MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 14 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 14 Mai

Evenimente

·         1536 - Umanistul român Nicolaus Olahus editează lucrarea istorică "Hungaria", redactată la Bruxelles, în care tratează şi despre latinitatea poporului român şi a limbii române. Este prima abordare în scris de către un român a unităţii de neam şi a originii latine comune a muntenilor, ardelenilor şi moldovenilor. Nicolaus Olahus (n. 10 ianuarie 1493, Sibiu – d. 15 ianuarie 1568, Pojon) a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei.

·         1608:  Este fondată în Auhausen,  Uniunea protestantă. A  fost o coaliţie  a  protestantilor germani,  formata  după ce împăratul  Maximilian I de Bavaria a  restabilit romano-catolicismul  în Donauwörth. Principii  protestanti s-au  reunit  în Auhausen, lângă Nördlingen şi  la 14 mai 1608 au  format o Ligă militara sub conducerea lui Frederick  al IV-lea  de Palatinat . Ca răspuns, o Liga Catolică a fost constituita  în anul următor, în frunte cu ducele Maximilian al Bavariei.

·         1610:  Henric al IV-lea al Franței a fost înjunghiat mortal de un fanatic catolic, Francois Ravaillac, și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea. Văduva sa, Maria de Medici, a servit ca regent pentru fiul lor de nouă ani, până în 1617.

·         1643: Regele Ludovic al XIII-lea este succedat de fiul său în vârstă de patru ani, Ludovic al XIV-lea. În timpul minoratului regelui, regența este asigurată de mama acestuia, Ana de Austria. Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661, până la moartea sa în 1715.  Ana de Austria (Ana María Maurícia) (n. 22 septembrie 1601, Valladolid, Spania — d. 20 ianuarie 1666, Paris, Franța) a fost infantă a Spaniei, regină a Franței și a Navarei, soția regelui Ludovic al XIII-lea și regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea. În timpul regenței ei, Cardinalul Mazarin a fost prim-ministru. A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.

·         1796: Medicul britanic Edward Jenner efectueaza prima vaccinare antivariolica reusita (dupa ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea fata de variola), punand bazele imunologiei moderne. Edward Jenner (n. 17 mai 1749 – d. 26 ianuarie 1823) a fost un doctor din Berkeley, Gloucestershire, Anglia, cunoscut pentru cercetarea și munca lui introducând un vaccin pentru variolă, o boală care a ucis milioane de oameni de-a lungul secolelor. La 14 mai 1796, Jenner testează vaccinul contra variolei, pe James Phipps, un băiețel de opt ani bolnav de variolă. Încă decând era student la Medicină, a observat că pacienții care dezvoltau variola taurinelor (o maladie infecțioasă a vacilor caracterizată prin erupție cutanată și transmiterea la om) erau protejați împotriva variolei. Prin urmare, l-a vaccinat pe James, fiind sănătos, cu puroi luat de la o persoană bolnavă de variola taurinelor și ulterior a demonstrat că această persoană era protejată împotriva inoculării voluntare cu variolă. Jenner a dat numele de „vaccin” (de la cuvântul vacca din latină, însemnând vacă) substanței responsabile cu transmiterea variola taurinelor și a dat numele de „vaccinare” procesului utilizat pentru protejarea contra variolei. Importanța descoperirii lui Jenner a fost recunoscută foarte repede și, în mai puțin de zece ani, vaccinarea arm-to-arm a început să fie utilizată în întreaga lume pentru protejarea împotriva variolei. Ulterior, în omagiul lui Jenner, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare să fie dat întregii proceduri de protejare a subiecților de maladii prin inocularea unei substanțe externe.

·         1804:  Președintele american Thomas Jefferson comandă o expediție la scurt timp după achiziționarea Louisianei în 1803. Începe Expediția lui Lewis și Clark care durează între mai 1804 până în septembrie 1806; prima traversare a continentului nord-american spre Pacific. Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei) (1803), Actul Embargoului din 1807 și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806). Președintele Thomas Jefferson, un susținător al expansiunii vestice, a convins congresul să aloce 2.500 de dolari pentru o expediție. În mesajul său către Congres, Jefferson a scris: „ Fluviul Missouri și indienii ce locuiesc în zonă nu sunt bine cunoscuți decât până la conexiunea cu Mississippi și, în consecință, un ofițer inteligent, cu zece, doisprezece oameni aleși, ar putea explora întreaga linie, chiar și până la Oceanul Vestic.” Meriwether Lewis (18 august, 1774 – 11 octombrie, 1809) a fost un militar american, călător și explorator al Americii de Nord, iar ulterior, spre sfârșitul vieții sale, guvernator al teritoriului Louisiana. William Clark (n. 1 august 1770, Comitatul Carolina, Virginia – d.1 septembrie 1838, Saint Louis, Missouri), a fost un ofițer al Armatei SUA, călător și explorator american, iar ulterior guvernator al Teritoriul Missouri. Expediția celor doi este doar a treia expediție de traversare a continentului american, fiind precedată de expediția din 20 iulie 1793 a lui Sir Alexander Mackenzie. Acesta traversase continentul și în 1789 dar acesta a ajuns până la diviziunea continentală, fiind totodată și primul european ce ajungea la Oceanul Arctic, venind dinspre continent

·         1811: Paraguay își câștigă independența față de Spania. Paraguay, oficial Republica Paraguay (Spaniolă: República del Paraguay, pron. IPA [re'puβlika del para'ɣwaj], limba guarani: Tetä Paraguáype), este o țară fără ieșire la mare în America de Sud. Este așezată pe malul râului Paraguay, având frontieră cu Argentina spre sud și sud-vest, cu Brazilia spre nord-est și cu Bolivia spre nord-vest. Numele țării semnifică „apa ce merge spre apă”, derivat din cuvintele pará („ocean”), gua („spre”), și y („apa”) din limba amerindiană guaraní. Expresia în l. guaraní adesea se referă exclusiv la capitala Asunción, în spaniolă se referă la întreaga țară.

·         1839: Se deschide la Iasi „Expoziția plantelor și florilor exotice”, prima expoziție de acest fel din Principatele române .

·         1848 are loc întrunirea conducătorilor revoluţiei din Transilvania la Catedrala de la Blaj, cu scopul formării unui program al revoluţiei. Simion Bărnuţiu ţine un discurs în care afirma ideea că libertatea unui popor este în primul rînd naţională, subliniind voinţa de unire a poporului român de pe tot cuprinsul vechii Dacii.

·         1859 - Austria a restabilit relaţii diplomatice cu Principatele Unite, recunoscând astfel de facto dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti

·         1870: S-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College.

·         1900: Se deschid Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Pentru prima oară au participat și femei.

·         1911: O echipă de gimnaști români participă la concursul internațional de gimnastică de la Torino, Italia ( 11-14 mai) , cucerind cupa de argint. Aceasta a fost prima participare internațională a unei echipe românești.

·         1939:  Lina Medina,  o fetita din Peru,  devine  la varsta de cinci ani cea mai tanara mama din lume. Lina Medina (n. 27 septembrie 1933 la Ticrapo, regiunea Huancavelica, Peru) este o femeie din Peru cunoscută pentru faptul că a fost cea mai precoce mamă din lume. A născut la vârsta incredibilă de 5 ani, 7 luni și 17 zile. S-a născut într-un sat sărac din Munții Anzi, având ca părinți pe Tiburelo Medina, confecționer în argint și Victoria Losea. La 5 ani a început să îi crească abdomenul, iar părinții ei au crezut că este acțiunea unor forțe malefice și a fost supusă la diverse ritualuri. În cele din urmă, a fost dusă la Pisco, cel mai apropiat oraș, aflat la peste 70 km distanță, unde medicul Gerardo Lozada a crezut inițial că este vorba de o tumoare. După o examinare atentă, ajunge la concluzia șocantă că fata avea o sarcină de 7 luni. La 14 mai 1939, acesta naște prin cezariană un băiat de 2,7 kilograme, care este numit, ca și doctorul, Gerardo. Gerardo Medina a trăit până în 1979 (40 de ani) și a murit din cauza unei boli la măduva spinării. Acesta a crezut mult timp că este fratele Linei Melinda și abia la 10 ani a descoperit adevărul. Lina Medina nu a dezvăluit niciodată care este tatăl copilului. Mai mult, tatăl ei, Tiburelo Medina, este acuzat de abuz sexual și este arestat, dar ulterior este eliberat din lipsă de dovezi. Lina Medina intră mai târziu ca secretară în slujba doctorului Lozada și apoi se căsătorește cu Raúl Jurado, împreună cu care, în 1972, are un al doilea copil. Autoritățile au promis ajutoare pentru tânăra mamă, dar în realitate ea a fost complet ignorată. Mai mult, în anii 1980 casa acesteia este demolată pentru a se construi o autostradă fără a se acorda despăgubiri sau plăți compensatorii.

·         1940: Al Doilea Război Mondial: Rotterdam este bombardat de aviația germană.

·         1940: Al Doilea Război Mondial: Olanda se predă Germaniei.

·         1948, cu o zi înainte de expirarea mandatului britanic în Palestina, comunitatea evreiască din această țară și-a proclamat independența, după ce în Sala Independenței din Tel Aviv, David Ben Gurion a citit Declarația de Independență a Israelului și a constituit primul guvern al acestei țării. De-a lungul istoriei, Palestina a fost un loc râvnit pe parcursul miilor de ani atât de faraonii egipteni sau regii hitiţi, cât și de conducătorii asirieni, babilonieni, persani, romani, bizantini, arabi sau otomani, iar dorința de cucerire a Ierusalimul a făcut din Palestina locul cu cele mai multe războaie din istorie. După Declarația de înființare a statului israelian a urmat Rezoluţia numărul 181 adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, ce solicita instituirea unui stat arab și a unuia evreiesc în Palestina, iar în ziua următoare declarării independenței statului evreu armatele a patru țări arabe: Egipt, Siria, Liban și Irak - au atacat Israelul, lansând Războiul arabo-israelian din 1948. Războiul s-a încheiat cu un armistițiu de încetare a focului semnat în 1949, dar care nu a fost urmat de tratate de pace și nu a pus capăt conflictului arabo-israelian, el continuând pânâ în zilele noastre.

·         1948: S-a înființat clubul sportiv FC Dinamo București. Fotbal Club Dinamo București, pe scurt Dinamo, este un club de fotbal din București, România, care evoluează în Liga I. Fondată în 1948, echipa își dispută meciurile importante de acasă pe Arena Națională, iar Stadionul Dinamo este folosit pentru partidele cu echipe de interes mai scăzut. Din punct de vedere al numărului de trofee, Dinamo este al doilea cel mai prestigios club de fotbal din România, având în palmares 18 titluri naționale, 13 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României și o semifinală a Cupei Campionilor Europeni în sezonul 1983–1984. Pe lângă echipa mare, clubul Dinamo deține și o echipă secundă intitulată Dinamo II, care evoluează în Liga a III-a pe Stadionul Romprim din București. Din punct de vedere al tinerilor fotbaliști, clubul deține unul dintre cele mai importante centre de copii și juniori din România. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu cel mai titrat club din România, Steaua (meci intitulat Eternul derbi), întâlnirile dintre cele două echipe de fotbal fiind considerate ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, adesea decisive pentru câștigarea campionatului. Și o glumă: pe emblem clubului Dinamo în partea cea mai de sus se află o stea. Ce reprezintă? Recunoașterea că STEAUA este peste ei!!!

·         1955: A fost semnat „Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală” („Tratatul de la Varșovia”) între Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică (intrat în vigoare la 5 iunie 1955). În urma schimbărilor din Europa Centrală și de Est din anii 1989 și 1990, „Tratatul de la Varsovia” și-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991. Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991. Nikita Sergheevici Hruşciov (n. 15 aprilie S.V. 3 aprilie 1894 – d. 11 septembrie 1971), a fost un om politic rus care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece. A ocupat funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953 și 1964, și pe cea de președinte al consiliului de miniștri între 1958 și 1964. Hrușciov a rămas în istorie pentru destalinizarea Uniunii Sovietice, pentru susținerea primelor progrese ale programului spațial sovietic⁠(en) și pentru mai multe reforme de un relativ liberalism în unele arii ale politicii interne. Colegii de partid l-au înlăturat de la putere în 1964, înlocuindu-l cu Leonid Brejnev ca secretar general al PCUS și cu Alexei Kosîghin ca premier.

·         1962: Pretendentul la tronul spaniol, Juan Carlos, și Prințesa Sofia a Greciei se căsătoresc la Atena.

·         1968: Vizita oficială în România a președintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle.

·         1970:  Someşul a atins la Satu Mare cota de atenţie de 770 cm. La ora 12.00, Sectorul hidrometeorologic din Cluj a anunţat că la Satu Mare Someşul va depăşi cu peste 2 m cota de inundaţie, inclusiv digurile şi cele două poduri – cel rutier şi de cale ferată. În 30 de localităţi aflate în amonte au fost desfăşurate acţiuni de evacuare a populaţiei. La intrările în oraş, Apele Someşului au luat aspectul unui fluviu cu lăţimea de 15 km şi debitul de 3600 mc/secundă, cât cel obişnuit al Dunării. Satu Mare a fost acoperit de ape începând din zona din dreapta a Someşului. În mai puţin de două ore au fost inundate fabrici, uzine, locuinţe, magazine si  spitale . S-a acţionat cu sute de plutitoare, autoturisme, tractoare şi elicoptere pentru a scoate peste 4.000 de persoane în afara pericolului. Au fost salvaţi peste 6.000 de copii, femei şi bătrâni. Populaţia salvată  – un număr impresionant de 37.000 de persoane – a fost cazată în şcoli, cămine culturale şi internate. A doua zi, au început să sosească la Satu Mare ajutoare din toată ţara, pentru cei sinistrați. De atunci, cartierul Someşului, cuprinzând străzile Chendi, Bariţiu, Argeşului, Anton Pann, Ion Ghica a fost simbolic denumit cartierul Solidarităţii. Pagubele suferite per total de judeţul Satu Mare în urma inundaţiilor din 14 mai 1970 au constat în compromiterea a 40.000 hectare de teren agricol. 5.693 de persoane au rămas fără locuinţă. Si, nu  în ultimul rând, din pacate,  56 de oameni au murit înecaţi.

·         1973: Prima stație spațială sub pavilion SUA, „Skylab", a fost lansată pe orbita Pământului.

·         1981: Primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6".

·         1990 - A fost proclamată independenţa Republicii Letonia

·         1994: A fost inaugurat Hotelul Sofitel din complexul World Trade Center din București.

·         1998: Este inaugurat primul hotel de cinci stele din România, Athénée Palace – București Hilton, construit în 1924 și extins în 1936, 1965.

·         2002 - SUA au solicitat oficial României desfăşurarea trupelor care vor participa la Operaţiunea Enduring Freeedom din Afganistan, începând cu 15 iulie.

·         2002 - Croaţia a fost invitată, la Reykjavik, să înceapă negocieri de aderare la Alianţa Nord-Atlantică.

·         2002 - Preşedinţii Rusiei, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstanului şi Tadjikistanului, reuniţi la Moscova, au decis să transforme tratatul de securitate colectivă din care fac parte statele lor într-o "organizaţie internaţională" după modelul NATO.

·         2004: Frederik, prințul moștenitor al Danemarcei, se căsătorește la Catedrala din Copenhaga cu australiana Mary Donaldson.

·         2007 - Polonia şi Statele Unite încep negocierile în vederea instalării, în Polonia, a elementelor scutului american antirachetă.

·         2017: Mănăstirea Putna va fi gazda unui eveniment foarte important pentru ortodoxia română: canonizarea sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 6–7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Sfântului Iacob Putneanul și a ucenicilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, viețuitori la Putna și Sihăstria Putnei, cu zilele de prăznuire de 15, respectiv 16 mai. Glasul sfinților cheamă pe toți cei iubitori de Hristos să ia parte la acest moment de sărbătoare. Să le ascultăm chemarea, pentru a ne bucura de slava de care ei se împărtășesc în Împărăția lui Dumnezeu! Proclamarea canonizării Sfinților putneni: https://youtu.be/2EDw3Os5Ick. 

·         2017: Ceremonia de schimbare a locatarului de la Élysée va avea loc pe 14 mai, după ce, pe 8 mai, ministrul de Interne, Matthias Fekl, va anunța rezultatele oficiale ale alegerilor pentru președinție. Macron va deveni primul președinte care nu face parte din cele două partide tradiționale franceze, de după fondarea republicii franceze în 1958. El a declarat că a fost scrisă o nouă pagină în istoria Franței. „Vreau ca această pagină să fie una de speranță și încredere recâștigată”, a mai spus el. Macron a mai declarat  că „a auzit furia, anxietatea și îndoiala pe care foarte multă lume le-a exprimat și a promis că va petrece cinci ani lde mandat „luptând cu forțele diviziunii care au subminat Franța”. El a promis că „va garanta unitatea națiunii și va apăra și proteja Europa”.

Nașteri

·         1265: S-a nascut in Florența, Italia de azi, Durante degli Alighieri (Dante Alighieri), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale. Este primul mare poet de limbă italiană. Dante a decedat la 14 septembrie 1321, in orasul  Ravenna.

·         1316: S-a născut Carol al IV-lea, Împărat Roman (d. 1378). Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. A organizat statele imperiului sub forma unor confederații pacifiste, în care orașele imperiale aveau un rol important. A reușit să obțină dominația imperială asupra frontierelor estice printr-o succesiune de tratate cu Habsburgii , prin cumpărarea Brandemburgului și prin asigurarea vasalității statelor cruciate din Prusia și Livonia. În timpul domniei sale a fost adoptată Bula de Aur, textul constituțional fundamental al Sfântului Imperiu Roman de natiune germana. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrala. Universitatea se numește și astăzi  ” Unicersitatea Carolina”, în amintirea sa.

·         1553: Margaret de Valois, regină a Franței și Navarrei, soția lui Henric al IV-lea (d. 1615). Margareta de Valois (d. 27 mai 1615, Paris), cunoscută și sub numele de Regina Margot, a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. Era  fiica lui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici si aparținea ramurii Valois- Angoulême din dinastia Capețienilor. Trei din frații săi au devenit regi ai Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Sora sa, Elisabeta de Valois, va deveni cea de-a treia soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei. Prin căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra (care mai târziu va deveni rege al Franței cu numele de Henric al IV-lea), Margareta devine regină a Navarrei. Căsătoria, care trebuia să celebreze reconcilierea dintre catolici și hughenoți, va fi umbrită de masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și de dezordinile religioase ce reîncep. Episodul descris în Marea Cronică (La Grande Chronique), a fost folosit ca sursă de documentare pentru scriitorii secolului al XIX-lea. După moartea fratelui său, Henric al III-lea al Franței, ea rămâne ultimul vlăstar al ramurii de Valois. Latinistă excepțională, de o inteligență sclipitoare, a jucat un rol semnificativ în viața culturală de la curte, mai ales după întoarcerea din exil în 1605. A trăit  în exil, la Auvergne, aproape douăzeci de ani (1586-1605), perioadă în care și-a scris memoriile. Contemporanii săi au recunoscut că dintre toți copiii Caterinei de Medici, Margareta era singura care avea frumusețe (a fost supranumită „perla Valois”), sănătate (a trăit cel mai mult dintre toți membrii familiei Valois), inteligență și energie.

·         1666:  Victor Amadeus II, italiană Vittorio Amedeo II (14 mai 1666 – 31 octombrie1732) a fost Duce de Savoia din 1675 până în 1730. De asemenea el mai deținea titlurile de marchiz de Saluzzo, marchiz de Monferrato, prinț de Piemont, conte de Aosta, Moriana și Nizza.

Mama sa, Marie Jeanne de Savoia, a fost regentă din 1675 până în 1684. Victore Amadeus a devenit rege al Siciliei (1713-1718) însă a fost forțat să-și schimbe titlul în cel de rege al Sardiniei (1720-1730).

Victor Amadeus s-a născut la Torino ca fiu al lui Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia și a celei de-a doua soții, Marie Jeanne de Savoia. Numit după bunicul patern Victor Amadeus I el a fost singurul lor copil.^[1] La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlul tradițional al moștenitorului ducatului de Savoia. A fost un copil slab iar sănătatea sa a fost monitorizată intens.

Tatăl său a murit în iunie 1675 la Torino la 40 de ani de febră convulsivă.^[2]Victor Amadeus i-a succedat tatălui său la vârsta de nouă ani sub regența mamei sale. În 1677, în timpul regenței Mariei Jeanne, ea a aranjat o căsătorie între Victor Amadeus și verișoara lui primară, Infanta Isabel Luísa a Portugaliei, moștenitoarea prezumptivă a tatălui ei, Petru al II-lea și a mătușii lui Victor Amadeus.^[3]

Mama lui l-a îndemnat să fie de acord cu căsătoria iar acest lucru ar fi însemnat ca Marie Jeanne să preia permanent controlul în ducatul de Savoia ca regentă deoarece fiul ei ar fi trăit în Portugalia cu noua soție. La moartea ei, ducatul ar fi revenit regatului Portugaliei. Victor Amadeus a refuzat. În ciuda unui contract de căsătorie semnat între Portugalia și Savoia la 15 mai 1679,^[4] căsătoria dintre Victor Amadeus și Infanta a fost anulată.

Alte candidate au fost Maria Antonia de Austria, Maria Sofia de Neuburg și Anna Maria Luisa de' Medici. Sub influența lui Ludovic al XIV-lea și a mamei sale, Victor Amadeus s-a căsătorit cu prințesa franceză Anne Marie d'Orléans. Mama lui a fost încântată de această căsătorie și întotdeauna a promovat interesele franceze. Victor Amadeus s-a folosit de aliați politici pentru a obține sprijinul de a încheia perioada de putere a mamei sale la 14 martie 1684

* 1710: Adolf Frederick sau Adolph Frederick (suedeză Adolf Fredrik, germanăAdolph Friedrich) (14 mai 1710 – 12 februarie 1771) a fost rege al Suedieidin 1751 până la moartea sa. A fost fiul lui Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin și al Albertinei Frederica de Baden-Durlach.

Tatăl lui a fost Christian Augustus (1673—1726) duce și prinț de Schleswig-Holstein-Gottorp, prinț-episcop de Lubeck și administrator al ducatelor Holstein-Gottorp în timpul Marelui Război al Nordului în numele rudei sale, Karl Frederic.

Mama lui a fost Albertina Frederica de Baden-Durlach. Pe linie maternă, Adolf Frederic era descendent al regelui Gustav I al Suediei. Din partea ambilor părinți, el era descendent Holstein-Gottorp. De asemenea, Adolf Frederic era a 13-a generație de descendenți ai regelui Erik al V-lea al Danemarcei; a 13-a generație de descendenți ai reginei Sofiei a Danemarcei și ai regelui Valdemar I al Suediei; a 11-a generație ai Euphemia a Suediei, Ducesă de Mecklenburg.

Din 1727 până în 1750 prințul Adolf Frederic a fost prinț-episcop de Lübeck și administrator de Holstein-Kiel în timpul minoratului nepotului său, Ducele Karl Peter Ulrich, care a devenit Petru al III-lea al Rusiei. În 1743 a fost ales moștenitor la tronul Suediei de către facțiunea Hat pentru a putea obține condiții mai bune la Pacea de la Turku cu împărăteasa Elisabeta a Rusiei, care își adoptase nepotul ca moștenitor al ei. Adolf Frederic a devenit rege la 25 martie 1751.

În timpul celor douăzeci de ani de domnie, Adolf Frederick a fost puțin mai mult decât un lider, puterea reală fiind în mâinile Parlamentului Suediei.

Regele a murit la 12 februarie 1771 după ce a consumat o masă constând din homar, caviar, varză acră, kippers și șampanie, urmată de 14 porții din desertul lui favorit: semla servită într-un castron cu lapte fierbinte.^[1] Astfel, el este amintit de elevii suedezi ca „regele care a mâncat până a murit”.^[2]

A fost considerat, atât în ​​timpul său cât și după, dependent de alții, un conducător slab și lipsit de orice talente. Dar el a fost, de asemenea, un soț bun, un tată grijuliu și un stăpân blând cu slujitorii lui. Distracția lui favorită era de a priza tutun.

La 18 august/29 august 1744, la Drottningholm, s-a căsătorit cu Prințesa Louisa Ulrika a Prusiei, Ei au avut următorii copii:

1. făt mort (Stockholm, 18 februarie 1745 – Stockholm, 18 februarie 1745)
2. Gustav III (1746–1792)
3. Carol XIII (1748–1818)
4. Frederick Adolf (1750–1803)
5. Sofia Albertina a Suediei (1753–1829)

Adolf Frederick al Suediei, pictură de Gustaf Lundberg

·         1727: Thomas Gainsborough (n. 14 mai 1727 – d. 2 august 1788) a fost unul dintre cei mai faimoși pictori portretiști și peisagiști britanici ai secolului al XVIII-lea.

S-a născut în luna mai 1727 la Sudbury, o mică localitate în comitatul Suffolk, la nord-est de Londra. John Gainsborough, tatăl lui, era manufacturier și negustor de țesături. Thomas a venit pe lume într-o casă veche și foarte mare care adăpostea, pe lângă cei nouă copii ai familiei Gainsborough, și războaiele de țesut. Băiatul crește în sânul unei familii mai neobișnuite. Tatăl se îmbracă precum un magnat, ia lecții de scrimă și se plimbă pe străzile din Sudbury încins cu o sabie. Mama artistului – Mary Burrough- este o femeie educată, pasionată de pictatul florilor. Thomas își petrece zilele în tovărășia ei și nu se desparte nici o clipă de caietul său de desene. Mama își dă foarte repede seama de talentul artistic al fiului.

Foarte apropiat de sufletul lui Thomas este fratele său mai mare, John, un inventator nenorocos, care concepe tot timpul diferite mașinării, din ce în ce mai ciudate. La vârsta de 13 ani, Gainsborough va pleca la Londra pentru a se iniția în arta picturii. În anul 1740, devine ucenic la gravorul și ilustratorul Hubert Francois Gravelot care locuia de câțiva ani la Londra.

Băiat în albastru, 1770

Învață foarte repede, este receptiv și, în scurtă vreme, maestrul îi va încredința calfei executarea celor mai importante detalii din operele sale. Descoperă subtilitatea picturii franceze și stilul rococo. Frecventează, de asemenea, cursurile academiei St. Martin’s Lane. În jurul anului 1745, Thomas Gainsborough, care are acum 18 ani, frecventează atelierul de la Hatton Garden.

În timpul anilor petrecuți la Londra face dese călătorii acasă pentru a-și vedea părinții și frații. În timpul unei astfel de călătorii o va cunoaște pe Margaret Burr, viitoarea lui soție. Căsătoria va avea loc pe 15 iulie 1746 la Londra. Pictorul avea pe atunci numai 19 ani, iar soția lui, cu un an mai puțin. În anul 1748, după moartea tatălui său, pictorul se va întoarce cu soția la Sudbury. În scurtă vreme i se vor naște două fiice – Mary, în anul 1748, și Margaret, în 1752. Și la Sudbury artistul pictează tot peisaje care oglindesc în mod cert influențele maeștrilor olandezi, pe care îi admira atât de mult. În anul 1752, se vor muta la Ipswich, o mică localitate situată la 25 km de Sudbury, unde va închiria o căsuță pe Lower Brook Street. Pictează portretele aristocraților și burghezilor din partea locului. În anul 1759 se stabilesc la Bath, unde devine un portretist foarte căutat. În 1761 Gainsborough își expune tablourile la Asociația Artiștilor Londonezi. Devine membru fondator al Academiei Regale, care este înființată pe 10 decembrie1768.

În anul 1774, va părăsi Bath-ul și se va muta împreună cu familia la Londra. După câțiva ani de lucru în capitală, Gainsborough va deveni pictorul favorit al familiei regale. Acest lucru îi va garanta nu numai o poziție de seamă în societatea londoneză, dar îi va aduce și nenumărate comenzi. Pictorul suporta cu greu jocul aparențelor care caracterizează viața din înalta societate. Îl iritau conversațiile sterile și petrecerile zgomotoase. Prefera să se odihnească desenând sau cântând la violoncel, deoarece ere un bun interpret. Cei mai apropiați prieteni ai pictorului erau compozitorul Carl Friederich Abel și muzicianul Johann Christian Bach. Ambele fiice ale lui Gainsborough cântau la instrumente – Margaret la clavecin, iar Mary la chitară. Ginerele lui Gainsborough va fi, de asemenea, muzician. În 1784, pictorul se ceartă din nou cu Academia Regală; din acel moment, Gainsboroug nu va mai expune la Academie. În fiecare an, în lunile de vară, amatorii de artă vor putea admira tablourile la reședința sa de la Schomberg House. Într-una din zilele anului 1787, pictorul, care se apropie de 60 de ani, observă pe gât o umflătură care va deveni cu timpul mai dureroasă. În primăvara anului 1788, medicii îi confirmă artistului faptul că are cancer. După o odihnă de câteva săptămâni la Richmond, Gainsborough se simte puțin mai bine și se întoarce la Londra. Moare în plină glorie pe 2 august, la vârsta de 61 de ani. Este înmormântat la cimitirul din Kew. Le lasă soției și fiicelor un mare număr de peisaje nevândute, care sunt expuse în încăperile locuinței de la Schomberg House.

Principalele pânze:

• Discuție în parc (1745-1746)
• Peisaj cu copaci, colibă și măgari (cca. 1748)
• Lady Alston (cca. 1760)
• Domnișoarele Sloper (cca. 1784)
• Plimbarea de dimineață (cca. 1785)
• Mrs. Sarah Siddons (1785)

În muzeele lumii:

• Austria
  • Viena – Kunsthistorisches Museum

• Canada
  • Toronto – Art Gallery of Ontario

• Franța
  • Dijon – Musee Magnin
  • Paris – Louvre

• Germania
  • Berlin – Gemaldegalerie, Staatliches Museum

• Irlanda
  • Bologna – National Gallery of Ireland

• Italia
  • Bologna – Civico Museo Bibliografico Musicale

• Marea Britanie
  • Bath– Victoria Art Gallery
  • Bedford – Cecil Higgins Art Gallery
  • Birmingham – City Museum and Art Gallery
  • Cambridge – Fitzwilliam Museum
  • Edinburgh – National Gallery of Scotland
  • Londra – National Gallery, Courtauld Institute Gallery, British Museum, Dulwich Picture Gallery, Thomas Coram Fondation, Kenwood House, National Portrait Gallery, Royal Academy of Arts, South Kensington Museum, Tate Gallery
  • Manchester – Whitworth Art Gallery
  • Norwich – Castle Museum
  • Southampton – Southampton Art Gallery
  • Sudbury – Gainsborough’s House
  • Wiltshire – Marlborough College
  • Winsdor – Royal Gallery

• Statele Unite
  • Boston – Museum of Fine Arts
  • Los Angeles – University of California
  • New Haven – Yale Center for British Art, Yale University Art Gallery
  • New York – Metropolitan Museum of Arts
  • Philadelphia – Museum of Art
  • San Francisco – The Fine Arts Museum
  • Toledo – Toledo Museum of Art
  • Washington – National Gallery of Art
  • Worcester – Worcester Art Museum

·         1771: S-a nascut Robert Owen, reformator social si filantrop englez.  Robert Owen (decedat pe 17 noiembrie 1858) a fost unul dintre fondatorii socialismului şi a mişcării cooperatiste .A  incercat sa infiinteze in Marea Britanie si apoi in SUA comunitati cooperatiste, dar acestea au esuat.

·         1812: S-a născut scriitorul şi omul politic Costache Negri, fruntaş al mişcării unioniste din Moldova (d. 28 septembrie 1876). În 1834, a fost trimis pentru studii în  Franta si Italia.S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841, iar in anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice  din Barlad. Izbucnirea revolutiei de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris, unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului  moldovean Mihail Sturza. În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului  Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena  pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunarii Ad Hoc , convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris, 1856. Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească. În 1859 a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă. Prieten bun cu  Alexandru Ioan Cuza  a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri , să renunțe la viața politică. S-a retras la Targu Ocna  și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: Numismatica  și colecționarea de tablouri. Costache Negri decedat pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găsește la Manastirea Raducanu  din Targu Ocna , construită de către Radu Racoviță în 1664. Mihai Eminescu a spus despre  Costache Negri ca fa fost „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.

• 

  Bustul lui Costache Negri, amplasat în Parcul Trandafirilor din Suceava
 
• 

  Bustul lui Costache Negri din parcul oraşului Vatra Dornei
 
• 

  Mormântul lui Costache Negri lângă biserica fostei mănăstiri Răducanu din Târgu Ocna

·         1832: Rudolf Lipschitz, matematician german (d. 1903)
* 1838: Raffaello Giovagnoli (n. 14 mai 1838, Roma - d. 15 iulie 1915, Roma) a fost un romancier italian.
Selecție de lucrări:

• Romane istorice:
  • Spartaco, (1874, 2 volume, ro.: Spartacus)
  • Opimia, 1875;
  • Plautilla, 1878;
  • Saturnino, 1879;
  • Faustina, 1881;
  • La guerra sociale. Aquilonia, 1884;
  • Messalina, 1885;
  • Benedetto IX, 1899;
  • Publio Clodio, 1905;
• Romane realistice:
  • Evelina, 1868;
  • Natalina. I drammi del lusso, 1878.
  • I racconti del maggiore Sigismondo, 1908.
• Poezie:
  • Peccata juventutis meae, 1883;
• Comedia La moglie di Putifarre, 1876.
• Drama istorică Marocia, 1875.

Raffaello Giovagnoli

* 1848: Bonifaciu Florescu (n. 14 mai 1848, Budapesta - d. 18 decembrie 1899, București) a fost un publicist, traducător și critic literar, fiul lui Nicolae Bălcescu.
A fost fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu și al Alexandrinei (Luxița) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu. Asupra legăturii fiicei lor, pe care o considerau o mezalianță, Floreștii au ascuns adevărul, în timp ce Bălceștii au recunoscut paternitatea copilului. Luxița Florescu și-a adoptat în 1858 propriul fiu și s-a îngrijit de educația lui. A fost elev la Liceul Louis-le-Grand din Paris, după care a urmat Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența. Vine în țară în 1873. Prin concurs, este numit profesor „provizor" la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iași. Titu Maiorescu îl destituie în 1874. Este profesor de istorie și de limba și literatura franceză la Liceul „Sfântul Sava” din București. A mai predat franceza la Gimnaziul „Mihai Viteazul", la Liceul Militar și la Seminarul Nifon din capitală.

Autor de manuale, al unui dicționar (1894) și al unei antologii (La Poesie lyrique francaise du X-eme au XX-eme siecle, 1895), editor și comentator al lui Buffon (Discours sur le style, 1884), istoric al literaturii franceze (Histoire de la litterature francaise jusqu'a Malherbe, 1892), Florescu a desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul", „Tranzacțiuni literare și științifice", „Revista contimporană", „Stindardul") și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului". A fondat „Portofoliul român" și „Duminica" (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară", a întemeiat „Revista albastră" și „Biblioteca omului de gust". A colaborat la „Revista orientală", „România literară", „Nuvelistul", „Revista literară", „Vestea", „Peleșul", „Analele literare" etc. În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare".

Publicistul se arată preocupat de istoria și literatura popoarelor. Scrie despre Revoluția franceză, îl interesează Istoria în cântecele poporane, susține rubrici ca „Revista politică" și „Revista științelor". Dă un Curs facultativ de istorie modernă critică (1875) și un Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri (1883). În „Literatorul" i-a apărut o suită de Studii literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaștere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul de generalitate al artei (Frumos, grațios, sublim), parnasianismul este respins, întrucât excesul formal ar anula mișcarea ideii și „simțământul" (Despre poezia descriptivă).

Florescu utilizează noțiuni și definiții din Buffon, teoretizează asupra apropierii dintre pictură și poezie, dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minții sale bolnave", Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului" și-i recunoștea ca înaintași: Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, în timp ce Mihai Eminescu și Ion Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea Florescu, a răspuns atacurilor din „Literatorul" cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieții poetului, ea conține germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate „Despre stil”; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei critici literare.

Florescu a scris versuri în română (Ritmuri și rime, 1892) și în franceză (Quelques vers. Au profit des blessés, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuși la împământenirea unor forme fixe. Poemul în proză, cultivat la „Literatorul", este încercat, după model francez, în Aquarele și poezii în proză (1894) și în câteva Sanguine românești, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendès (1889). Florescu a fost un conștiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român", „Povestitorul", „Duminica", „Literatorul", „Biblioteca familiei" cu texte din Alexander Pope, Pierre de Ronsard, Voltaire, Molière, Alfred de Musset, Henri Murger, Walter Scott, Johan Ludvig Runeberg, José María de Heredia, Theodore de Banville, Edgar Allan Poe, Henry Wadsworth Longfellow, Sándor Petőfi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian.

Lui Florescu i se datorează prima traducere în română a volumului Nevrozele, scris de Maurice Rollinat. Tot Florescu a tradus pentru prima dată în română povestirea Faptele în cazul domnului Valdemar, scrisă de Edgar Allan Poe.

Opera literară:

• Etiam contra omnes, București, 1875;
• Curs facultativ de istorie modernă critică, București, 1875;
• O sută de adevăruri, București, 1875;
• Quelques vers. Au profit des blesses, București, 1877;
• Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri, București, 1883;
• Ritmuri și rime, București, 1892;
• Studii literare, I-II, București, 1892-1893;
• Aquarele și poezii în proză, București, 1894.

Bonifaciu Florescu

* 1854: Marea Ducesă Maria de Mecklenburg-Schwerin (mai târziu Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei, cunoscută ca "Miechen" sau "Maria Pavlovna cea Bătrână"; 14 mai 1854 – 6 septembrie 1920), a fost fiica Marelui Duce Friedrich Franz II de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Augusta de Reuss-Köstritz.

Maria de Mecklenburg-Schwerin

Marie Alexandrine Elisabeth Eleonore s-a născut la Castelul Ludwigslust ca ducesă a Marelui Ducat de Mecklenburg, fiică a lui Frederick Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a primei lui soții, Prințesa Augusta de Reuss-Köstritz (1822–1862). Avea opt ani când mama ei a murit. Tatăl ei s-a mai căsătorit de două ori.

Maria avea trei frați buni și încă cinci frați vitregi din cele două căsătorii ale tatălui ei. Bunica patrenă, Prințesa Alexandrine a Prusiei, a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Tot pe linie paternă era stră-strănepoata Țarului Pavel I al Rusiei.

S-a căsătorit la 28 august 1874 cu vărul ei de gradul al doilea, Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei (22 aprilie 1847 – 17 februarie 1909), care era al treilea fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea a fost logodită cu altcineva însă logodna a fost ruptă imediat ce l-a întâlnit pe Vladimir. A durat trei ani până li s-a permis să se căsătorească, ea fiind crescută în religia luterană și refuzând să se convertească la ortodoxism. În cele din urmă Țarul Alexandru al II-lea a fost de acord să-i permită lui Vladimir să se căsătorescă fără să mai insiste ca ea să treacă la ortodoxism.^[2]

Maria de Mecklenburg-Schwerin și logodnicul ei, Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei

După căsătorie ea a luat numele rus de Maria Pavlovna a Rusiei - numele după care este cunoscută. Maria a rămas luterană în cea mai mare a căsătoriei ei, însă mai târziu s-a convertit la ortodoxie, unii au spus pentru a-i da fiul ei Kirill o șansă mai bună la tron. Cuplul a avut patru fii și o fiică.

În timpul vieții ei în Rusia, ea a locuit la palatul Vladimir al soțului ei în faimosul aristocratic Palat Embankment situat oe râul Neva. În 1909, soțul ei a murit iar ea i-a succedat ca președinte al Academiei de Arte Frumoase.^[3]

Curtea ei era în ultimii ani de domnie ai nepotului ei Țarului Nicolae al II-lea cea mai cosmopolită și populară din capitală.^[4][5]

Marea Ducesă a fost personal în contradicție cu țarul și țarina. Ea nu era singurul Romanov care se temea că împărăteasa ar "fi singurul conducător al Rusiei", după ce Nicolae a preluat comanda supremă a armatelor ruse la 23 august 1915 (stil vechi). Robert Massie susține că împreună cu fiii ei, ea a intenționat o lovitură de stat împotriva țarului în iarna 1916-1917, care ar fi forțat abdicarea și înlocuirea țarului cu fiul lui Țareviciul Alexei, și fiul ei, Marele Duce Kiril Vladimirovici al Rusiei ca regent.^[6] Nu există nici o dovadă documentară pentru a sprijini acest lucru, deși ea a spus președintelui Dumei, Mihail Rodzianko, că împărăteasa trebuie să fie "anihilată".^[7]

Maria alături de familia ei, ca 1904

Cuplul a avut cinci copii:

• Marele Duce Alexandru Vladimirovici (31 august 1875 - 16 martie 1877)
• Marele Duce Kiril Vladimirovici (12 octombrie 1876—12 octombrie 1938).
• Marele Duce Boris Vladimirovici (1877-1943)
• Marele Duce Andrei Vladimirovici (1879-1956)
• Marea Ducesă Elena Vladimirovna (1882-1957) care s-a căsătorit cu Prințul Nicolae al Greciei, al treilea fiu al regelui George I al Greciei și a Marii Ducese Olga Constantinovna a Rusiei.

Fiul cel mare și moștenitorul lui Vladimir, Marele Duce Kiril Vladimirovici s-a căsătorit în 1905 cu verișoara lui primară Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha, fiica surorii lui Vladimir, Maria. Căsătoria a fost dezaprobată de Țarul Nicolae al II-lea iar Kiril a fost exilat și deposedat de titluri imperiale. Acest tratament al fiului său a creat tensiuni între Vladimir și Țar. Câteva decese în familia imperială l-au pus pe Kiril al treilea în linia de succesiune la tronul imperial iar Nicolae a acceptat reacordarea titlurilor imperiale lui Kiril și acordarea titlului de Mare Ducesă soției lui.

Toți copii ei au scăpat din Rusia revoluționară. Boris a trăit în exil la Paris alături de amanta sa. Andrei s-a căsătorit cu amanta sa Mathilde Kschessinska în 1921 și a avut un fiu. Elena a avut trei fiice, dintre care cea mică a devenit prin căsătorie Ducesă de Kent.

Portret al Mariei de Emil Wiesel

Marea Ducesă a avut renumele de a fi fost ultimul dintre Romanov care a scăpat din Rusia revoluționară, precum și primul care a murit în exil. Ea a rămas în Caucazul sfâșiat de război, cu cei doi fii ai mai mici de-a lungul anilor 1917 și 1918 și încă cu speranța ca fiul ei cel mare Kiril să devină țar. Cum bolșevicii se apropiau, grupul a scăpat la bordul unui vas pescăresc în 1918 plecând la Anapa. Maria a petrecut 14 luni la Anapa, refuzând să părăsească Rusia. În cele din urmă a fost de acord să plece atunci când un general al Armatei Albe a avertizat-o că a fost pierdut războiul civil.

Maria, fiul ei Andrei, amanta lui Andrei și fiul lor Vladimir, au plecat în Italia, la Veneția, la 13 februarie 1920.^[8] De la Veneția ea a plecat în Elveția, apoi în Franța, unde sănătatea ei s-a înrăutățit. A murit la 6 septembrie 1920, la vârsta de 66 de ani, înconjurată de familie.

Cu ajutorul unui prieten de familie englez renumita ei colecție de bijuterii a fost scoasă din Rusia într-un bagaj diplomatic. După decesul ei, colecția de bijuterii a fost împărțită între copii ei: Marle Duce Kiril perlele, Boris smaraldele, Andrei rubinele și singura ei fiică, Elena, diamantele. Unul dintre smaraldele din colecția Marii Ducese s-a aflat în posesia actriței Elizabeth Taylor. O altă parte a colecției de bijuterii a fost încredințată în 1918 legației suedeze la Petrograd de către un confident al Marii Ducese, profesorul ei de desen Richard Bergholz, în două fețe de pernă cusute. Marea Ducesă a murit înainte de a le putea recupera, nu știe unde sunt.
În august 2009, Ministerul Afacerilor Externe al Suediei a raportat că bijuteriile erau în arhivele sale din Stockholm, care au fost desigilate în 1952, dar nu au mai putut fi găsite decât șaizeci de tabachere și butoni de la casa Fabergé sau casa suedeză Bulin, toate din aur sau argint și cu pietre prețioase. Guvernul suedez le-a donat descendenților.

·         1863: John Charles Fields, matematician canadian (d. 1932)

·         1867: Kurt Eisner, politician german (d. 1919)

·         1868: Vladimir Hertza (n. 14 mai 1868, Chișinău; d. 3 august 1924, Chișinău) a fost un jurist și om politic moldovan, precum și primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918.

Casa din Chișinău în care a locuit V. Hertza

Vladimir Hertza s-a născut la 14 mai 1868, în Chișinău. Și-a făcut studiile la Gimnaziul Nr.1, cea mai prestigioasă instituție de învățămînt din Basarabia pe care a absolvit-o în 1866. Se zice că a absolvit un liceu juridic din Iaroslav. După ce s-a căsătorit, fără învoirea tatălui său, tânărul a dus în Italia o viață de cântăreț ambulant. Apoi, risipind toată averea părintească s-a statornicit în România. În 1917 a fost instituit în funcția de vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești. El a jucat un rol însemnat în rolul unirii.

A fost președintele Zemstvei jud. Orhei, primul președinte al Comisiei Școlare Moldovenești. În 1917 a devenit vicepreședinte al Partidului Național Moldovenesc și al Societății Culturale Moldovenești, jucând un rol important în actul Unirii. Între anii 1918-1919 a fost primar al orașului Chișinău. A fost delegat și la conferințele de pace, tratând chestiunea Basarabiei.

* 1878: Constantin Misici (n. 25 mai 1878, Lipova, județul Arad – d. 31 iulie 1921, Brașov, județul Brașov) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918

Născut la Lipova în 14 mai 1878, urmează școala primară în orașul natal, iar mai apoi liceul la Lugoj. În timpul liceului primește o bursă de la fundația „Emanoil Gojdu”. Mai târziu se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, în anul 1895, unde îl avea coleg pe Traian Vuia, cu care împărțea locuința. În anul 1895 renaște Societatea Studențească Română „Petru Maior” din Budapesta și din această societate face parte și Constantin Missici. Un an mai târziu face parte din cei ce organizează adunările generale ale „Astrei” la Lugoj.

În 1901, Missici locuia la Budapesta și se pregătea de doctorat, pe care îl obține în 1904. La 5 august 1905 se căsătorește cu Valeria Braniște la Brașov. Fratele soției sale era Valeriu Braniște, redactor la ziarul Dreptatea din Lugoj.

După 1918 a fost numit secretar general la Resortul de alimentare al Consiliului Dirigent din Sibiu, rămânând aici până în octombrie 1919. A murit la Brașov la 31 mai 1921 și este înmormântat în capela familiei din Lipova.

* 1879: Marele Duce Andrei Vladimirovici al Rusiei (14 mai 1879 – 30 octombrie1956) a fost a fost membru al familiei imperiale ruse, fiul cel mic al Marelui Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei și al Marii Ducese Maria Pavlovna. În urma Revoluției Ruse din 1917 a părăsit Rusia și s-a căsătorit cu amanta sa Mathilde Kschessinska în 1921. A pretins paternitatea fiului lui Kchessinska, Prințul Vladimir Romanovski-Krasinski

·         1880: Siegmund Wilhelm Walther Von List (n. 14 mai 1880 - d. 17 august 1971) a fost un mareșal german (din 1940). Participant la Primul și Al Doilea Război Mondial.
Se nǎscut la Oberkirchberg, în apropiere de Ulm, landul Württemberg în 1880. În iulie 1898 și-a început serviciul militar, în primul batalion Bavarez. În martie 1900, este ridicat în rang de locotenent. În 1911 a absolvit Academia Militară Bavarezǎ. Înainte de Primul Razboi Mondial a servit în Staful General al Bavariei (din martie 1913 gradul de căpitan).

În 1939 a participat la invadarea Poloniei conducând Armata a 14-a. A fost distins cu Crucea de Fier (de douǎ ori) și Crucea de Cavaler. În 1940participǎ la Bătălia pentru Franța, conducînd Armata a 12-a, pentru care a fost acordat în rang de mareșal. În iulie-octombrie 1941 este comandant al forțelor germane din Balcani. În octombrie 1941 - iulie 1942 a fost în concediu medical. În vara lui 1942 a condus ofensiva de succes a Armatei Germane în Caucazul de Nord, pe 21 august pe Muntele Elbrus a fost ridicat stegul Germaniei. Cu toate acestea la 10 septembrie 1942 Hitler l-a exclus din lista de mareșali a gupului de armate (pentru cǎ nu a îndeplinit sarcina de a obține acces la Marea Caspică), și a fost trimis în Comandamentul Suprem de rezervǎ a armatei.

List a avut unele contacte cu aripa militantă de conspiratori care au organizat mai târziu atentatul împotriva lui Hitler. Cu toate acestea a refuzat să participe la conspirație.

Wilhelm List în 1935

·         1881: Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)

·         1885: Otto Klemperer, dirijor și compozitor german (d. 1973)

·         1891 - S-a născut Mihail Bulgakov, prozator şi dramaturg rus (romanul “Maestrul şi Margareta”) (m.10.03.1940).
* 1898: Céline Emilian, căsătorită Marcovici, (n. 14 mai 1898, Paris - d. 1983) a fost o sculptoriță română. A studiat la Paris cu sculptorul francez Antoine Bourdelle^⁠(fr) la Académie de la Grande Chaumière.

Părinții sculptoriței sunt Romulus Sevastos, geolog, și Cornelia Emilian, pictoriță, iar bunicii materni Ștefan Emilian, profesor la Universitatea din Iași, și Cornelia Ederlly de Medve, jurnalistă și militantă pentru emanciparea și pentru drepturile femeilor A fost bursieră al Școlii române din Roma între anii 1933-1934.

Trei portrete sculptate de Céline Emilian, în bronz, respectiv în gips, de dimensiuni medii, reprezentând pe „Adina”, „Lizeta” și scriitorul Mihail Sevastos sunt expuse în cadrul secției de artă plastică a Muzeului Județean Vâlcea.

Céline Emilian

* 1901: Mihail Magiari (n. 14 mai 1901, Salonic - d. 4 noiembrie 1983, București) a fost un avocat macedo-român, licențiat în drept și științe economice, proprietar de terenuri, antreprenor, cunoscut mai ales ca traducător din limba bulgară, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

Mihail Magiari se trage dintr-o familie înstărită de iscusiți antreprenori macedo-români. S-a născut în Salonic, Grecia, la 14 mai 1901, ca fiu al lui Ion Magiari, antreprenor de poduri și șosele și Natalia Mara. Bunicul lui după tată, Mihai Magiari, a fost bancher la Salonic și s-a ocupat cu import de produse de sticlă; a murit la o vârstă tânără. Ion și Natalia au avut cinci copii: pe Grigore Magiari, bariton, cântăreț de operă, co-fondator in anul cca 1946 împreună cu George Niculescu Basu, Jean Atanasiu și Vasile Rabega, a companiei de operă din Iași, implicat totodată în educatia muzicală liceală prin alcătuirea și editarea împreună cu Nicolae Lungu a manualelor școlare de muzică; Pandora (n. 1983, Perlepe - d. 1970, București, măritată cu Nushi Tulliu, doctor în filologie, colecționar de picturi și cărți valoroase); Marica (n. 1896, Perlepe - d. 1982, București, soția academicianului, filolog, folclorist și numismat Pericle Papahagi); Mihail Magiari (n. 1901, Salonic - d. 1983, București) și Constantin (Cociu) Magiari (n. 1907, Salonic - d. 1927, București).

* 1901: Christoph Ernst August de Hesse (14 mai 1901 – 7 octombrie 1943) a fost al cincilea fiu din șase fii ai Prințului Frederic Karl de Hesse și ai Prințesei Margaret a Prusiei.

Născut la Frankfurt, Prințul Christoph a fost strănepotul reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.

Christoph de Hesse a deținut un rang înalt în nazism. A fost șef al serviciului secret de informații a lui Hermann Göring, consilier a lui Heinrich Himmler și membru Schutzstaffel (SS).^[1] A fost maior în Luftwaffe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Christoph s-a căsătorit cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei la 15 decembrie 1930 la Kronberg im Taunus, Germania. Prințesa Sofia era fiica cea mică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg și sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Prin tatăl ei era descendentă a împăratului Nicolae I al Rusiei și a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei iar prin mama ei era descendentă a reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha.

Ei au avut cinci copii:

• Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
• Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
• Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
• Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
• Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.

La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.

* 1905: Jean Daniélou (n. 14 mai 1905, Neuilly-sur-Seine - d. 20 mai 1974, Paris) a fost un teolog iezuit, istoric și cardinal francez, membru al Academiei Franceze.
A studiat la Sorbona, apoi s-a alăturat Companiei lui Isus. Este hirotonisit în 1938. În 1942 își ia doctoratul în teologie și se dedică studiului Părinților Bisericii. A fost unul dintre fondatorii colecției „Sources chrétiennes”. Din 1944 este profesor la Institutul Catolic din Paris, unde ajunge decan. La cererea papei Ioan al XXIII-lea a participat ca expert la Conciliul Vatican II. În 1972 a fost ales membru al Academiei Franceze.
* 1914: Tiberiu Alexandru (n. 14 mai 1914, Ilimbav, județul Sibiu - d. 20 aprilie1997, București) a fost un folclorist, etnomuzicolog și organolog român. Ca discipol al lui Constantin Brăiloiu, acesta a adaptat riguros metodele științifice ale profesorului său, lăsându-ne un număr mare de cărți și lucrări bine documentate, concis și clar prezentate. Este creatorul organologiei muzicale populare moderne românești.

S-a născut la data de 14 mai 1914 în localitatea Ilimbav, județul Sibiu.

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București, în perioada 1931-1936, cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Nonna Otescu (armonie), Dimitrie Cuclin (estetică muzicală, forme muzicale, contrapunct), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor), George Breazul (enciclopedia și pedagogia muzicii) și Ștefan Popescu (dirijat cor, compoziție corală bisericească).^[1]

Începând din 1935 devine colaborator al lui Constantin Brăiloiu la Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români^[2], devenită în 1949 Institutul de Folklor.

În perioada 1936-1939 este dirijor al „Reuniunii române de cântări și muzică” din Caransebeș, iar între 1938-1939 este profesor suplinitor de muzică la Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timișoara.^[3]

În 1942 publică Muzica populară bănățeană. Notă monografică, unde oferă o imagine concludentă a unui original și complex spațiu folcloric, pe care îl denumește „punte de legătură între Transilvania și Oltenia” și „unul din cele mai muzicale ținuturi ale țării”.^[4] Atașează scurtei schițe monografice și un catalog al înregistrărilor din Arhiva de Folklore a S.C.R.

În perioada 1943-1959 este, pe rând: profesor suplinitor (1943-1948), șef de lucrări (1948-1950), lector (1953-1954), șef de catedră (1953-1958) și profesor de folclor (1953-1959) la Conservatorul din București.

Între 1949-1953 ajunge conferențiar la nou-înființatul Institut de Folclor, iar mai apoi: cercetător științific (1953-1956), cercetător științific principal (1956-1974) și șeful sectorului muzical (1957-1974).

În 1956 publică studiul Instrumentele muzicale ale poporului român, cea mai de seamă contribuție a sa în domeniu, unică în literatura de specialitate din România.^[5] În 1957 lucrarea este distinsă cu Premiul Academiei R.P.R.

Din 1957 devine membru la International Folk Music Council for Traditional Music, iar între 1971-1979 intră în Comitetul executiv al acesteia. Între 1971-1974 este vicepreședinte, iar din 1974 președinte al Consiliului național român al acestui for internațional.^[3]

Între 1965-1967 este expert de folclor în Republica Arabă Unită^[1] și Egipt, iar din 1979 în Sudan.^[3]

În 1975 publică sinteza Muzica populară românească, prin care își propune să releve „pe scurt bogăția și varietatea fără pereche a muzicii noastre populare, sensurile și valorile ei”.^[6]

Între 1978-1980 publică Folcloristică, organologie, muzicologie în două volume, reunind mai toate articolele și studiile sale publicate în perioada 1937-1973.^[7] Cartea a fost tradusă în limba engleză de Constantin Stihi-Broos, cu o traducere revizuită de A. L. Lloyd.

Din 1984 este Honorary Life Member la European Seminar in Ethnomusicology.

* 1914: Constantinos Apostolou Doxiadis (de asemenea, Konstantinos; în greacă Κωνσταντίνος (Αποστόλου) Δοξιάδης, pronunțat [konstanˈtinos doksiˈaðis]; adesea citat ca C. A. Doxiadis) (n. 14 mai 1914 – d. 28 iunie 1975) a fost un arhitect și planificator urban grec.

Doxiadis a devenit foarte cunoscut ca fiind arhitectul șef al orașului Islamabad, noua capitală a noi formatei țări Pakistan (prin desprinderea de India britanică, în 1947), iar ulterior creatorul conceptului de Ekistică.

* 1914: Ștefan Pascu (n. 14 mai 1914, Apahida, Comitatul Cluj - d. 2 noiembrie1998, Cluj-Napoca, Județul Cluj) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române, membru supleant al CC al PCR

Funcții:

• Profesor (1960), decan și rector (1968-1976) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj
• Director al Institutului de Istorie din Cluj (1973-1990)
• Academician (1974)
• Președinte al Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca (1980-1995)
• Președinte al secției de Știinte istorice a Academiei Române (1974-1990)
• Director al Bibliotecii Academiei din Cluj
• Președinte al Comisiei internațional de demografie istorică (1975-1985)
• Om de știință emerit (1970)

·         1915 - S-a născut scriitorul Nicolae Corlăţeanu.

·         1920: Ursula Bedners, poetă, prozatoare și traducătoare româncă de etnie germană

* 1922: Franjo Tuđman (scris și Sranjo Tudjman, citit „tugiman”; n. 14 mai 1922— d. 10 decembrie 1999) a fost un om politic croat, primul președinte al Croației independente în perioada 1990-1999. În perioada celui de al doilea război mondial a luptat împreună cu fratele lui Stjepan de partea partizanilor. În 1971 a fost condamnat de regim, dar a intervenit prietenul lui Iosip Broz Tito. A murit la Zagreb la 77 de ani.

* 1922: Sinan Hasani (n. 14 mai 1922, Pozaranje, azi Ferizaj, Kosovo - d. 28 august 2010, Belgrad) a fost un politician și scriitor iugoslav de orgine albaneză.

·         1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, specialist in problemele paleoliticului; (m. 1986).

·         1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM”
* 1934: Anatol Ciobanu (n. 14 mai 1934, Ruseni, raionul Edineț, Moldova – d. 8 aprilie 2016, Chișinău, Moldova) a fost un lingvist român din Republica Moldova, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.

·         1934 - S-a născut Mike Preston, cântăreţ britanic.
* 1939: Vera Gottliebe Anna Gräfin von Lehndorff (n. 14 mai 1939 în Königsberg), numită Veruschka, este o actriță, pictoriță și fotografă germană totodată un fost fotomodel.
Vera von Lehndorff s-a născut în familia de nobili Lehndorff din Prusia Răsăriteană. Tatăl ei, Heinrich Graf von Lehndorff-Steinort, a fost executat în 1944 prntru prticiparea la atentatul din 20. Juli 1944 împotriva lui Adolf Hitler, mama ei fiind internată într-un lagăr de muncă. Vera împreună cu cele două surori Nona și Gabriele au fost trimise într-un cămin de copii din Borntal în Bad Sachsa.

Veruschka Contesă de Lehndorff, 2011

·         1940 - S-a născut Troy Shondell, cântăreţ şi compozitor american.

·         1943 - S-a născut Jack Bruce, basist, clăpar, muzicuţist, vocalist şi compozitor britanic (Cream, West, Bruce & Laing).

·         1943 - S-a născut Derek Leckenby, chitarist britanic (Herman's Hermits).

·         1944: George Walton Lucas, Jr. (n 14 mai 1944, Modesto, California) este un cunoscut regizor și producător de filme american.

Cele mai cunoscute creații ale sale le reprezintă seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars), respectiv Indiana Jones. Actorul american Harrison Ford a jucat în toate aceste filme, fiind singurul actor căruia Războiul stelelor i-a dat un impuls carierei.

În 1969, Lucas s-a căsătorit cu editorul de film Marcia Lou Griffin, care a obținut un Oscar pentru montaj la (Episode IV) Star Wars. George și Marcia au adoptat o fiică, Amanda, în 1981, și au divorțat în 1983. De atunci Lucas a mai adoptat doi copii: Katie și Jett, născuți în 1988 și, respectiv, în 1993. Toți cei trei copii au apărut în cele trei prequel-uri la Star Wars, la fel ca și Lucas. Lucas a fost logodit cu cântăreața Linda Ronstadt, după o lungă relație. A avut o relație și cu Mellody Hobson, președinte la Ariel Investments, din 2006, ea însoțindu-l la diverse evenimente, inclusiv la ceremonia 79th Academy Awardsdin februarie 2007 și la Globurile de Aur 2010. Lucas a fost născut și crescut într-o familie practicantă metodistă. Temele religioase și mitice din Star Wars provin din interesul lui Lucas pentru scrierile lui Joseph Campbell, el identificându-se puternic cu filozofiile religiilor estice pe care le-a studiat și inclus în filmele sale, ca inspirație majoră pentru "Forță". Lucas a afirmat că religia sa este "Buddhist Methodist".

Lucas în 2009

·         1944 - S-a născut Gene Cornish, chitarist, vocalist şi basist canadian (Young Rascals, Rascals, Bulldog, Fotomaker).

·         1945: Yochanan Vollach (în ebraică יוחנן וולך, scris uneori și Jochanan Wallach sau Yohanan Wallach, n. 14 mai 1945, Kiryat Bialik, Israel), este un fost jucător de fotbal israelian care a jucat pe postul de fundaș dreapta. El a evoluat la mai multe cluburi din Israel: Hapoel Haifa, Maccabi Haifa, etc.

·         1947 - S-a născut Al Ciner, chitarist, vocalist şi compozitor american (American Breed, Rufus, Three Dog Night, Tina Turner, Daddy Dewdrops).

·         1948: Florea Dumitrache, fotbalist român

·         1950 - S-a născut Art Grant, basist britanic (Edgar Brougthon Band).

·         1951 - S-a născut Jay Beckenstein, saxofonist şi compozitor american (SpyroGyra).

·         1952 - S-a născut David Byrne, vocalist, chitarist şi compozitor american (Wizadi, Artistics, Talking Heads).
* 1952: Robert L. Zemeckis (n. 14 mai 1952, la Chicago) este un regizor, producător de film și scenarist american. Este cunoscut în mare parte pentru filmele Înapoi în viitor (Back to the future, serie de 3 filme în 1985, 1989 și 1990) și Forrest Gump (1994, cu Tom Hanks).

Zemeckis în 2010

·         1953: Norodom Sihamoni (khmeră នរោត្តម សីហមុនី, n. 14 mai 1953) este actualul rege al Cambodgiei. Este fiul cel mare al regelui Norodom Sihanouk și al reginei Norodom Monineath Sihanouk. Fost ambasador al Cambodgiei la UNESCO a fost ales de cei nouă membri ai Consiliului Coroanei să devină următorul rege după abdicarea tatălui său din 2004. Înainte de a accede la tron, Sihamoni a fost cunoscut pentru munca sa ca ambasador cultural în Europa și ca instructor de dans clasic.

Sihamoni s-a născut în 1953. În momentul nașterii sale și a fratelui său mai mic, mama sa, cetățean cambodgian de origine italiană și khmeră era una dintre companioanele constante ale regelui Norodom Sihanouk încă din 1951, când tânăra Monique Izzi a câștigat premiul întâi într-un concurs de frumusețe sponsorizat de UNESCO.  Mamei sale i s-a acordat titlul Neak Moneang în momentul căsătoriei cu regele Norodom Sihanouk în 1952.

Websit-ul regal despre genealogia familiei regale cambodgeniene afirmă că Sihanouk și Monineath s-au căsătorit de două ori, o dată la 12 aprilie 1952, când ea avea 15 ani, și din nou ("mai formal", potrivit site-ului) la 5 martie 1955; ea a fost cea de-a șaptea soție a regelui Sihanouk.

Regele Norodom Sihamoni are 14 frați vitregi din diferite relații ale tatălui său; singurul frate bun, Samdech Norodom Narindrapong a murit în 2003.

Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în afara Cambodgiei. Copil fiind, a fost trimis de tatăl său la Praga, Cehoslovacia în 1962, unde a urmat școala primară, gimnazială, liceul și Academia de Muzică și Arte. A studiat dansul clasic și muzica până în 1975. Vorbește fluent franceza și ceha și este bun vorbitor de engleză și rusă. În timpul loviturii de stat din 1970, Sihamoni a rămas în Cehoslovacia. În 1975 a părăsit Praga și a început să studieze cinematografia în Coreea de Nord, iar în 1977 s-a întors în Cambodgia. Imediat, khmerii roșii l-au arestat împreună cu familia regală până în 1979 când a avut loc invazia vietnameză.

În 1981 Prințul Sihamoni devine profesor de dans clasic la Paris și mai târziu președintele Asociației Khmere de dans. A trăit în Franța timp de 20 de ani și a vizitat regulat Praga, unde și-a petrecut copilăria și adolescența. Este singurul monarh actual care vorbește limba cehă.

În 1993, prințul a fost numit ambasadorul țării sale la UNESCO, unde a devenit cunoscut pentru munca și devotarea sa pentru cultura cambodginiană. Anterior, refuzase postul de ambasador al Cambodgiei în Franța. La 14 octombrie 2004, a fost ales în unanimitate de cei nouă membri ai Consiliului Coroanei să devină noul rege după abdicarea surprinzătoare a regelui Norodom Sihanouk cu o săptămână mai înainte

Sihamoni nu este căsătorit. Regele tată a spus cu tact că Sihamoni "iubește femeile ca pe surorile lui". Sihamoni nu are copii, însă acest lucru nu creează o problemă de succesiune deoarece chiar dacă ar fi existat un succesor, regele în Cambodgia este ales de Consiliul de Coroană.

·         1953 - S-a născut Tom Cochrane, cântăreţ, chitarist şi compozitor canadian (Red Rider).

* 1954: Klaus Hensel (n. 14 mai 1954, Brașov) este un scriitor de limba germanădin Germania, originar din România.

După ce a luat bacalaureatul la Liceul Johannes Honterus din Brașov, a intrat la Universitatea din București, unde a studiat germanistică și anglistică. A absolvit universitatea în [1978]] iar lucrarea de diplomă a fost despre Johannes Bobrowski (1917 -1965).

După absolvire, lucrează pentru scurt timp ca profesor de germană și engleză în București, iar din 1979 lucrează la editurile Kriterion și Meridiane din București.

În anul 1981 emigrează în Germania, unde se stabilește în Frankfurt pe Main și devine scriitor liber profesionist. În anii 1983 - 1984 trăiește la Berlin, cu o bursă de la asociația Literarisches Colloquium Berlin

În anul 1984 se angajează la postul de televiziune Hessischer Rundfunk, ca autor independent și moderator la emisiunile culturale „Die Alternative“ și „Radioskop“.

În anii 1990 devine autor TV pentru emisiunile culturale „Kulturreport“ și „Titel, Thesen, Temperamente“ de la postul de televiziune ARD și colaborează cu regularitate la emisiunea Kulturzeit de la postul de televiziune 3sat.

În anul 1994 primește o bursă de un an la Roma de la academia germană Villa Massimo.

Din anul 2003 este redactor șef la secția de literatură la postul de televiziune hr-fernsehen și redactor la emisiunea Druckfrischde la ARD. Din 2004 lucrează și ca redactor la postul germano-francez ARTE, pentru emisiunea culturală Metropolis.

·         1959: Marcel Coraș (n. 14 mai 1959, Arad) este un fost fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.

În sezonul 1988-1989, Marcel Coraș a marcat 36 de goluri în Campionatul României pentru echipa Victoria București și a câștigat trofeul "Gheata de argint" a Europei, fiind devansat de către un alt fotbalist român, Dorin Mateuț.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate.

Marcel Coraș

* 1960: Marian Rada (n. 14 mai 1960, București) este un antrenor român de fotbal, care a ocupat în mai multe rânduri postul de antrenor la Rapid București.

·        1961: Timothy Simon "Tim" Roth (născut pe 14 mai 1961 în Londra) este un actor, regizor și producător de film din Marea Britanie.

Tim Roth, 2008
*  1962: S-a nascut vocalistul englez de muzica pop-rock, Ian Astbury; (The Cult, The Doors).
* 1964: Rosen Asenov Plevneliev (în bulgară Росен Асенов Плевнелиев; n. 14 mai 1964) a fost președinte al Bulgariei din 22 ianuarie 2012 până în 22 ianuarie 2017.

S-a născut în anul 1964 în orașul Goțe Delcev, a absolvit Politehnica de la Sofia, iar după anul 1990 a condus o companie care a operat în domeniul construcțiilor în Bulgaria și în Germania. A intrat în viața politică abia în anul 2009, când a devenit ministru al dezvoltării regionale. Rosen Plevneliev a fost cel mai popular ministru în cabinetul premierului Boiko Borisov. Candidatul partidului GERB, a câștigat cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale cu un avans de circa 7% față de candidatul opoziției socialiste, Ivailo Kalfin.

Plevneliev a dizolvat la 6 august 2014 Adunarea Națională și a anunțat organizarea de alegeri parlamentare anticipate la 5 octombrie. Totodată a numit un guvern interimar condus de Gheorghi Bliznașki

* 1965: Costel Câmpeanu (n. 14 mai 1965 în Bacău) este un portar român, retras din activitate. În prezent este profesor de educație fizică și sport la un liceu în Bacău. Este al patrulea fotbalist ca număr de prezențe în Liga I (470).
* 1965: Ștefan Dănilă (n. 14 mai 1965, Târgu Neamț, Regiunea Bacău) este un general român, care a îndeplinit funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2014, fiind primul general din arma aviație care a ocupat această funcție.
Ștefan Dănilă s-a născut în orașul Târgu Neamț și a urmat cursurile Școlii generale nr.1 din orașul natal. A activat în garnizoanele Deveselu, Bacău și București.^[1] Este căsătorit și are o fiică, Delia-Simina, absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative,

După absolvirea Liceului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în 1983,^[2] a urmat cursurile Școala Militară de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din Boboc - secția naviganți, pe care le-a absolvit în anul 1987, cu gradul de locotenent și brevetul de pilot militar. Între 1998-2000 a urmat cursurile Facultății Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare. ^[3]

A urmat cursurile de carieră, nivel și specializare specifice, necesare pentru avansarea succesivă în grad și ocuparea diferitelor funcții pe care le-a deținut. Cele mai importante sunt „Cursul postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene”, în cadrul Colegiului de Război (2005) și cursul cu tematica „Probleme actuale ale securității naționale”, organizat de Colegiul Național de Apărare. ^[4]

În anul 2009, a obținut, titlul academic de „Doctor în Științe Militare” la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, cu lucrarea „Securitatea aeriană în contextul globalizării”, având ca îndrumător pe generalul de flotilă aeriană Florentin Râpan

După absovirea școlii miltare de ofițeri a fost repartizat ca pilot de MiG-21 la regimentul de aviație de vânătoare dislocat pe aerodromul Deveselu.

Generalul Ștefan Dănilă

MiG-21 Lancer C

În anul 1990 a fost mutat ca pilot vânătoare la Centrul de Trecere pe Avionul Supersonic, de la Bacău, comandat de colonelul Vladimir Buzdugan. În 1997 a făcut trecerea pe avionul MiG-21 LanceR, varianta modernizată a lui MiG-21. După o întrerupere de doi ani, între 1998-2000, în care a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare a revenit la Bacău, îndeplinind, succesiv, funcții de: șef de birou, comandant de escadrilă și comandant de grup de aviație (împuternicit).^[1]

După absolvirea Cursului postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor unități operative din Forțele Aeriene (2005), prin ordinul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene – generalul Gheorghe Catrina, a fost mutat la comandamentul Statului Major al Forțelor Aerienedin București, ca șef de secție în Serviciul de instrucție. În această poziție a coordonat elaborarea unor instrucțiuni și reglementări specifice pentru instrucția în zbor, a condus exerciții naționale și internaționale și a făcut parte din grupul de coordonare a spectacolului aerian aniversar ROIAS-2006, sub comanda generalului-maior Ion Ștefan.^[1]

În aprilie 2008, a fost numit comandant al Bazei 95 Aeriene din Bacău, ocupând prima funcție de general din carieră. În această calitate a primit drapelul de luptă al marii unități de aviație, din partea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul Constantin Croitoru.^[6] În alocuțiunea rostită cu ocazia preluării comenzii, comandorul Ștefan Dănilă preciza obiectivele pe care le va urmări în noua funcție:

„În urmă cu trei ani, când am părăsit baza pentru a mă pregăti la eșalonul superior, am spus că mă voi întoarce pe o funcție mai mare, ceea ce s-a și intimplat. Îmi propun să mențin unitatea la standardul pe care îl are, Baza de la Bacău fiind una dintre cele mai bune din țară.”

În luna septembrie a aceluiași an, a fost numit comandant al Flotilei 90 Transport Aerian, dislocată la baza aeriană de la Otopeni. Începând cu acest an și-a încheiat cariera de pilot de vânătoare devenind, de pilot de aviație de transport, după absovirea cursului de trecere pe aeronava C-130 Hercules.

La data de 25 octombrie 2009 a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană (cu o stea)

Cu amiralul James G. Stavridis, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa

La data de 1 octombrie 2010 generalul de flotilă aeriană Ștefan Dănilă a fost mutat în Statul Major General, fiind numit în funcția de locțiitor al șefului Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin. Numirea pe acestă funcție îl făcea eligibil pentru funcția de șef al Statului Major General, conform prevederilor Legii nr. 346 din 21 iulie 2006 (art.32, alin.5), care stipula că „în funcția de șef al Statului Major General poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale Armatei”. La 1 decembrie 2010, a fost avansat la gradul de general maior (cu două stele).^[7][1]

În urma trecerii în rezervă a amiralului Marin, generalul-maior Ștefan Dănilă a fost numit șef al Statului Major General, începând cu data de 1 ianuarie 2011. Ceremonia de predare-primire a Drapelului de Luptă al Statului Major General și conducerii Armatei României a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naționale, la data de 27 decembrie 2010. În discursul de investire, ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, sublinia simbolistica evenimentului, precizând că este un moment cu semnificații aparte, întrucât pentru prima dată în istoria recentă a Armatei României, un pilot de avioane supersonice de luptă preia cea mai înaltă demnitate militară.^[8]

Cu ocazia „Zilei Forțelor Aeriene”, la 20 iulie 2013 a fost avansat la gradul de general-locotenent (cu trei stele). În discursul de la ceremonia de înaintare în grad de la Palatul Cotroceni, președintele în funcție, Traian Băsescu menționa că:

„Am vrut să nu fie o avansare într-o zi oarecare. Propunerea ministrului apărării este făcută de mai bine de trei luni. Am așteptat Ziua Aviației, pentru că este un mod de a arăta recunoștință pentru meseria dumneavoastră, domnule general-locotenent. În același timp, este un moment care eu cred că se cuvine a fi respectat, în primul rând prin dumneavoastră, ca om care provine din aviație.”

La 1 decembrie 2014 a fost înaintat la gradul de general (patru stele), iar la 1 ianuarie 2015 generalul Ștefan Dănilă a predat șefia Statului Major General generalului de infanterie Nicolae Ciucă

După predarea funcției de șef al Statului Major general, la 5 ianuarie 2015, a fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până la 26 iunie 2017 a fost consilierul militar al ministrului apărării naționale

Generalul Ștefan Dănilă

·         1966 - S-a născut Fab Morvan, cântăreţ american (Milli Vanilli).

·         1969: Catherine Élise "Cate" Blanchett (n. 14 mai 1969) este o actriță și director de teatru din Australia. Blanchett este câștigătoare a numeroase premii, printre care două premii Oscar, trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA, trei premii Screen Actors Guild, precum și un premiu pentru interpretare feminină (Volpi Cup) în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Între 1998 și 2010 Blanchett a fost nominalizată de cinci ori la Premiul Oscar.

A intrat în atenția lumii cinematografice internaționale odată cu filmul Elizabeth, realizat în 1998, regizat de Shekhar Kapur, în care a interpretat rolul reginei Elizabeth I a Angliei. A continuat seria de succese filmice prin interpretarea reginei Galadriel din trilogia lui Peter Jackson The Lord of the Rings, a colonelui doctor Irina Spalko din filmul Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull și a personajului Katharine Hepburn din filmul lui Martin Scorsese Aviatorul (The Aviator), rol pentru care a primit un Premiu Oscar pentru cel mai bun rol secundar.

Împreună cu soțul său, Andrew Upton, conduc "Compania de teatru Sydney" (Sydney Theatre Company).

Blanchett la Festivalul de Film de la Sydney, 2011

* 1969: Gregory Allen "Greg" Kurstin (n. 14 mai 1969) este un producător, textierși multi-instrumentalist american.^[1]

În 2014, Kurstin (cu Sia Furler și Will Gluck) a fost nominalizat la Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Cântec Original pentru „Oportunity” de la Annie.^[2]El a primit de asemenea două nominalizări pentru Grammy în 2014, unul pentru Producătorul anului și unul pentru Înregistrarea anului.^[3] El a fost nominalizat pentru activitatea sa ca un producător în 2009, și^[4] a câștigat trei premii Ivor Novello pentru munca sa cu Lily Allen, inclusiv Compoziitorul anului pentru piesa „The Fear”.^[5]

Kurstin a fost nominalizat la Premiile Grammy 2013 pentru categoriile Cântecul anului și Înregistrarea anului pentru munca sa la single-ul multi-platină a lui Kelly Clarkson „Stronger (What Doesn't Kill You)”. Kurstin a fost de asemenea implicat cu albumul lui P!nk Grammy-nominalizat The Truth About Love și albumul lui Clarkson Stronger, care a câștigat Premiul Grammy pentru cel mai bun album pop vocal în 2013.^[6]

În plus față de activitatea sa ca un compozitor și producător, Kurstin a fost clapar pentru Geggy Tah și este un membru al grupului indie pop The Bird and the Bee.

Greg Kurstin

·         1970: Tibor Selymes (n. 14 mai 1970, Bălan, Harghita) este un fost fotbalist și actual antrenor român de etnie maghiară, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998. Este nepotul fotbalistului Nicolae (Miklos) Selymes (n. 11 martie 1940), care a jucat pentru Steagul Roșu Brașov și Dinamo București în 99 de meciuri din Divizia A, în care a marcat 15 goluri.
* 1970: Kenichi Shimokawa (n. 14 mai 1970) este un fost fotbalist japonez.

·         1971: Sofia Carmina Coppola (n. 14 mai 1971) este actriță, regizoare, scenaristă și producătoare americană. Sopfia Coppola s-a născut la New York, fiind fiica marelui regizor Francis Ford Coppola și al artistei Eleonor Coppola. Este sora mai mică a lui Roman Coppola și al lui Gian-Carlo Coppola.

În ceea ce privește cariera, aceasta a început încă de când Sofia era doar un bebeluș în scena botezului din Nașul: Partea I. A început să interpreteze roluri cu adevărat în filmele tatălui său The Outsiders, Frankenweenie, Peggy Sue Got Married, însă cel mai cunoscut rămâne rolul Mary Corleonedin Nașul: Partea a III-a.

După anii 1990, Sofia Coppola și-a făcut apariția în câteva videoclipuri: "Sometimes Salvation" (The Black Crowes), "Deeper and Deeper"(Madonna) și "Elektrobank" (Chemical Brothers), al căror regizor a fost viitorul său soț Spike Jonze.

Sofia Coppola, 2010

·         1973: Ionela Bruchental-Pop, politician român

·         1973: S-a nascut Natalie Appleton (Natalie Jane Appleton), vocalista canadiana (All Saints)
* 1978: Julien Simon-Chautemps (n. 14 mai 1978, Republica Franceză) este actualul inginer specialist pentru curse auto al echipei de Formula 1Sauber.

Julien Simon-Chautemps este absolvent al Institut polytechnique des sciences avancées.

* 1979: Bleona Qereti (n. 14 mai 1979) este o cântăreață albaneză.

* 1979: Mickaël Vincent André-Marie Landreau (Pronunție în franceză: /mikaɛl lɑ̃dʁo/; n. 14 mai 1979 în Machecoul) este un fost fotbalist și antrenor francez.Este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Ligue 1
* 1980: Zdeněk Grygera (n. 14 mai 1980, Přílepy, Cehoslovacia - acum în Republica Cehă) este un fotbalist ceh retras din activitate.
* 1980: Daisuke Ichikawa (n. 14 mai 1980) este un fotbalist japonez.
* 1980: Ionuț Sibinescu (n. 14 mai 1980) este un senator român, ales în 2016 pe listele ALDE.
* 1982: Darren Foreman (n. 14 mai 1982), cunoscut sub numele de scenă Beardyman, este un muzician englez originar din Londra, specializat pe beatbox și utilizarea tehnologiilor de live-looping.

Beardyman la Campus Party Europe, 2 septembrie 2013

·         1983: Anahi, actriță și cântăreață mexicană (RBD)
* 1983: Amber Rose Tamblyn (n. 14 mai 1983) este o actriță și poetă americană.

Tamblyn la MuchMusic Video Awards, 17 iunie 2007
* 1984: Oliver Stanley alias "Olly" Murs (n. 14 mai 1984) este un cântăreț, compozitor, prezentator de televiziune și actor american. Este cunoscut după ce a terminat pe locul al șaselea din The X Factor în anul 2009. În prezent colaborează cu casele de discuri: Epic Records din Marea Britanie, Columbia Records din Statele Unite si Syco Music.

În noiembrie 2010, Murs și-a lansat albumul de debut, Olly Murs, care a intrat în clasamentul britanic UK Albums Chart, pe locul doi, cu cele mai multe vânzări de albume intr-o săptămână, pentru un album de debut în 2010, cu peste 108.000 de albume vândute. Albumul a continuat să vândă peste 600.000 de exemplare și a fost confirmat cu dublu de platină de către BPI.

În noiembrie 2011, Murs a lansat cel de-al doilea album, "In Case You Did not Know", care a intrat în topuri pe locul numarul 1. În mai 2011, a fost anunțat că Murs se va întoarce la The X Factor pentru co-prezența show-ului, împreună cu Caroline Flack. Autobiografia sa, Happy Days, a făcut public în octombrie 2012. În luna noiembrie 2012, Murs a lansat al treilea album "Right Place Right Time" și alte 6 single-uri.

Pe 16 noiembrie 2014, Murs a lansat cel mai recent single, "Wrapped Up", cu Travie McCoy.

Acesta a fost primul cântec care a fost lansat din noul său album "Never Been Better". Pe 24 noiembrie 2014, a fost urmat de un al doilea single "Up" cu Demi Lovato, care a atins punctul culminant în topul 4. Pe 15 iunie, Murs a lansat al patrulea single " Beautiful to Me ". Pe 16 aprilie 2015, a fost anunțat că Murs va fi reunit cu Flack pentru al înlocui pe Dermot O'Leary, ca co-prezentatori ai The X Factor din seria 12-a. Murs a lansat mai târziu al cincilea album de studio, 24 Hrs, care a debutat pe locul 1 pe  UK Albums Chart din Marea Britanie.

Olly Murs

* 1984: Michael Rensing (n. 14 mai 1984) este un fotbalist german care joacă ca portar la Fortuna Düsseldorf.

* 1984: Nigel Shola Andre Reo-Coker (n. 14 mai, 1984 în Londra, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de mijlocaș pentru clubul Vancouver Whitecaps FC. Reo-Coker și-a început cariera la Wimbledon în 2002, a fost transferat la West Ham United în 2004, apoi achiziționat de Villa în 2007.

* 1984: Óscar Rubio Fauria (n. 14 mai 1984 la Lleida, Catalonia) este un fotbalist spaniol care joacă pentru Alavés pe posturile de fundaș și mijlocaș dreapta.

* 1984: Mark Zuckerberg (n. 14 mai 1984, White Plains, New York, SUA) este un programator american și antreprenor în domeniul internetului. Este co-fondatorul și președintele rețelei Facebook.

Zuckerberg s-a născut în White Plains (New York), tatăl său era medic stomatolog, mama psiholog, iar cele trei surori ale sale au crescut în Dobbs Ferry (New York). Zuckerberg provine dintr-o familie de evrei, cu toate acesta se identifică ateu.^[8] Zuckerberg a studiat informatica la Universitatea Harvard. El a fondat Facebook în 2004. În 2006 a renunțat la studiile sale, fără a absolvi. Zuckerberg locuiește împreuna cu iubita lui, Priscila Chan, într-o vilă în Palo Alto, California. Cuplul s-a căsătorit pe 19 mai 2012. Averea familiei Zuckerberg a fost estimată în luna noiembrie 2014 de către revista de afaceri Forbes la aproximativ 34,3 miliarde de dolari SUA. În 2009 Mark a fost declarat cel mai tânăr miliardar pe cont propriu, în viață, din lume. A pierdut acest rang în septembrie 2010, cedându-l partenerului sǎu mai tânǎr cu opt zile, Dustin Moskovitz. Zuckerberg a devenit vegetarian în 2011

Mark Zuckerberg, 2011

* 1986: Olena Kucer (în ucraineană Олена Кучер; n. 14 mai 1986), cunoscută după numele de scenă Alyosha (în ucraineană Aльоша), este o cântăreață din Ucraina. A fost născută în orașul Zaporoje. Ea și-a reprezentat țara la Concursul Muzical Eurovision 2010 cu melodia „Sweet People” avand o voce extraordinar de puternică, deși inițial exista o altă melodie.

Alyosha în Oslo, pe 23 mai 2010
* 1986: Tine Stange (n. 14 mai 1986, la Tønsberg) este o jucătoare de handbal din Norvegia care evoluează ca apărătoare. Actualmente, ea joacă pentru campioana Larvik HK și pentru echipa națională a Norvegiei.

Stange și-a făcut debutul în naționala Norvegiei în 2007. Până pe data de 24 februarie 2012, ea jucase 44 de meciuri pentru echipa de senioare a Norvegiei, în care înscrisese 62 de goluri.^[1]

În total, Tine Stange a jucat 24 de meciuri pentru echipa de junioare a Norvegiei, în care a înscris 50 de goluri, și 1 meci pentru echipa de tineret a Norvegiei, în care a înscris 1 gol

* 1987: Ben Woollaston (n. 14 mai 1987, Leicester, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.

A fost finalist în 2015 la Openul Galez. Woollaston a realizat breakul maxim o singură dată în carieră.

Momentan ocupă poziția a 37-a în lume conform clasamentului actualizat din aprilie 2019.

* 1989: Diana Petrescu (n. 14 mai 1989, Deva, România) este o karatistă israeliană. Deține centura neagră 2 dan, este campioana Israelului la a XIX-a Maccabiah (2013) și membră a Federației Israeliene de Karate.
* 1990: Iulia Jivița (în rusă Юлия Живица; n. 14 mai 1990, Almatî) este o scrimerăkazahă specializată pe sabie. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, unde a fost învinsă în turul întâi de rusoaica Iulia Gavrilova.

* 1992: Iaroslava Burlacenko (în ucraineană Ярослава Бурлаченко, n. 14 mai 1992, în Kiev) este o handbalistă din Ucraina care joacă pentru clubul românesc HCM Slobozia și echipa națională a Ucrainei. Sportiva, care ocupă postul de pivot, a mai evoluat anterior în România, în sezonul 2012-2013, când a jucat pentru HC Danubius Galați

·         1993: Miranda Taylor Cosgrove (n. 14 mai 1993) este o actriță și cântăreață americană. A devenit cunoscută după jucarea rolului Megan din serialul Frații vitregi și rolul lui Carly Shay din iCarly ("i" venind de la internet). Joacă de la vârsta de 8 ani.

* 1996: Martijn Gerard Garritsen, cunoscut sub numele de scenă Martin Garrix(n. 14 mai 1996, Amsterdam, Olanda) este un muzician și producător olandez, cunoscut pentru colaborarea cu casa de discuri Spinnin' Records. El este cunoscut pentru melodiile Animals și Wizard, care au avut parte de succes în Irlanda, Belgia și Marea Britanie. În anul 2014, Martin Garrix a ajuns pe locul 4 într-un clasament făcut anual de revista "DJ MAG". Melodia "Animals" a a devenit cea mai celebră piesă de pe canalul casei de discuri Spinnin' Records, în momentul de față melodia având peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. Aceeași piesă a fost nominalizata la World Music Awards pentru World’s Best Song si World’s Best Video. În anul 2016 Garrix a ajuns pe primul loc în clasamentul întocmit de către revista "DJ Mag".

La inceputul anului 2017 a colaborat cu cantareata britanico-albaneza pe nume Dua Lipa pentru melodia "Scared To Be Lonely" care a fost un succes total. Apoi a lansat melodia "We Did It" sub numele Area21, impreuna cu rapperul Maejor pe STMPD RCRDS. In luna mai a lansat melodia "There For You" in colaborare cu Troye Sivan. Ulterior pe data de 24 august a lansat o melodie care se numeste "Pizza" reprezentand mancarea lui preferata. Dupa aproape doua luni si cu doua zile inainte sa se anunte rezultatul pe anul 2017 la revista "Top 100 DJ MAG" a lansat melodia Forever, in colaborare pentru a 4-a oara cu Matisse & Sadko. Peste doua zile a castigat pentru a doua oara la rand "Top 100 DJ MAG" facandu-l cel mai tanar DJ din clasament care l-a castigat de doua ori. Pe data de 1 decembrie 2017 acesta a lansat prima sa colaborare cu David Guetta care se numeste "So Far Away", aceasta melodie a avut un succes foarte mare fiind in cele mai mari topuri din lume. La data de 22 februarie a lansat melodia pe nume "Like I Do" care este a doua colaborare cu David Guetta si a treia cu Brooks. Melodia a fost ascultata pentru prima data pe data de 30 Decembrie in India la festivalul Timeout72. Apoi acesta a lansat melodia "Happy" sub numele de Area21,după care a venit melodia de mare succes pe nume "Ocean" in colaborare cu căntărețul american Khalid. Acesta a lansat si un remix la propria piesa împreună cu Cesqeaux in stilul Trap.

Martin Garrix în 2015

Decese

·         964: A murit Papa Ioan al XII-lea (n. cca. 937). Papa Ioan al XII-lea (Octavian de Spoleto,d. 14 mai 964 la Roma), a fost papă al Romei din 16 dec. 955,  până la moartea  lui pe 4 dec. 963. Este considerat singurul papă care a obținut această funcție ca adolescent si  a fost primul pontif care a uns un  principe  german împărat. Papa Ioan a avut parte de o moarte violentă, fiind  ucis  potrivit unor relatari  cu un ciocan de către un soț  înșelat tocmai în timp ce făcea amor cu nevasta acestuia, o  nobilă din Roma. După decesul lui Ioan, a fost  ales papă  Benedict al V-lea.

·         1608: Carol al III-lea (18 februarie 1543 – 14 mai 1608), cunoscut drept cel Mare, a fost Duce de Lorena din 1545 până la moartea sa.

A fost fiul cel mare al lui Francisc I, Duce de Lorena și a soției acestuia, Cristina a Danemarcei. Mama lui a fost fiica cea mare a regelui Christian al II-lea al Danemarcei și a fost regentă pentru fiul său în timpul minoratului acestuia.

În 1547, când Carol avea patru ani, străbunica paternă, Filipa de Gelderland, a murit lăsându-l moștenitor pe micul Carol.

S-a căsătorit cu Claude de Valois, prințesă a Franței, a doua fiică a regelui Henric al II-lea al Franței și a reginei Caterina de Medici. Ei au avut următorii copii:

• Henric al II-lea, Duce de Lorena (1563–1624) căsătorit cu Margerita Gonzaga
• Cristina (1565–1637), căsătorită cu Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana
• Charles (1567–1607), Cardinal de Lorena și episcop de Metz (1578–1607), episcop de Strasbourg (1604–1607)
• Antoinette (1568–1610), căsătorită cu John William, Duce de Jülich-Cleves-Berg
• Anne (1569–1676)
• Francisc al II-lea, Duce de Lorena (1572–1632) căsătorit cu Christina de Salm
• Caterina (1573-1648), stareță de Remiremont
• Elisabeta Renata (1574–1635), căsătorită cu Maximilian I, Elector de Bavaria
• Claude, 1575-1576.

Carol al III-lea, gravură de Dominicus Custos, 1600/02

·         1610: Henric al IV-lea al Franței a fost înjunghiat mortal de un fanatic catolic, Francois Ravaillac, și a fost succedat la tron de fiul său, Ludovic al XIII-lea. Văduva sa, Maria de Medici, a servit ca regent pentru fiul lor de nouă ani, până în 1617. Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și „regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța. La moartea tatălui său în 1610, urcă pe tronul Franței, are 8 ani. Traumatizat de moartea violentă a tatălui pe care îl adora, are o copilărie nefericită. În primul rând nu e nimeni care să substituie dragostea tatălui, mama sa îl consideră o cantitate neglijabilă. El se închide în sine, are dificultăți când vorbește și poate suferă din cauza lipsei de afecțiune din partea mamei sale, Maria de Medici. Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575 – d. 3 iulie 1642) a fost regină a Franței sub numele de Marie de Médicis, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. După asasinarea soțului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea. Maria a menținut marea majoritate a miniștrilor soțului ei cu excepția lui Maximilien de Béthune, duce de Sully, care era nepopular în țară. În principal ea s-a bazat pe Nicolas de Neufville, seigneur de Villeroy, Noël Brûlart de Sillery și Pierre Jeannin. Maria a urmat o politică moderată, confirmând Edictul de la Nantes. Ea nu a putut, totuși, să prevină rebeliunea nobililor condusă de Henric al II-lea de Bourbon, prinț de Condé, următorul în linia de succesiune la tron. Conde s-a certat cu Maria în 1614, a format în scurt timp o armată însă a primit puțin ajutor și Maria a putut înfrânge mica armată. Cu toate acestea, Maria a fost de acord să apeleze la Adunarea Stărilor Generale să abordeze nemulțumirile lui Condé. Adunarea Stărilor Generale a fost amânată până când Ludovic al XIII-lea a împlinit 13 ani. Deși minoratul lui Ludovic s-a încheiat oficial și regența Mariei s-a terminat, ea a rămas conducătorul de facto al Franței.
Copii:

Nume	Portret	Naștere	Deces	Căsătorie și copii
Ludovic al XIII-lea, Rege al Franței		27 septembrie 1601	14 mai 1643	Căsătorit în 1615 cu Anna de Austria, fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei și a reginei Margareta de Austria. Au avut următorii copii: Ludovic al XIV-lea Filip I, Duce de Orléans
Elisabeta, Regină a Spaniei		22 noiembrie 1602	6 octombrie 1644	Căsătorită în 1615 cu Filip al IV-lea, Rege al Spaniei. Au avut următorii copii: Balthasar Charles, Prinț de Asturia Maria Tereza a Austriei
Christine Marie, Ducesă de Savoia		10 februarie 1606	27 decembrie 1663	Căsătorită în 1619 cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia. Au avut următorii copii: Ludovic Amadeus Louise Christine Francis Hyacinth Charles Emmanuel II Margaret Yolande Adelaide Henrietta Catherine Beatrice
Henrietta Maria, Regină a Angliei		25 noiembrie 1609	10 septembrie 1669	Căsătorită în 1625 cu Carol I, Rege al Angliei. Au avut următorii copii: Charles James, Duce de Cornwall Carol al II-lea, Rege al Angliei Maria, Prințesă de Orania Iacob al II-lea, Rege al Angliei Elisabeta, Prințesă a Angliei Ana, Prințesă a Angliei Caterina, Prințesă a Angliei Henrietta Anne, Prințesă a Angliei
Gaston d'Orléans		25 aprilie 1608	2 februarie 1660	Căsătorit (1) cu Marie de Bourbon, Ducesă de Montpensier în 1626. Au avut un singur copil: Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Căsătorit (2) cu Marguerite de Lorena în 1632. Au avut următorii copii: Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana Élisabeth, Ducesă de Guise Françoise Madeleine, Ducesă de Savoia Jean Gaston, Duce de Valois Marie Anne d'Orléans

Henric al IV-lea al Franței de Frans Pourbus cel Tânăr.

*      1643: Regele Ludovic al XIII-lea al Franței (n. 1601). Ludovic al XIII-lea (n. 27 septembrie 1601 – d. 14 mai 1643, Saint-Germain-en-Laye), supranumit cel Drept (în franceză Le Juste), fiul lui Henric al IV-lea al Franței, a domnit ca rege al Franței și Navarei între anii 1610 și 1643. Imaginea regelui este inseparabilă de cea a primului său ministru cardinalul Richelieu.
* 1688: Antoine Furetière (n. 28 decembrie 1619 - d. 14 mai 1688) a fost un savant și scriitor francez. Adversar al prețiozității și artificialității, este considerat precursor al prozei realiste.
Opera: 

• 1659: Călătoria lui Mercur ("Le voyage de Mercure"), rechizitoriu în versuri la adresa pedantismului
• 1666: Romanul burghez ("Le roman bourgeois"), satiră a moravurilor pariziene ale timpului, dar și parodie a romanelor artificiale la modă în acea vreme
• 1690: Dicționar universal cuprinzând în genere toate cuvintele franceze, atât vechi cât și moderne și termenii științelor și artelor ("Dictionnaire universel contenant généralement tous les mots français tant vieux que modernes des sciences et des arts").

Furetière a mai scris fabule, pamflete, satire.

Antoine Furetière

* 1736: Louis Auguste de Bourbon, Legitimé de France (31 martie 1670 – 14 mai 1736) a fost fiul cel mare al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și al maîtresse-en-titre, Françoise-Athénaïs de Montespan. A primit titlul de Duce de Maine.

Louis-Auguste de Bourbon s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye la 31 martie 1670. A fost numit Louis după tatăl său ^[1] și Auguste după împăratul roman Augustus^[1] Un proces similar a fost pentru frații săi Louis-César și Louis-Alexandre.

Imediat după nașterea sa, Louis-Auguste a fost dat în grija uneia dintre cunoștințele mamei lui, văduva Madame Scarron, care l-a dus într-o casă de pe rue de Vaugirard, lângă Palatul Luxemburg din Paris. Frații lui, Louis-César (mai târziu Conte de Vexin) și Louise-Françoise (Mademoiselle de Nantes), de asemenea, au fost aduși acolo după naștere. În 1674, celor trei copii s-a alăturat sora lor nou-născută Louise Marie Anne de Bourbon(Mademoiselle de Tours). Mama lor, care trăia cu regele la Versailles, s-a văzut rareori cu copiii ei.

La 19 decembrie 1673, când Louis-Auguste avea trei ani, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut copii cu Madame de Montespan. Louis-Auguste a primit titlul de duce du Maine. Frații săi Louis-César și Louise-Françoise de asemenea au primit titluri în aceeași zi.

Louis Augutse de Bourbon, Duce du Maine, c.1690.

Până în momentul recunoașterii, a devenit clar că unul dintre picioarele sale va fi mai scurt decât celălalt. În primăvara următoare, Madame Scarron l-a dus să consulte un faimos vraci la Antwerp. Regele a instruit guvernanta să călătorească incognito cu fiul său dincolo de frontiera franceza. Vizita a fost un eșec. În anul următor, Louis-Auguste a făcut o altă călătorie încheiată cu un eșec, de data aceasta la apele Bareges, un mic orășel din Pirinei.

Cel mai mare inamic de la Curte al tânărului duce du Maine era cumnata tatălui său, ducesa de Orléans, cunoscută la curte ca Madame. În faimoasa ei corespondență unde a descris viața la Versailles, Madame a susținut că du Maine nu este fiul regelui:

Mi-e ușor să cred că contele de Toulouse este fiul regelui; dar am crezut întotdeauna că ducele du Maine este fiul lui Terme [un membru de la curte], care este un ticălos și cel mai mare povestitor de la Curte^[2]

În 1674, la vârsta de patru ani, Louis-Auguste și frații săi au fost oficial introduși la Curtea de la Versailles. În același an, a fost făcut colonel-general al gărzii elvețiene. De asemenea a fost făcut Grand Maître de France, un titlu care mai târziu va fi deținut de viitorul său cumnat, ducele de Bourbon.

A fost prezent la nașterea surorii sale, Françoise-Marie de Bourbon, la Castelul Maintenon în mai 1677. Ludovic al XIV-lea nu și-a ascuns dragostea pentru tânărul du Maine, fiul său favorit, acordându-i titluri și cadouri și angajând cei mai buni tutori pentru el. François-Henri de Montmorency, duce de Luxembourg, un faimos strateg militar s-a ocupat de pregătirea militară a copilului. În ciuda acestui lucru, Louis-Auguste n-a fost niciodată mai mult de un soldat mediocru.

În 1680, regele i-a acordat fiului său titlu de prinț de Bourbon, răsplătind-l cu un statut chiar mai mare decât recunoașterea în fața Curții. În plus față de aceste titluri, regele și Madame de Montespan au șantajat pe verișoara primară a regelui, La Grande Mademoiselle, să cedeze o parte din moșiile și titlurile ei pentru ducele du Maine în schimbul eliberării unui iubit întemnițat, ducele de Lauzun. Ca rezultat, Louis-Auguste a devenit Conte d'Eu, prinț de Dombes și Duce d'Aumale. De asemenea, el a fost numit guvernator al Languedoc și a fost distins cu Ordinul Duhului Sfânt.

În aprilie 1684, Louis-Auguste a avut onoarea să reprezinte Franța la nunta Ducelui de Savoia cu verișoara primară a lui Louis-Auguste, Anne Marie d'Orléans.

·         1742 - A încetat din viaţă cronicarul Radu Tempea, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autorul "Istoriei sfintei beserici a Şcheilor Braşovului" (1484-1742), care evoca existenţa statornică în această zonă a unei colectivităţi româneşti autonome şi unitare (n. 1691)
* 1818: Ducesa Charlotte Georgine Luise Friederike de Mecklenburg-Strelitz(germană Charlotte Georgine Luise Friederike, Herzogin zu Mecklenburg-Strelitz^[1]; 17 noiembrie 1769 – 14 mai 1818) a fost membră a Casei de Mecklenburg-Strelitz și Ducesă de Mecklenburg-Strelitz prin naștere; prin căsătorie a devenit membră a Casei de Saxa-Hildburghausen și Ducesă consort de Saxa-Hildburghausen.

Charlotte a fost primul copil^[1] al lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz și a primei soții a acestuia, Prințesa Friederike de Hesse-Darmstadt.^[1]

Charlotte și surorile ei, regina Louise a Prusiei, regina Frederica de Hanovra și Prințesa Therese Mathilde de Thurn und Taxis, erau considerate cele mai frumoase femei ale acelor vremuri. Jean Paul Friedrich Richter a dedicat romanul său "Titan" celor patru frumoase și nobile surori de pe tron

Charlotte a crescut la Hanovra, unde tatăl ei servea drept guvernator în numele cumnatului său, regele George al III-lea al Regatului Unit, care trăia la Londra. Când Charlotte avea 12 ani, mama ei a murit iar ea a crescută de sora mamei, Charlotte, care s-a căsătorit cu tatăl ei în 1784. Surorile ei au fost crescute de bunica lor, Maria Louise Albertine de Leiningen-Falkenburg-Dagsburg în Darmstadt. Apoi Charlotte s-a mutat la Hildburghausen.

Ducesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen, pastel de Johann Philipp Bach, ca.1790

Charlotte s-a căsătorit la 3 septembrie 1785, la vârsta de 16 ani, la Hildburghausen, cu Ducele Frederic de Saxa-Hildburghausen, care a stat până în 1787 sub regența unchiului său, Joseph Frederic.

Mariajul nu a fost unul fericit. Mental, Charlotte a fost superioară lui Frederic, care a început s-o ignore. Au avut și probleme financiare: Saxa-Hildburghausen era ruinată financiar de politicile dezastruoase ale predecesorilor lui Frederic și în 1806 aceasta a fost pusă sub sechestru imperial. Ducelui și Ducesei li s-a permis doar o redusă "listă civilă" (listă cu cheltuieli personel plătite de guvern).

Tatăl Charlottei și cei doi frați ai ei stăteau adesea cu Charlotte la Hildburghausen. În 1787, el s-a mutat permanent la Hildburghausen și a devenit președinte al comitetului de credit. În 1792, bunica Charlottei și surorile ei au fugit din fața armatei franceze de la Darmstadt la Hildburghausen. În 1793, bunica Charlottei s-a întors din exil și a călătorit împreună cu surorile ei la Frankfurt am Main, unde Louise l-a întâlnit pe viitorul ei soț, viitorul Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.

Charlotte a avut o relație foarte afectuoasă cu sora ei Friederike și cu rudele din Strelitz. În 1803 și 1805, cuplul regal prusac a vizitat Hildburghausen. La 9 octombrie 1806, Charlotte și sora ei Therese își vizitau sora Louise la sediul din Erfurt al regelui Frederic Wilhelm al III-lea când Prusia a declarat război lui Napoléon Bonaparte. Louise a ajutat la redactarea declarației de război.

Charlotte era interesată de literatură și a promovat cu aviditate artele la curte. Ea a relaxat regulile și eticheta și a adus muzicieni, pictori și poeți la curte, printre care și scriitorul Jean Paul Friedrich Richter, care a sosit mai 1799.

Charlotte a dat omului de rând Jean Paul titlu în Consiliu de Legație și scriitorul a fost logodit cu una din doamne ei de onoare.^[3] Mai târziu, aranjamentul cu Caroline Feuchter von Feuchterslebena fost rupt.

Sub Charlotte, curtea a devenit o "mică Weimar". Actualul slogan al orașului Hildburghausen, "Micul Clasic" se referă la această perioadă. În afară de Jean Paul, alți contemporani au mărturisit talentul Charlottei de a cânta extraordinar. A primit porecla "Singlotte" și reputația de a fi una dintre marile cântărețe ale vremii ei

Charlotte a murit la 14 mai 1818, la vârsta de 48 de ani, după o lungă suferință. Charlotte a decretat că dorea să fie înmormântată în noul cimitir planificat la Backsteinfeld în Hildburghausen. A fost îngropată cu titlu provizoriu, în biserica din castel și reînhumată la Backsteinfeld în 1819. Mormântul ei a fost proiectat de Heim, dulgherul curții, și a fost finalizat în 1824.

Charlotte s-a căsătorit cu Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (mai târziu Duce de Saxa-Altenburg), fiul cel mic al lui Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a celei de-a treia soții a acestuia, Prințesa Ernestine de Saxa-Weimar, la 3 septembrie 1785 la Hildburghausen.^[1] Charlotte și Frederic au avut 12 copii:^[1]

1. Joseph Georg Karl Frederick (n. Hildburghausen, 12 iunie 1786 - d. Hildburghausen, 30 iulie 1786).
2. Prințesa Katharina Charlotte de Saxa-Hildburghausen (n. Hildburghausen, 17 iunie 1787 - d. Bamberg, 12 decembrie 1847), căsătorită la 28 septembrie 1805 cu Prințul Paul de Württemberg.
3. Charlotte Auguste (n. și d. Hildburghausen, 29 iulie 1788).
4. Joseph Georg Friedrich Ernst Karl, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 27 august 1789 - d. Altenburg, 25 noiembrie 1868).
5. Luise Fredericka Marie Caroline Auguste Christiane (n. Hildburghausen, 18 ianuarie 1791 - d. Hildburghausen, 25 martie 1791).
6. Therese Charlotte Luise Friederike Amalie (n. Hildburghausen, 8 iulie 1792 - d. Munchen, 26 octombrie 1854), căsătorită la 12 octombrie 1810 cu regele Ludwig I al Bavariei.
7. Charlotte Luise Fredericka Amalie Alexandrine (n. Hildburghausen, 28 ianuarie 1794 - d. Biebrich, 6 aprilie 1825), căsătorită la 24 iunie 1814 cu Wilhelm, Duce de Nassau.
8. Franz Frederick Karl Ludwig Georg Heinrich (n. Hildburghausen, 13 aprilie 1795 - d. Hildburghausen, 28 mai 1800).
9. Georg, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 24 iulie 1796 - d. Hummelshain, 3 august 1853).
10. Frederick Wilhelm Karl Joseph Ludwig Georg (n. Hildburghausen, 4 octombrie 1801 - d. Altenburg, 1 iulie 1870).
11. Maximilian Karl Adolf Heinrich (n. Hildburghausen, 19 februarie 1803 - d. Hildburghausen, 29 martie 1803).
12. Eduard Karl Wilhelm Christian (n. Hildburghausen, 3 iulie 1804 - d. Munchen, 16 mai 1852).

Ducesa de Saxa-Hildburghausen, ca.1815

·         1847: Fanny Mendelssohn, compozitoare și pianistă germană (n. 1805)

·         1912: Regele Frederick al VIII-lea al Danemarcei (n. 1843)

·         1912: A decedat dramaturgul suedez Johan August Strindberg ; (n. 1849). Teatrul său, prin originalitatea personajelor, a avut o importanta influență asupra literaturii universale a secolului al XX-lea.
* 1912: Frederik al VIII-lea (Christian Frederik Vilhelm Carl) (3 iunie 1843 – 14 mai1912) a fost rege al Danemarcei din 1906 până în 1912.

A fost fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea și a soției lui, Louise de Hessen - și s-a născut la Copenhaga. Ca Prinț Moștenitor al Danemarcei a participat la războiul din 1864 împotriva Austriei și Prusiei și și-a asistat tatăl în guvernare. A devenit rege al Danemarcei în ianuarie 1906, după decesul lui Christian. Domnia sa a durat numai șase ani.

În multe feluri, Frederic al VIII-lea a fost un conducător liberal care a fost în favoarea unui nou nou sistem parlamentar mai mult decât fusese tatăl său. Din cauza ascensiunii târzii la tron, a avut numai câțiva ani pentru a-și arăta abilitățile de conducător.

La întoarcerea sa de la Nisa dintr-o călătorie în Franța, regele Frederic a făcut o scurtă oprire la Hamburg și s-a cazat la hotelul Hamburger Hof. În seara zilei în care a ajuns, Frederic (incognito) s-a plimbat pe Jungfernstieg. În timp ce mergea, s-a simțit rău și s-a prăbușit pe o bancă în parc unde a murit. A fost descoperit de către un ofițer de poliție care l-a dus la spitalul Hafen, unde a fost declarat mort. Cauza morții a fost un atac de paralizie. A fost înmormântat lângă alți membri ai familiei regale daneze la Catedrala Roskilde, lângă Copenhaga.

De la stânga la dreapta: Regele Christian al IX-lea, Prințul Christian al X-lea, Prințul Moștenitor Frederic al VIII-lea și micul Prinț Frederic al IX-lea în 1903.

Louise de Hessen dorea ca fiul ei cel mare să se căsătorească la fel de bine ca și cele două fiice Alexandra și Dagmar. Regina Victoria a Regatului Unit avea încă două fete nemăritate, Prințesa Elena și Prințesa Louise, iar Louise, regina Danemarcei, a încercat să-l căsătorească cu una din ele. Totuși, regina britanică nu dorea ca fiicele ei să se mărite cu moștenitori de coroană deoarece acest lucru le-ar fi forțat să trăiască în stăinătate; a preferat prinți germani care au putut să se stabilească în Marea Britanie.
În plus, Victoria a fost întotdeauna pro-germană și o altă alianță daneză (sora lui Frederic, Alexandra, era măritată cu fiul cel mare al Victoriei, Prințul de Wales) nu ar fi servit intereselor sale germane.

În iulie 1868, Frederic s-a logodit cu singura fiică a regelui Carol al XV-lea al Suediei, Louise a Suediei, care avea 17 ani. Familia Prințesei Louise era înrudită prin căsătorie cu Napoleon Bonaparte. Ea aparținea dinastiei Bernadotte care domnea în Suedia din 1818, când fondatorul, Jean-Baptiste Bernadotte, unul dintre generalii lui Napoleon, a fost ales rege al Suediei sub numele Carol al XIV-lea al Suediei. Fiul lui Carol al XIV-lea, Oscar I al Suediei, s-a căsătorit cu Josephine de Leuchtenberg, nepoata primei soții a lui Napoleon, împărăteasa Josephine. Regele Oscar I și regina Josephine erau bunicii paterni ai Louisei.

Prințul Moștenitor Frederic și Louise a Suediei s-au căsătorit la Stockholm la 28 iulie 1869. Nunta a fost celebrată cu mare pompă într-un moment când Suedia era într-o stare de foamete iar zestrea prințesei a constat în lucruri fabricate în Suedia, pentru a beneficia economiei suedeză. Căsătoria a fost sugerată ca o modalitate de a crea o relație de prietenie între Danemarca și Suedia. Cele două țări au fost într-o situație tensionată după ce Suedia nu a ajutat Danemarca, în timpul războiului cu Germania în 1863.

Au avut patru fii și patru fiice.

Copii:

Nume	Portret	Date	Note
Christian al Danemarcei Rege al Danemarcei		26 septembrie1870 - 20 aprilie1947(76 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin în 1898 și au avut copii.
Carl al Danemarcei Rege al Norvegiei		3 august1872 - 21 septembrie1957(85 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Maud de Wales în 1896 și au avut un copil. A devenit rege al Norvegiei în 1905 sub numele de Haakon al VII-lea.
Louise a Danemarcei		17 februarie1875 - 4 aprilie1906(31 de ani)	Născută la Palatul Amalienborg, s-a căsătorit cu Prințul Frederick de Schaumburg-Lippe în 1896 și au avut copii.
Harald al Danemarcei		8 octombrie1876 - 30 martie1949(72 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg în 1909 și au avut copii.
Ingeborg a Danemarcei Ducesă de Västergötland		2 august1878 - 11 martie1958(79 de ani)	Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințul Carl, Duce de Westrogothia al Suediei și Norvegiei în 1897 și au avut copii.
Thyra a Danemarcei		14 martie1880 - 2 noiembrie1945(65 de ani)	Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
Gustav al Danemarcei		4 martie1887 - 5 octombrie1944(57 de ani)	Născut la Palatul Charlottenlund, nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
Dagmar a Danemarcei		23 mai1890 - 11 octombrie1961(71 de ani)	Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Jørgen Castenskiold și au avut copii.

·      1922: Lady Mary Victoria Douglas-Hamilton (11 decembrie 1850 – 14 mai1922) a fost străbunica Prințului Rainier al III-lea de Monaco. A fost fiica lui William Hamilton, al 11-lea Duce de Hamilton și a soției lui Prințesa Marie de Baden. Prin bunica maternă era verișoară de gradul trei cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței. A fost verișoară primară cu regina Carola a Saxonei, regina Stephanie a Portugaliei, regele Carol I al României și contesa Marie de Flandra (mama regelui Albert I al Belgiei).

*   1923: A murit in Bucuresti, Jacques Menachem Elias, proprietar şi bancher evreu din România. Jacques Menachem Elias (n. 1844, București – d. 14 mai 1923, București) a fost un industriaș, bancher, moșier și filantrop evreu, cetățean român, ales post-mortem (1993) membru al Academiei Române. A fost consilier al regelui Carol I, care l-a recompensat cu onoruri înalte pentru contribuția lui la dezvoltarea economiei românești. Deoarece până la Primul Război Mondial evreilor din România li se acorda dreptul de a fi cetățeni români individual, cu aprobarea Parlamentului, Jacques Elias a primit cetățenia română abia în anul 1880, printr-o procedură de urgență, la cererea regelui Carol I. A fost un important om de afaceri, proprietar de fabrici de zahăr (Fabrica de Zahăr din Sascut Târg, județul Bacău), bancher (fiind președintele și acționarul Băncii Generale Române) și industriaș. În cei aproape 80 de ani de viață, a reușit să strângă o avere enorma , deținând moșii de mii de hectare, ferme agricole, imobile în țară și în străinătate (9 imobile la Viena spre exemplu, precum și la Berlin, Roma și Paris), 2 hoteluri din București (Continental și Patria), 2 mine de mercur în Dalmația, fabrici și milioane de lei în acțiuni la New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin etc. Deoarece până la Primul Război Mondial evreilor din România li se acorda dreptul de a fi cetățeni români individual, cu aprobarea Parlamentului, Jacques Elias a primit cetățenia română abia în anul 1880, printr-o procedură de urgență, la cererea regelui Carol I. Nu a fost niciodată căsătorit și că nu a avut copii. După moartea sa, a lasat o importanta mostenire Academiei Române, cu condiţia înfiinţării „unei fundaţii de cultură naţională şi de asistenţă publică”, cu sediul în Bucureşti, care să poarte numele tatălui său, Menahem H. Elias (Fundaţia a fost întemeiată în 1925). Testamentul sau mai prevedea si construirea la București, „a unui spital de cel puțin 100 de paturi în condițiunile cele mai moderne… În acest spital, se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliți și de orice altă credință; se vor da consultații și medicamente gratuite”. La data de 15 noiembrie 1938, în prezența Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia și a Reginei Elena, precum și a altor personalități din țară și din străinătate, a fost pus în funcțiune in Bucuresti, Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias, care poartă denumirea de Spitalul Elias. La înmormântarea sa a participat întreg guvernul român. A fost membru post-mortem al Academiei Române din 1993; (n. 1844, Bucuresti)

·         1923: Charles de Freycinet, om de stat francez, al 43-lea prim-ministru al Franței (n. 1828)
* 1925: Sir Henry Rider Haggard, KBE (n. 22 iunie 1856, Norfolk – d. 14 mai 1925, Londra) a fost un scriitor englez de romane de aventuri cu acțiunea în locuri exotice, predominant în Africa, și un întemeietor al genului Lost World. S-a implicat și în reforma agrară a Imperiului Britanic. Lucrările sale, scrise spre sfârșitul erei victoriene, rămân și astăzi populare.

·         1943: Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat Nobel (n. 1854)
* 1943: Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei, (15 ianuarie 1893 – 14 mai 1943) a fost ultimul Prinț Moștenitor al Saxoniei. A fost moștenitorul regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei, în momentul abolirii monarhiei la 13 noiembrie 1918

Georg (stânga) și fratele său Friedrich Christian, fotografie de August Kotzsch, 1900.

Prințul s-a născut la 15 ianuarie 1893 la Dresda, Saxonia, Germania. El a fost fiul cel mare al Prințului Frederic Augustus, mai târziu regele Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și a soției acestuia, Arhiducesa Louise de Austria. Bunicii paterni au fost regele George de Saxonia și Maria Ana a Portugaliei iar bunicii materni au fost Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana și Prințesa Alice de Parma.

După divorțul părinților săi din 1902, tatăl său a preluat singur responsabilitățile părintești. Copiii au fost educați de tutori privați într-o "școală a prinților" înființată de tatăl lor la curtea saxonă. Cele mai multe dintre cadrele didactice erau protestante; acest lucru a contribuit la atitudinea sa ecumenică de mai târziu. Georg a devenit Prinț Moștenitor de la vârsta de unsprezece ani, când tatăl său a urcat pe tron în 1904.

După ce a absolvit școala în 1912, Georg a studiat științele politice timp de trei luni la Universitatea din Breslau. Apoi a început studiile economice.

Georg a deținut rangul de căpitan când a fost trimis pe front la izbucnirea Primului Război Mondial. În primele luni de război a suferit o rană serioasă la picior. În 1915, Kaiserul Wilhelm al II-lea i-a acordat Crucea de Fier prima clasă "în semn de recunoaștere a serviciilor prestate de el în luptele recente".

La 27 iulie 1916, s-a alăturat grupului de armată Gallwitz. La 30 august 1916, a primit Ordinul Militar Sf. Henric pentru serviciile sale în acest grup. La 30 noiembrie 1917 a fost promovat la rangul de maior și făcut comandant al regimentului saxon regal 5 de infanterie. A comandat acest regiment atât pe fronul de est cât și pe frontul din vest. A deținut comanda până la 22 mai 1918.

În primăvara anului 1918, ziarele au anunțat logodna prințului cu Ducesa Marie Amelia, fiica lui Albrecht, Duce de Württemberg, moștenitorul tronului Regatului Württemberg.^[1] Sfârșitul monarhiei saxone și dorința prințului de a deveni preot a dus la ruperea logodnei. Ducesa a murit nemăritată în 1923

Portret al Prințului Georg, de Robert Sterl, 1916.

* 1946: Dimitrie Bogos (n. 14 iunie 1889, Grozești, Imperiul Rus - d. 14 mai 1946, București) a fost un om politic, ofițer, jurist și publicist român;^[1] ministru în Guvernul Take Ionescu și primar al Chișinăului între 1932 - 1933.
* 1949: Vasile Bârcă (n. 2 ianuarie 1884, satul Ignăței, județul Orhei - d. 14 mai1949, București) a fost un om politic român, membru al Sfatului Țării, primar al Chișinăului și ministru în timpul României Mari.

·         1954: A murit generalul german de tancuri  Heinz Guderian, unul dintre comandantii armatei naziste in cel de-al doilea razboi mondial. Heinz Wilhelm Guderian (n. 17 iunie 1888), a fost un teoretician militar al armatei Germaniei Naziste în timpul celui de-al doilea război mondial, specialist în tancuri. Panzerele au fost construite și au luptat conform lucrărilor lui, dintre care cea mai cunoscută este Achtung – Panzer! A deținut postul de comandant al Corpului de tancuri, comandant al armatei Panzer, Inspector-General al Trupelor Blindate, și Șef al OKH. A avansat până la rangul de general (Generaloberst) sau general-locotenent în iulie 1940. Deși nu a devenit niciodată Feldmareșal, Guderian este recunoscut ca unul din cei mai de seamă generali ai celui de-al doilea război mondial.

·         1957:  se stinge din viaţă Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894), romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist şi poet român. El pune capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura noastră în special ca iniţiator al romanului modern. Cu vădite şi temeinice aplicaţii spre filosofie, formaţia spirituală a scriitorului şi-a pus amprenta asupra creaţiei sale literare. S-a născut la Bucureşti, la 22 aprilie 1894. Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile şi fetele de azi, sub pseudonimul Raul D. Între 1916-1918 participă ca ofiţer la Primul Război Mondial, iar experienţa trăită se regăseşte în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916 a fost rănit pe front. Debutul editorial îl face cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morţii în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său şi unul dintre romanele importante ale Modernismului european – Patul lui Procust. În 1939 este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va rezista doar zece luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.

·         1959: Infanta Maria Antónia a Portugaliei (n. 1862)
 1970: Billie Burke (n. 7 august 1884, Washington, D.C. - d. 14 mai 1970, Los Angeles, California) a fost o actriță americană. În 1938 a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Emiliei Kilbourne din Merrily We Live.

Billie Burke

·         1980: Moare la Bucuresti,  compozitoarea si pianista Hilda Jerea,
* 1980: Hugh Griffith (n. 30 mai 1912, Insula Anglesey, Țara Galilor - d. 14 mai1980, Londra, Anglia) este un actor galez. A primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din Ben-Hur (1959) și a primit o nominalizare suplimentară la premiul Oscar pentru aceeași categorie pentru rolul său din Tom Jones (1963).

Hugh Griffith

·         1987:  Rita Hayworth, actriță americană de film (n. 1918). Rita Hayworth (n. 17 octombrie  1918), a fost o actriță americană  faimoasă în anii ’40 ai secolului trecut,fiind considerată sex simbolul  acelei perioade. A murit din cauza bolii Alzheimer la vârsta de 68 de ani.

·        1991: Aladár Gerevich (n. 16 martie 1910, Jászberény - d. 14 martie 1991, Budapesta) a fost un scrimer maghiar, considerat până în prezent ca unul dintre cei care au obținut cu cele mai bune rezultate la Jocurile Olimpice. El a câștigat diferite medalii olimpice prin anii 1932, 1936, 1948, 1952, 1956 și 1960. Aladár Gerevich este singurul scrimer din lume care a câștigat 7 medalii de aur la jocurile olimpice.
*  1998 - A murit cântăreţul american Frank Sinatra, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, jucat în filmul "On the Waterfront" (1954) (n. 12 decembrie 1915).

·         2000: Gheorghe Marinescu, regizor român de teatru (n. 1947).
* 2009: Gheorghe Ion (n. 1 noiembrie 1923, comuna Cosminele, județul Prahova, d. 14 mai 2009, București) a fost un general de armată român, politiciancomunist, care a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (15 iunie 1965 - 29 noiembrie 1974).

Gheorghe Ion s-a născut la data de 1 noiembrie 1923, în comuna Cosminele (județul Prahova). A absolvit cursurile Liceului Industrial nr. 1 “Regele Carol al II-lea” din București.

După instaurarea guvernului comunist condus de către dr. Petru Groza, tânărul Gheorghe Ion a lucrat ca activist în organizațiile de tineret ale Partidului Comunist Român, fiind promovat până la funcția de președinte al organizației de tineret București (1950-1952). Fiind recrutat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu, el a fost repartizat pentru a îndeplini funcții în Direcția Superioară Politică a Armatei.

Astfel, după ce a efectuat un curs academic la Academia Militară din București (1953-1954), a fost încadrat ca ofițer în Direcția Superioară Politică a Armatei. A urmat ulterior cursuri de perfecționare militară și politică la Școala Superioară de Partid, Institutul de Științe Sociale și Academia Militară “K.E.Voroșilov” de la Moscova (1955).

Revenit de la Moscova în anul 1955, a fost înaintat la gradul de general-maior (cu 1 stea) și numit ca șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1955-1957). În paralel, a îndeplinit și funcția de adjunct al ministrului forțelor armate (1956-1966). Ulterior, generalul-maior Gheorghe Ion a devenit comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana București (14 iunie 1963 - 10 iunie 1965) și a fost înaintat în anul 1965 la gradul de general-locotenent (cu 2 stele).

În perioada 15 iunie 1965 - 29 noiembrie 1974, generalul-locotenent Gheorghe Ion a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. În paralel, a fost și prim-adjunct al ministrului apărării naționale (1966-1974) și secretar al Consiliului Apărării (1969-1974). În anul 1970 a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele).

Printre realizările mandatului său de șef al Marelui Stat Major, menționăm :

• elaborarea unei doctrine proprii și de noi regulamente, care au înlocuit regulamentele vechi, ce erau, în parte, traduceri după cele sovietice, accentuându-se pregătirea de luptă pe noile baze;
• implicarea personală în elaborarea Legii 14/1972 privind organizarea apărării naționale, în conceperea doctrinei militare românești, conducând procesul de creare și dezvoltare a industriei proprii de apărare, ca președinte al Consiliului de Înzestrare a Armatei (înființat în anul 1968).

Referitor la situația României în timpul invaziei Cehoslovaciei de către URSS, generalul Gheorghe Ion a afirmat următoarele: “Poziția României față de invazia din Cehoslovacia a creat o tensiune politică deosebită în relațiile cu cei ce participaseră la invazie și exista pericolul real ca și țara noastră să fie invadată”.

După Revoluția din decembrie 1989, în data de 4 ianuarie 1990, generalul-colonel în rezervă Gheorghe Ion a fost rechemat în rândul cadrelor active  și numit comandant al Academiei Militare din București, până la data de 22 februarie 1990, când a fost trecut în rezervă, la cererea sa. 

Generalul de corp de armată în retragere Gheorghe Ion a fost înaintat la gradul de general de armată - cu 4 stele (prin decretul președintelui României nr. 506 din 30 noiembrie 2000). 

A decedat la 14 mai 2009, după o lungă și grea suferință

·         2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar, autor al unor lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche. A fost membru titular al Academiei Române din 2004; (n. 1930)
* 2012: Vladimer Apțiauri (georgiană ვლადიმერ აფციაური, rusă Владимир Степанович Апциаури; n. 4 februarie 1962, Manglisi, Georgia – d. 14 mai2012, Tbilisi) a fost un scrimer sovietic de origine georgiană, specializat pe floretă.

A fost laureat cu aur la individual și pe echipe la Jocurile Bunăvoinței din 1986, organizate în Moscova ca răspuns la boicotul american al Jocurilor Olimpice din 1980 și la boicotul sovietic al Jocurilor Olimpice din 1984. A devenit campion olimpic pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1988 de la Seul, după ce Uniunea Sovietică a trecut în finală de Germania de Vest. A fost și campion mondial în 1982 și laureat cu bronz mondial în 1985 și în 1990, tot pe echipe.

După ce a pus punct carierei a devenit antrenor de scrimă în țara sa natală, Georgia. Din 1996 până în 2006 a fost antrenor național în Kuweit. Din 2006 până la moartea sa a fost vicepreședinte al Federației Georgiană de Scrimă.

Era maestru emerit al sportului din Uniunea Sovietică și decorat cu ordinul „Vakhtang Gorgasal”, clasa II. A fost inclus în „Hall of Fame-ul” scrimei de Federației Internaționale de Scrimă în anul 2013.

·         2015: Riley B. King (n. 16 septembrie 1925, Itta Bena, Mississippi, S.U.A. – d. 14 mai 2015, Las Vegas), cunoscut mai mult ca B.B. King, a fost un cântăreț, compozitor și multi-instrumentist de origine afro-americană. B.B. King a început să înregistreze muzică în anul 1940 și a lansat de-a lungul timpului peste 50 de materiale discografice, majoritatea fiind albume de muzică blues.

În tinerețe, King obișnuia să cânte la colțurile străzilor pentru a primi bani de la trecători. În 1947 el a plecat în Memphis, unde a pus bazele carierei sale profesioniste, iar un an mai târziu el a debutat la o emisiune radio locală. Odată cu dobândirea celebrității, King a primit pseudonimul Beale Street Blues Boy, care a fost scurtat la Blues Boy King, iar în cele din urmă a devenit B.B. King.

Continuându-și cariera muzicală, King a devenit celebru în America de Nord la finele anilor 1960, în 1969 fiind ales de membrii formației Rolling Stones să deschidă câteva dintre concertele lor. În 1970 interpretul a primit premiul Grammy pentru discul single „The Thrill is Gone, care a fost inclus pe lista celor mai bune 500 de piese ale tuturor timpurilor alcătuită de Rolling Stone, pe locul 183.^[8] În anii 1980, numele lui King a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame și Blues Foundation Hall of Fame, iar în 1987 a primit un premiu Grammy pentru întreaga sa activitate.

În următorul deceniu, interpretul a colaborat cu formații și muzicieni de renume precum U2, Eric Clapton, Dr. John, Koko Taylor și Bo Diddley. În anul 2006, având 81 de ani, B.B King și-a anunțat retragerea prin intermediul unui turneu de adio, pe parcursul căruia a fost însoțit de chitaristul Gary Moore.

În cei 62 de ani de activitate, B.B King a susținut peste 15.000 de concerte pe plan internațional, clasându-se pe poziția cu numărul trei în clasamentul celor mai buni chitariști din istoria modernă, ierarhie întocmită de revista Rolling Stone. Răsplata prestației muzicale de calitate a lui B.B. King este reprezentată de cele 14 premii Grammy câștigate, dar și de numeroasele distincții primite din partea instituțiilor naționale din S.U.A.

• 

  B.B. King la un concert susţinut în Franţa în 1989
 
• 

  B.B. King la Premiile Grammy din 1990
 
• 

  B.B. King impreună cu renumita sa chitară, Lucille.

* 2017: Tatiana Iekel (n. 10 octombrie 1932, Iași - d. 14 mai 2017) a fost o actriță română de teatru, voce, film și televiziune. A fost soția actorului Florin Piersic, împreună cu care are un fiu, actorul Florin Piersic, Jr.
Roluri:

• 1952: Micii burghezi ( regia Sorana Coroamă-Stanca) - Svetaeva
• 1953: Nepoții gornistului (regia Sorana Coroamă Stanca) - Simina
• 1953: Iașii în carnaval (regia Marietta Sadova, Gabriel Negri) - A doua mască
• 1954: A fost odată (regia Ghebal Georgescu) - Ilenuța
• 1954: Mincinosul (regia Ion Lucian, Rodica Gheorghiu) - Colombina
• 1954: Răsare soarele (regia Dinu Negreanu - Mura
• 1956: Nota zero la purtare (regia Ion Lucian) - Mariana Pleșoianu
• 1956: Patriotica română (regia Marietta Sadova) - Dactilografa
• 1957: Monserrat (regia D. Neleanu) - Mama
• 1957: Noi, cei fără de moarte (regia Mihai Raicu) - Margareta Ciuc
• 1957: Seara răspunsurilor (regia Ghebal Georgescu) - Dana Pascal
• 1957: Acolo departe (regia Mihai Raicu) - Ioana
• 1958: În căutarea bucuriei (regia Ion Gheorghiu - Tatiana
• 1958: Zboară cocorii (regia Mihai Raicu - Veronica Bogdanovna
• 1959: Ferestre deschise (regia Horea Popescu - Vica
• 1959: Fotoliu 16 (regia Marcel Anghelescu, Colette Corbu) - Iulia Trepetova
• 1959: Scurtă convorbire (regia Mihai Raicu) - Ludmila
• 1959: Brigada I de cavalerie (regia Radu Penciulescu, Radu Dunăreanu - A doua consomolistă
• 1960: Secunda 58 (regia Radu Dunăreanu) - Domnica Rotaru
• 1961: Prima întâlnire (regia Ion Cojar) - Marina
• 1961: Marele fluviu își adună apele (regia D. Neleanu) - Caterina
• 1961: Pigulete plus cinci fete (regia Ion Lucian) - Irina Aioanei
• 1962: În fiecare seară toamna (regia Venelin Tankov) - Elena
• 1962: Logodnicul de profesie se-nsoară (regia Radu Penciulescu) - Kamila Sipkova
• 1963: Ocolul pământului (regia Radu Penciulescu) - Animatoare
• 1964: Oricât ar părea de ciudat (regia Radu Penciulescu) - Letiția Dinu
• 1965: Jacques Prevert (regia Radu Penciulescu)
• 1965: Cu tot soarele pe masă (regia Mihai Dimiu) - Femeia
• 1966: Amoor (regia Dinu Cernescu) - Ellen Manville
• 1966: Simple coincidențe (regia Ion Cojar)
• 1967: Bătrânele și marea (regia Iannis Veakis) - Una dintre bătrâne
• 1967: Vreți să jucați cu noi? (regia D. Neleanu) - Guliță
• 1968: Baltagul (regia Radu Penciulescu) - Nevasta lui David
• 1968: Bufonul (regia Valeriu Moisescu) - Orsita
• 1968: Ofițerul recrutor (regia Valeriu Moisescu) - Rose
• 1969: Carlota (regia D. Neleanu) - Carlota
• 1970: Emigrantul din Brisbane (regia Valeriu Moisescu) - Laura
• 1970: Don Juan moare ca toți ceilalți (regia Emil Mandric) - Maria Magdalena
• 1971: Cum se jefuiește o bancă (regia Mihai Berechet) - Regina
• 1971: Ape și oglinzi (regia Ion Cojar) - Mătușa Elisabeta
• 1971: Timp și adevăr (regia Ion Cojar) - Anca Cernat
• 1972: Vicleniile lui Scapin (regia Iulian Vișa) - Geronte
• 1972: Simfonie pentru destinul meu (regia Ion Cojar) - Diriginta
• 1972: Testamentul câinelui (regia Sorana Coroamă Stanca) - Preamilostiva doamnă
• 1973: Philadelphia ești a mea (regia Sorana Coroama Stanca) - Lizzy Sweeney
• 1974: Viața e ca un vagon (regia Ion Maximilian) - Tereza Schoner
• 1975: Cu cărțile pe față (regia Sorana Coroamă Stanca) - Adela
• 1975: Galileo Galilei (regia D. Neleanu) - Doamna Sarti
• 1976: Rața sălbatică (regia Sorana Coroamă Stanca) - Doamna Sorby, menajera
• 1976: Vara trecută la Ciulimsk (regia D. Neleanu) - Ana Horosih
• 1977: Rețeta fericirii (regia Aurel Baranga) - Aurora
• 1977: Omul, continuați să puneți întrebări (regia Laurențiu Azimioară)
• 1978: Unchiul Vanea (regia Laurențiu Azimioară) - Marina
• 1978: Nebuna din Chaillot (regia Silviu Purcărete) - Gabrielle
• 1979: Pluralul englezesc (regia Sanda Manu) - Jane Hopcroft
• 1979: Zbor de sticleți (regia Dem Rădulescu) - Amandina
• 1979: Minetti (regia Anca Ovanez-Doroșenco) - Doamna în roșu
• 1980: Copiii lui Kennedy (regia Dragoș Galgoțiu) - Wanda
• 1981: Niște țărani (regia Cătălina Buzoianu) - Tudora
• 1982: Politica (regia Silviu Purcărete) - Bătrâna
• 1983: Richard al III-lea (regia Silviu Purcărete) - Margaret
• 1983: La cincizeci de ani ea descoperă marea (regia Dragoș Galgoțiu) - Mama
• 1984: Trestia gânditoare (regia Silviu Purcărete) - Bătrâna
• 1984: Romanță târzie (regia Cristian Hadji-Culea) - Maria
• 1986: Bărbatul și ...femeile (regia Nae Caranfil) - Ana Iulievna, Funcționara, Augusta Gurievna, Akulevici, Călătoarea, Maria Istomina, Vera Andreevna, Directoarea
• 1986: Aventura unei arhive (regia Silviu Purcărete) - Bătrâna
• 1986: Ana-Lia (regia Dominic Dembinski) - Lia
• 1995: Cercul (regia Dragoș Galgoțiu) - Prostituata

Filmografie:

• 1975 - Tată de duminică,
• 1977 - Marele singuratic,
• 1978 - Mai presus de orice
• 2004 - Advertising, scurtmetraj
• 2015 - Dispozitiv 0068
• 2015 - Un etaj mai jos, actrița a fost nominalizată la premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar la gala Premiilor Gopo din 2016

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Isidor din Hios; Sf Sfințit Mc Terapont, episcopul Ciprului;
• În calendarul romano-catolic: Sf Matia Apostolul. Apostolul Matia (d. ca. 63, în Etiopia) a fost cel pe care cei unsprezece apostoli ai lui Isus Cristos l-au ales în locul lui Iuda Iscariot, după sinuciderea acestuia din urmă. Episodul este evocat în Fapte. Apostolul Matia a predicat în Iudeea, Siria, Capadocia, Etiopia și altele. A murit în martiriu în Ierusalim, fiind ucis cu pietre. Moaștele apostolului Matia au fost aduse prin grija împărătesei Elena Augusta, mama împăratului Constantin cel Mare, la Trier. Moaștele au fost mutate în anul 1127 în abația benedictină Sankt Matthias din Trier, unde se găsesc până în prezent. Acesta este singurul mormânt al unui apostol la nord de munții Alpi. Sărbătoarea sfântului Matia a fost, până la reformarea calendarului roman universal prin Conciliul Vatican II (1962-1965), pe data de 24 februarie. După Conciliul Vatican II, sfântul Matia este sărbătorit pe 14 mai, cu excepția țărilor de limbă germană, unde sărbătoarea a rămas în continuare pe 24 februarie.
• În calendarul greco-catolic: Sf Izidor, martir (d. 250)
• Ziua Mondială a lumânărilor aprinse (comemorarea victimelor SIDA)
• Paraguay : Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1811)
• New Jersey : Ziua comitatului Somerset (1964)
• Columbia : Ziua națională a Capitalei
• Israel : Ziua Diasporei evreiești

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Mai

Sf Isidor din Hios; Sf Sfințit Mc Terapont, episcopul Ciprului

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Isidor.

Biserica Ortodoxa ii cinsteste pe Sfantul Muncenic Isidor din Hios si pe Sfantul Sfintit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului in fiecare an pe 14 iulie 2015.

Sfantul Isidor a trait pe vremea imparatului Deciu, tragandu-se din cetatea Alexandriei. Mergand la oaste, acesta avea rangul de option. Ajungand in insula Hios impreuna cu oastea, unde capetenie era Numerie.

Isidor este parat de sutasul Ilie, dandu-l de gol pe sfantul nostru ca acesta era crestin, credea in Hristos si nu aduce ofranda zeilor. Marturisindu-si credinta in Mantuitor, vazand Numerie faptul ca nu reuseste nicicul sa il convinga, primeste cununa muceniciei dupa ce ii este taiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Terapont.

Acest sfânt de unde a fost şi de unde se trăgea, şi din care părinţi s-a născut, sau în ce vreme a trăit, sau împotriva cui a ostăşit şi a biruit şi cum a luat cununa muceniciei, nu se poate spune, deoarece pomenirile despre el s-au pierdut cu vremea. Iar că a ales viaţa monahicească, îl arată icoanele lui care-l înfăţişează în acest fel de chip şi schimă; că a fost episcop al insulei Ciprului, că a fost adus lui Hristos prin sânge şi că a săvârşit lupta nevoinţei, aceasta am luat-o dintr-o povestire veche după tradiţie fără a fi fost scrisă şi aşa cum a fost învăţată de cei mai înainte, o credem. Cinstitele lui moaşte au fost aduse la Constantinopol, căci agarenii sfătuindu-se ca să năvălească asupra insulei Ciprului, însuşi sfântul prin descoperire a poruncit să fie mutat. Şi acum acolo unde se află, săvârşeşte pururea minuni celor ce aleargă la el cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 14 Mai

INVITAȚIE LA BALET 14 Mai

DANS MODERN

Rita Hayworth

Rita Hayworth Sway Dancing: http://youtu.be/M5FtCIoJATM;

Fred Astaire and Rita Hayworth - Amazing dance scene: http://youtu.be/ILbvtB_0pKk;

Rita Hayworth jumps in the line: http://youtu.be/uJIFSB8owlM;

Rita Hayworth: http://youtu.be/vcXf5ZfAhdk;

Rita Hayworth Is Stayin' Alive: http://youtu.be/mz3CPzdCDws.

MUZICĂ 14 Mai

Otto Klemperer

BEETHOVEN Symphony No.3 (Eroica) in E flat: 

Fanny Mendelssohn

Mike Preston, cântăreţ britanic

Troy Shondell, cântăreţ şi compozitor american

Jack Bruce, basist, clăpar, muzicuţist, vocalist şi compozitor britanic (Cream, West, Bruce & Laing)

West, Bruce & Laing –

Derek Leckenby, chitarist britanic (Herman's Hermits)

HERMAN'S HERMITS: 

Gene Cornish, chitarist, vocalist şi basist canadian (Young Rascals, Rascals, Bulldog, Fotomaker)

Al Ciner, chitarist, vocalist şi compozitor american (American Breed, Rufus, Three Dog Night, Tina Turner, Daddy Dewdrops)

The American Breed- 

Art Grant, basist britanic (Edgar Brougthon Band)

Edgar Broughton Band -

Jay Beckenstein, saxofonist şi compozitor american (SpyroGyra)

Spyro Gyra Live 

David Byrne, vocalist, chitarist şi compozitor american (Wizadi, Artistics, Talking Heads)

Tom Cochrane, cântăreţ, chitarist şi compozitor canadian (Red Rider)

 Ian Astbury; (The Cult, The Doors) 

Fab Morvan, cântăreţ american (Milli Vanilli)

Fab Morvan (Milli Vanilli) - Denver PrideFest 2012 (Full Concert HD): 

Natalie Appleton (Natalie Jane Appleton), vocalista canadiana (All Saints)

Anahi, actriță și cântăreață mexicană (RBD)

 Compozitoarea si pianista Hilda Jerea

Carstea Daniela - Zane de roua - Hilda Jerea: 

Frank Sinatra

B.B. King, cântăreț, compozitor și multi-instrumentist de origine afro-americană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Richard Clayderman - Dreams

5 Hours With The Best Baroque Classical Music Ever | Bach Vivaldi Telemann Handel Purcell

Bert Kaempfert - Free and Easy GMB

Anna Moffo One Night of Love

Murray Perahia plays Scarlatti

POEZIE 14 Mai

Dante Alighieri

Biografie Dante Alighieri
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florenţa - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad").

"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorităţii temporale a papei, şi "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - şi "neri" (negrii).

Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".

Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.


Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.

În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În acelaşi timp se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Se afiliază fracţiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" şi "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea "negrilor" preia puterea politică în Florenţa, lui Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".

Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). În 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormîntul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.

Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.

Cu celelalte doamne tu glumind

Cu celelalte doamne tu glumind,
cum de se-ntâmplã nu gândesti, stãpânã,
cã fata mea o alta-n ea îngânã
când frumusetea ta o vãd venind.

Dacã ai sti, n-ar putea Pietate
sã tinã împotrivã-mi încercare,
Amor când lângã tine îmi apare,
mai îndrãznet, mai sigur e în toate,

si îmi rãneste gândurile-n fricã,
acela-i mort, acela-i dat afarã,
doar el spre tine ochii îsi ridicã;

de-aceea un alt chip fac sã-mi aparã,
dar nu fãrã sã-aud atunci preabine
vaietul izgonirilor din mine. 

Oricărui nobil suflet

Oricãrui nobil suflet iubitor
cãruia-i vin cu spusa-mi înainte,
sã-mi zicã de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stãpânul sãu, Amor.

Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i datã stelei lucitoare,
când fãrã veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucã spaima.

Voios pãrea Amor tinând în mânã
inima-mi, iar în brate purta-n pânzã
de-altar, dormind, doamna-mi înfãsuratã.

Si o trezi, din inima-mi ce-ngânã
vãpãi, cu fricã o hrãni, ascunsã;
vãzui cã pleacã-n lacrimi deodatã. 

Plângeţi amanţi, când Zeul chiar a plans

Plângeti, amanti, când Zeul chiar a plâns,
vãzând ce tânguiri îl întâmplarã.
Amor, aude doamne chemând strâns
milã, din ochi dând plângerea afarã.

Josnica moarte, într-o sfântã stare
a aruncat cruda ei stãruintã
si-a prãpãdit chiar lauda-n fiintã,
în nobilã femeie cinstitoare.

Laudã-i da Amor în al sãu cânt:
si l-am vãzut asa-n carne si oase,
deasupra moartei forme gratioase,

în lacrimi, si la cer priviri ducând
spre sufletul trãind acolo blând,
ce doamnã-a fost si chip voios purtase. 

Camil Petrescu

Biografie Camil Petrescu
Camil Petrescu s-a nascut in Bucuresti la 22 aprilie 1894. A urmat cursurile Colegiului \"Sf. Sava\" si ale Liceului \"Gh.Lazar\", apoi Facultatea de Filosofie si Litere. Debuteaza in revista Facla in 1914. Ia parte, in mod direct, la primul razboi mondial. Dupa razboi e, o vreme, profesor si gazetar la Timisoara. In 1921 il aflam la revista Sburatorul, de al carei cenaclu se disociaza in 1933. Este redactor la \"Revista Fundatiilor Regale\", director al Teatrului National din Bucuresti. In 1948 devine membru al Academiei Romane.

Debutul editorial se petrece in 1923 cu volumul Versuri. Ideea. Ciclul mortii. Fondeaza publicatiile Saptamina muncii intelectuale si artistice si Cetatea literara.

Moare la 14 mai 1957.


Intreaga poetica a romanului camil-

petrescian exprima renuntarea 

curajoasa la iluzia cunoasterii 

absolute o omului. 

(N.Manolescu)

Camil Petrescu, personalitate multilaterala, s-a manifestat creator in cele mai variate directii ale culturii. Cu vadite si temeinice aplicatii spre filosofie, formatia spirituala a scriitorului si-a pus amprenta asupra creatiei sale literare.

A fost preocupat constant de teoretizareaactului creator al literaturii in perioada interbelica.

A adus contributii novatoare in poezie, in tehnica romanului si a teatrului romanesc.

Conceptia sa cu privire la literatura este cuprinsa in numeroase articole, studii, dar mai ales in conferinta Noua structura si opera lui Marcel Proust, aparuta in volumul Teze si antiteze. Camil Petrescu fixeaza o estetica moderna romanului romanesc.

Ceea ce da unitate operei lui Camil Petrescu - acest \"trudnic in ale scrisului\", cum se autodefineste - este aspiratia spre autenticitate. Camil Petrescu este unul dintre promotorii innoirii literaturii. Dupa el, literatura unei epoci trebuie sa fie sincrona cu filosofia si cu celelalte domenii ale cunoasterii. Romanele lui Camil Petrescu impun o noua forma epica, neavind propriu-zis un subiect; in timp ce, pina la el, in literatura noastra dominau romanele sociale, monografice, romanul lui se structureaza pe o pasiune sau pe o idee. Romanul lui Camil Petrescu este unul de observatie a vietii interioare, de analiza psihologica, iar creatorul descrie realitatea in masura in care a cunoscut-o prin experienta directa.

Cearta

Miniatură de fildeş mărită,
Şi necăjită,
Tu nu ştii ce să faci,
Supărată pe mine:
Să râzi?
Să plângi?
Dar îţi strălucesc ochii
De parcă-s plini de rouă,
Căci tu le faci pe amândouă
Negrăit de frumos,
Cum cade câte-o rază de lumină
Pe nasul unui copil mânios.
Eu însă citesc mai departe şi tac…

Şi tu plângi tot mai tare,
Că nu vreau să viu să te-mpac.

Dar e destul ca mai târziu
Să zâmbesc
Privind într-altă parte
(Mereu aplecat cu ochii-n carte)
Ca să mă smuceşti furioasă de haină
Şi să râzi plângând acum de ciudă
Că te-am împăcat. 

În prag

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.

În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros «odinioară»
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colţuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt duşumeaua minţii, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea şi iubirea.
Cine să le judece şi să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă şi fragedă,
Tu te profilezi uşoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Şi-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară. 

Versuri pentru ziua de atac

Fii gata, prietene soldat, fii gata.
Curata-ti cu grija arma si lopata
Si pune-ti cruciulita la gât, -
Mâine va fi un atac mare
Si-atât.

De undeva, de departe, ne vor trimite ordine:
Cu ranita si arma în spinare,
Pe drumurile ude de ploaie si-ntuneric
Ne vor purta întreaga noapte
În soapte.
Târziu ne vor opri în fata portii.

În fata portii nevazute-a mortii.

La trei din noapte vom scula din somn
Pe cei ce se lasara istoviti în noroi,
Vom astepta din nou
Noi ordine.
Vom astepta chinuitor
Si-apoi patrunsi de ploaie pâna la vertebre,
Murdari, încatusati, greoi,
În zorii albiciosi si umezi de septembre
Când palele de ceata se rup peste tufisuri
În siruri rare vom urca,
Cu pasi definitivi
Colina, dupa care stam
Si dincolo, deodata -
De nepatruns, patrunzator si gol
Va sta-naintea noastra câmpul de bataie.

Unic, imens si nou
Va sta-naintea noastra câmpul de bataie.

Surprinsi privim o clipa acest tinut funest.
Un semn, un gest…
Si-ncet pornim pe povârnisul gol al mortii
Intram, alunecam pe povârnisul gol si noroios al mortii.

Prietene soldat,
Cu toate ca afara ploua,
Se vor petrece mâine lucruri care-ntrec
Si mintea si puterile noastre.
La un pas de sufletele noastre
Mâine
Se va petrece poate ceva nou.
Nu-ti mai trudi zadarnic mintea,
Prietene soldat.
Mai bine fii gata
Si-atât.
Curata-ti cu grija arma si lopata
Si pune-ti cruciulita la gât.
Fii gat,
Pregateste-ti frumos sufletul.
Omoara în el -de azi- tot trecutul.
Fa din el un trup de mort
Cu piele de ceara si vine albastre.
Ghemuit în cort,
T;i-aprinde iar tigarea.
Cadavre-s de acum nadejdile noastre…
Nu stie nimeni…
Nu banuie nimeni…
O, nimeni nu stie ce va fi.

Dar mâine pe-nserate
Câtiva, acei ce plasa mortii-o vor razbate,
În jurul lor cu sete si groaza vor privi.

Prietene soldat, pâna diseara,
Pâna la noapte, pune flori de sticla rece
Pe tot ce-a fost…

Linistit, linistit, linistit.

Nu mai gândi la ce se va petrece
(Nu are, camarade, nici un rost),
Fii linistit…
Omoara-ti sufletul cu grija, si calm
Ai timp destul.
Asa a fost sa fie,
În zi de toamna burnitoasa, cenusie.

O, înca-o data, ai tot timpul:
Nu te teme.
Diseara ne vor da ceai si pesmeti.
Omoara-ti sufletul de cu vreme
Ca sa poti mânca linistit.
(Ceaiul e bun ca sa nu îngheti.)
Prietene soldat,
Ucide-ti sufletul cu grija:
Restul n-are nici o însemnatate:
De va fi glont, sau colt de schija,
Pâna la tine nimic nu va strabate. 

TEATRU/FILM 14 Mai

Scenariul Camil Petrescu

Suflete tari - teatru Camil Petrescu 

Mitica Popescu - Camil Petrescu: 

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,INTAIA NOAPTE DE RAZBOI 1979 - HIGH QUALITY: 

Umiliti si obiditi - Feodor Mihailovici Dostoievskii

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 14 Mai

Umor în zbor cu Dem Rădulescu, Stela Popescu

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Mai

Dante Alighieri - Citate:

Camil Petrescu - Citate: