MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 16 IUNIE 2019

Bună ziua, prieteni!
Sărbătorim astăzi (+) Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea sau Rusaliile; Duminica a 8-a după Paști cu toate ale praznicului.

ISTORIE PE ZILE 16 Iunie

Evenimente

·         632: Yazdegerd al III-lea  urca la varsta de opt ani pe tronul Imperiului Persan. A fost ultimul shah din dinastia sassanida si a domnit pana la moartea sa, in anul 651.

·         1462: Vlad Țepeș a condus un atac surpriză, de noapte, asupra taberei otomane (nu se cunoaște numele localității unde s-a petrecut lupta), provocând mari pierderi inamicului și o mare debandadă; trupele lui Vlad Țepeș s-au retras apoi la nord de Târgoviște

·         1567: Regina Scoției Mary este închisă în castelul Lochleven. La 24 iulie, a fost forțata de un grup de nobili scotieni să abdice în favoarea fiul ei in vârstă de un an, James. Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie. Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

·         1599: Mihai Viteazul încheie, la Târgoviște, un tratat cu trimișii lui Andrei Bathory, acceptând să fie inclus în pacea cu otomanii, pentru a câștiga timpul necesar în vederea finalizării pregătirilor pentru a neutraliza ostilitățile Porții. Mihai Viteazul (sau Mihai Bravu, n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) boier român, care a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, înainte de a ajunge domnul Țării Românești. Pentru o perioadă (în 1600) conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova (portret de la Praga, din anul 1601).

·         1815: Armata franceză a obținut victoria asupra armatei prusace în Bătălia de la Ligny

·         1815: Armata franceză a obținut victoria tactică asupra armatei anglo-aliate la Bătălia de la Quatre Bras. Bătălia de la Quatre Bras a fost o bătălie purtată pe 16 iunie 1815 între armata anglo-olandeză, condusă de Wellington, și aripa stângă a Armatei Nordului, condusă de Mareșalul Michel Ney. Scopul bătăliei a fost controlul intersecției cruciale a patru drumuri, din dreptul localității belgiene Quatre Bras. Deși, la începutul bătăliei, mareșalul francez se bucura de o superioritate numerică semnificativă, acesta a dat dovadă de o precauție necaracteristică, amânând atacul până după amiază, moment în care ducele de Wellington tocmai primise întăriri. Ney a reușit totuși să cucerească intersecția esențială, dar contraatacul anglo-aliat l-a împins pe pozițiile sale inițiale. Atunci când mareșalul a organizat un nou atac, a găsit poziția neapărată, întrucât Wellington începuse retragerea după ce a aflat de înfrângerea prusacilor la Ligny, înfrângere care punea toată armata anglo-aliată într-o poziție precară, riscând un atac în flanc din partea armatei franceze principale.

·         1835: A fost inaugurata, la Iasi, sub domnia lui Mihail Sturdza si ,prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați români ai vremii.“Academia Mihaileana”  Este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835 – 1847).Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoare a Universității din Iași și a Colegiului Național si a pregatit o intreaga pleiada de intelectuali pe care ii regasim mai tarziu  in randurile pasoptistilor si ai luptatorilor pentru Unire .

·         1862: La Timisoara, s-a incheiat o Conventie telegrafica intre Austria, Imperiul Otoman, Serbia si Romania, prin care erau reglementate operatiile de transmitere si taxare a depeselor intre statele semnatare.

·         1864: Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-și modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor

·         1897: Este semnat tratatul prin care Republica Hawaii este anexată de Statele Unite ale Americii.

·         1903: Fondarea, la Detroit, a Companiei „Ford Motor Company" de către Henry Ford.

·         1913: A fost declanșat cel de-al doilea război balcanic, între foștii aliați (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei și Muntenegrului), cărora li se va alătura România și Turcia (16/29). Cel de-Al Doilea Război Balcanic a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte şi Grecia şi Serbia pe cealaltă. Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913.
Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei. Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război. Începutul celui de-Al Doilea Război Balcanic. Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sîrbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a şi a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea poziţiilor greceşti de la Gevgeli şi Salonic. Bulgarii au fost copleşiţi numeric pe frontul grecesc, şi în curînd luptele uşoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie. Forţele bulgare s-au retras imediat de pe poziţiile lor de la nord de Salonic pe poziţii defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sîrbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eşuat, iar bulgarii au fost opriţi. Bătălia de la Kilkis. Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii şi o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu faţă de trupele bulgare. Dupa o lupta grea, grecii au reusit sa cucereasca la 5 iulie Doiranul, iar împreună cu sîrbii au inaintat pînă la Defileul Kresna. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, şi înaintarea s-a oprit. Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alţi 6 000 au fost luaţi prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit şi ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, şi cel mai mare succes grecesc din ambele războaie. Bregalnica, Kalimantsi şi Defileul Kresna. Pe frontul din Macedonia centrală sîrbii au împins forţele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie - 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către oraşul sîrbesc Pirot (în apropiere de graniţa sîrbo-bulgară), obligînd sîrbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul şi Nišul. Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sîrbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie. După liniştirea situaţiei pe frontul sîrbesc, bulgarii au trimis armata I în ajutorul armatei a II-a care se opunea grecilor în poziţiile defensive excelente de la Defileul Kresna. Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistiţiu, căutînd o victorie decisivă pe cîmpul de luptă. La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingîndu-i pe greci în aval pe văile rîurilor Struma şi Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, şi a cerut sprijinul sîrbilor. Din nefericire pentru el, aceştia nu îi puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obţină un armistiţiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, şi astfel Constantin a fost salvat de la distrugere. Sfîrşitul războiului. În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorinţa guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie, românii au invadat regiunea disputată Dobrogea şi ameninţau Sofia din nord. Pentru a înrăutăţi situaţia, otomanii au profitat pentru a-şi recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc. Armatele otomană şi română nu au pierdut trupe în lupte, deşi au suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră. Un armistiţiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale reglate de tratatele de la Bucureşti şi de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor cîştigate în Primul Război Balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia şi coasta egeeană, cu excepţia portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obţinut Salonic şi împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înţelegere temporară. Zece luni mai tîrziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

·         1921: Constituirea, la Bucureşti, a Societăţii „Orient Radio” (Rador), agenţie telegrafică de presă. Rador era la început o afacere privată (apărută la iniţiativa lui Noti Constantinde, secretar la Legaţia română din Paris, şi Sebastian Şerbescu, avocat), dar statul român a cumpărat, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor agenţiei, în anul 1926, devenind astfel prima agenţie de presă oficială a României; prin Legea din 24.III.1926 aceasta a devenit „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”. După instalarea regimului comunist, prin Decretul nr. 217 din 20.V.1949 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador”; primul director al „Agerpres”: Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. Această agenţie („românească, naţională şi autonomă”) a funcţionat sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română şi era subordonată Ministerului Afacerilor Străine. Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial Agenția Națională de Presă AGERPRES este continuatoarea primei agenții de presă din România. Instituția s-a numit, de-a lungul vremii, Agenția Telegrafică a României sau Agenția Română, Agenția Telegrafică Română „Orient-Radio” – RADOR, Agenția Română de Presă – AGERPRES, Agenția Națională de Presă ROMPRES și, din 2008, Agenția Națională de Presă AGERPRES. Prima agenţie de presă românească a fost înfiinţată la 15/27.III.1889, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp.

·         1924: Henry A. Berliner si tatal sau  Émile  Berliner (inventatorul  gramafonului) fac o demonstratie cu  un elicopter  in fata reprezentantilor Biroului american pentru aeronautica.

·         1940: Al doilea război mondial: Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia

·         1940: Franţa cere armistiţiu. care se încheie la 22 iunie cu Germania şi, la 24 iunie, cu Italia. Guvernul condus de Paul Reynaud a demisionat. Mareşalul Philippe Petain,erou al primului razboi mondial, a preluat conducerea noului guvern francez de la Vichy. Philippe Pétain (Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain) (n. 24 aprilie 1856 – d. 23 iulie 1951) a fost un mareșal al Franței care a ocupat funcția de Șef al Statului în Regimul de la Vichy (Chef de l’État Français) din 1940 până în 1944. Pétain, care în 1940 avea 84 de ani, a fost cel mai în vârstă șef al statului francez din toate timpurile. Erou din primul război mondial, acțiunile sale din timpul celui de-al doilea război mondial l-au adus în fața tribunalului care l-a condamnat la moarte cu anularea drepturilor și onorurilor civice și militare pentru înaltă trădare și colaboraționism cu Germania nazistă. Condamnarea la pedeapsa capitală a fost comutată de Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În zilele noastre, Pétain este considerat un trădător, iar pétainisme este un termen peiorativ folosit pentru definirea unui anumit tip de politică reacționară.

·         1940 – Un guvern comunist  este impus de sovietici  în Lituania

·         1943: Charlie Chaplin se casatoreste pentru a patra oara la varsta de 54 de ani  cu  Oona O’Neill de  18 ani. Cuplul se va instala  in  1952, in Elvetia si va creste 8 copii. Oona  Chaplin (născută O’Neill  la 14 mai 1925- d.27 septembrie 1991) a fost fiica  dramaturgului  Eugene O’Neill laureat al premiului Nobel şi  al scriitoarei  Agnes Boulton.

·         1955: Papa Pius al XII-lea îl excomunică pe presedintele argentinian Juan Perón. A intrat în conflict și cu Biserica Catolică, care a refuzat să o canonizeze pe Evita, sotia sa. Perón a amenințat atunci cu separarea Bisericii de Stat, a pus capăt instrucției religioase în școli și plănuia să legalizeze divorțul și prostituția. În termeni politici, a fost o strategie mai mult decât proastă, având în vedere sentimentele profund religioase ale populației. În iunie 1955, Perón a dat ordin ca doi preoți catolici să fie deportați în Italia, iar Vaticanul a răspuns prin excomunicarea celor responsabili, fără a face publice numele acestora. Mai mulți soldați din marină și aviație au organizat atunci o rebeliune și au bombardat capitala, omorând circa 350 de oameni. Revolta soldaților a reprimată, iar suporterii radicali ai lui Perón au răspuns prin jefuirea și profanarea bisericilor. Șapte biserici au fost incendiate în capitala țării, iar reputația președintelui a avut foarte mult de suferit de pe urma acestor incidente.

·         1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnați la moarte și executați organizatorii revoluției anticomuniste, din 1956, din Ungaria (Imre Nagy, Pal Maleter, Miclos Gimes); au fost reabilitați juridic în iunie 1989, iar la 16 iunie 1989 au avut loc funeraliile naționale ale lui Imre Nagy. Imre Nagy (n. 6 iunie 1896, Kaposvár – d. 16 iunie 1958, Budapesta) a fost un politician comunist, maghiar, cu orientare reformatoare, prim-ministru al Ungariei între 1953-1954 și în octombrie 1956, ocazie cu care a devenit în mod neașteptat unul din eroii revoluției anticomuniste din Ungaria din 1956.

·         1962 - Balerinul rus Rudolf Nureyeff, vedetă a Teatrului Kirov, fuge în Occident.

·         1963: A fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Terescova, prima femeie cosmonaut

·         1964: Au fost grațiați deținuții politici din România

·         1972: Este capturata de poliţie în Langenhagen, Germania federala, Ulrike Meinhof, membra a gruparii teroriste marxiste Factiunea Armata Rosie. Ulrike Meinhof (n. 7 octombrie 1934, Oldenburg, d. 8 mai 1976) teroristă vest-germană (Republica Federală Germania), membră a organizației de extremă stângă Rote Armee Fraktion 

·         1976:  In Soweto, Africa de Sud, au început o serie de proteste, conduse de elevi de liceu și studenți, ca răspuns la introducerea limbii”Afrikaans” ca mediu de instruire în școlile locale. Se estimează că 20.000 de elevi au participat la proteste. Protestatarii s-au adunat pentru a demonstra în mod pașnic. Manifestarea s-a transformat in revolta populara, dupa ce politia a deschis focul spre multime. Mulțimea a devenit agresivă, au început să arunce cu pietre, omorând doi membri ai consiliului de administrație West Rand, au dat foc unui număr de vehicule și clădiri asociate cu Departamentul de Educație Transvaal si ale poliției. Un grup de 30 de elevi s-au adunat în afara Junior Liceul Phefeni cântând tradiționalul imn sotho „Morena Boloka Sechaba Sa Heso ‘. Când poliția a sosit mulțimea a devenit violent, aruncând cu pietre în poliție. Poliția la rândul său, a tras cu gaze lacrimogene în mulțime pentru a le dispersa. Există relatări contradictorii, cine a dat prima comandă pentru a trage. Numărul de protestatari uciși de către poliție este dat de obicei ca 176, dar s-au făcut estimări de până la 700. În amintirea acestor evenimente, 16 iunie este acum sărbătoare publică în Africa de Sud,  „Ziua Tineretului”

·         1977: Leonid Brejnev devine președinte al URSS. Leonid Ilici Brejnev (rusă: Леонид Ильич Брежнев, n. 19 decembrie 1906 – d. 10 noiembrie 1982) conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 până în 1982, în calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și în perioadele 1960 – 1964 și 1977 – 1982, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem (șef al statului). Nascut in Ucraina, in 19 decembrie 1906, intr-o familie de muncitori, Brejnev a condus Uniunea Sovietica intre anii 1964 – 1982, mai intai in calitate de secretar general al Partidului Comunist, apoi de spresedinte al Prezidiului Sovietului Suprem intre anii 1960-1964, apoi intre 1977-1982. A promovat o politica rigida care a avut ca efect stagnarea vietii economice si sociale. De altfel, perioada cat s-a aflat in fruntea URSS a fost cunoscuta ca „epoca stagnarii”, el nereusind sa readuca tara in starea in care se afla pe vremea lui Stalin. A incetat din viata la 10 noiembrie 1982.

·         1983: Iuri Andropov devine președinte al URSS. Iuri Vladimirovici Andropov (n. 2 iunie 1914 (S.N. 15 iunie) — d. 9 februarie 1984) politician sovietic, șef al KGB, secretar general al PCUS din 12 noiembrie 1982 până la moarte, timp de doar șaisprezece luni.

·         1990 - În cadrul unei şedinţe de guvern au fost analizate evenimentele desfăşurate în Bucureşti, la Piaţa Universităţii. În comunicatul care a însoţit şedinţa s-a evocat "scenariul destabilizării de stat", situaţie în care preşedintele şi Guvernul au cerut intervenţia armată şi sprijinul populaţiei.

·         1991: a fost inaugurat al doilea Pod de Flori

·         1993: Inaugurarea primului post privat de televiziune din România - S.O.T.I.

·         1995: Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în gradina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.

·         1995: Ioan Stoica, fostul patron al circuitului de intrajutorare Caritas, a fost condamnat de Tribunalul Judetean Cluj la sase ani inchisoare, pentru infractiunea de gestiune frauduloasa, bancruta frauduloasa, fals intelectual si uz de fals.

·         1997: A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam (Maastricht II), prin care se dorea crearea – prin extinderea UE – a unei Europe unite. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997. A intrat în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui inițial a fost de a asigura capacitatea de acțiune a UE și după extinderea spre est. Reformarea profundă a UE a eșuat însă, făcând necesare alte măsuri (vezi Tratatul de la Nisa și Constituția Europeană).

·         2003: Argentinianul Luis Moreno-Ocampo a depus jurământul, devenind primul Procuror al Curţii Penale Internaţionale (CPI), instanţă care se ocupă de sancţionarea încălcărilor grave ale drepturilor omului in lume.

·         2004: O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de știință „Nature", un articol în care anunța realizarea primei „teleportări"; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.

·         2005: Al IV-lea Congres Internațional de Cardiologie Intervențională. (Târgu Mureș, 16-18)

·         2005: Companiile Electro-Motive Diesel (EMD) și CFR Călători lansează pe piață prima serie de locomotive Diesel electrice clasa 621 modernizate.

·         2005: Premieră națională a unei piese de teatru în limba rromani, „Zurinka", de Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO pentru data de 16 iunie. (Teatrul „Ariel" din Târgu Mureș)

·         2005: Președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu participă la reuniunea Consiliului European de vară. Șeful statului român are o întrevedere cu regele Belgiei, Albert al II-lea. Este prima dată când România și Bulgaria participă, în calitate de observator, la lucrările Consiliului European (Bruxelles, 16-17)

·         2017: Facem cunoștință cu noua generație Volkswagen Polo. Subcompacta din Wolfsburg promite dimensiuni mai mari, un interior cu iz de Golf și motorizări pentru toate gusturile. Cu o istorie care a început acum 42 de ani și cu 14 milioane de exemplare în toată lumea, Volkswagen Polo este unul dintre modelele de succes lansate de germani. Noua generație Polo va fi prezentată în mod oficial pe 16 iunie, iar debutul internațional va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din toamna acestui an. Până în acest moment știm că noua generație Volkswagen Polo va miza pe platforma MQB A0 și va avea dimensiuni exterioare mai mari. Interiorul va fi inspirat de recentul facelift al lui Golf, ceea ce înseamnă că vom vedea același butoane și aceleași scaune. Gama de motorizări va include unitatea de un litru benzină cu 65, 75, 95 și 110 cai putere. Motorul 1.4 TSI va fi înlocuit de un 1.5 care promite 125 și 150 de cai putere. Pentru fanii motorizărilor diesel, Polo va integra agregatul de 1.6 litri care promite 80, 95 sau 110 cai putere.

Nașteri

·         1139: S-a nascut  Împăratul Konoe al Japoniei; (d.22 august  1155). A fost al 76-lea imparat al Japoniei conform ordinii traditionale japoneze de succesiune si  a domnit nominal din data de 5 ianuarie 1142 pana la moartea sa, puterea fiind in fapt exercitata de tatal sau, imparatul retras Toba. Numele sau la nastere era Narihito.

·         1313: Giovanni Boccaccio, scriitor italian (d. 1375). Povestirile sale reunite în Il Decamerone („Decameronul, 1470) au  influențat nu numai  literatura italiana, dar a  creat modelul genului literar al nuvelei si a influentat  creația multor scriitori europeni, exercitand  o deosebită influență asupra operelor scriitorilor  Geoffrey Chaucer (“The Canterbury Tales”, François Rabelais, Miguel de Cervantes, Gotthold Ephraim Lessing. În 1879, compozitorul Franz von Suppé ii dedica opera “Boccaccio”.

·         1583: Axel Oxenstierna, om politic suedez (d. 1654)

·         1612: S-a nascut sultanul otoman  Murad al IV-lea; (d.9 februarie 1640). A fost adus   la putere printr–o conspirație de palat in anul 1623,   succedandu-lpe unchiul sau, Mustafa I. Avea doar 11 ani cand s-a urcat pe tron. Domnia sa a ramas in istorie datorita brutalitatii metodelor pe care le-a aplicat pentru reinstaurarea ordinii in stat. A purtat un razboi greu impotriva Persiei, in timpul caruia a cucerit Azerbaidjanul si a ocupat puternicele cetati Tabriz si Hamadan. In 1638 a ocupat Bagdadul, dupa un asediu la capatul caruia a masacrat garnizoana si populatia orasului. A condus personal invazia Mesopotamiei, fiind de altfel ultimul sultan otoman care a comandat o armata pe campul de batalie. A incheiat inaintea mortii sale, in 1639, un tratat cu Persia la Oasr-i-Chirin, prin care au fost trasate frontierele turco-iraniene, valabile pana in ziua de azi.

·         1613: John Cleveland, poet englez (d. 1658)

·         1723: Adam Smith, economist scoțian (d. 1790). Cartea sa „Avutia natiunilor”, a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și comerțului în Europa.  Această lucrare a ajutat la crearea economiei  ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre cele mai bune argumentări intelectuale pentru comertul liber si capitalism. A introdus în economie conceptul economic si filosofie sociala de „mana invizibila”,o metafora care ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societatii. În cadrul mecanismului pietei, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile.

·         1801: Julius Plücker, matematician, fizician german (d. 1868)
* 1829: Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla^[1] în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași.

S-a născut într-un trib indian care locuiau în zona Râului Curcanului. Numele său (în limba chiricahua însemnând "Cel care cască") i-a fost pus de tată după obiceiul amerindienilor, prin care se puneau nume după anumite trăsături fizice sau de comportament ale copilului respectiv. La opt ani, și-a pierdut ambii părinți, pe când un comerciant alb, însoțit de un vânător de scalpuri, împușcă 400 de amerindieni în timpul unei petreceri.

La 17 ani, se căsătorește cu Alope și au împreună trei copii. La 6 martie 1851, când Geronimo era la vânătoare, o companie de 400 de soldați mexicani din Sonora, conduși de colonelul José María Carrasco, a atacat așezarea de pe Râul Curcanului. Sunt uciși mai mulți indieni, printre care și soția și copiii lui Geronimo. Acest masacru contra unor persoane fără apărare stârnește ura lui Geronimo împotriva mexicanilor și din acel moment, acesta nu își dorește decât răzbunarea lor. Se spune că de aici provine și numele sub care este cunoscut viteazul indian: este vorba de sfântul Ieronim (în engleză "Geronimo") invocat de mexicanii îngroziți de atacurile nemiloase ale indigenilor chiar în ziua când se sărbătorea acel sfânt.

Deși a înțeles că nu mai poate recupera pământurile răpite de coloniștii mexicani și americani, Geronimo și-a continua lupta pentru tot restul vieții. A rămas în istorie Masacrul de la Casa Grande, celebru prin tactica perfidă a mexicanilor care au simulat că încheie armistițiu, le-au oferit indienilor rachiu de agave și apoi i-au ucis. Geronimo s-a retras într-o peșteră și nu a putut fi găsit. Mai multe trupe americane au fost mobilizate în căutarea sa. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor.

A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări.

În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.

Geronimo

·         1857:  Arthur Arz von Straussenburg, general-colonel, ultimul șef al Marelui Stat Major al armatei austro-ungare (d. 1935)

·         1858: Gustav al V-lea (Oscar Gustav Adolf) (16 iunie 1858 – 29 octombrie1950) a fost rege al Suediei din 1907 până la moartea sa. A fost fiul cel mare al regelui Oscar al II-lea al Suediei și al reginei Sofia de Nassau.

Gustaf al V-lea s-a născut la la Palatul Drottningholm din Ekerö ca fiu al Prințului Oscar și a Prințesei Sofia. La naștere Gustaf a fost creat Duce de Värmland. După ascensiunea tatălui său la tron în 1872, Gustaf a devenit prinț moștenitor al Suediei și Norvegiei.

Prințul moștenitor Gustav și prințesa Victoria în 1880.

La 8 decembrie 1907 i-a succedat tatălui său la tronul Suediei, care fusese separat de tronul Norvegiei cu doi ani mai devreme. S-a căsătorit la Karlsruhe, în Germania, cu Prințesa Victoria de Baden la 20 septembrie 1881. Soția sa era nepoata Sofiei a Suediei.

Gustav al V-lea a fost ultimul rege al Suediei care a intervenit direct în politica țării. Era un om conservator care nu a aprobat curentul democratic și drepturile muncitorilor. Gustav al V-lea a fost de asemenea ultimul rege suedez care a fost Comandantul Suprem al Forțelor Armate Suedeze (între 1907 și 1939). S-a considerat că avea simpatii germane în timpul Primului Război Mondial.

Gustav al V-lea era un pasionat jucător de tenis de câmp, participând la meciuri sub pseudonimul de Mr G. Ca jucător și promotor al acestui sport, a fost ales în 1980 în „International Tennis Hall of Fame”. Regele a învățat tenis în timpul unei vizite în Anglia în 1876 iar la întoarcerea în țară a fondat primul club de tenis din Suedia. În timpul domniei sale, Gustav a fost văzut deseori jucând tenis pe Riviera. În timpul unei vizite la Berlin, Gustav a mers la întâlnirea cu Hitler direct după un meci de tenis cu evreul Daniel Prenn^[1]

Regele Gustav al V-lea a murit la Stockholm în 1950.

Gustaf al V-lea

·         1872: (16/28 iunie) S-a născut Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938; (m. 1959).

·         1875: Fredrik Ljungström, inginer, constructor și industriaș suedez (d. 1964)

·         1884: Nicolae Dăscălescu, general român (d. 1969)

·         1890: Nae Ionescu, logician, filosof și publicist român (d. 1940). Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. A fost unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

·         1890: S-a nascut Stan Laurel, pe numele real Arthur Stanley Jefferson, celebru actor comic, jumatatea cuplului „Stan si Bran”. S-a nascut in Anglia, iar pasiunea pentru teatru si film a mostenit-o de la tatal sau, si el actor. A debutat la varsta de 16 ani, apoi s-a laturat trupei de vodevil a lui Fred Karno, calatorind cu aceasta in Statele Unite intre 1910 si 1913. In aceasta perioada a avut ocazia sa il cunoasca pe Charles Chaplin, pe care a si inceput sa il imite. S-a intors acasa, pentru ca in 1917 sa ajunga din nou in SUA, fiind distribuit intr-o comedie cinematografica de succes. Incurajat, Stan a continuat sa regizeze mai multe filme de scurt metraj, iar apoi sa treaca la pelicule mai importante. L-a intalnit cu aceasta ocazie pe cel care avea sa ii devina partener, Oliver Hardy, insa cei doi au facut echipa abia mai tarziu. In 1927, cuplul Stan si Bran si-a facut un debut fulminant, in urmatorii 20 de ani fiind nedespartiti pe marile ecrane. Ei au incetat sa mai apara in filme in 1950, dar au continuat sa joace in diverse spectacole organizate pe teritoriul Angliei. Stan Laurel a fost recompensat in 1960 cu un premiu Oscar pentru intreaga cariera, juriul recunoscandu-i creativitatea in materie de comedie. Actorul a incetat din viata la 23 februarie 1965, in urma unui infarct. 
* 1891: Vladimir Aleksandrovici Albițki (în rusă Владимир Александрович Альбицкий) (n. 16 iunie 1891 - d. 15 iunie 1952) a fost un astronomsovietic/rus originar din Chișinău.

·         1897: Georg Wittig, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

·         1902 - S-a născut geneticiana Barbara McClintock, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină, în anul 1983 (m. septembrie 1992)

·         1913: Ion Banu, filosof român, membru al Academiei Române (d. 1993).
* 1915: John Wilder Tukey (n. 16 iunie 1915 - d. 26 iulie 2000) a fost un statistician american cunoscut mai ales pentru introducerea noțiunii de bit în informatică și pentru crearea diagramelor stem and leaves din statistică.
Născut în New Bedford, Massachusetts, Tukey a obținut un grad de Bachelor of Science în 1936 și un grad de Master of Science în chimie în 1937 de la Brown University înainte de a se muta la Princeton Universitypentru a studia pentru doctoratul său în matematică. În timpul celui de-al doilea război mondial, Tukey a lucrat la Oficiul de control al incendiilor, colaborînd cu Samuel Wilks și William Cochran. După război, s-a reîntors al Princeton, lucrînd atît la Universitatea Princeton cît și la AT&T Bell Laboratories.
* 1924: Idries Shah (Sayed Idries el-Hashimi, în persană: سيد إدريس هاشمي, urdu: ادریس شاه, hindi: इदरीस शाह, arabă: سيد إدريس هاشمي , pseudonim Arkon Daraul; n. 16 iunie 1924 - d. 23 noiembrie 1996) a fost un scriitor și maestru în tradiția sufi, autor a numeroase cărți, tratate, articole, eseuri pe diverse teme, de la psihologie și spiritualitate până la jurnale de calatorie și studii culturale.

Născut în India, dintr-o familie de nobili afgani, Shah a copilărit în Anglia. Scrierile sale timpurii tratează subiecte de magie și practica vrăjitoriei. În 1960 fondează Editura Octagon Press, sub numele căreia publică atât traduceri după clasicii sufismului, cât și scrieri proprii. Opera seminală The Sufis, publicată în 1964, a fost apreciată la scară internațională. În 1965, Shah fondează Institutul de Cercetări Culturale din Londra, dedicat studiilor culturale și de comportament uman. O organizație similară există în SUA, Institutul de Cercetare a Cunoașterii Umane din SUA, sub conducerea lui Robert Ornstein^⁠(en), profesor la Universitatea Stanford, numit de Shah reprezentantul său pe continentul american.

În scrierile sale, Idries Shah prezintă sufismul ca pe o formă universală de înțelepciune care precede islamul. Accentuând faptul că sufismul nu este static ci trebuie în permanență adaptat la timpul prezent, la oameni și la locuri, el și-a plasat învățăturile în cadrul sistemului psihologic occidental. Shah a folosit în lucrările sale parabole și povești cu tâlc din folclor, texte care au multiple niveluri de semnificație, create cu scopul de a îndemnna cititorul la reflecție și introspecție. Probabil este cel mai bine cunoscut pentru culegerile de povești umoristice cu Mulla Nasrudin(Nastratin Hogea).

Shah a fost uneori criticat de orientaliști, care i-au pus sub semnul întrebării autoritatea și pregătirea. Rolul său în controversa creată în jurul noii traduceri a Rubaiyat-ului lui Omar Khayyam - publicată de către prietenul său, Robert Graves, și de fratele mai în vârstă Omar Ali-Shah - a fost intens dezbătut. În același timp el s-a bucurat de aprecierea și sprijinul unor scriitori cu autoritate, dintre care cea mai cunoscută este scriitoarea Doris Lessing. Idries Shah a ajuns să fie recunoscut ca purtător de cuvânt al sufismului în occident și a ținut prelegeri la numeroase universități occidentale în calitate de profesor-invitat. Lucrările sale au avut un rol important în prezentarea sufismului ca o formă de înțelepciune spirituală cu caracter secular și independent

Shah s-a căsătorit cu Cynthia (Kashfi) Kabraji în 1958; au avut o fiică, Saira, în 1964 urmată de gemeni – fiul, Tahir^⁠(en) și fiica, Safia^⁠(en) - în 1966

Idries Shah a murit la Londra pe 23 noiembrie 1996 la vârsta de 72 de ani. Conform necrologului său din The Daily Telegraph, Idries Shah era un colaborator al mujahedinilor în cadrul războiului sovietic din Afghanistan, director de cercetare la Institutul perntru cercetare culturală și guvernator al Royal Humane Society precum și al Royal Hospital and Home for Incurables.^[35] A fost, de asemenea, membru al Atheneum Club.^[6] La momentul respectiv cărțile lui Shah atinseseră vânzări de peste 15 milione de exemplare la nivel internațional, fiind traduse în circa o duzină de limbi^[7] cu recensii în numeroase jurnale și ziare

Idries Shah ادریس شاه इदरीस शाह

·         1925: Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925,^[2] Cofa, Chelmenți, Ucraina – d. 4 martie 1977,^[2] București, RS România) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă, asociat și cu mișcarea suprarealistă din România. Este tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.

A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc.

A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.

A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.

A murit in cutremurul din 4 martie 1977.

Volume de poezii:

• Copiii din valea Arieșului, 1951
• Cântece de zi și noapte, 1954
• Două poeme, 1956
• Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967
• Dincolo de iarnă, 1957
• Imn către zorii de zi, 1962
• Fiul risipitor, 1964
• Cadavre în vid, 1969
• Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum

Proză:

• Echinoxul nebunilor și alte povestiri antologie de povestiri, 1967
• Biserica neagră, roman, în Scrieri, vol. II, ediție postumă, 1990

Eseuri - publicistică:

• Colocviu critic, 1957
• Meridiane. Pagini despre literatura universală contemporană, 1965, ed. a II-a, 1969
• Remember, vol. I-II, 1968
• Botticelli, Editura Meridiane, 1976
• Botiicelli ca ilustrator al lui Dante, 1978, Editura Meridiane.

Anatol Baconsky

·         1928: Sergiu Comissiona, dirijor român de etnie evreiască stabilit în S.U.A. (d. 2005)
* 1929: Sheikh Sabah IV Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah (صباح الأحمد الجابر الصباح Ṣabāḥ al-ʼAḥmad al-Jābir aṣ-Ṣabāḥ; sau Sabah al Ahmad al-Djaber as-Sabah, n. 16 iunie 1929) este Emirul Kuweitului. Sheikh Sabah a depus jurământul la 29 ianuarie 2006 după confirmarea de către Adunarea Națională a Kuweitului. Este al patrulea fiu al Emirului Ahmad Al-Jaber Al-Sabah. A introdus mai multe proiecte noi pentru creșterea industriei turismului. De asemenea, este un avocat al drepturilor femeilor în Orientul Mijlociu.

Emirul Sabah al IV-lea s-a născut la Kuweit în 1929. El a învățat în a doua jumătate a anilor 1930 la Școala Al Mubarakiya și și-a completat învățătura cu profesori particulari. El este frate vitreg al fostului emir Sheikh Djaber al III-lea al Ahmad al Djaber, care l-a numit prim ministru in iulie 2003, înlocuindu-l pe prințul moștenitor la acea dată, Sheikh Saad Al Abdullah Al Salim As Sabah. Înainte de aceasta, el a îndeplinit vreme de 40 ani, între anii 1963-2003 funcția de ministru de externe al Kuweitului.

Emirul Sabah al IV-lea este văduv. Sotia sa, Sheikha Fituh, a murit înainte de invazia irakiană din august 1990. El are doi fii - Sheikh Nasser, ministru pentru Divanul Emiratului și Sheikh Hamed. Alți doi copii ai săi au decedat. Fiica sa, Sheikha Salwa, a murit de cancer de sân în iulie 2002. În amintirea ei, emirul și-a numit palatul Dar Salwa, adică Casa Salwei. Un al treilea fiu, Sheikh Ahmed, a murit într un accident de automobil în 1969.

Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah صباح الأحمد الجابر الصباح

·         1930: Ion Siminie, actor român

·         1931: Alexandru Vulpe, istoric și arheolog român, membru corespondent (1996) al Academiei Române

·         1937: Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937 în Brooklyn, New York City – d. 17 ianuarie 2010 în Londra) a fost un scriitor american. A fost fiu de rabin. A scris printre altele romanul de succes Love Story, o dramă romantică adaptată după scenariul filmului omonim, scris tot de el.

Erich Segal

·         1937: Simeon al II-lea al Bulgariei de Casa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 16 iunie 1937, Sofia), a fost între 1943 - 1946 rege al Bulgariei, iar între 2001 - 2005 prim-ministru al Bulgariei. Este cunoscut și sub numele de Simion de Saxa-Coburg și Gotha sau în bulgară ca Симеон Борисов Сакскобургготски, Simeon Borisov Sakskoburggoțki.
Simeon a fost botezat cu apă adusă de la râul Iordan și a zburat înapoi în Bulgaria cu un avion militar. A devenit țar în 1943, după moartea neașteptată a tatălui său, țarul Boris al III-lea. Deoarece era minor unchiul său Prințul Kiril al Bulgariei a fost numit regent. În 1944, Kiril și majoritatea membrilor guvernului au fost uciși într-o lovitură de stat organizată de sovietici, dar lui Simeon i s-a permis rămânerea pe tron. Abia în 1946 un referendum popular a ales abolirea monarhiei, dar familia regală a preferat să fugă din țară pentru a evita eventualitatea abdicării forțate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon.

Întrega familie a fugit în Egipt, iar apoi s-au stabilit la Madrid. În Spania, Simeon a studiat dreptul și administrarea afacerilor, și a devenit un întreprinzător de mare succes.

În 2001 Simeon s-a întors în Bulgaria și a devenit liderul noului Partid format Mișcarea națională pentru Simeon al II lea. În timpul alegerilor NMS a câștigat 119 din cele 240 de locuri ale Parlamentului și Simeon a devenit prim ministru.

A rămas destul de rezervat în privința restaurării monarhiei în Bulgaria declarând că poporul ar trebui să decidă asta. Oricum deoarece nu a abdicat în mod formal niciodată, și-a păstrat dreptul de a purta titlul regal la care nu a renunțat nici în prezent.

Simeon al II-lea al Bulgariei

·         1940 - S-a născut Lamont Dozier, compozitor şi cântăreţ american (Holland/ Dozier/ Holland).

·         1940: Melania Elena Ursu (n. 16 iunie 1940, Sibiu^[2] – d. 12 ianuarie 2016, Cluj-Napoca^[3]) a fost o actriță română.

A absolvit IATC I.L. Caragiale" București, promoția 1961, în clasa prof. univ. Moni Ghelerter^[4].

Între 1977 și 1979 a jucat la teatrul din Târgu-Mureș

În perioada 1968-1970 a fost profesor de actorie la Liceul de coregrafie Cluj, apoi în 1976-1978 a fost profesor asociat la catedra de arta actorului - Institutul de teatru Tg.Mureș. A continuat în perioada 1988-1991 ca profesor asociat la cursurile de actorie, mișcare scenică, machiaj, Secția canto la Conservatorul "Gh. Dima"^[4].

Melania Ursu a fost actriță a Teatrului Național din Cluj și cadru didactic la secția de actorie a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică "Octavian Stroia"^[6], A predat cursuri de actorie și la Facultatea de Teatru și Televiziune a universității clujene

Filmografie: 

• Misterul lui Herodot (1976)
• Mere roșii (1976)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Vis de ianuarie (1979)
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Munții în flăcări (1980) - Pelaghia Roșu
• Dragostea mea călătoare (1980)
• Pădureanca (1986)
• Flăcări pe comori (1987)
• Meditație lacustră (1995)
• Feedback (2006)
• Caravana cinematografică (2009)

Teatru:

• Tudor Mușatescu - Geamandura ca Luna
• Henrik Ibsen - Constructorul Solness - Kaja Fosli^[7]
• Ifigenia în Aulis de Euripide - Corifeea
• "Un vis în noaptea miezului de vară" după Shakespeare, de Vlad Mugur
• "Vara imposibilei iubiri" de Dumitru Radu Popescu
• "Rochia" de Dumitru Radu Popescu
• "O femeie fără importanță" de Oscar Wilde
• "Evantaiul doamnei Windermere" de Oscar Wilde
• "Avram Iancu" de Alexandru Voitin

* 1940: Eugen Patachi (n. 16 iunie 1940, Alba Iulia - d. 22 august 2008, la Cluj-Napoca) a fost un pictor român, reprezentant al curentului realist.

Între anii 1962-1968 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice "Ion Andreescu"din Cluj-Napoca, unde i-a avut ca profesori și pe Petre Abrudan și Aurel Ciupe.^[1]

Din 1968 a lucrat ca profesor de liceu și apoi ca profesor de pictură la Liceul de Arte Plastice „Romul Ladea” – Cluj-Napoca, de unde s-a pensionat ca director în 2000.^[2]

În iunie 2009, la Muzeul Național de Artă din Cluj a fost deschisă o expoziție retrospectivă de pictură dedicată artistului clujean Eugen Patachi, cuprinzând lucrări reprezentative pentru opera plasticianului

Eugen PatachE

* 1940: Cécile Morrisson (16 iunie 1940, Dinan, Côtes-d'Armor, Bretagne, Franța) este o cercetătoare a istoriei și numismată franceză. Director de cercetări emerit la CNRS, ea s-a specializat în studiul Imperiului Bizantin.

Cécile Morrisson s-a născut la 16 iunie 1940 la Dinan, Franța.^[1] A studiat la École normale supérieure din Paris, unde și-a obținut doctoratul în istorie.^[2]

Ea a fost

„directoarea departamentului Monede, medalii și arta Antichității de la BnF.^[3]”

Este director de cercetări emerit la CNRS și Advisor for Byzantine numismatics la Dumbarton Oaks, Washington. Este membră a Académie des inscriptions et belles-lettres de la 11 decembrie 2015.

·         1942 - S-a născut Edward Levert, vocalist american (Triumphs, Mascots, O'Jays).
* 1943: Dagmar Lassander, pe numele real Dagmar Regine Hader, (n. 16 iunie 1943, Praga, Protectoratul Boemiei și Moraviei^[3]) este o actriță germană.
Fiica unui francez și a unei femei germano-chiliană, a început să lucreze ca designer de costume, colaborând, printre altele, la Opera din Berlin. După ce a luat lecții de actorie de la Claus Holm, a obținut primul său rol în 1966 într-un film regizat de Will Tremper. Frumoasa actriță a fost distribuită apoi în roluri de femei seducătoare, iar din 1969 a început să devină cunoscută în cinematografia internațională, fiind solicitată să apară în special în filme italiene. În anii 1970 și 1980 a jucat într-un număr mare de filme erotice, polițiste și de groază, apărând, de asemenea, în Piedone africanul alături de Bud Spencer. Vocea ei a fost aproape întotdeauna dublată, putând fi ascultată totuși în filmul W la foca și în serialele de televiziune I ragazzi della 3ª C și I ragazzi del muretto.

Dagmar Lassander

·         1945 - S-a născut Peter Hoorebeke, baterist şi vocalist american (Rare Earth).

·         1946: Cornel Penu (n. 16 iunie 1946, Galați) este un fost handbalist român, dublu campion mondial în 1970 și 1974. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976și cu bronz olimpic la München 1972. Este considerat cel mai mare portar al României

·         1946 - S-a născut Ian Matthews (Ian Matthew McDonald), vocalist şi compozitor britanic (Pyramid, Fairport Convention, Matthew's Southern Comfort).

·         1947: Ștefan Agopian (n. 16 iunie 1947, București) este un prozator și un publicist român contemporan, de origine armeană.

Scriitorul Ștefan Agopian este fiul lui Ștefan (Arșag) Agopian și al Mariei, născută Sacoșan. Bunicii materni, Ana Damian (n. 2 februarie 1921) și Sebastian Sacoșan, erau la origine bănățeni care s-au mutat la Craiovaîn anul 1918. Aici aveau o casă cu o mică prăvălie pe Calea Severinului. Bunicii paterni erau Sarchis Agopian (născut la Jurilovca în 1905) și Virginia, mici negustori armeni care aveau o băcănie în satul Luncavița. În anul 1911, din cauză că micul magazin din Luncavița a dat faliment, pleacă în Anglia căutând un trai mai bun. Se întoarce în anul 1913 și își mută familia ce avea în componență trei fete și doi băieți la București pe strada "10 Mese" într-o casă care există și astăzi. După moartea lui Sarchis Agopian, familia se mută pe strada Călușei în atenansele avocatului Gioroceanu. Starea financiară precară a familiei îl determină pe Ștefan Arșag să se angajeze ca ucenic la un atelier de cizmărie. În data de 16 iunie 1947 se naște scriitorul Ștefan Agopian care a fost botezat sub numele de Gheorghe, tatăl său declarându-l în acte, oficial ca Ștefan. În familie se mai naște o fată, pe numele de Virginia pe 9 mai 1951. Până în 1951, Ștefan va fi crescut fie de bunica sa maternă din Craiova, fie de surorile tatălui său.

Primele șapte clase, Ștefan Agopian le face la Școala generală nr.50 în perioada 1954 - 1961, școală care se afla la intersecția străzilor Aliman și Ion Maiorescu. Începând din anul 1961 urmează cursurile Liceului „Iulia Hașdeu” din București unde obține rezultate mediocre, excepție făcând pasiunea sa pentru chimie, unde excelează. Pe băncile liceului începe să scrie poezie și obține premiul I la un concurs de poezie școlar. După bacalaureat, accesează, în 1965, cursurile Facultății de Chimie a Universității din București. Debutează în acest an cu cinci poezii în „Povestea vorbei”, supliment al Revistei Ramuri condusă de Miron Radu Paraschivescu. În perioada 1965 - 1968 scrie foarte mult proză scurtă, teatru și poezie și ca urmare este exmatriculat de la Universitate pe motiv de absenteism. În acești ani o cunoaște pe viitoarea sa soție Cristina Mamali.

Urmează o perioadă 1970 - 1973 mai grea, perioadă în care nu-și găsește loc de muncă și este întreținut de către tatăl său, dă meditații și scrie volumul de proză scurtă „În după amiaza aceea” pe care-l depune spre publicare la Editura Cartea Românească, dar pe care-l retrage din cauza apariției „Tezelor din iulie” ale lui Nicolae Ceaușescu. În această perioadă îi cunoaște pe poeții Valeriu Pantazi și Iolanda Malamen prin intermediul cărora intră în boema bucureșteană. Leagă cu această ocazie o strânsă prietenie cu Valeriu Pantazi care, așa cum declară el însuși, i-a schimbat viața.^[2]

Printr-o relație de familie îl cunoaște pe Alexandru Paleologu, care în acel moment îndeplinea funcția de redactor la Editura Cartea Românească, și care-l sfătuiește să scrie un roman. În 1971 termină romanul „Ziua mâniei” și Paleologu îi promite că-l va publica. În anul 1973 se angajează la "Institutul de studii și proiectări pentru îmbunătățiri funciare" (ISPIF) în funcția de desenator tehnic, de fapt el îndeplinind funcția de dispecer într-un atelier de proiectare. Urmează anul 1974, an marcat de căsătoria sa cu psihologul Cristina Mamali și de noua sa pasiune de numismat. În acest an abandonează romanul început în anul 1972, „Tache de catifea”, începe „Manualul întâmplărilor” pe care-l abandonează după prima povestire. La Cercul de numismatică al Casei Armatei îl cunoaște în anul 1977 pe Nichita Stănescu care-l încurajează în continuarea „Manualului întâmplărilor” și cu ajutorul lui Valeriu Pantazi care-l cunoștea pe scriitorul Mircea Ciobanu îl determină pe acesta din urmă să citească romanul „Ziua mâniei” și să-l publice la Editura Cartea Românească în 1979.

Publică „Tache de catifea” în 1981, romanul „Tobbit” în 1983, „Manualul întâmplărilor” în 1984 pentru care ia Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor.

Ștefan Agopian are doi copii Ioan Agopian (n. 1979) și Ana Agopian (n. 26 septembrie 1983).

Volume publicate:

• Ziua mîniei, Editura Cartea Românească, 1979
• Tache de catifea, roman, Editura Cartea Românească, 1981
• Tobit, roman, Editura Eminescu, 1983, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București
• Manualul întâmplărilor, povestiri, Editura Cartea Românească, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Manualul întîmplărilor, 1984, traducere în italiană, Almanacco degli accidenti, 2012, Felici Editore
• Sara, roman, Editura Eminescu, 1987, Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai bună scriere beletristică a anului
• Însemnări din Sodoma, povestiri, 1993^[7]
• Republica pe eșafod, teatru, 2000, Premiul Asociației Scriitorilor din București, 2000
• Fric, roman, Editura Polirom, 2003, carte distinsă cu premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internațional de Carte Bookarest 2004 și premiată de revista Cuvântul la categoria Superlativele anului 2003
• Tache de catifea, reeditare la Editura Polirom, 2004, roman distins cu premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București
• Tobit (ediția a II-a, revăzută), Editura Polirom, 2005
• Sara (ediția a III-a, revăzută), Editura Polirom, 2006

Ștefan Agopian

* 1951: Roberto Durán Samaniego (n. 16 iunie 1951) este un fost boxer profesionist panamez care a luptat într-e 1968 și 2001
* 1952: Eugen Mihăescu (n. 16 iunie 1952, Șoldănești, Botoșani) este un sociolog, jurnalist, scriitor și editor român.

Studiază la Liceul „Mihai Eminescu” din Botoșani, după care urmează cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București, obținând licența în Sociologie, 1976.^[1] Absolvă facultatea cu o lucrare despre receptarea presei scrise. Debutează în publicistică la revista Viața studențească. Debutul literar este girat de scriitorul Mircea Sântimbreanu. Încă din studenție este un apropiat al revistelor Amfiteatru, Luceafărul și România literară. Preocupat de universul țărănesc, se consideră un continuator al tradițiilor literare românești în acest domeniu. Timp de mai mulți ani lucrează ca sociolog de întreprindere. S-a afirmat și ca un inspirat jurnalist de turism și a fost, mai mulți ani, membru al „Federației Internaționale a Tinerilor Jurnaliști de Turism”, cu sediul la Bruxelles. A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii spectacolelor intitulate „Serbările Scânteii Tineretului”. În anii '80 este redactor al ziarului Scînteia tineretului, organizator al serbărilor „Scînteia tineretului”, conducător al taberelor și turneelor cenaclului Suplimentului Literar-Artistic al Scînteii tineretului. Membru al conducerii Suplimentului Literar-Artistic al Scînteii tineretului, al revistei Flacăra și al ziarului „Dreptatea”. Ca jurnalist la Dreptatea a scris zilnic despre fenomenul Piața Universității. Este unul din fondatorii ziarului Tineretul liber, al agenției de presă A. M. Press,^[2][3] al editurii Călin,^[4] precum și al al revistei Școli și examene.

Din anul 1993 își desfășoară activitatea ca editor și manager de editură.

Proza lui Eugen Mihăescu, inspirată din noua viață a satului, se dovedește receptivă la soluționarea problemelor de ordin sociologic, iar romanul Țăranii de platină poate fi considerat una dintre cele mai interesante cărți, pe această temă, mai ales prin faptul că materia văzută realist își află rezolvarea în consonanță cu necesitățile unei construcții estetice.^[5]

Cărțile sale au atras atenția unor personalități ale culturii române, printre acestea numărându-se: Valeriu Râpeanu,^[6] Dinu Săraru, Mircea Sântimbreanu, Sânziana Pop, Nicolae Velea, Laurențiu Ulici, Lucian Avramescu, Mircea Florin Șandru, George Pruteanu.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România

Debutează în literatură în anul 1977, cu volumul de proză scurtă „Noaptea după ploaie”.^[10] Publica romanele „Țăranii de platină” (1984), „Trei zile uimitoare” (1987)^[11], „Și câinele râde” (1990)^[12] - roman cuprinzător în care se încearcă, utilizându-se tetehnici literare moderne, o altfel de investigație în lumea țărănească unde disoluția pare a fi, pe moment, completă. De asemenea, Eugen Mihăescu este autorul a două cărți de publicistică „Între solstiții și echinocții” (1981) și „Numele tău, Ioane” (1985). După 1990 publică mai multe cărți în editura proprie, dar nu neaparat cu pretenții literare, ci mai degrabă documentaristice: Codul bunelor maniere, Marele zodiac al iubirii, Carte românească de vise, Enciclopedia sfaturilor utile, Afrodiziace naturiste.

·         1952: Aleksandr Zaițev, patinator rus

·         1952 - S-a născut Gino Vannelli, cântăreţ şi compozitor canadian.

·         1953 - S-a născut Malcolm Paul Mortimer, baterist britanic (Gentle Giant, G.T. Moore & The Reggae Guitars, Jona Lewie).

·         1953 - S-a născut Ian Mosley, baterist britanic (Curved Air, Steve Hackett, Marillion).

·         1954: Marian Constandache, scriitor roman
* 1954: Nicolae Vasile (n. 16 iunie 1954, Ludești, jud. Dâmbovița) este un inginer, cercetător^[1], inventator^[2], profesor universitar, prozator, poet^[3]din România. Este membru al Academiei de Științe Tehnice din România
1978-Institutul Politehnic București,Facultatea de Electrotehnică; 1985-Doctorat în mașini electrice, la Institutul Politehnic București, conducător stiințific Prof.dr.ing. Alexandru Fransua; 2009-Doctor honoris causa al Universitații Valahia din Târgoviște.
A publicat peste 30 de carți și peste 200 de lucrări în reviste de specialitate și manifestări științifice dintre care: Mașini electrice speciale.Motorul sincron cu reluctanță variabilă,Litografia IPB,București,1979; Motoare sincrone cu magneți permanenți și reluctanță variabilă, Editura Tehnică, București, 1983; Topics in boundary element research. Applications in the analysis and design of electrical machines, Springer Verlag, 1990 (Editor C. A. Brebbia); Motoare sincrone fără perii, Editura Tehnică, București, 1990; The ripple forces in the permanent magnet synchronous linear motors,ITIA,Milano,1996; Conversia electromecanică a energiei, Editura Tehnică,București,1999; Servomotoare electrice,Vol.I și II, Editura ELECTRA, București, 2003; Surse regenerabile de energie, CHIMINFORM DATA, București, 2004; The magnetic field and steady state of flux barrier reluctance synchronous motors,Rev.Roum. Sci.Techn.Bucarest,Nr.3,Vol.24,1979; Magnetic field and parameters computation in disk brushless servomotors using the 3-D boundary element method, Boundary Element Technology Conference, MIT Cambridge, USA, June, 1986; Calculation of the magnetic field and parameters of the synchronous motors with ceramic permanent magnets using the boundary element method,Engineering Analysis,No.3,1987,Southampton,U.K.; Energia-Probleme actuale, Editura Electra, București, 2007; Ingineria Electrică-Probleme actuale, Editura Electra, București, 2010; Ingineria Electrică-Probleme de piață, Editura Electra, București, 2011; Epistemologie-Perspectiva interdisciplinară, Editura BIBLIOTHECA, Târgoviște, 2011.(împreună cu Maria Niculescu)
A înregistrat 26 brevete dintre care 1 în Germania restul în România dintre care: Patent DD-259724-A5,1988. Synchronmachine mit Dauermagneten; Brevet nr. 99782. Motor cu magneți permanenți cilindrici ecranat; Brevet nr. 104836. Motor sincron cu magneți permanenți; Brevet nr. 109407. Motor fără perii cu intrefier axial și rotor disc; Brevet nr. 112324. Procedeu de realizare a mașinilor electrice; Brevet nr. 110104. Metoda pentru pornirea motoarelor sincrone cu magneți permanenți; Brevet nr. 103276. Ansamblu de bobine de reactanță toroidale; Brevet nr. 103275. Circuit magnetic cu miez din fier.

·         1958 - S-a născut Sanda Naforniţă, pictoriţă.
* 1959: Warrior (n. James Brian Hellwig, 16 iunie 1959, Crawfordsville, Indiana- d. 8 aprilie 2014, Scottsdale, Arizona) a fost un wrestler american, cunoscut sub numele de ring de The Ultimate Warrior, unul din cele mai controversate personaje din istoria wrestlingului.

În anul 1993, Hellwig și-a schimbat legal numele în Warrior.

Warrior a murit pe 8 aprilie 2014 la Scottsdale, Arizona în urma unui infarct, la trei zile după ce fusese introdus în WWE Hall of Fame.

* 1961: Petru Iosub (n. 16 iunie 1961, Fălticeni, judetul Suceava) este un fost canotor român, laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1984 de la Los Angeles.
·         1961: Rui Barreira Zink, scriitor portughez

·         1962: Bogdan A. Tofan, arhitect roman
* 1962: Arnold Vosloo (n. 16 iunie 1962) este un actor sud-african, cel mai cunoscut pentru rolul Imhotep din Mumia (1999) și continuarea sa din 2001 Mumia revine, dar și pentru rolul Darkman din continuările Omul întunericului II: Întoarcerea lui Durant (1994) și Omul întunericului III(1996). Este cunoscut și pentru rolul său mai recent, cel al mercenarului sud-african numit Colonel Coetzee (bazat vag pe Eeben Barlow) din filmul Diamantul sângeriu. Alte roluri notabile: teroristul din Orientul Mijlociu numit Habib Marwan din serialul TV 24 și Zartan din filmul G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei și continuarea sa din 2013, G.I. Joe: Represalii 

Arnold Vosloo

* 1967: Jürgen Norbert Klopp (n. 16 iunie 1967,Stuttgart, Germania^[4]) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist german. În anul 2019 a câștigat Liga Campionilor cu clubul FC Liverpool.

Jürgen Klopp

* 1968: James Patrick Stuart (n. 16 iunie 1968) este un comediant american.

James Patrick Stuart la San Diego Comic Con International 2010

·         1969: Bogdan Pătruț, informatician român
* 1970: Vitalie Marinuța (n. 16 iunie 1970, satul Holercani, raionul Dubăsari) a fost Ministru al Apărării Republicii Moldova între anii 2009 și 2014
* 1970: Cobi N'Gai Jones (n. 16 iunie 1970) este un fost fotbalist american,^[1] în prezent analist pentru Los Angeles Galaxy la Time Warner Cable SportsNet. Este jucătorul cu cele mai multe selecții pentru echipa națională de fotbal a Statelor Unite ale Americii.

·         1971: Tupac Shakur, cântareț american de hip-hop (d. 1996)
* 1973: Oana Zăvoranu (n. 16 iunie 1973)^[1], pe numele adevărat Ioana Zăvoranu,^[3] este o actriță, cântăreață și moderatoare de televiziune din România. A urmat Colegiul Național I. L. Cargiale și a absolvit dreptul la Universitatea Titu Maiorescu din București.^[1] La sugestia unor prieteni, s-a prezentat la un casting ce avea drept scop găsirea unei prezentatoare pentru emisiunea Vară pentru 2, difuzată de postul de televiziune TVR 2.^[1] A câștigat competiția, începându-și cariera în anul 2000.^[1]

Artista a primit în anul 2002 primul său rol într-un serial de televiziune, sitcom-ul La bloc.^[4] Doi ani mai târziu, în 2004, Zăvoranu a apărut în filmul italian Modigliani, unde a interpretat rolul Eugeniei Modigliani.^[5]Pelicula a înregistrat un mare succes în țara sa de origine, având încasări de peste 1.000.000 de dolari americani doar în Italia.^[6] Odată cu semnarea unui contract cu trustul Media Pro, Oana Zăvoranu a fost distribuită în telenovelele Numai Iubirea și Păcatele Evei.^[7] În 2005, artista a devenit prezentatoarea emisiunii Corazon Latino, difuzată de postul Acasă TV.^[8]

În 2007, Zăvoranu a fost moderatoarea emisiunii Preludiul, difuzată de Romantica.^[9] La 28 iunie 2007, artista și-a lansat albumul de debut, intitulat Mai bună ca niciodată, alături de discurile single „Pusă pe Fapte” și „Cariño”.^[10] În 2009 artista a realizat emisiunea Pact cu diavolița, difuzată de postul Kanal D.

Oana Zăvoranu este fiica Marianei și a lui Ioan Bănicioiu^[12]. Mariana a divorțat și s-a recăsătorit apoi cu Nicolae Zăvoranu, care a înfiat-o pe Oana Zăvoranu, deoarece Ioan Bănicioiu era în închisoare și era cel mai de cuviință să o dea pe Oana lui Zăvoranu.

A fost căsătorită cu cântărețul Pepe, dar a divorțat.

Mama Oanei Zăvoranu, Mărioara Zăvoranu, a decedat în dimineața zilei de 17 aprilie 2015, după ce în seara precedentă intrase în comă. Oana și cu mama ei s-au certat pe averea de 60 milioane de euro a Mărioarei Zăvoranu, devenind un subiect mediatizat pe posturile de televiziune din România.

In prezent Oana Zavoranu este casatorita cu Alex Ashraf dupa o relatie de lunga durata.

Filmografie:

• 2002: La bloc (serial de televiziune/sitcom)
• 2004: Modigliani (film)
• 2004: Numai iubirea (telenovelă)
• 2005: Păcatele Evei (telenovelă)
• 2019: Sacrificiul (telenovelă)

* 1973: Edward Carl "Eddie" Cibrian (16 iunie 1973, Burbank, California)^[1]este un actor american. Este cel mai cunoscut pentru rolul lui Cole Deschanel din serialul Sunset Beach, serial care i-a adus notorietate ca actor în anii 1990. A apărut în numeroase filme și seriale TV, cum ar fi ca Russell Varon în serialul Invasion, Jimmy Doherty în Third Watch sau ca Jesse Cardoza în CSI: Miami.

Eddie Cibrian

Cibrian în 2009

* 1973: Nikolaos Machlas (greacă Νίκος Μαχλάς) (n. 16 iunie 1973) este un fost jucător de fotbal grec.
* 1975: Viorel Marian Dragomir (n. 16 iunie 1975) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

* 1975: Ștefan Mușoiu (n. 16 iunie 1975) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

* 1977: Emilíana Torrini (născută pe 16 mai 1977 în Kópavogur) este o cântăreață, compozitoare și muziciană din Islanda.

Emilíana Torrini s-a născut pe 16 mai 1977 în Kópavogur, Islanda și este singurul copil al cuplului format din Salvatore, un emigrant de origine italiană,^[2][3] și Anna Stella Torrini (născută Snorradóttir). Emilíana a copilărit alături de bunica sa în extremitatea estică a Islandei, iar vacanțele le-a petrecut în Germania, împreună cu unchiul său italian.^[4]Provenind dintr-o familie cu puternice înclinații muzicale, viitoarea artistă și-a manifestat interesul față de muzică de la o vârstă fragedă.^[5] La șapte ani interpreta devenea soprana unui cor local, iar în adolescență ea a urmat cursurile unei școli clasice de operă

În adolescență, pentru a-și putea plăti cursurile de canto, interpreta a lucrat la restaurantul tatălui său, fiind chelneriță.^[7] La vârsta de cincisprezece ani interpreta a început să cânte alături de formația Tjalz Gissur.^[8] Pe parcursul anului 1994 Emilíana Torrini a participat la un concurs național de tinere talente numit „Söngkeppni framhaldsskólanna”,^[9] pe care l-a câștigat interpretând șlagărul „I Will Survive” de Gloria Gaynor.^[1] În aceeași perioadă ea a colaborat cu grupul local Spoon,^[10] alături de care a cântat prin baruri, restaurante și a avut câteva apariții televizate.^[11][12] De asemenea, interpreta a participat la înregistrările primului album de studio al grupului, intitulat Spoon, vocea sa putând fi auzită pe șase dintre piesele incluse pe disc.^[13] Materialul nu a fost lansat decât în Islanda, unde s-a bucurat de succes.^[14] Două dintre piesele de pe acest material au fost lansate pe disc single, „Tomorrow” și „Taboo”, și au ocupat primul loc în clasamentele de specialitate din Islanda.^[15] Concomitent artista înregistrează un cântec alături de formația Fjallkonan, numit „Bömpaðu baby, bömpaðu”, pentru care este filmat și un videoclip

În anul 2000, la scurt timp după lansarea albumului Love in the Time of Science, iubitul Emilíanei moare într-un accident rutier, iar această pierdere avea s-o afecteze puternic.^[39] Ulterior între Torrini și casa de discuri One Little Indian a apărut un conflict pornit de dorința interpretei de a schimba anumite aspecte ale vieții sale, care devenise haotică din cauza numărului crescut de apariții publice, videoclipuri filmate și recitaluri susținute într-un scurt timp. Artista își reamintește: „Eram într-un loc în care nu voiam să fiu. A fost o perioadă în care îmi doream să-mi schimb complet viața. Nu eram foarte încântată de noua lume din care făceam parte, voiam să am alte priorități”.^[40] De asemenea, Emilíana a pus la îndoială direcția stilistică urmată pe albumul Love in the Time of Science: „Îmi doream să călătoresc, să învăț tehnicile interpretative din India, din Bulgaria ... în schimb am ajuns în Anglia și am înregistrat un album pop”.^[41] Aceste probleme aveau s-o determine să ceară desfacerea contractului avut cu One Little Indian Records.^[40][42] Odată cu anularea actului Torrini s-a mutat în orașul coastal Brighton și a renunțat să mai aibă activități muzicale timp de doi ani.^[40][43]

Reîntoarcerea Emilíanei la muzică avea să se facă treptat, începând cu anul 2002, când artista acceptă invitația grupului american de muzică electronică Thievery Corporation de a înregistra împreună două piese pentru noul disc al formației, numit The Richest Man in Babylon; de asemenea, ea a și compus alte trei melodii de pe acest disc. În aceeași perioadă vocea lui Torrini apare și pe unul dintre mixajele DJ-ului Paul Oakenfold, „Hold Your Hand”. Una dintre cele mai sonore colaborări din cariera artisei avea să îi fie propusă în 2002 de către regizorul Peter Jackson, care orchestra filmarea peliculei Stăpânul Inelelor: Cele două turnuri. Acesta, cunoscând-o pe Torrini mulțumită albumului Love in the Time of Science, i-a oferit șansa de a înregistra o piesă pentru coloana sonoră a filmului. Cântecul, numit „Gollum's Song”, fusese scris pentru Björk, care însă a rămas însărcinată în acel an și a refuzat proiectul în ultimul moment.

Emilíana Torrini în concert
(Amsterdam, Olanda — 20 februarie 2009)

* 1978: Costel Sergiu Istrati (n. 16 iunie 1978, București, România), cunoscut sub numele de scenă Don Baxter, este un cântăreț și producător român de muzică hip hop. Și-a început cariera muzicală în anul 1994, alături de trupa Morometzii.

S-a născut în București, România în anul 1978. În copilărie își dorea să fie actor, fapt ce l-a determinat să studieze teatrul și teatrul de păpuși. A declarat într-un interviu, că un om talentat ca el nu poate face altceva decât muzică și astfel s-a apucat de cântat

Don Baxter și-a început cariera muzicală în 1994 alături de trupa Morometzii, împreună cu care a lansat albumul “Gânditorul”. Nu a stat mult alături de ei, deoarece s-a decis să urmeze o carieră solo. În 1999, Don Baxter lansează primul album, care se intitulează “Suspect nr.1”. Artistul susține că albumul nu a fost promovat, cu toate acestea el crede că este unul dintre primele trei albume rap all-time din România. ^[3]

În 2004, Don Baxter s-a axat pe partea de producție, lansând cel de-al doilea album numit “Singur”. A urmat o perioadă destul de lungă în care a absentat de pe scena muzicală, absență pusă pe seama “prietenului său Bachus”. ^[4]

Don Baxter a colaborat cu artiști precum BUG Mafia, La Familia, Codu’ Penal, Smiley, Simplu, Alex Velea, Corina, Delia, Cătălina Toma sau Moni-K .

Don Baxter este considerat unul dintre cei mai mari producători de hip hop de la noi din țară. Artistul a lansat două albume proprii, 37 de hit-uri pentru alți artiști și 13 featuring-uri cu artiști cunoscuți. ^[5]

În anul 2013, Don Baxter colaborează cu Puya, pentru piesa "Bagă bani", cel de-al doilea single extras de pe albumul Maidanez E.P., după colaborările avute anterior pentru single-urile: “B.U.G. Mafia – Ucigași în serie”, în colaborare cu Puyași Trăgaci (1996) “La Familia – Ce mai contează”, în colaborare cu Delikt (1997, Băieți de cartier L.P.), "Il-Egal – Sud Atac", în colaborare cu La Familia(1997, 2 băieți din sud L.P.) și '"Codu’ Penal – De pe stradă"', în colaborare cu La Familia și 6ase:6ase (2003, compilația oficială Loop Records)

Din 2009, Don Baxter face parte din echipa HaHaHa Production. ^[7]

În toamna lui 2010, Don Baxter a revenit cu un nou videoclip, la melodia `Intro (Ce zici?)`. Piesa a fost compusă în studiourile HaHaHa Production având un sound actual, demn de o revenire.^[8]

Tot o revenire o reprezintă și prezența lui Don Baxter în show-ul culinar de la PRO TV. După ce și-au câștigat șorțurile de bucătari, vedetele de la MasterChef au fost eliminate rând pe rând în cele trei săptămâni în care s-a filmat show-ul de la PRO TV. Don Baxter a ajuns până în finală, chiar dacă nimeni nu se aștepta să fie un bucătar atât de iscusit.^[9]

În anul 2011 lansează piesa "Dan Spătaru" o creație HaHaHa Production, în colaborare cu Boier Bibescu. Piesa a fost lansată pentru a celebra o jumătate de secol de la lansarea pe piața muzicală a lui Dan Spătaru. Este o melodie omagială la care s-a folosit chiar și un sample din celebrul șlagăr "Mi-ai furat inima".^[10]

Anul 2012 vine cu o nouă colaborare pentru Don Baxter. Alături de Smiley și Alex Velea, artistul lansează single-ul "Cai verzi pe pereți". Melodia a fost interpretată pentru prima dată la Media Music Awards, în Sibiu, unde s-a bucurat de un real succes. Astfel se anunța începutul unei frumoase colaborări dintre cei trei artiști. ^[11]

În anul 2014, Don Baxter colaborează cu Mihai Ristea pentru piesa "Ploaia". Single-ul a fost produs în studiourile HaHaHa Production și lansat alături de Cat Music.^[12]

Tot în 2014, Don Baxter lansează alături de Smiley single-ul numit “Statul”. Videoclipul a fost produs de HaHaHa Video Production, în regia lui Ionuț Trandafir. Filmările au avut loc în studiourile din Buftea

Don Baxter

* 1978: Eduard Iordănescu, scris și Edward Iordănescu^[1] (n. 16 iunie 1978), cunoscut mai mult ca Edi Iordănescu, este un fost jucător de fotbal, în prezent antrenor la CS Gaz Metan Mediaș.^[2] El este fiul cel mare al fostului internațional jucător și antrenor Anghel Iordănescu

* 1980: Evaeverson Lemos da Silva, cunoscut ca Brandão (n. 16 iunie 1980), este un fotbalist profesionist brazilian, care în prezent evoluează la clubul Bastia în Ligue 1, pe poziția de atacant.
* 1980: Ghenadie Gâlcă (n. 16 iunie 1980) este un actor de teatru și film din Republica Moldova. A absolvit Universitatea de Arte a RM, Specialitatea Actor teatru, film, Clasa profesorului Mihai Fusu.
* 1984: Jeon Hee-sook (Hangul: 전희숙; n. 16 iunie 1984, Seul) este o scrimerăsud-coreeană specializată pe floretă, laureată cu bronz pe echipe la cele din 2012. A fost și vicecampioană mondială la individual în anul 2009.
* 1986: Urby Vitorrio Diego Emanuelson^[1] Urby Vitorrio Diego Emanuelson(n. 16 iunie 1986, Amsterdam) este un fotbalist olandez de origine surinameză.
* 1986: Néstor Fernando Muslera Micol (n. 16 iunie 1986, Montevideo, Uruguay) este un jucător de fotbal urguayancare joacă ca portar pentru echipa turcă din Süper Lig,Galatasaray și pentru Echipa națională de fotbal Uruguyană, unde este primul portar.
* 1988: Banks (n. 16 iunie 1988 sub numele Jillian Rose Banks) este o cântăreață, compozitoare și muziciană americană.

Banks a început să scrie și compună cântece încă din adolescență, însă primele sale melodii au ajuns să fie ascultate de public de-abia în 2013, când interpreta a publicat câteva dintre ele în mediul virtual, sub forma unor EP-uri. Compozițiile sale au atras atenția reprezentanților casei de discuri Harvest Records, care i-au oferit un contract, iar în 2014 Banks a lansat primul său album de studio, numit Goddess; discul a primit recenzii favorabile și a activat în clasamentele din Europa. Ulterior, tânăra interpretă avea să concerteze alături de binecunoscutul The Weeknd pe parcursul turneului său american. Banks a revenit în 2016 cu un al doilea album, intitulat The Altar, de asemenea bine primit de critici și public.

Jillian Rose Banks s-a născut pe 16 iunie, 1988 în Orange County, California,^[2] însă familia sa avea să se mute la scurt timp în Los Angeles; ea a copilărit în Tarzana, una dintre suburbiile din San Fernando Valley.^[3] Banks a început să scrie și să compună cântece de la vârsta de cincisprezece ani,^[4] odată ce a învățat să cânte la o claviatură primită de la un prieten după divorțul părinților săi.^[5] Conform spuselor sale, muzica a reprezentat un mod de exprimare pentru ea încă de la o vârstă fragedă: „erau momente în care mă simțeam singură și fără ajutor. Nu știam în ce fel să exprim ceea ce simțeam. Apoi am primit acea claviatură drept cadou. Nu era una de calitate, însă am început să mă joc cu ea și diverse melodii au început să prindă viață ... mă simțeam ca și cum o greutate mi-era ridicată de pe umeri”.^[6] După absolvirea studiilor liceale, Banks a studiat psihologia la University of Southern California (USC), unde a aprofundat tema copiilor ai căror părinți au divorțat.^[7]

În timpul studiilor la USC, Banks a continuat să compună cântece și a făcut cunoștință cu DJ Yung Skeeter, care s-a oferit s-o impresarieze și ulterior a prezentat-o casei de discuri britanice Good Years Recordings.^[8] Reprezentanții acesteia i-au oferit susținere, iar primul său cântec, intitulat „Before I Ever Met You”, avea să fie publicat în februarie 2013 pe SoundCloud; melodia a stârnit interesul DJ-ului Zane Lowe, care a difuzat-o la postul BBC Radio 1.^[9] În martie 2013, Banks a lansat un prim disc EP, numit Fall Over,^[10] material ce i-a făcut pe editorii publicației Billboard s-o catalogheze pe tânăra interpretă drept „o scriitoare magnetică, cu niște cântece ce creează obsesii”.^[4] În toamna aceluiași an, Banks publică un al doilea EP, intitulat London, care a fost bine primit de criticii de specialitate.^[11][12]

Cântecele sale au stârnit rapid interesul diferitelor publicații de profil muzical, iar Banks avea la scurt timp să fie propusă de BBC pe lista Sound of 2014.^[13] De asemenea, MTV a nominalizat-o la categoria „Debutul anului”, Shazam a inclus-o pe lista „Artiști de urmărit în 2014”, iar iTunes și Spotify au numit-o printre „Noii artiști de luat în seamă pentru 2014”.^[14]Articole pozitive au venit și din partea unor publicații cu renume precum The Boston Globe,^[15] Fuse sau The Huffington Post,^[16][17] iar Vogue i-a dedicat lui Banks un editorial în care a scris despre cântecele sale că „transpun perfect sentimentul de a fi pierdut și fără putere în această lume”.^[5]

La finele lui 2013, Banks a cântat în deschiderea concertelor susținute de interpretul canadian The Weeknd în America de Nord și Regatul Unit.

Banks într-unul dintre primele sale concerte (NYC — octombrie 2014)

În ultimele două luni ale anului 2015, Banks a cântat în deschiderea concertelor susținute de interpretul canadian The Weeknd în America de Nord, pe parcursul turneului acestuia, numit The Madness Fall Tour.^[42] De asemenea, la începutul lui noiembrie ea a lansat un nou disc single, intitulat „Better”, descris astfel de către publicația Nylon: „[cântecul] te face să te simți precum martorul unei tragedii, însă are acel «ceva» frumos de la care nu-ți poți îndepărta privirea.”^[43] Piesa a beneficiat și de un videoclip oficial, primit cu entuziasm de presa de specialitate.^[44]Totuși, „Better” a avut clasări modeste în clasamentele de specialitate și nu a fost inclus pe cel de-al doilea album al artistei. Banks a continuat să compună și să înregistreze cântece până la începutul lui iunie 2016, moment când a anunțat că a încheiat sesiunile de înregistrare pentru noul album.^[45]

Banks lansează cel de-al doilea album de studio al său, numit The Altar, pe 30 septembrie 2016.^[46] Discul, creat în compania unor producători precum Tim Anderson sau Al Shux, oameni cu care artista a colaborat și în vederea înregistării primului său album, este o colecție de doisprezece cântece aparținând stilului R&B alternativ.^[47] Interpreta a participat la scrierea tuturor pieselor, iar printre temele abordate se numără „auto-descoperirea, feminitatea, dar și cunoașterea propriilor forțe și vulnerabilități.”^[48] Albumul a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate, care au apreciat „încrederea în propriile forțe artistice” de care dă dovadă Banks, diversitatea discului, dar și „evoluția sa ca și compozitoare”.^[49][50] The Altar a debutat pe locul 17 în clasamentul Billboard Hot 100 și s-a clasat în top 25 în ierarhiile de profil din Canada, Noua Zeelandă, Australia și Regatul Unit.^[51]

Pentru a promova albumul The Altar, Banks a lansat mai multe discuri single pe parcursul anului 2016. Printre acestea se numără „Fuck with Myself”,^[52] „Gemini Feed” sau „Trainwreck”, cântece care au beneficiat și de videoclipuri oficiale.^[53] De asemenea, melodiile „Mind Games” și „To the Hilt” au primit statutul de single-uri promoționale și au fost lansate în mediul virtual.^[54] Artista a publicat în primăvara lui 2017 un nou cântec, numit „Crowded Places”, care a fost inclus pe coloana sonoră a serialului Girls, produs de HBO.^[55] Banks a concertat intens în Europa, America de Nord și Oceania pe parcursul lui 2017, sub egida turneului The Altar;^[56] seria de concerte a inclus și apariții la binecunoscutele festivaluri Lollapalooza și Coachella.

* 1990: Silje Margaretha Solberg (n. 16 iunie 1990, în Bærum)^[1] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul francez Issy-Paris Hand și echipa națională a Norvegiei pe postul de portar.

* 1992: Leonard Dobre (n. 16 iunie 1992, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de atacant la clubul din Liga a II-a, ACS Berceni.

* 1995: Claudia Chiper (n. 16 iunie 1995) este o fotbalistă din Republica Moldovacare joacă pe poziția de mijlocaș la clubul FC Noroc Chișinău.

* 1995: Alexandra Maria Gavrilă (n. 16 iunie 1995, în București) este o handbalistă din România care joacă pe postul de centru pentru echipa SCM Râmnicu Vâlcea.

* 1997: Orlane Kanor (n. 16 iunie 1997, în Les Abymes)^[2] este o handbalistăfranceză ce joacă pentru clubul Metz Handball și echipa națională a Franței

Decese

·         1216: A murit  Papa Inocenţiu al III-lea (Giovanni Lotario, conte de Segni, n. 22 februarie 1161) A fost Papa al Romei în perioada 8 ianuarie 1198 până la moartea sa. Pontificatul lui Inocențiu al III-lea, reprezintă culmea puterii papale. Nici un alt papă, până la el și după el, nu a reușit să cârmuiască întregul Apus, iar regii să i se  subordoneze lui.  Inocențiu al III-lea a convocat cel de al IV-lea sinod de la Lateran(1215), la care au fost prezenți peste 1200 de participanți, nelipsind ambasadorii principilor creștini. Biserica Răsăritului nu a fost reprezentată. Sinodul a decretat  printre altele  dogma transubstanțiației, conform căreia substanța pâinii și vinului se transformau în Trupul și Sângele lui Hristos, după cuvintele  din Scriptura ” Luați …Mâncați…” Tot acum s-a stabilit organizarea unei noi cruciade,  în anul 1217. Dar nu a mai ajuns să vadă materializarea planului săumaterializat, pentru că la 16 iunie 1216, pe când se găsea la Perugia, pentru cauza cruciadei, l-a surprins sfârșitul.
* 1578: Ioan Potcoavă sau Nicoară Potcoavă^[1] (d. 16 iunie 1578) a fost domn al Moldovei între 18 noiembrie și decembrie (între 28 și 30) 1577.^[2] A fost frate după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz.

Înainte de domnie a fost cunoscut printre cazacii din Ucraina ca Ivan Serpeaha, poreclit Pidkova (Potcoavă), datorită forței sale fizice care îi permitea să rupă sau să îndoaie o potcoavă de fier. Nunțiul papal din Polonia, Laureo, îl descrie la 1578: El, după cât mi se spune, de acei care l-au văzut, e de vârstă între treizeci și cinci și patruzeci de ani, blond, frumos și poartă, cum e obiceiul voievozilor moldoveni, o barbă foarte lungă: i se zice Podkowa, care în polonă înseamnă potcoavă, fiind atât de voinic, încât cu mâinile rupe o potcoavă.^[3][4] Cronica ucraineană spune: pe acest Ioan, cazacii zaporojeni îl numiră Potcoavă, deoarece el îndoia cu puterea lui potcoave de cai, în fața lor.^[5]

În folclorul ucrainean apare și cu numele de Ivasenko Serpeaha, Serpeaha fiind reproducerea numelui său armenesc Serpega, care în spațiul polon apare ca Seripcov sau Serepcovici.^[6][7]

Numele său armenesc de botez a fost Carabied sau Garabet^[8], dar a avut și un prenume românesc Nicoară care apare consemnat în legătură cu moartea sa în registrele orașului Liov: Nikora Podkowa

Înainte de domnie a fost hatmanul cazacilor de la Praguri. Vitejia lui l-a făcut idolul popoarelor vecine. L-a răsturnat de pe tron pe Petru Șchiopul, care fusese chemat la domnie de boierime, însă turcii nu l-au recunoscut ca domn (Nicoară era pe jumătate armean și frate cu rebelul Ioan Vodă) și i-au ridicat pe polonezi și munteni împotriva lui. În final, turcii au trimis în Moldova o oaste având în frunte mai mulți pași (din Silistra, Nicopol, Vidin și Bender), precum și un detașament de oaste muntenească, care îl înving și îl ucid pe Ioan Potcoavă la 1 ianuarie 1578, reîntronându-l pe Petru Șchiopul.^[10] Conform altor surse, Ioan Potcoavă a fost luat prizonier de către polonezi și dus la Liov), unde a fost decapitat la 16 iunie 1578.^[11]

Ulterior, Ioan Potcoavă (sau Ioan Pidkova, cum îi spun ucrainenii) a devenit un erou popular, amintit în cântecele de vitejie și în legendele despre cazacii de pe Nipru.

Ioan Potcoavă

Domn al Moldovei

·         1671 - A fost executat, la Moscova, Stenka Razin, lider al cazacilor.  Stepan (Stenka) Timofeevici Razin  (n. 1630 – d. 6/16 iunie 1671) a fost un lider cazac, conducătorul unei rebeliuni împotriva boierimii și birocrației țariste din sudul Rusiei. A transformat Astrahanul într-o „republică” a cazacilor. Populația a fost organizată după modelul căzăcesc în „mii”, „sute” și „zeci”, fiecare având în frunte un ofițer, care la rândul lor erau numiți de vece – adunarea generală a cazacilor. Primul act al acestei vece a fost proclamarea lui Razin ca gosudar (aproximativ „suveran”). Emisarii lui Stenka, înarmați cu proclamații inflamatoare, au reușit să răscoale locuitorii regiunilor Nijni Novgorod, Tambov și Penza. Proclamațiile chemând la răscoală au apărut chiar și în Moscova și Novgorod. Populația a fost ridicată ușor la luptă datorită promisiunilor lui Razin de eliberare a celor oprimați de jugul exploatării și de alungare a boierilor și reprezentanților puterii, care ar fi avut drept consecință instituirea egalității absolute în ținuturile locuite de ruși. Soarta răscoalei a oscilat până la începutul anului 1671, când, după ce rebeliunea a început să dea semene de slăbiciune, a mai durat aproximativ șase luni până la încetarea luptelor, iar prestigiul lui Razin a scăzut treptat. Până chiar și tovarășii săi cei mai apropiați din Saratov și Samara au refuzat să deschidă porțile fortificațiilor lor în fața trupelor lui Razin. După ce patriarhul Moscovei l-a anatemizat pe Stenka Razin, cazacii de pe Don au încetat să mai fie aliații lui. Stenka Razin și fratele lui, Frol Razin, au fost luați prizonieri la Kaganlîk, ultima fortăreață pe care au mai controlat-o, și au fost duși la Moscova unde au fost torturați și rupți în patru bucăți în cadrul unei execuții publice din Piața Roșie; ( 6/16 iunie 1671). Razin a inspirat un poem simfonic al lui Alexandr Glazunov și o cantată a lui Șostakovici.

·         1722: John Churchill, I Duce de Marlborough (n. 26 mai 1650 - d. 16 iunie 1722) a fost un general și politician englez. Cariera sa s-a desfășurat de-a lungul domniei a cinci suverani, de la Carol al II-lea al Angliei până la George I al Marii Britanii. A început să se facă remarcat în timpul domniei lui Carol al II-lea, dar datorită regelui Iacob al II-lea, protectorul său pe când era Duce de York, a obținut primele avansări, devenind generalul armatei regale. În 1685, când Iacob al II-lea a devenit rege, Churchill a avut un rol fundamental în sufocarea Rebeliunii lui Monmouth și în asigurarea autorității regelui, dar în 1688 l-a trădat pe Iacob trecând de partea protestanților și a lui William de Orania și a Mariei Stuart.

William de Orania, devenit rege cu numele de William al III-lea, l-a numit conte de Marlborough și i-a încredințat comanda armatei engleze în Irlanda în timpul războiului Marii Alianțe. Apoi poziția lui Churchill la curte a fost destul de importantă până în momentul în care s-a descoperit că acesta purta o corespondență secretă cu regele exilat, Iacob al II-lea și cu iacobinii. A fost arestat și închis temporar în Turnul Londrei; a fost eliberat în 1694 și, datorită influenței soției sale Sarah, prietenă cu viitoarea regină Anna Stuart, și-a recăpătat proprietățile și titlurile, primind titlul de Căpitan-General al armatei engleze. A participat la Războiul de Succesiune Spaniolîmpotriva regelui Ludovic al XIV-lea, în care a obținut victorii strălucitoare, care l-au imortalizat drept unul din cei mai mari generali din istorie. S-a retras din viața publică în 1711, la reședința sa, Palatul Blenheim, din cauza opoziției multor membrii de la curte. S-a întors pe scena publică în timpul domniei lui George I. Lovit de un ictus, a murit în 16 iunie 1722, la vârsta de 72 de ani.

Ambiția sa insațiabilă l-a propulsat de la obscuritate în centrul scenei afacerilor britanice și europene, devenind cel mai bogat dintre supușii reginei Anna. Legăturile sale familiare i-au adus o rețea de relații pe scena europeană (sora sa Arabella Churchill a devenit amanta lui Iacob al II-lea, iar fiul lor, ducele de Berwick, a fost unul dintre cei mai mari mareșali ai lui Ludovic al XIV-lea). De-a lungul celor zece campanii consecutive ale războiului succesiunii spaniole, Marlborough a fost capabil să formeze și să mențină o coaliție discordantă, prin simpla forță a personalității sale, permițând Armatei Britanice să ajungă la un nivel pe care nu îl cunoscuse din Evul Mediu. Chiar dacă nu a reușit să obțină capitularea totală a dușmanilor săi, victoriile sale au promovat Anglia la statutul de mare putere, asigurându-i astfel o prosperitate crescândă în cursul secolului al XVIII-lea. Împreună cu Alexandru Macedon și Scipio Africanul, a fost unicul conducător care și-a încheiat cariera neînvins

John Churchill, I Duce de Marlborough

John Churchill, (1685-1690) de John Closterman

John Churchill s-a născut la un an după decapitarea regelui Carol I al Angliei, în urma războiului civil englez și a fost fiul lui Sir Winston Churchill și al soției acestuia, Elizabeth Drake. Tatăl său, în timpul războiului civil, a rămas fidel cauzei regaliste, împotriva Parlamentului. După victoria armatei parlamentare și instaurarea Commonwealthului, familia Churchill a căzut în dizgrație. John și sora sa mai mare, Arabella au crescut în condiții modeste pe toată durata Commonwealthului.

Odată cu "Restaurarea" din 1660 și urcarea pe tron a lui Carol al II-lea al Angliei, fiul regelui decapitat, soarta familiei Churchill se schimbă.^[3] Winston Churchill a fost recompensat pentru că a rămas fidel cauzei regaliste: în 1661 a devenit membru în noul Parlament ca reprezentant al orașului Weymouth, și, în semn de favoare regală, i s-a restituit tot ceea ce pierduse în timpul războiului. În 1662, regele l-a numit Commissioner for Irish Land Claims, astfel toată familia s-a transferat la Dublin. În orașul irlandez, tânărul John a frecventat Dublin Free School, dar anul următor tatăl său a fost rechemat în Anglia pentru o funcție de prestigiu la Whitehall, iar John a frecventat St. Paul's School din Londra. Regele nu s-a limitat să-l ajute pe Winston Churchill în cariera sa: Arabella, fiica mai mare a lui Winston, a devenit în 1665 domnișoara de onoare a ducesei de York, Anne Hyde, cumnata regelui, și puțin târziu John a devenit pajul Ducelui de York,fratele regelui.

Iacob, duce de York, portret de Peter Lely, 1665

Alături de ducele de York, fratele mai mic al regelui și succesorul său la tron, tânărul John a avut posibilitatea de a se apropia de lumea militară. Împins poate și de duce, pasionat de arme și marină, John a luat decizia de deveni soldat.^[5] În 14 septembrie 1667 a obținut un post în King's Own Company, iar mai târziu a făcut parte din corpul de infanterie Grenadier Guards. Anul următor, 1668, a plecat într-o misiune militară în Tanger, care făcea parte din dota proaspetei soții a lui Carol al II-lea, Caterina de Braganza. A rămas în Africa de Nord trei ani, timp în care și-a desăvârșit experiența militară, participând la mici conflicte armate împotriva maurilor.^[6]

În 1671, la douăzecișiunu de ani, s-a întors la Londra, unde, datorită recentelor sale experiențe pe tărâmuri îndepărtate și a manierelor, descrise de Lordul Chesterfield drept irezistibile, a atras atenția uneia din principalele favorite a regelui, Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland.^[7] Dar relația cu ducesa s-a dovedit curând periculoasă pentru tânărul soldat, datorită poziției acesteia la curte. Multe surse istorice confirmă că prima fiică a lui Barbara Palmer, s-a născut din relația cu Churchill și nu era fiica regelui.^[8]

Bătălia navală de la Solebay, de Willem van de Velde

În 1672 s-a întors pe mare și a luat parte la bătălia de la Solebay, împotriva flotei olandeze, în cel de-al treilea război anglo-olandez. Alături de Iacob, duce de York și de Edward Montagu, I Conte de Sandwich, John Churchill s-a demonstrat un optim ofițer de marină și a primit funcția de Lord High Admiral's Regiment.^[9]

În 1673 a luat parte la asediul de la Maastricht, în care trupele lui Ludovic al XIV-lea al Franței luptau împotriva armatei Provinciilor Unite. Churchill, care lupta de partea francezilor, s-a făcut remarcat în timpul bătăliei. Casa regală engleză l-a recompensat pentru că a salvat viața ducelui de Monmouth, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea, iar casa regală franceză i-a recunoscut meritul de a fi apărat cu îndârjire una din părțile fortificate ale orașului. Ludovic al XIV-lea l-a lăudat personal pe tânărul Churchill.^[10]

Între timp, Parlamentul, ostil francezilor catolici, a ordonat retragerea armatei engleze din războiul Olandez]]; în ciuda decretului Parlamentului, câteva regimente engleze au rămas pe continent continuând să lupte alături de francezi. În 1674, Churchill, care lupta încă alături de francezi, a fost numit colonelul unui regiment, și a luptat alături de unul din cei mai mari generali din acea vreme, mareșalul Turenne. După istoricul britanic Thomas Babington Macaulay, mareșalul Turenne a avut numai cuvinte de laudă și apreciere la adresa tânărului Churchill. În lunile următoare, Churchill a participat la numeroase bătălii, printre care bătălia de la Sasbach, din iunie 1675, în timpul căreia a murit mareșalul Turenne

Sarah Jennings, portret atribuit lui Godfrey Kneller

După sfârșitul războiului, Churchill s-a întors în patrie. Sosit la Londra, a locuit la Palatul St. James, reședința preferată a regelui și a curții. Acolo a cunoscut-o pe Sarah Jennings, o tânără domnișoară de companie, de care s-a îndrăgostit. Sarah provenea dintr-o familie din mica nobilime, iar povestea sa familiară era similară cu cea a lui Churchill din multe puncte de vedere: tatăl ei fusese un regalist și după războiul civil, familia sa se afla în condiții economice precare. După moartea tatălui său, Sarah, împreună cu mama sa și sora sa, se mutase la Londra, unde regele le-a răsplătit pentru fidelitatea lor: mama sa primise o pensie din partea statului, iar Sarah și sora sa făceau parte din doamnele de companie ale prințesei italiene catolice , Mary de Modena, noua ducesă de York și viitoare regină a Angliei.^[12]

În 1675, la întoarcerea lui Churchill la Londra, Sarah avea cincisprezece ani și tânărul a fost imediat fermecat^[13]. Chiar dacă fosta sa amantă, Barbara Palmer, nu era de acord cu comportamentul lui, Churchill a continuat să-i facă o curte asiduă tinerei. Tatăl lui Churchill, și el nemulțumit de comportamentul tânărului, i-a propus să se căsătorească cu Catherine Sedley, o contesă bogată care fusese amanta regelui. Cu toate acestea, în iarna 1677 - 1678, Churchill s-a căsătorit în secret cu Sarah, probabil în unul din apartamentele ducesei de York.

Familia Marlborough în 1694, de John Closterman. La stânga ducelui se află Elizabeth, Mary, ducesa, Henrietta, Anne şi John

În anii care au urmat, Churchill a primit de la rege o importantă sarcină diplomatică: însoțit de prietenul său Sidney Godolphin, viitorul conte de Godolphin, a plecat pe continent, pentru a începe tratativele pentru o alianță între Anglia și Provinciile Unite. La Haga, unde olandezii împreună cu spaniolii se pregăteau pentru războiul împotriva Franței, Churchill a luat contact cu William de Orania și întâlnirea lor, în afară de faptul că a demonstrat calitățile de diplomat ale lui Churchill, părea să confirme o alianță între Anglia și Olanda^[15]. Totuși, din cauza contactelor amicale constante dintre Anglia și Franța și din cauza reticenței lui Carol al II-lea de a se alia cu olandezii împotriva verișorului său, Ludovic al XIV-lea, tentativele diplomatice ale lui Churchill au dat greș. La întoarcerea sa la Londra, a fost primit cu entuziasm și a fost numit General de brigadă, în vederea unui război iminent. Dar Tratatul de la Nimega din 1678, semnat de majoritatea marilor puteri europene, a pus capăt războiului.^[16]

În timp ce în Europa se semna pacea, în Anglia izbucneau conflicte interne: "complotul papal", conjurația ce avea drept scop asasinarea regelui de către catolici, a purtat în țară un nou val de ură împotriva catolicilor. În consecvență, Parlamentul a promulgat Exclusion Bill (Actul de Excludere), lege prin care toate persoanele ce nu erau de religie anglicană, erau împiedicate să exercite orice funcție publică. Astfel, Iacob, duce de York, fratele regelui și protectorul lui Churchill, a trebuit să renunțe la toate prerogativele sale și a fost constrâns să plece în exil pentru trei ani. Iacob l-a obligat pe Churchill să-l aștepte întâi la Haga, apoi la Bruxelles, înainte de a-i permite să meargă la Edinburgh. În 1682, Iacob s-a întors la Londra^[17], iar Churchill a fost numit în 21 decembrie Pair al Scoției, cu titlul de baron Churchill de Eyemouth: anul următor a devenit colonel al Primului Regiment de Dragoni al Maiestății Sale

Revoluția Glorioasă a luat sfârșit fără mari vărsări de sânge, iar Churchill a fost chemat să facă parte din Consiliul Privat al Regatului Unit (numit de acum înainte "CP" ) în februarie 1689, iar în aprilie a fost creat conte de Marlborough. În 1689, Churchill a comandat armata engleză împotriva francezilor în Flandra.

Marlborough a rămas în afara sferei publice mare parte din anii următori, deoarece William al III-lea nu avea încredere deplină în fostul susținător al Stuarților.^[26]Chiar și apărătorii lui Churchill, printre care faimosul său descendent și biograf Winston Churchill, au avut dificultăți pentru a găsi justificări morale, patriotice sau religioase ale trădării sale. În conformitate cu Chandler, este dificil ca Churchill să fie absolvit pentru lipsa lui de compasiune, cruzimea, nerecunoștința și trădarea lui pentru un om căruia îi datora aproape totul.^[27]

Suspiciunile lui William s-au dovedit fondate, când în 1692 s-a descoperit că Churchill purta o corespondență secretă cu regele din exil, Iacob. Churchill a căzut în dizgrație, dar este aproape incredibil faptul că nu a suferit ulterior pentru trădarea sa. A continuat să trimită știri despre mișcările trupelor engleze în timpul războaielor lui William pe continent. Dar, cu o duplicitate caracteristică, avea grijă să trimită informațiile prea târziu pentru a putea fi folosite. Trebuie să notăm că în vreme ce coresponda cu inamicii Angliei, nu l-a abandonat niciodată pe William în momentele dificile, cum făcuse în schimb cu Iacob pe când avea comanda supremă a armatei.

John Churchill la 30 de ani. Steaua Ordinului Jartierei a fost adăugată în 1707

La mai puțin de șase luni după plecarea lui Iacob al II-lea, Anglia a intrat în război împotriva Franței ca parte a unei coaliții puternice care viza limitarea ambițiilor lui Ludovic al XIV-lea. Filip, Duce de Anjou, nepotul regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, a fost propus pentru tronul Spaniei. Dar decât să consimtă Franței extinderea puterii asupra unei părți atât de ample a continentului european, s-a format o coaliție a puterilor europene care includea Anglia, Țările de Jos, Austria și majoritatea principatelor Sfântul Imperiu Roman, care îl susțineau pe pretendentul austriac, Arhiducele Carol al VI-lea de Habsburg. Puțin mai târziu s-au unit coaliției și Portugaliași Ducatul de Savoia. Cu experiența lui, era logic ca Marlborough să preia comanda armatei de opt mii de soldați trimisă în Țările de Jos, în primăvara anului 1689. În Bătălia de la Walcourt, din 25 august 1689, Marlborough și-a câștigat laudele comandantului armatei coaliției, Prințul George Frederick de Waldeck - în ciuda tinereții sale, el a manifestat o capacitate militară mai mare decât cea a celor mai mulți generali după o serie lungă de războaie. El este unul din cei mai galanți bărbați pe care îi cunosc.

După moartea fiilor lui John Churchill, printr-un act special al Parlamentului, titlul a fost primit de fiica sa mai mare, Lady Henrietta Churchill.

Lady Anne Churchill s-a căsătorit cu Charles Spencer, al III-lea Conte de Sunderland, și din această căsătorie descind ducii de Marlborough moderni.

Printre cei mai importanți descendenți se numără Georgiana Spencer, Ducesă de Devonshire, Winston Churchill, Diana, Prințesă de Wales, omonima prințesei Diana Spencer, care a trăit în secolul al XVIII-lea.

Winston Churchill, care a fost și biograful său, era foarte mândru că era un descendent al lui Marlborough. Când i s-a spus că Bătălia Angliei a fost Waterlooul său (adică o mare victorie britanică), el a răspuns afirmând: Nu, este Blenheim-ul meu.

Palatul Blenheim, vedere panoramică. "Acest morman de pietre", cum a fost numit de ducesa de Marlborough, a fost început în 1705 și finalizat în 1724

·         1742: Louise Elisabeth de Orléans, soția regelui Ludovic I al Spaniei (n. 1709)
* 1743: Louise Françoise de Bourbon (1 iunie 1673 – 16 iunie 1743) a fost fiica cea mare a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Françoise-Athénaïs de Montespan. A fost recunoscută de tatăl ei la 19 decembrie 1673. Înainte de căsătorie, era cunoscută la curte ca Mademoiselle de Nantes.

Louise Françoise s-a născut la Tournai la 1 iunie 1673^[1] în timp ce părinții ei, regele Ludovic al XIV-lea și Françoise-Athénais de Rochechouart erau într-o campanie militară; mătușa maternă, marchiza de Thianges, era acolo, de asemenea. După întoarcerea de la Tournai, părinții ei au plasat-o pe ea și pe frații mai mari în grija uneia dintre cunoștințele mamei sale, văduva Madame Scarron (viitoarea metresă a regelui).

Mademoiselle de Nante

La 19 decembrie 1673, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut copii pe care îi avea cu metresa sa, printr-un proces recunoscut de Parlamentul din Paris. În momentul recunoașterii, fratele ei mai mare, Louis-Auguste de Bourbon, a primit titlul de Duce de Maine; următorul frate, Louis-César de Bourbon, a devenit Conte de Vexin, în timp ce Louise Françoise a primit titlul de Mademoiselle de Nantes. Părinții îi spuneau Poupotte după aspectul ei de păpușă.

În anul de după nașterea ei, un alt frate s-a alăturat Ducelui de Maine, Contelui de Vexin și Louisei Françoise la reședința lor din Paris. Viitoarea Mademoiselle de Tours s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye în noiembrie 1674. Mica Mademoiselle de Tours a fost recunoscută în 1676 și va deveni bună prietenă cu Mademoiselle de Nantes. Moartea surorii ei mai mici în 1681, a afectat-o profund pe Louise Françoise.

Mesdemoiselles de Nantes și de Tours au fost crescute împreună într-o casă din Paris, unde copii nelegitimi ai regelui cu Madame de Montespan erau ascunși de ochii Curții. Louise Françoise n-a fost niciodată apropiată de sora ei vitregă mai mare, Marie Anne de Bourbon, sau de sora ei bună mai mică Françoise Marie de Bourbon, cele trei surori fiind foarte geloase una pe cealaltă.

La 25 mai 1685,^[1] la vârsta de unsprezece ani, Louise Françoise s-a căsătorit cu Louis de Bourbon, Duce de Bourbon, un văr îndepărtat în vârstă de șaisprezece ani. Soțul ei era fiul lui Henry Jules, Duce de Enghien, fiul capului Casei de Condé, o ramură a Casei de Bourbon. Mama lui era Anne Henriette de Bavaria. Regele Ludovic al XIV-lea i-a dat fiicei sale o zestre generoasă de un milion de livre.^[2]

La scurtă vreme după căsătoria ei, în timp ce curtea își avea reședința la Palatul Fontainebleau, Louise Françoise s-a îmbolnăvit de variolă. În timp ce soțul ei de 17 ani n-a îngrijit-o, mama ei și bunicul soțului ei, Le Grand Condé au făcut-o.^[3]Prințul de Condé chiar l-a împiedicat cu forța pe Ludovic al XIV-lea să-și vadă fiica pentru propria lui siguranță. Louise Françoise s-a recuperat, dar Le Grand Condé a murit în decembrie după ce s-a îmbolnăvit îngrijind-o pe soția nepotului său.^[2] Louise Françoise și soțul ei au avut nouă copii, toți atingând vârsta adultă.

Cele două surori: Louise-Françoise (dreapta) și Françoise Marie (stânga) au fost în competiție aproape toată viața

După ce mama ei a părăsit curtea în 1691, Louise Françoise a vizitat-o la mănăstirea "Filles de Saint-Joseph" din Paris,^[4] unde ea s-a retras. Cum s-au văzut des, cele două s-au apropiat și Louise Françoise a fost profund afectată de decesul mamei în 1707. Ludovic al XIV-lea a interzis tuturor de la curte să poarte doliu după fosta lui metresă însă ca semn de respect pentru mama lor, Louise Françoise și doi dintre frații ei, Françoise Marie de Bourbon și Contele de Toulouse, au decis să nu participe la reuniunile curții. Pe de altă parte, fratele lor cel mare, Ducele de Maine, abia și-a putut masca bucuria de a moșteni averea mamei. El a moștenit Castelul de Clagny însă l-a folosit rareori.^[2]

În 1692, sora ei mai mică, Françoise Marie, s-a căsătorit cu vărul lor primar, Philippe d'Orléans, singurul fiu al unchiului lor, Monsieur. Ca soție a unui petit-fils de France, Françoise Marie avea rang mai mare la curte decât Louise Françoise și decât sora lor vitregă, Marie Anne. Acest lucru, combinat cu faptul că Françoise Marie a primit o zestre dublă a înfuriat-o pe Louise Françoise, care a intrat în competiție cu sora ei.^[5]

Louise Françoise a fost o femeie frumoasă și vivace. În jurul anului 1695 ea a început o relație romantică cu François Louis de Bourbon, prince de Conti,^[3], frumosul cumnat al surorii ei vitrege, Marie Anne de Bourbon. Soția lui François Louis era pioasa Marie Thérèse de Bourbon; Marie Thérèse era sora mai mare a soțului lui Louise Françoise.^[6] Cea de-a patra fiică a Louise Françoise, Marie Anne, născută în 1697, se crede că a fost rezultatul aventurii.^[3]

Când soțul a descoperit infidelitatea a fost furios însă nu s-a certat deschis cu Prințul de Conti fiindu-i teamă de socrul său, regele Ludovic al XIV-lea. Fratele vitreg al soției sale, Delfinul, cu care ea era în bune relații, a permis cuplului să se întâlnească la moșia lui de la Meudon, departe de soțul ei și de curte.

După decesul socrului ei la 1 aprilie 1709, soțul ei a moștenit titlul de Prinț de Condé. Totuși, el nu a moștenit și rangul tatălui său de "Premier Prince du Sang", care a fost oficial transferat de la Casa de Condé la Casa de Orléans. Ca rezultat, sora ei mai mică a devenit Madame la Princesse. Acest transfer de rang a acutizat rivalitatea dintre cele două surori. Soțul Louisei Françoise a murit în 1710. S-a spus că văduva a fost afectată însă Madame de Caylus nu crede că doliu a fost sincer.^[6]

Pentru a se avea bine cu viitorul rege, Louise Françoise a participat în mod frecvent la curtea fratelui ei vitreg, Monseigneur,^[5], la Château de Meudon. La Meudon, ea a devenit apropiată de Élisabeth Thérèse de Lorena și de sora ei mai mare, Mademoiselle de Lillebonne, viitoare stareță de Remiremont. În mod neasteptat, Delfinul a murit în 1711, ruinând planul surorii sale de a stabili o relație mai solidă cu coroana. În ciuda speranțele spulberate, Louise Françoise a fost profund afectată de moartea Delfinului. Nepotul ei, Louis, Duce de Burgundia, și soția sa, Marie Adélaïde, au devenit noii Delfin și Delfină.

Marie Adélaïde și Louise Françoise au devenit inamice din cauza atitudinii condescendente a noii Delfine față de doamnele de rang inferior. În schimb, Louise Françoise a devenit prietenă bună cu Jeanne Baptiste d'Albert de Luynes, fosta metresă a Ducelui Victor Amadeus de Savoia. Jeanne Baptiste a plecat din Savoia în 1700 și de atunci locuia la Paris. A fost o importantă figură literară a acelor vremi.

În doi ani, în 1712, noul Delfin, soția lui și fiul lor cel mare au murit de variolă, lăsând un singur moștenitor în urmă, Ducele de Anjou, ca moștenitor legitim al regelui Ludovic al XIV-lea. În 1715 regele a murit și a fost succedat de strănepotul său în vârstă de cinci ani, Ludovic al XV-lea. Imediat a început o controversă între fratele mai mare al Louisei Françoise, Ducele de Maine, și cumnatul ei, Ducele de Orléans, asupra subiectului cine ar trebui să devină Regent. Parlamentul a deliberat timp de o săptămână și Ducele de Orléans a fost declarat oficial Regent al Franței. Acum rivala ei soră deținea cel mai înalt rang din Franța.

În anii 1720, Louise Françoise a devenit metresa marchizului de Lassay. Pentru a fi mai aproape de ea, el a construit Hôtel de Lassay^[5] de lângă Palais Bourbon, reședința ei de la Paris. Mai târziu, a fost construită o galerie care a adăpostit mare parte din colecția de pictură care a făcut reputația lui Lassay ca un cunoscător în cercurile pariziene pentru o generație după moartea lui.^[7] De asemenea, prin galeria care a alăturat cele două clădiri, cei doi iubiți au avut un acces mai bun unul la altul.^[8]

În timpul regenței lui Philippe d'Orléans, fiul Louisei Françoise a intrat în dizgrație. Fiul ei a murit în exil în 1740 și a fost succedat de fiul său, Louis Joseph, Prinț de Condé, care avea patru ani.

Louise Françoise

Prințesă Condé Ducesă de Bourbon

* 1815: Friedrich Wilhelm (9 octombrie 1771 - 16 iunie 1815), Duce de Braunschweig-Wolfenbüttel și de Oels a fost suveran al ducatului Braunschweig-Wolfenbüttel în perioada 1806-1807 și în Ducatul Braunschweig după eliberarea de sub dominația franceză în 1813 până la moartea sa în Bătălia de la Quatre Bras.

Prințul Friedrich William de Brunswick-Wolfenbüttel s-a născut la Braunschweig ca al patrulea fiu al lui Charles William Ferdinand, Duce de Brunswick-Lüneburg și al Prințesei Augusta a Marii Britanii. A fost vărul și cumnatul prietenului său George al IV-lea, Prinț Regent al Regatului Unit (din 1811).

Prințul Friedrich Wilhelm

Prinț de Brunswick-Wolfenbüttel, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel

Portret de Johann Christian August Schwartz (1809)

* 1848: Ludovic al II-lea (26 decembrie 1777 – 16 iunie 1848) a fost Mare Duce de Hesse și de Rin din 1830 până la 5 martie 1848. A fost fiul lui Ludovic I, Mare Duce de Hesse.

S-a căsătorit cu verișoara sa primară, Wilhelmine de Baden. Împreună au avut șapte copii dintre care au supraviețuit doar patru. Se crede că tatăl ultimilor patru copii, inclusiv Alexandru și Maria, a fost iubitul Wilhelminei, August von Senarclens de Grancy.

• Prințul Ludwig de Hesse-Darmstadt (1806-1877); (viitorul Mare Duce)
• Prințul Karl Wilhelm Ludwig de Hesse-Darmstadt (1809-1877)
• Prinț/Prințesă de Hesse-Darmstadt (n. și d. 1820)
• Prințesa Amalia Elisabeth Luise Karoline Friederike Wilhelmine de Hesse-Darmstadt (1821-1826)
• Prințul Alexander Ludwig Georg Friedrich Emil de Hesse-Darmstadt(1823-1888)
• Prințesa Maximiliane Wilhelmine Auguste Sophie Marie de Hesse-Darmstadt (1824-1880); viitoarea împărăteasă a Rusiei, soția Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ludovic al II-lea

Mare Duce de Hesse

Portret al lui Ludovic al II-lea

·         1873: S-a stins din viata Andrei Saguna, unul dintre conducatorii luptei de eliberare nationala a romanilor din Transilvania si primul presedinte al Astrei, mitropolit al Transilvaniei. A fost, inmormantat la Rasinari, langa Sibiu.

·         1900: François-Ferdinand-Philippe-Louis-Marie d'Orléans, prinț de Joinville (14 august 1818 - 16 iunie 1900) a fost al treilea fiu al lui Ludovic-Filip, duce d'Orléans, mai târziu rege al Franței, și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost un bun amiral al marinei franceze.

La 1 mai 1843 la Rio de Janeiro s-a căsătorit cu Prințesa Francisca a Braziliei, sora împăratului Pedro al II-lea al Braziliei.

François d'Orléans

Prinț de Joinville

Prințul de Joinville în jurul anului 1860

·         1904: Patriotul finlandez Eugen Schauman il impusca mortal pe guvernatorul-general rus al Finlandei ocupate de Rusia, Nikolai Bobrikov, dupa care se sinucide.

·         1918: A murit Bazil G. Assan, inginer şi explorator, primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului (n. 1860). Bazil G. Assan (n. 1860; d. 1918 la Montreux, Elveția) inginer și explorator român, membru al Societății geografice române, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. A fost membru al Societatii geografice romane.În 1899 a făcut o călătorie care a durat cinci luni, pe ruta Constantinopol, Alexandria, Ceylon, Nagasaki, Tokyo, Yokohama, San Francisco, New York, Londra, aceasta fiind astfel prima călătorie a unui român în jurul lumii. A fost și deținătorul automobilului cu nr. 1 din Bucuresti.

·         1927: Henry Herbert "Harry" Moger (n. septembrie 1879 în Southampton – d. 16 iunie 1927, Manchester) a fost un fotbalist englez care a jucat pe postul de portar.

* 1930: Elmer Ambrose Sperry (n. 12 octombrie 1860, Comitatul Cortland, New York, SUA – d. 16 iunie 1930, Brooklyn, SUA) a fost un inventator și om de afaceri american. În 1880 fondează în Chicago Sperry Electric Company, companie care se ocupa cu realizarea de generatoare

Elmer Sperry fondează în 1910 Sperry Corporation, întrucât este, împreună cu Hermann Anschütz-Kaempfe, co-inventator al busolei giroscopice. Busola sa giroscopică este utilizată începând cu 1911 de marina americană (United States Navy).

Elmer Ambrose Sperry

* 1944: Marc Bloch (n. 6 iulie 1886, Lyon - d. 16 iunie 1944, Saint-Didier-de-Formans, Ain, Franța) a fost un istoric francez, membru al Rezistenței.

Provine dintr-o familie de evrei din Alsacia. Tatăl său, Gustav Bloch, a fost profesor de istorie romană la Sorbona.

Marc Bloch a absolvit Școala Normală Superioară la Paris după care și-a continuat studiile la Dresda și Berlin unde se inițiază în metodologia de lucru germană. A fost profesor de istorie la Montpellier și Amiens, apoi din 1919 conferențiar la Strasbourg, universitate considerată vitrina inteligenței franceze la începutul secolului. În 1920 își susține teza de doctorat cu lucrarea Rois et serfs, un chapitre d’histoire capétienne (Regi și șerbi, un capitol de istorie creștină). Rămâne la Strasbourg până în 1936, dată la care este ales profesor la Sorbona, la catedra de istorie economică. Cartea lui Marc Bloch, Les Rois thaumaturges (Regii taumaturgi) publicată în 1924 încearcă să analizeze un aspect mai puțin cunoscut al mentalităților medievale - credința în puterea vindecătoare a monarhilor.

Sinteza finală a autorului a fost lucrarea La société féodale (Societatea feudală) în două volume publicate între 1939 și 1940. Aceasta este lucrarea în care erudiția, viziunea de ansamblu și ingeniozitatea demonstrațiilor se îmbină armonios.

Al Doilea Război Mondial va pune punct carierei sale, este exclus din funcțiile publice de către regimul de la Vichy din cauza originii evreiești, dar este “reabilitat” profesional și detașat la Universitatea din Clermont-Ferrand și apoi la cea din Montpellier. În 1943 intră în Rezistența franceză, este arestat, torturat de Gestapo și apoi împușcat la vârsta de 57 de ani, la 16 iunie 1944, la Saint-Didier-de-Formans, lângă Lyon.

Ultimul său manuscris, Apologie pour l’Histoire ou Métier d’historien(Apologie pentru istorie sau meseria de istoric), a fost redactat rapid și cu puține note, între 1941-1942, și editat prin grija lui Lucien Febvre. Această carte a cunoscut un mare succes internațional, fiind considerată drept testament științific al istoricului, sintetizat printr-un singur verb - “a înțelege”.

Marc Bloch

·         1948: Mircea Damian, prozator și publicist român (n. 1899)

·         1958: Imre Nagy, politician maghiar, executat de autoritățile comuniste (n. 1895)
* 1962: Gheorghi Antonov (în rusă: Георгий Иванович Антипов; 1923 — d. 16 iunie 1962) a fost un scriitor rus/sovietic de literatură științifico-fantastică. Cea mai importantă operă a sa este Ортис — десятая планета (1962, 1963, 1967, 1978) (Ortis - a zecea planetă).

* 1977: Wernher Magnus Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23 martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie1977, Alexandria, Virginia, SUA) a fost un om de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor.

Wernher von Braun, conducător al programului german de creare a rachetelor germane (cea mai cunoscută fiind „celebra” rachetă” V-2) atât înainte de-al Doilea Război Mondial, cât și în toiul lui, a fost adus în Statele Unite, împreună cu o bună parte a echipei sale științifice de la Peenemünde, printr-o operație secretă numită Operațiunea Paperclip. A devenit cetățean al Statelor Unite.

A lucrat la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles "rachete balistice intercontinentale"), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, superracheta anilor 1960 care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din ce în ce mai performante din seria programului spațial Apollo, care a culminat cu aselenizarea astronauților în misiunile spațiale Apollo 11, Apollo 12, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17.^[12]

Von Braun este unanim considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite, fiind de asemenea amintit ca liderul științific al echipei de specialiști din Germania Nazistă care a proiectat și realizat racheta V-2, care a ucis peste 7.000 de oameni în Marea Britanie în 1944 și 1945 (la care se adaugă un număr și mai mare de victime în anii de dezvoltare și testare în Germania a rachetei, la Peenemünde și în alte locuri).

Wernher von Braun

* 1979: Costache Antoniu (n. 25 februarie 1900, comuna Țigănași, județul Iași; d. 16 iunie 1979, București) a fost un actor român de teatru și film. Costache Antoniu a a fost deputat în Marea Adunare Națională în trei sesiuni.^[1] În sesiunea 1952 - 1957, Costache Antoniu a fost ales deputat în Marea Adunare Națională în regiunea București, circumspecția electorală Turnu Măgurele.^[2]

A absolvit în anul 1926 Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Între anii 1955-1970 a fost rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A interpretat roluri de compoziție în comedie și dramă pe scena Teatrului Național din București în piese de I.L. Caragiale, Anton Cehov, Mihail Sebastian.

Filmografie:

• O noapte de pomină (1939)
• O scrisoare pierdută (1953) - Cetățeanul turmentat
• Nufărul roșu (1955)
• Pasărea furtunii (1957)
• Băieții noștri (1959)
• Telegrame (1959)
• Darclée (1961)
• Vacanță la mare (1962)
• Pădurea spânzuraților (1964) - Preotul
• Străinul (1964) - profesorul Gridan
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - hangiul

Costache Antoniu

* 1998: Fred Wacker (n. 10 iulie 1918 - d. 16 iunie 1998) a fost un pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1953 și 1954.

* 2000: Împărăteasa Kōjun (香淳皇后 kōjun kōgō^?) (6 martie 1903 – 16 iunie2000) a fost soția împăratului Shōwa al Japoniei. Născută Prințesa Nagako, este mama actualului împărat al Japoniei, Akihito.

Numele ei postum Kōjun^[1] înseamnă „puritate înmiresmată”.

Împărăteasa Kōjun a fost împărăteasă consort, kōgō (皇后^?), din 25 decembrie 1926 până în 7 ianuarie 1989, cea mai lungă perioadă din istoria Japoniei

Prințesa Nagako la 9 ani

Prințesa Nagako s-a născut la 6 martie 1903 la Tokyo. A fost al treilea copil și prima fiică a Prințului Kuni Kuniyoshi și a soției lui Chikako, fiica Prințului Shimazu Tadayoshi. Prin tatăl ei, era nepoata Prinților Yasuhiko Asaka (ofițer de carieră în armata imperială japoneză) și Naruhiko Higashikuni (prim-ministru timp de 54 de zile după predarea din 14 august 1945).
De asemenea, prin tatăl ei, era verișoara prințesei Masako de Nashimoto, ultima prințesă moștenitoare a Coreeii prin căsătoria sa cu prințul Euimin.

Toată școlarizarea sa, pe care o începe în anul 1907 de la grădiniță la liceul de fete, o face la Gakushuin din Tokyo, școală preferată a copiilor aristocrației japoneze.

După ce a fost aleasă mireasă pentru prințul Hirohito, de asemenea, ea primește o educație oferită de șapte tutori în literatura chineză și japoneză, limba franceză, caligrafie, compoziția poetică și eticheta de la curte.

Familia imperială în 1936. De la stânga la dreapta: prințul Akihito, împăratul Hirohito, prințesa Teru Shigeko, prințesa Yori Atsuko, prințul Hitachi pe genunchii împărătesei Nagako, și prințesa Taka Kazuko.

Împărăteasa Kojun în 1924

Ea și prințul moștenitor Hirohito s-au logodit la 19 iunie 1921 și s-au căsătorit la 26 ianuarie 1924. Nagako a fost remarcată de împărăteasa Shōken la funerariile împăratului Meiji în 1912, apoi a fost invitată împreună cu alte prințese și fiice ale aristocrației japoneze la ceai cu împărăteasa Sadako în pavilionul concubinelor la 14 ianuarie 1914. Hirohito care a observat scena din spatele unui paravan a ales-o pe Nagako.^[3].

Odată cu accederea pe tronul Japoniei a lui Hirohito la 25 decembrie 1925, a devenit împărăteasă a Japoniei. Spre deosebire de predecesorii săi, împăratul Hirohito a decis să-și abandoneze curtea de 39 de concubine, limitându-se la o singură soție.

Cuplul imperial a avut șapte copii, doi băieți și cinci fete:

• Prințesa Teru (Shigeko) (照宮 成子;Teru-no-miya Shigeko) 9 decembrie 1925-23 iulie 1961, care s-a căsătorit la 10 octombrie 1943 cu prințul Higashikuni Morihiro. El și-a pierdut titlul în 1947, în timpul reformei casei imperiale iar soția lui a devenit simplu Doamna Shigeko Higashikuni.
• Prințesa Hisa (Sachiko) (久宮 祐子;Hisa-no-miya Sachiko) 10 septembrie 1927-8 martie 1928.
• Prințesa Taka (Kazuko) (孝宮 和子;Taka-no-miya Kazuko) 30 septembrie 1929-28 mai 1989, care s-a căsătorit la 20 mai 1950 cu Toshimichi Takatsukasa.
• Prințesa Yori (Atsuko) (順宮 厚子;Yori-no-miya Atsuko) n. 7 martie 1931, care și-a pierdut statutul de prințesă imperială după căsătoria cu Takamasa Ikeda de la 10 octombrie 1952.
• Prințul Tsugu (Akihito) (継宮 明仁;Tsugu-no-miya Akihito) n. 23 decembrie 1933, actualul împărat Akihito.
• Prințul Yoshi (Masahito) (義宮 正仁;Yoshi-no-miya Masahito) n. 28 noiembrie 1935, care a fondat propria sa casă, ramură a familiei imperiale prin căsătoria sa de la 1 octombrie 1964 cu Hanako Tsugaru. Actualul său titlu este Prințul Hitachi și este al patrulea în linia de succesiune la tronul Japoniei.
• Prințesa Suga (Takako) (清宮 貴子;Suga-no-miya Takako) n. 3 martie 1939, care a părăsit familia imperială la 3 martie 1960 odată cu căsătoria cu Hisanaga Shimazu.

După moartea împăratului Hirohito, în 1989, ea și-a luat titlul de „împărăteasă văduvă”. Ultima ei apariție publică a fost în 1989. A murit la vârsta de 97 de ani, pe 16 iunie 2000, a fost împărăteasă timp de 75 de ani. Împăratul Akihito i-a acordat numele post-mortem de împărăteasa Kojun.

• 

  Familia prințesei Nagako în 1920.
 
• 

  Prințesa Nagako în 1913.
 
• 

  Prințesa Nagako în 1922.
 
• 

  Prințesa Nagako cu surorile sale în 1912.

• Kōjun 香淳皇后

  Împărăteasă a Japoniei

·         2003: Emanuel Elenescu, compozitor și dirijor român (n. 1911)

·         2008 - Mario Rigoni Stern, unul dintre cei mai mari autori italieni, celebru mai ales pentru romanul "Sergentul în zăpadă", a murit. ("Il bosco degli urogalli", "Ritorno sul Don", "Aspettando l'alba" şi "Tra due guerre e altre storie") (n. noiembrie 1921)

·         2013: Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț- d. 16 iunie 2013^[1]) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț și un militant al Mișcării Legionare.^[2]

Împreună cu Cleopa Ilie, Arsenie Boca , Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, a fost un important reprezentant al ortodoxiei românești contemporane.^[3]

A făcut vâlvă cu o teorie conspirativă, și anume că cipul din pașaport ar conține numărul fiarei

Biografie pe scurt:

• Născut pe 10 februarie 1919, la Poiana Largului, Neamț.
• 1936, intră frate la Mănăstirea Durău.
• 1938-1940 devine membru activ la Mișcării Legionare
• 1939, se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica.
• 1942 – 1944, numit preot misionar pe frontul de est până la Odessa.
• 1948, este arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare. Trece prin închisorile Suceava, Văcărești, Jilavași Aiud. În ultima clipă, înainte de a fi trimis la "reeducare" la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mină la Baia Sprie.
• 1960, este condamnat la încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credință.
• 1964, este eliberat și devine muncitor forestier.
• 1966 – 1975, preot-monah la Mănăstirea Secu.
• 1975 – 1990, viețuiește la Mănăstirea Bistrița.
• 1990 – 1991, este preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Secu.
• 1991, întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă - Neamț, al cărei stareț și principal duhovnic este.
• 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și o bolniță.
• 2003, înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită Glasul Monahilor.
• 2008, la data de 2 noiembrie este ridicat din gradul de Protosinghel la cel de Arhimandrit.
• 2008, înființează o nouă publicație de gândire și trăire românească, numită ATITUDINI.
• 2009, este inițiatorul campaniei împotriva actelor cu cip, lansând un APEL către țară
• Decedat la 16 iunie 2013

Părintele Iustin Pârvu - realizat de Paul Mecet, pictură pe lemn în ulei, 1999, 35 x 60 cm

Iustin Pârvu

Arhimandritul Iustin Pârvu în februarie 2008.

* 2017: John Guilbert Avildsen (n. 21 decembrie 1935, Oak Park, SUA – d. 16 iunie 2017, Los Angeles, SUA) a fost un regizor american de film. A câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Rocky (1976). A mai regizat Joe, Save the Tiger, Fore Play, The Formula, Neighbors, For Keeps, Lean on Me, The Power of One, 8 Seconds, Inferno, Rocky V și primele trei filme din seria Karate Kid.

Sărbători

• În calendarul ortodox: (+) Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea sau Rusaliile; Duminica a 8-a după Paști cu toate ale praznicului.
• Ziua Internațională de Solidaritate cu Popoarele Luptătoare din Africa de Sud – „Ziua Soweto" (proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor represaliilor rasiste de la Soweto, 16 iunie 1976)
• Ziua Copilului African (se marchează din 1991, la inițiativa Organizației Unității Africane și a UNICEF)
• Ziua Mondială a Limbii Rromani, stabilită de UNESCO
• Paraguay: Ziua Păcii Chaco (1836)

RELIGIE ORTODOXĂ 16 Iunie

(+) Pogorârea Sfântului Duh - Cincizecimea sau Rusaliile; Duminica a 8-a după Paști cu toate ale praznicului.

Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile rememoreaza si actualizeaza in fiecare an trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh peste Apostolii Mantuitorului adunati in Ierusalim. Pogorarea Sfantului Duh alaturi de sarbatoarea Pastilor si de ziua Duminicii, acest praznic imparatesc este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine. In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei. Pogorarea Sfantului Duh marcheaza intemeierea Bisericii prin trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh in lume ca sa imputerniceasca pe Sf. Apostoli sa vesteasca Evanghelia. Biserica devine o realitate vazuta prin pogorarea Duhului Sfant, iar a fi crestin inseamna a avea pe Duhul Sfant.

Mareste imaginea.

Duminica 16 iunie 2019, Biserica Ortodoxa praznuieste Pogorarea Duhului Sfant, care are loc la 50 de zile de la Invierea Domnului. De aici si denumirea de Cincizecime. Aceasta zi este cunoscuta si sub numele de Duminica mare sau Rusalii. Despre aceasta sarbatoare fac mentiuni Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) si Sf. Luca (Fapte 20, 16). Pana la inceputul secolului al V lea, Cincizecimea era praznuita impreuna cu Inaltarea Domnului.

In Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferintele evreilor in pustiu, precum si de necazurile prin care au trecut, pana sa ajunga in pamantul fagaduintei, unde s-au indulcit de roade, de grau si de vin. De aceea, la aceasta sarbatoare se multumea lui Dumnezeu si pentru secerisul nou.

In Noul Testament, Cincizecimea aminteste de venirea Duhului Sfant in chip de limbi ca de foc peste Apostoli. Scopul acestei pogorari este sfintirea lor, ca ei sa poata sa inceapa propovaduirea in Ierusalim si apoi in toata lumea. Se pogoara in acest chip, pentru a ne arata legatura cu Cuvantul vesnic. Limbile ca de foc sunt limbi dumnezeiesti si din acest motive le nu transmit o invatatura omeneasca, ci una dumnezeiasca. Cincizecimea sau Rusaliile este sarbatoarea zilei de nastere a Bisericii. In aceasta zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism aproximativ 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu. Este ziua in care are loc trecerea lucrararii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni, prin Duhul Sfant.

Preafericitul Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata praznicului Pogorarii Sfantului Duh: "Indata ce s-au umplut de Duhul Sfant, ucenicii vorbeau despre faptele minunate ale lui Dumnezeu si evreii si prozelitii care se aflau la Ierusalim auzeau fiecare in limba lui ce propovaduiau Apostolii; auzeau in limba in care s-au nascut, spune cartea Faptele apostolilor, in capitolul al doilea. Erau acolo oameni care reprezentau toate semintiile de sub cer - parti, mezi, oameni din Mesopotamia, din Iudea, din Egipt, din Libia, Capadocia, Pamfilia - acestia auzeau fiecare in limba lui vorbindu-se despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca Biserica lui Hristos nu desfiinteaza identitatea persoanei si nici identitatea popoarelor, ci le aduna in comuniunea de iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Duhul Sfant nu se coboara peste Apostoli sub forma unei paturi de foc, ca o invelitoare deasupra lor care i-ar fi uniformizat, ci sub forma de limbi ca de foc deasupra capului fiecarui ucenic care va deveni Apostol. Aceasta inseamna ca Duhul Sfant nu colectivizeaza, nu uniformizeaza pe oameni, ci cultiva identitatea fiecarei persoane umane, distincte de celelalte persoane, o lumineaza, o imbogateste si o face sa comunice cu celelalte persoane in iubirea Preasfintei Treimi. Duhul Sfant nu este nivelator de identitati personale sau etnice, ci el face sa creasca fiecare persoana duhovniceste, fiecare popor".

In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei.
La cincizeci de zile dupa Pasti, ne relateaza cartea Faptele Apostolilor, ucenicii lui Hristos erau adunati "toti in acelasi loc". Este important sa retinem acest lucru, pentru a intelege ca Duhul Sfant vine doar acolo unde este unitate, comuniune si asezare launtrica. Pogorarea Duhului Sfant a fost precedata de un vuiet din cer, care s-a facut auzit ca o ‘suflare de vant ce vine repede’ (Fap. 2, 2). Experienta auditiva a Duhului Sfant de catre Apostoli a fost acompaniata si de una vizuala: ‘Li s-au aratat impartite limbi ca de foc si au vazut pe fiecare dintre ei’ (Faptele Apostolilor 2, 3).

La finalul Sfintei Liturghii din ziua praznicului Pogorarii Sfantului Duh este oficiata Vecernia Rusaliilor si sunt binecuvantate frunzele de nuc sau tei – simbol al limbilor ca de foc ce au stat deasupra capetelor Sfintilor Apostoli.

Redam in incheiere cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog: "Vino, lumina adevarata. Vino, viata vesnica. Vino, taina ascunsa. Vino, comoara fara nume. Vino, fericire nesfarsita. Vino, lumina neinserata. Vino, alinare a tuturor celor ce asteapta mantuirea. Vino, Tu, pe care l-a dorit si il doreste sufletu-mi intinat. Vino, Tu, Cela ce Insuti ai devenit dorire intru mine, care m-ai facut sa Te doresc pe Tine, Cel cu totul neajuns. Vino, suflarea mea si viata mea. Vino, mangaiere a amaratului meu suflet. Vino, bucuria mea, slava mea, desfatarea mea cea fara de sfarsit".

TRADIȚII DE rUSALII

Traditiile de Rusalii se intemeiaza pe credinta in viata vesnica, in existenta spiritelor rele (diavoli) si in posibilitatea de mijlocire inaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiti.

Rusaliile - "Pogorarea Duhului Sfant - se praznuiesc intotdeauna duminica, la cincizeci de zile dupa Invierea Domnului. In ajunul acestei duminici, sambata dimineata, se face pomenirea mortilor. In popor, aceasta sambata este numita "Mosii de Vara", "Mosii de Rusalii" sau "Mosii cei Mari".

Duminica Rusaliilor, cand este praznuita Pogorarea Duhului Sfant, se face prilej pentru aducerea aminte de "limbile ca de foc" care s-au pogorat peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt inchipuite astazi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credinciosi la biserica, spre a fi sfintite. Dupa slujba, frunzele se iau acasa si se aseaza la icoane si la usi.

In popor se crede ca frunzele si ramurile de tei feresc gospodariile de fulgere, de grindina si de duhurile cele rele. Aceasta credinta populara poate fi intemeiata pe sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, daca se are in vedere sfintirea frunzelor cu aghiazma, ele devenind astfel purtatoare de har.

Sfintirea semanaturilor

Indata dupa slujba, in Duminica Pogorarii Duhului Sfant, preotul si credinciosii merg pe camp si savarsesc Sfestania, adica sfintirea mica a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc semanaturile campului, atat de preot, cat si de fiecare credincios in parte.

Rusaliile, in mitologia populara

In mitologia populara, "Rusaliile" sunt niste spirite rele (iele, zane). Se mai spune despre Rusalii ca sunt fiicele lui "Rusalim imparat", acesta din urma fiiind o personificare a cetatii Ierusalim. Ele stau pe pamant vreme de o luna. Nu pot fi vazute de oameni. Pe unde trec ele, apar tot felul de boli si necazuri. Ele umbla imbracate in alb, danseaza in vazduh si cauta locuri neumblate. Locurile unde joaca, raman arse si neroditoare. Pentru a fi feriti de ele, oamenii pun in casa pelin si usturoi. In aceste zile, frunze de pelin se pun in toate bauturile, cu exceptia apei.

Calusarii

"Dansul calusarilor" este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede ca acest dans ritual poate sa vindece relele facute de Rusalii. Se aduna cei mai buni dansatori ai satului si formeaza o ceata de 13 calusari. Timp de o luna, ei se leaga cu juramant ca vor juca "Calusul". In acest timp, bolnavii cauta sa se vindece. Cel bolnav se intinde pe pamant, iar calusarii incep dansul si sariturile. La un anumit timp, fiecare calusar peste cel bolnav, iar la sfarsit, celui bolnav i se sopteste la ureche o urare de sanatate.

Pogorârea Sfântului Duheste praznuita de Biserica Ortodoxă la 50 de zile după Paşti.

Duhul Sfânt aduce noi focuri iubirii dumnezeiești

"Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli când ei se aflau laolaltă. Deci, Duhul Sfânt S-a pogorât peste persoane care se aflau în comunitate ca să le învețe să trăiască în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii. Duhul Sfânt este același, dar Se arată în limbi ca de foc și pentru ca să arate că fiecare Apostol are misiunea de a propovădui prin grai viu, folosind limba sa Evanghelia lui Hristos. Faptul că Apostolii vorbesc în limbi diferite prin lucrarea Duhului Sfânt și fiecare din cei prezenți acolo la Ierusalim înțelegeau în limba lor maternă ne arată că Duhul Sfânt dorește ca să adune laolaltă în iubirea lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos popoare diferite și persoane diferite. Cei care se aflau la Ierusalim erau iudei și prozeliți veniți pentru sărbătoarea Cincizecimii din toată lumea, din toți cei care se aflau sub cer, spune cartea Faptele Apostolilor. Aceasta înseamnă că Dumnezeu cheamă diversitatea persoanelor și a popoarelor la unitate de credință, credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor și la comuniune de sfințenie, de viață sfântă pentru a dobândi viața veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi. Minunea s-a săvârșit și asupra Apostolilor care vorbeau în limbi necunoscute de ei până atunci, dar și asupra ascultătorilor care îi auzeau pe Apostoli fiecare în limba sa maternă.

Această minunată lucrare a Pogorârii Duhului Sfânt ne arată deodată că Duhul Sfânt aduce noi focuri iubirii dumnezeiești: iubire curată, iubire nepătimașă, iubire milostivă și iubire smerită, iubire care face să căutăm sfințenia, să căutăm cu multă râvnă ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, să ne încălzim inima în rugăciune, să ne curățim de păcate prin pocăință și prin săvârșirea faptelor bune. Sărbătoarea de astăzi ne mai arată și faptul că există o legătură între Duhul Sfânt și Dumnezeu-Cuvântul. De aceea, Duhul Sfânt Se arată în chip de limbi de foc. Deci, limba exprimă ceea ce gândește mintea. Duhul Sfânt Se coboară nu pe umerii sau pe buzele Apostolilor, ci deasupra capului pentru ca să arate că persoana își exprimă identitatea prin ceea ce gândește și ceea ce vorbește. Mintea și limba sunt legate întrucât limba exprimă gândirea minții. Deci, când se sfințește capul se sfințește întreg trupul și prin aceasta Duhul Sfânt Se arată ca Unul care face cunoscută lumii lucrarea lui Dumnezeu Cuvântul. Duhul Sfânt nu învață ceva diferit de Hristos, ci ne împărtășește nouă învățătura lui Hristos și viața lui Hristos din Sfintele Taine.

Duhul Sfânt ne dăruiește viața lui Hristos prin botez și ne unește cu Preasfânta Treime

De aceea, botezul se face prin lucrarea Duhului Sfânt Care ne împărtășește viața lui Hristos Cel răstignit și înviat și Care ne dăruiește harul înfierii și devenim fii ai lui Dumnezeu Tatăl în Dumnezeu Fiul în Iisus Hristos și rugători către Dumnezeu Tatăl ca frați în Duhul a lui Hristos. Deci, Duhul Sfânt ne dăruiește viața lui Hristos prin botez și ne unește cu Preasfânta Treime. De aceea, botezul a urmat imediat după ce Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli și Petru a ținut o cuvântare în care a vorbit despre taina mântuirii oamenilor în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. Duhul Sfânt transformă, preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului ca noi să ne împărtășim din viața lui Hristos Cel răstignit și înviat și proslăvit, adică înălțat la Ceruri. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu putem primi pe Hristos căci prin Duhul Sfânt Hristos devine viața vieții noastre, El devine interior nouă. Pe pământ era în fața oamenilor, acum, prin lucrarea Duhului Sfânt Hristos devine interior oamenilor, devine intim. Duhul Sfânt nu are un chip, El nu se concurează cu chipul sau fața lui Hristos, ci Îl confirmă pe Hristos și Îl comunică sau Îl împărtășește pe Hristos oamenilor. Duhul Sfânt deci, ne împărtășește viața lui Hristos și are un singur dor, de aceea nu are chip, ca fiecare creștin să devină chipul lui Hristos prin iubire față de Dumnezeu și față de oameni.

De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt ca fiind Arhitectul Bisericii, arhitectul din interior care luminează, încălzește, sfințește viața omului ca din fiecare om să facă un sfânt asemenea lui Hristos Cel Unul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care lucrează la hirotonia diaconului, preotului și episcopului. El lucrează săvârșirea tainelor lui Hristos în viața Bisericii. De aceea, Dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le întărește și pe cele cu lipsă le împlinește hirotonește prin mâinile puse de arhiereu pe diaconi, pe preoți, pe episcopi și El e lucrător în toate sfintele taine: în Cununie, în Taina mărturisii și iertării păcatelor, în Taina Sfântului Maslu, în toate tainele și lucrările sfințitoare ale Bisericii este prezent și lucrător Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Adevărului, Duhul comuniunii, Duhul unității, Duhul Sfânt dă viață la toată făptura. El face să înverzească câmpurile, El dă viață tuturor ființelor de pe pământ: păsărilor, animalelor. Toate trăiesc prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, Psalmistul spune în Psalmul 103 pe care îl auzim la Vecernie ‘Trimite-vei Duhul Tău și toate se vor zidi, se vor crea, vor fi create și vei înnoi fața pământului. Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce'. Însă, mai mult decât atât Duhul Sfânt dăruiește oamenilor darul înfierii în viața cerească, veșnică.

Semnificația frunzelor de nuc sau de tei aduse spre sfințire

Astăzi, noi aducem la Biserică frunze de tei sau de nuc pentru că au forma unor limbi și prin aceasta noi binevestim bucuria răspândirii Evangheliei lui Hristos în toată lumea prin propovăduirea tainei mântuirii oamenilor în iubirea lui Hristos și în iubirea Preasfintei Treimi, dar și pentru că noi dorim ca toate să fie sfințite. Ducem aceste frunze de nuc sau de tei acasă după ce ele sunt sfințite pentru că dorim să se sfințească toată natura și locul unde noi viețuim și muncim toate sunt chemate să intre sub binecuvântarea, lucrarea și luminarea Duhului Sfânt. În această zi deci, noi chemăm pe Duhul Sfânt în mod deosebit prin îngenunchiere la Vecernia care urmează imediat după Liturghie și cerem iertarea păcatelor și arvuna vieții veșnice. Cerem curățire și sfințire prin lucrarea Duhului Sfânt".

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

ARTE 16 Iunie

INVITAȚIE LA BALET (CU RUDOLF NUREYEV) 16 Iunie

Lacul lebedelor  - Rudolf Nureyev: 

MUZICĂ 16 Iunie

Emanuel Elenescu – dirijor

Emanuel ELENESCU - Dumnezeul meu: 

Sergiu Comissiona

Sergiu Comissiona conducts Mahler

Lamont Dozier, compozitor şi cântăreţ american (Holland/ Dozier/ Holland).

Edward Levert, vocalist american (Triumphs, Mascots, O'Jays).

The O'Jays -

Peter Hoorebeke, baterist şi vocalist american (Rare Earth).

Rare Earth - 

Ian Matthews (Ian Matthew McDonald), vocalist şi compozitor britanic (Pyramid, Fairport Convention, Matthew's Southern Comfort).

Gino Vannelli, cântăreţ şi compozitor canadian.

Malcolm Paul Mortimer, baterist britanic (Gentle Giant, G.T. Moore & The Reggae Guitars, Jona Lewie).

Ian Mosley, baterist britanic (Curved Air, Steve Hackett, Marillion).

Marillion 

Tupac Shakur, cântareț american de hip-hop

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Elegant Love Melodies Cocktail - My Way Collection

Mozart Symphony No.40 & 41 Complete | Classical Music Masterpiece

BALADAS DE ORO DE AYER, HOY Y SIEMPRE BALADAS DEL RECUERDO

POEZIE 16 Iunie

Anatol E Baconsky

Biografie Anatol E. Baconski
Anatol E. Baconski (n. 16 iunie 1925, Cofa, judeţul Hotin — d. 4 martie 1977, cutremurul din Bucureşti) a fost un poet, teoretician literar, eseist şi traducător român.

A fost fiul lui Eftimie Baconski, preot, şi al Liubei, respectiv fratele criticului şi istoricului literar Leon Baconski şi tatăl publicistului şi diplomatului Theodor Baconski. A urmat liceul la Chişinău şi la Râmnicu-Vâlcea. Între 1946 şi 1949 a frecventat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuţi (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-şef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist şi este autorul Panoramei poeziei universale contemporane, un excelent compendiu al poeziei moderniste europene. A murit între ruinele imobilului de pe strada Tudor Arghezi nr.26 la cutremurul din 4 martie 1977.

Poezii

Copiii din valea Arieşului, 1951 
Cântece de zi şi noapte, 1954 
Două poeme, 1956 
Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967 
Dincolo de iarnă, 1957 
Imn către zorii de zi, 1962 
Fiul risipitor, 1964 
Cadavre în vid, 1969 
Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum

Proză

Echinoxul nebunilor şi alte povestiri antologie de povestiri, 1967 
Biserica neagră, roman, în Scrieri, vol. II, ediţie postumă, 1990 

Eseuri. Publicistică

Colocviu critic, 1957 
Meridiane. Pagini despre literatura universală contemporană, 1965, ed. a II-a, 1969 
Remember, vol. I-II, 1968 


Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969; 1972) 

Tu care-ai fost...

Tu, care-ai fost odată, tu, care eşti tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.

Vara tarzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugara,
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.

Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.

Ar fi fost sa te uit ori sa-mi spun
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.

Dar vara de cate ori trece si tremura-n zare
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.

Meditatie in ritm de maree

Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.

Scrisoarea I - Mihai Eminescu

Scrisoarea a II-a - Mihai Eminescu

TEATRU/FILM 16 Iunie

CU COSTACHE ANTONIU

Neamul Soimarestilor [1965]: .

CU ION SIMINIE

Pe strada Mântuleasa

CU MELANIA URSU

Misterul lui Herodot [1976 ] [Adventure] FILM HD ROMANESC: https://youtu.be/oQm_KoV6U1A.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 16 Iunie

Alexandru Arsinel 2019

GÂNDURI PESTE TIMP 16 Iunie

 Iustin Pârvu - Citate: