miercuri, 27 martie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 29 MARTIE 2019

ISTORIE  PE ZILE 29 Martie

Evenimente
·         502: Regele Gundobad emite la Lyon un nou cod de legi (Lex Burgundorum), pentru supusii sai galo-romani si burgunzi. Era o compilație intre dreptul cutumiar burgund, tipic multor coduri juridice germanice ale timpului si dreptul roman.
·         1430: Imperiul Otoman condus de sultanul Murad al II-lea, ocupa orașul bizantin Tesalonic. Asediul Tesalonicului a avut loc  între 1422 și 1430.  În 1423, despotul bizantin Andronic Paleologul a predat orașul  Republicii  de la Veneția, care și-a asumat sarcina de apărare a sa  (zvonul că ar fi  fost vândut este neîntemeiat). Otomanii au  menținut blocadă navală indelungata, până în 1430, când au atacat și au ocupat cetatea, in care se instalase o foamete cumplita. Orașul a fost supus cu permisiunea sultanilortimp de  trei zile jafurilor după capturarea sa în 1430. Prin cucerirea Tesalonicului si a altor  intinse regiuni de catre otomani, s-a restrans mult teritoriul Imperiului Bizantin, care a ajuns sa isi exercite autoritatea practic doar la orasul Constantinopol, care avea sa fie cucerit si el in 1453.
·         1461: Războiul celor două roze: Bătălia de la Towton - Eduard de York o învinge pe Margareta de Anjou și devine regele Eduard al IV-lea al Angliei. Bătălia de la Towton a avut loc în Duminica Floriilor, pe o vreme cu ninsoare, la 29 martie 1461 pe un platou dintre satele Towton și Saxton din Yorkshire (la circa 19 km sud-vest de York și 3 km sud de Tadcaster). Bătălia a făcut parte din Războiul celor Două Roze, dus între casele York și Lancaster pentru controlul tronului Angliei. Bătălia a fost o victorie decisivă a yorkiștilor. Towton a fost cea mai mare bătălie dată pe pământ britanic. Circa 50.000–80.000 de soldați au luptat în ea, inclusiv 28 de lorzi (aproape jumătate din nobilimea cu titluri de la vremea aceea), predominant de partea lancastriană. Una dintre cele mai frecvent citate cifre este de 42.000 de lancastrieni și 36.000 de yorkiști. A fost și cea mai sângeroasă bătălie dată vreodată pe pământ englez. Pierderile exacte sunt încă în discuție, și sunt extrem de dificil de evaluat cu precizie, estimările fiind în jurul a 28.000 de victime, circa 1% din populația întregii țări la acea vreme. Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470, și, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa. Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen) a fost rege al Suediei din 1792 până în 1809. A fost ultimul rege al Suediei care a fost și conducător al Finlandei.
·         1549: Este fondat orașul Salvador da Bahia, prima capitală a Braziliei.
·         1599: Cardinalul Andrei Bathory a devenit principe al Transilvaniei. (n. 1566 – d. 3 noiembrie 1599, Sândominic) a fost din 1589 arhiepiscop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești. La  16 octombrie in satul Selimbar, din Transilvania, s-a confruntat cu  armata lui Mihai Viteazul, fiind infrant. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu „saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai a patruns in Alba Iulia asemenea unui mare invingator, iar in curand, avea sa uneasca si Moldova cu Muntenia si Transilvania.

·         1632: Este semnat Tratatul de la Saint Germain in urma caruia provincia canadiana Quebec revine sub control francez după ce englezii o ocupasera in 1629.
·         1638 -  Coloniştii suedezi întemeiază Noua Suedie, prima aşezare pe teritoriul viitorului stat nord-american Delaware
·         1677: Scaunul mitropolitan al Modovei a fost mutat oficial de la Suceava la Iaşi.
·         1792:  Regele Gustav al III-lea al Suediei moare după ce a fost împușcat în spate, la un bal mascat, cu 13 zile mai înainte. Este urmat la tron de fiul său, Gustav al IV-lea Adolf.
·         1806 - Congresul American acordă fonduri de 30.000 de dolari către Army Corps of Engineers pentru a începe demararea proiectului Great National Pike, prima autostradă finanţată din fondurile naţionale. Şosea se întindea din Cumberland prin munţii Appalachian până în Wheeling.
·         1809: Țarul Alexandru I al Rusiei, declară în jurămîntul lui în Porvoo, că Finlanda cucerită în cel de-al treilea Război Ruso-Suedez, aparține pentru totdeauna Rusiei. Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.
·         1821: Domnitorul Mihai Şuţu anunţă hotărîrea sa de a părăsi temporar Moldova  şi instituie o căimăcănie  care sa  asigure conducerea treburilor tarii. Mihail Suțu (Soutzo) sau Mihail Suțu al II-lea  s-a nascut  in  1784  Constantinopol – si a decedat  la  12 iunie 1864  in Atena, Grecia . A  fost domnitor al  Moldovei  in  perioada  12/24 iunie 1819 (data firmanului de numire) – si 29martie/10 aprilie 1821. Era nepotul de fiu al lui Mihai “Draco” Suțu din familia de greci Soutzos.. A fost Dragoman al Porții  (1815 – 1819) si a fost numit   a fost numit domnitor în locul lui Scarlat Callimachi.. A favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821, apoi fuge în Basarabia, de unde pleacă în Austria, unde Metternich îl arestează, fiind reținut la Brunn (Brno) si inchis   timp de 4 ani la Göritz. Intors  in  Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra și Paris.

·         1828: Are loc deschiderea în cadrul mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi, Moldova, a Şcolii normale şi a gimnaziului, unde studiile se fac în româneşte.

·         1830: Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman. Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv reanexate Țării Românești. Lacul Brateș a revenit Moldovei.

·         1831: Izbucneste marea revolta a bosniacilor impotriva stapanirii turcesti. Cu toate ca au câștigat mai multe victorii notabile, rebelii au fost în cele din urmă învinsi într-o batălie în apropiere de Saraievo în anul 1832.
·         1847: In timpul celui de-al doilea razboi mexicano-american, forțele Statelor Unite conduse de generalul Winfield Scott, asediaza si ocupa orasul Veracruz.
·         1848: Domnitorul Mihail Sturdza înăbuşă mişcarea revoluţionară din Moldova cu forţa armată. În cadrul acestei intervenţii au loc mai multe arestări, iar 13 conducători (printre care şi Alexandru Ioan Cuza) au fost trimişi sub stare de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi în Turcia. Şase dintre cei 13 au reuşit să scape la Brăila, de unde au trecut în Transilvania.

·         1849: Marea Britanie anexeaza la colonia sa India teritoriul Punjab.
·         1881: La Teatrul Național din București, are loc premiera piesei "Sânziana și Pepelea", de Vasile Alecsandri.

·         1889: În România, se formează un guvern conservator în frunte cu Lascăr Catargiu. Noul guvern vine în urma demisiei guvernului junimist condus de Theodor Rosetti.

·         1910: La Viena se semnează Convenţia de comerţ româno-daneză, care va intra în vigoare la 21 iunie 1910.
·         1919 - Pe această dată este produs în serie primul camion Tatra, un model TL4. Tatra este, în ordinea vârstei, al treilea cel mai bătrân constructor de automobile din lume, după Daimler şi Peugeot. De-a lungul timpului Tatra a produs şi automobile, dar a rămas în istorie pentru camioanele fabricate şi nu pentru maşinile personale. Tatra nu a purtat dintotdeauna denumirea cu care s-a consacrat, ci iniţial s-a numit Schustala & Company şi apoi a fost redenumit Nesselsdorfer Wagenbau-Fabriksgesellschaft. Legenda spune că numele Tatra fost adoptat în 1919, în momentul în care la testul unui automobil prin munţii cu acelaşi nume, schiorii au fost atât de impresionaţi de performanţa pe zăpadă a acelui auotvehicul încât au exclamat: "Iată un autovehicul pentru Munţii Tatra" şi aşa i-a rămas numele.
·         1926: S-a înființat, la București, Institutul de Studii Bizantine.
·         1927 - Maiorul Henry O'Neill de Hane Segrave devine primul om care trece de bariera de 200 mph. Britanicul conducea un bolid de 1.000 CP Mystery Sunbeam, atingând la Daytona Beach, o viteză de top de203,79 mph (326,7 km/h). Segrave a avut parte de o concurenţă acerbă din partea altei legende a vitezei, Malcolm Campbell, acesta din urmă reuşind să îl bată la numele de recorduri.
·         1929: La Casa Alba a fost instalat primul telefon, iar Herbert Hoover devine primul presedinte care are instalat un telefon pe biroul sau. Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874 – d. 20 octombrie 1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929 – 1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al „Mişcării pentru eficienţă„, parte a „Erei progresului„, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.
·         1934: Are loc greva muncitorilor din Anina, România, încheiată cu satisfacerea majorităţii revendicărilor greviştilor. Se acordă mărirea salariului cu 10%, prime şi ajutor familial.
·         1940: trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de URSS guvernului român – ministrul de Externe sovietic Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin, Вячеслав Михайлович Скрябин) ţine un important discurs în faţa Sovitului Suprem, privind pretenţiile URSS, acum aliata Germaniei, faţă de România. Afirmînd că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS. Discursul a rămas inedit şi vom vadea de ce. Iata pasajul cu privire la Basarabia: ‘’Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am mentionat, România esre cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune. Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recîştigării Basarabiei prin mijloace militare. De aceea nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotenţial în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat.’’ Care sunt ‘’împrejurările specifice’’? Molotov se grăbeste sa le explice:’’Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie sa reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătura cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România. Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în înprejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici pînă astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vre-o informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat ca noi vom crede ca autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală. Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ni se întîmplă într-o ţară civilizată sau întru-n stat bine organizat în acest scop. În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întîrziat să numim un ministru al Uniunii Sovitice în România, este cît se poate de clar. Este de presupus însa că România va întelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate.’’ După cum se observă, Molotov pune cu ipocrizie neincheierea unui tratat de neagresiune cu Romania nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor ’20, de acaparare a Basarabiei - pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei - ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova. Declaraţia lui Molotov va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S.. În scurt timp, pe 21 iunie 1940, Şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odessa precizarea că Basarabia "să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti"; în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aiba Armata Roşie: "rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină". La 26 iunie 1940 U.R.S.S. impune Nota Ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord în favoarea U.R.S.S. Ultimatumul a fost acceptat de România la 28 iunie 1940 şi teritoriile de mai sus au fost cedate fără luptă U.R.S.S.
·         1945: Ministrul comunist Lucretiu Patrascanu, a semnat un Decret-lege ce viza epurarea administratiei publice de functionarii angajati de regimurile anterioare instalarii la 6 martie 1945, a guvernului procomunist marioneta a ocupantilor sovietici condus de dr. Petru Groza. Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.

·         1951: Ethel și Julius Rosenberg sunt acuzați de un tribunal american de spionaj si vanzarea de secrete nucleare in favoarea URSS. Vor fi executati pe scaunul electric, doi ani mai tarziu. Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.
·         1964:  România și Argentina ridică legațiile la nivel de ambasadă.
·         1972: S-a semnat Convenția cu privire la răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spațiul extra-atmosferic (adoptată la 29 noiembrie 1971 la a XXVI-a sesiune a Adunării Generale a ONU)
·         1973: Armata SUA a incheiat retragerea din Vietnamul de Sud, conform Acordului de pace semnat la 27.01.1973 la Paris, situatie ce a condus la prabusirea regimului militar de la Saigon in 1975.
·         1974: Mariner 10, naveta americană de explorare, fără echipaj uman, devine prima naveta spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițând peste 2.000 de imagini pe Pământ. Mariner 10 a fost o sondă spațială americană lansată de NASA pe 3 noiembrie 1973 pentru a explora planetele Mercur și Venus. A realizat prima survolare a planetei Mercur. De asemenea, a fost primul vehicul spațial care a folosit asistența gravitațională, trecând la 5768 km de Venus. A fost lansată cu aproximativ doi ani după Mariner 9 și a fost ultima sondă din programul Mariner (Mariner 11 și Mariner 12 au fost realocate programului Voyager, devenind Voyager 1 și Voyager 2). Mariner 10 a fost prima navă spațială care a folosit metoda de accelerare gravitațională cu ajutorul planetei Venus. Metoda se folosește pentru a altera cursul inițial în drum spre orbita lui Mercur. Această manevră, inspirată de calculele de mecanica orbitală ale omului de știință italian Giuseppe Colombo, a pus sonda pe o orbită care a adus-o de mai multe ori lângă Mercur. Mariner 10 a folosit presiunea radiantă a soarelui asupra panourilor sale fotovoltaice pentru prima dată ca modalitate de control a altitudinii.
·         1997: În România, s-a trecut din nou la ora de vara, prin Ordonanta de Guvern 20/1997, reintroducandu-se un program orar practicat in statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminica a lunii martie, ora 03.00 devine ora 04.00, orarul de vara aplicandu-se pana in ultima duminica a lunii octombrie. Ora de vara a fost introdusa, in Romania, pentru prima data in 1932. Pana in 1939 ora de vara a functionat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie (in 1932 – 22 mai), ora 00.00 si prima duminica din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Intre 1 aprilie 1940, ora 00.00, si 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vara a fost in vigoare permanent in Romania. Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata. Romania a semnat Conventia fusurilor orare in 1979, iar in 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost corelat cu cel practicat in tarile Uniunii Europene. Intre 1979-1996 s-a trecut la ora de vara in ultima duminica a lui aprilie si la ora de iarna in ultima duminica a lui septembrie. Prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala (a Soarelui) si reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat introducerea acestei masuri in 1784, dar primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand cu anul 1916 (intre 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai – 16 octombrie), apoi tari precum: Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. In prezent ora de vara, este folosita de doar 70 de tari din intreaga lume. Nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara. Singura tara mare industrializata care nu a introdus ora oficiala de vara este Japonia. De la 1 mai 1980, China a utilizat ora de vara din 1986 pana in 1991, incetand sa o mai faca de atunci. Tarile ecuatoriale si tropicale nu aplica ora de vara, deoarece durata zilei este egala de-a lungul anului.
·         1998: La Lisabona podul Ponte Vasco da Gama a fost deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa. Construirea podului a început în 1995 și traficul rutier a început pe 29 martie, 1998, după doar 18 luni și chiar înaintea Expo 98, un târg mondial, la 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a căii maritime dintre Europa și India.
Pentru a parcurge podul spre nord trebuie plătită o taxă de 2,15 euro; în sens invers accesul este liber.
·         2004: Șapte țări din Europa de Est, printre care și România, devin membre oficiale ale NATO. 2004, cele sapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga sa devina membre ale Aliantei (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care si Romania, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord Atlantice. Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO a avut loc la Departamentul de Stat al SUA din Washington. La festivitate au participat premierii celor sapte state – Romania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia -, alaturi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si de presedintele SUA, George W. Bush. Romania a fost reprezentata de premierul Adrian Nastase, de ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, de ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, si de consilierul prezidential Corina Cretu. Depunerea instrumentelor de ratificare a Protocoalelor de aderare la NATO a fost urmata, pe 2 aprilie, de ceremonia inaltarii drapelelor de stat ale noilor tari membre. De aceasta data, la festivitate au luat parte numai ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii Nationale. Cei sapte ministri de externe au fost intampinati de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, fiind apoi salutati de omologii lor din celelalte 19 state membre. Integrarea in NATO a marcat revenirea Romaniei in familia tarilor din comunitatea democratica euro-atlantica. Pentru a accentua semnificatia si importanta istorica a integrarii Romaniei in organizatia nord-atlantica, a fost promulgata Legea nr. 390/2004 privind instituirea Zilei NATO in Romania, in prima zi de duminica a lunii aprilie.

·         2004: Premierul Adrian Năstase a depus instrumentele de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, la Washington. Romania a devenit membru al NATO, alaturi de alte sase state est-europene invitate la summitul de la Praga din noiembrie 2002. La 29 martie 2004, cele sapte state invitate la Summit-ul NATO de la Praga sa devina membre ale Aliantei (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia, Slovenia), printre care si Romania, au depus instrumentele de aderare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Aliantei Nord Atlantice. Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO a avut loc la Departamentul de Stat al SUA din Washington. La festivitate au participat premierii celor sapte state – Romania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia -, alaturi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si de presedintele SUA, George W. Bush. Romania a fost reprezentata de premierul Adrian Nastase, de ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, de ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, si de consilierul prezidential Corina Cretu. Depunerea instrumentelor de ratificare a Protocoalelor de aderare la NATO a fost urmata, pe 2 aprilie, de ceremonia inaltarii drapelelor de stat ale noilor tari membre. De aceasta data, la festivitate au luat parte numai ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii Nationale. Cei sapte ministri de externe au fost intampinati de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, fiind apoi salutati de omologii lor din celelalte 19 state membre. Integrarea in NATO a marcat revenirea Romaniei in familia tarilor din comunitatea democratica euro-atlantica. Pentru a accentua semnificatia si importanta istorica a integrarii Romaniei in organizatia nord-atlantica, a fost promulgata Legea nr. 390/2004 privind instituirea Zilei NATO in Romania, in prima zi de duminica a lunii aprilie.

·         2004: Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice.
·         2005: Trei ziariști români au fost răpiți în Irak: reporterul Marie Jeanne Ion și cameramanul Sorin Dumitru Mișcoci, de la Prima TV, și reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul „România Liberă”.

·         2005: Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.

·         2009 - Rick Wagoner, şeful General Motors îşI dă demisia la "sugestia" lui Barack Obama. Sub conducerea de 8 ani a lui Wagoner, GM a pierdut miliarde de dolari şi în 2008 a cedat titlul de cel mai important constructor din lume, în detrimentul Toyota. Rick Wagoner şi-a petrecut întreaga carieră la G.M.,angajându-se imediat după ce a terminat Harvard Business School în 1977. Wagoner a fost acuzat de lipsa inovaţiei şi de faptul că gigantul s-a concentrat, sub domnia sa, prea mult pe construcţia de SUV-uri şi camionete, chiar dacă semnalele din piaţă şi preţul benzinei erau contradictorii. Wagoner este de asemenea, acelaşi om care a zburat în 2008 la Washington pentru a obţine un împrumut de la stat cu un luxos avion personal.




Nașteri

·         1553: S-a nascut Vitsentzos (Vikentios Kornaros sau Vincenzo Cornaro, d. 1613/1614), poet cretan, autorul poemului epic romantic Erotokritos. A fost un reprezentant de frunte al Renasterii cretane, si este considerat cel mai mare dintre poeții cretani și una dintre figurile cele mai importante ale literaturii grecesti. A fost fiul unui aristocrat venețiano-cretan si descendent al familiei nobile venețiene Cornaro. A locuit multa vreme în Candia (azi Heraklion), unde a intrat în Accademia dei Stravaganti.
·         1727 - S-a născut coregraful francez Jean Noverre (m.1810), pionier al baletului modern
* 1788: Infantele Carlos al Spaniei (29 martie 1788 – 10 martie 1855) a fost al doilea fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a soției lui, Maria Luisa de Parma. Sub numele de Carlos al V-lea a fost primul pretendent carlist la tronul Spaniei.
Infantele Carlos
Carlos s-a născut la 29 martie 1788 la Palacio Real de Aranjuez. În 1808, Napoleon a capturat Madridul în Bătăllia de la Somosierra și l-a obligat pe tatăl lui Carlos, regele Carol al IV-lea și pe fratele mai mare al lui Carlos, Ferdinand al VII-lea, să renunțe la drepturile asupra tronului spaniol. Dar Carlos care era moștenitor prezumptiv al fratelui său a refuzat să renunțe la drepturile sale, pe care el le considera acordate de Dumnezeu. Din 1808 până în 1814 el și frații săi au fost prizonieri ai lui Napoleon la Valençayîn Franța.
În 1814 Carlos și restul familiei regale spaniole s-au întors la Madrid. În septembrie 1816 el s-a căsătorit cu nepoata lui, Infanta Maria Francisca a Portugaliei (1800–1834), fiica regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a surorii lui Carlos, Carlota Joaquina. Francisca a fost, de asemenea, sora celei de-a doua soții a fratelui lui Carlos, Ferdinand al VII-lea. Cuplul a avut trei fii:
În afara câtorva funcții oficiale, Carlos nu a luat parte în mod semnificativ la guvernarea Spaniei. Ferdinand al VII-lea a găsit necesar să coopereze cu liberalii moderați și să semneze o constituție. Totuși, Carlos a fost cunoscut pentru credința sa fermă în dreptul divin al regilor care să guverneze absolut, ortodoxia rigidă a opiniilor sale religioase și pietatea vieții sale.
În timpul necazurilor revoluționare ale perioadei 1820-1823 ("triennium liberal") Carlos a fost amenințat de către radicalii extremi, dar nici un atac nu s-a făcut asupra lui. Deși au existat anumiți conservatori din Spania care au dorit să-l pună pe Carlos pe tron ​​imediat, Carlos însuși a fost un credincios ferm în succesiunea legitimă și nu a luptat împotriva fratelui său.
·         1790: S-a nascut John Tyler, al 10-lea președinte al Statelor Unite; (d. 1862). John Tyler (n. 29 martie 1790, Greenway, Virginia – d. 18 ianuarie 1862) a fost cel de-al zecelea vicepreședinte și cel de-al zecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1841 – 1845). John Tyler a fost primul președinte american născut după adoptarea Constituției Statelor Unite ale Americii și primul care a ocupat funcția datorită decesului predecesorului său.
·         1815: Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 - d. 13 februarie 1877) a fost un actor român, dramaturg și profesor de artă dramatică.
A fost elevul lui Costache Aristia și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revoluției din 1848.
Și-a făcut debutul la București în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Iași (primul Teatru Național din România). În următorii 15 anii, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi.
În 1850 se întoarce în București și doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Național).
În 1887 fratele său mai mic, Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București, iar nepotul său, Ion Luca Caragiale avea să devină cel mai mare dramaturg român.
Lucrări:
  • Scrieri a lui Costache Caragiale, 1840
  • Epistolă către Grigore Alexandrescu, 1841
  • Leonil sau Ce produce disprețul, 1841
  • O repetiție moldovenească sau Noi și iar Noi, 1844, comedie
  • O soaré la mahala sau Amestecul de dorinți, comedie
  • Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt
  • Doi coțcari sau Feriți-vă de răi ca de foc
  • Învierea morților
  • Urmarea coțcarilor
  • Prologul pentru inaugurarea noului teatru din București, (1852), 1881
  • Teatrul Național în Țara Românească, (1855), 1867

 * 1843: Paul Gottereau (n. 29 martie 1843, Perpignan - d. 1924, Marly-le-Roi) a fost un arhitect francez. Fusese fiul inginerului Jean Alfred Gottereau (1813 - ?) și al Mariei Catherine Pauline, născută Perrin (28 ani).
Stilul practicat în general de arhitect a fost cel academist beaux-arts, folosind adesea elemente neoclasice. De multe ori, pentru anumite clădiri, arhitectului i-a fost caracteristic stilul eclectic.
·         1873: Tullio Levi-Civita, matematician italian (d. 1941)
* 1876: Ioannis Georgiadis (în greacă Ιωάννης Γεωργιάδης; n. 29 martie 1876, Tripoli, Grecia – d. 4 martie 1960) a fost un scrimer grec specializat pe sabie, laureat cu aur la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne.
·         1878 - S-a născut Elena Paximade, cunsocută ca poetă sub numele de Elena Farago


 * 1882: Karol Maciej Szymanowski (n. 3 octombrie 1882 în Tymoszówka, dec. 29 martie 1937 în Lozanna) a fost un compozitor, pianist, profesor și critic muzical polonez. A aparținut grupului de compozitori ai Tinerii Polonii, alături de Grzegorz Fitelberg, Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin.
Szymanowski provine dintr-o familie poloneza stabilită în Ucraina de la Nipru încă din secolul al XVIII-lea. Satul Tymoszówka a fost moștenit de bunicul său, Feliks Szymanowski. Familia mamei (din casa de Taube) provenea din Kurlandia. Membrii familiei din care provine compozitorul au arătat un interes deosebit față de muzică: bunicul cânta la pian și violoncel, fratele Feliks era pianist iar sora, Stanisława Szymanowska-Korvin, soprană. La vârsta de 7 ani, Karol a început școlirea acasă, punând accentul pe muzică. Activitatea fizică i-a fost limitată datorită unui mic handicap la picior . Mai întâi a studiat sub îndrumarea tatălui său, urmând ca în anul 1892 să înceapă studiile cu Gustaw Neuhaus, profesor de muzică din orașul său. Gustaw Neuhaus a descoperit chemarea către compoziție a micului Szymanowski. În orașul Kirovohrad, Szymanowski s-a familiarizat cu opere muzicale aparținând romantismului, în special a celui german. Mai târziu a studiat în Varșovia cu profesorul Zygmunt Noskowski.
Între anii 1903 și 1905 a locuit în Berlin unde l-a cunoscut pe Richard Strauss, cel care a devenit maestrul său în anii care au urmat. Prima simfonie pe care a compus-o a fost inspirată din muzica acestuia. În 1914, după moartea Jadwigăi Janczewska, a părăsit Zakopane pentru a călători prin Europa. în Franța l-a întâlnit pe faimosul compozitor impresionist Claude Debussy și s-a familiarizat cu muzica lui. Perioada celei mai mari productivități creative a compozitorului a fost cea în care s-a inspirat din muzca lui Debussy.
În timpul războiului a stat în satul părintesc Tymoszówka, lucrând intensiv. A compus atunci, printre altele, Simfonia a 3-a, Concertul pentru vioara nr. 2 și Cvartetul de coarde nr. 1. În timpul Revoluției Bolșevice, familia Szymanowski și-a pierdut proprietățile pământești.
În 1920, Stefan Bartoszewicz, cumnatul lui Szymanowski, care lucra ca funcționar la Ministerul Comerțului din Varșovia, a cumpărat pentru familia Szymanowski o vilă abandonată în orașul Bydgoszcz de germani (în urma unei emigrări în masă, după decizia Tratatului de la Versailles cu privire la recunoașterea independenței Pomeraniei poloneze și a Voievodatului Polonia Mare). Între 1921 și 1924, a locuit în acea casă (situată pe strada Koziteluskin, Nr. 5 din cartierul Bielawy) împreună cu mama sa, Anna Szymanowska, cu sora, Stanisława, și cu fratele său Feliks. Atunci a început o nouă perioadă a creației sale. A compus, printre altele, cântece pentru ciclul de poezii al lui Julian Tuwim sub numele „Słopiewnie”, scriind și eseuri despre Igor Strawinskiși Frédéric Chopin. La jumătatea anilor `20, familia s-a mutat în Varșovia, unde Karol a avut primele mari succese artistice și ulterior a devenit primul rector al Conservatorului din Varșovia.
Szymanowski era homosexual[4]. Opera Król Roger (1918-1924) este una dintre lucrările sale care conțin motive homoerotice. Printre acestea se numără și poezii. A abordat în mod direct tematica homosexualității în nuvela Efebos (scrisă între 1917 și 1919) pe care i-a dedicat-o iubitului său, Boris Kochno, dansator în vârstă de 15 ani, care provenea dintr-o familie de nobili ruși. După plecarea sa la Paris, Boris urma să fie implicat în relații amoroase cu Sergei Diaghilev și Cole Potter. Nuvela a ars în septembrie 1939, în locuința vărului compozitorulu, Jarosław Iwaszkiewicz, care a făcut un rezumat detaliat al operei. Totuși, un capitol, dedicat chiar lui Kochno (tradus in limba rusă de însuși Szymanowski), a fost salvat. Acest fragment a fost publicat în Germania[5]. Pentru lucrările literare din anii `30 a primit medalia de aur a Academiei Poloneze de Literatură.
În anul 1930, suferind de tuberculoză, Szymanowski s-a stabilit permanent in „Vila Atma” din Zakopane (în prezent parte a Muzeului National din Cracovia). Cât timp a locuit aici, a condus Academia de Muzică din Varșovia (1930-1922) și a frecventat un sanatoriu din Elveția pentru tratamente. Deoarece sistemul digestiv al compozitorului a fost afectat de tuberculoză, acesta nu putea să mănânce nimic. A murit în somn, în clinica „du Signal” din Lausanne, Elveția.
Pentru creațiile muzicale de o importanță deosebită în cultura poloneză și cea universală, pe 2 Aprilie 1937, președintele Ignacy Mościcki i-a oferit post-mortem lui Karol Szymanowski Marele Cordon al Ordinului Polonia Restituta.
A fost îngropat în Cripta Zasłużonych na Skałce din Cracovia. Inima lui a ars pe 6 august 1944 în timpul Revoltei din Varșovia, împreuna cu Capela Sióstr Sercanek din Biserica Sf. Cruce. Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea compozitorului și a 70 de ani de la moartea acestuia, pe 16 noiembrie 2006, Seimul Poloniei a ales anul 2007 ca fiind anul lui Karol Szymanowski.
În ultimii ani s-a produs o reînviere a operelor compozitorului. Cel care a făcut posibil acest lucru este dirijorul Sir Simon Rattle, care a înregistrat cu a sa “City of Birmingham Orchestra”, pentru concernul EMI, patru albume monografice (printre care unul dublu) conținând: Simfonia a 3-a, Stabat Mater, Litania do Marii Panny, Pieśni księżniczki z baśni (Cântecele prințesei din basme; cu Iwona Sobotka) precum și două concerte de vioară. Aceste înregistrai au primit două premii prestigioase Grammophon Awards. În discografia dirijorului se gasesc de asemenea Harnasie, Król Roger, Pieśni miłosne Hafiza (cu Magdalena Kozena), și de asemenea a 4-a Simfonie Concertantă.
În prima fază a creației sale, Szymanowski a fost influențat în mod clar de curentul romantic, urmărind tehnica lui Richard Strauss, și a ilustrului compozitor Chopin. Începând cu 1914, s-a predat influenței impresionismului, devenind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai modernismului. Szymanowski a dobândit un stil muzical propriu, foarte liric, sprijinit pe o orchestrație bogată și inovatoare. Timpul petrecut in Zakopane i-a influențat creația muzicala, introducând în muzica sa motive folclorice poloneze, inclusiv din zonele Podhale și Kurpie.
A scris 79 lucrări:
·         1889: Warner Baxter (n. 29 martie 1889, Ohio, SUA, d. 7 mai 1951, California) a fost un actor american de teatru și film laureat al premiului Oscar.
·         1895: S-a nascut Ernst Jünger, scriitor si filosof german cunoscut pentru eseurile sale politice, romane si jurnale si pentru lucrarea sa autobiografica “Furtuna de otel”, in care descria experientele traite în timpul Primului Razboi Mondial; (d.17 februarie 1998).
·         1899: Lavrenti Pavlovici Beria (în limbile georgiană: ლავრენტი ბერია, Lavrenti Pavles dze Beria, rusă Лаврентий Павлович Берия), n.29 martie 1899 – d.23 decembrie 1953, a fost un politician și mareșal, ministrul afacerilor interne (din 1938 -NKVD, apoi din 1941 al NKVD și NKGB unificate), însărcinat cu serviciile de securitate și represiune în regimul sovietic, unul din principalii responsabili ai epurărilor staliniste din deceniul al patrulea, deși el a fost implicat doar în fazele sale finale. I se atribuie și organizarea masacrului de la Katyn, în cursul căruia au fost asasinați aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi.
După moartea lui Stalin, ca prim-viceprim-ministru, a fost promotorul unor măsuri de liberalizare și reformă. În iunie 1953 a fost arestat de colegii săi din conducerea partidului și, acuzat de mai multe crime, a fost judecat, condamnat la moarte și executat prin împușcare pe 23 decembrie 1953 
Primele acuzații de agresiune sexuală și sadism sexual împotriva lui Beria au fost exprimate de secretarul CC al PCUS Nicolai Șatalin, în plenara CC-ului din 10 iulie 1953, cu două săptămâni după arestarea lui Beria. Șatalin a afirmat că Beria avusese relații sexuale cu numeroase femei și că se îmbolnăvise de sifilis, ca urmare a relațiilor întreținute cu prostituatele. Șatalin s-a referit la o listă prezumtivă ținută de una dintre gărzile de corp ale lui Beria, listă în care s-ar fi aflat numele a 25 de femei cu care Beria ar fi întreținut relații intime. Cu timpul, acuzațiile de natură sexuală s-au amplificat. Hrușciov a scris în memoriile sale: „Ne-a fost dată o listă cu peste 100 de nume de femei. Ele îi erau aduse lui Beria de oamenii săi. Iar el avea pentru toate mereu același truc: le invita la cină și propunea să bea în sănătatea lui Stalin. În vin, el amesteca niște somnifere...”
În anii 1980, relatările despre agresiunile sexuale ale lui Beria s-au îmbogățit cu cele de viol. Unul dintre biografii lui Beria, Anton Antonov-Ovseienko, a menționat într-un interviu unul dintre jocurile sexuale ale lui Beria, care avea să primească numele de „jocul florii lui Beria”.[5]
Au circulat și numeroase relatări despre violențele lui Beria, torturile și uciderea sadică a victimelor sale. De prin anii 1970, moscoviții au început să colporteze zvonuri despre osemintele găsite în curtea, pivnița sau nișele din pereții reședinței lui Beria, clădire devenită între timp sediul ambasadei Tunisiei. Asemenea povestiri au continuat să apară și în diverse publicații. În decembrie 2003, ziarul londonez Daily Telegraph publica o știre conform căreia, în timpul unor lucrări de reparație din ambasadă, ar fi fost găsite în pivniță oseminte într-o pungă din material plastic.[5]
Membrii familiei lui Beria și fostul șef al spionajului sovietic Pavel Sudoplatov au respins ferm orice aserțiune că Beria ar fi torturat, ar fi ucis și și-ar fi îngropat victimele la reședința oficială din Moscova.
·         1902: Marcel Aymé, dramaturg francez (d. 1967)
·         1908: Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984, București) a fost un poet român.
După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.[1]
Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.[2]
A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la ”unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum ”neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.[3]
Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).
Opera:
  • Flori de spin, 1931
  • Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
  • Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
  • Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
  • Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
  • Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
  • Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
  • Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
  • Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
  • Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
  • Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
  • Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
  • Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
  • Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
  • Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
  • Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
  • Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
  • Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
  • Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
  • Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
  • 'Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
  • Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
  • Copilul și țara, 1981
  • Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
  • Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
  • Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
  • Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
  • La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
  • Vânătoarea de foc. Versuri, Editura Eminescu, București, 1986
  • Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
  • Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)

·         1909: Florian Onitza, astrolog român din diasporă (SUA)

·         1912:  Caius Iacob (n. 29 martie 1912, Arad - d. 6 februarie 1992, București) a fost un matematician român, membru al Academiei Române (din 1963). A fost profesor la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Cariera universitară și-a început-o în 1935 ca asistent la Școala Politehnică din Timișoara.[1]
A adus contribuții în domeniile mecanicii fluidelor și analizei matematice, preocupându-se în special de mișcările plane ale fluidelor incompresibile, de mișcările la mari viteze subsonice și supersonice, de soluțiile aproximative în dinamica gazelor, precum și de problema de limită din teoria potențialului.
În 1990 a fost ales senator din partea PNȚCD. Caius Iacob a fost singurul reprezentant al acestui partid în camera superioară a primului parlament ales liber după revoluția din 1989. În cadrul activității sale parlamentare, Caius Iacob a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Republica Franceză-Senat, Republica Polonă, Ungaria și Republica Italiană.
Caius Iacob s-a născut la Arad, la 29 martie 1912. Tatăl său, Lazăr Iacob (1884 - 1951), a fost profesor universitar de „Drept canonic” și s-a numărat printre delegații oficiali la Marea Adunare de la Alba Iuliade la 1 decembrie 1918.[2]
Caius Iacob și-a început studiile liceale la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (primele 3 clase), terminându-le la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea. A susținut bacalaureatul în 1928, la vârsta de 16 ani, obținând cea mai mare medie pe țară.
Și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Matematică a Universității din București (1928-1931), devenind licențiat la 19 ani. A continuat studiile universitare în străinătate - doctoratul la Facultatea de Științe a Universității din Paris, unde la 24 iunie 1935 a susținut teza de doctorat cu subiectul „Sur la determination des fonctions harmoniques conjuguees par certaines conditions aux limites. Applications a l’hydrodynamique” sub conducerea profesorului Henri Villat.[3]
După revenirea în țară și-a dedicat viața învățământului superior și cercetării științifice, parcurgând toate treptele universitare, începând cu cea de asistent (din 1935, la Școala Politehnică din Timișoara) și terminând cu cea de profesor la Facultatea de Matematică a Universității București.
La 15 martie 1938 este numit asistent la secția de matematică a Facultății de Științe a Universității din Cluj. A activat în cadrul catedrelor de geometrie analitică, geometrie descriptivă, analiză matematică și funcții complexe. Deși în 1939 acceptă postul de asistent la laboratorul de mecanică al Universității București, revine la Cluj în 1942 pe postul de conferențiar universitar titular la catedra de matematici generale. La 30 decembrie 1943, la vârsta de 31 de ani, este numit profesor universitar la catedra de mecanică (post rămas vacant prin mutarea profesorului D.V. Ionescu la catedra de analiză matematică).
În 1940 a primit Premiul pentru mecanică „Henri de Parville” al Academiei de Științe din Paris.
A activat la Universitatea din Cluj până la 14 Octombrie 1950, când a fost numit profesor de mecanică la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București.
La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 21 martie 1963 a fost ales membru titular.[4]Caius Iacob a fost președintele Secției Matematice a Academiei Române începând cu 19 martie 1980 și până la sfârșitul vieții sale (6 februarie 1992).
În 1964 a fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne, clasa a III-a.[5]
La inițiativa sa, în 1991 a fost înființat Institutul de Matematică Aplicată al Academiei Române, care în anul 2001 a fuzionat cu Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, devenind actualul Institut de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gh. Mihoc - Caius Iacob”.
A fost membru al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941[6].
Caius Iacob a murit la București, la 6 februarie 1992.
În memoria sa, la 29 martie 2012 în Aula Academiei Române a avut loc sesiunea omagială Centenar Caius Iacob (1912-1992). Evenimentul a fost organizat de Secția de Științe Matematice a Academiei Române.

·         1912 - S-a născut pilotul german Hanna Peitsch, prima femeie căpitan de zbor din lume (1973) (m.24.08.1979).
·         1918 - S-a născut Pearl Bailey, actriţă şi cântăreaţă americană.
* 1924: Bianca Maria Piccinino (n. 29 ianuarie 1924,[1] Triest) este o moderatoare TV și jurnalistă italiană. A fost prima femeie care a prezentat știrile la televiziunea italiană.
S-a născut în Triest în 1924, a absolvit Facultatea de biologie și s-a alăturat RAI în 1953.
La mijlocul anilor 1950, ea a prezentat spectacolul L'Amico degli animalicu Angelo Lombardi și asistentul său Andalù. În anii următori, a devenit responsabilă pentru emisiunile de modă de la RAI.
A fost prezentatoarea pentru Italia a Concursului Muzical Eurovision, edițiile din anii 1957, 1958 și 1959.
Bianca Maria Piccinino a rămas la RAI și după pensionarea ei în 1989.
În prezent (2018), ea studiază Moda come costume la Academia Koefiadin Roma și scrie articole pentru diverse reviste
·         1927: John Robert Vane, biochimist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 2004)
·         1930 - S-a născut Donny Conn, vocalist american (The Playmates).
* 1934: Avraham Klein, cunoscut în lume ca Abraham Klein (în ebraică: אברהם קליין, născut la 29 martie 1934 la Timișoara) este un arbitru israelian de fotbal, evreu originar din România, unul din cei doi arbitri de fotbal din Israel care s-au bucurat de o largă recunoaștere internațională.
* 1935: Sandra G. Harding (n. 29 martie 1935) este o filozoafă feministăamericană, având contribuții importante în epistemologie, teoria postcolonială, filozofia științei sau metodologia de cercetare. În prezent este profesoară de științe sociale la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA) și profesor de filozofie asociat la Universitatea Michigan. Ea a coordonat Centrul de Studii Feministe UCLA în perioada 1996-2000 și a co-editat publicația Semne: Jurnalul Femeilor în Cultură și Societate (2000-2005). A contribuit la teoria obiectivă și la studiul multicultural al științei. În anul 2013 a primit premiul John Desmond Bernal oferit de către Societatea pentru Studii Sociale ale Științei.
* 1939: Terence Hill (născut Mario Girotti la 29 martie 1939) este un actoritalian de film.
·         1941: Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 - d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.
Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.
Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 - noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).
Volume:
  • De pe pământ (EPL, 1963)
  • La ritmul naturii (EPL, 1966)
  • Norii (EPL, 1968)
  • Agonice (EPL, 1970)
  • Coline (Cartea Românească, 1970)
  • Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
  • Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
  • Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
  • Pasteluri (Albatros, 1974)
  • Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
  • Limanul orei (Eminescu, 1976)
  • Poeme (Albatros, 1977; antologie)
  • Ploi de piatră (Albatros, 1979)
  • Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
  • Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
  • Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
  • Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
  • Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
  • Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
  • Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
  • Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
  • Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
  • Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
  • Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
  • Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
  • Netrăitele (Vinea, 2004)
  • Netrăitele II (Vinea, 2008).
  • Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009


·         1941: S-a nascut la Brasov, actrița română Violeta Andrei.


·         1941: Joseph Taylor, fizician american
·         1942: Valer Dellakeza (n. 29 martie 1942, Craiova, Dolj) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film și televiziune. Este actor al Teatrului Național Craiova, dar și al "Teatrului Dramatic Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. A interpretat - în aproape cinci decenii de activitate - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Marin Sorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dumitru Radu Popescu și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Eugen Ionescu, Maxim Gorki, A.P. Cehov. A colaborat cu regizori celebri ai scenei românești printre care Silviu Purcărete, Vlad Mugur și Gábor Tompa.
Este unul din numele mari ale teatrului craiovean și național primind numeroase premii și aprecieri critice în țară și străinătate. În anul 2000 a primit premiul UNITER pentru rolul Truffaldino din piesa "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, și tot cu aceasta ocazie a fost declarat cel mai bun actor al anului de către Asociația Internațională a Criticilor de Teatru din România. [1]
Începând cu anul 2004 este numit Societar de onoare al Teatrului Național Craiova.
Filmografie:
  • Divorț... din dragoste (1992)
  • "Tănase Scatiul" regia Dan Pița;
  • "Rug și flacără" regia Adrian Petrungenaru;
  • "Buzduganul cu trei peceți" regia Constantin Vaeni;
  • "Aurul alb" regia Constantin Drăgănescu;
  • "Hotel de lux" regia Dan Pița;
  • În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001)
  • „Divorț din dragoste” regia
  • "Cortul" regia Bogdan Constantin Drăgan;
  • "Tatăl Fantomă" regia Lucian Georgescu.
  • „Regina directului” regia Vlad Păunescu

·         1942 - S-a născut Eden Kane (Richard Sarstedt), cântăreţ britanic.
* 1942: Sever Iosif Georgescu (n. pe 29 martie 1942 în Pietroșani) este un fizician, inventator și cercetător român controversat[1] ce a activat cu prioritate în învățământul universitar și preuniversitar în calitate de profesor de fizică.
Având o activitate de peste patruzeci de ani, S. I. Georgescu a pregătit șase elevi olimpici internaționali, douăzeci și unu de olimpici naționali, respectiv numeroase prezențe ale elevilor la sesiuni de comunicări și referate științifice. De asemenea, zece dintre elevii săi au obținut rezultate bune în cadrul prestigioasei competiții internaționale „Primul pas spre Premiul Nobel în fizică”. Reușitele elevilor săi au fost intens comentate atât de presă, cât și de publicațiile de specialitate din România și de peste hotare.

Metodele de predare utilizate de Sever Iosif Georgescu au fost concepute de însuși acesta și au fost folosite atât în scop didactic, cât și de cercetare și au fost recunoscute atât pe plan intern cât și peste hotare.
Pe parcursul carierei sale a participat la conferințe internaționale de fizică (Chișinău,Bucuresti,Iași, Paris – Centre de Physique des Houches) în cadrul cărora a susținut comunicări științifice și didactice. Este membru al Departamentului “Fizica și Învățământul” al Societații Române de Fizică, membru al European Physical Society (EPS).
·         1943: Sir John Major (n. 29 martie 1943, Londra) este un politician britanic. A fost prim ministru al Marii Britanii din 1990 până în 1997. A fost învestit în funcție după ce antecesoarea sa, Margaret Thatcher, a demisionat de la conducerea Partidului Conservator (și astfel concomitent din funcția de premier britanic).
·         1943: S-a nascut renumitul compozitor grec Vangelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou).
·         1944 - S-a născut Mike Shepstone, baterist şi compozitor american (I Rokes).
* 1944: Nicolae Bacalbașa (n. , București, România) este un medic anestezist, scriitor și om politic din România. A fost în perioada 2012-2016 președintele Consiliului Județean Galați, în urma alegerilor din iunie 2012.
Din 1972, lucrează ca medic specialist la Spitalul Județean Galați, iar din anul 1995 este șef al secției de Terapie Intensivă a acestui spital, și purtător de cuvânt al acestuia.
Ca și cadru didactic începe să activeze din 1993, ca șef de lucrări la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - Facultatea de Medicină. Din 2002 este conferențiar, iar din 2006 este profesor universitar la aceeași universitate. Tatăl lui a fost profesor universitar la Universitatea din Galați iar mama lui medic la spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Este născut în București. Are 16 cărți publicate (singur sau ca și coautor) de specialitate medicală și 93 de articole științifice în reviste naționale și internaționale. [1]
De asemenea, este cunoscut ca scriitor de beletristică, având opt cărți publicate, printre care "Fals tratat de navigație" (1977), "Taci și înoată" (2000), "A muri pe mare" (2008).
În calitate de purtător de cuvânt al secției de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Galați, a fost prezent în jurnalele de știri ale mai multor televiziuni. A fost ulterior invitat și la alte emisiuni, iar între anii 2011-2012, a avut propriul talk-show la televiziunea locală TV Galați.
·         1946 - S-a născut Terry Jacks, vocalist, chitarist, compozitor şi producător canadian (Chessman, Poppy Family).
* 1946: Piotr Müldner-Nieckowski (n. 29 martie 1946 în Zielona Góra) este un scriitor polonez, medic, lingvist (frazeolog și lexicograf), editor. Câteodată publică sub numele de Piotr Muldner sau ca PMN, pmn, Pemen. Este fiul lui Wiesław Müldner-Nieckowski (1915-1982), sculptor, pictor, grafician precum și fratele mai mare al lui Jacek Müldner-Nieckowski, sculptor. A studiat la Academia de Medicină din Varșovia ( 1964-1970). Specialist în boli interne. Doctor în medicină. Doctor în științe umaniste, profesor UKSW. Soția Małgorzata născută Olszewska (1948-1999) a fost sculptoriță, bijutieră, compozitoare. A doua soție Mirosława este bibliotecară. Fiica, Justyna Jannasz este iberistă, traducătoare și marketinger, fiul, Łukasz este doctor psihiatru, psihoterapeut. De la începutul carierei profesionale până în 1993 lucrează la Spitalul Wolski din Varșovia ca medic în cadrul secției de boli interne, chirurg șef, președinte al Secției de Organizare și Supraveghere, ocazional ca medic voluntar. În timpul războiului (medic de regiment)în Grudziadz între 1973-1974. Cercetător științifico-didactic la Facultatea de Medicină din Varșovia în cadrul Departamentului de Istorie a Medicinei și Farmaciei 1974-1978. Redactor-șef al Institutului Național al Publicațiilor medicale (PZWL) 1983-1986, de unde a fost înlăturat în urma represiunilor politice. A pus bazele propriei firme de redactare a textelor - Agenția de Servicii Literar-Artistice (AULA) 1987, urmând să fie transformată în Editura AULA(1990- ). A lucrat și ca medic privat 1994-2010. Cercetător științifico-didactic în Departamentul de Stiințe Umaniste UKSW 2000- , profesor asociat 2010- Fondatorul și directorul studiilor postuniversitare de Editură Contemporană UKSW 2000- Președinte al Departamentului de Editură și Critică de text la Institutul de Filologie polona UKSW 2005- ,Membru al Asociației Literaților Polonezi 1970-1983, Asociația Scriitorilor polonezi 1989- , Comisia de Frazeologie a Comitetului de Lingvistică PAN 2003- A obținut bursa și premiul „Tadeusz Borowski” 1976, Medalia „Janusz Korczak” 1982, Premiul și distincția Radioului Polonez pentru opera de la radio 1992, Medalia Comisiei de Educație Națională 2003, Medalia pentru servicii aduse culturii în războiul polonez 2008, Premiul pentru Critica artistică „Cyprian Kamil Norwid” 2012 pentru tomul de poezie „Parc“, și multe altele. A colaborat sau colaborează cu reviste literare și științifice sau a fost (este) redactorul lor ( printre altele „Noul medic”, „Noua expresie”, „Viața Literară”, „Arhiva de istorie și filosofie a medicinei”, „Săptămânal medical polonez”, „Forumul academic”, „Puls”, „Łabuź”. Autorul algoritmilor de computer ai impărțirii corecte a expresiilor, corectura automatizată și ajustare, algoritmul serviciilor secțiilor din spital si programelor de servicii lexicografice a bazelor de date.
·         1947 - S-a născut Bobby Kimball (Robert Toteaux), vocalist şi compozitor american (Toto, Far Corporation).
·         1947: Viorel Sergovici, operator și regizor TV român
·         1952: Teófilo Stevenson Lawrence (n. 29 martie1952, Puerto Padre, Cuba, d. 11 iunie 2012) a fost boxer amator cubanez.
·         1954: Augustin Zegrean (n. 29 martie 1954, Sânmartin, Cluj) este un jurist român, între 1990-1992 senator de Bistrița-Năsăud din partea FSN, apoi deputat din partea PD. Din 13 iulie 2007 este judecător al Curții Constituționale, numit la propunerea Președinției României, în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu. În data de 17 iunie 2010 a fost ales, cu cinci din nouă voturi, în funcția de președinte al Curții Constituționale a României În prezent este pensionar.
·         1957: Christophe Guy Denis "Christopher" Lambert (n. 29 martie 1957)[1]este un actor francez, care a apărut în producții franceze, europene și americane. El este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Connor MacLeod din seria de filme Highlander (Nemuritorul). El mai este cunoscut și pentru rolul Tarzan din Greystoke: Legenda lui Tarzan sau zeul tunetului Raiden în prima adaptare pentru cinematografie a popularului joc video Mortal Kombat. În țările francofone, el este cunoscut sub numele de Christophe Lambert.
* 1958: Victor Ronald Salva (n. 29 martie, 1958) este un regizor american de film, în mare parte de filme horror. Munca acestuia include filmele Powder și Jeepers Creepers. Munca sa este des umbrită de condamnarea sa pentru abuz sexual asupra actorului de 12 ani, Nathan Forrest Winters. Salva a pledat vinovat în 1988 și a fost închis.
* 1958: Tsutomu Sonobe (n. 29 martie 1958) este un fost fotbalist japonez.
* 1959: Nouriel Roubini (n. 29 martie 1959, Istanbul, Turcia) este un economistamerican și profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern[1] (în englezăLeonard N. Stern School of Business) din cadrul Universității din New York care a prezis Criza economică mondială din 2007–2010 încă din anul 2005.
* 1960: Jo Nesbø (n. 29 martie 1960 în Oslo, Norvegia) este un autor norvegiande thrillere detective după ce a lucrat ca economist, solist și compozitor în formația de pop Di Derre. Cărțile lui Nesbø s-au tradus în peste 40 de limbi și s-au vândut în peste 23 milioane copii (2014).
·         1961: Florin Segărceanu (n. , București, Republica Populară Română) este un jucător de tenis de câmp de performanță retras din activitate, legitimat în timpul carierei la CS Dinamo București, unde tatăl său, Aurel Segărceanu, era antrenor.

 * 1961: Michael Winterbottom (n. 29 martie 1961) este un prolific regizor britanic de film, care are în palmares 70 de pelicule. Și-a început cariera la Televiziunea britanică, de unde a putut să avanseze în cariera sa. Trei dintre filmele sale au fost nominalizate la Festivalul de Film de la Cannes, pentru premiul Palme d'Or, Welcome to Sarajevo, Wonderland și 24 Hour Party People.
·         1962: S-a nascut Dan Bittman, solistul renumitei trupe romanesti Holograf.

·         1963 - S-a născut Andy Parker, baterist britanic (UFO).
* 1963: Ioan Goanță (n. , Mehedinți, România) este un fost fotbalistromân, care a activat pe postul de mijlocaș.
* 1964: Monica Babuc (n. 29 martie 1964, Bardar, Ialoveni) este o politiciană și istorică din Republica Moldova, care din data de 30 mai 2013[1] este ministru al Culturii al Republicii Moldova, Ministru al Educației, și Cercetării în patru guverne consecutive (Leancă, Gaburici, Streleț și Filip), după ce l-a înlocuit pe Boris Focșa (2009 - 2013).
* 1964: Elle Macpherson (n. 29 martie 1964) este o femeie de afaceri, prezentatoare de televiziune, fotomodel și actriță australiană. Ea este cunoscută îndeosebi pentru numărul record de cinci apariții pe coperta revistei Sports Illustrated Swimsuit Issue începând cu anii 1980.
·         1965: Elle MacPhearson, actriță și top model australian
* 1967: Michel Hazanavicius (n. 29 martie 1967) este un producător, regizor de film și scenarist din Franța, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Artistul.
·         1972: Robert Sorin Negoiță (n. 29 martie 1972, comuna Măneciu, județul Prahova, România)[1], este un politician și om de afaceri român. Surorile mai mari, Luminița și Marilena, s-au născut pe 26 ianuarie 1969, respectiv 27 iulie 1970, iar fratele mai mic, Ionuț, pe 30 ianuarie 1974. Părinții, Ilie și Lidia Negoiță, s-au căsătorit în 1968. Confuzia numelui i-a determinat pe mulți să creadă că Robert Negoiță ar fi înrudit cu Liviu Negoiță, lucru neadevărat [2]. Robert Negoiță s-a căsătorit prima oară în 1996, cu Magdalena Negoiță. Au fost căsătoriți timp de 12 ani. Louis a fost primul copil al familiei (născut pe 3 martie 1998), apoi a apărut Karina (născută pe 12 iunie 2000). În 2009, după divorțul de Magdalena, Robert Negoiță a cunoscut-o pe Sorina Docuz, cu care s-a căsătorit în vara anului 2013. Au împreună un copil, pe Vlad Cezar (născut pe 22 noiembrie 2013). El este pe unul dintre primele locuri în lista celor 300 de milionari ai României, întocmită de revista Capital. În prezent, este primar al Sectorului 3 București.
* 1972: Rui Manuel César Costa (n. 29 martie 1972, Lisabona) este un fost jucător portughez de fotbal, acum director sportiv la Benfica
* 1973: Marc Overmars (n. 29 martie 1973) este un fost fotbalist olandez , care în prezent activează în calitate de director sportiv la clubul Ajax Amsterdam.
·         1974: Iulian Sebastian Filipescu (n. 29 martie 1974, Slatina, România) este un fost fotbalist român.

 * 1974: Fabrizio Maria Corona (Catania, 29 Martie 1974) este un antreprenor și un personaj al televiziunii italiane. Numele lui Corona este legat de o serie de investigații efectuate de Procurorul republicii dar în particular, figurează alături de Lele Mora (agent a diferitor ”VIP” din lumea spectacolului ,ulterior achitat de acuzațiile împotriva lui.) ca principal acuzat în ancheta-scandal denumită ”Vallettopoli” pentru extorcare împotriva unor personaje din lumea spectacolului și a sportului, pentru care Curtea Supremă de Casație l-a condamnat, în data de 18 ianuarie 2013, la 13 ani și 2 luni de închisoare. În 18 iunie 2015 va începe perioada de probă cu serviciile sociale de la comunitatea Exodus a lui Antonio Mazzi unde va trebui să execute pedeapsa rămasă de 5 ani.
În 2001 s-a căsătorit cu fotomodelul Nina Moric, și ea mai apoi fiind implicată în scandalul ”Vallettopoli” , din căsătoria lor aducând la lume primul și singurul lor copil Carlos Maria. În 2 aprilie 2007 Nina Moric a anunțat cererea pentru despărțirea legală. Doamna Moric în timpul unui interviu în 2013 și-a mărturisit intenția de a cere dezlegarea nunții religioase cu Fabrizio Corona cu puține zile după despărțirea prevăzută în 14 februarie, pentru că ar dori să se recăsătorească religios și cu un alt bărbat. Chiar în 14 februarie, Corona obține autorizația pentru ieșirea din închisoare iar așa se prezintă în tribunal pentru sentința de divorț, găsind un acord legalizat în 17 aprilie.
Relația lui cu Belén Rodríguez a început în ianuarie 2009 și sa încheiat în aprilie 2012,el a fost de multe ori în centrul bârfei din Italia, stârnind diverse controverse și dispute: de exemplu, în aprilie 2009 paparazzi de la ”Novella 2000” l-au fotografiat gol după ce a avut o relație sexuală cu un fotomodel argentinian consumat într-un loc public din Maldive, stat în care există legea islamică care interzice un astfel de comportament, iar fotografiile au fost publicate în Italia, la 24 aprilie și au stârnit diverse controverse.
* 1976: Cosmin Marinescu (n. 29 martie 1976) este economist român, profesor universitar de economie în cadrul Academiei de Studii Economice din București. Pe data de 22 decembrie 2014, Marinescu a fost numit Consilier Prezidențial pe probleme de politici economice și sociale al Președintelui României. Anterior, el a ocupat funcția de Consilier al Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (în 2012) și pe cea de Consilier al Ministrului Finanțelor Publice (în 2013). El este, de asemenea, fondatorul Centrului pentru Economie și Libertate - ECOL, o inițiativă educațională și de cercetare care își propune promovarea principiilor democrației și ale libertății economice.
* 1976: Gabriel Rasty-Petzalis (n. 29 martie 1976), cunoscut în lumea motorsportului ca Rasty, se numără printre cei mai cunoscuți promotori ai fenomenului off-road din România. El este cel care a obținut, în 2010, în premieră pentru o țară din Europa, recunoașterea offroad-ului ca sport auto. De asemenea, alături de Florin Radu, a înființat Comisia Națională de Off Road din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv. Cu peste 300 de sportivi licențiați, CNOR este cea mai numeroasă ramură FRAS.
* 1978: Cătălin Cursaru (n. 29 martie 1978) este un fost fotbalist român, care a jucat pe postul de atacant
* 1979: György László Gyuszi Balint (n. ,[1] Brașov, România) este un fotbalist din România, retras din activitate, care a evoluat pe postul de fundaș central și care în prezent este antrenor la Metaloglobus București
* 1979: Pieter Merlier (n. 29 martie 1979, Sint-Eloois-Vijve, Belgia) este un fotbalist belgian care evoluează la echipa KSV Oudenaarde pe postul de portar. În România a jucat la Universitatea Craiova.
* 1979: Dorin Semeghin (n. 29 martie 1979, Gura Humorului) este un fotbalist român.
* 1984: Mai Satoda (Satoda Mai (里田 まい?); numele real: Mai Tanaka (田中 舞?); n. , Sapporo, Japonia) este o cântăreață și modeljaponeză, membră a trupei Country Musume.
Soțul ei este jucătorul japonez de baseball Masahiro Tanaka.
* 1987: Claudia Andreatti (n. 29 martie 1987, Trento) este o moderatoare TV și fotomodel italian, care a fost aleasă Miss Italia în 2006.
Andreatti a urmat școala în Pergine și Trient (Trento), iar ulterior a fost un an în El Paso, Texas. După ce a fost aleasă Miss Italia a început să lucreze ca moderatoare la Rai 1. La 9 iulie 2010 s-a căsătorit cu avocatul Enzo La Rocca.
·         1988: Andrei Ionescu (n. 29 martie 1988, Craiova, România) este un fotbalist român care joacă pentru Aizawl FC.

* 1989: Lilia Fisikovici (nume de fată Lilia Tozlovanu; n. 29 martie 1989) este o maratonistă moldoveancă
* 1989: Tomáš Vaclík (n. 29 martie 1989, Ostrava, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fotbalist ceh, care evoluează la echipa spaniolă Sevilla FC pe postul de portar.
* 1990: Florina Pierdevară (n. 29 martie 1990, Craiova) este o alergătoare de semifond specializată pe proba de 800 metri.
* 1991: Fabio Borini (n. 29 martie 1991) este un fotbalist italian, care în prezent evoluează în Serie A la clubul AC Milan, împrumutat de la clubul englez Sunderland.
* 1991: N'Golo Kanté (n. ,[1] Arondismentul 10 din Paris, Franța) este un jucător de fotbal francez, care joacă pe postul de mijlocaș pentru clubul din Premier League Chelsea.


Decese

·         87 i.Hr.: A decedat imparatul Wu din dinastia Han (n.a56 i.Hr), unul din cei mai importanți împărați a din istoria Chinei și al șaptelea din dinastia Han. La naștere a purtat numele de Liu Che, și a urcat pe tron în 141 i.Hr., având o domnie lungă de 54 de ani. A purtat cu succes numeroase războaie, in special din sudul Chinei, care au contribuit la consolidarea statului chinez și la cresterea numarului supusilor sai. În timpul domniei sale confucianismul a fost sprijinit puternic, fiind ridicat la rangul de filozofie oficială a statului, devenind obligatorie în administrație. În aceeași perioadă apare budismul, dar acesta va deveni religie oficială mai tarziu, în anul 65 i.Hr, în timpul domniei lui Han Mingdi.
·         1058: A murit Papa Ștefan al IX-lea; (n.cca 1020), cel de al șaselea papa german al Romei (1057-1058).Papa Ștefan  al IX- lea; ( n.cca 1020) a fost Papa de la 3 august 1057, pana la moartea sa, în 1058. Numele lui laic era Frederick de Lotharingia. A  fost ridicat la functia de cardinal de către Papa Victor al  II- lea  și  pentru un timp a indeplinit  funcția de  împuternicit papal la Constantinopol, pentru o misiune diplomatica,  după închiderea bruscă a bisericilor latine din Constantinopol decretata de Patriarhul de Constantinopol, Mihail Cerularie. Această din urmă temându-se de expansionismul Bisericii Romei, il acuză pe Papa de  erezie. Legații  trimisi de Roma sunt bine primiti de împăratul bizantin, dar Patriarhul refuză să accepte primirea emisarilor Romei. Leon al IX-au murit la 19 aprilie. Separarea Bisericilor din Est și Vest s-a produs  progresiv. Factorii politici, cum ar fi invazia normandă a posesiunilor bizantine din Italia, sau socio-culturali ca aspirația papalității de a domina scena politică, au jucat de-a lungul secolelor un rol cel puțin la fel de important ca și disputele teologice dintre cele doua Biserici. Schisma  a avut loc la  16 iulie 1054 atunci cand cardinalul Humbert Moyenmoutiers si membrii delegatiei saleau fost  excomunicati de patriarhului bizantin  Mihail Cerularie. Aproape imediat uitat, incidentul din iulie 1054 a luat o nouă dimensiune, odată cu Cruciadele. Antagonismul reciproc dintre „latini” și „greci” s-a aprofundat în deceniile urmatoare, mai ales dupa ocuparea Constantinopolului  de către cruciați și constituirea unei  Patriarhii „latine” pe teritoriul Patriarhiei ortodoxe bizantine, care a dus la exilul multor episcopi ortodocși. La cinci zile după moartea Papei Victor al II-lea,Ștefan al IX-lea a fost ales Papa al Romei. A murit la Florența, fiind  succedat de Papa Nicolae al II-lea, desi altii il socot  succesor  al său pe Papa Benedict al X- lea, considerat insa oficial ca un antipapă.
·         1368: Împăratul Go-Murakami al Japoniei (n. 1328)
·         1772: Emanuel Swedenborg, filosof și om de știință suedez (n. 1688)
·         1792: Gustav al III-lea (n. 24 ianuarie 1746 – d. 29 martie 1792[1]) a fost rege al Suediei din 1771 până la moartea sa în anul 1792. A fost fiul cel mare al regelui Adolf Frederick al Suediei și al reginei Louisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederick cel Mare.
În 1766 s-a căsătorit cu Sophia Magdalena a Danemarcei, fiica lui Frederic al V-lea al Danemarcei. Gustav al III-lea a avut doi copii: Gustav IV Adolf rege al Suediei și Carl Gustav duce de Småland mort în 1783 la vârsta de un an.
În timpul succesorilor lui Carol al XIII-lea, Frederic I și Adolf Frederic, Suedia a trecut prin așa-zisa Epocă a Libertății. Puterea politică aparținea în întregime Parlamentului (Riksdag), instituție formată din patru camere: a nobililor, clericilor, burghezilor și țăranilor. Constituționalismul suedez e adesea comparat cu sistemul parlamentar din Anglia secolului al XVIII-lea, dar în practică ele erau foarte diferite. Adolf Frederic, tatăl lui Gustav, a fost descris de un contemporan englez ca având „titlul de rege, dar nu și privilegiile unui supus”. Spre deosebire de omologul său de pe tronul englez, regele suedez nu avea puterea de a convoca sau dizolva parlamentul. El putea numi miniștri, dar nu oricum, ci dintr-o serie de candidați alcătuită de Riksdag; în plus, nu îi putea demite. Din alte puncte de vedere, sistemul suedez prezenta o serie de particularități ce puteau fi considerate „progresiste”: spre exemplu, femeile calificate puteau vota în alegerile pentru cele două camere inferioare.
Gustav preia tronul unei Suedii corupte în februarie 1771. La acel moment, regatul său era al doilea ca întindere pe continent, după Rusia – nu vorbim doar de teritoriul Suediei de azi, ci și de Finlanda și un teritoriu în Germania (nordul Pomeraniei). În Finlanda, proprietarii de pământuri și negustorii erau de origine suedeză, iar în Pomerania populația era vorbitoare de germană și tindea să se identifice cu germanii din sud. În plus, populația regatului lui Gustav era dispersată pe un teritoriu foarte vast, ocupând de fapt mai mult părțile sudice.
Gustav se face remarcat printr-o anumită calitate pe care nu o prea întâlnim la alți monarhi: talentul literar: el a fost cel mai bun dramaturg de limbă suedeză înainte de Johan Strindberg. În plus, era un excelent vorbitor în public, ceea ce s-a dovedit a fi un mare avantaj în fața Riksdag-ului. Totuși, el nu a reușit să inspire celorlalți respect, poate din cauza faptului că era o persoană duplicitară, prefăcută. Ministrul britanic la Stockholm scria despre rege că „viața lui e o permanentă scenă de intrigi și suspiciuni”. Gustav al III-lea nu aprecia loialitatea și avea o tendință de a se întoarce împotriva colaboratorilor, chiar și atunci când aceștia îi rămâneau fideli. De aceea, majoritatea asociaților lui s-au întors împotriva sa.
În Suedia, soarta lui Gustav al III-lea a fost decisă de contextul vremurilor respective: slăbiciunea economică a țării sale, opoziția înverșunată a claselor sociale care, altundeva, ar fi putut fi un sprijin al Coroanei, influența crescândă a curentului revoluționar din Franța. Astfel, chiar dacă ar mai fi trăit, Gustav al III-lea nu ar fi putut merge, probabil, atât de departe precum și-ar fi dorit. În plus, el este liderul de secol XVIII care, mai mult decât alți contemporani de-ai săi, anticipează trăsăturile îngrijorătoare ale politicii tipice primei jumătăți a secolului XX.
* 1794: Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz[1] de Condorcet, (n. 17 septembrie 1743, la Ribemont[2] - d. 29 martie 1794 la Bourg-la-Reine[3]), a fost un filosof, pedagog, matematician, politolog, economistși om politic francez.
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei Caritat. Familia Caritat era originară din localitatea Condorcet[4] din Dauphiné
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet s-a născut la 17 septembrie 1743, la Ribemont, în Picardie. Tatăl său a murit pe când era foarte tânăr. Mama sa, o femeie foarte credincioasă, l-a încredințat, pentru a fi educat, colegiului iezuit din Reims, apoi colegiului de Navara[6], de la Paris. Condorcet s-a distins repede prin capacitățile sale intelectuale. Primele sale distincții publice pe care le-a primit au fost la matematici. La vârsta de 16 ani, capacitățile sale de analiză au fost remarcate de D'Alembert și Clairaut, și, în curând, a devenit elev al lui D'Alembert.
În anul 1786, Nicolas de Condorcet a luat-o în căsătorie pe Sophie de Grouchy[7], sora viitorului mareșal de Grouchy, el însuși cumnat al lui de Cabanis.
În 1789, când Revoluția a izbucnit în Franța, Condorcet a avut un rol major, el, mare apărător al numeroaselor cauze liberale, care spera reconstruirea raționalistă a societății. După căderea Bastiliei (14 iulie 1789), Condorcet a fost ales în Consiliul municipal al Parisului, iar în 1791, a fost ales reprezentant al Parisului în sânul Adunării Legislative[16], după ce a cerut stabilirea Republicii, devenind chiar secretarul Adunării. Este cu Brissotinii[17]. Adunarea a adoptat, pentru sistemul educativ al națiunii, structura pe care o propunea Condorcet: a introdus noțiunea fundamentală de laicitate a învățământului. A propus chiar și o schiță de constituție, pentru noua Franță. În afară de aceasta, Condorcet a luat partea activă a cauzei femeilor, pronunțându-se pentru dreptul de vot al femeilor, într-un articol publicat în Journal de la Société, în anul 1789, și publicând, în 1790, articolul De l’admission des femmes au droit de cité.
Curând însă, Condorcet s-a găsit într-o postură proastă. Două curente de gândire se confruntau, privitor la modul de reformare a statului francez: Girondinii și Iacobinii, aceștia din urmă fiind conduși de Maximilien de Robespierre. Condorcet, care făcea parte din Girondini, a votat contra executării lui Ludovic al XVI-lea, dar nu a fost nici un partizan al clemenței, cerând condamnarea fostului monarh la galeră, pe viață, idee, pe care, de altfel, doar el o susținea.
Girondinii au pierdut controlul Adunării, în favoarea Iacobinilor, în 1793. În anul 1793, face parte din Convenția Națională, de unde Girondinii sunt curând proscriși, prin contribuția decisivă a lui Marat[18]. Iacobinul Marie-Jean Hérault de Séchellesa propus atunci o nouă constituție, foarte diferită de cea elaborată de Condorcet. Dar Condorcet a criticat-o, ceea ce a dus la condamnarea sa pentru trădare. La 3 octombrie 1793, un mandat de arestare a fost eliberat contra lui.
Mandatul de arestare emis contra sa l-a forțat pe Condorcet să se ascundă. Și-a găsit refugiu, timp de cinci luni, la locuința Doamnei Vernet, situată pe strada Servandoni, de la Paris. A profitat de răgazul oferit de refugiu pentru a scrie una din lucrările sale cele mai apreciate de posteritate: Esquisse d’un tableau historique des progrès de l’esprit humain[19], care a fost publicat postum, în 1795.
La 25 martie 1794, și-a părăsit ascunzătoarea, convins fiind că aici nu mai este în siguranță și a încercat să părăsească, pe ascuns Parisul. A fost arestat la Clamart, două zile mai târziu, și dus în închisoare la Bourg-Égalité (Bourg-la-Reine). Două zile mai târziu, a fost găsit mort, în celula sa. Circumstanțele morții sale au rămas enigmatice (sinucidere, crimă, boală)
* 1832: Maria Theresa de Austria-Este (Maria Theresia Josefa Johanna; 1 noiembrie 1773 – 29 martie 1832) a fost arhiducesă de Austria și prințesă de Modena. A fost regină a Sardiniei ca soție a lui Victor Emanuel I al Sardiniei.
S-a născut la palatul regal din Milano ca fiica cea mare a Arhiducelui Ferdinand de Austria, guvernator al Milano și fiu al împărătesei Maria Tereza a Austriei. Mama ei a fost Maria Beatrice Ricciarda d'Este, moștenitoarea ducatului de Modena.
Maria Theresa s-a căsătorit la 25 aprilie 1789 la vârsta de 15 ani cu Prințul Victor Emanuel în vârstă de 29 de ani, viitorul rege Victor Emanuel I. Relația lui a fost una fericită.
Ea a fost prietenă apropiată cu Marie Clotilde a Franței, soția Prințului Carol Emanuel de Piemont. De asemenea, a fost prietenă cu Ducesa de Chablais. La momentul căsătoriei soțul ei era Duce de Aosta. Cuplul a avut șase fiice și un fiu, care a murit de tânăr. După invazia Savoiei de către Napoleon în 1798, împreună cu familia a plecat în Toscana, apoi în Sardinia.
·         1870: Paul-Émile Botta, consul, arheolog francez (n. 1802)
·         1891: A murit pictorul francez neoimpresionist Georges Seurat; (n. 2 dec. 1859).
·         1892: William Bowman, chirurg, histolog englez (n. 1816)
·         1912 - A încetat din viaţă, pe drumul de întoarcere de la Polul Sud, ofiţerul şi exploratorul britanic Robert Scott (n.1868), după ce fusese devansat cu doar o lună de norvegianul Roald Amundsen în competiţia pentru atingerea în premieră a acestei locaţii antarctice. Robert Falcon Scott (n. 6 iunie 1868 — d. 29 martie 1912) a fost un ofițer englez, explorator al Antarcticii, cunoscut și datorită faptului că a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen de a ajunge primul la Polul Sud, pierzându-și viața la întoarcere împreună cu cei 4 membri ai expediției
* 1913: Heinrich al XIV-lea, Prinț Reuss (germană Heinrich XIV Fürst Reuß jüngere Linie; n. ,[1] Coburg, Germania[2] – d. ,[1]Schleiz, Germania[3]) a fost Prinț Reuss Linia Tânără din 1867 până în 1913.
Heinrich al XIV-lea s-a născut la Coburg, Saxa-Coburg și Gotha și a fost al șaselea copil al Prințului Heinrich al XIV-lea Reuss (1789–1867) și a Prințesei Adelheid Reuss de Ebersdorf (1800–1880).
După decesul tatălui său, la 11 iulie 1867, a moștenit tronul principatului.
În 1902 a devenit regent al celeilalte linii Reuss, din cauza disabilității fizice și mentale a Prințului Heinrich al XXIV-lea Reuss de Greiz (accidentat în copilărie). După decesul său, fiul său a continuat să fie regent până la abolirea monarhiei germane în 1918.
La 6 februarie 1858, la Karlsruhe, Heinrich al XIV-ea s-a căsătorit cu Ducesa Agnes de Württemberg (1835–1886), copilul cel mic al Ducelui Eugen de Württemberg din a doua căsătorie cu Prințesa Helene de Hohenlohe-Langenburg.
Ei au avut doi copii:
  • Heinrich al XXVII-lea, Prinț Reuss (10 noiembrie 1858 – 21 noiembrie 1928), căsătorit în 1884 cu Prințesa Elise de Hohenlohe-Langenburg, a avut copii.
  • Prințesa Elisabeth Reuss de Schleiz (27 octombrie 1859 – 23 februarie 1951), căsătorită în 1887 cu Prințul Hermann de Solms-Braunfels, a avut copii.
A doau oară s-a căsătorit moganatic la 14 februarie 1890 cu Friederike Graetz (1851–1907). Împreună au avut un fiu:
  • Baronul Heinrich de Saalburg (4 niembrie 1875 – 23 februarie 1954), căsătorit în 1924 cu Margarethe Groenwoldt, n-a avut copii.
* 1926: Constantin Rădulescu-Codin (1 noiembrie 1875, Zgripcești, județul Argeș - 29 martie 1926, Priboieni, județul Argeș) este un folclorist.
Debutează ca folclorist în 1896, publicând o poezie populară în Convorbiri literare, și editorial în același an, cu volumul Din Muscel. Cântece poporane. Colaborează la Albina, Ion Creangă, Neamul românesc literar, Sămănătorul, Ramuri, Șezătoarea, Foaia interesantă etc. Culege proză populară, îndeosebi legende, pe care le include în mai multe volume: Dăfii, snoave și povești (1904, în colaborare cu Șt. Duțescu), Legende, tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel (1910), Îngerul românului. Povești și legende din popor (1913), Făt-Frumos. Povești (1913), Vine roata la știrbină. Povești, snoave și legende (1914), Cojocul lui Sărăcilă (1925), Cal de zmeu, Leu paraleu și alte povești, legende, pilde, snoave din popor (1926), Din trecutul nostru. Legende, tradiții și amintiri istorice etc.
Opera literară
  • Monografia comunei Priboieni-Muscel, Câmpulung, 1904;
  • Comorile poporului. Literatură, obiceiuri și credințe, Câmpulung, 1906;
  • Cuvântări pentru popor, I, Câmpulung, 1906;
  • Școalele din județul Muscel în timpul războiului și ocupațiunii 1916-1917 și 1917-1918, Câmpulung, 1918;
  • Comuna Corbii din Muscel și locuitorii săi, Pitești, 1921;
  • Muscelul nostru. Lămuriri asupra rostului și cuprinsului monografiei județului și celor 63 comune, Câmpulung, 1922;
  • Muscelul nostru, volumul I: Comuna Corbii și locuitorii săi, Câmpulung, 1922;
  • Dragoslavele (în colaborare cu I. Răuțescu), Câmpulung, 1923;
  • Câmpulungul Muscelului, Câmpulung, 1925.
Culegeri
  • Din Muscel. Cântece poporane, I, prefață de G. Coșbuc, București, 1896;
  • O seamă de cuvinte din Muscel, introducere de Gustav Weigand, Câmpulung, 1901;
  • Dăfii, snoave și povești, Craiova, 1904 (în colaborare cu Șt. Duțescu);
  • Sărbătorile poporului, cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele. Culegere din părțile Muscelului, București, 1909 (în colaborare cu D. Mihalache);
  • Legende, tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel, București, 1910;
  • Cântece voinicești și ostășești, București, 1910 (în colaborare);
  • Îngerul românului. Povești și legende din popor, București, 1913;
  • Făt-Frumos. Povești, București, 1913;
  • Vine roata la știrbină. Povești, snoave și legende, București, 1914;
  • Chira Chiralina. Cântece bătrânești, București, 1916;
  • Chită Bondoc. Schițe și povești din popor, București, 1916;
  • Cântece din război zise de flăcăi și fete mari între 1914-1919, Câmpulung, 1919;
  • Cojocul lui Sărăcilă, București, 1925;
  • Din trecutul nostru. Legende, tradiții și amintiri istorice, București;
  • Cal de zmeu, Leu paraleu și alte povești, legende, pilde, snoave din popor, București, 1926;
  • Nevasta leneșă și alte povești, legende, pilde, snoave din popor, București, 1926;
  • Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii Muscelului, București, 1929;
  • Povești, ediție îngrijită și prefață de Virgiliu Ene, București, 1957;
  • Literatură populară, volumul I: Cântece și descântece ale poporului, ediție îngrijită de Ioan Șerb și Florica Șerb, prefață de Dan Simonescu, București, 1986.
* 1929: Elena Caragiani-Stoienescu (n. 13 mai, 1887, Tecuci – d. 29 martie1929, București) a fost prima femeie aviator din România[1].
A fost fiica doctorului Alexandru Caragiani, angajat al spitalului din Tecuci. În anul 1913 își ia licența în drept, devenind una dintre primele femei din România licențiată în științe juridice.[2]
Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion Wright adus special în țară pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație,[2] iar brevetul de pilot aviator cu numărul 1591 din 22 ianuarie 1914 i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională la 22 ianuarie 1914, în Franța, după ce a urmat Școala de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene de la Băneasa, fondată de prințul Valentin Bibescu și apoi Școala civilă de aviație a lui Roger Sommer, care funcționa la Mourmelon le Grand (Paris) (1913).
Deoarece autoritățile române nu i-au admis să zboare Elena Caragiani pleacă în Franța și devine primul corespondent de război din lume, care scrie „reportaje din avion”. Ulterior face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani (26 februarie 1914). Revenită în țară în 1916, deși autoritățile române nu i-au admis să zboare ca pilot, au acceptat-o ca infirmier la Iași și, ulterior, la Tecuci. Fără să mai aștepte sfârșitul războiului, se hotărăște să plece iar în Franța, pentru a-și relua cariera de reporter, unde se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se stabilește la Paris.
Când se îmbolnăvește de tuberculoză, revine în țară unde își află sfârșitul. Este înmormântată într-o criptă la Cimitirul Bellu.[2]
Pasiuni: echitația,[3] având ca profesor pe locotenentul de cavalerie Mircea Zorileanu
  • Fotocopie a brevetului de pilot-aviator emis la 22 ianuarie 1914 pe numele Elena Caragiani-Stoinescu în Franţa
    •  
  • Portret Elena Caragiani-Stoienescu
* 1932: Vicențiu Bugariu (n. 4 aprilie 1908 în comuna Lunga, județul Timiș-Torontal – d. 29 martie 1932, în Timișoara) a fost un publicist și istoric român, preocupat de figurile culturale importante ale Banatului. A fost redactor și colaborator la ziarul Vestul din Timișoara, secretar al Sindicatului pentru Organizarea Exportului de Animale din Timișoara, funcționar la Biblioteca Academiei din București.
Vicențiu Bugariu s-a născut în comuna bănățeană Lunga, județul Timiș-Torontal, în familia țăranului Nicolae Bugariu.
A absolvit Liceul Moise Nicoară din Arad și a urmat apoi cursuri de drept, litere și filozofie la Universitatea din București. A murit prematur, în urma unei endocardite acute.
* 1938: Constantin Isopescu-Grecul sau Constantin cavaler de Isopescu-Grecul (germană Constantin Ritter von Isopescu-Grecul)); cu prenumele ortografiat uneori Konstantin, iar numele Isopescul-Grecul ori Isopescu Grecu; în ucraineană Константин Ісопискуль-Грекуль; n. , Cernăuți, Austro-Ungaria – d. , Cernăuți, Regatul României) a fost un jurist, politician, jurnalist și industriaș de origine română, născut în Austro-Ungaria. Începând din 1907, el a reprezentat în mod neîntrerupt regiunea Bucovina și circumscripția românească Storojineț–Boian–Cernăuți în Camera Deputaților din Austria, participând la evenimentele politice ale Primului Război Mondial. A fost în general cunoscut drept un legiuitor reformator și un politician moderat, care a respins formele radicale ale naționalismului românesc și a căutat în principal să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar Isopescu-Grecul s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul. În 1908, Isopescu-Grecul a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat. Ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare a acestuia în privința cauzei naționale.
El a fost atras mai aproape de naționalism în timpul războiului mondial. A denunțat persecutarea românilor din Transilvania și a fost dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. La sfârșitul anului 1918, Isopescu-Grecul încă sprijinea autonomia sau independența Bucovinei și Transilvaniei în dauna unirii cu Regatul României, promovând Doctrina Wilson. În timpul dezordinilor din Viena, de după război, el și Iuliu Maniu au organizat unități de apărare formate din români încorporați în Armata Comună, care au acționat ca o forță polițienească și au restabilit ordinea. Odată procesul de unire dintre Bucovina–Transilvania și România fiind inițiat, Isopescu-Grecul a acceptat rezultatul. A continuat să servească drept consul român la Viena și Praga în cea mai mare parte a Războiului româno-ungar, când a fost favorabil stabilirii unei alianțe trainice între România și forțele ungare conservatoare.
În 1920, Isopescu-Grecul s-a întors în Bucovina în calitate de consilier al guvernelor românești și ca investitor în industria forestieră. A revenit în politică opt ani mai târziu, când s-a alăturat Partidului Național-Țărănesccondus de Iuliu Maniu și a fost pentru scurtă vreme membru al Camerei Deputaților. În 1930–1933, a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți, instituție pe care a reprezentat-o și în Senatul României.
S-a născut într-o familie nobiliară românească din Cernăuți, tatăl său – conservator, Dimitrie fiind director de liceu și bunicul său preot ortodox român.[1] Mama sa, Aglaia Constantinovici-Grecul, era fiica lui Ghideon Ritter von Grecul, arhimandrit și înalt oficial guvernamental.[2][3] Constantin a avut o soră, Aurelia – care s-a căsătorit cu austriacul Johann Wenzel Patzit - și 3 frați: Emanoil, Eusebie și Gheorghe — aceștia devenind primul profesor, al doilea medic și al treilea militar de carieră. Constantin a fost adoptat de către unchiul său matern – Temistocle Grecul - și, prin urmare, și-a adăugat la nume particula „Grecul”.[4]
Viitorul om politic a urmat școala în orașul său natal, după care s-a înscris la Universitatea din Cernăuți. În jurul anului 1892a început să scrie sub pseudonimul Constantin Verdi (sau doar Verdi) în presa română din Bucovina, cu articole în Încercări Literare și mai târziu în Gazeta Bucovinei.[5] Tot sub acest pseudonim a publicat prima și singura sa poezie.[6]
S-a căsătorit în anul 1897 și a avut un fiu și o fiică.
În ultimii săi ani, Isopescu-Grecul a fost implicat în intrigile dintre ruteni și comunitățile ucrainene, sprijinindu-i pe Casian Bohatereț și Evghen Kozak ca reprezentanții autorizați ai celor dintâi.[71] În aprilie 1935 au circulat zvonuri că ar fi părăsit PNȚ și că ar fi aderat la Frontul Românesc, de extremă dreaptă. Isopescu-Grecul a negat această afirmație și a respins antisemitismul economic al Frontului, insistând asupra faptului că el îi consideră evreii români ca fiind patrioți și că statutul lor de cetățeni români a fost „foarte important” pentru el. De asemenea, s-a descris pe sine însuși ca un „un simplu soldat, dacă nu chiar o ordonanță a Partidului Național Țărănesc și, prin urmare obișnuit cu disciplina”.[74]
Isopescu-Grecul a murit în orașul său natal la începutul anului 1938.[3][31][70] Una din ultimele sale misiuni a fost aceea de delegat al corpului academic din România în Regatul Italiei.[75] Într-un necrolog publicat în aprilie 1938, Iorga a recunoscut că Isopescu-Grecul a fost un „bun român” și un legiuitor „impasibil și imparțial”, caracterizându-l ca fiind un exponent al „corectului birocratism austriac”.[6] În contrast cu Iorga, Constantin Argetoianu – partener de guvernare al acestuia - nu l-a apreciat pe Isopescu-Grecul în memoriile sale, caracterizându-l drept „un escroc antipatic

·         1952: I.A. Bassarabescu, prozator român (n. 1870)

 * 1957: Joyce Cary (n. 7 decembrie 1888 - d. 29 martie 1957) a fost un romancier și artist irlandez. În romanele sale, continuă tradiția englezădin secolul al XVIII-lea și din epoca victoriană
Tema principală a operei sale non-conformiste o constituie afirmarea individului într-un mediu social ostil, plin de conflicte.
  • 1932: Aissa izbăvită ("Aissa Saved")
  • 1933: Un oaspete american ("An American Visitor")
  • 1936: Vrăjitoarea africană ("The African Witch")
  • 1939: Domnul Johnson ("Mister Johnson")
  • 1940: Charley, comoara mea ("Charley is My Darling")
  • 1941: O casă plină de copii ("A House of Children")
  • 1941: Uimire ("Herself Surprised")
  • 1942: A fi pelerin ("To Be a Pilgrim")
  • 1944: Botul calului ("The Horse's Mouth")
  • 1946: Lumina lunii ("The Moonlight")
  • 1949: O bucurie înfricoșată ("A Fearful Joy")
·         1963: A decedat botanistul Traian Savulescu, presedinte al Academiei Roman; (n.1889). Traian Săvulescu (n. 2 februarie 1889, Râmnicu Sărat), a fost un biolog și botanist român, fondator al Școlii românești de fitopatologie, primul care a făcut cunoscută în România flora Arabiei și Palestinei, membru și președinte al Academiei Române.

 * 1964: Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg (2 februarie 1879 – 29 martie1964) a fost membră a Casei de Holstein-Gottorp. A fost singurul copil al lui Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg și a primei soții a acestuia, Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, care a ajuns la vârsta adultă.
Sofia Charlotte ("Lotte") este cel mai bine cunoscută pentru mariajul ei nefericit și mediatizat cu Prințul Eitel Friedrich, al doilea fiu al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei. Mai târziu, căsătoria s-a terminat prin divorț; Sofia Charlotte se va recăsători câțiva ani mai târziu cu Harald van Hedemann, un fost ofițer de poliție.
·         1971: A decedat scriitorul Dimitrie Panaitescu (Perpessicius), poet si critic literar, editor de marca al operei lui Mihai Eminescu, membru titular al Academiei Romane; (n.1891). A semnat  cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. A fost profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck. A colaborat la revistele   Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul. De asemenea a  ținut cronica literară la Radio între 1934-1938. si a fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al revistei Manuscriptum.
S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Iannina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902. Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu.
În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de filologie modernă. În primul an de facultate a lucrat ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu.
În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate.

În 1914 obține licența în filologie romanică la Universității din București.
A debutat cu schița „Omida - Din lumea celor care se târăsc”, o replică la volumul Din lumea celor cari nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911.
A debutat ca poet cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara, un fel de anagramă compusă din inițiala prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).
Culegerea de note intitulată Repertoriu critic (1925) a fost publicată într-o revistă de bibliografie. Notele completau imaginea poetului cu aceea a iubitorului de cărți și a criticului. Volumul Scut și targă apărut în 1926, dezvoltă teme inspirate din experiența războiului și de vremurile care au urmat.
Carcatură a lui Perpessicius realizată de către Victor Ion Popa
  • Mențiuni critice, vol. I-V (1928 - 1946)
  • Itinerar sentimental (1932)
  • Dictando divers (1940)
  • Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana
  • Mențiuni de istoriografie literară și folclor (1948 - 1956)
  • Alte mențiuni de istoriografie literară și folclor (1957 - 1967)
  • Opere, vol. I-XII (1966 - 1983)
  • Lecturi intermitente (1971)
  • Eminesciana (1971)
  • Patru clasici (1974)
  • 12 prozatori interbelici (1980)
  • Scriitori români, vol. I-II (1989)

 * 1974: Platon Chirnoagă (n. 1894, Com.Poduri, jud. Bacău, România – d. 1974, Stuttgart, Germania) a fost un general, om politic și istoric militar român.[2] Gen. Platon Chirnoagă a fost ministru de război în așa-zisul Guvernul Național Român de la Viena (10 decembrie 1944 - 8 mai 1945)
Platon Chirnoagă s-a născut în data de 24 octombrie 1894, în Comuna Poduri, jud. Bacău, unul din cei opt copii ai învățătorului Gheorghe Chirnoagă și al soției acestuia, Olimpia. Unul din frații săi Eugen Chirnoagă, (1891 - 1965) va deveni un chimist cunoscut, profesor universitar și rector al Universității Politehnica din București. Fiul acestuia, Marcel Chirnoagă, (1930 - 2008) va fi unul din cei mai mari graficieni români. Un alt frate al viitorului general, Mihail Chirnoagă, (1913 - 1948) va deveni un cunoscut prozator și critic literar.
Participă la Primul Război Mondial la acțiunile ofensive din Transilvania, de retragere și de consolidare a frontului în Moldova (1916 - 1918), ca sublocotenent în Regimentul 17 Obuziere, și în 1919 la operațiunile militare din Ungaria.[1] După încetarea ostilităților activează în cadrul Marelui Stat Major, și ulterior ca profesor (1938-1939) și comandant al Școlii de aplicație a artileriei (1939).[1]
În cel de-al Doilea Război Mondial participă cu Armata a 3-a la luptele din Bucovina, nordul Basarabiei, Nistru, Transnistria, Sevastopol, Crimeea, Kuban, și Cotul Donului.[1][4]
La 20 octombrie 1944, în timp ce se afla la comanda Diviziei 4 Infanterie în capul de pod de la Szolnok, în timpul luptelor de pe Tisa, divizia este încercuită de puternica Divizie 24 de blindate germane, cea mai mare parte a efectivelor, împreună cu comandantul, fiind luați prizonieri.[1][4]
În data de 10 decembrie 1944, la Viena, la Hotelul Imperial, a fost constituit Guvernul Național Român de la Viena, ca reacție la guvernul instaurat în țară în urma loviturii de stat de la 23 august 1944. Scopul principal al noului guvern era de a organiza o armată care să lupte contra invadatorului sovietic, armată formată din voluntari recrutați dintre prizonierii de război români capturați de germani sau din cei veniți la muncă sau instruire în Germania.[5] Gen. Platon Chirnoagă intră în acest guvern în calitate de ministru de război. În această calitate, a reușit formarea și trimiterea pe frontul de la Oder a unui regiment de voluntari români (martie 1945), în timp ce al doilea era gata de plecare pe front, iar al treilea era în curs de formare în tabăra de la Kaufholz. În data de 8 mai 1945, .[3][6] ,după capitularea Germaniei, gen. Platon Chirnoagă a fost internat în lagărul de la Gleisenbach, de unde va fi eliberat în aprilie 1947. După eliberare va locui în Austria, Franța, și din 1968 la Stuttgart, în Germania.[2]
În 21 februarie 1946 a fost judecat în lipsă și condamnat la moarte, în baza Legii 312/1945, în cel de-al doilea lot al "criminalilor de război", principalii acuzați din "lotul" de 11 persoane, fiind acuzat că a făcut parte din "guvernul fantomă" de la Viena, constituit de Horia Sima, președintele completului de judecată fiind un anume Fărcuțiu.[7]
Gen. Platon Chirnoagă s-a stins din viață, duminică 24 martie, 1974, departe de țară, în care nu s-a mai întors niciodată, fiind înmormântat vineri, 29 martie, la Cimitirul Neuer Friedhof Buchrein lângă Stuttgart în Germania. Slujba a fost oficiată de preoții, D. Em. Popa (Freiburg), Vasile Zăpârțan (München - asasinat ulterior din ordinul lui Nicolae Ceaușescu) și Dr. Florian Müller
În data de 1 noiembrie 1944, în timp ce se găsea în prizonierat, generalul Platon Chirnoagă este vizitat de liderul legionar Vasile Iașinschi, care îi propune să preia sarcina de a înființa, organiza și conduce, o armată care urma să se opună ocupantului sovietic, formată din prizonieri de război români capturați de germani și din militari ce urmau diverse stagii de instruire în Germania. Armata, ce urma să se numească Armata Națională Română (pe scurt, ANR) urma să se bazeze exclusiv pe voluntari. Pentru legionari, cei care răspunseseră primii apelului german de a crea un guvern român în exil și o armată națională de rezistență contra ocupantului sovietic, era esențial ca această armată să fie realmente națională, și nu condusă de un general german. Generalul Platon Chirnoagă a acceptat această ofertă, deși nu avusese anterior nici un contact cu mișcarea legionară. Organizarea acestei armate urma să înceapă odată cu constituirea unui guvern național român.[6]
Formarea unui prim regiment român, nu a fost autorizată până pe 3 noiembrie 1944, de către Biroul Central Operațional al SS.(SS – Führung Hauptamt), specificându-se că scopul final este crearea unei divizii. Majoritatea prizonierilor provenind din Divizia a 4-a, a preferat să rămână în captivitate, așteptând sfârșitul războiului, de teama represaliilor ulterioare, spre deosebire de legionari, care s-au înrolat în marea majoritate. La conducerea acestei divizii ce urma să se formeze, a fost desemnat SS Standartenführer Ernst Alfred Ludwig, născut în România. Spre deosebire de alte unități ale armatei germane, pe care naziștii urmăreau să le constituie, divizia română a fost concepută în așa fel încât să fie lansată cât mai repede în luptă. Conducerea primului regiment de infanterie român al ANR, a fost încredințată tot unui ofițer german, respectiv, comandantul Gustav Wegner. Comanda celor două prime batalioane a fost încredințată căpitanilor români Dreve și Opriș, cărora li s-a echivalat gradul cu cel de Hauptstürmführer SS.[6]
Imediat după formarea Guvernului Național Român de la Viena, oficial în 10 decembrie, soldații, ofițerii și subofițerii Regimentului 1 Român al ANR, au depus jurământul de credință, față de Adolf Hitler, în calitate de comandant suprem al armatei germane, (dar numai în ceea ce privește lupta contra sovietilor și comunismului) și față de Horia Sima, în calitate de șef al Guvernului Național Român. Spre sfârșitul anului, propaganda făcută de legionari, dar și de către generalul Platon Chirnoagă, a început să dea rezultate, tot mai mulți prizonieri români oferindu-se să reia lupta contra trupelor sovietice. [6]
Echiparea acestei divizii cu mijloace de transport și armament performant lăsa mult de dorit, datorită lipsurilor tot mai acute pe care le resimțeau trupele germane spre sfârșitul războiului. La începutul lui 1945, SS Standartenführer Ernst Alfred Ludwig a fost înlocuit la comanda ANR cu SS Standartenführer Wilhelm "Willy" Fortenbacher, datorită unor neînțelegeri dintre primul și gen. Platon Chirnoagă, care dorea ca unitățile ANR să fie majoritar compuse din etnici români.
* 1982: Carl Orff (n. 10 iulie 1895, München, Regatul Bavariei - d. 29 martie1982, München, Republica Federală Germania) a fost un compozitor german cunoscut pentru muzica sa educațională și de teatru.
S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială.
A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk(Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție.
Mormântul lui Carl Orff în Andechs - Bavaria
În faimoasa sa lucrare oratorio-mime Carmina Burana (1937) (libret inspirat din texte vechi medievale găsite la biblioteca mănăstirii Benediktbeuern - Germania) a pus poezia secolului al XIII-lea pe muzică simplă, construită în jurul unor ritmuri viguroase, pulsante, bogate uneori. Celelalte opere ale sale includ opera de basm Die Kluge („Isteața”) (1943) și fragmente austere ca Antigona (1949).
A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs.
Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert.[12]
Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional.[13]
Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profite din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nici o dovadă pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând de acea teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani.
·         1993 - A murit Edgar Papu, specialist în literatură comparată şi filosof al culturii (n.13.09.1908).

 * 1995: Brad Segal (17 noiembrie 1935 Odobești, România - 29 martie 1995) a fost un om de știință, poet și filosof român.
A publicat, în țară și străinătate, peste 180 de lucrări științifice, a scris 45 de cursuri universitare, manuale și monografii și a scos 26 de brevete de invenții.[1]
Dr. inginer, profesor la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galați acesta a fost medaliat de Comisia Internațională a Industriilor Agricole din Paris (1968).
1957 - asistent la disciplina Tehnologia conservelor vegetale, Institutul Politehnic din Galați;
1959-1968 - șef lucrări, titular cursuri Tehnologia și utilajul industrializării fructelor și legumelor și Tehnologia generală a produselor alimentare;
1965 - doctor inginer în Microbiologie industrială, cu teza "Complexul enzimatic al mucegaiurilor ce se dezvoltă pe struguri", conducător prof. dr. doc. Dumitru Moțoc;
1968 - conferențiar la disciplinele Tehnologia conservării fructelor și legumelor și Tehnologia generală în industria alimentară;
1968 - secretar științific al Facultății de Tehnologia Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă Galați;
1971 - conducător doctorat pentru domeniul Tehnologia industriilor alimentare;
1975 - profesor universitar la Universitatea din Galați;
1985 - primește distincția de Profesor universitar evidențiat cu titlu onorific acordat de Ministerul Educației și Învățământului;
1987 - distins cu Diploma de onoare a Ministerului Educației și Învățământului pentru creativitate și eficient în învățământ;
1991 - primește Diploma Uniunii Medicale Balcanice pentru cercetarea științifică în domeniul alimentelor de protecție.
·         1996: Mircea Herivan, eseist și scriitor român (n. 1930)




·         1999 - A murit cântăreţul american de jazz Joe Williams (n.12.12.1918).
* 2003: Tadao Horie (13 septembrie 1913 - 29 martie 2003) a fost un fotbalistjaponez.
·         2009: A decedat Maurice Jarre, compozitor francez (n. 1924). Maurice Jarre (n. 13 septembrie 1924, Lyon, Franța) a fost un compozitor și dirijor francez,  cunoscut mai ales pentru coloanele sale sonore de la  filmele Lawrence of Arabia (1962), Doctor Zhivago (1965) și A Passage to India (1984). Pentru toate trei a câștigat premiul Oscar. Alte coloane sonore memorabile includ  filmele The Message (1976), Dead Poets Society (1989) și Ghost (1990).





Sărbători

  • În calendarul ortodox: Sf Sfințiți Mc Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul; Sf Mc Iona și Varahisie
  • În calendarul romano-catolic: Sf. Eustasiu, abate
  • În calendarul Greco-catolic: Ss. Marcu, episcop, martir, Chiril, diacon, martir, și însoțitorii lor († 362)


RELIGIE ORTODOXĂ 29 Martie

 Sf Sfințiți Mc Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul; Sf Mc Iona și Varahisie
Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor
    Despre pătimirea Cuviosului Marcu, Episcopul Aretusiei, Sfântul Grigorie de Nazianz scrie în întâiul său cuvânt asupra urâtului de Dumnezeu Iulian Paravatul (Apostatul) astfel:
    Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgâneascăla calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei.
    Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgâneasca începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363).
    Văzând Sfântul Marcu pe poporul aretusienilor, care se ridicase asupra lui, că nimic bun nu gândeşte, s-a hotărât să fugă îndată, nu pentru că era cuprins de frică, ci ascultând porunca Domnului, prin care ni se porunceşte a fugi din cetate şi a da loc prigonitorilor. Pentru că, deşi creştinii sunt tari, viteji şi cu răbdare, li se cade a se îngriji pentru a lor mântuire şi pe prigonitori a-i cruţa, că nu dintr-a lor vrăjmaşă răutate, de care sunt plini, lor înşile mai mare pierzare să-şi înmulţească.
    Dar, văzând pe mulţi duşi şi târâţi pentru dânsul, iar pe mulţi de cruzimea cea cumplită a muncitorului petrecând în primejdie sufletească, bărbatul cel ales n-a suferit ca, pentru a lui fugă şi pierzare, alţii să se primejduiască. De aceea, mai bine şi mai cu înţelepciune sfătuindu-se în sine, s-a întors şi de bunăvoie s-a dat poporului şi împotriva vremii celei cumplite a venit ca la un război. Deci, acolo ce fel de cruzimi nu erau? Ce fel de muncă nu se scornea? Că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor.
    Se purta bătrânul cel sfinţit, pătimitorul cel de bunăvoie, prin cetate înaintea tuturor, fiind cinstit pentru bătrâneţe, dar mai cinstit pentru viaţa sa îmbunătăţită. Deci era purtat prin cetate de toţi, de oricare vârstă şi rânduiala, şi chinuit de toţi, de bărbaţi şi de femei, de tineri şi de bătrâni şi de câţi rânduiau lucrurile poporului în cetate şi câţi erau însemnaţi cu orice cinste. Şi tuturor una le era sârguinţa: ca în mânie şi în cruzime unul pe altul să se întreacă. Şi toţi socoteau a fi lucru mare ca să-l împresoare cu multe munci şi să-l biruiască pe tarele nevoitor bătrân, care se împotrivea la toată cetatea.
    Deci, a fost târât pe uliţe, împins în noroi, adăugându-i la munci dosădirea cu ocară, fiind tras de păr şi de celelalte părţi ale trupului, de la copil la copil. Iar la locul cel de muncă fiind spânzurat şi împins, împungeau aceia vitejescul lui trup cu cuţite şi cu suliţe, având acea privelişte ca râs şi jucării. Şi cu nişte unelte de muncire picioarele lui le-au străpuns până la oase, apoi cu aţe de în foarte subţiri şi foarte ţări i-au desfăcut unghiile. După aceea, ridicându-l gol sus într-o coşniţă, cu miere şi cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arşiţa mare de soare, albinele şi viespile îl mâncau.
    Şi, cu cât fericitul se topea de cumplitul zăduf al soarelui, cu atât mai cumplit pătimea de împungerea albinelor şi a viespilor. Iar, fiind bătrân cu anii, se arăta tânăr în acea nevoinţă de chinuire, neschimbându-şi strălucirea feţei sale, ci mai vârtos având o îndulcire din muncile acelea şi de muncitori îşi bătea joc. Încă şi acest lucru vrednic de pomenire se povesteşte despre dânsul, că se mângâia văzându-se sus spânzurat pentru Hristos, iar pe aceia fiind jos. Şi era cu atât mai sus de cei ce-l munceau, încât nici o durere nu simţea în sine, ca şi cum ar fi fost altul, iar nu el pătimind unele ca acelea. Şi pătimirea să o socotea a fi slavă, iar nu primejdie. Dar pe cine o privelişte ca aceea nu l-ar fi adus la umilinţă, chiar de ar fi avut prea mică milostivire şi iubire de oameni? Însă nu se putea aceea, de frica muncitorilor şi mânia împăraţilor.
    Aşa răbdând sfântul pentru capiştea cea risipită, n-a dat nici un ban muncitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credinţă a răbdat nişte munci ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preţ pe capiştea cea risipită, cerând ca, ori tot preţul în aur să le dea, ori iarăşi capiştea să le-o zidească. S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credinţă mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârşească cele poruncite, căci prin răbdarea să, încet biruindu-i, ei micşorau câte ceva din preţul acela, încât acum foarte puţin cereau de la dânsul, putind cu înlesnire să le dea. Şi cu împotrivire se certau între dânşii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din preţul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru bună credinţă a intrat în nevoinţa pătimirii.
    Se vorbeşte că eparhul Aretusiei, măcar că era cu credinţa elin, însă pătimirile cele de multe feluri ale Sfântului Marcu neputând a le suferi, a zis către împărat cu îndrăzneală: "Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?" Cu acest fel de bărbăţie, eparhul şi împăratul se ruşinau. Iar tiranul aretusienilor ajunsese până la atâta groază şi răutate, încât întrecea pe toţi, chiar şi pe aflătorul şi îndemnătorul răutăţii, pe diavol, îl covârşea.
    Şi Teodoret zice că aretusienii, văzând puterea cea tare a minunatului şi Sfântului bătrân Marcu, s-au schimbat în blândeţe, minunându-se de răbdarea lui cea atât de mare şi, dezlegându-l, l-au lăsat liber. Apoi, ascultând cuvintele lui cele învăţătoare, au învăţat sfânta credinţă şi s-au făcut cu toţii creştini.
    Iar despre Sfântul Chiril, diaconul, acelaşi Teodoret povesteşte astfel, zicând: Răutatea cea făcută de elini în Fenicia, cine poate s-o spună fără de lacrimi? Căci în cetatea Iliopolis acel urât neam ce are de hotar Libanul, aducându-şi aminte de Chiril diaconul, care, pe când împărăţea Constantin, aprinzându-se cu dumnezeiască râvnă, pe mulţi idoli ce se cinsteau în acea cetate i-a sfărâmat, nu numai l-au ucis, ci, şi pântecele lui tăindu-l în bucăţi, pe cele dinăuntru au îndrăznit a le muşca cu dinţii de mânie.
    Însă nu a fost tăinuită fapta aceea de Atotştiutorul Dumnezeu, ci au luat vrednică pedeapsă pentru răutăţile lor. Căci, câţi au îndrăznit a face aceea, toţi până la unul au căzut ucişi. Întâi şi-au pierdut limbile, pentru că s-au rănit şi, putrezind în gură, au căzut, iar la sfârşit orbind toţi de vederea ochilor; deci, cu nişte primejdii ca acestea s-a arătat puterea dreptei credinţe celei adevărate. Iar în Ascalon şi în Gaza, cetăţile Palestinei, mai întâi la bărbaţii cei împodobiţi cu cinstea preoţească, apoi şi la femeile şi fecioarele cele sfinţite lui Dumnezeu, spintecându-le pântecele, le-au umplut cu orz şi le-au aruncat la porci spre mâncare. O muncire fără de omenie ca aceea au făcut. Deci, sfinţilor mucenici li s-au pregătit cununile biruinţei în împărăţia lui Hristos, iar muncitorilor veşnică muncă în iad, care îi va apuca pe ei cu răsplătirea dreaptă a adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Sfinții Mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, și Chiril, diaconul ‒ drumul spre sfințenie


Stând împotriva închinătorilor la idoli, Sfântul Marcu a reușit, prin răbdarea sa, să îi întoarcă pe chinuitori la dreapta credință. Sfântul Chiril, însă, a pierit tăiat în bucăți de sabia păgânilor.
În împărăția marelui Constantin, Sfântul Marcu, episcop al Aretuselor, a luptat pentru apărarea dreptei credințe și a stricat o capiște idolească. Pentru a scăpa de mânia păgânilor, la porunca Domnului, a fugit din cetate, dar nu a răbdat să vadă cum cei rămași suferă, astfel că s-a întors, ca la război. Supus la nenumărate chinuri, purtat prin cetate spre batjocura tuturor, a fost apoi spânzurat, trupul fiindu-i împuns cu sulițe. A fost uns cu miere și dat spre înțepare albinelor, dar sfântul le răbda pe toate ca pe slavă și măriri, și nu ca pe bătaie de joc.
Așa s-au minunat cei care l-au chinuit și, lăsându-l liber, s-au făcut toți creștini, învățând de la el cele de folos. Pe Sfântul Chiril, diacon în cetatea Iliopolis, nu l-au cruțat, însă, închinătorii la idoli, ci, pentru îndrăzneala lui de a fi stricat capiștile idolești, l-au tăiat bucăți. Iar toți cei care i-au curmat viața au pierit, la rândul lor, uciși.
Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie şi cei împreună cu dânşii († 327) – Aceşti cuvioşi părinţi au pătimit în Persia în vremea regelui Sapur II (310-381).
Lăsându-şi mănăstirea s-au dus în cetatea Varavol unde se aflau întemniţaţi sfinţii mucenici Zapidan, Lazăr, Marufan, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Sivedin şi Sava şi i-au îmbărbătat în pătimirea lor pentru Mântuitorul Hristos. Iona şi Varahisie au fost prinşi şi judecaţi la Masdrat, Sirot şi Marmisie, mai marii preoţilor persani pentru că nu au jertfit soarelui. Sfinţii au fost supuşi la chinuri până la moarte, primind cununa muceniciei împreună cu cei aflaţi în închisoare.



 PSALMII

 PSALMII 101 - 105
Psalmul 101
1.Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
2.Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3.În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4.Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5.Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6.De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7.Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8.Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
9.Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10.Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11.Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12.Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
13.Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
14.Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15.Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
16.şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
17.Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
18.Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
19.Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
20.Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21.Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
22.Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
23.Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
24.Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
25.Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26.Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27.Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.
28.Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.
29.Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.


Psalmul 102
1.Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17.Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.


Psalmul 103
1.Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2.Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ş i cu o haină;
3.Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4.Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5.Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6.Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7.Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8.De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9.Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10.Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11.Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12.Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13.Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14.Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15.Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16.Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17.Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18.Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20.Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21.Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22.Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23.Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24.Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25.Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26.Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27.Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28.Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29.Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30.Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31.Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32.Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33.Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34.Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35.Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36.Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.


Psalmul 104
1.Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui.
2.Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui.
3.Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.
4.Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi fala Lui, pururea.
5.Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui.
6.Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacob, aleşii Lui.
7.Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pământul judecăţile Lui.
8.Adusu-şi-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de neamuri,
9.Pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac.
10.Şi l-a pus pe el lui Iacob, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică,
11.Zicând: "Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale".
12.Atunci când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor
13.Şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor,
14.N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le:
15."Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei".
16.Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu.
17.Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif.
18.Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui.
19.Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a liberat pe el.
20.Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui,
21.Ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească.
22.Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacob a locuit ca străin, în pământul lui Ham.
23.Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui.
24.Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi.
25.Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales.
26.Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham.
27.Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui;
28.Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor;
29.Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.
30.Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor.
31.Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor;
32.Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor.
33.Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr.
34.Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor,
35.Şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli.
36.Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav.
37.Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese.
38.Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea.
39.Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei.
40.Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă.
41.Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui.
42.Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie.
43.Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit,
44.Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.


Psalmul 105
1.Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2.Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?
3.Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.
4.Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,
5.Ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta.
6.Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate.
7.Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie.
8.Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui.
9.El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu;
10.El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmaşului;
11.Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas.
12.Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui;
13.Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui;
14.Ci au fost cuprinşi de mare poftă, în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă.
15.Şi le-a împlinit cererea lor şi a săturat sufletele lor.
16.Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului.
17.S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron.
18.Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi.
19.Şi au făcut viţei în Horeb şi s-au închinat idolului.
20.Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă.
21.Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,
22.Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie.
23.Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă.
24.Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui,
25.Ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului.
26.Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu
27.Şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile.
28.Au jertfit lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele morţilor
29.Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei.
30.Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia
31.Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac.
32.Apoi L-au mâniat pe El la apa certării şi Moise a suferit pentru ei,
33.Că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui.
34.N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul;
35.Ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor
36.Şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit.
37.Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor,
38.Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge.
39.S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor.
40.Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa
41.Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei.
42.Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mâinile lor.
43.De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor.
44.Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor,
45.Şi şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a căit după mulţimea milei Sale;
46.Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei.
47.Izbăveşte-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta.
48.Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI - ZIUA 20 - 29 Martie
Plăcintă cu roşii
Pentru aluat:
·       30 g drojdie de bere
·       1 ½ ceaşcă apă caldă
·       1 linguriţă zahăr
·       Sare
·       4 ½ ceşti făină
Pentru umplutură:
·       4-5 roşii bine coapte
·       Cimbru sau tarhon
·       5-6 căţei usturoi tăiaţi feliuţe subţiri
·       5 linguri ulei
Se pregăteşte un aluat ca pentru pâine. Într-un lighenaş cu făină se pune drojdia care s-a dizolvat în ½ ceaşcă apă cu zahăr, sarea şi 1 lingură de făină. Se pune restul de apă caldă şi se frământă cât să se obţină un aluat potrivit de moale. Se lasă apoi o jumătate de oră la loc cald să crească.
          Între timp se pregăteşte umplutura. Se decojesc roşiile şi se îndepărtează seminţele, se taie felii subţiri şi se lasă în strecurătoare să se scurgă bine. Se sărează şi se amestecă cu 2 linguri ulei şi cu cimbrul sau tarhonul.
          Se frământă din nou aluatul, se întinde cât forma şi se aşază în ea după ce a fost tapetată cu ulei. Se lasă o jumătate de oră să crească la loc cald, după care se toarnă deasupra roşiile, usturoiul feliuţe şi restul de ulei.
          Se dă la cuptor bine încins timp de 40m minute.
          Se seveşte rece.

A.   SALATE
Salată de ridichi negre
·       1 ridiche neagră mare
·       Sare
·       Ulei
·       Măsline
Se curăţă ridichea, se spală şi se dă pe răzătoare; se pune într-o salatieră, se amestecă cu sare după gust şi ceva ulei şi se garniseşte cu măsline.

B.    SOSURI
Pentru reţetele de azi nu este necesar să pregătim un sos separat.

C.    BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de roşii
·       1 ceaşcă orez
·       1 l suc de roşii
·       2 linguri ulei
·       1 morcov
·       Sare
·       1 lingură zahăr
·       1 legătură pătrunjel
Într-un litru de apă se fierb orezul şi morcovul timp de 20 minute.
          Se adaugă sucul de roşii, uleiul, sarea, zahărul şi pătrunjelul tocat mărunt.
          Se mai lasă să dea câteva clocote.

D.   MÂNCĂRURI
Ardei şi roşii  umpluţi cu sămânţă de dovleac
·       1 kg ardei gras de mărime potrivită
·       1 kg roşii
·       Orez ( câte ½ ceaşcă mică pentru fiecare ardei sau roşie mare)
·       2 ceşti ulei
·       4 cepe tocate mărunt
·       6 căţei usturoi pisaţi
·       1 vânătă curăţată şi tocată ca ceapa
·       1 legătură pătrunjel
·       Pulpa din mijlocul roşiilor pregătite pentru umplut
·       2 ceşti suc de roşii
·       Sare
·       Piper
·       200 g sămânţă de dovleac preparată ca mai jos
Se spală zarzavaturile, se deschid în partea de sus, ardeilor li se scoate cotorul şi seminţele, iar roşiile se golesc de pulpă.
          În fiecare se pune puţin zahăr.
          Se călesc în ulei ceapa şi vânăta. Se adaugă jumătate din sucul de roşii şi din pulpa de roşii. Se adaugă puţină apă şi când dă în fiert se pune orezul şi celelalte ingrediente.
          Sămânţa de dovleac se pregăteşte astfel: se decojesc seminţele de dovleac şi se pun într-o cratiţă la prăjit fără ulei. Se râşnesc dup ce s-au răcit până se obţine un praf.
          200 g din acest praf se adaugă la umplutura de orez.
          Se lasă să se umfle puţin orezul.
          Se umplu ardeii şi roşiile, fără a se îndesa, ţinând cont că orezul se mai umflă.
          Se aşază în tavă şi se presară sare, piper, ulei şi restul de pulpă de roşii şi se dau la cuptor.
          Se obţine astfel una dintre cele mai gtustoase mâncăruri.

E.     DULCIURI
Desert din fructe crude
·       4 mere
·       1 pumn de stafide
·       4 linguri de zahăr
·       20 nuci măcinate
·       Lămâie
·       Frişcă vegetală
Se rad merele pe răzătoare fără coajă, se amestecă cu stafidele, zahărul, nucile măcinate, zeama de lămâie şi sucul de fructe.
          Compoziţia se pune în cupe şi se acoperă cu frişcă vegetală.

          Se serveşte rece.



ARTE 29 Martie

MUZICĂ 29 Martie

Pearl Bailey, actriţă şi cântăreaţă americană




Donny Conn, vocalist american (The Playmates)
The Playmates -



Eden Kane (Richard Sarstedt), cântăreţ britanic




Vangelis





Mike Shepstone, baterist şi compozitor american (I Rokes)





Terry Jacks, vocalist, chitarist, compozitor şi producător canadian (Chessman, Poppy Family)
Poppy Family -



Bobby Kimball (Robert Toteaux), vocalist şi compozitor american (Toto, Far Corporation)
Far Corporation: 




Dan Bittman (Holograf)
HOLOGRAF:



Andy Parker, baterist britanic (UFO)
UFO - 



Cântăreţul american de jazz Joe Williams
Big Joe Williams - 




Maurice Jarre, compozitor francez



ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Best Rock Love Songs 70's, 80's, 90's Playlist - Best Slow Rock Love Songs Of All Time



Восточный Очаровательный Романтический Релакс 2019




POEZIE 29 Martie

Elena Farago
Date biografice
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.
Distincții
·         Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
·         Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
·         Premiul Internațional „Femina” (1924)
·         Premiul Național pentru Literatură (1938)
·         Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.
Volume de versuri
·         Versuri (1906)
·         Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
·         Traduceri libere (1908)
·         Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
·         Șoaptele amurgului (1920)
·         Poezii alese (1924)
·         Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
·         Poezii (1937)
Volume pentru copii (versuri și proză)
·         Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
·         Copiilor (1913)
·         Din traista lui Moș Crăciun (1920)
·         Bobocica (1921)
·         Să nu plângem (1921)
·         Să fim buni (1922, proză)
·         Ziarul unui motan (1924, proză)
·         Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
·         A ciocnit un ou de lemn (1943)
·         Într-o noapte de Crăciun (1944)
·         4 gâze nazdravane (1944)
·         Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.
Traduceri
Maurice Maeterlinck, traducere Elena Farago, Justiția, București, Editura Alcalay, 1915.


Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, -
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum...

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci...

O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii, -
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi...

De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini, -
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini. 


Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim. 




Şi iar mi-i sufletul la tine

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer... 


Virgil Carianopol
Biografie Virgil Carianopol
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal - d. 6 aprilie 1984) a fost un poet român.

Versuri avangardiste (Un ocean, o frunte in exil), lirica neoclasica, traditionalista (Flori de spini, Elegii si elegii) si care exalta sentimentul national ( Stergar Romanesc); memorialistica ( Scriitori care au devenit amintiri). 

Oltean de fel, strănepot, după mamă, al lui Iancu Jianu, născut la Caracal, în 29 Martie 1908, învaţă carte la "Liceul Ionită Assan" din urbea-i natală, până ce absolvă clasa III-a, când lasă baltă si învătătură şi tot, şi pleacă în lume, cu toate ca deabia împlinise patrusprezece ani. După ce trece timp de doi ani printr'o sumedenie de peripeţii, este prins, când voia să treacă granita ceho-slovacă, întorcându-se acasă, pe scurtă vreme şi ajungând după câţiva ani de pribegie, elev al Şcoalei de artificieri dela Arsenalul Armatei.

Dragostea de libertate si de cultură îl subjugă, începându-si activitatea de scriitor cu deplin succes, dela întâii pasi, ieşind la iveală printr'o notă aparte de dragoste de tara, păstrată în toate operele sale de până acum.

A colaborat la numeroase reviste literare.

A dat la lumina un prim volumas de "Versuri" în 1933, după care a venit frumosu-i mănunchiu de poezii "Scrisori catre plante" (1937) editat de "Fundaţiile Regale pentru arta si literatură Regele Carol II" si distins cu "Premiul de poezie S. S. R." din acelasi an.

Plecare spre ţărmuri necunoscute

Ma dezlipesc de lumea voastra
De tot ce este îndaratul meu,
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin întristari, mereu.

Plec într-o lume noua, undeva
Departe, peste mari-spre nesfârsit.
Nu stiu nici eu unde ma-ndeamna
Destinul care mi-a fost harazit.
Acolo va fi altfel, mai mult soare...
Domnite albe mi-or întinde mana
si-n noaptea calda, parfumata,
Va rasari mai zâmbitoare luna.

Corabia, cu pânzele întinse,
Cu pieptul alb, straluminat, deschis,
Despica apele albastre, zboara
In departare, spre un cer de vis.

Adio, mama! Ramas-bun, prieteni!
Mi-e strânsa inima, îndurerata,
Ca n-am puterea sa va iau cu mine,
Dar tot am sa va chem odata! 



Primăvara

Din somnul lor, de noapte-ntunecosă
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorate pana jos.

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi.

Se simte iarăşi morosul cîmpiii,
Din nou aruncă soarele pojarul
La cântecul înalt al ciocârliii,
Ies roadele cu capetele-afară.

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii,
În codrii cucii iar au năvălit,
Se bat cu cântul, păsăsrile-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi. 





Tare-am fost

Tare-am fost, un om ca nimeni altul,
Un sucit mereu, un stramba-drum,
Mi-am dorit, cand eram jos, cu-naltul,
Iar de-acolo, unde sint acum.

Toata viata mi-o traii bolnava.
Am fost mare, doar cand eram" mic."
Am suit cand am cazut din slava
Si-am cazut voind sa ma ridic.

N-am cerul la nimeni niciodata,
Chiar de-a fost sa rabd, in viata mea.
Am dat totul fara nici o plata,
Nevoind nimic sa mi se dea.

N-am lovit in nimeni.Mai-nainte
Am izbit in mine pentru-a sti
Cat ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-as lovi

Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind,
Un vulcan, afara stins intr-una,
Inauntru, insa, clocotind. 




Constanţa Buzea
Biografie Constanţa Buzea
S-a născut la 29 martie 1941 în Bucureşti.

A urmat Facultatea de Limba şi Literatura română din Bucureşti (1963-1969). Redactor la revistele Amfiteatru, Viaţa studenţească (din 1973) şi România literară (din 1990). În afară de volumele menţio­nate, a mai publicat: “Leac pentru îngeri” (1972), “Poeme” (1977), “Umbră pentru cer” (1981), “Planta memoria” (1985), “Cheia închisă” (1987), 

“Ultima Thule” (1990), precum şi câteva apreciate cărţi pentru copii. Premiată de mai multe ori de Uniunea Scriitorilor. Premiul Naţional “Mihai Eminescu”, în 2001.


1961-1977 - căsătorită cu poetul Adrian Păunescu, cu care are doi copii, Ioana (n.1967) şi Andrei Alexandru (n. 1969) 

Aprilie

În aplecare, tâmplă după tâmplă
Ochii albaştri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.

Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.

Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre şi gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut,

Şi-n mare taină puiul de lăcustă
Ciopleşte la vioara lui de lut. 


Iubire

E timpul sa te treci în viata umbrei
Unde sunt strânse cete de cuvinte
Unde un dor de tine te cuprinde

Tu poti însingura coline sfinte
Si nu poti fi trecuta cu vederea
Calda ca lâna, palida ca mierea

Acestei linisti pretul nu i-l cere
Zidita fie gura care minte
Razbunatoarea, simpla mea putere!

E timpul sa primesti culori promise
De plopii, de paianjenii din vise,
Si de tristeti în sine compromise. 


Păcatul trufiei

Agita pomii pasari mari
Si via sângele divin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.

Din toamna-n tomna ma ridic,
Si parca nu mai stiu sa vin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.

Aceste vorbe de cules
Le simt dorinte, le spun chin,
Iubirea mea se împlini
Atît de dreapta în destin.

De ce nu sunt, cum ar parea,
Nefericita în declin!
Pîna la mine este mult
Pîna la moarte mai putin. 


Dimitrie Panaitescu (Perpessicius), poet si critic literar
Biografie
Perpessicius (pseudonimul literar al lui Dimitrie S. Panaitescu) s-a născut la 21 octombrie 1891 în Brăila. Mama sa, Elisabeta (născută Daraban), îşi avea obârşia în comuna Cucora, judeţul Suceava. Tatăl, Ştefan Panait, era originar din Ianina. În timpul Războiului pentru Independenţă din 1877, se stabileşte la Brăila, unde, datorită faptului că ştia turceşte şi greceşte, ocupă funcţia de dragoman. După absolvirea şcolii primare, în 1902, Perpessicius devine elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Examenul de bacalaureat şi l-a susţinut în 1910, în toamna aceluiaşi an înscriindu-se la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, la secţia de filologie modernă.
Debutează în anii de facultate, cu schiţa Omida. Din lumea celor care se târăsc, semnatăVictor Pribeagu şi apărută în revista brăileană „Flori de câmp” la 20 iulie 1911, urmată mai târziu de poezia Reminiscenţă, publicată în aprilie 1913, în „Versuri şi proză”, unde pseudonimul folosit e D. Pandara. Îşi ia licenţa în 1914 şi obţine un post de funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919). Avându-l ca naş literar pe Gala Galaction, e prezent cu versuri în „Cronica” (26 decembrie 1915), unde va folosi pentru prima dată pseudo­nimul Perpessicius, care l-a consacrat în literatura română şi care înseamnă „cel tăbăcit de suferinţă”, „cel copleşit de durere”. La intrarea României în război, a fost mobilizat şi trimis, cu Regimentul 38 Infanterie, pe frontul din Dobrogea, unde participă efectiv la lupte.
În octombrie 1916 este grav rănit la mâna dreaptă, transportat la spitalul din Botoşani, unde medicul francez Dufreche îi salvează mâna de la amputare integrală prin rezecţia cotului.De acum înainte Perpessicius avea să scrie cu mâna stângă. Întors la Bucureşti după terminarea războiului, scoate, împreună cu Dragoş Proto-popescu, Scarlat Struţeanu, Tudor Vianu etc., revista „Letopiseţi” (1918-1919). Aici începe să publice ciclul de versuri izvorât din experienţa războiului şi care va intra în 1926 în primul său volum de versuri, Scut şi targa.
În 1919 şi-a susţinut examenul de capacitate, în toamna aceluiaşi an fiind numit profesor de limba şi literatura română la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. În ianuarie 1920 este transferat la Liceul Militar din Târgu Mureş, iar în septembrie, mutat la Şcoala Normală de Băieţi din Brăila. Vine la Bucureşti în 1922, devenind în 1929 titularul Catedrei de limba şi literatura română la Liceul „Matei Basarab”, unde va funcţiona până în 1951. Şi-a început activitatea de cronicar literar la ziarul „Ro­mânul” din Arad, inaugurând rubrica „Săptămâna biblio­grafică”. Colaborează apoi la „Sburătorul”, „Cugetul românesc” şi „Flacăra”. O fructuoasă etapă pregătitoare a viitoarelor „menţiuni critice” o constituie scrisul la „Buletinul cărţii” (1923-1924).
Foiletoanele sunt reunite în întâiul său volum, Repertoriu critic, apărut în 1925. Mai este prezent în „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice” a lui Camil Petrescu, la „Mişcarea literară”, al cărei director era Liviu Rebreanu, la „Ideea europeană”, „România nouă”, „Salonul literar” şi „Viaţa literară”. La sfârşitul anului 1925 preia conducerea „Universului literar”, asigurând-o până spre sfârşitul anului 1927. Intră apoi în redacţia ziarului „Cuvân­tul”, unde aproape 7 ani deţine rubrica „Menţiuni critice”, mai târziu fiind câteva luni (noiembrie 1940 – ianuarie 1941) şi director al publicaţiei.
De la începutul anului 1934 până în 1938 susţine cronica literară în emisiuni radiofonice. Îi ies de sub tipar volumele Menţiuni critice (I-V, 1928-1946), Dictando divers (1940) şi Jurnal de lector completat cu Eminesciana (1944), îngrijeşte şi prefaţează ediţia Opere de Mateiu I. Caragiale (1936), în această perioadă începând să pregătească mo­numentala ediţie Opere de Mihai Eminescu (I-VI, 1939-1963). În 1940 i s-a decernat Premiul Naţional pentru literatură.
După 1944 a colaborat la ziarul „Victoria” al lui N.D. Cocea, la revista „Lumea”, condusă de G. Călinescu, apoi la „Viaţa românească”, în al cărei comitet de direcţie este ales în 1948. În paginile revistelor „Tânărul scriitor” şi „Luceafărul” îşi reia rubrica „Menţiuni critice”, iar în „Gazeta literară” iniţiază o nouă rubrică, „Lecturi intermitente”.
Studiile de istorie literară elaborate în această perioadă, ca şi cronicile consacrate literaturii contemporane sunt incluse în Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1957) şi în seria Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (I-III, 1961-1967), precum şi în volumul Lecturi intermitente (1971). În 1945 fusese ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1955 membru activ, fiind numit în 1957 director general al Bibliotecii Academiei Române. De numele lui Perpessicius este legat Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, pe care l-a întemeiat în 1957 şi căruia i s-a consacrat până la sfârşitul vieţii ca director şi ca fondator, în 1970, al revistei „Manuscriptum”.
Asemenea lui G. Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, a căror individualitate s-a impus în primul rând în domeniul criticii şi istoriei literare, Perpessicius a pătruns în literele româneşti prin intermediul poeziei. Lirica sa aparţine epocii de după primul război mondial, în care literatura română simte pulsaţia noilor orientări şi tendinţe estetice, în direcţia simbolismului şi, în genere, a modernismului. Străin de orice evazionism şi exotism, evitând formulările criptice, noţiunile abstracte şi sugestiile vagi, poetul utilizează simbolurile numai ca mijloace metaforice, proiectându-le permanent în sfera realului, legându-le de împrejurări şi stări sufleteşti trăite. Aşa cum mărturiseşte, lirica sa este „biografică prin excelenţă”, izvorâtă „din stricta realitate”, ceea ce i-a asigurat o sporită forţă emotivă.
În 1923, când revista „Spre ziuă” îl solicită să îndeplinească, în paginile ei, serviciul unei „registraturi de cărţi româneşti”, adică al unei cronici permanente, Perpessicius face, în articolul inaugural, intitulat în tinda unei registraturi, o profesiune de credinţă: „Voi plivi însă orice prejudecată sectară şi mă voi sili să comentez orice operă, din orice zonă ar veni [...]. Voi alunga cât mai hotărât, ca pe-o Satană, ipocrizia şi, vorbind de o scriere, voi căuta să transcriu cât mai lămurit ecourile abia distincte, voi vorbi, cu alte cuvinte, cu pasiune, dispreţuind sau lăudând după împrejurări [...]. Dacă blamul va fi de multe ori surâzător, în loc să fulgere a spaimă ca-n Apocalipsă, entuziasmului meu însă nu-i voi pune frâu şi slobod îl voi lăsa să măsoare zările.”
Perpessicius face parte din categoria numelor stimate de toată lumea şi neglijate de toţi pentru că nu stârnesc controverse. I se recunosc politicos meritele, atunci când împrejurarea o cere şi este lăsat fără regrete în grija specialiştilor, nici aceasta excesivă de altfel. În timp ce în jurul lui Călinescu, spre exemplu, spiritele se încing şi articolele se aprind unul de la altul, ca ţigările,posteritatea lui Perpessicius se rezumă la variaţiuni pe două teme: editorul lui Eminescu şi …restul (istoricul literar: prea generos, criticul: prea artist, poetul: prea erudit).
Moare la 29 martie 1971, Bucureşti
Opera literară
Repertoriu critic, Arad, 1925;
Scut şi targa, Bucureşti, 1926;
Menţiuni critice, Bucureşti, I-V, 1928-1946;
Itinerar sentimental, Bucureşti, 1932;
Dictando divers, Bucureşti, 1940;
Jurnal de lector completat cu Eminesciana, Bucureşti, 1944;
Menţiuni de istoriografie literară şi folclor, Bucureşti, 1957;
Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, I-III, Bucureşti, 1961-1967;
Opere, volumele I-IV, Bucureşti, 1966-1971, vol. V-XII, ediţie îngrijită de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1972-1983;
Memorial de ziaristică, Bucureşti, 1970;
Eminesciana, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1971;• Lecturi intermitente, Cluj, 1971;
Patru clasici, prefaţă de Edgar Papu, Bucureşti, 1974;
Menţiuni critice, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, 1976;
12 prozatori interbelici, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1980;
Lecturi străine, ediţie îngrijită şi prefaţă de Dumitru D. Panaitescu, Bucureşti, 1981;
Scriitori români, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Andrei Rusu, Bucureşti, 1986-1990.
Antologii
Antologia poeţilor de azi, I-II, cu 70 de chipuri de Marcel Iancu, Bucureşti, 1925-1928 (în colaborare cu Ion Pillat); ediţie îngrijită de Ion Nistor, prefaţă de Cornelia Pillat, Bucureşti, 2000.
Ediţii
Mateiu Caragiale, Opere,prefaţa editorului, Bucureşti, 1936, Craii de Curtea-Veche, prefaţa editorului, Bucureşti, 1965;
Mihai Emi­nescu, Opere, I-VI, introducerea editorului, Bucureşti, 1939-1963;
Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele, Bucureşti, 1952.
Traduceri
De la Chateau­briand la Mallarme, ediţie îngrijită şi prefaţă de traducător, cu portrete de Rudolf Rybiczka, Bucureşti, 1938; ediţie îngrijită şi postfaţă de Dumitru D. Panaitescu, Cluj Napoca, 1976.



Ce ţintirim cuminte…

Ce ţintirim cuminte, ce răposaţi de treabă!
Urcăm agale dealul şi nimeni nu ne-ntreabă
Cine suntem, de unde venim şi ce ne mână
Să poposim pe plaiul acesta într-o rână.
Ne aşezăm pe iarba crescută-ntre morminte
Şi descifrăm pe-o cruce cu două oseminte
Încrucişat săpate: un an, o zi, un nume -
Unicele vestigii care-i mai ţin de lume.
Ulcele hârbuite cu resturi de tămâie
Stau risipite-n iarbă, şi pe la căpătâie,
O tufă de scoruşe a scăpărat amnarul,
Cucuta şi pelinul au strâns întreg amarul
Şi-amurgul ce umbreşte cu pânzele-i declinul
Preface într-o seră de moaşte ţintirimul.
Dar Mureşul e-n vale cu apa-i cătrănită.
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuita,
Ne-aşteaptă să ne treacă pe cellalt ţărm, cu bacul,
Şi ni-i aşa de bine, că-aici ne-am face vacul,
Şi-n ostrovul de tihnă ne-am veşnici hodina,
De n-ar grăbi podarul şi n-ar scădea lumina.»

Distihuri pentru Ixion

Nu-l mai văzusem dinainte de război
Pe flaşnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Cu toţii-n mahala-l credeam defunct şi-ades
Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
Când mai alaltăieri, subit, mi s-a părut
C-aud un timbru de flaşnetă cunoscut.
Ciulii urechile, dar ce anacronism!
Nu-nţelegeam acest acces de romantism:
Nu mai era romanţă şi nici vals străvechi
Această melodie ce-mi venea-n urechi.
Cuprins de îndoieli, la poartă-am alergat:
Era tot el, cu-aceleaşi zdrenţe îmbrăcat,
Cu-acelaşi papagal decolorat de timp
Ca şi-un drapel plouat în tot acest răstimp.
Pusese jos flaşneta şi-nvârtea atent
Un marş foarte frecvent pe vremea-mi de student.
Deşteaptă-te, române!? şi am zâmbit amar.
O! scumpul meu, o! bietul meu serenadar,
Pe ce tărâmuri, prin ce tainic emisfer
Ai rătăcit de parc-ai fi căzut din cer?
Cum, n-ai aflat că astăzi toţi s-au deşteptat?!
Roteşte-ţi ochii şi priveşte ce palat
Şi-a ridicat băcanul ce stătea-n bordei!
Nu vezi ce plină-i casa de lachei?
La scară nu vezi ce automobil
Aşteaptă să preumble pe copil?
Curând şi doamna va ieşi-n balcon,
Urmată de o doică şi-un cocon.
Va asculta pierdută în extaz,
Cu fruntea rezemată de pervaz,
Şi-ţi va plăti cu-un leu-fără-cusur
Planeta ce i-a fost de bun augur…!
Se-opreşte brusc din cântec şi, netam-nesam,
În vreme ce prieteneşte-l dăscăleam.
Mă lasă şi dispare-ncet-încet,
Nemângâiat şi grav ca umbra din Hamlet.»



TEATRU/FILM 29 Martie

Sanziana si Pepelea - Vasile Alecsandri: 


Cu Violeta Andrei

Biografie Violeta Andrei

Actrița Violeta Andrei a absolvit Institutul de Arta Teatrală si Cinematografică in anul 1965 si a debutat la Teatrul Giulești, actualul Teatru Odeon, apoi a jucat pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din capitală. A interpretat zeci de roluri, printre care Roxana din Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, Ana Petrovna in Ivanov de A.P. Cehov, Ilona din Joc de pisici de Orkeny Istvan, Laura din Menajeria de sticla de Tennessee Williams, Dana din Ancheta asupra unui tânăr care nu a făcut nimic de Adrian Dohotaru, Elmira din Tartuffe de Moliere, Madeleine Bejart din Cabala bigotilor de Mihail Bulgakov, etc.
S-a căsătorit din facultate cu Ștefan Andrei, fost ministru de Externe, in 1990 a fost îndepărtată din Teatrul Bulandra.
A debutat in cinematografie in 1966, cu filmul Golgota si a jucat apoi in peste 60 de filme românești, dar si in filme străine.
La televiziune a jucat in seriale ca Mușatinii, Saltimbacii, Neînfricații, Un agust in flăcări, Amantul marii doamne Dracula, Lumini si umbre, Păcatele Evei (2005 ).
A înregistrat zeci de cântece la radio, are un disc numit Muzica din film - Violeta Andrei, a cântat pentru coloana muzicala a filmelor Veronica si Veronica se întoarce.

Filme cu Violeta Andrei
Vezi filme
·         Despre IULIAN MIHU, așa cum a fost; Despre NOI, așa cum suntem / (2009) - ea insasi
·         Nimeni nu-i perfect (2008) - Mada
·         Pacatele Evei (2005)
·         Ariane Ferry (2004) - Lydie Bringuier
·         Simpozionul (1995)
·         Băiatul cu o singură bretea (1991)
·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984)
·         Amurgul fantanilor (1983)
·         Ca-n filme (1983)
·         Fram (1983)
·         Râdeți ca-n viață (1983)
·         Comoara (1982) - Zamfira
·         Wilhelm Cuceritorul / Glorie și onoare (Cucerirea Angliei) (1982)
·         Capcana mercenarilor (1981)
·         Cowboys (1981)
·         Lumina palidă a durerii (1981) - Florenţa
·         O lume fără cer (1981)
·         Saltimbancii (1981)
·         Blauvogel (1979)
·         Clipa (1979)
·         Al patrulea stol (1978)
·         Brațele Afroditei (1978)
·         Severino (1978)
·         Aurel Vlaicu (1977) - Elena Caragiani
·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - inginera Ioana
·         Regăsire (1977)
·         Casa de la miezul noptii (1976)
·         Im Staub der Sterne / In pulberea de stele (1976) - Rall
·         Ma-ma / Mama (1976) - Randunica-mama

·         Nunta insangerata / (1976)

  Nunta insangerata / (1976)


Eu, Tu Si Ovidiu 1977: https://youtu.be/dgtaCw_jL-M;

O lume fără cer (1981)





Wilhelm Tell - Friedrich Schiller 1953


Privighetoarea - H C Andersen

Cu Valer Dellakeza

 Biografie

 Valer Dellakeza (n. 29 martie 1942, Craiova, Dolj) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film și televiziune. Este actor al Teatrului Național Craiova, dar și al "Teatrului Dramatic Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. A interpretat - în aproape cinci decenii de activitate - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Marin Sorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dumitru Radu Popescu și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Eugen Ionescu, Maxim Gorki, A.P. Cehov. A colaborat cu regizori celebri ai scenei românești printre care Silviu Purcărete, Vlad Mugur și Gábor Tompa.
Este unul din numele mari ale teatrului craiovean și național primind numeroase premii și aprecieri critice în țară și străinătate. În anul 2000 a primit premiul UNITER pentru rolul Truffaldino din piesa "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, și tot cu aceasta ocazie a fost declarat cel mai bun actor al anului de către Asociația Internațională a Criticilor de Teatru din România. [1]
Începând cu anul 2004 este numit Societar de onoare al Teatrului Național Craiova.
Filmografie:
  • Divorț... din dragoste (1992)
  • "Tănase Scatiul" regia Dan Pița;
  • "Rug și flacără" regia Adrian Petrungenaru;
  • "Buzduganul cu trei peceți" regia Constantin Vaeni;
  • "Aurul alb" regia Constantin Drăgănescu;
  • "Hotel de lux" regia Dan Pița;
  • În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001)
  • „Divorț din dragoste” regia
  • "Cortul" regia Bogdan Constantin Drăgan;
  • "Tatăl Fantomă" regia Lucian Georgescu.
  • „Regina directului” regia Vlad Păunescu

Daria - Lucian Blaga





GÂNDURI PESTE TIMP 29 Martie

Elena Farago - Citate:











Constanța Buzea - Citate:






la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...