MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 14 IULIE 2019/2

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Iulie

Sf Ap Achila; Sf Mc Iust și Iraclie; Sf Cuv Nicodim Aghioritul; Duminica a 4-a după Rusalii - a SAfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic - Vindecarea slugii sutașului

Sf Ap Achila; Sf Mc Iust și Iraclie; Sf Cuv Nicodim Aghioritul

Sfantul Apostol Achila, impreuna cu sotia sa, Priscila, a fost printre iudeii care au plecat din Roma in urma poruncii imparatului Claudiu si s-a stabilit in Corint, lucrand ca tesator de corturi. Aici a gazduit pe Sfantul Apostol Pavel. In urma predicii lui Pavel, in sufletele celor doi s-a aprins dragostea fata de Hristos si, dupa primirea botezului, au ajutat la raspandirea Evangheliei lui Hristos alaturi de Sfantul Apostol Pavel. Datorita acestei ravne, Sfantul Apostol Achila a fost hirotonit episcop in cetatea Heracleea din Pont, convertind pe pagani, sfaramand idolii, ridicand biserici si hirotonind preoti, fapt pentru care, impreuna cu sotia Priscila, a suferit martiriul in timpul primei prigoane.

Tot astazi, Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sf. Mc. Iust si Iraclie.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.

Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicându-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blândetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapâneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrâns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intâlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfântulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfânt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare incât Nicolae se hotarâ sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai intâi in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, atât in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crâcneasca, precum si in sârguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facând carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani când, Sfântul Macarie din Corint, in vizita la Sfântul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tânarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfântul Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfânta activitate a mintii îndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arzând de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarâra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfântul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea mintii. In vârsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavând ca sursa de inspiratie decât comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea ("nous") de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau "rugaciunea inimii"), la "placerile" spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfântul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, când nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum când spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte decât pentru a râde de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfântul Munte, Sfântul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi atât de profunde despre contemplatie, Sfântul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu sânt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavârsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfântului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamânii, canoanele inchinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfântul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfântul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pâna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfântul isihast, care introduse o invatatura fara cusur despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Cârma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor. Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

A sfantului Nicodim Aghioritul scrieri:

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 4-a după Rusalii - a SAfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic - Vindecarea slugii sutașului

Ev Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Ap Tit 3, 8 - 15
Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, întrucât acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apolo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc, întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

Predică la Duminica a IV-a după Rusalii - Vindecarea slugii sutaşului - Despre puterea rugăciunii pentru aproapele - Pr. Ilie Cleopa

ARTE 14 Iulie

MUZICĂ 14 Iulie

Woody Guthrie

WOODY GUTHRIE - the best of [ full album] 34 songs:

Del Reeves, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

Vince Taylor, cântăreţ, chitarist şi compozitor britanic.

Chris (Allen) Cross, basist britanic (Ultravox).

Ultravox -

Mădălina Manole

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Jaime Luis Gómez

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Vivaldi Bassoon Concerto In A Minor Rv 498 1

Royal Philharmonic Orchestra Melodies for Piano and Orchestra GMB

BELLISIMAS MELODIAS EN GUITARRA. Selección de Cecil González

Linda Rostrand & The Nelson Ridldle Wat´s New GMB

Loreena McKennitt - The Mystic's Dream - Loreena Mckennitt Greatest Hits - Best Of Loreena Mckennitt

DISCO 80/90s Various artists 25 ORIGINAL HITS OF THE 80'S/90'S

POEZIE 14 Iulie

Gavrila Derjavin

Scurtă biografie

Gavrila Romanovici Derjavin (rusă: Гаврила Романович Державин, n. 14 iulie, 1743 - d. 20 iulie, 1816) a fost un poet rus. Gavrila Romanovich Derzhavin, născut la 3 iulie [14 iulie, stil nou], 1743 , provincia Kazan , Rusia - 8 iulie [18 iulie , Zvanka, provincia Novgorod, Rusia), cel mai mare și mai original poet al secolului al XVIII-lea din Rusia , Ale căror realizări minunate se află în versurile și oedele sale.

Născut din nobilime sărmană, Derzhavin sa alăturat armatei ca soldat comun în 1762 și a devenit ofițer în 1772. În 1777 a intrat în serviciul public din Sankt Petersburg , iar în următorii 26 de ani posturile sale erau incluse în posturile guvernatorului provinciei Olonets Și Tambov , senator și ministru al justiției . Oda k Felitse (1782; "Ode to Felicia"), adresată lui Ecaterina cel Mare a câștigat favoarea ei și a fost pentru scurt timp secretara ei privată.Înclinațiile sale politice liberale au pus capăt carierei sale în 1803, moment în care sa retras la proprietatea sa la Zvanka.

Derzhavin a păstrat măreția și solemnitatea odei clasice practicate în Rusia, dar a făcut-o mai puțin restrictivă și mai lirică și personală în tonul și subiectul său. Odele lui sunt notabile pentru pasaje de imagini magnifice.Derzhavin a lucrat în multe alte genuri poetice, iar poemele sale exprima atât moralismul înalt cât și idealismul și aprecierea sa puternică asupra vieții. Lucrarea sa a ajutat la descompunerea stricturilor genurilor poetice clasice.Versurile și operele sale includ "Na smert knyazya Meshcherskogo" (1779; "Cu privire la moartea prințului Meshchersky"), Bog (1784; Ode la divinitate ) și Vodopad (1794, "Cascada").

Vara
Cununi de roze roşii primăvara
A prins în părul arzătoarei veri.
În crânguri, teii scapără ca para
Clintiţi de adieri.
Ciorchinii galbeni, cu mireasmă-aleasă
Îmbie-n vii pe mândrele din sat.
Foşneşte lanul retezat de coasă,
Ca valul zbuciumat.
Par apele, în razele amiezii,
Fluide lunecări de aur rar.
Iar oile şi vitele cirezii
Alerargă sub umbrar.
Vulturii iuţi şi negrii corbi îşi lasă
Aripa-n jos: coboară din tării.
Belşugul soarbe seva răcoroasă -
Izvor de bucurii.

Dumnezeu

de
Gavrila Derjavin
tradus în română de
Alexei Mateevici

O Tu, ce eşti Nemărginire
În vieţuirea vie a firii,
În veacuri fără despărţire
Treime a dumnezeirii!
Duh unu-n toate aflător,
Duh nezidit, dar ziditor,
Ce nu-L pătrunde duhul meu,
Ce toate-n Sine împlineşte,
Zideşte, cuprinzând păzeşte,
Al Cărui nume-i Dumnezeu!
A măsura adânca mare,
A număra a Ta făptură,
Chiar de-ar putea o minte tare,
Tu n-ai nici număr, nici măsură.
Nici duhurile luminate
De Tine-n ceruri aşezate,
Nu cercetează a Ta fire.
Gândirea doar spre Tine zboară,
Ca în măria Ta să piară,
Cum piere-n veacuri o clipire.
,,Naintea vremilor chemat-ai
Din bezne-a lumii plămădeală,
Iar vecinicia-ntemeiat-ai
În Sine, spre a noastră fală.
În Sine toate împlinind,
Din Sine vecinic strălucind,
Tu toate-ntreci, ce ai zidit;
Căci le-ai zidit cu un cuvânt
Şi tot zidind şi mai zidind,
Ai fost şi-i fi în veci mărit.

Un rând de firi în mâine ţii
Şi cu puterea Ta le-nvii,
Uneşti începere, sfârşit,
Dai moarte celui ce-a trăit.
Scântei, ce risipite cad,
Sunt stele ce le-ai semănat.
Ca-n dimineţi, de soare pline,
Omătul lucitor se cerne
Prin aerul curat al iernii,
Aşa-s luminile sub Tine.
Lumini aprinse — milioane
În nesfârşite ceruri curg,
A Tale împlinesc zacoane,
Luciri învietoare scurg
Aceste candeli luminoase,
Munţi de cristaluri sângeroase*,
Mări nesfârşite în lărgime,
Văzduhuri, ceruri arzătoare
Şi focuri larg luminătoare
În faţa Ta-s întunecime,
O picătură-n mări căzută
Îi cerul pus în rând cu Tine,
Dar ce-i chiar lumea cea văzută
Şi ce-i fiinţa mea în sine?
Căci toate-ntinderile lumii

* Roşii — întunecate, de floarea sângelui.

De-un milion de ori mărite
Şi spre îndeplinirea lumii
Fără sfârşit adăugite, –
Sunt numai un grăunte mic,
Iar eu în faţa Ta — nimic.
Nimic! Dar cânt a Ta mărie
Şi vecinice desăvârşiri,
Căci zugrăvirea Ta cea vie
O port în gânduri şi simţiri.
Nimic! Dar Tu mi-ai dat viaţă
Şi gând — cu dânsul ca să zbor
Prin înălţimea Ta măreaţă
Şi să te cat cu mare dor.
În tine sufletul meu crede,
Pre Tine, cugetând, Te vede,
În fire, în fapte omeneşti;
Şi mintea mi se-nseninează,
Gândirea mi se luminează.
Eu sunt — deci dar şi Tu eşti.
Tu eşti — îmi dă de veste firea,
Îmi spune gândul meu cel mic,
Mi-arată voia şi simţirea:
Tu eşti — deci nu-s eu un nimic.
Sunt părticică din zidire,
Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire,
Între fiinţele trupeşti
Şi duhurile îngereşti.
În mijloc Tu m-ai aşezat,
Cu mine toate ai legat.
Cel mai întâi şi de pe urmă
Sunt eu în scara făptuirii,
Cel care-ncepe, care curmă
Hotarul pământesc al firii.
Cu trupu-n colb mă tăvălesc,
Cu mintea — fulgeri cârmuiesc,
Stăpân şi rob, sunt crai şi vierme…
Fiind aşa de minunat,
De unde oare m-am luat?
Din Sine — nu-ntr-aceeaşi vreme
A Ta zidire sunt, Preasfinte,
Sunt dintr-a Ta înţelepciune,
Izvor al vieţii şi Părinte,
Dăruitorul celor bune!
Dreptatea Ta hotărâtoare
Binevoit-a să-mi coboare
Spre moarte firea vecinic vie,
Ca ea din haina pământească
Prin moarte să se slobozească
Şi iar în slava Ta să vie!
O, Duh Preasfânt şi negrăit!
Eu ştiu că-a mele închipuiri
Sărace sunt de zugrăvit,
Chiar umbra vecinicei măriri;
Dar dac-a Te mări se cade,
Apoi cel muritor nu poate
Altmintrelea să Te mărească
Decât cu gându-n înălţime
Mărturisind a sa micime,
Cu lacrimi să Te mulţumească.

Noiembrie 1911

Mihail Cosma

Biografie

Mihail Cosma (pseudonimul literar al lui Cosma Moise) (14 aprilie 1922, Ploieşti - 28 ianuarie 1978, Bucureşti) - poet, prozator şi traducător. Este fiul Dariei şi al lui Ioan Moise.

Urmează studii de filosofie şi drept la Universitatea din Bucureşti, absolvite în 1945. Debutează cu versuri în 1937, în „Porunca vremii”, colaborând apoi şi la „Universul literar”. Lansat sub semnătura M.I. Cosma, publică în „Vremea” (1943) şi „Dacia rediviva” (1942-1944). Debutează editorial în 1944, cu volumul Geode, semnat tot M.I. Cosma; semnând ulterior Mihail Cosma, a dat naştere la confuzii între el şi scriitorul devenit poetul de limbă franceză Claude Sernet (1902-1968), care folosise acelaşi pseudonim.

Alături de Ioan Cutova, Ion Frunzetti, Victor Toroynopol şi Margareta Dorian, este laureat al Premiului Editurii Forum, cu volumul Pâinea pădurii, tipărit în 1945. Colaborează, în primii ani de după război, la „Scânteia tineretului”, „Tinereţea”, „Lumea”, „Naţiunea”, „Vrerea”, mai târziu la „Flacăra”, „România literară” etc. Lucrează ca redactor la „Scânteia” (1945), „Tinereţea” (1946-1947), „Vestea nouă” (1946-1948), „România literară” (1947-1951), la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” (1951-1953) şi este angajat pentru scurtă vreme la Editura Cartea Rusă. Duce o existenţă discretă, boemă şi vădeşte inapetenţă pentru ocupaţiile profesionale constrângătoare, incapacitatea sau lipsa de interes pentru o carieră ordonată, preferând expedientele, provizoratul.

Geode se situează în descendenţa unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent faţă de evoluţiile moderniste şi desuet faţă de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzleţe accente argheziene, ecouri ale sonorităţilor din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanţele emoţiei. Recuzita urban-modernă, care va fi masiv manipulată în următorul volum (ziare, fumuri, furnale, sirene, blocuri), se iveşte şi în Geode. Pâinea pădurii pare rezultatul unui efort mimetic - izbutit - de raliere la viziunea dinamitardă şi maniera generaţiei de poeţi pe cale de afirmare la mijlocul deceniului al cincilea (Constantin Tonegaru, Geo Dumitrescu, Ion Caraion etc.).

În unele poeme e prezent tonul baladesc, declamator (Balada minerilor), aiurea - peisagistica rural-autumnal-vesperală, de sugestie intimistă, cvasibacoviană (Cuvinte simple). După mai bine de două decenii în care a publicat numai traduceri din limba rusă, Cosma revine ca poet cu mai multe plachete de interes estetic minor, conforme temperamentului său liric autentic, agreabile pe alocuri, dar comune, vădind meşteşugul, nu însă şi inspiraţia.

Întrucâtva remarcabile sunt Baladele vânătorului de balene (1972), poeme cu referire burlesca la Moby Dick de Herman Melville şi la alte naraţiuni marinăreşti sau de aventuri în spaţiu exotic, maritim ori circumpolar, care se articulează într-un scenariu alegoric, cu „înţelesuri” moral-existenţiale. Se percep rezonanţe şi o imagistică amintind de Leonid Dimov, dar răzleţ, fără coerenţa de ansamblu şi fără geniul poetic al acestuia. E invocată „lapona Enigel”, dar tonul şi maniera poemelor amintesc mai degrabă de Alexandru A. Philippide, uneori de verva ludică a lui Gellu Naum din Cartea cu Apolodor (volumul cuprinde de altfel şi o Odă pinguinilor papuani). O voie bună irepresibilă perturbă tratarea adecvată a subiectelor voite grave. Volumul este în mare parte un „conglomerat livresc” (Leon Baconsky), nu lipsit de o anumită savoare.

Joc de fluturi (1969), Circul feeric (1973) şi Panerul cu licurici (1976) cuprind „versuri pentru cei mici”. Cantonierul galactic (1971) e o carte de proză ştiinţifico-fantastică.

Opera literară

· Geode, Bucureşti, 1944;

· Pâinea pădurii, Bucureşti, 1945;

· Inefabila Arcadie, Bucureşti, 1969;

· Joc de fluturi, Bucureşti, 1969;

· Cantonierul galactic, Bucureşti, 1971;

· Baladele vânătorului de balene, Bucureşti, 1972;

· Circul feeric, Bucureşti, 1973;

· Iubire perenă, Bucureşti, 1974;

· Panerul cu licurici, Bucureşti, 1976;

· Trandafirul şi infinitul, Bucureşti, 1976.

Traduceri

· I.S. Turgheniev, Prima iubire, Bucureşti, 1945; Opere, VII, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Izabella Dumbravă), VIII, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu Rose Hefter şi B. Dumitru); Apele primăverii, Bucureşti, 1963 (în colaborare); Prima iubire. Turn, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Ştefana Velisar-Teodoreanu şi Mihail Sevastos);

· Z. Alexandrova, Ursuleţul meu, Bucureşti, 1955;

· A. Şişkina, Despre analiza psihologică în proza postbelică, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu G. Corenco).

Privelişti pentru o domniţă medievală. Blazon

Pădure smaraldină, pe care fremătase
Amurgul unui soare temut de hiacint,
Şi crini de-nsingurare sau limpede mătase
În glastre chinuite de-un glorios argint.

Castel cu ziduri moarte şi trudnice arcade,
Şi zare biruită de-un lăturalnic drum:
(- Priveşte-adânca noapte cum, fără margini, cade
Pe liniştea cu stele cucernice de scrum).

O stranie şi verde cunună de ferigă
Umbrind, pe culmi de aur, regatul fără nor,
Şi punte mohorâtă, în searbăda verigă;
Pe-un neted turn de stâncă; amarul Koh-I-noor.

- Acolo, înserarea e cea din urmă ţară
Cu lebede cărunte şi lacuri de safir;
Căci vremuri de-ntuneric, spre tine, se-nălţară
Mărindu-ţi amintirea cu-n negru trandafir.

Poveşti nelămurite, prin gândul tău, gemură,
Înfiorând, albastru, un zbor necunoscut;
Resfrângeri potolite undi-vor sub armură,
Şi neguri vor descinde pe gârbovul meu scut

Încât, prin întomnarea cărărilor înguste
Când luna va descreşte pe-un vânăt orizon,
Spre calda cruciadă a zorilor înguste
Voi rătăci, fugarnic, eternul tău blazon.

Prefata pentru un baedecker

Atlas geografic cea mai frumoasa poezie
zambet acid peste oceane si trenuri
viata sau succesiune de gari si debarcadere
duc gandul mai departe dupa cum un hamal o valiza.

urmãresc viaþa pe hartã
zilele compun tratate de geografie
caut la tabla de materii
unde voi fi mâine

Tudor Arghezi

Date biografice Tudor Arghezi

Tudor Arghezi s-a nascut la Bucuresti, la 23 mai 1880, numele sau adevarat fiind IonN.Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, dupa cum marturiseste insusi poetul, de la numele vechi al Argesului, Argesis.

Clasele primare le face la Scoala "Petrache Poenaru" din Piata Amzei, gimnaziul la "Dimitrie Cantemir", iar liceul la "Sf.Sava", unde locuieste la internat si se intretine singur. Se imprieteneste cu Gala Galaction (Grigore PisculescU) intr-o perioada grea a vietii sale.

Debuteaza la o revista obscura, "Linia dreapta" cu articolul "Vers si poezie", iar ca poet publica la varsta de 16 ani in revista lui Al.Macedonski, "Liga ortodoxa", poezia "Tatalui meu", sub pseudonimul Ion Theo. Macedonski il recomanda intr-un articol ca pe un poet care "rupe cu o cutezanta fara margini [] cu toata tehnica veche a versificarii, toate banalitatile de imagini si de idei". in 1896 ii apar in aceeasi revista 15 poezii si il cunoaste pe Caragiale si pe pictorul Stefan Luchian. intre anii 1897-1898 colaboreaza la "Revista moderna" si "Viata noua" a lui Garabet Ibraileanu si semneaza pentru prima oara cu pseudonimul care va deveni celebru, Tudor Arghezi. in 1899 se retrage la Manastirea Cernica, langa Bucuresti, cu numele de losif, fiind hirotonisit diacon la Mitropolie un an mai tarziu, unde va colabora la traducerea unor carti religioase. in 1905 pleaca in Elvetia, apoi, renuntand definitiv la viata monahala, urmeaza aici o scoala de meserii si munceste pentru a se intretine. in 1911 se intoarce in tara, scrie si publica poezii in revistele vremii. in 1916 se casatoreste cu Paraschiva Burda, cu care are doi copii: Dorrinica-Mitzura si losif-Barutu. intre anii 1918-1919 este arestat si intemnitat la Vacaresti, impreuna cu Ioan Slavici fiind acuzati de colaborationism, pentru eliberarea lor intervenind Nicolae Iorga.

Primul volum de poezii apare foarte tarziu, in 1927, la varsta de 47 de ani, avand un titlu sugestiv - "Cuvinte potrivite"-, care-1 impune definitiv in literatura romana, dupa care publica si alte volume de versuri, romane, numeroase articole.

Tudor Arghezi impune in literatura romana o specie literara noua, "tableta" si editeaza mai multe reviste si ziare, cum ar fi:. "Cronica", "Cuget romanesc", "Natiunea", "Bilete de papagal". in 1955 este ales membru al Academiei Romane, fiind distins cu numeroase premii pentru literatura, intre care Premiul International Herder(1965).

Moare la 14 iulie 1967 si este inmormantat in gradina casei sale de la Martisor, iar in epitaful alcatuit de poet este mentionat: "Tudor Arghezi / nascut la 21 (?) mai 1880 in Bucuresti / cu origine pamanteasca din Gorj / Stins si inhumat aici la Martisor".

Opera

Volume de poezii: "Cuvinte potrivite" - 1927, "Flori de mucigai"- 1931, "Versuri de seara" - 1935, "Hore"- 1939, "Una suta una poeme" - 1947, "1907 - Peizaje" - 1955, "Cantare omului" - 1956, "Stihuri pestrite" - 1957, "Frunze"- 1961, "Poeme noi" -1963, "Cadente" - 1964, "Silabe" -. 1965, "Ritmuri" - 1966, "Noaptea"-967,

Volume de proza: "Icoane de lemn" - 1929, "Poarta neagra" -1930, "Bilete de papagal"- 1946, "Cu bastonul prin Bucuresti"- 1962,

Romane: "Ochii Maicii Domnului" - L934, "Cimitirul Bunavestire" -1936, "Lina" - 1942.

Restituiri

N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut.
Şoseaua se strâmtează, cărările se-mbină.
Le simţi apropiate din ce în ce mai mult,
Ca spiţele din roată, crăpate de lumină.

Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte,
Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini.
Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte,
Departe,-n orizonturi, se naşte prin tulpini.

E-o insulă? un munte? o apă? un deşert?
De ce-ar sfârşi-n pustie călătoria noastră?
Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.

Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han.
E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce.
Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,
Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.

Nu. Mână crâncen, timpul tu sparge-l cu potcoava,
S-apropiem vecia mai repede de noi.
Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava,
Ca să o dăm ţărânii întreagă înapoi.

De când mă ştii

De când mă ştii, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Şi tot urcând în coastă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferinţă între alte două
N-am socotit-o suferinţă nouă.
Haide şi tu, aşează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i străin şi singur, cine?
Să urce-n cârcă, pe şamar, la mine.

Hai, ticăloşii, blânzii, toţi de-a valma,
Câţi aţi întors obrazul, câţi l-aţi bătut cu palma,
Însărcinare, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sunt robul vostru, hotărât de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.

De câţi în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe faţă şi curat.
Nu-l uit pe cel ce pâine dă şi nici
Pe cel ce dă cătuşe, pravilă şi bici.
Sunteţi ai mei, şi răi şi buni. Veniţi.
Dator sunt să vă fac şi fericiţi.

Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sunt ales la milă cu dezgust,
Scârbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mântuire,
Aş căuta zadarnic a-nţelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.

Eu, Doamne, le-am primit şi mă supun,
Stăpâne drag, gingaş ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb: când m-ai ales, ai fost nebun?

Prietenul sufletesc

Dacă-l întrebi de sănătate,
El stă cu buzele umflate.
Dacă-l opreşti cumva la masă,
Zice că supa e prea grasă
Şi, încă de la început,
Bucatele nu i-au plăcut.
Îi dai ţigare şi-l surprinzi
C-aşteaptă să i-o şi aprinzi.
Te-ntreabă cît cîştigi din meserie
Şi cît plăteşti semestrul de chirie.
Se pare că ar fi avut
Şi gîndul la un împrumut.
La urma urmei, dacă n-ai peşin,
S-ar mulţumi cu mai puţin.
Zici “dumneata”, el zice „tu”,
Zici „ba”,
El zice „da”.
Nevastă-ta îi pare pricepută,
Dar, după faţă, cam trecută.
Nu ştie ce-ai că ai albit
Şi te găseşte mai slăbit.
Cum te-nţelegi cu socrii şi cu fata?
De unde-ai cumpărat cravata?
De mult nu se mai poartă cu dungi şi picăţele:
-“De-i trece pe la mine, ţi-arăt pe ale mele.”
-„Mai scrii la vre o carte?”
-„Ce te-ai mutat aşa departe?”
De-ai sta-n oraş, ai fi-nţeles
Că ar veni la masa ta mai des.
Ce te gîndeşti să faci la vară,
Vă el şi-o va petrece tot la ţară.
Te uiţi la ceas, că s-a făcut tîrziu.
Ce să-i mai dai să scapi? Vre un rachiu?
Dar vizita se prea lungeşte.
Să-i spui ceva răstit, mai româneşte?
S-a-ntunecat, se face unsprezece,
Şi prietenul tău tot nu vrea să plece.
Nu prea se simte bine:
La noapte poate c-ar dormi la tine.
Te scoli, te strîmbi, el stă, puţin îi pasă.
N-are măcar cei şapte ani de-acasă.

Maria Banuş

Biografie Maria Banuș

Nastere: 10 aprilie 1914, București
Deces: 14 iulie 1999

Maria Banuș a fost o poeta, traducatoare și eseista din Romania, de origine evreiasca.

S-a nascut la 10 aprilie 1914 in Bucuresti. Face liceul la Institutul „Pompilian" din Calea Rahovei, apoi urmeaza, intre 1931 si 1934, cursurile Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti.

Debuteaza inca din 1928 cu poezie in cunoscuta revista argheziana „Bilete de papagal", apoi publica frecvent poezii originale, traduceri, eseuri, indeosebi in revista „Azi", condusa de Zaharia Stancu. in 1937 debuteaza editorial cu volumul Tara fetelor, volum despre care criticul literar George Calinescu va scrie ca exprima „cu ingenuitati carnale aproape teribile uneori" vitalitatea tinerei poete. Dupa al doilea razboi mondial prezenta poetei va fi tot mai activa, atat in coloanele revistelor („ Viata Romaneasca", unde un timp este redactor, „Gazeta literara", „Romania literara"), cat si in librarii.

Publica volume de poezie, teatru, proza, literatura de calatorie, memorialistica, literatura pentru copii, traduce foarte mult (poetei ii datoram printre altele o excelenta antologie Din poezia de dragoste a lumii); opera sa este de asemenea tradusa in limbile de circulatie si in alte, diferite, limbi straine, facandu-se cunoscuta ca o reprezentanta de seama a poeziei romanesti a momentului. Meritele cuvenite s-au concretizat in diferite premii, dintre care mentionam doar Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pe 1986 si Premiul International „Gottfried von Herder", in 1989.

Poet a a reusit sa fie - si aceasta dovedeste forta creatiei sale - mereu in pas cu epoca literara strabatuta. Daca inceputurile poeziei, evidente mai ales in primul volum al Mariei Banus, inclina catre acea voluptate a „ingenuitatii carnale", exprimata simplu, fara artificii compozitionale, perioada de dupa al doilea razboi mondial inseamna in lirica poetei o racordare la spiritul epocii, platind deopotriva tribut- cu mai mult talent decat alti contemporani - comenzii sociale. Poezia de rezistenta a Mariei Banus se va gasi insa in volumele de deplina maturitate artistica, in care textul, ajuns uneori deliberat denotativ, capata valori artistice superioare prin sensurile adanci, de tip parabolic aproape, pe care le si subsumeaza. Ultimele volume de poezii, indeosebi cel publicat in 1990, vin parca sa sintetizeze o voce lirica in elementele ei caracterizante si diferentiatoare totodata.

Criticul literar Nicolae Manolescu prezinta particularitatile acestei poezii, astfel: „Unde mi se pare a reusi Maria Banus, din ce in ce mai bine, este in acest sarbatoresc al fiabilitatii, al inconsistentei si, in definitiv, al mortii, care devine spectacol inalt - luminat de tristete, dar un spectacol, joaca amara, dar o joaca. Instinctul ludic n-a lipsit niciodata din versurile poetei () dar el este valorificat acum intr-o materie contrastanta. Poezia Mariei Banus a devenit, in sensul arghezian, un joc de-a v-ati ascuns, emotionant si tulburator".

Volume de versuri:

Tara fetelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937;
Bucurie, Bucuresti, E.P.L.A., 1949;
Fiilormei, Bucuresti, E.S., 1949;
Despre pamant, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Tie-ti vorbesc, America!, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Se arata lumea, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1956,
Torentul, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Magnet, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Metamorfoze, Bucuresti, E.P.L., 1963;
Diamantul, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Tocmai ieseam din arena, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Oricine si Ceva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Noiembrie Inocentul, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Orologiu cu figuri, selectie de autor, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984;
Carusel, volum antologic in colectia „Biblioteca pentru toti", Bucuresti, Editura Minerva, 1989;
Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Cantec de leganat genunchii, aparut in volumul Tara/etelor, Bucuresti, Editura Cultura poporului, 1937.
Rasnita a aparut in volumul Portretul din Fayum, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970.
Neasteptatul a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Caine de credinta a aparut in volumul Fiesta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.

Veghe

Mă-mpac cu frunza care cade,

Mă-mpac cu anii ce se duc,

Mă-nchin spre tinerele mlade

Şi mă alin cu fraged suc.

Mă-mpac cu gândul c-o să vină

Un ceas când lunca va cânta –

Şi-mbujorată de lumină

Eu n-am să fiu în preajma ta.

Mă-mpac cu tot ce nu se-ntoarce,

Alung acel străvechi fior

Ce-ntreabă: cum să se îmbarce

Spre veşnicii, atâta dor?

Mă-mpac cu unda trecătoare,

Mă-mpac cu datina ţărânii,

Ce ne va duce de sub soare

Aşa cum ni se duc bătrânii.

Dar cât va arde-n mine focul

Slăvitei vieţi – ca-n alte dăţi

Eu nu m-aplec, nu-mi frâng mijlocul

În faţa vechii nedreptăţi.

Eu nu mă-mpac cu cel ce minte,

Striveşte semenul şi-l fură,

Pe duşman nu-l cat la cuvinte,

Ci după fapt îi iau măsură.

Eu nu mă-mpac cu cel ce schimbă

Surâs şi lacrimă-ntr-o marfă,

Nu-l cred pe diavol când îşi plimbă

Un deget îngeresc pe harfă.

Cu cel ce revărsarea vieţii

O vrea întoarsă în pământuri

Şi smulsă floarea tinereţii

Ca frunza veştedă în vânturi,

Cu cel ce unda-nvolburată

O vrea ucisă la izvoare,

M-oi război neîmpăcată

Atât cât voi avea suflare.

Atât cât îmi e dat norocul

Să simt ţărâna sub călcâie,

Slăvitei vieţi păzi-voi focul,

Înalt şi slobod să rămâie.

Primăvara-n crâng

Cu frunze negre, cu flori de soc,

Mă ţine primăvara-n loc,

În crângul mic pe care-l ştii

Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut

Mi s-a făcut dor neştiut,

Obrazul la pământ l-am pus

Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,

Pământului, sub faţa mea,

Îndepărtate ţări şi ape

Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,

Să prind o pulbere de cânt,

Dar firul mic, ca de vioară,

Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,

Dă zvon ţărâna zbuciumată,

Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,

Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

...............................................

Cu faţa-n iarbă, la pământ,

Mă ţine crângul fremătând,

Nu crângul mic, pe care-l ştii

Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape

Şi dor, şi pasăre, şi ape,

Nu primăvara ta şi-a mea,

Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară

Plapânda strună de vioară,

Ci hora soarelui şi-a lunii

Cu toată primăvara lumii.

Gelozie

Ai ochi fascinatori de şarpe.
Ai ochii verzi ca lacul blestemat
În care-atraşi de mişcătoare ape
Atâţia trecători s-au înecat.

Ai ochii verzi şi-atât de mincinoşi...
Când mă opresc şi-i cercetez de-aproape
Eu văd în ei un chip ciudat
Pe care tu-l păstrezi în taina-ntunecatelor lor ape.

Un chip ciudat, un chip ce nu-i al meu
Şi mă căznesc să aflu-al cui e oare.
Cine-i străina care-mi fură gândul tău
Şi ochii tăi cu ape mişcătoare?

Când văd privirea ta nepăsătoare
Ţigara stinsă-n colţul gurii, mută,
Cum o urăsc pe-acea necunoscută
Din ochii tăi cu ape mişcătoare!