MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 15 IULIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Astăzi sunt la dispoziția medicilor pentru investigare! La fel și mâine!
Vă las în compania MATERIALELOR SELECȚIONATE de mine!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 15 Iulie

Evenimente

·         1099: Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase în care cruciații sunt conduși de Godefroy de Bouillon. La 15 iulie 1099 trupele aliate ale Primei Cruciade au cucerit Ierusalimul din mîinile califului Egiptului. Cruciaţii s-au apropiat de Ierusalim în număr de doar 20.000, şi aceştia istoviţi de doi ani de război, boli, foame etc. Comandanţii principali rămaşi au fost Raymond de Toulouse, Robert de Normandia şi Godfrey de Bouillon, la care s-a alăturat mai apoi Tancred. Atunci a sosit ajutor de la genovezi şi pizani, care au adus produse şi unelte necesare pentru asediu. Cruciaţii au nimicit foarte mulţi musulmani şi au distrus în cetatea tot ce amintea de islam. S-au iscat neînţelegeri între cruciați pe seama organizării administrative a Ierusalimului, o partidă era pentru crearea unei republici bisericeşti cu patriarhul în frunte, cea din urmă, care a şi cîştigat, pleda pentru o administrare feudală obişnuită. Raymond şi Robert, din considerente moral-religioase au refuzat conducerea cetăţii. Aceasta i-a revenit lui Godfrey de Bouillon, fratele căruia stăpînea Edessa. Bineînţeles două formaţiuni statale în frunte cu occidentali, dar mai ales din aceeaşi familie, era foarte nepotrivită pentru interesele Imperiului Bizantin, la care se adaugă şi stăpînirea lui Bohemond asupra Antiohiei (vrajba dintre bizantini şi normanzi, reprezentantul cărora era cel din urmă). Începutul primei cruciade este legat de cuvîntarea papei Urban II la sinodul de la Clermont (noiembrie 1095). Însă rolul papei pentru declanşarea cruciadei a fost destul de restrîns: el a promis că biserica va proteja proprietatea cruciaţilor, a cerut să fie încetate războaiele interne şi a poruncit episcopului Ademar (+1098, în timpul asediului Antiohiei) să fie legatul papal în cruciadă. Ideea unei cruciade a devenit foarte populară, atît printre oamenii din clasele superioare, cît şi printre oamenii simpli – unii ademeniţi de BANI şi putere, cei din urmă – de propovăduirile despre eliberarea locurilor sfinte de păgîni, sau pur şi simplu de dorinţa de război şi aventuri.

·         1149: Este reconstruita Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim . Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi o dată în plus distrusă de califul Al-Hakim Bi-Amr în 1009; după aceea, a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea, si mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi; biserica actuală e reconstrucția care datează din 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu. Locul este venerat ca fiind Golgota, dealul pe care Isus a fost crucificat,și se spune că a colo este și locul în care Isus a fost înmormântat (sepulcrul), însă istoricii contestă tradiția care e relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă localizare pentru Golgota), apărută o dată cu implicarea împăratului Constantin I.

·         1235: Împăratul Frederic al II-lea s-a căsătorit la Worms cu Isabella a Angliei, sora regelui Henric al III-lea. Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona – d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor (1175-1218). Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.

·         1240: Victoria armatelor rusești conduse de tânărul cneaz Alexandr Nevski asupra armatelor suedeze (Bătălia de pe Neva). Mare Print de Novogorod si Vladimir (incepand din 1252), Alexandru s-a nascut, daca este sa ne luam dupa scrierile stravechilor cronici rusesti, la 30 mai 1219, la Pereaslavl, ca fiu al cneazului Iaroslav Vsevolodici. Desi era sa cada de multe ori victima incursiunilor intreprinse de hraparetii urmasi ai lui Ginghiz-Han, soarta a vrut ca fiul lui Iaroslav sa scape cu viata. Nu intamplator, el a fost inca din frageda copilarie foarte credincios, petrecandu-si ore in sir in rugaciune si fiind convins ca pronia divina il apara de rau. Moartea prematura a lui Teodor, fratele mai mare al lui Iaroslav, a facut ca greutatea domniei sa se sprijine pe umerii acestuia din urma, care a devenit Mare Print de Kiev si conducatorul Rusiei. Potrivit uzantelor, lui Alexandru i-a revenit fieful Novgorod si, la nouasprezece ani, in 1239, el s-a casatorit cu fiica unui feudal rus, printul de Polotsk. A fost desigur o uniune dinastica, intrucat tanarului se pare ca nu-i era pe plac domnita, de vreme ce prefera sa-si petreaca timpul alaturi de curtenii sai, in ospete si la vanatoare, deseori infruntand ursii inarmat doar cu o prastie! Pe cand abia depasise varsta adolescentei, printul a primit misiunea sa apere meleagurile nordice ale Rusiei de agresorii suedezi, lituanieni si germani, care, sub pretextul organizarii unei cruciade impotriva triburilor pagane din zona Balticii, voiau de fapt sa supuna orasele rusesti. Regele Erik al Suediei adunase o mare armata, punand-o sub comanda ginerelui sau, Birger. Dupa ce ostirea suedeza a debarcat la confluenta raurilor Ingria si Neva, Alexandru, desi avea o armata net inferioara numeric, i-a atacat prin surprindere pe invadatori, intr-o zona mlastinoasa, la 15 iulie 1240. Inclestarea s-a declansat la apusul soarelui, cand suedezii au intrat in bataia sagetilor rusesti, trezindu-se incoltiti de luptatorii iviti din smarcuri. In fruntea razboinicilor sai, Alexandru s-a avantat in lupta, ranindu-l, cu o lovitura de sulita, pe Birger. Rusii au distrus podul peste Neva, taind retragerea suedezilor si astfel lupta s-a transformat intr-un adevarat macel.

·         1410: Bătălia de la Grunwald: Înfrângerea cavalerilor teutoni de către forțele unite ale polonilor și lituanieni sprijiniți de ruși, cehi, moldoveni, tătari. Armatele s-au așezat pe poziții în zori. La prânz, forțele lituaniene un declanșat un asalt violent asupra flancului stâng teutonic de lângă satul Tannenberg (Stębark). Cavaleria ușoară lituaniană a fost sprijinită de atacul câtorva steaguri polonezi de cavalerie grea pe flancul drept al teutonilor. Cavaleria grea teutonă a contraatacat pe ambele flancuri și a început o luptă feroce. După mai mult de o oră, cavaleria ușoară lituaniană au efectuat o manevră înșelătoare de retragere spre mlașinile și pădurile din spatele pozițiilor de pornire. Această manevră era folosită deseori de mongolii cu care lituanienii se confruntau în estul Marelui Ducat. Vytautas, care câștigase o vastă experiență în luptele cu mongolii, a folosit această stratagemă la Grunwald. Pe câmpul de luptă, pe flancul lituanian, au rămas numai trei steaguri din Smolensk sub comanda lui Semen Lingwen, fratele regelui Jagiełło și vărul lui Vytautas cel Mare. Unul dintre steaguri a fost complet distrus în luptă, în vreme ce restul au reușit, cu ajutorul rezervelor poloneze dehusari, să spargă liniile teutone și să se retragă spre liniile poloneze. Cavaleria grea teutonă a început să urmărească în mod dezorganizat lituanienii care se retrăgeau strategic, ceea ce avea să se dovedească o greșeală fatală. Cavalerii au pătruns în zonele mlăștinoase, unde Vytautas își reorganizase trupele și de unde a repornit atacul. În același timp, pe flancul drept polonez au continuat luptele violente. După câteva ore, se părea că teutonii încep să câștige supremația pe câmpul de luptă. Ioannes Longinus relatează că Marele Maestru Ulrich von Jungingen a condus personal atacul împotriva celei mai puternice unități poloneze – steagul ținutului Kraków. Rânduri polonezilor au început să dea înapoi, iar drapelul lor de luptă a căzut în mâna teutonilor. În scurtă vreme însă, drapelul a fost recâștigat de unitățile de rezervă poloneze intrate în luptă la ordinul regelui polonez. Sosirea trupelor odihnite le-a permis polonezilor să respingă atacul inamic. În acest timp, rezervele lui Ulrich von Jungingenerau încă ocupate cu urmărirea lituanienilor aflați în retragere. Când aceste rezerve s-au reîntors pe câmpul de luptă, era prea târziu să mai poată organiza o șarjă victorioasă, iar forțele teutonilor au început să se retragă. După câteva ore de luptă, Marele Maestru a a hotărât să-și adune toate forțele într-o singură linie de atac. În același timp, lituanienii lui Vytautas s-au reîntors pe câmpul de bătaie și au reintrat în luptă. În acel moment au intrat în luptă năvălind din pădurile înconjurătoare și infanteria lituaniană , teutonii fiind brusc depășiți numeric. Ulrich von Jungingen a condus personal atacul a 16 steaguri de cavalerie grea din rezervă. În acel moment și polonezii au aruncat în luptă ultimele rezerve în sprijinul steagurilor obosite. În ciuda rezistenței puternice, cele 16 steaguri de sub conducerea Marelui Maestru au fost încercuite. Teutonii au suferit pierderi grele, însuși Ulrich von Jungingen căzând pe câmpul de luptă, pare-se că răpus de pedestrașii țărani polonezi. Teutonii, după uciderea comandantului lor suprem, au început să se retragă în dezordine spre tabăra lor întărită. O parte dintre teutonii aflați în retragere au căutat adăpost în păduri, unde au fost urmăriți de unitățile de cavalerie polono-lituaniană, în timp ce cei care s-au retras către tabăra întărită de lângă satul Grunwald au încercat să organizeze rezistența folosind tactica tabororurilor: zona a fost înconjurată cu care legate între ele cu lanțuri, totul funcționând ca o fortificație mobilă. În scurtă vreme însă, linia de apărare a fost străpunsă de polonezi și a început măcelul. Conform autorului anonim al Cronicii conflictului regelui Poloniei Ladislaus cu teutonii din Anno Domini 1410, în zona taberei erau mai multe cadavre decât pe restul câmpului de bătaie. Urmărirea cavalerilor teutoni care fugeau a continuat până la căderea întunericului. În ciuda superiorității tehnologice a Cavalerilor teutoni – a fost primă bătălie din Europa Răsăriteană în care a fost folosităartileria – numărul mai mare și superioritatea tactică a polono-lituanienilor s-au dovedit zdrobitoare. Înfrângerea Cavalerilor teutoni a avut un răsunet internațional. După unele aprecieri, 8.000 de cavaleri au căzut în luptă, iar alți 14.000 au fost luat prizonieri. Cei mai mulți dintre cei 250 de membri ai Ordinului Teutonic, inclusiv cei mai mulți conducători, au fost uciși. În afară de Marele Maestru al Ordinului, Ulrich von Jungingen, au mai fost uciși Marele Mareșal Friedrich von Wallenrode, Marii Komturi (Comandanți)Kuno von Lichtenstein și Albrecht von Schwartzburg, Marele TrezorierThomas von Merheim și alții. Markward von Salzbach, Komturul de Brandenburg și primarul Schaumburg din Sambia au fost decapitați pe câmpul de luptă la ordinul lui Vytautas cel Mare. Singurul conducător de rang înalt al Ordinului care a scăpat a fost Komturul de Elbing, Werner von Tettinger. Măcelărirea unui așa mare număr de cavaleri aristocrați era ceva neobișnuit pe câmpurile de luptă medievale. Acest fapt a fost posibil datorită participării la luptă a infanteriștilor țărani. Spre deosebire de nobili, țăranii nu primeau nici o recompensă pentru cavalerii luați prizonieri și, astfel, ei nu aveau nici un interes să-i prindă vii pe teutoni. După bătalie, forțele polono-lituaniene au rămas trei zile pe câmpul de luptă. Toți nobilii de rang superior uciși în luptă au fost ingropați în morminte individuale, iar trupul lui Ulrich von Jungingen, acoperit cu mantia regală, a fost trimis la Marienburg. Restul celor morți au fost depuși în câteva gropi comune. S-a speculat îndelung asupra motivelor care l-au făcut pe Jagiello să înârzie atât de mult pe câmpul de luptă și să nu pornească imediat în urmărirea restului de unități inamice. După trei zile, armata polono-lituaniană s-a deplasat către castelul Marienburg, pe care l-au asediat în cele din urmă. În cele trei zile lăsate răgaz, teutonii au avut timp să-și organizeze apărarea. După câteva săptămâni de asediu, în care devenise evident că fortificațiile nu vor putea fi cucerite, Marele Duce Lituanian a părăsit câmpul de luptă. Șleahticii din Małopolska doreau și ei să se întoarcă pe moșiile lor până la începerea secerișului. Regele polonez a fost obligat să ridice asediul. În timpul luptelor au fost luați mai multe sute de prizonieri. Cea mai mare parte a mercenarilor a fost eliberată după bătălie, cu condiția ca să se reîntiarcă la Cracovia pe 29 septembrie 1410. Au fost eliberați și câțiva cavaleri teutoni, care au fost trimiși să caute bani pentru răscumpărarea camarazilor lor. Recompensele cerute au fost împovăratoare pentru bugetul Ordinului teuton. De exemplu, pentru un mercenar numit Holbracht von Loym au trebuit să fie plătiți de 60 de ori numărul a 150 de groși praghezi, adică aproape 300 de kilograme de argint pur, o valoare extrem de ridicată în toate timpurile. Cu armata învinsă, cu mercenarii neplătiți, noul Mare Maestru Heinrich von Plauen cel Bătrân nu avea cum să continue lupta, în special după cea mai mare parte a orașelor de sub stăpânirea teutonilor au jurat credință regelui Poloniei. După recucerirea orașului răsculat Danzig, teutonii au început negocierile de pace. Tratatul de pace de la Torun a fost semnat pentru a pune capăt războiului. Polonia a anexat ținutul Dobrzyń iar Lituania a recuperat Samogiția. Tratatul de pace s-a dovedit o înfrângere diplomatică a polono-lituanienilor, care nu au reușit să transforme marea victorie militară într-o victorie politică de amploare – desființarea Ordinului teutonic. Masacrarea celor mai mulți cavaleri teutoni pe câmpul de luptă a lăsat Ordinul cu prea puține forțe pentru apărarea teritoriilor stăpânite. Din acel moment, Marele Maestru a trebuit să se bazeze pe mercenari pentru a ține sub control ce zone mai stăpânea, o sarcină bugetară care avea să se dovedească extrem de grea. Deși Heinrich von Plauen cel Bătrân, succesorul lui Ulrich von Jungingen, a reușit să-și salveze statul de la prăbușirea definitivă, el a trebuit să facă față opoziției orășenilor, cavalerilor și chiar a camarazilor din Ordin. În scurtă vreme, teutonii au pierdut sprijinul popular datorită conflictelor interne și a creșterii impozitelor, ceea ce a dus câteva decenii mai târziu la formarea Confederației Prusace de opoziție. A apărut o serie de conflicte, care a culminat cu izbucnirea războiului de 13 ani (al orașelor), încheiat cu o nouă înfrângere a Ordinului.

·         1497: A început construcția bisericii Curții domnești de la Piatra Neamț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498.

·         1514: Bătălia de la Timișoara: Conflict armat între răsculaţii transilvăneni şi oastea voievodului Ioan Zápolya (1510 – 1526). Papa Leon X (1513 – 1521) a lansat un apel la cruciada antiotomană, idee susţinută şi popularizată de arhiepiscopul de Strigoniu, Toma Bakócz. La chemarea primatului s-au înrolat mulţimi de oameni, din toate categoriile sociale, în special ţărani şi orăşeni săraci, care întrevedeau în cruciadă o şansă în ameliorarea situaţiei în care se aflau. În perioada 16 aprilie – 24 aprilie 1514 s-au strâns pe Câmpia Rákos, de lângă Buda, în jur de 40 000 de oameni, în fruntea cărora a fost numit comandant nobilul secui Gheorghe Doja. Alături de aceasta, s-au format şi alte tabere, la Alba Regală, Kalocsa, Oradea şi în alte oraşe transilvănene. Speriaţi de eventualitatea înarmării ţăranilor şi, mai ales, din cauza reducerii mâinii de lucru, nobilii au cerut măsuri pentru stoparea acestui fenomen. Toma Bakócz a hotărât dizolvarea oastei de la Buda şi le-a cerut oamenilor să se întoarcă la casele lor, în caz contrar vor fi excomunicaţi. Rezultatul a avut un efect contrar aşteptărilor, cei mai mulţi s-au răsculat împotriva autorităţilor, iar Gheorghe Doja a trecut de partea răsculaţilor, organizându-i ca pe o oaste profesionistă. Aceasta a fost împărţită în trei grupuri: unul, condus de Ambrosiu Szálereszi, rămâne la Rákos pentru a supraveghea oastea nobiliară, altul, împărţit la rândul lui în trei, este trimis în nord şi sud pentru a răscula ţărănimea, iar cel mai important, la comanda căruia se aflau fraţii Gheorghe şi Grigore Doja, trece Tisa şi pătrunde în Transilvania. Aici, oastea urmează trei direcţii: spre Crişul Alb şi văile Mureşului şi Someşului. Primele forţe nobiliare sunt înfrânte de către fraţii Doja, la Apateu, Nădlac şi Cenad (episcopul Nicolae Csáki şi comitele Petru Ravazdy sunt ucişi în chinuri). În mai – iunie 1514 sunt cucerite localităţile din Vestul Transilvaniei: Szeghed, Cenad, Nădlac, Şiria, Lipova şi Arad, iar preotul Laurenţiu Mészároş ocupă Clujul, Turda, Dej sau Bistriţa. Toată Transilvania a fost cuprinsă de revolte ale nemulţumiţilor. Nobilii s-au repliat în jurul voievodului Ioan Zápolya, care pregăteşte armata. Doja, aşteptându-se la o confruntare cu oastea Transilvaniei, îşi aşază oastea între Lipova şi Timişoara. Răsculaţii au început asediul Timişoarei, bombardează zidurile şi încearcă să abată cursul râului Bega cu ajutorul unor şanţuri. Cetatea, comandată de comitele Ştefan Báthory, rezistă. Armatele nobiliare se repliază şi înconjoară pe asediatori. În ziua de 15 iulie 1514 se dă lupta hotărâtoare. Detaşamentele ţărăneşti, conduse de fraţii Doja şi Laurenţiu Mészároş, atacă, dorind să iasă din încercuire, dar, inferioare numeric şi prost echipate, sunt nimicite de cavaleria lui Zápolya. Cu excepţia conducătorilor, toţi prizonierii sunt ucişi. Gheorghe Doja şi ceilalţi comandanţi sunt executaţi, la 20 iulie 1514, în chinuri. Cele mai importante urmări ale acestei mişcări au fost reactualizarea înţelegerii naţiunilor privilegiate, Unio Trium Nationum, şi legarea ţăranilor de glie, prin Tripartitum-ul lui Ştefan Werböczi. Evenimentele din 1514 au slăbit mult Regatul Ungariei, el nu a mai putut face faţă atacului otoman şi, în bătălia de la Mohács (1526), armata a fost zdrobită şi statul desfiinţat (1541).

·         1643:  Capitanul olandez Martin Geritson Fritz, de pe vasul Castracum, a descoperit Insula Sahalin.

·         1653: Se desfasoara  lupta de la Sirca, in urma careia  Gheorghe Stefan il infrange pe Vasile Lupu silindu-l sa se retraga peste Nistru si si sa ceara sprijinul  cazacilor lui Timus Hmelnitki  care intra in Moldova si ocupa Suceava.

·         1799, căpitanul francez Pierre-François Bouchard a descoperit ,,Piatra din Rosetta”, o stelă egipteană datând din anul 195 î.Hr. mai precis din timpul domniei faraonului Ptolemeu al V-lea, stelă care a permis descifrarea hieroglifelor egiptene de către celebrul cercetător  francez Jean-François Champollion. Piatra a fost descoperită în oraşul egiptean Rosetta, situat în delta Nilului, în apropierea Mării Mediterana, în timpul expediţiei franceze, conduse de Napoleon Bonaparte în Egipt. Piatra este din granit negru, are formă rectangulară și are trei inscripţii, în trei scrieri antice diferite, anume în hieroglifică, demotică şi greacă. Ea a fost descoperită în timpul lucrărilor la un fort, fiind găsită în fundația unei vechi cetăți arabe, unde fusese folosită ca și material de construcție. Importanța acestei pietre a fost sesizată imediat, deoarece textul grecesc de pe stelă specifică explicit că în toate cele trei versiuni este vorba despre același text. Între anii 1799 si 1801, piatra a fost păstrată și studiată la Cairo, unde au fost realizate și primele sale copii, iar în anul 1801, la retragerea armatei franceze, a fost reținută de către trupele engleze staționate în Egipt, apoi a fost dusă în Anglia și expusa la British Museum, unde se află și astăzi.

·         1815, Imparatul  Napoleon  s-a predat  la bordul navei de razboi engleze Bellerophon. Napoleon a fost exilat pe insula Sfânta Elena. Născut în Corsica, Napoleon şi-a petrecut ultimii şase ani din viaţă pe insula Sfânta Elena, sub supraveghere britanică.

·         1845: In Singapore apare primul numar al unuia dintre cele mai vechi ziare de limba engleza care a supravietuit pana astazi: “The Straits Times”.

·         1858: Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele "Cap de bour" a căror primă emisiune cuprindea patru timbre. De aceea ziua de 15 iulie este si Ziua marcii postale romanesti.

·         1888: A aparut ziarul Adevărul. Este un cotidian central înființat în 1888 de Alexandru Beldiman  care a apărut la Bucuresti până la 21 noiembrie 1916  și, după Primul razboi Mondial, de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937.  În primele zile de după Revolutia din 1989, ziarul Scînteia, oficios al PCR, și-a schimbat denumirea mai întâi în „Scînteia Poporului” (sub care au apărut 2 numere), iar apoi în „Adevărul”, comitetul redacțional rămânând inițial același.

·         1888:  Stratovulcanul Muntele Bandai a erupt omorând aproximativ 500 de oameni, în prefectura Fukushima, Japonia. Muntele Bandai, de asemenea cunoscut și ca Aizu-Bandai-san, Aizu-Fuji și Aizu-ne, este un stratovulcan de pe Insula Honshū, Prefectura Fukushima, Japonia. Muntele Bandai este vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție (peste 6000 m). Într-o erupție majoră din 15 iulie 1888, partea de nord și est a calderei sale s-a prăbușit într-o alunecare de teren masivă, formând două lacuri, Hibara-ko și Onogawa-ko, precum și mai multe lacuri minore numite Goshiki-numa, sau Cinci Lacuri colorate. Erupția a durat doar două ore. Lacurile formate de acest cataclism au devenit cunoscute ca Urabandai sau Bandai-kōgen, și au devenit o destinație turistică populară.

·         1895 -  În această zi Rudolf Diesel a aplicat la Oficiul de Patente American pentru a îşi autentifica motorul cu combustie internă care îi poarte numele. Cererea sa a primit certificatul de originalitate în luna August 1898, francezul cu gene germane devenind astfel inventatorul acestui tip de motor tot mai popular în ultimele decenii (ca principiu de funcţionare, nu ca aplicaţie în sine). Motorul pe care Diesel l-a inventat, destul de primitiv ca funcţionare, format dintr-un piston lung de 3 metri şi o cameră de ardere. Acesta a fost primul motor care nu avea nevoie de scânteie pentru a se aprinde, arderea fiind declanşată prin compresie. Faţă de motoarele pe aburi, care aveau o eficienţă de 10% (adică doar 10% din căldura degajată rezulta în mişcare) motorul Diesel avea o eficienţă de 75%, fiind un pas uriaş. Nu vă gândiţi însă că acest motor putea fi montat pe automobile, fiind mult prea mare şi primele sale aplicaţii au fost ca pompe pentru apă, generatoare de energie electrică, în mine, în uzine şi prima data pe navele transoceanice. Ulterior motoarele Diesel, mult îmbunătăţite însă, au propulsat camioane şi apoi automobile personale.

·         1913:  Se desfasoara Conferinta de pace de la Bucuresti prin in urma careia Romania primeste “Cadrilaterul” (sudul Dobrogei), ocupat de Bulgaria.

·         1922: A fost creat "Partidul Comunist Japonez".

·         1933: A fost semnat, la Roma, Pactul de înţelegere a celor patru puteri (Anglia, Franţa, Germania, Italia), prin care se urmărea instaurarea unui directorat al acestor tari  în problemele europene. În cele din urmă, pactul a eşuat.

·         1936: A apărut, la București, săptămânalul "Cuget clar", revistă de direcție literară, artistică și culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

·         1940:  Hitler ii adreseaza regelui Carol al II-lea o scrisoare prin care ii cere, pe un ton ultimativ, sa faca unele concesii Ungariei horthyste.

·         1946: In Romania se da un  Decretul-lege privind alegerile pentru Adunarea Deputatilor,  prin care se prevede ca dreptul de vot este universal, egal, direct si secret pentru toti cetatenii tarii de la varsta de 21 de ani in sus (se acorda pentru prima data in istoria Romaniei dreptul de a alege si a fi ales pentru femei si militari). S-a  desfiintat  Senatul si  a fost  infiintata  Adunarea Deputatilor, parlament unicameral, in care puteau fi alesi deputati, cetatenii cu varste de peste 25 de ani. Se interzicea  dreptul de a alege si a fi alesi “dusmanilor poporului”, “elementelor fasciste, hitleriste, legionare”, celor care au ocupat “functii de raspundere in aparatul de stat al maresalului Ion Antonescu sau care au cerut sa lupte voluntar impotriva Natiunilor Unite” etc.Prin introducerea sistemului unicameral si anularea prerogativei Regelui de a dizolva Parlamentul este incalcata Constitutia din 1923, repusa in vigoare in 1944.

·         1955: 18 laureați ai Premiului Nobel semnează o declarație împotriva armelor nucleare; mai târziu declarația a fost semnată de alți 34 laureați Nobel. Premiile Nobel au fost create de savantul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității„.Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

·         1958: A apărut, la București, sub conducerea lui Mihai Beniuc, revista "Luceafărul", organ de presă al Uniunii Scriitorilor din România.

·         1962: Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.

·         1964: S-a înființat, la București, studioul cinematografic "Animafilm".

·         1973: La Roma, tânărul în vârstă de 17 de ani, John Paul Getty III a fost răpit. Autorii au cerut o răscumpărare de 17 milioane de lire sterline. Bunicul său, miliardarul Jean Paul Getty a refuzat plata și a primit un plic conținând o șuviță de păr și o ureche umană. În cele din urmă bunicul a negociat recompensa la suma de 2 milioane de lire sterline, iar Getty III a fost găsit viu în sudul Italiei, pe 15 decembrie 1973.

·         1975: A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj Soiuz-Apollo din istoria cosmonauticii.

·         1992: Au fost stabilite relații diplomatice între România și Kazahstan.

·         1997: Slobodan Milošević este ales președinte al RF Iugoslavia. Este învestit în funcție la 25 iulie 1997. Slobodan Milošević (20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. A fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999. A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat. Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.

·         1999: Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989. Pe 16 septembrie 2010, Chițac a fost eliberat din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce a obținut acordul instanței pe motive medicale. Pe 1 noiembrie 2010, fostul general-colonel în rezervă Mihai Chițac, care peste trei zile ar fi împlinit 82 de ani a murit la Spitalul Militar din Capitală în urma unui stop cardio-respirator. La 20 mai 2014, după cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.

·         2003: Ia naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia.
* 2016: Are loc o lovitură de stat în Turcia organizată de un grup de militari din cadrul Forțelor armate.

Nașteri

·         1573: Ingo Jones, arhitect englez, restauratorul catedralei St. Paul din Marea Britanie (d. 1652)

·         1606: S-a nascut genialul pictor olandez Rembrandt van Rijn (”Lectia de anatomie”, “Rondul de noapte”, “Pelerinii din Emaus”); (d. 4.10.1669). Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – d. 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit „vârsta de aur olandeză„, timp în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).
* 1646: Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (15 iulie 1646 – 2 august1691), a fost duce de Saxa-Gotha-Altenburg. A fost al patrulea fiu al Ducelui Ernest I de Saxa-Coburg-Altenburg și a Elisabetei Sofia de Saxa-Altenburg, însă fiul cel mare în viață.

Când Ernst a moștenit ducatul de Saxa-Altenburg (1672), el l-a numit pe Frederic regent al ducatului. În 1674 Ernst, care era bolnav, l-a numit pe Frederic regent al tuturor landurilor. După decesul tatălui său (1675), Frederic și-a asumat tronul ambelor ducate. Totuși, pe baza dreptului casei familiei sale, el a trebuit să permită celor șase frați mai mici să ia parte la guvernare. La început, au fost de acord pentru o guvernare în comun a celor șapte frați la Schloss Friedenstein; acest aranjament a durat însă numai până în 1676.

Ulterior, au început negocierile pentru împărțirea moștenirii paternă. Acest lucru a fost realizat la 24 februarie 1680; Frederic a păstrat Gotha, Tenneberg, Wachsenburg, Ichtershausen, Georgenthal, Schwarzwald, Reinhardsbrunn, Volkenrode, Oberkranichfeld, Orlamünde, Altenburg și Tonna. Aceste orașe au format practic ducatul vechi de Saxa-Gotha-Altenburg.

Frederic a continuat munca tatălui său. În scopul de a preveni litigii viitoare între urmașii lui, el a stabilit în 1685 dreptul primului născut pe linei masculină (cu acord imperial acordat în 1688). În jurul anului 1680 el s-a stabilit la Friedrichswerth Lustschloss, în apropiere de Erffa, la aproximativ 20 km de Gotha, care a fost redenumit în onoarea lui, Friedrichswerth.

În 1683 Frederic a creat (există și astăzi) Teatrul din Gotha (Gothaer Schloßtheater). Jurnalele ținute de Frederic au devenit una dintre cele mai importante surse ale timpului său. El a luat parte la Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman și la Războiul Marii Alianțe împotriva Franței. A ruinat finanțele ducatelor mici folosindu-le pentru a menține o armată permanentă, care în momentul morții sale număra peste 10.000 de oameni.

Frederic s-a căsătorit prima dată la 14 noiembrie 1669, la Halle cu Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels. Ei au avut opt copii:

1. Anna Sophie (n. 22 decembrie 1670, Gotha – d. 28 decembrie 1728, Rudolstadt); s-a căsătorit la 15 octombrie 1691 cu Louis Frederick I, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt.
2. Magdalene Sibylle (n. 30 septembrie 1671, Gotha – d. 2 martie 1673, Altenburg).
3. Dorothea Marie (n. 22 ianuarie 1674, Gotha – d. 18 aprilie 1713, Meiningen); s-a căsătorit la 19 septembrie 1704 cu Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen.
4. Fredericka (n. 24 martie 1675, Gotha – d. 28 mai 1709, Karlsbad); s-a căsătorit la 25 mai 1702 cu Johann Augustus, Prinț de Anhalt-Zerbst.
5. Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. 28 iulie 1676, Gotha – d. 23 martie 1732, Altenburg).
6. Johann Wilhelm (n. 4 octombrie 1677, Gotha – ucis în bătălie, Toulon, 15 august 1707), general imperial.
7. Elisabeta (n. 7 februarie 1679, Gotha – d. de variolă, 22 iunie 1680, Gotha).
8. Johanna (n. 1 octombrie 1680, Gotha – d. 9 iulie 1704, Strelitz); s-a căsătorit la 20 iunie 1702 cu Adolf Frederic al II-lea, Duce de Mecklenburg-Strelitz.

La 14 august 1681, la Ansbach, Frederic s-a recăsătorit cu Christine de Baden-Durlach. Cuplul nu a avut copii.

Frederic I

Duce de Saxa-Gotha-Altenburg

·         1737: Louise Marie a Franței^[1](15 iulie 1737 - 23 decembrie 1787) a fost cel mai mic copil din cei zece ai regelui Ludovic al XV-lea al Franței și ai soției lui, regina Maria Leszczyńska. Ca fiică a regelui era Fiică a Franței.

Vizita regelui Ludovic al XV-lea al Franței la Madame Louise a Franței, carmelită la Saint-Denis, ulei de Maxime Le Boucher

Louise Marie s-a născut la Palatul Versailles la 15 iulie 1737. La curte era cunoscută drept Madame Septième^[2](una din cele șapte surori mai mari murise înaintea nașterii sale), Madame Dernière și mai târziu Madame Louise.^[3]. A crescut la Abația Fontevraud cu alte trei surori, Madame Victoire, Madame Sophie și Madame Thérèse (care a murit la vârsta de opt ani la Fontevraud).

Nici unul dintre proiectele de căsătorie făcute de tatăl ei pentru ea nu s-a fructificat iar Louise Marie a căutat refugiul în religie. S-a întors la curtea tatălui ei în 1750, la vârsta de 13 ani, unde a stat pentru următorii douăzeci de ani și unde a confruntat moartea surorii ei mai mari, Madame Henriette în 1752, a asistat la nașterea nepoatelor și nepoților ei, la tentativa de asasinare a tatălui ei în 1757, la ascensiunea metresei regelui, Madame du Barry, la construirea Petit Trianon; moartea surorii ei mai mari, Madame Infante, și, în final, la moartea mamei sale, regina Maria Leszczyńska.

În 1770, în amuzamentul general, Louise și-a rugat tatăl să-i permită să devină călugăriță carmelită.^[4][5].

A intrat la mânăstirea Saint-Denis^[6], unde regula ordinului a fost urmată strict luându-și numele de Thérèse a Sfântului Augustin. Un an mai târziu, în 1771, a fost acceptată în ordin.

A fost maică superioară^[7], din 1773 până în 1779, iar a doua oară în 1785. A intervenit la tatăl ei pentru a permite carmelitelor austriece persecutate de împăratul Iosif al II-lea să intre în Franța.

A murit la Saint-Denis, suferind de complicații la stomac. Ultimele ei cuvinte au fost:

Au paradis! Vite! Au grand galop!" ("Spre rai! Repede! În galop!)

Împreună cu alte morminte regale, rămășițele ei au fost profanate în timpul Revoluției franceze. Papa Pius al IX-lea a declarat-o "venerabilă" la 19 iunie 1873.

Louise Marie a Franței

Prințesă a Franței

Prințesa Louise-Marie de Jean-Marc Nattier, 1748

* 1750: Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (15 iulie1750 - 9 decembrie 1806), a fost Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld. Este strămoș al Elisabetei a II-a a Regatului Unit, Albert al II-lea al Belgiei și Simeon B. Sakskoburggotski, fostul țar Simeon al II-lea și prim ministru al Bulgariei.

A fost fiul cel mare al lui Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a soției acestuia, Sophia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel. Franz Frederic și-a succedat tatăl la conducerea ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld după ce acesta a murit în 1800.

Franz Frederic a primit o educație particulară, completă și atentă. Ca rezultat al acestei pregătiri, el a devenit un vast connoisseur. Este considerat cel mai mare colecționar de cărți și ilustrații printre ducii de Saxa-Coburg-Saalfeld (mai târziu Gotha). A pus bazele unei colecții de 300.000 de gravuri în 1775, care poate fi vizitată și astăzi la "Veste Coburg" și a echipat biblioteca de reședință cu o vastă colecție de carte. În 1805 el a cumpărat înapoi Schloss Rosenau ca reședință de vară pentru familia lui; din cauza unei administrări a datoriilor de la tatăl său, Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, proprietatea a trecut în afara familiei.

În Hildburghausen la 6 martie 1776, Franz Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Ernst Frederick III Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen. Ea a murit la 28 octombrie 1776 la numai șapte luni după nuntă. Nu au avut copii.

La Ebersdorf la 13 iunie 1777, Franz Frederic s-a căsătorit cu contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf. Cuplul a avut nouă copii dintre care șapte au atins vârsta adultă:

• Sofia de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1778-1835); s-a căsătorit morganatic în 1804 cu contele Emmanuel de Mensdorff-Pouilly (1777-1852)
• Antoinette de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1779-1824); s-a căsătorit în 1798 cu Alexandru de Württemberg. Fiica lor Maria de Württembergs-a căstorit cu fratele mamei ei, Ernest I.
• Julienne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1781-1860); s-a căsătorit în 1796 cu Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei (1779-1831). A avut doi copii nelegitimi.
• Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (1784-1844), duce de Saxa-Cobourg-Saalfeld, apoi de Saxa-Cobourg-Gotha. A fost tatăl Prințului Albert, soțul reginei Victoria.
• Ferdinand de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1785-1851); s-a căsătorit în 1816 cu Maria Antonia Koháry (1797-1862). Au fost părinții regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
• Marie-Louise-Victoria de Saxa Cobourg-Saalfeld (1786-1861); s-a căsătorit în 1803 cu Emich Carl, al 2-lea Prinț de Leiningen (1763-1814), apoi în 1818 cu Prințul Edward Augustus, duce de Kent și Strathearn (1767-1820), al patrulea fiu al Regelui George al III-lea. Ei au fost părinții reginei Victoria a Regatului Unit
• Marianne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1788-1794)
• Leopold I (1790-1865), primul rege al belgienilor. S-a căsătorit în 1816 cu Prințesa Charlotte Augusta de Wales, fiica regelui George al IV-lea al Regatului Unit. În 1832 s-a recăsătorit cu Prințesa Louise-Marie d’Orléans, fiica regelui Franței Ludovic-Filip. Ei au fost părinții regelui Leopold al II-lea al Belgiei
• Franz Maximilian de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1792-1793)

Descendenții lui au condus casele regale din Belgia, Regatul Unit, Portugalia și Bulgaria.

Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

* 1803: Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc (n. 15 iulie 1803, Montpellier; d. 16 august 1874, Munchen, Bavaria), viconte, a fost un istoric francez.

Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc

Portretul vicontelui Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc

·         1820 (S.V.): Iosif Naniescu (Ioan Mihalache), mitropolit și cărturar român (d. 1902)

* 1822: Traian Doda (n. 14 iulie 1822, satul Prilipeț, județul Caraș-Severin; d. 16 iulie 1895, Caransebeș) a fost o personalitate de seamă a Banatuluisecolului al XIX-lea, militar de carieră român în armata habsburgică, care a avansat până la gradul de general de brigadă al Armatei Comune și politician, membru al Dietei Ungariei.

Traian a fost un fiu ieșit din popor, dintr-o familie de grăniceri și țărani. Tatăl lui, tot cu prenume Traian, a fost sergent în administrarea regimentului de graniță valaho-ilir din Imperiul Austriac și crescător de omide de mătase.^[2] A fost rudă apropiată cu generalul Nicolae Cena. (1844-1922).^[3] A învățat la Prilipeț, Mehadia și Caransebeș, iar studiile militare le-a desăvârșit la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt.

La anul 1842 Traian Doda a fost numit locotenent în regimentul de graniță bănățean nr. 13 și a condus pentru trei ani institutul de învățământ matematic în Caransebeș.

Arad în secolul XIX.

În 1848 a participat la asediul de la Veneția, unde, împărțit ca avanpost în Cava Zuccherina, a executat cu succes o lovitură, prinzând în ziua de 6 noiembrie la Cavallino 50 de inamici și capturând o navă. Imediat după acest eveniment a fost ridicat la gradul de căpitan. După acea a fost transferat în Banat, pentru a ajuta la terminarea revoluției maghiare. El a fost rănit grav în bătălia de la Reșița. În ianuarie 1849 a fost ordonat ca ofițer de stat major în cadrul corpului generalului de divizie Franz von Gläser. În lupta de la Arad, la data de 8 februarie a acestui an, a izbutit, condus de nevoie și indiferent de interdicția existentă, să transporteze patru tunuri de rachete peste Mureșul înghețat. Atacând adversarii i-a refulat, și a reușit așa, să elibereze două departamente al batalionului Leiningen nr. 2 din încercuire. Mai târziu, Traian Doda a condus între altele de trei ori cu prudență și abilitate coloane de provizii la Arad. Pentru comportarea sa hotărâtă și eficientă a fost decorat de împăratul Franz Joseph al Austriei cu expresia de cea mai mare satisfacție și cu Crucea de Merit Militar cu decorație de război. După acea a dezvoltat, ca ofițer de stat major sub comanda generalului de divizie Eduard conte de Clam-Gallas, strategii de succes pentru ocuparea Transilvaniei, și a participat la luptele de la Illyefalva (23 iulie 1849) și Bükszád (1 august 1849).^[4]

La 1 decembrie 1857 a devenit maior în regimentul de graniță Sf. Gheorghe nr. 65 la Varaždin; a fost transferat în acest rang la secțiunea Statului Major General pentru gestionarea trupelor și magazinelor în aprilie 1858.^[5] La 18 august 1860, a fost numit locotenent colonel și șef al acestei secțiuni,^[6] apoi numit colonel în regimentul de graniță nr. 2 și comandant de spațiu pentru Veneția în anul 1864.^[7]

La 20 noiembrie 1866 a fost desemnat șef al Statului Major al Comandaturii Generale din Zagreb.^[8] În sfârșit a fost brigadier-colonel, mai întâi al diviziei de trupe nr. 13, apoi din octombrie 1869, al diviziei nr. 22.^[9]

A fost numit general de brigadă la 30 aprilie 1870 (rangul de la 11 mai 1870) și comandant al brigăzii k.u.k. nr. 12 din Cracovia. A intrat la pensie pe ziua de 1 noiembrie 1872

Liceul "Traian Doda", Caransebeș

Monumentul lui Traian Doda la Caransebeș

După pensionare ca general s-a stabilit la Caransebeș și s-a dedicat activității politice de emancipare a românilor bănățeni. A susținut înființarea Comunității de Avere, după desființarea Graniței Militare Bănățene, și ales, la 19 decembrie 1879, ca prim președinte al acesteia.^[11]

A și luptat mult pentru înființarea unei școli de meserii la Bozovici și a unui liceu cu predare în limba română în Caransebeș, dar din cauza opoziției de către autoritățile maghiare n-a izbutit. De abia in anul 1919 această școala a fost inaugurata și poartă astăzi, în onoarea sa, numele lui.^[12]

Generalul, care vorbea fluent șase limbi, a fost ales în Dieta de la Budapestaprima dată la 10 ianuarie 1874, apoi, până în 1887, încă de cinci ori, situându-se împreună cu Vincențiu Babeș în fruntea luptei pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat. A fost de multe ori insultat de naționaliștii maghiari. Un incident mai grav a avut loc în octombrie 1875, în timpul unui discurs electoral la Caransebeș. Naționaliștii maghiari au cerut patetic, printre altele, ca procurorul să-l aresteze pe Doda, pentru opiniile sale politice.^[13]

În discursul său electoral din 14 octombrie 1887 a cerut din nou cu vehemență libertatea și autodeterminarea populației românești, în primul rând din cauza închiderii școlilor românești de către administrația maghiară. A fost pus sub acuzare la 17 septembrie 1888 la Arad și condamnat în absență (Doda a stat, ca măsură de precauție, în Viena) la doi ani de închisoare și o amendă de 2.000 de coroane, pedeapsă grațiată de împăratul Franz Joseph. La scurt timp deputatul Doda a suferit un accident vascular cerebral și s-a retras din viața politică.^[14]

La înmormântarea generalului Doda au participat multe mii de români din toate părțile. Slujba a fost oficiată de episcopul Nicolae Popea al Caransebeșului, însoțit de o asistență numeroasă.^[15]

Pe mormântul său, alfat în cimitirul din Caransebeș, este trecut următorul epitaf: „Dreptatea ți-a fost deviza, luptând pentru ea te-ai stins“

Traian Doda

Generalul Traian Doda

* 1823: Prințul Alexandru Ludwig Georg Friedrich Emil de Hesse (15 iulie1823 – 15 decembrie 1888) a fost al treilea fiu și al patrulea copil al lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse și a Wilhelmine de Baden.

Deși Alexandru este cel mai bine cunoscut pentru scandalul cauzat de căsătoria lui, paternitatea lui, de asemenea, a fost obiectul unui scandal. S-a zvonit că tatăl lui și al surorii sale Maria a fost de fapt August Ludwig, Freiherr von Senarclens de Grancy, șambelanul mamei lor. Mama lui, deși consort al Marelui Ducat, a trăit despărțită de soțul ei, de care în cele din urmă a divorțat, dar acesta nu a repudiat paternitatea oricăruia dintre cei patru copii născuți în timpul căsătoriei.

Atunci când țareviciul Alexandru al Rusiei și-a ales-o ca soție pe tânăra soră a Prințului Alexandru, Maria, care avea 16 ani, părinții lui au consimțit la căsătorie. Din cauza tinereții ei, Prințul Alexandru a escortat-o pe sora lui în Rusia pentru nunta ei, rămânând la curtea rusă; a intrat în cercul cumnatului său.

Cariera lui promițătoare a fost compromisă de iubirea lui Alexandru pentru contesa Julia Hauke, doamnă de onoare a surorii sale. Contesa era o orfană germano-poloneză și fiica unui fost ministru de război al țarului. La vremea aceea, țarul Nicolae I îl considera pe Alexandru un posibil soț pentru nepoata sa. Când a auzit de povestea de dragoste a lui Alexandru, el a interzis cuplului să se căsătorească.

Alexandru a plecat în Anglia însă s-a întors în Rusia și a fugit cu Julia de la St. Petersburg. Cei doi s-au căsătorit la Breslau în 1851.

Fratele mai mare al lui Alexandru, Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse, i-a permis să se repatrieze la Hesse împreună cu soția lui deși el nu a recunoscut căsătoria lor drept una dinastică. I-a acordat ei titlul nou și ereditar de contesă de Battenberg (Battenberg era un orășel și un castel aflat în ruină la nordul ducatului).

Alexandru și Julia

Deși Prințul Alexandru și-a păstrat drepturile sale dinastice, soția sa morganaticăa trăit o viață liniștită. Au locuit în principal la castelul Heiligenberg în sudul ducatului. În 1858 Marele Duce Louis al III-lea a ridicat-o în rang pe cumnata sa de la "contesă" la "prințesă" (Prinzessin) von Battenberg.

Alexandru de Hesse și Julia de Battenberg au avut cinci copii:

• Prințesa Maria de Battenberg 1852 - 1923
• Prințul Louis de Battenberg 1854 - 1921
• Prințul Alexandru de Battenberg, 1857–1893
• Prințul Henric de Battenberg 1858 - 1896
• Prințul Francis Joseph de Battenberg 1861 - 1924

Prințul Alexandru de Hesse a murit de cancer în 1888; Prințesa Julia de Battenberg care s-a convertit la romano-catolicism a murit la Schloss Heiligenberg în 1895 la vârsta de 70 de ani.

Descendenți[modificare | modificare sursă]

Au trăit să vadă patru din cei cinci copii făcând căsătorii dinastice. Fiul cel mare, Louis, s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Hesse (a doua fiică a reginei Victoria). Printre copii lor s-au inclus Louise Mountbatten care a devenit regină a Suediei prin căsătoria ei cu Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și Prințesa Alice de Battenberg care a devenit mama lui Filip, Duce de Edinburgh (soțul reginei Elisabeta a II-a)

Al doilea fiu, Alexandru, a devenit Prinț al Bulgariei. El a obținut consimțământul lui Frederic al III-lea al Germaniei de a se căsători cu Prințesa Victoria a Prusiei; uniunea s-a bucurat și de aprobarea bunicii Victoriei, regina Victoria a Marii Britanii. Dar Alexandru a fost detronat iar Prințul Bismarck s-a opus căsătoriei din motive politice. Alexandru s-a căsătorit morganatic cu Johanna Loisinger.

Al treilea fiu, Henric, s-a căsătorit cu fiica cea mică a reginei Victoria, Beatrice. Singura lor fiică, Prințesa Ena a devenit regină a Spaniei prin căsătoria cu regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Nepotul lor Juan Carlos I a fost rege al Spaniei.

Prințul Alexandru

Prinț de Hesse și Rin

·         1837: Stephanie de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1859)
* 1838: Dimitrie Gianni (n. 15 iulie 1838, București; d. 27 iunie 1902, București) a fost un politician și ministru român din secolul al XIX-lea, membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai1875.
* 1845: Arhiducesa Maria Theresa de Austria (15 iulie 1845 – 8 octombrie1927) a fost membră a Casei de Habsburg-Lorena.
Maria Theresa a fost fiica cea mare a Arhiducelui Albert, Duce de Teschen și a Prințesei Hildegard de Bavaria. La 18 ianuarie 1865, la Viena, s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg, membru al unei ramuri a Casei regale de Württemberg. El era fiul Ducelui Alexandru de Württemberg (1804-1881) și a Prințesei Marie de Orléans (1813-1839).

Maria Theresa și Filip au avut cinci copii:

• Ducele Albrecht (1865–1939)
• Maria Amelie (1865–1883)
• Maria Isabella (1871–1904); s-a căsătorit cu Prințul Johann Georg de Saxonia, al doilea fiu al regelui George I al Saxoniei
• Ducele Robert (1873–1947)
• Ulrich (1877–1944)

Maria Theresa de Austria

Ducesă de Württemberg

·         1859: S-a nascut Th. Neculuta, poet roman.

* 1865: Ludwig Sütterlin (n. 15 iulie 1865, Lahr, Schwarzwald - d. 20 noiembrie 1917, Berlin) a fost un grafician promotor al afișului în maniera Plakatstil, pedagog și creator al caracterelor de mână cunoscute sub numele de de Sütterlinschrift (Scrisul Sütterlin).

Sütterlin a fost elevul lui Emil Döpler și Max Koch. S-a specializat inițial în realizarea de afișe și postere în ceea ce a fost numit „Stilul afișului” (în original Plakatstil), așa cum a fost „Afișul ciocanului” (în original, Das Hammerplakat, pentru expoziția Berliner Gewerbeausstellung din anul 1896), obiecte din sticlă și din piele. Caracterele scrisului de mână cunoscut ca Sütterlinschrift, creat la comanda ministerului de interne al Prusiei în 1911, au constituit standardul național german până în 1935, când s-a trecut la standardul de Lateinische Ausgangsschrift („scrisul de mână cu caractere latine”), folosit și azi. Sütterlin a lucrat și ca tipograf la Școala de meserii (Handwerksschule) din Berlin.

Sütterlin a studiat la Unterrichtsanstalt des Königlichen Kunstgewerbemuseums zu Berlin, iar mai târziu la Vereinigten Staatsschulen für freie und angewandte Kunst, unde s-a specializat în scrirea artistică sau estetică.

În 1911, la cererea Ministerului Culturii al Prusiei, care dorea o trecere treptată a scrierii cu caractere gotice la o scriere bazată pe alfabetul latin, Sütterlin a creat un set de caractere, atât litere cât și cifre, numit în germană Schulausgangsschrift. Începând cu 1915 acest set de caractere a început să fie folosit oficial, mai întâi în Prusia, iar mai apoi, treptat în timp, în toate landurile Germaniei. În ciuda succesului național avut, aceste caractere au început să fie utilizate doar în anii 1950 în Saarland, urmând a fi introduse (ultimul din landurile germane) în Turingia doar în anii 1960.

Ludwig Sütterlin

* 1882: Iuliu Moldovan (n. 15 iulie 1882, Bogata, Mureș - d. 19 iulie 1966, Cluj) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române în 1920.

La încheierea Primului Război Mondial, între anii 1919-1920 a organizat „Serviciul Sanitar și de Ocrotire”, din Ardeal.

Între anii 1932-1947 a fost președintele Asociației Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Adunarea Generală de la Deva (1932) a ales ca președinte pe Iuliu Moldovan. „Neamul – după profesor Iuliu Moldovan – este o comunitate de sânge, tradiții, spațiu și destin ... Individul este încadrat în familie și neam prin sânge, tradiție și destin. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile firești.“ În perioada lui de președinție (1932 - 1947) au fost create școlile țărănești și organizația pentru tineri „Șoimii Carpaților“ (la inițiativa lui Iuliu Hațieganu.) Pentru îmbunătățirea activității Astrei a inițiat consfătuirile anuale sau bianuale cu președinții de despărțăminte. În timpul președinției sale a luat loc la Blaj, în ziua de 20 septembrie 1936, congresul general al Astrei cu ocazia aniversării a 75 de ani de existență, la care au participat Regele Carol al II-lea al României și principele moștenitor Mihai I al României. ^[2]

A fost fondatorul școlii de igienă și sănătate publică din Cluj. A descoperit, izolat și utilizat terapeutic reticulina (1948). președintele Asociației Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA)

Membru corespondent al Academiei Române

Iuliu Moldovan

Medicul Iuliu Moldovan

* 1885: Josef Frank (n. 15 iulie 1885 la Baden, Austria - d. 8 ianuarie 1967 la Stockholm, Suedia) a fost un arhitect austriaco - suedez promotor al modernismului, membru fondator al Congresului internațional al arhitecturii moderne, faimoasa organizație profesională a arhitecților din deceniile 1930, 1940 și 1950.

Printre alte realizări marcante, Josef Frank a pus bazele școlii de arhitectură din Viena, Wiener Schule der Architektur, prin care a promovat concepții moderne privind proiectarea locuințelor și a amenajărilor interioare.

În 1933 s-a mutat în Suedia, unde s-a remarcat prin modul de decorare a clădirilor companiei IKEA. În 1965, a câștigat Marele Premiu de Stataustriac pentru arhitectură.

Pentru a marca 125 de ani de la nașterea sa, site-ul Google și-a modificat logo-ul de pe pagina sa principală

S-a născut într-o familie de comercianți de origine evreiască. A studiat arhitectura la Technischen Hochschule din Viena. În perioada 1919 - 1925, este profesor la școala de artă, Wiener Kunstgewerbeschule, din capitala austriacă.

În 1933, datorită ascensiunii antisemitismului nazist, emigrează în Suedia, țară căreia îi devine cetățean șase ani mai târziu. Devine designer renumit al firmei suedeze Svenskt Tenn.

Josef Frank

Joseph Frank la 75 de ani

* 1887: Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei (rusă Гавриил Константинович) (15 iulie 1887 – 28 februarie 1955), a fost al doilea fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg. Strănepot al Țarului Nicolae I al Rusiei s-a născut în Rusia imperială și a servit în armata rusă în timpul Primului Război Mondial. Și-a pierdut mai mulți frați în timpul războiului și a Revoluției ruse. A scăpat de execuția de către bolșevici și și-a petrecut mare parte din viață trăind în exil în Franța.

Prințul Gabriel Constantinovici împreună cu familia.

Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei s-a născut la 15 iulie 1887 la Pavlovsk.^[1] A fost al doilea fiu din cei zece copii ai Marele Duce Constantin Constantinovici și ai soției lui Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna(născută Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg). Gabriel Constantinovici și fratele său prințul Ioan născut cu un an mai devreme au fost primii care au suferit efectul reformei împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, vărul tatălui său, care a decretat în numele economiei bugetului, ca numai copiii și nepoții suveranului să poaret titlul de Mare Duce.^[1]Gabriel Constantinovici avea numai trei zile când Țarul a anunțat că are titlul de Prinț.^[2] Marii Duci primeau 280.000 ruble de aur anual de la trezoreria imperială, ceea ce garanta o viață confortabilă în timp ce un prinț primea o singură dată suma de 1 milion de ruble de aur.^[1]

Tatăl său, care era un poet respectat, era văr de-al doilea cu Țarul Nicolae al II-lea și unul dintre cei mai bogați membri ai familiei Romanov. Copil fiind, prințul Gabriel a avut o sănătate fragilă; era palid și predispus la boli.^[3] El și fratele său mai mare au fost des bolnavi și au petrecut împreună mai mult de un an la Oreanda în Crimeea cu un medic și mai mulți servitori

Prințul Gabriel Constantinovici

Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei, c. 1916

·         1889 - S–a născut scriitorul, scenaristul şi regizorul francez Jean Cocteau. Talent polivalent – poet, prozator, pictor, actor, dramaturg –, el a dat cinematografiei o serie de filme insolite ca factură, puternic impregnate de atmosfera poetică specifică operei sale literare (lirică: “Dansul lui Sofocle”, “Cântec neted”; romane: “Marea întorsătură”, “Copiii teribili”; balet satiric: “Soţii din Turnul Eiffel”; piese: “Maşina infernală”, “Părinţii teribili”, “Monştrii sacri”; film: „Sângele unui poet”, „Frumoasa şi bestia”, „Orfeu”) (m.10.10.1963).
* 1891: Paolo Monelli (n. 15 iulie 1891, Fiorano Modenese - d. 19 noiembrie1984, Roma ) a fost un ziarist și scriitor italian.
Participă ca ofițer al trupelor alpine în Primul Război Mondial, care va fi subiectul central al operei sale în Eu și germanii și Pantofii în soare. Aceasta din urmă, scrisă sub forma unui jurnal, este considerată una din cele mai bune opere ale sale. Împreună cu Orio Vergani , Riccardo Bacchelli , Mario Marchi Vellani , și mulți alții este fondator al Premiului Bagutta , creat într-un restaurant italian din Milano. Pasiunea sa pentru vin și mâncare bună l-a determinat să scrie itinerarul gastronomic Il ghiottone errante cu imagini "apetisante" (realizate de prietenul său "anti-alcool" Giuseppe Novello ed OP), care este de fapt manualul băutorului adevărat. În 1963 s-a căsătorit cu Palma Bucarelli, director al Galeriei Naționale de Artă Modernă din Roma. Temele cărților sale, susținute de un stil caustic și incisiv, care variează între documentare istorică (Roma - 1943), biografia anecdotică (Mussolini - mic burgez - 1968), scrierea despre jurnalism (Questo mestieraccio - 1930), obiceiuri italiene și limba italiană (Barbaro dominio - 1933, L'alfabeto di Bernardo Prisco),portrete de critica contemporană (Umbre chinezești), cronici narative (Moartea unui diplomat) și nuvela pseudo-istorică Aventură în secolul întâi

·         1892: Walter Benjamin, scriitor și critic literar german (d. 1940)
* 1901: Nicola Abbagnano (n. 1901 - d. 1990) a fost un filozof existențialist italian, profesor universitar la Torino. A considerat că, din multiplele posibilități ce i se înfățișează, individul o poate alege pe aceea care să-i servească drept temelie pentru o existență pozitivă.

Nicola Abbagnano

·         1902: S-a nascut chimistul si academicianul Costin D. Neniţescu ; (d. 29.07.1970). Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București – d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.

* 1910: Aleksandar "Tirke" Tirnanić (Александар Тирнанић Тирке; 15 iulie 1910, Krnjevo - 13 decembrie 1992, Belgrad) a fost fotbalist și antrenor de fotbal iugoslav. El a antrenat echipa națională de fotbal a Iugoslaviei între 1953 și 1960.

·         1912: Neculai Ghimpu, globtrotter român (d. 2006)
* 1913: Stefan "Stanis" Dembicki (n. 15 iulie 1913 – d. 23 septembrie 1985) a fost un jucător de fotbal francez născut în Germania de origine poloneză, care a jucat la RC Lens.
* 1913: Hammond Innes este un scriitor de thriller britanic.(1913 - 1998).

·         1918: Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian, laureat al Premiului Nobel (d. 2003)

·         1919: Dame Jean Iris Murdoch ['mə:dək] (n. 15 iulie1919,Dublin, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 8 februarie 1999, Oxford, Regatul Unit) a fost o scriitoare și filozoafă irlandeză, cunoscută ca autoare sub numele de Iris Murdoch. În 1978 a câștigat Premiul Booker.

Iris Murdoch s-a născut la Dublin (15 iulie 1919), dar a crescut la Londra, unde familia sa s-a mutat după ce ea împlinise un an.

După ce a studiat literatura greacă și latină, istorie antică și filozofie la Somerville College din Oxford, Iris își continuă studiile de filozofie la Newnham College din Cambridge, unde frecventează lecțiile lui Ludwig Wittgenstein.

La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Iris Murdoch începe să lucreze pentru UNRRA, organizație ONU, care se ocupa de refugiați. Acest tip de muncă o va face să călătorească în diverse țări din Europa, ca Austria și Belgia. Șederea în Belgia, în particular, va fi fundamentală pentru cariera sa filozofică, acolo având ocazia să-l întâlnească pe filozoful Jean-Paul Sartre și, de asemenea, să-i citească operele, opere care se găseau mai greu în Marea Britanie.

Din 1948 a predat filozofia la Universitatea din Oxford. A scris un studiu despre filozoful și scriitorul francez Jean Paul Sartre, Sartre Romantic Raționalist („Sartre, un raționalist romantic”, 1953).

Iris Murdoch s-a remarcat ca scriitoare încă de la primul său roman publicat, Under the Net („Prins în mreje”, 1954). Începe o lungă carieră literară: ea va scrie neîntrerupt până în anul 1995, când va descoperi că suferă de boala Alzheimer. La Oxford l-a întâlnit și pe cel care-i va fi soț, scriitorul și profesorul John Bayley, cu care s-a căsătorit în 1956.

A murit la 9 februarie 1999, iar soțul său, care i-a stat alături până la sfârșit, o va aminti în două cărți: Elegy for Iris (1998) și Iris and Her Friends: A Memoire of Memory and Desire (1999).

Inspirându-se din viața și boala sa, a fost realizat filmul Iris, bazat pe memoriile soțului ei. În film, rolul este interpretat de Kate Winslet (în tinerețe) și Judi Dench (la bătrânețe).

Opera:

• Under the Net (Prins în mreje, 1954)
• The Bell (Clopotul, 1958)
• The Severed Head (Capul tăiat, 1961)
• An Unofficial Rose (Un trandafir neoficial, 1962)
• The Unicorn (Inorogul, 1963)
• The Italian Girl (Italianca, 1964)
• The Red and the Green (Roșul și verdele, 1965)
• Bruno's Dream (Visul lui Bruno, 1969)
• The Black Prince (Prințul negru, 1973)
• The Sacred and Profane Love Machine (Mașina de iubit, cea sacră și profană, 1974)
• A Word Child (Vlăstarul cuvintelor, 1975)
• The Sea, the Sea (Marea, marea, 1978)

·         1922: Leon Max Lederman, fizician american

·         1928: S-a nascut Stefan Berciu, scriitor roman.

* 1928: Carl Richard Woese (15 iulie 1928 – 30 decembrie 2012) a fost un microbiolog și biofizician american. Woese este cunoscut pentru definirea domeniului Archaea în 1977 prin taxonomia ARN-ului ribozomic 16S, o tehnică pună la punct de Woese, care a revoluționat microbiologia .^[2][3][4]

De asemenea, Woese a inventat ipoteza lumii ARN în anul 1967, deși nu el i-a atribuit acest nume ^[5] El a fost profesor de microbiologie laUniversitatea Illinois, Urbana-Champaign

Carl Woese

·         1930: Jacques Derrida, filosof francez, părintele deconstructivismului (d. 2004).

Dintre lucrările sale sunt de reținut cele trei lucrări publicate în 1967, la debutul său - L`ecriture et la différence (Scriitura și diferența), De la grammatologie (Despre gramatologie) și La Voix et le phénomène (Vocea și fenomenul). Lucrul despre care se vorbește mai puțin este însă preocuparea sa spre Marx, (cel puțin) din ultimul lui deceniu de viață, situîndu-se astfel printre puținii gînditori contemporani care n-au subscris la noul val de respingere în bloc a operei celui la care au facut apel - mai mult sau mai puțin întemeiat - toate mișcările și statele comuniste:

"Că vor sau nu, că știu sau nu, toți oamenii de pe întreg pamîntul sînt astăzi, într-o anumită măsură, moștenitori ai lui Marx și ai marxismului...Nu există niciun precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii...un astfel de eveniment (să repetăm: acela al unui discurs de formă filozofico-științifică care caută a se rupe de mit, de religie și de mistica naționalistă) deci acest eveniment s-a legat, pentru prima oară și în mod inseparabil, de niște forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocație universală, o mișcare muncitorească, respectiv o confederație de state). Toate acestea propunînd un nou concept de om, de societate, de economie, de națiune - și mai multe concepte privitoare la stat și la dispariția acestuia." ("Spectrele lui Marx", Editura Polirom 1999, pag. 143-144)

Jacques Derrida

* 1931: Clive Cussler (n. 15 iulie 1931, Aurora, Illinois, SUA) este un scriitor american de thriller.

Clive Cussler

·         1935: S-a nascut Ken Kercheval, actor american (Cliff Barnes in Dallas) 
* 1936: Krystyna Chojnowska-Liskiewicz (n. 15 iulie 1936,^[1] Varșovia, A Doua Republică Poloneză) a fost prima femeie care a navigat singură în jurul lumii, repetând realizarea lui Joshua Slocum. Ea a pornit de la Insulele Canare pe 28 februarie 1976 și s-a întors pe 21 aprilie 1978, circumnavigând 31166 de mile navale (57719 km) în 401 zile.

Krystyna Chojnowska-Liskiewicz

* 1936: Ileana Hogea-Velișcu (n. 15 iulie 1936, Sudiți, județul Ialomița) este sinolog, profesor universitar, traducătoare de literatură chineză veche și modernă și scriitoare din România

S-a născut pe 15 iulie 1936 în satul Sudiți, județul Ialomița.

Primele șapte clase le urmează la Sudiți. Între 1950-1954, este elevă la Școala Pedagogică de Învățătoare din Călărași. Între 1954-1955, este studentă la Universitatea din București, Facultatea de Filologie, Sectia de limba rusă. Între 1955-1962, este studentă, bursieră a statului român, în Republica Populară Chineză unde se specializează în limba chineză. În 1976, obtine titlul de doctor în filologie cu teza de literatura universală și comparată: Receptarea literaturii chineze în România. În 1976, obtine a doua licență la Facultatea de Limba și Literatura română, Universitatea din Bucuresti.

Din 1962 și până în 2010, a predat limba chineză la Universitatea din București, ca profesor titular. Între anii 1990-2004 a fost profesor la Universitatea „Hyperion”, unde a înființat Catedra de Limba chineză, pe care o susține ca unic profesor, acoperind toate disciplinele de studiu și scoțând mai multe promoții de absolvenți.

Începând cu anul 2006, este profesor titular de literatură chineză la Facultatea de limbi și literaturi străine, Universitatea „Spiru Haret” din București, iar apoi, din 2011, la Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”.

* 1939: Aníbal Cavaco Silva (n. 15 iulie 1939, Boliqueime[*], Portugalia) este un om de știință și politician portughez care face parte din Partidul Social Democrat. El a fost ales ca președinte al Portugaliei la data de 22 ianuarie 2006, fiind reales la 23 ianuarie 2011 pentru o perioadă de 5 ani

Aníbal Cavaco Silva

* 1939: Boris KolkerBoris Kolker (în rusă Борис Григорьевич Колкер) (născut la 15 iulie 1939, în Tiraspol, RASS Moldovenească, RSS Ucraineană, URSS) este profesor de limbi străine și traducător, interlingvist, autor a trei manuale de Esperanto. A locuit în Rusia și URSS, din 1993 locuiește în SUA, Cleveland, statul Ohio.Boris Kolker a absolvit Universitatea de Stat din Chișinău. A studiat Esperanto în 1957 și în anii 1958-1964 a ținut cursuri de Esperanto în Tiraspol și Chișinău. A lucrat ca bibliograf în departamentul de limbi străine a Bibliotecii Republicane Krupskaia din Chișinău și, în cadrul bibliotecii, a organizat Clubul Internațional “Mondo” (“Lumea”).Boris Kolker este doctor în lingvistică, iar teza sa de doctorat este în esperantologie. Kolker este autorul a trei manuale de Esperanto și a unor articole și recenzii interlingvistice. Datorită popularității lucrării “Vojaĝo en Esperanto-lando” (“Călătorie în țara Esperanto”), care este atât un curs de perfecționare în Esperanto cât și un îndreptar al culturii esperantiste, el este recunoscut de mulți drept un ghid al țării Esperanto.

Jump to navigationJump to search

Membru al Academiei de Esperanto. Membru de onoare a UEA (Asociația Universală de Esperanto). Redactor la revista "Monato". De două decenii conduce cursuri la distanță în Rusia, timp în care a instruit peste 900 de persoane, precum și în Moldova. Predă Esperanto la universitățile din San Francisco, California și Hartford, Connecticut. Coordonează Cursul Internațional de Perfecționare la Distanță. În diverse momente a fost fondator și coordonator al organizațiilor esperantiste din Moldova, Bașchiria, Rusia și Uniunea Sovietică.

·         1940 - S-a născut Tommy Dee, D.J. şi compozitor country american.

·         1940 - S-a născut Johnny Sea (Seay), cântăreţ şi chitarist country american.

·         1941: Attila Ágh, scriitor, politolog și filozof maghiar, unul din cei mai cunoscuți ideologi comuniști din a doua jumătate a secolului XX.

·         1943 - S-a născut tenorul Dorin Teodorescu, prim solist al Teatrului de Operetă. (m. 26 martie 1999).

* 1943: Susan Jocelyn Bell Burnell FRS, FRAS (n. 15 iulie 1943)^[23][24], cunoscută ca Jocelyn Bell Burnell, este un astrofizician britanic.

Este cunoscută mai ales pentru a fi descoperit primul pulsar, descoperire pentru care conducătorul tezei sale, Antony Hewish, a obținut premiul Nobel, fapt ce a declanșat o vie controversă.

Este poate cel mai cunoscut caz de discriminare sexuala din istoria fizicii. În anii '60 era studentă când a observat cu ajutorul telescopului o stea care licărea deosebit față de celelalte stele. A catalogat cu atenție licăririle acelei stele, în fiecare noapte, în fiecare săptămână, în fiecare lună; și apoi a făcut cea mai mare greșeală din viața ei profesională: i-a arătat rezultatele profesorului ei îndrumător. El a venit s-a uitat pe rezultate și a spus "ok, este bine". Dar când a venit timpul să se publice acele rezultate care nume a apărut primul al ei, al lui Jocelyn Bell, cea care a făcut descoperirea, cea care depus muncaEste cunoscută pentru a fi descoperit primul pulsar cea grea, care a îndurat frigul nopților pentru a cataloga cu atenție acele înregistrări sau al lui, al celebrului om de știința? Numele lui a apărut primul, al lui Antony Hewish. Când a trebuit să se țină un discurs pe această temă, cine a ținut discursul ea sau el? El a ținut discursul. Iar când decernat premiul Nobel în fizică pentru descoperirea unui PULSAR, cine a câștigat premiul Nobel ea sau el? El l-a câștigat, plus 1 milion de dolari.

Jocelyn Bell Burnell

·         1944: S-a nascut Iancu Dumitrescu, compozitor si critic muzical roman. 

·         1944: S-a nascut Millie Jackson, cantareata americana R&B 

·         1946 - S-a născut Peter Lewis, chitarist american (Peter & The Wolves, Moby Grape).

* 1946: Linda Ronstadt (n. 15 iulie 1946) este o cântăreață americană de muzică rock, câștigătoare a 11 premii Grammy

Linda Ronstadt

Linda Ronstadt

* 1946: Hassan al Bolkiah Mu'izzaddin Waddaulah (n. 15 iulie 1946) este al 29-lea Sultan al Bruneiului și prim ministru al Brunei Darussalam. Este fiul cel mare al sultanului Omar Ali Saifuddien al III-lea.

Hassanal Bolkiah

Sultan

Sultan Yang Dipertuan Negara Hassanal Bolkiah

* 1947: Peter Banks, numele la naștere, Peter William Brockbanks (n. 15 iulie 1947 în Barnet, North London - d. 7 martie 2013) a fost un chitarist de muzică rock englez. A fost chitaristul original al formației Yes, o trupă engleză de rock progresiv. Comentatorii BBC-ului Danny Baker și Big George l-au numit adesea pe Banks "Arhitectul muzicii progresive" (conform "The Architect of Progressive Music").
* 1948: Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, Codreni, raionul Cimișlia, Moldova) este un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova

·         1948 - S-a născut Ian Campbell, chitarist şi flautist britanic (Middle Of The Road).

·         1948 - S-a născut Artimus Pyle, baterist american (Lynyrd Skynyrd, Atlanta Rhythm Section, APB).
* 1949: Nina Ermurachi (n. 15 iulie 1949, Florițoaia Veche, raionul Ungheni, Moldova – d. 20 octombrie 2016) a fost o interpretă de muzică popularădin Republica Moldova.

* 1949: Trevor Charles Horn (n. 15 iulie 1949 la Durham) este un producătorenglez de muzică pop, textier, muzician și cântăreț.

Horn a produs cântece de succes și albume pentru numeroși artiști britanici și internaționali. A câștigat un premiu Grammy pentru piesa lui Seal, "Kiss from a Rose" - pe care a produs-o. Ca și muzician a avut succes cu trupele The Buggles, Yes și Art of Noise.

Trevor Horn

Trevor Horn în concert cu formația The Producers, 2007

* 1949: Mohammed bin Rashid Al Maktoum (în arabă: محمد بن راشد آل مكتوم; Muḥammad bin Rāshid al Maktūm, n. 15 iulie 1949), cunoscut și ca șeicul Mohamed, este vice-președintele și primul-ministru al Emiratelor Arabe Uniteși monarh constituțional (emirul) al emiratului Dubai.^[1] Deține aceste funcții din perioada ianuarie-februarie 2006, când i-a succedat fratelui său mai mare, Maktoum bin Rashid Al Maktoum.

A fost desemnat ca personalitatea lumii islamice din anul 2013.

Este cel de-al treilea din cei patru fii ai lui Rashid bin Said Al-Maktoum, membri ai familiei de emiri Al-Maktoum și descendenți ai Casei Al-Falasi. De la vârsta de 4 ani, Șeicul Mohammed a studiat în particular limba arabă și studiile islamice. În anul 1955, a început educația formală la Școala Al-Ahmedia. La vârsta de 10 ani, s-a transferat la Școala Al-Shaab, ulterior, după doi ani mutându-se la Liceul Dubai. În anul 1966, împreună cu vărul său, Șeicul Mohammed bin Khalifa Al-Maktoum, s-a înscris la școala de limbă engleză la Bell Educational Trust din Marea Britanie.

Soția cea mai în vârstă este Șeica Hind bint Maktoumbin Juma Al-Maktoum, verișoară și membră a familiei regale din Dubai, cu care Prințul Mohammed s-a căsătorit în anul 1979^[2]. Șeica Hind este mama a 12 dintre copiii Șeicului, inclusiv al moștenitorului legal, Șeicul Hamdan bin Mohammed Al-Maktoum, născut în 1982, prințul moștenitor al Dubaiului.

Soția cea tânără este Prințesa Haya bint Al-Hussein, fiica Regelui Hussein al Iordaniei și sora vitregă a Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei. Prințesa Haya s-a căsătorit cu Șeicul Mohammed în data de 10.04.2004 și are doi copii cu el, o fiică, Al-Jalila, născută în 02.12.2007, și un fiu, Zayed, născut în data de 07.01.2012.

Șeicul Mohammed are 23 de copii recunoscuți oficial, nouă fii și 14 fiice, din care patru sunt căsătorite cu reprezentanți ai familiilor regale din Orientul Mijlociu:

• Șeica Manal bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum (născută în 1977) căsătorită cu Șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan de Abu Dhabi; • Șeica Hassa bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum (născută în 1980), căsătorită cu Șeicul Saeed bin Dalmouk Al Maktoum; • Șeica Latifa bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum (născută în 1989), căsătorită cu Șeicul Mohammed bin Hamad bin Mohammed Al Sharqi, Prințul Moștenitor de Fujairah; • Șeica Shaikha bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum (născută în 1992), căsătorită cu Șeicul Nasser bin Hamad Al Khalifa de Bahrain; • Șeicul Majid bin Mohammed bin Rashed Al Maktoum (născut în 1987) căătorit cu Șeica Hessa Beljafla.

Al Maktoum și copiii săi sunt recunoscuți ca fiind iubitori de poezie și artă arabă și participă la proiecte umanitare pentru țări în dezvoltare, precum Iordania, Egipt, Autoritatea Palestiniană și Yemen. Șeicul Mohammed a scris poezii în Nabati (arabă vorbită)^[3]. În lumea sportului internațional, Șeicul Mohammed este cunoscut pentru cursele de cai pur-sânge, dar și pentru faptul că se ocupă cu creșterea cailor. În prezent, familia regală deține cea mai mare crescătorie de cai, Darley Stud, cu ferme în toată lumea – SUA, Irlanda, Anglia și Australia^[4]. De asemenea, prințul deține propriul iaht numit Dubai, construit de compania germană Blohm & Voss, lung de 162 de metri, cel de-al treilea iaht din lume, după lungime, cu o capacitate de 115 persoane, inclusiv echipajul.

La 03.01.1995, fratele său mai mare, emirul Maktoum bin Rashid Al-Maktoum a semnat două decrete prin care l-a numit pe Șeicul Mohammed, Prințul Moștenitor al emirtului. El a fost numit, totodată, și ministrul apărării al Emiratelor Arabe Unite (EAU)^[5]. După aproape un deceniu de guvernare de facto, a devenit conducătorul Dubaiului în 4 ianuarie 2006, după moartea fratelui său. Imediat la o zi după numire, Consiliul Național Federal l-a ales în funcția de vicepreședinte al EAU. La 11 februarie, a fost desemnat în funcția de premier al EAU^[6].

Șeicul Mohammed a coordonat și supervizat dezvoltarea proiectelor în Dubai, printre care crearea Palm Islands și a luxosului hotel Burj Al-Arab. Totodată, a promovat construirea celei mai înalte clădiri din lume din vremea aceea, Burj Khalifa, a cărei deschidere oficială a avut loc în ianuarie 2010. În timpul mandatului său de prinț moștenitor, a restabilizat compania Dubai Holding, deținând în prezent 99,67% din acțiuni.

Averea familiei este estimată la peste 14 miliarde USD

Șeicul Mohammed este faimos pentru donațiile sale. În acest sens, în 19 mai 2007, a anunțat că va investi 10 miliarde USD pentru înființarea Fundației Mohammed bin Rashid Al-Maktoum pentru a crea o punte între regiunea arabă și lumea dezvoltată. Anunțul investiției a fost făcut la Forumul Economic Global din Iordania. În luna septembrie 2007, a lansat campania „Dubai Cares”^[8] pentru a colecta fonduri în scopul educării unui milion de copii din statele sărace. În aceeași linie, a lansat (3 septembrie 2008) inițiativa „Noor Dubai” destinată ajutorării Organizației Mondiale a Sănătății și Agenției Internaționale pentru Prevenirea Orbirii pentru a-și îndeplini obiectivele prezentate în Viziunea 2020: Dreptul la Vedere. „Noor Dubai” va trata și furniza servicii medicale persoanelor care suferă de orbire tratabilă și afecțiuni ale ochilor.

În anul 2009, Șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum a fost suspendat șase luni din cursele de călărie pe distanțe lungi, după ce calul său a fost depistat pozitiv la un control anti-doping, potrivit unui comunicat al Federației Internaționale de Echitație (FEI). El a primit totodată și o amendă de 2.350 de lire sterline din partea FEI, organizație condusă chiar de soția lui, Prințesa Haya a Iordaniei. Conform purtătorului de cuvânt al FEI, Malina Guerguiev, soția Șeicului Mohammed a păstrat distanța față de acest caz. Șeicul Mohammed a declarat că nu știa că au fost folosite substanțe interzise. Antrenorul Abdullah bin Huzaim a fost de asemenea amendat și suspendat pentru un an, după ce a recunoscut că a dopat caii înainte de curse.

Șeicul Mohamed la summitul Forumului Economic Mondial din 2008

·         1950 - S-a născut Geoffrey Richardson, violonist, chitarist şi flautist britanic (Caravan, Rupert Hine, Murray Head, Penguin Cafe Orchestra).

·         1952 - S-a născut Johnny (Anthony Genzale Jr.) Thunders, vocalist şi chitarist american (New York Dolls, Heartbreakers) (m.23.04.1991).
* 1952: Terry O'Quinn (născut Terrance Quinn; n. 15 iulie 1952) este un actoramerican, cunoscut în special pentru rolul lui John Locke din serialul Lost, pentru care a câștigat Premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor secundar în serial dramatic

Terry O'Quinn

Terry O'Quinn la premiera "The Hobbit : An Unexpected Journey" în 2012

·         1953 - S-a născut Alicia Bridges, cântăreaţă şi compozitoare americană.
* 1953: Natașa Raab (n. 15 iulie 1953, Huedin, județul Cluj) este o actriță română, care joacă pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

S-a născut la Huedin și a purtat numele de Natașa Rab – Guțul. A copilărit apoi la Cluj, într-o familie în care toată lumea cânta. A absolvit Liceul Gheorghe Barițiu din Cluj-Napoca și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București(1988), la clasa profesorului Mircea Albulescu ^[3]. În tinerețe, pe când era studentă la Cluj, a studiat canto cu Stela Simonetti și a interpretat jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj și muzică populară la ansamblul „Mărțișorul”. De asemenea, a fost în tinerețe și manechin la Centrul de Creație UCECOM condus de Zina Dumitrescu (1979-1988). În perioada studenției, a jucat pe scena Teatrului Național din Cluj, împreună cu actorul George Motoi.

După absolvirea facultății, a devenit actriță la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. De-a lungul anilor a mai colaborat cu Teatrul Odeon din București și Teatrul Național din Cluj. A jucat în mai multe spectacole de teatru printre care Vărul Shakespeare, Unchiul Vanea, Ubu Rex cu scene din Macbeth, Hamlet de W. Shakespeare, Romeo și Julieta de W. Shakespeare, Ferma animalelor de George Orwell, ...Escu de T. Mușătescu, O masă pe cinste de G. Astalos, Pragul albastru de I.D. Sârbu, Tărâmuri întunecate de Harding Lernay, Nașterea de C. Voiculescu, Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Eric Assous, Omul cu mârțoaga de Gheorghe Ciprian, Valsul hazardului de Victor HaTm etc. În 1990 a fost distinsă cu premiul UNITER.

A prezentat Festivalul Național „Maria Tănase”, Crizantema de Aur, Crizantema de Argint la Chișinău, evenimente culturale, emisiuni de radio și televiziune și a jucat în spoturi publicitare. A lansat la 27 decembrie 2003 albumul de muzică populară „Ardeleanca în Bănie” (20 de piese), fiind acompaniată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. De asemenea, predă la Departamentul de artă teatrală din cadrul Facultății de Litere din Craiova, având postul de conferențiar universitar doctor, și este membru al senatului UNITER.

A jucat în mai multe filme, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011).

Filmografie:

• Vis de ianuarie (1979) - Ana
• Lumini și umbre (serial TV, 1982) - Lola
• Acordați circumstante atenuante? (1984) - Rodica
• Adela (1985) - Ligia
• Recital in gradina cu pitici (1987) - doctor Ștefănescu
• Există joi? (1988) - Maria
• Martori dispăruți (1988) - Năstăsica
• Lacrima cerului (1989) - Năstăsica
• Fără lumini de poziție (scurtmetraj, 1989) - Mona Petrovan
• Somnul insulei (1994) - Hellene
• Amen (2002) - soția ambasadorului american
• Păcală se întoarce (2006) - Hangița Tomii
• La urgență (serial TV, 2006) - Nina
• După ea (2007) - mama lui Marcel
• Inimă de țigan (serial TV, 2007) - Hermina Dumbravă
• Regina (serial TV, 2008-2009) - Hermina Dumbravă
• Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) - mama
• Chefu’ (scurtmetraj, 2012)
• Domestic (2012)
• Poziția copilului (2013)

* 1953: Mircea State (n. 15 iulie 1953, București) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist român.

·         1954: S-a nascut Teo Moldovan, prozator maramuresean (Ratacitii, Destine triste)

* 1954: Marius Andruh (n. 15 iulie 1954, Smeeni, Smeeni, Buzău, România) este un chimist român, membru titular al Academiei Române (din 2009) și președinte al Secției de Științe Chimice a acesteia, Director al Departamentului de Chimie Anorganică al Facultății de Chimie de la Universitatea din București.

Marius Andruh a absolvit Liceul „B. P. Hașdeu” din Buzău în anul 1973.

A continuat studiile la Facultatea de Chimie a Universității din București, Secția Chimie anorganică, pe care a absolvit-o în anul 1979.

A obținut titlul de doctor în chimie în anul 1988, conducătoarea tezei fiind reputata chimistă Maria Brezeanu, membră a Academiei Române, după care și-a continuat specializarea post-doctorală la Paris (1991) și la Göttingen (bursier Alexander von Humboldt, 1992-1993).

Prin cercetările sale, Marius Andruh a contribuit la dezvoltarea chimiei combinațiilor complexe poli-nucleare, cu realizări în următoarele direcții:

• arhitecturi supramoleculare în chimia coordinativă și inginerie cristalină;
• magnetism molecular;
• combinații complexe hetero-poli-nucleare 3d-4f;
• sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți;
• materiale moleculare luminescente.

De asemenea:

• a elaborat strategii originale pentru obținerea polimerilor de coordinare prin utilizarea de noduri oligo-nucleare homo- și hetero-metalice;
• a descris noi tipuri de topologii pentru polimerii de coordinare;
• a sintetizat, împreună cu colaboratorii săi, pe baza unei strategii proprii, primii nano-magneți moleculari mono-dimensionali cu trei ioni metalici diferiți;
• a adus contribuții în chimia metalo-supramoleculară: helicați homo- și heterometalici, dreptunghiuri moleculare, metal-calixarene, clusteri homo- și hetero-metalici, cristale moleculare obținute prin combinarea și controlul mai multor tipuri de forțe intermoleculare;
• a utilizat, pentru prima dată, complecșii heteroleptici bis-oxalato ai cromului (III) ca metalo-liganzi pentru obținerea de sisteme hetero-metalice cu punți oxalato.^{[3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13]}

Laboratorul pe care îl conduce a făcut parte dintr-o rețea de excelență a Uniunii Europene (Proiect MAGMANet, 2005-2009), care a adunat cele mai prestigioase laboratoare din Europa în domeniul magnetismului molecular. Proiectul MAGMANet s-a finalizat cu înființarea Institutului European de Magnetism Molecular, Prof. M. Andruh fiind membru în Board of Directors (2008-2013).

A prezentat peste 100 de conferințe plenare și seminarii invitate la conferințe științifice internaționale la Universitățile din Göttingen, Bielefeld, Münster, Montréal, Berlin, Bremen, Magdeburg, Bordeaux, Brno, Praga, Pittsburgh, Valencia, Tenerife, Granada, Kazan, Strasbourg, Paris-Sud, Angers, Jena, Toulouse, Chișinău, Manchester, Heidelberg, Freiburg, Mainz, Lyon, Karlsruhe, Keimyung (Coreea de Sud), Sendai (Japonia), Florența, Niterói, Sao Paulo, Rio de Janeiro, Cracovia, Braunschweig, Leipzig, Novosibirsk, Beijing, Tianjin, Kiev, Cagliari.

Rezultatele cercetărilor sale sunt publicate în peste 280 articole și cinci capitole de carte, care au adunat peste 8300 citări (h-index = 45 - ISI; 47 - SCOPUS). Peste 25 de articole au figurat în topul celor mai citate/accesate articole ale unor prestigioase jurnale internaționale: Chemical Communications, Chemistry - A European Journal, Inorganic Chemistry, Dalton Transactions, Crystal Growth & Design, European Journal of Inorganic Chemistry, Coordination Chemistry Reviews, New Journal of Chemistry, CrystEngComm., Inorganica Chimica Acta, etc.

Marius Andruh

* 1954: Ioan Popei (n. 15 iulie 1954, Agapia, Neamț) este un pictor român cunoscut îndeosebi ca pictor de icoane pe lemn. În prezent, acesta lucrează în special pe șevalet, abordând în picturile sale un tip de colorit cu tentă terapeutică, numită de acesta cromatoterapie^[1]: "Principala caracteristică a picturii artistului Ioan Popei este seducția prin culoare, mai mult, aș spune, cronomatoterapie. Eu am plăcuta senzație că lucrările artistului sunt vindecătoare”^[2], scriitorul Daniel Corbu.

S-a născut în data de 15 iulie 1954 în Agapia, un loc faimos, de altfel, și pentru icoanele lui Nicolae Grigorescu. Expune începând din 1975, iar din 1987 participă la toate saloanele anuale, județene și municipale, organizate de cenaclul „Aurel Băeșu”. Din 1990 este membru al Asociației artiștilor plastici profesioniști – Neamț.^[3]

Ioan Popei a avut o pasiune pentru pictură încă din copilărie. La „Gazeta de perete” a școlii se aflau caricaturile pe care le făcea, încercând să suprindă anumite „metehne” ale sătenilor. Deși la terminarea gimnaziului și-a dorit să urmeze studiile Liceului de Artă din Iași, acesta a întâmpinat opoziția părinților săi care confundau meseria de pictor cu cea de zugrav și care, ulterior, l-au convins să urmeze Liceul de Chimie din Piatra – Neamț. Ioan Popei a continuat însă să picteze în paralel, lucrând în același timp în industria chimică în Săvinești, în mină și în construcții, fără a renunța la pasiunea sa.^[4]Acesta a pictat până în 1989 doar peisaje și flori, lansându-se în pictura de icoane după revoluție, domeniu în care s-a specializat repede și cu un real succes. Inițial, artistul picta icoane pe bucățele de lemn, descoperind ulterior manualul „Erminia picturii bizantine”, un manual care se găsea foarte rar pe vremea lui Nicolae Ceaușescu și pe care l-a primit de la cunoscutul preot și pictor nemțean, Varahil Moraru. Astfel, a început ulterior să lucreze la nivel profesionist. A fost marcat de pictorul rus Andrei Rubliov și de celebra lui icoană, „Sfânta treime”. Treptat, icoanele sale au început să aibă succes, mai ales peste hotare, de unde a început să primească comenzi.

În 1989 primește „Marele premiu pentru pictură” în Botoșani și Premiul I pentru portret la Concursul A. Verona. Aceste premii l-au încurajat să participe cu operele sale și peste hotare, expundând în 1991 în King’s Linn, Anglia, iar în 1992 în Bayonne, Franța.^[5]

În perioada 15 decembrie 1992 – 15 ianuarie 1993 expune în cadrul Expoziției de icoane de la Casa Prieteniei Neamț – Champagne-Ardenne, prilej cu care publicul pietrean ia contact cu arta sa.

Ulterior, începând cu anul 2000, pictorul renunță la a mai picta icoane, marcându-se trecerea către a doua perioadă în arta acestuia, perioada „figurativă”. În această perioadă artistul pictează atât peisaje largi, campestre, cât și panorame muntoase, îndeosebi ale muntelui Ceahlău, dar și naturi statice, având o predilecție pentru florile simple, de pajiște, „naturale”, mai rar pentru cele de „grădină”. Tot în această perioadă abordează și alte teme, între care și nudurile.^[6] E perioada în care pictorul participă la enorm de multe expoziții, la Piatra-Neamț, Săvinești, Bicaz, Târgu-Neamț, dar și la Târgu-Mureș, Iași sau București. Notorietatea internațională și-o cucerește însă în Franța, în Anglia, în Olanda, în Italiasau Germania, unde pictura sa, îndeosebi cea religioasă, e privită cu mult respect, obținând câteva premii importante.

Un capitol special în creația sa sunt Marinele, care îi permit artistului trecerea lentă spre nonfigurativ, într-o metaforă înghețată, din care triumfătoare e doar culoarea. Ultima sa perioadă, cea nonfigurativă, este și cea mai interesantă. „Plecând de la câteva engrame și dezvoltări fractalice, (îndeosebi crucea), Ioan Popei găsește rezolvări inteligente, suprafețele picturale cresc, autorul tinde spre monocromii, dovedind o deplină stăpânire a mijloacelor de expresie

• 

  Glass Flowers
 
• 

  Self Portrait
 
• 

  Boat on Aegean
 
• 

  Memories on Aegean
• 

  Morning Water
 
• 

  Marine 03
 
• 

  Saint John the Baptist
 
• 

  Monk in Greece

* 1954: Mario Alberto Kempes Chiodi (n. 15 iulie 1954, Bell Ville, Córdoba) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal argentinian.
* 1956: Joseph "Satch" Satriani (n. 15 iulie 1956, Westbury, New York, SUA)^[1] este un poli-instrumentist american, cel mai bine cunoscut ca și chitarist de rock instrumental, nominalizat la Premiile Grammy de mai multe ori. La începutul carierei, Satriani a lucrat ca instructor de chitară, iar unii elevi de-ai săi au ajuns nume importante ale muzicii rock. Satriani a fondat turneul G3, cântând și cu mulți alți muzicieni.

În 1988, Satriani a fost ales de către Mick Jagger de la The Rolling Stones să fie chitaristul celui de-al doilea turneu solo al său. Mai târziu, în 1994, Satriani a devenit chitaristul trupei Deep Purple. Satriani a colaborat de asemenea cu o gamă largă de chitariști aparținând mai multor genuri muzicale cum ar fi Steve Vai, John Petrucci, Eric Johnson, Larry LaLonde, Yngwie Malmsteen, Brian May, Patrick Rondat, Andy Timmons, Paul Gilbert, Adrian Legg și Robert Fripp în cadrul turneelor anuale G3.

Satriani este puternic influențat de simboluri ale muzicii ca Jimi Hendrix, Eric Clapton, Jimmy Page și Jeff Beck. Din 1988 Satriani folosește chitara Ibanez JS Series, vândută în număr mare în magazine.

Joe Satriani

Satriani performing in New York, 2010

* 1960: Mihail Majearu (n. 15 iulie 1960, Galați) este un fotbalist român, cunoscut pentru activitatea ca jucător pentru echipa FC Steaua București. A câștigat Cupa Campionilor Europeni 1985-1986, în care a ratat un penalty. În prezent este antrenorul unei grupe de juniori a Stelei.
* 1961: Forest Whitaker (n. 15 iulie 1961) este un actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 2007.

Forest Whitaker

Forest Whitaker în 2017

* 1964: Octavian Grigore (n. 15 iulie 1964,^[1] Urlați, România) este un fotbalist român retras din activitate. În prezent profesează ca antrenor principal de fotbal

* 1964: Tetsuji Hashiratani (n. 15 iulie 1964) este un fost fotbalist japonez.

* 1965: Yasutoshi Miura (n. 15 iulie 1965) este un fost fotbalist japonez.

* 1973: Theodor Paleologu (n. 15 iulie 1973, București, România) este un eseist, profesor, diplomat și om politic român. Theodor Paleologu este deputat de București începând cu legislatura 2008-2012, fiind ales în 2008 din partea Partidului Democrat Liberal și în 2012 din partea Alianței România Dreaptă.^[1]

De asemenea, între 22 decembrie 2008 și 23 decembrie 2009, a fost ministru al culturii în primul guvern condus de Emil Boc.^[2] În 2014, a părăsit Partidul Democrat Liberal, alăturându-se Partidului Mișcarea Populară.^[3]

A fost ambasador al României în Danemarca și Islanda în perioada 2005 - 2008.

Din 2005, a devenit ambasador al României la Copenhaga, și ulterior la Reykjavík, dar a renunțat la diplomație pentru a candida la alegerile legislative din 2008 din România din partea PD-L. În urma acestui scrutin, a devenit deputat de București în Parlamentul României și ministru al culturii în Guvernul Emil Boc.^[4]

Pe 3 februarie 2014, Paleologu a anunțat că a demisionat din PD-L pentru a se alătura Partidului Mișcarea Populară.^[5] În afară de Paleologu, au demisionat și deputații Elena Udrea, Petru Movilă, Florin Popescu, Aurelian Popescu, Adrian Gurzău, Florin Secară, Camelia Bogdănici, Ștefan Bucur Stoica și Dragoș Gunia, senatorul Andrei Liviu Volosevici.^[6] A declarat că regretă scindarea Partidului Democrat Liberal și că scopul noii formațiuni este să depășească PDL-ul la următoarele alegeri europarlamentare și să învingă Uniunea Social Liberală, deținătoarea puterii

Theodor Paleologu

·         1973: S-a nascut Brian Austin Green, actor american David Silver in Beverly Hills 90210 
* 1974: Takashi Hirano (n. 15 iulie 1974) este un fost fotbalist japonez.
* 1975: Žydrūnas Savickas (AFI: [ʒʲiːd̪ˈrûːn̪ɐs̪ s̪ɐˈvʲɪt͡skɐs̪]; n. 15 iulie 1975) este un powerlifter și strongman profesionist lituanian. El este considerat unul din cei mai buni atleți de forță din toate timpurile,^[2] câștigând numeroase competiții de demonstrații de forță la nivel național, regional și mondial.

·         1976: S-a nascut Diane Kruger, actrita, model si instructor de dans german (Elena din Troia) 
* 1976: Marco Di Vaio (n. 15 iulie 1976, Roma, Italia) este un fost fotbalist italiancare a evoluat în prima ligă din campionatele Italiei, Spaniei, Franței, precum și în MLS. El a adunat paisprezece prezențe în echipa națională de fotbal a Italiei, marcând două goluri.
* 1978: Matthew Steven Mitrione (n. 15 iulie 1978, Springfield, SUA) este luptător profesionist de arte marțiale mixte (MMA) și fost jucător de fotbal american. În prezent luptă în compania de MMA Bellator în categoria greilor.
* 1979: Alexander Frei (n. 15 iulie 1979) este un jucător de fotbal retras din activitate.
* 1980: Jasper Pääkkönen (n. 15 iulie 1980, Helsinki) este un actor și un producător de film finlandez.

Pääkkönen s-a născut în Helsinki, fiind fiul soților Seppo Pääkkönen și Virve Havelin

Jasper Pääkkönen

* 1981: Domen Beršnjak (n. 15 iulie 1981) este un fotbalistsloven care este liber de contract. Ultimul club de fotbal la care a jucat a fost FC Politehnica Iași. A debutat în anul 2006 la echipa națională de fotbal a Sloveniei.
* 1981: Alou Diarra (Pronunție în franceză: /a.lu dja.ʁa/ ; n. 15 iulie 1981) este un fotbalist internațional francez care a evoluat ultima dată la clubul AS Nancy.
* 1982: Maksîm Volodîmirovîci Hvorost (în ucraineană Максим Володимирович Хворост) (n. 15 iulie 1982, Harkiv) este un scrimerucrainean specializat pe spadă. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2004 și la Olimpiada din 2008. Cu echipa Ucrainei a fost campion mondial la Moscova 2015 și campion european la Koblenz 2001.
* 1982: Serpil İskenderoğlu (n. 15 iulie 1982, Istanbul, Turcia) este o handbalistăturcă ce joacă pentru clubul Kastamonu Bld. GSK^[1] și echipa națională a Turciei
* 1983: Heath Miller (n. 15 iulie 1983, Pineville[*], SUA)^[1] este un wrestler profesionist american, mai cunoscut prin numele de ring Heath Slater. În prezent lucrează pentru WWE în brandul SmackDown Live. Miller a studiat la scoala de wrestling WWA4 în Atlanta, Georgia, în cazul în care, după semnarea unui contract de dezvoltare cu WWE din 2006, participa în primul sezon al WWE NXT în 2010, unde a terminat al patrulea. Este actualul campion in perechi din SmackDown alaturi de Rhyno.
* 1984: Édgar Osvaldo Barreto Cáceres (n. 15 iulie 1984 în Asunción) este un jucător de fotbal paraguayan, care joacă pentru Sampdoria și pentru Echipa națională de fotbal a Paraguayului.
* 1984: Jivko Milanov (bulgară Живко Миланов) (n. 15 iulie 1984, Sofia, Bulgaria) este un fotbalist bulgar care evoluează la echipa rusă Tom Tomsk pe postul de fundaș dreapta. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a Bulgariei.
* 1987: Kazuyasu Minobe (見延 和靖 Minobe Kazuyasu^?), n. 15 iulie 1987, Echizen, Prefectura Fukui) este un scrimer japonez specializat pe spadă, laureat cu bronz la Campionatul Asiatic în 2015 și în 2016.
* 1988: Renata Knapik-Miazga (n. 15 iulie 1988, Tarnów) este o scrimerăpoloneză specializată pe spadă. 
* 1990: Oliver Alexander Thornton (n. 15 iulie 1990, Yorkshire, Regatul Unit^[1]), cunoscut sub numele de scenă Olly Alexander, este un cântăreț englez, compozitor și actor. El este solistul trupei Years & Years.
Alexander s-a născut în Yorkshire. Mama lui, Vicki Thornton,^[5] a fost una dintre fondatoarele festivalului de muzică din Coleford.^[6]Alexander a urmat școala primară St John's în Coleford^[7] și școala Monmouth Comprehensive, părăsind să studieze arte performante la Hereford College of Arts

Olly Alexander

* 1991: Andreea Boșneag (n. 15 iulie 1991, București^[1]) este o actriță română de film, scenă și voce.

La Festivalul Internațional de Film de la Berlin, a avut loc premiera mondială a filmului de debut (în lumea filmului de lung metraj) a regizorului Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume. Cu această ocazie filmul a primit Premiul CICAE (C.I.C.A.E - Confédération Internationale des Cinemas d'Art et d'Essai).^[2]

Actrița fost recunoscută și premiată la Gala Premiilor Gopo din 2010 pentru rolul său de debut din filmul Cea mai fericitã fatã din lume, filmul unui alt debut, cel al regizorului Radu Jude.^[3]

La Festivalul de film de Wiesbaden, goEast, Andreea Boșneag a fost premiată cu Premiul special goEast, pentru același rol, rolul Delia Cristina Frățilă, din același film, Cea mai fericită fată din lume, regia Radu Jude.^[4]

La data castingului (Andreea fusese aleasă din circa 1.000 de candidate) și a filmărilor, tânara actriță era încă elevă din liceu

Filmografie:

• 2009 — Cea mai fericită fată din lume (titlul în engleză The Happiest Girl in the World), regia Radu Jude, rolul Delia Cristina Frățilă^[6][7]
• 2012 — Toată lumea din familia noastră (titlul în engleză Everybody in Our Family), regia Radu Jude, rolul fiicei chimistului^[8]
• 2012 — După dealuri (titlul în engleză Beyond the Hills), regia Cristian Mungiu, rolul Cristiana

* 1991: Danilo Luiz da Silva (Bicas, Minas Gerais, Brazilia, n. 15 iulie 1991), cunoscut ca Danilo, este un fotbal brazilian care joacă ca fundaș la Manchester City în Premier League din Anglia.
* 1991: Shogo Taniguchi (n. 15 iulie 1991) este un fotbalist japonez.
* 1992: Yoshinori Muto (n. 15 iulie 1992) este un fotbalist japonez.
* 1992: Noppon Saengkham (n. 15 iulie 1992, Provincia Samut Prakan, Thailanda) este un jucător thailandez de snooker. În prezent se plasează pe poziția a 28-a în lume, cea mai bună din carieră. A realizat breakul maxim în 2019 la Openul Galez.
* 1994: Amalia Tătăran (n. 15 iulie 1994, Satu Mare) este o scrimeră română specializată pe spadă, laureată cu argint pe echipe la Campionatul European de Scrimă din 2013 si cu medalia de bronz la Campionatul European de la Tbilisi 2017.

Decese

·         998: A decedat matematicianul și astronomul  persan Abū al-Wafā „Būzjānī; (n. iunie 940). S-a născut la Buzghan (astăzi Torbat – e Jam, Iran). La 19 ani s-a mutat la Bagdad, unde rămâne tot restul vieții. A fost contemporan cu mulți alți savanți printre care: Al Biruni, Al-Quhi, Al-Sijzi, Abu Nasr ibn Iraq, Abu-Mahmud Khojandi, Kushyar ibn Labban. A  făcut inovații importante în trigonometrie si a utilizat pentru prima data numerele negative într-un text islamic medieval. A formulat regulile de adunare a fracțiilor prin aducere la numitor comun, a formulat regulile de aproximare a fracțiilor și regulile de descompunere a fracțiilor ordinare în fracții sexagesimale. În domeniul astronomiei, a descoperit așa-zisele variații în mișcarea Lunii. Abul Wafa a tradus și comentat operele unor matematicieni greci sau islamici (cum ar fi Al-Khwarizmi, Diofant, Euclid) din domeniul geometriei și trigonometriei. Opera sa a fost pe larg studiata de savantii medievali arabi în secolele de după moartea sa, foarte apreciate fiind:– Cartea despre ceea ce trebuie să cunoască grămăticii, oamenii de afaceri și alții în știința matematică.
– Cartea despre ceea ce îi este necesar unui meseriaș care lucrează cu construcții geometrice, consacrată geometriei practice (construcții în topometrie, geodezie, arhitectură, construcții geometrice cu rigla și compasul);
– Cartea perfectă (Kitab ab Kamil), tratat de astronomie în care sunt expuse bazele trigonometriei.

·         1274: A murit Bonaventura, teolog și sfânt italian (n. 1221). Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franța) a fost cardinal, filozof, teolog, învățător (doctor) al Bisericii, sfânt. Canonizat de Papa Sixt al IV-lea în 1482. Declarat învățător al Bisericii de Papa Sixt al V-lea, în 1588 și supranumit „învățătorul serafic” (doctor seraphicus). Sărbătorit în Biserica Catolică la 15 iulie.

·         1291: A murit Rudolf I al Germaniei (n. 1218)

·         1381: Este executat John Ball, conducator si ideolog al ereziei taranesti a lollarzilor din Anglia 

·         1542: A murit  Mona Lisa, (Gioconda Lisa Gherardini, sotia lui  Francesco del Giocondo), femeia al carei suras enigmatic a fost imortalizat  de pictorul Leonardo da Vinci;  (n.15  iunie  1479).

·         1824: Radu Tempea, protopop al Brașovului, director al școlilor ortodoxe românești din Transilvania (n. 1768)

·         1841 - A murit poetul, prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus (“Demonul”, “Un om ciudat”) (n.03.10.1814).

·         1857: Carl Czerny, muzician, pedagog și pianist austriac (n. 1791)
* 1866: Ambrosiu Dimitrovici (n. 20 iulie 1838, Cernăuți - d. 3/15 iulie 1866, Cernăuți) a fost un publicist român, membru fondator al Academiei Române.

·         1904: Anton Pavlovici Cehov (în rusă Анто́н Па́влович Че́хов; n. 17/29 ianuarie 1860, Taganrog, Gubernia Ekaterinoslav, Imperiul Rus – d. 2/15 iulie 1904, Badenweiler, Marele Ducat de Baden, Imperiul German) a fost un medic, prozator și dramaturg rus.

De peste o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de teatru din România (Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor) au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.

Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, face studii primare și secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditații. În 1879, începe studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia(Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând și la piesele sale de teatru. În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populația. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896, îl cunoaște pe Constantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959). În 1903, finalizează piesa Livada de vișini. În 1904, boala i se agravează și, la 2 iulie, moare în sanatoriul de la Badenweiler, în Germania.

Cu un caracter foarte modest, care l-a însoțit de-a lungul vieții, Anton Cehov nu și-a imaginat niciodată ce dimensiuni ar putea căpăta reputația sa postumă. Reacțiile publicului la piesele lui de teatru din anul morții au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.

Teatru:

• 1881: Platonov sau Piesa fără titlu;
• 1886: Asupra efectelor nocive ale tutunului ("О вреде табака");
• 1887: Cântecul lebedei piesă într-un act;
• 1887: Ivanov ("Иванов");
• 1888: Ursul ("Медведь: Shutka v odnom deystvii")-comedie într-un act;
• 1888/1889? Cerere în căsătorie ("Предложение");
• 1889 Tragedian fără voie ("Трагик поневоле");
• 1889: Nunta ("Свадьба");
• 1889 Demonul pădurii ("Леший") comedie în patru acte;
• 1891: Jubileul ("Юбилей");
• 1896: Pescărușul ("Чайка");
• 1897: Unchiul Vania ("Дядя Ваня");
• 1901: Trei surori ("Три сестры");
• 1904: Livada de vișini ("Вишнёвый сад").

Povestiri:

• 1883: Moartea unui slujbaș ("Смерть чиновника");
• 1883: Grasul și slabul;
• 1884: Stridiile ("Устрицы");
• 1884: Cameleonul ("Хамелеон");
• 1884: Masca ("Маска");
• 1885: Vânătorii ("Егерь");
• 1885: Sergentul Pribișceev ("Унтер Пришибеев");
• 1886: Grișa ("Гриша");
• 1887: Acasă ("Дома");
• 1887: Sirena ("Сирена");
• 1887: Kaștanka ("Каштанка");
• 1888: Stepa ("Степь");
• 1892: Salonul numărul 6 ("Палата № 6");
• 1894: Călugărul negru ("Чёрный монах");
• 1894: Vioara lui Rotschild ("Скрипка Ротшильда");
• 1895: Ordinul Anna ("Анна на шее");
• 1896: Casa cu mezanin ("Дом с мезонином");
• 1897: Mujicii ("Мужики");
• 1898: Omul în carapace ("Человек в футляре");
• 1899: Doamna cu cățelul ("Дама с собачкой");
• 1902: Arhiereul ("Архиерей");
• 1903: Logodnica ("Невеста").

Nuvele:

• 1884: „Dramă la vânătoare”;
• 1884: Chibritul suedez (Nuvelă polițistă)
• 1888: „Stepa” („Степь“);
• 1891: „Un duel” („Дуэль“);
• 1895: „Trei ani” („Три года“);
• 1896: „Viața mea” („Моя жизнь“).

Schițe umoristice:

• 1884: Povestirile Melpomenei;
• 1886: Povestiri pestrițe.

Anton Cehov

1900

·         1912: Francisco Lazaro, atlet portughez (n. 1891)

·         1912:  la Jocurile Olimpice de la Stockholm, rusul Martin Klein şi finlandezul Alfred Asikainen s-au înfruntat timp de 11 ore şi 40 de minute, în ceea ce a rămas până în prezent cea mai lungă confruntare din istoria luptelor greco-romane. Miza meciului era uriaşă, învingătorul urmând să se lupte pentru medalia de aur a categoriei mijlocie cu suedezul Claes Johansson. Dar cei doi sportivi nu au putut fi departajaţi timp de aproape jumătate de zi.
Klein şi Asikainen au luptat în aer liber, în soare, singura concesie care li s-a făcut fiind pauzele de reîmprospătare din jumătate în jumătate de oră. În cele din urmă, reprezentantul Rusiei a avut câştig de cauză, însă a fost nevoit să plătească un preţ scump pentru victorie. În mod evident epuizat după o astfel de confruntare, Klein nu a mai putut lupta în finală, astfel că Johansson, sportivul gazdelor, a primit medalia de aur. În ciuda faptului că a pierdut lupta cu Martin Klein şi a obţinut doar medalia de bronz, Asikainen a fost primit ca un adevărat erou în ţară. Conaţionalii săi au văzut în el nu un învins, ci un simbol de rezistenţă în faţa puterii Rusiei. În acea perioadă, Finlanda se afla sub controlul Rusiei, însă Comitetul Internaţional Olimpic le-a permis sportivilor din această ţară să concureze sub drapelul propriu. De cealaltă parte, Klein a avut parte de o primire rece, recunoaşterea valorii sale venind peste ani din partea oficialilor Estoniei, de unde era originar, aceştia considerându-l primul medaliat olimpic din istoria ţării. Confruntarea dintre Martin Klein şi Alfred Asikainen nu a fost singurul moment dramatic oferit de luptele greco-romane la Stockholm. În finala categoriei grea, suedezul Anders Ahlgren şi un alt finlandez, Ivar Bohling, au luptat timp de nouă ore, înainte ca meciul lor să fie declarat egal.
Însă regulamentul prevedea că, pentru a câştiga medalia de aur, un luptător trebuie să-l învingă pe celălalt, astfel că aceasta a rămas neacordată, atât Ahlgren, cât şi Bohling primind argintul. Pentru a evita astfel de momente, de la Jocurile Olimpice din 1924 a fost introdusă limita de timp în concursul de lupte.

·         1915: Raffaello Giovagnoli, scriitor italian (n. 1838)

·         1916: A murit microbiologul rus Ilia Mecinikov, cel care a descoperit fenomenul fagocitozei; în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină (n.15.05.1845). Ilia Ilici Mecinikov (n. 15 mai 1845 – d. 15 iulie 1916) a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, de origine evreiască și româno-grecească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină. De asemenea, cercetările sale în domeniul unicelularelor i-au adus o mare notorietate. Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a dedicat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat a cărui rețetă este valabilă și astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecțioase.

·         1919: A murit Hermann Emil Fischer, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe 1902. Este savantul care a sintetizat glucoza, fructoza, cofeina; (n.09.10.1852). Hermann Emil Fischer (n. 9 octombrie 1852, Euskirchen – d. 15 iulie 1919, Berlin) a fost un chimist german, profesor universitar la Erlangen, Würzburg și Berlin, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1902, având contribuții în domeniul chimiei organice și biologice.
Motivația Juriului Nobel:
„ca recunoaștere pentru cercetările extraordinare pe care le-a efectuat, asupra structurii zaharurilor și a componenților purinici”.

·         1929 - A murit scriitorul austriac Hugo von Hofmannsthal. A contribuit la revigorarea teatrului baroc si a dramaturgiei cu tematica religioasa de la cumpana celor doua secole; prin libretele scrise de el si puse pe note în operele compozitorului Richard Strauss, Hofmannsthal a promovat o noua formula de teatru muzical (n.01.02.1874).

·         1940: A murit Pershing Wadlow Robert, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918). 

·         1946: A murit doctorul Dumitru Bagdasar, fondatorul şcolii de neurochirurgie din România si intemeietorul Institutului de Endocrinologie din Bucuresti (n.17.12.1893, Rosiesti, Vaslui). Dumitru Bagdasar (Dimitrie Bagdasar) (n. 17 decembrie 1893, comuna Roșiești, azi Județul Vaslui – d. 16 iulie 1946, București) a fost un medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a pus bazele Școlii Românești de Neurochirurgie. Dumitru Bagdasar a fost căsătorit cu Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România.

·         1967: Vladimir Frimu, pictor român (n. 1900)

* 1970: Eric Berne (n. 10 mai 1910, Montreal, Quebec - d. 15 iulie 1970, Carmel-by-the-Sea, California) a fost un psihiatru canadiano-american, cel mai cunoscut pentru crearea metodei analizei tranzacționale ^[1] și autor a mai multe cărți relevante pentru metoda creată de el, dintre care se detașează bestseller-ul Games People Play

Născut la 10 mai 1910 ca Eric Lennard Bernstein în Montreal, Quebec, Canada într-o familie de evrei, Eric a avut o soră mai mică cu cinci ani, Grace. Părinții lor au fost David, un doctor de familie și Sara Gordon Bernstein, scriitoare.

Tatăl său a contractat tuberculoză pe timpul când aceasta era incurabilă și a decedat când viitorul psiholog și psihanalist era tânăr. După decesul tatălui, David, mama, Sara Gordon, a crescut singură pe cei doi copii.

Psihologul și psihanalistul a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată divorțând. A avut patru copii, câte doi din primele două căsnicii. A decedat în 1970, anul ultimului divorț, în urma unui atac de cord.

Eric Berne

Eric Berne

·         1977: Konstantin Aleksandrovici Fedin, scriitor rus (n. 1892)

·         1992: Ion Luican, cântăreț de muzică populară român (n. 1907)

·         1997: Creatorul italian de moda, Gianni Versace, este asasinat cu doua focuri de arma in apropierea resedintei sale din South Beach din Miami Beach (n.02.2.1946). Gianni Versace (n. 2 decembrie 1946, Reggio di Calabria, Sicilia, Italia – d. 15 iulie 1997, Miami Beach, SUA) a fost un creator de modă, fondatorul casei de modă Gianni Versace S.p.A., care producea accesorii, parfumuri și cosmetice, mobilă și accesorii, precum și îmbrăcăminte. A creat costume și accesorii pentru teatre și filme. Versace a fost asasinat pe data de 15 iulie 1997, pe scările propriei case din Miami Beach, de Andrew Cunanan, un travestit și un serial-killer. Poliţia l-a dat in urmarire pe Andrew Cunanan de 27 de ani, un homosexual care se prostitua cu “clienti prosperi”. El este deja pe lista FBI a celor mai căutaţi criminali, în legătură cu alte patru crime – toate victimele fiind ca si Versace, homosexuali. Criminalul s-a sinucis, cadavrul sau fiind gasit dupa opt zile.
* 2012: Boris Cebotari (n. 3 februarie 1975 – d. 15 iulie 2012) a fost un fotbalistdin Republica Moldova, care a jucat pe postul de mijlocaș central. S-a consacrat prin evoluția la echipa FC Zimbru Chișinău, fiind considerat o legendă a clubului.
* 2018: Dumitru (Dimitrie) Drăgan (n. 2 decembrie 1939, București, România – d. 15 iulie 2018,^[1] Pitești, România) a fost actor român de teatru si film.

Născut la 2 decembrie 1939, în București, absolvent al Colegiului Național „I.L.Caragiale”, promoția 1956, a fost admis la Institutul de Artǎ Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București, unde urmează cursurile de actorie la clasa Prof.A.Pop.Marțian, cu asistenti Horea Popescu, Ion Cojar, Mihai Berechet și Cornel Todea, colegi de promotie fiindu-i Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Sebastian Papaiani, Anda Caropol și alții.

Dumitru Dragan in "Mica studenta" de Nicolai Pogodin alaturi de Stela Popescu, 1960

În anul 1960 își dă Examenul de Diplomă cu Mica studentǎ de Nicolai Pogodin, regia Prof.A.Pop Marțian, în rolul Lev Poroșin. Dupǎ absolvirea acesteia, cere să fie repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare unde debutând în piesa "AVARUL" de Molière, reușește să facă spre sfârșitul piesei din personajul Cleante un alt Harpagon.   A fost căsătorit din anul 1967 pânǎ în anul 1991 și are trei copii, Cristian Mihai (n.Piatra Neamț - 1968), Bogdan Alexandru (n.Baia Mare - 1970) și Anca Oana (n.Pitești - 1975).

Activitatea sa artistică cuprinde peste 150 de roluri, interpretate în mai multe teatre din țară, dar mai ales Premiere Absolute ca: PERICLES de William Shakespeare 1964, Brașov, JOCUL IELELOR de Camil Petrescu 1964, Brașov, GRĂDINA CU TRANDAFIRI de Andi Andrieș 1963, Brașov, ROUǍ ȘI TUTUN de Mircea Radu Iacoban1971, Baia Mare, dar și roluri marcante pentru cariera sa artistică în: POGOARA IARNA (Mio) de Max Anderson 1961, MARIA STUART(Miortimer) de F.Schiller 1967, Baia Mare, AVARUL (Cleante) de Jean-Baptiste Molière 1960, Baia Mare, DONA JUANA (Don Juan) de Radu Stanca, CLIPE DE VIATĂ de W.Saroyan cu Liviu Ciulei, DON CARLOS de F.Schiller, OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO de Cristian Munteanu, 1982, Pitești.

În cei 50 de ani de activitate pe scenele teatrelor din București, Brașov, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța și în cele din urmă la Teatrul Alexandru Davila din Pitești, unde din anul 1973 pâna la sfârșitul carierei în anul 2010, a jucat peste 90 de roluri, a fost să fie făcut un adevărat erou romantic, căci din toate dramele lumii numai cele romantice i s-au potrivit perfect.

A obținut numeroase diplome de onoare, de merit și de excelentă, dar și Titlul de Fiu al Argeșului și Muscelului în anul 2011, pentru personalitate marcantă în domeniul Culturii.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Chiric și Iulita; Sf Vladimir, luminătorul Rusiei
• În calendarul romano-catolic: Sf. Bonaventura, episcop, învăţător al Bisericii; Sf. Vladimir
• În calendarul anglican: Sf. Bonaventura, episcop de Albano
• În calendarul evanghelic: Sf. Bonaventura, episcop de Albano
• În România: Ziua mărcii poștale românești

RELIGIE ORTODOXĂ 15 Iulie

Sf Mc Chiric și Iulita; Sf Vladimir, luminătorul Rusiei

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita.

Aceasta mucenita a trait pe vremea Împaratului Diocletian, tragându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii crestinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârsta de trei ani, si a mers la Seleucia. Aflând însa si acolo aceeasi pornire împotriva crestinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe crestini ighemonul Alexandru, om crud si salbatic la fire. Acesta, prinzând pe Mucenita Iulita, a batut-o, luând si copilul de la dânsa. Dar neputând ighemonul sa-l traga la sine cu maguliri si cu mângâieri, caci copilul se uita întins la maica sa, si abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, si l-a aruncat de pe scari. Lovindu-se cu capul de zid, copilul si-a spart capul, si asa si-a dat sfârsitul. Iar fericitei Iulita, dupa multe chinuri, nevrând ea sa se lepede de Hristos, i s-a taiat capul si asa a luat cununa muceniciei.

Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei

Sfântul și drept-credinciosul Vladimir (Sviatoslavici), Botezătorul Rusiei Kievene (958-1015) a fost Mare Cneaz al Kievului când ortodoxia a fost introdusă în teritoriile care astăzi formează Rusia și Ucraina. În plus, el este nepotul Sfintei Olga, și tatăl Sfinților Boris și Gleb Purtătorii de chinuri (și primii sfinți ai ținuturilor rusești). El este prăznuit de Biserică în 15 iulie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 15 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie

Dorin Teodorescu

Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu!

Câteva cuvinte despre tenorul Dorin Teodorescu

Cineva, pe Facebook, amintea că  în ziua de 15 iulie, ar fi împlinit 75 de ani şi dintr-odată, mi s-a făcut dor. Cum de nu am scris eu nimic despre el timp de 19 ani?!…

Nu ştiu dacă Dorin Teodorescu a fost: regele, prinţul, contele, ducele, baronul, voievodul  tenorilor de operetă, dar, fără îndoială, a fost Făt-Frumosul micului ecran şi al scenei aproape trei decenii. Multe femei îl visau venind pe un cal alb, să le poarte într-o lume mai frumoasă şi mai plină de iubire. Chiar şi Elena Ceauşescu îl simpatiza, de aceea, pentru oricare dintre noi, realizatorii de televiziune, prezenţa lui Dorin Teodorescuîntr-un spectacol era garanţia succesului la viza politică. Făcea un cuplu minunat cu Cleopatra Melidoneanu sau cu Elvira Cârje.

Am colaborat destul cu el. Mi-aduc aminte, prin anul 1980, mi s-a încredinţat (alături de regizoarea Marcela Popescu) realizarea unei emisiuni de operetă pentru Anul Nou în care Dorin filma scene din:  Ana Lugojana de Filaret Barbu, Voievodul ţiganilor de Johann Strauss şi Contesa Maritza de Kalman. Îl aşteptam cu plăcere. În afara prezenţei sale fizice atractive, nu-i lipseau: naturaleţea, buna educaţie, zâmbetul, privirea caldă, abordarea prietenoasă, simţul umorului şi sinceritatea gândurilor. În partea mai tainică a fiinţei sale simţeam că se ascundeau şi alte lăudabile însuşiri: seriozitatea, profunzimea, fidelitatea şi, mai ales, modestia. Cum bine spunea cineva, Dorin Teodorescu era un copil mare, un prieten sau un frate al tuturor. Acest neuitat Paganini, Ciprian Porumbescu, Danillo, Adam, Tassilo, Jim, Mister X, Paris, Contele Rene, Eisenstein, Barinkay, Sandu, a dorit să „călătorească spre Domnul” în ţinuta lui Su-Chong, rolul său preferat din opereta Ţara surâsului de Lehar.

Când a venit pe lume (pe strada Mitropolit Şaguna nr. 40 din Timişoara), în plină vară a anului 1943, avându-i ca părinţi pe Dorina Teodorescu (casnică) şi Paul Teodorescu (locotenent), Dorin Teodorescu (spune bunicul matern Traian, în jurnalul său)… a zâmbit. Tot din notiţele sale aflăm că era zglobiu, neastâmpărat, vioi şi, mai ales, încăpăţânat.La un an şi ceva cerea ololo, adică să i se cânte.

Primul spectacol văzut a fost Rigoletto, din care a învăţat repede ariile tenorului, reproducându-le la petrecerile familiei, acompaniat la pian de mama sa. După şcoala primară, urmează Liceul Teoretic nr. 3 din Timişoara. Din 1962, timp de doi ani, se numără  printre studenţii Institutului Politehnic Timişoara, Facultatea de Construcţii. Cânta muzică uşoară şi îi imita pe: Vico Toriani, Claudio Villa, Tino Rossi. Mergea şi la Şcoala Populară de Artă, la cursurile de canto ale soţilor Fenia şi Traian Nicolau. Este momentul în care o cunoaşte pe Ştefania, studentă la filologie, de care se îndrăgosteşte şi pe care o va lua de soţie în anul 1968.

La un festival studenţesc, vocea lui este remarcată de rectorul Conservatorului bucureştean, Victor Giuleanu, care îl convinge să  vină la Bucureşti şi să se alăture clasei de canto a baritonului Petre Ştefănescu-Goangă. Printre colegii săi de an se numărau: Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumageanian, Rodica Mitrică, Elena Grigorescu. După susţinerea rolului Alfredo din Traviata, pe scena studenţescă, se întoarce la Opera din Timişoara. Aici debutează în rolul Morales din Carmen de Bizet. După un an de roluri mici, renumitul solist şi regizor Ion Dacian îl convinge să revină în capitală, la Teatrul de Operetă,  pe scena căruia rămâne până în final.

În vara anului 1993, împreună cu operatorul Teodor Păsat şi sunetistul Daniel Teculescu sunam la uşa apartamentului său. Împlinea  50 de ani. Ne-a întâmpinat cu surâsul său prietenos, dar simţeam că are emoţii.

• Fetele mele (Fani, soţie şi Andreea, fiică) sunt curioase să vadă ce „prostii” îţi voi spune eu astazi.

• Ei, dacă tot ai amintit de ele, hai să pornim acest interviu de aici, de la familie. Cu atâtea femei frumoase care au „roit” în jurul tău, cum de ai rămas fidel unei căsnicii care, durează deja de 25 de ani? 

• Vezi, eu sunt un om modern şi nu prea am crezut în declaraţiile de pe scenă şi dinafara ei. Le-am considerat „o poveste”, o ficţiune în care trebuia să joc, dar care nu-mi puneau familia în primejdie. Un bărbat adevărat, spun eu, iubeşte cu adevărat o singură dată în viaţă, profund şi prelung, iar Fani s-a convins de asta. Eşti prim-amorez pe scenă, dar când cobori eşti numai soţ şi tată. 

• Care ţi-au fost ” iubitele” pe scenă? 

• Am debutat cu Lili Duşescu, apoi au fost: Lucia Roic, Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu şi cele mai multe spectacole le-am avut cu Cleopatra Melidoneanu. Am mai cântat şi cu: Eugenia Ilinca, Lucia Ţibuleac, Mioara Manea Arvunescu, Daniela Vlădescu, Dorina Cheşei, Simina Ivan, Rodica Truică, Laura Niculescu, Mireille Constantinescu ş. a. 

• Ai debutat în rolul lui Mister X din opereta „Prinţesa circului” de Kalman, la Curtea de Argeş, în 1968, sub bagheta lui Mircea Ionescu. Ce ţi se reproşa cel mai mult în primii ani de carieră? 

• Că n-am joc actoricesc. Poate că era drept. Eram prea concentrat pe realizarea vocală a rolului, însă, cu timpul, sper să se fi remediat acest lucru. Am învăţat multe de la regizorii cu care ma lucrat, dar şi privindu-i pe „monştii sacri” ai începuturilor mele: Ion Dacian, Nae Roman, Maria Wauvrina, Bimbo Mărculescu, Virginica Romanovski, Toni Buiacici şi alţii. 

• Tu ai fost un răsfăţat al Televiziunii. Te-a ajutat asta în meserie? 

• Bineînţeles. Mie, voi cei de la Televiziune, mi-aţi asigurat popularitatea. În platou, sub „ochiul” necruţător al camerei de filmat trebuie să fii convingător nu numai vocal, ci şi ca expresie a feţii, a gestului, a ochilor. Nu poţi să păcăleşti. Eu am multe înregistrări de radio şi de televiziune, ceea ce i-a nemulţumit pe mulţi dintre colegii mei. Regret însă, că n-am reuşit să facem împreună, filmul cu „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, deoarece, când aproape terminasem înregistrarea muzicală cu Elena Grigorescu, ea a „zburat” spre „zări mai calde”. Am refăcut totul cu Leontina Văduva, dar…dusă a fost şi ea. N-a fost să fie! Păcat! 

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

Dorin Teodorescu a fost considerat continuatorul lui Leonard şi al lui Ion Dacian. Statura, chipul luminos, nobleţea aristrocrată şi, mai ales, vocea frumoasă, rotundă, cu multe disponibilităţi expresive îl recomandau pentru toate rolurile de june-prim. Iata de ce, începând de la 26 de ani a fost „aruncat” în partituri de maximă dificultate: Printesa circului şi Contesa Maritza de Kalman, Se mărită fetele şi Eternele iubiri de George Grigoriu, Văduva veselă, Ţara surâsuluişi Paganini de Franz Lehar, Violete de Parma de Elly Roman, Vânzătorulde păsări de Karl Zeller, Voievodul ţiganilor, Liliacul şi O noapte la Veneţia de Johann Strauss, Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata de Gherase Dendrino, Victoria şi-al ei husar de Paul Abraham, Plutaşul de pe Bistriţa şi Ana Lugojana de Filaret Barbu, Rose-Marie de Rudolf Friml, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, La calul bălan de Ralph Benatzky, Mătuşa mea Faustina de Liviu Cavassi, Miss Helyett de Edmond Audran, Frumoasa Elena de Jacques Offenbach. A crescut cu încredere şi pasiune pe lângă un maestru de neegalat, cum l-a considerat întotdeauna pe artistul, regizorul şi directorul Operetei de atunci, Ion Dacian. Apropierea de el a fost privilegiul vieţii mele.

În turneele întreprinse pe multe meridiane ale lumii: Germania, Austria, Spania, Canada, Statele Unite ale Americii, China, Israel, Italia, Rusia, Franţa, Bulgaria, Dorin Teodorescu a cucerit aplauze ca interpret de operetă şi canţonete, dar şi ca solist de operă, în arii şi duete din: Evgheni Oneghin de Ceikovski, Luisa Miller şi Traviata de Verdi, Arlesiana de Cilea, Carmen de Bizet. Dealtfel, în 29 aprilie1983 a debutat pe scena Operei bucureştene în opera Freischutz de Carl Weber.

În ziua de 31 octombrie 1994 a fost numit Director al Teatrului de Operetă. În acelaşi an devine şi profesor la catedra de canto a Universităţii de Muzică.

„Opereta este viaţa mea, tot ce fac este pentru oamenii mei din această instituţie. Vom dovedi împreună că suntem un colectiv de profesionişti, despre care se va vorbi din nou, cu cele mai frumoase cuvinte. Numai sănătate să am”.

Turneul de la Tel Aviv din 1998 a fost însă ultima ieşire a lui Dorin Teodorescu peste hotare. Dumnezeu nu a mai avut răbdare cu el, şi după a doua operaţie la cap, în ziua de 28 martie 1999, a fost condus pe ultimul drum. Era ziua în care îşi programase revenirea pe scenă cu opereta Victoria şi-al ei husar.

• Cum îţi menţii forma fizică, încă atât de bună şi la 50 de ani?

• Crezi că mai arăt bine?!…Eu am făcut şi mai fac sport: volei, bschet, dar, cu predilecţie, înotul. Fac gimnastică în fiecare zi, merg mult pe jos şi joc fotbal în echipa actorilor bucureşteni. Sunt vârf de atac şi chiar marchez goluri. Odată am dat trei goluri unul după altul, în poarta apărată de fostul internaţional Suciu. Ce zici?!…

• Sunt foarte mândră pentru tine. Câte cruci ţi-ai făcut când ai intrat pe teren?

• Să ştii că mi-am făcut pentru că sunt credincios, nu uita că sunt nepotul preotului Traian Golumba. Sunt chiar şi superstiţios. Dacă văd o pisică neagră mă întorc şi ocolesc câteva străzi, nu mă despart niciodată de cineva în prag, nu mă întorc din drum, iar dacă îmi iese cineva cu plin, sunt mulţumit.

• Dar în afara scenei ce-ţi mai place să faci?

• Să conduc maşina, să mă plimb, să ascult muzică (de toate genurile), să gătesc. Andreea, fiica mea, care în curând va fi medic, este cea mai exigentă cu ceea ce mă hrănesc. Când intru în bucătărie, „ ierburile” pe care mi le impune ea, trebuie să capete şi un pic de gust de… friptură. Ce să fac, de mic am fost un „mâncău”.

• Eşti mulţumit cu ceea ce ai realizat până acum?

• Nu cred că am reuşit chiar totul. Noi, artiştii avem şi o doză de nebunie, toţi am vrea să facem ce nu putem. Eu a trebuit să lupt în primul rând cu mine. Mi-a fost greu să-mi dobor emoţiile, am fost mereu o fiinţă frământată, nemulţumită, permanent am căutat ceva ce mi se părea că nu-mi iese. Pe scenă trebuie să fii ca un gladiator, permanent antrenat, în poziţie de luptă. Nu pot să mă plâng însă, Dumnezeu m-a înzestrat cu nişte calităţi vocale, am avut şi un fizic potrivit scenei, am o familie reuşită, aşadar, sunt mulţumit. Tuturor care m-au susţinut şi m-au admirat, telespectatorilor acestei emisiuni, aş dori să le cânt cât mai multă vreme aria mea de suflet, din Ţara surâsului, „Tu eşti iubirea mea şi m-ai făcut să cred în ea”. Ce zici, e un bun final de emisiune?!…

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

 Luminiţa Constantinescu

Dorin Teodorescu - Steaua din Rio, Dragostea mea: 

Dorin Teodorescu – Mamma:

Dorin Teodorescu - Canzone di Napoli

Dorin Teodorescu - Te voi răpi la noapte: 

Dorin Teodorescu - Pe-aripi de vânt (din opereta „Secretul lui Marco Polo“):

Dorin Teodorescu – Serenata:

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
CLEOPATRA MELIDONEANU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Farmecul unui vals (Ein Walzertraum)-Opereta de Oscar Straus/
Duet-''Da draussen im duftigen Garten'' : 

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
EUGENIA MOLDOVEANU -Soprano- Opera Nationala Romana /
Fr.Lehar-opereta EVA(Das Fabriksmadel)-Duet Octave-Eva: 

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta Bucuresti,Romania/
DANIELA VLADESCU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania/
"Unde erai ?"-Duet / Muzica: Marius Ţeicu / 
Text: Saşa Georgescu 

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Vânzătorul de păsări(Der Vogelhändler)-Opereta de Carl Zeller /
Act II-Lied Adam „Wie mein Ahnl zwanzig Jahr":

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
"Frumoasa mea cu ochii verzi"-Romanță de Ion Mânzatu (Nello Manzatti) 

 Ana Lugojana

Voievodul țiganilor

Eternele iubiri de George Grigoriu

Se mărită fetele de George Grigoriu

Paganini

Văduva veselă

Muzica selecționată de Octavian Dicu

MUZICĂ 15 Iulie

Tommy Dee, D.J. şi compozitor country american.

Johnny Sea (Seay), cântăreţ şi chitarist country american.

Iancu Dumitrescu, compozitor si critic muzical roman

Millie Jackson

Millie Jackson at Apollo: 

Peter Lewis, chitarist american (Peter & The Wolves, Moby Grape).

Linda Ronstadt, cântăreaţă americană.

Ian Campbell, chitarist şi flautist britanic (Middle Of The Road).

Artimus Pyle, baterist american (Lynyrd Skynyrd, Atlanta Rhythm Section, APB).

Trevor Horn, vocalist, chitarist, compozitor şi producător american (Buggles, Yes).

Geoffrey Richardson, violonist, chitarist şi flautist britanic (Caravan, Rupert Hine, Murray Head, Penguin Cafe Orchestra).

Caravan:

Johnny (Anthony Genzale Jr.) Thunders, vocalist şi chitarist american (New York Dolls, Heartbreakers)

Alicia Bridges, cântăreaţă şi compozitoare americană.

Carl Czerny

Ion Luican

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

LAS 100 MELODIAS MAS BELLAS DE TODOS LOS TIEMPOS (1 de 3). Selección de Cecil González

2 horas maior saxofone, guitar, piano amor canções instrumental 🎷Música relaxante romântica bonita

POEZIE 15 Iulie

Dumitru Theodor Neculuță, poet

Biografie Dumitru Theodor Neculuţă
Dumitru Theodor Neculuţă (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos - d. 17 octombrie 1904, Bucureşti) a fost un poet, ales membru post-mortem al Academiei Române.


Primul poet muncitor din literatura noastră s-a născut în anul 1859, în Tîrgu Frumos, regiunea Iaşi. Fiu de ţăran sărac, Neculuţă a avut o copilărie grea şi a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-şi câştiga existenţa.
Pasionat de învăţătură şi muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, aşa încât a învăţat singur, stăruitor şi cu multe sacrificii, făcând şi meseria de cizmar.
A locuit la Iaşi, apoi la Bucureşti, unde într-o odăiţă de pe şoseaua Ştefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea şi scria până noaptea târziu, însuşindu-şi o cultură literară temeinică.
A debutat în poezie în 1894, colaborând la ziarele Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară şi ştiinţifică (1894-1896).
El însuşi muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoşilor” (1899), ia parte alături de I. C. Frimu şi alţi muncitori, la acţiunea de refacere a mişcării muncitoreşti.

De profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc. Datorită condiţiilor materiale precare, s-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C. Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor.

În versurile sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”. A decedat în 1904. Poeziile sale au fost editate postum, în1907, în volumul „Spre ţărmul dreptăţii”. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat primul poet-muncitor român.

În 1902, când se înfiinţează cercul Romînia muncitoare, Neculuţă devine colaborator permanent al ziarului cu acelaşi nume şi publică aici majoritatea versurilor lui.
Moare la Bucureşti, în anul 1904.
Poeziile i-au fost strânse în volum după moartea sa şi au apărut în anul 1907, sub titlul: Spre ţărmul dreptăţii.
Academia R.P.R. l-a numit, post-mortem, membru al ei.

Cor de robi

Muncim din greu şi pe-ntrecut
Să vă sporim averea,
Căci, rînd pe rînd, cum v-a plăcut,
Din forţa noastră v-aţi făcut
În contra forţei noastre scut
Precum avut-aţi vrerea.

Muncim bătuţi şi înjuraţi
În lanţul vrerii voastre.
De mici copii ne ferecaţi, 
Cu munci de iad ne-mpovăraţi
Şi rîdeţi voi cei ne-nduraţi
De plîngerile noastre.

Cruzimea voastră de păgîni
Pe drumuri ne aruncă
Cînd suntem bolnavi ori bătrîni,
Căci vi-s mai dragi ai voştri cîini
Ca noi, cînd ni s-au dus din mîni
Puterile de muncă!

Ne-nchideţi viaţa ca-n moprmînt,
În fabrici şi uzine,
Şi ne răpiţi al firii cînt
Şi florile şi cerul sfînt
Şi dulcea batere de vînt
Şi zările senine.

Ne stingeţi al vieţii drag
Şi toată bucuria...
Şi albi şi rumeni ca un frag,
Zîmbind cînd ne vedeţi şirag
De foame-mpinşi la-al vostru prag
Să vă cerşim robia.

Copiii dragi, ni-i aruncăm
Şi mila ne omoară!
Şi mila-n plîns ne-o înecăm.
Căci foamea cum să le-o-mpăcăm?
Cînd după muncă noi plecăm
Flămînzi din zori în sară!

În bietul nostru suflet frînt
Răbdarea-şi frînge vadul.
Şi totuşi n-avem crezămînt,
Şi pentru noi, sub cerul sfînt,
Din tată-n fiu pe-acest pământ
Ne tot întindeţi iadul.

În cîmp, la munci plecăm în zori
Copii, şi taţi şi mame,
Şi-n foc de soare şi-n sudori
Muncim să v-adunăm comori,
Călăilor – neştiutori
De trudă şi de foame!

Ai voştri zbiri cu cap zălud,
Cînd truda grea ne frînge,
De-al vostru plac ei nu ne-aud
Nici rugi, nici plîns, ci tot mai crud
Pe trup ne ard cu biciul ud
Şi greu de-a nostru sînge!

Pierim topiţi de chin şi boli,
Ne frînge jelea, pieptul!
Răbdînd, la voi trimitem soli
Cu plîns în jălbi, şi stăm domoli,
Că-n legi aţi scris:” Să nu te scoli
Cu sila să-ţi iei dreptul”.

Dreptatea noastră – sfînt odor,
Voi ne-aţi închiso-n carte.
Şi-ai noştri toţi dreptate vor,
Dar vrerii lor ei pun zăvor,
Căci astăzi al dreptăţii dor
E lanţ, şi plumbi, şi moarte...

Din prunci şi pîn’ pierim moşnegi
Tot bici de foc ne bate!
Şi ne-aţi legat în lanţ de legi,
Şi bir, şi oşti, şi popi, şi regi,
Şi raiul vieţii voastre-ntregi
Ne-aţi tot trîntit în spate!

De-amarul greu, de nenoroc,
Ni-i stins din piept avîntul.
Ni-i cîntul plîns şi plînsul foc, 
Dreptatea batere de joc
Şi-abia avem pe lume loc
Să ne săpăm mormîntul.

Şi-al tuturor e-acest pămînt
A tuturor dreptatea,
Şi-amarul plîns şi dragul cînt
Şi tot ce-i bun, frumos şi sfînt
Şi totuşi pînă la mormînt
Ne ducem greutatea.

Dar într-o zi, din văi, din munţi,
Din sate şi oraşe,
Voinici, femei, bărbaţi cărunţi
Se vor scula, şi tari, şi crunţi
Vor pune-n praf a voastre frunţi,
Jivinilor trufaşe!

Şi tigri fi-vor blînzii miei,
De s-o-ngrozi şi firea
Cînd răsculaţi cu sfînt temei, 
Cu braţe de puternici zei,
În neagra răsculare a ei
Va trece prăbuşirea!

Ca recea spaimă tremurînd,
În tină, la picioare,
Iertare veţi cerşi, plîngînd...
Iar noi, trufaşi pe voi călcînd,
Vom rîde-n hohot auzind
Că mai cerşiţi iertare.

La cerul greu de îndurări
Zvîrli-vom răzvrătirea
Un iad de ţipăt şi strigări
Şi mări de flăcări, mîndre mări,
Vor bate-n cer, spre depărtări,
Gonind din lume zarea...

Poveştilor şi morţii dînd
Sodoma şi Gomora,
Cei buni, călăi, nemaiavînd,
Trăi-vor fraţi de dor şi gînd,
C-un rai aevea îmbrăcînd
Pămîntul tuturora.

Reda-vom sfîntului pămînt
Odihnă şi frăţie!
Căci toţi cu drag şi-or da avînt
Spre tot ce-i bun, măreţ şi sfînt,
Şi-n veci de veci vor zice-n cînt:
Dreptate, slavă ţie!

Mihail Iurievici Lermontov

Biografie Lermontov Mihail Iurievici
Mihail Iurievici Lermontov (rusă: Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 15 octombrie – 3 octombrie stil vechi – 1814 d. 27 iulie – 15 iulie stil vechi – 1841) a fost un scriitor romantic rus.

În scurta lui viaţă a fost un duşman declarat al ţarismului, al asupririi şi nedreptăţii, întreaga lui operă fiind un aspru şi necruţător rechizitoriu la adresa celor lângă tron pitiţi, a celor de lege ocrotiţi. Biciuind cu versul lui de fier şi pară viciile societăţii contemporane şi strâmba ei întocmire, propovăduind iubire şi adevăr, Lermontov şi-a afirmat înalta lui concepţie despre rolul poetului şi poeziei. Prigoana celor huliţi de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov ia drumul surghiunului, fiind trimis in Caucaz,din ordinul ţarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mţîri şi Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci şi o expresie a forţei nestăvilite. În acest cadru poetul îşi afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetăţean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostasi să-i mâie,-în opoziţie cu poetul pasiv care şi-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel, ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiuş fidel şi veşnic treaz, poetul este îndemnat să-şi ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr şi de dreptate, se loveşte de fastul şi spoiala veacului său lânced şi revolta culminează în stigmatul societăţii mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o

“…gloată cu fel de fel de inşi Cu vorbe şi zorzoane în lumea lor deprinşi, Cu muzica şi dansuri şi minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioşi şi buni.” (1ianuarie-1840)

De aici izvorăşte spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care-l detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre şi alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citeşte doar patimă şi răutate” Şi-atunci, scârbit, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna şi falsitatea societăţii privilegiate, nu are la Lermontov substanţa intimistă a singurătăţii voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescenţă a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertăţii, ale dreptăţii şi egalităţii dintre oameni. Alte poezii: “Meditaţie”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”

În ultimii ani ai vieţii 1840-1841, conflictul dintre poet şi despotismul ţarist se ascute la maximum. Scârbit peste masură în momentul plecării în al doilea surghiun- unde, ca şi marele său premergător Puşkin, îşi va găsi moartea într- un duel absurd- poetul este copleşit de amărăciune, luându-şi rămas bun de la acea Ţară de robi şi de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanţe adânci şi bogate, a vibrat pentru tot ce este simţire înaltă şi gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluţionară, poetul şi-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel şi generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunatec.

Demonul

Ma jur pe-ntaia zi a firii
Ma jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul nelegiuirii
Pe vesnicul adevar ma jur
Ma jur pe chinul prabusirii
Pe sacrul biruintei dor
Ma jur pe clipa intalnirii
Pe-amenintarea despartirii
Pe visul meu nepieritor
Ma jur pe duhuri, pe infrangeri
Pe goana lor din loc in loc
Ma jur pe veghetorii ingeri
Vrajmasi cu palose de foc
Ma jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur, ca sa-mi ramai
Ma jur pe ultima-ti privire
Ma jur pe lacrima-mi dintai
Pe rasuflarea-ti ce-n tacere 
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung si matasos
Pe fericire si durere
Pe dragostea ce-ti port duios
Ma jur sa fug de razbunare
Ma jur sa nu mai fiu trufas
De azi din lume va dispare
Cel ce-i al raului faptas
Vreau sa ma rog, vreau sa iubesc
In bine iar sa crede voiesc
...........................
Tamara, crede-mi sfantul tel
Ca-n dragoste precum si-n ura
Eu sunt statornic, eu nu-nsel!

Corabia văzduhului

Pe-oceanu-albstru-n noaptea neagră,
Sub stele reci străluminând,
Doar o corabie aleargă,
Cu toate pânzele în vânt.

Plutesc înaltele catarguri
Neclătinate din butuci -
Şi în tăcere, peste larguri
Privesc doar tunuri mari de tuci.

Nici căpitanul nu se-aude,
Nici marinari pe punte nu-s.
Ea trece peste stânci afunde
Şi n-o opresc furtuni de sus.

E-o insulă-n ocean, departe,
- Granit pustiu şi mohorât -
Cu un mormânt, şi-un împărat e
`Ngropt acolo în mormânt.

Fără onoruri l-îngropară
Duşmanii-n ţărmurii pustii,
Pe piept cu-o piatră grea, povară
Eternei lui călătorii

Şi an de an, când se-mplineşte,
Spre miezul nopţii, -acel sfârşit,
Corabia din larg opreşte
La ţărmul `nalt şi liniştit.

Din lumea lui trezit, apare
Prin umbre împăratul viu,
Cu un tricon înscris pe zare
Şi cu surtucu-i cenuşiu.

El mâinile-şi încrucişează
La piept, înaintând ca-n vis,
Şi sus la cârmă se aşează
Pornind pe-al apelor abis.

Spre Franţa scumpă, să-şi mai vadă
Şi tron şi slavă, trece-n zbor,
Unde-a rămas şi vechea gardă
Şi fiul lui moştenitor.

Şi când prin noapte-şi vede ţara
Peste întinsul amărui,
Îi arde inima ca para
Şi stele ard în ochii lui.

Trecând a undelor invazii
Semeţ, peste foşnirea lor,
Prin noapte-şi strigă camarazii
Şi garda lui, poruncitor.

Dar lângă Elba albăstrie
Şi piramidele-n tăceri,
Şi sub zăpezile Rusiei
Dorm mustăcioşii grenadieri.

Nici mareşalii nu-s să-i asculte
Prin noapte, glasul cunoscut:
Ori au pierdut demult în lupte,
Ori l-au trădat şi s-au vândut.

Neliniştit, pe ţărmul mării,
Bătând pământu-ncoace-ncol`,
Privind în beznele uitării,
Din nou, mai tare cheamă-n gol.

În faţa sorţii blestemate
Îşi strigă fiul scump - dar nu-i!
I-ar da din lume jumătate,
Şi Franţa toată, numai lui.

O, fiul lui de mult din gândul
Acestei lumi e stins, demult!
Şi împăratul aşteptându-l
Ascultă-al apelor tumult.

Oftează greu, tot lângă mare,
Dar noaptea piere-n răsărit,
Şi stropi de lacrime amare
Pe ţărmul rece s-au ivit.

Sus, pe corabia vrăjită,
Lăsându-şi capu-n piept, apoi,
Spre insula încremenită
Făcând un semn, porni-napoi.

Adio, nespălat imperiu

Adio, nespălat imperiu,
Rusie de satrapi şi robi,
Şi voi, mundirelor mizere,
Şi tu, supusul lor norod.

Sub poale de Kaukaz, prea poate,
Scăpa-voi de copoii tăi,
De ochiul lor ce scurmă-n toate,
De nas şi miros de potăi.

Cântecul demonului

Pe ocean de timp şi spaţii,
Fără cârmă şi catarg,
Hore-ntregi de constelaţii
Lin se leagănă în larg;
Iar pe lanuri fără urme
Se destramă-n necuprins,
Păscând cerurile-n turme,
Înnorări de neatins.
Întâlnire efemeră-
Nici tristeţi, nici mângâieri,
Nici în viitor nu speră,
Nici regrete, -n zi de ieri.
Şi pe timp de-amărăciune
Fii ca turma norilor:
Rece la frământul lumii
Şi ca ei-nepăsător.

Dorin Teodorescu

Tu...

Tu,

Ca o stea ai răsărit în inima mea,

Ca un gând te-ai aşezat în mintea mea,

Tu eşti o dulce alinare pentru mine,

A ta privire o doresc doar lângă mine,

Frumoaso cu chip de zână,

Îţi mulţumesc, că ai întins a ta mână,

Că poate nu mai eram acum,

Poate eram pe alt drum,

Frumaso cu chip dulce,

De-aş putea lângă mine,

În braţe, te-aş aduce,

Şi mi-ar fi mai bine,

Frumoaso cu zâmbet cald,

În ochii tăi aş vrea să mă scald,

Nu aş mai înota,

Să mă-nec în iubirea ta...

TEATRU/FILM 15 Iulie

Biografie A P Cehov

1860 La 17 ianuarie, la Taganrog, Imperiul Rus, s-a nascut Anton Pavlovici Cehov. A fost un prozator, dramaturg si medic rus, fiind considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori de povestiri scurte din istorie. A fost cel de-al treilea copil din cei sase care au supravetuit ai lui Pavel Yegorovich Cehov si al Yevgeniyei Cehov. Tatal sau, a fost vazut de catre unii istorici modelul fiului sau in multe portrete ale ipocriziei. Mama sa, avea remarcabile calitati de povestitor, incantandu-si copiii cu diverse povestioare.

1867-1879 Urmeaza studiile primare si secundare in orasul natal, Taganrog.

1876 Afacerea tatalui, comerciant de haine, se indrepta cu pasi repezi spre faliment, dupa ce cheltuise majoritatea banilor pentru a construi o casa noua. Pentru a evita inchisoarea, a fugit la Moscova, unde cei doi fii mai mari ai sai, Alexander si Nikolay, se aflau la universitate. In Moscova au trait in saracie, mama sa fiind fizic si emotional epuizata. Tanarul Cehov a ramas in orasul natal, in Taganrog, pentru a vinde averea familiei si pentru a-si finaliza studiile.

1879 Isi termina studiile in Taganrog si merge la familia sa la Moscova.

1879-1884 Studiaza medicina. Pentru a putea sa-si ajute familia, publica povestioare in diverse reviste umoristice.

1881-1904 In aceasta perioada scrie piesele de teatru : "Platonov" sau "Piesa fără titlu" (1881), "Asupra efectelor nocive ale tutunului" (1886), "Cantecul lebedei" (1887), "Inavov" (1887), "Ursul" (1888), "Cererea in casatorie" (1888 sau 1889), "Tragedian fara voie" (1889), "Nunta" (1889), "Demonul padurii" (1889), "Jubileul" (1891),  "Pescarusul" (1896), "Unchiul Vania" (1897), "Trei surori" (1901), "Livada cu visini" (1904).

1883-1903 Intre acesti ani publica urmatoarele povestiri : "Moartea unui slujbas" (1883),  "Grasul si slabul" (1883), "Stridiile" (1884), "Cameleonul" (1884), "Masca" (1884),  "Vanatorii" (1885), "Sergentul Pribișceev" (1885), "Grișa" (1886), "Acasa" (1887), "Sirena" (1887),  "Kaștanka" (1887), "Stepa" (1888), "Salonul numărul 6" (1892),  "Călugărul negru" (1894), "Vioara lui Rotschild" (1894), "Ordinul Anna" (1895), "Casa cu mezanin" (1896), "Mujicii" (1897), "Omul în carapace" (1898), "Doamna cu cățelul" (1899), "Arhiereul" (1902), "Logodnica" (1903).

1884-1896 Cehov a scris si cateva nuvele, dintre care amintim : "Dramă la vânătoare" (1884), "Stepa" (1888), "Un duel" (1891), "Trei ani" (1895), "Viața mea" (1896).

1886 Din acest an, incepe colaborarea la "Novoe Vremia" (Timpuri noi), publicand proza, lucrand si la piesele sale de teatru.

1892 Cehov a cumparat o mosie mica la tara, in Melikhovo, nu departe de Moscova, unde a trait impreuna cu familia sa pana in 1899. "E frumos sa fii domn", a glumit Cehov cu prietenul sau, Ivan Leontyev.

1897 In timp ce se afla intr-o vizita la Moscova, a suferit o hemoragie pulmonara majora. Cu greu a fost convins sa mearga la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu tuberculoza pe partea de sus a plamanilor. Acestia i-au recomandat o schimbare a modului de viata.

1901 La 25 mai, s-a casatorit cu actrita Olga Knipper.

1904 La 2 iulie, in sanatoriul de la Badenweiler, Germania, Anton Cehov moare de tuberculoza.

Lucrarile lui Cehov au fost traduse in mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov in limba uzbeca. Qahhor a fost influientat de scriitorul rus, considerandu-l profesorul sau.

Livada cu vişini de A P Cehov

Anton Pavlovici Cehov - Livada De Vişini 

Trei surori de A P Cehov

Anton Pavlovici Cehov - Trei Surori (Teatru Radiofonic): 

SFATURI UTILE 15 Iulie

DESPRE CAISE, PIERSICI, NECTARINE

Caisa - Prunus armeniaca, Piersica - Prunus persica si Nectarina -Prunus persica var.nectarina, sunt membre ale familiei Rosaceae inrudite cu marul, parul..., si sunt cunoscute ca fructe cu samburi.

Comete parfumate rostogolite pe tarabele din piete, apetisante si rotunjoare, fructele galbene si portocalii au in ele o adevarata compozitie magica: saruri minerale bogate si variate, topite in magma parfumata si dulce a miezului si strans urmate de siraguri de vitamine. Magia acestor fructe ne ajuta sa ne pastram frumusetea si sanatatea, folosindu-le darurile. In cautarea permanenta a siluetei ideale, din caise, piersici si nectarine ne putem hrani sanatos, realizand preparate delicioase.

De cand
Caisii si piersicii au fost cultivati acum cca 3000 de ani, pe coastele montane din China, unde traiesc si acum in stare salbatica. De aici caisul s-a raspandit foarte repede, intinzandu-se prin Armenia si de aici trecand in tinuturile europeene.
Medicul antic Galien, vorbind despre caise spunea: "seamana cu piersicile, dar sunt mult mai bune, nu se strica si nu se inacresc in stomac ca piersicile, sunt mult mai placute si prin urmare mai usor de digerat".

Piersica s-a raspandit si ea in Europa luand Drumul Matasii, iar numele de piersica a fost dat fructului de catre europeeni care credeau ca acesta provine din Persia (Iran). Din secolul XV-lea cultura piersicei luind o mare amploare in Franta.

Istoria nectarinei este neclara, primele inregistrari despre acest fruct vin din Anglia prin 1616, dar este clar ca ea fusese deja creata ca varianta aparte de piersic in Asia Centrala, mult mai devreme.

De ce
Inainte in China si Japonia aceste fructe erau cele mai populare si mai raspandite, existand un adevarat cult al asiaticilor pentru propritatile divine ale acestor fructe.

Caisele poarta energie spirituala feminina si sunt folosite pentru a indulci dispozitia cuiva sau pentru a inspira romantism si pasiune in relatii.

In traditia chinezeasca piersica era simbolul longevitatii si nemuririi.

Piersicul se recomanda in cazuri de colici abdominale si dureri reumatismale. Piersicul se foloseste sub forma de ceai, cu actiune buna in tusea convulsiva, sau sub forma de cataplasme cu flori de piersic.

Piersicile in mod special sunt surse de vitamona C, A, Ph si Mg si fibre.

Nectarinele, ca sortiment aparte de piersica sunt bogate in vitamina C si fibre si sunt din cauza lipsei de puf, mai usor de consumat ca atare.

Prin proportia sarurilor minerale de o mare valoare pe care le contin si prin proprietatile lor echilibrate, aceste fructe si mai ales caisa sunt considerate ca indispensabile organismului.
Caisele intaresc sistemul imunitar si au mai mult caroten antioxidant decit orice alt fruct, la fel si un continut foarte mare de vitamina A.

Caisele daca sunt coapte se dovedesc a fi tonice si usoare, stimuland plamanii si ficatul, in vederea secretiei bilei. Din samburii de caise se prepara un ulei ce inlocuieste uleiul de migdale in alimemtatie si in industrie.

In cautarea siluetei ideale
In afara calitatilor terapeutice, specialistii au demonstrat ca desi sunt fructe hipercalorice pot fi folosite in diverse regimuri de slabit.

Foarte multe diete de slabit echilibrate sunt insotite de salate multicolore din care nu lipsesc fructele cu samburi, pentru ca indiferent de dieta este bine sa obtinem aportul de vitamine si saruri minerale si fibre pentru a fi frumosi si sanatosi. Fructele sunt folosite in dietele vegetariene, dietele cu putine calorii, dietele bazate pe preparate cu putine calorii, dieta mediteraneeana, diete bazate pe preparate fara foc.

Astfel in urma unor studii facute de biochimistii de la Universitatea Hamburg s-a descoperit ca in coaja de piersica foarte coapta exista cel putin 12 factori de tip enzimatic, ce activeaza unele lipaze (substante ce distrug lipidele), din straturile de grasime si de aici dieta cu piersici.

Conserve cu parfum de vara
Conservarea fructelor pentru iarna a devenit o adevarata industrie, plina de fantezie, din fructe proaspete se pot prepara compoturi, nectaruri, dulceturi, siropuri... Toate acestea ne vor ajuta sa prelungim bucuria gustului si darnicia plina de vitamine a verii si pe timpul iernii.

Prepararea conservelor de iarna din piersici, caise si nectarine nu are limite pentru gospodinele calificate, mai ales ca acestea exista vara din abundenta si nu sunt foarte pretentioase. Copii se vor bucura oricum primii de ele "Dulceata de caise", "Dulceata de piersici".

In gastronomie
Fructele cu samburi precum caisele, piersicile si nectarinele care sunt acum in plin sezon, sunt ingredientul principal in multe retete speciale.
Astfel din caise si piersici se prepara torturi si prajituri delicioase de care te poti bucura in familie sau ocazii speciale "Prajitura cu caise"; din caise, piersici, nectarine se pot prepara dulciuri dietetice care ne ajut a sa ne mentinem silueta "Branza de vaci cu piersici", "Piersici caramelizate si afine"; din caise, piersici si nectarine se prepara salate usoare si apetisante cu care iti poti mentine energia si sanatatea "Salata Tutti-Frutti", "Tepuse cu fructe". De asemenea exista retete savuroase si pline de fantezie bazate pe carne si fructe cu samburi "Vitel la gratar cu piersici", care sunt in topul gurmanzilor si pe care le putem prepara in timpul verii; ca sa nu mai vorbim de cocktailuri si alte bauturi "Cocktail Paradiso".

GÂNDURI PESTE TIMP 15 Iulie

Anton Pavlovici Cehov – Citate: