MATERIALE SELECȚIONATE DE PE INTERNET CARE  ATESTĂ ÎMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI 30 MAI 2018 ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE

Uniunea Europeană ne obligă:

Conform legilor Uniunii Europene, trebuie să informați vizitatorii din statele Uniunii Europene în privința cookie-urilor utilizate și a datelor colectate pe blogul dvs. De asemenea, în majoritatea cazurilor, respectivele legi impun să obțineți consimțământul. 

Am adăugat pe blogul dvs. o notificare ce oferă explicații despre utilizarea de către Google a anumitor cookie-uri Blogger și Google, inclusiv utilizarea cookie-urilor Google Analytics și AdSense, și a altor date colectate de Google. 

Vă revine responsabilitatea de a confirma funcționarea și afișarea acestei notificări pe blogul dvs. Dacă folosiți alte cookie-uri, de exemplu, dacă adăugați funcții ale unor terțe părți, este posibil ca această notificare să nu funcționeze. Dacă includeți funcții de la alți furnizori, e posibil să se colecteze informații suplimentare de la utilizatorii dvs. 

DAR NU NE LĂMUREȘTE, TRIMIȚÂNDU-NE PAGINI NETRADUSE ȘI UTILIZÂND TERMENI PE CARE NU ÎI ÎNȚELEG!

OAMENI BUNI, mai suntem noi o țară liberă și independentă sau am devenit un cătun din Uniunea Europeană?

Să mă învețe și pe mine cineva ce trebuie să fac, dar numai în românește pentru că român am fost, român sunt încă...atât cât voi mai fi!

30 MAI 2018

ISTORIE PE ZILE 30 Mai

Evenimente

·         70: Titus şi legiunile romane ataca al doilea zid de aparare al Ierusalimului, dupa ce aparatorii evrei au fost siliti sa se retraga de pe primul zid. Romanii construiesc o circumvalaţie, taind toţi copacii pe o distanta de cincisprezece kilometri in jurul orasului. Fortificatiile de circumvalație sunt metereze de pământ și fortificații care înconjoara un oraș asediat si care sunt folosite ca bază pentru lansarea de atacuri.

·         702: K’inich K’an Joy Chitam II (sau Kan Xul II), urca la moartea fratelui său K’inich Kan Balam I, pe tronul regatului mayas Palenque.

·         1232: La doar un an după moartea sa, Anton de Padova este canonizat de către Papa Grigore al IX-lea. Fernando Martins de Bulhões cunoscut sub numele de Sf. Anton de Padova și Sf Antonie de la Lisabona, s-a născut în 1195 la Lisabona și au murit 13 iunie 1231 aproape Padova (Italia). A fost un preot franciscan făcător de minuni si unul dintre cei mai iubiți sfinți la catolici. A fost declarat Doctor al Bisericii în 1946. Liturgic, este pomenit la 13 iunie.

·         1431: Războiul de 100 de Ani: la Rouen, Franța, Ioana d'Arc, în vârstă de 19 de ani, este arsă pe rug de către un tribunal dominat englez. Din acest motiv, Biserica Catolică amintește această zi ca sărbătoare a Sf. Ioana d'Arc.

·         1492: A început construcția Bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău, unul dintre primele monumente moldovenești cu pictură exterioară, datând din vremea lui Petru Rareș. A fost inaltată  în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text: „Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)

·         1536: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, Jane Seymour.  Jane Seymour (1508/1509 – 24 octombrie 1537), a fost a treia soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Ca regină a Angliei i-a succedat lui Anne Boleyn. Jane Seymour a fost fiica lui Sir John Seymour și a soției lui Margery Wentworth. Prin bunicul matern era descendentă a regelui Eduard al III-lea al Angliei și a familiei Percy. Data exactă a nașterii este necunoscută însă în general este plasată în 1509. A devenit doamnă de onoare în 1532 pentru regina Caterina și a continuat în serviciul reginei Anne Boleyn. Jane Seymour i-a trezit interesul regelui în februarie 1536. Jane avea pielea albă și era blondă spre deosebire de Anne Boleyn care avea tenul măsliniu și era brunetă. Jane nu era așa educată ca fostele neveste ale regelui. Pur și simplu ea știa doar să-și scrie numele și să citească puțin însă era foarte pricepută la lucru manual și la organizarea gospodăriei, lucruri mai frecvente la femeile din acele timpuri. Regele Henric al VIII-lea s-a logodit cu Jane la 20 mai 1536, a doua zi după execuția cele de-a doua soții și s-a căsătorit cu ea zece zile mai târziu la 30 mai 1536. A fost proclamată public regină la 4 iunie. N-a fost niciodată încoronată deoarece la Londra era epidemie de ciumă bubonică. În luna octombrie 1537, Jane a născut un fiu, mult așteptat de Henric. A fost botezat Edward și urma să devină viitorul rege Eduard al VI-lea. La numai 12 zile de la nașterea fiului său, Jane a murit de febră puerperală. A fost înmormântată la Castelul Windsor, fiind singura dintre cele șase soții ale lui Henric care a fost înmormântată alături de el. La 6 ianuarie 1540, Henric se căsătorește cu a patra sa soție, Anne de Cleves. Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

·         1574: Henric al III-lea devine rege al Franței. Regele Henric III al Poloniei 1551/1589 1573/1574 1574/1589 Rege al Franţei şi Louise de Lorraine (Muzeul Luvru, Paris). În 1576  semnează Edictul de la Beaulieu care acorda numeroase concesii protestanților. Opoziția din partea e catoliclor si  ale societății franceze a făcut însă ca regele să fie nevoit să retracteze majoritatea acestor libertăți. În războiul civil care a urmat, Henric este asasinat la  Saint-Cloud  la 1 august  1589, injunghiat de calugarul  Jacques Clément. La  11 mai 1573, Henri III este ales rege al  Poloniei sub  nomele  de Henryk Walezy (in poloneza, Henri de Valois). A condus Polonia  din  24 ianuarie pana la  18 iunie  1574. Murind la 30 mai 1574, fratele sau Charles al IX-lea,  paraseste Polonia  si urca pe  tronul de Frantei. Este incoronat la Reims pe 13 februarie  1575 sub numele de Henric al  III- lea, iar la  15  februarie  se casatoreste cu  Louise de Lorraine. Domnia sa a fost tulburata de numeroase conflicte religioase, politice si de mari probleme economice. In urma decesului  în 1584  al ultimului său frate dinastia Valois se stinge,  iar tronul revine lui Henric al III-lea de Navara care devine Henric al IV-lea al Franței, primul monarh din Dinastia Burbon.

·         1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei

·         1635: Războiul de Treizeci de Ani: se semnează Pacea de la Praga. Războiul de Treizeci de Ani a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Imperiului romano-german și puterii Habsburgilor. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Războiul a fost declanșat prin incidentul din Praga, când doi reprezentanți ai împăratului și notarul acestora au fost aruncați pe fereastră (defenestrați) de stările cehe nemulțumite. Aceasta a fost scânteia începerii războiului care a urmat. Frederic al V-lea (“Regele de o iarnă”), cel care a fost ales de stările protestante de la Praga ca rege al Boemiei, în ciuda împotrivirii reprezentanților imperiali (care au fost aruncați pe fereastră, dar au supraviețuit), nu s-a putut menține la putere decât până în anul 1620. În Bătălia de la Muntele Alb (Bila Hora), armatele stărilor protestante cehe, aflate sub conducerea lui Frederic al V-lea, au fost înfrânte de trupele imperiale comandate de generalul Johann von Tilly și Wallenstein. Astfel, Frederic al V-lea a fost nevoit să fugă în Olanda, iar împăratul Ferdinand al II-lea și-a impus pretențiile asupra coroanei Boemiei. Războiul s-a desfășurat în cea mai mare parte pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman provocând pagube economice imense. Localități și bunuri materiale au fost distruse, foametea și epidemiile au dus la dispariția aproape totală a populației din regiunile implicate în război. În sudul Germaniei numai o treime din populație a supraviețuit acestui război nimicitor, fiind necesar mai mult de un secol pentru refacerea pierderilor provocate.

·         1814: Se semnează primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței este exilat pe insula Elba.

·         1860: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  instituie in Principatele Romane unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”. Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848. Mihail Kogalniceanu  a susţinut această idee şi a ridicat problema în parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost  publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860. Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar  avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I. Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul  1866 la 23 aprilie,  când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848. Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.

·         1878 - Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei de către Imperiul ţarist

·         1913: S-a incheiat primul razboi balcanic dintre Turcia si Alianta Balcanica prin  infrangerea Turciei, ceea ce conduce la independenta Albaniei si cedari teritoriale  importante in favoarea Greciei,Bulgariei si Muntenegrului. 

·         1915:  Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinul general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak; sute de mii de oameni au murit în urma epidemiilor. Genocidul armean, cunoscut odată ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor (în limba armeană Metz Yeghern, “Marele Rău”) sau Genocidul uitat se referă la două evenimente distincte dar care au legătură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între anii 1894-1896, și a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul Junilor turci între anii 1915-1916. Termenul genocid e asociat celui de-al doilea episod, care este comemorat de către armeni pe 24 aprilie. În acest genocid, au fost omorâți aproape 2 milioane de armeni.

·         1916 - Bătălia Iutlandei (în limba germană: Skagerrakschlacht) a fost o bătălie navală purtată de Grand Fleet a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană [2]) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică (Grand Fleet) era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean Hochseeflote de viceamiralul Reinhard Scheer. IntențiaHochseeflote era de a atrage în larg Grand Fleet și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente să lupte cu succes împotriva întregii flote britanice. Aceasta făcea parte din intenția germanilor de a sparge blocada britanică și de a permite flotei comerciale germane să iasă în larg pe oceane. Între timp, Royal Navy urma o strategie de a se atrage în luptă și de a distruge Hochseeflote, sau de a menține forțele navale germane izolate și departe de căile maritime ale Angliei. Bătălia, care a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor, această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors în baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane. Bătălia i-a costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria.[4] Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât cele ale marinei germane, germanii nu s-au lăsat păcăliți și au fost conștienți că au scăpat cu puțin de un dezastru. Flota germană a rămas, prin urmare, în porturi, cu excepția unor ieșiri scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine.

·         1918: In  Jurnalul Consiliului de Miniștri român se  publica organizarea  poliției  din Basarabia, recent unificată cu România.

·         1935: Orașul Quetta, capitala provinciei Belucistan (Pakistan), a fost distrusă de un cutremur, în care au murit peste 20.000 de oameni.

·         1942: 1000 de bombardiere britanice  ataca orasul german Köln,  distrugandu-l  in 90 de minute.  45 000 de oameni au ramas fara adapost.  Au fost doborate  de apararea germana 40 de aparate. Numele de cod:  Operation Millenium.

·         1945: Începe procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”. Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sentința va fi pronunțată la 4 iunie 1945.

• Pamfil Șeicaru (n. aprilie 1894, Buzău — d. 21 octombrie 1980, München, Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.
  

Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea. În 1928 înființează ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra. În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist… Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.” În 1945 a fost comdamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966 Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu. În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.

• Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.  A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum. Acesta a luat ființă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiș sau să apară pe scenele teatrelor românești. A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989.
  

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată). În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică. A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Poezia de după gratii: Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Colaborarea la gazeta Glasul Patriei: Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate. A colaborat – ca și Nichifor Crainic, teoreticianul fundamentalist al „statului etnocratic”, poetul și editorul revistei “Gândirea” sau ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei gardiste combatante în Spania – la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României). În acest ziar, destinat românilor din diasporă, Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii, semnate Radu Gyr sau cu pseudonimele Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav. Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

Mărturii: Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

• Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre, 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București) a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist)și profesor universitar la Seminarul Teologic din București și Facultatea de Teologie din Chișinău. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe. A fost legionar, colaborator al securității și unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. Tribunalul Poporului, instituit de către noile autorități comuniste după 23 august 1944, în baza legii nr. 312 din aprilie 1945 privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării, în cadrul așa-zisului Proces al ziariștilor Fasciști, l-a condamnat în lipsă, în data de 4 iunie 1945 la detenție grea pe viață.
  

·         1947: A avut loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit  sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.

·         1955: Marea Adunare Naţională a Repunlicii Populare Romane ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia. Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

·         1971:  Naveta spațială americană „Mariner 9" este lansată într-o misiune pentru a aduna informații științifice despre Marte.

·         1975: Este fondată Agenția Spațială Europeană.

·         1982: Spania devine al 16-lea membru NATO și prima țară care intră în alianță de la admiterea Germaniei de Vest în1955.

·         1986: a fost translată biserica Sf. Ioan Nou de la intersecţia bulevardelor 1848 şi G. Coşbuc. Mutarea a fost posibilă prin proiectul elaborat de echipa de ingineri condusă de Eugeniu Iordăchescu şi s-a efectuat pe o distanţă de 23 metri, spre nord-est, nava urcând totodată cu circa 65 de cm; translaţia s-a efectuat aici prin împingere cu dispozitive hidraulice pe o cale de rulare din şine de tren. Pentru a fi salvat edificiul, alte construcţii dimprejur au fost sacrificate, respectiv: prăvălia din Bd. 1848 nr. 39 şi imobilele de la nr. 6 şi 8 din str. Sf. Ion Nou. Tot în 1986 începeau şi lucrările la noul tronson de colţ dinspre fosta str. Bazaca, şantierul vizibil în stânga imaginii (blocul cu BRD la parter, azi). În partea de jos, traficul din Bd. G. Coşbuc era cel obişnuit, nestingherit de şantierul aripii Călăraşi a magazinului Unirea şi demolările de pe partea numerelor impare.

·         1990:  In Vrancea se produce un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter. In 1990 in Vrancea  au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km. Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina. Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai. Undele seismice plecate din munţii Vrancei  au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României. În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).

·         1992: Guvernul Romaniei a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.

·         1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL). Ion Raţiu a fost ales preşedinte al UMRL.

·         2010 - Scuderia Ferrari a debutat în Formula 1 în 1950 şi la 60 de ani de la prima aliniere la startul unui Grand Prix, echipa italiană sărbătoreşte participarea cu numărul 800 într-un Mare Premiu, cu ocazia MP-ului al Turciei. Această cifră rotundă încununează un palmares absolut fantastic al Suderiei în Formula 1. Este de prisos să spunem că Ferrari este din toate punctele de vedere cea mai galonată echipă din Formula 1, deţinând 16 titluri la echipe şi 15 la piloţi. Profităm însă de ziua festivă pentru a vă împărtăşi şi alte recorduri mai puţin cunoscute ale "Căluţului cabrat".Ferrari are cel mai mare număr de puncte acumulate în F1 (4.299,5), cele mai multe victorii consecutive (14, între 1952 şi 1953), cel mai multe clasări 1-2 pe podium (80), cel mai multe victorii ale unui pilot într-un sezon (13 - Schumacher în 2004) şi cele mai multe clasări pe podium consecutive ale unui pilot (19, Scumacher între 2001 şi 2002). Pentru a marca acest moment monoposturile lui Fernando Alonso şi Felipe Massa au imprimate pe coamă un logo special construit în jurul cifrei 800. Din păcate sunt şanse mici pentru a încununa această participare cu o victorie, piloţii Ferrari fiind destul de jos plasaţi pe grila de start.

·         2012: Fostul presedinte liberian Charles Taylor a fost condamnat la 50 ani de închisoare pentru rolul jucat în atrocitățile comise în timpul razboiului civil din Sierra Leone.

Nașteri

• 1010: S-a nascut imparatul chinez  Renzong (d. 1063).

·         1653: Claudia Felicitas de Austria, împărăteasă consort a Germaniei (d. 1676)

·         1672: Petru cel Mare, țar al Rusiei (d. 1725). Cu peste trei veacuri în urmă, în penultima zi a primăverii anului 1672 (30 mai 1672), a doua soţie a ţarului Aleksei, dădea naştere la Moscova unui băiat care avea să schimbe istoria Rusiei. Micuţul a primit numele de Petru, la care urmaşii, în semn de preţuire, vor adăuga şi cel Mare. Nu era destinat să conducă ţara, dar moartea timpurie a tatălui şi apoi a fratelui său, Fiodor, îl aduc pe tron, pe care va sta 43 de ani, din 1682 pînă în 1725. Avea doar zece ani şi se juca de-a soldaţii prin curtea palatului. Pînă la preluarea puterii depline, în 1689, Rusia a fost condusă de sora lui mai mare, Sofia, ajutată de favoritul ei, prinţul Galiţîn. Avea doar 17 ani la preluarea puterii, dar inteligenţa deosebită, talentul înnăscut de organizator şi instinctul de diplomat au compensat lipsa de experienţă. Dorinţa de cunoaştere l-a determinat sa călătorească mult. În 1697, a plecat în Europa de vest, sub numele de Mihailov. Peste tot reuşea să uimească prin simplitatea purtărilor sale, dar şi prin ascuţimea minţii. Petru cel Mare iniţiază o serie de reforme care aveau să schimbe faţa Rusiei. Printre primele măsuri a fost şi aceea de a-i moderniza pe boierii moscoviţi. Aceştia sunt obligaţi să îşi tundă bărbile şi să se îmbrace după stilul european. În anul 1700, ţarul hotărăşte reformarea calendarului, care începea tradiţional în septembrie, şi înlocuieşte scrierea slavonă bisericească cu cea laică. A dat o grea lovitură Bisericii, înlocuind instituţia patriarhiei cu Sfîntul Sinod, subordonat ţarului. Pune în locul vechii Dume a boierilor un Consiliu de miniştri restrîns, căruia îi adaugă o Cameră de justiţie şi înfiinţează un Senat care are autoritate legislativă, judecătorească şi executivă. Senatul se supune ţarului. Înlesneşte oamenilor din popor pătrunderea în rândurile nobilimii. Prin ucazul din 16 ianuarie 1724, un soldat, chiar dacă nu este de neam, poate ajunge ofiţer, primind totodată rang de nobil, pe care-l vor moşteni urmaşii săi. Încurajează creşterea animalelor, introduce rase noi de bovine, înfiinţează cele dintîi herghelii, le arată ţăranilor cum să secere grîul cu secera şi nu cu cosorul. Datorită lui, industria rusă cunoaşte un avînt nebănuit. Îi scuteşte de serviciul la stat şi de impozite pe cei ce construiesc fabrici şi pe rudele acestora, le acordă împrumuturi fără dobîndă, precum şi privilegiul de a cumpara, începând din 1721, robi de la moşieri pentru a-i folosi în întreprinderile proprii. Prin ucazul din 23 martie 1714, Petru schimbă statutul familiilor aristocratice, prin care împiedică fărîmiţarea pămîntului; fiul sau fiica cea mai mare vor moşteni tot pămîntul, ceilalţi copii îşi vor împărţi între ei bunurile mobile. Începând din anul 1703, hotărăşte construirea oraşului Sankt Petresburg, care va deveni capitala imperiului din 1712. La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeste o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile.

·         1814: Eugène Charles Catalan, matematician belgian (d. 1894). Eugène Charles Catalan (n. 30 mai 1814 – d. 14 februarie 1894) a fost un matematician franco-belgian, specialist în teoria numerelor. De numele său este legată o celebră conjectură, conjectura lui Catalan, pe care a formulat-o în 1844, fiind demonstrată abia în 2002 de către matematicianul român Preda Mihăilescu. A considerat numerele de forma:
T_n = \frac 1 n \cdot C^{n-1}_{2n-2},
care ulterior îi vor purta numele. Aceste numere sunt întregi pentru orice n \in \mathbb N^*.
În 1842 a descoperit că o suprafață riglată poate fi numai atunci minimală și reală, când este plană sau când este suprafață elicoidală ordinară. În 1856 a demonstrat că dacă o spirală logaritmică se rostogolește pe o dreaptă, polul său descrie o altă dreaptă. Catalan a întocmit un memoriu relativ la transcendentele lui Euler.

·         1814: S-a nascut anarhistul rus Mihail Bakunin; (d. 1876). A fost un activist și teoretician al mișcării anarhiste si  unul dintre revoluționarii cu cea mai mare influență în Europa  din a doua jumătate a secolului al XIX lea. În 1848, participă la Revoluție, iar in 1865 pune bazele organizației „Fraternitatea Internaționalǎ Revoluționarǎ”  in care  condițiile de aderare erau: ateismul; respingerea statului, a armatei și a Bisericii; pacifismul, anti-militarismul; neacceptarea proprietății private și a principiului redistribuirii de tip capitalist. În 1869  publica Regulile revoluționare. În același an pleacă la Lyon, in Franta, încercând să-l transforme într-un centru revoluționar. La 28 septembrie 1870 cucerește primăria din Lyon. A participat  la Comuna din Paris. Ultima sa carte s-a intitulat  Statul și anarhia.

·         1845: S-a nascut Amadeo I al Spaniei (d. 1890). Amadeo I (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) a fost singurul rege al Spaniei din Casa de Savoia. A fost al doilea fiu al regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și cunoscut pentru cea mai mare parte a vieții sale ca Duce de Aosta. A domnit pentru o scurtă perioadă a rege al Spaniei din 1870 până în 1873.

·         1846: S-a nascut  Peter Carl Fabergé, celebru giuvaergiu din Rusia; (d. 1920). Peter Carl Fabergé, cunoscut de asemenea sub numele de „Karl Gustavovici Fabergé”, (n. 30 mai [S.V. 18 mai] 1846 – d. 24 septembrie 1920) bijutier rus, cunoscut îndeosebi pentru „Ouăle Fabergé”, bijuterii realizate din metale și pietre prețioase, la baza cărora se află tradiția pascală.

·         1854 - S–a născut Constantin Gogu, matematician şi astronom, membru corespondent al Academiei Române (m.30.01.1897).

·         1875: Giovanni Gentile, filosof italian (d. 1944). Se descria el insusi drept un filosof al fascismului  si a intocmit pentru Mussolini  in 1932 in mare parte, Doctrina fascismului. A fost un apropiat al criticului si filosofului idealist italian  Benedetto Croce.

·         1901: S-a născut Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV). Maria Holban (n. 30 mai 1901, București – d. 18 martie 1991, București) a fost o istorică română, din 1990 membru corespondent al Academiei Române. Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Holban a avut un aport esențial în editarea seriei Călători străini despre țările române, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici. Pregătită încă din 1954, seria a fost tipărită începând cu 1968 pe parcursul a peste trei decenii, studiul introductiv al primului volum conținând considerațiile metodologice ale ale Mariei Holban. Istorica a fost de asemenea asociată cu seria C privitoare la Transilvania a colecției Documente privind istoria României.

·         1908: S-a născut Hannes Olof Gösta Alfvén, fizician suedez, Laureat al Premiul Nobel (d. 2 aprilie  1995). A primit Premiul Npbel în anul 1970 pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii. A  contribuit cu lucrări în fizicile plasmei, precum şi cu teorii descriind fenomenul aurorei,  centurii van Allen, efectul furtunii magnetice asupra câmpului magnetic al Pământului, magnetosfera  terestră şi dinamicile plasmei în galaxia noastră.

·         1909: S-a nascut clarinetstul si conducatorul de orchestra de jazz  american  Benny Goodman; (d. 1986). Benny Goodman (n. 30 mai 1909 – d. 13 iunie 1986) a fost un compozitor, dirijor, clarinetist, lider de formație și muzician de jazz și swing american, care a primit Premiul Grammy pentru întreaga carieră în 1986.

·         1912:  Julius Axelrod, biochimist american, laureat Nobel (d. 2004)

·         1929: Doina Cornea, disidentă anticomunistă română. A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), „Încercarea labirintului”. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL). Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe. După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

·         1944 - S-a născut Lenny Davidson, chitarist şi basist britanic (Dave Clark Five).

·         1946: Dumitru Dragomir, politician român, a fost președintele Ligii Profesioniste de Fotbal

·         1952 - S-a născut Pete Way, basist britanic (UFO).

·         1957 - S-a născut Nicky "Topper" Headon, baterist britanic (Clash).

·         1958 - S-a născut Marie Frederickson, vocalistă şi chitaristă suedeză (Roxette).

·         1958 - S-a născut Robert Tepper, cântăreţ, clăpar, chitarist şi basist american.

·         1969: Vladimir Alexandru Mănăstireanu, politician român

·         1980: Steven Gerrard, fotbalist englez

·         1997: Jake Short, actor american

Decese

·         1159: A decedat Vladislav al II-lea Exilatul (n. 1105), Mare Duce al Poloniei și Duce de Silezia, din anul 1138 până în 1146.

·         1252: A decedat Ferdinand al III – lea supranumit și Ferdinand cel Sfânt (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora), rege al Castiliei și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului. A început izgonirea maurilor din Peninsula Iberică, obtinand mai multe victorii impotriva lor, printre care mai importante sunt bătălia de la Jerez de la Guadiana 1233, cucerirea Córdobei în 1236, a Jaénei în 1246, și a Sevillei în 1248. Regatul său va ajunge în sud până la mare, numai Califatul de la Granada rămânand necucerit de spanioli. Aceste acțiuni au fost urmate de izgonirea maurilor de către creștini din ținuturile cucerite. În timpul domniei sale au fost întemeiate domul din Toledo si Universitatea din Salamanca, monumente ale artei medievale.

·         1431: Ioana d’Arc, eroina naţională a Franţei, a fost acuzata de erezie si arsa pe rug in Piata Vieux-Marche din orasul Rouen. Ioana d’Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză: Jeanne d’Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453). S-a nascut pe 6 ianuarie 1412, la Domremy. La 13 ani, aude “voci” care ii cer sa mearga la Bourges si sa salveze regatul. I-a destainuit unchiului sau faptul ca tara este amenintata, astfel incat acesta a dus-o la castelanul de Vaucouleurs. Cu ajutorul acestuia, Ioana d’Arc ajunge la Delfinul Frantei – Carol, imbracata cu haine barbatesti, caruia ii spune ce a auzit de la „voci”. Potrivit viziunilor, aceasta i-a transmis regelui urmatorul mesaj: „Dumnezeu mi-a spus sa-ti dau de stire cum ca Domnul nostru iti va da regatul inapoi, vei fi incoronat la Reims si iti vei invinge dusmanii. Eu sunt mesagerul Domnului. Incredinteaza-mi o armata si voi ridica asediul orasului Orleans.” Dupa o asemenea veste, Carol s-a lasat convins nu inainte de a se convinge de realitatea spuselor fetei. Astfel teologii au supus-o unui sir de intreabri inainte de a-i incredinta armata pe care o cerea. Dupa mai multe victorii, e luata prizoniera de catre un cavaler burgund, Jean de Luxembourg, care o vinde regelui Angliei. Nimeni nu i-a sarit in ajutor, astfel incat tanara a fost condamnata pentru vrajitorie si intemnitata opt luni, apoi arsa pe rug. Rămăşiţele i- au fost aruncate în Sena. Ultimele cuvinte: în timp ce flăcările o invaluiau : “Îmi este foarte teamă că veţi suferi de pe urma morţii mele… Iisus! Isus!“ A fost beatificată în 1905, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat si a fost sanctificată (canonizată) abia în anul 1921.

·         1574: Regele Carol al IX-lea al Franței (n. 1550).  Carol al IX-lea (27 iunie 1550 – 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea. În timpul domniei sale, Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale. A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale. A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.

·         1593: Se stinge din viaţă Christopher “Kit” Marlowe, dramaturg, poet şi traducător din epoca elisabetana, cel mai însemnat autor de tragedie din această perioadă si precursor al lui Shakespeare; (botezat la 26 februarie 1564 – d.30 mai 1593). Christopher “Kit” Marlowe (botezat la 26 februarie 1564 – d. 30 mai 1593) a fost un dramaturg, poet și traducător englez din epoca elisabetană. Cel mai însemnat autor de tragedie din această perioadă înainte de Shakespeare, Kit Marlowe este cunoscut pentru deosebitul său vers alb, pentru personajele sale care au cucerit publicul, precum și pentru propria-i moarte.

·         1640: A incetat din viata pictorul si desenatorul olandez, Peter Paul Rubens. Peter Paul Rubens (n. 28 iunie 1577, Siegen/Westfalia – d. 30 mai 1640, Antwerpen), cel mai renumit pictor flamand. Viața lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează cca. 1400 tablouri și execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai de seamă artiști din Europa, cât și la curțile princiare.

·         1731: Ducesa Violante Beatrice de Bavaria, Mare Prințesă de Toscana (n. 1673)

·         1744 - A încetat din viaţă poetul englez Alexander Pope (n. 22 mai 1688). Alexander Pope (n. 21 mai 1688 – 30 mai 1744) este considerat unul dintre cei mai mari poeți englezi ai secolului al XVIII-lea. Alexander Pope, născut într-o familie romano-catolică în 1688, a fost educat în special acasă, conform modei timpului pentru cei înstăriți, dar și datorită legilor penale severe instituite de Biserica Angliei contra tuturor celora ce nu erau de credință anglicană. Din copilărie, a suferit de numeroase probleme de sănătate, incluzând boala lui Pott o formă de tuberculoză care afectează măduva coloanei vertebrale, care i-a deformat corpul, i-a blocat creșterea la 1,37 m și i-a grăbit moartea la vârsta relativ tânără de 56 de ani. Deși scria poezie de la 12 ani, prima contribuție majoră la lumea literară este considerat Eseu asupra Criticii, care a fost publicat în 1711, când avea 23 ani. Apoi a urmat de The Rape of the Lock (1712, revizuit 1714).

·         1770: François Boucher, pictor și desenator francez (n. 1703)

·         1778 - A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist. (n. 21 noiembrie 1694).  Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris – d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez. Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731). Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism. Când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui în 1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 până în 1748, a trăit cu prietena sa Émilie du Châtelet la Castelul Cirey în Champagne. Aici și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice. Prin mijlocirea Madamei de Pompadour la curțile regale, Voltaire a fost numit istoriograf și acceptat în Academia Franceză. Frederic cel Mare, care aparținea el însuși spiritelor iluminate ale secolului XVIII, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde și-a putut exprima credințele sale anticlericale și unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot și unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire philosophique portatif. Totuși, Voltaire a ajuns la contradicții cu Friedrich al II-lea, așa încât a fost necesar să părăsească Potsdamul în 1753. Voltaire a continuat să se îngrijească de corespondența cu Friedrich cel Mare. În 1755 s-a stabilit lângă Geneva, unde și-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca “înțeleptul din Ferney”. Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut și pentru toleranța sa. Astfel și-a exprimat odată punctul său contradictoriu față de un adversar: “Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați.” Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care dețin puterea politică și filozofii care dețin înțelepciunea. De asemenea, Voltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluției din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției franceze. Mari realizări îi sunt atribuite și ca istoric iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) și-a imaginat Senzualismul.

·         1849: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (n. 1824)

·         1891: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei (n. 1808)

·         1904: Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg (n. 1819)

·         1918: A murit Gheorghi Plehanov, teoretician marxist rus; (n. 1856). Gheorghi Valentinovici Plehanov (n. 29 noiembrie 1856 (S.N. 11 decembrie) — d. 30 mai 1918 (S.V. 17 mai)) revoluționar rus și un teoretician marxist.

·         1919: A murit Barbu Nemţeanu (pseudonimul lui Benjamin Deutsch), poet (lirica sa face trecerea dinspre simbolism spre modernism) şi traducător (a tradus din Heine, Schiller, Lenau, Goethe, Baudelaire, Hugo); (n. 1887). Barbu Nemțeanu (n. 1 octombrie 1887, Galați – d. 30 mai 1919, București) a fost pseudonimul literar al lui Benjamin Deutsch, poet simbolist, traducător și publicist român, de naționalitate evreu. În decursul timpului, ca publicist, a folosit mai multe pseudonime: B. Askenazi, Ion Corbu, Ion Crângu, Vasile Crângu, Luca Zimbru, Cireșeanu, Barbu Exoticu, Germanicus Galitiensis, Tedesco.

·         1949: A murit Marcu Beza, istoric literar, prozator şi diplomat de origine aromână; s-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizaţiei spirituale române medievale în ţările Orientului Apropiat; membru corespondent al Academiei Române din 1923; (n. 1882, la Vlahoclisura, Macedonia).

·         1951 - A murit prozatorul austriac Hermann Broch. În opera sa majoră – “Tod des Vergil” (“Moartea lui Vergiliu” – 1945) – a abordat problema sensului artei într–o perioadă de criză (n.01.11.1886).

·         1960: Boris L. Pasternak, poet, prozator și traducător rus, laureat al Premiul Nobel (n. 1890). Cunoscut îndeosebi pentru celebrul roman “Doctorul Jivago”, (interzis în fosta URSS până în 1987), devenit imediat după apariţie, un bestseller,iar filmul a câştigat cinci Oscaruri. Romanul  a fost publicat atât în engleză, cât şi în rusă, nu doar în Europa, ci şi în SUA. În 1958 şi 1959, romanul s-a aflat, pentru 26 de săptămâni, pe primul loc al bestseller-urilor alcatuit de publicaţia “New York Times”. B. Pasternak a  fost nominalizat de şapte ori pe lista candidaţilor la Premiul  Nobel pentru Literatură, care îi va fi decernat în 1958 şi pe care, în urma  unor presiuni şi ameninţări  repetate, scriitorul va fi nevoit să-l refuze. Drept rezultat al unei decizii fără precedent a Academiei Suedeze, ceremonia de decernare a premiului  va avea loc post-mortem, în 1989. Motivaţia Juriului Nobel:  ” … pentru deosebită măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum şi în domeniul marilor tradiţii epice ruse”.

·         1961: A murit dictatorul  Republicii Dominicane  Rafael Leonidas Trujillo; (n. 1891).  A  fost președinte  intre anii  1930-1938 și din nou 1942-1952. Este considerat unul dintre cele mai sangerosi dictatori  dîn America,  estimandu-se  că  a fost responsabil pentru moartea a mai mult de 50.000 de oameni. Trujillo fost asasinat intr-o ambuscada pusa la cale de opozanti ai sai din armata  in afara capitalei tarii. Într-un raport  al procurorului general adjunct al SUA  s-a spus  ca  CIA a  fost  „o parte activă” în asasinarea  dictatorului dominican, iar  un   raport  intern al  CIA vorbeste despre  ” o implicarea a Agenției destul de   vasta „. Armele  asasinilor  inclus trei   carabine M 1, au fost furnizate de CIA.

·         1964: A murit matematicianul Theodor Angheluţă; contribuţii în domeniul teoriei ecuaţiilor integrale şi al celor funcţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1948; (n. 1882).

·         1964: A murit  fizicianul american de origine maghiara  Leó Szilárd, unul din parintii bombei nucleare americane; (n. 1898).

·         1966:  Fostul prim-ministru, congolez Evariste Kimba  și mai multi  alti politicieni  sunt executati  public dupa un proces-spectacol, în capitala  Kinshasha,   la ordinule președintelui  Joseph Mobutu, fiind acuzati de tentativa de lovitura de stat.

·         1966: A murit Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România; (n. 1897). Oscar Walter Cisek (n. 6 decembrie 1897, București – d. 30 mai 1966, București) a fost un scriitor român de etnie germană, diplomat și critic de artă, autor de nuvele, povestiri, poeme și eseuri în limbile română și germană.

·         1966: Fostul prim-ministru, congolez Evariste Kimba și mai multi alti politicieni sunt executati public dupa un proces-spectacol, în capitala Kinshasha, la ordinul președintelui Joseph Mobutu, fiind acuzati de tentativa de lovitura de stat.

·         1968: A decedat Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1900).

·         1977 - A murit istoricul Ştefan Meteş (n.08.01.1887).

·         1980: A murit la  Bucuresti, compozitorul  şi dirijorul cu origini armene, Matei Socor. A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1927-1929), avându-i ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi şi Constantin Brăiloiu. Urmează, urmand apoi studii de perfecţionare la Conservatorul din Leipzig, cu maeştri ai compoziţiei şi dirijatului de orchestră (1930-1933). Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog şi dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din Bucureşti. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor. S-a apropiat din tinereţe de mişcarea muncitorească, devenind membru activ al Partidului Comunist Roman încă din ilegalitate. După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcţia de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune 1945 – 1952, preşedinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954) şi  distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat. În revista Muzica cu nr. 1, din 1950, care avea pe copertă portretul lui Stalin, Matei Socor scria în „Cuvânt înainte” că trebuie pornită o luptă deschisă împotriva influenţelor cosmopolite ale ideologiei imperialiste şi militat pentru eliminarea formalismului şi cosmopolitismului în arta muzicală. Tot în revista Muzica, în anul 1953, cu ocazia primului Congres al Compozitorilor şi Muzicologilor, Matei Socor scria că acesta trebuie pus sub semnul luptei împotriva manifestărilor formalismului, impresionismului, atonalismului, împotriva cosmopolitismului şi ploconirii în faţa artei decadente burgheze. Compoziţiile sale inspirate din propaganda socialistă, se încadrau în muzica proletcultistă. Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat a României: Zdrobite cătuşe (imn naţional între anii 1948 şi 1953, pe versuri de Aurel Baranga) şi Te slăvim, Românie! (imn naţional între anii 1953 şi 1977, pe versuri de Eugen Frunza si Dan Desliu). A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1952; (n. 1908, la Iasi).

·         1995: A decedat Ştefana Velisar Teodoreanu, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare; (n. 1897, la Remiremont, in Franţa). Este fiica Mariei (născută Mazurier), de origine franceză, şi a lui Ştefan Lupaşcu, jurist şi diplomat. Învaţă, cu dese întreruperi, la şcoala particulară a Mariei Delavrancea, sora tatălui ei şi soţia lui Barbu Delavrancea, apoi, până în 1916, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, aflată tot sub direcţia acesteia. În 1918, la Iaşi, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se căsătoreşte în 1920. A început să publice în 1929, la „Bilete de papagal”, mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar. Sub acelaşi pseudonim debutează şi editorial cu romanul Calendar vechi, în 1939 (Premiul Societăţii Intelectualilor Români). A mai colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Universul literar”, „Acţiunea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Familia” etc. A fost o traducătoare neobosită din literatura rusă (F.M. Dostoievski, Maxim Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev etc.).

·         2008 - A încetat din viaţă multiplul campion olimpic şi mondial ucrainean Boris Şaklin, supranumit "masca de fier" a gimnasticii (n. ianuarie 1932)

·         2009 - Campioana olimpică din 1998 la snowboard, Karine Ruby, a decedat căzând într-o crevasă pe masivul Mont Blanc din Munţii Alpi. A fost campioană olimpică la slalom uriaş la Nagano (1998) şi medaliată cu argint la Salt Lake City (2002), şi de şase ori campioană mondială. (n. 4 ianuarie 1978)

·         2012: Andrew Huxley, biofizician și fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel (n. 1917). Andrew Fielding Huxley (n. 22 noiembrie 1917, Hampstead, Londra – d. 30 mai 2012) a fost un biofizician și fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel în 1963 pentru Fiziologie sau Medicină.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Isaachie Mărturisitorul și Varlaam (Harți)
• În calendarul romano-catolic: Sf. Ferdinand, rege; Sf. Ioana d’Arc, fecioară. Ioana d’Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză: Jeanne d’Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).
• În calendarul Greco-catolic: Sf. Isachie, cuvios († 383)
• România: Ziua gardianului public
• SUA: Ziua Comemorării (Memorial Day)
• Croația: Ziua națională. Croaţia, oficial Republica Croaţia, „este un stat al bunăstării democratice, unitar şi indivizibil” din Europa, situată în nord-vestul Peninsulei Balcanice, pe ţărmul Mării Adriatice. Capitala şi cel mai mare oraş al ţării este Zagreb. Ţara este împărţită în 20 de diviziuni administrative („županije”) şi oraşul Zagreb. Croaţia acoperă 56.594 km² şi are o climă diversă, predominant temperat continentală şi mediteraneană. Coasta croată a Adriaticii are peste o mie de insule. Populaţia ţării este de 4,29 milioane de locuitori, majoritatea croaţi şi majoritatea romano-catolici.

RELIGIE ORTODOXĂ 30 Mai

Sf Cuv Isaachie Mărturisitorul și Varlaam (Harți)

Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul (sec. IV) – A trăit în timpul împăratului Valens (364-378), în timpul căruia Biserica suferea din cauza ereziei ariene, erezie a cărui adept era și împăratul. Sfântul Isaachie a părăsit pustiul și a venit la Constantinopol pentru a apăra credința ortodoxă. Întâlnindu-se cu Valens care pleca la luptă împotriva goților l-a rugat să deschidă Bisericile Ortodocșilor ca să nu moară în război. Pentru aceste cuvinte a fost bătut și chinuit, însă cuvintele sale s-au adeverit deoarece Valens a murit pe câmpul de luptă. După moartea împăratului Sfântul Isachie a vrut să se întoarcă în pustiu însă a fost oprit de doi demnitari ai împăratului Valens, Saturnin și Victor care l-au rugat să rămână pentru a ajuta Biserica, ridicându-i două așezăminte pentru viața monahal în apropiere de oraș. Astfel, Isaachie a fost povățuitor și egumen al multor monahi și dascăl pentru mulți mireni, aducându-i pe toți pe calea mântuirii. După trecerea la Domnul a fost așezat de ucenicii lui în biserica Sfântului Mucenic Ștefan din Constantinopol.

Viata Cuviosului Isachie Marturisitorul, egumenul manastirii Dalmatia    Dupa aflarea cinstitei si de viata facatoare Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos si dupa imparatia marelui Constantin, a patruns in Biserica lui Hristos tulburarea si eresul lui Arie. Adica, balaurul cel mult pestrit, vrajmasul cel cu multe capete si cel de-a pururea al neamului crestinesc, dar mai ales urator al lui Hristos, Mantuitorul nostru si vrajmas al sfintei credinte.    Tulburarea si eresul acela, fiind bagat in Biserica lui Dumnezeu, prin viclesugul sau cel cu rea mestesugire, a indemnat pe Valent paganul si nelegiuitul imparat, ca sa apere si sa lateasca eresul lui Arie. Deci, acel imparat a ridicat prigonire contra celor dreptcredinciosi si a poruncit sa inchida sfintele biserici, ca sa nu se savarseasca obisnuitele jertfe dumnezeiesti. Pe altele le-a prefacut in grajduri de cai, iar pe altele le-a daramat pana in temelie.

El a lungit acea rautate multa vreme, incat le era mare tinguire si plangere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea ca sa se milostiveasca spre Sfanta Sa Biserica si sa faca judecata dreapta si izbandire imparatului cel nedrept.    In acea vreme era precum a fost in zilele Apostolilor, cand imparatul Irod si-a pus mainile, ca sa faca rau unora ce erau din Biserica. Dupa cativa ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Sau, monahul Isachie, precum odinioara a ridicat pe Proorocul Daniil, spre apararea nevinovatei Susana. Fericitul Isachie a fost mai intai in pustia rasaritului, urmand Sfantului Prooroc Ilie si petrecand viata asemenea cu ingerii. El, auzind de prigonirea arienilor, care o facea asupra Bisericii si de imparatul care ajuta acelor eretici, i s-a facut jale foarte mare de aceasta. Deci, lasand pustia, a venit in Constantinopol, intarind pe credinciosi in buna credinta. Astfel, cuvantul lui era ca o lumina aprinsa, duhul lui Dumnezeu se odihnea peste dansul si darul cel ceresc il umbrea.    Vazand el necazul ce se facea credinciosilor de catre necredinciosul imparat si de catre cei de un gind cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din inaltimea scaunului Sau cel sfant, sa caute spre cei necajiti pe nedrept si sa arate milostivirea Sa spre dansii, iar mandria facatorilor de rau s-o smereasca. Atunci, acelasi Dumnezeu, care a auzit odinioara pe placutul Sau, Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit si pe robul Sau Isachie si a ridicat contra paganului imparat Valent navalirea barbarilor. In acea vreme, barbarii cei ce petreceau peste Dunare, adunand putere mare de oaste, au pornit cu razboi contra grecilor. Deci, navalind cu acea putere, au supus Tracia si astfel se apropiau de Constantinopol. Pentru aceea, imparatul Valent a fost nevoit sa-si adune ostasii sai si sa iasa intru intampinarea vrajmasilor. Dar i s-a intamplat ceea ce se intamplase odinioara lui Saul, imparatul lui Israel, care era vrajmasul lui David. Adica, Saul nu s-a intors de la razboi, dupa proorocia Sfantului Samuil, caci a maniat pe Domnul Dumnezeu.    Deci, Valent, iesind din Constantinopol cu ostile sale, fericitul Isachie i-a iesit in cale si a strigat cu glas mare, zicand: "Imparate, deschide bisericile celor dreptcredinciosi, caci Dumnezeu iti va indrepta bine calea inaintea ta". Imparatul nu i-a raspuns, ci, defaimandu-l ca pe un prost si fara de minte si nesocotindu-i cuvintele intru nimic, s-a dus in calea sa. A doua zi, fericitul staret, iesind inaintea imparatului, a grait catre el: "O, imparate, deschide bisericile celor dreptcredinciosi si-ti va fi razboiul cu izbanda, pentru ca vei birui pe vrajmasi si te vei intoarce sanatos si cu pace!"    Imparatul, socotind acele cuvinte ale lui: "Te vei intoarce sanatos si cu pace.", voia sa deschida bisericile cele inchise si sa le dea celor dreptcredinciosi; dar pentru aceasta a inceput a se sfatui cu sfetnicii sai. Insa, un voievod oarecare, fiind din credinta cea rea a arienilor, a sfatuit pe imparat, sa nu asculte pe monahul acela, ci sa-l goneasca cu necinste. Atunci imparatul a ocarat pe staret, l-a gonit de la el cu batjocura si cu batai si a plecat mai departe in calea sa.    A treia zi, cuviosul staret iar a intimpinat pe imparat si apucand de frau calul pe care era calare, a inceput a-l ruga mai cu osirdie si a-l sfatui sa deschida bisericile, ingrozindu-l cu razbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce ii cere. Deci, intimplindu-se acolo o ripa adanca, cu spini cumpliti si cu o balta de noroi, in care, si o fiara daca ar fi cazut, nu ar fi putut sa mai iasa de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul si ar fi murit, imparatul a poruncit sa arunce pe monah in acea rapa, ca sa moara acolo si s-a dus in calea care era inaintea lui. Iar Sfantul Isachie, fiind aruncat in spini si in balta, s-a pazit de dreapta lui Dumnezeu si a ramas fara de vatamare, de vreme ce spinii nici nu l-au ranit, nici balta nu l-a inecat, ci zacea in mijlocul baltii, intre spini, ca pe un asternut moale in mijlocul florilor, binecuvantand si cantand Domnului, pana ce cu porunca lui Dumnezeu, aratandu-i-se trei barbati purtatori de lumina, l-au ridicat din balta si l-au scos intreg si sanatos din rapa aceea si, punandu-l pe uscat, s-au facut nevazuti.    Atunci, Cuviosul Isachie a cunoscut ca Domnul a trimis pe ingerii sai sa-l scoata din prapastia aceea si, cazand in genunchi, a dat multumire Mantuitorului sau, ca Cel ce are purtare de grija pentru robii Sai si nu paraseste pe cei ce se tem de El si nadajduiesc spre ajutorul Lui. Deci, rugandu-se si intarindu-se cu Duhul Sfant, s-a sculat si, alergand degraba pe alta cale, a iesit inaintea imparatului si a stat inaintea lui. Vazandu-l imparatul, s-a inspaimintat si s-a minunat de acea vedere. Atunci Sfantul a zis cu indrazneala catre dansul: "Tu ai voit sa ma omori in spini si in balta, iar Domnul m-a pazit viu si prin sfintii Sai ingeri m-a scos din acea prapastie. Deci, o, imparate, asculta-ma si deschide bisericile celor dreptcredinciosi, ca sa biruiesti pe vrajmasi si sa te intorci cu biruinta; iar de nu ma vei asculta, apoi nu te vei intoarce de la razboi, ci vei pieri acolo".    Imparatul se minuna de indrazneala monahului si de fata lui cea minunata, insa nu l-a ascultat, de vreme ce inima lui era impietrita si dezlipita de Dumnezeu. Deci, a dat pe cuviosul la doi boieri, anume: Saturnin si Victor, carora le-a poruncit sa-l pazeasca in legaturi, zicand: "Sa-mi tineti pe acest staret barfitor pana ce ma voi intoarce, ca sa-i dau rasplata cea vrednica, pentru indrazneala lui cea fara de rusine".    Insa, Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfant si, umplindu-se de mai multa rivna - ca alta data Sfantul Prooroc Miheia impotriva lui Ahav, imparatul lui Israel - a strigat catre Valent, zicand: "Daca te vei intoarce cu pace, apoi sa stii ca nu mi-a grait mie Domnul. Insa, iti zic ca vei duce ostasii la razboi si nu vei putea sa biruiesti pe vrajmasi, ci vei fugi din fata lor, vei fi prins si vei fi ars de viu cu foc". Sfantul, zicand acestea, a fost dus in legaturi, iar imparatul a plecat pe cale minios.    Cand s-au intilnit ostile grecesti cu cele barbare si s-au lovit la razboi, atunci s-a facut taiere mare si, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, dupa proorocia Sfantului Isachie. Astfel, au cazut multi de ascutisul sabiei, iar imparatul Valent a fost ranit si, neputind sa stea impotriva barbarilor, a fugit. Deci, barbarii, venind cu puteri multe dupa el, taiau ostile grecesti ca niste mladite si era aproape sa ajunga si pe imparat.    Dar, imparatul, fugind impreuna cu sfetnicul sau, acel voievod arian care il sfatuise sa nu asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat si, vazand niste paie, a descalecat de pe cal, fiind obosit. Deci, de frica barbarilor s-a ascuns in paiele acelea cu acel sfetnic al sau, dar nu s-a ascuns de mana lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Caci barbarii, care veneau dupa el, ajungand la satul acela si instiintandu-se de locuitorii acelui sat, ca niste greci s-au ascuns in paie, au aprins foc imprejurul lor si le-au ars. Astfel, au pierit cu sunet, acel ticalos imparat, impreuna cu sfetnicul lui.    Dupa razboiul acela, armata greceasca care mai ramasese, s-a dus in intampinarea lui Gratian, imparatul Romei, care venea in ajutorul grecilor. Sosind Gratian, a pus imparat al grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunand indata oastea cea risipita, s-a dus contra barbarilor si i-a biruit, iar dupa ce i-a invins, s-a intors cu biruinta si a mers la Constantinopol. In acea vreme, indata dupa pieirea lui Valent, unii din ostasi, care au fost risipiti de barbari, nestiind ca imparatul Valent nu mai este intre cei vii, au mers la Cuviosul Isachie care era tinut in legaturi si ii ziceau: "Gateste-te de raspuns, caci se intoarce imparatul de la razboi, cand te va intreba si te va munci!" Sfantul le-a raspuns: "Iata, au trecut sapte zile de cand am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, de vreme ce, dupa proorocia mea, este ars cu foc". Cei ce au auzit acestea s-au infricosat, iar dupa putine zile toti au stiut de sfarsitul lui Valent. Si astfel au eliberat pe Sfantul Isachie din legaturi si il cinsteau ca pe un prooroc al lui Dumnezeu.    Dupa ce noul imparat Teodosie a intrat in cetate cu praznuire, cei doi boieri mai sus zisi, Saturnin si Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre indrazneala si proorocia lui. Atunci imparatul, minunandu-se de un barbat ca acela, a poruncit ca pe acel cuvios sa-l aduca cu cinste la sine si, astfel s-a inchinat lui, cinstindu-l ca pe un mare placut al lui Dumnezeu. Deci, imparatul ruga pe Sfantul sa se roage lui Dumnezeu pentru el si pentru toata imparatia lui. La randul sau, Cuviosul Isachie sfatuia pe imparatul sa petreaca in dreapta credinta si sa redea pacea Bisericii si astfel, sa mangiie pe cei chinuiti. Imparatul l-a ascultat si a facut toate cele graite de el. El a izgonit pe arieni din Constantinopol si pentru aceasta a pricinuit bucurie mare credinciosilor. Deci, fericitul Isachie, multumind lui Dumnezeu, voia sa se duca in pustie la viata sa cea dintai; iar Saturnin si Victor au rugat pe cuviosul sa nu se desparta de cetatea imparateasca, ci sa vietuiasca impreuna cu ei, sa ajute Bisericii lui Hristos cu rugaciunile si cu invataturile sale, si astfel, Sfantul s-a plecat la rugamintea lor.    Nascandu-se cearta intre Saturnin si Victor, pentru ca fiecare dintr-insii voiau ca cuviosul parinte sa petreaca in casa lui, fericitul staret, cunoscand acea cearta, a zis catre ei: "Fiilor, destul imi este dragostea voastra! Dar, de vreme ce aveti grija si dorinta sa petreceti impreuna cu mine, apoi va spun ca, cine se va grabi mai intai sa-mi zideasca o locuinta, la acela voi petrece in toate zilele vietii mele". Deci, amandoi au inceput a se ingriji ca sa zideasca locas placut omului lui Dumnezeu. Saturnin avea afara din cetate un loc foarte frumos, placut spre viata monahiceasca. El, sarguindu-se mai repede, a pregatit acel locas placutului lui Dumnezeu si acolo s-a salasluit Cuviosul Isachie. Asemenea si Victor a zidit un locas ales pentru Sfantul Isachie, dar el era intristat ca Saturnin il intrecuse. Deci, venind la Sfantul, il ruga in genunchi, sa vina si in chilia zidita de el, insa cuviosul voia mai mult sa petreaca in lacasul lui Saturnin, decit in al lui Victor. Cu toate acestea, uneori mergea si la Victor si petrecea si la el citeva zile, netrecand cu vederea rugamintea lui.    Astfel au inceput a se aduna la cuviosul multi din cei ce voiau sa se calugareasca, incat s-a intemeiat o manastire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu barbati, Saturnin si Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povatuitor si egumen al multor monahi si dascal folositor oamenilor mireni, aducandu-i pe toti la calea mintuirii, cu cuvantul si cu exemplul vietii celei imbunatatite. El era foarte milostiv cu cei saraci si, de nu avea vreodata ce sa dea celui ce cerea, apoi dezbraca haina de pe sine si o dadea. El a facut multe lucruri bune si placute lui Dumnezeu si, sosind la adinci batrineti, s-a apropiat de fericitul sau sfarsit. Chemand pe frati si invatindu-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen in locul sau pe un barbat cinstit si sfant cu viata, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urma si locasul acela s-a numit "Dalmat".    Astfel, Cuviosul parintele nostru Isachie, dupa multe osteneli primite de Dumnezeu, a trecut la vesnica odihna catre Domnul. Pentru aceasta s-a adunat toata cetatea la ingroparea lui si au pus cinstitul lui trup in biserica Sfantului Intaiului Mucenic Stefan. Iar Sfantul lui suflet a stat inaintea scaunului Preasfintei Treimi, in ceata sfintilor si cuviosilor parinti si roaga impreuna cu dinsii pentru noi pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru, a carui slava este in veci. Amin.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Varlaam.

ARTE 30 Mai

MUZICĂ 30 Mai

Benny Goodman

Lenny Davidson, chitarist şi basist britanic (Dave Clark Five)

Dave Clark Five & Lenny Davidson: 

Pete Way, basist britanic (UFO)

UFO

Nicky "Topper" Headon, baterist britanic (Clash)

The Clash - 

Marie Frederickson, vocalistă şi chitaristă suedeză (Roxette)

Robert Tepper, cântăreţ, clăpar, chitarist şi basist american

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Love Songs Instrumental Piano Music – Soothing Relaxation Music 2018 – Relaxing Music Sleep, Healing

Merry Go Round! (Percy Faith) Super Romantic 4K Easy Listening Music Video Album! H.D.

Classical Chill - Beethoven for Relaxation

G.PH. TELEMANN: Trumpet Sonata in D major TWV 44:1, La Stagione Frankfurt

2 Hours Saxophone Love Songs Instrumental Of All Time

POEZIE 30 Mai

Voltaire

Voltaire - biografie - (opera si scrierile) (1694-l778)

François-Marie Arouet cel tanar adopta ca nume de scriitor anagrama numelui sau de familie, Voltaire.
Pana prin 1750, el a fost cunoscut mai ales ca poet epic, dramatic, filosofic, satiric. Prin tragediile (27), comediile si operele sale, care constituie 50 de lucrari, Voltaire a fost cel mai important autor dramatic francez al vremii sale.
Voltaire domina tragedia secolului al XVIII-lea, urmand linia lui Corneille si Racine. Printre piesele sale se numara: Oedip (1718), Brutus (1731), Moartea lui Cezar (1735), Zaira (1732) – inspirata de Othello al lui Shakespeare, Mahomed sau fanatismul (1742), Tancred (1760), Meropa (1743)
Cu Voltaire, intrigile de iubire sunt in plan secund. El isi pune teatrul in slujba ideologiei sale de filosof luminat, mai ales dupa 1760, atacand fanatismul si ignoranta.
Scrisorile filozofice (1734) reflecta impresiile sale despre Anglia, tara a liberalismului si tolerantei (religioase, politice, stiintifice, filozofice, literare, comerciale), pe langa care Franta lui Ludovic al XV-lea parea o tara despotica si plina de prejudecati.
Povestirile si romanele sale filozofice (26) reiau traditia realista si picaresca, prezentand, de regula, eroi ce trec dintr-o aventura in alta, fara a exclude exotismul si fantasticul. Intr-un sens, ele sunt, dupa Rabelais, Cervantes si altii, o parodie a genului romanesc. Niciodata compuse doar pentru a distra si amuza, ele ofera perspective asupra sortii omului in general, asupra luptei sale neincetate contra fortelor naturale ori sociale, devenind un repertoriu al principalelor idei ale lui Voltaire.
Candid sau optimismul (1759), cel mai celebru si intins „roman”, e o critica deschisa a optimismului providential. Aventurile si experientele protagonistului vor sa dovedeasca teza ca nu e totul cel mai bine in cea mai buna dintre lumile posibile (cum afirma preceptorul sau, Panglos, fidel lui Leibniz), dar ca oamenii au inca o mica speranta de a corecta ceea ce merge prost. Solutia este sa nu stam cu mainile incrucisate, ci sa ne cultivam fiecare propria gradina.
Micromegas (1752) reia ideile si procedeul din Calatoriile lui Gulliver, a lui Jonathan Swift, iar Naivul (1767) trateaza tema „bunului salbatic”, la moda printre ganditorii utopici ai secolului al XVIII-lea.
Voltaire a mai scris lucrari istorice (Istoria lui Carol al XII-lea, Secolul lui Ludovic al XIV-lea, Eseu asupra moravurilor, etc), un Tratat despre toleranta, pledoarie in favoarea libertatii de constiinta.

Born bad

Ei mi-au spus ca in ziua in care m-am nascut
Ploua aici
Cu toate acestea, a fost cea mai buna zi a ta
Si cine ar fi crezut vreodata
Ca un copil dragut cum paream
Ar fi o sursa
De asa multa durere si cearta
Oh.. 

De fiecare data cand am incercat sa trec soseaua cea mare
Ceva adanc in interiorul meu m'a tarat in jos
Oricand apaream
Venea si ura, disperarea si frica
Parea ca necazurile ma urmareau intotdeuna peste tot

Spune-mi ca nu e prea tarziu pentru tine sa ma tii 
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai 
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau. 

Cand ti-am scris tie o scrisoare
Cu greu am crezut ca lucrurile merg prost
Si toti acestia pe care ii numeam prieteni
Au plecat intr-un sfarsit
Adevarul e ca tu ai fost cel mai bun pe care l-am avut
Mama, e prea tarziu ca sa ma mai tii
Ai fost mereu aici
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai 
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau. 

Nu vreau sa plec
Nu vreau sa plec
Nu sunt pregatit ïnca.. 
Nu.. nu..

Goodnight demon slayer (romana)"

Aici este un monstru care traieste sub patul tau 
Oh pentru numele lui Dumnezeu, este un futon pe podea
El trebuie sa fie plat ca o placa. 

Aici este un monstru care pandeste de dupa usa
Chiar daca am verificat de 15 ori
Cand eu plec atunci vine el
In fiecare noapte. 

Spune-i monstrului care locuieste sub patul tau
Sa plece in alta parte
Sau il vei lovi in cap. 

Spune-i creaturei ce pandeste de dupa usa
Daca el stie ce e bine, nu v-a mai veni aici de acum
Pentru ca il vei lovi in fund de 4 ori

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund. 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna. 

Spune-i monstrului care mananca copii, ca tu ai gustul rau
Si sigur ai fi cel mai rau lucru pe care l'a avut
Daca te mananca, nu te agita, taie-l cu un topor
Sa nu regreti, el merita, el e un nemernic. 

Spunele harpiilor ce stau la piciorul patului
Ca la numaratoare 5 le vei arde de vii 
Spune-i diavolului ca e timpul sa ii dai datoria lui
El ar trebui sa se intoarca in iad, ar trebui sa se agite la locul lui 
Deoarece cea mai puternica, infricosatoare creatura esti tu. 

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna. 

Nu iti voi spune ca nu se ascunde nimic sub patul tau
Nu iti voi vinde ca toate se petrec in capul tau
Lumea noastra nu e ceea ce pare
Monstrii sunt reali, dar nu in visele tale. 
Invata ce poti de la bestiile pe care le invingi
Ai nevoie de asta pentru unii oamenii pe care ii vei intalni. 

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna mïcul meu vanator, noapte buna. 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna. 
Noapte buna.

Death, death devil, devil, devil, devil, evil, evil, evil, evil song (romana)"

Bunica mea pe patul ei de moarte
S-a intors spre mine si mi-a spus 
'' De ce trebuie sa vezi viata asa de morbida? 

Am incercat sa te invat ce trebuie
Dar undeva am gresit
Pentru ca tu canti aceste
-Moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau -cantece. ''

Cand 6 oameni au carat-o la groapa
Si i-au lasat trupul in groapa
Ochii imi erau uzi
Fata imi era atat de lunga. 

Preotul a spus :
'' Fiule aici te afli
Nu vrei sa i-ei aceasta chitara
Si sa ii canti dragii tale bunici plecate un ultim cantec ''

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de tragedii
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand faceam cumparaturi la Hot Topic
Si ieseam de pe usa
Cand doi sportivi prosti au venit spre mine
Si au zis : ''Hey homosexualule nu e Halloween-ul ''
Si ei mi-au izbit rujul de podea. 

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de idioti
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand am fost la biserica Duminica
Am stat in fata pe un scaun
Preotul a zis :'' Isus si Maria deasemena
Fiule ce naiba a intrat in tine
Ridica-te si canta un imn sau doua. ''

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de ipocriti
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand am fost invitat la Casa Alba
Presedintele m-a tras deoparte
Si a spus : '' Fiule, canta'ne noua o piesa despre pace
Pentru acei raufacatori din Orientul Mijlociu''
Mi-am dat ochii peste cap si am cantat aceasta rima :

Am cantat moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de W'
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec 

Cand am murit si am mers in Iad
Am putut spune chiar si inafara mirosului urat
Ca sigur nu era poarta de perle
Diavolul a spus : 
'' Vino aici tinere
Eu si sotia mea suntem marii tai fani''
Deci natural am crezut ca am reusit. 

Ei bine, atunci el si'a pus un fier de calcat pe piept
Si a ales instrumentul care a crezut ca'i bun
Si apoi m'a lovit in p****s
Cu o furca, ascutita ca dintii de rechin
El s'a transformat in mine, mi-a facut cu ochiul si a cantat aceasta melodie:

El a cantat : moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Da stiu unde apartii

Ti-am gasit melodia hilara
Dar acum sufletul tau e pecetluit
Canta'ti - moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau - melodie. 

Glumeam baiete
Bine ai venit in Iad
Bucura'te de bufet. 

Si am cantat : moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec 
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de pacatosi
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, dïavol, rau, rau cantec

Boris Pasternak

Biografie

Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960) s-a născut la Moscova, fiind copilul a doi artişti cunoscuţi de origine evreiască: tatăl său, Leonid Osipovici, a fost pictor, profesor de pictură şi unul dintre cei mai cunoscuţi ilustratori ai lucrărilor lui Lev Tolstoi, iar mama sa, Rosa Kaufman, o celebră pianistă. De altfel, casa lor făcea parte din cercul intelectual şi artistic al epocii şi era frecventată de personalităţi precum Aleksandr Skriabin, Serghei Rahmaninov, Rainer Maria Rilke, Verhaeren sau chiar Lev Tolstoi. Boris şi-a început educaţia în Gimnaziul German din Moscova, pentru a o continua la Universitatea moscovită, secţia Istorie-Filozofie. Foarte influenţat de muzica lui A. N. Skriabin, prieten de-al tatălui său, Pasternak studiază compoziţia vreme de şase ani, din 1904 pînă în 1910. Dar în 1912 deja renuţase la muzică, nemaiconsiderînd-o vocaţia sa. În această perioadă frecventează cenaclurile literare şi face primele încercări de traducere (din poezia lui Rilke). Din 1913 s-a înscris la Universitatea din Marburg (Germania), ca student la Filozofie, fiind interesat de şcoala neo-kantiană. Nici această direcţie nu îl mulţumeşte (deşi problematica filozofică rămîne în centrul creaţiei sale pînă la sfîrşitul vieţii) şi îşi continuă căutările, după patru luni petrecute în Germania. Întreprinde o călătorie în Italia, după care revine în Rusia, hotărît să se ocupe de literatură.Debuteză cu poezii în revista „Lirika”, în 1911, pentru ca, trei ani mai tîrziu, să scoată primul său volum de versuri, Geamantanul cu nori (Bliznets v Tuciakn). După acest moment, se îndreaptă spre poezia futuristă, alăturîndu-se grupului „Centrifuga”, dar rămînînd ataşat valorilor „secolului de argint” al poeziei ruseşti, chiar dacă se îndepărtează de formele tradiţionale. Influenţele care se pot simţi în lirica sa sînt de dublă natură, germane (Rilke în primul rînd) şi ruseşti (Blok şi Maiakovski, deşi pe cel din urmă nu l-a considerat un poet important). Încet, se simte evoluţia sa spre elementele epice. Poeziile cuprinse în volumul Pe deasupra barierelor (1917) constituie, în mare parte, reluări ale temelor din primul său volum. Primele sale volume de versuri nu suscită nici un fel de interes din partea criticii. Acesta va surveni odată cu publicarea volumele Sestra moia zhizn (Sora mea viaţa), în 1922, şi Temi i variatsii (Teme şi variaţiuni), în 1923, dintre care ultima este marcată de un stil sobru şi „extrem”, cum a fost numit de comitetul Nobel. În ele, Pasternak se foloseşte de propriul filtru poetic pentru a surprinde lumea, în integralitatea sa. Odată cu apariţia acestor două volume, Pasternak ocupă un loc de seamă în generaţia poeţilor contemporani, lucru cu care tatăl său se mîndreşte într-o scrisoare adresată lui Rilke: „Dacă ai şti cum fiecare vers al tău e o comoară în ochii copiilor mei, mai cu seamă ai lui Boris, şi el poet şi care aici, în Rusia, deja e cunoscut”. În timpul Marelui Război, Pasternak trăieşte din banii cîştigaţi ca profesor particular, iar apoi lucrează la o uzină chimică în Munţii Urali. Nu a făcut armata din cauza unei răni la un picior. Călătoria în Urali i-a permis să strîngă material pentru Doctor Jivago. După 1917, Pasternak a lucrat ca bibliotecar. Anii ’20 sînt marcaţi de încercările sale de a-şi găsi locul în noua ordine, creată de Revoluţia roşie. Deşi îngrozit de brutalitatea noilor guvernanţi, Pasternak a sprijinit noul regim. Părinţii şi surorile sale au emigrat în Germania în 1921, cînd au fost deschise graniţele. Tatăl său, Leonid, avea să moară la Oxford în 1945. În 1922 se căsătoreşte cu Evghenia Vladimirovna Lourie, cu care are un fiu. Va divorţa de ea în 1931, pentru ca, trei ani mai tîrziu, în 1934, să se recăsătorească cu Zinaida Nikolaevna Neigauz. În 1924 publică Visokaia bolezn (Înalta maladie), care descrie revolta din 1905 aşa cum a văzut-o el, şi Detstvo Liuvers (Copilăria lui Luvers), o prezentare lirică şi psihologică a unei tinere aflată în pragul devenirii întru femeiesc. O colecţie de patru povestiri a văzut lumina tiparului anul următor, sub titlul Vozdushnie puti (Drumuri prin văzduh). În 1927, Pasternak abordează din nou subiectul revoluţiei din 1905 în două lucrări de dimensiuni mai mari, Leitenant Schmidt (Locotenentul Schmidt), un poem epic sub forma unui imn de jale pentru soarta locotenentului Schmidt, conducătorul rebeliunii de la Sevastopol, şi Deviatsot piati godAnul nouă sute cinci), un alt poem epic extrem de puternic, dar oarecum prolix, ce se concentrează asupra evenimentelor legate de revoluţie. Prin acestea, prin renunţarea la temele personale ce predominaseră în poezia sa şi orientarea către temele Revoluţiei, este recunoscut ca poet sovietic. Dar pentru personalitatea şi temperamentul său, atrase de problemele de natură etică şi filozofică, temele socialiste nu constituiau un punct de interes. Deviaţia pe care şi-o impusese de la cîmpul său primar de interes spre temele Revoluţiei cuprindea marile probleme istorice şi morale, pe care poemul epic pe care îl practică le poate cuprinde. Cum s-a afirmat, „afirmă revoluţia sub aspect moral”, în timp ce îi respinge aspectul violent-fizic. În fapt, marea problemă rezida în diferenţa conceptulă, Pasternak înţelegînd cu totul altceva prin „realitate” faţă de doctrina oficială. Astfel că, după ce Uniunea Scriitorilor impune realismul socialist ca izovr de inspiraţie tuturor membrilor săi, Pasternak renunţă să mai scrie, mulţumindu-se să traducă. Anii ’30 sînt „anii depresiei”, în care, înconjurat de suferinţă într-o lume unde teroarea stalinistă făcea ravagii, Pasternak va renunţa pe alocuri la scris. În 1931 îşi publică biografia, Okhrannaia gramota, care lasă imaginaţia cititorului să întrevadă masca purtată de autor în momentul redactării. În ea scria: „Nu mai recunoaştem realitatea. Ea se manifestă ca o nouă categorie. Iar această categorie îşi este sieşi condiţie inerentă, iar nu nouă. Dincolo de această condiţie, totul în lume poartă un nume. Dar [categoria] este nouă şi încă nu a fost numită. Am încercat să o facem – şi rezultatul este arta”. În anul următor, 1932, îi apare o colecţie de versuri, Vtoroie rozhdenie (A doua naştere). În 1935 publică traduceri din poeţi georgieni (întreprinde şi o călătorie în Gruzia). Tot în acesta an, în urma insistenţelor lui Malraux pe lîngă autorităţile sovietice, reuşeşte să facă o călătorie la Paris, pentru a participa la Congresul Anti Fascist. După acest moment, începe să publice traduceri, multe şi bune, din germană, engleză, franceză. Traduce cele mai importante tragedii ale lui Shakespeare (traducerea sa la King Lear fiind considerată şi astăzi un etalon, ca şi cea la Hamlet); traduce o parte a operelor lui Goethe, Schiller, Kleist, Ben Jonson, alături de poezii de Petöfi, Verlaine, Swinburne, Shelley şi alţii. În anii ’30 şi în prima parte a anilor ’40, scrierile sale nu au căzut în raza celor agreate de autorităţi, astfel că nu au fost publicate. Mai mult, divizia Partidului care controla mediul literar a dispus ca Asociaţia Rusă a Scriitorilor Proletari (RAPP) să scape de urmele trecutului. Drept consecinţă, RAPP a declanşat o campanie de purificare, fiind vizată atît literatura mai veche, cît şi scriitori precum Babel, Osip Madelştam, Vladimir Maiakovski şi Pasternak. Acesta din urmă a fost acuzat, ca şi Şostakovici sau Bulgakov, de estetism şi de subiectivism, rezoluţia RAPP decretînd scoaterea sa din rîndurile celor cu drept de semnătură. Unul dintre motivele acestei atenţii nedorite îndreptate asupra sa a fost faptul că, în poezie, Pasternak apelează la motive religioase. Războiul a schimbat acest fapt, în timpul său Pasternak scriind versuri patriotice. Culegerea Na rannikh poiezdakh (Pe trenuri timpurii), care cuprinde versuri scrise după 1936, îi e publicată acum, în 1943, pentru ca în 1945 să fie republicată, revăzută şi adăugită, sub titlul Zemnie prostoriÎntinderea pămîntească). În aceste poezii, Pasternak nu mai foloseşte expresia eliptică proprie, ci o simplitate căutată. Aceasta a dus la o îndepărtare a publicului său tradiţional, intelectualii, public ale cărui rînduri oricum se diminuaseră drastic în urma persecuţiilor staliniste, mare parte din intelectuali găsindu-şi sfîrşitul în gulag. În 1948, după terminarea războiului, întregul tiraj din Opere alese este dat la topit. Ultimul său volum de poezie, terminat în 1959, a apărut în 1960, Cînd se înseninează. Faptul că a refuzat pînă în ultimul moment să scrie poezie politică, rămînînd rataşat la cea personală, îndeosebi după scandalul legat de Doctor Jivago, a fost considerat de autorităţi ca luare a unei poziţii politice. Imediat după terminarea războiului, în fapt, atacurile politice la adresa scriitorului se vor înteţi. Anul 1945, al morţii tatălui său, reprezintă momentul începerii lucrului la Doctor Jivago,Spektorski. Terminat un deceniu mai tîrziu, romanul a fost refuzat de editurile sovietice. Considerat de mulţi critici drept capodopera literaturii ruseşti din scolul trecut, cu trăsături autobiografice, romanul spune povestea unui intelectual prins între lume şi propria fiinţă. Într-un tîrziu, cartea va fi publicată în 1957 în Italia, la editura Feltrinelli, după ce un jurnalist italian, l-a scos ilegal din URSS, pentru ca imediat după aceasta să fie publicat în 18 limbi şi să cunoască un răsunător succes internaţional. În URSS, însă, acest fapt a fost văzut ca o neacceptare a Revoluţiei bolşevice, ducînd la persecutarea autorului. Căzut victimă a unei susţinute campanii de presă, scriitorul va fi exclus din Uniunea Scriitorilor, ca şi din Asociaţia Scriitorilor din Moscova, în disperare de cauză ajungînd să îi scrie lui Hruşciov, rugîndu-l să-l ajute. Cartea nu a fost publicată în spaţiul sovietic decît în 1987, la trei decenii de la prima sa ediţie, odată cu reabilitarea scriitorului. Pe acest fundal tulbure, în care cultura era asimilată forţat politicii, Pasternak fusese nominalizat de şapte ori la premiul Nobel pentru literatură, pentru ca în 1958 să îl primească. Dar scriitorul va fi constrîns, prin presiuni şi ameninţări, să-l refuze. În 1989, ca urmare a unei decizii unice a Academiei Suedeze, i s-a acordat Nobelul pentru literatură post-mortem. Premiul a fost acceptat de fiul său. Pasternak a trăit ultimii ani la Peredelkino, o tabără de creaţie de lîngă Moscova. Ultimele sale planuri cuprindeau o piesă de teatru despre ţarul Alexandru al II-lea şi desfiinţarea şerbiei. A murit de cancer la plămîni pe 30 mai 1960. ( ( singurul său roman, dacă trecem peste acel „roman în versuri” din 1926,

Grea cruce să iubeşti pe unii...

Grea cruce sa iubesti pe unii.
Dar tu - ce simpla! De-nteleg
Secretul frumusetii tale,
Enigma vietii o dezleg.

S-aude, primavara, fosnet
De adevaruri, cum razbat.
Ca aerul îti e-ntelesul,
Ca el de dezinteresat.

Freamatul viselor s-aude
Atunci - si parca le si vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.

Usor e: te trezesti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Sa nu te mai mânjesti de-a pururi. 

Întâlnire

Nameti pe-acoperisuri, cum iernii îi sta bine!
Ies sa mai fac miscare si-n usa dau de tine.
Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.

Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.

Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.

Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.

Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit? 

Vara în oraş

Se vorbeste pe soptite,
Glasul parca ti se taie,
Iar femeia, de pe ceafa,
Si-a strans coama-n crestet, claie.

Sta sub pieptenele greu
Ca sub coif, intr-adevar,
Cand pe spate-si da ea capul
Cu podoaba grea de par.

Strada calda, noaptea calda,
Vremea rea se cam abate,
Tarsaitul de picioare
Este o realitate.

Chiar ca tuna! Sus pe bolti,
Bubuitul - ce napasta!
Vantul salta, la un colt,
Perdeluta din fereastra.

S-a instapanit tacerea.
Aerul parca-i de fier
Scapararile de fulger
Scotocesc nervos prin cer.

Cand s-arata dimineata
Si-ncep strazile de ard,
Sugativa prin baltoace
Soarele pe bulevard.

Teii-n floare, secularii,
Teii-nmiresmati - mahmur
Cata: li-i necaz pe vreme
Fiindca n-au dormit destul.


(traducere de Marin Sorescu) 

TEATRU/FILM 30 Mai

Sarutarea - Theodore de Banville

Zapezile de pe Kilimanjaro - Ernest Hemingway 1963

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 30 Mai

Fun and Games | Funny Compilation | Mr Bean Official

The Magician | Mr. Bean Official

Benny Hill - O'Jack (1979)

GÂNDURI PESTE TIMP 30 Mai

Voltaire – Citate: