MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 13 IUNIE 2019

Iată ce spune Ev Matei 6, 2-3 despre milostenie:

2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.  
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. 

Cine dorește poate prelua materialele selecționate și prezentate de mine aici să le distribuie în alte grupuri. Mulțumesc!

ISTORIE PE ZILE 13 Iunie

Evenimente

·         1373:  Se incheie alianţa dintre Anglia si Portugalia. Este cea mai veche alianţă din lume, ramasa   în vigoare pana in zilele noastre.

·         1381: Revolta țăranilor condusă de Wat Tyler, a culminat cu distrugerea Palatului Savoy, resedinta lui John of Gaunt din Londra, acuzat de introducerea unui impozit inrobitor. Ceea ce nu a putut fi distrus sau ars, a fost aruncat de rasculati în râu.  Wat Tyler (a murit 15 iunie 1381), a fost liderul acestei mari rascoale taranesti engleze. Deși scurtă revolta s-a bucurat de succes, pana cand Tyler a fost ucis de către un grup de cavaleri  loiali regelui Richard al II-lea, în timpul negocierilor de laSmithfield, Londra.

·         1456: A fost menționat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul", dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești.

·         1525: Reformatorul religios  Martin Luther s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o calugarita catolica, încălcând regula celibatului decretată de Biserica Romano-Catolică.

·         1641: Domnitorul Vasile Lupu aduce la Iasi moastele Sfintei Cuvioase Parascheva si le aseaza in biserica "Trei Ierarhi". 

·         1720: Pacea de la Frederiksborg; Danemarca ia în stăpânire întreg ținutul Schleswig-Holstein.

·         1848: Conferința restrânsă la biserica română din cartierul „Fabric" din Timișoara, la care au participat delegații români veniți aici pentru Congresul bisericesc româno-sârb care nu s-a mai ținut. Adunarea a hotărât completarea „Petiției neamului românesc", recunoscută prin legea din 9/21 mai și înaintarea acesteia parlamentului maghiar. (13/25)

·         1848: Dupa abdicarea lui  Gheorghe Bibescu (13/14 iunie), domnul Ţării Româneşti (1842-1848), si  plecarea acestuia  la Braşov, s-a format, la Bucureşti  un Guvern provizoriu (mitropolitul Neofit – preşedinte, Ion Heliade Rădulescu, Chrisian Tell, Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ion Odobescu, Nicolae Golescu, Ion Cîmpineanu, Constantin N. Filipescu, Ion Voinescu II – membri; Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Al. G.Golescu-Negru şi I. C. Brătianu – secretari). A fost adoptat ca drapel naţional Tricolorul.

·         1895 -  Pe 11 Iunie 1895 s-a plecat din Paris spre Bordeaux şi înapoi în ceea ce istoricii auto au proclamat prima cursă din istorie. Întreceri între vehicule cu motor s-au mai consemnat până la acea vreme, dar în general concurenţii plecau la intervale bine stabilite intre ei, în timp ce în această cursă startul s-a dat în pentru toţi în acelaşi timp pe un traseu total de 1.178 km. Câştigătorii acestei curse au fost Emile Levassor şi Rene Panhard, la bordul unui automobil Panhard-Levassor creaţie proprie. Vehiculul era departe de un bolid de curse după standardele actuale, având un motor în doi timpi Daimler care dezvolta 4 CP. Viteza maximă era de 25 km/h şi prin urmare cei doi au terminat cursa, conducând încontinuu, în 48 de ore şi 47 minute. Au avut totuşi un avans importat în faţa celor de pe locul secund trecând linia de sosire cu 6 ore mai devreme. Această cursă a prefaţat superioritatea timpurie a francezilor în cursele auto şi a motivat apariţia Automobile Club de France, organizaţie care reglementa cursele auto. Ulterior aceste evenimente au devenit Grand Prix-uri iar în prezent au evoluat în ceea ce cu toţii recunoaştem ca şi competiţia supremă, Formula 1.

·         1911: Prima reprezentație, la teatrul Chatelet din Paris, a baletului „Petrușka – scene burlești în patru tablouri", de Igor Stravinsky. Igor Fiodorovici Stravinski (n. 17 iunie 1882, Lomonosov – d. 6 aprilie 1971, New York) a fost un compozitor modern de muzică cultă, originar din Rusia, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a făcut cunoscut și ca pianist virtuoz și dirijor, a readus în actualitate și a revoluționat muzica de balet.

·         1924: La Berna, in Elvetia, a fost semnat un Acord relativ la creantele elevetiene in Romania.

·         1926: S-a semnat, la Bucuresti, Protocolul de prelungire a Conventiilor de alianta defensiva romano-cehoslovaca si romano-iugoslava din 1926, care a intrat in vigoare la 17 iunie acelasi an. 

·         1930: Al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie - 8 octombrie 1930); demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul lui Maniu de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunțase de bunavoie la drepturile succesorale. Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

·         1932: Înființarea Institutului de Biooceanografie din Constanța

·         1934: Adolf Hitler se intalneste cu dictatorul italian Mussolini la Venetia, in Italia. Musolinii il va numi pe Hitler „o mica maimuta stupida”.

·         1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori.

·         1944: Au inceput o serie de consfatuiri secrete privind masurile si actiunile in vederea desprinderii Romaniei de Reich si a rasturnarii regimului Antonescu. La discutii au fost prezenti generalii C. Stanescu, Gh. Mihail, C. Vasiliu-Rascanu, col. D. Damaceanu, G. Niculescu-Buzesti, I. Mocsonyi-Starcea si reprezentantii PCR, L. Patrascanu si E. Bodnaras. 

·         1946: A fost adoptata Legea pentru crearea cadrului disponibil al Armatei, in care s-a prevazut o organizare militara completa a teritoriului, pe regiuni teritoriale si cercuri teritoriale corespunzatoare judetelor. 

·         1952: Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău)

·         1965: În finala Cupei campionilor europeni la volei masculin, desfășurată la Bruxelles, echipa Rapid București cucerește pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continent

·         1982: Fahd devine rege al Arabiei Saudite după moartea fratelui său, Khalid

·         1990: In timpul diminetii, in zona Pietei Universitatii din Bucuresti, politia a desfasurat o ampla actiune care a avut drept scop eliberarea zonei de grevistii foamei si de demonstranti. Au avut loc infruntari intre politie si manifestanti, fiind efectuate arestari. In cursul noptii a fost restabilita ordinea de catre unitati militare. Manifestatiile din Piata Universitatii, care a fost declarata „zona libera de neocomunism”, au inceput pe 24 aprilie 1990 si au incetat ca urmare a interventiei violente a autoritatilor, sprijinite de minerii chemati de Ion Iliescu. Actiunea din Piata Universitatii a fost prima forma a poporului roman dupa rasturnarea regimului ceausist, protestatarii cerand scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist si inlaturarea nomenclaturistilor din functii. Dupa mai multe zile de proteste, actiunea a fost inabusita in sange in zilele de 13-15 iunie 1990, aceasta fiind cea mai sangeroasa „mineriada” dintre toate. Fenomenul a fost botezat si ”Golaniada”, dupa ce presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu, i-a etichetat pe protestatari cu numele de ”golani”. Chiar a existat un imn pentru acest eveniment, interpretat de Cristi Paturca si care avea ca referen versurile: “Mai bine golan, Decat activist, Mai bine mort, Decat comunist.“ 2000: A avut loc prima întâlnire dintre președintele nord-coreean Kim Jong-il și Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud

·         1995: Preşedintele francez  Jacques Chirac anunţă reluarea testelor nucleare în Polinezia Franceză .

·         1996: Romania a fost primita printre membrii Comitetului Franco-Austriac (CFA) pentru armonizarea economica in Europa.

·         2000: A avut loc in capitala nord-coreeana Phenian, prima întâlnire dintre preşedintele nord-coreean Kim Jong-il şi Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud .

·         2000 : In Italia este eliberat din inchisoare  Mehmet Ali Agca,  atentatorul turc care a încercat să omoare pe Papa Ioan Paul al II în 1981.

·         2004: Un meteorit de 4 kg loveste casa unei familii din Noua Zeelanda, facand o gaura prin acoperis si oprindu-se pe o masuta din living.

·         2005:  Un juriu din Santa Maria, California,  il achită  pe cantaretul pop Michael Jackson de acuzatia de a-l  fi  molestat sexul pe  Gavin Arvizo, un baiat  de 13 ani .

·         2005: Regizorul Cristi Puiu obtine Marele Premiu al Festivalului International de film "Alba Regia", desfasurat la Szekesfehervar (Ungaria), pentru filmul "Moartea domnului Lazarescu" 

·         2007: Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, de un tribunal din Romania, într-un  proces în care a fost  acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea a trei jurnalişti români în Irak.

·         2008: Evadare spectaculoasa a unor prizonieri talibani  din inchisoarea din Kandahar. Circa 1000 de detinuti, dintre care 400 de talibani  au reusit sa scape dupa ce  un camion plin cu explozibil a distrus un zid alinchisorii.In timpul atacului 10 gardieni afgani ai inchisorii au fost ucisi.

·         2009 – Mahmoud Ahmadinejad, a fost reales preşedinte al Iranului pentru un nou mandat.

Nașteri

·         40: S-a nascut generalul galo-roman Gnaeus Julius Agricola (d. 23 august 93), caruia i s-a datorat o mare parte din  cucerirea romană a   Britaniei. Agricola a început cariera militară în Britania, servind sub guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus. Ulterioar a fost numit chestor în provincia Asia, în anul 64, apoi Tribun al plebei  în 66, și pretor în 68. Sprijinit Vespasian timpul anului  celor patru împărați, i-a fost data comanda militară în Marea Britanie, atunci când acesta din urmă a devenit împărat si  a fost făcut consul și guvernator in Britania în anul 77. El a completat cucerirea romana cu  ceea ce este acum Țara Galilor și Anglia de nord, și a condus armata romana in  nordul îndepărtat in Scoția, extinzand reteaua de  forturi si drumuri. A fost rechemat din Britania înanul  85, după un serviciu neobișnuit de lung, iar apoi sa retras din viața militară și publică.

·         823: Carol cel Pleșuv, rege al Franței (d. 877). În 840, la moartea lui Ludovic I cel Pios, războiul între cei trei  fii  ai acestuia pentru impartirea vastului  imperiu al lui Carol cel Mare a început imediat. În 843, prin Tratatul de la Verdun,  Imperiul Carolingian a împărțit definitiv între cei trei frati: Carol cel Pleșuv a primit  partea vestică a Imperiului  Carolingian  (aprox. teritoriul de Franței de astăzi)  iar  pe 25 decembrie 875  a fost încoronat la Roma  împărat,  fiind prin urmare  rege al Franciei de Apus (Franța de astăzi) (843-877) și împărat al Occidentului (875-877). Ludovic Germanul a primit Francia Răsăriteană sau Sfântul Imperiu Roman (viitoarea Germanie). Lothar a primit Francia de Mijloc, de la Marea Nordului până în Italia.
* 1367: Taejong de Joseon (n. 13 Iunie 1367 - d. 30 Mai 1422), a domnit între anii 1400-1418, și a fost al treilea rege al dinastiei, și tatăl regelui Sejong cel Mare de Joseon.
S-a născut cu numele de Yi Bang-won, al cincilea fiu al regelui Taejo, și a fost catalogat drept oficial al dinastiei Goryeo în 1382. Și-a ajutat tatăl în relațiile cu poporul și figurile guvernamentale importante. În 1388 a fost trimis în China pentru a menține relațiile bune cu dinastia Ming. Taejong și-a ajutat de asemenea tatăl în formarea noii dinastii, și anume cea a Joseon, prin eliminarea oficialilor confucianiști puternici cum a fost Jeong Mong-ju care rămăsese loial dinastiei Goryeo.
În 1392 îl ajută pe tatăl său în răsturnarea fostei dinastii și în fondarea Joseonului. Credea că va fi ales ca succesorul al tatălui său, dar fratele său vitreg mai tânăr, Yi Bang-seok (prințul Uian) a fost ales în defavoarea sa, deoarece atât Taejo cât și primul ministru Jeong Do-jeon îl favorizau pe cel din urmă și se temeau de politica împotriva nobililor pe care Taejong dorea să o instituie. În 1398 a condus o revoltă împotriva lui Jeong Da-jeon si Yi Bang-seok, exterminând facțiunea ministrului și omorându-și frații și pe mama lor, regina Sindeok. Apoi l-a împins pe fratele său, Jeongjong să fie prinț moștenitor. Dezamăgit, Taejo abdică în 1399 iar Jeongjong accede la tron. În 1400, generalul Bak Po dezamăgit de faptul că Taejong nu l-a răsplătit pentru ajutorul dat în revolta din 1398, s-a aliat cu fratele lui Taejong, Yi Bang-gan (prințul Hoean) împotriva acestuia. Taejong învinge cu succes trupele fratelui sîu, îl execută pe Bak Po, iar pe fratele său îl trimite în exil. Regele Jeongjong care se temea de acțiunile fratelui său, îl numește prinț moștenitor și abdică în același an, Taejong devenind astfel al treilea rege al dinastiei Joseon.
Regele Taejong și-a început domnia prin a interzice existența oricăror trupe militare private, absorbind soldații privați ai nobililor sau prinților în armata statului și eliminând opoziția guvernului. De asemenea a schimbat sistemul politic, creând un guvern central puternic și o monarhie absolută. A promovat Confucianismul, care era mai mult o filozofie politică decât o religie, și a interzis Budismul promovat de regii Goryeo. A închis multe temple construite de regii Goryeo, a confiscat averile acestora și le-a introdus în patrimoniul statului. Tot el a introdus sistemul Hopae, de identificare a populației prin înregistrarea numelor și a rezidenței, pentru a controla mișcarea oamenilor. A instalat de asemenea o tobă mare în fața curții regale, unde oamenii obișnuiți puteau veni pentru a se consulta cu regele, dacă aveau diverse probleme. În ceea ce privește relațiile externe, a atacat la granița de nord manciurienii, iar pe coasta de sud, pirații japonezi. Taejong este de asemenea cunoscut pentru invazia Oei în insula Tsushima în 1419. A promovat publicațiile, comerțul și educația. A fondat și încurajat Uigeumbu, garda regală și poliția secretă în același timp. În 1404 mută capitala înapoi la Hanyang (Seul), și apoi abdică în 1418, lăsându-l la tron pe fiul său, care avea sa devina Sejong cel Mare de Joseon.

Statui din piatra cu generali si oameni de stiinta stand in fata mormantului Regelui Taejong
* 1555: Giovanni Antonio Magini (în latină Maginus) (n. 13 iunie 1555 – d. 11 februarie 1617) a fost un astronom, astrolog, cartograf și matematician italian.

S-a născut la Padova și a absolvit studii de filosofie la Bologna în 1579. Tatăl său era Pasquale Magini, un cetățean al Padovei. Dedicându-se el-însuși studierii astronomiei, a scris în 1582 lucrarea Ephemerides motuum coelestium, tradusă în italiană în anul următor.

În 1588 a fost ales în locul lui Galileo Galilei pentru a ocupa catedra de matematică de la Universitatea din Bologna , după moartea lui Egnatio Danti. El a murit în Bologna.

Giovanni Antonio Magini

·         1773: S-a nascut Thomas Young, fizician englez. 
* 1778: Frederic Louis de Mecklenburg-Schwerin (13 iunie 1778, Ludwigslust – 29 noiembrie 1819, Ludwigslust) a fost prinț ereditar al Marelui Ducat de Mecklenburg-Schwerin. A fost fiul lui Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg.

La Gatchina în apropiere de Sankt Petersburg, la 12 octombrie/23 octombrie 1799 el s-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiica Țarului Pavel I al Rusiei. Cuplul a avut doi copii:

1. Paul Frederic de Mecklenburg-Schwerin (1800-1842) care în 1822 s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine a Prusiei (1803-1892)
2. Marie de Mecklenburg-Schwerin (1803-1862), care în 1825 s-a căsătorit cu Georg, Duce de Saxa-Altenburg.

După decesul Elenei în 1810 el s-a recăsătorit cu Prințesa Caroline Louise de Saxa-Weimar-Eisenach, fiica lui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Cuplul a avut trei copii:

1. Albert de Mecklenburg-Schwerin (1812-1834)
2. Hélène de Mecklenburg-Schwerin (1814-1858), care în 1837 s-a căsătorit cu Prințul Ferdinand Philippe, Duce de Orléans (1810-1842) fiul cel mare al regelui Ludovic-Filip I al Franței
3. Magnus de Mecklenburg-Schwerin (1815-1816)

La doi ani după decesul Carolinei, în 1818, el s-a căsătorit cu Augusta de Hesse-Homburg, fiica lui Frederic al V-lea, Landgraf de Hesse-Homburg.

Printre descendenții lui Friedrich Louis se includ: regina Beatrix a Țărilor de Jos, regina Margareta a II-a a Danemarcei, regina Anne-Marie a Greciei, Henri d'Orléans, Conte de Paris, Carlos, Duce de Parma, Gustav, Prinț Ereditar de Sayn-Wittgenstein-Berleburg, Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei și Georg Friedrich, Prinț al Prusiei.

Frederick Louis

Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin

* 1818: August Ludwig Viktor de Saxa-Coburg-Kohary (13 iunie 1818 - 26 iulie1881), a fost prinț german al Casei de Saxa-Coburg-Gotha.

Născut Prințul August Ludwig Viktor de Saxa-Coburg-Saalfeld, a fost al doilea fiu al Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a soției lui, Prințesa Maria Antonia Koháry.

La Saint-Cloud, la 20 aprilie 1843, August s-a căsătorit cu Prințesa Clementine de Orléans, fiica regelui Ludovic-Filip al Franței și a soției acestuia, Maria Amalia a celor Două Sicilii. Cuplul a avut cinci copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Prințul Filip de Saxa-Coburg și Gotha	28 martie 1844	3 iulie 1921	căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Louise, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei, la 4 februarie 1875; au avut copii
Prințul Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary	8 august 1845	14 septembrie 1907	căsătorit cu Leopoldina a Braziliei, fiica mai mică a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, la 15 decembrie 1864; au avut copii
Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha	1846	1927	căsătorită cu Arhiducele Joseph Karl de Austria, Palatin al Ungariei, la 12 mai 1864; au avut copii
Prințesa Amalie de Saxa-Coburg și Gotha	1848	1894	căsătorită cu Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria, fratele mai mic al împărătesei Elisabeta de Austria; au avut copii
Ferdinand, Țar al Bulgariei	26 februarie 1861	10 septembrie 1948	căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Bourbon-Parma, fiica lui Robert I de Parma, la 20 aprilie 1893; au avut copii

La 2 mai 1881 împăratul Franz Joseph I al Austriei l-a ridicat în rang; motivul s-a arătat opt zile mai târziu când Prințesa Stéphanie a Belgiei(sora mai mică a cumnatei lui August, Louise) s-a căsătorit cu unicul fiu al lui Franz Joseph, Prințul Rudolf al Austriei. Împăratul Franz Joseph a considerat nepotrivit ca cumnatul fiului său să aibă un rang așa mic la curtea austriacă.

August a murit în 1881 iar Clémentine nu s-a recăsătorit.

Prințul August

Prinț de Saxa-Coburg-Gotha-Koháry Duce de Saxonia

* 1820: Prințul Willem Frederic Henric al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Frederik Hendrik, Prins der Nederlanden, Prins van Luxemburg, Prins van Oranje-Nassau; 13 iunie 1820 – 14 ianuarie 1879) a fost al treilea fiu al regelui Willem al II-lea al Țărilor de Josși a soției acestuia, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei. S-a născut la palatul Soestdijk.

Prințul Henric în 1835

Prințul Henric a devenit Guvernator al Luxemburg în 1850, funcție pe care a îndeplinit-o până la moartea sa în 1879. În timpul mandatului său el a lucrat cu guvernul pentru a lansa lovitura de stat din 1856 care a consolidat puterea monarhiei și a executivului.^[1] Totuși, cele mai multe modificări au fost reprezentate de noua constituție din 1868 după criza luxemburgheză din 1867,^[1] în timpul căreia coroana a încercat să vândă marele ducat Prusiei.

S-a căsătorit de două ori. La 9 mai 1853, la Weimar, s-a căsătorit cu Amalia de Saxa-Weimar-Eisenach (1830-1872). La 24 august 1878, la Potsdam, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Elisabeta a Prusiei (1855-1888), nepoata de frate a împăratului Wilhelm I al Germaniei. Ambele căsătorii au fost fără copii.

În momentul morții sale, la castelul Walferdange, de pojar, el era al treilea în linia de succesiune la tronul Țărilor de Jos.

Prințul Henric

Prinț al Țărilor de Jos Prinț de Orania-Nassau

·         1831: James Clerk Maxwell FRS FRSE (n. 13 iunie 1831,^{[4][5][6][7][8][9][10][11][12]}Edinburgh, Regatul Unit^[13][14][6] – d. 5 noiembrie 1879,^{[4][5][6][7][8][9][10][11]}Cambridge, Regatul Unit^[15][14]) a fost un om de știință scoțian,^[16][17] activ în domeniul fizicii matematice.^[18]  Cea mai notabilă realizare a sa a fost formularea teoriei clasice a radiațiilor electromagnetice, care reunește, pentru prima dată, electricitatea, magnetismul și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen. Ecuațiile lui Maxwell pentru electromagnetism au fost numite „a doua mare unire în fizică”^[19] după cea realizată de Isaac Newton.

Cu publicarea lucrării sale O teorie dinamică a câmpului electromagnetic^⁠(d) în 1865, Maxwell a demonstrat că câmpurile electriceși magnetice se deplasează prin spațiu ca niște unde cu viteza luminii. Maxwell a avansat ipoteza că lumina este o mișcare ondulatorie în același mediu care este și cauza fenomenelor electrice și magnetice.^[20] Unificarea luminii cu fenomenele electrice a condus la predicția existenței undelor radio.

Maxwell a contribuit la dezvoltarea distribuției Maxwell–Boltzmann^⁠(d), un mijloc statistic de a descrie aspecte din teoria cinetică a gazelor. El este cunoscut și pentru prezentarea primei fotografii color^⁠(d) durabile în 1861 și pentru lucrarea fundamentală privind analiza rigidității^⁠(d) cadrelor din grinzi și articulații de genul celor din multe poduri.

Descoperirile sale au contribuit la intrarea în epoca fizicii moderne, a stabilit fundamentul pentru domenii cum ar fi teoria relativității și mecanica cuantică. Mulți fizicieni îl consideră pe Maxwell a fi omul de știință al secolului al XIX-lea care a avut cea mai mare influență asupra fizicii secolului al XX-lea. Contribuțiile sale în această știință sunt considerate de mulți a fi de aceeași amploare ca cele ale lui Isaac Newton și Albert Einstein.^[21] În sondajul mileniului—un sondaj privind cei mai importanți 100 de fizicieni—Maxwell a fost votat al treilea cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, numai după Newton și Einstein.^[22] Cu ocazia centenarului zilei de naștere a lui Maxwell, Einstein a descris opera lui Maxwell ca „cea mai profundă și mai fructuoasă de care a avut parte fizica din vremea lui Newton”

James Clerk Maxwell

·         1833: S-a nascut Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț, d. 20 septembrie 1915), istoric, teolog, folclorist, filolog și pedagog român din transilvania. A fost un „discipol şi alter ego al lui Inochentie Micu Klein”, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni. El a fost principalul autor al Pronunciamentului de la Blaj (1868), cel mai important act politic al românilor din Transilvania după Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii din 3/15 mai, prin care se protesta împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria. Pronunciamentul de la Blaj a avut o mare influenţă asupra dezvoltării vieţii politice din Transilvania, el anticipând constituirea Partidului Naţional Român (1869) care va conduce lupta naţională până la Unirea din 1918. Prezent la Conferinţa de constituire a P.N.R., ca membru fondator, Moldovănuţ a ţinut să precizeze că partidul a adoptat pasivitate absolută numai faţă de Dieta de la Budapesta „încolo… activitate cât se poate de mare”. A susţinut cu toată convingerea mişcarea memorandistă (1892-1894), atrăgând atenţia autorităţilor maghiare care cereau sporirea armatei în jurul Blajului pentru supravegherea tineretului studios şi chiar schimbarea Mitropolitului cu o persoană de încredere „deoarece vicarul Ioan Micu Moldovan este conducătorul invizibil şi secret al întregii mişcări”.
A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI şi membru al Academiei Române. A colaborat la Archiva pentru filologie şi istorie şi la Transilvania, unde a publicat studii şi documente privitoare la istoria bisericii din Transilvania, tipărite sub titlul: Acte sinodale ale Bisericii Române din Alba Iulia şi Făgăraş (2 vol), Spicuire în istoria bisericească a românilor ş.a.

* 1860: Marele Duce Dimitri Constantinovici al Rusiei (rusă Димитрий Константинович; 13 iunie 1860 – 28 ianuarie 1919), a fost al cincilea copil din șase ai Marelui Duce Constantin Nicolaevici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea. A urmat o carieră militară. Deși niciodată n-a jucat un rol politic, ca rudă a Țarului Nicolae al II-lea, a fost executat de bolșevici împreună cu verișorii săi: Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailovici și Marele Duce Paul Alexandrovici.

Marele Duce Dimitri s-a născut la Strelna la 13 iunie 1860. Când a împlinit vârsta de șapte ani, educația lui a fost încredințată lui Alexei Zelenoi, un ofițer care servise sub tatăl lui în marina imperială. Lecțiile au urmat cursul obișnuit: știință, aritmetică, rusă, istorie, geografie, arte, limbi străine. A învățat rusă, franceză, germană și engleză. Ca toți membri pe linie masculină a familiei Romanov, a fost destinat de la naștere unei cariere militare.

Tatăl lui Dimitri era amiral al marinei ruse și spera ca măcar unul dintre fiii săi să-i calce pe urme. Educația religioasă și-a pus puternic amprenta; toată viața va fi un om profund religios. A primit lecții de cântat și a învățat să cânte la pian și la vioară. Dimitri a fost un elev harnic și bun, politicos, atent și capabil. De asemenea, era foarte timid și introvertit, preferând să citească altor activități ale copilăriei. ^[1]

Căsnicia părinților era nefericită și Dimitri era încă copil când tatăl său și-a început o nouă familie cu amanta sa, o balerină rusă. avea 14 ani când fratele său mai mare Marele Duce Nicolae Constantinovici a fost dezmoștenit, declarat nebun și exilat într-un internat rus, după furtul câtorva diamante de la o icoană din dormitorul mamei sale. Marea Ducesă Alexandra Iosifovna i-a determinat pe ceilalți fii: Constantin în vârstă de 16 ani, Dimitri în vârstă de 14 ani și Viaceslav în vârstă de 12 ani să-i promită că nu vor bea niciodată și să nu uite niciodată că toate privilegiile bogăției și rangului lor erau destinate pentru utilizare și nu pentru plăcere. Crescuți în aceste condiții, tinerii mari duci Constantinovici au devenit grijulii și introspectivi. ^[2].

La vârsta de 15 ani, Dimitri și fratele său mai mic Viaceslav s-au înscris cadeți la bordul vasului Kadetski. Împreună, cei doi frați au suferit rigorile vieții pe mare. În 1877, la vârsta de 17 ani, Dimitri și-a făcut prima apariție publică oficială ca membru al familiei imperiale, alături de Alexandru al II-lea , tatăl său și verii săi Marele Duce Serghei și Marele Duce Paul într-o călătorie în sudul Rusiei în perioada de după războiul ruso-turc din 1877-1878.^[3]

Curând Dinitri și-a dezamăgit tatăl când a decis să abandoneze cariera în marină în favoarea armatei imperiale.

Marele Duce Dimitri. În fața lui este Țarul Alexandru al III-lea, 1893.

La 1 iunie 1880, Dimitri Constantinovici a fost numit în suita Țarului Alexandru al II-lea și a primit rangul de adjutant. Șase luni mai târziu, după ce și-a terminat instruirea, a fost numit locotenent în regimentul de gardă. A servit în acest regiment 12 ani ca ofițer subaltern și în cele din urmă comandant.^[1]

În 1880, după terminarea stagiului de pregătire la Academia de Stat Major, Dimitri a fost promovat ofițer. Prima sa apariție oficială a fost prevăzută pentru 1 martie 1881. Două ore după eveniment, unchiul său, Țarul Alexandru al II-lea, care a fost prezent la insistența Alexandrei Iosifovna, a fost asasinat.

La 6 aprilie 1889, Marele Duce a fost promovat la rang de căpitan și i s-a dat comanda escadronului 2 al cavaleriei. Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1892 a fost promovat la rang de colonel.^[4] Dimitri era un comandant popular, un ofițer dur și exigent. Era mândru de soldații lui și preocupat de bunăstarea lor.

La 26 mai 1896, Țarul Nicolae al II-lea l-a promovat la grad de genaral maior iar trei luni mai târziu general în suita curții imperiale. la 19 decembrie 1904 a fost avansat la grad de general locotenet.

Marele Duce Dmitri Constantinovici

·         1865: S-a nascut William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel in 1923, unul dintre cei mai mari poeti de limba engleza ai secolului XX. S-a nascut in Dublin, iar talentul pentru arta l-a mostenit de la tatal sau, un fost avocat devenit pictor. Familia sa s-a mutat in Londra cand Yeats avea doar doi ani, pentru ca la cativa ani sa revina in patria natala. In timpul scolii a fost fascinat de lucrarile despre reincarnare, fenomene supranaturale, mistica orientala si chiar a pus bazele unei societati care avea in centru asemenea preocupari. A debutat ca scriitor in 1885, intr-o revista din Dublin. Dupa ce a avut cateva tentativa sa se stabileasca in alte orase ale Angliei, a revenit definitiv acasa in 1896 si s-a implicat in diverse proiecte culturale, a reformat Asociatia Irlandeza de Literatura si a condus teatrul din Dublin pana la sfarsitul vietii. In tot acest timp a semnat o multime de volume, fiind rasplatit pentru activitatea sa literara cu premiul Nobel. A decedat in 28 ianuarie 1939, in Franta. 

·         1866: S-a nascut Aby M. Warburg, istoric de arta german care a initiat analiza estetica a stiintelor umaniste. 

·         1870: Jules Bordet, imunolog și microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
* 1871: Prințesa Hélène de Orléans (13 iunie 1871 - 21 ianuarie 1951) a fost membră a Casei regale de Orléans și, prin căsătoria cu Prințul Emanuel, Ducesă de Aosta.

A fost al treilea copil din cei opt ai Prințului Filip, Conte de Paris și ai Prințesei Marie Isabelle d'Orléans. Hélène a fost sora cu Amélie, regină a Portugaliei, Prințesa Isabelle de Orléans și Ferdinand, Duce de Montpensier.

Tatăl ei a fost nepotul regelui Ludovic Filip I al Franței și moștenitorul aparent din 1842 până în 1848. Bunicii materni au fost Antoine, Duce de Montpensier și Infanta Luisa Fernanda a Spaniei.

Părinții Hélènei aveau mari speranțe că ea se va căsători cu un moștenitor al unui tron. Ceilalți frați ai ei se căsătoriseră bine; sora ei mai mare Amélie cu regele Portugaliei, sora ei mai mică Isabelle cu Ducele de Guise.

Pretendenții ei erau încurajați de faptul că Hélène era considerată o mare frumusețe a timpului ei

Hélène s-a îndrăgostit de Prințul Albert Victor, Duce de Clarence (fiul cel mare al lui Eduard al VII-lea și nepot al reginei Victoria care încă domnea) însă cei doi au fost obligați să pună capăt relației lor.^[1][2]

La început, regina Victoria s-a opus logodnei deoarece Hélène era romao-catolică. Victoria i-a scris nepotului ei sugerându-i ca o alternativă o altă nepoată, Prințesa Margaret a Prusiei.^[3]

Odată ce cuplul și-a mărturisit dragostea reginei, Victoria a cedat și a sprijinit căsătoria lor. Hélène a fost de acord să se convertească,^[4] iar Albert Victor s-a oferit să renunțe la drepturile sale asupra succesiunii la tronul britanic pentru a se căsători cu ea, scriindu-i fratelui său "Nu știi cât de mult o iubesc pe fata asta atât de dulce și simt că nu aș putea fi fericit niciodată fără ea".^[5] Mama lui, Prințesa de Wales, a simpatizat cu situația lor și a aprobat căsătoria.^[2][6] Spre dezamăgirea cuplului, tatăl ei a refuzat căsătoria și nu i-a permis să se convertească. Hélène a călătorit personal pentru a interveni la Papa Leon al XIII-lea, însă el a confirmat verdictul tatălui și relația a luat sfârșit.^[7]

Albert Victor nu a putut trece peste sentimentele sale față de Hélène; relația lor este comemorată la mormântul lui de la Castelul Windsor de o coroană cu un singur cuvânt scris pe ea "HELENE".^[7] Mai târziu s-a aranjat pentru el logodna cu Prințesa Mary de Teck însă Albert Victor a murit înainte ca nunta să aibă loc.

Ea a fost prima alegere ca mireasă făcută de către împăratului Alexandru al III-lea și împărăteasa Maria Feodorovna pentru fiul lor cel mare, țareviciul Nicolae (mai târziu împăratul Nicolae al II-lea). Relația nu a progresat dincolo de prietenie și Nicolae s-a căsătorit cu Prințesa Alix de Hesse-Darmstadt la sfârșitul anului 1894.

Au existat mari speranțe că Hélène se va căsători cu fiul cel mare și moștenitorul regelui Umberto I al Italiei, Prințul de Neapole. Hélène a călătorit la Neapole cu speranța că va atrage atenția regelui și reginei.^[2] Totuși, nu a avut loc nici o căsătorie iar Victor Emanuel s-a logodit cu Prințesa Elena de Muntenegru în 1896. Au existat zvonuri legate de o căsătorie a ei cu Infantele Afonso, Duce de Porto, care era cumnatul surorii sale Amélie. Zvonul s-a dovedit fals iar el nu a arătat nici un interes Helenei.

La 25 iunie 1895 Hélène s-a căsătorit cu Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce de Aosta (1869–1931).^[8] La nuntă au participat mai multe figuri regale importante inclusiv Prințul Moștenitor Victor Emmanuel al Italiei și Ducele și Ducesa de Connaught.^[8]

Cuplul a avut doi copii:

• Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 - 3 martie 1942)
• Aimone, al 4-lea Duce de Aosta (9 martie 1900 - 29 ianuarie 1948)

Văduvă în 1931, Prințesa Helene s-a recăsătorit în 1936 cu colonelul Otto Campini (1872–1951).

Prințesa Hélène

Ducesă de Aosta

* 1882: Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei (rusă О́льга Алекса́ндровна Рома́нова; Olga Alexandrovna Romanova) (13 iunie [SV 1 iunie] 1882– 24 noiembrie 1960), a fost o Mare Ducesă a Imperiului Rus în timpul domniei tatălui ei, Alexandru al III-lea al Rusiei, și a fratelui ei mai mare, Nicolae al II-lea. A fost mezina țarului Alexandru al III-lea și a țarinei Maria Feodorovna, fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

Olga (centru) în brațele tatălui ei, Alexandru al III-lea. Pe rândul din spate (de la stânga la dreapta), frații și mama sa: Marele Duce Mihail "Mișa", împărăteasa Maria, Marele Duce Nicolae (mai târziu Nicolae al II-lea), Marea Ducesă Xenia și Marele Duce George.

Olga Alexandrovna se naște la Palatul Peterhof la 13 iunie 1882. Mama ei, sfătuită de sora sa, Alexandra, Prințesă de Wales, alege pentru Olga o doică engleză, Elizabeth Franklin, care va rămâne alăture de Olga toată viața.^[3]

Din motive de siguranță, Olga și frații ei sunt crescuți la Palatul Gatcina, la 80 de km de Sankt Petersburg. Marea Ducesă și frații săi sunt educați acasă de tutori particulari, învățând istoria, geografia, rusa, engleza, franceza, desenul și dansul.^[4] Au parte și de activități fizice, cum ar fi echitația, încă de la vârste fragede. Cu toate acestea, copiii nu sunt deprinși cu luxul, fiind crescuți în condiții aproape spartane.

Deși Crăciunul și Paștele sunt momente de mare sărbătoare, familia este profund religioasă. Postul este respectat cu strictețe.^[5] Vacanțele familiei au loc la Peterhof și la bunicii Olgăi în Danemarca.^[6]

Olga pleacă pentru prima dată de la Gatcina la începutul anului 1888, când familia imperială vizitează Caucazul. La întoarcere, trenul deraiază, accidentul provocând 21 de morți. Familia imperială scapă însă cu viață.

Încă din copilărie, Relația Olgăi cu mama ei este încordată și distantă,^[7] țarina fiind distantă și rezervată cu copiii ei. Olga este însă foarte apropiată de tatăl ei, precum și de fratele ei mai mare, Mihail. Olga, pe atunci în vârstă de 12 ani, este profund afectată de moartea tatălui ei, în 1894.

Olga trebuia să-și facă intrarea în societate în vara anului 1899, la vârsta de 17 ani, însă după ce fratele ei, Marele Duce George, moare de tuberculoză, prima ei apariție publică este amânată până în 1900.^[8] Olgăi nu îi place experiența, iar mai târziu îi va spune biografului ei: "M-am simțit ca și cum aș fi fost un animal într-o cușcă expus publicului pentru prima dată."^[9]

În 1901, Marea Ducesă Olga este numită comandant onorific al regimentului 12 Ahtîrski de husari al Armatei Imperiale Ruse. Husarii Ahtîrski erau faimoși după victoria asupra lui Napoleon Bonaparte în bătălia de la Kulm din 1813.

Marea Ducesă Olga și nepoata ei, Anastasia.

La vârsta de 19 ani, la 9 august 1901, Marea Ducesă se căsătorește cu Ducele Peter Alexandrovici de Oldenburg, în vârstă de 33 de ani, membru al ramurii ruse al Casei de Oldenburg. Căsătoria, anunțată în mai, este o veste neașteptată pentru mulți, deoarece Peter nu manifesta niciun interes pentru femei și se bănuia că este homosexual.^[9]Cererea lui în căsătorie a surprins-o și pe Olga, care mai târziu avea să spună: „Am fost atât de surprinsă că tot ce am putut spune a fost 'mulțumesc' ”.^[10]

Căsătoria rămâne neconsumată.^[11] Cuplul se stabilește într-un palat cu 200 de camere din Sankt Petersburg.^[12] Olga este atât de nefericită în căsnicie, încât cade pradă depresiei. În cele din urmă își găsește un refugiu în pictură și în activitățile filantropice. Sponsorizează școala dintr-un sat învecinat și înființează un spital.

În anul 1903, prin fratele ei Mișa, de care era foarte apropiată, Olga îl cunoaște pe ofițerul Nikolai Kulikovski. Cei doi se îndrăgostesc și încep să-și scrie. În același an, la vârsta de 22 de ani, Olga îi cere divorțul soțului său, însă acesta refuză să i-l acorde. Cu toate acestea, Peter îl numește pe Kulikovski aghiotantul său și îi permite să locuiască la reședința lor. Relația dintre Kulikovski și Marea Ducesă Olga continuă în secret,^[13] însă cu timpul, zvonul despre povestea lor se răspândește în societate.^[14]

Din 1904 până în 1906, Ducele Peter este numit într-un post militar la Țarskoe Selo, iar Olga și Peter se mută acolo. În anii următori, Olga devine foarte apropiată de fratele ei, noul țar Nicolae al II-lea, și de familia acestuia, care locuia la Palatul Alexander, în apropierea reședinței ei.^[15] Olga ținea foarte mult la cele patru fiice ale Țarului, în special la cea mică, Anastasia

La începutul Primului Război Mondial, Olga se oferă să fie soră medicală la un spital de lângă Kiev, într-o zonă foarte apropiată de front, care avea să fie bombardată de austrieci. Pentru activitatea sa, Olga este decorată cu Ordinul Sfântului Gheorghe.

Marea Ducesă Olga și cel de-al doilea ei soț, Nikolai Kulikovski.

În 1916, Țarul Nicolae al II-lea anulează căsătoria dintre Ducele Peter de Oldenburg și Marea Ducesă Olga, permițând căsătoria acesteia cu colonelul Kulikovski la 16 noiembrie 1916.^[17] La ceremonie participă doar împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, Marele Duce Alexandru "Sandro" Mihailovici, cumnat cu Olga, patru ofițeri din regimentul Ahtîrski, două prietene asistente la spitalul din Kiev și preotul.^[18]

După ce fratele ei, Țarul Nicolae al II-lea este silit să abdice în martie 1917, mulți membri ai dinastiei Romanov, inclusiv Nicolae și familia sa, sunt arestați și ținuți în arest la domiciliu. Împărăteasa-mamă, Marele Duce Alexandru Mihailovici și Marea Ducesă Olga pleacă cu trenul în Crimeea, unde li se alătură Marea Ducesă Xenia^[19]. Se stabilesc la moșia lui Alexandru din Ai-Todor, la 20 de km de Yalta, unde sunt ținuți în arest la domiciliu.^[20]

La 12 august 1917, cât timp sunt încă în arest, se naște primul fiu al Olgăi, Tihon Nikolaevici Kulikovski, numit după sfântul Tihon din Zadonsk. Deși era nepot de împărat, nici Tihon, nici fratele lui mai mic, Guri, nu aveau să primească niciun titlu nobiliar, deoarece tatăl lor nu era de viță nobilă.

Romanovii izolați în Crimeea nu sunt la curent cu ce se întâmplă cu Țarul și cu familia lui. Inițial, Țarul, Țarina și copiii lor sunt ținuți la reședința lor oficială, Palatul Alexander, însă guvernul provizoriu îi trimite apoi la Tobolsk, în Siberia. În februarie 1918, mare parte din familia imperială de la Ai-Todor este mutată la Dulbert, unde sunt deja în arest Marii Duci Nicolae Nikolaevici și Petru Nikolaevici. Olga și soțul ei sunt lăsați la Ai-Todor.

Întreaga familie Romanov este condamnată la moarte la Yalta de consiliul revoluționar, însă execuțiile sunt amânate de rivalitatea politică. În martie 1918, puterea centrală a Germaniei înaintează în Crimeea, iar gărzile revoluționare sunt înlocuite cu gărzi germane.^[21] În noiembrie 1918 însă, forțele germane, informate că au pierdut războiul, părăsesc Crimeea, care este ocupată de aliați. Forțele aliaților, care sprijină Armata Albă, le permit temporar membrilor supraviețuitori ai familiei Romanov să treacă granița. Împărăteasa-mamă și, la insistențele ei, alți membri ai familiei și prieteni, fug în străinătate pe vasul britanic Marlborough. Țarul Nicolae al II-lea însă fusese deja ucis, împreună cu familia lui, în iulie 1918. De asemenea, celălalt frate al Olgăi, Marele Duce Mihail Alexandrovici, fusese la rândul său asasinat de CEKA lângă Perm, la 12 iunie 1918, pentru a elimina orice posibiliate ca Romanovii să revină la putere.

Familia imperială rusă, 1914. De la stânga la dreapta: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, Marea Ducesă Maria, Țarul Nicolae al II-lea, Țarina Alexandra, Marea Ducesă Anastasia, Țareviciul Alexei, Marea Ducesă Tatiana.

Olga și soțul ei refuză însă să părăsească Rusia și decid să treacă în Caucaz, zonă aflată sub ocupația Armatei Albe.^[22] La ferma pe care au închiriat-o într-un sat de acolo se naște al doilea lor fiu, Guri Nikolaevici Kulikovski, la 23 aprilie 1919.^[23]Este numit după unul dintre prietenii apropiați ai Marei Ducese, Guri Panaiev, căzut la datorie în Primul Război Mondial, în regimentul Ahtîrski de husari.

În noiembrie 1919, când trupele revoluționare înaintează în Caucaz, familia fuge la Novorossiisk și se refugiază la reședința consulului danez, Thomas Schytte, care îi informează că împărăteasa-mamă a ajuns în siguranță în Danemarca. După o scurtă ședere la consulul danez, familia fuge într-o tabără de refugiați de pe insula Büyükada în apropiere de Istanbul^[24].

După două săptămâni, ajung la Belgrad, unde regentul Alexandru Karageorgevici, care va deveni mai târziu regele Alexandru I al Iugoslaviei (ginerele regelui Ferdinand și al reginei Maria a României), le oferă o locuință, însă Olga preferă să plece în Danemarca, unde o așteaptă împărăteasa-mamă.

În 1920, de Paști, Marea Ducesă Olga ajunge în sfârșit cu familia la Copenhaga, unde se stabilește la împărăteasa-mamă Maria Feodorovna, la început la Palatul Amalienborg, apoi la o moșie regală la Hvidøre.^[25] Olga devine secretara și însoțitoarea mamei ei. Relația lor însă continuă să fie rece, deoarece Maria Feodorovna nu s-a împăcat niciodată cu ideea că fiica ei s-a măritat cu un om de rând.

În 1925, Olga și Nikolai merg la Berlin să o cunoască pe Anna Anderson, care se dădea drept Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna, multiubita nepoată a Olgăi. Deși la început ezită, în cele din urmă Olga declară cu fermitate că Anderson este o impostoare.

Împărăteasa-mamă moare la 13 octombrie 1928, la Hvidøre. Cu partea ei din moștenire, Olga cumpără Knudsminde, o fermă din Ballerup situată la aproximativ 24 de km de Copenhaga.^[26] Ferma ei devine un centru pentru comunitatea monarhistă rusă din Danemarca.^[27] De-a lungul anilor '30, Olga se dedică picturii. Are expoziții la Copenhaga, Londra, Paris și Berlin. O parte din banii obținuți din vânzarea picturilor îi donează organizațiilor caritabile.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca este ocupată de naziști. Olga colaborează cu forțele germane, încercând să îi sprijine pe emigranții ruși în lupta lor împotriva comunismului. La sfârșitul războiului, sovieticii ocupă estul Danemarcei, iar situația emigranților ruși din Danemarca se înrăutățește. Temându-se să nu fie asasinată de sovietici, Olga hotărăște să emigreze în Canada.

La 2 iunie 1948, Olga și Nikolai Kulikovski pleacă în Canada^[28], împreună cu fiii lor, Tihon și Guri, soțiile acestora, Agnete și Ruth, precum și cei doi copii ai lui Guri și Ruth, Xenia și Leonid. Familia se stabilește la Toronto, apoi la o fermă de 200 de acri din Halton, în Ontario.^[29] În 1951, foști ofițeri și membri ai Regimentului Ahtîrski se strâng acasă la Marea Ducesă Olga pentru a sărbători 300 de ani de la înființarea Regimentului Regal.

Din anul 1952, după ce fiii lor se mută departe, ferma devine o povară pentru Olga și Nikolai, care acum sunt în vârstă și au probleme de sănătate.^[30] În cele din urmă, Olga și soțul ei vând ferma și se mută într-o casă cu 5 camere din Cooksville, o suburbie a orașului Toronto.

La Cooksville, Olga primește în vizită numeroși demnitari interesați de „ultimii Romanovi”, precum și membri ai diverselor familii regale, de exemplu Prințesa Marina, Ducesă de Kent (fiica Marii Ducese Elena Vladimirovna),^[31] sau Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma^[32]. În iunie 1959, regina Elisabeta a II-a și prințul Filip vizitează Toronto și o invită pe Marea Ducesă Olga la cină la bordul iahtului regal Britannia.^[33]

După moartea soțului ei, în 1958, starea de sănătate a Olgăi se înrăutățește tot mai mult. În aprilie 1960 (în timp ce la Londra moare sora ei mai mare, Xenia), Olga este internată la Toronto General Hospital. La 21 noiembrie 1960 intră în comă. Ultima Mare Ducesă a Rusiei Imperiale, Olga Alexandrovna încetează din viață la 24 noiembrie 1960, la vârsta de 78 de ani,^[34] și este înmormântată alături de soțul ei la cimitirul York din Toronto.

Marea Ducesă Olga Alexandrovna

·         1883: Ioan I. Mironescu, scriitor român (d. 1939)

·         1884: Étienne Gilson (n. 13 iunie 1884, Paris, Franța – d. 19 septembrie 1978, Auxerre, Franța) a fost un filosof și un istoric francez. Prin studiile sale, Gilson a contribuit în mod semnificativ la renașterea interesului pentru studiile de filosofie medievală. De asemenea, este considerat a fi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai neotomismului, curent de gândire care încearcă să răspundă la marile întrebări și provocări ale modernității plecând de la filosofia și teologia Sfântului Toma de Aquino.

·         1885: Elisabeth Schumann, soprană germană (d. 1952)

·         1888: Fernando António Nogueira Pessoa (pronunțat AFI fɨɾ'nɐ̃.du pɨ'so.ɐ; n. 13 iunie 1888, Lisabona, Portugalia^[7] – d. 30 noiembrie1935, Lisabona, Portugalia^[9]), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist și scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.

Este considerat unul din cei mai importanți poeți portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul american Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.

Așa cum spune și Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză și vine de la persona, masca poeților romani.

Povestea sa s-ar putea reduce la irealitatea vieții lui cotidiene și realitatea ficțiunilor lui. Aceste ficțiuni sunt poeții Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, Ricardo Reis și, mai ales, Fernando Pessoa însuși.

În faimosul cufăr descoperit după moartea scriitorului au fost găsite nu mai puțin de 27.453 de texte, în afara celor publicate de el însuși și anume: plachetele de poezii și sonete scrise în limba engleză, precum și a volumului Mesaj, volum ce a fost încununat cu un scandalos premiu al doilea la un concurs pe teme patriotice.

Opțiunile literare ale lui Pessoa se cimentează încă de la începuturi: Shakespeare și poezia metafizică engleză, Edgar Allan Poe, clasicii latini, literatura ezoterică dar și gnosticii alexandrini, decadentismul sfârșitului de veac trecut dar și cel al Romei antice.

Pessoa dă, adesea, impresia că se lasă acaparat de futurism, deși el este mult mai puțin curios decât prietenul său Mário de Sá-Carneiro, exilatul benevol în cosmopolitismul parizian. Pessoa preferă să inventeze și să abandoneze curente, școli, doctrine și chiar sisteme filozofice.

Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziții literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reușit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucișate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moștenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie și conspectele de lectură.

Personajul real este unul șters, resemnat într-o existență exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 și 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonându-și scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie și să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, Poemas Ingleses, din Obras Completas de Fernando Pessoa, Editura Atica, Lisabona, 1974. Cităm aici, unul dintre cele mai frumoase Sonete scrise, în limba engleză, de Pessoa.

XV

Stîngaci ca pețitorul ros de teamă

Năuc de nu-i iubit, deși iubește.

Tînjind pe jumătate să dea seamă

De ce, probînd, se teme că tînjește,

Temînd privesc cu ochiul dinăuntru

Și, uluit, mă-ntreb acuma oare

Ce preț avea-vor aste stihuri pentru

Un gînd ce altui gînd va da născare.

Dar, ca amantul ce, sperînd, iubește

Și, tot sperînd, se teme și nu-ncearcă

Dovezi ce-n minte doar le bănuiește

Și-amînă proba, vremea să nu-i treacă,

Trăiesc eu zilnic gloria ce-o visez

Și-n gîndul altora gîndesc c-o-ntemeiez.

(Traducere din engleză de Mihaela Anghelescu Irimia)

Multiplii săi, despre care vom vorbi în continuare, heteronimele cărora Pessoa le-a inventat întreg statutul social-literar, vor locui fie la țară, fie în Marea Britanie sau Brazilia , par să se bucure de o oarecare mobilitate în plus față de însuși creatorul lor și reprezintă un obiectiv separat în analiza operei lui Fernando Pessoa. Cu Bernardo Soares, ales drept autor pentru Cartea neliniștirii, Fernando Pessoa reușește cea mai spectaculoasă deprivatizare de sine.

Fernando Pessoa

* 1892: Philip St. John Basil Rathbone, MC (13 iunie 1892 – 21 iulie 1967) a fost un actor britanic născut sud-african. În Regatul Unit a devenit notabil ca un actor de scenă shakespearian și a apărut în peste 70 de filme artistice, ocazional în filme de groază.

from the trailer for the film Tovarich (1937)

* 1893: Dorothy Leigh Sayers, cunoscută mai ales sub numele de scriitoare, Dorothy L. Sayers, (n. 13 iunie 1893, Oxford - d. 17 decembrie 1957) a fost o scriitoare de descendență engleză și irlandeză, excelând ca dramaturg, editor, eseist, critic literar, poet, romancier și translator, cunoscută și apreciată în arealul limbii engleze datorită elementelor puternice stilului scriiturii sale, oscilând între analizarea unor cazuri reale de omucideri (cunoscută ca true crime), roman polițist și thriller.

Sayers a cunoscut larga consacrare pentru scrierile sale în care combină ingenios genurile romanului polițist și ale scriiturilor de tip thriller, care sunt plasate în timp între cele două războaie mondiale, ale căror pesonaj principal este detectivul amator Lord Peter Wimsey, un aristocrat pasionat de descoperirea adevărului în cazuri de omucidere.

Interesant de subliniat, Sayers considera ca cea mai bună operă a sa traducerea lucrării Divina commedia a italianului Dante Alighieri, cel mai mare scriitor al Evului Mediu european.

Viitoare scriitoare a fost singurul copil al reverendului Henry Sayers, capalan al Christ Church Cathedral din Oxford, dirijor al Corului școlar al bisericii și al Helen-ei Mary Leigh, de unde Sayers are al doilea prenume.

Dorothy L. Sayers

·         1899: Carlos Chávez, compozitor mexican (d. 1978)

·         1901: S-a nascut Jean Prevost, scriitor, publicist si critic literar francez. 
* 1901: Ludovicus Carolus Zielens (13 iunie 1901–28 noiembrie 1944) a fost un scriitor și jurnalist flamand.

El s-a născut în Antwerp într-o familie săracă. Zielens Lode a lucrat la docuri. Prima sa lucrare, Schoolkolonie, a fost publicat în Elsevier’s Monthly Magazine.

El a fost ucis în 1944 de o rachetă V-2. El este îngropat la cimitirul Schoonselhof din Antwerp

Placa comemorativă de la casa unde s-a născut Lode Zielens

·         1909: Eugen A. Pora, zoolog, ecofiziolog și oceanograf român, membru al Academiei Române (d. 1981)

·         1910: Gonzalo Torrente Ballester, scriitor spaniol, laureat al Premiului Cervantes (d. 1999)

·         1911: S-a nascut Luis Walter Alvarez, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1988). Luis Walter Alvarez (* 13 iunie 1911, San Francisco, California; † 1 septembrie 1988, Berkeley, California) a fost un fizician american. Alvarez a primit în anul 1968 Premiul Nobel pentru Fizică pentru contribuția sa în domeniul fizicii particulelor. Alvarez a dovedit în anul 1937 captura electronilor, prezisă de Hideki Yukava în anul 1935. În 1939 a găsit împreună cu Felix Bloch momentul magnetic al neutronului. Pe timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat la dezvoltarea bombei nucleare și a radarului. Din 1945 a fost profesor la Universitatea din Berkeley, California. În anul 1961 a descoperit mezonii omega.

·         1918: S-a nascut Augusto Roa Bastos, prozator si poet din Paraguay.
* 1921: Vasile Chelaru (n. 13 iunie 1921, Șerbești, Județul Neamț - d. 1 martie1999, București) a fost un scrimer olimpic român și un antrenor de scrimă.

·         1926 - S-a născut scriitorul Paul Miron.

·         1927 - S-a născut Slim Dusty (David Gordon Kirkpatrick), cântăreţ country australian.

·         1927 - S-a născut Attila Zoller, chitarist şi compozitor ungur de jazz, cu activitate în S.U.A.
* 1928: John Forbes Nash, Jr. (n. 13 iunie 1928 – d. 23 mai 2015) a fost un matematician american, specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferențiale și ecuațiilor diferențiale parțiale, activând în calitate de cercetător principal (Matematician Senior Researcher la Universitatea Princeton. Este laureat al Premiului Nobel pentru Economie din 1994.

Nash a fost, de asemenea, subiectul principal al filmului hollywoodian A Beautiful Mind (O minte sclipitoare), care a fost nominalizat pentru opt premii Oscar, dintre care a câștigat patru. Filmul e bazat pe biografia și pe lupta sa cu schizofrenia.

După ce-a luat doctoratul, John s-a mutat în Boston, unde-a devenit un distins membru al facultății din cadrul Institutului Tehnologic Massachusetts. A fost numit "profesorul copil" de către studenți, datorită vârstei sale, dar el considera că face parte dintre cei mai buni. Colegii săi de catedră erau deranjați de aroganța lui, dar era tolerat datorită geniului său. Curând a început să facă descoperiri uriașe în domenii matematice precum geometria și ecuațiile cu derivate parțiale. În 1958 a fost prezentat în revista Fortune ca una dintre cele mai strălucitoare stele din domeniul matematicii. Totuși, el se consideră în continuare un eșec, deoarece nu a câștigat Medalia Fields, cel mai mare premiu în matematică.

În perioada în care preda la MIT, John a cunoscut o femeie numită Eleanor Stier și mai târziu a aflat că aceasta îi purta copilul^[20]. După naștere, John a refuzat să recunoască copilul ca fiindu-i fiu, dar a continuat să aibe relații sexuale cu ea, chiar și după ce a început o relație amoroasă cu o studentă pe nume Alicia de Lardé (1 ianuarie 1933). Alicia era o studentă din El Salvador la fizică, în cadrul MIT și una din cele șaisprezece femei dintr-o clasă de 800 de studenți. În februarie 1957 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii catolice (desi Nash era ateu^[9][21]) și doi ani mai târziu au avut un fiu. Ea l-a internat într-un spital de boli mentale în 1959, bolnav de schizofrenie, fiul lor, John Charles Martin Nash născându-se la scurt timp după asta, dar rămânând nebotezat timp de un an, pentru că mama sa a dorit să-i hotărască numele împreună cu soțul său.

În 1962 Alicia a depus actele pentru divorț, iar John s-a mutat cu Eleanor și primul său fiu. Aceasta s-a plâns că a fost părăsită fără a fi ajutată să crească copilul, iar el a învinuit-o că l-ar fi internat fără acordul său.^[20]

Nash și de Lardé s-au recăsătorit în 2001.

În acest timp, starea psihică a lui John a început să se deterioreze. Se crede că cedarea sa de natură psihotică s-a datorat în mod special temerilor sale legate de muncă și sarcinii lui Alicia. Nash a început să dea semne de paranoia extremă, mai târziu soția sa descriindu-i comportamentul ca fiind nesigur, că ar fi început să vorbească cu personaje precum Charles Herman și William Parcher, care îl puneau în pericol. Prietenii săi i-au observat pentru prima dată comportamentul neobișnuit în ajunul Anului Nou, când John și-a făcut apariția la petrecere îmbrăcat ca un bebeluș și și-a petrecut întreaga seară ghemuit în brațele Aliciei, sugându-și degetul. La cursurile sale despre teoria jocului, a numit un student absolvent pentru a preda în locul său și a dispărut timp de câteva săptămâni, reîntorcându-se brusc în timpul examenelor. Acolo a început să strige că extratereștrii îi trimiteau mesaje criptate prin intermediul ziarului The New York Times.^[20] Nash părea să creadă că toți bărbații care purtau cravată roșie făceau parte dintr-o grupare comunistă împotriva lui. Nash a trimis scrisori ambasadelor din Washington D.C., declarand ca aceștia instituie un nou guvern.^[22][23]

A întrerupt, de asemenea, o prelegere, pentru a spune că a apărut pe coperta revistei Life, deghizat în preot și că știa acest lucru deoarece 23 era numărul său prim favorit. Atunci când Universitatea din Chicago i-a oferit o poziție prestigioasă în facultatea lor, John i-a refuzat, susținând că urmează să devină împăratul Antarcticii. El a purtat discuții cu colegii săi despre ființe extraterestre și agenții guvernamentale secrete, care încercau să-i distrugă credibilitatea și reputația, tulburându-i teribil. Președintele departamentului de matematică l-a eliberat pe John din funcția sa de predare, gândindu-se că are o cădere nervoasă.

A fost internat la spitalul privat McLean, în apropiere de Boston, în lunile aprilie-mai 1959, unde-a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, administrându-i-se Thorazine pentru a se calma. Starea sa clinică era relativ stabilă, deseori paranoidă, cu convingeri fixe care erau fie false, fie imaginative sau nerealiste, deseori acompaniată de experiențe de percepție aparent reale a ceva ce nu este prezent, în mod special tulburări de percepție și auditive, lipsa motivației de a trăi și o ușoară depresie clinică. John era terifiat de ideea de a fi închis, fiind de părere că nu are ce căuta acolo. Tratamentul său consta, în mare parte, în psihanaliză, iar doctorii care-l tratau făceau referire la el numindu-l „profesorul”.

După externarea sa, Nash a demisionat de la MIT, și-a retras pensia și a mers în Europa, căutând fără succes azil politic în Franța și Germania de Est. A încercat să renunțe la cetățenia americană. După o ședere problematică în Paris și Geneva, a fost arestat de poliția franceză și deportat înapoi în America, la cererea guvernului Statelor Unite.^{[necesită citare]} Reîntors în țară, John a început să piardă timpul la Princeton, vorbind despre sine la persoana a treia, scriind cărți poștale ciudate și ținând prelegeri nesfârșite despre numerologie. Alicia s-a angajat la Princeton și a reușit să susțină familia. Ea a reușit, de asemenea, să convingă facultatea să-i dea soțului ei câte ceva de lucru într-ale matematicii, în încercarea de a-l ajuta să se reintegreze în societate. Cu toate acestea, el a refuzat să semneze formularele, susținând că guvernul conspiră împotriva lui. A continuat să facă apeluri telefonice către membrii familiei sale, folosind nume fictive.
În 1961, Nash a fost internat în Spitalul de stat New Jersey din Trenton. De-a lungul următorilor nouă ani, a petrecut lungi perioade în spitalele psihiatrice unde, pe lângă medicamentele antipsihotice, i-au fost administrate terapii de șoc cu insulină.^[24][25] Acestea constau în injectarea pacientului cu doze mari de insulină pentru a-i induce coma, adesea cauzându-i convulsii. Colegii săi matematicieni au fost revoltați de tratamentul la care John era supus și au trimis o scrisoare spitalului, cerând doctorilor să-i protejeze mintea, pentru binele omenirii. A fost externat după șase luni de tratament cu insulină, iar membrii familiei sale au mărturisit că arăta absolut teribil. Foștii săi colegi de la Princeton i-au găsit niște cercetări și i-au publicat o lucrare despre dinamica fluidelor, prima sa lucrare după patru ani. A plecat în Europa din nou, trimițând familiei cărți poștale bizare, cu mesaje criptate și teoreme matematice. S-a întors după scurt timp, părând mai degrabă buimac.

După divorțul de Alicia de Lardé, colegii săi din Boston i-au găsit un apartament și i-au aranjat o întâlnire cu un psihiatru care i-a prescris niște medicamente antipsihotice. Starea lui a început să se îmbunătățească semnificativ, începând să semene cu vechiul Nash, prima dată după mulți ani. Era mult mai plăcut, iar natura sa egoistă dispăruse complet. A început chiar să se întâlnească cu Eleanor și să-și vadă din nou primul fiu. La mai puțin de un an după mutarea sa în Boston, Nash a încetat să-și mai ia medicamentele, cauzându-i revenirea simptomelor. Acesta a mărturisit că nu și-a mai respectat medicația în principal datorită stării de epuizare continuă și datorită faptului că nu se putea concentra asupra muncii sale. De această dată, a început să auda voci însoțite de iluziile sale optice. Vocile îi criticau constant purtarea și au dus la deteriorarea stării sale psihice.

Deși uneori își lua medicamentele prescrise, mai târziu a scris că o făcea doar sub presiune. După 1970, n-a mai fost niciodată internat și a refuzat orice medicație. În conformitate cu cele spuse de Nash, filmul „A beautiful mind” a sugerat în mod incorect că lua medicamente antipsihotice noi în acea perioadă. El atribuie prezentarea eronată scenaristului, (a carui mamă, spune el, era psihiatru) care era îngrijorat că va încuraja oamenii cu tulburări să nu-și ia medicamentele.^[26] Alții însă, au pus întrebări în legătură cu recuperarea cu ajutorul a astfel de medicamente în probleme precum cea a lui Nash^[27], iar acesta a spus că sunt supra-evaluate, iar efectelor adverse nu li se acordă suficientă atenție atunci când cineva este considerat bolnav mintal^[28][29][30]. Conform Sylviei Nasar, autoarea cărții "A beautiful mind" pe care este bazat filmul, Nash s-a recuperat treptat, odată cu trecerea timpului. Încurajat de fosta sa soție, de Lardé, Nash a lucrat într-un cadru comunitar în care excentritățile erau acceptate. De Lardé i-a spus lui Nash: „Este doar o chestiune de a trăi o viață liniștită”.^[23] Nash datează ceea ce el numește „tulburări mentale” în primele luni ale anului 1959, pe când soția lui era însărcinată. El a descris un proces de schimbări „de la gândirea rațională științifică la gândirea delirantă specifică persoanelor diagnosticate drept «schizofrenice» sau «schizofrenice paranoide»”^[31], incluzând faptul că se văd ca pe niște mesageri sau având cumva o funcție specială și cu suporteri și rivali și intrigi ascunse și un puternic sentiment de persecutare și caută semne care reprezintă revelația divină.^[32]

Nash a sugerat că gândirea sa delirantă era legată de nefericirea sa și de strădaniile sale de a se simți important și recunoscut, și de modul său caracteristic de a gândi, astfel că „nu aș fi avut idei științifice bune dacă aș fi gândit mai normal”. A afirmat că: „dacă nu aș fi simțit nicio presiune, nu cred c-aș fi urmat acest tipar”.^[33] El nu vede o distingere categorică între termeni precum „schizofrenia” și „tulburarea bipolară”.^[34] Nash mărturisește că nu a auzit voci până în jurul anului 1964, mai târziu angajându-se într-un proces de respingere a lor.^[35] El povestește că era mereu dus la spital împotriva voinței sale și că a renunțat doar temporar la „ipoteze delirante și nerealiste” după ce-a fost suficient de mult timp internat pentru a decide să se conformeze aparent - să se poarte normal sau să „raționalizeze forțat”. Doar treptat și de unul singur a „respins intelectual” unele „influențe delirante” și gândirea „politic orientată” ca pe o risipă de efort. Cu toate astea, în 1995, în ciuda faptului că „gândea din nou rațional, într-un stil caracteristic oamenilor de știință”, spune că totodată se simte mai limitat.^[31][36]

Conform propriilor afirmații, „Am petrecut perioade între 5 și 8 luni în spitale, în New Jersey, întotdeauna fără acordul meu și întotdeauna căutând un motiv legal pentru a fi eliberat. Și asta se întampla atunci când am fost suficient de mult timp spitalizat pentru a renunța în cele din urmă la ipoteze delirante și a reveni la a gândi singur, ca un om al circumstanțelor mai convenționale și a reveni la cercetarea matematică. În aceste interludii de, cum ar fi fost, raționalitate aplicată, am reușit să fac unele cercetări matematice respectabile. Astfel, au venit cu privire la cercetarea pentru «Le problème de Cauchy pour les équations différentielles d'un fluide général»; ideea că prof. Hironaka a numit-o «The Nash blowing-up transformation» și cele ale «Arc Structure of Singularities» și «Analyticity of Solutions of Implicit Function Problems with Analytic Data». Dar după reîntoarcerea mea la ipotezele delirante, asemănătoare viselor, de la sfârșitul anilor '60, am devenit o persoană a gândirii influențată delirant, dar cu un comportament oarecum moderat și astfel am evitat spitalizările și atenția directă a psihiatrilor.

Astfel, timpul a trecut. Apoi, treptat, am început să resping din punct de vedere intelectual unele linii de gândire aberant influențată, care a fost caracteristică orientării mele. Aceasta a început evident, cu respingerea gândirii cu orientrare politică, ca pe o pierdere fără speranță a efortului intelectual.

John Forbes Nash, Jr. fotografiat de Peter Badge

* 1928: Nikola Todev (n. 13 iunie 1928, Devin, Bulgaria - d. 30 martie 1991, Plovdiv) a fost un actor de film și de teatru bulgar.

Nikola Todev in 1973

·         1929 - S-a născut scriitorul Al. Săndulescu.

* 1931: Irvin David Yalom (n. 13 iunie 1931, Washington, D.C.) este un scriitor, doctor în psihiatrie, autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite ulterior cărți de referință în domeniu, precum și câteva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, căutarea sensului ultim al existenței umane constituind scopul personajelor, frumos camuflat în dialoguri incitante.

În 1956 a absolvit Boston University School of Medicine, iar în 1963 își începe cariera academică la Stanford University, unde își aduce cea mai importantă contribuție în domeniul psihoterapiei prin definirea și rafinarea practicilor terapiei de grup. În acest cadru pune bazele unei noi abordări psihanalitice prin așa-numita existential psychotherapy - psihoterapie existențială.

Irvin D. Yalom

·         1933: S-a nascut Tom King; politician englez. 
* 1935: Liudmila Ivanovna Cernîh (în rusă Людми́ла Ива́новна Черны́х, în ucraineană Людмила Іванівна Черних; n. 13 iunie 1935, Shuya, Rusia – d. 28 iulie 2017^[1]) este o astronomă sovietică, rusă și ucraineană.
* 1937: Dabbala Rajagopal Reddy (numit și Raj Reddy; n. 13 iunie 1937, Katur, Andhra Pradesh, India) este un informatician indian, expert în robotică și inteligență artificială, laureat al Premiul Turing în 1994 împreună cu Edward Feigenbaum.

Dabbala Rajagopal Reddy

·         1940: Mircea Ciobanu, poet român (d. 1996)

·         1940 - S-a născut Bobby Freeman, vocalist şi compozitor maerican (Romancers, Vocaleers).

·         1941 - S-a născut Esther Ofarim (Esther Zaied), cântăreaţă israeliană (Esther & Abi Ofarim).

·         1942 - S-a născut scriitorul Al.Florin Ţene.

* 1944: Ban Ki-moon (n. 13 iunie 1944 în Eumseong, Coreea) este un politician sud coreean. Actualmente (2016) are funcția de Secretar General al Națiunilor Unite.

În perioada ianuarie 2004 - 1 noiembrie 2006 a fost ministru de externe al Coreei de Sud, iar la 13 octombrie 2006 Adunarea Generală a ONU l-a ales drept cel de-al 8-lea Secretar General. A depus jurământul de investitură la data de 14 decembrie 2006, începându-și activitatea la 1 ianuarie 2007.

·         1949 - S-a născut Dennis Locorriere, chitarist, vocalist şi compozitor american (Dr. Hook).

·         1951 - S-a născut Howard Leese, pianist canadian (Heart).
* 1953: Carmen Bulzan (n. 13 iunie 1953, Drobeta Turnu Severin) profesor universitar doctor în sociologie, autoarea manualului de Sociologie pentru elevii de liceu și a cursurilor de Sociologia educației pentru studenți, membru al Asociației Internaționale de Sociologie (ISA) și al Asociației pentru Educarea Profesorilor din Europa (ATEE). Promotoare a latinității și romanității în spațiul european, a inițiat proiecte europene de promovare a valorilor identitare românești și descoperire a elementelor comune din cultura română cu a altor țări europene (în special spațiul latin), inițiind acțiuni în țară și străinătate, precum: Școala Dunăreană, Colocviile interculturale Calea Traiană, Itinera traiani, Don Quijote și valorile umane, Parteneriatul școală-muzeu ș.a. În activitatea de cercetare științifică a studiat opinia publică în cadrul Institutului Român pentru Sondarea Opiniei Publice (IRSOP) și a realizat cercetări de teren care s-au finalizat cu publicații în volume ale Academiei Române, fiind preocupată de fenomenul strămutării satelor din Clisura Dunării. Adeptă a educației altfel, a inițiat proiecte educaționale europene cu elevi și studenți în Italia, Spania, Franța, Serbia, în calitate de președintă a Asociației Culturale Iuventus Traiani, membru al Fundației de Studii Clasice Italica (Spania) și Amigos de los museos (Spania). Autoare a mai multor volume de poezie, jurnale de călătorie, eseuri, Carmen BULZAN a tradus și publicat prima Antologie poetică a lui Miguel de Unamuno. De același autor a tradus romanul Amor y pedagogía (Dragoste și pedagogie). A tradus, de asemenea, La obra by Trajano (Opera lui Traian) a lui Ramón de Basterra, prima carte scrisă în limba spaniolă despre România, o mărturie a diplomatului spaniol la Marea Unire. Este membru al Uniunii Scriitorilor, membru fondator al Societății Scriitorilor Danubieni și în colectivele diverselor reviste de cultură din România, fiind Senior editor la Cronica fundațiilor. A obținut numeroase premii de excelență și diplome de onoare, între care Diploma de onoare acordată de Asociația Vorba noastră, Viena (Austria) în 2003 și Premiul Eminescu pentru traducere, cu ocazia Festivalului Internațional de Literatură „Mihai Eminescu”, Ediția a XX-a, 2011

·         1953: S-a nascut Tim Allen, actor american. Timothy Allen Dick (n. 13 iunie 1953, Denver, Colorado, SUA) este un actor american. Tatăl său, agentul imobiliar Gerald Dick, moare într-un accident de mașină în timp ce se întorcea de la un meci al echipei University of Colorado, când Tim avea doar 11 ani. Mama sa, Martha Dick, se va recăsători după doi ani cu un pastor. Din cele două mariaje ale mamei sale, Tim are opt frați și surori. În tinerețe se mută cu familia în Birmingham, Michigan. A absolvit în 1975 Western Michigan University obținând diplomă de specialist în producții de televiziune. Este arestat în 1978 pentru deținere de droguri și închis doi ani, până în 1980. După ce a fost eliberat își începe cariera actoricească la Comedy Castle în Detroit. A fost căsătorit cu Laura Diebel (aprilie 1984 – martie 2003) cu care are un copil, actuala lui soție fiind Jane Hajduk.
* 1953: Ovidiu-Cristian-Dan Marciu (n. 13 iunie 1953) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD.
* 1953: Veselin Šljivančanin (în sârbă Веселин Шљиванчанин) (n. 13 iunie 1953) este un fost ofițer muntenegrean în Armata Populară Iugoslavă (JNA) care a participat la Asediul Vukovarului. Ulterior, el a fost acuzat de crime de război de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, fiind condamnat la închisoare pentru rolul său în Masacrul de la Vukovar. Sentința sa a fost schimbată de două ori, prima dată de la 5 la 17 ani, iar a doua dată de la 17 la 10 ani

·         1954 - S-a născut Robert Donaldson, clăpar şi trompetist american (Bo Donaldson & The Heywoods).

·         1954 - S-a născut Jorge Santana, chiatrist mexican, fratele mai mic al lui Carlos Santana (Malo).
* 1954: Ngozi Okonjo-Iweala (n. 13 iunie 1954) este o femeie-economist din Nigeria de o valoare recunoscută pe plan mondial, în special pentru activitatea desfășurată la Banca Mondială.

Ngozi Okonjo-Iweala

·         1957 - S-a născut Rolf Brendel, baterist german (Nena).
* 1958: Krzysztof Kopka (n. 13 iunie 1958) este un scenarist, regizor și traducător de origine poloneză. A absolvit teatrologia în cadrul Școlii Superioare de Teatru din Varșovia. Ca regizor, a debutat cu spectacolul „Edzio”, după proza lui Bruno Schulz, la Teatrul „Helena Modrzejewska” din Legnica. A regizat în teatrele din Zakopane, Gdańsk, Zielona Góra, Białystok, Wrocław, Łodz, Zabrze și Wałbrzych. În 2000-2002, a fost director artistic al Teatrului „Jerzy Szaniawski” din Wałbrzych.

·         1959: S-a nascut Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, președintele României. Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu) este din 21 decembrie 2014 președintele României. Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în anul 2000, funcție în care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, lui Iohannis fiindu-i atribuit meritul de fi modernizat infrastructura și pus în valoare potențialul economic și turistic al orașului. În 2009, după căderea primului guvern Emil Boc, Iohannis a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de premier, însă președintele Traian Băsescu a refuzat să-l nominalizeze. În 2013 Iohannis a devenit membru al PNL, dobândind funcția de prim-vicepreședinte, iar pe 28 iunie 2014 a devenit președintele partidului. În scurtul său mandat de președinte al partidului, a format o alianță cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și a pus bazele unei viitoare fuziuni între cele două partide. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat la alegerile prezidențiale din 2014, pe care le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul PSD, prim-ministrul în funcție Victor Ponta.

·         1959: Alexandru Darie, regizor român

* 1959: Boiko Metodiev Borisov (în bulgară Бойко Методиев Борисов, n. 13 iunie 1959) este un politician bulgar, prim-ministru al Bulgariei între 27 iulie2009 și 13 martie 2013. Anterior, el a fost primarul orașului Sofia din 8 noiembrie 2005 până la alegerea sa ca prim-ministru.

La data de 20 februarie 2013 întregul guvern condus de Boiko Borisov a demisionat ca urmare a protestelor cauzate de creșterea costului energiei electrice, corupției, nivelului scăzut de trai. Demiterea guvernului a dus la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate, guvernul lui Borisov rămânând în funcție până la numirea guvernului interimar al lui Marin Raikov.

La alegerile paramentare din 26 martie 2017 formațiunea politică a lui Borisov, Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), s-a clasat pe primul loc, cu 32,65% din voturi.

Boiko Borisov

* 1962: Bence Szabó (n. 13 iunie 1962, Budapest, Ungaria) este un fost scrimermaghiar specializat pe sabie, care a câștigat patru medalii olimpice, inclusiv două de aur. A fost vicecampion mondial la individual și dublu campion mondial pe echipe, și campion european la individual. În prezent este antrenor de scrimă.
* 1863: Iurie Florea (n. 13 iunie 1963) este un dirijor al Operei Naționale din București. În prezent ocupă și funcția de director artistic al Operei Naționale din București.

• 1986 – Absolvent al Conservatorului de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinau, Republica Moldova (clasa de dirijat simfonic și operă și dirijat coral); Bursier al Conservatorului „Rimski-Korsakov'” din Sankt Petersburg, Rusia.
• 1989-1996 – dirijor al Operei Naționale Chișinău
• 1990-1992 – studii post-universitare la Academia de Muzică din București, clasa renumitului profesor Constantin Bugeanu
• 1992-1993 – dirijor al Operei din Constanta.
• 1993-1996 – director artistic al Operei Naționale Chișinău
• Din 1996 – dirijor al Operei Naționale București.
• Din stagiunea 2007-2008 – director artistic al Operei Naționale București

* 1965: Doña Cristina, Infantă a Spaniei (n. 13 iunie 1965, Madrid), este a doua fiică a regelui Juan Carlos I al Spaniei și a reginei Sofia a Spaniei. Este a șasea în ordinea succesiunii la tronul Spaniei, după fiicele fratelui ei, regele Felipe al VI-lea, sora ei, Infanta Elena, și copiii acesteia. Până în iunie 2015, a deținut titlul de Ducesă de Palma de Mallorca.

Cristina s-a născut la Madrid și a fost botezată la Palatul Zarzuela de arhiepiscopul Madridului. Nașii ei au fost Alfonso, Duce de Anjou și Cádiz și Infanta Maria Cristina a Spaniei.

A absolvit școala Santa María del Camino, Universitatea Complutense din Madrid cu o diplomă în științe politice în 1989. Și-a continuat studiile la Universitatea din New York și a obținut în 1990 un master în relații internaționale. Din 1991 își pune în practică cunoștințele pentru UNESCOla Paris. Infanta vorbește fluent catalana, engleza, franceza, greaca și spaniola.

Conduce multe instituții culturale, academice, de binefacere din Spania, Europa și țările latino-americane. Este președinte de onoare a comitetului UNESCO și încă se mai implică în organizație în special în programele de educație concentrate pe protecția moștenirii naturale și artistice. În 2001 a fost desemnată ca ambasador UNESCO la ONU. Sprijină, împreună cu regina, fundații de ajutorare a handicapaților.

Din 2001 este membru al grupului Bilderberg împreună cu părinții săi.

Practică schiul, dar sportul favorit rămâne navigarea pe mare. A participat la concursuri naționale și internaționale și este membră a echipei olimpice de navigatori a Spaniei. A participat la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988 chiar și în parada de deschidere.

La vârsta de 34 de ani, la 4 octombrie 1997, s-a căsătorit cu jucătorul de handbal Iñaki Urdangarín. Împreună au patru copii, toți născuți la Barcelona:

• Juan Valentín Urdangarín y de Borbón (n. 29 septembrie 1999)
• Pablo Nicolás Urdangarín y de Borbón (n. 6 decembrie 2000)
• Miguel Urdangarín y de Borbón (n. 30 aprilie 2002)
• Irene Urdangarín y de Borbón (n. 5 iunie 2005)

Au locuit în Barcelona până în 2009, unde Urdangarín a fost director de planificare și dezvoltare pentru Motorpress Ibérica și partener fondator la Nóos Consultoría Estratégica. Din 2009 s-au mutat la Washington, unde el lucrează pentru Telefónica.

Infanta Cristina

Ducesă de Palma de Mallorca

* 1966: Grigori Iakovlevici Perelman (rusă Григорий Яковлевич Перельман; născut pe 13 iunie 1966) este un matematician rus de origini evreiești. A fost născut și trăiește în Sankt Petersburg. Este cunoscut pentru contribuțiile sale la geometria riemanniană și pentru faptul că a rezolvat conjectura lui Poincaré. În 2006 a fost decorat cu Medalia Fields,^[1] pe care însă a refuzat să o accepte.^[2] Pe 18 martie 2010, a fost anunțat că el întrunește criteriile pentru a primi Clay Millennium Prize^[3] pentru rezolvarea conjecturii Poincaré. La data de 1 iulie 2010, el a refuzat premiul de un milion de dolari, spunând că el consideră că contribuția sa la demonstrarea conjecturii Poincaré nu este mai mare decât cea a lui Richard Hamilton, care a introdus teoria Ricci flow cu scopul de a ataca Conjectura geometrizării

·         1968 - S-a născut Deniece Lisa Pearson, vocalistă britanică (Five Star).
* 1969: Valeri Mihailovici Lebedev (în rusă Валерий Михайлович Лебедев; n. 13 iunie 1969, Magadan) este un fost fotbalist rus care juca pe postul de fundaș sau mijlocaș.^[1]

A evoluat în Prima Ligă Rusă și Divizia Națională, devenind campion al Moldovei cu Zimbru Chișinău.

* 1970: Imanol Julián Elías Gil Beltrán (n. 13 iunie 1970, Buenos Aires, Argentina) este un actor argentinian.

Julián Elías Gil Beltrán s-a născut în Buenos Aires, Argentina. A crescut în Puerto Rico, iar ulterior a locuit și în Venezuela. Are două surori Patricia și Lorena. Are doi copii, Nicolle Alexandra (n. 1987) și Julian Jr. (n. 1995).

La începutul anilor '90 debutează în modeling. A defilat pe podiumurile din întreaga Americă Latină și a apărut în reviste importante. Asta i-a dat posibilitatea de a-și extinde cariera în domeniul actoriei. Astfel, a început să joace în piese de teatru, filme și televiziune în Puerto Rico.

A jucat în numeroase telenovele cum ar fi Valeria, Amor comprado, Acorralada, Sortilegio, Eva Luna și La que no podia amar.

A debutat în lumea teatrului prin piesa Por el medio si no hay remedio în 1995, în Puerto Rico, apoi și în alte piese precum El crimen del Padre Amaro, Sexo, pudor y lagrimas și Nueve semanas y media, printre altele.

Apoi a continuat activitatea artistică și a jucat în mai multe telenovele ca Mi conciencia y yo (în Ecuador), Mi adorada Malena, Por todo lo alto (RCTV, Venezuela) și în filmele La caja de problemas, Más allá del límite, Marina, Fuego en el alma.

Julián Gil

* 1974: Katharina Bellowitsch sau Kati Bellowitsch (născută pe 13 iunie 1974), este prezentatoare de televiziune și radio de origine austriacă.

Născută în Graz, Stiria, Katharinei i-a predat un profesor de școală primară înainte de a deveni, în 1996, prezentatoare la un post de radio comercial din Styria (Antenne Steiermark). Din anul 2000, ea a lucrat pentru ORF, dar și pentru Hitradio O3 și pentru televiziunea pentru copii, la un program de zi cu zi numit Forscherexpress ("Expresul exploratorilor"), unde copiii învață despre știință. Apoi a lucrat pentru Drachenschatz (Comoara dragonului), care este un spectacol, și un concurs, în același timp - pentru copii. Ea a fost gazdă la serialul Forscherexpress cu Thomas Brezina.^[1]

În februarie 2010, ea a fost prezentatoare la "Vienna Opera Ball"

Katharina Bellowitsch în Viena (2011)

* 1974: Dušan Petković (n. 13 iunie 1974) este un fost fotbalist sârb.

* 1975: Oana-Consuela Florea (n. 13 iunie 1975) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

* 1975: Alexandru Jizdan (n. 13 iunie 1975, Geamăna, Anenii Noi) a fost Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova în perioada 20 ianuarie 2016 - 8 iunie 2019, în componența Guvernului Pavel Filip‎. Anterior, între anii 2015-2016 a fost director-adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova

* 1977: Dragoș Bucur (n. 13 iunie 1977, București) este un actor român de film, scenă și televiziune, și prezentatorul TV al showului de la Pro TV, Visuri la cheie. Este premiat doi ani la rând (2009 și 2010) cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.

Teatru

• Orfanul Zhao (1998) de Ji Jianxiang, regia Alexandru Dabija
• DaDaDans (1999) un spectacol de teatru-dans de Theodor-Cristian Popescu și Florin Fieroiu
• Doi gemeni venețieni (1999) de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur
• Trilogia belgrădeană (2000) de Biljana Srbljanovic, regia Theodor-Cristian Popescu
• Minciuna din mine (2001) de Sam Shepard, regia Ada Lupu
• Hora iubirilor (2001) de Arthur Schnitzler, regia Felix Alexa
• Război și pace (2003) de Lev Tolstoi, regia Petre Bokor

Filmografie

• Popcorn Story (scurtmetraj, 2001)
• Marfa și banii (2001)
• Furia (2002)
• Tancul (2003)
• Visul lui Liviu (scurtmetraj, 2004)
• Comercial (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005)
• Băieți buni (serial TV, 2005)
• Hârtia va fi albastră (2006)
• Tinerețe fără tinerețe (2007)
• După ea (2007)
• Contra timp (2008)
• Contra timp 2 (2008)
• Boogie (2008)
• Polițist, adjectiv (2009) - Cristi
• Portretul luptătorului la tinerețe (2009)
• Povestea Jucăriilor 3 (2010) - dublajul vocii lui Ken, în original vocea aparținându-i lui Michael Keaton
• Marți după Crăciun (2010)
• Drumul de întoarcere (2010) - Zoran
• Nașa (2011) - Radu Prodan
• Love building (2013) - Silviu Soare
• Câini (2016) - Roman
• Două lozuri (2016) - Vasile Grămadă, zis Sile
• Hawaii (2017) - Tovarășul Andrei Florescu

Dragoș Bucur în filmul „Nașa”

* 1977: Eugen Hmaruc (rusă Евгений Хмарук, n. 13 iunie 1977 în Tiraspol) este un fotbalist internațional moldovean. În prezent el evoluează la Dinamo-Auto Tiraspol.

* 1977: Adrian Sosnovschi (n. 13 iunie 1977, Chișinău) este un fost fotbalist din Republica Moldova care s-a retras din activitate în 2013. Ultima dată el a evoluat pentru clubul Milsami Orhei, în Divizia Națională.

* 1980: Sarah Terenzi (născută Sarah Marianne Corina Lewe, 13 iunie 1980^[1]), cunoscută după numele scenic Sarah Connor, este o cântăreață, compozitoare și dansatoare germană. Ea a debutat în 2001 sub conducerea managerului George Glueck și a devenit primul artist solo care a avut patru clasări consecutive în topul hiturilor German Singles Chart.^[2]După succesul obținut de melodia From Sarah with Love, o serie de single-uri bine promovate i-au conferit statutul de vocalista germană cu cel mai mare succes din anii 2000, înregistrând vânzări de peste 15 milioane de copii în întreaga lume.^[3]

Sarah Connor este căsătorită cu muzicianul de origine americană Marc Terenzi din anul 2004. Cei doi au un băiat pe nume Tyler (n. 2004) și o fată numită Summer (n. 2006).

Sarah Lewe s-a născut la data de 13 iunie, 1980 în Delmenhorst, Saxonia Inferioară, Germania de Vest (acuala Republică Federală Germania). Connor este primul dintre cei șase copii ai lui Michael Lewe, un scriitor cu ascendenți americani și ai Sorayei Lewe-Tacke (n. Gray), un fost fotomodel cu ascendenți germani și scoțieni. Părinții săi au divorțat după aproape treizeci de ani de mariaj, iar mama sa s-a recăsătorit cu Jürgen Tacke, un chirurg plastician. În luna mai a anului 2008, la vârsta de cincizeci de ani, Soraya Lewe-Tacke a adus pe lume doi băieți gemeni.

Datorită bunicului său patern, care s-a născut în New Orleans, S.U.A., Connor a crescut ascultând muzica soul a unor cântăreți de renume precum Aretha Franklin, Stevie Wonder, James Brown sau Marvin Gaye. La vârsta de șase ani, Sarah s-a alăturat unui cor de muzică gospel, iar de-a lungul adolescenței ea a studiat la o școală cu profil muzical. Datorită capacităților sale vocale remarcabile, profesorii au încurajat-o să se concentreze pe îmbunătățirea controlului asupra glasului său. Connor a urmat lecții de canto săptămânal, iar din cauza problemelor financiare avute de familia sa, ea a fost nevoită să își ia o slujbă de ospătăriță într-un hotel local, pentru a-și putea plăti cursurile.

În anul 1997, Connor a fost selecționată pentru a face parte din corul de fundal organizat cu ocazia unui concert susținut de Michael Jackson în Bremen, Germania. După încheierea recitalului, Connor a obținut un contract cu o casă de producție locală și a început să înregistreze câteva casete demo sub pseudonimul Sarah Grey. Fiind nemulțumită de traiectoria carierei sale muzicale, Sarah a reziliat contractul pe care îl avea și a ajuns la o înțelegere cu compania X-Cell Records, folosind pentru prima dată numele de Sarah Connor. Din cauza programului foarte încărcat, Connor a decis să întrerupă cursurile pe le urma și să se mute din orașul natal, la vârsta de nouăsprezece ani.

Sarah Connor în 2002 la Verstehen Sie Spaß?

La scurt timp după semnarea contractului cu X-Cell Records, Connor a început să compună melodii alături de producători precum Bülent Aris, Toni Cottura, Diane Warren, Rob Tyger și Kay Denar. Albumul de debut al interpretei, intitulat Green Eyed Soul a fost lansat la data de 26 noiembrie, 2001. Discul a fost comercializat în peste 500,000 de exemplare în Europa Centrală, fiind este cel mai de succes album din întreaga carieră a cântăreței. Produsul discografic a primit recenzii bune din partea criticilor, care au remarcat vocea puternică a interpretei, dar au criticat lipsa aparentă de originalitate prezentă în unele cântece.

La data de 5 noiembrie, 2001 a început campania de promovare a baladei From Sarah with Love, care a devenit rapid hit în Europa. Cântecul a câștigat 750,000 de puncte în clasamentele de specialitate din Germania, doborând succesiv câteva recorduri. Melodia a fost certificată cu triplu disc de platină în țara natală a cântăreței, iar în Austria și Elveția a primit discul de aur respectiv cel de platină. From Sarah with Love este cel mai de succes single din întreaga carieră a lui Connor, fiind nominalizat în cadrul premiilor ECHO la categoria "Cel mai bun single național - Rock/Pop", acesta a fost certificat de multiple ori cu discuri de platină sau aur, în diverse regiuni ale Europei.Primul cântec extras pe single, intitulat Let's Get Back to Bed - Boy!, reprezintă o colaborare cu rapper-ul de origine americană TQ. Piesa a beneficiat de difuzări intense în cadrul posturilor radio din Europa, lucru reflectat de pozițiile înalte ocupate în clasamentele de specialitate (Polonia #1, Germania #2, Austria #5), dar și de certificarea cu discul de aur a piesei în Germania și Austria. Cântecul a fost nominalizat în cadrul premiilor ECHO la categoria "Cel mai bun single național - Rock/Pop" și a ajutat-o pe Connor să obțină premiul acordat „Celui mai bun debutant național” de către postul de televiziune VIVA. Următorul extras de single, intitulat French Kissing, a devenit un hit minor în Germania, unde a obținut poziții mediocre în clasamentele de specialitate.

Cel de-al patrulea și ultimul single extras de pe albumul Green Eyed Soul, intitulat If U Were My Man, a fost foarte slab promovat, iar ca și consecință directă, single-ul a obținut poziții nenotabile în clasamentele de specialitate.

Connor l-a întâlnit pe Marc Terenzi, solistul boy band-ului american Natural, la festivalul Bravo Happy Holidays în Rust, Germania, în iulie 2002.^[5] Cei doi și-au început relația în iunie 2003, anunțându-se că ei s-au logodit și așteaptă primul lor copil, Tyler Marc Terenzi. Acesta s-a născut pe 2 februarie 2004, în Orlando, Florida, SUA.^[6] Pe 29 februarie 2004 cuplul a invitat prietenii lor la o cină pentru a sărbători nașterea fiului lor; cu toate acestea ei au anunțat că, de fapt, au fugit împreună. Cuplul și-a reînnoit jurămintele printr-o ceremonie de nuntă, pe 18 august 2005 la Altafulla, Tarragonès, lângă Barcelona, Spania. Nunta a fost subiectul unui reality show, Sarah and Marc in Love.^[7] Pe 23 iunie 2006, Connor a dat naștere celui de-al doilea lor copil, o fată, pe nume Summer Antonia Soraya.^[8] În noiembrie 2008, Connor a anunțat despărțirea sa de Terenzi.

În aprilie 2010, Sarah Connor a anunțat că ea este într-o relație cu managerul său, Florian Fischer, membru al formației din anii 1990 The Boyz.^[9] În februarie 2011, cei doi au confirmat că așteaptă un copil.^[10] Fiica lor, Delphine Malou, s-a născut în septembrie 2011.

Sarah Connor în iunie 2009

* 1980: Florent Johan Malouda (n. 13 iunie 1980, Cayenne, Guyana Franceză) este un fotbalist francez care în prezent evoluează la clubul Wadi Degla.

* 1980: Markus Winkelhock, (născut la data de 13 iunie 1980, în Stuttgart, Germania) este un pilot de curse care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2007. Markus vine dintr-o familie de piloți de curse. Tatăl lui, Manfred Winkelhock, a alergat 5 sezoane în Campionatul Mondial de Formula 1, iar unchiul lui, Joachim Winkelhock a alergat într-un singur sezon de Formula 1.

·         1981: Christopher Robert "Chris" Evans (n. 13 iunie 1981)^[1] este un actor și regizor de film american. Este cunoscut în special pentru rolul de supereroual personajului Marvel Comics Steve Rogers / Captain America din Marvel Cinematic Universe și Johnny Storm / Human Torch din Fantastic Four(2005) și Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer (2007).

Evans la conferința de presă de la lansarea Captain America: The Winter Soldier

Evans în 2012

Chris Evans s-a născut pe 13 iunie 1981 în Boston^[2] și a crescut în orășelul Sudbury.^[3] Mama sa, Lisa (Capuano), este director artistic la Concord Youth Theater,^[4][5] iar tatăl său, Robert Evans, este dentist.^[6] Chris are două surori, Carly,^[6] absolventă a școlii de arte de la New York University și Shanna,^[6] o profesoară de dramatism și engleză la Lincoln-Sudbury Regional High School,^[4][7]dar și un frate mai mic,^[8] Scott,^[6] care de asemenea este actor și a apărut în telenovela One Life to Live de pe ABC. Unchiul lor, Mike Capuano, este reprezentant al Massachusetts Congressional district.^[9] Mama lui Chris este pe jumătate italiană și pe jumătate irlandeză. Chris a crescut într-o familie catolică

Din 2004 până în 2006, Evans a fost într-o relație cu actrița Jessica Biel.^[12]De asemenea, a mai avut o relație cu actrița Minka Kelly,^[13] în 2007 și 2012.^[14]

El sprijină drepturile LGBT,^[15] și are un interes sporit în filosofia buddhismului

Chris Evans în 2014

* 1981:  Nuno Miguel Pereira Diogo (n. 13 iunie 1981, Lisabona) este un jucător de fotbal din Portugalia care evoluează pe postul de fundaș central la echipa Famalicão.

·         1984: Kaori Ichō (伊調馨, n. 13 iunie 1984, Hachinohe, Prefectura Aomori) este o sportivă japoneză de lupte libere.
* 1985: Ida Alstad (născută pe 13 iunie 1985)^[2] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul Byåsen HE^[3] și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1985: Gérson Alencar Lima Júnior, cunoscut ca Gérson Magrão (n. 13 iunie1985, Diadema, Brazilia), este un fotbalist aflat sub contract cu Dinamo Kiev.

·         1986: Ashley Olsen, actriță americană

·         1986: Måns Zelmerlöw, cântăreț suedez
* 1986: Keisuke Honda (本田 圭佑 Honda Keisuke, n. 13 iunie 1986) este un jucător de fotbal japonez care evoluează pentru Japonia.
* 1986: Akihiro Ienaga (n. 13 iunie 1986) este un fotbalist japonez.
* 1988: Bianca Pascu (n. 13 iunie 1988, Brașov) este o scrimeră olimpică română specializată pe sabie, laureată cu argint la Universiada de vară din 2011.
* 1989: Maxim Potîrniche (n. 13 iunie 1989, în Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează pe postul de fundaș la clubul Zimbru Chișinău^[1] și la echipa națională de fotbal a Moldovei.
* 1989: Nejc Skubic (n. 13 iunie 1989, Ljubljana, Slovenia) este un fotbalistsloven care evoluează în prezent la NK Domžale. De-a lungul carierei a mai evoluat la Interblock Ljubljana, NK Drava Ptuj dar și la Oțelul Galați.
* 1990: Aaron Perry Taylor-Johnson^[1] (născut Aaron Perry Johnson;^[2] la 13 iunie 1990)^[3][4] este un actor englez. A debutat ca actor la 6 ani. Johnson a jucat în filme ca Angus, Thongs and Perfect Snogging, The Illusionist, Nowhere Boy, Kick-Ass sau Kick-Ass 2. Era cunoscut ca Aaron Johnson înainte de a fi menționat ca Aaron Taylor-Johnson în Kick-Ass 2, schimbându-și în mod legal numele său după ce s-a căsătorit cu regizoarea Sam Taylor-Wood.

Taylor-Johnson în 2013 la San Diego Comic Con International
* 1992: Otilia (nume real Otilia Brumă; n. 13 iunie 1992, Suceava, România) este o cântăreață româncă. Stilul pe care "Otilia" îl abordează este dance, raggaetton și latino. Succesul OTILIEI se datorează în principal piesei "Bilionera", care a strîns peste 230 de milioane de vizualizări pe Youtube (aproape 350 de milioane pe toate canalele Youtube) și s-a poziționat în topurile radiourilor din Turcia,^[1] Grecia, Cipru, Bulgaria și alte țări. Otilia este a treia artistă din Romania, dupa Alexandra Stan („Saxobeat”) și INNA („Hot”) care a făcut furori în plan internațional încă de la debut

Încă de mică și-a descoperit talentul pentru muzică și primul care a remarcat-o a fost profesorul  de muzică, de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Suceava, iar tot aici s-a și lansat.^[4] Avea 17 ani când a lucrat la un postul Antena 1 din Suceava. Primul ei  nume de scenă a fost Bijue însă după mai multe piese lansate și după ce o altă solistă i-a furat  numele, preferand sa nu intre intr-un subiect de scandal, din vara anului 2013 se numește  "Otilia" și a lansat până în toamna anului 2015 înca 9  piese noi. Se numesc "Bilionera" ,"Aventura", "French  Kiss", "Russian Dream", "On Fire", "Dragoste sau nu", "Amor Real", “Somebody to love”.

"Bilionera" a fost cea mai difuzată piesă pe radio în Turcia, timp de 9 săptamâni la rând, subclasati fiind artiști internaționali precum Marron 5, David Guetta, Pitbull sau Calvin Harris. Compilația, „Dance Hits 2015", produsă de cel mai ascultat post de radio turcesc, Number 1 FM, este pe locul 2 în topul vânzărilor de produse muzicale din Turcia unde Otilia cu piesa Bilionera ocupa prima pozitie.^[5]

De altfel, Otilia Brumă a primit premiul „Cel mai celebru artist al anului 2014 în Turcia”, premiul fiind înmânat de ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertas.^[6]

Piesa Billionera a fost numărul 1 și la radiourile din Grecia.^[7]

Succesul muzical cu piesa Bilionera, dar și detaliile din viața personală îi asigură Otiliei Brumă notorietatea și în România, ținând capul de afiș în cele mai importante tabloide din țară precum Libertatea, Click!, Cancan, Realitatea, WoWbiz etc. sau fiind invitată la posturi naționale de televiziune precm Canal D, Antena 1, Antena Stars etc.

O altă piesă de succes a Otiliei Brumă a fost Aventura.^[8] În acest single, compus de aceeași echipă de succes ce a stat și în spatele hitului "Bilionera", Otilia cântă despre experiența intensă a ultimelor luni datorată succesului pe un ritm senzual pop-dance plin de energie.^[9] Avenura a avut un deosebit succes și în Polonia, fiind pe primul loc la radiourile naționale din acea țară precum Eska Fm și RMF MAXXX.^[10]

Dintre piesele cântate în limba română, Otilia se remarcă prin cea intitulată “Dragoste sau Nu”. Cu un titlu sugestiv, piesa este una de dragoste, inspirată din trăirile personale ale artistei. După cum spune Otilia, piesa relatează lupta din interiorul ei de a decide între fericire și materialism. Ea crede că majoritatea fetelor de aceeași vârstă întampină probleme similare, iar prin această piesa a încercat să se regăsească pe ea însăși. De altfeel, întrebarea artistei în final fiind “Ești tu ceea ce vreau sau nu?”.^[11]

Piesa Dragoste sau nu a fost ulterior tradusă în limbile spaniolă și franceză.^[12]

Managerul Otiliei Brumă este Debraj Borgohain , de la casa de discuri JHaps

Otilia

* 1995: Petra Vlhová (n. 13 iunie 1995, Liptovský Mikuláš, Slovacia) este o schioară slovacă ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Este specializată în probele tehnice: slalom și slalom uriaș.

Decese

·         1036: A murit califul  Ali az-Zahir  (n. 1005). Alī az-Zahir (nascut pe 20 iunie 1005), a fost al şaptelea calif din dinastia fatimizilor (1021-1036). Az-Zahir  a venit in fruntea Califatului  după dispariţia tatălui său,  Tāriqu-Hakim bi Amr al-lah. A intretinut relaţii bune cu Imperiul Bizantin, deşi suzeranitatea asupra cetatii  Alep i- a fost contestata. Pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Bizanţul şi  cu supusii sai creştini, califul  Alī az-Zahir a autorizat reconstruirea Bisericii Sfântului Mormânt, distrusa  în 1009, în urma unui  tratat cu împăratul bizantin Romanus III. lucrările  de construcţie , finanţate de către bizantini, nu au inceput decat  în 1042. După  ce Alī a murit de ciumă  la 13 iunie 1036, fiul său a devenit  al optulea calif  sub numele de tron al-Mustansir .
* 1676: Henriette Adelaide de Savoia (Enrichetta Adelaide Maria; 6 noiembrie1636 - 13 iunie 1676), a fost soția electorului de Bavaria Ferdinand Maria. A avut o mare influență asupra soțului ei.

Născută la Castelul del Valentino din Torono, ea a fost prima născută din cele două gemene; sora ei Caterina Beatrice de Savoia a murit la Torino la 26 august 1637. La 7 octombrie 1637 ea și-a pierdut și tatăl, Victor Amadeus I, Duce de Savoia, când avea doar un an. Mama ei a fost Christine Marie a Franței, care era fiica regelui Henric al IV-lea al Franței și a reginei Maria de Medici. După decesul tatălui ei, mama ei a servit ca regentă de Savoia în numele a doi dintre frații Henriettei Adelaide: Francis Hyacinth (1632–1638), apoi Carol Emanuel al II-lea (1634–1675) după ce fratele cel mare a murit. Unchii ei, Prințul Maurice de Savoia și Thomas Francis, Prinț de Carignano, au intrigat împotriva cumnatei lor și a anturajului ei francez.

Când primul ei moștenitor, Francis Hyacinth, a murit în 1638, frații Maurice și Thomas au început, cu sprijin spaniol, războiul civil piemontez. Cele două părți au fost cunoscute ca "principisti" (susținători ai prinților) și "madamisti" (susținători ai "Madama Reale," regenta Christine). Cu ajutorul fratelui ei, regele Ludovic al XIII-lea al Franței, Marie Christine a putut să-și învingă cumnații.

La 8 decembrie 1650 Henriette s-a căsătorit cu Ferdinand Maria, moștenitor al Electoratului de Bavaria. Anul următor el a devenit Elector după moartea tatălui său, Maximilian.

Henriette Adelaide a avut o influență puternică asupra politicii externe bavareze în favoarea Franței. Aceasta a condus la o alianță între Franța și Bavaria împotriva Austriei. Una dintre rezultatele alianței a fost căsătoria dintre fiica cea mare a lui Henriette Maria Anna și vărul ei Louis, Delfin al Franței (le Grand Dauphin), în 1680.

Ea a avut un rol important în construirea Palatului Nymphenburg și a bisericii Theatine din München. Mulți artiști italieni au fost invitați la München, și ea a introdus, de asemenea, opera italiană la curtea bavareză.

Henriette a murit în 1676, la vârsta de 39 de ani, la München și a fost înmormântată la biserica Theatine.

Henriette Adelaide de Savoia

* 1877: Ludovic al III-lea (9 iunie 1806 – 13 iunie 1877), a fost al treilea Mare Duce de Hesse și de Rin, și a domnit din 1848 până la moartea sa. A fost succedat de nepotul său, Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse.

Ludovic al III-lea

Mare Duce de Hesse și de Rin

·         1886:  Regele Ludwig  al  II- lea  al Bavariei este găsit mort în lacul Starnberg sud de Munchen.  Ludovic al II-lea al Bavariei ( n.25 august 1845), a fost rege al  Bavariei din 1864 până în 1886. I se mai spune și „regele lebădă” sau „regele nebun”. Guvernul bavarez l-a declarat pe Ludovic al II-lea iresponsabil. Drept urmare, la 10 iunie, responsabilitățile regelui au fost transmise prințului moștenitor Leopold, unchiul lui Ludovic al II-lea. La 12 iunie Ludovic al II-lea a fost   pus sub pază la palatul Berg, de langa lacul Starnbergd. În seara zilei următoare a plecat la plimbare în parcul palatului împreună cu o cunoștință, prof.von Gudden. Cei doi au murit în aceeași seară în apele lacului, în apropiere de mal, într-un loc însă unde apa era foarte joasă. Au fost găsiți aproape de miezul nopții de către administratorul palatului Berg, un medic și un barcagiu, care deja îl căutau. Conform versiunii oficiale, prof. von Gudden a încercat cu forța să-l împiedice să se sinucidă, totuși mulți se îndoiesc de asta. Încă și azi mai circulă multe alte ipoteze, ca de exemplu aceea că regele Ludovic al II-lea ar fi încercat să fugă de sub pază, și atunci a fost împușcat. Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori și a stilului de viață al lui Ludovic II se știe că el nu a fost foarte interesat de sexul opus. E posibil să fi fost homosexual (și plin de remușcări din această cauză).

Ludwig și logodnica lui Sophie Charlotte, 1867

Marele stres al începutului domniei lui Ludovic fost presiunea de a produce un moștenitor. Ludovic al II-lea nu s-a căsătorit niciodată, dar în ianuarie 1867 s-a logodit cu ducesa Sophie Charlotte, sora împărătesei Elisabeta a Austriei („Sisi”), și deci verișoară a tatălui său. Din cauza înrudirii, în vederea căsătoriei au fost chiar nevoiți să procure o dispensă de la papa Pius IX. Totuși Ludovic al II-lea a amânat căsătoria, și încă în 1867 a renunțat total la ea, spre consternarea rudelor și a anturajului său regal. Nimeni nu a știut însă că Sophie Charlotte, după numai trei zile de la desfacerea logodnei, și-a găsit consolarea în brațele fiului unui fotograf din cercul cunoscuților. Mai târziu, Sophie s-a căsătoit cu Prințul Ferdinand, Duce de Alençon.

Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori și a stilului de viață al lui Ludovic II se știe că el nu a fost foarte interesat de sexul opus. E posibil să fi fost, într-o măsură, homosexual (și plin de remușcări din această cauză). S-a luptat toată viața pentru a-și suprima dorintele sexuale și să rămână fidel credinței sale romano-catolice.^[3] În timp ce homosexualitatea nu era pedepsită în Bavaria din 1813,^[4] Unificarea Germaniei în 1871 sub hegemonia prusacă a schimbat acest lucru.

De-a lungul domniei Ludovic a fost prieten apropiat cu câțiva bărbați, inclusiv maestrul său de echitație Richard Hornig (1843–1911), actorul maghiar Josef Kainz și curteanul Alfons Weber (n.c.1862).

Ludwig al II-lea al Bavariei spre sfârșitul vieții c. 1882

În ultimii ani ai vieții sale Ludovic al II-lea s-a retras din ce în ce mai mult din viața publică. Se închidea în palatul său Neuschwanstein ca să bea, ceea ce începuse să se răsfrângă și asupra înfățișării sale fizice. Își jignea propriii slujitori, dar și pe miniștrii săi și chiar și pe prieteni. S-a zvonit că la un moment dat a dorit și să se amestece în mijlocul poporului, ceeace se aranja la o crâșmă mai izolată, unde Ludovic II apărea incognito, îmbrăcat ca om simplu. Dar acolo putea să aibă și accese de furie și să dea lumea afară din crâșmă cu violență.

În 1874 a fost pentru ultima dată la München, pentru procesiunea tradițională de Corpus Christi (Fronleichnam). Ultima apariție în public, semioficială, a fost cea de la proba generală a primului festival muzical „Richard Wagner” de la Bayreuth din 1876. În 1881 a făcut o călătorie în Elveția de trei săptămâni împreună cu un nou prieten, actorul Josef Kainz. Începu apoi să nu mai doarmă nopțile și să se plimbe noaptea prin parcurile palatului. Din cauza datoriilor din ce în ce mai mari unele construcții de palate au trebuit întrerupte sau chiat oprite.

La începutul lui 1886 consiliul de miniștri nu i-a mai aprobat creditul de 6 milioane de guldeni pe care-l ceruse. Ludovic II i-a cerut atunci părerea lui Bismarck, care l-a sfătuit să poruncească miniștrilor săi să înainteze cererea sa la parlament (Landtag-ul bavarez). Dar în loc de aceasta, guvernul bavarez a pornit demersuri pentru ca să fie declarat iresponsabil.

* 1900: Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg (germană Nikolaus Friedrich Peter; 8 iulie 1827–13 iunie 1900) a fost Mare Duce de Oldenburg din 1853 până în 1900.

Ducele Nikolaus Friedrich Petru a fost singurul fiu al lui Augustus, Mare Duce de Oldenburg și a celei de-a doua soții, Prințesa Ida de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. S-a născut la 8 iulie 1827 la Oldenburg.^[1]

La 10 februarie 1852, Petru s-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Elisabeta de Saxa-Altenburg.^[2] Ea era a patra fiică a lui Joseph, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Amelia de Württemberg și sora reginei Maria a Hanovrei și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna a Rusiei.

Au avut doi fii, Frederic Augustus (născut în 1852) și George (născut în 1855).

Petru i-a succedat tatălui său ca Mare Duce în 1853.^[2] Petru a condus marele ducat care avea o populație de aproape 800.000.^[2]

Familia lui Petru a avut legături cu familia imperială rusă (ambele erau descendenți ai lui Christian Albrecht de Holstein-Gottorp), astfel că el s-a aliat cu Rusia împotriva Austriei în timpul războiului din Crimeea. În timpul primului război Schleswig-Holstein, el a cerut o parte din teritoriile capturate de Prusia, dar a cedat în 1866 cererea sa asupra ducatelor.^[1] În anul următor, el a creat un model compact militar cu Prusia, în care trupele sale au fost încorporate în Corpul Prințului Friedrich Karl al Prusiei în timpul războiului franco-prusac.^[1]

În 1896, soția lui Elisabeta a murit.^[3] Ea a murit la un an după nora lor, Elisabeta Anna.

După ce a suferit de probleme cardiace, medicii i-au recomandat lui Petru o călătorie lungă în străinătate.^[4] A murit anul următor, la 13 iunie 1900 la reședința sa de vară de la Rastede.^[1] A fost succedat ca Mare Duce de fiul său cel mare, Frederic Augustus.

Petru al II-lea

Mare Duce de Oldenburg

* 1905: Arhiducele Joseph Karl de Austria (germană (Erzherzog) Joseph Karl (Ludwig) von Österreich; 2 martie 1833 – 13 iunie 1905) a fost membru al dinastiei Habsburg. A fost al doilea fiu al Arhiducelui Joseph, Palatin al Ungariei (al 7-lea fiu al împăratului Leopold al II-lea) și a Ducesei Maria Dorothea of Württemberg.

Ca mulți membri ai familiei regale, Arhiducele Joseph Karl, a urmat o carieră militară. A devenit general maior în armata austriacă în 1860. De asemenea, a fost Palatin al Ungariei după decesul fratelui său vitreg Stephen, care nu avea moștenitori.

Arhiducele a fost interesat limba romani și ocazional a scris despre acest subiect lui Albert Thomas Sinclair, un avocat american care împărtășea aceeași pasiune.

La 12 mai 1864, la Coburg, Arhiducele Joseph s-a căsătorit cu Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha (1846-1927), fiica cea mare a Prințului August de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Clémentine de Orléans. Au avut șapte copii:

• Arhiducesa Elisabeth Klementine Klothilde Maria Amalie de Austria (18 martie 1865–7 ianuarie 1866)
• Arhiducesa Maria Dorothea Amalie de Austria (14 iunie 1867–6 aprilie 1932)
• Arhiducesa Margarethe Klementine Maria de Austria (6 iulie 1870–2 mai 1955)
• Arhiducele Joseph August Viktor Klemens Maria de Austria (9 august 1872–6 iulie 1962)
• Arhiducele László Philipp Marie Vincent de Austria (16 iulie 1875–6 septembrie 1895)
• Arhiducesa Elisabeth Henriette Klothilde Maria Viktoria de Austria (9 martie 1883–8 februarie 1958)
• Arhiducesa Klothilde Maria Amalie Philomena Raineria de Austria (9 mai 1884–14 decembrie 1903)

Arhiducele Joseph Karl

* 1980: Nicolae Mărgineanu (n. 22 iunie 1905, Obreja, în apropiere de Blaj – d. 13 iunie 1980, Cluj) a fost un psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. A fost tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu și al doamnei Daniela Țăranu, soția academicianului clujean Cornel Țăranu.

Nicolae Mărgineanu a urmat școala primară din Blaj. Licență în 1927 și doctorat în filosofie, specialitatea psihologie în 1929 al Universității Regele Ferdinand I din Cluj, cu mențiunea "magna cum laude", fiind îndrumat de profesorul Florian Ștefănescu-Goangă. Ulterior a efectuat stagii post universitare de specialitate la Leipzig, Berlin, Hamburg, în 1929, la Paris, în 1930 și la Londra, în 1935. S-a reîntors în țară și a ocupat catedra de psihologie a Universității "Regele Ferdinand I" din Cluj. A fost de asemenea cercetător științific și bursier al fundației Rockefeller la Universitățile Duke, Yale, Columbia și Chicago în perioada 1932-1943.

Între 1926-1947 a urcat în ierarhia universitară de la preparator la conferențiar la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității Regele Ferdinand I din Cluj.

Nicolae Mărgineanu a fost închis în anul 1948, pentru activitatea sa în Asociația Româno-Americană (A.R.A.), ce a constat într-o serie de conferințe susținute în America și în informarea părții americane din cadrul Comisiei Aliate de Control despre situația Transilvaniei; cu alte cuvinte, a ajuns în închisoare fiindcă și-a folosit talentul persuasiv pe lângă americani pentru ca Transilvania să revină României.

Între 1971-1980 a fost profesor suplinitor al fostei sale catedre. În 1971 devine profesor invitat la Universitatea din Bonn. În 1972 devine profesor invitat la Universitatea din Hamburg. Invitat al fundației Rockefeller în anii 1979-1980. Diagnosticat cu cancer se întoarce în țară unde moare pe 13 iunie 1980.

Profesor de psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a fost arestat în 1948, acuzat de înaltă trădare, condamnat la 25 de ani de închisoare (trecând prin infernul pușcăriilor: Malmaison, Jilava, Pitești, Aiud și Gherla), din care a executat 16 (vezi volumul memorialistic Amfiteatre și închisori, publicat la editura Dacia, 1991). Este autorul tratatului de Psihologia persoanei; a fost unul dintre primii cercetători în domeniul psihologiei muncii, s-a implicat în organizarea pe baze psihologice ale centrelor de reeducare și a organizat prima rețea a școlilor de ucenici. A scris mai multe cărți despre anii petrecuți în închisoare, un volum autobiografic și un alt volum, Amfiteatre și închisori, despre profesorii universitari alungați de la catedră sau închiși de comuniști.

A corespondat cu mari psihologi ai secolului al XX-lea, cum ar fi, de exemplu, Gordon W. Allport (1897-1967).

Nicolae Mărgineanu a fost, împreună cu diplomatul Vasile Stoica, vicepreședinte al Asociației Româno-Americane (A.R.A.), în cadrul cărei a ținut o serie de conferințe în America despre situația și frontierele istorice ale Transilvaniei și a însoțit delegația americană venită în vizită în România la solicitarea premierului de atunci, dr. Petru Groza, de a face lobby pe lângă Comisia Aliată de Control cu privire la situația frontierelor Transilvaniei. După ieșirea din detenție, a fost încadrat documentarist la Biblioteca Filialei Academiei, apoi numit director al Institutului de Științe Pedagogice și, în fine, reintegrat la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în perioada ministeriatului lui Mircea Malița.

Acad. Nicolae Mărgineanu

·         1982:  Moare in urma unui atac de cord regele Khalid al Arabiei Saudite (n. 1912). Este succedat pe tron de fratele sau Fahd.

·         1986: A murit  Benjamin David Goodman — „Benny” — instrumentist şi orchestrator de jazz, personalitate a epocii swing din America (n. 1909).

Benny Goodman

* 1992: Pumpuang Duangjan (în thailandeză พุ่มพวง ดวงจันทร์, n. 4 august 1961, Districtul Hankha, Thailanda – d. 13 iunie 1992, Phitsanulok[*], Thailanda^[1]) a fost o personalitate faimoasă în Tailanda, cunoscută pentru cântecele sale luk thung și pentru cariera sa în actorie. Pumpuang este considerată una dintre cele mai importante voci ale luk thungului din întreaga țară.^[1] Fiică de fermieri, Pumpuang nu a avut parte decât de două clase din școala primară înainte de a fi forțată să lucreze ca o tăietoare de sfeclă de zahăr.^[2][1] Chiar dacă era analfabetă, Pumpuang reținea ușor diverse cântece, participând la mai multe concursuri de cântat locale. La vârsta de 15 ani talentul său a fost găsit de către o formație muzicală în trecere, devenind faimoasă.

Pumpuang Duangjan în 1990
* 1994: Nadia Gray (23 noiembrie 1923, București – 13 iunie 1994, New York) a fost o actriță de origine română. S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă și se numea Nadia Kujnir-Herescu^[5]. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului^[5]. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârșitul anilor 1940, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris^[5]. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania^[5]. A debutat în film în 1949^[5]. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini

Nadia Gray

* 1997: Ladislau Ludovic Bonyhádi (n. 25 martie 1923, Bonyhád, Ungaria – d. 13 iunie 1997, Miami, SUA) a fost un fotbalist de etnie maghiară. A făcut parte din legendele clubului UTA Arad, fiind golgeterul Diviziei A de două ori, în 1947 și 1948. În sezonul de Divizia A 1947-1948 a înscris 49 de goluri, un record intern neegalat până astăzi. După UTA Arad a evoluat la echipe maghiare din eșaloane inferioare.
* 1998: Lúcio Costa (n. 27 februarie 1902, Toulon, Franța – d. 13 iunie 1998, Rio de Janeiro) a fost un arhitect și planificator urban brazilian.

Unul dintre cei mai timpurii și importanți arhitecți moderniști ai Braziliei, Lucio Costa a devenit faimos pentru cariera sa deosebit de lungă în care a construit puțin, a scris mult și a devenit implicat într-un număr de controverse de profil ridicat.

Lúcio Costa este cel mai bine cunoscut pentru planificarea urbană a noii capitale a Braziliei, Brasília, poziție pe care a câștigat-o în cadrul unui concurs public din anul 1957. În calitate de arhitect planificator al Brasiliei, un oraș răsărit din "nimic", după o idee lansată de mai mulți și susținută inclusiv de președintele brazilian Juscelino Kubitschek, Costa a colaborat strâns cu un alt celebru arhitect brazilian, Oscar Niemeyer, de care l-a legat și o prietenie de lungă durată.

Lucio Costa

·         2002: Gheorghe Bulgăr (13 aprilie 1920, Sanislău, județul Satu Mare-13 iunie2002, București) a fost un filolog, lingvist, eminescolog și profesor universitar român.

La 13 aprilie 1920 se naște în comuna Sanislău, județul Satu Mare, Gheorghe Bulgăr, într-o familie de țărani înstăriți care - după mărturisirile sale de mai târziu - aveau toate cele pentru lucrul pământului și creșterea animalelor. Clasele primare le-a urmat în satul de baștină - Sanislău - iar liceul mai rău decât armata la „Emanoil Gojdu” în Oradea fiint internist la „Seminarul Tinerimei Române Unite” unde - cu 100 de ani înainte - a fost și Ioan Vancea. Aici a scris la revista liceului „Țara visurilor noastre”.

La 21 iunie 1940 Gheorghe Bulgăr își dă Bacalaureatul ca nu mult timp după aceea să fie arestat de către armata maghiară fiind transportat la Arad. Reușește să se refugieze la București unde se înscrie la facultatea de filologie, profesorii de atunci fiind printre alții: Tudor Vianu (Estetică generală), Dumitru Caracostea (Istoria Literaturii), Alexandru Rosetti (Istoria Limbii Române), Radu Zbierea (latină), Aram Frenkian (greacă) , Gheorghe Brătianu, Ion Petrovici sau N.I. Herescu.

A debutat - cu studii de lingvistică - la Revista Fundațiilor Regale condusă de Camil Petrescu urmând ca mai târziu să colaboreze intens cu secretarul de redacție Ovidiu Papadima. În acelas timp publică la Timpul și Adevărul unde articolele lui sunt foarte bine cotate atât de profesorii lui cât și de critica de specialitate a vremii. Își dă doctoratul cu lucrarea: „Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare”.

Imediat după terminarea facultății Gheorghe Bulgăr a fost înrolat în armată urmând ca după o scurtă instrucție să fie trimis la luptă în tranșee unde, alături de alți colegi (printre care se numără și cu doi ani mai tânărul Emil Manu), formează „Detașamentul Păuliș”. A fost la Baia-Mare între 1946 și 1949, după care va fi asistent la București, la Facultatea de Litere, pană în 1953, când va fi demis și trimis ca cercetător la Institutul de Lingvistică, timp de zece ani. Apoi intră din nou în sistemul universitar.

Profesorul Gheorghe Bulgăr, renumit eminescolog - lingvist de mare ținută - definitivează printre altele Dicționarul Limbii Române început cu Sextil Pușcariu sau dicționarul de rime Eminescu. Este apreciat în mod deosebit de Eugen Ionescu, Tudor Vianu, Mircea Eliade sau Alain Guillermou.

A publicat peste 23 volume ca autor unic, 12 în colaborare, 7 ca redactor și colaborator, 10 prefețe și traduceri, peste 350 studii și articole publicate în volume sau reviste.

A fost profesor la universitățile franceze Sorbona (între 1965 și 1967), Lyon (1978-1980) și Bordeaux (1988-1990).

În 1980 îl întâlnim la Congresul european de la Strasbourg ca delegat al Universității din Lyon unde, pe atunci, activa ca profesor de limba română.

A decedat la 13 iunie 2002, în București și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

A publicat:

• Dicționar de arhaisme si regionalisme, vol. I-II;
• Dicționar de omonime;
• Dicționar de paronime;
• Dicționar de sinonime;
• Literatura și limbajul;
• Stil și artă literară în proza lui Mihail Diaconescu;
• De la cuvânt la metafora în variantele liricii eminesciene;
• Trei scriitori clasici: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade;
• Dicționar de teorie literară;
• Studii de stilistică și limbă literară, 1971;
• Momentul Eminescu în evoluția limbii romane literare, 1971;
• De la cuvânt la metafora în variantele liricii eminesciene, 1975;
• Eminescu: Coordonate istorice și stilistice ale operei, 1980;
• Cultură și limbaj, 1986;
• Sinteze de Limbă Română

·         2002: Horia Sebastian Stanca, cronicar dramatic, memorialist, traducător român (n. 1909)

* 2005: Walter Lane Smith III, cunoscut ca Lane Smith (29 aprilie 1936 – 13 iunie 2005), a fost un actor american. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără antreprenorul Nathan Bates]] din serialul NBC V, primarul Bates din filmul Red Dawn, editorul Perry White din serialul ABC Lois & Clark: The New Adventures of Superman, antrenorul Jack Reilly din The Mighty Ducks, procurorul Jim Trotter III din Cu vărul Vinny nu-i de glumit! și președintele american Richard Nixon în The Final Days, pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur.

·         2006 – A decedat actorul american de comedie Red Buttons, care a fost recompensat cu un premiu Oscar în 1958, pentru rolul din filmul „Sayonara”, în care a jucat alături de Marlon Brando.(n. februarie 1919).

·         2006 - Compozitorul ungur născut în Transilvania, György Ligeti, una dintre cele mai mari figuri ale creaţiei muzicale din a doua jumătate a secolului XX, a murit la vârsta de 83 de ani

·         2012: William Standish Knowles, chimist american, laureat Nobel (n. 1917)

·         2012: A decedat filosoful francez Roger Garaudy. Roger Garaudy a fost un filosof francez, luptător rezistență și un autor comunist proeminent. S-a convertit la Islam în 1982. In multe dintre cărțile sale a negat Holocaustul.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Achilina; Sf Ier Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
• În calendarul romano-catolic: Sfântul Anton de Padova, preot, învățător al Bisericii. Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia – d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova), a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. A fost canonizat la 13 mai 1232, la mai puțin de un an de la deces, iar la 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Liturgic, este comemorat la 13 iunie, în fiecare an.

RELIGIE ORTODOXĂ 13 Iunie

Sf Mc Achilina; Sf Ier Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Sfânta Muceniță Achilina – s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jbaif sau Jubayl așezat pe coasta de est a Mării Mediterane). A primit botezul creștin de la episcopul orașului, pe nume Evtolomie. La un an de la naștere, tatăl ei Evtolomie a trecut la cele veșnice, fiind crescută în dreapta credință doar de mama ei. În timpul persecuției pornite de către Împăratul Dioclețian, în anul 303, Sfânta Achilina refuza să aducă jertfă idolilor și propovăduia dreapta credință, fapt pentru care a fost prinsă și adusă înainte prefectului Volusian spre a fi judecată. Fiind statornică în credință și refuzând să se lepede de Hristos sfânta a fost supusă supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică prin decapitare.

Preacuviosul Triflie, Episcopul Levcosiei din Cipru.  Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut – Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie).

În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca.

Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit.

Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat „De ce te minunezi?” Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?” Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească.”

La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi.

La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de „pătuţ” aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus „pat”. Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: „Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus „pătuţ” încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370.

Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cuvânt pentru suflet. Mântuirea este în vreme de necaz

ARTE 13 Iunie

INVITAȚIE LA BALET 13 Iunie

Petruska – Igor Stravinski

MUZICĂ 13 Iunie

Elisabeth Schumann, soprană germană

Carlos Chavez

Valses de Carlos Chavez. Elizabeth Lozano, piano: 

Slim Dusty (David Gordon Kirkpatrick), cântăreţ country australian

Slim Dusty - Across Australia: 

Attila Zoller, chitarist şi compozitor ungur de jazz, cu activitate în S.U.A.

Attila Zoller:

Bobby Freeman, vocalist şi compozitor maerican (Romancers, Vocaleers).

Esther Ofarim (Esther Zaied), cântăreaţă israeliană (Esther & Abi Ofarim).

Esther Ofarim אסתר עופרים:

Dennis Locorriere, chitarist, vocalist şi compozitor american (Dr. Hook).

Howard Leese, pianist canadian (Heart).

Heart 

Robert Donaldson, clăpar şi trompetist american (Bo Donaldson & The Heywoods).

Bo Donaldson & the Heywoods: 

Jorge Santana, chiatrist mexican, fratele mai mic al lui Carlos Santana (Malo).

Jorge Santana: 

Rolf Brendel, baterist german (Nena).

Rolf Brendel:

Deniece Lisa Pearson, vocalistă britanică (Five Star).

Måns Zelmerlöw, cântăreț suedez

Måns Zelmerlöw -

Benny Goodman

Gyorgy Ligeti

György Ligeti : Requiem - Full concert:

ÎNREGISTRĂRI NOI:

DEMIS ROUSSOS GRANDES EXITOS EN ESPAÑOL

Top 50 Guitar Love Songs Instrumental 🎸 Soft Relaxing Romantic Guitar Music

Ravel: Complete Piano Music

POEZIE 13 Iunie

Mircea Ciobanu

Biografie

Nastere: 13 mai 1940, București
Deces: 22 aprilie 1996, București

Este pseudonimul literar al lui Mircea Sandu, nascut in Bucuresti la 13 mai 1940. Face studiile liceale in Capitala (la Liceul „Dimitrie Cantemir), apoi din 1959 este student la Facultatea de Filologie-Istorie a Universitatii „Al. loan Cuza din lasi timp de doi ani. Continua studiile intre 196l-1964 la Facultatea de Filologie a Universitatii bucurestene. A debutat in 1959 in revista „Tribuna cu poemul La portile luminii, iar in volum in 1966 cu Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, in cunoscuta colectie „Luceafarul. Dupa absolvirea facultatii lucreaza un timp ca redactor la „Agerpres, din 1967 devine redactor la Editura pentru Literatura, sectia poezie si critica; aceeasi functie o va detine si la Editura Eminescu (un timp), si apoi la Cartea Romaneasca, la sectia de poezie. Scrie deopotriva proza eseistica si roman; in 1977 romanul Istorii (aparut, de-a lungul timpului, in mai multe volume) ii aduce Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor, premiu acordat si in 1981. in ultimul timp a condus Editura Vitruviu, care se dovedeste o remarcabila citadela a poeziei noastre contemporane. Pleaca dintre noi prematur, in mai 1996.

Poate ca proza a pus in umbra creatia poetica a lui Mircea Ciobanu, una dintre cele mai originale exprimari lirice contemporane. Avand la baza o solida formatie estetica si o vasta cultura, poetul s-a aratat inca de la primele volume un vizionar profund. Volumele ulterioare ii vor intari imaginea de poet original, cu o viziune proprie pe care si-o cladeste cu migala. Dand cuvantului valori semantice tremuratoare si fascinante totodata, oferind astfel lectorului nu certitudini, ci alternative, poetul construieste un univers unic. Criticul literar Magdalena Popescu imagineaza acest univers ca un „cub negru, cu muchii ascutite si suprafete polisate indelung, pana la a reflecta in intunericul adanc al oglinzilor sale o imagine sintetica si misterioasa a universului, si care „pare prizoniera si suverana orgolioasa a unui spatiu criptic in care s-a autocondamnat la o perpetua virginitate a intelesului. Doua sensuri, aparent contrarii, naste semantica poeziei sale: un sens entropie, dand senzatia inconsolabilului, si un sens concentrationar, greu de esente. Vocabula sa rece si perfecta sta mereu sub semnul enigmei dezvaluite numai pe jumatate, jumatate banuite. Chiar poeziile cu vaga textura epica par ca isi dezvaluie sensurile parabolice. Lumea poeziei sale, uneori aparent fixata istoriceste (dar „patimile pe care si/ni le dezvaluie poetul sunt atemporale si etern active), este, dupa cum intuia criticul literar amintit, fara puncte de reper: „inconjurata de un orizont rotund, ea se deschide spre toate directiile, fiind lipsita asadar de orice directie si interzicand astfel orice putinta de orientare a spiritului ratacit in ea. Rotunditatea, sfericitatea devin aici coordonate ale deceptivului si angoasei, nu ale protectiei si securitatii.

Prin poezia sa, Mircea Ciobanu isi asuma poate, pentru lector, suferinta. Nu o clameaza, o sopteste, enigmatic, cu sensurile frante inainte de a fi prinse.

Volume de versuri: 

Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, Bucuresti, E.P.L., 1966; 
Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968; 
Epistole, Bucuresti, E.P.L., 1969; 
Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971; 
Cele ce sunt, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974 
Patimile, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, (colectia „Hyperion), 1979; 
Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982; 
Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984 
Marele scrib, Bucuresti, Editura Albatros (colectia „Cele mai frumoase poezii), 1985 
Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.

Sub Trapezunt a aparut in volumul Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968.
Nu spunea aparut in volumul Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971.
Vantul Ahab a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
De profundis a aparut in volumul Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
Nume a aparut in volumul Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.

Dezlegare

Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei?

Să-ţi pun pământ cu iarbă şi praf de drum pe frunte?

O, zgomotul acela din gropile cu lei

m-ajunge şi se face că nu mi se răspunde.

Ai vrea să fii, dar umbra de trup ţi se desparte;

ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagă un amurg.

Tu sui şi cazi acelaşi, posomorât de moarte

în mâlul viu, şi-n mâluri cobor şi eu, şi urc.

Alături marea sună a sol arat, la fel

ca ieri şi-acum o vreme; dar ştiu că-n zori, pe faţă

paloare voi aduce, scăpat printr-un tunel

din Babel – şi, pe buze, un gust amar de ceaţă

Din volumul „Patimile”, 1968

Poemul dintr-o singură piatră

Da, nu mai vine, întârzie.

Cum totul se-amână,

astfel amână şi el să se-arate.

Nu vrea să piară; ştie ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt.

Intră mai bine pe-o uşă de birt,

bea în tăcere, mănâncă, adoarme cu fruntea pe masă.

Peste măsură de trist a-nvăţat să întrebe: „Unde e casa

celei mai blânde femei?” Astfel întreabă şi-acum

şi adoarme vorbind

între sticla cu vin isprăvită

şi coşul cu pâine. Nu-l mai aştepţi.

Pentru el ai fi vrut să lucrezi

un poem dintr-o singură piatră,

densă şi tânără piatră.

Nu-l mai lucrezi – îl aşezi pe un raft sub căderea

sfintelor pulberi şi ieşi din odaie. Afară,

nori agresivi te întâmpină, nori ca stoluri de păsări

te-alungă-ntr-un birt.

Bei acolo şi tu, şi mănânci,

cumperi cu bani de-mprumut crizanteme lăţoase,

mari crizanteme lăţoase,

în timp ce adormi şi obloanele

cad uruind între tine

şi norii bătrâni de afară.

Din volumul „Versuri”, 1982

E timpul

Se cade-n aplecare să privesc

la ceasul setei faţa lui în cană,

dar cel ucis în apă nu se-arată

şi norii lasă-n urma lor vedenii.

Dig ars, prund orb – mi-ating cu mâna faţa

şi dau de unul care-a fost şi singur

s-a-ntors din valea unde spinii mor;

şi ca să plec îmi spun că la o fugă

de cal bătut e lacul scurs prin pietre

şi, trase-n gol, ecluzele păzind

amara brumă, umbra suprapusă.

N-am plâns de mult, e timpul, şi se-ntâmplă

un semn de sus c-ar trebui să plâng,

or, degetele duse pân-la pleoapă

se-ntorc uscate; şi-aş fi vrut să-l văd

privindu-mă din lacrimă – de-acolo

de unde-n vânt se tremură; de unde

răsfrântul cer răzbună, ia-napoi

şi nu mai dă, dar cere fum de jertfă.

Din volumul „Patimile”, 1968

Nicolae Tăutu

Invatatura

Invatatura e averea

Ce pururea o duci in gand

Si fara raza ei, puterea

E doar un colb purtat de vant.

Invatatura-I o comoara

Ce nimeni nu ti-o poate lua

Iti va spori podoaba rara,

Cu cat imparti mai mult din ea!

Capodopera lui Tăutu

Din Nicolae Tăutu, poetul-colonel care a publicat 22 de cărți cu de toate, n-au mai rămas decît farsele. Pentru ridicarea în grad, Tăutu scria poezii cu partidul și cu armata, fără a uita Securitatea. pentru bani, ticluia romane istorice, polițiste și de spionaj. Şi-a încercat norocul și în teatru, cu două piese căzute la datorie, iar la singurul film făcut după un scenariu al lui adormeau și soldații trimiși în misiuni culturale de sacrificiu prin cinematografele patriei. Dacă despre opera lui nu mai vorbesc decît militarii ieșiți la pensie, farsele lui Tăutu sînt povestite și azi. Pe cea mai tare dintre ele, capodopera lui, a produs-o în anii ’50. pune mîna pe telefon și-l sună pe administratorul cimitirului Ghencea Militar, dîndu-se drept ministrul Apărării. „Ce e debandada asta din cimitir? Cum să-și doarmă somnul de veci ofițerii superiori alături de plutonieri!? Să fie deshumați toți și înmormîntați după grad. raportează ce-ți trebuie pentru misiunea asta!“ „Treizeci de gropari, să trăiți!“ „Tu apucă-te de treabă, pînă rezolvăm!“ După cîteva zile, află ministrul că administratorul de la Ghencea se prezentase la raport. Aștepta instrucțiuni suplimentare pentru a începe operațiunea ordonată.

ADRIAN PĂUNESCU

Adrian Paunescu - Impozite biruri si taxe

ADRIAN PĂUNESCU - Manifest pentru sănătatea pământului

"Soarta"- recita Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 13 Iunie

Moartea Domnului Lăzărescu în regia Cristi Puiu

Biografie Cristi Puiu

A facut pictura de la 10 ani. In 1990, dupa caderea regimului comunist, a participat la o expozitie in Lausanne (Elvetia), impreuna cu alti tineri artisti romani. Doi ani mai tarziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d'Arts Visuels in Geneva, departamentul de Pictura. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictura, pentru a le incepe pe cele de film, la aceeasi scoala. 

"Before breakfast", un scurt metraj de scoala, a fost selectionat in 1995 pentru Festivalul de Film de la Locarno. In 1996, Cristi Puiu si-a luat diploma la Ecole Superieure d'Arts Visuels din Geneva, cu documentarul "25.12. Bucharest, North Railway Station". Dupa ce s-a intors in Romania, in 1996, a continuat sa picteze si sa faca filme: la inceput documentare video, apoi primul sau lung metraj, "Marfa si banii", pe care l-a regizat dupa ce a castigat concursul organizat in 1999 de catre Oficiul National al Cinematografiei. 

Filmul, lansat in 2001, a castigat mai multe premii internationale: Premiul special al juriului si Premiul Findling la Cottbus, Premiul FIPRESCI si Premiul pentru cel mai bun actor (Alexandru Papadopol) la Thessalonik, Premiul PROCIREP Award la Angers, Premiul Abasto Award la Buenos Aires, mentiune speciala la Trieste. Filmul a fost selectionat si pentru Directors' Fortnight la Festivalul de Film de la Cannes. 
In 2004, "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" a castigat Ursul de Aur pentru cel mai bun scurt metraj la Festivalul de la Berlin, Marele Premiul al Festivalului de Film de la Zagreb si premiu pentru scurt metraj la Festivalul de la Buenos Aires Festival. 

Cristi Puiu a lucrat impreuna cu Razvan Radulescu pentru a scrie scenariile pentru "Un cartus de Kent si un pachet de cafea", "Marfa si banii", "Niki si Flo" (regia Lucian Pintilie) si "Offset" (regia Didi Danquaret).

Filme cu Cristi Puiu

·         Aurora (2010) - Viorel Trailer

·         Cinemaguerilla (2009) - el insusi

·         La nouvelle vague du cinema roumain / Noul val din filmul românesc (2008) - el însuşi

Filme regizate de Cristi Puiu

·         La conac (2016)

·         Sieranevada (2016) Trailer

·         Bridges of Sarajevo / Ponts de Sarajevo (2014)

·         Trois exercices d'interpretation / Trei exerciții de interpretare (2012)

·         Aurora (2010) Trailer

·         Moartea domnului Lăzărescu (2005) Trailer

·         Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (2004)

·         Marfa și banii (2001)

·         13 - 19 iulie 1998, Craiova, Azilul de batrani / (1998)

·         Asylum (1998)

·         25.12.1995, București, Gara de Nord (1996)

·         Before breakfast (1995)

·         Înainte de micul dejun (1995)

·         Nicăieri nu e ca acasă (1994)

·         Interioare (1993)

Filmografie - scenarist

·         La conac (2016)

·         Sieranevada (2016) Trailer

·         Aurora (2010) Trailer

·         Offset (2006) Trailer

·         Moartea domnului Lăzărescu (2005) Trailer

·         Hacker (2004)

·         Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (2004)

·         Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)

·         Marfa și banii (2001)

Filmografie - producător

·         Francesca (2009) Trailer

Interviu Cristi Puiu

În regia Alexandru Darie

Biografie Alexandru Darie

Alexandru Darie, cunoscut ca Ducu Darie este un regizor de teatru si opera, profesor de regie si director al Teatrului Bulandra din anul 2002.

S-a nascut la 14 iunie 1959 in Bucuresti si provine dintr-o familie de artisti. Tatal sau a fost cunoscutul actor Iurie Darie si mama sa, actrita Consuela Rosu. Alexandru Darie a absolvit in 1983 Academia de Teatru si Film, Facultatea de Regie de Teatru, Film si Televiziune din Bucuresti.

Dupa aboslvire, Ducu Darie a lucrat la Teatrul de Stat din Oradea  pana in anul 1987. Intre anii 1987-1990, a fost regizor artistic la Teatrul de Comedie din Bucuresti, iar in anul 1990 devine regizor principal al teatrului, pe scena caruia a montat spectacole pana in 1992.

Din 1992, Alexandru Darie devine angajat al Teatrului Bulandra din Bucuresti, unde activeaza si prezent. De-altfel, din 2002 acesta ocupa functia de manager al acestui teatru. Intre anii 2006-2011 a fost Presedintele Uniunii Teatrelor din Europa.

Alexandru Darie a fost invitat sa monteze in Marea Britanie, Italia, Belgia, SUA si Japonia.

Montarile sale au obtinut numeroase premii pentru cea mai buna regie si cel mai bun spectacol, printre care se numara:

• Marele Premiu pentru cea mai buna productie pentru spectacolul Paracaliserul, de Marin Sorescu, la Festivalul International al scolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981
• Premiile pentru cea mai buna productie si cel mai bun regizor pentru spectacolul U.R., de Karel Capek, la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamt, 1985
• Premiul ATM pentru spectacolul Amadeus, de Peter Shaffer, 1986
• Premiul pentru cel mai bun regizor la prima editie a Festivalului National de Teatru „I.L. Caragiale, pentru spectacolul Visul unei nopti de vara, de William Shakespeare
• Premiul Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru – sectia romana, pentru spectacolul Poveste de iarna, de William Shakespeare
• Premiul Asociatiei Criticilor de Teatru – sectia romana pentru cel mai bun spectacol, pentru Trei surori, de A. P. Cehov
• Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor pentru regia spectacolului pentru Trei surori, de A. P. Cehov, 1995
• Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii, pentru spectacolul Iluzia comica, dupa Pierre Corneiile, 2000

Alexandru Darie este decorat cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Ofiter, Ordinul Steaua Solidaritatii Italiene in grad de Cavaler si Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, distinctie acordata de Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta.

Premiera Orfeu si Euridice - Teatru Bulandra: 

Regele cerb - Carlo Gozzi

Nopti albe sau Matrushka - Tuncer Cücenoglu

GÂNDURI PESTE TIMP 13 Iunie

Fernando Pessoa - Citate: