuns că, poate, din tradiţie. Nu poate, că eu vă
aduc şi altele din Scriptură, care arată că Tradiţia e mai veche decât
Scriptura. Şi nu este altceva Scriptura decât o tradiţie întreagă scrisă. V-am
dat pilda cu Iannes şi Iambres. Unde vedeţi în Scriptură că aşa i-a chemat? În
ea se spune numai că vrăjitorii lui Faraon s-au împotrivit lui Moise până la a
treia plagă (Ieşirea 7, 11, 22; 8, 7), până ce a dat Moise în tot pământul
muşiţă, dar nu spune cum îi chema pe vrăjitorii care s-au împotrivit lui.
Aşadar, fraţii mei, din predica de azi, pe lângă altele, să vă
rămână cu osebire în minte, întâi, că suntem datori, în vreme de primejdie, să
ne ferim, după a noastră putere; iar în al doilea rînd, că unele proorocii
despre Mântuitorul, Sfinţii Evanghelişti le-au adus din Sfânta Tradiţie,
care este mai veche decât Sfânta Scriptură. Aşa este aceasta care zice că
Mântuitorul se va chema Nazarinean.
Cu aceasta închei şi rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să nu
uităm cele ce le-am spus şi cele ce aţi auzit. Amin!
ISTORIE PE ZILE 25
Decembrie
Evenimente
·
333: Imparatul Constantin cel Mare il ridica pe fiul sau cel mic, Constans,
la rangul de Caesar.
·
336: Prima mentiune documentara a sărbătoririi Crăciunului
la Roma. Crăciunul a început să fie serbat
de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea
misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în
Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era
ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d.
Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu
secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui
Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către
creștinismul canonic), serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al
II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca
Fiul lui Dumnezeu la botez”. Sextus
Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în
221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi
celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6
ianuarie. În primele două secole
creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a
martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii
sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de
fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data
matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din prespectiva
bisericii.[7] Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia
și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a
păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.
·
496: Primul rege al
francilor, Clovis I, s-a convertit de la arianism (erezie creştină din secolul
IV formulată de Arius, prezbiter în Alexandria, care susţinea că Isus Cristos
nu are caracter divin, fiind o fiinţă creată) la catolicism. A fost botezat la
Reims. Este considerat fondatorul atât al Franţei cât şi al Dinastiei
Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole.
·
1000: Ștefan I a
fost încoronat rege al Ungariei în ziua de
Crăciun de an 1000 cu o coroană trimisa de Papa
Silvestru al II-lea și cu acordul Sfântului împărat
Roman Otto al III-lea. Ungaria a
devenit un regat creștin in timpul domniei lui Stefan I,
fiul lui Geza, după ce acesta a lichidat o revoltă a
aristocratiei pagane maghiare condusă
devărul său Koppány care s-au opus succesiunii
sale la tron (998). Ștefan I al Ungariei (în maghiară István
király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba
Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei,
primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. A fost
canonizat la 20 august 1083 de Papa Grigore al VII-lea ca sfânt al Bisericii
Catolice, iar în anul 2000 a fost canonizat și de Biserica Ortodoxă.
·
1896: apare la Arad, Transilvania, "Tribuna Poporului ", sub redacţia lui Ioan
Rusu-Şirianu. Ziarul va apărea pînă în 1912.
·
1908: Apare, la Vălenii de Munte, gazeta „Neamul
Românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
·
1916: Unităţile militare germane, după ce cuceresc Bucureştiul, se îndreaptă
către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii. Este
cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea
cafeaua la Iaşi, fapt ce nu se va materializa. La 25 decembrie
1916 trupele germano-austro-ungare ocupă Focşanii în cadrul Primului Război
Mondial.
·
1926: Împăratul Taishō al Japoniei
moare. Fiul său, Prințul Hirohito, îi succede ca
împăratul Shōwa.
·
1977 - A fost inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi
Arheologie din Constanţa; inaugurarea a fost dedicată aniversării centenarului
independenţei de stat a României.
·
1978: Forțe vietnameze
invadează Cambodgia cu scopul de a
distruge regimul Khmerilor Roșii care, din 1976 supusese
populația unui monstruos "proces de reeducare" în care și–au găsit
moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinați sau înfometați.
·
1989: Televiziunea Română transmite în
direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.
·
1989 - A avut loc
procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.
Tribunalul i-a condamnat pe cei doi, cu unanimitate de voturi, la moarte şi
confiscarea averii sub acuzaţiile de genocid, subminarea puterii de stat şi
subminarea economiei naţionale. Sentinţa a rămas definitivă (inculpaţii au
refuzat să facă recurs) şi a fost executată (prin împuşcare cu mitraliera) în
incinta garnizoanei din Târgovişte, unde cei doi fuseseră aduşi pe 22
decembrie.
·
1989 - A apărut primul număr al ziarului “Adevărul”, după
seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).
·
1990 - A avut loc vizita în România a Regelui
Mihai, împreună cu membri ai familiei regale. Între timp, la emisiunea
Actualităţi a Televiziunii, s-a anunţat că Regele Mihai a sosit clandestin în
ţară, iar prezenţa lui este indezirabilă. Pe autostrada Bucureşti - Piteşti s-a
improvizat un baraj cu vehicule militare, suita regală fiind oprită şi condusă
la Aeroportul Otopeni unde a fost îmbarcată într-un avion românesc cu
destinaţia Elveţia. În comunicatul Guvernului s-a afirmat că vizita a fost
neautorizată şi că s-a procedat corect, în spiritul legilor ţării.
·
1991: Mihail Gorbaciov anunță într–o declarație
televizată că demisionează din funcția de președinte al URSS, având în vedere
situația creată odată cu formarea CSI (Comunitatea
Statelor Independente).
·
1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăște
schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste) în Federația Rusă.
·
2000: Ultima eclipsă de
Soare a mileniului doi; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT;
lățimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul
Canadei, sudul Groenlandei.
Nașteri
·
1 i. Hr.: S-a nascut Iisus din Nazareth.
Craciunul. Aniversarea nasterii lui Hristos. Fecioara Maria l-a nascut pe
pruncul Iisus in orasul Betleem, intr-o pestera de langa cetatea lui David.
Biserica spune ca “ingerii inconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, caci
vedeau pestera ca un cer, fiind culcat intr-insa Stapanul. Langa iesle erau
legati un bou si un asin ca sa se implineasca Scriptura: cunoscut-a boul pe cel
ce-l are pe el si asinul ieslea Domnului sau. Boul acela si asinul erau adusi
de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea ingreuiata ca s-o
duca deasupra sa pe cale, iar pe bou il adusese Iosif, ca sa-l vanda si sa
plateasca datornicul bir imparatesc, si ca sa cumpere cele de trebuinta. Acele
dobitoace necuvantatoare stand langa iesle, cu aburul lor incalzeau pe Prunc in
frigul iernii si ii slujeau Stapanului si Facatorului”. Biserica vorbeste de
mai multe minuni care au avut loc in ziua nasterii lui Iisus si arata ca trei
pastori s-au dus la Betleem sa vada minunea si care apoi au vestit nasterea lui
Mesia, cel venit pe lume sa mantuiasca omenirea.
·
1848 - S-a născut Hristo Botev, poet bulgar,
luptător pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană (m. 1876)
·
1859 - S–a născut, la Bucureşti, Raoul Günsburg, compozitor,
unul dintre cei mai importanţi impresari români de operă (m.1952).
·
1873: S-a nascut prințul Vladimir
Ghika, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore
Ghika, domnitorul Moldovei; a decedat la 16 mai 1954 in
inchisoarea comunista Jilava. Monseniorul Vladimir Ghika a fost
beatificat pe data de 31 august 2013 la Bucuresti, în cadrul unei slujbe
religioase solemne.
·
1878: S-a nascut Louis Chevrolet,
producator de autovehicule si pilot de curse originar din Elvetia, cofondator
Chevrolet Motor Corporation; (d.06.06.1941).
·
1887: S-a nascut Conrad Nicholson
Hilton, miliardar american, fondator al lantului international de
hoteluri cu acelasi nume; (d.03.01.1979).
·
1906: S-a nascut Ernst Ruska,
inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel in 1986, pentru
lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea
primului microscop electronic; (d. 27.05.1988).
·
1907 - S-a născut Cab Calloway, cântăreţ, baterist,
compozitor şi şef de orchestră american.
·
1912 - S-a născut Tony Martin (Alvin Morris), cântăreţ,
saxofonist şi actor american.
·
1914 - S–a născut operatorul de film Francisc Toth.
·
1919 - S–a născut Horia Deleanu, critic de teatru şi
dramaturg.
·
1925 - S–a născut actorul francez de film Michel Piccoli
(“Le Mepris”, “La voie lactée”).
·
1927 - S–a născut actorul de teatru şi film Matei Alexandru
(„Nunta lui Krecinski”, „Ultima oră”).
·
1929 - S-a născut Chris Kenner, cântăreţ şi compozitor
american.
·
1929 - S-a născut Billy Horton, vocalist american (The
Silhouettes).
·
1932 - S-a născut Cristian Popişteanu, istoric,
redactorul revistei "Magazin istoric" (m. 26 februarie 1999)
·
1939 - S-a născut Bob James, clăpar şi compozitor american
de jazz/pop.
·
1940 - S-a născut Pete Brown, compozitor, percuţionist şi
texier pentru Cream.
·
1941 - S-a născut Ioan Alexandru (Ion Şandru),
poet şi traducător, autor a 30 de volume de publicistică şi poezie (volume de
poezie: "Imnele bucuriei", "Imnele Putnei", "Bat
clopotele în Ardeal"); după 1989 s-a implicat în politică, înscriindu-se
în Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (m. 16 septembrie 2000)
·
1944 - S-a născut John Edwards, vocalist american
(Spinners).
·
1944 - S-a născut Henry Vestine, chitarist american (Canned
Heat).
·
1945 - S-a născut Noel (David) Redding, basist, chitarist şi
compozitor britanic (Jimi Hendrix Experience).
·
1946 - S-a născut Jimmy Buffett, cântăreţ şi compozitor
american.
·
1948 - S-a născut Barbara Mandrell, cântăreaţă country
americană.
·
1948 - S–a născut Victor Bucătaru, regizor de film
documentar din Republica Moldova. În 1992 este numit preşedinte al Uniunii Cineaştilor
din Moldova.
·
1949 - S–a născut actriţa americană Sissy Spacek (Premiul
Oscar în 1981 pentru rolul din filmul “Fiica minerului”).
·
1954 - S–a născut solista britanică Annie Lennox, membră a
grupului pop “Eurythmics”.
·
1956 - S–a născut actriţa Rodica Negrea (Teatrul Mic,
Bucureşti).
·
1978: S-a nascut Paula Seling,
interpretă de muzică uşoară, câştigătoarea trofeului Festivalului internaţional
de muzică uşoară „Cerbul de Aur”, ediţia 2002 (n.Baia Mare). La Mulți Ani,
Paula Seling!
Decese
·
1938 - A murit Karel Capek, dramaturg şi
romancier ceh (n. 9 ianuarie 1890)
·
1950 - A murit scriitorul mexican Xavier Villaurrutia
(n.27.03.1903).
·
1956 - A murit scriitorul elveţian Robert Walser
(“Asistentul”, “Plimbarea”, “Jakob von Gunten”) (n.15.04.1878).
·
1963 - A încetat din viaţă Tristan Tzara
(pseudonim al lui Samuel Rosenstock), poet şi eseist de origine română. În
1916, la Zürich, a fondat, împreună cu Hans Arp şi R. Hünselbeck mişcarea
dadaistă (sau Dada, semnificând aici-aici, da = hier = aici, în limba germană)
(n. 16 aprilie 1896)
·
1972 - A încetat din viaţă Harry Truman,
presedinte al SUA (1945-1953), autor moral (cel ce a ordonat, de fapt,
executarea acestora) al bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki.
Fondator, în 1947, al CIA (Central Intelligence Agency).
·
1977 - A încetat din viaţă Charles Chaplin,
actor, regizor şi producător, creatorul nemuritorului personaj
"Charlot"; este considerat cel dintâi creator total în
cinematografie, fiind nu doar intrepret în filmele sale, dar şi autor al
scenariului, regiei şi muzicii (filmele: "Luminile oraşului",
"Dictatorul") (n. 16 apr. 1889)
·
1989 - A murit Nicolae Ceauşescu, preşedintele României în
perioada 1965-1989. Timp de 24 de ani, dictatura instituită de conducătorul
român s-a bazat pe cultul personalităţii, nepotism şi opresiune. În ciuda tot
mai gravelor încălcări ale drepturilor omului, a reuşit totuşi să-şi atragă
sprijinul ţărilor occidentale, datorită cursului ideologic urmat, de relativă
independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Răsturnarea regimului său, petrecută în
decembrie 1989, a însemnat sfîrşitul ultimului dictator de factură stalinistă
din Europa de Est (n.26.01.1918).
·
1997 - A murit Giorgio Strehler, unul dintre cei mai
compleţi oameni de teatru ai secolului XX. După ce montează în Elveţia (în
timpul războiului) şi în Italia pentru mai multe companii, fondează la Milano
împreună cu Paolo Grassi, Piccolo Teatro (1941), inaugurat cu „Azilul de
noapte” de Gorki. A semnat afişele a circa 200 de spectacole, unele reluate în
decursul anilor. Printre ultimele spectacole se numără „Elvira o la passione
teatrale”(1987) şi „Faust fragmente” (1991) unde avea rolul titular. În 1968
fondează Teatro Azione, unde realizează „Cântecul călugăriţei lusitane” de P.
Weiss - anticipînd teatrul sărac - şi „Sfânta Ioana a abatoarelor” de Brecht
(n.14.08.1921).
·
1997 - A murit compozitoarea Myriam Marbe ("Cîntecele
ploii", "Inscripţie pe un inel", "Profilul unui ţărm")
(n.09.01.1931).
·
2006 - A încetat din viaţă cântăreţul James
Brown, care s-a autoproclamat "Naşul muzicii soul" şi cel mai
muncitor om din lumea divertismentului. Cântăreţul, cunoscut de asemenea ca
"Mr. Dynamite," a adus cuvântul "funk" în mainstream-ul
muzical şi a influenţat mai multe generaţii de muzicieni de culoare
Sărbători
ARTE 25 Decembrie
MUZICĂ 25 Decembrie
Bach - Brandenburg Concertos No.1,2,3,4,5,6 (recording of the Century : Szymon Goldberg)
Mantovani – Christmas Magic
BELLAS MELODIAS QUE NUNCA MORIRAN. Selección de Cecil Gonzalez
Raymond Lefevre And His Orchestra – Merry Christmas 1968 (album)
POEZIE 25 Decembrie
Ioan Alexandru (Ion
Şandru), poet
Biografie
Ioan
Șandru s-a născut în fosta comună Poiana Sărată din județul Bacău la 22
iulie 1913 într-o
familie de poienari transilvăneni. Încă de pe băncile școlii primare din satul
natal s-a dovedit a fi foarte silitor, absolvind-o cu distincție, fapt ce i-a
permis să urmeze gimnaziul din Sf.
Gheorghe, Târgu
Secuiesc și apoi liceul din Gheorgheni și Brașov (Liceul „Dr. Ioan Meșotă”)
unde a primit numeroase premii și a susținut bacalaureatul cu rezultate
excepționale. A urmat Facultatea
de Litere și Filosofie (1932–1936)
a Universității din
București – fiind printre licențiații cu rezultate foarte
bune.
În
anul 1934 intelectualii
și alți oameni din Poiana Sărată care participau la o conferință a
profesorului Simion Mehedinți,
i-au solicitat să încredințeze unui student din localitate un subiect, ca
lucrare de licență, cu tema „Valea Oituzului – studiu geografic”, cu scopul de
a sprijini reconstrucția satelor. Simion Mehedinți i-a încredințat tema
studentului Ioan Șandru și s-a preocupat între 1934–1936 de îndrumarea
acestuia. Studiul l-a realizat în două etape: în prima etapă a elaborat studiul
satelor de pe valea Oituzului, sub îndrumarea prof. S. Mehedinți, ca teză de
licență (1934-1936), în a doua etapă, sub îndrumarea prof. Gh. Năstase și
Vintilă Mihăilescu, studiul s-a extins asupra așezărilor rurale și urbane din
Depresiunea Onești-Bacău, ca teză de doctorat, susținută în 1949 cu
calificativul maxim.
În
timpul studiilor universitare a fost îndrumat de profesorii S. Mehedinți, C. C.
Giurescu, Vintilă Mihăilescu, Gh. Năstase și C. Brătescu.Din 1937 până în 1943
a funcționat ca profesor de geografie la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
din Rădăuți și așa cum scria directorul prestigioasei instituții într-o
adeverință – recomandare, „ ... a făcut pedeplin dovada că este un element
capabil, bine pregătit și muncitor și s-a achitat în mod conștiincios de toate
obligațiile impuse prin legi și regulamente școlare ”
Carieră profesională
În
1943 s-a transferat ca asistent–doctorand la Universitatea „Al.
I. Cuza” din Iași. În 1949 obține doctoratul în geografie la
Universitatea „C. I. Parhon” din București cu
calificativul „foarte bine cu distincție”, avându-l conducător pe profesorul
Vintilă Mihăilescu. Urmează toate gradele didactice la Universitatea „ Al. I.
Cuza ” din Iași : șef de lucrări (1949), conferențiar (1951), profesor
(1957) ; în 1957 devine șef de catedră, iar din 1963 conducător de
științific pentru doctorat în geografie economică, prorector (între 1956–1972),
a predat cursuri de geografie la Universitatea „Kosuth Layos”
din Debrecen (1970), ca profesor invitat.Această ascensiune în ierarhia
universitară a fost rezultatul unei munci perseverente, cu pasiune, împlinită
cu contribuții științifice și practice de valoare deosebită. A predat
studenților Geografia generală, umană și economică, Geografia umană și
economică a României, Geografia economică și politică, Geografia economică a
lumii, Geografia economică a României ș.a. – insuflând multor generații de
studenți pasiunea pentru geografie, atrăgându-i definitiv spre acest interesant
domeniu al cunoașterii umane, prin conținutul riguros științific al
prelegerilor, prin cursurile universitare, manualele școlare și alte lucrări
documentate pe care le-a elaborat și editat, dar și prin bunătatea și
naturalețea care l-au caracterizat și pe care le-a manifestat în toate împrejurările.
Profesor
emerit dr. docent Ioan Șandru, până în anul 2009, a avut un bilanț impresionant
de activități și lucrări științifice, care încununează o carieră universitară
de excepție: peste 200 de lucrări științifice, 150 conferințe și comunicări
științifice în țară și străinătate, 16 diplome și medalii acordate de
prestigioase instituții din România și din străinătate, îndrumarea a 38 de teze
de doctorat. Profesorul emeritus doctor docent Ioan Șandru a fost și rămâne un
exemplu de independență a spiritului, de profunzime și longevitate științifică,
dar și de implicare totală în viața academică națională.Îi aparțin în mare
măsură o serie de acțiuni meritorii: începând cu anul 1956 devine membru al
comitetului de redacție al Analelor Științifice ale Universității „Al.
I. Cuza” Iași, între 1956-2003 membru al comitetelor de redacție ale
revistelor Natura și Terra, membru în Comitetul
Național de Geografie (1957-1973),
membru în Asociația
Internațională de Geografie (Rio de
Janeiro, 1956), membru corespondent în Comisia a XI-a „Geografia în școală”
a Uniunii
Internaționale de Geografie.
Principalele lucrări
2. Bacau
Studiu De Geografie Urbana
3. Porți
și culoare geodemografice în spațiul carpato-danubiano-pontic - - considerații
de geografie istorică
4. O
sinteză autobiografică - - VIII
5. România
- - prezentare geografică
6. Pagini
din istoria geografiei moderne românești III - - studii, evocări și note
geografice
7. Geografia
economică a R.S. România - - anul IV de la Institutul de Geografie din Debrecen
8. Schimbări
în peisajul geografic și structura economiei Carpaților Orientali
9. Repartiția
teritorială a populației din Moldova în anul 1966
10.
Geografia
populației și așezărilor în lucrarea lui Dimitrie Cantemir "Descriptio
Moldaviae"
11.
Contribuții geografico-economice
asupra exploatării slatinelor în Bucovina de Sud
12.
Changements dans la
répartition territoriale de la population occupée dans l'industrie de la
République Socialiste de Roumanie
13.
Județul Iasi
14.
Portes et couloirs
géodémographiques dans l'espace carpatho-danubieno-pontique - - considérations
de géographie historique
Cerul Si Pământul
Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.
Psalm
Oriunde plec Tu esti mereu cu mine
Unde-as fugi sa nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vinsa ma ruine
Nelegiuri cu cate te-am strapuns
De fata Ta nimic nu ma ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are indestule unde
Sa-mi dea odihna nemarturisit
Nici lacrimile nu ma mai incearca
De teama Ta si ele-au amutit
Pounca-ai pus in toate sa ma-ntoarca
Sa ma predea unde te-am pangarit
Stiu ca o faci din mila Ta cea mare
Ce nu iti da odihna sa ma uiti
Sa-mi treaca zilele fara lucrare
Cu fata Ta de-acuma ma confrunti
Statornicie
"In patrie ma simt eu pe pamant
Precum stejarul unui loc anume
Sa fiu miscat in taina de un vant
Si sa ma cheme pe un singur nume
Ma stapanesc-acelasi liber cer
Si-acelasi stele noaptea se anina
Deasupra crestetului meu
Cand roua lina cade pe coline
Si cand e toamna-n lume indeajuns
Si-ncepe bocetu-n frunzare
Sa-mi strang coroana tainica de foc
Si sa ma mut acolo dupa soare."
Tristan Tzara (pseudonim
al lui Samuel Rosenstock), poet
Elegie
Sufletul bătrân, iubito, flori de
vară vrei să pară
Păsările stau în colivii închise iarna
Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare
Te aştept în fiece seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitându-mi versurile
Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine
Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi că strada-i albă.
Păsările stau în colivii închise iarna
Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare
Te aştept în fiece seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitându-mi versurile
Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine
Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi că strada-i albă.
Biografie scurtă
Poet
român evreu (tatăl său ocupându-se cu exploatarea pădurilor din Carpaţii
răsăriteni), născut la Moineşti (există în oraşul respectiv un monument al
poetului), pe numele său adevărat Samuel Rosenstock, încă de pe vremea
liceului T.Tzara înfiinţează o revistă Simbol, împreună cu
prietenii săi Marcel Iancu şi Ion Vinea, ajutaţi de Iosif Iser şi încurajaţi de
însuşi Al. Macedonski. Până să ajungă la pseudonimul care îl va face
faimos, trecuse prin câteva stadii intermediare, unul fiind S. Samyro. În faţa
iminenţei războiului, tânărul recrutabil se refugiază în 1915 la Zurick, unde
împreună cu alţi tineri literaţi evrei iniţiază mişcarea Dada, la o masă din
Cabaretul Voltaire, fapt prea adesea reamintit, ca legenda să nu-şi
fi pierdut din farmec.
Poate
nu lipsit de semnificaţie ar fi amănuntul că la masa vecină a Cabaretului se
adunau câţiva anarhişti ruşi, de asemenea evrei, printre care Lenin,
Troţki şi Zinoviev, nicidecum puşi pe activităţi pozitive, ci pe
conspiraţii; vor fi retrimişi în Rusia, cu toate restricţiile frontului,
într-un vagon blindat şi cu importante sume provenind din vistieria nemţească,
bine păziţi de serviciile secrete germane şi cu însărcinarea precisă de a
dinamita structurile la vârf ale inamicului Germaniei: Imperiul ţarist
rus. Ceea ce s-a numit mai apoi Asaltul palatului de iarnă, etc. La
cealaltă masă a cabaretului Voltaire, acelaşi fel de tineri evrei
nihilişti-negativişti, plănuiesc să dinamiteze structurile culturii burgheze
europene şi nu numai, considerate stagnante, închistate, false şi desigur deja
expirate -, pentru a instaura o nouă ordine în republica artelor. Vizate în
primul rând erau pictura şi literatura. De filosofie se ocupaseră Marx şi
Engels... De punerea ideilor revoluţionare în practica socială, cum deja am
văzut, se vor ocupa Lenin şi Troţki, acesta din urmă înlocuit diversionist
cu Stalin.
În
privinţa resetării artistice, existaseră înainte de Zurick unele manifestări în
pictură şi sculptură, dar şi în literatura ca atare. Un Marinetti ar fi de citat
ca exemplu. Se face mult tam-tam, se iniţiază provocări la nivelul artelor
vizuale, idem în domeniul literar. Dadaismul ar fi scoaterea din pălărie a
cuvintelor, pentru că poezia nu mai trebuie să aibă nici structură, nici mesaj,
nimic. Să-l şocheze pe cititor, contrazicându-i la tot pasul aşteptările.
Manifeste dadaiste, adeziuni din alte centre europene, ba şi sud-americane.
Tristan Tzara, ca principal promotor, foarte vocal şi inventiv, publică volum
după volum. De fiecare dată cu ilustraţii de graficieni ce vor face epocă: Hans
Arp, Francis Picabia, Joan Miro, Paul Klee, Pablo Picasso, Vasilli Kandinsky,
Henri Matisse, mulţi alţii, încât nu se mai poate preciza cine pe cine a
lansat, cine a fost tras după învingător... Oricum, Aventurile domnului
Antipyrin, 1916, urmată de Douăzeci şi cinci de poeme, 1918 şi
de cele Şapte manifeste Dada, 1924, fundamentează curentul dadaist;
dar s-a putut susţine Nicolae Tzone) că încă din România Tristan Tzara îşi
pusese la punct mijloacele de expresie pe care le va trimite la lucru
în câmpia pestriţă a Dadaismului.
Problema
nu este că s-ar putea scrie cu adevărat poezie folosind propunerile
dadaiste, chiar risipind oricâtă ingeniozitate; ci problema este că
în pofida preceptelor teoretice ale dadaismului, esenţialmente destructurante,
vocaţia reală a autorului cată să regăsească fiorul inefabil al poeziei, dacă
talentul există. Este chiar cazul poeziei lui Tzara, care nu se supune decât
aparent manifestului dadaist şi rămâne valabilă, dacă aceasta se întâmplă, anume
prin dejucarea regulii impuse.
În
1919 Tristan Tzara îşi mută cartierul general insurecţionist la Paris,
pentru a da o deschidere mondială mişcarii puse deja pe picioare. Se regrupează
cu Andre Breton, Louis Aragon şi alţii; mai târziu se va susţine că deja
dadaismul era în pierdere de viteză. De prin 1929 Tzara se raliază
Suprarealismului. Mereu prezent pe piaţa literară, cu texte, eseuri în
care încearcă să recicleze marxismul. În vremea războiului, T.T. luptă în
Rezistenţă, în 1947 simte nevoia să se legitimeze politic, înscriindu-se în
PCF, unde îşi caută un loc vocal; totuşi, demisionează în 1956, protestând
astfel împotriva măsurilor sovietice represive din Ungaria.
Imediat
după război avusese o descindere în Bucureşti, primit triumfal de comilitonii grupului
românesc avangardist-suprarealist. Chiar şi fără Tzara, care se ilustrase
în occident, atrăgând după sine şi alţi literaţi şi pictori de aceeaşi
etnie, mişcarea avangardistă din România se dovedise redutabilă, competitivă.
Arghezi, Urmuz, dar şi Vinea, Pană, Voronca, Fundoianu,
Aderca, Roll, Bogza, Naum, mulţi alţii îşi făcuseră un
nume vestit, deşi nu neapărat şi o operă.
TEATRU/FILM 25 Decembrie
Cu actorul
de teatru şi film Matei Alexandru
(„Nunta lui Krecinski”, „Ultima oră”).
Biografie Matei Alexandru
Locul naşterii: Goioasa, jud.
Bacău, Romania · Data naşterii: 25.12.1927 ·Data decesului: 1.07.2014 · Locul decesului: Bucuresti, Romania
· Ocupaţie: Actor · Zodia: Capricorn
Biografie
Nascut in Goioasa
din judetul Bacau la 25 decembrie 1927, Matei Alexandru a absolvit Institutul
de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția actorie, promotia 1951.
Premii și distincții:
Premiul național la
Concursul Tinerilor Actori pentru piesa „Steaguri pe tunuri”
Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004
Premiul de creație, pentru rolul Sufleurul Smărăndache – „Căruța cu...
Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004
Premiul de creație, pentru rolul Sufleurul Smărăndache – „Căruța cu...
Cu actriţa Rodica Negrea
Biografie
Rodica
Negrea (n. 25 decembrie 1956,
Târgu-Mureș) este actriță de teatru și film română. A fost căsătorită cu
actorul, regizorul și scriitorul Dinu
Manolache.
Carieră
După
absolvirea liceului și a Școlii Populare de Artă din Târgu
Mureș a plecat la București să dea admiterea la Facultatea
de teatru. Din 300 de candidați a intrat a cincea, și a
absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1980.
În
anul întâi a fost distribuită în rolul Tillie din spectacolul jucat pe
scena Teatrului Mic din
capitala, Efectul razelor gama asupra anemonelor, difuzat și la
televiziune. De la absolvire a continuat să joace la acest teatru, până azi.
A
dat viață unor personaje ca Tereza din Lecția de engleză de
Natașa Tanska, Fata lui Niță, A doua matracucă în Niște țărani de Dinu
Săraru, Diavolul și Bunul Dumnezeu de J.P.Sartre,
Dida în Ca frunza dudului din rai de D.R.Popescu, Zoe în O scrisoare
pierdută de I.L.Caragiale etc.
Debutul
în film a avut loc în anul 1977, cu E atât de aproape fericirea. Au
urmat: Din nou împreună, Audiență, Urcușul, Cine iubește și lasă, Ion:Blestemul
pământului, blestemul iubirii, Ștefan Luchian,
Scopul și mijloacele, Emisia continuă, Hacker,
etc.
În
2004 a apărut în filmul Tv Sex
Traffic - rolul Liubei Vișinescu, în 2005 juca în scurt
metrajul Buricul
pământului, între 2005-2006 a fost Elena
Savu în serialul Tv Lacrimi de iubire, în 2006 era Gabriela Stoian din Iubire
ca în filme, peste 2 ani era Clara Dinescu din Cu un pas înainte și Greta din
Îngerașii, în 2009 interpreta rolul Sultanei din Aniela.
Deasemenea
, a si dublat un personaj din serialul ''Viata cu Louie'' pe mama lui Louie ,
Aura Anderson
Viață personală
Actrița
l-a cunoscut pe Dinu
Manolache la Institutul
de Artă Teatrală și Cinematografie în 1980.
Amândoi studenți, s-au căsătorit după ce actrița a absolvit și în august 1985
s-a născut fiica lor, Ilinca. Un cuplu îndrăgit în viața artistică, au jucat
împreună la Teatrul Mic, în Scaunele de Eugen
Ionesco sau Cercul de Arthur
Schnitzler. [2] În
1998, Dinu Manolache s-a
îmbolnăvit, o veche isuficiență respiratorie se agrava, și a murit la data de 3
septembrie 1998.
Teatru
]
|
|
Serenada (1988) - George Bernard Shaw
Zece negri mititei - Agatha Christie
FILM DOCUMENTAR 25 Decembrie
18 locuri misterioase interzise vizitatorilor (Teorii Incredibile)
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 25 Decembrie
O inimă hotărâtă. Vasile Muraru, consultaţie la doctor
Vasile Muraru si Valentina Fatu - Cu gaina, la doctorul de familie
"Asta seara chef de ras" cu Vasile Muraru si Valentina Fatu
SFATURI UTILE 25 Decembrie
DESPRE BUNELE MANIERE LA MASĂ
2. Comportamentul în timpul meselor
Stam drept,
dar nu intepeniti. Nu punem picioarele nici sub scaun, dar nici prea departe in
fata, pentru a nu-i incomoda pe vecini. Nu ne agatam de scaun. Pozitia miinilor
are o mare importanta la masa. In nici un caz bratele si mai ales coatele nu
trebuie sa stea pe masa. Nu tinem cu miinile farfuria din care mincam. Pozitia
corecta, de repaos, este cea cu bratele lipite de corp si cu incheieturile
miinilor sprijinite de marginea mesei. Aceasta tinuta se schimba cind mincam,
pastrindu-ne insa coatele lipite de trunchi.
Ne vom
verifica tinuta inainte de a intra in sufragerie, spalindu-ne miinile in
prealabil. Eventualele retusuri necesare dupa masa se vor face numai in baie ca
de exemplu improspatarea rujului, sau aranjarea parului. Daca nu avem o baie
curata, nu invitam musafiri!
Nu trebuie
sa mincam niciodata grabit sau nervos. Este nu numai o regula de politete, ci
si o prescriptie medicala. Mai grave sunt discutiile neplacute din timpul
mesei. Sa le evitam si sa ne impunem sa fim calmi. Si asa, viata noastra este
destul de stresata. Sa ne bucuram de prilejul pe care ni-l ofera o masa
impreuna cu familia.
Sa nu bem
si nu vorbim cu gura plina. Este o regula care ar trebui sa fie destul de
cunoscuta si n-am reveni asupra ei daca n-ar fi incalcata zilnic. Oamenii care
incearca sa manince si sa povesteasca in acelasi timp fac o impresie
dezagrabila. Trebuie sa fim atenti ca buzele sa fie mereu inchise in timpul
mestecatului. Este de prost gust sa tinem degetul mic usor ridicat cind mincam
sau cind bem. Daca avem ciini sau pisici, acestia n-au ce cauta in sufragerie
oricit de mult i-am iubi. Este nu numai o lipsa de respect fata de musafiri, ci
si prilej de incidente nedorite.
Un obicei
prost, specific romanilor, de care acestia nu se pot debarasa, este acela de
a-i obliga pe musafiri sa manince mai mult decit vor. Repetati si invatati
formulele: " Da, va rog ", " Nu, multumesc ", " Yes,
please ", " No, thank you ". Sa ne gindim bine cind le rostim.
Sunt gazde la noi si chiar in alte tari care ne iau in serios. Daca ne imginam
ca este de bun gust sa refuzam a doua felie de tort cu toate ca am mai minca o
portie, riscam sa raminem fara ea, deoarece a doua oara nu ni se mai ofera daca
am spus " Nu, multumesc ". Masa se transforma intr-un adevarat calvar
cind inimoasa gospodina repeta insistent: " Dar mai luati o sarmaluta,
sunt delicioase!" Nu ne asezam la o masa ca sa mincam pe saturate. Se
poate cere sau lua dintr-un fel care ne-a placut in mod deosebit sau se poate
refuza o mincare care ne face rau sau nu ne place. Politicos este sa acceptam
sa gustam din felul respectiv, pentru a nu jigni gazda. Tot de politete tine si
tactul gazdei de a oferi mincare suficienta - nici prea multa, nici prea putina
- fara a-si lauda excesiv preparatele culinare. Musafirii o pot face, cu
moderatie insa, spre incintarea gospodinei, dar nu strigind peste masa si nici
cerind in acel moment reteta. Cu atit mai mult nu este cazul sa se comenteze
asupra procurarii dificile a unui produs.
Masa
trebuie sa decurga firesc, fara ostentatie. Am putea spune ca aceasta e o norma
ideala, greu de atins, la care trebuie sa contribuie si invitatii daca simt ca
gazda este in impas datorita tineretii sau a lipsei de experienta. Cu
discretie, cu tact ei pot trece peste momentele penibile ivite din te miri ce.
Nu vor cere un antinevralgic si un pahar cu apa in momentul in care gazda este
foarte preocupata sa nu i se raceasca gustarile calde. Nu vor cere ketchup,
piper, smintina sau alte ingrediente daca nu le sunt oferite, pentru ca s-ar
putea ca ele sa lipseasca si gazda sa se simta jenata.
Sa manincam
asa cum gateste gospodina! Obligatia ei este sa guste in prealabil din toate
bucatele si sa le condimenteze moderat, iar a musafirului sa le accepte ca
atare. E foarte neplacut sa dam sfaturi culinare in functie de preferintele
noastre. Fie ca e o masa festiva, fie ca este una obisnuita, efortul gospodinei
trebuie rasplatit cu o remarca de genul: " Delicioasa supa!" , "
Ce frumos arata salata!", " Ce bine miroase friptura!"
Ne vom
abtine de la orice discutii sau observatii dezagreabile. Copilului cu care am
venit ii vom face observatii acasa, ca si sotului care a depasit numarul de
pahare. Ne vom impune sa nu stam cu ochii atintiti asupra membrilor de familie
cu care am fost invitati, aruncindu-le priviri ucigatoare cind gresesc ceva.
Educatia nu se face in acel moment, caci atmosfera va deveni insuportabila
pentru toti.
În episodul
următor vom prezenta reguli pentru o masă pretenţioasă! Vă aşteptăm!
GÂNDURI PESTE TIMP 25 Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu