MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 27 IULIE 2019 

Bună dimineața, prieteni! 
Să aveți o zi minunată care să înceapă cu programul selecționat de mine!

ISTORIE PE ZILE 27 Iulie

Evenimente

·       1054:  Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, invadează Scoţia şi il înfrânge pe Macbeth, regele  Scoţiei, undeva la nord de Firth of Forth. Dupa mai  mult de o jumătate de mileniu aceasta  inclestare din  Scoţia, l-a inspirat pe William Shakespeare  in geniala sa  tragedie Macbeth.

·       1189: Imparatul german Friedrich Barbarossa ajunge la Niš, capitala  regeluisarb Stefan Nemanja, în timpul celei de-a  treia Cruciade. Cruciații au trecut prin Ungaria, Serbia, Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriulbizantin și a ajunge la Constantinopol, în toamna anului 1189.  In Ungaria, Barbarossa i-a cerut  regelui Béla al III – lea  al Ungariei, să se alăture Cruciadei. Regele maghiar a fost de acord, și o armată maghiară de 2.000 de oameni conduși de printul Géza, fratele regelui au  escortat forțele împăratului german.

·       1202: In timpul războaiului georgiano-selgiucid, în bătălia de dela Basiani, oastea regatului Georgia învinge armata Sultanatul selgiucid de Rum, în valea Basiani, la 60 km nord-est de orașul Erzurum în  nord-estul Turciei de azi. Bătălia a fost una din acele multe conflicte între monarhii georgieni și conducătorii Seljucizi din Anatolia care s-au desfasurat necontenit din secolul al 11-le pana in secolul al 13-lea. Aceasta a marcat încă o încercare de a opri Selgiucizii in avansul lor spre Caucaz. Povestea acestui conflict este relatata în surse georgiene, armene și islamice contemporane evenimentului.

·       1302: Are loc bătălia de la Bapheus,  între o armată otomana condusă de  Osman I  și una bizantina comandata de George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană si  capturarea Bitiniei. Ultimul avanpost bizantin în regiune, Nicomedia, a căzut în 1337. Osman I s-a născut în 1258 și a moștenit titlul de bei („guvernator”, în limba turcă bey) de la tatăl său, Ertuğrul (Ertogrul), care la rândul său moștenise titlul de tatăl său ((Suleyman Sah)). Osman I a devenit în 1281 conducătorul statului Söğüt. Înființarea imperiului își are originea în cucerirea tribului turc Eskenderum și în 1301–1303 a orașului Eskişehir (turcă: „orașul vechi”). Osman declarase independența micului său stat, Principatul Otoman, față de statul selgiucid. Înfrângerea bizantină a declanșat  un exod masiv al populației creștine din zona în alte părți europene ale Imperiului. Împreună cu dezastrul de Magnesia, care a permis turcilor  să se stabilească pe zonele de coastă ale  Marii Egee, batalia de la Bapheus a  fost o etapa importanta in  pierderea definitivă a Asiei Mici  de catre bizantini.

·       1549: Preotul  misionar iezuit  Francis Xavier ajunge  in Japonia.  A fost beatificat depapa  Paul al  V- lea   in 1619 și a fost canonizat de către Grigore al XV-lea  in anul 1622, în același timp, cu Ignațiu de Loyola . Pius al XI-lea l-a proclamat “Patron al Misiunilor Catolicie ” si se   sărbătoare  in Biserica Catolica in  3 decembrie.

·       1656: Baruch Spinoza a fost exclus din Sinagogă. Baruch Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam – d. 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu raționalist olandez de origine sefardă , cu strămoși de proveniență portugheză (d’Espinosa). Spinoza a fost un raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui Thomas Hobbes și René Descartes, însă – spre deosebire de concepția dualistă a acestuia din urmă – Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit “Substanță”.

·       1793: Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice și devine conducătorul acestuia. Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democrație bazat pe virtute: „fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă". Maximilien François Marie Isidore de Robespierre (n. 6 mai 1758 – d. 28 iulie 1794); (După Calendarul Republican data decesului este 10 thermidor an II). A fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției (place de la Révolution, astăzi place de la Concorde); cunoscut contemporanilor săi ca „Incoruptibilul”, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze. A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau. Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluției franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al stării a treia în Artois. A devenit cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și din procesul regelui. A fost ales lider al acestei grupări radicale. A fost supranumit „Incoruptibilul” pentru că ducea o viață simplă. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului girondinilor. Ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul politicii de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

·       1794: Lovitură de stat în Franța, 9 Thermidor, anul II al Revoluției; Robespierre și colaboratorii săi sunt arestați; revoluția democratică ia sfârșit; începe guvernarea Convenției thermidoriene.

·       1807: Constantin Ipsilanti este domn pentru a treia oară în Țara Românească (27 iulie – 16 august 1807). Constantin Ipsilanti (n. 1760 – d. 1816), a fost domn în Moldova: 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie 1806 – noiembrie 1806 și în Țara Românească: 1 septembrie 1802 – august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 și 8-28 august 1807.

·       1830: Începutul celor „Trei zile glorioase" ale Revoluției din 1830; largi pături ale populației pariziene s-au ridicat împotriva domniei lui Carol al X-lea, silindu-l să abdice. I-a urmat la tron Ludovic Philip d'Orleans (1830-1848 - „Monarhia din iulie"). Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836) a fost rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830. Carol a abdicat la 30 iulie 1830 la Rambouillet în favoarea nepotului său, ducele de Bordeaux, și a părăsit Franța în favoarea Angliei. Totuși, Camera Deputaților controlată de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței. Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.

·       1862 (27 iulie/8 august): Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul nr. 168 privind înfiinţarea Departamentului Trebilor Străine, precursor al Ministerului Afacerilor Externe de astăzi. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”

·       1865: România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865 (27 iulie/8 august).

·       1877: Divizia 4 – Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din fața Plevnei. Alexandru Anghelescu (n. 4 septembrie 1836, București – d. 9 septembrie 1911, București) a fost un politician și general român. A fost comandant al Corpului 3 Armată, până la data de 8 februarie 1888, când a demisionat. Acest fapt s-a produs ca urmare a acuzației ce i-a fost adusă de “mituire și violare de lege” în calitate de ministru. Menționăm că prin Înaltul Decret nr. 3793 din 21 decembrie 1888 i s-a retras gradul și a fost șters din “Controalele armatei”, iar instanța judecătorească l-a condamnat în data de 7 decembrie 1888 la 3 luni închisoare corecțională. Are meritele incontestabile de a fi comandat Divizia 4 Infanterie în atacul redutei Grivița 1 și în primul atac al redutei Grivița 2.

·       1880: Trupele britanice sunt învinse de către afganii conduși de Mohammed Ayub Khan în bătălia de la Maiwand în al Doilea Război Anglo-Afgan. Al Doilea Război Anglo-Afgan a avut loc între Marea Britanie și Afganistan din 1878 până în 1880. Afganistanul era condus de Shir Ali Khan din dinastia Baraksai, fiul fostului Emir Dost Mohammad. A fost a doua oară când India Britanică a invadat Afganistanul. Războiul s-a terminat prin Tratatul de la Gandamak după atingerea tuturor obiectivelor britanice. Majoritatea soldaților britanici și indieni s-au retras din Afganistan. Afganilor li s-a permis să-și păstreze suveranitatea internă dar au trebuit să cedeze relațiile lor externe către britanici.

·       1917    – A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei. Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.

·       1921: Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting anunță descoperirea insulinei. Frederick Banting (n.14 noiembrie 1891- d. 21 februarie 1941) a fost un medic canadian care este considerat împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitori ai insulinei, pentru care primesc în anul 1921 Charles Best, iar în 1923 Frederick Banting premiul Nobel în medicină.

·       1922: Înființarea Uniunii Internaționale de Geografie.

·       1930: România a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp."

·       1940: Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în desenul animat A Wild Hare.

·       1944 (27/28):  A avut  loc o consfătuire secretă la care au participat Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş (PCR), generalii Constantin Sănătescu şi Constantin Vasiliu-Răşcanu (reprezentând Palatul Regal şi  respectiv, Armata), precum şi Grigore Niculescu-Buzeşti (din partea PNŢ), la care s-a decis ca mareşalul Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere la 15 august, dată care a fost schimbată ulterior.

·       1953:  S-a semnat  dupa trei ani de lupte sangeroase, armistițiul in razboiul din Coreea, peninsula Coreea fiind impartita  între Coreea de Nord  comunista și Coreea de Sud. Statele Unite ale Americii , Republica Populară Chineză  şi Coreea de Nord  au semnat acordul  de armistiţiu. Syngman Rhee, preşedintele Coreei  de Sud  a refuzat să-l semneze, dar s-a angajat  să-l respecte.

·       1956: România devine membru al Organizatiei Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fondată în 1945.

·       1968: Pink Floyd lansează în SUA albumul A Saucerful of Secrets.

·       1974 - Camera Reprezentanţilor a SUA decide punerea sub acuzare a preşedintelui Nixon în cadrul afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia.

·        1976:  Fostul prim-ministru japonez Kakuei Tanaka este arestat sub suspiciunea de încălcare a legilor de schimb valutar şi de comerţ exterior în legătură cu scandalul de luare de mita  Lockheed .

·       1990 - Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus. Independenţa de stat este proclamată la 25 august 1991 şi se adoptă la 19 septembrie 1991 numele de Republica Belarus. Belarus, denumită oficial Republica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa de Est, vecină cu Rusia către nord-est, Ucraina către sud, Polonia către vest, și Lituania și Letonia către nord-vest. Capitala țării este Minsk; printre alte orașe mari se numără Brest, Hrodna, Gomel, Moghilău și Vitebsk (Vițebsk). Peste 40% dintre cei 207.600 km² sunt împăduriți, iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.

·       1990: Parlamentul României a hotărât ca 1 Decembrie să devină Ziua națională a României.

·       1990: Citroen 2CV, poate cel mai celebru automobil franţuzesc, este fabricat pe 27 Iulie 1990 pentru ultima dată în Portugalia. De la debutul consemnat în 1948, în cei 42 de ani de existenţă s-au produs 5.114.959 unităţi, fără a primi îmbunătăţiri radicale. Citroen 2CV este echivalentul de maşină a poporului al germanului VW Beetle, italianului Fiat 500 sau britanicului Austin Mini. Totuşi dintre toate Citroen 2CV, al cărui nume vine de la "Deux Chevaux Vapeur", a dus austeritatea la rang de artă.

·       1996: O bombă a explodat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (SUA); doi morți și 111 răniți.

·       2001 - Fostul preşedinte croat Franjo Tudjman, care a murit la 10 decembrie 1999, este menţionat în actul de acuzare, emis de Tribunalul Penal International pe numele generalului croat în retragere Ante Gotovina, ca participant la campania de persecutare a sârbilor din Krajina, în decursul conflictului sîrbo-croat din 1991-1995.

·       2002 - Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a votat în favoarea creării unui nou Minister federal însărcinat cu securitatea internă şi protejarea ţării împotriva atacurilor teroriste.

·       2006 - Cercetătorii americani de la Universitatea din Maryland au obţinut un vaccin împotriva sindromului respirator acut sever, boală declanşată în 2003 în Guangdong - China şi care s-a răspândit în întreaga lume, provocând moartea a peste opt mii de persoane.

Nașteri

* 604: Fatimah bint Muhammad (/ˈfætəmə,ˈfɑːtiːˌmɑː/; arabă فاطمةفاطمة Fāṭimah;^{[pronunciation 1]} născuta 

(27 iulie 604(604-07-27) AD) ?) – a murit la 28 August 632) a fost cea mai mica fiica a Profetului Islamului (arabă نَـبِينَـبِي, Profetul) Muhammad și al Khadijei, prin urmare, membra a familiei lui Muhammad  Bayt (arabă بـيـتبـيـت, 'familiei'). Ea a fost soția lui 'Ali și mama lui Al-Hasan și Al-Husayn.^[4][5] Ea este obiectul iubirii si respectului tuturor Musulmanilor, intrucat ea a fost copilul cel mai apropiat de tatăl ei și l-a susținut în dificultățile sale, a fost susținătoarea și intretinatoarea iubitoare a propriilor sai copii si a sotului, și a fost singurul urmas al lui Mohamed care sa aiba copii baieti in viata trecuti de varsta copilariei, ai cărui descendenți sunt răspânditi în întreaga lume Islamică și sunt cunoscuti sub denumirea de Sayyid. Cea de-a 11-lea dinastie care a condus Egiptul în timpul Cruciadelor, Fatimizii, au sustinut ca sunt descendenti Fatimei.

Pentru Musulmani, Fatimah este un exemplu inspirational, iar numele Fatimah, este unul dintre cele mai populare nume de fete în întreaga lume Musulmană.^[6]

Fatimah este un caracter vital în religia islamică și este considerata un model de urmat pentru toate femeile Musulmane.^[7] Deși există controverse între diferite secte ale Islamului cu privire la rolul ei politic, ea este fiica lui Muhammad și este iubita de toți Musulmanii

Fatimah s-a născut în Mecca, Khadijei, prima dintre soțiile lui Mohammed. Există diferențe de opinie cu privire la data exactă a nașterii ei, dar perspectiva general acceptata este ca s-a născut cu cinci ani înainte de prima revelație Coranica, în timpul reconstruirii Kaabei în 605,^[9][10][11] deși acest lucru implică ca ea ar fi fost trecuta de 18 ani la momentul căsătoriei, ceea ce era neobișnuit în Arabia. Cu toate acestea, surse apartinand gruparii Shia celor Douasprezece, sustin ca s-a născut, fie doi sau cinci ani după primele revelatii coranice, dar aceasta cronologie ar implica ca mama ei sa fi fost de peste cincizeci de ani la momentul nașterii acesteia.

Fatimah a avut trei surori pe nume Zainab, Umm Kulthum, și Ruqayyah, precum și doi frați pe nume Tayyab și Qasim. În timp ce Sunniții cred ca Zainab, Ruqayyah, și Umm Kulthum sunt celelalte fiice a lui Muhammad, Șiiții cred că acestea au fost de fapt fiicele Halei, sora Khadijei, care au fost adoptate de către Muhammad și Khadijah la moartea acesteia. Un motiv puternic invocat de oamenii de stiinta Shi ' a pentru sustinerea acestei ipoteze este evenimentul (Mubahala) menționat în Coran, în care nu există nici o referință la vre-o alta prezenta feminina în afară de Fatimah, cu toate acestea Sunniții accepta că Muhammad a avut patru fiice toate de la Khadija.^[12]

Iranienii sărbătoresc nasterea Fatimei Zahra, zi care este, de asemenea desemnată in tara ca fiind Ziua Mamei.

Imediat după naștere, Fatimah a fost alaptata de mama sa și crescuta de către tatăl ei,^[20] contrar obiceiurilor locale unde nou-născuții erau trimisi la "doici" în satele din imprejur.^[21] Si-a petrecut tinereatea timpurie sub grija părinților ei în Mecca, în umbra persecutarii suferite de tatăl ei la mana Qurayshilor.

Evocând firea grijulie a Fatimei, un eveniment menționat în Enciclopedia Islamului de către Brill Online, aminteste de o intamplare petrecuta odată pe cand Muhammad isi facea rugaciunea în Kaaba, iar Amr ibn Hishām (Abu Jahl) și oamenii lui au turnat placenta de camila peste el, la care, Fatimah, auzind vestea, s-a grabit la tatăl ei și a șters mizeria, certand barbatii .^[14]

La moartea mamei ei, Fatimah a fost copleșita de tristete și ii era foarte greu să facă față durerii. Pentru a o consola, tatăl ei a informat-o despre primirea vestii de la îngerul Gabriel, precum careia Dumnezeu ar fi construit pentru ea un palat în paradis.

Muhammad căsătorind-o pe Fatimah cu Ali, așa cum este descris în Siyer-am Nebi

Mulți dintre însoțitorii lui Mohammed i-au cerut Fatimei mâna în căsătorie, inclusiv Abu Bakr și Umar. Muhammad i-a respins pe toti, spunând că așteaptă un semn pentru destinul ei. Ali, vărul lui Muhammad, de asemenea, a avut dorința de a se căsători cu Fatimah. Când s-a dus să-l vadă pe Muhammad, el nu si-a putut verbaliza intenția lui si a rămas tăcut. Muhammad a înțeles motivul venirii lui acolo și l-a determinat pe Ali sa confirme faptul că el a venit să ceara mana Fatimei în căsătorie. A sugerat că Ali ar avea un scut, care, dacă ar fi vândut, ar asigura suficienti bani pentru a plăti darul de nuntă (mahr). Muhammad i-a inaintat Fatimei propunea, la care ea a rămas tăcuta și nu a respins propunerea precum cele anterioare. Muhammad a luat aceasta ca pe un semn al afirmatiei și al consimțământuli.^[14]

Data reală a căsătoriei este neclara, dar cel mai probabil a avut loc în 623, cel de-al doilea an de hijra, deși unele surse spun că a fost în 622. Varsta Fatimei este raportata ca fiind 9 sau 19 (din cauza diferențelor de opinie cu privire la data exactă a nașterii ei, adică 605 sau 615) la data casatoriei, în timp ce Ali era între 21 și 25 de ani. Muhammad i-a spus lui Ali că i-a fost ordonat de către Dumnezeu să i-o dea pe fiica lui Fatimah în căsătorie.^[22][23] Muhammad i-a spus să Fatimei: "te-ai casatorit cu cel mai drag mie pentru familia mea." Ali și-a vândut scutul ca sa stranga banii necesari pentru nunta, precum i-a fost sugerat de către Muhammad. Cu toate Acestea, Uthman ibn Affan, caruia i-a fost vandut scutul, i l-a returnat lui Ali spunand ca este cadoul lui pentru nunta lui Ali și al Fatimei. Muhammad însuși a efectuat ceremonia de nunta și două dintre soțiile lui, Aisha și Umm Salama, au pregătit ospățul de nuntă cu curmale, smochine, oi și alte alimente donate de diverși membri ai comunitatii din Madina. Conform spuselor lui Hossein Nasr, căsătoria lor are o deosebită semnificație spirituală pentru toți Musulmanii, pentru că este văzut ca mariajul dintre cele mai inalte figuri sfinte de pe langa Muhammad. Mariajul lor a durat zece ani și s-a încheiat atunci când Fatimah a murit. Deși poliginia este permisă de Islam, Ali nu s-a căsătorit cu o altă femeie in timpul in care Fatima era în viață.

După căsătoria ei cu Ali, cei doi au dus o viață umilă în contrast cu surorile ei, care erau toate căsătorite cu persoane bogate. Ali și-a construit o casa, nu prea departe de resedinta lui Muhammad, în care a locuit cu Fatimah. Cu toate acestea, din cauza dorintei Fatimei de a fi mai aproape de tatăl ei, un Medin (Haritha bin al-Numan) le-a donat propria lui casa.

Timp de mai mulți ani după căsătorie, ea a făcut toata treaba de una singură. Umărul pe care a dus ulcioare de apă din fântână s-a umflat și mâna cu care ea a lucrat la morișca de pisare a porumbului a fost de multe ori acoperite cu bataturi.^[24] Fatimah a garantat ca va avea grijă de treburile casnice, ca va face aluatul, coace pâinea, și ca va face curat în casă; în schimb, Ali a garantat ca va avea grijă de munca din afara casei, precum colectarea lemnelor de foc, și aducerea mâncarii.^[25] Ali a lucrat la irigarea terenurilor altor persoane, prin scoaterea apei din fantani. Situatia lor au fost asemănătoare cu a multora dintre Musulmani timpului si s-a îmbunătățit doar după Bătălia de la Khaybar atunci când prada din Khaybar a fost distribuit printre cei săraci. Atunci când situația economica ale Musulmanilor a devenit mai buna, Fatimah a câștigat niște servitoare, dar le-a tratat ca pe membrii familiei și a impartit treburile casei cu ele.

O altă referire la simpla lor viață vine de la Tasbih-ul  Fatimei, o formula divina care a fost data pentru prima dată Fatimei atunci când ea a cerut tatalui ei o kaneez (servitoare) în scopul de a o ajuta cu treburile casnice. Tatăl ei a întrebat-o dacă ea ar dori un cadou în schimb care ar fi mai bun decât un servitor și care valorează mai mult decât orice pe lume. La incunviintarea acesteia, el i-a spus să recite la fiecare sfârșit de rugăciune Marea Exaltare, ( Dumnezeu este cel mai Mare ) Allahu Akbar  de 34 de ori, Declarația de Recunoștință Absoluta, ( Slava lui Dumnezeu ) Alhamdulillah de 33 ori, si Invocarea Gloriei Divine, ( Preamarit fie Dumnezeu ) Subhan'Allah de 33 de ori, în valoare totală de 100. Această rugăciune colectivă este numita Tasbih-ul Fatimei

Evenimentul Ahl al-Kisa semnifică o casnicie fericita. Un indiciu al relației lo speciale se găsește si în faptul că Ali nu s-a căsătorit cu o altă femeie pe toata durata vietii Fatimei. Unii Sunniți cred că Ali ar fi cerut fiica lui Abu Jahl în căsătorie, dar ca Muhammad nu i-a permis să se căsătorească cu ea pentru că ar supara-o pe Fatimah, deși acest punct de vedere este respins de către Musulmanii Șiiți și nu este considerat un hadith puternic de către mulți savanți Sunniți. Cele mai populare tre versiuni ale acestei tradiții sunt relatate de al-Miswar b. Makhrama, un companion a carui varsta era de aproximativ nouă ani la moartea lui Muhammad.^[28] Ali, cu toate acestea, nu s-a căsătorit in acest timp, contrar diferențelor de opinie printre unii Musulmani referitoare la propunerea sa pentru fiica lui Abu JahlAbu Jahl. Una dintre scrisorile lui Ali ofera de asemenea o comparatie pentru presupusa propunere. ^[29]

“

Fiintele umane au primit si vor primi perfectiunea prin intermediul nostru. Suprematia perpetua si superioritatea inerenta nu ne impiedica sa avem relatii cu alti oameni sau cu clanul vostru, si ne-am casatorit intre voi si am stabilit relatii de familie cu clanul vostru, chiar daca nu apartineti clasei noastre. Cum poti tu fi egalul nostru cand Profetul Cel Sfant apartine de noi iar Abu Jahl, cel mai mare inamic la Islamului era de printre voi...( Replica faimoasa scrisa de Ali catre Muawiya)

”

Contrar afirmatiilor Sunnite, în literatura Shia de specialitate există o serie de discursuri in care Ali neagă sa fi avut orice problemă cu soția sa. De exemplu, Ali a jurat lui Dumnezeu, " n-am făcut niciodata nimic care s-o supere pe Fatimah si nici ea nu m-a supărat vreodata."^[30]

Shia confirma ca Muhammad ar fi spus, "Fatimah este o parte din mine și oricine o jigneste, mă jignește pe mine", dar contextul raportării, cu referire la Ali este contestat, precum cita Abu Muhammad Ordoni în cartea sa: "Printre multele povești fabricate spuse împotriva lui Ali a fost si că el a i-ar fi cerut lui Abu Jahl (liderul necredincioșilor) pe fiica acestuia in casatorie. Când această veste a ajuns la Fatimah, s-a grabit la tatăl sau, care a aflat de falsitatea povestii."^[31]

Shia afirma că această declarație a fost folosita chiar de Fatimah, atunci când ea a vorbit cu Abu Bakr și ' Umar, sustinand ca ambii i-au displacut.

După Bătălia de la Uhud, Fatimah s-a îngrijit de rănile tatălui și ale soțului, si și-a asumat răspunderea să viziteze în mod regulat mormintele tuturor celor care au murit în luptă și să se roage pentru ei. Fatimah, împreună cu soțul ei, a fost, de asemenea, numita de către Abu Sufyan să intervină cu Muhammad în favoarea sa în timp ce încerca să reconcilieze încălcarea Tratatului de Hudaybiyyah. Abu Sufyan a cerut de asemenea Fatimei protectie atunci când s-a dus la Mecca care era sub ocupatie, dar la indemul tatalui sau, aceasta l-a refuzat.

Unele versete din Coran sunt asociate Fatimei si casei acesteia de catre exegezele clasice, deși ea nu este menționata cu numele. Potrivit lui J. D. McAuliffe, două dintre cele mai importante versete includ versetul de purificare, care este al 33-lea verset din sura al- ' Ahzab^[33] și cel de-al 61-lea verset din sura Al-i Imran.^[34][35] În primul vers, expresia "oamenii casei" (ahl al-bayt) este de obicei înțeleasa ca fiind referitoare la Muhammad, Fatimah, soțul ei, Ali și cei doi fii ai lor^{[de cine?]} (al-Tabari în exegeza sa, menționează, de asemenea, o tradiție care interpretează "oamenii casei", ca fiind nevestele lui Muhammad; pentru Ibn al-Jawzi, ordinea acestor opțiuni este inversată). Cel de-al doilea verset se referă la un episod în care Muhammad a propus o incercare reciproca de testare a juramintelor (Mubahala) unei delegații de Creștini. Fatimah, potrivit "ocaziei pentru revelația" acestui verset, a fost printre cei oferiti de Muhammad ca martori și garanți.

Exegeza musulmana a versetului Coranic 3:42, face legatura intre lauda Mariei, mama lui Isus, si Fatimah, bazată pe un citat atribuit lui Mohamed care listează cele mai remarcabile femei din toate timpurile ca fiind Maria, Asiya (soția lui Faraon), Khadija și Fatimah.

Timp de cele câteva luni in care a supraviețuit după moartea tatălui ei, Fatimah s-a aflat in centrul de dezbinare politica. Exista diferente legate de modalitatea in care evenimentele de inceput ale califatului ar fi cauzat schisma dintre Shia si Sunni.

Potrivit Sunniților majoritatea Musulmanilor l-ar fi favorizat pe Abu Bakr pe post de Calif după selecția pentru califat, in urma unei întâlniri cu în Saqifah la momentul mortii lui Muhammed; cand de fapt o parte a populației l-a sprijinit pe Fatimah, soțul lui Ali.

Istoricii Shia sustin ca Umar l-ar fi chemat pe Ali și oamenii lui să iasă și să-i jure credință lui Abu Bakr. Atunci când nu au dat curs chemarii, Umar s-a napustit inauntru, provocand ranirea Fatimei careia i s-au fracturat coastele, datorita presarii între ușă și perete, ceea ce a cauzat pierderea sarcinii cu Muhsin si ulterior decesul acesteia.^[36][37] O alta versiune Shia spune că Umar a trimis la casa Fatimei un grup de forta condus de către baiatul slujitor, Qunfud, cu ordinul de a-l aduce pe Ali la moschee. Ajungând la casa, Qunfud a solicitat permisiunea de a intra, la care a fost refuzat de către Ali, determinandu-l sa se intoarca la Abu Bakr și ' Umar și sa istoriseasca cele intamplate. Ulterior a fost instruit să meargă înapoi și daca este necesar, să intre în casă cu forța. Qunfud și oamenii lui au revenit, dar de această dată au fost refuzati de Fatimah, determinandu-l pe Qunfud să-și trimită oamenii înapoi la Abu Bakr și Umar pentru instrucțiuni suplimentare, care le-a spus să dea foc la casă, dacă este necesar, în scopul de a-l aduce pe Ali.

Shiitilor au convingerea ca ea a fost implicat în trei actiuni politice importante. În primul rând, după cucerirea Meccăi, ea a refuzat protejarea lui Abu Sufyan; în al doilea rând, după moartea lui Mohamed, a sustinut cauza lui Ali, s-a opus cu înverșunare in alegerea lui Abu Bakr, și a avut dispute violente cu el, si în special, cu Umar; în al Treilea rând, ea a depus o cerere pentru drepturile de proprietate ale tatalui ei și i-a contestat lui Abu Bakr refuzul categoric de cedare ale acestora, în special Fadak^[38] și o parte din prada de la din Khaybar

"Spre deosebire de ascetul care a renuntat la afacerile lumesti, atat sursele istorice cat si biografice despre Fatimah cea Stralucitoare,documenteaza participarea sa activa in viata privata si viata publica. Un eveniment deosebit este inregistrat in ambele istorisiri Shia si Sunni: disputa asupra pamantului primit la Fadak de catre Fatima de la tatal sau..cunoasterea drepturilor sale legale si dorinta pentru dreptate indica faptul ca a fost o femeie implicata in afacerile societatii".^[40] Dupa moartea tatalui, Fatima l-a abordat pe Abu Bakr si i-a cerut sa-i inmaneze partea ei de mostenire din averea lui Muhammad. Fatimah se astepta la pamantul de la Fadak (situat la 30 de mile (48 km) de Medina^[41]) si o portie din Khaybar sa-i fie transmisa drept mostenire. Cu toate acestea, Abu Bakr i-a respins cerinta citand o naratie in care Muhammad a sustinut ca profetii nu lasa in urma mostenire (prophets do not leave behind inheritance) si ca toate posesiunile acestora devin  donatie (sadaqah) de folosit pentru pomana. Fatimah s-a intristat la acest refuz prompt al lui Abu Bakr si nu i-a mai vorbit pana la moarte (desi unele surse Sunnite sustin ca s-ar fi impacat inainte sa moara). Shiiti dezbat faptul ca Fadak i s-ar fi dat Fatimei de catre Muhammad iar Abu Bakr a gresit prin faptul ca nu i-a permis sa-si insuseasca proprietatea.

Sunnitii cred ca Fatima si-a reconciliat diferentele cu Abu Bakr inainte de a muri, in timp ce Musulmanii Shia cred supararea a persistat.

Conform inregistrarilor Sunnite, Fatimah ar fi decedat ca rezultat al separarii de tatal ei iubit.^[42] Savantul Sufit Muzaffer Ozak scrie:^[43]

„Dupa ce Stapanul nostru a onorat Lumea De Dincolo, Fatimah n-a vrut nici sa manance nici sa bea si a uitat tot rasetul si toata bucuria. I s-a construit un apartament in care statea zi si noapte, plangandu-si inima dupa tatal sau preaiubit.”

 Dupa Pelerinajul de Bun Ramas,(the Farewell Pilgrimage,) Muhammad a chemat-o pe Fatimah si a informat-o ca va muri in curand, si ca ea va fi urmatoare din casa lui care va muri. Dupa decesul lui Muhammad ce a urmat, Fatimah a fost doborata de durere si a rămas asa pana ce si ea a murit dupa mai putin de sase luni, pe data de 10, Jumada al-awwal (conform Fatimid-ului).

Si-a petrecut timpul suspinand si lacrimand si nu exista nimic care sa-i indeparteze tristetea. Imediat cum termina treburile casei si dupa ce-si ingrijea sotul Ali, si cei doi fii Hasan si Husayn, continua sa planga: "Oh, tatal meu preaiubit! Cui i-ai lasat-o pe Fatimah?" Mai putin de sase luni au decurs in maniera aceasta pana ce Fatimah slabise atat de mult incat nu mai era nimic ramas din ea decat piele si os.

Shiitii cred că Fatima a murit ca urmare a rănilor suferite după ce casa i-a fost percheziționata de către Umar ibn al-Khattab care este acuzat ca ar fi "amenință să dea foc la casă". Ușa a fost daramata din balamale de către unul dintre atacatori, trantind-o pe  Fatimah la pământ. Acest atac este declarat a-i fi fisurat coastele pe cand era însărcinată, cauzând-o să piarda sarcina. Potrivit traditiei Shiite, Muhammed i-a apărut într-un vis Fatimei și a informat-o că ea ar urma sa moara a doua zi. Fatimah l-a informat pe soțul ei Ali de moartea iminentă, și l-a rugat să nu permită asupritorilor să se implice în rugaciunea ceremoniala janazah (rugăciunea efectuată în congregație după moartea unui Musulman) sau sa ia parte la înmormântare.^[44]

Potrivit unor surse^[cine?], în dimineața zilei decesului ei, ea a făcut o baie, a imbracat haine noi și s-a intins în pat. Ea a cerut sa fie chemat Ali și l-a informat că timpul ei sa moara ese aproape. La auzul acestei știri, Ali a început să plângă, dar a fost consolat de Fatimah care i-a cerut să aiba grija de cei doi fii ai ei și s-o îngroape fără ceremonie. Este in continuare declarat că cei doi fii ai ei au fost primii membri ai familiei ce au aflata de moartea ei și imediat au pornit spre moschee sa-l informeze pe tatăl lor. La auzul veștii, Ali a lesinat. Cand si-a revenit a urmat dorințele Fatimei și a efectuat janazah. El a îngropat-o în timpul nopții pe 13 Jumada al-awwal 11 AH (632 AD), si facand trei morminte false pentru a fi sigur ca mormântul real nu va fi identificat. Cu el a fost familia lui și câțiva tovarăși apropiați.^[14] După moartea ei, Ali i-a urmat dorințele și a îngropat-o fără stirea oamenilor din Medina.

Lesley Hazleton descrie, de asemenea, decesul Fatimei, după cum urmează:^[45]

„Dar probabil ca cel mai dureros lucru in toate lunile care au urmat dupa ce si-a pierdut cel de-al treilea fiu, a fost exilarea pe care a suferit-o ca urmare al ordinului lui Abu Bakr pentru al forta pe Ali sa se conformeze. [...] Cand a stiut ca moartea este aproape, i-a cerut lui Ali o inmormantare clandestin [...] Abu Bakr urma sa nu fie informat de moartea ei, nu-i va fi data nici o sansa sa oficieze la inmormantarea acesteia.”

Shia celor Douasprezece, mai ales Iranienii, organizeaza ceremonii în fiecare an timp de 20 de zile în Jumada al-awwal, pentru a comemora aniversarea suferintei Fatimei. Bocitoarele marsaluiesc în procesiune pe străzi pentru a-și reafirma loialitatea față de idealurile Fatimei.

Locul de inmormantare al Fatimei este motiv de dezbatere între Musulmanii din diferite secte. Se spune că Ali ibn Abi Taleb si-a îngropat soția lui într-o locație necunoscută, pentru că a asa a fost decizia Fatimei.^[46] Conform Madelung-ului în Succesiunea lui Muhammad, înmormântare in secret a fost făcuta cu scopul de a evita prezența califului (Abu Bakr).  Diferite locatii au fost menționate ca fiind posibile locuri de înmormântare ale Fatimei dintre care unele sunt considerate a fi mai aproape de realitate. Al-Baqi', casa ei, și locatia dintre mormantul Profetul si minibarul lui sunt locurile posibile ale mormântului ei.

Dupa moartea Fatimei au rămas in viata cei doi fii ai săi, Hasan și Husayn, și două fiice, Zaynab și Umm Kulthum. Controverse înconjoară soarta celui de-al treilea fiu, Muhsin. Șiiții ^[48] unii cercetători Sunniti, cum ar fi ibn Abi l-Hadid ^[49]sustin că a pierdut sarcina în urma unui atac asupra casei sale de catre Abu Bakr și Umar, în timp ce alti Sunniții insista ca Muhsin a murit în copilărie, din cauze naturale.

Descendenții moderni ai lui Muhammad sunt descendenti exclusiv prin Fatimah, intrucat ea a fost singurul copil supraviețuitor al Muhammad (potrivit surselor Șiițe. Sunniți și unii Shiiti considera că Muhammad a avut 4 fete^[50]). Muhammad nu a avut fii care sa fi ajuns la maturitate.^[51]

Urmașii Fatimei sunt denumiti cu titlul onorific Sayyid (adică domnul sau domnule), Sharif (în sensul nobil), și respectati deopotriva de către Sunniți și Siiți, deși Shiitii aloca mai mult accent și valoarea pe distincție

·       1452: Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro;^[1] 27 iulie 1452 – 27 mai 1508), a fost Duce al Milano din 1489 până în 1500. Membru al familiei Sforza, el a fost al doilea fiu al lui Francesco Sforza. A fost renumit ca patron al lui Leonardo da Vinci și a altor artiști și în timpul domniei lui a avut loc etapa cea mai productivă a renașterii milaneze. El este, probabil, cel mai bine cunoscut ca omul care a comandat Cina cea de Taină.

Ludovico Sforza s-a născut la 27 iulie 1452, la Vigevano, situată astăzi în Lombardia. A fost al doilea fiu al lui Francesco I Sforza și a Biancăi Maria Visconti. Educația lui nu a fost limitată la studiul limbilor clasice. Sub tutela umanistului Francesco Filelfo, Ludovico a primit lecții de pictură, sculptură, litere dar a învățat și metode de guvernare și de război. Mai târziu, el l-a ajutat pe Leonardo la pictura cu pasteluri.

Când a murit tatăl său în 1466, a fost succedat de Galeazzo Maria, fiul său cel mare, fratele lui Ludovico. Galeazzo a domnit până la asasinarea lui în 1476, lăsând tronul fiului său în vârstă de șapte ani, Gian Galeazzo Sforza. A urmat o luptă amară pentru regență între mama băiatului, Bona de Savoia, și Ludovico care în 1481 a preluat controlul asupra guvernului din Milano, în ciuda încercărilor de a-l ține departe de putere. Pentru următorii 13 ani el a controlat Milano în calitate de regent.

Beatrice d'Este într-un portret de Giovanni Ambrogio de Predis și Leonardo da Vinci

În ianuarie 1491, el s-a căsătorit cu fiica cea mică a lui Ercole I d'Este, Beatrice d'Este (1475–1497). Fratele Beatricei, Alfonso d'Este, s-a căsătorit cu Anna Sforza, nepoata lui Ludovico. Leonardo da Vinci a orchestrat ceremonia de nuntă.

Prințesa în vârstă de 15 ani a fermecat repede curtea milaneză cu pofta ei de viață, râsul și chiar extravaganțele sale. Ea a făcut din castelul Sforza centrul unor festivaluri și baluri somptuoase. În plăcea compania filosofilor, a poeților, diplomaților și militarilor. Beatrice avea gusturi bune și se spune că sub influența ei, patronajul soțului ei față de artiști a devenit mai selectiv și Leonardo da Vinci și Donato Bramante au fost angajați la curte. Ea avea să devină mama lui Maximilian Sforza și a lui Francesco II Sforza, viitori Duci ai Milano.

Înainte și pe toată durata căsătoriei sale, Ludovico este cunoscut pentru a fi avut amante. Bernardina de Corradis a fost amanta lui din tinerețe care i-a dăruit o fiică, Bianca Giovanna. Copilul a fost legitimat și mai târziu s-a căsătorit cu Galeazzo Sanseverino în 1496. O altă favorită, Cecilia Gallerani, i-a născut un fiu numit Cesare, la 3 mai 1491, în același an în care s-a căsătorit cu Beatrice d'Este. Gallerani este identificată ca subiect al lucrării lui Leonardo da Vinci, Dama cu hermină - hermina era animalul heraldic al lui Ludovico il Moro. O altă metresă a fost Lucrezia Crivelli, care i-a născut un alt fiu nelegitim, Giovanni Paolo, născut în anul decesului Beatricei. Ludovico a avut al treilea fiu nelegitim, numit Sforza, care s-a născut în jurul anului 1484 și a murit la vârsta de 3 ani; mama copilului este necunoscută

În 1494, noul rege al Neapoli, Alfonso, s-a aliat cu Papa Alexandru al VI-lea, lucru care a reprezentat o amenințare pentru Milano. Ludovico a decis să se apere folosind ca aliată Franța, pe atunci condusă de puternicul Carol al VIII-lea. El a permis trupelor franceze să treacă prin Milano, astfel încât acestea ar fi putut ataca Napoli. Cu toate acestea, ambiția lui Carol nu s-a mulțumit cu Napoli ci și-a dorit și Milano. Regretând amarnic decizia sa, Ludovico a intrat apoi într-o alianță cu Maximilian I, Împărat Roman, oferindu-i în căsătorie pe nepoata lui, Bianca Sforza și de a primi, în schimb, investitură imperială a ducatului și aderarea la alianța împotriva Franței.

Gian Galeazzo, nepotul lui, a murit în condiții suspecte în 1495 și Ludovico și-a asumat titlul ducal și a primit coroana ducală de la nobilii milanezi la 22 octombrie. La 3 ianuarie 1497, ca urmare a unei nașteri dificile, soția lui Beatrice a murit. Ludovico a fost de neconsolat și întreaga curte a purtat doliu.

Ludovic Sforza

Duce de Milano

·       1667: Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748), cunoscut și caJean ori John, a fost unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoulli. A fost fratele mai mic al lui Jakob Bernoulli și tatăl lui Daniel Bernoulli, Johann II Bernoulli și Nicolaus II Bernoulli.

Este cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea calculului infinitezimal.

A fost membru de onoare al Academiei de Științe din Sankt Petersburg, profesor la Universitatea din Groningen, apoi în 1705 a succedat pe fratele său, Jakob Bernoulli, la Universitatea din Basel, unde a avut ca studenți pe Leonhard Euler și Alexis-Claude Clairaut.

Johann Bernoulli a fost preocupat în special de teoria ecuațiilor diferențiale (care ulterior vor fi numite de tip Bernoulli), a contribuit la răspândirea calculului diferențial și integral și a introdus metoda de integrare a fracțiilor raționale.

A inițiat cercetări care au condus la apariția calculului variațional. A dat o largă utilizare factorului integrant, s-a ocupat de funcțiile exponențialesimple și iterante.

În mecanică și fizică, a formulat corect principiul deplasărilor virtuale, a susținut principiul conservării forțelor vii. În astronomie a elaborat o teorie despre maree.

Scrieri:

• Lectiones mathematicae de methodo integralium alisque (1742)
• Lectiones de calculo differentialium (1691 - 1692)
• Opera omnia (Lausanne, 1742), în patru volume.

Johann Bernoulli

·       1734: Sophie Philippine Élisabeth Justine de France,^[1] fille de France (27 iulie 1734 – 2 martie 1782) a fost prințesă de sânge a Franței. A fost al optulea copil și a șasea fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției lui Maria Leszczyńska. La început cunoscută sub numele Madame Sixième, mai târziua a devenit Madame Sophie.

Madame Sophie

Ducesă de Louvois

Sophie de Jean-Marc Nattier

* 1765: Ducesa Frederica de Württemberg (germană Friederike Elisabeth Amalie Auguste von Württemberg; 27 iulie 1765 – 24 noiembrie 1785) a fost fiica Ducelui Frederic al II-lea de Württemberg și a soției acestuia, Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt.

Frederica s-a născut la 27 iulie 1765 la Treptow an der Rega ca al șaptelea copil și a doua fiică a Ducelui Frederic al II-lea de Württembergși a soției acestuia, Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt.^[1]Printre frații ei se includ: Frederic I de Württemberg, Sophie Dorothea, împărăteasă a Rusiei și Elisabeta, Arhiducesă de Austria.

Bunicii paterni au fost Karl Alexander, Duce de Württemberg și Maria Augusta de Thurn și Taxis. Bunicii materni au fost Frederick Wilhelm de Brandenburg-Schwedt și Prințesa Sophia Dorothea a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare.

La 6 iunie 1781, Frederica s-a căsătorit cu Prințul Petru Frederic de Holstein-Gottorp.^[1] Căsătoria a fost menită să consolideze relațiile dintre Rusia și Württemberg (sora Fredericăi s-a căsătorit cu Pavel I al Rusiei, un membru al Casei de Holstein-Gottorp). Ei au avut doi fii: Augustus (născut în 1783) și Georg (născut în 1784).

La vârsta de 20 de ani, Frederica a murit în urma complicațiilor unui avort, la Viena, la 24 noiembrie 1785.^[1] Soțul ei nu s-a mai recăsătorit. El i-a succedat vărului său Wilhelm ca Mare Duce de Oldenburg în 1823, la mulți ani după moartea Fredericăi.

Ducesa Frederica

·       1773: Luisa a celor Două Sicilii (27 iulie 1773 - 19 septembrie 1802) a fost Prințesă a celor Două Sicilii și soția celui de-al 3-lea Mare Duce de Toscana, Ferdinand.

Soțul ei Ferdinand

Luisa Maria Amelia Teresa di Napoli e Sicilia s-a născut la Palatul Regal din Neapole. Tatăl ei era viitorul rege Ferdinand I al celor Două Siciliiiar mama, născută Arhiducesa Maria Carolina de Austria, era sora Mariei Antoneta. Bunicii paterni erau Carol al III-lea al Spaniei și soția lui saxonă Maria Amalia; bunicii materni erau Francisc I, Împărat romano-german și Maria Tereza a Austriei. A fost unul din cei optsprezece copii, din care au supraviețuit șapte.

La 15 august 1790, s-a căsătorit cu vărul ei primar, Arhiducele Ferdinand de Austria. Ceremonia de nuntă a avut loc la Florența, capitala Marelui Ducat al Toscanei pe care soțul ei începuse să-l conducă încă de la începutul anului. Soțul ei a condus Marele Ducat până în 1801, când prin Tratatul de la Aranjuez, a fost forțat de Napoleon să facă loc Regatului Etruriei.

Cuplul a plecat în exil la Viena, capitala Imperiului austriac care era condus de fratele mai mare al Arhiducelui, Francisc al II-lea.

Maria Luisa a murit la naștere anul următor, la Palatul Imperial Hofburg din Viena; prințesa a fost înmormântată în cripta imperială. Soțul ei a mai trăit 23 de ani iar în 1814 și-a recuperat titlul de Toscana după ce acesta a fost deținut de Elisa Bonaparte. S-a recăsătorit la 6 mai 1821 cu Prințesa Maria Ferdinanda a Saxoniei.

Luisa

Mare Ducesă de Toscana

Luisa Maria de Joseph Dorffmeister, 1797

·       1777: S-a nascut poetul scotian  Thomas Campbell; (d. 1844). Th. Campbell a condus revista  New Monthly Magazine intre  1821-1831, a organizat în 1825, Universitatea din Londra si in 1827 a devenit rector al Universității din Edinburgh. A primit în 1843 titlul de poet laureat.

·       1818: S-a născut (15/27 iulie) Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei. În 1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact  îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon ca să învețe carte. La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif. În 1863, este egumen la Mănăstirea din București. În anii 1864 – 1870, arhimandritul Iosif Naniescu a fost profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din Capitală. În anii 1870 – 1871, a fost director la Seminarul Central. La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeș. La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei , iar la 6 iulie același an este instalat la Iasi. A  fost din 1888, membru de onoare al Academiei Române. A decedat la Iasi, la 26 ianuarie 1902.

·       1824: S-a nascut  Alexandre Dumas fiul, romancier şi dramaturg francez; romanul “Dama cu camelii” i–a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, “Traviata”; (d.27.11.1895).

·       1831: Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (rusă Великий князь Николай Николаевич) (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și Marea Ducesă Alexandra Petrovna.

Nicolai Nicolaievici s-a căsătorit cu verișoara sa Marea Ducesă Alexandra Petrovna, Prințesa Alexandra de Oldenburg (1838–1900), a cărei bunică paternă era fiica împăratului Pavel I. Nunta a avut loc la St.Petersburg la 6 februarie 1856. Alexandra era simplă iar cuplul a aflat curând că cei doi au forte puțin în comun. Au avut doi copii:

• Marele Duce Nicolai Nicolaevici cel Tânăr (1856–1929)
• Marele Duce Petru Nicolaevici (1864–1931)

Mariajul a avut probleme de la început iar patru ani mai târziu, Nicolai a început o relație permanentă cu Ecaterina Chislova, balerină la Teatrul Krasnoye Selo. Relația a fost deschisă iar cei doi au avut împreună cinci copii:

• Olga Nicolaevna Nicolaeva (1868–1950) c. Prințul Michael Cantacuzene
• Vladimir Nicolaevici Nicolaev (1873–1942)
• Catherine Nicolaevna Nicolaeva (1874–1940)
• Nicholas Nicolaevici Nicolaev (1875–1902)
• Galina Nicolaevna Nicolaeva (1877–1878)

Marele Duce a încercat să schimbe clasa nobiliară a amantei sale și a copiilor nelegitimi și să preia numele de Nicolaiev. Țarul Alexandru al II-lea a ignorat aventura fratelui său însă l-a sfătuit să fie discret.

Nicolai Nicolaievici era la Cannes cu cei doi fii ai săi când fratele său Alexandru al II-lea a fost asasinat; s-a întors imediat în Rusia în martie 1881. Urcarea pe tronul Rusiei a nepotului său, Alexandru al III-lea a marcat începutul declinului Marelui Duce. Alexandru al III-lea nu avea nici o simpatie pentru unchiul său iar Nicolai Nicolaievici n-a putut avea nici o influență asupra nepotului său.

Autoritatea lui a suferit și mai mult atunci când a fost implicat în frauduloase rechizițiile militare. Când Marele Duce a încercat să-și explice acțiunile el a atacat public oficiali guvernamentali și comandanți militari și, în cele din urmă, a fost înlăturat din postul său. Alexandru al III-lea a criticat aventurile extraconjugale ale unchiului său.

Marele Duce Nicolai Nicolaievici

·       1835: S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (m. 16 feb 1907). Giosuè Carducci (n. 27 iulie 1835 Valdicastello (Toscana) – d. 16 februarie 1907 Bologna) poet, prozator și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, a fost o figură literară influentă a timpului său.
Motivația Juriului Nobel
„nu numai luând în considerație adânca lui cunoaștere și cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospețimea stilului și forța lirică tipice capodoperelor sale poetice”

·       1848: Loránd Eötvös, fizician maghiar (d. 1919)

·       1848: Friedrich Ernst Dorn, fizician german (d. 1916)

* 1867: 

Enrique Granados (1867-1916)

Enrique Granados (n. 27 iulie 1867, Lérida (lângă Barcelona), Spania - d. 24 martie 1916) a fost un compozitor spaniol.

Talentatul compozitor spaniol Enrique Granados a fost continuatorul operei spaniole a lui Isaac Albéniz. Granados este cel care a inființat Academia de Muzică din Barcelona. A dus o intensă viață componistică și interpretativă. A compus mult pentru pian, folosind tehnica descriptivă și elemente iberice pregnante.

Fascinat de picturile lui Francisco de Goya, Granados a compus în 1911 suita pentru pian „Goyescas” (o serie de 6 tablouri muzicale, grupate câte trei) (mai târziu, în 1916, orchestrate pentru opera "Goyescas" prezentată în premieră la New York). Ritmurile de jota și fandango alternează cu melodii de atmosferă nostalgică și cu ritmuri care amintesc de chitară.

A scris în total muzică pentru 4 opere: „Maria del Carmen”, „Picarol”, „Liliana” și „Goyescas”.

A murit în condiții tragice (împreună cu soția sa și cu toți pasagerii) la 24.03.1916, în urma scufundării vasului francez de pasageri „Sussex” (torpilat din greșeală de un submarin german, în timpul primului război mondial), la traversarea Canalului Mânecii între Folkestone (Anglia) la Dieppe (Franța). Corpul său nu a mai fost găsit.

Punctele culminante ale lucrărilor sale rămân (probabil) „Rondella Aragonesa” (din „Dansul Spaniol nr.6”) și „Intermezzo” din opera „Goyescas”.

Creații:

• 12 „Danzas españolas” (1890) pentru pian (in 4 volume); cuprind: Vol. 1: Galante, Orientale, Fandango; Vol. 2: Villanesca; Andaluza; Rondella aragonesa; Vol. 3: Valenciana; Sardana; Romántica; Vol. 4: Melancólica; Arabesca; Bolero
• María del Carmen” (1898), operă
• Allegro de concierto” (1903)
• Escenas románticas” (1903) pentru pian, cuprinde: Mazurca; Berceuse; Allegretto; Mazurka; Allegro appassionato; Epílogo
• "Dante" (1908), poem simfonic
• "Tonadillas” (1910) pentru voce si pian. Cuprinde: Amor y odio; Callejeo; El majo discreto; El majo tímido; El mirar de la maja; El tra-la-la y el punteado; La maja de Goya; La Maja Dolorosa I, II y III; Ay majo de mi vida !, Oh muerte cruel !, De aquel majo amante; La currutacas modestas; Sí al retiro me llevas; El majo olvidado
• "Goyescas” (1911), suită pentru pian. Cuprinde: Los requiebros; Coloquio en la reja, dúo de amor; Quejas, o La maja y el ruiseñor; El amor y la muerte, balada; Epílogo, serenata del espectro
• "Bocetos” (1912); cuprinde: Despertar del cazador; El hada y el niño; Vals muy lento; La campana de la tarde
• "Colección de canciones amatorias” (1915), pentru voce si pian. Cuprinde: Descúbrase el secreto; Mañanica era; Mira que soy niña; Gracia mía; Iban al Pinar; No lloráis ojuelos
• "Goyescas”, operă, 1916 (premieră la New York) (de remarcat: „Intermezzo”-ul instrumental)
• 6 „Estudios expresivos”
• 6 „Piezas sobre cantos populares españoles”; cuprinde: Añoranza; Ecos de la parranda; Vascongada; Marcha oriental; Zambra; Zapateado
• "Madrigal” pentru violoncel și pian.

Enrique Granados

·       1888: Prințul Oskar al Prusiei (Oskar Karl Gustav Adolf; 27 iulie 1888 – 27 ianuarie 1958) a fost al cincilea fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a primei lui soții, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Prințul Oskar

·       1900: Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei (Knud Christian Frederik Michael; 27 iulie 1900 – 14 iunie 1976), a fost al doilea fiu și cel mai mic copil al regelui Christian al X-lea al Danemarcei și al reginei Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.

Din 1947 până în 1953, a fost moștenitor prezumptiv al fratelui său mai mare, Frederic al IX-lea, și urma să devină rege dacă nu s-ar fi modificat Actul Danez de Succesiune care l-a înlocuit în linia de succesiune cu nepoata lui, Margareta a II-a.

Prințul Knud

Prinț Ereditar al Danemarcei

Knud în 1935

* 1901: Sever Pop (n. 27 iulie 1901, Poiana Ilvei, comitatul Bistrița-Năsăud – d. 17 februarie 1961, Louvain, Belgia) a fost un lingvist român. În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române. Sever Pop s-a născut în data de 27 iulie 1901 la Poiana Ilvei, localitate aflată pe atunci în comitatul Bistrița-Năsăud.

A urmat Liceul Grăniceresc din Năsăud (1911-1919), apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1919-1923). Obține titlul de doctor în filologie (1925). După o specializare în geografie lingvistică la Paris (1925-1927) a fost cooptat în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj. Între 1930 și 1937 a efectuat anchete lingvistice în 301 localități, cu un chestionar cuprinzând 2160 de poziții. Devine conferențiar de dialectologie la Universitatea din Cluj(1931), apoi profesor de limba română și dialectele ei la Universitatea din Cernăuți (1939) și la cea din București (1940). Director adjunct la Accademia di Romania din Roma (1941-1946). „Visiting Professor” (1948-1953), apoi profesor extraordinar la Universitatea Catolică din Louvain. În 1951 a fondat Le Centre international de Dialectologie générale de la Louvain, al cărui buletin este revista „Orbis”. Sub redacția sa au apărut din această publicație volumele I-IX (1952-1960). A organizat în 1960, la Louvain și Bruxelles, primul congres internațional de dialectologie generală.

A decedat la 17 februarie 1961 în orașul belgian Louvain.

* 1910: Julien Gracq (n. 27 iulie 1910 - d. 22 decembrie 2007) a fost un prozator și eseist francez.
Opera sa, bogată în simboluri și imagini, este marcată de influența suprarealismului. Romanele sale poetice, pe tema destinului irațional, imprevizibil, cu sugestii magico-fantastice, au o construcție echilibrată și un stil de mare virtuozitate artistică.
Scrieri:

• 1938: La castelul din Argol ("Au château d’Argol")
• 1945: Un frumos tenebros ("Un beau ténébreux")
• 1948: Regele pescar ("Le Roi pêcheur")
• 1948: André Breton, câteva aspecte legate de scriitor ("André Breton, quelques aspects de l’écrivain"), eseu
• 1949: Literatura pentru stomac ("La Littérature à l'estomac"), pamfletîndreptat împotriva comercializării actului creației
• 1951: Țărmul Sirtelor ("Le Rivage des Syrtes"), opera sa reprezentativă
• 1958: Un balcon în pădure ("Un balcon en forêt")
• 1961: Preferințe ("Préférences")

Julien Gracq

·       1917: Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. 27 iulie 1917 în Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie1970 în Paris) a fost unul din marii actori și cântăreți francezi.
Filmografie:

• 1941 : Croisières sidérales
• 1945 : La Ferme du pendu
• 1946 : Pas si bête
• 1947 : Le Studio en folie
• 1947 : Par la fenêtre
• 1947 : Blanc comme neige
• 1948 : Le Cœur sur la main
• 1949 : Le Roi Pandore
• 1949 : Miquette et sa mère
• 1950 : Le Rosier de Madame Husson
• 1950 : Le Passe-muraille
• 1951 : Seul dans Paris
• 1952 : Le Trou normand
• 1952 : Cent francs par seconde
• 1953 : Cei trei muschetari
• 1954 : Si Versailles m'était conté ..., regia Sacha Guitry
• 1954 : Poisson d'avril (1954)
• 1954 : Cadet-Rousselle
• 1954 : Le Fil à la patte
• 1955 : Les Hussards
• 1956 : La Traversée de Paris
• 1956 : Le Chanteur de Mexico
• 1958 : Les Misérables, regia Jean-Paul Le Chanois
• 1958 : Le Miroir à deux faces
• 1958 : Sérénade au Texas
• 1958 : Un drôle de dimanche
• 1959 : Le Chemin des écoliers
• 1959 : Le Bossu
• 1959 : La Jument verte
• 1960 : Le Capitan
• 1960 : Fortunat
• 1961 : Tout l'or du monde
• 1961 : Le Tracassin ou les plaisirs de la ville
• 1962 : Les Culottes rouges
• 1962 : Les Bonnes Causes
• 1962 : The Longest Day
• 1962 : Tartarin de Tarascon
• 1962 : Un clair de lune à Maubeuge
• 1963 : Le Magot de Josepha
• 1963 : Un drôle de paroissien
• 1963 : La Cuisine au beurre
• 1964 : La Grande Frousse
• 1964 : Prostănacul (Le Corniaud), regia Gérard Oury
• 1965 : Guerre secrète
• 1965 : La Grosse Caisse
• 1965 : Les Grandes Gueules
• 1966 : La Grande Vadrouille, regia Gérard Oury
• 1966 : Trois enfants dans le désordre
• 1967 : Les Arnaud
• 1967 : Les Cracks
• 1968 : La Grande Lessive
• 1968 : Le Cerveau, regia Gérard Oury
• 1969 : Gonflés à bloc, regia Ken Annakin
• 1969 : Pomul de crăciun (L'Arbre de Noël), regia Terence Young
• 1969 : L'Étalon, regia Jean-Pierre Mocky
• 1970 : Cercul roșu, regia Jean-Pierre Melville
• 1970 : Le Mur de l'Atlantique , regia Marcel Camus

André Bourvil

André Bourvil in 1967

·       1921: La Mihăileni, jud. Bălți, România (azi R. Moldova) s-a  nascut Eugen Coșeriu, filolog romanist de origine basarabeană, membru de onoare al Academiei Române (din 1991) ; (d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania). A fost Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice. Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Eugen Coșeriu a menținut legături strînse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atît în satul său natal, cît și la Bălți, București, Cluj, Chișinău. În calitatate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci cînd acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovînd ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române – cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”. Domnul Eugen Coșeriu a absolvit liceul “Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, apoi Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și pînă la sfîrșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume. Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.

·       1925: S-a născut  poetul şi traducătorul Marcel Gafton; (m. 1987).

* 1928: Joseph Kittinger (n. 27 iulie 1928) este un fost ofițer al aviației Statelor Unite. A rămas celebru pentru misiunea Excelsior III când a făcut, la 16 august 1960, cea mai înaltă săritură cu parașuta. Joe Kittinger a sărit de la o înălțime de peste 31 de kilometri, mai exact 31,330 metri. El a urcat la această înălțime cu ajutorul unui balon cu aer cald.

Căpitanul Joseph W. Kittinger a căzut liber timp de 4 minute și 49 de secunde, înainte de a deschide parașuta principală deasupa statului american New Mexico. Înainte de a deschide parașuta principală, căderea a fost stabilizată cu ajutorul unei pânze de 6 metri pentru a preveni o eventuală rotație fatală.

În timpul căderii libere, Joseph Kittinger a ajuns la o posibilă viteză de 1149 km/h în aerul rarificat de la mare altitudine. Pentru protecția la temperaturile de sub 0° Joseph Kittinger a purtat un costum special multistrat care să reziste și la presiunea atmosferică.

Prin acest salt, în 1960, Joseph Kittinger a dovedit că omul poate supraviețui unei căderi din stratosferă.

Recordul de înălțime deținut de Joseph Kittinger a fost doborât de Felix Baumgartner la 14 Octombrie 2012, când austriacul a sărit de la înălțimea record de 36.576 de metri, tot deasupra statului american New Mexico. Coborârea lui Baumgartner cu parașuta a durat aproximativ 8 minute și a atins viteza de 1349 km/h, depășind viteza sunetului^[

Joseph Kittinger

Colonelul Joseph W. Kittinger II, USAF (în imagine este căpitan)

·       1929 - S-a născut Harvey Fuqua, vocalist american (Moongloves, Spinners).
* 1929: Jack Higgins este principalul pseudonim literar al lui Harry Patterson(n. 27 iulie 1929, Newcastle upon Tyne, Anglia), cunoscut ca un important scriitor de thriller de englez.

A scris peste șaizeci de romane, cele mai multe din ele thrillere. Primul său succes a fost The Eagle Has Landed (Vulturul a aterizat) (1975).

·       1930: S-a născut la Ilişeşti, Suceava  prozatorul, poetul şi dramaturgul Gheorghe Scripcă; (d. 5 ianuarie 2002, Bucureşti). A absolvit Facultatea de Filologie la Iaşi în anul 1954. In 1954 Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie. A scris piese de teatru pentru copii şi scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuşi şi marionete si a facut  traduceri şi adaptări din limba bulgară. În perioada 1955 – 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice şi Institutul de Teatru din Bucureşti. Între anii 1959 – 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 – 1962) la „Revista Sindicatelor”. Între 1963 – 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română şi Radiodifuziune. După pensionare, din 1990 până in 2002, a colaborat cu publicaţia „Meridianul Românesc” din S.U.A.

* 1930: Ludmila Alioșina (sau Alioșin^[1]; n. 27 iulie 1930, Novorosiisk, Federația Rusă) este o cântăreață de operă moldoveancă (mezzo-soprană).

Și-a făcut studiile între anii 1954–1959 la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (AMTAP, pe atunci Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”) cu profesorii B. Miliutin, T. Gurtovoi, P. Alexeev. A urmat apoi Institutul de Limbi Străine din Stavropol.

Din 1957 activează ca și coristă, apoi ca solistă la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, predând și ore de canto la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”. A interpretat peste 120 de roluri, printre care:

• Polina în Dama de pică de P. Ceaikovski
• Kneaghina în Vrăjitoarea de P. Ceaikovski
• Adalgisa în Norma de V. Bellini
• Carmen în Carmen de G. Bizet
• Comisarul în Tragedia optimistă de A. Holminov
• Olga în Eroica baladă de A. Stârcea
• Taisia în Serghei Lazo de D. Herschfeld
• ș.a.

Din 1988 regizează spectacole de operă pentru copii, evoluează în concerte de cameră, recitaluri de romanțe. Este conferențiar universitar la catedra de canto academic la AMTAP, cu titlul onorific „Maestru în arte”.^[1]

A fost premiată cu distincția de Artistă Emerită a RSSM în 1974 și cu ordinul Artistă a Poporului din RSSM în 1980.

* 1930: Valentin Mândâcanu (n. 27 iulie 1930, Mihăileni - d. 29 octombrie 2012)^[1] a fost un filolog, lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-1994.^[2]

Valentin Mândâcanu este unul din cei 278 de semnatari ai Declarațieide Independență a Republicii Moldova

·       1933 - S-a născut Nick Reynolds, vocalist şi chitarist american (The Kingston Trio).
* 1934: Marin Cristea (n. 27 iulie 1934, Pietrele, județul Giurgiu - d. 7 mai 2014, București) a fost un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Giurgiu pe listele partidului PDSR.

Fost jucător de rugby, a deținut funcția de președinte al Federației Române de Rugby în perioada 1985-1989

·       1937: S-a născut poetul, prozatorul şi traducătorul Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc); (m. 30 noiembrie 2013).

·       1940: Pina Bausch, balerină și coregrafă germană (d. 2009)

·       1941: Mircea Druc, economist și politician român din Republica Moldova

·       1944 - S-a născut Bobbie Gentry (Roberta Streeter), cântăreaţă, chitaristă, pianistă, basistă şi compozitoare americană.
* 1945: Edmund Melson Clarke, Jr. (n. 27 iulie 1945) este un informaticianamerican, cunoscut pentru dezvoltarea conceptului de model checkingca metodă de verificare formală a proiectelor hardware și software. Împreună cu E. Allen Emerson și Joseph Sifakis, a primit în 2007Premiul Turing.

Edmund Melson Clarke, Jr.

·       1946: S-a nascut Alexandru Tocilescu, regizor de teatru si film (“Repetabila scenă a balconului”, “Amanţii însângeraţi”, “Oblomov”, “Poker”). Alexandru Tocilescu(n. 27 iulie 1946, București – d. 29 noiembrie 2011, București) a fost un regizor român de teatru și film. Este tatăl scriitorului Alex Tocilescu (n. 1977). În iulie 2011, Alexandru Tocilescu a devenit primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.

·       1949 - S-a născut Maureen McGovern, cântăreaţă americană.
* 1949: Iulian Dămăcuș (n. 27 iulie 1949, Cătina, jud.Cluj) este un poet și prozator român.
A terminat Facultatea de Filologie. Părinții lui, Dămăcuș Grigore și Dămăcuș Anisia au fost țărani. A studiat la școala generală –din Cătina, apoi la Liceul Sărmașu, 1966-67, apoi a terminat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, 1974: Este profesor de limba franceză la școala generală Cătina până în 1993, apoi la liceele Ana Ipătescu și Petru Maior, Gherla, și în prezent predă la Liceul Teoretic ,,Ana Ipatescu din Gherla.
A debutat în presă cu Epigrame - 1987 în revista Urzica, București; Haiku 1992 în revista Haiku, nr. 5 -6, București, Poezie modernă - 2002 în revista francofonă La lettre de Jean –Hautepierre, Paris, 2002. Colaborări la diferite reviste: La lettre de Jean Hautepierre și L’ouvre boîte-Montmorency, Franța, Azami și Mainichi Daily News, Japonia, Haiku Novine, Jugoslavia, Poesis, Steaua, Tribuna, Haiku, Tomis,Orion, Orfeu, Sinteze literare, Poezia, Mișcarea literară, Vatra veche. A participat cu lucrări în diferite antologii: Antologia epigramei românești de pretutindeni , Antologia epigramei politice,Epigramiști români contemporani, Antologiile Cenaclului Octavian Goga, Cluj , Întâlnirile de la Nicula, Cartea mea fermecată, Scriitori gherleni, Vama literara, vol. 1, În antologii de haiku: Umbra libelulei, O sută de catarge, Luna în țăndări, dar și cu lucrari în antologii straine, Ich träume deinen Rhythmus, Germania , Anthology haiku competition, Japonia , Apus de soare/Coucher de soleil , Mondspuren,Sonnenpfade / Traces de lune, sentiers de soleil, (poeme), Franța-Germania, Le vacarme du temps de Noël, Franța, Antologia Il Convivio,Italia. Autor de prezentări de carte/ colaborari :Uleiul din candelă- Adrian Georgescu, Amurg sentimental, 2004, Generoasa lumină –Olimpia Brendea-Desliu, Adev. de Cluj, 2004, Descătusarea zăpezilor - Rodica Scutaru -Milaș, rev. Orasul, 3/2008, Cina cea fără de taină –Al.Florin Țene, Poezia, 1/2008,Jurcan par lui-meme, Vatra veche, 2010; A.Podaru, Ioana pentru totdeauna, cronică, Citadela,oct. 2011, Dan Rebreanu, Micile sirene, proză, rev. Orașul,3/2011, Livre d’or / UNESCO , 2008– Le plurilinguisme. A colaborat cu revista Vatra veche, Tg. Mureș și volumul de poezii Țara mea ( din care mai multe poezii au apărut în: Steaua, Poezia, Orient latin, Vatra veche).
A publicat volumele: Epigrame - Ed. All Design Studio,1998,Cluj, Bețivul – haiku, Ed. Ambasador,Tg. Mureș 1998 , Pânza de paianjen, Ed.Ambasador, Tg. Mureș, iar în 2oo3 ediția revăzută –Pânza de paianjen, Ed. Grinta , Cluj, Când singurătatea - senryu , Ed.Remus 2ooo, Cluj,E plin de petale paharul uitat…, haiku, antologie de autor, Ed. Napoca Star, 2011, Cj. Galeria cu tablouri – Ed. Grinta , poezie (română –franceză), Cluj, 2oo3, Viespar în orbite –Ed.Limes, poezie (bilingv), 2oo5, Cluj, Ochii albaștri ai bunicii - proză , Ed. Limes , 2005,Cluj, Triptice – poezie, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Dealul cu cătină, proză, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Sonia , Ed. Grinta, 2008, Cluj, Poezii, antologie de autor, Ed. Dacia, Cluj,2010., O lună albastră, Povestea lui B, Manierism și pitoresc în literatura sudului românesc, , Țara mea.
* 1949: Gavril Mîrza (n. 27 iulie 1949, Cajvana, Suceava) este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatele 2008-2012 și 2012-2016 din partea PSD Suceava^[1].

Născut în localitatea Cajvana, Mîrza a devenit, la 18 ani, profesor la școala din localitate.^[2] A intrat în politică, în Partidul Comunist Român, și a devenit, în 1970, secretar al Consiliului Popular Cajvana.^[2] Mîrza a promovat pe linie de partid și în 1980 a fost mutat, ca economist, la Direcția Județeană de Agricultură, acolo unde a devenit ulterior director.^[2] După Revoluție, Mîrza a intrat în FSN și a devenit, în 1992, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.^[2] În 1996, Gavril Mîrza a devenit președinte al Consiliului Județean, iar din 2001 a preluat și conducerea filialei județene PSD

·       1950 - S-a născut Michael Vaughn, chitarist britanic (Paper Lace).
* 1951: Kazuo Saito (n. 27 iulie 1951) este un fost fotbalist japonez.
* 1953: Gheorghe Vidican (n. 27 iulie 1953, satul Petid, comuna Cociuba-Mare, județul Bihor) este un poet român contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara

A urmat Liceul Emanoil Gojdu din Oradea în perioada 1968-1972, apoi a urmat Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică a Universității din Oradea și masterul în Managementul și Ingineria Afacerilor.^[2]

Este referent cultural la Asociația Nevăzătorilor Bihor-Sălaj și din 2007 este redactor șef adjunct al revistei de cultură „Caietele Oradiei”.

A debutat în anul 1968 în culegerea de versuri a elevilor bihoreni „Mlădițe bihorene”, apărută sub îndrumarea poetului Alexandru Andrițoiu, debut consacrat prin apariția în Revista Familia în anul 1972. A publicat poezie și interviuri în majoritatea revistelor de cultură din țară.

Opera:

• Singurătatea candelabrului (ed. Cogito, Oradea, 1994).
• Utopia nisipului (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Sărbători vulnerabile (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Rigorile cercului (editura Axa, Botoșani, 2004).
• Tratatul de liniște (editura "Brumar”, Timișoara, 2006).
• Mansarda cu vitralii (editura “Brumar”, Timișoara, 2008).
• Genunchii Tamisei (editura “Brumar”, Timișoara, 2010).
• Ediție în Braille a volumului Tratatul de liniște (Bucuresti, 2010, Asociația Nevăzătorilor din România).
• Fluturi în tranșee (editura „Brumar”,Timișoara, 2011).^[3]
• Aspru sângele meu (editura „Brumar”, Timișoara, 2012).
• Forma obeză a foșnetului (editura "TIPOMOLDOVA”, Iași, 2013).
• Maltratatul de liniște (editura “Brumar”, Timișoara, 2013).
• Dimineața din pumni (editura “Aureo”, Oradea, 2014).
• Ochi hăituiți de trădare (Editura Cartea Românească, București, 2015).
• 3D (CFR Edizioni, Italia, 2015) antologie de autor romano-italiană.
• Incendiul din oglindă (editura "Aureo", Oradea, 2015).
• Urma lui Ulysses (editura "Junimea", Iași, 2016).^[4]
• Pivnita din horn (editura "Charmides", Bistrita, 2017)
• Fisura privirii (editura "Scoala Ardeleana", Cluj Napoca, 2017)

Gheorghe Vidican

·       1953 - S-a născut Suzi Carr, vocalistă britanică (Will To Power).
* 1954. Philippe Alliot, (născut 27 iulie 1954), a fost un pilot francez de Formula 1.

·       1957 - S-a născut Mark Stanway, clăpar britanic (Magnum).
* 1964: Rex Robert Brown este un muzician și autor american, este cel mai bine cunoscut ca fiind basistul vechi al formației Pantera (1982 - 2003). Este un fost membru al trupei Down (2001 - 2011) și este în prezent basistul trupei Kill Devil Hill. El a lansat albumul său de debut solo Smoke on This pe 28 iulie 2017. Pentru prima dată în cariera lui Brown, albumul îl prezintă nu numai ca basist, ci și ca vocalist și chitarist.

Brown a scris o carte numită: "Official Truth 101 Proof", care a fost lansată în aprilie 2013. Cartea documentează formarea, cariera și desființarea trupei Pantera.

Rex Robert Brown s-a născut în data de 27 iulie 1964 în Graham, Texas, Statele Unite. Tatăl său a fost de 40 de ani când s-a născut Brown și a murit în 1971. El a fost crescut de mama și sora sa. Brown a fost pentru prima dată introdus în lumea muzicii prin bunica sa, care la învățat să cânte la pian când era copil, și l-a introdus în muzica ragtime și Scott Joplin. Brown a fost membru al trupei "Boy Scouts of America" ​​și a obținut rangul de "Eagle Scout". Brown a devenit fan al formației ZZ Top și Def Leppard ca tânăr și a început să cânte la bass de când avea 12 ani. El rămâne un fan al lui Black Sabbath, Led Zeppelin și punk hardcore.

Rex Brown

* 1965: José Luis Félix Chilavert González (n. 27 iulie 1965, în Luque, Paraguay) este un fost un jucător de fotbal de origine paraguayană, ce a activat pe postul de portar.
* 1969: Dacian Julien Cioloș (n. 27 iulie 1969, Zalău, România) este un politician român, de profesie inginer horticultor, care a deținut funcția de prim-ministru al României din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017. Anterior, el a ocupat funcția de comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Comisiei Europene între 2010 și 2014. În ianuarie 2019 a fost ales președinte al Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS).

Dacian Cioloș s-a născut pe 27 iulie 1969 în Zalău. O parte a copilăriei a petrecut-o la Pericei, comuna din care este originară mama sa.^[1]După absolvirea în 1987 a studiilor medii la Liceul Agricol din Șimleu Silvaniei, a urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca(1989–1994), obținând diploma de inginer horticultor.^[2] A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producție și dezvoltare rurală” la École nationale supérieure agronomique din Rennes (1995–1996), beneficiind de o bursă guvernamentală franceză și un master științific în „Economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale” la École nationale supérieure agronomique și Université Montpellier-I (1996–1997).^[3] Din 2000 este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale la Institutul Național de Cercetări Agronomice din cadrul École nationale supérieure agronomique din Montpellier.^[3]

În perioada studenției a fost reprezentant al studenților în senatul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și în consiliul de administrație al Facultății de Horticultură din Cluj-Napoca (1990–1995), coordonator al programului de stagii pentru studenții USAMV Cluj-Napoca în ferme agricole din Franța (1992–1995) și inițiator și membru fondator al asociației profesionale AGROECOLOGIA (1995).^[4] În anul 2000 a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize și propuneri privind politica agricolă comună a Uniunii Europene.^[5]

A urmat stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică sub egida Federației Regionale a Agricultorilor Ecologici din Bretania (1991–1996), studiind administrarea fermelor agricole familiale, principiile agriculturii durabile și organizarea interprofesională a agriculturii ecologice în Franța.^[4] A activat la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă din Paris-Montreuil (august–septembrie 1995), ocupându-se de pregătirea unui proiect de cooperare descentralizată Savoia–Argeș pentru dezvoltare rurală.^[4] A activat în calitate de inginer stagiar la Camera Județeană de Agricultură Aveyron(februarie–septembrie 1997), ocupându-se cu elaborarea lucrării de diplomă DAA „Analiza și evaluarea experienței de dezvoltare agricolă și rurală în Nord-Aveyron”

După absolvirea masteratului, Dacian Cioloș a lucrat ca agroeconomist stagiar la Comisia Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare Rurală a Direcției Generale de Agricultură (martie–iulie 1997, aprilie 1999), ocupându-se cu pregătirea programului SAPARD.^[4] În perioada martie 1998–octombrie 1999 a fost directorul Programului de dezvoltare rurală locală în Argeș, în cadrul cooperării descentralizare dintre Consiliul General Savoia și Consiliul Județean Argeș.^[4]Între noiembrie 1999 și decembrie 2001 a fost coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă în cooperare cu Asociația Națională de Dezvoltare Agricolă.^[4]

Între anii 2002 și 2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, SAPARD

Dacian Cioloș a intrat pe scena politică în ianuarie 2005 când a devenit consilier al ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European.^[4] Deși nu făcea parte din niciun partid politic, în perioada mai–octombrie 2007 a fost subsecretar de stat pentru Afaceri Europene

În 2000, Dacian Cioloș s-a căsătorit cu Valérie Villemin, o expertă în agricultură pe care a cunoscut-o în timpul studiilor în Franța.^[47] Cununia a avut loc în Pericei.^[1] Cuplul nu are copii. Cioloș are un frate mai mic, Sorin.^[1] Tatăl său a insistat asupra primului prenume, Dacian, în timp ce al doilea prenume, de origine franceză, vine de la Julien Sorel, protagonistul romanului Roșu și negru, o carte pe care mama sa a citit-o în timpul sarcinii.^[48] Cioloș este creștin-ortodox

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș la Congresul PPE din octombrie 2012

* 1970: Nikolaj Coster-Waldau (n. 27 iulie 1970, Rudkøbing) este un actor danez, producător de film și scenarist. A absolvit Statens Teaterskoledin Copenhaga în 1993. În SUA, a jucat rolul detectivului John Amsterdam în scurtul serial Fox New Amsterdam, de asemenea rolul lui Frank Pike din serialul Fox din 2009 Virtuality. Din aprilie 2011, a devenit cunoscut la nivel internațional pentru interpretarea rolului lui Jaime Lannister din serialul HBO Urzeala tronurilor.

Nikolaj Coster-Waldau

Coster-Waldau în 2014 la San Diego Comic-Con International

·       1975: Dan Coman, poet român

* 1976: Șerban Axinte (n. 27 iulie 1976, Iași) este un autor român.

Șerban Axinte s-a născut la 27 iulie 1976, la Iași. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2002) și un master în Literatură comparată si Antropologie culturală (2004).

Actualmente, este cercetător știintific la Institutul de Filologie Româna „A. Philippide” din Iași, redactor al publicației cu profil academic „Philologica Jassyensia” și colaborator la mai multe reviste culturale, printre care „Cuvântul”, „Observator cultural” și „Tribuna”.

A fost secretar general de redacție al revistei culturale „Timpul” (2004-2007).

Semnează articole în Dicționarul general al literaturii române, vol. I-VI (coord. Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, 2004-2007)

Volume:

• Starea balanței, poezie, Editura Eurocart, 1996
• Pragurile Apeiron, poezie, Editura OuTopos, 1999
• Lumea ți-a iesit așa cum ai vrut, poezie, Editura Vinea, 2006
• Gabriela Adameșteanu, Editura Tracus Arte, 2015

* 1976: Flavius Moldovan (n. 27 iulie 1976) este un fost jucător de fotbal român.

* 1977: Andrei Filimon (n. 27 iulie 1977, Constanța) este un jucător român de tenis de masă. Andrei Filimon este multiplu campion al României și dublu campion european la seniori în proba de dublu mixt. Cel mai înalt loc ocupat de Andrei Filimon în ierarhia mondială este locul 53, în 2008, an în care l-a învins pe campionul mondial en-titre, chinezul Wang Liqin.

Tatăl lui este reputatul antrenor de tenis de masă, Viorel Filimon^[1].

În prezent, Andrei Filimon este antrenorul echipei masculine de tenis de masă a României.

* 1977: Jonathan Rhys Meyers (n. 27 iulie 1977 cu numele de Jonathan Michael Francis O'Keeffe) este un actor și model irlandez. În anul 2004 a jucat în filmul Vanity Fair, o ecranizare a romanului Bâlciul deșertăciunilor scris de William Makepeace Thackeray. Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele Velvet Goldmine, Bend It Like Beckham, Match Point și rolurile din seriale de televiziune: Elvis, cu care a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie și rolul Henric al VIII-lea din drama istorică Dinastia Tudorilor

Jonathan Rhys Meyers

Rhys Meyers la Londra la premiera filmului Misiune: Imposibilă III, 25 aprilie 2006

·       1978 - S-a născut scriitorul Sorin Stoica („Povestir cu înjurături”, Dincolo de frontiere”, „Cartea cu euri”) (m.06.01.2006).

* 1979: Sidney Rodrigue Noukpo Govou (Pronunție în franceză: /sidnɛ ɡɔvu/; n. 27 iulie 1979) este un fotbalist internațional francez de origini Benineze, care în prezent evoluează la clubul Monts d'Or Azergues Foot în Campionatul Franței amatori. Govou este un mijlocaș, extremă, însă ocazional joacă și ca atacant.

* 1979: Shannon Moore (n. 27 iulie 1979) este un wrestler american semnat de promoția WWE. În prezent este în rosterul Smack Down.

* 1980: Nicholas Theodore„Nick” Nemeth^[1](născut 27 iulie,1980 ), este un wrestler american profesionist care în prezent luptă sub numele de Dolph Ziggler^[2] în brand-ul Raw care aparține companiei WWE.El a deținut centura intercontinentală o vreme în Smackdown,apoi a debutat în Raw și a câștigat centura statelor unite.În 2012 la Money in the Bank,el câștigă valiza Money in the Bank pentru Titlul Mondial când dorește.

* 1981: Iordan Vălkov Todorov (bulgară Йордан Вълков Тодоров) (n. 27 iulie 1981) este un fotbalist bulgar care în prezent este legitimat la Wacker Neutraubling

* 1982: Ali Gerba (n. 27 iulie 1982) este un fotbalist canadian care evoluează la clubul Montreal Impact. Joacă pe postul de atacant.

* 1983: Andrei Tiberiu Maria (n. 27 iulie 1983, Pitești, România^[1]), cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei Simplu. Artistul a început și o carieră solo, iar în 2008 și-a lansat primul album: „În lipsa mea”.

Andrei s-a născut pe data de 27 iulie 1983 în Pitești, județul Argeș. Într-un interviu, acesta declara că în copilărie a fost un băiețel agitat, care nu putea sta locului o clipă. Totul a decurs „normal” până la vârsta de 10 ani, când plăcerea lui Andrei de a asculta muzică s-a transformat în plăcerea de a cânta.

CRBL avea să-i propună lui Andrei, în anul 2001, să facă parte din trupa Simplu, după ce inițial încercase să obțină un loc în formația Akcent. Smiley a dat proba la casa de discuri Roton, deși propunerea a venit din partea unui membru al trupei. Ca membru al formației, Andrei a fost nevoit să învețe să danseze, deoarece cântecele lor erau mereu însoțite de coregrafie. Datorită atitudinii sale joviale, Andrei a primit de la colegii de trupa porecla de „Smiley”, poreclă pe care o folosește în prezent ca nume de scenă.

De-a lungul timpului, Smiley a ajuns în atenția publicului, atât ca solist al trupei Simplu, dar și ca artist solo. Albumul său de debut („În lipsa mea”) a fost premiat cu un disc de aur și a primit distincția ''Best album'' la Romanian Music Awards, potrivit portalului de știri Ager Pres.

Alături de Simplu, Smiley a lansat cinci albume, toate premiate cu discuri de aur:^{[necesită citare]}Oare știi (2002), Zece (2004), RMX Simplu (2006), Simplu Best Of (2006), Oficial îmi merge bine (2006).

În 2008, Smiley și Simplu au câștigat premiul „Best show” pentru „Istoria Dansului”. Tot în același an, Smiley și-a lansat primul său album solo, În lipsa mea.

Primul single de pe album, „În lipsa mea”, a fost declarat „Best song” și i-a adus acestuia premiul de „Best solo artist”. În 2010 a lansat cel de-al doilea album din carieră, Plec pe Marte, pentru care a primit distincția „Best Pop Dance Album”.

În 2011, Smiley a lansat „Dream Girl”, cântecul care pentru 6 săptămâni consecutive

a ocupat primul loc în clasamentele muzicale. Tot în 2011, la Romanian Music Awards, Smiley a fost desemnat „Best Male” și „Best Pop” artist.

În 2012, artistul a lansat discul single, „Dead Man Walking”, care l-a transformat pe acesta în cel mai difuzat cântăreț la radio și televiziune, conform datelor furnizate de site-ul Mediaforest.ro. De asemenea, a lansat și „Cai verzi pe pereți”, împreună cu Alex Velea și Don Baxter.

Videoclipul piesei „Dead man walking” a fost o premieră mondială, Smiley devenind primul artist care folosește într-un clip elemente de realitate augmentată.^[2][3][4] Evenimentul de lansare a fost special și a avut loc în luna mai 2012 într-o sală de cinema, în prezența a peste 300 de persoane.^[5]

În iunie 2012, Smiley a câștigat premiile pentru „Best Producer” și „Best Website”, la gala Romanian Music Awards de la Craiova.

În 2013, Smiley a câștigat premiul ”MTV Europe Music Award for Best Romanian Act”

Smiley în 2012

Succesul ca artist pop i-a permis colaborarea cu numeroși artiști români, iar în 2009 și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production. Ea corespunde mult cu numele de scena a artistului.

În 2016, proiectele susținute de Smiley sunt: Cabron, Sore, Radio Killer, Don Baxter, Feli, SHOT, Silviu Pașca, Paul Damixie și Jazzy Jo.

De asemenea, Smiley a mai produs șlagăre și pentru alți artiști români: Morandi, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, CRBL, Anda Adam, Andreea Bănică, Mandinga, Loredana Groza, Andra, Corina, Cream, Emanuel. De asemenea, artistul a produs muzică pentru cântăreața de origine italiană In-Grid și pentru rapperul american Sway.

Filmografie:

Actor

• 2006: Meseriașii, în propriul său rol (1 episod, serial)
• 2007 – 2008: One Step Ahead, este Sebastian 'Seba' Novinski (26 episoade, serial)
• 2008: Un film simplu, este Smiley.
• 2011: Nașa, în rolul călugărului.
• 2014: Selfie, în rolul lui Pepenar 1.

Televiziune

• Românii au talent (co-prezentator)
• Vocea României (jurat în opt sezoane consecutive)
• Dansez Pentru Tine (concurent în sezonul 2 și 5)
• Fii o vedetă Disney Channel (jurat în 2010)

Smiley

Smiley în 2016 la concertul de 1 iunie la Arenele Romane

* 1983: Lorik Agim Cana (n. 27 iulie 1983, Pristina, Iugoslavia) este un fotbalistalbanez. Este de asemenea și căpitanul echipei naționale de fotbal a Albaniei.

* 1983: Susana Alimivna Jamaladinova (în ucraineană: Сусана Джамаладінова; în tătară: Susana Camaladinova; n. 27 august 1983), cunoscută sub numele său de scenă Jamala (în ucraineană: Джамала), este o cântăreață ucraineană de origine tătară și armeană.

Deși educația sa muzicală este de profil clasic, Jamala a ales să nu urmeze o carieră ca solistă de operă, preferând să experimenteze cu muzica jazz, soul sau funk. Pe parcursul carierei sale artistice, începută în 2001, Jamala a lansat patru albume de studio, care conțin piese înregistrate în engleză, ucraineană, rusă sau tătară. Ea a obținut notorietate în Ucraina după câștigarea concursului internațional dedicat tinerelor talente New Wave (2009).

În 2016 a fost selectată să reprezinte Ucraina la Concursul Muzical Eurovision, unde cântecul interpretat de ea, „1944”, care evocă deportarea tătarilor din Crimeea, a obținut marele trofeu, cu 534 de puncte.

Jamala în concert (2013)

Jamala interpretând piesa 1944 în semifinalele Eurovision 2016.

Jamala cu trofeul Eurovision 2016

* 1983: Goran Pandev (macedoneană Горан Пандев, născut 27 iulie 1983 în Strumica, Macedonia) este un jucător macedonean de fotbal, care evoluează pentru clubul italian Genoa CFC

* 1983: Christophe Roux (n. 27 iulie 1983, satul Verbier, Elveția) este un schior elvețian, care a concurat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver (2010) din partea Republicii Moldova. El este cetățean moldovean naturalizat.

* 1983: Jaka Štromajer (n. 27 iulie 1983, Domžale, Iugoslavia) este un fotbalistsloven care este în prezent liber de contract. De-a lungul carierei a evoluat la NK Domžale, FC Koper, NK Celje, NK Drava Ptuj, Pandurii dar și la Oțelul Galați.

* 1987: Marek Hamšík (născut 27 iulie 1987) este un jucător slovac de fotbal care joacă pentru clubul italian Napoli și pentru echipa națională a Slovaciei.

* 1987: Risa Yoshiki (n. 27 iulie 1987, Funabashi, Japonia) este un model glamour și o celebritate japoneză. Ea a început să cânte enka pentru doi ani, ea a devenit un model glamour cu DVD-ului "Koi" in anul 2004.

·       1990: Indiana Rose Evans (n. 27 iulie 1990) este o actriță și o cântǎreațǎ australiană , cel mai bine cunoscută pentru personajele Matilda Hunter în serialul „Home and Away” și Isabella "Bella" Hartley din spectacolul pentru copii „H2O - Adaugă apă”.
Indiana Evans a avut un interes în performanță de la vârsta de cinci ani , atunci când ea a făcut-o pentru familie și prieteni . La vârsta de șapte ani, părinții ei au înrolat-o la lecții de dans, care au început cu baletul și apoi au evoluat la jazz și la robinet. La vârsta de 10 ani, ea a avut un interes în instrumente muzicale și a început lecțiile de percuție, înainte de aderarea la o agenție. Pe parcursul primul ei an la agenție, ea s-a apucat de modeling și a participat la piese turnate pentru reclame TV . În 2001, ea a primit primul ei rol de funcționare într-un Asguard comercial. Înainte de a lucra pe Home and Away, Indiana Evans a început liceul la Școala de Arte Teatrale Newtown , dar a renunțat după două săptămâni ca să se concentreze pe cariera sa. Apoi , ea a luat un curs de corespondență până când a împlinit 15 ani.

Indiana Evans

* 1990: Gerek Meinhardt (n. 27 iulie 1990, San Francisco) este un scrimerolimpic american specializat pe floretă, laureat cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2015 și vicecampion pe echipe în 2013.

* 1994: Patricia Maria Țig (n. 27 iulie 1994,^[1] Caransebeș, România) este o jucătoare profesionistă de tenis din România.

Decese

·       1101: A murit  regele Germaniei si Italiei, Conrad I; (n.  12 februarie 1074). Konrad I (n. 12 februarie 1074 – d. 27 iulie 1101) regele Germaniei si Italiei. A fost rege al Germaniei intre anii 1087 și 1098 și rege al Italiei de la 1093 la 1098.
* 1233: Ferdinand de Portugalia (n. Coimbra, 24 martie 1188 – d. Noyon, 27 iulie 1233) a fost conte-consort de Flandra.

Ferdinand a fost un infante portughez, al patrulea fiu al regelui Sancho I al Portugalieicu Dulce de Aragon.

Jump to navigationJump to search

Ferdinand de FlandraFerdinand de Portugalia (n. Coimbra, 24 martie 1188 – d. Noyon, 27 iulie 1233) a fost conte-consort de Flandra.Ferdinand a fost un infante portughez, al patrulea fiu al regelui Sancho I al Portugalieicu Dulce de Aragon.

El a devenit conte de Flandra prin căsătoria cu contesa Ioana de Flandra, fiica mai mare a contelui Balduin al IX-lea, căsătorie ce a avut loc în ianuarie 1212 la Paris.

Aflați în drum spre Flandra, tinerii căsătoriți au fost capturați de către vărul Ioanei, Ludovic (viitorul rege Ludovic al VIII-lea al Franței, fiul mai mare al regelui Filip August al Franței cu mătușa Ioanei, Isabelle de Hainaut. Scopul lui Ludovic era acela de a obține zestrea mamei sale, constând într-o parte consistentă a teritoriului flamand, inclusiv Artois, pe care tatăl Ioanei îl recuperase prin forța armelor după moartea Isabellei.

Eliberați după această concesiune făcută lui Ludovic, Ioana și Ferdinand s-au raliat la puțină vreme vechilor aliați ai Flandrei, regele Ioan al Angliei și împăratul Otto al IV-lea de Braunschweig, formând o puternică alianță împotriva Franței. Ei au fost înfrânți decisiv în bătălia de la Bouvines din iulie 1214, în cadrul căreia Ferdinand a fost luat prizonier.

Ferdinand va rămâne în mâinile francezilor vreme de 12 ani, timp în care Ioana a guvernat Flandra singură. A fost eliberat abia de către regenta Franței, Blanche a Castiliei, după urcarea pe tron a fiului acesteia, Ludovic al IX-lea.^[1]

Ferdinand a încetat din viață la Noyon în 27 iulie 1233.

·       1675: Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne, mareșal al Franței (n. 1611)

·       1759: Pierre Louis Maupertuis, matematician francez (n. 1698)

·       1841: A încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus; ( “Demonul”, “Un om ciudat”) (n. 15.10.1814). Mihail Iurievici Lermontov (n. 15 octombrie [S.V. 3 octombrie] – 1814 d. 27 iulie [S.V. 15 iulie] 1841) scriitor romantic rus. În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

·       1844 - A murit savantul britanic John Dalton. Principalele lui preocupări ştiinţifice au fost în domeniul meteorologiei, al analizei aerului şi al comportării amestecurilor de gaze, acestea din urmă ducîndu-l la enunţarea teoriei atomice (n.06.09.1766).
* 1900: Barbu Bellu (n. mai 1825 - d. 27 iulie 1900) a fost un om politic romândin secolul al XIX-lea, de origine aromână.^[1] Printre altele, a îndeplinit și funcțiile de ministru al culturii (religiei și instruirii publice) și al justiției în guvernul Barbu Catargiu, între 22 ianuarie-24 iunie 1862, respectiv ministru al justiției în guvernul Nicolae Kretzulescu 1.

Ulterior, în 1866 a fost înălțat de împăratul austriac la rangul de baron.

Cimitirul Bellu, unde a și fost înmormântat, cel mai cunoscut cimitir din România, a fost înființat pe un teren donat de către Barbu Bellu administrației locale.

Barbu Bellu a fost fiul logofătului Alexandru Bellu (1799—1853), și al Irinei (n. Văcărescu), fiica marelui ban Barbu Văcărescu (d. 1832) și strănepoata lui Ienăchiță Văcărescu (1730–1796).

Și-a făcut studiile în jurul anului 1843 în Grecia, în Atena, iar din 1850 a devenit judecător la tribunalul județului Ilfov, din 1852 conducând instituția respectivă. În 1856 devine procuror la Curtea de Argeș.

La 7 februarie 1862, Barbu Bellu este numit ministru al culturii, funcție din care demisionează la 24 iunie 1862, după ce primul ministru Barbu Catargiu, vărul său, este asasinat. Apoi, pentru timp de aproape două luni (14 iunie - 8 august 1863), ocupă funcția de ministru al Justiției în Guvernul Nicolae Crețulescu (1).

A fost membru al Parlamentului, din partea județului Muscel, în 1859, 1861 și 1864. În 1866, împăratul austriac Francisc Iosif i-a acordat titlul de baron. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Barbu Bellu s-a retras din viața publică.

Barbu Bellu mai avea trei frați: Gheorghe (1826-1875), mezinul familiei, Constantin, și Ștefan (1824-1902)

·       1917: Emil Theodor Kocher, chirurg elvețian, laureat al Premiului Nobel (n. 1841). Emil Theodor Kocher (n. 25 august 1841 – d. 27 iulie 1917) a fost chirurg elvețian, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul chirurgiei glandei tiroide, pentru care i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1909. S-a ocupat de multiple domenii: tratamentul plăgilor împușcate, chirurgia organelor interne (cum ar fi stomac, intestine), fracturile, luxațiile (încă de la începutul carierei devine celebru prin noua sa metodă de a repoziționa umerii dizlocați), osteomielita, creierul (în special epilepsia), organele sexuale masculine, homeostazia, tratamentul antiseptic (în tratamentul rănilor, promovează noile metode aseptice pe care le dezvoltă). Însa domeniul care i-a asigurat locul în istoria medicinei prin Premiul Nobel a fost studiul glandei tiroide, în a cărei fiziologie și patologie a adus mai multe contribuții și a formulat mai multe ipoteze și teorii, multe din ele stârnind controverse. Dar scăderea ratei mortalității celor suferinzi de gușă, în urma tratamentului său, i-a adus recunoașterea și faima. Realizările întregii sale vieți au avut la bază o combinație între acuitate mentală, intuiție, etică și atitudine creștină față de viață.
* 1921: George Băsăneanțu (n. 6 august 1872, Bărăteaz, Timiș - d. 27 iulie1921, Bărăteaz, Timiș) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918
Ca deputat în Adunarea Națională din 1 decembrie 1918, George Băsăneanțu a fost delegat al Cercului Cocota (jud. Timiș). A fost Primar al comunei timp de șase ani, fiind mai apoi delegat la 12 iulie 1921, în comuna Bărăteaz, Timiș.

·       1924 - A încetat din viaţă compozitorul italian Ferruccio Busoni ("Arlecchino", "Fantezie indiană") (n. 1 aprilie 1866)

·       1932: Gisela Louise Marie, Prințesă Imperială și Arhiducesă de Austria(12 iulie 1856 – 27 iulie 1932) a fost a doua fiică și copilul cel mare în viață al împăratului Franz Joseph al Austriei și al împărătesei Elisabeta. Titlul ei german a fost Gisela Louise Marie, Erzherzogin von Österreich, Prinzessin von Bayern.

Arhiducesa Gisela de Austria, c. 1860

Deși botezată Gisella (cu dublu L), ea și-a scris numele cu un singur L. A fost numită după o strămoașă habsburgă din secolul al X-lea. Ca și sora ei mai mare și fratele ei mai mic, Gisela a fost crescută de bunica paternă, Prințesa Sofia de Bavaria. A avut o relație foarte strânsă cu fratele ei mai mic, Prințul Rudolf, al cărui suicid a afectat-o foarte puternic.

Tatăl ei a păstrat unele articole personale ale familiei, cum ar fi prima pereche de pantofi purtată de fiecare dintre copiii săi. Printre aceste amintiri a fost și un poem scris pentru el de tânăra Gisela de Crăciun - poemul a fost declarat a fi elementul cel mai prețuit din această colecție. Arhiducesa Gisela a fost, de asemenea, cunoscută pentru picturile sale din ultimii ani.

La 20 aprilie 1873 s-a căsătorit cu Prințul Leopold de Bavaria, fiul Prințului Regent Luitpold de Bavaria și al Arhiducesei Augusta de Austria. Cei doi tineri erau verișori de gradul al doilea.

În conformitate cu o scrisoare către mama sa scrisă în 1872, împăratul Franz Josef a vrut o căsătorie între fiica sa și prințul Leopold, deoarece existau atât de puțini prinți catolici disponibili la momentul respectiv și ei îl doreau pe singurul pe care îl puteau da Giselei (pe care o numea "fata noastră dragă") cu încredere. Un an mai târziu ea a născut primul ei copil, Elisabeta Marie, și a avut patru copii în total. A fost bine întâmpinată la München de familia soțului ei și a locuit la palatul Leopold din Schwabing; strada opusă palatului a fost numită Giselastraße în onoarea ei în 1873.

Gisela și Leopold au avut patru copii:

• Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria (1874–1957), care s-a căsătorit cu Otto Ludwig Philipp Graf von Seefried auf Buttenheim
• Prințesa Auguste Maria de Bavaria (1875–1964), care s-a căsătorit cu Joseph August, Arhiduce de Austria
• Prințul Georg de Bavaria (1880–1943), care s-a căsătorit cu Arhiducesa Isabella de Austria
• Prințul Konrad de Bavaria (1883–1969), care s-a căsătorit cu Prințesa Bona Margherita de Savoia-Genova

Gisela a fost profund implicată într-o varietate de probleme sociale și politice și a fondat organizații de caritate pentru a sprijini oamenii săraci, orbi și surzi, organizații în care ea a avut un rol activ.

În timpul Primului Război Mondial a făcut un spital militar în palatul ei în timp ce soțul ei a fost un mareșal pe frontul de est. Când a izbucnit Revoluția în 1918, toată familia ei a fugit din oraș, dar Gisela a rămas și a luat parte la alegerile din 1919 pentru Adunarea Națională de la Weimar, unde femeilor de peste 20 de ani li s-a permis să voteze pentru prima dată.

Gisela și soțul ei au sărbătorit nunta de aur în 1923. Soțul ei a murit în 1930 și Gisela i-a supraviețuit numai doi ani; a murit la vârsta de 76 de ani, la München, la 27 iulie 1932 și a fost înmormântată lângă Prințul Leopold.

Arhiducesa Gisela a Austriei

Prințesă Gisela de Bavaria

·       1946: Gertrude Stein, scriitoare americană (n. 1874)

·       1962: A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu,  personalitate complexă, de profesie biolog şi medic. S-a făcut cunoscut mai ales ca pictor (“Pană de păun”, “Femei la seceriş”); (n.19 mai 1910). Ion Țuculescu (n. 19 mai 1910, Craiova – d. 27 iulie 1962, București), personalitate complexă, biolog și medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor. Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepția anilor de război, când fiind medic militar uimește prin devotament și abnegație, biologia devine celălalt pol al existenței sale în calitate de cercetător științific la Academia Română, zilele și nopțile împărțindu-le între paletă și microscop. Pictura a învățat-o ca autodidact și distanța de la primele sale tablouri până la cele din epoca maturității a parcurs-o muncind cu înverșunare disperată. Deși a fost prezent în viața artistică fără întrerupere, opera lui a rămas aproape fără ecou, adevăratele sale dimensiuni vădindu-se abia în anii când nu mai expune, claustrat în locuința lui, unde materia lui plastică avea să se cristalizeze orbitor după îndelungate și misterioase mutații. În vara lui 1962 o boală neiertătoare îl doboară. Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction. Postum, pictura lui Țuculescu provoacă o revelație uluitoare, descoperindu-se un mare artist al cărui nume, în timpul vieții, n-a depășit surâsul îngăduitor al unei admirații palide. Tablourile sunt acum expuse în nenumărate expoziții organizate în țară și străinătate. Pictura lui Țuculescu frapează prin excepționala ei forță cromatică, culorile sale obligă însă să se vorbească mai curând despre magia decât despre violența lor. Astfel încât nu este hazardat să se spună că avem de a face cu un „expresionist întârziat de extracție impresionistă„, oricât de paradoxal ar părea această afirmație. În realitate opera lui Țuculescu este produsul unic al unui artist original de geniu, care tocmai prin aceasta se refuză oricărei încadrări artificiale.

·       1962: Richard Aldington, scriitor englez (n. 1892)

·       1966:  A încetat din viaţă folcloristul Ion Muşlea, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne, membru corespondent al Academiei Române din 1947. A condus Arhiva de Folclor din Cluj, începând din 1930; (n. 29 septembrie 1899).
Ion Mușlea a fost fiul învățătorului Candid Mușlea și al Ecaterinei Mușlea, născută Pitiș. Ion Mușlea a fost fratele preotului Candid Mușlea.

A fost licențiat al Facultății de litere a Universității din Cluj (1922). În perioada 1923-1925 se află la Paris la „École roumaine en France”; se specializează în folclor și frecventează „L’École des langues orientales vivantes”, unde ține o conferință despre „Cendrillon”^[1]. Activitatea sa la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses s-a materializat prin două studii importante: „Le cheval merveilleux dans l’épopée populaire” (1924) și „La mort-mariage: une particularité du folklore balcanique” (1925).

Întors la Cluj, lucrează la Biblioteca Universității, colaborând și la Muzeul Etnografic al Ardealului. În anii 1920 s-a format la Muzeul limbii române, în jurul lui Sextil Pușcariu, o adevărată „școală lingvistică” cunoscută și peste hotare. Mușlea colaborează la partea de folclor a chestionarelor. În cadrul Societății etnografice române, prezintă comunicarea „Șcheii de la Cergău și folclorul lor”.

În 1927 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Obiceiul junilor brașoveni”.

Opera:

• Obiceurile junilor brașoveni, studiu de folclor, Cluj, 1931;
• Cercetări folclorice în Țara Oașului, Cluj, 1932;
• Contribuțiuni la cunoașterea bibliotecilor românești ale orașelor din Transilvania (până la Unire), Cluj, 1935;
• Pâinea pruncilor (Bălgrad 1702). Din istoria unei cărți vechi românești, în Omagiu profesorului Ioan Lupaș, București, 1941;
• George Pitiș, folclorist și etnograf, București, 1968;
• Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hașdeu (în colaborare cu Ovidiu Bârlea), București, 1970;
• Viața și opera doctorului Vasile Popp (1789-1842). „Anuarul Institutului de istorie națională”, V, 1928, pp. 86-158
• Șcheii de la Cergău și folclorul lor. „Dacoromania”, 5 (1927-1928) Cluj, 1929, pp. 1-50. Cf. și „Ion Mușlea, Cercetări Etnologice Zonale”, Cluj-Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2004, p. 536
• Obiceiul Junilor brașoveni. Studiu de folclor. „Lucrările Institutului de geografie al Universității din Cluj”,Cluj, 4 (1930). p 74
• Biblioteca Universității din Cluj”. „Boabe de grâu”, I, nr. 5, 1930, pp. 1-18.
• Anuarul Arhivei de folclor (I). Cluj, Cartea Românească, 1932, p. 254
• Academia Română și folclorul. „Anuarul Arhivei de folclor” 1 (1932), pp. 1-7; cf. și ibid., p. 253 (rezumat francez)
• Bibliografia folclorului românesc pe anul 1930. „Anuarul Arhivei de folclor”, 1 (1932), pp. 241-249
• Anuarul Arhivei de folclor II. București, Imprimeria Națională, 1933, p. 250
• Variantele românești ale snoavei despre femeia necredincioasă (Der Schwank vom alten Hildebrand. „Anuarul Arhivei de folclor”, 2 (1933), pp. 195-216; cf. și ibid., p. 250 (rezumat francez)
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1931-1932. „Anuarul Arhivei de folclor”, 2 (1933), pp. 229-246
• Cercetări folclorice în Valea Gurghiului. Cf. „Ion Mușlea, Cercetări Etnologice Zonale”, Cluj-Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2004, p. 536
• Anuarul Arhivei de folclor (III). Imprimeria „Cartea Românească”, Buc., 1935, p. 215
• Ion Bianu și folclorul nostru. „Anuarul Arhivei de folclor”, 3 (1935), pp. 1-6; cf. și ibid., p. 213, rezumat francez
• Alte variante românești ale snoavei despre femeia necredincioasă. „Anuarul Arhivei de folclor”, 3 (1935), pp. 169-176; cf. și ibid., p. 214, rezumat francez
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1933-1934. „Anuarul Arhivei de folclor”, 3 (1935), pp. 189-209
• Contribuțiuni la cunoașterea bibliotecilor românești ale orașelor din Transilvania (până la Unire), Cluj, „Cartea Românească”, 1935, p. 38
• Un sas brașovean – folclorist român: I. C. Hintz-Hintzescu. Contribuțiuni bio-bibliografice, apărute în volumul omagial dedicat fraților Lapedatu, Buc., Imprimeria Națională, 1936, pp. 563-573
• Le folklore roumain. „Revue Internationale des Etudes Balkaniques”, tome 4, 1936, pp. 567-574
• Anuarul Arhivei de folclor (IV). Imprimeria „Cartea Românească”, 1937, p. 267
• Materiale pentru cunoașterea și răspândirea ”focului viu” la români. „Anuarul Arhivei de folclor” IV (1937), pp. 237-242. cf. și ibid., pp. 266-267, rezumat francez
• Bibliografia folclorului românesc pe anul 1935. „Anuarul Arhivei de folclor” IV, (1937), pp. 243-261.
• Anuarul Arhivei de folclor (V), București, Imprimeria Națională, 1939, 216 p.
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1936-1937. „Anuarul Arhivei de folclor” V, (1939), pp. 177-212.
• Ovid Densușianu folclorist, „Anuarul Arhivei de folclor”, 5 (1939), pp. 1-6; cf. și ibid., p. 215, rezumat francez.
• Din istoria tipografiei, editurii și librăriei românești în Ardeal (1830-1918), „Gând românesc”, 7 (1939), pp. 415-423
• Xilogravurile țăranilor români din Ardeal. „Artă și tehnică grafică” . Buletinul Imprimeriilor statului, caietul 8, 1939, iunie-septembrie, pp. 35-56
• Anuarul Arhivei de folclor (VI), București, Imprimeria Națională, 1942, 446 p
• Bibliografia folclorului românesc pe anul 1938. „Anuarul Arhivei de folclor”, 6 (1942), pp. 385-422
• Doctorul Vasile Popp (1789-1842). La centenarul morții sale, „Transilvania”, 73 (1942), pp. 431-441
• Patru veacuri de la tipărirea întâiei cărți românești, „Transilvania”, 75 (1944), pp. 486-487
• Manuscrisele românești din Biblioteca centrală de la Blaj, „Transilvania”, 75 (1944), pp. 877-879
• Biblioteca Universității clujene în anii 1919-1940. „Transilvania”, 76 (1945), pp. 32-49
• Anuarul Arhivei de folclor (VII). Publicat la Sibiu, Progresul, 1945, 200 p.
• Material românesc în cercetările de folclor comparat, „Anuarul Arhivei de folclor”, 7 (1945), pp. 125-127; cf. și ibid., p. 200, rezumat francez
• Practice magice și denumirea lor în circularele episcopești și protopopești de la începutul veacului trecut, „Anuarul Arhivei de folclor”, 7 (1945), pp. 128-129; cf. și ibid., p. 200, rezumat francez
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1939-1943. „Anuarul Arhivei de folclor”, 7 (1945), pp. 140-198
• Le Mouvement folklorique roumain de 1940 a 1946. „Schweizerische Archiv fuer Volkskunde”, XLIV (1947), pp. 159-163
• Între Ioan Barac și Anton Pann. Paternitatea „Povestei poamelor”, „Studii literare”, 4 (1948), pp. 211-218
• Ion Pop-Reteganul folclorist. „Studii și cercetări științifice, Seria III, Științe Sociale”, 3-4, 6 (1955), pp.45-68
• Problema jocurilor noastre copilărești (Ms. 30 p.)
• Samuil Micu-Clain și folclorul. Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la moartea lui. „Revista de folclor”, 1 (1956), pp. 249-257. Rezumate în rusă și engleză
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1944-1950. „Revista de folclor”, 1 (1956), pp. 345-383.
• Importanța materialului folcloric din răspunsurile la Chestionarul Hașdeu și problema valorificării lui. Comunicare prezentată în data de 13.III.1956 la Academia R.S.R., Secția VIII. Textul este inclus în partea introductivă a volumului Tipologia folclorului din răspunsurile la Chestionarul lui B. P. Hasdeu, care ocupă în această listă poz. 69.
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1944-1950. – Revistele despuiate. - „Revista de folclor”, 2 (1957), nr. 1-2, p. 259
• Tiberiu Alexandru, Instrumentele muzicale ale poporului român. Lucrare apărută sub îngrijirea Institutului de folclor, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956, 386 p. „Revista de folclor”, 2 (1957), nr. 4, pp. 152-167
• Bibliografia folclorului românesc pe anii 1951-1955. „Revista de folclor”, 2 (1957), nr. 1-2, p. 259
• O ființă demonică românească: Joimărița. Comunicare la Academia R. S. R., București, 3.X.1957
• Dr. Moses Gaster folclorist. Comunicare la Academia R. S. R., Filiala Cluj, 1.II.1957
• Calendarele lui Barițiu (1852-1865) cu documente inedite privitoare la editarea, tipărirea și difuzarea lor. „Studii și cercetări de bibliografie”, 2 (1957), pp. 255-261
• Profesorul Ion Breazu, 1901-1958. „Revista de folclor”, 3 (1958), nr. 4, pp. 150-151
• Introducere la Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc. Ms. 19 p. dactilografiate
• Cîntări și strigături românești de cari cîntă fetele și feciorii jucînd. Scrise de Nicolae Pauleti în Roșia, în anul 1838.Ediție critică, cu un studiu introductiv de Ion Mușlea, București, Editura Academiei R. P. R. , 1962, 316 p., 4 f. [o comunicare despre Pauleti, la Secția de istorie literară și folclor, în 25.III.1962].
• Tîrgurile de la Găina și Călineasa în însemnările călătorilor, savanților și literaților [Comunicare la Secția de ist. lit. și folclor-Cluj, 26.V.1963]
• Cîntecul istoric. „Istoria literaturii române”, I, București, Editura Academiei R.P.R., 1964, pp. 163-174
• [Jocul cu pomul]. „Istoria literaturii române” I, București, Editura Academiei R.P.R., 1964, pp. 75-76
• Le „Paradiesspiel” chez les Roumains. Du repertoire dramatique des mineurs de Transylvanie, rezumat în VII-eme Congres International des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, Moscou, 3-10 Aout 1964.*
• Timotei Cipariu și literatura populară [în vol.] Studii de istorie literară și folclor, Editura Academiei R.P.R., 1964, pp. 163-199.
• „Cîntare și verș la Constantin”. Sfîrșitul lui Brîncoveanu în repertoriul dramatic al minerilor români din nordul Transilvaniei, [în vol.] Studii de istorie literară și folclor, Editura Academiei R.P.R., 1964, pp. 21-61
• Contribuții la studiul Mioriței. Comunicare la Secția de etnografie și folclor, 4.V.1965 și la Sesiunea de etnografie și folclor, Buc., oct. 1965].
• Atanasie Marienescu folclorist. ;„Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Series Philologia”, Fasciculus 2, 1965, pp. 141-147.
• Noi contribuții la studiul „Obiceiului Junilor brașoveni”. „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1961-1964”, Cluj, 1966, Rez. rusă și germană.
• La centenarul nașterii lui Artur Gorovei. „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1961-1964”, Cluj, 1966, pp. 307-319. Rez. rusă și germană.
• G. Alexici, Texte din literatura populară română. Tom II. (inedit). Publicat cu un studiu introductiv, note și glosar de Ion Mușlea. Editura Academiei R.P.R., 1966, 236 p., 2 f.

Postume:

• Date noi privitoare la cunoașterea bibliotecilor românești ale orașelor din Transilvania. [în vol.] „probleme de bibliologie”, II, București, Comitetul de Stat pentru Cultură și artă, Consiliul așezămintelor Culturale, Biblioteca activistului cultural, 1967, pp. 119-139
• Cîteva însemnări despre „Antologia” liricii populare a lui Lucian Blaga. „Steaua”, 18, (1967), nr. 6, pp. 124-127
• Vasile Popp. Istoria literaturii române, vol. II, Buc.,1968, pp.117-119
• George Pitiș, folclorist și etnograf, București, Editura pentru literatură, 1968, 234 p.,9 pl., 1 hartă, 1 f.
• Lucian Blaga – bibliotecar (fapte, amintiri, mărturisiri) „Steaua”, (1969), nr. 5, pp. 5-10.
• Ion Mușlea, Ovidiu Bîrlea „Tipologia folclorului din răspunsurile la Chestionarul lui B. P. Hașdeu”. Prefața și studiile introductive (81 p.) de Ovidiu Bîrlea și Ion Mușlea, București, Ed. Minerva, 1970, p. 634.
• Ion Mușlea, Cercetări etnografice și de folclor. Ediție îngrijită, cu studiu introductiv, bibliografie, registrul corespondenței de specialitate, indice de Ion Taloș. I-II. București, Editura Minerva, 1971-1972, XLVIII + 336+528 p.
• Din activitatea mea de folclorist. Contribuții la cunoașterea mișcării folclorice românești între anii 1925-1965. Lucrarea a apărut în „Anuarul de folclor”, I, Cluj-Napoca, 1980, pp. 5-49, fiind inclusă și în volumul Ion Mușlea, Arhiva de folclor a Academiei Române, Cluj-Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2005, pp. 141-208.
• Ion Mușlea Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania. București, Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 1995, p. 236, 65 planșe color, 35 reproduceri alb-negru. Versiuni franceză, engleză, germană.
• Ion Mușlea, Bibliografia folclorului românesc – 1930-1955, Ediție și cuvânt înainte de Iordan Datcu. București, Editura Saeculum I. O., 2003, p. 288.
• Ion Mușlea, Cercetări Etnologice Zonale, Ediție critică, note și un glosar de Ion Cuceu și Maria Cuceu. Studiu introductiv de Ion Cuceu. Cluj, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2004, p. 536.
• Ion Mușlea, Arhiva de folclor a Academiei Române. Studii, memorii ale întemeierii, rapoarte de activitate, chestionare 1930-1948, Ediție critică, note, cronologie, comentarii și bibliografie de Ion Cuceu și Maria Cuceu. Prefață de Ion Cuceu. Cluj, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2005, p. 78-80. 

Colaborator:

• Volkskundliche Bibliographie fuer das Jahr 1928, herausgegeben von Paul Geiger, Berlin und Leipzig, 1933, ... fuer die Jahre 1929 und 1930, Berlin, 1935; ... fuer die Jahre 1931 und 1932, Berlin, 1937; ... fuer die Jahre 1933 und 1934, Berlin, 1939; ... fuer die Jahre 1935 und 1936, Berlin, 1941; ... fuer die Jahre 1937 und 1938, Berlin, 1957; ... fuer die Jahre 1939-1941, Basel, 1949 ; ... fuer die Jahre 1955-1956, Bonn, 1962 (sub titlul Internationale Volkskundliche Bibliographie, herausgegeben von Robert Wildhaber).
• Minerva, Enciclopedie română, Cluj, 1929
• Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, vol. I, (1800-1891), București, 1968; vol. II (1892-1904) București, 2002.

Ion Mușlea

·       1970: A murit Antonio de Oliveira Salazar, dictator de dreapta portughez; (n. 28.04.1889).

·       1973 - A încetat din viaţă operatorul de film documentar Paul Menu (n. 10 mai 1876)

·       1980 -: A murit Muhammed Reza Pahlavi, ultimul şah care a condus Iranul între 1941-1979 (n.26.10.1919) .
* 1981: William Wyler (n. 1 iulie 1902 - d. 27 iulie 1981) a fost un regizor prolific, câștigător a trei premii ale academiei de film americane.
Câteva filme:

• 1938 Jezebel
• 1938 Ferma din Arizona (The Big Country)
• 1959 Ben-Hur
• 1965 Colecționarul
• 1966 Cum să furi un milion

William Wyler

* 1982: Vladimir Smirnov (în rusă Владимир Викторович Смирнов) sau Volodîmîr Smîrnov (în ucraineană Володимир Вікторович Смирнов; n. 20 mai 1954, Rubijne – d. 27 iulie 1982, Roma) a fost un scrimersovietic, laureat cu aur la floretă individual, cu argint la floretă pe echipe și cu bronz la spadă pe echipe, tot la Moscova 1980. A fost și campion mondial la individual în 1981 și dublu campion mondial pe echipe în 1979 și în 1981. Accidentul fatal pe care l-a suferit la Campionatul Mondial din 1982 a impulsionat dezvoltarea standardelor de siguranță în scrimă.

·       1982: Liderul mercenar “Colonelul Mad Mike” Hoare a fost găsit vinovat de deturnarea unui avion cu care a încercat sa  patrunda  în Seychelles pentru a da o lovitura de stat. El şi alţi şase bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi de confiscarea  ilegala a  unui  avion, la  aeroportul din  Durban, in Africa de Sud. După un proces de patru luni şi jumătate, Curtea Supremă de Justiţie  a statului Sud African Natal, aceştia sunt condamnati la termene de detentie variind  intre 10 la 15 ani.

·       1983 - A murit poetul Teodor Balş (n.09.02.1924).

·       1984: James Neville Mason (n. 15 mai 1909 – d. 27 iulie 1984) a fost un actor britanic nominalizat de trei ori pentru Academy Award, care a atins statutul de star atât în filme britanice cât și americane.
James Mason s-a născut în Huddersfield, Yorkshire, ca fiu al lui John, un negustor bogat, și Mabel Mason. Mason nu a avut nici un fel de antrenament formal pentru meseria de actor, apărând în calitate de novice la începuturi. A studiat la Marlborough College și apoi arhitecturala cunoscutul Peterhouse, Cambridge, de unde a obținut prima sa diplomă. În aceeași perioadă de timp, a început să activeze ca actor cu diferite companii teatrale, iar ulterior s-a alăturat echipei actoricești a teatrului Old Vic din Londra, lucrând cu Tyrone Guthrie și Alexander Korda, care i-a și dat lui Mason un scurt rol filmic în 1933, dar l-a și concediat după doar câteva zile de filmare.

James Mason

Mason în rolul lui Brutus in filmul Iuliu Cezar James Mason Mason în rolul lui Brutus in filmul Iuliu Cezar

* 1987: Ion Ioniță (n. 14 iunie 1924, comuna Mătăsaru, județul Dâmbovița - d. 27 iulie 1987, București) a fost un general de armată, comunist român. El a îndeplinit funcția de ministru al forțelor armate (29 august 1966 - 16 iunie 1976) și apoi pe cea de viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 20 mai 1982).

Ion Ioniță s-a născut la data de 14 iunie 1924, în comuna Mătăsaru(județul Dâmbovița), într-o familie de țărani săraci. ^[1] A lucrat ca mecanic la Atelierele CFR - București Triaj. În septembrie 1944 a primit împuternicirea de a lua legătura cu tinerii muncitori de la Grivița, de la Transport-Călători și Tipografia Filaret, pentru organizarea tineretului muncitor și crearea unui sector de UTC cuprinzând unitățile CFR din București. A fost ales ca responsabil cu problemele tineretului în cadrul Sindicatului CFR București. La scurtă vreme, este ales ca membru al Comitetului Central al Uniunii Sindicatelor CFR pe țară (al cărui președinte era Chivu Stoica) și membru al Biroului de Conducere al acestui organism.

În Biroul de Conducere al Uniunii erau mulți muncitori CFR, multe figuri proeminente care organizaseră și luaseră parte la grevele muncitorilor ceferiști din anul 1933. Unii dintre ei făcuseră ani grei de închisoare, alții trăiseră în ilegalitate. Nu este nevoie de multe cuvinte pentru a spune prin ce treceam eu atunci. Mi se părea că aș fi coborât în mijlocul unor legende și-i aveam înaintea ochilor pe eroii de vis ai unor vremi eroice. Dar nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că între ei era un fel de luptă mută, ascunsă, că nu se înțelegeau, că își purtau ranchiună unii altora. (...) Când am conștientizat aceste grozăvii, am hotărât să nu ies din rânduri, să muncesc cinstit după cum îmi va dicta conștiința mea, să nu-mi îndoi niciodată șira spinării, dar să rămân în rânduri pentru că atunci când situația o va permite, să pot aduce mărturii din interior, să contribui, din interior, la lămuririle care se impuneau. [2]

— Ion Ioniță

La începutul anului 1945, la recomandarea Martei Cziko (viitoarea soție a lui Alexandru Drăghici, ministru de interne), Ion Ioniță devine membru al PCR și cu această ocazie și membru al Comitetului de Sector PCR al CFR și al Biroului acestuia, ca responsabil cu tineretul. A urmat cursurile Universității Serale de Partid (timp de 6 luni în 1945) și apoi Școala de Partid de la Constanța (martie - iunie 1947).

În octombrie 1948, este încadrat în armată cu gradul de locotenent, devenind instructor de tineret în Direcția Superioară Politică a Armatei (octombrie 1948 - mai 1950) și apoi șef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951). În această perioadă a avansat rapid în ierarhia militară, fiiind promovat pe rând la gradele de locotenent major (decembrie 1949), căpitan (august 1950) și maior (aprilie 1951).

Urmează apoi cursurile Școlii serale de Partid de pe lângă Direcțiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952), fiind avansat la gradele de locotenent colonel (aprilie 1952) și colonel (septembrie 1952). În paralel, îndeplinește funcția de locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 - septembrie 1952) și apoi pe cea de locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 - ianuarie 1953).

Nicolae Ceaușescu, Ioan Ioniță și Chivu Stoica la Adunarea activului de bază al Forțelor Armate ale României. (30-31 mai 1967).

Ion Ioniță își continuă pregătirea militară, absolvind un curs de comandanți și șefi de stat major de pe lângă Academia Militară (ianuarie - iunie 1953) și Academia Militară a Marelui Stat Major în U.R.S.S. (noiembrie 1956 - decembrie 1958). Ca urmare a pregătirii militare, este numit în funcțiile de membru în Consiliul Militar al Regiunii a 3-a Militare (mai - august 1953), șef al Direcției Cadre în M.F.A. (august 1953 - august 1954), locțiitor al șefului D.S.P.A. (august 1954 - iulie 1955) și membru în Consiliul Militar (iulie 1955 - februarie 1956).

Având delegate sarcini pe linie de partid, este avansat la numai 31 ani la gradul de general maior (august 1955). A fost ales ca membru supleant (decembrie 1955 - iulie 1965) și apoi membru al Comitetului Central al PCR (1965-1984). De asemenea, a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1961 - 1985.

Generalul Ioniță devine apoi comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie 1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959) și comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962). Pe rând este avansat la gradele de general locotenent (martie 1961), general colonel (octombrie 1964) și general de armată (mai 1971), cel mai înalt grad din Armata Română din acea perioadă.

După ce în perioada decembrie 1962 - august 1966 a îndeplinit funcția de adjunct al ministrului apărării naționale, generalul Ioniță devine ministru al forțelor armate (29 august 1966 - 16 iunie 1976) și apoi viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 20 mai 1982). În iunie 1982, generalul Ioniță a fost trecut în rezervă.

Generalul Ion Ioniță a fost decorat cu mai multe ordine și medalii cum ar fi: Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România" (mai 1961)

Mormântul său din Cimitirul militar Ghencea din București

Numele generalului Ioniță a fost vehiculat în anul 1984 cu prilejul unui complot prin care s-a încercat înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, când acesta se afla într-o vizită în R.F. Germania. După cum susține istoricul prof. univ. dr. Ioan Scurtu, generalii Ion Ioniță și Nicolae Militaru au elaborat planul unei lovituri de stat. Complotiștii sperau să beneficieze de sprijinul Garnizoanei Militare București pentru arestarea celor mai apropiați colaboratori ai președintelui (Emil Bobu, Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Ion Coman, Ilie Ceaușescu), urmând să se preia controlul asupra posturilor de radio și televiziune pentru a anunța schimbarea intervenită. Planul a eșuat, el fiind deconspirat de doi dintre generalii care urmau să participe la această acțiune. ^[4]

Cu prilejul celei de-a treia sesiuni anuale de comunicări științifice a Institutului Revoluției Române cu tema: „Armata Română în Revoluția din Decembrie 1989” desfășurată la Palatul Parlamentului în data de 21 decembrie 2006, fostul președinte al României, Ion Iliescu, a afirmat următoarele: "Eu, personal, am avut discuții, începând din 1984, cu diverse personalități, printre care generalul Ioniță, fostul ministru al armatei; și cu generalul Militaru, fost șef al Marelui Stat Major. (...) Am avut discuții, inclusiv ce s-ar putea face. Vedeam cum se degradează viața și climatul general în țară, suspiciunile și intensificarea supravegherii unor persoane. (...) La un moment dat, generalul Militaru a încercat niște contacte în armată. Fusese șeful Marelui Stat Major și a avut discuții cu niște generali din Marele Stat Major. A fost turnat de aceștia și a intrat într-o anchetă. Și generalul Ioniță a fost prevenit. De atunci, am și încetat legăturile cu generalul Militaru, pentru că mi-am dat seama că nu este un om prea prudent. În 1987, generalul Ioniță a cunoscut un cancer galopant și în trei luni a decedat. În iulie 1987." ^[5]

Generalul Ion Ioniță a încetat din viață la data de 27 iulie 1987, în municipiul București, fiind bolnav de cancer. Nu i s-au organizat funeralii naționale, deși Regulamentele militare prevedeau aceste ceremonii pentru militarii cu gradul de general de armată

Generalul Ion Ioniță

·       1999: A murit Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist. Impreună cu Ştefan Boldija a înfiinţat formaţia  de muzica pop-rock „Semnal M”, în anul 1977; (n. 1948).

·       1999: Aleksandr Danilovici Aleksandrov (în rusă Алекса́ндр Дани́лович Алекса́ндров n. 4 august 1912 - d. 27 iulie 1999) a fost un matematician, fizician și filozof rus.

A studiat la Leningrad obținând doctoratul în științe fizico-matematice. A fost profesor la Universitatea din Leningrad și rector al acestei instituții.

În 1942 i se decernează Premiul Stalin, iar în 1946 devine membru corespondent al Academiei, ca în 1952 să devină membru activ al acestei instituții. În 1951 devine membru al PCUS. A fost și președinte al Societății de Matematică din Moscova.

A adus contribuții majore în domeniul geometriei, formulând teorema fundamentală a geometriei intrinseci a varietăților metricebidimensionale, stabilind o legătură între metodele directe și metodele analitice de studiu a acestora.

A dat o definiție topologică unui triunghi oarecare.

Adept al marxism-leninismului, a introdus o abordare dialectică în filosofia matematicii.

În timpul liber, era un pasionat alpinist și practicant al drumețiilor montane.

·       2000 - A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române. (1990-1994) (n. 29 septembrie 1929). A lucrat la Radiodifuziunea Romană din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreagă sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii  şi a obţinut prin lege funcţionarea  SRR pe 4 canale naţionale şi reţeaua studiourilor regionale.

·       2003 - A încetat din viaţă Nicolae Puiu Pomoje, actor la Teatrul Mic din Bucureşti. ("Îngrijitorul", "Diavolul şi bunul Dumnezeu", "Bigamul", "Lolita")

·       2003 - A încetat din viaţă actorul american de comedie Bob Hope. (n. 29 mai 1903)

·       2005: A murit muzicologul şi compozitorul George Sbârcea (pseudonim Claude Romano).Tatăl său, Constantin Sbârcea, a fost ultimul medic personal al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Carol al IV- lea, iar bunica după tată a lui George Sbârcea a fost soră cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Elie Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). George Sbarcea a devenit celebru cu  cântecul Ionel, Ionelule, una dintre cele mai populare melodii de muzica usoara romaneasca din toate timpurile,  lansat în 1937 pe scena Teatrului Alhambra. Primele interprete ale melodiei Ionel, Ionelule au fost Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii. A cesta nu a fost singurul mare succes al compozitorului. Hiturile sale „Un tango de adio”, „Dar-ar naiba-n tine dragoste”, „Inimioară inimioară”, au depăşit la randul lor graniţele timpului. A călătorit in Tibet, unde a devenit ucenicul spiritual al lui Dalai Lama timp de doi ani (aici s-a iniţiat în yoga, chiromanţie şi astrologie). Stăpânea 7 limbi (română, maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză). A fost si un jurnalist incisiv şi incomod, dar de mare succes. Concomitent cu cronicile muzicale scrise între 1940-1944, publica articole cu caracter literar şi de natură politică, antisovietică, în ziare precum Rampa, Porunca vremii, Viaţa, Neamul românesc şi Curentul (care se întreceau să-l publice, fiind un nume care dădea bine pe pagina întâi la vremea respectivă). I-a cunoscut indeaproape pe Cioran, pe Eliade, pe Nae Ionescu. În 1940, Dictatul de la Viena l-a determinat să se mute cu familia la Bucureşti, unde George Sbârcea a fost încadrat la Ministerul Propagandei, Secţia Secretariat, având responsabilitatea de a ţine legătura telefonic cu redacţiile ziarelor. La scurt timp a fost cooptat în Direcţia Presei Străine, deoarece cunoştea mai multe limbi străine (aici fiind însărcinat să intre în legătură cu jurnaliştii străini acreditaţi în ţară). Maestrul Sbârcea a fost primit în cancelaria unde Mussolini îşi primea înalţii oaspeţi de stat. Discuţia s-a întins pe parcursul a două ore, deoarece Mussolini s-a interesat despre situaţia economică a românilor pe care vroia să îi sprijine. Interviul a apărut în ziarul Curentul condus de Pamfil Şeicaru şi a fost preluat de alte ziare din Europa. În acelaşi an, 1942, George Sbârcea reuşeşte formidabila performanţă de a-l intervieva pe Führer. Primirea a fost la Berschergarden, o reşedinţă a lui Hitler. Faima de gazetar a lui Sbârcea era atât de mare, încât nu a trebuit să aştepte decât o săptămână aprobarea de a-l întâlni pe Adolf Hitler. A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat. Pentru o vreme, după 23 august 1944, George Sbârcea a colaborat sporadic, sub pseudonim, la ziarul Drapelul. După 1944, viaţa lui George Sbârcea a luat o intorsătură dramatică. Noile autorităţi comuniste au pornit o adevărată vânătoare pentru prinderea celui care, în opinia lor, a fost un slujitor al hitlerismului. Timp de un an, s-a ascuns în comuna Petelea, judeţul Mureş. În 1947, este arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, pentru că a „trădat idealurile democratice“. Sentinţa a fost de 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă. Urmează un traseu halucinant al puşcăriilor comuniste: Jilava, Aiud, Gherla. A fost bătut cu bestialitate, în special peste mâna dreaptă, cea cu care a scris împotriva democraţiei şi a Uniunii Sovietice. A fost eliberat după opt ani de ocnă grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti. De-a lungul vieţii, George Sbârcea a scris şi tradus 83 de cărţi, a scris nenumărate articole pentru diverse ziare înainte şi după război, şi a elaborat o serie de studii printre care Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa. În 1968, după 24 de ani de interdictie, a primit acceptul autorităţilor de a participa la diverse festivaluri şi reuniuni cu caracter internaţional. În 1979, a reuşit să plece în vacanţă cu una dintre cele două fiice ale sale la Viena. Întors în ţară fără ea, a avut probleme în continuare cu Securitatea. După mai mulţi ani şi cea de-a doua fiică a reuşit să fugă în străinătate. În prezent, ambele fete, Cristina şi Tereza, sunt stabilite în Statele Unite. În ultimii ani de viaţă, pensia mică i-a fost  compensată printr-o slujba la publicatia România Mare, unde a fost angajat pentru recenzii muzicale şi cronici literare. Artistul a fost înmormântat la cimitirul Bellu (cimitirul dedicat personalităţilor autohtone de cultură). Post-mortem, Biblioteca Municipală George Sbârcea din Topliţa îi poartă numele.

George Sbârcea

* 2005: Ștefan Tcaciuc (n. 13 ianuarie 1936, satul Dănila, comuna Dărmănești, județul Suceava - d. 27 iulie 2005, București) a fost un deputat românde etnie ucraineană, membru în Uniunea Ucrainenilor din România. A fost ales ca deputat în Parlamentul României în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004 și 2004-2008. După decesul său, a fost înlocuit de deputatul Ștefan Buciuta. În cadrul activității sale parlamentare, Ștefan Tcaciuc a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie după cum urmează:

• în legislatura 1990-1992: URSS, Republica Bulgară, Republica Polonă, Canada, Mongolia;
• în legislatura 2000-2004: Ucraina, Australia;
• în legislatura 2004-2008: Ucraina, Republica Panama, Regatul Hașemit al Iordaniei.

Ștefan Tcaciuc a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și Ucraina. Între 2000-2004 a ocupat funcția de deputat, în ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de poliție politică.^[1] În 2001 Ștefan Tcaciuc a fost condamnat de Curtea Supremă de Justiție la pedepse cu termeni de închisoare, dar a fost grațiat. ^[2] Văduva lui Ștefan Tcaciuc a fost obligată prin justiție să restituie un împrumut de 80.000 de dolari, luat de Ștefan Tcaciu

·       2006 actorul Virgil Flonda, director artistic al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, a murit. ("Idiotul", "Othello" (regia Andriy Zholdak), "Pilafuri şi parfum de măgar", "Cumnata lui Pantagruel (Omagiu lui Rabelais)" şi "Aşteptându-l pe Godot" (regia Silviu Purcărete); filmul "Întâlnirea") (n. 1949)

·       2007 : A decedat  Victor Frunză, scriitor si jurnalist dizident roman; (n.08.06.1935, Dumitreşti, judeţul Râmnicu-Sărat).

·       2009: Merce Cunningham, dansator și coregraf american (n. 1919).
* 2010: Simion Ghimpu (n. 24 mai 1939, Colonița - d. 27 iulie 2010) a fost un scriitor și poet liric din Republica Moldova, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A compus texte pentru peste 100 de cântece, o parte dintre ele devenind șlagăre.

Simion Ghimpu s-a născut la 24 mai 1939 în satul Colonița, lângă Chișinău, în familia Irinei și al lui Tudor Ghimpu. Tot acolo a și copilărit, alături de cei 4 frați ai săi: Gheorghe, Visarion, Valentina și Mihai.^[1] În 1957 a absolvit Școala Pedagogică din Călărași.^[2] Ulterior, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de Istorie și Filologie (în 1964) și a făcut doctoratul la Academia de Arte din Moscova (în 1969).^[3]

Simion Ghimpu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.^[3] A fost poet liric și a compus texte pentru peste 100 de cântece, conlucrând cu compozitori ca Eugen Doga, Ion Aldea Teodorovici, Mihai Dolgan ș.a. Piesele sale au fost și mai sunt cântate de formațiile Noroc și Orizont, și de interpreții: Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Frații Bivol, Olga Ciolacu, Alexandru Lozanciuc, Radu Dolgan, Ana Barbu, Larisa Arsenie, Nicolae Cibotaru ș.a. Mai multe cântece după textele lui Simion Ghimpu au devenit șlagăre. Printre acestea se numără: Numai tu, Iubiți învățători, Ce rost are?, Amor, amor, Lacrima, Casa noastră și altele.^[2]

Un timp a predat dicția și limba română (cu caractere latine) studenților moldoveni la Institutul Teatral Lunacearski din Moscova.^[4] În 1969 și-a susținut teza de doctor în studiul artelor. A fost profesor universitar la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău până în anul 2000.

Primul său volum de versuri, Mereu, a apărut în 1995. A publicat cronici teatrale, eseuri, corespondențe, studii etnofolclorice și monografii didactice.

În cadrul unei serate de creație din 24 mai 2009, atunci când împlinise 70 de ani, Simion Ghimpu a lansat romanul autobiografic Viață pe muchie de cuțit, împreună cu un dublu CD Cântece pe versuri de Simion Ghimpu, care include 40 din cele mai cunoscute melodii al căror textier este el. În roman, autorul dezvăluie activitatea unui tânăr încadrat în opera de conștientizare a adevărului științific și istoric în condițiile Chișinăului și, mai târziu, ale Moscovei anilor ‘70.^[5]

Simion Ghimpu a murit la 27 iulie 2010. Sicriul cu trupul său a fost expus la Uniunea Scriitorilor, iar apoi a fost dus la biserica Sfânta Teodora de la Sihla.^[6] Înmormântarea sa a avut loc la Cimitirul Central din Chișinău, la funeralii participând poeți și scriitori ca Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi și Ion Ciocanu. Traian Băsescu și Miheil Saakașvili și-au exprimat condolenanțele fratelui lui Simion, Mihai Ghimpu, care atunci era președinte interimar al Republicii Moldova

Volume și cărți

• Plai de cînt, plai de dor (1981)
• Mereu (ed. Hyperion, 1995)
• Reversul sentimentelor (editura Ruxanda, 2000)
• Dincolo (editura Pontos, 2003)
• Ghici, ce-s? (2003)
• Descifrări (2004)
• Stare de spirit (2007)
• Ia să-mi spui tu, spui (versuri pentru copii, 2008)
• Jeep-ul și Sania de la Colonița (nuvelă umoristică, 2008)
• Viață pe muchie de cuțit (roman autobiografic, 2009)

Altele

• Să vorbim corect și clar' (monografie didactică, 1988)
• Nunta și alte obiceiuri moldovenești (studiu etnofolcloric, 1990)

Simion Ghimpu

* 2018: Vladimir Nikolaevici Voinovici (n. 26 septembrie 1932, Dușanbe, Tadjikistan – d. 27 iulie 2018, Moscova, Rusia) a fost un scriitor rus și fost disident sovietic. S-a făcut cunoscut prin operele sale de ficțiune satirică, între care Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin care au circulat grație samizdatului și au ajuns în Occident. Victimă a represiunii regimului sovietic, pentru activitatea sa de apărare a drepturilor omului, a fost constrâns să emigreze în 1980 și s-a instalat în Germania.

Vladimir Voinovici s-a născut la Stalinabad, Republica Sovietică Socialistă Tadjikă, Uniunea Sovietică. Tatăl său, Nikolai Pavlovici Voinovici (1905-1987) a fost un ziarist de origine sârbă, care a lucrat ca editor la ziarele locale; strămoșii săi s-au mutat în Imperiul Rus în secolul al XIX-lea. Vladimir Voinovici a afirmat, de asemenea, că tatăl său aparținea familiei nobile Vojnović, deși acestă afirmație se bazează exclusiv pe numele său și pe cartea scriitorului iugoslav Vidak Vujnovic „Vojinovici i Vujinovici od verednjeg veka do danas”^[8] (1985) pe care a primit-o drept cadou de la autor, în timpul șederii sale în Germania.^[9]Din lucrarea autobiografică Autoportretul: romanul vieții mele, rezultă că mama sa Rozalia Klementievna (născută Revekka Kolmanovna) Goihman (1908-1978) era de origine evreiască. Ea a și-a început activitatea ca jurnalistă, colaborând cu soțul ei, dar mai târziu a devenit profesoară de matematică.

În 1936, tatăl lui Voinovici a fost arestat fiind acuzat de agitație antisovietică și a petrecut cinci ani în închisoare. El a fost eliberat în 1941. Familia s-a mutat apoi la rudele lor din Zaporojie, dar odată cu începerea Războiului Patriotic, Nikolai Voinovici a fost trimis în prima linie. Familia a fost evacuată de mai multe ori ca urmare a ocupației naziste. În 1945, ei s-au întors în Zaporojie unde Vladimir Voinovici a terminat o școală profesională. Între anii 1951 și 1955 el a făcut serviciul de pace în Armata Sovietică. În acel timp a început să-și publice poezia în ziarul armatei.

În urma demobilizării, Voinovici s-a mutat la Moscova și a încercat să intre la Institutul de Literatură Maxim Gorki (cunoscut și ca Litinstitut). După o încercare eșuată, a intrat la Institutul Pedagogic Nadejda Krupskaia din Moscova, la facultatea de istorie.^[10] A studiat timp de un an și jumătate și i s-a impus apoi să se mute la Kazahstan, unde să participe la Campania Pământuri Virgine. Potrivit lui Voinovici, deși nu-și plănuise o astfel de participare, el a decis să accepte oferta, după ce unul dintre studenți și-a publicat conversația privată în care Voinovici a criticat puternic sistemul colhozurilor sovietice. A petrecut ceva timp în Kazahstan, „căutând inspirație”, iar la întoarcerea sa la Moscova a început să lucreze la primul său roman.

Voinovici s-a căsătorit de trei ori. Între anii 1957 și 1964 a fost căsătorit cu Valentina Vasilievna Boltușkina (1929-1988); împreună au avut doi copii: o fiică, Marina Voinovici (1958-2006) și un fiu, Pavel Voinovici (născut în 1962), scriitor și publicist rus, autor de romane istorice.^[15]A doua soție a fost Irina Danilovna Braude (1938-2004). Au avut o fiică, Olga Voinovici (născută în 1973), scriitoare germană.^[16] După moartea Irinei în 2004, Voinovici s-a căsătorit cu Svetlana Iakovlevna Kolesnicenko (născută Lianozova), antreprenor, văduvă a jurnalistului rus Tomas Kolesnicenko.^[17] În prezent ei locuiesc la Moscova.

Vladimir Nikolaevici Voinovici a decedat la 27 iulie 2018, la Moscova.

Vladimir Voinovici

Sărbători

·       În calendarul ortodox: Sf M Mc și Tămăduitor Pantelimon

·       În calendarul romano-catolic: Sf. Pantelimon, medic martir

·       În calendarul greco-catolic: Sf. Pantelimon, medic martir († 305)

RELIGIE ORTODOXĂ 27 Iulie

+ Sf Mare Mc și Tămăduitor Pantelimon

Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna “cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat. Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna “cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.  In loc de sange, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul mortii sale, Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tamaduitor al bolnavilor, mai multe spitale si asezaminte poarta numele sau.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

Mentionam ca la Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon. Moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta, Catedrala Episcopala din Galati, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Manastirea Oasa din Alba Iulia si in mai multe biserici din Bucuresti : Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: “Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon…”

Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

  Zis-a Domnul ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, gândiţi-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui Meu, fiindcă nu ştiu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptăţire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăşte pe Mine, şi pe Tatăl Meu urăşte. De n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar avea; şi totuţi, după ce l-au văzut, M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu, ca să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă şi voi mărturisiţi, pentru că sunteţi de la început cu Mine.

Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în credinţa voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi şi chiar va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.

Ap. II Timotei 2, 1-10

  Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus. Şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste. Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după legile jocului. Cuvine-se ca plugarul ce se osteneşte să mănânce mai întâi din roade. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci Domnul îţi va da pricepere în toate. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până şi lanţuri, ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă. De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.

ARTE 27 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ 27 Iulie

Traviata de Giusepe Verdi după romanul Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul

La traviata  - G. Verdi

Doctor Faust de Ferruccio Bussoni

Busoni Ferruccio, Doktor Faust, 

INVITAȚIE LA BALET 27 Iulie

Pina Bausch, balerină și coregrafă germană

Pina Bausch

MUZICĂ 27 Iulie

Pink Floyd

Enrique Granados

Harvey Fuqua, vocalist american (Moongloves, Spinners).

Nick Reynolds, vocalist şi chitarist american (The Kingston Trio).

The Kingston Trio 

Michael Vaughn, chitarist britanic (Paper Lace).

Paper Lace 

Suzi Carr, vocalistă britanică (Will To Power).

Mark Stanway, clăpar britanic (Magnum).

Ferruccio Busoni

Busoni, Piano Concerto in C Major Op. 39: 

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Clásicos de los 80 🎷 Las mejores canciones en Saxofón Instrumental

POEZIE 27 Iulie

Dan Coman

Biografie

Dan Coman s- a nascut la 27 iulie 1975 in localitatea Gersa, jud. Bistrita- Nasaud. A debutat cu volumul anul cirtitei galbene, Editura Timpul, Iasi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucuresti, 2005 si in anul 2009, Dictionarul Mara, Editura Cartier, Chisinau. In 2004 obtine Premiul National de poezie “Mihai Eminescu” pentru Debut, Botosani si Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. In anul 2010, a primit Premiul pentru poezie Radio Romania Cultural. Poemele sale sint prezente in antologii din Romania, Suedia, Franta, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Eu

dupa o lunga amorteala ma gasesc iar irezistibil.

patrund în mintea mea cu viteza unui ghepard

tânar

si cu de doua ori viteza unui ghepard tânar alerg

prin odaie.

îmi daruiesc o deosebita placere. pur si simplu

sorb aerul: sunt bucuros.

abia de-mi pot face fata (ma recunosc pâna si când

dansez).

cu o siretenie fara seaman ajung lânga inima mea.

îmi vorbesc dar trebuie sa am grija: numai

laudându-ma excesiv

trec dintr-o zi într-alta.

sunt cu adevarat o fiinta uluitoare.

nu mai stiu ce sa fac: ma gasesc irezistibil.

deschid fereastra si pamântul navaleste ca o apa

limpede în odaie.

Profesoara de literatură din noul val

pe atunci colindam bulevardul grigore bălan fumam fără filtru făceam pe bolnavul

veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia locului

treceau ba în sus ba în jos dar nu mă puteam hotărî

aveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admira

nu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb elefant

(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)

capul meu era perfect închis un fel de kukta plină de păsări

auzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de foame

noroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obosit

îmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putea

se scăpa uneori şi-şi înfigea coarnele în tâmplele mele

mă prefăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)

de curând mă cuplasem cu o domnişoară sofisticată

o profesoară de literatură din noul val

până să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghii

numai şi numai cu aluzii livreşti

(ea făcea atmosferă lăudându-mi gambele)

nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută oficială)

curcubeul de pe fruntea ei pocnea scurt la capete

şi imediat o vedeam adormind

venea toamna şi începeau cursurile

mătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geam

nu era în spatele ei nici un elefant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)

profesoara din noul val făcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţare

se folosea de leuştean pentru trupul său zvelt

mai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbecul

cu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzate

când deschideam ochii vedeam cum domnişoarei profesoare

i se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapse

o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai jos

mă executam

foloseam numai mişcări oficiale

Narcisa

uneori am vrea şi noi să stăm liniştiţi singuri tolăniţi pe moviliţa din sufragerie

am vrea şi noi să lăsăm puii de cârtiţă să alerge în neştire peste iarba din hol

am putea lua prânzul ascunşi de gândaci în cuptorul de la aragaz

(vai de ar afla toate astea mama ne-ar cumpăra umbrele roşii pentru obraji

şi-ar unge cu iaurt vorbele pentru a ne intra mai cu poftă în cap)

dar ştiţi cum e vine câte o domnişoară înaltă cu nume de floare să zicem narcisa

şi atunci trebuie să ne îndrăgim casa

îi arătăm farfuriile de lemn pe care am pus macriş proaspăt

o îndemnăm să facă salturi graţioase peste saltelele din sufragerie

dar ea se plimbă prin dormitor şi hainele i se veştejesc

de-ar fi cu mine un bărbat cât de bădăran – zice – i-aş strânge picioarele

cu pleoapele astea false

atâtea aş face cu viclenia lui înnăscută încât ar suspina vulpile trupului

de-ar fi cu mine un bărbat cât de violent mi-aş mototoli singură

chipul în cada plină cu apă fierbinte

atunci pe deasupra moviliţelor din sufragerie se aprind focuri înalte

noi fierbem la ele laptele liliachiu îl punem în căuşul palmelor

şi o pocnim peste vorbele triste

Mihail Lermontov, poet, prozator și dramaturg rus

Biografie

Scriitorul rus Mikhail Lermontov s-a născut la 15 octombrie 1814, in Moscova. Era fiul unui ofiţer scoţian înrolat in armata rusa si al unei aristocrate. Mama sa a murit in 1817.

A copilărit în localitatea Tarkhany si a fost crescut de bunica maternă. A fost dus apoi o perioada in Muntii Caucaz, pentru a-si întări sănătatea. A absolvit gimnaziul academic si in 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. A renuntat la studii dupa moartea tatalui sau si a urmat cursurile unei scoli militare din Sankt Petersburg.

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, care i-a fost colega de colegiu. Familiile s-au opus casatoriei si poetul i-a dedicat poezii despre dragoste si gelozie, căci femeia s-a casatorit cu un bărbat mult mai in vârsta, i-a pictat portretul.

In 1836 a scris piesa de teatru Mascarada, considerata cea mai buna opera dramatica a sa. In 1837, la moartea intr-un duel a poetului Puskin pe care il admira, a scris poezia Moartea poetului, in care critica nobilimea si a fost exilat de ţarul Nicolae I in Caucaz, la un regiment de dragoni. In aceasta perioada a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasiliyevich, câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul Un erou al timpului nostru.

S-a întors la Sankt Petersburg in urma intervenţiei bunicii sale si, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta intr-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat intr-o batalie de pe râul Valerik, a pictat din nou si a scris poemul numit chiar Valerik. A pretins apoi ca era bolnav si a mers la o staţiune balneara de langa Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel sa reintre în viaţa socială a oraşului. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţa a familiei sale, care l-a provocat la duel si a fost ucis la 27 iulie 1841, in Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat la Kavkaz. Bunica lui i-a readus cenuşa in satul copilăriei lui, Tarkhany, in 1842.

Ultima poezie scrisa este Prinţesa din Tide, singurul volum de versuri publicat in timpul vieţii a fost Poeme (1840). Poemul Demon de exemplu, a văzut lumina tiparului abia in 1917, cea mai cunoscuta opera este Un erou al timpului nostru, scrisa in 1839 si revizuita in 1841, apreciata pentru personajul Pechorin si descrierile naturii din Caucaz. A constituit sursa de inspiratie a lui Albert Camus pentru romanul filozofic The Fall. In 1992 era lansat filmul francez Un cœur en hiver, regizat de Claude Sautet, care ecraniza o povestire din volumul Un erou al timpului nostru.




De ce este faimos Mikhail Lermontov?

Este considerat unul dintre scriitorii romantici importanţi din literatura rusa, a scris versuri, teatru, nuvele.

De ce ne place Mikhail Lermontov?

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, careia i-a dedicat versuri, i-a pictat portretul. 

Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii

Mă jur pe ultimu-i azur

Pe blestemul nelegiuirii

Pe veşnicul adevăr mă jur

Mă jur pe chinul prăbuşirii

Pe sacrul biruinţei dor

Mă jur pe clipa întâlnirii

Pe-ameninţarea despărţirii

Pe visul meu nepieritor

Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri

Pe goana lor din loc în loc

Mă jur pe veghetorii îngeri

Vrăjmaşi cu paloşe de foc

Mă jur pe iad, pe cer, pe fire

Pe tine jur, ca să-mi rămâi

Mă jur pe ultima-ţi privire

Mă jur pe lacrima-mi dintâi

Pe rasuflarea-ţi ce-n tăcere

Revarsa-al buzelor prinos

Pe parul lung şi mătăsos

Pe fericire şi durere

Pe dragostea ce-ţi port duios

Mă jur să fug de răzbunare

Mă jur să nu mai fiu trufaş

De azi din lume va dispare

Cel ce-i al răului faptaş

Vreau să mă rog, vreau să iubesc

În bine iar să cred voiesc.

...........................

Tamara, crede-mi sfântul ţel

Că-n dragoste precum şi-n ură

Eu sunt statornic, eu nu-nşel!

Trestia

Şedea pescarul tânăr

Pe mal de râu, cântând,

Şi trestii fără număr

Se legănau în vânt.

Tăie cu o custură

O trestie din mal

Şi-o duse-apoi la gură,

Suflând ca-ntr-un caval.

Iar trestia-nviată

A prins atunci puteri,

Şoptind cu glas de fată

Şi glas de adieri.

"O, lasă-mă! Dă-mi pace! -

Zicea cântând cu-amar -

Mă chinui şi nu-mi place,

Frumosule pescar.

O fată minunată

Am fost, la vremea mea,

De-o maşteră-ncuiată

Ca-ntr-o-nchisoare grea.

Mi-am plâns zadarnic soarta

Cu lacrime fierbinţi.

Doream să vie moartea

Să scap de suferinţi.

Feciorul ei de-asemeni,

De vitregă-alintat,

Urât era de semeni,

Pe fete le-a-nşelat.

Odată-aici pe maluri

Într-un amurg m-a dus,

Ca să privim la valuri

În purpuriu apus.

El mă dorea cu sete,

Dar eu nu l-am iubit,

Iar banii ce mi-i dete

În faţă i-am zvârlit.

Cuţitu-atunci scoţându-l

Mi l-a-mplântat în piept

Şi mi-a săpat mormântul

Aici, pe malul drept.

O trestie mlădie

Crescu pe-al meu mormânt.

E-n ea durerea-mi vie

Şi sufletu-mi plăpând.

Dă trestia deoparte,

Frumosule fecior!

Să plângi nu ştii. N-am parte

Să-mi vii în ajutor!"

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!

Îţi cad la picioare.

Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş

Osânda lui în vremuri viitoare

S-arate lumii dreapta-ţi judecată,

Să fie-o pildă pentru ticăloşi!

(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,

Jignit de clevetiri mărunte,

Poetul cu un glonte-n piept

Muri plecându-şi mândra frunte!...

Ocara lumii şi minciuna

L-au supărat, nu l-au supus,

Şi singur ca întotdeauna

S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!

Răpus! Ce rost mai are plânsul

Şi corul laudei deşarte

Şi scuza foanfă pentru dânsul

În faţa împlinitei soarte?

Oare nu voi aţi prigonit

Talentul lui cu-nverşunare

Şi ca să râdeţi aţi stârnit

Din foc ascuns văpaie mare?

Fiţi veseli! A căzut învins

În cea din urmă crudă luptă

Şi-acuma geniul lui e stins,

Cununa lui de lauri ruptă.

Calm, ucigaşul a ţintit

Şi-a tras. Şi inima-i păgână

Urma să bată liniştit;

Nu-i tremura pistolu-n mână.

E de mirat? Un venetic

Zvârlit la noi din întâmplare,

Umblând pe-aici la vânătoare

De ranguri, suflet de nimic;

Bătându-şi joc în chip obraznic

De limba noastră şi de ţara-ntreagă,

El a lovit în gloria noastră dragă

Şi n-a putut să înţeleagă

Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis

La fel cu cântăreţul drag pe care

Atât de minunat ni l-a descris,

Ros de-ndoieli chinuitoare,

Şi care ca şi el a fost ucis

De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine

De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,

Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?

Dând mâna cu un ipocrit mişel,

De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el

Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?

Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat

Una de spini cu lauri împletită;

Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat

Rănindu-i fruntea lui slăvită,

Ceasul din urmă i l-au otrăvit

Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,

Setos de răzbunare a murit

Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.

S-a stins dumnezeiasca lui cântare

Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;

Şi unde-i el acuma e întuneric mare;

Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi

Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,

Care cu tălpi de rob călcaţi

Vlăstarele lovite de urgie;

Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,

Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,

Când apăreţi, de lege ocrotiţi,

Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!

Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit

Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;

Cu aur el nu poate fi plătit

Şi ştie orice gând şi orice faptă.

Zadarnic veţi veni cu vorbe rele

La judecata cea de sus:

Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele

Sângele poetului răpus.

Adrian Paunescu - Nu ma vei uita

A nu putea vorbi - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 27 Iulie

În regia Alexandru Tocilescu

Biografie Alexandru Tocilescu

Alexandru Tocilescu, născut pe 27 iulie 1946, a fost unul dintre cei mai apreciați regizori de teatru români. În 1999 Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol - "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Național București, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totodată în 2006 Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa "O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu", în cadrul Festivalului Comediei Românești - festCO.

În luna iulie 2011, regizorul Alexandru Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților - Walk of Fame, un proiect cultural dedicat "valorilor artistice ale teatrului și filmului românesc", situat în Piața Timpului din Capitală.

Regizorul Alexandru Tocilescu este tatăl scriitorului, jurnalistului și muzicianului român Alex Tocilescu.

Alexandru Tocilescu a murit la vârsta de 65 de ani , din cauza unei supradoze de medicamente , la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Bucuresti. Doctorii nu au putut da detalii, familia regizorului cerând să fie păstrată discreția.

Surse medicale au precizat că regizorul, care suferea de mai multe boli grave, a luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat. Regizorul a fost transportat la spital și timp de mai multe ore medicii au încercat resuscitarea lui. Din păcate tratamentul trebuia luat foarte riguros, doza ingerată putând fi fatală.

În afară de o maladie cardiacă regizorul suferea printre altele și de o insuficiență renală, pentru care făcea dializă de mai multă vreme.

Filme cu Alexandru Tocilescu

·         Cavalerul Tristei Figuri / (1971)

Filme regizate de Alexandru Tocilescu

·         Bani de dus, bani de-ntors (2005)

·         Ultima halta in Paradis / (2002)

·         Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981)

ALEXANDRU TOCILESCU/ OBLOMOV-FRAGMENT / TEATRUL L S BULANDRA IST. TEATRULUI RO: https://youtu.be/wgY6bNn3yVk;

Nicolae Puiu Pomoje, actor la Teatrul Mic din Bucureşti. ("Îngrijitorul", "Diavolul şi bunul Dumnezeu", "Bigamul", "Lolita")

Biografie Nicolae Puiu Pomoje

Fost secretar de partid la Teatrul Mic. Nu am găsit alte date biografice.

Filme cu Nicolae Pomoje

·         Începutul adevărului / Oglinda (1994)

·         Întoarcerea din iad (1983) Trailer

·         Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)

·         Ștefan Luchian (1981) Trailer

·         Bietul Ioanide (1980) - soferul Munteanu

·         Revanșa (1978)

·         Egmont / (1977)

·         Moartea unui comis-voiajor / (1977)

·         Domnisoara Nastasia (1976)

·         Ofițerul recrutor (1969) - Costar Pearmain

·         Răscoala (1965)

·         Aproape de soare (1961)

Agatha Christie - Cursa De Şoareci (Teatru Radiofonic): 

Viața la țară Teatru radiofonic dupa Duiliu Zamfirescu: 

Moartea unui comis voiajor: 

Mircea Ștefănescu - "Pachetul cu acțiuni": 

Sambelan la viezuri - Pusa Roth

GÂNDURI PESTE TIMP 27 Iulie

Alexandre Dumas fiul – Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 27 Iulie

I. Care este antidotul pentru Viagra?

R. Cocolino! O face moale şi pufoasă!

Un şofer beat este oprit de un poliţist… beat şi el. Poliţistul:

- Dom’le ştiţi că nu aveţi voie doi la volan?

Şoferul:

-Păi dom’le şi pentru asta tre’ să vii cu toată secţia?

Părinţii îşi ceartă copilul şi-l pedepsesc că a luat nota 4 la geografie.

Tatăl: – Băi, noi am certat copilul ăsta că n-a ştiut unde-i Marocul, dar noi ştim?

Mama: – Nu ştim, dar nu poate fi departe. Am la muncă unul care e din Maroc şi vine cu bicicleta

SFATURI UTILE 27 Iulie

Tulburări de anxietate

13 Trucuri Psihologice care te scapă de NELINIȘTE și anxietate | Eu stiu TV