MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 29 AUGUST 2019 - PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

Astăzi, în calendarul creştin ortodox este pomenită Tăierea capului  Sf Proroc Ioan Botezătorul, zi de post!

ISTORIE PE ZILE 29 August

Evenimente

·         1261: Urban al IV-lea devine papă, fiind ultimul care accede la scaunul pontifical, fără să fi fost mai întâi cardinal. Papa Urban al IV-lea a fost un papă al Romei. De origine franceză, pe numele laic Jacques Pantaleon, păstorește Sfântul Scaun între 1261-1264. În vîrstă de 60 de ani, a fost ales în unanimitate de cei 8 cardinali din colegiu pe 29 august. Șase zile mai tîrziu a fost întronat. Născut la Troyes, fiu al unui cizmar, avea la momentul alegerii o lungă carieră de administrator ecleziastic. Educația și-a făcut-o mai întîi la Troyes și apoi la Universitatea din Paris; s-a impus apoi atenției papei Inocențiu IV la sinodul de la Lyon din 1247 fiind folosit ulterior ca nunțiu cu însărcinări de misionar în zonă mării Baltice și apoi în Germania. În 1255 a fost numit Patriarh al Ierusalimului. Au trecut însă mai mulți ani pînă să poată călători în Palestina unde a găsit o situație dezastruoasă pentru creștini datorită disputelor între baroni și regina-regentă Plaisance, dar și disputelor între venețieni și genovezi ori între ordinele militaro-călugărești. În Palestina a sprijinit-o pe regentă împotriva baronilor, pe venețieni împotriva genovezilor iar venirea lui la Roma în 1261 era legată de asigurarea ajutorului papal pentru a limita puterea cavalerilor ospitalieri. Odată ales în funcție și-a ales mai întâi 14 noi cardinali, dintre care cei mai mulți francezi ca și el pentru a-și asigură sprijinul colegiului, începînd ulterior acțiunea de restabilire a controlului asupra patrimoniului papal.

·         1369: A fost încheiat tratatul de pace între Ludovic, rege al Ungariei si domnitorul Munteniei Vladislav I (Vlaicu-Voda), prin care  cel din urma a acceptat suzeranitatea ungara si a primit feuda Fagarasului (Tara Oltului).

·         1484: Cardinal Giovanni Battista Cibo este ales papă sub numele Inocenţiu al VIII-lea.

·         1521: Forțele otomane capturează Nándorfehérvár, astăzi cunoscut drept Belgrad.

·         1526: Armata otomană condusă de Soliman Magnificul l-a învins și l-a ucis pe regele Ludovic al II-lea în Bătălia de la Mohács, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc pentru 150 ani. Martin Luther în scrierea sa Vom Kriege wider die Türken („Despre războiul contra turcilor”), a reținut – cu referire directă la arhiepiscopul Pál Tomori (n. ca. 1475 – d. 29 august 1526 la Mohacs)  – că nu este treaba bisericii să conducă războaie, ci aceasta este datoria puterii seculare. Bătălia de la Mohács a fost o bătălie desfășurată la 29 august 1526, lângă Mohács, în Ungaria. În această bătălie forțele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori și de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani), au fost învinse de forțele superioare numeric ale Imperiului Otoman, conduse de sultanul Suleiman Magnificul. Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărțirea Ungariei timp de aprox. 150 de ani între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg din Austria. O a treia parte a teritoriului a format Principatul Transilvaniei. Martin Luther în scrierea sa Vom Kriege wider die Türken („Despre războiul contra turcilor”), a reținut – cu referire directă la arhiepiscopul Pál Tomori (n. ca. 1475 – d. 29 august 1526 la Mohacs) – că nu este treaba bisericii să conducă războaie, ci aceasta este datoria puterii seculare. Pe campul de lupta de la la Mohacs, a murit regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei, ultimul rege din dinastia Iagello, in varsta de 20 de ani.

·         1530: Are loc Lupta de la Viişoara în cadrul căreea Moise-Vodă este înfrînt şi ucis de Vlad. Alături de domn este ucis şi cumnatul său Barbu Craiovescu. În timpul domniei lui Vlad Înecatul, în Valahia, se ascut divergenţele din cadrul familiei Craioveştilor - unii colaboraseră cu domnul, alţii îi sunt adversari, astfel că autoritatea acestora decade.

·         1533: Francisco Pizarro îl execută pe Atahuallpa, al treisprezecelea și ultimul împărat al incașilor.

·         1541: Forțele otomane capturează Buda, capitala Regatului Ungariei şi transformă Ungaria centrală în paşalâc.

·         1751: În pivnița Castelului Heidelberg se finalizează construcția celui mai mare butoi de vin din lume. Acesta poate stoca 221.726 de litri de vin.

·         1756: Frederic cel Mare, Regele Prusiei atacă Saxonia; începutul Războiului de Șapte Ani. Războiul de șapte ani (1754 și 1756–1763), (părți ale căror teatre de conflagrație au fost numite și Războiul Pomeranian și Războiul francez și indian ), a implicat atât lupte în Europa, cât și în colonii. Acest război a fost descris de Winston Churchill ca fiind primul război mondial, de vreme ce a fost primul conflict din istorie care a avut lupte pe tot globul și în care cea mai mare parte a combatanților au fost ori națiuni europene ori coloniile lor de peste mări. Acest război a avut ca protagoniste principalele puteri ale vremii: Prusia, Regatul Marii Britanii, (plus coloniiile Coroanei britanice din America de Nord , Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul Irlandei) și Hanovra pe de-o parte și Austria, Regatul Francez, (plus Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze), Imperiul Rus, Suedia pe de altă parte. Spania și Regatul Portugaliei au fost atrase mai târziu în conflict, iar forțele olandeze neutre au fost atacate în India. Rezultatul cel mai evident al războiului a fost decăderea puterii Franței, atât în Americi, (unde au rămas sub stăpânirea colonială numai Guiana Franceză, Saint-Domingue și Saint Pierre și Miquelon, iar Guadelupa și Martinica le-au fost returnate), cât și pe continentul european și transformarea Marii Britanii într-o putere colonială dominantă. În plus, marina franceză a fost grav redusă. În plus, British East India Company a cucerit cea mai importantă poziție în India, colonie care devenea astfel „nestemata coroanei Imperiului Britanic”.

·         1782: Cuirasatul britanic HMS Royal George s-a scufundat în timp ce era ancorat la Portsmouth, în timpul lucrărilor de rutină de înteținere. Între 800 și 950 de persoane s-au înecat, inclusiv vice-amiralul Richard Kempenfelt și un număr mare de copii și femei. A fost unul dintre cele mai grave dezastre maritime pe timp de pace din istoria Marinei Regale.

·         1825: Portugalia recunoaste independenta fostei sale colonii Brazilia.

·         1831: Britanicul Michael Faraday a descoperit inducția magnetică. Michael Faraday (n. 22 septembrie 1791, Newington Butts, Regatul Marii Britanii – d. 25 august 1867,[ Hampton Court Palace, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un fizician și chimist englez. A fost asistent lui Sir Humphry Davy.

·         1842: Primul Război al Opiului s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Nanking prin care dinastia Qing a acordat privilegii comerciale europenilor și a cedat Regatului Unit insula Hong Kong. Tratatul de la Nanking (sau Nanjing) s-a semnat la 29 august 1842 și a pus capăt Primului Război al Opiului (1839–42) disputat între Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei și Dinastia Qing din China. A fost primul tratat din seria denumită de chinezi „tratatele inegale”, deoarece britanicii nu-și asumau prin ele nicio obligație. În urma înfrângerii militare a Chinei, în condițiile în care navele de război britanice amenințau să atace orașul, reprezentanții Imperiilor Britanic și Qing au purtat negocieri la bordul navei HMS Cornwallis ancorată în portul Nanking. La 29 august 1842, reprezentantul britanic, Sir Henry Pottinger și reprezentanții Qing, Qiying, Yilibu și Niujian, au semnat tratatul. El consta din treisprezece articole și a fost ratificat de regina Victoria și de împăratul Daoguang nouă luni mai târziu.

·         1848: are loc Adunarea de protest de la Orlat, lîngă Sibiu, împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria

·         1864: Domnitorul  Alexandru Ioan Cuza aprobă comasarea serviciului postal cu cel telegrafic, iar prin ordonanţa din 3 decembrie 1865 promulgă prima lege de organizare poştal-telegrafică.

·         1885: Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta. Gottlieb Wilhelm Daimler (n. 17 martie 1834, Schorndorf, Wurtemberg la circa 30 km de Stuttgart; d. 6 martie 1900, Cannstatt) inventator german. A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare. În anul 1865, se împrietenește cu Wilhelm Maybach. În 1867, se căsătorește cu Emma Kunz cu care va avea cinci copii. Obține un post de desenator tehnic, iar în 1872 devine director tehnic la firma constructoare de motoare cu gaz de iluminat (gazogen) Deutz, condusă de Nikolaus Otto. Îl angajează pe Maybach. Împreună cu Maybach, Daimler pleacă de la firma Deutz, pentru ca în 1882 să deschidă un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas, montând pe volant niște paleti pentru răcirea motorului. În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină, și, în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

·         1897: Reprezentantii evreilor la Primul Congres Sionist de la Basel, in Elvetia, adopta Steaua lui David ca simbol oficial al sionismului.

·         1898:  Este fondata compania producatoare de cauciuc Goodyear.

·         1907: Podul Quebec se prăbușește în timpul construirii, omorând 75 de muncitori.

·         1929: Dirijabilul “Contele Zeppelin” încheie prima călătorie in jurul lumii.

·         1936 - Remaniere a Guvernului Gheorghe Tătărescu. În urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania, Italia şi Polonia, precum şi ale forţelor interne de dreapta, Nicolae Titulescu a fost înlăturat de la conducerea Ministerului de Afacerilor Străine.

·         1940 - Consiliul de Coroană ţinut în noaptea de 29-30 august a analizat comunicatele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord. Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30.08.1940.

·         1944: Delegaţia României pleacă la Moscova, pentru încheierea armistiţiului cu   puterile aliate (U.R.S.S., Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), prin care era legitimată practic ocupaţia sovietică ; din delegaţie făceau parte Lucreţiu Pătrăşcanu, Dumitru Dămăceanu, Ştefan Voitec, George Fotino. Convenţia de armistiţiu a fost semnată la 12.09.1944. După 23 august, noul guvern prezidat de Constantin Sănătescu și-a exprimat dorința de a semna armistițiul cu Națiunile Unite. Delegația română din Cairo a primit din partea ministrului de Externe, Grigore Niculescu-Buzești, mandatul să negocieze și să semneze armistițiul cu Națiunile Unite. Aliații nu au luat act de dorința guvernului român și au comunicat faptul că actul va fi semnat la Moscova. Pe 29 august pleacă la Moscova delegația română pentru încheierea armistițiului. În speranța că Lucrețiu Pătrășcanu în calitate de comunist va găsi mai multă receptivitate față de doleanțele noastre din partea reprezentanților sovietici, el este numit șeful delegației. Abia la 10 septembrie, ora 22, delegația a fost invitată să participe la întâlnirea cu reprezentanţii URSS, Marii Britanii şi SUA, prilej cu care Molotov a prezentat proiectul condiţiilor de armistiţiu în limbile română şi engleză. La solicitarea lui Pătrăşcanu, România a primit răgazul de o zi pentru a studia acest document. Lucrările s-au reluat la 11 septembrie, ora 22, prilej cu care Lucreţiu Pătrăşcanu a explicat că după înlăturarea guvernului Antonescu, România lupta efectiv alături de Aliaţi. Molotov a replicat: „Este de la sine înţeles că nu trebuie să reamintim cum a început războiul şi cum românii au tratat teritoriile ocupate în Ucraina, Crimeea, bazinul Doneţului şi Stalingradul. Nu putem uita ca guvernul român a fost alături de Hitler şi armata germană şi pentru acest fapt România rămâne responsabilă”. Nici măcar o singură obiecție nu a fost admisă. Totul era de fapt un Dictat. Englezii și americanii erau muți. Când totuși vorbeau, întăreau cele spuse de Molotov. Astfel, când Constantin Vișoianu a propus „ca atunci când războiul se va fi terminat, să nu avem trupe Aliate în România”, Molotov a replicat: „este inutil să inserăm un astfel de text, dat fiind că la sfârșitul ostilităților trupele sovietice vor părăsi România”. Diplomatul român a insistat, evocând vorbele lui Talleyrand, diplomatul lui Napoleon: ”Se înțelege de la sine, dar este mai bine să o spui”. Molotov a repetat răspunsul. Vișoianu a reiterat ideea, dar reprezentantul S.U.A a intervenit: ”Îl rog pe diplomatul român să nu mai insiste. Interpretarea domnului Molotov potrivit căreia trupele sovietice vor părăsi teritoriul României la sfârșitul ostilităților este interpretarea justă”. Războiul în Europa s-a sfârșit în mai 1945 iar trupele sovietice s-au retras din România în 1958. În această atmosferă, la 12 septembrie 1944 a fost semnată Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite. Prin acest document se constata că ”România a încetat” operațiunile militare împotriva U.R.S.S., ”a ieșit” din războiul cu Națiunile Unite și se angajase (începând cu 24 august ora 4 a.m.) în lupta contra Germaniei și Ungariei. Despăgubirile de război erau stabilite la 300 milioane dolari SUA, plătibili în timp de şase ani în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.). Graniţa de stat între România şi Uniunea Sovietică era cea „stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, deşi în acea zi nu s-a încheiat niciun acord, ci a fost transmisă cea de-a doua notă ultimativă prin care România a trebuit să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia şi Nordul Bucovinei. Pe un acord trebuie să fie semnăturile părților, în cazul nostru cea românească și cea sovietică. Ultimatumul sovietic avea o singură semnătură, cea mosvocită, iar acceptarea doar pe cea a părții române, deci nu a existat vreun ”acord”.

·         1949: Uniunea Sovietică testează prima sa bombă atomică la Semipalatinsk, Kazakhstan.

·         1965: Nava spațială Gemini V având la bord astronomii americani Gordon Cooper și Pete Conrad se întoarce pe Pământ, aterizând în Oceanul Atlantic, după un record de opt zile în spațiu și 120 de orbite ale Pământului.

·         1966: Beatles efectuează ultimul lor concert în fața fanilor, la Candlestick Park în San Francisco, SUA.

·         1968: La Oslo, Prințul Harald al Norvegiei se căsătorește cu Sonja Haraldsen, fiica unui negustor de haine.

·         1973: Apare Decretul privind înfiinţarea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, cu sediul în municipiul Constanţa, prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marină „Mircea cel Bătrân” (subordonată Ministerului Apărării Naţionale) cu Institutul de Marină (subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţământului). Academia Navală „Mircea cel Bătrân” îşi are sorgintea în Şcoala Flotilei, înfiinţată prin Decizia Ministerului de Război nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galaţi. In această instituţie s-au pregătit ofiţeri şi subofiţeri care au îndeplinit diferite funcţii de la bordul navelor Marinei Militare, dar şi ale Flotei Comerciale Române. Ulterior, învăţământul superior de marină a evoluat sub diferite denumiri conform organizărilor şi reorganizărilor învăţământului militar. După 1878, o parte a ofiţerilor de marină au provenit de la şcolile armatei de uscat, îndeosebi de la Şcoală Militară de Artilerie, Geniu şi Marină. Pentru pregătirea specială de marină a ofiţerilor repartizaţi în flota militară la şcolile militare, la 26 februarie 1896 s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină, ce a funcţionat la Galaţi până în anul 1901, când a fost mutată la Constanţa. La 29 octombrie 1909, Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină a fost organizată pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic şi practic, primind denumirea de Şcoala Navală Superioară. Ea a funcţionat la Constanţa până la Primul Război Mondial. După război, secţia de marină din Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină şi-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de război. Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, în cadrul Şcolii Navale s-a înfiinţat Secţia Marinei de Comerţ. După Al Doilea Război Mondial, instituţia şi-a schimbat denumirea în Şcoala Navală şi Şcoala de Maiştri (martie-decembrie 1948), Şcolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Şcoala de Ofiţeri de Marină (iunie 1950-1952), Şcoala Militară de Marină (1952-1954), Şcoala Militară Superioară de Marină (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reînnodând o tradiţie, s-a reînfiinţat Secţia Marinei Comerciale. Începând cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea în Şcoala de Ofiţeri Activi de Marină „Mircea cel Bătrân”, continuând să pregătească, pe parcursul a patru ani, ofiţeri pentru Marină Militară şi Marină Comercială. La 29 august 1973, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marină Civilă, noii instituţii de învăţământ superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Prin Hotărârile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie şi 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marină a fost reorganizat ca urmare a consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989, înființându-se Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, instituţie militară de învăţământ superior de specialitate.

·         1991: Sovietul Supremal Uniunii Sovietice suspendă toate activitățile Partidului Comunist Sovietic.

·         1991: Semnarea înţelegerii privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi a acordului consular între România şi Republica Moldova.

·         2003:  Ayatollahul Mohammed Sayed Baqir al-Hakim, liderul musulman șiit din Irak, este asasinat într-un atac terorist, împreună cu aproape 100 de credincioși, lângă o moschee din Najaf.

·         2005: Apele umflate de Uraganul Katrina s-au revărsat peste digurile din preajma orașului New Orleans, inundând 80% din acest oraș și din zonele suburbane din jurul acestuia.

·         2007: Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat, la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, la 350 de ani de la moartea sa; (n. 1580 sau 1585 – m. 19.12.1657). La propunerea Sinodului mitropolitan al  Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la  30 august.

·         2015: Se împlinesc 75 de ani de la Dictatul de la Viena, când România a fost silită să cedeze Ungariei horthyste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. Actul a fost impus de Germania nazistă şi Italia fascistă, sub titlul de „arbitraj”, în schimbul garantării noilor graniţe. În 29 august 1940, ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop impune României şi Ungariei Dictatul de la Viena, în schimbul garantării de către Germania şi Italia a noilor graniţe. Frontiera trecea prin Salonta, Oradea, Cluj, Secuime, Sf.Gheorghe. Dictatul punea în vedere guvernului român să evacueze teritoriul cedat în 15 zile şi prevedea asimilarea populaţiei româneşti în 6 luni, prin primirea naţionalităţii ungare. Dar pe teritoriul cedat s-au produs masacre în mai multe localităţi. România a cedat Ungariei 42.360 de km pătraţi din Transilvania, cu o populaţie de peste 2,6 milioane de locuitori, din care peste jumătate români. Carol al II-lea a convocat mai multe consilii de coroană, în care a ridicat problema opunerii rezistenţei armate, dar exista riscul unei agresiuni militare a Axei căreia România nu i-ar fi făcut faţă. În ţară, vestea cedării unei mari părţi a Transilvaniei a produs un adevărat şoc. Carol al II-lea a fost învinovăţit şi pentru pierderea celorlate teritorii, în aceeaşi vară: Cadrilaterul, Bucovina de Nord, Basarabia şi Ţinutul Herţei. Legionarii au organizat demonstraţii sângeroase, la care au făcut uz de arme. Carol l-a investit pe generalul Ion Antonescu cu puteri depline, fără să-şi dea seama că decizia se întoarce împotriva sa. În 6 Septembrie, la şase dimineaţa, Regele Carol al II-lea semnează actul de trecere a coroanei către fiul său, Mihai. Nu este propriu-zis un act de abdicare. Carol, însoţit de Elena Lupescu şi de mareşalul curţii, Ernest Urdăreanu, au părăsit definitiv România. Armatei Române i-au trebuit patru ani ca să recâştige Transilvania.

Nașteri

·         1619: S-a nascut Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor. Jean-Baptiste Colbert (n. 29 august 1619 — d. 6 septembrie 1683) economist francez, reprezentant al Școlii mercantiliste de economie. Prin politicile fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi din Europa; (d.06.10.1683).

·         1632 - S-a născut John Locke, filosof şi om politic; lucrarea sa “Câteva păreri asupra educaţiei”, apărută în 1693, a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării pedagogiei în sec XVIII şi XIX (m. 28 octombrie 1704).
* 1714: Prințesa Friederike Luise a Prusiei (germană Friederike Luise von Preußen; 29 august 1714 - 4 februarie 1784) a fost fiica regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a reginei Sofia Dorothea de Hanovra.

Friederike Luise în 1716

Născută la Berlin ca al șaselea copil și a treia fiică a lui Frederic Wilhelm I, Friederike Luise a fost sora lui Frederic cel Mare, a reginei Louisa Ulrika a Suediei și a Filipinei Charlotte, Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel.

Prin mama ei a fost nepoata regelui George I al Marii Britanii. A fost deci nepoata de soră a regelui George al II-lea al Marii Britanii și verișoara primară a Prințului de Wales, a Annei Prințesă Regală și Prințesă de Oraniași a reginei Louisa a Danemarcei și Norvegiei.

La 30 mai 1729 la Berlin, Friederike Luise s-a căsătorit cu Karl Wilhelm Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach (1712-1757) din Casa de Hohenzollern. Cuplul a avut doi copii:

• Karl Friedrich August (7 aprilie 1733 - 9 mai 1737)
• Karl Alexandru, Margraf de Brandenburg-Ansbach (24 februarie 1736 - 5 ianuarie 1806). Căsătorit prima dată cu Caroline Friederike von Sachsen-Coburg-Saalfeld, apoi după decesul ei, cu Lady Elizabeth Craven.

După decesul surorii ei mai mari Charlotte Albertine (1713–1714), Friederike Luise a primit o atenție sporită și i s-a permis să crească așa cum a dorit ea. Sora ei Wilhelmine de Bayreuth a descris-o în memorii ca având un "caracter capricios și meschin". Totuși, ea i-a lăudat talentul și frumusețea.

Căsătoria ei a fost aranjată de viitoarea soacră, regentă de Ansbach, și de tatăl ei, care a dorit să obțină influență în Ansbach. Fratele ei, regele Frederic al II-lea, a extins apanajul ei și a primit în schimb un regiment de soldați din Ansbach. Căsătoria nu a fost fericită; soțul ei Karl Wilhelm Friedrich a fost cunoscut sub numele de "sălbaticul Margraf".

Chiar și în călătoria spre Ansbach, în iunie 1729 pentru nunta ei, Friederike Luise suferea de simptome ale porfiriei. Ea a suferit de greață și vărsături timp în care a fost "aproape moartă". Soțul ei a susținut că era șchioapă și avea dinții stricați. Inițial, el nici nu a întreținut relații fizice cu ea.

Fiul ei Prințul Karl Friedrich August a murit la 9 mai 1737. Margraful și întreaga curte au blamat-o pe Friederike Louise pentru moartea copilului. Ea s-a separat de soțul ei și a trăit în izolata Unterschwaningen, care s-a extins artistic. Friederike Louise a revenit la Ansbach când a devenit văduvă în 1757. Nefericirea ei a fost agravată de refuzul celui de-al doilea fiu al ei de a o vedea sau de a o recunoaște.

Prințesa Friederike Luise a Prusiei

·         1728: Maria Anna Sophia de Saxonia (Maria Anna Sophia Sabina Angela Franciska Xaveria; 29 august 1728 – 17 februarie 1797) a fost fiica regelui August al III-lea al Poloniei și a reginei Maria Josepha de Austria.

A fost sora Electorului de Saxonia, reginei Spaniei și Delfinei Franței. S-a căsătorit cu Maximilian al III-lea Iosif, Elector de Bavaria în 1747 însă căsătoria a rămas fără descendenți și, moartea prințului în 1777 a marcat sfârșitul ramurii Wittelsbach.

Maria Anna a negociat cu Frederic al II-lea al Prusiei ca Prusia să asigure independența Bavariei împotriva Austriei și să sprijine drepturile de succesiune ale ramurii Zweibrücken-Birkenfeld în Bavaria. Noul elector, Carol Theodore, Elector de Bavaria, a semnat un tratat secret cu Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman prin care a cedat Bavaria inferioară Austriei în schimbul Țărilor de Jos austriece, mai aproape de dominioanele sale Palatinate, Jülich și Berg.

Aceste planuri au eșuat cu Războiul de Succesiune bavarez în 1778, prin care regele Prusiei a înăbușit încercările austriece de a schimba Bavaria cu Țările de Jos austriece. Când împăratul Iosif al II-lea a încercat din nou schema în 1784, Frederic a creat Fürstenbund.

Maria Anna Sophia de Saxonia și-a petrecut restul vieții la Palatul Fürstenried și s-a bucurat de recunoștința poporului bavarez și a moștenitorilor ramurii Zweibrücken, Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken și fratele său Maximilian I Iosif de Bavaria care i-a succedat lui Carol Theodore în 1799.

A fost înmormântată la Catedrala Theatine din Munchen.

Maria Anna Sophia de Saxonia

·         1749: Sir Gilbert Blane, medic scoțian (d. 1834)

·         1756: Jan Śniadecki, matematician polonez (d. 1830)
* 1780: Richard Rush (n. 29 august 1780 – d. 30 iulie 1859) a fost un avocat și politician american, Procurorul general al Statelor Unite în timpul președinției lui James Madison și Secretar al Trezoreriei în timpul administrației președintelui John Quincy Adams. În anul 1828, Richard Rush a fost adjunctul lui John Quincy Adams în re-alegerile național republicane. Rush a fost, de asemenea, ambasador al Statelor Unite în Regatul Unit și Franța, de mai multe ori.

Richard Rush

·         1780: Jean Auguste Dominique Ingres (pronunție franțuzească: [ʒɑnoɡyst dominik ɛ̃ɡʁ]) (n. 29 august 1780,^]Montauban, Franța – d. 14 ianuarie1867, Paris, Franța) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.
Jean Auguste Dominique Ingres, cel mai mic copil al soților Joseph și Lenna Ingres, s-a născut la 30 august, la Montauban, în nord-vestul Franței. Tatăl său, sculptor și factotum în domeniul artei, și-a inițiat fiicele în domeniul artei. Încă din copilărie, când Jean Auguste Dominique începe să cânte, își semnează primul sau album "Ingres fiul". Până la căsătorie va păstra un adânc respect și o mare recunoștință fiului său, care a știut să-i transmită propriile sale dorințe: desenul și muzica. Joseph Ingres, dorind să-și încurajeze fiul să persevereze în ambele sfere ale artei, se mută împreună cu el la Sidney, lăsând restul familiei la Montauban. În 1791, la vârsta de 11 ani, Ingres începe să studieze artele plastice la Academia din Toulouse.

Madeleine Chapelle, Madame Ingres, 1814 Musée Ingres, Montauban

În august 1797 pleacă la Paris. În capitală, se numără printre cei 60 de studenți care asistă la cursurile de pictură și sculptură ale lui David. Talentul lui Ingres este remarcat de David care îl pregătește pentru concursul Prix de Rome. Ingres se înscrie la examen în anul 1800, obținând premiul al doilea. În 1801 iese câștigător și câștigă o bursă de patru ani la Roma, fiind în același timp acceptat ca student la Academia Franceză. Din păcate, finanțele imperiului francez fuseseră epuizate în războaiele napoleoniene. Drept urmare, tânărul pictor va trebui să aștepte 5 ani înainte de a pleca în Italia. În acest răstimp lucrează mult, iar în 1806 pleacă în Italia, lăsând la Paris o tânăra logodnică, pe Julie Forestier.

Louise de Broglie, Countesse d'Haussonville, 1845 Ulei pe pânză The Frick Collection, New York

Locuiește de ceva vreme în Roma, când ajung la el criticile aspre la adresa tablourilor trimise Salonului parizian de Arte Frumoase, în anul 1806. Rănit și amărât, lucrează cu febrilitate, fapt ce duce la ruperea logodnei cu Julie. În 1810, când i se termină bursa de studii, tânărul pictor se hotărăște să rămână la Roma, guvernată la acea vreme de francezi. În 1812 se îndrăgostește de Laura Zoega, fiica unui arheolog danez și le scrie părinților o scrisoare rugându-i să-și dea acordul în vederea căsătoriei. Din motive necunoscute căsătoria nu mai are loc. În schimb, în luna decembrie a anului 1813, Ingres se căsătorește cu Madeleine Chapelle. După 20 de ani de căsătorie, Ingres va scrie "Sunt fericit datorită bunei mele soții, cea mai bună și cea mai nobilă dintre femei". În 1819 se mută la Florența,unde vor rămâne până în anul 1824.

Josephine-Eleonore-Marie-Pauline de Galard de Brassac de Bearn, Princesse de Broglie, 1853 Ulei pe pânză Metropolitan Museum of Art, New York

În 1824, se întoarce la Paris pentru a expune la Salon un tablou reprezentând o scenă religioasă. Pânza este prezentată în același timp cu Măcelul din Chios al lui Delacroix. De data aceasta, criticii îi apreciază opera, elogiile ținându-se în lanț. În ianuarie 1825, Ingres primește Legiunea de Onoare, iar în iunie este ales membru al Academiei de Arte Frumoase. Își deschide propriul său atelier pe malul stâng al Senei, nu departe de Academie, unde va preda începând cu anul 1829. În decembrie 1834, soții Ingres pleacă din nou la Roma, deoarece artistul fusese numit director al Academiei Franceze de la Roma. Aici îi cunoaște și se împrietenește cu Franz Liszt și cu Charles Gounod. În aprilie 1841 îi expiră mandatul și se întoarce la Paris. Succesul său enorm și moda pentru pictura sa fac ca artistul să primească numeroase comenzi, mai ales pentru portrete. În februarie 1849, Madeleine se rănește la picior. Timp de câteva luni suferă din cauza cangrenei și moare pe 27 iulie. Moartea ei tulbură ordinea din viața artistului, care se baza în toate pe soția lui. Ingres scria "Totul s-a sfârșit. Ea nu mai este, nu mai există nici casa mea, sunt frânt și tot ce pot să fac este să plâng de disperare". Pictorul se mută. Prietenii, văzând disperarea artistului, i-o prezintă pe Delphine Ramel. Ingres a scris despre aceasta "Nu este nici prea tânără, nici prea bătrână, e cumsecade". Se însoară cu domnișoara Ramel pe 15 aprilie 1852, la vârsta de 71 de ani, ea având 43. În 1852, în timpul lui Napoleon III, este recunoscut în mod oficial ca pictor al Curții. În 1855 primește crucea de mare ofițer al Legiunii de Onoare. În 1862 artistul devine senator. Copleșit de onoruri, Jean Auguste Dominique Ingres moare la 14 ianuarie 1867, secerat de o pneumonie.

Cele mai cunoscute și recunoscute picturi

• Domnișoara Riviere (1806)
• Femeie care se îmbăiază (1808)
• Jupiter și Thetis (1811)
• Doamna de Senonnes (1814-1816)
• Marea Odaliscă (1814)
• Izvorul (1856)
• Baia turcească (1862)

• 

  Marcotte d'Argenteuil, 1810
 
• 

  Mademoiselle Jeanne-Suzanne-Catherine Gonin, 1821
 
• 

  Madame Marie Marcotte, 1826
 
• 

  Louise de Broglie, Countess d'Haussonville, 1845
• 

  Princesse Albert de Broglie, née Joséphine-Eléonore-Marie-Pauline de Galard de Brassac de Béarn, 1853
 
• 

  Mme. Moitessier, 1856

·       1790: Leopold I, Mare Duce de Baden (29 august 1790 – 24 aprilie 1852) a fost al patrulea Mare Duce de Baden și a domnit din 1830 până în 1852.
Leopold a fost primul fiu al magrafului Karl Friedrich de Baden și a celei de-a doua soții (căsătorie morganatică), Louise Karoline. Leopold și frații săi nu erau considerați ca prinți ai Casei de Baden și nu aveau drepturi la coroana marelui ducat. Cu toate acestea, datorită moștenitorului pe linia legitimă, ei vor fi recunoscuți ca aparținând dinastiei în 1817.

Leopold I de Baden

În lipsa unui moștenitor de sex masculin, dispariția dinastiei Baden era aproape. Maximilian I, rege al Bavariei și soția lui Caroline de Baden reclamau moștenirea marelui ducat de Baden. Pentru a preveni dezmembrarea statului, Karl, Mare Duce de Baden, nepotul și succesorului lui Karl Frederic, Mare Duce de Baden a adoptat în 1817 o lege de succesiune, care permitea copiilor din a doua căsătorie a lui Karl Frederic drepturi de acces dinastic asupra Marelui Ducat, deși aceștia proveneau dintr-o căsătorie morganatică. Acum copiii Hochberg au devenit prinți și prințese ale Marelui Ducat. Această lege i-a permis în 1830 lui Leopold de Hochberg să-l succeadă pe fratele său vitreg, Ludovic I, și să devină conducător al Marelui Ducat sub numele de Leopold I de Baden.

Liberal dar depresiv, traumatizat de ambițiile și intrigile mamei și ale soției sale, căutând alinare în consumul de alcool, Leopold s-a confruntat în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu tulburările politice și a anunțat în mod deschis că urăște domnia și vrea să abdice, dar soția lui face tot posibilul pentru a preveni acest lucru.

Fiul său cel mare, care suferea de o boală mentală și care își ura mama, l-a urmat la conducerea marelui ducat sub numele de Ludovic al II-lea.

La 25 iulie 1819, Leopold s-a căsătorit la Karlsruhe cu Sofia Wilhelmina a Suediei (21 mai 1801 – 6 iulie 1865). Sofia și Leopold au avut următorii copii:

• Prințesa Alexandrine de Baden; s-a căsătorit cu Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (1818–93). Mariajul a rămas fără copii, lucru care a permis succesorilor fratelui mai mic al lui Ernest, Albert, să succeadă la conducerea ducatului.
• Prințul Louis de Baden (1822–1822).
• Prințul Ludovic de Baden (1824–58); mai târziu a succedat ca Ludovic al II-lea, Mare Duce de Baden în perioada 1852–58; din cauza incapacității mentale marele ducat a fost condus de o regență.
• Prințul Frederic de Baden (1826–1907); mai târziu a succedat ca Frederic I de Baden în perioada 1858–1907, regent în perioada 1852–58.
• Prințul Wilhelm de Baden (1829–1897); general prusac, strămoș al liniei tinere a prinților de Baden și tatăl Prințului Max de Baden, Cancelar al Germaniei.
• Prințul Karl de Baden (1832–1906); căsătorit cu Rosalie von Beust (morganatic).
• Prințesa Marie de Baden (1834–99); căsătorită cu Ernst Leopold, al 4-lea Prinț de Leiningen (1830–1904).
• Prințesa Cecilie de Baden (1839–91), cunoscută ca Olga Fedorovna; căsătorită cu Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei (1832–1902), Guvernator General în Tbilisi.

Potrivit înregistrărilor bisericii din Baden, Leopold a avut doi fii cu Sofia Vittali, fiica unui comerciant de origine italiană, Pietro Vittali: Karl Emil August Vittali (n. 1831) și Otto Hermann Leopold Vittali (n. 1832)

Leopold I

* 1805: Alexandru C. Moruzi (n. 29 august 1805, Zvoriștea, Zvoriștea, Suceava, România^[1] – d. 25 aprilie 1873, Foggia, Italia) a fost un om politic, prim-ministru în Guvernul Moldovei (5 octombrie 1861 - 22 ianuarie 1862) și apoi ministru de finanțe al României (22-27 ianuarie 1862), în Guvernul Barbu Catargiu Anterior Unirii Principatelor și din punct de vedere instituțional, a condus Guvernul Alexandru C. Moruzi (Iași), între 5 octombrie 1861 - 22 ianuarie 1862.^[3]

Mormântul său se află în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Zvoriștea (azi în județul Suceava)

Mormântul prințului Alexandru C. Moruzi de la Zvoriștea

*   1809: Oliver Wendell Holmes, medic și scriitor american (d. 1894)

·         1810: Juan Bautista Alberdi, scriitor argentinian (d. 1884)

·         1821: Louis Laurent Mortillet, antropolog francez (d. 1898)

·         1829: S-a născut la Botoșani, mitropolitul-primat al României, Iosif Gheorghian (din noiembrie 1886 până la moarte, cu o întrerupere în perioada martie 1893-decembrie 1896), una dintre figurile importante ale Bisericii Ortodoxe Române înainte de a fi fost ridicată la rang de Patriarhie. A tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică si a fost membru de onoare al Academiei Române din 1901; ( d. 24 ianuarie 1909, București).

·         1832: S-a nascut Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române; (d.28.11.1915, Iaşi). Neculai Culianu (n. 29 august 1832, Iași — d. 28 noiembrie 1915, Iași) a fost un matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române. A militat pentru Unirea Principatelor Române, motiv pentru care o perioadă a fost arestat. Unul din cei 17 fii ai săi a fost Petru Culianu, care de asemenea a avut o bogată activitate matematică.

* 1834: George Mârzescu (n. 29 august 1834, Iași - d. 12 aprilie 1901, Iași) a fost un politician și ministru român.

Mormântul lui George Mârzescu de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

·         1841: S-a nascut  Georges Benjamin Clemenceau, om politic, prim-ministru francez în perioda 1906-1909; (d.24.11.1929).

·         1862: S-a nascut Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de lemba franceza , laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1911, cel mai important dramaturg simbolist (“Pasarea albastra”, “Tezaurul celor umili”); (d.06.05.1949).
* 1869: Nicolae Petala - pronunțat [petalá], din greacă , Petalas - „Fierar, Faur” - (n. 29 august 1869, Vaslui - d. 1947, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcții de comandant de armată, corp de armată și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Nicolae Petala a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 40 Infanterie (1911-1912), șef de stat major al Corpurilor 2 și 3 Armată (1913-1915) și comandant al Brigăzii 15 Infanterie (1915-1916).^[5][6][7][8]

În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit, succesiv, funcțiile de: comandant al Brigăzii 15 Infanterie (în perioada 14/27 august - 25 august/7 septembrie 1916); comandant al Diviziei 22 Infanterie (în perioada 25 august/7 septembrie - 30 august/12 septembrie 1916); comandant al Diviziei 9 Infanterie (în perioada 30 august/12 septembrie- 30 septembrie/12 octombrie 1916); comandant al Corpului I Armată (în perioada 30 septembrie/12 octombrie - 12/25 octombrie 1916); comandant al Armatei 1 (în perioada 12/25 octombrie 1916 - 21 octombrie/3 noiembrie 1916); comandant al Corpului I Armată (în perioada 21 octombrie/3 noiembrie 1916 - 21 mai/3 iunie 1918); comandant al Corpului IV Armată (în perioada 21 mai/3 iunie 1918 -12 iulie 1919).^[4]

După război a mai comandat Comandamentul Trupelor de Vest de la Cluj (în perioada 1 iulie - 30 septembrie 1920) și Corpul 6 Armată de la Cluj (în perioada 24 martie 1921 – 1 aprilie 1924). În 1925 a fost numit Inspector General al Armatei și al Învățământului Militar. Între 1921-1928 a fost director al ziarului Cultura Poporului. A fost senator de drept.

Generalul Nicolae Petala

* 1875: Leonardo De Lorenzo (29 august 1875-29 iulie 1962) a fost un flautist italian.

Născut la Viggiano(provincia Potenza), a început să studieze flautul la vârsta de 8 ani și a continuat studiile la Conservatorul din San Pietro a Majella din Napoli. A fost constrâns să renunțe la studii din motive de muncă și a emigrat în Statele Unite la vârsta de 16 ani, lucrând la un hotel din Kentucky. În 1896 s-a întors în Italia pentru a face serviciul militar la Alexandria în cadrul fanfarei militare condusă de Giovanni Moranzoni.

În această perioada De Lorenzo începe să creeze primele sale compoziții ce vor fi adunate mai târziu în opera sa Nove studi artistici(Nouă studii artistice), publicată de editorul german Julius Heinrich Zimmermann. După terminarea serviciului militar a călătorit în Germania, Anglia, Africa de Sud, iar în 1907 s-a întors la Napoli pentru a termina studiile. În 1909 s-a întors în Statele Unite și a obținut locul de prim flaut în Orchestra Simfonică din New York, condusă de Gustav Mahler, înlocuindu-l pe Georges Barrère.

A fost angajat de orchestrele din Minneapolis,Los Angeles și Rochester, unde a primit și rolul de profesor de flaut la Școala de Muzică Eastman. În 1935 se retrage în California cu soția sa, pianista Maude Peterson, dedicându-se exclusiv compozițiilor și eseurilor despre flaut.

În 1951 publică opera MY Complete Story of the Flute (Povestea mea completă a flautului) care a obținut succes în anturajul muzicii clasice. Tot materialul de cercetare al flautistului a fost donat Universității din California de Sud din Los Angeles în 25 octombrie 1953. De Lorenzo a murit în 29 iulie 1962 în casa sa din Santa Barbara, California. Îi este dedicat Concursul Internațional de flaut "Leonardo De Lorenzo", ce are loc la fiecare doi ani la Viggiano.

Compoziții:

• Apassionato, fantezie sentimentală pentru flaut, op. 5
• Giovialità, pentru flaut și pian, op. 15
• Saltarello, pentru flaut, op. 27
• Carnevale di Venezia, doar pentru flaut
• Nove studi artistici
• I tre virtuosi, capriciu genial pentru 3 flauturi, op. 31
• I seguaci di Pan , capriciu fantastic pentru 4 flauturi, op. 32
• Non plus ultra, 18 capricii doar pentru flaut, op. 34
• Pizzica-Pizzica , pentru flaut, op. 37
• Suite mitologica, doar pentru flaut, op. 38
• Idilio, pentru flaut și pian, op. 67
• Improvviso, pentru flaut și pian, op.72
• Sinfonietta (Divertimento Flautistico), pentru 5 flauturi, op. 75
• Trio Eccentrico, pentru flaut, oboi și clarinet, op. 78
• I quattro virtuosi (Divertimento fantastico), pentru flaut, oboi, clarinet și fagot, op. 80
• Cappricio, pentru 4 flauturi, op.82

Leonardo De Lorenzo

·         1881 - S–a născut compozitorul maghiar Imre (Emerich) Kalman (m.30.10.1953).

·         1891: S-a născut Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus; (d. 1955). Mihail Aleksandrovici Cehov (n. 29 august, 1891 la Moscova — d. 30 septembrie, 1955 la Beverly Hills, Statele Unite) a fost un actor, regizor și scriitor rus, care a emigrat în Statele Unite ale Americii după Revoluția Socialistă din Octombrie.
* 1894: Werner Gilles (n. 29 august 1894 – d. 23 iunie 1961, Essen) a fost un pictor german.

Strada Werner Gilles din Mönchengladbach

S-a născut în Mönchengladbach, în familia profesorului Wilhelm Gilles și a soției acestuia, Katharina, fiind al patrulea din nouă copii. Familia s-a mutat în 1901 în Mülheim an der Ruhr. În 1913, a întreprins o vizită în scopuri educaționale în Olanda, împreună cu prietenul său Otto Pankok. Anul următor a primit o bursă din partea Fundației Leonhard Stinnes, pentru a studia la Kunsthochschule in Kassel (în română Universitatea de arte din Kassel) cu Hans Olde și Rudolf Siegmund. S-a înrolat voluntar în Primul război mondial, luptând până în 1918 în Rusia, Serbia și Franța. În 1919, a studiat arta la Academia din Weimar, cu profesorul Walther Klemm, pentru a se muta în nou înființata instituție Bauhaus din Weimar, în clasa lui Lyonel Feininger. În 1921 a vizitat pentru prima dată Italia. La Bauhaus, unde a studiat până în 1923, s-a împrietenit cu artiștii Gerhard Marcks și Oskar Schlemmer. În 1923, a mai întreprins o vizită în Italia. Deși lucra în Berlin după studiu, a mai vizitat Italia. În 1926 s-a mutat la Düsseldorf, pentru a pleca la scurt timp la Paris.

În 1930 a primit din partea Academiei prusace de arte (în germană Preußischen Akademie der Künste) o bursă, care îi conferea privilegiul de a locui un timp la Villa Massimo în Roma. În continuare a vizitat pentru prima dată satul pescăresc Sant'Angelo din Ischia. Cu venirea nazismului, arta sa a fost catalogată drept „degenerată” și expusă în expoziția demonstrativă din 1937 Artă degenerată. De aceea, un număr de 17 din operele sale au fost confiscate. Din 1951, Werner a locuit alternativ în München (iarna) și în Ischia (vara). A ținut legătura cu pictorul Werner Heldt, care a murit în timpul unei vizite la Gilles, în 1954. În același an, a primit Marele premiu de artă al landului Nordrhein-Westfalen. (în germană Großen Kunstpreis des Landes Nordrhein-Westfalen). A decedat pe 23 iunie 1961, în Essen. În 1996, o stradă din Mülheim an der Ruhr a fost numită în amintirea sa (Gillesweg).

Insula Ischia

Vizitele sale pe insula Ischia și-au lăsat amprenta pe creația sa. Contrastul dintre antichitatea clasică păgână și cultural apuseană creștină a devenit tema sa predilectă. A pictat în ulei și acuarele, tematizând cu noi variații atât aspectele vioaie, cât și cele amenințătoare ale peisajelor din această zonă. Operele sale din anii '20 și '30 sunt influențate de mișcarea expresionistă „Der Blaue Reiter”, iar cele de bătrânețe de o tendință spre stilizarea motivelor și compoziții bidimensionale.

·         1904: Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956. Werner Theodor Otto Forßmann (n. 29 august 1904 la Berlin – d. 1 iunie 1979 la Schopfheim) a fost un medic german, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul cateterismului cardiac. În 1956, împreună cu Andre Cournand și Dickinson Richards, a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru dezvoltarea metodei de sondare a cordului uman.
* 1907: Takeo Wakabayashi (29 august 1907 - ?) a fost un fotbalist japonez.

·         1914: Bernard Vonnegut, chimist american (d. 1997)

·         1915:  S-a născut actriţă americană de origine suedeză, Ingrid Bergman, soţia celebrului regizor italian Roberto Rossellini  (filmul “Casablanca” – avându-l ca partener pe Humphrey Bogart, “Intermezzo”, “Va place Brahms”, “Sonata de toamna”); (d. 29.08.1982)
Filmografie:

• Casablanca (1942)
• Pentru cine bat clopotele (1943)
• Notorious (1946)
• Arcul de triumf (1948)
• Vă place Brahms? (1961)

Ingrid Bergman

Ingrid Bergman în filmul Casablanca

* 1919: Leonid Șeptițchi (n. 29 august 1919, Basarabia, Imperiul Rus – d. martie 1970) a fost un poet și romancier basarabean. Două lucrări definitorii semnate de el s-au numit Pământ și Pământ Nou.

S-a născut în Tătărăști, județul Cahul, Regatul României (acum în Republica Moldova). Tatăl Serghei Șeptițchi era cântăreț la biserica din sat, iar mama, Natalia, lucra învățătoare. După absolvirea școlii primare este înscris, în 1930, la Liceul de Băieți Carol al II-lea din Bolgrad. Fiind un elev sârguincios, chiar din primele clase de liceu devine pasionat de literatură.

Cariera literară începe cu poezia Toamna, scrisă la 16 ani și apărută în „Bugeacul” (nr. 3-4, 1935). Odată lansat, publică versuri și în „Pagini basarabene” (Chișinău) alături de George Meniuc, la „Familia noastră” (Bolgrad). Despărțire este prima nuvelă tipărită în „Bugeacul” (nr. 7-8, 1936).

A participat, în martie 1940, la prima adunare generală a membrilor Societății Scriitorilor din Basarabia și a nimerit în paginile presei de atunci alături de autori care erau deja afirmați.

În 1944 s-au refugiat la Brăila, de unde provenea familia lui Leonid, Șaptețânci. Din scrisorile primite de la Andrei Zaruba reieșea că ulterior s-a întors în Basarabia și a devenit profesor de limba moldovenească la Baimaclia.

În afară de articole, schițe, reportaje a scris și proză, dar a publicat rar de tot. Povestirea Moartea rândunicii, apărută într-o revistă pentru copii, fusese introdusă și în manualele de citire pentru clasele primare.

Moare prematur în primăvara anului 1970 la Chișinău.

·         1920: Charlie Parker (n. 29 august 1920, Kansas City, SUA^[15] – d. 12 martie 1955, New York, SUA) a fost un saxofonist și compozitor american de jazz.^[18] , supranumit „Bird”.

Este considerat unul dintre fondatorii jazzului modern și al genului muzical Bebop și descris ca unul dintre cei mai mari saxofoniști din toate timpurile.

A început încă din adolescență să consume droguri și alcool, iar în 1946 a fost internat șase luni într-un spital de psihiatrie pentru depresie.

După ce a fost externat, în februarie 1947, a realizat cele mai bune înregistrări din cariera lui, cu Miles Davis la trompetă.

A murit la data de 12 martie 1955, la New York, răpus de droguri și alcool.

În 1988, Clint Eastwodd a fost producătorul filmului biografic Bird, aducând astfel un omagiu acestui mare muzician de jazz dispărut la o vârstă atât de tânără.

Charlie Parker

·         1920: Ray Bradbury, scriitor american
* 1923: Richard Samuel Attenborough, Baron Attenborough, CBE (n. 29 august 1923, Cambridge, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[9] – d. 24 august 2014, Londra Mare, Londra, Regatul Unit^[12]) a fost un actor, regizor, producător și antreprenor englez. A fost președinte al Royal Academy of Dramatic Art(RADA). A câștigat două Premii Oscar din postura de regizor și producător al filmului Gandhi în 1983. A mai câștigat patru premii BAFTA și de trei ori premiul Globul de Aur.
Filmografie:

Actor

• 1963 Marea evadare - The Great Escape , regia: John Sturges
• 1965 Pasărea Phoenix - The Flight of the Phoenix, regia: Robert Aldrich
• 1977 Un pod prea îndepărtat - A Bridge Too Far
• 1994 Miracolul de pe Strada 34 - Miracle on 34th Street (Kris Kringle)
• 1997 Lumea pierdută: Jurassic Park, regia: Steven Spielberg

Regizor

• Ce război minunat! (1969)
• Tânărul Winston (1972)
• Un pod prea îndepărtat (1977)
• Magia (1978)
• Gandhi (1982)
• Audiții pe Broadway (1985)
• Strigătul libertății (1987)
• Chaplin (1992)
• Tărâmul umbrelor (1993)
• Dragoste și război (1996)
• Bufnița cenușie (1999)
• Povestea unui inel (2007)

Producător

• 1962 Camera în forma de „L” - The L-Shaped Room
• 1982 Gandhi

Richard Attenborough

Richard Attenborough în 2007

·         1924 - S-a născut Dinah (Ruth Lee Jones) Washington, cântăreaţă americană de blues.
* 1928: Charles Gray (n. 29 august 1928, Bournemouth, Dorset, Anglia - d. 7 martie 2000, Londra) a fost un actor englez care a fost celebru pentru roluri cum ar fi cel al răufăcătorului Blofeld din filmul Diamonds Are Forever cu James Bond, Mycroft Holmes, fratele lui Sherlock, în serialul de televiziune realizat de Granada TV, și criminalistul în The Rocky Horror Picture Show (1975).
Gray s-a născut cu numele de Donald Marshall Gray în Bournemouth, Dorset, fiind fiul lui Maude Elizabeth (născută Marshall) și a inspectorului Donald Gray.^[1] Gray a studiat la Bournemouth School împreună cu Benny Hill, a cărui școală fusese evacuată în aceeași clădire, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Unii din prietenii săi își amintesc că pe pereții dormitorului său erau lipite imagini ale actorilor celebri ai vremii.

El și-a început experiența sa de actor pe scena clubului de teatru de lângă Hotelul Palace Court din Bournemouth, unde a fost un înlocuitor de ultim moment în The Beaux' Stratagem. Gray a surprins pe toată lumea, inclusiv pe el însuși, cu calitatea prestației sale.

Gray s-a mutat din Bournemouth la sfârșitul anilor 1950, iar părinții săi au rămas în casa familiei până la moartea lor. Pentru a deveni un actor profesionist, el a trebuit să își schimbe numele, deoarece exista deja un actor pe nume Donald Gray. El a ales numele de Charles Gray, pentru că Charles a fost numele bunicului matern, pentru că el a avut un prieten apropiat pe nume Charles și pentru că a crezut că suna frumos. La prima sa apariție pe Broadway, în muzicalul Kean(1961), el a fost trecut pe afiș sub numele de "Oliver Gray".

Prin anii 1960, Gray a devenit un actor de succes și a făcut mai multe apariții la televiziunea britanică. Filmele realizate în această perioadă au inclus Danger Man cu Patrick MacGoohan și Maigret. Gray, de asemenea, a apărut alături de Laurence Olivier, în versiunea cinematografică a The Entertainer (1960) ca reporter.

Anul care l-a consacrat a fost anul 1967, când a jucat cu Peter O'Toole și Omar Sharif în filmul Noaptea generalilor, a cărui acțiune se petrece în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În anul următor, a interpretat un ofițer australian de informații detașat la Ambasada Australiei din Tokio, Dikko Henderson, în filmul You Only Live Twice (1967) din seria cu James Bond. Patru ani mai târziu, el a apărut ca Ernst Stavro Blofeld în filmul Diamonds Are Forever din aceeași serie, în ambele filme jucând Sean Connery în rolul lui James Bond. Acestea l-au făcuit pe Gray unul dintre puținii actori care au jucat un răufăcător și un aliat al lui Bond din această serie de filme (un altul a fost Joe Don Baker).

Activitatea cea mai prolifică ca actor a fost între 1968 și 1979, când a apărut în mai mult de patruzeci de filme importante și producții de televiziune. În această perioadă, el este probabil cel mai bine cunoscut pentru portretizarea criminalistului (naratorul) în The Rocky Horror Picture Show și un personaj similar, judecător Oliver Wright, în continuarea Shock Treatment (1981). În 1983, el a jucat alături de Coral Browne și Alan Bates în premiatul film de televiziune An Englishman Abroad. În 1985, el a jucat într-un episod al serialului televiziunii BBC Bergerac, intitulat "What Dreams May Come", care a implicat și magie neagră, dispărând misterios în ultima scenă.

Alte filme cunoscute în care a jucat sunt The Devil Rides Out, Mosquito Squadron, Cromwell și The Beast Must Die.

Gray l-a interpretat pe Mycroft Holmes atât în filmul The Seven-Per-Cent Solution (1976), cât și în patru episoade ale serialului Aventurile lui Sherlock Holmes (1984-1994), în care l-a avut ca partener pe Jeremy Brett (în rolul lui Sherlock Holmes). În două episoade ale seriei finale, Memoriile lui Sherlock Holmes, el a avut rolul principal, în primul caz deoarece actorul Edward Hardwicke (interpretul dr. Watson) era ocupat cu un alt film și în al doilea caz ca urmare a bolii lui Brett.

Alte apariții la televiziune includ Blackeyes a lui Dennis Potter, The New Statesman, Thriller, Upstairs, Downstairs, Bergerac, Porterhouse Blue, plus un număr de roluri în adaptările pentru televiziune ale pieselor lui William Shakespeare.

El l-a dublat în mode regulat pe Jack Hawkins după ce laringele lui Hawkins a fost eliminat pentru a combate cancerul la gât al acestuia, deoarece vocile celor doi erau foarte asemănătoare. Un exemplu în acest sens este filmul Theatre of Blood.

Gray a murit de cancer la 7 martie 2000. Corpul său a fost incinerat la Crematoriul Golders Green unde a rămas cenușa sa.

Filmografie:

Follow a Star (1959) Tommy the Toreador (1959) The Desperate Man (1959) The Entertainer (1960) Man in the Moon (1960) Masquerade (1965) Noaptea generalilor (1967) You Only Live Twice (1967) The Man Outside (1967) The Secret War of Harry Frigg (1968) The Devil Rides Out (1968) Mosquito Squadron (1969) The File of the Golden Goose (1969) The Executioner (1970)

Cromwell (1970) Diamonds Are Forever (1971) Theatre of Blood (1973) (voice) The Beast Must Die (1974) The Rocky Horror Picture Show (1975) Seven Nights in Japan (1976) The Seven-Per-Cent Solution (1976) Silver Bears (1978) The Legacy (1978) The Mirror Crack’d, (1980) Shock Treatment (1981) Charles & Diana: A Royal Love Story (1982) The Jigsaw Man (1983) The Tichborne Claimant (1998) * 1933: Jehan Sadat (n. 29 august 1933), în arabă: ن السادات, Jihan; numele de naștere Jehan Safwat Raouf (în arabă: جيهان صفوت رؤوف) este a doua soție a lui Anwar Sadat și a servit ca prima doamnă a Egiptului din 1970 până ce Sadat a fost asasinat în 1981. Jehan Sadat

·         1935: Titus Raveica (n. 29 august 1935, sat Șcheia, azi județul Iași - d. 31 ianuarie 2013) a fost un filozof, profesor universitar, senator în legislatura 1990-1992 ales în județul Iași pe listele partidului FSN și primul președinte al Consiliul Național al Audiovizualului.

Titus Raveica a demisionat pe 1 septembrie 1992. Titus Raveica a fost profesor de filozofie la Universitatea din Iași. În cadrul activității sale parlamentare, Titus Raveica a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Italiană, Republica Islamică Iran și Regatul Spaniei.

* 1936: John Sidney McCain III (n. 29 august 1936,^[1] Coco Solo[*], Panama Canal Zone[*], Panama – d. 25 august 2018,^[2] Cornville[*], SUA^[3]) a fost un senator american din statul Arizona, care a reprezentat Partidul Republican la alegerile prezidențiale din Statele Unite din noiembrie 2008. John McCain a absolvit Academia Navală din SUA în anul 1958, devenind astfel un pilot de diverse tipuri de avioane. În timpul războiului din Vietnam în 1967 în urma unei misiuni ce avea drept scop bombardarea orașului Hanoi a fost împușcat și grav rănit apoi prins de trupele vietnameze. McCain a fost prizonier de război până în 1973. McCain a refuzat oferta de a lucra împreună cu vietnamezii împotriva americanilor în ciuda torturilor periodice efectuate de aceștia. Datorită rănilor provocate în război, McCain suferă de anumite inabilități fizice.

În 1981 acesta a intrat în politică renunțând astfel la cariera sa de căpitan de navă. A fost ales în Camera Reprezentanților a SUA unde a câștigat două mandate, iar în 1986 a fost ales în Senatul Statelor Uniteși apoi foarte ușor în anii 1992 1998 și 2004. McCain a fost cunoscut în mass-media din SUA prin faptul că era individualist și susținea ideologii conservatoare. În anii 1980 a făcut o reformă de finanțare pentru campanie, fapt ce a dus la Actul McCain Feingold în 2002. Pe lângă acestea, mai este cunoscut și pentru restabilirea relațiilor diplomatice cu Vietnamul.

John McCain

* 1938: Dumitru Abrudan (n. 29 august 1938, Gepiu, județul Bihor) este un teolog și profesor universitar român, militant pentru ecumenism. A avut o bogată activitate didactică desfășurată mai întâi în cadrul Seminarului Teologic din Caransebeș și ulterior pe tărâm universitar (Facultățile de Teologie de la Universitățile "Lucian Blaga" din Sibiu, de Vest din Timișoara, din Oradea precum și la Institutul Teologic Ortodox din Cluj). După reînființarea ASTREI a fost primul președinte al acesteia. S-a remarcat și ca publicist în publicații patriarhale.

Este autorul unor studii teologice, mai ales despre Vechiul Testament și ecumenism și a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la simpozioane și congrese teologice internaționale.

Școala primară a urmat-o în satul natal, studiile liceale la Liceul de Băieți nr.1 "Emanuil Gojdu" din Oradea (promoția 1956), iar pe cele universitare la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1956-1960).^[1][2][3]

Între 1960-1963 a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din București, secția biblică (Vechiul Testament și Limba ebraică). În perioada 1972-1973 a urmat cursuri de sepcializare la Universitatea Ebraică din Ierusalim,^[1][2][3] iar în 1978 a obținut titlul de doctor în Teologie în domeniul Studiului Vechiului Testament și al limbii ebraice, la Institutul Teologic Universitar din București sub conducerea pr. prof. dr Mircea Chialda cu teza: "Creștinismul și mozaismul în perspectiva dialogului interreligios", publicată în revista Mitropolia Ardealului , nr.1-3/1979.

·         1938: Hermann Nitsch, artist austriac

·         1939: S-a nascut Joel Schumacher, regizor american (seria filmelor având ca personaj principal pe Batman).

·         1939: Radu Bercea (n. 29 august 1939, în Cuciurul Mare, Cernăuți, Bucovina) este un pictor român.

Părinții săi au fost Eugenia și Teofil.

Urmează studii de artă la Școala de Arte Plastice și Decorative „Octav Băncilă”, Iași.

Este căsătorit, soția sa Olga, este profesoară la Gura Humorului. Are trei copii, Manuela, medic psihiatru, Ștefan, inginer, Oana, arhitect.

În regimul comunist, în perioada 1959-1964 a fost condamnat politic pentru convingerile sale pro-occidentale. În timpul detenției în lagărele de exterminare a cunoscut o serie de personalități ale intelectualității române, așa cum ar fi Alexandru Paleologu, academicianul Alexandru Zub, poetul Alexandru Ivasiuc, arhitectul Crașoveanu. A fost amnistiat prin decretul din primăvara anului 1964, impus de organismele internaționale ale Dreptului Omului și ONU.

·         1943: Petre Magdin (n. 29 august 1943, Pesac, județul interbelic Timiș-Torontal) este un aranjor muzical, cântăreț, compozitor, muzician, orchestrator, producător de muzică și realizatoir de emisiuni de televiziune muzicale român. Actualmente, deși nu este retras din activitatea artistică, muzicianul trăiește retras la țară.

Numele său se leagă de muzica ușoară românească, dar mai ales de existența rock'nroll-ului în România, de orchestrele Modern Group ^[1] și orchestra omonimă numelui său, Orchestra Petre Magdin, precum și de suținerea aranjamentelor muzicale și orchestrale ale unor soliste și soliști de prestigiu români, printre care se pot enumera Dida Drăgan, Mihai Constantinescu, Mihaela Oancea, Mihaela Runceanu ^[2], Mirela Voiculescu, și alții.^[3]

Ca realizator de emisiuni de televiziune, special dedicate rock'roll-ului, dintre care cea mai cunoscută fusese Întâlnirea de la miezul nopții, ^[4] Petre Magdin s-a remarcat prin curajul de a promova trupe de valoare românești (înainte de decembrie 1989)^[5], așa cum sunt Iris ^[6], Sfinx ^[7] și altele.

Discografie:

• Compilație - De La O Melodie La Alta 2(EDE 969, 1974) - piesa Anilor(interpretată de Dida Drăgan)
• Dida Drăgan & Sfinx - Glas De Păduri/Trepte De Lumină(45-STM-EDC 10.444)
• Compilație - De La O Melodie La Alta 5(EDE 1297, 1977) - piesa Meleaguri Vii(interpretată de Dida Drăgan)
• Mirela Voiculescu - Mirela Voiculescu(ST-EDE 2777, 1985) - piesa Anii Mei
• Dida Drăgan - Dida Drăgan(ST-EDE 2915, 1986) - toate piesele de pe album: La Ceas De Zori, Floare De Colț, Necuprins Și Cuprins, Ninge Pe Masa Tăcerii, Drumul, Stea De Argint, Zvon De Lumină, Amintiri De Ieri, La Poarta Unui Vis, Baladă Cu Voievozi, Pasărea, Statuile
• Mihaela Oancea - În Pași De Dans(ST-EDE 3291, 1988) - piesa Poarta De Argint
• Dida Drăgan - Mi-e Dor De Ochii Tăi(EDC 505, 2003) - piesa De Ce Taci?

·         1943 - S-a născut Dick Halligan, pianist, trombonist şi flautist american (Blood, Sweat & Tears).

·         1943: S-a născut graficianul Dan Erceanu.

* 1943: Arthur „Art” Bruce McDonald (n. 29 august 1943) este un fizician canadian, director al Sudbury Neutrino Observatory Institute și profesor de astrofizică la Queen's University din Kingston, Ontario. În anul 2015 i-a fost decernat, împreună cu Takaaki Kajita, Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă

Arthur B. McDonald

·         1945 - S-a născut Chris Copping, basist şi pianist britanic (Procol Harum).
* 1945: Constantin Schifirneț (n. 29 august 1945, Bahna, județul Neamț) este un sociolog și istoric al filozofiei român.

Este fiul Mariei Schifirneț, născută Movileanu, și al lui Neculai Schifirneț. A urmat cursurile Școlii generale din Bahna și ale Liceului „George Bacovia” din Bacău.^[1][2] Este absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 1968.^[3] A fost cercetător la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului (1968-1990, 1996-2004).^[4] [5]

La data de 17 iunie 1980 susține doctoratul în filosofie la Universitatea din București cu teza Teoria formelor fară fond în cultura română. Cu referire specială la gândirea lui Titu Maiorescu.^[6][7][8] Schifirneț a ezitat să publice teza de doctorat înainte de 1989 din cauză că editurile i-ar fi impus modificări în consens cu ideologia timpului^[9]. Lucrarea a fost citită de H.H. Stahl în anul 1984 și, deși acesta nu i-a comunicat nici o opinie^[10], Schifirneț avea să descopere mai târziu aserțiunea marelui sociolog: „S-ar cădea a fi tipărită și lucrarea lui Constantin Schifirneț, Formele fără fond în gândirea românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea“.^[11] Teza de doctorat va fi publicată, în anul 2007, sub titlul Formele fără fond, un brand românesc, cu modificările necesare determinate de bogata bibliografie apărută în răstimpul de la susținerea ei.

A fost director general în Ministerul Culturii în perioada 1990-1994.^[12][13]

Este cofondator al Facultății de Științe Politice, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, al cărei Decan a fost în perioada(1999-2002).^[14]

În prezent este profesor universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative unde susține cursurile de sociologie. Director al Școlii Doctorale "Științele comunicării" din SNSPA (2008-2012).^[15]

A avut o bursă de studii în S.U.A., la Universitățile Boston și Berkeley (februarie-mai 1981).^[16][17][18]

Membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, pentru confirmarea titlurilor științifice de doctor, avizarea conducătorilor de doctorat și acordarea calității de instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, Sociologie, Științe Politice, Științe ale Comunicării ^[19]

A prezentat cca 100 de comunicări la simpozioane, seminarii și conferințe naționale și 51 de comunicări științifice la simpozioane, seminarii și conferințe internaționale organizate asociații europene, internaționale, de universități și institute de cercetare din România, Franța, Anglia, China, Danemarca, Israel, Germania, Italia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Cuba, Belgia, Portugalia, Suedia.^[20]

Chair of Session: Self and Media, Research Committee on Sociology of Communication, Knowledge and Culture RC14, XVII ISA World Congress of Sociology, Gothenburg, Sweden, 12 July 2010.^[21] Chair of Session: Mediatization, 2, Research Committee on Sociology of Communication, Knowledge and Culture RC14, XVII ISA World Congress of Sociology, Gothenburg, Sweden, 17 July 2010. ^[22]

Keynote speaker la a IV-a Conferință Internațională de Educație a Adulților: Educația adulților în universități. Perspective regionale și locale, organizată de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Universitatea din București. Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Universitatea de Vest din Timișoara. International Adult and Continuing Education Hall of Fame (IACEHOF), Outrech University, Oklahoma, USA. 27 - 30 aprilie 2014, Iași

·         1946: Ion Chelaru, actor român de teatru

·         1946: Sanda Elena Pănculescu, inginer mecanic, expert în standardizare, căsătorită Dicu

* 1946: Dimitris Christófias (în greacă Δημήτρης Χριστόφιας, n. 29 august1946,^[1][2] Kato Dikomo[*], Cipru^[1] – d. 21 iunie 2019,^[1][2] Strovolos[*], Cipru^[2]) a fost un om politic cipriot, președintele Republicii Cipriote între anii 2008-2013. Membru al comunității grecești majoritare din țara sa, Dimítris Christófias a fost între anii 1988-2008 secretarul general al Partidului AKEL, Partidul Progresist al Muncitorilor, partid care în cursul existenței sale (sub actualul nume - din 1941) s-a caracterizat printr-o orientare comunistă marxist-leninistă. Până la alegerea sa ca șef al statului, Dimítris Christófias a îndeplinit și funcția de președinte al parlamentului (2001-2008).

Dimítris Christófias

·         1947 - S-a născut Tony Eyers, producător şi cântăreţ britanc (Airbus, 5000 Volts).

·         1947 - S-a născut Dave Jenkins, chitarist, basist şi vocalist american (Stoneground, Pablo Cruise).

·         1948: Constantin Făină, politician român
* 1948: Nadejda Brânzan (n. 29 august 1948, Rezina, RSSM) este un medic-infecționist din Republica Moldova, deputat al Parlamentului în Legislatura 1990-1994.

A studiat medicina generală la Institutul de Medicină din Chișinău în anii 1966–1972.

A lucrat medic în raionul Ștefan Vodă până în 1976, apoi medic, șef de secție și medic șef-adjunct la spitalul raionul din Rezina.

S-a dedicat politicii în anii 1990. În timpul mișcării de eliberare națională, a colectat semnături pentru susținerea decretării limbii române ca limbă de stat. În perioada aflării în fotoliu de deputat, a fost președinte a Comisiei pentru Problemele Femeii, Ocrotirea Familiei, Mamei și Copilului, cât și membră a Prezidiului Parlamentului. A contribuit la definitivarea Constituției Republicii Moldova și s-a numărat printre semnatarii Declarației de independență a Republicii Moldova la 27 august 1991. A votat de asemenea și pentru scoaterea PCUS în afara legii.

La inițiativa Nadejdei Brânzan, Parlamentul RM a fost primul din spațiul ex-sovietic care a adoptat Hotărârea de adoptare la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Comisia pe care o prezida a înaintat mai multe legi cu impact social, printre care Legea cu privire la modificarea articolului 82 din Codul funciar, conform căreia familiilor cu mulți copii li se alocă mai mult pământ, Legea despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire a pensiilor lucrătorilor din agricultură, conform căreia femeile care lucrează în condiții nocive (tutun, ferme) sunt pensionate cu cinci ani mai devreme. A fost director al departamentului Ocrotirea sănătății al Partidului Forțelor Democratice.

În 1989, a fost declarată Eminent al Ocrotirii Sănătății, iar în 1996 a fost decorată cu Medalia „Meritul Civic”.

* 1951: Mihai Ursu (n. 29 august 1951, s. Lozova, r. Strășeni) este un istoric și muzeograf din Republica Moldova. Din anul 1985 și până în prezent exercită funcția de director general al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

În anul 1968, după absolvirea școlii medii din satul natal, continuă studiile la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova.

În anul 1973 debutează în profesia de muzeograf, fiind angajat la Muzeul republican „G. I. Kotovski și Gh. Lazo”, unde va lucra până în 1981. În anii 1981-1985 deține funcția de director al Muzeului Republican al Comsomolului din Moldova.

Ca director al instituției muzeale a contribuit la restaurarea clădirii muzeului (1985-1989), la crearea expoziției tematice a muzeului „Natura. Omul. Cultura”, la reanimarea ideii de creare a Muzeului Satului, la conservarea mai multor monumente de arhitectură populară. A participat la elaborarea Programului de Stat de Edificare a Muzeului Satului în Republica Moldova. În anii 1989-2009 a fost preocupat de restaurarea Grădinii Botanice a muzeului și crearea în cadrul ei a unui Vivarium cu expoziții de păsări, reptile și pești decorativi, care a devenit un loc atractiv pentru publicul vizitator, un centru important de educație ecologică.

Timp de 25 de ani a promovat ideea reîntregirii complexului arhitectural al muzeului, în formatul pe care l-a avut acesta până la cel de al II-lea Război Mondial, efort care s-a încununat cu succes în anul 2010. În prezent este preocupat de elaborarea unor proiecte de revitalizare, restaurare și punere în valoare a întregului complex muzeal, de creare a noilor spații expoziționale și a unor condiții adecvate pentru păstrarea valoroaselor colecții patrimoniale.

Este participant la manifestări științifice naționale, autor a peste 70 de publicații.

Ca membru al Colegiului Ministerului Culturii a participat la crearea cadrului legislativ în domeniu, contribuind la elaborarea Legii muzeelor, a Legii privind protejarea patrimoniului cultural mobil. A participat la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Turismului, la evaluarea potențialului turistic muzeal și la implementarea diferitelor proiecte în domeniu.

A susținut pregătirea cadrelor pentru muzee, organizând stagii practice la muzeu ale muzeografilor de la muzeele cu profil etnografic din toată republica, a studenților de la Unversitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Academia de Studii Economice din Moldova.

Din anul 2000 este angajat ca lector superior la catedra Management Artistic și Culturologie a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde ține un curs de muzeologie. În anul 2009, în cadrul unui program susținut de UNESCO și ICOM, a organizat la Chișinău trainingul național „Managementul Național” cu participarea muzeografilor din republică.

Este membru ICOM Moldova, membru al Comisiei Naționale UNESCO pentru Republica Moldova, membru al Consiliului Național al Monumentelor Istorice, membru al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, membru al Asociației cultural-știinșifice „Museion”.

Activitatea profesională a lui M. Ursu a fost apreciată prin conferirea titlului onorific Om Emerit, prin decorarea cu medalia „Meritul civic” (1994) și Ordinul „Gloria Muncii” (2001).

Mihai Ursu

·         1953 - S-a născut Rick Downey, baterist şi vocalist american (Blue Oyster Cult).

·         1958 - S-a născut Michael Jackson, solist vocal, compozitor, dansator, cel mai idolatrizat şi controversat interpret de muzică pop (d. 25 iunie 2009).  Este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile. Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuinţa sa. Moartea lui a atras atenţia întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni; (d.25 iunie 2009).
* 1959: Chris Austin Hadfield (n. 29 august 1959) este un astronaut canadian retras, fiind de asemenea și primul canadian care a fost în spațiu. Inginer și fost pilot de luptă la Royal Canadian Air Force, Hadfield a fost în două misiuni spațiale și a fost comandant la International Space Station.

Astronaut CSA

* 1959: Ramón Díaz (n. 29 august 1959) este un fost fotbalist argentinian.
* 1962:Petre Crăciun (n. 29 august 1962, Giurgiu, județul Giurgiu) este un scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii^[1] și al site-ului Identitate Românească

A urmat cursurile Universității București, Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, promoția 1986.

A urmat studii postuniversitare la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007)

A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei Poliția Română (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MAI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MAI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la Agenția Națională Antidrog (2003-2009).^[3]

A predat Jurnalism la Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța.

În 2009 a fondat publicația online Optimal Media, parte a companiei Optimal Media Solution. A mai întemeiat Editura Zorio, unde au văzut lumina tiparului mai multe titluri.

În 2011 a inițiat, împreună cu fiul său, Cristian Crăciun, portalul literaturacopii.ro, destinat iubitorilor de literatură română și universală de vârstă școlară. De la 1 iulie 2013, portalul a căpătat o mare amploare. În prezent, sunt peste 100 de autori adulți și peste 50 de copii care publică în portalul Literatură Copii.

A putut fi văzut la TVR 1 și TVRI, unde a inițiat și prezentat emisiunile "Amprente", "Misiunea permanentă" și "Alege viața" (300 ediții).

A semnat 15 filme documentare, printre care numeroase producții cu caracter educativ.

A inițiat, singur sau în colaborare, campaniile sociale „Primește-l alături de tine”, „Absentul”, "Prea rebel sa fii condus", „O carte pentru Valea Plopului”.

În 1997 a obținut Marele Premiu al Asociației Scriitorilor din Iași, și locul I la concursul de povești "Ion Creangă", singura competiție de acest gen din țară. Povestea premiată, "Floarea înțelepciunii și iarba puterii" a fost publicată în 1998 la Editura Junimea, într-un volum colectiv, apoi in volum in 2002. Povestea care a dat numele volumului și care a fost premiată de Asociația Scriitorilor din Iași este preluată de majoritatea site-urilor pentru copii.

În 2014 a fost nominalizat cu două cărți (Basme și Cruciada pisicilor la Premiile USR) și în același an a obținut Premiul Cartea anului, din partea Filialei pentru Copii și Tineret a USR, volumul evidențiat fiind Basme, Editura Zorio 2013.

A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2016, la secțiunea Carte pentru copii, pentru volumul ”Cu Andersen in Regatul Poveștilor”

Este Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, din anul 2015.

A publicat numeroase volume, cel mai apropiat sufletului său fiind Basme, care a văzut lumina tiparului la Editura Zorio in 2013.

A reprezentat România in 2016 la Târgul Internațional de carte pentru copii de la Bologna, cu volumele Fetița din Floare, povestire pentru copii, Editura Zorio, 2014 și Cu Andersen în Regatul Poveștilor, 2015.

În 2011 a văzut lumina tiparului, la Editura Zorio, volumul de poezie pentru copii "Taina ghemului de ață", cu grafică semnată de Nicolae Tonița Junior. În 2012 a publicat volumul de povestiri "Cândva mă chema Codiță", iar în 2013 volumul de versuri pentru copii "Cruciada pisicilor". Ambele sunt ilustrate de Nicolae Tonitza. Au urmat noi și noi volume pentru copii

În luna noiembrie a anului 2013 lansează la Târgul Gaudeamus volumul Basme, Editura Zorio, cu ilustrație de Anca Smarandache. ”Volumul are 136 de pagini și conține 14 basme și 28 ilustrații. Textele propuse de Petre Crăciun se înscriu în genul basmelor culte, temele și personajele sale fiind cu totul noi în literatura de gen din România. Petre Crăciun ne poartă prin împărăția unde Floarea înțelepciunii este mai importantă decât Iarba puterii, ne ține cu inima la gură în lupta pe care Victoraș o duce cu Vrăjitorul Talpă-Neagră pentru a readuce Adevărul în țara unde Minciuna se înstăpânise de o vreme, ne emoționează atunci când ne oferă o perspectivă personală despre apariția iei românești sau ne arată cât de tristă poate fi o țară în care oamenii nu visau niciodată. În alte basme, autorul ne face cunoștință cu personaje fantastice care schimbă anotimpurile, vorbesc cu florile și cu plantele, care trec prin Țara vânturilor dezlănțuite, prin Țara oamenilor nefericiți sau prin... Împărăția femeilor leneșe”, afirmă editorii.

”Basme pentru familia mea”, Editura Zorio 2014, conține 11 basme noi, scrise de autor în perioada 2013-2014: Țara Scriitorilor de Noroc, Drumul Curcubeului, Zmeul Pierde-Vară, Palatul din pădure, Omul-Ceață, prietenul Măriei Sale, Odaia Fericirii, Țara Balaurului Beteag, Povestea unui om sărac, Împărat în țară străină, Soarele deocheat și Călătorie în Spicul de Grâu. Sunt basme românești, cu teme și personaje noi, neîntâlnite în basmele tradiționale: țara unde norocul fiecăruia era scris pe tăblițe de lut (Țara Scriitorilor de Noroc), balaurul cu dizbilități care fusese cândva sfetnic împărătesc (Țara Balaurului Beteag), omul care primește darul de a aduce ceața (Omul-Ceață, prietenul Măriei Sale), șarpele casei, păstrătorul unității familiei în jurul vetrei părintești (Odaia Fericirii), deocherea Soarelui de către Oamenii-Lupi, în înțelegere cu Vârcolacii (Soarele deocheat), reabilitarea Cățelului Pământului, care, după ce fusese pedepsit să stea mai mult pe sub pământ de către Dumnezeu (pentru că nu îl recunoscuse), ajunge în Împărăția Zmeului cel Bătrân (Palatul din pădure).

”Fetița din Floare”, Editura Zorio 2014, ne oferă o poveste sensibilă și inedită despre călătoria inițiatică a unei fetițe (născută într-un trandafir regal) în lumea exterioară, unde se întâlnește cu șapte personaje simbolice: Îndrăgostitul, Cercetătorul, Negustorul de Flori, Alpinistul, Copilul Răsfățat, Bătrâna care daruiește flori și Ascetul. Personajele povestirii sunt: Fetița din Floare, zeița Iris, Marele Curcubeu (soțul zeiței) și Micul Curcubeu, fiul celor doi. Călătoria o ajută pe Rose, personajul principal, să descopere diferite tipologii umane, să înțeleagă și mai bine minunata lume a florilor, legănată de armonie și de o muzică sacră, dar și lumea exterioară, raportată la flori. Concluzia este cea conturată în urma discuției cu Ascetul: Dumnezeu comunică cel mai bine prin copii, prin flori și prin păsări, dar nu prin toate, ci prin cele care zboară cel mai aproape de Călcâiul Domnului.

A publicat:

• Cureaua cu ținte, Editura Neroandria, 1995, roman;
• Alarmă la Peleș, Editura Grafică Prahoveană, 1996, roman;
• Poveștile de la bojdeucă, Editura Junimea, 1997, volum colectiv de povești;
• Cuvânt dinlăuntru, Editura Premier, 2001, eseuri;
• Floarea înțelepciunii și iarba puterii, Editura Timpolis, 2002, povești.
• În spatele oglinzii, Editura Fed, 2003, versuri;
• Alege viața, interviuri, Editura Codecs, 2004, interviuri cu consumatori de droguri;
• Taina ghemului de ață, poezii pentru copii, Editura ZORIO, 2011
• Complexul sălii de așteptare, eseuri, Editura ZORIO, 2012
• Cândva mă chema Codiță, povestire pentru copii, Editura ZORIO, 2012
• Cruciada pisicilor, versuri pentru copii, Editura ZORIO, 2012
• Unde-i victima, domnule Atanasiu?, Editura Zorio, 2012, policier
• Alarmă la Peleș, ediția a II-a, Editura Zorio, 2013, policier
• Basme, Editura Zorio, 2013
• Robert cel cuminte, roman pentru copii, părinți și bunici, Editura Zorio, 2014
• Primul zbor, poezii pentru copii, Editura Zorio, 2014
• Fetița din Floare, povestire pentru copii, Editura Zorio, 2014
• Basme pentru familia mea, Editura Zorio, 2014
• Cu Moș Crăciun în Țara Copiilor Neîncrezători, 2014
• Cu Andersen în Regatul Poveștilor, 2015
• Împăratul-Copil. Povești în versuri, 2015.
• Povestiri despre România, Țara părinților, 2015.
• Ghiozdanul cu poezii, 2016
• The Girl in the Rose, 2016 (traducere de Adrian G. Săhlean)
• Aripi de rouă, 2018

* 1962: Jutta Kleinschmidt (* 29 august 1962 în Köln) este o femeie pilot de raliu. Este prima femeie care a câștigat Raliul Dakar.

·         1964 - S-a născut Pebbles (Perri McKissack), cântăreaţă şi compozitoare americană (Sister Sledge).
* 1969: Lucero (născută Lucero Hogaza León pe 29 august 1969), este o actriță, cântăreață și prezentatoare mexicană.
Telenovele:

• 2012: "'Por Ella Soy Eva"'(2012) - Helena Moreno Romero (rol principal) *2010: Soy Tu Dueña (2010) - Valentina Villalba... (Rol principal)
• 2008: Mañana Es Para Siempre (2008-2009) - Barbara Greco de Elizalde... (Main Villain)
• 2005: Alborada (2005-2006) - Maria Hipolita Diaz De Guzman... Rol principal
• 2000: Mi Destino Eres Tú - Andrea San Vicente... Rol principal
• 1995: Lazos de Amor - Maria Guadalupe Salas (Rol principal), Maria Fernanda Rivas Iturbe (Rol principal), Maria Paula Rivas Iturbe (Main Villain), Laura Iturbe (Rol mic)
• 1993: Los Parientes Pobres - Margarita Santos... Rol principal
• 1990: Cuando llega el Amor - Isabel Contreras... Rol principal
• 1982: Chispita - Chispita (Isabel)

Lucero

Lucero

* 1972: Bae Yong-joon (n. 29 august 1972, Seoul, Coreea de Sud), cunoscut pentru rolurile sale din dramele coreene. Mai este cunoscut și sub numele de Yon-sama (ヨン様) de către fanii săi din Japonia

Bae Yong-joon

·         1972: Andreea Esca (actualmente Andreea Esca Eram, n. 29 august 1972, București) este o jurnalistă română, care activează în calitate de realizator-prezentator în cadrul Știrilor Pro TV. Este realizatoarea emisiunii La Radio, de la Europa FM și posesoarea site-ului andreeaesca.com.

Andreea Esca s-a născut pe 29 august 1972 în București, în familia lui Dumitru și Lucia Esca.^[1] A făcut studii universitare și postuniversitare la Școala Superioară de Jurnalism. A urmat programe de pregătire profesională la: Centrul pentru Jurnalism Independent (Praga), CNN Atlanta (SUA) și în Atena, Grecia (1994).

Andreea Esca se identifică cu Pro TV, alături de care și-a început cariera la 1 decembrie 1995, printr-un salut rămas celebru, „Bună seara România, Bună seara București, Pro TV te salută”. Prezentatoarea și-a început cariera la SOTI, la începutul anilor '90. Andreea Esca a prezentat, constant, Știrile Pro TV de la ora 19.00, de la înființarea Pro TV, cu mici întreruperi datorate doar concediilor de maternitate sau de odihnă.^[2]

Andreea Esca este cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, având o carieră de peste 20 de ani de prezentatoare de știri pentru postul de televiziune Pro TV.

Debutul ei a avut loc în ianuarie 1992, când, la sfatul unui prieten, s-a prezentat la interviul pentru postul de prezentator de știri al postului SOTI. Chiar dacă nu avea experiență în domeniu Andreea s-a descurcat foarte bine la interviu și din următoarea zi a fost desemnată să prezinte știrile pentru această televiziune.

Din acel moment a început pregătirea profesională propiu-zisă a Andreei Esca în domeniul jurnalisticii, a urmat multă muncă și cercetare de teren și un stagiu la CNN.

Experiența acumulată la CNN nu se poate compara cu ceea ce învăța un jurnalist pe băncile facultății. În timpul stagiului la CNN, Andreea a văzut pentru prima dată cum funcționează o redacție de știri, cum arată un prompter și a făcut cunoștință cu întreaga tehnologie folosită pentru a realiza și prezenta un program de știri de calitate.

La terminarea stagiului de la CNN, Andreea s-a întors în România. A declarat că ar fi putut să rămână să lucreze pentru CNN, dar nu putea sta departe de țară și de familie. După întoarcerea în România, Andreea Esca a acceptat oferta Pro TV-ului de editor-prezentator știri.

Cariera Andreei Esca și realizările sale sunt impresionante: a fost numită de două ori „Femeia anului”, a câștigat în fiecare an^{[necesită citare]} premiul pentru cel mai bun prezentator din România și a fost declarată cel mai bun om de televiziune.

De-a lungul carierei s-a implicat în numeroase campanii de binefacere, fiind membră a fundației „Renașterea”.

Face parte din echipa de reporteri „CNN World Report”, astfel încât activitatea sa de prezentator TV nu s-a oprit doar pe teritoriul României, Andreea realizând transmisiuni în direct din Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia și SUA.

Ca reporter a transmis în direct din: SUA, Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia.

Andreea Esca a condus timp de 10 ani revista The ONE.

Este căsătorită cu Alexandre Eram și are doi copii: Alexia și Aris. Soțul său este născut în Statele Unite, mama lui fiind franțuzoaică, iar tatăl armean, de profesie arhitect

Andreea Esca

Andreea Esca în 2010

* 1972: Kentaro Hayashi (n. 29 august 1972) este un fost fotbalist japonez.

* 1972: Irina Olegovna Lachina (rusă Ирина Олеговна Лачина (n. 29 august1972,^[1] Bălți, URSS) este o actriță. Este fiica Svetlanei Toma.

Filmografie:

Filme

• Legend № 17 (2012) - ca spectator
• U Pana Boga w ogródku (2007) - Marusia
• A Hídember (2002) - Crescense
• Tayny dvortsovykh perevorotov (2001)
• U Pana Boga za piecem (1998) - Marusia
• Bluzhdayushchiye zvyozdy (1991) - Irina Toma

Televiziune

• Okhota na geniya (2006) ca Sheyla
• Dzisay (2005)
• Luchshiy gorod Zemli (2003) - rolul ei
• Lyudi i teni. Film vtoroy: Opticheskiy obman (2002) - Natasha
• Hellfire (1996) - tânăra Carlotta

Irina Lachina

* 1973: Thomas Tuchel (născut pe 29 August din 1973 în Krumbach, Germania) este un fost jucător și antrenor de fotbal german. A antrenat echipe caMainz 05 și Borussia Dortmund.

* 1976: Jon Dahl Tomasson (n. 29 august 1976, Copenhagen) este un fotbalist danez, care joacă pentru Feyenoord Rotterdam și pentru echipa națională de fotbal a Danemarcei. Cele mai importante momente ale carierei au fost câștigarea Cupei UEFA în 2002 cu Feyenoord și câștigarea Ligii Campionilor în 2003 cu AC Milan.

* 1977: Daniel Cristian Florian (n. 29 august 1977) este un senator român, ales în 2012.

·         1980: Corina Georgiana Ungureanu, cunoscută sub numele sportiv de Corina Ungureanu (născută 29 august 1980, Ploiești, România) este o antrenoare și o gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, care a avut o activitate competițională internațională între 1993 și1999. A fost membră a echipei de gimnastică artistică a României care a câștigat de două ori titlul mondial și a fost campioană europeană la sol în 1998.

* 1980: William Gutiérrez Levy (n. pe 29 august 1980 în Cojímar, Havana, Cuba) este un actor cubanez. Părinții săi sunt cubanezi, Carlos Gutiérrez și Barbara Levy.

S-a născut în Cojímar la 7 km de Havana, capitala Cubei, loc în care și-a petrecut copilăria, așadar cu două luni înainte de a împlini 15 ani părăsește Cuba împreună cu mama sa (însărcinată la acea vreme cu fratele său Jonathan), sora sa Barbara și tatăl vitreg. A avut șansa să plece în mod legal din țară, tatăl său vitreg fiind deținut politic a fost repartizat în S.U.A. având dreptul să-și ia familia cu el. Tatăl său biologic nu s-a îngrijit de el, încă de când era mic. Cât timp a stat în Cuba se vedeau de maxim două ori pe an. A făcut baseball de performanță și așa a primit bursă pentru a merge la facultate, studiind 2 ani de "Administrare de afaceri", însă a renunțat pentru că nu avea bani să își plătească al treilea an de studiu. Și-a început cariera în modeling prin agenția Next Modeling din Miami Beach. În 2003, datorită reality-show-ului "Protagonistas de novela II", a cunoscut-o pe mama copiilor săi (Christopher Alexander născut pe 13 martie 2006 și Kaylie, născută pe 6 martie 2010), actrița mexicană Elizabeth Gutierrez. Cei doi actori și-au început carierele efectiv împreună. Când William a început să lucreze în Mexic, presa a început să facă speculații asupra relației celor doi, încât au avut loc nenumărate desparțiri și împăcări.

Și-a început cariera o dată cu reality-show-urile "Protagonistas de novela II", și "Isla de la tentación", realizate și difuzate în Miami, Florida. A studiat actorie în Los Angeles, Miami și Mexic. Înainte de a fi actor, a lucrat în lumea modelingu-lui, lucru care nu i-a plăcut în mod deosebit, văzându-l doar ca pe o poartă către actorie. Deși a fost fascinat de cinematecă și actorie încă de mic, credea că va ajunge să facă parte din echipa națională de baseball a Cubei, având în vedere că sportul mereu a făcut parte din viața sa. Însă n-a fost deloc așa, se pare că mai devreme sau mai târziu decât și-a dorit, norocul i-a surâs, iar în 2005 i s-a oferit primul rol într-o telenovelă realizată în Miami. „Olvidarte Jamás" este prima telenovelă în care William a apărut, interpretând personajul Gérman. Apoi în 2006 i s-a prezentat o a doua ofertă, telenovela „Mi vida eres tú”, realizată tot în Miami, iar personajul său era un tânăr cuceritor pe nume Fedérico. A studiat teatru pentru prima dată în anul 2005 cu piesa de teatru "La nene tiene tumbao", operă de teatru ce s-a desfășurat în San Juan, capitala Puerto Rico. Cariera sa cinematografică a început în anul 2008 cu pelicula "Retazos de vida", filmările având loc în Guayaquil, Ecuador. Poarta către Hollywood i s-a deschis în anul 2012, odată cu serialul Single Ladies și emisiunea la care a fost participant, și anume Dancing with the Stars.

William Gutiérrez Levy
Date personale

* 1980: Viorel Lucaci (n. 6 august 1980, Gura Humorului, județul Suceava) este un jucător de rugby în XV român. Evoluează ca linia a III-a (flanker).

* 1983: Xabier Prieto Argárate, cunoscut ca Xabi Prieto (29 August din 1983, San Sebastián, Guipúzcoa, Spania) este un jucător de fotbal și căpitan al Real Sociedad,^[1] club istoric din Prima Divizie din Spania.

* 1985: Gonzalo Alejandro Jara Reyes (pronunție în spaniolă: /ɡonˈsalo ˈxaɾa/; n. 29 august 1985) este un fotbalist chilean care evoluează pentru Universidad di Chile, în Chilean Primera División.

* 1986: Nicolae Calancea (n. 29 august 1986,^[1] Chișinău, URSS) este un fotbalist din Republica Moldova care în prezent joacă la clubul Academica Clinceni în Liga I.
* 1991: Asma Elghaoui (în arabă أسماء الغاوي) (n. 29 august 1991, în Monastir)^[1]este o handbalistă tunisiană care joacă pentru clubul românesc SCM Râmnicu Vâlcea și pentru echipa națională a Ungariei, după ce a fost naturalizată de această țară. Elghaoui evoluează pe postul de pivot. În trecut, ea a fost componentă a selecționatelor Tunisiei care au luat parte la Campionatele Mondiale din 2009, 2011 și 2013.
* 1991: Anissa Khelfaoui (în arabă أنيسة خلفاوي; n. 29 august 1991, Kiev) este o scrimeră algeriană specializată pe floretă, laureată cu trei medalii de bronz la Campionatul African.
* 1991: Anikó Kovacsics (n. 29 august 1991, în Nagyatád)^[2] este o handbalistădin Ungaria care joacă pentru clubul FTC-Rail Cargo Hungaria și echipa națională a Ungariei pe postul de coordonator. Ea a început să joace handbal la vârsta de 10 ani și a semnat un contract cu formația din Győr în 2006, devenind destul de repede o componentă regulată a echipei de senioare.
* 1994: Ioana Anuța, pe numele său de scenă Jo (n. 29 august 1994, Slatina, România^[1][2]), este o cântăreață română, cunoscută pentru participarea la emisiunea X Factor, unde a ieșit pe locul 2.^[3][4]

În anul 2019 DreamWorks Animation cooptează artista pentru a interpreta coloana sonoră a serialului- Spirit cu sufletul liber în cadrul unui episod special denumit La mulți ani Spirit! disponibil pe Netflix.

Pe numele său complet, Ioana Bianca Anuța, s-a născut în Slatina, la 29 august 1994,^[2] orașul în care a absolvit Colegiul Național „Radu Greceanu”, profil bilingv. La vârsta de 13 ani a început să studieze teorie muzicală și canto cu Crina Mardare, iar din 2013 studiază actoria, secția teatru, la Universitatea Hyperion din București

Începuturile sale muzicale coincid cu lansarea trupei de rock alternativ X-plod, la vremea aceea singura trupă de rock formată din copii. Timp de aproximativ 3 ani de zile, Ioana a fost solista trupei, participând la numeroase concursuri muzicale.

În anul 2009, a participat în Finala Eurovision Junior România cu piesa „Girls don’t cry”.^[6]

In 2012 a fost in cadrul concursului X Factor, si se clasifica pe locul al doilea în finala concursului. Ioana Anuța a fost eleva lui Dan Bittman.^[7]

După experiența de la X Factor, Ioana Anuța devine Jo și colaboreaza cu alți artiști din muzica românească în emisiunea „Te cunosc de undeva”.^[8]

Vara anului 2013 îi aduce rolul de prezentatoare în cadrul emisiuni de divertisment, numită Vara pe val difuzată pe TVR, moderând zilnic emisiunea, în direct, de la malul mării.

În 2014, colaborează cu Uddi pentru single-ul „Lasă-mă pe mine”.^[9] Tot în 2014, Jo lansează o nouă piesă, in colaborare cu Dorian Popa, piesa se numește „Dragoste nebună” și este compusă de către artistă, alături de Boier Bibescu, Alex Cotoi, Nonis G și Adrian Țuțu.^[10]

În 2015, Jo lansează primul single solo numit „Șoapte”in colaborare cu Dorian Popa, care are un mare succes în cariera ei.^[11] După câteva luni, tot în 2015, Jo colaborează cu Randi și lansează single-ul și videoclipul „Până vara viitoare”.^[12]

În noiembrie 2015, Jo colaborează cu Geørge (ex Jorge) pentru single-ul „Nimeni nu-i perfect”, lansat alături de un videoclip care traduce în imagini o serie de trăiri care duc cu gândul la filmele retro de la Hollywood

* 1994: Elena Amelia Racea (n. 29 august 1994, Târgu Jiu) este o sportivă română de talie mondială, care practică gimnastică artistică.

* 1994: Courtney Alexis Stodden (n. 29 august 1994) este o vedetă de televiziune americană. A devenit cunoscută în 2011, când, la vârsta de 16 ani s-a căsătorit cu actorul Doug Hutchison, care la acel moment avea 51 de ani.

Courtney Stodden

Stodden în Santa Ana, California 27 aprilie 2013