MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 13 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 13 Mai

Evenimente

·         1373 –  Mistica engleza Julian Norwich are viziuni care sunt ulterior transcrise în Revelatiile Iubirii Divine (o carte care poartă de asemenea titlul Apocalipsa dragostei). Acesta carte include șaisprezece viziuni și contemplații mistice pe iubirii universale. Publicata în 1395, este prima carte publicată în limba engleză scrisa  de o femeie. Julian Norwich (n.cca.8 noiembrie 1342 – d. 1416) este considerata  sfânta in Biserica Anglicană, desi nu există nici o dovadă a unei posibile beatificării si este privita ca un important mistic creștin. Este venerată în bisericile anglicane și luterane. 

·         1476: După strălucita victorie de la Vaslui repurtată de Ștefan cel Mare al Moldovei, însuși sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul pornește cu oastea din Adrianopol și deschide marea campanie împotriva Moldovei. La 13 mai 1476, după strălucita victorie de la Vaslui (10 ianuarie 1475) repurtată de Ștefan cel Mare al Moldovei, însuși sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul pornește cu oastea din Adrianopol și incepe marea campanie împotriva Moldovei. În primăvara 1475, Veneția încheie pace cu imperiul Otoman, astfel ca  acesta primește răgazul necesar pentru operațiuni militare la Marea Neagră. Mehmed II-a, cuceritorul Constantinopolului, atacă Crimeea genoveză, cucerind pe rînd cetățile Caffa, Tana și Mangop și Hanul Crimeei devine dependent de Poartă. Astfel la 1476, Tătarii atacă Moldova din est iar însăși sultanul conduce Armata otomană din sud. Ștefan cel Mare este nevoit să perimită grosului armatei formate din răzeși să-și apere casele de tătari rămînînd cu armata de curte în fața inamicului principal. Urma să aibă loc Bătălia de la Valea Albă (Bătălia de la Războieni) la 26 iulie 1476. Scopul atacului otoman, susținut și de tătari, era preluarea cetăților Chilia și Cetatea Albă și înlocuirea lui Ștefan cu alt domnitor loial Imperiuliui. Ștefan cel Mare a solititat ajutor militar țărilor creștine ale Europei, dar majoritatea lor au refuzat. Polonia a păstrat neutralitatea, fiind amenințată de otomani. Unicul ajutor a venit de la Matei Corvin, regele Ungariei. Oastea sutanului număra 150 000 oameni, din care 90 000 luptători, la care se adăugau 12 000 de munteni a lui Laioltă Basarab și forțele tătărești de 30 000 călăreți. Tuturor le se opune oastea moldavă a lui Ștefan cel Mare numărînd 40 000 oșteni. Oastea sultanului a urmat itinerarul Adrianopol-Varna-Dobrogea-Vadul Obluciței. Înaintarea pe teritoriul Moldovei a început la 10 iulie 1476 pe direcția Prut-Siret-Suceava. Din cauza inferiorității mari de forțe, Ștefan rămas doar cu 10 000 boieri, se retrage, satele din calea dușmanului fiind părăsite și ogoarele arse. La 25 km nord-vest de Roman, pe un platou împădurit, Ștefan orzanizează o tabără întărită cu un șanț, val de pămînt și trunchiuri de copaci. Un obstacol de model husist a fost executat din carele oștirii legate între ele la adăpostul cărora se trăgea cu tunurile în otomani. Prin această amplasare a liniei de apărare Ștefan își asigura o cale de retragere în Transilvania.Bătălia a durat 2 zile după care Ștefan cu oastea se retrage în pădure, pierzînd 200 morți și 800 prizonieri, în schimb otomanii au pierdut 30 000 oameni. Bătălia a fost cîștigată de sultan dar acesta nu a putut nimici oastea Moldovei. Garnizoanele Cetăților Nemț, Suceava și Hotin au reușit să respingă atacurile otomane. Ștefan a refăcut o armată de 16 000 oșteni și a hărțuit otomanii pînă la retragerea sultanului peste Dunăre, o parte din prăzi fiind recuperată.

·         1497: Papa Alexandru al VI-lea îl excomunică pe Girolamo Savonarola, un călugăr dominican italian, predicator, critic și reformator al moravurilor religioase și sociale catolice; (n. 21 septembrie 1452, Ferrara, d. 23 mai 1498, Florența). La vârsta de 20 de ani publică prima sa lucrare, „De ruina mundi”, în care critică corupția și decadența moravurilor societății din vremea sa.   În 1482, Lorenzo di Medici „Magnificul” – la îndemnul lui Pico della Mirandola – îl cheamă la Florența, unde devine prior al mănăstirii San Marco. Aceasta nu-l împiedică să denunțe în predicile ținute de la amvonul bisericii Santa Maria Novella însăși corupția familiei di Medici, susținând un model de viață auster și atrăgându-și prin aceasta simpatia populației. Prestigiul lui a crescut   o dată cu ocuparea Florenței de trupele regelui Carol al VIII-lea al Frantei și alungarea de la putere a Medicilor. El instituie   „Repubblica Fiorentina” cu un regim zis „democratic”, în care însă Savonarola deține puterea absolută. În această calitate, ia o serie de măsuri printre care abolirea luxului și a cămătăriei, crearea unui ” Munte de Pietate” și perceperea impozitelor pe avere. Structura politică arepublicii concentrează puteri ample în mâinile organului conducător, „Consiglio Maggiore”, în timp ce Savonarola, cu un fanatism  religios excesiv, pe care astăzi l-am numi fundamentalism , arde pe rugul „Vanității” în Piazza della Signoria instrumente ale „păcatului”: oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărți considerate imorale și textele în manuscris ale cântecelor laice. Savonarola luptă nu numai împotriva desfrâului și a modului de viață ostentativ opulent, ci și împotriva cultului păgân antic și, ca o consecință, împotriva artei insuficient pătrunsă de spiritualitatea creștină. Călugărul înzestrat cu un talent oratoric de excepție a captivat masele, înspăimântându-le cu viziuni apocaliptice. El impune oamenilor rigoare morală și un ascetism religios radical, fiindcă acestea pot salva orașul de catastrofă. Chiar și pictorul Sandro Botticelli  își aruncă în foc propriile tablouri pe teme mitologice cu nuduri feminine. In predicile sale, devine tinta insusi Papa Alexandru al VI-lea „Borgia” și întreaga Curie romană. Modul său de interpretare a Sfintei Scripturi îi atrage în 1495 acuzația de erezie. Cum Savonarola refuză să dea ascultare papei, acesta îi interzice să mai predice, interdicție pe care Savonarola o ignoră. Între timp situația politică la Florența devine tot mai critică, partizanii vechii oligarhii a Medicilor, „gli Arrabbiati” („Înfuriații”) și populația nemulțumită de rigorile morale, „i Compagnacci” se revoltă. În 1497, în momentul culminant al luptei pentru putere, sosește de la Roma vestea excomunicării lui Savonarola, pe care acesta o declară nevalabilă. Sub noua putere politică instaurată în 1498, Savonarola este arestat, judecat de un tribunal inchizitorial, torturat și condamnat la moarte pentru erezie. În ziua de 23 mai 1498, după ce a fost spânzurat, trupul lui a fost ars pe rug în Piazza de la Signoria iar cenușa lui a fost aruncată în apele râului Arno. La locul supliciului se poate vedea astăzi o mică placă comemorativă.

·         1515: Sora regelui Henric al VIII-lea al Angliei și văduva regelui Ludovic al XII-lea al Franței, Maria Tudor, se căsătorește oficial cu Charles Brandon, Duce de Suffolk, deși erau căsătoriți în secret de trei luni. Maria Tudor (18 martie 1496 – 25 iunie 1533) a fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței în timpul mariajului ei cu Ludovic al XII-lea al Franței. După moartea acestuia, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.

·         1607:  Au fost puse bazele primei colonii englezești în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith și un batalion de soldați debarcați în Virginia, la Jamestown.

·         1846: Statele Unite declară război Mexicului.Este inceputul razboiului  mexicano american.care e a avut loc între 1846 și 1848 în urma anexarii în 1845 de către Statele Unite a Texasului. Mexicul a revendicat Texasul ca provincie mexicană și a refuzat să recunoască secesiunea acesteia și dobândirea independenței pe cale militară de către Texas în 1836. Cea mai importantă consecință a războiului pentru Statele Unite au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la Guadalupe Hidalgo , prin care teritoriile mexicane Alta California si Santa Fe de Nuevo Mexic  au fost cedate Statelor Unite. În plus, raul Rio Grande  a devenit graniță între Texas și Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul.

·         1860: Bătălia de la Catalafim: trupele conduse de Giuseppe Garibaldi înfrâng armata napoletană. 
In 1861, trupele lui  Garibaldi au  cucerit Sicilia și Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei și Piemontului. In fapt, in  anul 1861 întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. Giuseppe Garibaldi (Sunet pronunție; n. 4 iulie 1807, Nisa, Franța – d. 2 iunie 1882, Caprera, Italia) a fost un general, om politic și patriot italian considerat, împreună cu Camillo Cavour, cu Victor-Emmanuel al II-lea și cu Giuseppe Mazzini, a fi unul dintre „părinții patriei” italiene.

·         1860: A fost adoptata legea cu privire la principiile si la modul de desfasurare a instructiei in armata Principatelor Unite, care „vor fi de acum inainte uniforme”.

·         1861: Astronomul australian John Tebbutt descoperă cometa C/1861 J1, una din cele mai mari comete ale secolului al XIX-lea.

·         1864: Este adoptată Legea pentru concesionarea drumurilor de fier ale României din partea de dincoace de Milcov către W.H.Ward, Thomas Barkley și asociații lor.

·         1888: In Brazilia se da Legea abolirii sclaviei, cunoscuta si sub denumirea de “Legea de aur”(Lei Áurea).

·         1905:  Margareta Geertruida Zelle apare pentru prima dată în Paris, ca dansatoarea Mata Hari. Dansul ei cu vălul are un mare succes încă de la început. Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (* 7 august 1876 – †15 octombrie 1917), născută în Leeuwarden, căsătorită cu un ofițer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa fiind o dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei în timpul primului război mondial. A fost condamnată și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldați. Mata Hari și-a dat haina de piele jos de pe ea în fata plutonului înainte să fie executată. A spionat pentru Franța, iar după aceea pentru Germania.

·         1917: La Fatima, important loc de pelerinaj din Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 și 10 ani, susțin că ar fi avut viziuni cu Fecioara Maria. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică.

·         1926: Primul zbor in balon peste Polul Nord. Américanul  Lincoln Ellsworth, norvegianul  Roald Amundsen, italianul Umberto Nobile, alaturi de alti  12 membri ai echipajului,  au survolat  cu dirijabilul Norge,  Polul Nord.

·         1929: In  România se emite un Decret prin care sunt amnistiate toate infracțiunile politice încercate sau săvîrșite de către cetățeni români pînă la 2 decembrie 1928. Decretul a fost completat prin Legea pentru amnistie din 6 iunie și Decretul din 11 iunie prin care erau grațiate toate infracțiunile politice săvîrșite în intervalul  8 mai – 6 iunie 1929.

·         1937: România şi Iugoslavia au încheiat la Bucureşti, un Tratat de  comerţ şi navigaţie.

·         1940:  Al Doilea Război Mondial: Începe cucerirea Franței de către Germania, armata germană traversează Meuse. Winston Churchill ține faimosul discurs "sânge, trudă, lacrimi și sudoare" în Camera Comunelor.

·         1940: Regina Wilhelmina a Țărilor de Jos își părăsește țara pentru Marea Britanie după invazia nazistă. Prințesa Juliana își duce copiii în Canada pentru siguranță. Wilhelmina (Wilhelmina Helena Pauline Maria; 31 august 1880 – 28 noiembrie 1962), regina Olandei din 1890 până în 1948. A domnit timp de aproape 58 de ani, cea mai lungă domnie a unui monarh olandez. Juliana (Juliana Louise Emma Marie Wilhelmina (n. 30 Aprilie 1909 – d. 20 Martie 2004) regina Regatului Olandei intre anii 1948 si 1980.

·         1943: Al Doilea Război Mondial: Lipsită de sprijin eficient de la Berlin, armata germană din Africa de Nord (Afrika Corps), sub conducerea mareșalul Erwin Rommel, capitulează în fața aliaților.   Erwin Johannes Eugen Rommel  (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944) a fost unul dintre cei mai remarcabili feldmareșali ai Germaniei, in cel de-al doilea război mondial. A fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, fiind  supranumit „vulpea deșertului”(în germană, Wüstenfuchs), datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Dupa sfarsitul campaniei armatei germane in Africa de Nord, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

·         1946 (13-20): Yehudi Menuhin, violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu).

·         1960: Prima ascensiune a vârfului Dhaulagiri, Nepal cel de-al șaptelea munte ca înălțime din lume.

·         1968: Muncitorii francezi se alătura protestului studentilor din Paris, declarand o grevă generală de o zi. Sesizând oportunitatea, Partidul Comunist a susţinut mişcările îndreptate împotriva administraţiei de Gaulle. De asemenea, două puternice uniuni sindicale au anunţat proteste pentru 13 mai. La 13 mai 1968, mai mult de un milion de persoane, studenți, profesori și muncitori au mărșăluit prin capitala franceză cerând demisia guvernului lui Charles de Gaulle și au protestat fata de brutalitatea poliției în timpul manifestatiilor din ultimele zile, făcându-l pe premierul Georges Pompidou să anunţe personal eliberarea studenţilor reţinuţi şi redeschiderea Universităţii Sorbona, dar hotărârea nu a stins protestul. La redeschiderea universităţii, studenţii au ocupat-o şi au declarat-o „universitatea poporului”. Invitaţi la televiziune, studenţii s-au comportat ca „oameni iresponsabili cu idei utopice, care doreau să distrugă din rădăcini societatea de consum”, după cum se scrie în lucrarea „Cum a evitat Franţa războiul civil”, a lui Mattei Dogan, sociolog şi politolog francez de origine română, decedat în 2010.

·         1969: La Kuala Lumpur, Malaezia au loc revolte rasiale, cunoscute mai târziu sub numele de "Incidentul din 13 mai".

·         1981: A avut loc, la Roma, tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea de către turcul de extremă dreapta Mehmet Ali Ağca. In Piata Sfantul Petru de la Vatican, cu putin timp inainte de inceperea slujbei, Papa Ioan Paul al II-lea  a fost impuscat de Mehmet Ali Agca, un turc in varsta de 23 de ani. Atentantul, care s-a soldat cu ranirea grava a Papei Ioan Paul al II-lea, s-a petrecut in timp ce acesta se deplasa cu papa-mobilul prin multimea de credinciosi care astepta inceperea slujbei. Atacatorul a tras patru focuri de arma in suveranul pontif, insa doar doua gloante l-au atins – unul a intrat in abdomen, iar un altul in bratul stang. Celelalte gloante au ranit doua femei, o americanca si o jamaicanca. Oamenii au reusit sa il imobilizeze pe turc inainte sa fie prea tarziu.Papa Ioan Paul al II-lea a fost transportat imediat  la spital, unde a fost supus unei operatii de  urgenta. La proces, acesta si-a recunoscut vinovati si a declarat ca a actionat de unul singur. In iulie 1981 a fost condamnat la detentiune pe viata. Dovezi ulterioare au indicat ca atentantul a fost pus la cale de serviciile secrete sovietice KGB-iste si de cele bulgare, insa nu exista dovezi clare in acest sens. Papa Ioan Paul al II-lea a avut puterea sa il ierte pe Mehmet Ali Agca, in 1983 vizitandu-l in inchisoarea in care isi ispasea pedeapsa.

·         1989: Grupuri mari de studenți ocupă Piața Tiananmen și încep greva foamei.

·         1990: Sfatul Frontului Popular din republica sovietica Moldova a facut o declaratie de adeziune la Proclamatia de la Timisoara.

·         2005: Masacrul de la Andijan, Uzbekistan. Timp de câteva săptămâni, în 2005, bărbaţi, femei şi copii din Uzbekistan au participat la manifestaţii pasnice antiguvernamentale  în oraşul Andijan.  Forte ale  Ministerului de Interne şi ale Serviciului Naţional de Securitate din Uzbekistan  au  încercuit piaţa din centrul oraşului si au deschis focul  asupra  mulţimii. Estimările privind numarul celor ucisi variaza de la  187, cifra comunicata de  oficiali ai guvernului, şi 5.000 de oameni, dar cele mai multe rapoarte  estimeaza  câteva sute de morţi. Un dezertor din serviciul secret al Uzbekistanului  a susţinut că au fost ucişi 1500 de oameni. Cadavrele celor mai mulţi dintre cei care au a murit in urma masacrului ar fi fost aruncate  în gropi comune. “Trag asupra oamenilor paşnici…. Sunt ucişi oameni…. Soldaţii vin în transportoare blindate de personal, dar lumea stă pe loc”…. relata un manifestant. În acea seară la Andijan au fost ucise aproximativ 500 de persoane. Guvernul uzbek a declarat că ziariştii occidentali au denaturat adevărul, dar înregistrarile apelurilor telefonice ca cel de mai sus nu pot fi negate.

Nașteri

·       1133: Hōnen (法然 Hōnen^?) (n. 13 mai 1133 - d. 29 februarie 1212) a fost un călugăr budist japonez care a format prima sectă budistă independentă de școala Pământului Pur, sectă numită Jōdo-shū. În sectele Jōdo-shū și Jōdo Shinshū el este considerat al șaptelea patriarh budist. Inițial Hōnen a fost călugăr budist al școlii Tendai, de la o vârstă foarte fragedă, dar peste câțiva ani a fost nemulțumit de învățăturile aceste școli și a căutat o altă formă de budism. A început să studieze ideiile școlii Pământului Pur, fiind influențat de scrierile călugărului budist chinez Shan-tao.

În anul 1175 el a înființat secta Jōdo-shū, desprinsă din școala Pământului Pur. Curând, Hōnen a adunat o gamă largă de adepți, printre care și călugărul Shinran, fondatorul sectei Jōdo-Shinshū. În anul 1207 împăratul l-a alungat pe Hōnen din Kyoto pentru o revoltă pornită de doi dintre adepții săi. Câțiva ani mai târziu Hōnen s-a întors la Kyoto, unde a mai trăit o scurtă perioadă de timp.

*   1254: Maria de Brabant (13 mai 1254 – 12 ianuarie 1321) a fost regină consort a Franței, ca a doua soție a regelui Filip al III-lea al Franței.

Maria s-a născut la Leuven în Ducatul de Brabant. A fost fiica lui Henric al III-lea, Duce de Brabant și a soției acestuia, Adelaide de Burgundia, fiica lui Hugh al IV-lea, Duce de Burgundia.

Încoronarea Mariei de Brabant

·         1655: S-a născut Papa Innocențiu al XIII-lea (d. 1724). Papa Inocențiu al XIII-lea (născut la 13 mai 1655, la Poli, în apropierea Romei – decedat la 7 martie 1724, la Roma) a fost un papă al Romei, având numele la naștere Michelangelo dei Conti. Michelangelo dei Conti a fost ales papă la 8 mai 1721, luându-și numele de Inocențiu al XIII-lea (în latină Innocentius XIII, în italiană Innocenzo XIII, în franceză Innocent XIII), în amintirea Papei Inocențiu al III-lea, unul dintre strămoșii săi. Papa Inocențiu al XIII-lea l-a proclamat Doctor al Bisericii pe Sfântul Isidor din Sevilla, în anul 1722. În anul 1723, a protestat, în van, contra invadării de către împăratul Carol al VI-lea a ducatelor de Parma și de Piacenza, care se aflau sub suzeranitate papală. A refuzat să retragă Bulla papală Unigenitus. Papa Inocențiu al XIII-lea l-a sprijinit pe episcopul român unit cu Roma Ioan Giurgiu Patachi, în demersurile acestuia pentru promovarea independenței Bisericii Române Unite cu Roma față de episcopiile și arhiepiscopiile de rit latin din Ungaria. Papa Inocențiu al XIII-lea a dus o luptă continuă împotriva cardinalului rebel francez Noailles și împotriva altor episcopi francezi rebeli.

·         1717: Maria Terezia a Austriei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1780). Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea

·         1742: Maria Christina Johanna Josepha Antonia von Habsburg-Lothringen(13 mai 1742 – 24 iunie 1798), a fost a patra fiică și al cincilea copil al Mariei Tereza a Austriei și al împăratului romano-german Francisc I. În familie i se spunea „Mimi”. A fost regentă a Olandei austriece în perioada 1781-1793.

Maria Cristina

Născută la 13 mai 1742 la Viena, Austria, Maria Cristina a fost a patra fiică însă a doua în viață a împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei. A fost copilul favorit al mamei sale deoarece împărțeau aceeași zi de naștere. Mimi nu era numai frumoasă ci și inteligentă și cu har artistic.

Prima soție a fratelui ei împăratul Iosif al II-lea, Isabela de Parma a devenit prietena ei cea mai bună. Isabela și-a numit a doua fiică după ea.

Maria Cristina era o femeie foarte inteligenta, care a știut cum să-și manipuleze părinții, mai ales pe mama ei. Moartea neașteptată a tatălui ei, Francisc I, și depresia care a urmat în viața Mariei Tereza a însemnat că Maria Cristina a reușit să-și convingă vulnerabila și sentimentala mamă să-i permită ei să se căsătorească din dragoste decât din motive de stat. A fost singurul copil căruia i s-a permis să facă acest lucru.

Ea l-a ales pe vărul ei de-al doilea Prințul Albert de Saxonia, care nu deținea nici o mare avere nici nu oferea un tron; el a fost numit arhiduce, guvernator al Ungariei, iar cuplului i s-a dat ducatul de Teschen. în 1780, cei doi au fost numiți guvernatori ai Țărilor de Jos austriece. Căsnicia a fost una fericită.

Împărăteasa Maria Tereza cu familia, 1776.

Una dintre surorile ei, arhiducesa Maria Amalia, a fost îndrăgostită de un prinț minor, Carol de Zweibrücken, dar a fost forțată să se căsătorească cu Ferdinand de Parma. Norocul Mariei Cristina de a se căsători cu bărbătul pe care l-a iubit le-a deranjat pe celelalte fiice ale Mariei Tereza. Nu numai că ea s-a căsătorit cu persoana iubită dar a primit și o zestre mare cum a fost ducatul de Teschen.

Maria Amalia, fiica cea mai afectată, s-a înstrăinat de mama ei pentru tot restul vieții împărătesei. Deși Maria Antoaneta i-a scris scrisori din Franța, Mimi nu s-a bucurat de aceeași apropiere pe care Maria Antoaneta a acordat-o celorlalte surori ca Maria Amalia și Maria Carolina, care toate au făcut nu numai schimb de scrisori dar și de rochii, portrete și alte cadouri. Este interesant de notat că nu numai surorile ei au fost afectate de favoritismul mamei lor.

Fratele lor Leopold o displăcea pe Mimi din cauza limbii ei ascuțite și mai presus de toate, din cauza obiceiul ei de a spune totul împărătesei; în felul acesta Mimi crea probleme și era răutăcioasă cu frații ei. A folosit preferința și slăbiciunea pentru ea a cumantei sale Isabela de Parma pentru a avea control asupra fratelui ei și moștenitorul mamei sale, Iosif.

Frații Mariei Cristina, în special surorile ei, n-au iertat-o niciodată, nici chiar după decesul mamei lor. Regina Maria Antoaneta a Franței, sora ei mai mică, a ignorat-o în timpul vizitei ei în Franța și a tratat-o ca pe orice oaspete de stat atunci când a vizitat Palatul Versailles.

Maria Cristina a avut un singur copil, prințesa Cristina de Saxonia, care a murit la 17 mai 1767, la o zi după naștere. Cuplul l-a adoptat pe nepotul Mariei Cristina - fiul fratelui ei Leopold și a Mariei Ludovica a celor Două Sicilii (ambii au murit în 1792 de foarte tineri) - Arhiducele Carol de Austria.

Maria Cristina a fost înmormântată la Viena împreună cu soțul și fiica ei.

* 1753: Lazare Nicolas Marguerite Carnot (n. 13 mai 1753 – d. 2 august 1823) a fost un politician, inginer și matematician francez.

A fost promotorul geometriei moderne și a efectuat studii profunde în matematică și inginerie devenind academician. A participat la Revoluția franceză și a deținut diferite funcții politice.

Nicolas Léonard Sadi Carnot, pionier al termodinamicii a fost fiul său. De asemenea, nepotul său, Marie-François-Sadi Carnot, a fost președinte al Franței.

S-a născut la Noray (Côte d'Or) într-o familie modestă. Studiile le-a făcut într-un colegiu iezuit pregătindu-se pentru cariera sacerdotală, apoi și-a continuat studiile pentru a deveni inginer.

În 1789 a intrat în corpul inginerilor militari în grad de căpitan.

·         1767: Ioan al VI-lea (n. 13 mai 1767; d. 10 martie 1826) a fost rege al Regatului Unit al Portugaliei, Braziliei și Algarves. Din 1825, când Brazilia a devenit independentă, titlul s-a schimbat în rege al Portugaliei și de Algarves. Înainte de a deveni rege a fost Duce de Bragança și Duce de Beja.

Ioan a fost al doilea fiu al reginei Maria I a Portugaliei (Prințesă a Braziliei în momentul nașterii sale) și al soțului ei (și unchi), regele Pedro al III-lea al Portugaliei (Infante al Portugaliei în momentul nașterii sale). Părinții săi au acces la tronul Portugaliei în 1777. Fratele mai mare al lui Ioan, José, a murit în 1788, așa că Ioan a devenit moștenitor și a primit titlul de prinț al Braziliei.

În 1799 Ioan și-a asumat conducerea guvernului ca prinț regent în numele mamei sale văduve; a deținut această poziție până la decesul ei în 1816. Ioan a fost crescut într-o atmosferă ecleziastică și, fiind în mod natural un caracter slab, nu s-a adaptat la responsabilitățile pe care le presupune o asemenea funcție. Soția lui, Charlotte a Spaniei, l-a dominat. În 1807, Portugalia a fost invadată de Franța. La îndemnul Marii Britanii, întreaga familie regală portugheză a fugit în Brazilia, însoțită de o escortă a navelor britanice. Curtea în exil s-a stabilit la Rio de Janeiro.

În 1816 Ioan a fost recunoscut ca rege al Portugaliei după decesul mamei sale însă el a continuat să locuiască în Brazilia, pe care l-a ridicat la rangul de regat la 16 decembrie 1815. Consecința a fost răspândirea stării de nemulțumire în Portugalia care a dus la izbucnirea pașnicei revoluții din 24 august 1820. A fost numit un guvern constituțional căruia Ioan al VI-lea i-a jurat fidelitate la întoarcerea în Portugalia în 1821. În același an și din nou în 1823 a trebuit să înăbușe o revoltă condusă de fiul său mai mic, Miguel, pe care în cele din urmă a fost nevoit să-l alunge în 1824.

* 1778: Honoré al V-lea (13 mai/14 mai 1778, Paris – 2 octombrie 1841, Paris) a fost Prinț de Monaco și Duce de Valentinois. Născut Honoré Gabriel Grimaldi a fost fiul cel mare al lui Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco și Louise d'Aumont. A murit celibatar. A fost succedat de fratele său mai mic, Florestan I.

Honoré al V-lea a avut un fiu nelegitim cu Félicité Madeleine Honorée Gabrielle de Rouault de Gamaches, fiu care s-a născut la Paris, la 9 iunie 1814 și a murit la Saint-Germain-en-Laye la 15 iulie 1894, celibatar.

·         1792: S-a  nascut Papa Pius al IX-lea (Giovanni Maria Mastai-Ferretti, d. 7 februarie 1878, Roma). A fost Papă timp de 31 de ani din 16 iunie 1846 până la moartea sa si a avut cel mai lung  pontificat din istoria Bisericii. A convocat Conciliul Vatican I în 1869, care a declarat dogma infailibilității papale. Papa Pius al IX-lea a definit și conceptul a Neprihănitei Zămisliri a Feciorei Maria, care înseamnă că Maria a fost concepută în afara păcatului primordial. A fost beatificat (declarat fericit). Pontificatul sau a coincis cu mișcări revoluționare în Italia și în toată Europa. A fost nevoit să părăsească Roma, iar în 1870 a pierdut Statele Papale în favoarea Italiei. El a renunțat la Legea Garantării din partea Italiei, care presupunea finanțarea Vaticanului și dependența politică a acestuia.  A încheiat concordate cu Austro-Ungaria, Portugalia, Spania, Ecuador, Venezuela, Honduras, Salvador și Haiti.

·         1822: Francisc al Spaniei (13 mai 1822 – 17 aprilie 1902) a fost rege-consort al Spaniei ca soț al reginei Isabela a II–a a Spaniei. Titlul său a fost Duce de Cádiz.

·         1840: S-a nascut scriitorul francez Alphonse Daudet. Alphonse Daudet  s-a nascut  in orasul  Nimes, intr-o familie instarita care a saracit insa in perioada cand acesta era la scoala astfel ca nu a mai reusit sa ii mai achite cursurile. Daudet nu a reusit din acest motiv sa isi ia diploma de bacalaureat, iar ca sa se intretina s-a angajat ca pedagog intr-un colegiu din Ales. Ulterior, s-a stabilit in Paris, unde a si debutat ca scriitor cu un volum de versuri romantice. Succesul a venit insa in anul 1869, cand a publicat ciclul de povestiri „Scrisori din moara mea”. Este autorul celebrei trilogii „Tartarin”, dar si a altor lucrari satirice, fanteziste ori romane de moravuri. Boala l-a determinat sa renunte la stilul trepidant de viata si, impreuna cu familia, s-a retras in mica localitate Champsrosay, in 1872. Doar romancierul Victor Hugo a reusit sa il determine sa vina din cand in cand la Paris. Daudet se inscrie printre cei mai acerbi scriitori anticlericali ai secolului, dar este cunoscut si pentru  criticile aduse de el impotriva Academiei franceze. A incetat din viata in 15 decembrie 1897, la Paris, ultimul sau roman fiind „Nemuritorul”, publicat in 1888.
* 1843: Isabella Marie Boyd (n. 13 mai 1843 la Martinsburg, West Virginia - d. 11 iunie 1900 la Wisconsin Dells, Wisconsin), cunoscută ca Belle Boyd, sau Cleopatra Secesiunii, a fost o spioană americană din perioada Războiului Civil American. A lucrat în cadrul hotelului tatălui său din Front Royal, Virginia și, în 1862, a furnizat informații prețioase generalului confederatStonewall Jackson.

A început activitatea de spionaj în mod accidental. Un grup de soldați au pătruns în casă pentru captura steagul Confederației arborat de părinții ei. Belle Boyd a împușcat pe unul din aceștia și astfel a fost deferită justiției. Tribunalul a achitat-o, dar a ținut-o sub supraveghere.

De la paznicul ei obținea informații despre Uniune pe care, prin intermediul servitoarei, le transmitea generalilor Confederației. Astfel, ea a dezvăluit faptul că Uniunea avea intenția să mute temporar anumite trupe lăsând vulnerabil Front Royal și astfel Confederația, profitând de acest lucru, reușește să cucerească orașul.

Pentru activitatea sa, a fost decorată cu Southern Cross of Honor.

În 1862 este trădată de iubitul ei și este arestată pentru o lună. Pleacă în Anglia 1864, unde profesează ca actriță și se căsătorește cu un ofițer de marină. Doi ani mai târziu, soțul moare și ea se reîntoarce în SUA unde întreprinde un turneu povestindu-și amintirile din război.

·         1857: Ronald Ross, medic englez, laureat Nobel (d. 1932)
* 1870: Arhiducesa Margarete Sophie a Austriei (Margarete Sophie Marie Annunciata Theresia Caroline Luise Josephe Johanna,; 13 mai 1870 - 24 august 1902) a fost membră a Casei de Habsburg-Lorena, Arhiducesă de Austria și Prințesă de Boemia, Ungaria și Toscana prin naștere. Prin căsătoria cu Albrecht, Duce de Württemberg ea a devenit membră a Casei de Württemberg și Ducesă de Württemberg.

Arhiducesa s-a căsătorit la Viena la 24 ianuarie 1893 cu Albrecht, Duce de Württemberg, fiul Ducelui Filip de Württemberg. Cuplul a avut șapte copii:

• Philipp Albrecht, Duce de Württemberg (1893–1975).
• Ducele Albrecht Eugen de Württemberg (8 ianuarie 1895 - 24 iunie 1954), s-a căsătorit cu Prințesa Nadejda a Bulgariei (1899–1958), fiica Țarului Ferdinand I. Au avut cinci copii.
• Ducele Carl Alexander de Württemberg (12 martie 1896 - 27 decembrie 1964).
• Ducesa Maria Amalia de Württemberg (15 august 1897 - 13 august 1923) logodită cu Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei.
• Ducesa Maria Theresa de Württemberg (16 august 1898 - 26 martie 1928).
• Ducesa Maria Elisabeth de Württemberg (12 septembrie 1899 - 15 aprilie 1900)
• Ducesa Margarita Maria de Württemberg (4 ianuarie 1902 - 22 aprilie 1945)

·         1882:  Georges Braque (n. 13 mai 1882, Argenteuil, Franța – d. 31 august 1963, Paris, Franța) a fost un pictor francez, fondator - alături de Pablo Picasso - al cubismului

Braque a învățat la început meseria de pictor-decorator în Le Havre, frecventând în același timp cursurile serale de pictură la "École des Beaux-Arts" din aceeași localitate. Sosește la Paris în anul 1900 și se hotărăște să se ocupe de pictura artistică. Dintre primele sale încercări, aflate sub semnul influenței lui Corot și Édouard Manet, s-au păstrat până în ziua de astăzi puține tablouri. Adevăratul debut al lui Braque coincide cu descoperirea fauviștilor în timpul "Salonului de Toamnă" din anul 1905. "Matisse și Derain mi-au trasat drumul" - mărturisește artistul. Două evenimente importante îi vor influența viața și dezvoltarea artistică ulterioară: expoziția retrospectivă a operelor lui Paul Cézanne și întâlnirea cu Picasso în Galeria de artă a lui Kahnweiler. În consecință artistul începe să se îndepărteze de fauvism. Pânzele pe care Braque le va expune la sfârșitul anului 1908 îl determină pe criticul Louis Vauxcelles să pronunțe celebrele cuvinte despre "formele reduse la scheme geometrice, la cuburi".

La începutul anului 1909, când Braque și Picasso și-au dat seama că sunt interesați de același gen de experimente artistice, se hotărăsc să le continue împreună. Începe asfel o colaborare extraordinar de intensă care avea să ducă la fondarea cubismului, care a rupt cu tradiția clasică a perspectivei pentru o opțiune artistică de descompunere a obiectului reprezentat într-o mulțime de suprafețe mici, geometrizate (cubismul analitic). Acest procedeu permite prezentarea în paralel a mai multor fațete ale aceluiași obiect pe un singur plan.

La începutul anului 1912 Braque realizează sculpturile cubiste, construcții din hârtie. În primăvară Picasso, inspirat de acestea, descoperă colajul (collage). Vara următoare, Braque va dezvolta această inovație care va avea ca rezultat tehnica "papiers collés". În 1913, la celebra "Armory Show"din New York sunt expuse pentru prima dată tablouri ale lui Georges Braque.

Mobilizat în anul 1914, este grav rănit în 1915 și revine la activitatea artistică abia în anul 1917. Își reia opera din punctul în care o lăsase, dar cu timpul se îndepărtează într-o oarecare măsură de stilistica cubistă, realizând minunate compoziții de natură moartă. Începând din anul 1947, munca îi va fi adeseori întreruptă de boală. Colaborează cu Fernand Mourlot, care îi va tipări litografiile. Braque va mai avea încă vreme - între anii 1949 și 1956 - să realizeze celebra serie Ateliers, un admirabil ciclu de opt pânze, care par să reprezinte recapitularea momentelor cheie ale creației sale. La 31 august 1963, Braque moare în locuința lui din Paris.

* 1887: Elena Caragiani-Stoienescu (n. 13 mai, 1887, Tecuci – d. 29 martie 1929, București) a fost prima femeie aviator din România.

A fost fiica doctorului Alexandru Caragiani, angajat al spitalului din Tecuci. În anul 1913 își ia licența în drept, devenind una dintre primele femei din România licențiată în științe juridice.^[2]

Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion Wright adus special în țară pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație, iar brevetul de pilot aviator cu numărul 1591 din 22 ianuarie 1914 i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională la 22 ianuarie 1914, în Franța, după ce a urmat Școala de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene de la Băneasa, fondată de prințul Valentin Bibescu și apoi Școala civilă de aviație a lui Roger Sommer, care funcționa la Mourmelon le Grand (Paris) (1913).

Deoarece autoritățile române nu i-au admis să zboare Elena Caragiani pleacă în Franța și devine primul corespondent de război din lume, care scrie „reportaje din avion”. Ulterior face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani (26 februarie 1914). Revenită în țară în 1916, deși autoritățile române nu i-au admis să zboare ca pilot, au acceptat-o ca infirmier la Iași și, ulterior, la Tecuci. Fără să mai aștepte sfârșitul războiului, se hotărăște să plece iar în Franța, pentru a-și relua cariera de reporter, unde se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se stabilește la Paris.

Când se îmbolnăvește de tuberculoză, revine în țară unde își află sfârșitul. Este înmormântată într-o criptă la Cimitirul Bellu.

Pasiuni: echitația, având ca profesor pe locotenentul de cavalerie Mircea Zorileanu

Elena Caragiani-Stoienescu

• 

  Fotocopie a brevetului de pilot-aviator emis la 22 ianuarie 1914 pe numele Elena Caragiani-Stoinescu în Franţa
 
• 

  Portret Elena Caragiani-Stoienescu

·      1888: Inge Lehmann ForMemRS (n. 13 mai 1888 – d. 21 februarie 1993) a fost o geofiziciană si seismologă daneză ce a descoperit existența nucleului intern al Pământului
*    1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934; (m. 1935).

·         1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain); (m. 1916, pe front)

·         1894: La   Zăicani, județul Bălți, s-a nascut Gherman Pântea, autor, director general (ministru) al apărării în Guvernul Basarabiei, licențiat în drept, militar și om politic român din Basarabia, (d. 3 februarie 1968, București). Gherman Pântea (n. 13 mai 1894 Zăicani, județul Bălți – d. 3 februarie 1968, București) a fost un autor, director general (ministru) al apărării în Guvernul Basarabiei, licențiat în drept, militar și om politic român din Basarabia, membru al Sfatului Țării, primar al orașului Chișinău (de trei ori) și primar general al Odesei.

·         1904: Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904, București, România – d. 3 septembrie1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voceformată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie:

• Maiorul Mura (1928)
• Povara (1928)
• Ciuleandra(1930)
• O scrisoare pierdută (1953)

·         1907: Daphne du Maurier, scriitoare engleză (d. 1989). Daphne du Maurier (n. 13 mai 1907 – d. 19 aprilie 1989) a fost o scriitoare britanică. Multe dintre operele sale au fost adaptate în filme, inclusiv romanele Rebecca(adaptarea cinematografică a câștigat Premiul Oscar in 1941) Hanul Jamaica si povestirile scurte Pasările si Nu privi acum.A mai scris Verișoara mea Rachell, Generalul Regelui și Golful Francezului. Primele trei adaptări au fost regizate de către Alfred Hitchcock iar ultimul de Nicolas Roeg.Un roman gotic, plin de intrigi, care amintește de opere celebre cum ar fi Jane Eyre – Charlotte Brontë și La răscruce de Vânturi – Emily Brontë.Bunicul ei a fost scriitorul George Du Maurier iar tatăl ei actorul Gerald Du Maurier.Sora ei mai mare Angela a devenit și ea la rândul ei scriitoare iar sora mai mică Jeanne a fost pictor.

·         1909: S-a născut actriţa franceză de origine română Jany Holt (născută Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt); (m. 2005).
* 1914: Alexandru Rogojan (n. 13 mai 1914, Suia – d. 10 august 1984, Timișoara) a fost un inginer electronist român, profesor universitar și rector al Universității Politehnica Timișoara. În 1965 a înființat la UPT prima secție din România având ca specializare calculatoarele numerice.

Se naște ca fiu al preotului Alexandru Rogojan și al Emiliei Pop. Școala primară o urmează în localitatea natală. Apoi, între 1923–1930, urmează gimnaziul și liceul la actualul Colegiu Național „Andrei Mureșanu” din Dej. Își începe studiile universitare la Universitatea din Cluj, dar se mută la Școala Politehnică din Timișoara, pe care o urmează între anii 1933–1938 cu întreruperi datorită satisfacerii stagiului militar. Își susține examenul de absolvire în 1941.

Se căsătorește în 1941, iar în 1948 i se naște fiica, Dorina

După absolvire a lucrat pentru scurt timp la DURA și la AEG București (en). În 1942 este mobilizat și trimis pe front, dar se întoarce și între 1943–1951 este angajat la CFR. Acolo realizează Sudura electrică a firelor de telecomunicații și Instalația de teleconferință telefonică, premiate în 1949.

În 1948 devine profesor suplinitor la IPT la disciplina „Tehnica curenților slabi”, iar în 1952 șeful catedrei de Măsuri Electrice, pe care o va coordona până la pensionare, în 1983. Din 1960 s-a dedicat domeniului calculatoarelor, în special părții electronice a lor. A realizat prima memorie cu ferite din România, realizare pentru care a primit Premiul Academiei Române. Începând din 1960 lucrează la realizarea calculatoului CETA, bazat pe principiile calculatorului PDP-8 (en), calculator finalizat în 1973.

În 1963 susține cursul de „Calculatoare automate și programare”. În 1965 înființează la IPT prima secție din România de specializare în calculatoare, prima promoție fiind cea din 1966. În 1965 devine șeful catedrei de Electronică și Calculatoare, atunci înființată. În 1973 scrie cursul Calculatoare numerice în trei volume.

În calitate de profesor universitar, în 1966 primește dreptul de a fi conducător de doctorat, deși el însuși își susține doctoratul la Institutul Politehnic București abia în 1974, cu tema „Metodă pentru sinteza schemei logice a unui calculator numeric”, metodă care a stat la baza proiectării calculatorului CETA. În 1979 finalizează construcția calculatorului CETA-16, calculator de proces al testorului de baterii de la ELBA.

Îndeplinește funcțiile de prodecan al Facultății de Electrotehnică (1952−1953), prorector (1953−1954 și 1963−1966) și rector(1956−1957) al Institutului Politehnic Timișoara.

·         1914 - S-a născut Johnnie Wright, cântăreţ country american (Johnny & Jack).
* 1914: Gregor von Rezzori (pe numele său real Gregor Arnulph Hilarius d'Arrezzo ) (n. 13 mai 1914, Cernăuți - d. 23 aprilie 1998, Donnini, Italia) a fost un scriitor și actor austriac-român, german din Bucovina. Familia sa din partea tatălui avea rădăcini italiene.
* 1917. Tudor Greceanu (n. 13 mai 1917, București – d. 29 decembrie 1994) a fost un aviator român de elită în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Unele din faptele sale sunt amintite în engleză la Forțele Aeriene Regale ale României.

Tudor Greceanu era descendent al unor vechi familii de boieri moldoveni, și strănepot al lui Ion Ghica. Era posesor a șase brevete de pilot (brevetul de pilot de război, obținut în școala militară, brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobație, brevetul de zbor de noapte și brevetul de zbor fără vizibilitate), inclusiv brevetele și insignele de pilot german, italian și american, a avut la activ 6000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locotenentul Tudor Greceanu a avut 42 de victorii, doborând 42 de avioane inamice, pentru care a fost răsplătit devenind Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III.

Așii români decorați în august 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul: Cantacuzino, Dicezare, Greceanu, Șerbănescu și Milu.

După război, a fost arestat de regimul comunist din România și ținut în închisori cu regim sever ca cea de la Aiud, timp de mai mulți ani. A scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud, dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare.

Ca urmare a rezultatelor deosebite, la terminarea războiului s-a consemnat în dosarul său: "blocat pentru mobilizare în cadrele Flotilei 1 vânătoare ca indispensabil". De aceea, când a ieșit din închisoare, în 1964, și-a păstrat gradul de căpitan, cu toate ca legea prevedea că detenția politică atrage inevitabil după sine pierderea gradului militar și obținerea livretului militar de soldat simplu.^[3]

Printre altele, fostul aviator român spunea:

“Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus. Și am crezut în virtuțile neamului. Și uitați-vă ce-am cules.

·         1919: S-a născut inginerul George S. Bărănescu, stabilit (din 1979) în SUA; activitate de cercetare în domeniul motoarelor cu ardere internă; autor al unor invenţii (brevetate în SUA şi în alte state industrializate) care includ concepte de motoare cu ardere internă având capacitatea de conservare a energiei, toleranţă la combustibili şi emisii poluante reduse; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2001)
* 1922: Bazil Marian (n. 7 noiembrie 1922 - d. 19 ianuarie 2008) a fost un antrenor român de fotbal (Dinamo București și Rapid București), care a îndeplinit funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României (ianuarie - martie 1967).

A fost unul dintre cei mai valoroși jucători români de fotbal din anii 1940

·         1924 - S-a născut scriitorul rus Iv Martinovici.
* 1927: Titus Ozon (n. 13 mai 1927, București, România – d. 24 noiembrie1996) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru Dinamo, Progresulși Rapid. Între 1952 și 1962 a jucat la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a participat la Jocurile Olimpice din 1952. A fost cunoscut pentru driblinguri și execuții precise
* 1930: Aurel Negucioiu (n. 13 mai 1930, comuna Pociovaliștea, jud. Gorj -d. 24 decembrie 2012, Cluj-Napoca) a fost un economist și profesor universitar român.

·         1931: S-a născut Dan Grigorescu, critic şi istoric de artă; membru titular, din 2004, al Academiei Române; (m. 2008).
* 1937: Roger Joseph Zelazny (n. 13 mai 1937, Euclid, Ohio, Statele Unite - d. 14 iunie 1995, Santa Fe, New Mexico) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică. A scris numeroase nuvele și romane ale genului. A fost foarte apreciat, atât de public cât și de critici, primind premiul Nebula de trei ori și premiul Hugo de șase ori.

·         1938: Ludovic Spiess (n. 13 mai 1938, Cluj, România – d. 29 ianuarie2006, Drăgănești-Vlașca, Teleorman, România) a fost un tenor lirico-spint român, Ministru al Culturii între 1991-1992 și director al Operei Române din București între 2001–2005.

Ludovic Spiess s-a născut la Cluj, într-o familie de oameni modești, fără educație muzicală. Tânărul Spiess a descoperit marea muzică târziu, la 18 ani, într-o sală de concert din Brașov. Pe atunci avea meseria de gravor în metal.

Studiile le-a început la Cluj, cu Vasile Corpaci și Ion Mărgineanu, după care pleacă la București, unde continuă studiile cu profesorul Gheorghe Pașcu. Se căsătorește foarte devreme cu pianista Gerda Zach. După o scurtă perioadă petrecută la Ansamblul Armatei și debutul la Teatrul Muzical din Brașov, în toamna anului 1962 devine solist al Teatrului de Operetă din București (1962 - 1964), unde cântă în Lăsați-mă să cânt și Lysistrata de Gherase Dendrino, Voievodul țiganilor de Johann Strauss și Țara surâsului de Lehar. Spiess și-a continuat studiile la București cu celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă, în 1964 ajungând solist al Operei Române (1964 - 1988).

Urmează pentru el perioada marilor reușite internaționale: Marele Premiu la Toulouse (1964), Marele Premiu și alte două premii de interpretare la Rio de Janeiro (1965), Premiul I la s'Hertogenbosch (1966) și o bursă de studii la Milano pentru un an. Între timp debutează la Opera Română în Rigoletto, la Opera Română din Cluj și la Toulouse în Samson și Dalila. La Milano studiază cu renumitul profesor Antonio Narducci. Urmează contracte la operele din Stuttgart, Wiesbaden, Munchen, Koln, San Francisco, Los Angeles, Buenos Aires și Verona, fiind apreciat peste tot. La Salzburg atrage atenția marelui dirijor Herbert von Karajan, cu care va realiza rolul Dimitri din Boris Godunov de Musorgski.

În 1970 apare la Foro Italico din Roma într-un concert-spectacol, cu dirijorul american Leonard Bernstein, sub a cărui baghetă va interpreta apoi la Viena, Cavalerul rozelor de Richard Strauss. La 32 de ani debutează la Scala, în rolul Calaf. La Metropolitan Opera din New York cântă in cinci reprezentații ale operelor Trubadurul, Fidelio și Paiațe. Cântă Bal mascat la Buenos Aires, Tosca la San Francisco, Fidelio la Bicentenarul Beethoven de la Bonn, Boema și Tosca la Munchen, Trubadurulși Bal mascat la Napoli, Aida la Roma, Trubadurul, alături de Montserrat Caballé la Teatrul Antic din Orange, unde realizează primul film de televiziune și Aida la Covent Garden din Londra, împreună cu Leontyne Price. Până în anul 1981 Spiess adaugă la repertoriul său câteva partituri vocal-simfonice de referință : Cântecul pământului de Mahler, Requiemul de Verdi, Missa Solemnis de Beethoven și Ioana pe rug de Honegger.

Ludovic Spiess a cântat alături de nume mari precum: Brigit Nilsson, Martina Arroyo, Nicolai Ghiaurov, Christa Ludwig, Gwyneth Jones, Katia Ricciarelli, Virginia Zeani, Peter Schreier, Mario Sereni, Cesare Siepi, Sena Juriac, Dietrich Fischer-Dieskau. A colaborat cu dirijori precum: Leonard Bernstein, Herbert von Karajan, Karl Bohm, Roberto Benzi, Giuseppe Patane, Alberto Erede, Otto Klemperer, Kurt Adler, Nello Santi, Wolfgang Sawalisch, Francesco Molinari-Pradelli, Josef Krips, Rafael Kubelik, Gianandrea Gavazzeni, Boris Haitink, Michel Plasson sau Ricardo Muti.

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional "George Enescu" în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Românedin București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF. Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola. Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.

A murit de infarct în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman. Între hobby-urile lui Spiess s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pong-ul, gastronomia și colecțonarea pipelor.

Discografie selectiv:

• Ludwig van Beethoven - Fidelio - Brigit Nilsson, Ludovic Spiess, Frantz Crass, Theo Adam, Helen Donath, Sigrfied Vogel, Gerhard Unger; Corul și Orchestra RAI, dirijor Leonard Bernstein; Hunt 2CD (live, 17 martie 1970)
• Christoph Willibald Gluck - Ifigenia în Aulida - Anna Moffo, Dietrich Fischer-Dieskau, Ludovic Spiess; Corul Bayerrischen Rundfunks, Munchner Rundfunksorchester, dirijor Kurt Eichhorn; Eurodisc 2CD (1972)
• Modest Musorgski - Boris Godunov - Nicolai Ghiaurov, Martti Talvela, Anton Diacov, Ludovic Spiess; Wiener Sängerknaben, Corul radioului din Sofia, Corul Staatsoper Viena, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijor Herbert von Karajan; Decca 3CD (1970)
• Modest Musorgski - Hovanscina - Nicolai Ghiaurov, Veriano Luchetti, Ludovic Spiess, Cesare Siepi, Fiorenza Cossotto; Corul și orchestra Operei din Roma, dirijor Bogo Leskovich; Bella Voce 2CD (live, 10 noiembrie 1973)
• Giacomo Puccini - Boema - Eugenia Moldoveanu, Ludovic Spiess, David Ohanesian, Pompei Hărășteanu, Constantin Gabor; Corul și orchestra Operei de Stat din București, dirijor Constantin Petrovici; Vox 2CD (1982)
• Giacomo Puccini - Turandot - Maria Slătinaru, Ludovic Spiess, Octav Enigărescu, Valentin Teodorian, Corneliu Fânățeanu; Corul și orchestra radio din București, dirijor Carol Litvin; Vox Box 2CD (1970)
• Camille Saint-Saens - Samson și Dalila - Elena Cernei, Ludovic Spiess, Dan Iordăchescu, Constantin Dumitru, Nicolae Florei; Corul și orchestra radio din București, dirijor Kurt Adler; Electrecord 3LP (live, 1969)
• Bedrich Smetana - Dalibor - Eberhard Waechter, Ludovic Spiess, Leonie Rysanek; Corul și orchestra Operei de Stat din Viena, dirijor Josef Krips; RCA 2CD (live, 19 octombrie 1969)
• Giuseppe Verdi - Forța destinului - Maria Slătinaru, Ludovic Spiess, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Nicolae Florei, Constantin Gabor; Corul și orchestra radio din București, dirijor Carol Litvin; Electrecord 3CD

·         1938 - S-a născut Eberhard Schoener, pianist şi compozitor german (a lucrat, printre altii, cu Sting şi Deep Purple).
* 1938: Giuliano Amato (născut la 13 mai 1938) este un politician italian. S-a născut la Torino. A fost de două ori prim-ministrul Italei, prima oară între 1992 și 1993 și a doua oară între 2000 și 2001. A fost o perioadă vicepreședintele Convenției pentru Viitorul Europei. Este numit și dottor Sottile. A fost Ministrul Afacerilor Interne în perioada 2006 - 2008.

·         1939: Harvey Keitel, actor american

·         1940: S-a născut in Bucuresti, Mircea Ciobanu (nume la naştere: Mircea Sandu), poet,prozator, editor, traducător şi eseist (m. 23 apr. 1996, Bucuresti).  A absolvit  Facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi si Bucuresti (1959-1964) si a debutat in revista  Tribuna (1959), cu poemul La portile luminii. Debut editorial cu volumul de versuri Imnuri pentru nesomnul cuvintelor (1966). A fost redactor la Editura Pentru Literatura (1967-1969), la „Cartea Romaneasca”, de la infiintarea acesteia (1970) si la Editura Eminescu (dupa 1989). A colaborat la revistele  Romania literara. Tribuna, Ramuri. A fost un poet important al generatiei sale (Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, 1966; Patimile, 1968; Etica, 1971; Cele ce sunt, 1974; Versuri, 1982; Vantul Alwb, 1984; Viata lumii, 1989). A fost si un autor de naratiuni parabolice (Martorii, 1968; 1973; Taietorul de lemne, 1974),  si epopei biblic-arhetipale (Cartea fiilor, 1970). Romanul ciclic Istorii, I-V (1977-1986), incorporeaza experienta de pana aici, autorul ramanand fidel sistemului sau de simboluri. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1977; 1981; 1991; 1993).

·         1941: Ritchie Valens, cântăreț, compozitor, chitarist mexicano-american (d. 1959)

·         1941 - S-a născut Joe Brown, vocalist şi chitarist britanic (Joe Brown & The Bruvvers, Brownţs Home Brew).

·         1942: Constantin Vaeni, regizor, scenarist și actor român: Zidul (1974), Buzduganul cu trei peceți (1978), Vacanța tragică (1979), Ancheta (1980), Intrusul (1983), Imposibila iubire (1983), Acasă (1985), Drumeț în calea lupilor (1988).

·         1942: Roger Young, regizor american

·         1943 - S-a născut Mary Wells, cântăreaţă şi compozitoare americană.
* 1944: Victor Morev (n. 13 mai 1944, regiunea Kalinin, Rusia) este un politician moldovean. Înainte de căderea URSS a condus structuri de partid, iar din 1995 pînă în 2001 a deținut funcția de primar al municipiului Bălți.

·         1945: Ion Oblemenco (n. 13 mai 1945, Corabia — d. 1 septembrie 1996, Agadir) a fost un fotbalist român, care, în ciuda numărului mare de goluri marcate, n-a fost selecționat niciodată în Echipa națională de fotbal a României. A fost poreclit Tunarul din Bănie, pentru eficacitatea sa la marcarea golurilor.

·         1945 - S-a născut Magic Dick (Richard Salwitz), muzicuţist american (J. Geils Band).
* 1946: Lawrence F. „Larry" McCaffery Jr. (n. 13 mai 1946, Dallas, Texas) este un critic literar, editor și profesor pensionat de engleză și literatură comparată la Universitatea de Stat din San Diego.

·         1949: Julieta Szönyi (actualmente Julieta Szönyi Ghiga, n. 13 mai 1949,Timișoara, România) este o actriță română de teatru și film.

Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cel al Otiliei din filmul Felix și Otilia(1972) și cel al Adnanei din filmul serial Toate pînzele sus (1976).

Este fiica pictorului Ștefan Szönyi

Din anul 1990 evoluează pe scena Teatrului Mic din București

Filmografie:

• Felix și Otilia (1972)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1, 4-6, 8-12
• Ecaterina Teodoroiu (1978)
• Alo, aterizează străbunica!... (1981)
• Cei care plătesc cu viața (1989)

·         1949 - S-a născut Marlon Hargis, clăpar şi vocalist american (Exile).

·         1949 - S-a născut Overend Watts, basist, vocalist şi compozitor britanic (Mott The Hoople, British Lions).

·         1950: Stevie Wonder (la naștere Stevland Hardaway Judkins, născut pe data de 13 mai 1950; și-a schimbat mai târziu numele în Stevland Hardaway Morris) ^[2] este un cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producătoramerican. Este orb din naștere. A semnat un contract cu casa de discuri Motown la vârsta de 11 ani și continuă să cânte pentru aceasta și în ziua de azi.

Wonder a fost căsătorit de două ori — cu cântăreața Syreeta Wright din 1970 până în anul 1972; și din 2001 cu designerul de modă Kai Milla Morris.^[27] Are șapte copii din urma celor două căsătorii și alte câteva relații.^[27]

Fiica sa, Aisha Morris, a fost inspirația sa pentru cântecul „Isn't She Lovely”. Aisha Morris este cântăreață care a făcut turneuri împreună cu tatăl ei și l-a acompaniat în anumite înregistrări., inclusiv în albumul său din 2005, A Time 2 Love. Wonder are doi fii cu Kai Milla Morris; cel mai mare se numește Kailand și uneori apare pe scenă ca toboșar împreună cu tatăl său. Fiul mai mic, Mandla Kadjay Carl Stevland Morris, s-a născut pe 13 mai 2005, în ziua în care Wonder împlinea 55 de ani.

În mai 2006, mama sa a decedat în Los Angeles, California la vârsta de 76 de ani. În timpul concertului din Marea Britanie, Birmingham pe data de 8 septembrie 2008, acesta a declarat că va începe din nou turneele, în urma pierderii sale. „Vreau să iau toată durerea pe care o simt, să sărbătoresc și să uit totul”.

Copii:

• Aisha Morris (născută în aprilie 1975) (cu Yolanda Simmons)
• Keita Morris (cu Yolanda Simmons)
• Kwame Morris
• Mumtaz Morris (cu Melody McCulley)
• Sophia Morris
• Kailand Morris (cu Kai Milla Morris)
• Mandla Kadjay Carl Stevland Morris (născut pe 13 mai 2005) (cu Kai Milla Morris)

Stevie Wonder la o conferință în Salvador, Bahia, Brazilia

·         1950 - S-a născut Danny Kirwan, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Fleetwood Mac, Chris Youlden).
* 1950: Joseph Eggleston „Joe” Johnston II (n. 13 mai 1950, Austin, Texas) este un regizor american de film cunoscut pentru realizarea unor filme ca Honey, I Shrunk the Kids, Jumanji, The Rocketeer, Jurassic Park III, October Sky, The Wolfman sau Captain America: The First Avenger.

·         1951: Paul Thompson, toboșar englez (Roxy Music și Concrete Blonde)
* 1951: Li Hongzhi (chineză: 李洪志; pinyin: Lǐ Hóngzhì) este fondatorul și liderul spiritual al Falun Gong (sau Falun Dafa), un "sistem de cultivare a minții și corpului" în tradiția qigong. Li Hongzhi a început sa-și predea învățăturile Falun Gong în public la data de 13 Mai 1992 în orașul Changchun și, ulterior, a ținut prelegeri și a predat exercițiile Falun Gong în China. În 1995 Li a început să predea Falun Gong în străinătate, iar în 1998 s-a stabilit ca rezident permanent în Statele Unite ale Americii. Mișcarea Falun Gong a lui Li a câștigat o popularitate uriasă în anii 1990, inclusiv în interiorul guvernului Chinei și în cercurile de qigong.

·         1954: S-a nascut in Australia , cântăreţul şi compozitorul irlandez, Johnny Logan pe numele său real Seán Patrick Michael Sherrard) . A câștigat concursul muzical Eurovision de două ori: în 1980 și în 1987. Johnny Logan (n. 13 mai 1954, Frankston lângă Melbourne, Australia), pe numele său real Seán Patrick Michael Sherrard) este un cântăreț și compozitor irlandez care a câștigat concursul muzical Eurovision de două ori: în 1980 și în 1987.
* 1954: Hideki Maeda (n. 13 mai 1954) este un fost fotbalist japonez.
* 1954: Frédéric Pietruszka (n. 13 mai 1954, Villecresnes, Franța) este un fost scrimer francez specializat pe floretă, laureat cu trei medalii olimpice pe echipe, inclusiv o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1980. A fost și campion mondial de juniori în 1973 și campion mondial pe echipe în 1975.

Din 2005 până în 2013 a fost președintele Federației Franceze de Scrimă. În decembrie 2012 a fost numit secretar general Federației Internaționale de Scrimă de către președinte acesteia Alișer Usmanov

·         1955: S-a născut actorul român Dinu Manolache („Fata Morgana”, „Desene pe asfalt”, „Cine mă strigă?”); (d. 3 septembrie 1998). Dinu Manolache (n. 13 mai 1955, Rogova, județul Mehedinți — d. 3 septembrie 1998, București) a fost un actor român de teatru și film. A absolvit IATC-ul în 1980, în clasa profesorului Octavian Cotescu. Ulterior, a lucrat cu mari regizori români precum Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete etc. A fost asistent la clasa profesorului Mircea Albulescu, regie, cu piesele Pădurea de William Shakespeare și Bechet. Ultimul teatru în care a regizat a fost Teatrul Mic cu piesele Trei nopți cu Madox și Desculț în parc. A scris și poezii păstrate încă în manuscris. A murit după o lungă suferință ( cancer ) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor. A fost căsătorit cu actrița Rodica Negrea cu care are o fiică, actrița Ilinca Manolache.
* 1956: Kenneth Eriksson (născut la 13 mai 1956 in Äppelbo, în comuna Vansbro)  este un pilot de raliuri din WRC acum retras din activitate. El a concurat pentru mai multe echipe oficiale, printre care echipele Subaru World Rally Team, Mitsubishi, Hyundai și Škoda. A fost campionul grupei A din 1986 în singurul an al competiției. Performanța sa a fost umbrită de decesele care au avut loc în acel sezon.

Cea mai bună plasare a sa în clasamentul mondial a fost cel de-al treilea loc pentru Mitsubishi în anul 1995. El a câștigat în mod controversat Raliul Suediei în acel an sub presiunea tânărului coechipier Tommi Mäkinen și al campionului din acel an Colin McRae de la Subaru World Rally Team în etapa din Australia. Apoi a trecut la Subaru pentru sezonul din 1996 pentru a concura pe Impreza WRC alaturi de McRae. El a excelat pentru Subaru în etapele de macadam ale campionatului. Italianul Piero Liatti și-a asumat adesea aceeași responsabilitate pentru etapele de asfalt. Până la sfârșitul sezonului 1997, Eriksson și copilotul obișnuit, Staffan Parmander, au adunat șase victorii individuale WRC. Acestea au inclus o victorie faimosă la bordul Impreza în Noua Zeelandă în 1997, ocazie cu care a profitat de impactul cu o oaie a fostului lider al raliului, Carlos Sainz. Între 1995 și 1997, el a obținut și un hat-trick de titluri de raliuri în campionatul Asia-Pacific.

Eriksson cu Hyundai Accent WRC la Raliul Finlandei din 2001.

După ce a încheiat al patrulea Raliul Suediei din 1998, Eriksson a fost eliberat din contractul său de la Subaru pentru a trece la echipa Hyundai. El a fost asociat ca pilot oficial atât pentru modelul Hyundai Coupe Kit-Car, cât și pentru Hyundai Accent WRC împreuna cu alt fost pilot Subaru, Alister McRae. Locul al 6-lea la Raliul Marii Britanii din 2001, a reprezentat singura ocazie în care a inscris punte pentru echipă, la ultima raliul pentru Hyundai. Ultimul său sezon în WRC a fost alături de echipa Škoda, în 2002, cu o nouă navigatoare, Tina Thörner, în urma retragerii lui Parmander. Noul său coleg de echipă era tânărul Toni Gardemeister.

Eriksson a părăsit campionatul mondial la sfârșitul anului 2002. De atunci, el a participat în competiția Race to the Sky desfășurată în Valea Cardrona, Noua Zeelandă. A terminat al doilea în 2005, 2006 și 2007.

* 1957: Eugeniu Nistor (n. 13 mai 1957, Giuluș) este filosof și scriitor român; cadru didactic titular la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș și cercetător științific la Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române; membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Societății Române de Filosofie.

Filosoful, scriitorul și profesorul Eugeniu Nistor

Eugeniu Nistor s-a născut la 13 mai 1957, în satul Giuluș, comuna Ogra, județul Mureș. Studiile primare și gimnaziale le-a făcut în satul natal, iar cele liceale la Târgu-Mureș, licența în filosofie în cadrul Facultății de Filosofie din Universitatea București, tot aici urmând și studiile doctorale și obține (în 2006) titlul de doctor în filosofie, cu lucrarea Conceptul de spațiu mioritic în filosofia lui Lucian Blaga (conducător șiințific: Acad. prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu). A fost profesor în învățământul preuniversitar (școli generale sătești, liceu), corector de ziar, referent al Uniunii Scriitorilor, redactor coordonator de reviste culturale și editor. Conduce de mulți ani Editura Ardealul – fondată la Târgu-Mureș, în 1995, de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, sub președinția lui Laurențiu Ulici, precum și publicațiile Târnava (revistă de filosofie și literatură) și Izvoare filosofice (periodic de filosofie și comunicare multiculturală). În prezent este cadru didactic titular la Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș, Facultatea de Științe și Litere, responsabil cu programul de studiu al specializării „Comunicare și relații publice”, unde predă cursurile: Istoria filosofiei, Logică, Etică și deontologie, Retorică și argumentare, Fundamente ale sistemului mass-media, Introducere în relațiile publice ș.a. și cercetător științific la Institutul de cercetări socio-umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, la Filiala regională Târgu-Mureș (din 1994, secretar al Filialei din 2000) și membru al Societății Române de Filosofie (din 2010).

* 1959: Nicolae Andronic (n. 13 mai 1959, Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești) este un politician din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 1998; vicepreședinte al Parlamentul Republicii Moldova în anul 1994.
* 1959: Mircea Irimescu (n. 13 mai 1959 în Craiova) este un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul European de Fotbal din 1984

·         1959 - S-a născut Kim McAuliffe, chitaristă, vocalistă şi compozitoare britanică (Girl School).

·         1961: Dennis Rodman, baschetbalist american profesionist
* 1962: Eduardo Palomo Estrada (Lalo, cum îi spuneau prietenii) s-a născut în Ciudad de México la 13 mai 1962, fiind al doilea din cei trei copii ai soților Jesus Estrada și Julia Palomo. Studiile școlii primare, gimnaziale și liceale le-a urmat la Institutul Juventud. Ulterior acestora, a urmat vreme de un an cursurile de Desen Grafic ale Universității Autonome Naționale din Mexico (UNAM), cursuri pe care, însă, le-a abandonat pentru a se dedica actoriei.

Pregătirea în acest ultim domeniu a început-o cu studiile din cadrul institutului Andres Soler, avându-l ca profesor pe Julio Castillo, și continuând cu cursuri de canto sub îndrumarea lui Julio Julian și diversificate prin studii de jazz și expresie corporală, înscriindu-se în cele din urmă la Centrul de Capacitate al Televisa.

Activitatea teatrală și-a început-o în anul 1974 cu piesa de comedie Los diez mandamientos, pentru că în anul următor să joace în comedia muzicală pentru copii Mi dulce sueno; de atunci a jucat în alte 33 de piese ca actor, asistent de producție, scriitor, director sau scenarist, printre acestea amintind: Enemigo de clase (1991), Sucar (1992), Complacencias(1993), Requiem a Mozart (1994) și Una pareja con angel.

A obținut locul întâi la concursul muzical Festivalul de Muzică San Jose, prezentându-se în calitate de solist, pianist și chitarist la diverse concerte susținute de Formația de Muzică a orașului Ciudad Satelite.

În cinematografie a realizat diverse filme: - 1982 “Sin privilegios” - 1989 “Rojo amanecer” - 1990 “El extensionista” - 1991 “Bandidos”, “Mi querido Tom Mix” si “Gertrudis Bocanegra” - 1993 “Las mil y una aventuras del metro” - 1998 “La mujer de Benjamin” - 1999 “Cronica de un desayuno”, unde a interpretat rolul unui travestit. - 2002 “Cojones” - 2003 “El misterio del Trinidad” - 2004 “Un dia sin mexicanos”, film pus spre difuzare la opt luni de la trista dispariție a lui Eduardo.

Munca din televiziune s-a dovedit a fi foarte fructuoasă, participând atât în reclame, programe culturale, de comedie, cât și în numeroase telenovele.

Prima sa participare în televiziunea mexicană s-a produs cu telenovela “Por amor (1981)”, pentru ca, un an mai târziu, să joace alături de Silvia Pinal în “Manana es primavera”

Marea sa șansă de afirmare s-a produs în 1985, odată cu participarea în telenovela “El angel caido”, alături de Rebecca Jones, unde dă viață personajului Tono Arvide Quijano. Acesteia i-au urmat: “Juana Iris (1986)”, “Cautiva (1986)”, “Lista negra(1987)”, “Tal como somos (1987)”, “La casa al final de la calle (1988)”, “Yo compro esa mujer (1990)”, “La fuerza del amor(1990)” și “Alcanzar una estrella II (1991)”.

Primul său rol principal în televiziune a venit în 1991 odată cu telenovela “La picara sonadora”, urmată de “Triangulo” în 1992. Însă cel mai bun personaj pe care avea să-l interpreteze urma să vină: Juan del Diablo, cel care i-a adus lui Eduardo un succes enorm, confundându-se cu propria lui identitate, după cum și-l amintesc și acum admiratoarele lui. Cine nu-și amintește de acel barbat aventurier, senzual și cu o mare forță, care atragea femeile, mai mult chiar, multe dintre acestea dorindu-și în acea perioadă a fi ele însele în locul lui Edith Gonzalez, cea care a fost partenera lui Eduardo în telenovela “Corazon Salvaje (1993)”? După această telenovelă au urmat: “Morir dos veces (1996)” în care a jucat alături de soția sa, Carina Ricco, “Huracan (1997)” și “Ramona (1999)” unde a dat viață indianului Alejandro alături de frumoasa actriță Kate del Castillo.

Paralel cu munca din televiziune, în noiembrie 1993, Eduardo Palomo a lansat pe piață muzicală din 14 țări prima sa producție discografică intitulată “Mover el tiempo”, cu care a înregistrat un mare succes. Discul cuprinde toate tipurile de teme muzicale de la reaggee “Mudandome de ti”, la pop-rock pur “Convirtiendo” sau balade “Girando en un sentido”. Cele zece piese alcătuiesc un album emoționant, Eduardo scriind atat versurile piesei “Piel con piel” (pe care a dedicat-o Carinei), cat si motto-ul albumului: ”El amor es el unico camino que no tiene final (Dragostea este singurul drum care nu are sfarsit)”.

Norocos în cariera artistică și în dragoste, inima sa bătea cu putere pentru o fată care își începuse drumul în lumea muzicii a anilor ’90 - Carina Ricco, unindu-și destinele prin căsătorie la 26 noiembrie 1994 în cadrul unei ceremonii aproape secrete.

Viața privată a fost întotdeauna bine ascunsă de cei doi soți, stând departe de orice scandal, presa vorbind mereu frumos despre ei.

Marea lor iubire s-a “concretizat” patru ani mai târziu când, pe 12 octombrie 1998, a venit pe lume fetița lor Fiona Alexa la Los Angeles, unde locuiau cei doi soți. Doi ani mai târziu, la 15 octombrie 2000 s-a născut băiețelul familiei – Luca – și astfel Eduardo și-a putut îndeplini unul dintre cele mai mari vise ale sale: acela de a-și forma o familie. Astfel că, odată cu terminarea filmărilor la telenovela “Ramona (1999)”, Eduardo și-a propus să nu mai joace în nici o telenovelă, pentru a acorda mai mult din timpul său familiei.

Dornic de a-și lărgi orizonturile cinematografice, Eduardo Palomo a pătruns în Mecca filmului american în anul 2003, interpretând rolul serifului Lazareno în serialul produs de NBC – “King Pin” (cunoscut la noi sub numele de “Regele drogurilor”), rol scris anume pentru el, și prin apariția în calitate de prezentator al premiilor AMY în cadrul serialului american de televiziune “Arrested development”.

La 6 noiembrie 2003, Eduardo Palomo a încetat din viață la vârsta de 41 de ani în urma unui infarct produs în vreme ce lua cina alături de soția sa și câțiva prieteni în restaurantul Avenida Melrose din Los Angeles. Se spune că a murit râzând, întrucât infarctul a survenit în timp ce râdea la o glumă spusă de unul dintre cei prezenți la masă.

Numeroase proiecte au rămas astfel nerealizate: realizarea celei de-a doua părți la “Corazon Salvaje” unde urma să joace alături tot de Edith Gonzalez și Ariel Lopez Padilla, realizarea telenovelei “Flor imperial” alături de Itati Cantoral, punerea în scenă a piesei de teatru “Una pareja con angel” care urma să fie prezentată în Statele Unite și în Mexic și participarea în calitate de prezentator al premiilor cinematografice Arc Light din Hollywood.

Corpul lui Eduardo Palomo a fost incinerat în cadrul unei ceremonii private, iar in ziua următoare i s-a făcut o slujbă în cadrul Bisericii Scientologice (al cărui membru era alături de Tom Cruise sau John Travolta) la care au participat membrii familiei și prietenii îndrăgitului actor, toți îmbrăcați în alb.

Cenușa sa a fost adusă în Mexico, unde Carina Ricco i-a adus un ultim omagiu în cadrul teatrului San Rafael prin intermediul unei ceremonii la care au participat circa 700 de persoane, fiind apoi depusă în Golful Acapulco, Eduardo fiind un mare iubitor al mării.

* 1964: Stephen Tyrone Colbert (n. 13 mai 1964) este un comedian, scriitor, producător și moderator american. Este gazda talk show-ului The Late Show with Stephen Colbert difuzat de CBS.

Colbert a fost inclus de revista Time în 2006 și 2012 în lista celor mai influente 100 de personalități.

* 1965: Mașa Rasputina (în rusă: Маша Распутина; nume real: Alla Nikolaevna Agheeva, în rusă А́лла Никола́евна Аге́ева; n. 13 mai 1965, Urop, regiunea Kemerovo, Rusia este o cântăreață rusă de muzică pop, cunoscută pentru vocea sa puternică și stilul scenic extravagant. Mai multe piese din repertoriul său au devenit șlagăre în Rusia și spațiul CSI. Până în prezent, a lansat opt albume de studio.

·         1968: S-a născut Oana Sârbu, cântăreață și actriță română de film.

·         1969: Buckethead, muzician american (fost membru Guns N' Roses)
* 1972: Iurie Muntean (în rusă Юрий Викторович Мунтян; n. 13 mai 1972, Criuleni) este un politician din Republica Moldova, care în anii 2008-2009 a îndeplinit funcția de Viceministru al Economei al Republicii Moldova, iar între 2009 și 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova
* 1973: Viorel-Ionel Blăjuț (n. 13 mai 1973) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

Pe 21 mai 2013 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar Democrat și Popular (pe data de 3 decembrie 2014).

* 1977: Samantha Morton (n. 13 mai 1977) este o actriță britanică, scenaristă și regizoare britanică. De-a lungul carierei a primit mai multe premii, printre care un BAFTA TV și un Glob de Aur, fiind nominalizată de două ori la Premiile Oscar. Este considerată una din cele mai bune actrițe ale generației sale.

A jucat, printre altele, în John Carter (2012), Cosmopolis (2012), Decoding Annie Parker (2013) și Miss Julie (2014).

* 1978: Serghei Pogreban (n. 13 mai 1978) este un fotbalist din Republica Moldova, care a joacă pe postul de atacant la clubul Dinamo-Auto Tiraspol. Între anii 2001 și 2004 el a jucat 13 meciuri la echipa națională de fotbal a Moldovei, marcând un gol.

* 1979: Prințul Carl Philip, Duce de Värmland (Carl Philip Edmund Bertil; n. 13 mai 1979) este al doilea copil și singurul fiu al regelui Carl XVI Gustaf al Suediei și al reginei Silvia. Născut Prinț Moștenitor al Suediei, a deținut acest titlu și prima poziție în ordinea succesiunii la tron timp de șapte luni, până la 1 ianuarie 1980.

La acea dată, a intrat în vigoare o schimbare a Legii Succesiunii, prin introducerea sistemului primogeniturii absolute (primul născut moștenește tronul, indiferent de sex). De atunci, Prințul Carl Philip a pierdut prima poziție în ordinea succesiunii la tron, în favoarea surorii sale mai mari, Victoria, care a devenit astfel Prințesă Moștenitoare. În urma nașterii nepoților săi, Prințesa Estelle și Prințul Oskar, este al patrulea în ordinea succesiunii.

Cu toate acestea, în ordinea succesiunii la tronul britanic, Prințul Carl Philip rămâne înaintea surorii și a nepoților săi, deoarece în Regatul Unit, pentru persoanele născute înainte de 28 octombrie 2011, se aplică sistemul primogeniturii cognatice cu preferință masculină.

Carl Philip în 2011

A fost botezat la 31 august 1979. Nașii săi sunt: Ducele de Halland, Prințul Leopold de Bavaria, regina Margareta a Danemarcei și Prințesa Birgitta a Suediei.

La 13 iunie 2015, prințul Carl Philip s-a căsătorit la capela Palatului Regal din Stockholm cu Sofia Hellqvist. Primul lor copil, prințul Alexander, s-a născut pe 19 aprilie 2016, iar cel de-al doilea, prințul Gabriel, s-a născut la 31 august 2017.

* 1982: Igor Viacesloavovici Turcin (rusă Игорь Вячеславович Турчин, n. 13 mai1982, Saratov) este un scrimer rus specializat pe spadă, campion mondial pe echipe în 2003.

·         1983: János Székely, fotbalist român
* 1983: Anita Görbicz (n. 13 mai 1983, în Veszprém) este o handbalistă din Ungaria care joacă pentru Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei. Ea a fost votată cea mai bună jucătoare a lumii în 2005 de către Federația Internațională de Handbal.
* 1983: Gnégnéri Yaya Touré (n. 13 mai 1983, în Sekoura Bouaké) este un fotbalist ivorian, care joacă la clubul Olympiacos FC și la echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș, pe postul de mijlocaș. El a fost declarat Fotbalistul african al anului în 2011 și 2012
* 1984: Alexandru Ionuț Velea (n.13 mai 1984), cunoscut profesional ca Alex Velea, este un cântăreț, vedetă de televiziune și compozitor de muzică popdin România, câștigător al competiției Star Factory
S-a născut pe 13 mai 1984 în Craiova, România. Încă de mic și-a descoperit pasiunea pentru muzică, începând să cânte de la 9 ani, la 11 ani, devenind elev la Palatul Copiilor. La 16 ani începe să studieze canto clasic, timp de 4 ani.

Cariera muzicală,[modificare | modificare sursă]

Alex Velea în concert

După ce a câștigat emisiunea-concurs Star Factory la sfârșitul anului 2003 și după participarea la Big brother,^[2] Alex a colaborat cu Anna Lesko la o melodie de pe ediția specială a albumului ei, Pentru tine.^[3][4] A urmat o colaborare cu Anda Adam pentru al doilea album solo al ei, Confidențial. Melodia, intitulată „Ce ți-aș face (Selecta)” s-a bucurat de un mare succes în România, fiind difuzat des pe posturile de muzică. Album său de debut, intutulat Yamasha a fost lansat în toamna anului 2006, și se vrea o declarație din partea lui Alex : „Piesele acestea mă descoperă în fața publicului... Ăsta sunt eu...Am încercat să pun pe note gânduri, sentimente, trăiri...'Yamasha' mă reprezintă.” Pentru acest album, Alex a colaborat cu Smiley,Puya,Marius Moga, Connect-R, Matteo și Don Baxter. De pe album au fost promovate patru piese: „Yamasha”, „Dragoste la prima vedere” (feat. Connect-R), „Când sunt cu tine” (feat. Mandinga) și „Doamna mea”. Yamasha i-a adus acestuia titlul de “Best show“, “Best male” și “Best new artist" la Romanian Music Awards.

În anul 2009, Alex a lansat piesele "Doar ea" și "Secret". Tot în 2009, Alex a intrat în echipa de producție a Radio Killer, sub numele de Crocodealer, unul dintre cei șapte killeri.În același an, Alex și-a făcut și debutul pe marile ecrane, în producția cinematografică “Un film Simplu”, unde a interpretat un rol negativ.

Deasemenea a scos hitul anului 2010 "Don't say it's over", hit al cărui videoclip a avut o coregrafie ce a generat cel mai mare flashmob din România. Acesta a avut loc în Piața Constituției din București, în iunie 2010.

În 2011 , a participat de asemenea la filmul "Nașa", în rolul lui "Spânu".

În septembrie 2011, Alex a lansat piesa "Whisper". 2012 este anul de revenire în forță pe scena muzicii românești. Alex a lansat la începutul lunii aprilie piesa "Când noaptea vine" care s-a bucurat de aprecierea publicului. În iunie 2012, pe scena de la Romanian Music Awards, acesta a lansat un nou hit, "Minim doi". Piesa a reușit să strângă în câteva zile milioane de vizualizări pe YouTube. Recent, Alex a lansat și videoclipul piesei, un clip filmat în cartierul bucureștean Ferentari. Tot în luna iunie 2012, a câștigat premiul pentru "Best Pop" în cadrul premiilor Romanian Music Awards.

În prezent, Alex lucrează la un nou concept de show. În 2013 a lansat melodiile „E Marfă Tare” și continuarea melodiei într-o colaborare cu Pacha Man „Aia E”. Participă în 2015 la Top chef y colabarara con Los Chunguitos

În 2019, Alex Velea, împreună cu Lino Golden, Mario Fresh și Rashid, au înființat trupa Golden Gang, cu care au lansat în același an și primul album, "10 din 10".

Alex Velea

* 1985: Spase Dilevski este un fotbalist născut pe data de 13 mai 1985 în 13 mai 1985, Australia, care a jucat pentru naționala Australiei la Jocurile Olimpice din 2004. În România a jucat la Universitatea Craiova între anii 2007-2011.

El a mai jucat pentru două cluburi mari din Europa, PSV Eindhoven,(2002-2004), și la Tottenham Hotspur între 2004 și 2005. Între 2005 și vara lui 2007 el a evoluat în A-League la Queensland Roar.

·         1986: Robert Pattinson, actor, manechin și muzician englez

·         1986: Alexander Rybak, cântăreț norvegian
* 1987: Candice Rene Accola (King) (n. 13 mai 1987) este o actriță și cântăreață americană. A devenit populară datorită rolului Caroline Forbes din Jurnalele Vampirilor.
Candice Rene Accola s-a născut în Houston, Texas, dar a crescut în Edgewood și a învățat la Lake Highland Preparatory School. Tatăl ei, Kevin este chirurg, iar mama sa, Carolyn, a fost inginer și acum e casnică. Ambii părinți sunt membrii activi ai Partidului Republican din Florida. Are un frate mai mic.
În 2010 s-a întâlnit cu partenerul său de filmări Steven R. McQueen.În 2011-2012 s-a întâlnit cu Zach Roerig.Din 2012 se întâlnește cu Joe Kingcu care s-a logodit în mai 2013 și s-a căsătorit în octombrie 2014.
* 1987: Antonio Adan Garrido (n. 13 mai 1987 în Madrid) este un fotbalist spaniolcare joacă pentru Atlético Madrid pe postul de portar.
* 1988: Borja Navarro Landáburu (n. 13 mai 1988, Puçol, Comunitatea Valenciană), cunoscut ca Borja Navarro, este un fotbalist spaniol, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din țara sa natală, Peña Deportiva.
* 1991: Francisco "Chico" Lachowski (născut pe 13, 1991) este un model brazilian. Lachowski s-a născut în Curitiba și a trăit în Foz do Iguaçu până la opt ani.
 Tatăl Său, Roberto este de origine poloneză, în timp ce mama lui, Maria, este de origine portugheză și germană. El are două surori mai mari, Isabella și Marcela.
După o lungă relație, la 3 decembrie 2013, Lachowski s-a căsătorit cu modelul francez-canadian, Jessiann Gravel Beland. Cu aceasta are un fiu, Milo, născut la 25 martie 2013. În mai 2016, Beland și Lachowski au anunțat prin intermediul Instagram că așteaptă un al doilea fiu, pe care au plănuit să-l numească Laslo. Laslo s-a născut la 19 noiembrie, 2016.

·         1993: Debby Ryan (n. 13 mai 1993 (1.55), Alabama, SUA) este o actriță și cântăreață americancă. Ryan este cunoscută pentru rolul Bailey Pickett din producția originală Disney Channel The Suite Life on Deck. The Suite Life a făcut-o pe Ryan un idol adolescent și a devenit cel mai vizionat show pentru copii de la premiera sa în octombrie 2008. Ryan a început să joace in teatre profesioniste de la vârsta de 7 ani; în 2007 a apărut în filmul DVD Barney: Let's Go to the Firehouse și atunci a fost descoperită de cei de la Disney. Mai este cunoscută și pentru apariția în 2008 în filmul Longshots în rolul lui Edith.

În 2010 a interpetat în filmul 16 Dorințe în rolul lui Abby Jensen, care a devenit cel mai vizionat program în ziua premierii la Disney Channel și este unul dintre cele mai vizionate filme din televiziune. Ryan a interpetat în independentul film de teatru What If... care a avut premiera pe 20 august 2010.

În 2012 a jucat în filmul „Radio Rebel”, în rolul lui Tara.

Debby Ryan la premiera filmului „Radio Rebel” in 2012

* 1993: Stefan Kraft (n. 13 mai 1993, Schwarzach im Pongau[*], Austria) este un săritor cu schiurile austriac.
* 1993: Romelu Menama Lukaku (n. 13 mai 1993, Anvers, Belgia) este un fotbalist belgian de origine congoleză, care evoluează la clubul englez Manchester United și la echipa națională de fotbal a Belgieipe postul de atacant.
* 1996: Alina Ilie (n. 13 mai 1996, în Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă din România care joacă pentru echipa SCM Gloria Buzău pe postul de intermediar dreapta

Decese

·         1646: Maria Anna a Spaniei, prima soție a lui Ferdinand al III-lea, Împărat Roman (n. 1606)

·         1806: A murit Samuil Micu supranumit si  Klein, cărturar iluminist, filolog şi traducător, reprezentant  de seama al Şcolii Ardelene;  (n. septembrie 1745). Samuil Micu Klein a fost nepotul episcopulului roman Inocentiu Micu Klein. A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic , prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei  Dacii și, influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se  printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae din  1791.

* 1818: Louis Joseph de Bourbon (9 august 1736 – 13 mai 1818) a fost Prinț de Condé din 1740 până la decesul său. Ca membru al Casei de Bourbon, a deținut prestigiosul rang Prince du Sang.

A fost singurul fiu al lui Louis Henri, Duce de Bourbon (1692–1740) și al soției sale, Caroline de Hesse-Rotenburg (1714–41). Ca membru al Casei regale de Bourbon a fost prinț de sânge. Tatăl său a fost fiul cel mare al lui Louis de Bourbon, Prinț de Condé și a soției sale, Louise Françoise de Bourbon, fiica regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan.

În timpul vieții tatălui său, Louis Joseph a fost cunoscut ca Duce de Enghien. A fost plasat în grija unchiului patern, Louis, Conte de Clermont, după decesul tatălui său în 1740 și a mamei sale în 1741 când Louis Joseph avea patru ani.

A avut o soră vitregă, Henriette de Bourbon, Mademoiselle de Verneuil (1725–1780), fiica nelegitimă a tatălui său cu Armande Félice de La Porte Mazarin.

Louis Joseph de Bourbon, Prinț de Condé.

Prin mama sa a fost verișor primar cu Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei, Prințesa Eleonora Maria Teresa de Savoia și Prințesa Maria Luisa de Savoia. Printre verișorii paterni se includ Ducesa de Orléans (mama lui Philippe Égalité și sora Prințului de Conti).

S-a căsătorit cu Charlotte Élisabeth Godefride de Rohan (1737–1760), fiica prietenului regelui Ludovic al XIV-lea, Prințul de Soubise. Mama Charlottei, Anne Marie Louise de La Tour d'Auvergne, a fost fiica ducelui de Bouillon. Cuplul s-a căsătorit la Versailles la 3 mai 1753. Împreună au avut trei copii din care au supraviețui doi: un fiu Louis Henri Joseph și o fiică Louise Adélaïde. În 1770, fiul său s-a căsătorit cu Bathilde d'Orléans, fiica lui Louis Philippe I, Duce de Orléans și sora lui Philippe Égalité.

Louis Joseph a ocupat un loc important la curte Franței. În timpul domniilor regilor Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea el a deținut poziția de Grand Maître de France.

A luptat în Războiul de Șapte Ani și a avut distincții servind împreună cu socrul său Prințul de Soubise. A fost Guvernator de Burgundia și general în armata franceză. După căderea Bastiliei, în 1789, a părăsit Franța împreună cu fiul și nepotul său de teama unui posibil arest sau deces. Decizia s-a dovedit una bună devreme ce în timpul Regimului Terorii care a urmat, mulți bourboni care trăiau în Franța au fost arestați, judecați și ghilotinați. Regele Ludovic al XVI-lea, regina Maria Antoaneta și Ducele de Orleans (Philippe Égalité) au fost executați în 1793 iar sora regelui, Madame Élisabeth, a fost executată în 1794.

Prințul s-a stabilit la Coblenz în 1791, unde a ajutat la organizarea unei armate contra-revoluționare. În plus față de nepotul său Ducele de Enghien, doi fii ai vărului său, fratele regelui mort Contele de Artois (viitorul Carol al X-lea al Franței), corpul de armată includea mulți tineri aristocrați care în cele din urmă au devenit lideri în timpul restaurației Bourbon. Grupul includea pe Ducele de Richelieu, Ducele de Blacas și Chateaubriand.

Armata a fost dizolvată în 1801 iar prințul și-a petrecut exilul în Anglia unde a trăit cu cea de-a doua soție, Maria-Caterina di Brignole-Sale cu care s-a căsătorit în 1798. Ea a murit în 1813.

După înfrângerea lui Napoleon, Louis Joseph s-a întors la Paris unde a devenit grand maître al casei regale a regelui Ludovic al XVIII-lea. A murit în 1818 și a fost succedat de fiul său Louis Henri. Fiica sa, Louise Adélaïde de Bourbon, care a fost călugăriță a devenit stareță la mănăstirea Remiremont.

·         1843: 

·         1866: Nikolai Brașman, matematician rus (n. 1796)

·         1871: Daniel Auber, compozitor francez (n. 1782)

·         1885: Friedrich Gustav Jakob Henle, medic german (n. 1809)
* 1916: Șalom Aleihem sau Șolom Aleihem precum și Șalom Alehem  (în idișשלום־עליכם, în traducere, Pace Vouă; în rusă Шолом-Алейхем; n. 18 februarie/2 martie 1859 Pereiaslav, gubernia Poltava[*], Imperiul Rus – d. 13 mai 1916,New York, New York, SUA) a fost pseudonimul scriitorului, dramaturgului și publicistului evreu rus de limbă idiș Șolom Nahumovici Rabinovici, autor de romane, nuvele, piese de teatru și cel dintâi care a scris literatură pentru copii. A zugrăvit cu realism, ironie fină și compasiune viața „oamenilor mici” (în idiș : „kleine menșelech”), lumea evreilor din orașele și târgușoarele din răsăritul Europeila sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului al XX-lea. El a fost unul din ctitorii și clasicii literaturii moderne, mentor al scriitorilor în limba idiș din vremea lui alături de Mendele Moher Sfarim și I. L. Pereț.
Opere: 

• „Farsa tragica : Un roman nemaipomenit”. Traducere din limba idis de S. Stein, 2 vol., Editura ARA, București, 1992
• „Gimnaziu.” Editura Mantuirea s.a., București.
• „O femee data dracului - Umor evreesc”, Editura Adam, [s.a.] București.
• „Stația Baranovici” și alte schițe, Traducere : C.Sateanu, Editura Viata Romineasca, Iași, 1921.
• „Stele ratacitoare”, Editura pentru Literatură Universală, București 1964.
• „Întoarcere de la iarmaroc - povestiri din viață” trad. de Olga Brateș și Meer Sternberg, Editura pentru Literatura Universala, București 1966.
• „Mi-e dor de acasă” și alte povestiri, trad. Horia Carp.
• „O catastrofă comica”, Trad.de C.Șăteanu.
• „Povestiri tragicomice”.
• „Un șaizeci și șsă” și alte nuvelete umoristice, Trad. C.Săteanu.
• „O catastrofă care n-a avut loc, povestiri de pe drumul-de-fier”, Trad. Anton Celaru, Ed Hasefer, 1995.
• „O capră și-un vitel, un hoț mititel, un meșter scamator și alții asemenea lor...

povestiri pentru copii din literatura clasică idiș, scrise în colaborare de: Mendele Moiher Sforim, Salom Aleihem și I.L. Pereț, traducere de Anton Celaru, ilustrații de Tia Peltz, cuvînt înainte acad. prof. dr. N. Cajal București, Hasefer, 1995

Dintre operele lui Șalom Aleihem traduse în românește de scriitorul I. Ludo:

• „Menachem Mendel”, București, 1923.
• „Nolewka la băi”, București, 1941.
• „Comoara”, „Lozul cel mare”, în „Patru opere dramatice”, București, 1945.
• „Romanul unui om de afaceri”, București, 1948
  • Prefațată și cu tabel cronologic de V. Moglescu, Editura Minerva, București, 1970
• „Băiatul Motl”, București, 1949.
• „Mister Green are o slujbă și alte povestiri”, București, 1951.
• „Opere alese”, cu prefața traducătorului, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959.
  • Trad. de Olga Brateș și Meer Sternberg, cu o pref. de Marin Sorescu, 5 vol., Editura pentru Literatura Universala, București, 1964, Indici de clasificare 821.411.16'08
• „Halal de mine, sunt orfan”, București, 1956.
  • Prefațată și cu tabel cronologic de V. Moglescu, Editura Minerva, București, 1970
• „Tevi lăptarul”, Editura pentru literatură, colecția Biblioteca pentru toți, București, 1961.
  • Traducerea: I. Ludo (Isac Ludo)
• „Schițe și Povestiri”, Editura pentru Literatura Universala, București, 1968 (în colaborare).
• „Stăteam trei la taifas”, București, 1964(?)
• „Patru opere dramatice”, Trad. I. Ludo, S. Ansky, S. Berger, Seria: Biblioteca Hehaluț, Ed. Bicurim, București, 1945.

·         1930: A murit Fridtjof Nansen, explorator și om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel (n. 1861). Fridtjof Nansen (n. 10 octombrie 1861 – d. 13 mai 1930) a fost un explorator, om de știință, diplomat, umanitarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Campion la schi și la patinaj în tinerețe, a condus echipa care a efectuat prima traversare a Groenlandei prin interior în 1888, și a devenit celebru pe plan internațional după ce a ajuns la 86°14′ latitudine nordică în cadrul expediției spre Polul Nord⁠(en) din 1893–96. Deși a renunțat la explorări după ce s-a întors în Norvegia, tehnicile și inovațiile sale de călătorie polară, în ceea ce privește echipamentul și îmbrăcămintea, au influențat o generație de expediții arctice și antarctice.

·         1938: Charles Edouard Guillaume, fizician elvețian, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)

·         1960 - A murit James Gideon Tanner, muzician country american (n.06.06.1885).

·         1961: Gary Cooper (născut Frank James Cooper la 7 mai 1901 – d. 13 mai1961) a fost unul dintre cei mai mari actori americani de film, deținător al Premiului Oscar.

·         1969: A murit Ion Bâlea, autorul celei mai bogate şi valoroase culegeri de folclor din Maramureş, realizată între anii 1905-1909 şi 1910-1913, parţial în colaborare cu Tiberiu Brediceanu şi Bela Bartok; (n. 11 ianuarie 1883).

·         1974: Stephan Roll, (Gheorghe Dinu) poet și prozator român (n. 1903)

·         1975 - A murit Bob Wills, muzician country american (n.06.03.1905).

·         1988 - A murit Chet Baker, cântăreţ şi trompetist american de jazz (n.23.12.1929).

·         1997: A murit Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caradja; prinţesa a ajutat în timpul celui de-al doilea război mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (n. 1920).

·         1999: A murit Titel Constantinescu, scriitor şi regizor; a lucrat câteva decenii la Teatrul Naţional Radiofonic; (n. 1927).

·         2008: A murit marele actor roman  basarabean Colea Răutu A jucat in filmele  “Moara cu noroc”, “Răscoala”, “Neamul Şoimăreştilor”, “Mihai Viteazul”, “Cel mai iubit dintre pământeni”; (n. 28 noiembrie 1912). A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovski, alături de Larisa, Natalia și Valentin. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chișinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, așa cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociornița” din București. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Actorul Colea Răutu Rutkovski a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

·         2008: A decedat  Costică Toma, fost portar al echipei CCA, actuala FCSB, şi al reprezentativei României; (n. 1 ianuarie 1928). Costică Toma (n. 1 ianuarie 1928, Brăila – d. 13 mai 2008, București) a fost un fotbalist și antrenor român care a jucat pe postul de portar. Toma a început fotbalul în 1940, când a jucat pentru FC Suter pe postul de atacant. După ce a jucat la echipa de tineret Capșa București, s-a mutat la Iași. A jucat numai un sezon la CS Armata, și după două luni la CA Câmpulung Moldovenesc, a semnat cu Steaua București. A jucat doisprezece ani pentru clubul Armatei. A avut o rivalitate faimoasă și de fair-play cu Ion Voinescu. Se spune că Toma și Voinescu au format cel mai bun cuplu de portari pe care i-a avut un club de fotbal românesc. Toma are 16 selecții la echipa națională de fotbal a României și este inclus în echipa de aur a clubului de fotbal Steaua București.

·         2009: Roger Planchon, dramaturg, actor și regizor francez (n. 1931)

·         2010: Alexandru Sever, prozator și dramaturg născut în România (n. 1921)

·         2010: A murit medicul şi profesorul Ioan D. Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ. A fost membru titular al Academiei Române din 1994; (n. 1924).

·         2011: A murit Ovidiu Dumitru, textier, scenarist şi realizator în TVR. A fost unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române, fiind realizator al mai multor emisiuni, printre care şi „Televiziunea, dragostea mea”, despre care a spus că este „o adevărată declaraţie de dragoste” faţă de unica televiziune a vieţii lui: Televiziunea Română (n. 1933).

·         2012: A murit la Paris, pictorul, sculptorul si arhitectul francez de origine română Horia Damian (stabilit la Paris din 1946); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 27 februarie 1922 la București). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a mortii sale ziua de 13 mai 2012). Expune pentru prima dată la Salonul Oficial în anul 1942 (unde obține Premiul pentru gravură); 1942 reprezintă și anul primei sale expoziții personale. A participat al Bienalei de la Veneția în 1942. Ulterior, ca participant în cadrul Salonului Oficial din 1945, obține Premiul Anastase Simu, care consta și dintr-o bursă, ce i-a permis să ajungă la Paris, unde a avut privilegiul de a studia sub coordonarea lui André Lhote și a lui Fernand Léger. 1952 este anul primei sale expoziții în străinătate (după plecarea din țară), expoziție care va fi urmată de alte manifestări de anvergură. A avut numeroase expoziții de pictură și sculptură în America de Nord și Europa și a participat la Bienala de la Veneția și la cea de la São Paolo. Dintre muzeele care adăpostesc lucrările sale se pot aminti Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian din București, Muzeul Național de Artă Contemporană și Muzeul Cantini din Marsilia. Artistul este menționat în dicționarul Bénézit.

Horia Damian

·         2014: A incetat din viata in Bucuresti, Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic si  editor; (n.16 februarie 1951, București).   Mihail Grămescu  a fost   membru al secției de Proză a Uniunii Scriitorilor din România. A primit mai multe premii „Știință și tehnică” în anii 1980, premiul Uniunii Scriitorilor din România și două premii în străinătate: la Moscova, Rusia (SocCon, 1989) și la Fayence, în Franța (EuroCon, 1990). Debutul sau editorial a avut loc abia în 1981 cu volumul de povestiri SF Aporisticon, publicat în 150.000 de exemplare. Cartea a cunoscut un uriaș succes de public și de critica. De un succes considerabil s-a bucurat și povestirea „Cântecul Libelungilor”, apărută în volumul Săritorii în gol și recompensată cu numeroase premii. De-a lungul timpului, Mihail Grămescu a publicat mai multe volume de povestiri și poezii, precum și un roman SF, Phreeria. Opera sa a fost tradusă în publicații străine, cum ar fi revistele „Antares”,”Dialogue”, „L’Emhleme” și „Miniature” din Franța, „Gradina” (Iugoslavia), antologia maghiară Téren és időn túl.. , precum și în rusă și bulgară. Împreună cu Adina Lipai a realizat pentru editura Granada, colecția anuală Fantasticul Mileniului III, tradusă în maghiară, sârbă, franceză, rusă, germană și engleză.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Glicheria; Sf Serghie Mărturisitorul; Duminica a 6-a după Paști – Vindecarea orbului din naștere
• În calendarul romano-catolic: Sf. Fecioară Maria de la Fatima
• În calendarul greco-catolic: Sf. Gliceria, martiră († 161); Apariția Preasfintei Fecioare Maria la Fatima (1917)
• Ecuador: Ziua Independenței (1830)

RELIGIE ORTODOXĂ 13 Mai

Sf Mc Glicheria; Sf Serghie Mărturisitorul; Duminica a 6-a după Paști – Vindecarea orbului din naștere

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintei muceniţe Glicheria.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Antonin şi a guvernatorului Savin, în cetatea Traianopolei. Şi aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate, sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, şi a mers la guvernator, declarând că este creştină şi roaba lui Hristos. Şi îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capişte şi, făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia şi l-a zdrobit. Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei şi nu o ajungeau. De aceea au spânzurat-o de cosiţe şi au strujit-o şi au pus-o în temniţă, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi intrând la dânsa în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, cu toate că temniţa era încuiată s-au îngrozit guvernatorul şi cei ce erau cu el. După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri şi rămânând nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure şi să mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a fost dată la fiare şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul.

Acesta fiind de neam slăvit şi mare, şi după suflet s-a dovedit mare. Căci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor şi fără de Dumnezeu, acuzat că se închină sfintelor icoane şi, legându-i-se grumajii cu o funie a fost purtat şi înconjurat prin mijlocul uliţei celei pline de popor, suferind scuipări şi ocări şi luându-i-se toată averea, şi în temniţă rău pătimind şi cu toată casa sa totodată cu femeia şi cu copiii a fost izgonit. Şi de necazurile înstrăinării îndestulându-se şi luptându-se cu diferite scârbe, a fost chemat de Dumnezeu, şi s-a dus ca să câştige vrednice răsplătiri de la Hristos, Cel care dă răsplata nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 6-a după Paști – Vindecarea orbului din naștere

Ev. Ioan 9, 1-38

În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerşetor, se întrebau: nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau că acesta este, iar alţii ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns şi a zis: Omul Care Se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului şi te spală. Deci mergând şi spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu ştiu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Şi era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină şi a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Deci unii dintre farisei ziceau: acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzeşte ziua sâmbetei. Dar alţii ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Şi astfel era dezbinare între ei. Deci iarăşi l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ţi-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este proroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb şi şi-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinţii celui vindecat de orbire. Aşadar i-au întrebat şi le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceţi că s-a născut orb? Atunci părinţii lui au răspuns şi le-au zis: ştim că acesta este fiul nostru şi că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau Cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinţii lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinţii lui au zis: este în vârstă, întrebaţi-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că omul acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu ştiu; eu una ştiu, că eram orb şi acum văd. Deci l-au întrebat iarăşi: ce ţi-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă şi n-aţi auzit! De ce voiţi să auziţi încă o dată? Nu cumva voiţi şi să vă faceţi şi voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât şi i-au zis: tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L ştim de unde este. Răspuns-a omul şi le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu ştiţi de unde este; şi totuşi El a deschis ochii mei. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns şi i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci Cel Care vorbeşte cu tine Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, şi s-a închinat Lui.

Ap. Fapte 16, 16-34

 În zilele acelea, când ne duceam noi, apostolii, la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit. Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au în piaţă înaintea dregătorilor. Şi, ducându-i la judecători, au zis: Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră, şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani. Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci; iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau. Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat. Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta. Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui. Şi el, luându-i la sine în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată. Şi, ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.

Predică la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere) - Despre orbirea sufletească - Pr. Ilie Cleopa 

Dar din ce se naște orbirea sufletească în mintea omului? Aceasta vine asupra omului din mai multe pricini. Mai întâi ca urmare a faptelor rele. Acest lucru îl arată Mântuitorul când zice: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face cele rele urăște Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituală vine de la diavol.

Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi (Ioan 9, 39)

Hristos a înviat !

Iubiți credincioși,

Multe învățături de tot felul putem scoate din Sfânta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învățături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.

Câtă orbire spirituală era în mintea cărturarilor și fariseilor, care, nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci și hulă mare aduceau asupra Lui, zicând că, cu Beelzebut, domnul demonilor scoate pe demoni (Marcu 3, 22). Atâta orbire era în mintea lor, încât ochi având, nu vedeau și urechi având, nu auzeau. De aceea Domnul îi numește "farisei orbi" (Matei 23, 26).

Despre această orbire spirituală a cărturarilor și fariseilor, a arhiereilor și legiuitorilor iudei și despre pedeapsa ce-i așteaptă pentru aceasta zice proorocul David prin Duhul Sfânt: “Să se întunece ochii lor ca să nu vadă și spinarea lor pururea o gârbovește” (Psalm 68, 27). Și marele prooroc Isaia a proorocit despre orbirea spirituală a poporului lui Israel, zicând: “Dumnezeu le-a dat duh de împietrire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi” (Isaia 56, 10). Și iarăși: “Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțelagă și să se întoarcă la Mine și să-I vindec” (Isaia 6, 10).

Dar din ce se naște orbirea sufletească în mintea omului? Aceasta vine asupra omului din mai multe pricini. Mai întâi ca urmare a faptelor rele. Acest lucru îl arată Mântuitorul când zice: “Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face cele rele urăște Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituală vine de la diavol.

Orbirea spirituală vine din necredință și din împotrivirea față de Dumnezeu. Acest lucru îl spune proorocul Isaia, zicând: “Toată ziua întindeam mâinile mele către un popor neascultător și împotrivă grăitor” (Isaia 65, 2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de împietrire ca să nu vadă cu ochii și cu urechile lor să nu audă până în ziua de azi (Deuteronom 29, 4). Orbirea spirituală vine și din necredință și învârtoșarea inimii, cum arată Sfânta Scriptură, zicând: “Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și uitându-vă vă veți uita, dar nu veți vedea. Că inima poporului acestuia s-a învârtoșat și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec” (Isaia 6, 9-10).

Am arătat că una din pricinile orbirii spirituale este păcatul. Acum să vedem de ce păcatul aduce orbirea sufletului și întunecarea minții omului. Iată de ce. Păcatele după mărturisirea Sfintei Scripturi se numesc "lucruri ale întunericului" (Isaia 29, 15; Romani 13, 12; Efeseni 5, 11). Ca lucruri ale întunericului, păcatele, de orice fel ar fi, aduc în mintea omului întuneric, tulburare, boală și orbire duhovnicească. Prin ce putem izgoni din mintea noastră întunericul păcatului? Prin părăsirea păcatului, prin ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, prin post, rugăciune, pocăință cu lacrimi și spovedania sinceră la duhovnic și prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Prin aceste fapte bune, fiecare om oricât de păcătos ar fi, vine la lumina cunoștinței și se apropie de Dumnezeu, devenind dintr-un om întunecat și păcătos, un vas ales al lui Dumnezeu și un fiu al împărăției cerurilor.

Orbirea spirituală vine uneori la om și prin îngăduința și puterea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a arătat la mulți oameni aleși de Dumnezeu. Dar mai luminat vedem aceasta la alegerea Marelui Apostol Pavel, care mai înainte de chemarea sa se numea Saul și prigonea foarte mult Biserica lui Hristos (Fapte 9, 1-22).

Iubiți credincioși,

Să întoarcem acum cuvântul la orbirea sufletească din zilele noastre. Toți am văzut oameni orbi, fie din naștere, fie din accidente, fie în urma unor boli grele. Ori de câte ori vedem un orb, ne cuprinde pe fiecare un sentiment de milă, ba câteodată ne dau și lacrimile. El nu poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele și frumusețea florilor. Nu poate privi icoana și crucea la care se închină, nici fața mamei, a copiilor și a semenilor săi. Orbul nu poate citi o carte sfântă, nu poate lucra mai nimic și se simte o povară pentru familie și societate, căci trăiește mai mult din mila altora.

Un asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de îndurarea tuturor. Dumnezeu însă, mângâie pe cei fără vedere cu alte daruri: cu multă înțelepciune, cu vorbire frumoasă, cu smerenie, cu darul lacrimilor și adeseori cu darul cântării frumoase. Căci Creatorul a toate, prin dumnezeiasca pronie, are milă de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfânt, prin gura psalmistului: “Domnul înțelepțește orbii!” (Psalm 145, 8).

Mult mai grea și mai vrednică de plâns este însă orbirea minții, a inimii, a voinței și conștiinței. Căci și sufletul este cu mult mai de preț decât trupul. De aceea zice Mântuitorul: “Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb pentru sufletul lui?” (Marcu 8, 36-37). Sufletul fiind creat de Dumnezeu veșnic, orbirea sufletească este una din cele mai grele boli care duce la pierderea sufletului și la osânda lui veșnică. De aceea și vindecarea acestei boli este cu mult mai grea și mai importantă decât vindecarea orbirii trupești.

Ce înțelegem prin orbirea sufletească sau duhovnicească? Înțelegem întunecarea și înrobirea sufletului prin tot felul de păcate sufletești și trupești. Adică trufia minții, împietrirea inimii, slăbirea voinței și a conștiinței, necredința, îndoiala în credință, sectarismul, deznădejdea, mândria, sinuciderea, uciderea sufletească și trupească, avortul, ura și mânia dintre oameni, divorțul, desfrâul, minciuna, iubirea de averi, zgârcenia, lăcomia, beția, lenea și altele. Toate păcatele sunt boli ale sufletului care îl aruncă în orbire și nesimțire, iar trupul în boli grele și fără leac. Și dacă nu părăsim păcatele care ne robesc prin căință, spovedanie și înnoire duhovnicească, orbirea sufletului, ca orice boală, duce la moartea sufletească și la osânda sufletului în chinurile iadului.

Oare ce este creștinul care își schimbă credința în Dumnezeu și părăsește biserica întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli și se duce la secte religioase de tot felul, dacă nu orb la suflet? Ce este creștinul care nu vine cu anii la sfânta biserică, nu se roagă, nu citește cărți sfinte și amână pocăința și spovedania până în ceasul morții, dacă nu un bolnav și orb sufletește? Ce este omul care se numește creștin doar cu numele și își cheltuiește timpul, averea și sănătatea în griji trecătoare și în păcate de moarte, dacă nu un om nefericit și orb la suflet? Ce este creștinul care n-a citit măcar odată Sfânta Scriptură, mai ales Noul Testament și alte cărți creștinești de învățătură, care călăuzesc și luminează mintea și sufletul spre Hristos, dacă nu un om nefericit și lipsit de lumina cunoștinței și a bucuriei duhovnicești? Ce este creștinul care își risipește viața în beții și desfrânări, în certuri și divorțuri, în judecăți și ură, dacă nu un om slab în credință și amăgit de diavoli, un om orb și bolnav la suflet, care umblă pe calea pierzării și nu mai este în stare să se scoale din păcate, să se pocăiască și să-și mântuiască sufletul?

Câtă orbire și necredință nu au acei soți care se căsătoresc doar din plăcere, pentru păcate și nu vor să nască copii, sau dacă îi nasc, îi smintesc cu viața lor și nu le dau o educație sănătoasă, creștinească? Și doar vedem câte neînțelegeri și divorțuri, câte avorturi, beții și lipsă de educație religioasă, destramă astăzi unitatea familiilor noastre, a acestor celule vii ale vieții și societății. Și toate aceste păcate ne robesc din cauza orbirii noastre sufletești. Din cauza nepăsării, a necredinței unora în Dumnezeu, a lipsei de educație creștină, de cunoaștere a Evangheliei, din cauza lipsei de la viața Bisericii, a amânării spovedaniei, a lipsei unui duhovnic bun, și a uitării multora de moarte și de judecata ce ne așteaptă.

Iată, deci, ce este orbirea sufletească și cât de mult ne robește pe toți. Pe unii cu păcate trupești, pe alții cu cele sufletești și pe toți cu împietrirea inimii, cu lipsa rugăciunii, cu uitarea de Dumnezeu și cu mulțimea grijilor pământești. În fața Mântuitorului care ne va judeca, nu este nimeni bun, nimeni drept, curat și vrednic de viața viitoare.

Ce trebuie să facem deci? Cum ne putem vindeca de această cumplită nesimțire a inimii, de robia patimilor și de orbirea sufletelor noastre? Prin părăsirea păcatelor care ne robesc, prin întoarce-rea din nou la Hristos, la biserică, la rugăciuni, la smerenie și pocăință. Adică să facem ce a făcut orbul din Evanghelia de azi, pe care l-a întrebat Hristos: “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Și el a răspuns din toată inima: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui!” (Ioan 9, 38).

Ne întreabă și pe noi astăzi Hristos: "Creștinilor, credeți voi cu tărie în Hristos, Mântuitorul lumii? Păziți poruncile Lui? Credeți voi în Sfânta Evanghelie ca să aveți viața veșnică? Credeți voi că Dumnezeu a creat lumea, că are milă de ea și El singur o poate salva de la distrugere și moarte?" De răspunsul pe care îl vom da, depinde mântuirea sau osânda fiecăruia dintre noi.

Iar dacă credem în Fiul lui Dumnezeu cu tărie, atunci să împlinim poruncile Lui și să facem ce a făcut orbul din Evanghelie. Că după ce i-a pus tină pe ochi l-a trimis să se spele la izvorul Siloam din apropiere și îndată s-a vindecat și a văzut. Tina de pe ochii sufletului este necurăția păcatelor noastre, de care ne curățim prin baia lacrimilor și a spovedaniei. Să ascultăm de Hristos și să facem ce ne poruncește El. Să ne spălăm ochii sufletești, adică mintea, inima și voința prin rugăciune, pocăință și milostenii, și atunci ne vom vindeca sufletul ca și orbul din Sfânta Evanghelie.

Iubiți credincioși,

Viața pământească este scurtă și plină de suferință și amăgitoare, iar viața cerească este binecuvântată și plină de fericire veșnică. Să părăsim păcatele care ne orbesc și ne ucid sufletul și să ne reîntoarcem la Hristos. Nu-i de ajuns să facem o cruce și să zicem: "Doamne, Doamne!" Ni se cere o profundă înnoire duhovnicească a vieții. Ni se cere să aruncăm de pe ochii sufletului tina patimilor de până acum, spălându-ne la apa Siloamului, adică la baia spovedaniei, apoi să intrăm sub ascultarea lui Hristos și a Bisericii pe care a întemeiat-o pe pământ. Smerindu-ne, rugându-ne, împăcându-ne unii cu alții, mergând regulat la biserică, făcând milostenie după putere, crescându-ne copiii în dreapta credință și în iubire de Dumnezeu, devenim creștini buni, fii adevărați ai Bisericii Ortodoxe și moștenitori ai împărăției Cerurilor. Amin.

Hristos a înviat!

ARTE 13 Mai

INVITAȚIE LA OPERĂ 13 Mai

Daniel Auber

Daniel Francois Asprit Auber /// La Muette De Portici: 

Daniel-François-Esprit Auber - Gustave III, ou Le bal masqué: 

Cu Ludovic Spiess

Puccini: Turandot 1970 with Maria Slătinaru & Ludovic Spiess: https://youtu.be/q4AwhnAhioY.

Mussorgsky: “Boris Godunov” (Nicolai Ghiaurov & Karajan, 1970): https://youtu.be/yCXBhI_ni6Y.

Bedřich Smetana - DALIBOR - RAI Milano, 18.01.1973: https://youtu.be/Obd5MGnpHwA.

Ludovic Spiess - Melodii din Operetele lui Francis Lopez: https://youtu.be/0V2mYCce4zs.

MUZICĂ 13 Mai

Johnnie Wright, cântăreţ country american (Johnny & Jack)

Eberhard Schoener, pianist şi compozitor german (a lucrat, printre altii, cu Sting şi Deep Purple)

Eberhard Schoener ‎(Alemania, 1984) - Sky Music Mountain Music: 

Ritchie Valens, cântăreț, compozitor, chitarist mexicano-american

Joe Brown, vocalist şi chitarist britanic (Joe Brown & The Bruvvers, Brownţs Home Brew)

Mary Wells, cântăreaţă şi compozitoare americană

Magic Dick (Richard Salwitz), muzicuţist american (J. Geils Band)

J Geils - Full House - (Album 1972): 

Marlon Hargis, clăpar şi vocalist american (Exile)

Overend Watts, basist, vocalist şi compozitor britanic (Mott The Hoople, British Lions)

Stevie Wonder

Stevie Wonder : Greatest Hits - The Best of Stevie Wonder: 

James Gideon Tanner, muzician country american

Danny Kirwan, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Fleetwood Mac, Chris Youlden) 

Paul Thompson, toboșar englez (Roxy Music și Concrete Blonde)

paul thompson drum solo week 4: 

Johnny Logan, cântăreț și compozitor irlandez

Bob Wills, muzician country american

Bob Wills Greatest Hits collection: 

Chet Baker, cântăreţ şi trompetist american de jazz

Kim McAuliffe, chitaristă, vocalistă şi compozitoare britanică (Girl School)

Buckethead, muzician american (fost membru Guns N' Roses)

Alexander Rybak, cântăreț norvegian

Debby Ryan, actriță și cântăreață americană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Moon River! (Al Caiola) (Lyrics) Romantic 4K Music Video Album! H.D.

Bach Suites BWV 1066 1067 1068 1069 | Baroque Classical Music HD

POEZIE 13 Mai

Ce te legeni de Mihai Eminescu Cărţi Audio recită Eugen Moţăţeanu regia artistica Mihai Nae

Mircea Ciobanu, poet și prozator român

Mircea CIOBANU - biografie

n. 13 mai 1940, Bucuresti - m. 23 apr. 1996, Bucuresti.

Poet si prozator.

Fiul lui Gheorghe Sandu, constructor si al Mariei (n. Raportaru).

Absolvent al Liceului "D. Cantemir", apoi al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi si Bucuresti (1959-1964). Debut in Tribuna (1959), cu poemul La portile luminii. Debut editorial cu voi. de versuri Imnuri pentru nesomnul cuvintelor (1966). Redactor la Editura Pentru Literatura (1967-1969), la "Cartea Romaneasca", de la infiintarea acesteia (1970) si la Editura Eminescu (dupa 1989). Colab. la Romania literara. Tribuna, Ramuri. CIOBANU n-a putut accepta limitele genului literar cu care a debutat si care 1-a impus ca poet important al generatiei sale (Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, 1966; Patimile, 1968; Etica, 1971; Cele ce sunt, 1974; Versuri, 1982; Vantul Alwb, 1984; Viata lumii, 1989). Nevoia de a-si comunica meditatiile asupra conditiei umane a facut din CIOBANU un autor de naratiuni parabolice (Martorii, 1968; 1973; Taietorul de lemne, 1974), epopei biblic-arhetipale (Cartea fiilor, 1970) si epistole eseistic poematice (Epistole, 1969; Armura lui Thomas si alte epistole, 1971). Romanul ciclic Istorii, I-V (1977-1986), incorporeaza experienta de pana aici, autorul ramanand fidel sistemului sau de simboluri. Premiul Uniunii Scriitorilor (1977; 1981; 1991; 1993).

Poezia lui CIOBANU , selectata in editia de autor Patimile (1979), a fost unanim considerata "ermetica" (N. Manolescu), "sibilinica" (Marian Popa), "abstracta" (D. Cristea). Justificand "obscuritatea necesara" a poemului, poetul insusi il numea "corp translucid" prin misterul transfigurator continut. (Elementele stilistice argheziene si barbiene, evidente in poezia de inceput si insistent evidentiate - M. Iorgulescu - raman, in lumina evolutiei poetului, secundare.) Poet al teluricului aspru, arid, mineral (varul, sarea) si al adancurilor, adaposturi calde ale stingerii, CIOBANU este un expresionist pentru care trecerea implica ofensiva imperceptibila a acestui element asupra transparentei (eul spiritual), fiind "acea patrime de pamant hulit / Ce a crescut in limpedea mea carne". Aceasta va fi drama sugerata de titlu si comunicata alteori prin simbolul "armurariilor" (N. Manolescu), tot ipostaze chtonice. In adancuri pamantul figureaza spatiile materne ale repao-sului: "grota", "cripta", "rapa", "gropile vaii", "prapastia calda". Aici eul este absolvit de patimi, realizandu-si transfigurarea ca spirit, acelasi sens avandu-1 eliberarea de "umbra" sau "armura". Dar antum, "bolnav de ispita veciei", eul biologiei damnate se integreaza in "boala" universala care la CIOBANU degradeaza si mineralul si acvaticul in mal, trupul in sare si pamant, apropiindu-se ca viziune, si nu ca topica, de Bacovia, Blaga, Arghezi, dar si de Trakl, Perse, Eliot. Efecte ce insotesc dezagregarea organica ataca insusi principiul vital, lumina devine "umbra", caldura se face "frig", fertilul ajunge steril (exceptionalul poem Stearpa), ideea fiind necesitatea mereu biruitoare si tragica a vietii. Dupa orchestratii ri-guros-incantatorii din volume anterioare, desfasurarea libera a acestui sistem simbolic se afla in ultimele poeme din Patimile (Hoitarii; Numai o vreme, cat o bataie de pleoapa). "Dulcea putreziciune", "hrana bogata si calda" a foetusilor nascuti prin metamorfoza pietrelor-Cybele fertilizate de soare, alcatuieste materia simbolica pentru ideea devorarii viului de catre Cronos. In celalalt poem, serpii "dornici de moarte", simbol (chtonian) frecvent si in poemele anterioare ale lui CIOBANU (semn al maleficului teluric la Lautreamont), alcatuiesc scena halucinanta a alunecarilor, "pamantul tarandu-se insusi spre mine". Simbolul bivalent prin alaturarea esentelor ontice, veninul decantarii care incheaga "piatra cu nume taios, uci-gasa" asaza in mana poetului oglinda lui Narcis. Alte emanatii telurice, sobolii, caii de mare, lupii sunt senine thanatice. Apele transparente, simbol al increatului, sufera invazia aceluiasi Cronos chtonian, nascand malul, clisa, "un val de lut lichid"; numai adancurile cheama poetul, el fiind "cel osandit sa lunec". Sus, apa devine opaca, precum la Coleridge si Poe, intrucat "sub uleiuri aduna-ntuneric". Nemaiputand "oglindi", apa adaposteste "nunta-nsangerata" a rechinilor, plutirea vlaguita a melcilor si crabilor, a inorogilor cuprinsi "de somn de moarte calda in artere". Pana si odaia poetului se cufunda in fata valului "lovind podeaua cu berbeci fluizi". Metalele, chintesente primejdioase ale teluricului, semnifica in poezia lui CIOBANU agresiunea etica fata de veghea vizionara (Oaspetele cu spada, Varsatorul de plumb). Conditia transfigurarii rezida in vazul si auzul hipertrofie, preambul al Logosului sacru, pentru ca CIOBANU are incredere in forta lirismului. Menirea si testamentul poetului se enunta dramatic printr-o veghere halucinanta, in care idealul ramane "sa nu se-aplece / uimitul ochi al meu, deschis enorm, / eu trebuie s-alerg, sa nu adorm / sub zidul asternut cu bruma rece". Este veghea solitara si solidara a celui ce descopera adevarul Operei, in care "actul scrisului" devine "o sansa de comunicare, singura, cu semenii tai" (Interviul din Obscuritatea necesara). Volumele Versuri (1982), Vantul Ahab (1984), Viata lumii (1989) continua tonul grav, incantatoriu, angoasele si temele esentiale care au configurat si pana acum profilul poetului. Proza lui C, intampinata comprehensiv de cronicarii anilor 1968-1971, si-a vadit de la bun inceput datele modernitatii. Iminenta thanatica, lupta cu lucrurile (titlul manuscrisului pierdut din Martorii, 1968), asumarea vinei involuntare si prin urmare tragice, alienarea, dedublarea continua propensiunea prozei interbelice spre eul dilematic (H. Papadat-Bengescu, A. Holban, Camil Petrescu). Orizonturile livresti ale prozatorului ne trimit spre arhetipurile Bibliei, spre Dostoiev-ski, iar de aici, spre tragismul asumat camusian si aglomerarile arbitrariului kafkian, marcate prin adeziuni existentiale si nu confectionari mimetice. Familia naratorilor romani, de care CIOBANU ne apare apropiat, contine nume ca I. Neculce, cronicari munteni (cu detalii ale unui balcanism halucinant),I. Ghica, I. L. Caragiale (nuvelele), Al. Macedonski, V. Voiculescu, desigur, Mateiu I. Caragiale (lumea fastuos-agonica a acestuia), pana la contemporani. Tesatura parabolic arhetipala a prozei lui CIOBANU (S. Damian, Marian Popa, Elena Tacciu, P. Dugneanu) potenteaza personaje sau secvente, conferindu-le sensuri transcendente, misterios-transfiguratul tanar al carui cadavru testeaza cunostintele, fiul nimanui, este Mel-chisedec si Iisus, batranul cersetor poate fi Dumnezeu, iar "administratorul" Canta, spiritul raului (Cartea fiilor, 1970); fratricidul fara voie dar si N., anchetatorul, impartasesc damnarea lui Cain (Taietorul de lemne, 1974), Logofeteasa este o muma telurica a destinului uman, dupa cum "Marele" Palada si infrantul Iancu Dudescu poarta datele fundamentale ale Mesterului mitic, intre elan creator si cadere. Un personaj nastrati-nesc prin nevoia peregrinarii si a rostirii adevarului nemijlocit este Dine Marchetanu. Agonia lui Iancu, pagina antologica a prozei noastre (P. Georgescu), sfarsitul materiei, dar si al coerentei Logosului, ramane exponentiala pentru momentele esentiale ale conditiei umane (Istorii, III). Privite astfel, Istorii, I, reprezinta confruntarea cu nasterea, Istorii, II, cu Erosul, iar Istorii, III (convergent cu obsesia majora a lui CIOBANU ca poet si eseist), cu moartea. Volumele IV si V raman in sfera simbolurilor thanatice, carora li se asociaza singuratatea, frica, lasitatea - nu fara o adresa contemporana. Umbra sfarsitului tuteleaza si structura ternara a fiecarui volum in parte, care fixeaza aceleasi straturi narative in alta temporalitate: Palada intre somn - ca ipostaza a mortii -si Eros, eposul si agonia Dudestilor, pierderea "puterii" si a zidirilor constructorului Palada: Risipirea caselor secondeaza degradarea personajelor: case se construiesc in volumul I, sunt parasite sau premonitoriu daramate (cula lui Palada) in volumul II, cotropite de "materia lutoasa" prin "dospirea" subteranelor si prabusite in voi. III. Aceasta trecere de la forma spre in-formal (inclusiv bazarul strangatorului de nimicuri) se inscrie in ideea obsedanta pentru CIOBANU a tranzientei biologice si istorice. Daca ne adresam stratului istoric, - stralucirea si decaderea Dudestilor in spatiul bucurestean dintre 1916-1950 - vom afla in Istorii (I-V) "un context romanesc" polemic chiar in fata romanului traditional-obiectiv de tipul "anatomiei", spre a opta pentru "romanul-romant" (N. Frye). Disputa estetica cu "Istoricul arhivar" se afla in Istorii, III, cel mai complex prin forta concentrica dintre volumele ciclului. Strategia moderna a naratorului consta in povestea unei degradari a romanului (ca L. Goldmann, G. Lukacs) ancorate in bivalenta unui timp sacru si profan (D. Culcer, CIOBANU Ungureanu), convertind insinuant epicul in simbolic si socialul in universal (mesele orgiastice si privelistea repulsiva a resturilor, futilitatea imbuibarii si a erosului grotesc, agonia "baco-viana" - P Dugneanu - a Bucurestiului sub ocupatia germana). Eroii-martori, ce dadusera chiar titlul celui dintai roman, "functii relationale intre realitate si fictiune" (D. Culcer), leaga istoria de istorii, implicand naratorul si obiectivandu-1 prin discurs. In Istorii, profesia "martorilor" le confera rolul de liant (moase, codosi, ciocli, "mijlocitori ai putreziciunii", marchetani - Logofeteasa, Chiva, Sache, Bulfa, tanara adapostita de Sisa, chiar si Maria Dine, Miron Rosescu, Leon Pascal). 

Oricand acestia sunt convertibili in eroi dinamizatori, asa cum a si procedat CIOBANU in cele cinci volume si, posibil, in acela ce urmeaza. Marirea detaliului de obicei biologic, carnalul urmarit de la geneza la decrepitudine accede la substanta ca ipostaza artistica a expresiei intelectului bantuit la CIOBANU de marile teme existentiale. Secvente precum masa de revelion, seceta, moartea savant prelungita a lui Iancu Dudescu, invazia teluricului care transforma irisul adormitului Palada in "apa amestecata cu mal" consolideaza mitologia personala a scriitorului intr-un "roman al degradarii existentei burgheze" (D. Culcer). Elogiul artei si al transfigurarii rezida in parabola pictorului, cel ce asaza "valul" necesar in fata esentelor. Miscand aproape insesizabil planurile orizontale si verticale ale semnificatiilor prin mijlocirea cuvantului ritualic si vechi, autorul a rascumparat infrangerea "marelui" Palada prin izbanda constructorului-narator. Istoriile sunt frecvent considerate un edificiu romanesc exemplar in peisajul prozei contemporane (P. Georgescu, D. Cristea, D. Culcer, Ov. S. Crohmalniceanu, L. Ulici). Fromula adoptata de CIOBANU in Istorii este mai apropiata de aceea a romanului clasic, chiar daca introduce in planul temporalitatii modificari, interveniri, rupturi. Izbanzile autorului trebuiesc cautate mai cu seama in directia "zugravirii obiective a moravurilor si in epica de caracter" (N. Manolescu). De alta parte, ultimele doua volume (IV, V, din 1983, 1986) vadesc o modificare nu numai la nivelul compozitional, dar si la acela stilistic. Daca in cele dintai domina o arta "flamanda" a detaliului, volumele urmatoare inclina spre dezbaterea morala (oarecum disparenta inainte), iar aceasta da prozei lui CIOBANU o turnura speculativa: "stilul e mai abstract in fastul lui discursiv-intelectual, de o eleganta distanta, neocolind sugestia solemnitatii si un anume farmec livresc, de carte «veche»" (N. Manolescu).

OPERA

Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, Bucuresti, 1966; Patimile, Bucuresti, 1968 (ed. revizuita, 1973); Epistole, Bucuresti, 1969; Cartea fiilor, Bucuresti, 1970; Etica, Bucuresti, 1971; Armura lui Thomas si alte epistole, Bucuresti, 1971; Cele ce sunt, Bucuresti, 1974; Taietorul de lemne, Bucuresti, 1974; Istorii, I, Bucuresti, 1977; Istorii, II, Bucuresti, 1978; Patimile, Bucuresti, 1979; Istorii, III, Bucuresti, 1981; Versuri, Bucuresti, 1982; Istorii, IV, Bucuresti, 1983; Vantul Ahab, versuri, Bucuresti, 1984; Marele scrib, pref. deMagdalenaPopescu, Bucuresti, 1985; Istorii, V, Bucuresti, 1986; Martorii. Epistole. Taietorii de lemne, pref. de CIOBANU Ungureanu, nota bibliografica de E. Lungu, Bucuresti, 1988; Viata lumii. Bucuresti, 1989; Patimile, versuri, Bucuresti, 1991; Nimic fara Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al Romaniei, Bucuresti, 1992; Tanarul bogat. Istorii, Bucuresti, 1993; In fata neamului meu. Convorbiri cu Mihai I al Romaniei, Iasi, 1995; Con-.orbiri cu Mihai I al Romaniei, Bucuresti, 1997; La capa-r.d puterilor. insemnari pe cartea lui Iov, Bucuresti, 1997. 

REFERINTE CRITICE

St. Aug. Doinas, Lampa lui Dio-gene, 1970; S. Damian, Intrarea in castel, 1970; D. Cristea, Un an de poezie, 1974; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; D. Culcer, Citind sau traind literatura, 1976; idem, Serii si grupuri, 1981; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1981; Elena Tacciu, in Steaua, nr. 10, 1981; I. Vlad, in Tribuna, nr. 4, 1982; E. Negriei, in Tribuna, nr. 38, 1982;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 10, 1982; P. Georgescu, in Romania literara, nr. 2; 39, 1982; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1982; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 7, 1982; CIOBANU Ungureanu, in Orizont, nr. 38, 1982; Irina Mavrodin, in Cahiers roumains detudes litteraires, nr. 4, 1982; CIOBANU Livescu, Scene din viata imaginara, 1982; A. I. Brumam, in Astra, nr. 4, 1983; Gr. Smeu, in Romania literara, nr. 19, 1983; E. Simion, in Romania literara, nr. 28, 1983; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 29, 1983; CIOBANU Tuchila, Cetatile poeziei, 1983; L. Ulici, Confort Procust, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; Val Condurache, Portret;
E. Simion, Scriitori, III; V. Felea, in Tribuna, nr. 14, 1985; E. Negriei, Introducere; M. Mihaies, in Romania literara, nr. 21, 1985; A. Sasu-Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; D. Micu, Limbaje moderne; Al. Cistelecan, Poezie si livresc, 1987; I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; Olimpia Radu, Pagini de critica literara, 1988; Ion Pecie, Romancierul in fata oglinzii; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 37, 1989; St. Aug. Doinas, in Romania literara, nr. 17, 1996; E. Negriei, ibidem, nr. 50, 1997; CIOBANU Braga, in Steaua, nr. 9, 1998.

SCRIB ÎN AMURG

«Fiara bătrână, cum am numit-o cândva,

într-un ungher de poem,

fiara bătrână, viţa-de-vie, crescuse pe ziduri urlând, 

împânzise oraşul.

Urlând se trezea dimineaţa,

urlând adormea, măruntaiele ei se-mbuibau  

cu sudoarea de noapte a negrelor, asprelor  varuri.

Leii, în largile cuşti,

leii din parc, ascultând-o, gemeau,

pielea spinărilor lor se-ncreţea ca o apă

suflată de vânt.

Nimeni, niciun cuvânt n-a rostit împotriva

creşterii ei.»

Astfel dictai

scribului tău – pe când viţa-de-vie lucra

chiar la ferestrele tale.  

Lesne i-a fost să pătrundă sub solzii de plumb            

ai înaltelor turnuri,

ardezii şi ţigle să-nlăture,

lesne i-a fost să se caţere până la streaşina caselor tale.

Iată, s-a-nfipt în canaturi şi-n timp ce coboară

face grilaje şi trainice noduri –

fereastra odăii de scris

stă sub umbra mai deasă acum decât

norul de-aseară.

Scribul cu mâna-mpietrită deasupra  

paginii albe aşteaptă. Tu l-ai chemat

pentru Cronica zisă Dictată – şi-acum

a rămas pe-ntuneric. Ai rafturi destule

uitate-n paragină; ştii multe, prin casă,

locuri necercetate demult;

adu-ţi aminte de grinda din pod, învelită-n răşină –

ai pretutindeni

lămpi cu uleiu-mpietrit înlăuntru.

Fă puţină lumină, măcar pentru scrib. El n-aude

urletul fiarei,

trosnetul fălcilor ei; el aude

numai cuvintele tale. Ia-o de unde-ai rămas

şi dictează: «Afară, lumina

încă se cheamă lumină. Amiaza

numele nu şi-a pierdut.»

DE PE PĂMÂNT

– Din rarişti, din tufe, din crânguri, 

din margini de drum, din păduri,

din bălţi, din nisipuri – ce spuneţi,

voi câini, şi voi vulpi, şi voi lupi?

– Noi spunem: bine-a fost aici pe pământ,

mai bine de-atât n-am crezut c-o să fie.

Lumina nu ne-a orbit,

chiar şi-n amiază a fost blândă cu noi,

ploaia, câtă din cer ni s-a dat, ne-a ascuns în iarba ei

cea mai deasă,

noaptea a venit la timp peste noi, a plecat la timp de la noi,

când ne-au astupat moinele mari n-am cârtit,

când zăpada ne-a închis drumurile n-am plâns,

s-a desprimăvărat şi-am plutit la vale pe sloiuri,

a căzut frunza şi inima noastră a suspinat ascultând-o,

dacă ne-au izgonit cu tobe şi muget de corn,

n-am  întrebat la ce bun?,

dacă ne-au jupuit şi-au plecat în târguri cu pieile noastre,

n-am ridicat glasul.

Bine-a fost aici, pe pământ,

mai bine de-atât nici cu gândul n-am gândit să ne fie.

Acum coboară-ntunericul, dar nu cel de ieri,

acum bate un vânt cum n-a mai bătut de când lumea,

văzduhul s-a urnit deasupra spinărilor noastre

ca printr-o mirişte, toamna,

o roată se rostogoleşte din munte şi ne prinde sub ea –

răspundeţi, înţelepţilor, ne vom mai întoarce vreodată la voi?

Pe pământ a fost bine – o spunem

noi câinii, noi vulpile, noi lupii –,

mai bine de-atât nu ştim să le fi fost şi altora, poate

acolo unde nu plouă, nu ninge,

rouă nu creşte,

vânt nu răscoală zadarnic nisip,

om vizuină nu sapă.

ANNO DOMINI

Oaspeţii tăi au plecat – le auzi

paşii bătrâni cum adulmecă scara.

Câte putrede trepte mai au până jos?

Scazi în gând, cu urechea lipită de uşă, 

câte putrede trepte mai au până jos

la grilajele curţii. Eşti singur.

Nici nu-ndrăzneşti să răsufli, dar iată – eşti singur.

Acum ar fi timpul, nu mâine – încet, cu migală

necruţător să te speli

pe mâini şi pe faţă; acum ar fi timpul

să ieşi la fereastră 

şi, rar, cumpănit, să trădezi tot ce ştii despre beznă,

tot ce ştii despre legile ei,

despre-nvăţul cu mersul prin pâcle. Tu, care

marele teasc l-ai văzut cum striveşte pe arii

movile de lut,

acum ar fi timpul să strigi tot ce ştii 

despre curgerea nopţii în jgheaburi:

negre uleiuri şi sloiuri de fum ai văzut

risipindu-se-n câmp, astupând din aproape-n aproape,

lungi, îndelungi, galeriile cârtiţei,

căile ei şi-ale pruncilor ei.

Retor ai fost cândva – ci vorbeşte

măcar despre-necul 

cârtiţei oarbe şi-al pruncilor ei.

Stephan Roll, (Gheorghe Dinu) poet și prozator român

Biografie Stephan Roll
Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, Bucureşti) a fost un poet şi prozator român, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă.

Stephan Roll a intrat de timpuriu în mişcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul şi directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacţional de la Punct (1924-1925) şi Integral (1928). După apariţia revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfăşoară şi o activitate publicistică susţinută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, şi ca poet sub pseudonimul Stephan Roll.

Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism exultant. Mai mult decât oricare alt membru al grupului de la Integral, St. Roll a arătat o disponibilitate specială pentru joc, pentru jocul de-a literatura. Pe acest fundal, Stephan Roll îşi conturează un spaţiu "naturist", tratat în manieră ludică şi ironică, scriind despre "poeţii sportsmeni şi poezia agilă din universul electricităţii şi al vitezei". Prezenţa parodiei cu adresare la poezia tradiţionalistă şi romantică împrumută uneori accente urmuziene. Este cu atât mai interesantă activitatea complementară de gazetar. Colaborează la Cuvântul liber, Adevărul, Dimineaţa etc. După 1930 se distanţează tot mai mult şi ireversibil de avangardism, pe măsură ce se contura tot mai precis angajamentul său social şi politic de stânga. Această activitate a sfârşit prin a o înlocui pe aceea de poet, depărtându-l de destinul de scriitor.

Opera literară

* Poeme în aer liber, Imprimerie Union, Colecţia Integral, Paris, 1929 (cu 4 desene de Victor Brauner; tiraj de 150 de exemplare)
* Moartea vie a Eleonorei, editura unu, Bucureşti, 1930 (cu 2 desene de Victor Brauner)
* Ospăţul de aur, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968 (prefaţă de Alexandru Philippide; reeditată în 1986 sub îngrijirea lui Ion Pop)
* Baricada din călimară, 1979 (postum)
* Statuile de fum. Versuri şi proză, Cartea Românească, Bucureşti, 1984 (prezentare de George Macovescu)

Abisele

Dacă între oameni e întotdeauna o punte,
e, fiindcă, sub ei, se cască abisele
cu ochii închişi. Zilele-s strivite
de caii negri ai nopţilor crunte.
Zilele! Ferestrele voastre le acoperă visele.

Erotică în tavernă

lui Fox, regele reporterilor


Tremură de frică spanchiul D-zeu...
crepusculul se stinge
în pipa-mi cu cenuşe;
ochiul tău e o daltă
sprâncena o cătuşe,
aşteaptă-mă invoaltă
cu un poliţist sub uşe
pentru pumnalul meu

Îţi voi prinde leii
ca agrafe
pe un gât de căprioară;
leii-paraleii
hiene şi girafe
îţi voi aduce în vis
pentru întâia oară
ca pe saltimbancii mei

Sânge de argint
ţâşneşte dintr-o stea:
dă-mi gura ta, dă-mi şoldul şi plosca de absint;
dă-mi poşeta ta şi ceasul ascunse sub saltea
şi vino să te pup cu un dinte mai canin,
vino că te-aştept în frig şi mort în drum
sânge de parfum
gâlgâie dintr-un crin...

Un pas rotund spre inimă

Ridică-ţi ca pe o crizantemă de jos pleaopele
estetic vântul desface parcurile album
voila plopii dându-şi afişe ca-n Londra un groom
identic bancnotelor noi tac zebrat apele.

Prinde-mi glasul de rever cât o panglică cu un ac de siguranţă
îţi dăruiesc acele stele la fel unui serviciu japonez de ceai
pasul tău călătoreşte reflector în pupilă sau paraguay.
Apasă-mi cu mâna inima cum c-o piuneză o circumstanţă.
Seara va clădi printre tine corturile de stele şi eter
din turle liliecii vor trage tăcerea de capătul sforii
ascultă-ţi deci sângele ca greieri lângă urechea morii
şi vezi luciul arterelor asemeni şinelor de fier.

La un profesor de desemn la catedră luna a sosit
conform frunzele au căzut la examenul de chimie aurifer
trecând prin parc nucii toţi din cap i-au mulţumit
şi sălciile morfinomane se sinucid cu fiole de ger.

Flutură-ţi acum inutil nervii verzi ca o batistă
gentleman seara se aşează elastic prin fotolii
ascultă cum în lânuri convorbesc gri molii
şi cum pe platforma lunii oboseşte toamna baletistă.

TEATRU/FILM 13 Mai

Cu Elvira Godeanu

Biografie

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București - d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică.

De o frumuseţe aparte, a fost angajată la Naţionalul bucureştean în 1929 de Liviu Rebreanu. A jucat în piese de referinţă ale dramaturgiei, Moartea unui artist, de Horia Lovinescu, Vizita bătrânei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale, Apus de soare, de Barbu Ştefănescu-Delavrancea sau în filmele Maiorul Mura (1928), Povara (1928), Ciuleandra (1930), O scrisoare pierdută (1953). Personajele create de ea au fost alese cu grijă din operele lui I. L. Caragiale, Lucian Blaga, George Mihail Zamfirescu, Mihail Sorbul, Bogdan Petriceicu-Hasdeu etc. – „Zoe” (O scrisoare pierdută), „Prinţesa Maria” (Apus de soare), „Artista geloasă” (Moartea unui artist) ş.a.

A jucat alături de mari actori, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Grigore Vasiliu-Birlic, Aura Buzescu, Cella Dima, Marioara Voiculescu, Sonia Cluceru, Silvia Dumitrescu Timică ş.a. „Plină de viaţă şi capabilă să observe, să recreeze, să stilizeze viaţa, sensibilă, inteligentă, dotată nu numai cu talent, ci şi cu intuiţie scenică, cu o mare putere de muncă, Elvira Godeanu nu a trebuit să deprindă niciodată virtuozitatea trucajelor şi alchimia iluziei… Aceasta e aura care a întovărăşit-o pe Elvira Godeanu de la prima sa apariţie scenică până azi când, la 86 de ani confraţii de breaslă i-au omagiat – sub egida UNITER – activitatea” (Natalia Stancu). Pe 13 mai 2002 a fost constituită Fundaţia care-i poartă numele, aceasta propunându-şi să organizeze gale literare şi artistice anuale, spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, producţii de filme şi decernarea unor premii „Elvira Godeanu”.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

Filmografie

·         Maiorul Mura (1928)

·         Povara (1928)

·         Ciuleandra(1930)

·         O scrisoare pierdută (1953)

O scrisoare pierduta (1953) - CARAGIALE 

Constantin Vaeni, regizor, scenarist și actor român: Zidul (1974), Buzduganul cu trei peceți (1978), Vacanța tragică (1979), Ancheta (1980), Intrusul (1983), Imposibila iubire (1983), Acasă (1985), Drumeț în calea lupilor (1988)

Biografie

Constantin Vaeni (n. 13 mai 1942) este un regizor, scenarist și actor român. Prima sa legătură cu filmul a avut loc în Dincolo de brazi (1958), regizat de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, despre un grup de ostași români ce au împiedicat în toamna anului 1944, împreună cu locuitorii unui sat de munte, retragerea unei unități germane. Adolescentul Constantin Vaeni a apărut ca actor în acel film.^{[2]:p. 186}Ulterior, el a absolvit în anul 1969 cursurile de regie de film de la IATC.

Constantin Vaeni a debutat ca regizor secund al filmului Printre colinele verzi (aprilie 1971), regizat de prozatorul Nicolae Breban.^{[2]:p. 234} A lucrat apoi câțiva ani ca regizor de filme documentare, realizând scurtmetrajele Apoi s-a născut orașul (1972), ce prezenta ultimele clipe ale vechii Orșove, ce a fost mutată din calea apelor Dunării,^{[2]:p. 272} Suflet din sufletul neamului său (despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu), Play-Cupa Davis (despre finala de Cupă Davis în care au jucat Ilie Năstase și Ion Țiriac), Începuturi (despre repartizarea unor proaspăt absolvenți de facultate pe plaiuri tulcene, bihorene, brăilene și vrâncene, pe fundalul muzical al unei balade cântate de Tudor Gheorghe) și Lungul drum al pâinii către casă, un film de montaj despre asanarea Insulei Mari a Brăilei și transformarea bălții în teren arabil).^{[2]:p. 273}

El a trecut apoi în februarie 1975 la lungmetrajul de ficțiune, realizând filmul Zidul, ce prezenta „un adevărat ritual al claustrării, cu consecințe - psihice, moral-volitive, fizice” al unui tânăr (Gabriel Oseciuc) care a tipărit singur, izolat timp de câteva luni într-o încăpere zidită, ziarul clandestin România liberă.^{[2]:p. 257} Au urmat filmele Buzduganul cu trei peceți (1977), o versiune politizată a evenimentelor ce au condus în 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul,^{[2]:p. 257} Vacanța tragică (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție în timpul revoltei țărănești din 1888,^{[2]:p. 257} și Ancheta (1980), un film de actualitate.^{[2]:p. 258}

Filmul Imposibila iubire (1984) a adaptat romanul Intrusul al lui Marin Preda, păstrând spiritul operei literare.^{[2]:p. 319} În filmografia regizorului au urmat Acasă (1985),^{[2]:p. 309} despre un tânăr muncitor constructor (Șerban Ionescu) care este frământat de dorința întoarcerii în satul natal,^{[2]:p. 363} și Drumeț în calea lupilor (1988),^{[2]:p. 310} ce prezintă ultimele ore din viața istoricului patriot Nicolae Iorga (interpretat de Valentin Teodosiu).^{[2]:p. 396}

A mai realizat periodic și alte filme documentare: Teatrul cel Mare (1979), ce i-a omagiat pe marii actori ai teatrului românesc,^{[2]:p. 296} Campionii (1981), un film de montaj despre marii sportivi români din ultimele trei decenii,^{[2]:p. 342} și După 20 de ani, Orșova (1989).^{[2]:p. 372} A apărut, de asemenea, ca actor în filmul Ultimele zile ale verii (1976) al lui Savel Stiopul.^{[2]:p. 286}

După Revoluția din decembrie 1989, Constantin Vaeni a fost director al Studioului de Creație „Gamma” (1990-1993) și membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1993).

Filmografie (regizor)

·         Zidul (1975)

·         Buzduganul cu trei peceți (1977)

·         Vacanța tragică (1979)

·         Ancheta (1980)

·         Imposibila iubire (1984)

·         Acasă (1984)^[3]

·         Drumeț în calea lupilor (1988)

Imposibila iubire 1983 Ultimul film Amza Pellea: 

   Acasă (1984

Julieta Szönyi, actriță română de teatru și film

Biografie

Julieta Szönyi (actualmente Julieta Szönyi Ghiga) (n. 13 mai 1949, Timișoara) este o actriță română de teatru și film.

Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cel al Otiliei din filmul Felix și Otilia^[1] (1972) și cel al Adnanei din filmul serial Toate pînzele sus (1976).

Este fiica pictorului Ștefan Szönyi^,  prorectorul Facultatii de Arte Plastice din acea vreme si a unei celebre crainice de la radio, de mica, dupa cum declara, a fost rebela dar ii placea teatrul radiofonic si avea o imaginatie bogata.

A debutat ca actrita de teatru, jucand numeroase piese in cadrul teatrului din Pitesti. A jucat în vreo 17 filme, în cel puţin tot atâtea roluri la televiziune, nu mai spun de recitaluri de poezii de dragoste... în multe teatre din ţară dar, in film cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele ale Adnanei din "Toate panzele sus" (1976) si Otilia - "Felix si Otilia" (1971). 

Despre experienta filmarii alaturi de actorul francez Belmondo in filmul "Mirii anului 2", debutul ei in film, pe vremea cand era studenta in anul intai, Julieta Szonyi a dezvaluit:"Belmondo era o persoana foarte placuta, desi toate zvonurile erau ca era groaznic. La filmari am fost foarte timida incat el ma ruga sa am curajul sa dau cu pumnii si picioarele in el".

A primit rolul Adnana după câteva probe la Buftea. "Pe vremea aceea numai aşa puteai să joci. Se făceau probe. Ţin minte că au dat foarte multe persoane probe şi până la urmă m-au ales pe mine", îşi aminteşte Julieta Szonyi Ghiga. "Am început foarte repede filmările, erau deja gata costumele şi decorurile. Am fost foarte fericită, dar nu am crezut sincer că va ieşi un lucru de o calitate atât de bună. M-am gândit că este doar un film pentru copii... Dar a ieşit un film pe care îl poate vedea oricine şi astăzi. Un film de aventuri. A fost o bucurie, iar pentru mine chiar o aventură"

Cat despre filmul "Felix si Otilia", actrita a dezvaluit ca vocea personajului feminin nu ii apartinea:"In <> nu am vorbit eu, asa ca nu mi s-a schimbat vocea. Era o prejudecata tampita zic eu....ca as avea accent unguresc. Nu stiu daca era adevarat sau daca dauna...cam asta a fost."
Era studenta in anul trei cand a primit rolul la Buftea dupa un casting la care au participat aproape 600 de fete. Apoi a urmat "Ecaterina Teodoroiu "..." Alo, aterizeaza strabunica ", drame, comedii , a fost interzisa vreo 5 ani pe marele ecran...dar in timp, actrita a devenit una dintre cele mai frumoase si aristocrate actrite.

Din 1990 evolueaza pe scena Teatrului Mic din Bucuresti.

Din păcate, după '89, o dată cu prăbuşirea cinematografiei româneşti, Julieta a dispărut din atenţia publicului. În prezent, actriţa de 62 de ani se află într-un proces de retrocedare şi ar putea să-şi piarda casa.

Despre fiul sau Alexandru, manager la mare firma, (25-26 de ani acum) actrita a relatat:"Am avut o singura pasiune comuna: pescuitul. Mergeam cu el la pescuit de pe la 6-7 ani. Acum merge la campionate interne si internationale de pescuit, a luat si premii."

Din anul 1990 evoluează pe scena Teatrului Mic din București.

Filmografie

·         Felix și Otilia (1972)

·         Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1, 4-6, 8-12

·         Ecaterina Teodoroiu (1978)

·         Alo, aterizează străbunica!... (1981)

·         Cei care plătesc cu viața (1989)

Comoara 1982: 

Dinu Manolache, actor român de teatru și film

Biografie

Dinu Manolache (n. 13 mai 1955, Rogova, județul Mehedinți — d. 3 septembrie 1998, București) a fost un actor român de teatru și film. Dinu Manolache s-a născut în Rogova, județul Mehedinți. A absolvit IATC-ul în 1980, în clasa profesorului Octavian Cotescu. Ulterior, a lucrat cu mari regizori români precum Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete etc. A fost asistent la clasa profesorului Mircea Albulescu, regie, cu piesele Pădurea de William Shakespeare și Bechet. Ultimul teatru în care a regizat a fost Teatrul Mic cu piesele Trei nopți cu Madox și Desculț în parc. A scris și poezii păstrate încă în manuscris.

A murit după o lungă suferință ( cancer ) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor ^[1].

A fost căsătorit cu actrița Rodica Negrea cu care are o fiică, actrița Ilinca Manolache.

Roluri în teatru

·         Azazelo – Maestrul și margareta

·         Petru cel Scurt – Niște țărani

·         Marian – Ca frunza dudului

·         Jean – Mitică Popescu

·         Spiridon Biserică – Mielul Turbat

·         Filip – Amurgul burghez

·         Ligurio – Mătrăguna

·         Fabritzio – "Hangita"

Roluri în film

·         1979: Cine mă strigă? (regia Letiția Popa)

·         1980: Fata Morgana (regia Elefterie Voiculescu) - Alexiu Virgil

·         1981: Ana și hoțul (regia Virgil Calotescu)

·         1982: Mult mai de preț e iubirea (regia Dan Marcoci)

·         1982: Rămân cu tine (regia George Cornea)

·         1983: Amurgul fîntînilor (regia Virgil Calotescu)

·         1983: Căruța cu mere (regia George Cornea)

·         1986: Domnișoara Aurica (regia Șerban Marinescu)

·         1988: Idolul și Ion Anapoda(teatru TV) (regia Constantin Dicu) - Ion Anapoda

·         1988: Desene pe asfalt (regia Elisabeta Bostan)

·         1989: Campioana (regia Elisabeta Bostan)

·         Telefonul (1992)

·         1999: Fii cu ochii pe fericire (regia Alexandru Maftei)

Fii cu ochii pe fericire (1999): 

1988: Idolul și Ion Anapoda(teatru TV) (regia Constantin Dicu) - Ion Anapoda

Oana Sârbu, cântăreață și actriță română de film

Biografie

Oana Sârbu (n. 13 mai 1968, București) este o cântăreață de muzică ușoară și actriță română.

Este fiica lui Romulus Sârbu, unul din membrii celebrului cuplu comic-fantezist Anton și Romică de la teatrul „Constantin Tănase”.

În 1985 câștigă trofeul „Steaua fără nume”, iar în 1986, „Premiul Tinereții” la Festivalul „Mamaia '86”. Și-a început cariera de actriță cu rolul din filmul Liceenii. A creat o adevărată modă; ani la rând, fetele de liceu s-au tuns precum personajul pe care l-a interpretat în acest film, Dana.

Unul din momentele de răscruce ale vieții ei este anul 1997, când scapă cu viață dintr-un accident de mașină.

Realizează o emisiune TV de peste trei ore la postul TVRM. Susține turnee în Statele Unite ale Americii, Germania și Israel. Actualmente activează la teatrul „Constantin Tănase”.

Discografie

Albume

·         Te Iubeam, 1991, Vinil, ST-CS 0292, MAR Music Production

·         Lumea basmelor, 2000, Casetă, 0095, Mediapro Music

·         Sărbători acasă

·         Te așteptăm să vii, Moș Crăciun!, 2006, CD, EDC 748, Electrecord (împreună cu Robert Turcescu, Ștefan Bănica jr., Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminița Anghel și Narcisa Suciu)

·         Un altfel de portret, 2011, CD, Radio România

Compilații

·         Îmi Vei Lipsi..., 1995, Casetă, VR O33, Vivo

·         Best Of, 1995, CD, OVO 201, OVO Music

Filmografie

·         Liceenii (1986)

·         Vulcanul stins (1987)

·         Extemporal la dirigenție (1988)

·         Liceenii Rock'n'Roll (1991)

·         Liceenii în alertă (1992)

·         Secretul Mariei (2006)

Liceenii Rock 'n' Roll (1992):

Colea Răutu, actor român de film. A jucat in filmele  “Moara cu noroc”, “Răscoala”, “Neamul Şoimăreştilor”, “Mihai Viteazul”, “Cel mai iubit dintre pământeni”

Biografie

Colea Răutu (n. Nikolai Rutkovski, 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, județul Bălți, astăzi în Republica Moldova - d. 13 mai 2008, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovski, alături de Larisa, Natalia și Valentin. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chișinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, așa cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociornița” din București. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj. A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară faimosul șlagăr „Ți-a ieșit coșaru-n drum”, de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian.

La inițiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Național din București. A fost distins cu titlul de Artist Emerit (anterior anului 1965).

Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giulești. A jucat pentru scurt timp și la Teatrul din Pitești. A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești cât și străine și în seriale de televiziune.^[2] Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii. A debutat în film interpretând rolul protagonistului din „Desfășurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda.^[3] A interpretat roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Frații Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc.

Actorul a primit premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate, și s-a numărat printre laureații Galei „Vârsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Naționale în Domeniul Teatrului și Galei Premiilor în Cinematografie.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4]

Actorul Colea Răutu Rutkovski a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”

Filmografie

·         Desfășurarea (1954)

·         La moara cu noroc (1955) - Pintea

·         Dincolo de brazi (1957)

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Soldați fără uniformă (1960)

·         Setea (1961)

·         Vară romantică (1961)

·         Lupeni 29 (1962)

·         Pisica de mare (1963)

·         Lumina de iulie (1963)

·         Castelanii (1964)

·         Răscoala (1965)

·         Procesul alb (1965)

·         Neamul Șoimăreștilor (1965) - Temir Bey

·         Vremea zăpezilor (1966)

·         Haiducii (1966)

·         Fantomele se grăbesc (1966)

·         De trei ori București (1967)

·         Răzbunarea haiducilor (1968) - Ibrahim

·         Răpirea fecioarelor (1968) - Ibrahim

·         Vânătorul de cerbi (1969)

·         Die Lederstrumpferzählungen (1970) - serial TV (RFG) - 1 episod

·         Mihai Viteazul (1971) - sultanul Murad al III-lea

·         Haiducii lui Șaptecai (1971)

·         Serata (1971)

·         Zestrea domniței Ralu (1971)

·         Săptămîna nebunilor (1971)

·         Pădurea pierdută (1971)

·         Facerea lumii (1971) - Filipache

·         Lupul mărilor (1971) - serial TV (Austria) - Pete

·         La Révolte des Haîdouks (1972) - serial TV (Franța/România) - Mamoulos

·         Ultimul cartuș (1973)

• Explozia (1973) - Anghel
• Apachen (1973) - Nana
• Despre o anumită fericire (1973)
• Frații Jderi (1974) - Gogolea
• Nemuritorii (1974) - Iusuf Pașa
• Ulzana (1974) - Nana
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Soliman Pașa
• Mastodontul (1975)
• Zile fierbinți (1975)
• Singurătatea florilor (1976)
• Pintea (1976)
• Instanța amână pronunțarea (1976)
• Accident (1977) - comandantul Miliției Judiciare
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - piratul Spânu (ep. 1, 3-4, 7, 12)
• Fair Play (1977)
• Regăsirea (1977)
• Acțiunea „Autobuzul” (1978)
• Pentru patrie (1978) - col. George Slăniceanu
• Revanșa (1978)
• Drumuri în cumpănă (1978)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Mihail, cîine de circ (1979)
• O lume fără cer (1981)
• Capcana mercenarilor (1981)
• Duelul (1981) - Grigore Maimuca
• Întîlnirea (1982)
• Viraj periculos (1983)
• Acțiunea Zuzuc (1984)
• Atkins (1985) - film TV (RDG)
• Căutătorii de aur (1986)
• Mircea (1989)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)

Răscoala 1965: 

Mihai Viteazul 

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 13 Mai

doi vulpoi - dem radulescu, marian hudac, vasile muraru

GÂNDURI PESTE TIMP 13 Mai

Alphonse Daudet - citate:

Daphne du Maurie - Citate: