duminică, 31 martie 2019

31 MARTIE - PARTEA A TREIA

RELIGIE ORTODOXĂ 31 Martie

Sf Sfințit Mc Ipatie, episcopal Gangrei; Sf Mc Veniamin diaconul; Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea crucii și urmarea lui Hristos

Sfantul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfant cu o piatra in cap si in urma acestei lovituri, Sfantul Ipatie a trecut la cele vesnice. Femeia a inebunit in clipa in care a vazut moartea acestuia. Mai tarziu, a fost dusa la mormantul sfantului unde va primi vindecarea. Dupa tamaduire, aceasta femeie isi va petrece toata viata in lacrimi si rugaciune.

Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei regelui Persiei, Bahran al V-lea, împotriva creştinilor, în anul 424.

Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci - Luarea crucii și urmarea lui Hristos

Luarea Crucii si urmarea lui Hristos - Predica la duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Dreptmaritori si vrednici de dragoste crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos.

Precum Biserica preamareste si invata: “Mare este puterea Crucii Tale, ca s-a infipt in mijloc si lucreaza in lume”. Infipt in mijloc este si praznicul imparatesc al Sfintei Cruci, ca si celelalte: Nasterea Domnului, Invierea - praznicul central. Atat duminica de dinainte cat si cea de dupa Sfanta Crucecinstesc cuvinte ale Evangheliei privind Crucea. Astfel, cu o saptamana in urma, din Evanghelia dupa Sfantul Ioan, am auzit: “Si nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa se inalte Fiul Omului (pe cruce)” (Ioan 3,13 - 14) - descoperindu-ni-se taina Crucii, inainte de praznuirea ei, la 14 septembrie. Sfanta Evanghelie de astazi tot despre Cruce ne invata. Si ne rugam Bunului Dumnezeu, Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, sa intelegem taina Crucii. (Marcu 8,34 - 9,1)

“ Si chemand la sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea interga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el cand va veni intru slava Tataului Sau cu sfintii ingeri. Si le zicea lor (ucenicilor si celor de fata, si noua): Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici (si acum), care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere.”

Iubitilor, sa ne rugam toti sa lumineze bunul Dumnezeu in Duhul Sfant inimile noastre sa intelegem negraitele taine din aceste cuvinte. Am praznuit acum doua zile, in 14 septembrie, aflarea Sfintei Cruci, in pamant, unde fusese aruncata si ingropata. Caci a trimis imparatul Constantin - caruia i se aratase pe cer Sfanta Cruce, vestindu-i-se: “Prin acest semn vei invinge” - pe sfanta sa mama la Ierusalim, si, cu rugaciune si cautare (“Cautati si veti afla”, spusese Mantuitorul) au aflat Sfanta Cruce. Iar Patriarhul Macarie a ridicat-o, ca s-o poata vedea toata multimea. Si s-a rugat Sfanta Elena si a sarutat-o; la fel toti cei de fata. Si au strigat: Doamne miluieste. De atunci mereu, la 14 septembrie se inalta si noi toti o sarutam si zicem, cu mosii si stramosii nostri, cu crestinii de atunci, de acum 1700 de ani: Doamne, miluieste poporul si intreaga lumea Ta. Si Crucea Ta, Doamne, sa o simtim unindu-se, identificandu-se cu noi insine, caci in chipul crucii ne-ai zidit. Si Fiul lui Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul nostru, cum spune Sfantul Atanasie cel Mare, a ales sa moara pe Cruce pentru acest fel unic de a muri: cu bratele deschise, imbratisand lumea. Crucea ne imbratiseaza. In finta ei adanca ea este iubire. E insasi descoperirea Dumnezeirii in Creatie si in mantuirea lumii. In toate se descopera iubirea si crucea Dumnezeului Cel vesnic, Cel nezidit, pentru noi, zidirea lui.

Suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectivea infinitei asemanari cu El. Aceasta este definitia a tot omul. Si desi omul, prin pacat, a cazut, chipul lui Dumnezeu a ramas intiparit; e de nesters, de nedistrus. Am lepadat, cum spun Sfintii Parinti, asemanarea; dar chipul nu l-am pierdut. Chipul lui Dumnezeu fiind intiparit in noi, suntem deci partasi existentei lui Dumnezeu si, atunci, nemuritori. Caci Dumnezeu nu-si ia inapoi nici darul nici chemarea. Ramane in noi taina chipului lui Dumnezeu - chipul Crucii. In el si prin el lucram asemanarea - luand crucea Lui.

De aceea asa incepe Mantuitorul acest cuvant: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine” – sa se uneasca real cu Mine, intru asemanarea Mea; si aceasta cu vointa. Spune dumnezeiescul Maxim Marturisitorul: Chipul din noi e de nesters, de nedistrus (nimic nu se distruge din ce a zidit Dumnezeu), iar intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu - adica lucrarea asemanarii - tin de vointa noastra, de libertatea noastra. Doamne, invata-ne sa ne lucram libertatea, s-o traim ca sa ne faca liberi cu adevarat. Caci adevarul ne face liberi. Si, Doamne, Tu esti Adevarul; in vointa noastra si in libertatea noastra: “Cel ce voieste sa vina dupa Mine - si aici vine un cuvant parca mai greu decat celelalte - sa se lepede de sine”.

La acest cuvant, de atatea ori rostit si talcuit in felurite chpiuri, indraznim a cugeta si noi astazi, impreuna. Ce inseamna “sa se lepede de sine”, sa te lepezi de sinea ta? S-a zis de atatea ori: de pacat. Dar in ce consta pacatul in lucrarea lui, in aratarea lui. Pacatul, cum Scriptura il descopera, punandu-l in vazul constiintei tuturor, este insfulat (nu inspirat – numai Dumnezeu ne inspira) de demon, sub chipul sarpelui, catre Eva: “V-a zis Dumnezeu ca de veti gusta din pomul cunostintei binelui si raului veti muri? Nu veti muri, ci veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul”. Aici este aratarea si un fel de inceput al pacatului: Veti fi ca niste dumnezei; veti fi voi dumnezei (e la plural scris in Scriptura; de aceea au si aparut idolii), cunoscand binele si raul – decizand voi ce este bine si rau. Sa luam aminte o clipa: “ca niste dumnezei”. Tu sa-ti devii dumnezeu… In locul lui Dumnezeu esti ispitit sa pui un nou inceput, asadar. Talcuiam si alta data noi: orgoliul, mandria. Cand Luicifer a voit sa-si puna tronul alaturi de Cel preainalt. El, Lucifer, purtatorul de lumina, alaturi de Cel Preainalt. Si, spune Proorocul: “O, cum ai cazut, Luceafar!” Iar Mantuitorul l-a vazut cazand, cum citim dupa sfantul Evanghelist Luca: “Vazut-am pe Satana ca un fulger cazand din cer”. Caderea in orgoliu, cum ne-a luminat Dumnezeu sa o talcuim, incerand sa pui in tine inceputul. Dar intelegi deodata ca tu nu-ti esti inceput: Era un timp cand tu nu erai.

Am folosit acest cuvant pe care l-a insuflat demonul lui Arie, la Sinodul de la Niceea, care spunea despre Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului: “Era un timp cand nu era”. Si Sfantul Atanasie a spus: “Cum ne-ar putea mantui cineva daca nu e Dumnezeu insusi, deci din vesnicie?” Si numai demonul a insuflat acest cuvant, pentru ca el insusi, fiind adus de la nefiinta la fiinta, cazand in aceasta mandrie nemasurata, a vrut sa fie in locul lui Dumnezeu. Iar ispita lui asupra omului aceasta a fost: “Veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul” si “nu veti muri”. Atunci, Adam si Eva au vazut ca sunt goi. S-au deschis ochii lor si au vazut ca sunt goi de har, de lumina divina, ca sunt in timp veniti. Ochii demonului s-au deschis intai. El a vazut ca e adus de la nefiinta la fiinta si, cazand, l-a ispitit si pe om, sa-l intoarca inapoi, spre nefiinta. De aceea, din nefericire, cand moare cineva, multi spun ca a trecut in nefiinta. Doamne pazeste! Dumnezeu nu mai trece in nefiinta ce a adus la fiinta, ci trece in nemurire.

Caci protoparintele Adam – cuvant adanc al Sfantului Maxim Marturisitorul -, calcand porunca dumnezeiasca, a dat firii alta obarsie decat cea dintai, constatatoare din placere. Placerea, care imbata, atata pofta omeneasca, sfarsind in moarte, prin durere. Sfantul Maxim mereu indica acest drum intre placere si durere: Pacatul intra prin placere si sfarseste in durere; din durere cauta alta placere si iar ajunge la durere. Si asa, penduland intre placere si durere, in cele din urma moartea ii pune capat. Adam, la sfatul sarpeului, a nascocit o placere ce nu era urmarea unei dureri de mai inainte, dar care ducea la durere. Prin aceasta i-a dus, cu dreptate, pe toti cei nascuti din el dupa trup, impreuna cu sine, la sfarsitul mortii prin durere datorita obarsiei lor nedrepte din placere. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in lume si S-a facut Om, dand firii alta obarsie, prin a doua nastere, din Duhul Sfant, obarsie pe care o duce, prin osteneala si durere, prin Cruce, prin moartea atotcuvenita a lui Adam (caci isi avea obarsia in neascultare), la inviere, desfiintand moartea.

De aceeea spune Mantuitorul: “sa se lepede de sine” – cel ce vrea sa vina dupa Mine sa lepede aceasta tragedie a caderii. Lepadarea atat a orgoliului, a mandriei – inceputul a tot pacatul, cat si a starii de intuneric in care te socotesti simplu faptura, nefiinta. In starea ta limitata, marginita, a simti ca temeiul existentei tale e Cel vesnic! Tu esti zidit, dar adus de la nefiinta la fiinta de Cel vesnic. Sa simti in tine, acel Amin al lui Dumnezeu: Sa fie! “Sa se lepede de sine, sa-si ia crucea”. Crucea care a rastignit, a omorat pacatul. Caci jertfa nu e moarte; este taina a iubirii; este a fi cu fata catre Dumnezeu, Tatal Fiul si Duhul Sfant. Numai in despartirea de El eu cad in moarte. Si daca Adam, prin pacat, a schimbat starea de jertfa, de iubire catre Dumnezeu, in stare de moarte, Hristos, prin Cruce, a transformat moartea in jertfa.

Toate cuvintele Lui de pe Cruce au fost acest luminos drum de la moarte la viata, de transfigurare a mortii in jertfa: “Parinte, iarta-le ca nu stiu ce fac” – cuvant al iubrii; catre mama Lui si Ioan, ucenicul: “Mama, iata fiul tau”. Lui: “Iata mama ta”. Sau rastignitului: “Astazi vei fi cu mine in rai”. Sau: “Dumnezeu Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai parasit?” - rostind cuvintel psalmistului (Ps 20, 1), adica parasirea noastra si caderea lui Adam, transfigurand-o. Rostind “Mi-e sete” – Mi-e sete de toata umanitatea. “Savarsitu-s-a” – in Cruce savarsind taina mantuirii. Si “Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu”.

Si moartea noastra insasi se transfigureaza in jertfa daca in chipul acesta luam cruceacu Hristos si rostim cuvintele Lui de pe cruce, traindu-le.

“… Sa-si ia crucea si asa sa-Mi urmeze”. Intreaga viata a noastra e un suis al crucii, purtand in noi si transfigurand mereu in noi cuvintele de pe cruce ale Mantuitorului. Si asa inaintam spre lumina, iubitilor. Crucea se descopera intocmai in lumina.

Si continua Iisus: “Caci cine va voi sa-si scape sufletul sau il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie acela il va scapa”. Cine va voi sa-si scape sufletul – adica sa te salvezi prin tine, conform acelui cuvant demonic – “veti fi ca niste dumnezei”; tu iti esti propriul dumnezeu. “Iar cine isi va pune sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie il va castiga”. Adica in numele lui Iisus. Nu te poti mantui prin tine; tu esti venit de la nefiinta la fiinta. Pentru care spune, mai departe, atat de puternic si adanc cuvant: “Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul sau, sau ce ar putea omul sa dea in schimb pentru sufletul sau?”. - Alt cuvant de adancime negraita! Sufletul, impreuna cu trupul in care traim, ca un fel de locas al sufletului. Sufletul e unit cu trupul, dar nu e tot una cu el. E si unit si deosebit. O taina a sufletului. Si port mereu in mine aceasta durere, pe care o marturisesc: Nu traim indeajuns taina sufletului nostru, de aceea nici nu-i simtim in adanc adevarul, realitatea lui. Noi traim prea mult cu fata catre trup, catre cele trupesti. Si toate cele trupesti, materiale, atat de adanc s-au intiparit in noi, incat am mers pana a spue ca materia e totul. Si spun aceasta fara sa gandeasca nefericitii oameni ca nimic nu s-ar fi construit fara suflet, fara gandire. De aceea, ajungem atat de grav indobitociti (ca dobitoacele), pentru ca desconsideram sufletul. Nimic nu se zideste fara suflet, fara gandire, care este fructul sufletului. Totul e gandire. Orice faptura este o opera, este o gandire a Ziditorului.

Si asa de frumos si adanc spune dumnezeiscul Maxim Marturisitorul: “Sufletul este ecoul indepartat al vocii Cuvantului. Dar desi locuieste sufletul in trup, e altceva, esential altceva”. Spusese Inteleptul biblic: “Si se va pogori trupul in pamantul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu, cel ce L-a dat”. Si talcuind asa, dumnezeiescul Maxim da trei caractere sufletului. Primul: este simplu si indivizibil, intr-un trup impartit, dispersat (in miliarde de celule). Cum a spus marele Paulescu: sufletul este agentul finalitatii, factorul, constiinta acestui trup, pe care-l calauzeste. Constiinta pe care a suflat-o Dumnezeu si o sufla in fiecare dinte noi atunci cand se unesc cele doua celule – paterna si materna. Atunci Ziditorul sufla in fiecare un suflet unic, o constiinta unica, un factor activ, luminos, nemuritor, care calauzeste trupul si-l insufla spre desavarsire (pentru care cate un trup se sfinteste).

Al doilea caracter: sufletul este nemarginit, intr-un trup adunat, marginit. Cu totii suntem intr-un anumit loc. Dar nu simtim ca sufletul nostru nu e marginit in acest loc in care ne aflam? Desi in timp zidit, eu pot gandi la inceputul meu si la inceputul lumii insasi, dincolo de marginile universului, cu acest suflet chemat de Cel vesnic sa existe. Desi in trup, e altceva, depasind trupul.

Si mai da inca un talc dumnezeiescul Maxim, zicand: el care e miscat, si se schimba. Trupul numai aparent se schimba, imbatraneste, mai curand. Dar sufletul se misca. El cade, dar se si inalta. Iar cand se inalta cu gandirea si transfigureaza materia aceasta, o face vie, o face luminoasa (sau intunecata). Si nu din el, ci din Cel care da si lumina si stralucire si inaltare, Care te inalta catre nemurire. De aceea, si rugaciunea, viata duhovniceasca, te invata sa te lepezi de sine – sa te lepezi de tot ceea ce te lipeste numai de lumea aceasta, care-i trecatoare. Atunci sufletul se inalta si, cum spune dumnezeiescul Calist, in miscarea lui e nemarginit. Numai sufletul se inata catre Cel nemarginit. De aceea nu e vrednicia ta sa ramai numai la cele trecatoare. Si, in tragedia aceasta pe care am contemplat-o, cand acele minti bolnave, sarmanele, demonice, au aruncat moartea, mi-am zis: Doamne, acestea, parca odata mai mult iti descopera cum demonul distruge. Dar ma rugam pentru sufletele acelea care erau in chinurile morti, si ale celor din jurul lor, care au supravietuit: Da-ne lumina Ta, Doamne, si sa intelegem ca, peste toate, taina luminii Tale, a nemuririi, a vesniciei, inalta sufletele noastre.

Am inteles, deci, din cuvantul Mantuitorului: “Ce-ar folosi omului de ar castiga lumea intreaga dar si-ar pierde sufletul si ce ar da omul in schimb pentru sufletul sau?”, atat de limpede acum, ca lumea intreaga nu poate avea ca pret sufletul. Ca sufletul pe toata o cuprinde si lumea intreaga se poate macina, se poate ruina, se poate trece, ca si trupurile noastre prin moarte, dar sufletul e deasupra tuturor; pe toate le invaluie. Nimic din lume nu-l poate intr-un fel masura sau contrapune. Cum observa un scriitor credincios, Francois Mauriac, dand marturia aceasta, atat de sensibila penru orice constiinta:

Iata-ma asa cum am fost mereu, de cand am facut cunostinta cu lumea. Cand ne cunoastem si ne privinm dinlauntru nu ne vom deosebi cu nimic in ceasul sfarsitului nostru de ceea ce am fost de-a lungul anilor nostri. Daca eu traiesc viu taina sufletului meu, cu aceeasi privire stralucitoare, chiar cu mesa care mi-ar fi pusa pe frunte ca o umbra. Caci vechiul om se inlantuie dintr-o certitudine si o permanenta continuitate a sufletului. O identitate a mea cu mine insumi din tot timpul si mereu!” Aceeasi identitate, de cand eram copilas, baietel, adolescent, invatand in camaruta pe care mi-o daduse mamica. Apoi, tanar student, barbat, cu sarcinile mele in lume, s-a schimbat trupul mereu; dar sufletul, in memoria mea sfanta e acelasi. Si va ramane mereu, tot mai luminos stralucind in lumina Mantuitorului. Si inteleg atunci, cum ai spus Tu, Doamne: “De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in acest neam desfranat si pacatos si Fiul Omului se va rusina cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”. Cuvantul Lui: Nimic nu poti da in schimb pentru sufletul tau - pastreaza-l curat si el se lumineaza neincetat. Sa nu se umbreasca in slabiciunile si caderile lumii, ci in fata lui Hristos Cel inviat sa straluceasca mereu. Lucreaza aceasta, fa-o vie in sufletul tau, mai ales prin ultimul cuvant al Evangheliei.

Caci zicea: “Adevar va spun voua, sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere”. Deci, ca sa nu te inspaimanti de moarte iti da Dumnezeu o arvuna din imparatia Lui, asa cum daduse Mantuitorul pe Tabor celor trei ucenici – Petru Iacob si Ioan – stralucirea invierii Lui, ca o arvuna. Liturghia noastra, rugaciunea, Evanghelia, marturisirea si Impartasania noastra, toata asezarea noastra in credinta, in lumina, inalta sufletul. Si simtim, daca lucram acestea, in noi nemurirea, imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Si atunci, intelegem: Nu poti da nimic in schimb pentru sufletul tau in care lumineaza Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cu Maica Domnului si cu toti sfintii. In chipul si in puterea Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, sfanta invierea Ta o laudam si o marim. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

PSALMII

PSALMII 106 - 110

Psalmul 106

Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.

Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.

Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.

Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit.

Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea;

Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei

Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit.

Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor.

Că a săturat suflet însetat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi.

10.

Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier,

11.

Pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat.

12.

El a umilit întru osteneli inima lor; slăbit-au şi nu era cine să le ajute;

13.

Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei.

14.

Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt.

15.

Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!

16.

Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt

17.

Şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, căci pentru fărădelegile lor au fost umiliţi.

18.

Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii.

19.

Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit.

20.

Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.

21.

Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!

22.

Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie.

23.

Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe,

24.

Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc.

25.

El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării.

26.

Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea.

27.

Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit.

28.

Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor ia izbăvit

29.

Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării.

30.

Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.

31.

Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor!

32.

Înălţaii-L pe El în adunarea poporului şi în scaunul bătrânilor lăudaţi-L pe El,

33.

Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat

34.

Şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el.

35.

Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de ape,

36.

Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi şi au zidit cetate de locuit

37.

Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade

38.

Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat.

39.

Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii.

40.

Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale.

41.

Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire.

42.

Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei.

43.

Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.

Psalmul 107

Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi şi voi lăuda întru inima mea.

Deşteaptă-te slava mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa.

Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri,

Că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău.

Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei plăcuţi ai Tăi.

Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Lui:

Înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura.

Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase şi Efraim sprijinul capului Meu,

Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al spălării Mele;

10.

Spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus".

11.

Cine mă va duce la cetatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea?

12.

Oare, nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare, nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?

13.

Dă-ne nouă ajutor, ca să ieşim din necaz, că deşartă este izbăvirea cea de la oameni.

14.

Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe vrăjmaşii noştri.

Psalmul 108

Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.

Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.

În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.

Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.

Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.

Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.

Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul;

Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;

Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor;

10.

Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;

11.

Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;

12.

Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;

13.

Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă;

14.

Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.

15.

Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.

16.

Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el.

17.

Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.

18.

Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.

19.

Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu.

20.

Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta.

21.

Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.

22.

Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur.

23.

Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului

24.

Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor.

25.

Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta,

26.

Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea.

27.

Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească.

28.

Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească.

29.

Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El,

30.

Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.

Psalmul 109

Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale".

Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.

Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut".

Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi.

Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe pământ.

Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.

Psalmul 110

1.	Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare.
2.	Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui.
3.	Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.
4.	Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul.
5.	Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui.
6.	Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor.
7.	Lucrurile mâinilor Lui adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui,
8.	Întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate.
9.	Izbăvire a trimis poporului Său; poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui.
10.	Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.

SFATURI UTILE 31 Martie

7 sfaturi duhovniceşti ale Părintelui Ilie Cleopa

Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii.

Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.

Când vă treziţi dimineaţa, să nu vă apucaţi de treabă întâi, că sunteţi batjocoriţi de satana! Ci să ziceţi: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” Slăveşte-L pe Dumnezeu, că apoi ai să ai spor la muncă în ziua aceea. Ţi-ajută Dumnezeu, îţi întăreşte şi mintea şi braţele ca să lucrezi cu spor, să te păzească de primejdii, de fulgere, de tunete, de accidente, de orice. Roagă-te lui Dumnezeu şi porneşte la muncă cu toată inima. Dar întâi roagă-te Lui şi ai să vezi cu cât spor mergi în ziua aceea.

Postu-i maica sănătăţii şi lungimea vieţii!

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Omul se mântuieşte oriunde dacă are trei fapte bune: credinţa dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.

Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 21 – 31 Martie

A. PLĂCINTE
Prăjitură din multe foi şi aluat franţuzesc de post
• 250 g făină;
• 250 g margarină;
• ½ pahar apă;
• 1 linguriţă oţet;
• Sare;
• Marmeladă
Se cerne făina pe planşetă.
Se adaugă apă, sare, oţet şi 1/10 din cantitatea de margarină.
Se frământă bine până se obţine un aluat care nu se mai lipeşte de mână şi de planşetă.
Se lasă să se odihnească o jumătate de oră.
Se întinde din acest aluat o foaie pe cât posibil pătrată, cu latura de circa 40 cm.
În mijlocul foii se pune margarina, care mai înainte a fost frământată repede cu puţină făină, apoi se împătureşte foaia în patru şi se întinde din nou cu vergeaua.
Se împătureşte din nou în patru şi se lasă la rece o jumătate de oră.
Se repetă de patru ori această operaţie, la intervale de câte o jumătate de oră.
Se recomandă ca în timp ce se lucrează aluatul franţuzesc să se folosească cât mai puţină făină pentru presărat planşeta şi aluatul, iar la împăturit, să se îndepărteze cu o perie specială toată făina de pe aluat.
Se întinde pe tava de copt câte o foaie subţire, care se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi apoi se coace, la început la foc iute, apoi la foc potrivit.
Se procedează la fel cu toate foile.
Când sunt gata coapte, aceste foi se taie în benzi de 8 – 10 cm lăţime, care se ung cu marmeladă.
Se suprapun apoi câte 5 benzi, se ung deasupra cu un strat subţire de marmeladă fină şi se presară atât deasupra cât şi pe lături cu foietaj tocat mărunt.
Se taie apoi în bucăţi.

B. SALATE
Salată cu măsline
* 100 g măsline,
* 1 ceapă,
* 1 ardei roşu,
* 1 ardei verde,
* 2 roşii,
* ulei,
* oţet,
* zahăr,
* usturoi verde,
* sare,
* piper.
Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte pre sărată cu usturoi verde tocat.

C. SOSURI
Sos alb
• 1 lingură făină;
• 1 lingură margarină;
• 2 pahare vin alb;
• 1 pahar apă
Se topeşte margarina peste care se pune făina în ploaie şi se lasă la foc mic, amestecând continuu până capătă culoare gălbuie.
Se stinge cu vin alb şi apă.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de praz
* 1 kg praz,
* 3 linguri ulei de măsline,
* 1 lingură făină,
* 1 cană lapte de soia sau supă strecurată,
* vegeta.
Prazul se taie în bucăţi subţiri şi se înăbuşe în puţină apă cu ulei, se adaugă făina şi se stinge cu apă sau zeamă de zarzavat. Se lasă să fiarbă bine ca să poată trece prin sită. După ce s-a trecut prin sită, se subţiază cu lapte de soia sau supă si se mai pune să dea un clocot pe foc. Se pune sare şi se serveşte cu crutoane.

E. MÂNCĂRURI
Mâncare de morcovi
• 750 g morcovi;
• 1 ceaşcă ulei;
• 25 g zahăr;
• 10 g sare;
• 50 g margarină
Se curăţă morcovii şi se dau pe răzătoarea mare, apoi se călesc în ulei.
Separat se arde zahărul şi se stinge cu o cană de apă, se adaugă peste morcovi şi se lasă la foc mic până scade bine.
Se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi se dă la cuptor 15 minute.
Se serveşte fierbinte garnisit cu gogoşari în suc de roşii.

F. DULCIURI
Cartofi din cacao
* 250 g biscuiţi simpli,
* 100 g nuci măcinate,
* 100 g zahăr,
* 1 pahar de esenţă de cafea,
* 2 linguri de cacao,
* esenţă de rom,
* coaja rasă de portocală.
Se fierbe esenţa de cafea cu zahăr şi cacao. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu nucile date prin maşină, cu romul şi biscuiţii sfărâmaţi cu mâna. Se amestecă totul bine şi se formează cu mâna cartofi, care se tăvălesc în cacao cu zahăr.

31 MARTIE 2019 - PARTEA A DOUA

ARTE 31 Martie

MUZICĂ 31 Martie

Johann Sebastian Bach

Joseph Haydn

The Best of Haydn:

Shirley Jones, actriţă şi cântăreaţă americană

John D. Loudermilk, compozitor şi cântăreţ american

Herb Alpert, trompetist, compozitor, cântăreţ, producător şi propietar de casă de discuri american

Mouth (Willem Duyn), cântăreţ olandez (Speedway, Mouth & McNeal)

Mouth & MacNeal

Rod Allen, chitarist britanic (Fortunes)

The Fortunes:

Mick Ralphs, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Mott The Hoople, Bad Company)

Bad Company-

Al Goodman, vocalist şi compozitor american (Moments)

Thijs Van Leer, clăpar, flautist şi compozitor olandez (Focus)

Focus:

Adrian Enescu, compozitor şi instrumentist

Adrian Enescu:

Richard Hughes, baterist american (Winter Brothers)

Winter Brothers Band:

Pat McGlynn, chitarist britanic (Bay City Rollers)

Pat McGlynn:

Angus Young, chitarist şi compozitor australian (AC/DC)

Angus Young (AC/DC) guitar solo

Adrian Pleşca "Artanu", vocalist român (Timpuri Noi, Partizan)

Henryk Wieniawski

Franz Abt

Florentin Delmar, compozitor, pianist şi dirijor

Selena (Selena Quintanilla-Pérez)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Vivaldi - Magnificat

Instrumentales De Oro Del Recuerdo - Las Mejores Canciones En Guitarra Instrumental

Midnight JAZZ - Relaxing Smooth Jazz Mix for Sleep, Work, Relax

POEZIE 31 Martie

Ion Pillat

Biografie

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poettradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.

Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.

Ion Pillat s-a născut la București în casa din Calea Dorobanților 6.Tatăl său era moșier și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu.Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, Florica, unde a învățat în particular întreaga școală primară.A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești, iar în 1905 a terminat liceul Sfântul Sava din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, pentru a continua studiile acolo.Cu ocazia excursiei la Chartres, a descoperit arta gotică, care l-a inspirat pentru prima sa poezie În catedrală.

În 1910, s-a înscris ca student la Sorbona unde a studiat în principal istoria și geografia, dar a făcut în paralel și dreptul.Titu Maiorescu i-a publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri literare.În 1912, aflat în București în vacanță, l-a cunoscut pe Alexandru Macedonski, căruia i-a editat volumul Flori sacre.În 1913 a obținut licența în litere la Paris și a participat la campania din Bulgaria, în timpul războiului balcanic.A obținut în 1914 și licența în drept, apoi a revenit definitiv la București unde a publicat volumul Eternități de-o clipă.

S-a căsătorit în 1915 cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu. În 1916 a editat volumul Plumb al lui George Bacoviași a preluat conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat la conferința de pace de la Paris ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. În ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul Grădina dintre ziduri.

În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul Poezia toamnei, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În 1922 a scos, împreună cu Tudor Arghezi, Revista Cuget românesc, iar în anul următor a publicat volumul de versuri Pe Argeș în sus, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul șiBunica. În 1925 a Publicat volumul Satul meu și a scos împreună cu criticul Perpessicius Antologia poeților de azi. În 1935 a descoperit Balcicul, destinația preferată a Reginei Maria a României, care atrăgea ca un magnet pictorii și poeții epocii, unde și-a construit o vilă. A publicat Poeme într-un vers, influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză.

A primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În1937 a tradus din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și volumul de versuri Împlinire. În 1944, sub titul Poezii - Ion Pillat|Poezii, a apărut întreaga sa operă lirică, scrisă în perioada 1906 - 1941.

La data de 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă; a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.

Volume de versuri publicate

· Visări păgâne, 1912

· Eternități de o clipă, 1914

· Amăgiri, 1914

· Grădina între ziduri,1919

· Pe Argeș în sus, 1923

· Satul meu, 1925

· Biserica de altădată, 1926

· Întoarcere, 1928

· Limpezimi, Craiova, 1928

· Caietul verde, 1932, ediție definitivă, 1937

· Scutul Minervei, București, 1934

· Poeme într-un vers, 1936

· Țărm pierdut, 1937

· Umbra timpului, 1939

· Balcic, București, 1942

· Asfodela, București, 1943

· Antologia poeților de azi

· Florica (poezii, cu desene de Ștefan Popescu) 1926

· Împlinire 1942

Traduceri

· Eternități de-o clipă. Éternités d’un instant, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin, 1980

· Monostiches et autres poèmes, traducere în limba franceză de Gabrielle Danoux et Muriel Beauchamp, 2015

Romanţă

Ti-am dat un trandafir, jucand
L-ai aruncat in mare
Si valurile mi l-au luat
In larga inserare.
S-a dus-si nimeni nu mai stie
De-un trandafir ce moare.

Ti-am dat si inima-ntr-o zi,
O zi de sarbatoare.
Razand ai prins-o, te-ai jucat
Cu ea cu nepasare.
Te-ai dus-si nimeni nu mai stie
De inima ce moare.

Steaua

Vremea

Am oprit in lunca apa curgatoare
La un scoc de moara printre verzi arini;
Am oprit pe ape lin-tremuratoare
Zilele de vara, razele de soare,
Noptile senine, stelele si luna
Pentru totdeauna
Vremea care curge n-am putut s-o tin.
Am inchis in palma pui de randunele,
Le-am simtit bataia inimii in chin;
Am oprit in brate dragostele mele…
Pasare de-o toamna, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moarta cand da bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboara n-am putut s-o tin.
Am pastrat in suflet ganduri, vorbe, glume,
Zambetul ce iarta, plansetul hain;
Am pastrat in minte fete fara nume
Intalnite-n cale si pierdute-n lume,
Le-am in mine una cate una
Pentru totdeauna
Vremea, vremea insa, n-am putut s-o tin.

Nichita Stănescu

Biografie

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru alAcademiei Române.^[2]

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”^[3], Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu ^[4] și Eugen Simion,^[5] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder.

Familia

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.

Educație

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurileFacultății de Filologie a Universității din București.

Viața personală

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă.^[6] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.^[6] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.^[6]

Activitatea literară

· 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea

· 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.

· 1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).

· 1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.

· 1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.

· 1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.^[^{judecată de valoare}^]

· 1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.

· 1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.

· 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.

· 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

· 1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.

· 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.

· 1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci(Necuvintele).

· 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuriCartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

· 1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.

· 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.

· 1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.

· 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.

Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.

· 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române

· 1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.

Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.

Este nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alaturi de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn.Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis.

· 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan in colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.

· 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.

· 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.

· În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.

· 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.

· 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.

· Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.

· 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu șiAurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).

· 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.

· 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere si prefata Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducatorilor din Bulgaria si Soros.

· 2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)

+ Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria, 2013

Premii literare

· 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii " O viziune a sentimentelor".

· 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii " Necuvintele".

· 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri " Cartea de recitire"

· 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)

· 1975 Premiul Internațional "Gottfried von Herder"

· 1978 Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii “Epica Magna”

· 1982 Premiul "Cununa de aur" a Festivalului internațional de poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)

Operele lui Nichita Stănescu

Volume antume publicate cronologic:

· Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă

· O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură

· Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului

· 11 elegii, 1966, Editura Tineretului

· Roșu vertical, 1967

· Alfa, 1967, Editura Tineretului

· Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură

· Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului

· Necuvintele, 1969, Editura Tineretului

· Un pământ numit România, 1969, Editura Militară

· În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu

· Poezii, 1970, Editura Albatros

· Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia

· Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia

· Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea

· Clar de inimă, 1973, Editura Junimea

· Starea poeziei, 1975, Editura Minerva

· Epica Magna, 1978, Editura Junimea

· Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros

· Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla

· Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească

· Respirări, 1982, Editura Sport-Turism

· Strigarea numelui, 1983, Editura Facla

Un pământ numit România
I

Şi-a venit un nor cu coarne
peste sufletul meu, Doamne
să mă-npungă a venit
numai chiar din infinit.

Şi-a venit un os subţire
dintr-o altă-naltă fire
dat cu fluier supt de sunet
şi cu fulger fără tunet.

A venit la mine nimeni,
săruri şi piper şi chimeni,
verdele din frunza smulsă,
laptele din ţâţa scursă
şi mi-au pus la ploape-un fel
de vedere, de cercel
şi în inimă nisip
şi pe chip altfel de chip,
voind nevăzută hidră
să mi-o-ntoarcă-n sus, clepsidră.

Nemaivrând în mine sânge,
ochiului i-au dat a plânge
tot cu luna lacrimă
cu stelele patimă.

A venit la mine "Da"
care tocmai învia
şi-a venit la mine "Nu"
de însumi vărsat în tu.

Au venit să îmi propună
ca să fiu la noapte lună
şi-ntre coaste să îmi fiu
alergare de-argint viu,
de aur, de platină,
de stejar, de paltină,
de cuvânt, de necuvânt,
neştiind că sunt pământ.

II

Atârnat de ploaie ca vântul de nori
ca negrul de aripa neagră.
Bate bătrânul fâlf, bate,
zboară bătrânul pe sub pământ
printre viermi şi rădăcinile minunate
ale stejarului, ale plopului, ale gutuiului,
ale prunului, arinului,
ale nuştiucuiului.

III

Peşte, lapţii tăi de peşte,
dedesubt mereu aflat
ah, Carpaţilor, cereşte
stâncile din voi decad
mai ducând la vale o monedă
sau vreun vultur smuls impar,
decăzut prin lumea cea concretă
roaba legilor cu har.
Per Scorilo, Decebalus
pe un vechi, oho, de tot
zeu-inel ţinând dantura
cea lactee strânsă-n bot.
A băut din ţâţa mare
hrana cea otrăvitoare
cântărită în cântare,
ţepenită în cleştare
cum e musca-n chihlimbare,
cum e trupul pe picioare
şi mirosul din pahare
şi pistolul în şerpare,
cum e, "are" în "nu are" ,
nu-ştiu-ce în nu-ştiu-cum,
ieri şi mâine în acum.

IV

Duce-ţi trupurile. Un dulce dor
mă paşte-n câmpul de mohor:
Neânşeuat,
nepotcovit, neânjugat.
Duceţi trupurile. Să se lase
albul cel mai alb pe oase,
să îmi fie duhul ghimp
rupând pielea de pe timp.

Duceţi trupurile. File
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Fie
spartă coasta-colivie,
inima să iasă-afară
la vedere peste ţară.
Duceţi trupurile. Doamne,
să ne dezbrăcăm de haine,
cum e apa dezbrăcată
de izvorul care-o poartă
şi se-mbracă-n cel ce-o bea
însetat de setea sa
de rămâne tot neud
de la nord până la sud.

Trupurile! Nu vederea
cea căzută-n ochi ca mierea
nici auzul, nici mirosul
locuind în trup ca osul.
Duceţi trupurile. Vină
peste noi din nou lumină.

Duceţi trupurile. Bate
mulţime-n singurătate.

Scade marea. Trupurile
valuri scad în tuburile
pietrelor din cuburile
sărurilor,
malurilor.

Duceţi trupurile,
trupurile
Scade marea, cuburile
sărurilor se usucă
cu un fel de dor
de ducă.

V

De două mii, pământul, de ani
se îngraşă cu trupuri
din trupurile noastre
născând mereu copaci.

Şi timpu-şi smulge ochii
şi-i lasă ca pe-o nadă
cercând să prindă-un peşte al vederii.

Se-ntinde o blândeţe
încolăcind în sus
câte o rază-a lunii împietrită.

De două mii de ani acest pământ
din trupurile noastre face parte.

Noaptea, în lanul cel de grâu
când fluier herghelia din prundişuri
suntem de faţă eu şi tu
şi tu şi tu,
viii şi morţii laolaltă.

Un nod e-n viaţă. Restul
frânghiuei spânzură în jos.
O mie de strămoşi atârnă-aici
de fiecare suflet.

Străbunii dorm,
apele curg,
luna răsare
şi apune.
Pământ de carne eşti,
pământ de carne...
Pentru un om o, câtă lume!

Pământ atârnând înapoi cu morţii tăi,
tu care-mi începi direct din spinare,
pământ de carne de mii de ori
sărată sub şei de sare.

Pământ de carne, bun de mâncare,
pământ de oase străluminând
o, ce miros violent,
ce sfântă duhoare
de diamant au pietrele tale,
pământule de pământ!

Am să te-ngraş la rândul meu
cu mine,
lăsându-ţi doar scheletul alb
să-ţi fie verighetă-n jurul râurilor,
pământ de carne,
pământule de pământ.

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...

Gheorghe Tomozei

Biografie Gheorghe Tomozei
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, Bucureşti - d. 31 martie 1997, Bucureşti) este un poet şi un eseist român contemporan.

Am fost o vreme la conducerea revistei Argeş, din Piteşti, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos şi un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeş în care au publicat adevărate plachete mulţi poeţi

Opere publicate
Pasărea albastră (1957);
Steaua polară (1960);
Lacul codrilor, albastru (1961);
Vârsta alintului (1963);
Fântâna culorilor (1964);
Noaptea de echinox (1964);
Poezii (1966);
Patruzeci şi şase de poezii de dragoste (1967);
Altair (1967);
Cântece de toamnă mică (1967);
Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967;
Filigran, proze jurnalistice (1968);
Suav anapoda (1969);
Dincolo de crizanteme (1969);
Poezii de dragoste (1970);
Toamnă cu iepuri (1970);
Târgovişte. monografie lirică (1971);
Miradoniz (Copilăria si adolescenţa lui Eminescu) (1970);
Misterul clepsidrei (1971);
Atlantis (1971);
Lovas mennyorszag (Eden cu cai), trad. în lb. maghiară (1971);
Moartea unui poet (1972);
Tanit (1972);
Efigii (1972);
Maşinării romantice (1973);
Muzeul ploii, proze şi poeme în proză (1973);
La lumina zăpezii (1974);
Negru Vodă (1974);
Carul cu mere (1974);
Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani (1974);
Gloria ierbii (1975);
Cronica lui Stavrinos (1975);
Istoria unei amfore; Ţara lui Făt-Frumos (1976);
Poema Patriei (1977);
O oră de iubire (1978);
Peregrin valah; Ierbar de nervi (1978);
Amintiri despre mine (1980);
Focul hrănit cu mere (1981);
Manuscrisele de la Marea Neagră; Ninive (1982);
Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984);
Carte de motanică, 1984;
Urmele poetului Labiş. Biografie (1985);
Plantaţia de fluturi. Însemnări (1988);
Miradoniz. Copilăria şi adolescenţa lui Eminescu (1989);
Un poet din Tibet,poeme (1995)

Traduceri
Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5
Sonnets ediţie bilingvă integrală a sonetelor lui William Shakespeare, Editura Pandora-M

Atlantida

Plajele memoriei cu nisipuri de ceara,
Se imbogatesc cu o ultima intruchipare a ta.
Indepartata, incetand sa doara
Ca o statuie de ceara, ori poate de nea...
Alta data la moartea unei iubiri
Inima mi se umplea de un vid racoros
Paream un tarm uitat de aripile subtiri ale ultimului albatros
Un lut amar, pradat de diamante...
Vocea se spargea in cioburi de aer
Sangele cald se retragea in plante
Si ramaneam sa sun, sa rasun
Clopot fara de vaer....
Tarziu, ca niste marinari lasi care
Se intorc pe corabia parasita bantuita de vanturi
Umbra, glasul, proprii pasi,
Reveneau peste-ale puntii sovaielnice scanduri.
Si corabia se-avanta peste mari cu panze vii
Peste apele moarte...
Adaugand o zare noua stiutelor zari,
O chemare spre mai departe....
Dincolo de dezastre, de naufragii, priveam stancile-n flacari
Printre care alba-mi corabie trecu
Si spuneam cu ochii arsi de miragii:
" Nu....nu tu ai fost marea dragoste,
Nu.........................."
Dar totul e altfel, e altfel acum.
Ma simt doborat de ciudate poveri
Gesturi, cuvinte, culori topite-n fum
Le port cu mine spre nicaieri.
Ca o piramida ce fuge-n deserturi cu criptele goale
Ca o campie chemandu-si florile moarte-n pamat
Ratacesc prin anotimpurile lumii, egale,
Fara linsite sint.
Un ocean voi fi iar tu, impietrita,
Imi vei fulgera trupul, vei ramane-n adanc
Atlantida pe care n-o zaresc,
Desi in mine-o strang....
Alunec corabie beata peste nisipuri,
Ard peste pietre , ocean de corali parasit
Transfigurat, rasar in mii de chipuri
Si esti cu mine vesnic, te strig neauzit...
Marea iubire e-n urma, ori poate undeva inainte....
"Sigur am sa te uit, imi spun"..
Varsta mea strabatu o presimtire a noptii
Vine o dimineata noua, fierbinte
"Dar daca ai fost tu?"....

Privelişte

Se uită poetul cu ochiul
la floarea de ochiu-boului
cum ar privi plodul
din vara oului.

Şi ar da el oricât
şi firele de sânge de pe gât
şi-ar da şi cămaşa subţire
a ultimei lui iubire
ar da tinereţile şi bucuriile,
iisuşi, mariile,
să poată poate pricepe
ce contur, la capătul privirii începe.
Ar da foame şi sete
de-ar putea să vadă
ce vede.

Ţara mea

Ţara mea de cremene
Cine să îţi semene?
Ţara mea şi-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
şi cu pas de cerbi,
Ţara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
şi voinic m-aş vrea
ca şi dumneata.

TEATRU/FILM 31 Martie

Cu Marieta Rareș

Biografie Marieta Rareș

Data naşterii: 31.03.1896 · Data decesului: 04.02.1993 · Ocupaţie: Actriţă ·Zodia: Berbec

Filme cu Marietta Rareș

· Femeia din Ursa Mare (1982)

· La capătul liniei (1982)

· Lumina palidă a durerii (1981) - Tudora

· Ștefan Luchian (1981) Trailer

· Cine mă strigă? (1979) - Bunica

· Revanșa (1978)

· Aus dem Leben eines Taugenichts (1973)

· Cireșarii (1972) - Bunica

· Puterea și adevărul (1971)

· Gaudeamus igitur (1965)

· Sarutul (1965)

· La "Moara cu noroc" / La moara cu noroc (1955) - mama lui Ghiţă

· In sat la noi (1951) - soţia lui Ion Lepădat

· Ecaterina Teodoroiu (1930)

· Ecaterina Teodoroiu (1921) - Ecaterina Teodoroiu

Sotul ideal (teatru radiofonic) romantic,politic:

La capătul liniei [1982] [Drama]:

Cu Marga Barbu

Biografie Marga Barbu

Vreme de aproape trei decenii, filmele cu haiduci deveniseră o supapă pentru realizatori și public deopotrivă. Cenzorii comuniști le aprobau aproape fără discuție, iar spectatorii aveau parte de un spectacol pe cât de onest, pe atât de cuceritor. S-au succedat diverși eroi în fruntea afișului, dar prezența feminină a rămas constantă - de șase ori Anița, de șase ori Agatha, de două ori Zulnia... în total, de paisprezece ori Marga Barbu, acoperind aproape integral perioada de maximă putere creatoare a actriței: de la treizeci la șaizeci de ani.
Viitoarea eroină a publicului român amator de aventuri cu săbii, pistoale și cavalcade, consacrată ca Marga Barbu, s-a născut la data de 24 februarie, 1929, în localitatea maramureșeană Ocna Șugatag. În 1950 a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", din București, și nu peste mult s-a căsătorit cu actorul Constantin Codrescu. Deși căsnicia lor nu a durat, cei doi s-au reîntâlnit ulterior de multe ori ca parteneri pe scenă sau pe platoul de filmare, colaborând în continuare ca buni colegi și profesioniști. Viitorul ei avea să fie determinat de cea de-a doua căsătorie, cu cunoscutul scriitor Eugen Barbu - scenarist, împreună cu Nicolae Paul-Mihail, al tuturor filmelor haiducești care aveau să-i aducă celebritatea.
Înaintea acestora, începturile carierei sale au fost jalonate de câteva roluri mai puțin semnificative - la debut, Simina, din "Nepoții gornistului" (Dinu Negreanu, 1953), urmat de "Răsare soarele" (D.N., 1954), "Vultur, 101" (Andrei Călărașu, 1957), "Pădurea spânzuraților" (Liviu Ciulei, 1964), "Procesul alb" (Iulian Mihu, 1965), "La porțile pământului" - foto 1 (Geo Saizescu, 1966), sau "Amprenta" (Vladimir Popescu-Doreanu, 1967).
În 1966, din mașina de scris a celui de-al doilea soț al ei s-a născut celebra Anița, hangița iubitoare de haiduci, din filmul care avea să devină un precursor al producțiilor românești de acțiune: "Haiducii" (Dinu Cocea). Succesul peste așteptări al acestuia a dus inițial la realizarea a două continuări, în aceeași echipă scenarist/regisor: "Răpirea fecioarelor" și "Răzbunarea haiducilor" (ambele, în 1968).
Erou al filmelor, partener al Aniței și căpetenie a cetei de haiduci era Amza (Ion Besoiu) - alături de care s-au mai impus câteva personaje cu suflu lung, începând cu Răspopitul (Toma Caragiu) și Parpanghel (Jean Constantin).
Doi ani mai târziu, Ion Besoiu a părăsit proiectul - dar, de vreme ce publicul "mai cerea", autorii l-au înlocuit aproape din mers pe Amza cu Anghel Șaptecai (Florin Piersic), și astfel s-a turnat cea de-a doua trilogie din serie: "Haiducii lui Șaptecai" (1970), "Zestrea domniței Ralu" (1971) și "Săptămâna nebunilor" (1973). Pe tot parcursul acestui sextet, Anița a evoluat ca un personaj temperamental, dinamic, multicolor și extrem de senzual, câștigând inimile a milioane
de admiratori.
În paralel, Eugen Barbu a scris și serialele de televiziune "Urmărirea" (Radu Gabrea, 1971) și "Un august în flăcări" (Dan Pița, Aexandru Tatos, Doru Năstase, 1973), în care a inclus anume pentru soția sa rolul Gerda, speculându-i tocmai datele opuse celor ce o consacraseră până atunci (răceala, cinismul, sofisticarea de tip teuton). S-au adăugat rolurile din "Facerea lumii" (Gh. Vitanidis, 1971), "Dragostea începe vineri" (Virgil Calotescu, 1972), "Ultimul cartuș" (Sergiu Nicolaescu, 1973), "Tatăl risipitor" (Adrian Petringenaru, 1973), "Zile fierbinți" (Sergiu Nicolaescu, 1976), "Melodii, melodii" (Francisc Munteanu, 1978), "Omul care ne trebuie" (Manole Marcus, 1979), "Bietul Ioanide" (Dan Pița, 1979), sau "Wilhelm Cuceritorul" (Sergiu Nicolaescu, 1982).
A fost și perioada de apogeu al carierei teatrale a Margăi Barbu, desfășurată cu precădere pe scena de la Nottara, unde era distribuită mai ales în roluri de comedie din genul farsei și al vodevilului - cele mai mari succese de public înregistrându-le "Mâța în sac" (Georges Feydeau) și "Mizerie și noblețe" (Eduardo Scampetta).
Cum publicul cerea din nou filme de acțiune, scenariștii au reînviat vechea formulă cu o nouă sextalogie, axată în jurul aceluiași Florin Piersic - aici, întruchipând un fel de haiduc mai modern, din perioada pre-pașoptistă: nu mai puțin celebrul Mărgelatu. Spre deosebire de fosta Anița (femeie de casă, parteneră fidelă și cinstită a eroului), de astă dată Marga Barbu s-a confruntat de provocarea rolului de compoziție Agatha Slătineanu (o antagonistă perfidă și intrigantă), evoluând pe parcursul filmelor "Drumul oaselor" (Doru Năstase, 1980), "Trandafirul galben" (D.N., 1982), "Misterele Bucureștilor" (D.N., 1983), "Masca de argint" (Gheorghe Vitanidis, 1985), "Colierul de turcoaze" (G.V., 1985) și "Totul se plătește" (Mircea Moldovan, 1986).
În aceeași perioadă, actrița a avut și șansa întâlnirii cu cel mai complex personaj din cariera ei, în "Domnișoara Aurica" (Șerban Marinescu, 1985) - portretul unei fete bătrâne din Bucureștiul interbelic, prezentă în câteva dintre prozele și piesele de teatru ale lui Eugen Barbu.
Deși filmele de acțiune ale serialului cu Mărgelatu, care se turnau în continure, deveneau tot mai repetitive și mai convenționale, publicul le îndrăgea, mai ales dat fiind că în acel ultim deceniu, cel mai întunecat, al evului comunist, peripețiiile picarești din secolul al XIX-lea încă mai reușeau să simuleze o undă de prospețime - astfel că, la sfârșitul anilor '80, s-a dat startul celei de-a treia serii, axate în jurul aventurierei Zulnia - adversară a haiducilor Gheară (Șerban Ionescu) și Lică (Ion Crăciun). S-au putut realiza două filme: "Martori dispăruți" (Dan Mironescu, 1988) și "Lacrima cerului" (Adrian Istrătescu-Lener, 1989) - acesta din urmă reprezentând și cântecul de lebădă al actriței. O dată cu Revoluția din Decembrie, Eugen Barbu a părăsit zona cinematografiei, petrecându-și ultimii ani de viață în încercarea de a demara proiectul editorial-politic "România Mare".
Pe lângă simpatia publicului, Marga Barbu a rămas și în inimile colegilor de scenă și platou, fiind reținută ca o parteneră tonică, stimulativă, plină de umor și care, spre deosebire de alte actrițe, nu precupețea nimic pentru a-și juca rolurile cum i se cerea - lucru cu atât mai relevant, cu cât filmele de aventuri în care excela (mai ales în condițiile niciodată sută la sută satisfăcătoare de la noi), presupuneau eforturi și sacrificii considerabile. Își trata cu haz autoironic chiar și propriile hachițe - de pildă, terorizând amical operatorii cu convingerea ei că avea profilul drept mult mai avantajos. Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani a trăit retrasă, o dată cu Marga Barbu resimțim, mai ales noi, cei care devoram filmele românești din deceniile VII-IX ale secolului douăzeci, pierderea unui personaj emblematic al trecutului nostru.

Filme cu Marga Barbu

Vezi filme

· Lacrima cerului (1989)

· Martori dispăruți (1988)

· Totul se plătește (1986) - Agatha Slatineanu

· Colierul de turcoaze (1985) - Agatha Slatineanu

· Domnișoara Aurica (1985) - Aurica

· Masca de argint (1985) - Agata Slatineanu

· Misterele Bucureștilor (1983)

· Wilhelm Cuceritorul / Glorie și onoare (Cucerirea Angliei) (1982)

· Trandafirul galben (1981) - Agatha

· Bietul Ioanide (1980) - Angela Valsamaky-Farfara

· Drumul oaselor (1980) - Agata Slatineanu

· Omul care ne trebuie (1979)

· Melodii, melodii... (1978)

· Arborele genealogic / (1977) - Mariana, fiica Suzanei

· Comoara din Carpati (1975)

· Zile fierbinți (1975) - actrita Clara

· Tatăl risipitor (1974) - Catinca, sotia mosierului Necsesti

· Ultimul cartuș (1973) - Doamna Semaca

· Un august în flăcări (1973) - Gerda Hoffman

· Dragostea începe vineri (1972) - Iulia

· La Revolte des Haidouks (1972) - Anitza

· Zestrea domniței Ralu (1972) - Anita

· Facerea lumii (1971) - Irma / Gabi

· Haiducii lui Șaptecai (1971) - Anita

· Săptămâna nebunilor (1971) - Anita

· Urmărirea (1971)

· Răpirea fecioarelor (1968) - hangita Anita

· Răzbunarea haiducilor (1968) - hangita Anita

· Amprenta (1967)

· Haiducii (1966) - hangita Anita

Haiducii

Film - Haiducii (1966):

Mărgelatu: Misterele Bucurestilor | Margelatu HQ:

Totul se plateste | Margelatu HQ:

Cu Tamara Crețulescu:

Biografie Tamara Crețulescu

Tamara a absolvit I.A.T.C. în 1971, cu Diplomă de Merit - media 10. Fiind șefă de promoție, a fost imediat repartizată la Teatrul Național "I. L Caragiale" București unde, în cei 40 de carieră, a făcut roluri memorabile în piese de teatru precum "Un fluture pe lampă" de Paul Everac, "Dona Diana", "Jocul Ielelor" și "Danton" de Camil Petrescu, "Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, "Richard al III-lea" și "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, "Fata din Andros" a lui Terențiu, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale sau "Exilații" de James Joyce. În 1977 a primit Premiul de creație T.N.B. pentru rolul Elise din piesa "Acord" de Paul Everac. În perioada 2004 - 2010 a susținut one woman show-ul "Shirley Valentine" de Willy Russell, în regia Lilianei Câmpeanu și-n traducere proprie. Pe marele ecran, Tamara Crețulescu a jucat în filme precum "Ciprian Porumbescu", regia Gheorghe Vitanidis, "Destine romantice", regia Haralambie Boroș, "Vacanța cea mare", regia Andrei Blaier, "Zăpada era caldă", regia Constantin Vaeni, "O vară de neuitat", regia Lucian Pintilie (pentru care a primit Premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru rol secundar) sau "Logodnicii din America", regia Nicolae Mărgineanu. Tamara a fost prezentă și pe micul ecran, printre rolurile sale numărându-se Agnes din "Apollon de Bellac" de Giraudoux în regia Sandei Manu sau Varia din "Livada de vișini" de Cehov, în regia lui Cornel Todea.
Între anii 1996-1999, Tamara Crețulescu a fost profesor asociat la Universitateea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" București. În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma de Doctorat, examenul fiind susținut cu teza "Condiția actorului in secolul XX".

Filme cu Tamara Crețulescu

· Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) - Mia Trailer

· În derivă (2010) - Maria Pascali Trailer

· Logodnicii din America (2007) - Maria Trailer

· Binecuvântată fii, închisoare (2002) Trailer

· Ce lume veselă... (2002)

· Aici nu mai locuiește nimeni (1995) - arhitecta

· Un été inoubliable / O vară de neuitat (1994) Trailer

· Vacanța cea mare (1988)

· Din prea multa dragoste (1986)

· Glissando (1985)

· Destine romantice (1981)