PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA
RELIGIE ORTODOXĂ 17 Septembrie
Sf Mc Sofia și fiicele sale Pistis, Elpis și Agapi
Viaţa Sfintei Mucenițe Sofia și a fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis
Pe timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al românilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte "înţelepciune". Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: "Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune" (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile proorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.
Atunci, toţi şi-au întors ochii spre dânsele pentru frumuseţile lor cele prea mari şi pentru acea bună înţelegere desăvârşită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumuseţea lor ceea ce covârşea, izvorând din înţelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele şi, văzându-le, s-a înştiinţat că sunt creştine, pentru că nu-şi tăinuiau credinţa lor cea în Hristos şi nu se îndoiau în nădejdea lor cea spre Hristos şi nici nu-şi împuţinau dragostea lor cea spre Hristos, ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâţi se îngreţoşau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Aelius Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme pe ele la sine. Deci, mergând slugile la casa Sofiei, au aflat pe maică îndeletnicindu-se cu învăţătura fiicelor sale; şi o chemară pe ea cu fiicele la împărat. Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se aşezară la rugăciune, zicând: "Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduieşte pentru noi după sfânta voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoşate, să nu ne spăimântam de moartea cea amară şi să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!" Şi după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieşit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Şi mergeau, căutând adeseori spre cer, cu suspinuri şi cu rugăciunea în taină, încredinţându-se la ajutorul Celuia ce a poruncit "să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă".
Apoi, ajungând la palatele împărăteşti, s-au însemnat cu semnul crucii zicând: "Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfânt". Şi au stat înaintea îm-păratului celui ce şedea pe scaun în mândria sa, pe care văzându-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Şi şedeau ca şi cum erau chemate la un ospăţ; au venit cu bucurie pentru Domnul lor la cercetare, fără nici o temere, cu feţele luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochii veseli privind spre toţi. Văzând împăratul feţele lor cinstite, luminate şi neînfricoşate, a întrebat pe maică de neam, de nume şi de credinţă. Iar ea, înţeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toţi cei ce auzeau se mirau de o înţelepciune ca aceea a ei. Pomenind puţin de neamul şi de numele său a început a grăi pentru Acela pe "al cărui neam cine-l va spune" se va mântui şi la al cărui nume toţi sunt datori să se închine. Şi mărturisea credinţa sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi roabă se numea Aceluia şi în numele Lui se lăuda. "Acesta - zicea - îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sunt creştină". Încă a spus că şi pe fiicele sale lui Hristos le-a logodit, ca curăţia lor neîntinată să o păzească ne-stricăciosul Mire, Fiului lui Dumnezeu. Văzând împăratul pe aceas-tă femeie înţeleaptă, şi nevrând atunci ca să zăbovească cu dânsa la vorbă multă şi să facă judecată, a amânat-o pe altă dată, iar acum, deocamdată, le trimise pe câteşipatru la o femeie de neam bun, anume Palladia, încredinţîndu-i-le ca să le păzească şi a treia zi să le aducă pe ele la judecată.
Atunci maică, petrecând în casa Palladiei şi având vreme de ajuns pentru învăţătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua şi noaptea şi învăţându-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea: "Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceţi mirese Mirelui vostru Celui fără de moar-te, ca după numele vostru să vă arătaţi către dânsul credinţa voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită şi dragostea cea nefăţarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununaţi prin cunună mucenicească cu preaiubit Mirele vostru şi cu dânsul în cămara Lui prea luminoasă să intraţi, în glas de bucurie. Fiicele mele, să nu vă cruţaţi trupurile voastre cele tinere pen-tru cinstea lui Hristos, să nu jeliţi floarea tinereţelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca podoabă şi decât fiii omeneşti, nici să vă mâhniţi de lipsirea vieţii acesteia vremelnice, pentru viaţa cea veşnică. Pentru că nepreţuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sănătate veşnică, frumuseţe negrăită şi viaţă fără de moarte. Şi când trupurile voastre pentru dânsul vor fi chinuite spre moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune şi rănile de pe trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Când frumuseţile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru Dânsul, El vă va înfrumuseţa pe voi cu cereasca frumuseţe pe care ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viaţă o veţi pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viaţa cea fără de sfârşit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc şi înaintea sfinţilor Lui îngeri şi de toate cereştile duhuri vă veţi numi mirese şi mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toţi cuvioşii, de voi se vor veseli înţeleptele fecioare şi vă vor primi în ceata lor.
Dulcele mele fiice! Să nu vă mlădiaţi a fi amăgite de înşelăciunile vrăjmaşului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul şi să vă făgăduiască mari daruri şi să vă pună înainte mărire, bogăţii, cinste şi toată frumuseţea şi dulceaţa lumii acesteia stricăcioase şi deşarte. Să nu iubiţi nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca praful de vânt se spulberă, că floarea şi ca verdeaţa ierbii se veştejesc şi în ţarina se sălăşluiesc. Nici să vă înfricoşaţi când veţi vedea cumplitele chinuri, pentru că puţin pătimind şi pe vrăjmaşul biruindu-l, în veci veţi dănţui. Şi cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce pentru Dânsul pătimiţi, Cel ce a zis: "De va şi uita femeia pe fiii pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi". Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoinţele voastre, în slăbiciunea voastră şi împletindu-vă cununa răsplătirii voastre. O, fiicele mele cele bune! Gândiţi-vă la durerile mele pe care le-am avut la naşterea voastră. Aduceţi-vă aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creşterea voastră. Aduceţi-vă aminte şi de bunătăţile mele, cu câtă dragoste v-am învăţat pe voi frica de Dumnezeu şi să mângâiaţi bătrâneţele mamei voastre prin acea statornică şi bărbătească mărturisire a voastră a lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste şi laudă între toţi credincioşii, când mă voi învrednici să mă numesc mamă de muceniţe, când vă voi vedea pe voi că viteze răbdaţi pentru Hristos şi, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfânt al Lui, pentru dânsul muriţi. Atunci se va mări sufletul meu şi, bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrâneţele mele. Atunci îmi veţi fi mie adevărate fiice când, învăţăturile mamei voastre ascultându-le, veţi suferi pentru Domnul nostru până la sânge şi veţi muri pentru dânsul cu osârdie".
O învăţătură că aceasta a mamei lor ascultând-o fiicele cu umilinţă, li se înfierbântă inima şi se bucurau cu sufletul, aşteptând vremea muceniciei că ceasul cel de nuntă. Pentru că ramuri fiind ale rădăcinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau acelea aceasta, la ca-re le povăţuia pe ele înţeleapta lor mamă, Sofia. Şi pecetluindu-se cuvintele ei în inimile lor, se împodobeau, ca la o cămară, la nevoinţa mucenicească şi, îngrădindu-se cu credinţă, se întăreau cu nădejde, aprinzând într-însele focul dragostei către Domnul. Şi una pe alta încurajându-se, făgăduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet să le pună la lucru, cu ajutorul lui Hristos.
Sosind a treia zi, au fost duse la judecată înaintea păgânului împărat. Iar el, socotind că fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înşelătoare, a început a grăi către dânsele aşa: "Eu, fiicelor, văzând frumuseţea voastră şi cruţând tinereţele voas-tre, vă învăţ pe voi părinteşte să vă închinaţi zeilor celor ce stăpî-nesc lumea. Şi de mă veţi asculta pe mine şi de veţi îndeplini această poruncă, apoi fiice ale mele vă voi numi pe voi, voi chema eparhii şi ighemonii şi pe toţi sfetnicii mei şi înaintea lor vă voi face pe voi fiice ale mele şi de către toţi veţi fi cinstite şi lăudate. Iar de nu mă veţi asculta şi de nu vă veţi supune poruncii mele, apoi în multe rele veţi cădea şi veţi duce în primejdie bătrâneţele mamei voastre şi voi înşivă veţi pieri în acea vreme, în care aţi putea să vă veseliţi, petrecând în desfătări, în bunătăţi şi în bucuriile lumii acesteia. Că eu vă voi pierde pe voi cu rău şi mădularele voastre, sfărâmându-le, le voi arunca spre mâncare câinilor şi veţi fi defăimate de toţi. Drept aceea, ascultaţi-mă pe mine, ca să vă fie vouă bine, că vă iubesc pe voi şi n-aş vrea ca să vă pierd frumu-seţea voastră şi să vă lipsesc pe voi de viaţa aceasta, ci fiice ale mele vreau să vă am pe voi".
Deci, au răspuns sfintele fecioare, toate, cu o gură, zicând: "Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se îngrijeşte de viaţa noastră şi miluieşte sufletele noastre. De Acela vrem să fim iubite şi ale Aceluia adevărate fiice căutăm să ne numim şi Aceluia închinându-ne şi păzind poruncile Lui, spre idolii voştri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De aceea şi dorim să pătimim şi să răbdăm muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".
Auzind împăratul un răspuns că acesta, a întrebat pe mama, Sofia, de numele şi de anii lor, iar ea a zis: "Cea dintâi fiică a mea se numeşte Pistis şi are doisprezece ani; a doua, Elpida, are zece ani; iar a treia fiică se numeşte Agapi şi este de nouă ani". Şi se miră împăratul de acea vitejie a sufletului ce în puţini ani agoni-siseră şi de răspunsul dat cu pricepere şi îndrăzneală. Apoi, a înce-put pe câte una, pe rând, a le sili la păgânătatea sa. Întâi, pe cea mai mare soră, Pistis, o silea zicându-i: "Jertfeşte marii zeiţe Artemida!" Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit împăratul să o dezbrace pe ea şi să o bată tare. Iar chinuitorii bătând-o fără de milă, îi ziceau: "Jert-feşte marii zeiţe Artemida!". Dar ea răbda ca şi cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bătaia, i-au tăiat fragedul ei piept şi în loc de sânge a curs lapte din răni, şi toţi cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de răbdarea şi de minunea aceasta, cum curgea din răni lapte, iar nu sânge. Şi clătinând cu capetele, osândeau în taină nerozia şi răutatea împăratului, zicând: "Ce a greşit această frumoasă fecioară de pătimeşte aşa! O, vai de nebunia împăratului şi de cruzimea lui cea de fiară, care mănâncă fără de omenie nu numai pe oamenii cei bătrâni, dar şi pe copiii cei tineri!". După aceasta, chinuitorii aduseră un grătar de fier şi-l puseră pe un foc mare, şi grătarul s-a înroşit îndată că un cărbune aprins, încât scăpăra scântei; pe acela o puseră pe sfânta fecioară Pistis care, după ce a stat două ceasuri pe el şi rugându-se către Domnul său, nu s-a ars deloc, aşa încât toţi se mirau. O aruncară apoi într-o căldare care stă pe foc plină de smoală amestecată cu untdelemn şi foarte fiartă; şi nici acolo nu s-a vătămat, ci că în apă rece şezând, cânta lui Dumnezeu.
Iar prigonitorul, neştiind ce să mai facă cu dânsa ca să o poată abate de la credinţa în Hristos, a hotărât asupra ei judecată de să-bie de care auzind sfânta Pistis s-a umplut de bucurie şi a zis către mama sa: "Roagă-te pentru mine maica mea, ca să-mi săvârşesc a-lergarea mea şi, trecând la marginea cea dorită, să văd pe Domnul şi Mântuitorul meu Cel iubit şi să mă îndulcesc de vederea Lui cea dumnezeiască". Iar către surori a zis: "Iubitele mele surori! Ştiţi cui ne-am făgăduit şi cui ne-am făcut mirese! Ştiţi că însemnate suntem prin Sfânta Cruce a Domnului nostru spre veşnica Lui slujbă. Deci, să răbdăm până în sfârşit. De o mamă suntem născute, una ne-a hrănit şi ne-a învăţat, deci unul şi acelaşi sfârşit să primim, o voie să avem, ca unele care într-adevăr am ieşit din unul şi acelaşi pântece. Iată eu vă voi fi vouă pildă, ca amândouă după mine să veniţi la Mirele nostru cela ce la Sine ne chiamă pe noi". Acestea zicându-le a sărutat pe mama sa, aşijderea şi cu surorile, îmbrăţişându-se s-au sărutat şi a plecat să se pună sub sabie.
Iar mama nu s-a mâhnit pentru fiica sa, căci atât mâhnirea inimii, cât şi durerea maicii cea pentru fii a fost biruită într-însa de dragostea cea către Dumnezeu. Şi numai de aceea oftă şi se îngrijea că nu cumva vreuna din fiicele sale, înfricoşându-se de muncă, să se lepede de Domnul tuturor şi zicea către Pistis: "Eu, fiica mea, te-am născut pe tine şi pentru tine am răbdat dureri. Pe acestea tu numai atunci mi le răsplăteşti mie bine, când vei muri întru mărturisirile lui Hristos, şi-ţi vei vărsa sângele tău pe care din pîn-tecele meu l-ai luat pentru Hristos. Drept aceea să mergi la dânsul, iubita mea fiică, şi cu sângele tău, roşindu-te, ca îmbrăcată fiind cu o haină mohorâtă să te arăţi frumoasă ochilor Mirelui tău şi pe mine, mama ta cea săracă, înaintea Lui să mă pomeneşti şi pentru surorile tale roagă-te Lui, ca să le întărească şi pe ele întru aceeaşi răbdare pe care tu o ai".
Şi tăiară cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat mult pătimitorul ei trup şi, sărutându-l pe el, se bucură şi slăvea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis în cămara cea ce-rească.
Iar păgânul împărat a adus de faţă pe cealaltă soră, pe sfânta fecioară Elpida, şi a zis către dânsa: "Fiică bună, rogu-mă ţie, ascultă sfatul meu, că te sfătuiesc ca un tată, iubindu-te pe tine: închină-te Artemidei celei mari. Ai văzut muncile cele ale surorii tale celei mari şi ai privit la moartea ei cea amară; deci, să nu vrei şi tu să pătimeşti la fel. Să mă crezi pe mine fiică, că îmi este jale de tinereţile tale şi aş dori să te am pe tine fiică, de te-ai supu-ne poruncii mele". Iar Sfânta Elpida a răspuns: "Au doar, împărate, nu sunt soră aceleia pe care au ucis-o? Doar nu din aceeaşi mamă m-am născut? Doar nu cu acelaşi lapte m-am hrănit şi acelaşi botez am avut pe care l-a avut şi sora mea cea sfântă? Împreună cu dânsa am crescut şi din aceleaşi cărţi şi aceeaşi învăţătură a mamei m-am învăţat a cunoaşte pe Unul Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos şi întru dânsul a crede şi Lui Unuia a mă închina. Deci, să nu nădăjduieşti, împărate, că eu n-aş cugeta, n-aş gândi sau n-aş vrea a merge pe aceeaşi cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sunt gata; ci numai nu zăbovi mult ostenindu-te cu cuvintele şi începe însuţi lucrul şi vei vedea că tot acelaşi este gândul meu ca şi acela al surorei mele celei mai dinainte".
Auzind împăratul un răspuns că acesta a dat-o pe ea la chi-nuri şi dezbrăcând-o pe ea slujitorii ca şi pe Pistis, au bătut-o fără milă, mult, încât s-au ostenit bătând-o. Iar ea tăcea ca şi cum n-ar fi simţit durerile, fără numai privea spre fericită maică să Sofia, care sta tot acolo, şi, cu vitejie spre pătimirea fiicei sale privind, cu tărie ruga pe Dumnezeu ca să dea fiicei sale răbdare multă. Apoi, după porunca împăratului celui fără de lege, o aruncară în foc, în care, ca şi cei trei tineri, nearsă fiind, lăuda pe Dumnezeu. După aceasta o spânzurară şi cu unghii de fier au strujit-o. Iar căzându-i carnea şi sângele curgând ca pârâul din ranele ei ieşea oarecare minunată bună mirosire, şi zâmbea cu faţa luminoasă şi cu darul Sfântului Duh strălucind şi batjocorind pe chinuitor că pe o copiliţă mică cum e ea nu putea să o biruiască, zicea: "Cu ajutorul lui Hristos, nu numai nu bag în seamă chinul, dar mai ales îmi place întru el, ca într-o dulceaţă a raiului, că dulce îmi este pentru Domnul meu. Iar pe tine chinuitorule, te aşteaptă munca cea fără de sfârşit cu dia-volii, în gheena focului pe care în loc de Dumnezeu îi ai ţie". Cu aceste cuvinte întărâtându-se mai mult chinuitorul, a poruncit să gătească o căldare plină cu smoală amestecată cu seu şi dedesubt să-i dea foc, ca în căldura cea fiartă să o arunce pe sfânta; fierbând căldarea, când era să arunce pe sfânta într-însa, îndată căldarea s-a topit ca ceară şi s-a vărsat smoala ce clocotea într-însa şi seul cel fierbinte şi au ars pe toţi cei ce stau împrejur, căci atâta putere făcătoare de minuni a lui Dumnezeu era întru Sfânta Elpida.
Dar prigonitorul văzând toate acestea, n-a vrut să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pentru că inima lui a întunecat-o diavolescul întunerec şi rătăcirea pierzătoare şi se ruşina văzându-se batjocorit de o copiliţă aşa mică. Apoi, nevrând ca să rabde mai mult ruşinea aceea, a osândit-o pe ea la tăiere. Fecioară, auzînd de sfârşitul său, a alergat cu bucurie la mama sa, zicând: "Fii liniştită, mama mea! Să fii sănătoasă şi să pomeneşti pe fiica ta". Iar mama, cuprinzând-o pe ea, o săruta, zicându-i: "Fiica mea, Elpida, binecuvântata eşti tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre care nădăjduieşti şi sângele tău pentru Dânsul să nu-l cruţi. Mergi dar la sora ta Pistis şi cu dîn-sa să stai înaintea Dumnezeului tău". Apoi sărutându-se Elpida cu sora sa Agapi, care privea la sfârşitul ei, zise către dânsa: "Să nu rămâi aici, sora noastră, ci să grăbeşti a veni ca împreună să stăm înaintea Sfintei Treimi". Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, tăiat, al Sfintei Pistis, sora sa, şi cuprinzându-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea întru Hristos spre bucu-rie era îndemnată. După aceea şi-a plecat sfântul său cap sub sabie şi tăiară pe Sfânta Elpida. Iar mama a primit trupul ei şi proslăvea pe Dumnezeu, bucurându-se de o vitejie ca aceasta a celor două fiice ale sale, vitejie la care şi pe a treia fiică o îndemna cu cuvinte dulci şi cu înţelepte sfaturi.
Apoi, chemând prigonitorul pe a treia fecioară, Agapi, o îndemnă pe ea, ca şi pe cele două, ca să se depărteze de Cel răstignit şi să se închine Artemidei. Dar în zadar s-a ostenit înşelătorul pentru că cine avea să rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al său, precum Agapi, care se tâlcuieşte "dragoste", de vreme ce este scris: "tare ca moartea este dragostea, apa cea multă nu poate să stingă pe dragoste şi chiar râurile nu o vor îneca pe ea"? Că n-au stins focul dragostei celei către Dumnezeu în această fecioară apele cele multe ale dulceţilor lumeşti şi nu o înecară pe ea râurile primejdiilor şi ale chinurilor, ba încă se dă pe faţă dragostea ei cea mare prin aceea că era gata în orice vreme să-şi pună sufletul pentru iubitul său Iisus Hristos. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru altcineva. Iar cunoscând prigonitorul că nu poate să sporească nimic cu înşelăciune, a început a o chinui pe ea, vrând ca în feluri de munci să despartă pe Agapi de dragostea lui Hristos. Ci sfânta alcătuia cu buzele cuvintele Apostolului: "Cine mă va despărţi de la dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul sau strâmtoarea sau gonirea sau foamea sau golătatea sau primejdia sau sabia? În toate acestea biruiesc pentru cel ce m-a iubit pe mine" (Romani 8,35-37).
Deci s-a început chinuirea ei aşa: a poruncit chinuitorul să o întindă pe ea la o roată şi cu toiege să o bată. Şi întinsă a fost sfânta atât de mult, încât din trupul ei cel tânăr se desfăceau mădularele din încheieturile lor şi, bătându-se, se roşea cu sângele ca o porfiră, iar pământul se adăpa din sângele ei ca din ploaie. Apoi arseră un cuptor foarte tare pe care, arătându-l sfintei, chinuitorul zicea: "O, fecioară, numai atâta să zici : Mare este zeiţa Artemida! ; şi-ţi voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, îndată într-acel cuptor ars vei arde". Iar sfânta a zis: "Mare este Dumnezeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida şi tu cu dânsa, să pieriţi". Şi îndată prigonitorul mâniindu-se, a poruncit celor ce stau de faţă să o arunce în cuptor. Iar ea, neaşteptând să o arunce cineva, singură s-a grăbit a intra; şi umbla prin mijloc nearsă şi ca la un loc de răcoare dănţuia cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Iar din cuptor îndată a ieşit focul asupra necredincioşilor celor ce stăteau împrejurul cuptorului şi a ars pe unii prefăcându-i în cenuşă, iar pe alţii i-a pârlit şi chiar pe împăratul, ajungându-l, l-a vătămat, încât a fugit departe de cuptor. Deci, se vedeau în acel cuptor şi alte oarecare fiinţe foarte luminoase dănţuind cu dânsa şi se prea mărea numele lui Hristos, iar necuraţii se ruşinau.
Apoi, stingându-se cuptorul, a ieşit sfânta ca dintr-o cămară, mireasa cea frumoasă a lui Hristos, luminoasă şi sănătoasă. Prinzind-o chinuitorii, după porunca împăratului, cu sfredele i-au găurit încheieturile, dar dumnezeiescul ajutor întărea pe sfânta în muncile acelea, încât n-a murit. Pentru că cine ar fi putut răbda acestea? Oricine îndată ar fi murit. Însă iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o întărea pe ea ca şi necuraţii de mai mare ruşine să se umple, iar sfintei mai multă răsplătire să i se înmulţească şi să se proslăvească puterea cea tare a lui Dumnezeu în vasul cel slab. Mai pe urmă, prigonitorul bolnăvindu-se de pârlirea aceea a focului, a poruncit să o taie pe sfânta cu sabia. Iar ea, auzind de tăierea sa, se bucură şi zicea: "Cum oare să binecuvântez mult lăudatul numele Tău, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mă iubeşti pe mine, roaba Ta, Agapi, că cu surorile mele mă rânduieşti pe mine, învrednicindu-mă ca aceleaşi munci pe care şi ele le-au pătimit pentru nu-mele Tău să le pătimesc!?" Iar mama ei, Sfânta Sofia, neîncetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiică a sa ca să-i dea ei răbdare până la sfârşit şi zicea către dânsa: "A treia mlădiţă a mea, fiica mea cea prea iubită, nevoieşte-te până în sfârşit, pentru că pe bună cale mergi, şi iată, ţi s-a împletit ţie cununa şi ţi s-a deschis cămara cea gătită, şi Mirele stă aşteptându-te pe tine şi privind de sus la nevoinţa ta. Când îţi vei pleca capul sub sabie, el să primească sufletul tău cinstit şi fără de prihană; să-l cuprindă şi să te odihnească pe tine cu ale tale surori. Încă să mă pomeneşti şi pe mine, mama voastră, în împărăţia Mirelui nostru, ca milostiv să-mi fie mie şi să nu mă lipsească pe mine de partea voastră şi de petrecerea împreună întru slava Sa cea sfântă". Şi îndată o tăiară pe sfânta Agapi cu sabia.
Iar maica luând trupul ei, l-a pus într-o raclă frumoasă împreună cu trupurile sfintelor Pistis şi Elpida şi a împodobit tru-purile lor precum se cădea şi, punându-le într-o căruţă, le-a dus din cetate ca la câteva stadii şi acolo cu cinste a îngropat pe fiicele sale, scăldate în lacrimi de bucurie, la un loc înalt. Apoi, însăşi ea, şezând lângă mormântul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă şi a adormit cu somnul morţii în Domnul şi s-a îngropat de către credincioşi în acelaşi loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăţia cerească şi de încoronarea mucenicească, că deşi n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos.
Aşa de înţelepţeşte şi-a sfârşit Sofia alergarea sa aducând Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătăţite fiice ale sale, Pistis, Elpida şi Agapi! O, sfânta şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut mirese şi pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărăţesc şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.
ARTE 17 Septembrie
MUZICĂ 17 Septembrie
Sil (Sylvester) Austin, saxofonist şi compozitor american
Sil Austin
Radu Aldulescu
Ilarion Ionescu – Galați
Lamonte McLemore, vocalist american (Fifth Dimension).
The 5th Dimension
Fee Waybill, vocalist şi compozitor american (The Tubes).
The Tubes
Keith Flint – The Prodigy
Cristian Roman, cântaret, chitarist si compozitor român al trupei (The Teachers Orchestra)
Celia Cruz
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Bert Kaempfert - Spanish Eyes
Las Mejores Canciones de Amor de todos los tiempos Musicas Romanticas de Amor
POEZIE 17 Septembrie
George Bacovia
Biografie George Bacovia
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a făcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar şi-a dovedit modernitatea şi a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poeţi interbelici, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu.
George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.
În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. Scrie poezia Lacustră, desăvârşită în 1906. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Citeşte într-una din şedinţele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.
Citeşte în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obţinând acelaşi succes. Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen. Doi ani mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuinţa din strada Liceului. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi şi reîncepe cu anul I. Rămâne la Iaşi şi anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rascu Versuri, mai târziu Versuri şi proză.Între 1909-1910 merge la Iaşi numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obţine diploma de licenţă în drept şi se înscrie în baroul din Bacău. Plăteşte zece ani cotizaţie, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Şcoala Primară din Bacău şi la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeaşi prefectură dar se îmbolnăveşte şi demisionează
În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.
În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 Tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.
Masa de lucru a poetuluiÎn 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcţia Educaţiei Poporului. Îi apare volumul Cu voi. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.
[modifică] După război
În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este reeditat în 1946 volumul Stanţe burgheze. E sărbătorit de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.
Volume antume
Plumb, Bucureşti, 1916
Scîntei galbene, Bacău, 1926
Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926
Poezii, Bucureşti, 1929
Cu voi..., Bucureşti, 1930
Poezii, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1934
Comedii în fond, Bucureşti, 1936
Opere, Bucureşti, 1944
Stanţe burgheze, Bucureşti, 1946
Poezii, Bucureşti, 1956 (ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)
Ediţii postume (selectiv)
Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecţie, traducere, biobibliografie şi eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecţie, traducere, biobibliografie şi postfaţă de Geo Vasile, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2007.
Lacustră, ediţie bibliofilă alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 2001.
Opere, prefaţă, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.
Opere, ediţie de Mihail Petroveanu şi Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.
Opere, ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
Opere, Bucureşti, Editura Semne, 2006.
Plumb. Versuri şi proză, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965.
Plumb / Plomo, ediţie bilingvă româno-spaniolă, Bucureşti, Editura Minerva, 1974.
Plumb / Lead, ediţie bilingvă româno-engleză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Plumb, Iaşi, Editura Junimea, 1982.
Plumb, Timişoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
Plumb, Iaşi, Institutul European, 1997.
Plumb (poezii, proză), Bucureşti. Editura Albatros, 1998.
Plumb / Plomb, ediţie bilingvă româno-franceză, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
Plumb, ediţie îngrijită, postfaţă, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, Bucureşti, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
Plumb, Bucureşti & Cnişinău, Litera Internaţional , 2001.
Plumb, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.
Plumb de iarnă / Lead of winter, ediţie bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediţie bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
Poeme alese / Poemi scelti, ediţie bilingvă româno-italiană, Bucureşti Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002.
Poezii, ediţie îngrijită şi repere istorico-literare de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Poezii, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1991.
Poezii, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2001.
Poezii / Versek, ediţie bilingvă româno-maghiară, Bucureşti, Editura Gramar, 2003.
Poezii . Proză, postfaţă şi bibliografie de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
Proză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Rar, poeme rostite la radio, Bucureşti, Casa Radio, 2005.
Scrieri alese, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961.
Stanţe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului şi câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
Versuri, Bucureşti, Editura Saeculum, 1996.
Versuri şi proză, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice şi bibliografie de Ion Nistor, prefaţă de Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
Versuri şi proză, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987.
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a făcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar şi-a dovedit modernitatea şi a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poeţi interbelici, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu.
George Andone Vasiliu (numele de naştere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Şi toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.
În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. Scrie poezia Lacustră, desăvârşită în 1906. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Citeşte într-una din şedinţele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.
Citeşte în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obţinând acelaşi succes. Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen. Doi ani mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuinţa din strada Liceului. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi şi reîncepe cu anul I. Rămâne la Iaşi şi anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rascu Versuri, mai târziu Versuri şi proză.Între 1909-1910 merge la Iaşi numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obţine diploma de licenţă în drept şi se înscrie în baroul din Bacău. Plăteşte zece ani cotizaţie, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Şcoala Primară din Bacău şi la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeaşi prefectură dar se îmbolnăveşte şi demisionează
În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.
În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 Tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.
Masa de lucru a poetuluiÎn 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcţia Educaţiei Poporului. Îi apare volumul Cu voi. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.
[modifică] După război
În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este reeditat în 1946 volumul Stanţe burgheze. E sărbătorit de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.
Volume antume
Plumb, Bucureşti, 1916
Scîntei galbene, Bacău, 1926
Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926
Poezii, Bucureşti, 1929
Cu voi..., Bucureşti, 1930
Poezii, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1934
Comedii în fond, Bucureşti, 1936
Opere, Bucureşti, 1944
Stanţe burgheze, Bucureşti, 1946
Poezii, Bucureşti, 1956 (ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)
Ediţii postume (selectiv)
Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecţie, traducere, biobibliografie şi eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecţie, traducere, biobibliografie şi postfaţă de Geo Vasile, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2007.
Lacustră, ediţie bibliofilă alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 2001.
Opere, prefaţă, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1978.
Opere, ediţie de Mihail Petroveanu şi Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.
Opere, ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
Opere, Bucureşti, Editura Semne, 2006.
Plumb. Versuri şi proză, prefaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965.
Plumb / Plomo, ediţie bilingvă româno-spaniolă, Bucureşti, Editura Minerva, 1974.
Plumb / Lead, ediţie bilingvă româno-engleză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Plumb, Iaşi, Editura Junimea, 1982.
Plumb, Timişoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
Plumb, Iaşi, Institutul European, 1997.
Plumb (poezii, proză), Bucureşti. Editura Albatros, 1998.
Plumb / Plomb, ediţie bilingvă româno-franceză, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
Plumb, ediţie îngrijită, postfaţă, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, Bucureşti, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
Plumb, Bucureşti & Cnişinău, Litera Internaţional , 2001.
Plumb, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.
Plumb de iarnă / Lead of winter, ediţie bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediţie bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
Poeme alese / Poemi scelti, ediţie bilingvă româno-italiană, Bucureşti Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002.
Poezii, ediţie îngrijită şi repere istorico-literare de Cornelia Botez, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Poezii, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1991.
Poezii, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2001.
Poezii / Versek, ediţie bilingvă româno-maghiară, Bucureşti, Editura Gramar, 2003.
Poezii . Proză, postfaţă şi bibliografie de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
Proză, Bucureşti, Editura Minerva, 1980.
Rar, poeme rostite la radio, Bucureşti, Casa Radio, 2005.
Scrieri alese, prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961.
Stanţe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului şi câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
Versuri, Bucureşti, Editura Saeculum, 1996.
Versuri şi proză, ediţie îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice şi bibliografie de Ion Nistor, prefaţă de Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
Versuri şi proză, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987.
Amurg De Toamna
Amurg de toamna pustiu, de huma,
Pe câmp sinistre soapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleaca la pamânt
În larg balans lenevos, de guma.
Pustiu adânc... si-ncepe a-nnopta,
Si-aud gemând amorul meu defunct;
Ascult atent privind un singur punct
Si gem, si plâng, si râd în hî, în ha...
Plumb de toamna
De-acum, tusind, a si murit o fata,
Un palid visator s-a impuscat;
E toamna si de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce mai faci, iubita mea uitata ?
Intr-o gradina publica, tacuta,
Pe un nebun l-am auzit racnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vant si-orice speranta e pierduta.
Prin targu-nvaluit de saracie
Am intalnit un popa, un soldat...
De-acum pe carti voi adormit uitat,
Pierdut intr-o provincie pustie.
De-acum , au si pornit pe lumea eronata
Ecouri de revolta si de jale;
Tot mai citesti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitata ?
Vals De Toamna
La geamuri, toamna cânta funerar
Un vals îndoliat, si monoton...
-Hai sa valsam, iubito, prin salon,
Dupa al toamnei bocet mortuar.
Auzi, cum muzica rasuna clar
În parcul falnic, antic, si solemn, -
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cânta funerar.
Acum, suspina valsul, si mai rar,
O, lasa-ma acum sa te cuprind...
-Hai, sa valsam, iubito, hohotind,
Dupa al toamnei bocet mortuar.
Iulia Hasdeu
Biografie
HASDEU Iulia, se naste la 2 nov. 1869, Bucuresti - moare in 17 sept. 1888, Bucuresti.
Poeta.
Fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu si a Iuliei (n. Faliciu).
La unsprezece ani absolva Liceul „Sf. Sava", iar la saptesprezece isi ia bacalaureatul la Sor-bona. Moare inainte de a-si lua licenta in litere, dupa ce urmase cursuri si la Ecole des Hautes Etudes din Paris, iar la Bucuresti, Conservatorul.
A publicat, in timpul vietii, doar patru poezii, in 1b. franceza, in L'Etoile roumaine: Les Contes bleus, Larmes d'enfance, Dedain, Le souhaii d'une villaine (1887).
Opera postuma a Iuliei Iulia Hasdeu, redactata in limba franceza, a fost publicata de tatal ei in trei volume si contine ciclurile Bourgeons d'Avril, Fantaisies et Reves (I), Chevalerie, Confiden-ces et canevas (II), Theatre, Legendes et contes (III).
Poeziile sint confesiuni, meditatii si reverii in spiritul unor Lamartine, Hugo, Sully Prudhomme, se opun vietii prozaice si exprima o aspiratie spre demnitate si puritate morala.
Piesele de teatru (L'Anii de Trajan, Les Heiduques) exploateaza miturile istorice si folclorice. Basmul La Princesse Papillon si romanul pentru copii Mademoiselle Maussade arata inzestrarea pentru descrierea universului infantil. Redactase in limba romana nuvela Sandra si poezia Romania cu ceva din Barbu Delavran-cea Alecsandri. Volumul postum de poezii in limba franceza e salutat de Angelo de Gu-bernatis, Emile Boutroux, Louis Leger si Al. I. Odobescu.
S-a pastrat o bogata corespondenta in limba franceza cu B. P. Hasdeu, tatal prabusit sufleteste dupa ireparabila pierdere a copilului sau, rapus de ftizie.
Poeta.
Fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu si a Iuliei (n. Faliciu).
La unsprezece ani absolva Liceul „Sf. Sava", iar la saptesprezece isi ia bacalaureatul la Sor-bona. Moare inainte de a-si lua licenta in litere, dupa ce urmase cursuri si la Ecole des Hautes Etudes din Paris, iar la Bucuresti, Conservatorul.
A publicat, in timpul vietii, doar patru poezii, in 1b. franceza, in L'Etoile roumaine: Les Contes bleus, Larmes d'enfance, Dedain, Le souhaii d'une villaine (1887).
Opera postuma a Iuliei Iulia Hasdeu, redactata in limba franceza, a fost publicata de tatal ei in trei volume si contine ciclurile Bourgeons d'Avril, Fantaisies et Reves (I), Chevalerie, Confiden-ces et canevas (II), Theatre, Legendes et contes (III).
Poeziile sint confesiuni, meditatii si reverii in spiritul unor Lamartine, Hugo, Sully Prudhomme, se opun vietii prozaice si exprima o aspiratie spre demnitate si puritate morala.
Piesele de teatru (L'Anii de Trajan, Les Heiduques) exploateaza miturile istorice si folclorice. Basmul La Princesse Papillon si romanul pentru copii Mademoiselle Maussade arata inzestrarea pentru descrierea universului infantil. Redactase in limba romana nuvela Sandra si poezia Romania cu ceva din Barbu Delavran-cea Alecsandri. Volumul postum de poezii in limba franceza e salutat de Angelo de Gu-bernatis, Emile Boutroux, Louis Leger si Al. I. Odobescu.
S-a pastrat o bogata corespondenta in limba franceza cu B. P. Hasdeu, tatal prabusit sufleteste dupa ireparabila pierdere a copilului sau, rapus de ftizie.
OPERA:
Quelques poesies posthumes. Bucuresti, 1888; Oeuvres posthumes, I-II, Paris - Bucuresti, 1889-l890; Sanda, nuvela. Brasov, 1904; Domnisoara Ursuza, trad. de B. P. Hasdeu, 1970; Printesa Fluture, basme si povestiri prezentate copiilor de Crina Decuseara, Bucuresti, 1972; Documente si manuscrise literare, III, ed. de Paul Cornea, Elena Piru, Roxana Sorescu, Bucuresti, 1974; Versuri. Proza. Corespondenta, ed. ingrijita de Crina Decu-seara-Bocsan, Bucuresti, 1976. |
REFERINTE CRITICE:
Al. I. Odobescu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1889; N. I. Apostolescu. L'influence des romantiques francais sur la poesie roumaine, 1909; N. Iorga. Ist. lit. cont., II; C. Manolache, Scinteietoarea viata a Iuliei Hasdeu, 1939; I. A. Manolescu, Mia Hasdeu, 1939; C. Doicescu, Iulia Hasdeu. Cu talmaciri din poeziile sale, 1941; Elena Piru, in Ateneu, nr. 11, 1969; Delavrancea, Opere, V, 1969; Crina Decuseara-Bocsan, Camille Armand - pseudonimul luliei Hasdeu, 1974. |
A fi iubită
Murişi, o, Beatrice, în floarea vîrstei sfinte…
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.
Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi - crin în mînăstire - sfîrşitu-ţi-ai viaţa…
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.
Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit… Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!
Ah, să te ştii iubită! Ce sfîntă fericire!
Să plîngi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!… Ah, moarte de har şi norocire.
Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!…
( Opera poetică, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2005)
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.
Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi - crin în mînăstire - sfîrşitu-ţi-ai viaţa…
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.
Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit… Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!
Ah, să te ştii iubită! Ce sfîntă fericire!
Să plîngi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!… Ah, moarte de har şi norocire.
Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!…
( Opera poetică, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2005)
Nu-ndrăznesc
De m-ai asculta vreodată
Aş voi ca să-ţi vorbesc
Tu m-asculţi… cu toate-acestea
N-am putere să-ndrăznesc
Eşti prea bună, eşti prea dulce
Însă fără voia mea
Ca şi-o pasăre pe cracă
Tremur înaintea ta.
Am a-ţi spune multe lucruri
Nu pot însă… mă-nfior
Căci pe buze-ţi văd un zîmbet
Rece, batjocoritor
Gura ta e ca o roză…
Tu în rîs mă vei lua…
Nu-ndrăznesc să ridic ochii
Nu-ndrăznesc-naintea ta.
Mersul tău e de regină
Chiu-ţi e impunător
Pentru ce te-admir într-una
Înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană
Şi eu rege de ţi-aş fi
Pentru tine aş muri.
Poate-s prost! e cu putinţă
Însă ştiu că te iubesc
Inima-mi e simţitoare
Însă nu pot să vorbesc
O! amoru-mi pentru tine
Să ţi-l spun de-aş îndrăzni
N-ai mai rîde … şi pe-un altul
Niciodată n-ai iubi!
Aş voi ca să-ţi vorbesc
Tu m-asculţi… cu toate-acestea
N-am putere să-ndrăznesc
Eşti prea bună, eşti prea dulce
Însă fără voia mea
Ca şi-o pasăre pe cracă
Tremur înaintea ta.
Am a-ţi spune multe lucruri
Nu pot însă… mă-nfior
Căci pe buze-ţi văd un zîmbet
Rece, batjocoritor
Gura ta e ca o roză…
Tu în rîs mă vei lua…
Nu-ndrăznesc să ridic ochii
Nu-ndrăznesc-naintea ta.
Mersul tău e de regină
Chiu-ţi e impunător
Pentru ce te-admir într-una
Înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană
Şi eu rege de ţi-aş fi
Pentru tine aş muri.
Poate-s prost! e cu putinţă
Însă ştiu că te iubesc
Inima-mi e simţitoare
Însă nu pot să vorbesc
O! amoru-mi pentru tine
Să ţi-l spun de-aş îndrăzni
N-ai mai rîde … şi pe-un altul
Niciodată n-ai iubi!
Femeia
O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!
Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată [şi] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! - e viaţa voastră şi singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!
Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată [şi] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! - e viaţa voastră şi singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
TEATRU/ FILM 17 Septembrie
Cu Dem Rădulescu
Biografie Dem Rădulescu
Dem Rădulescu (n. 21 septembrie 1931, Râmnicu Vâlcea - d. 17 septembrie 2000, București[1]) a fost un actor de comedie român de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.
S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. {{nc|El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria semi-mijlocie.[2] A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.
În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.
A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Aurel Cioranu și Fory Etterle. Liviu Ciulei l-a numit „un actor de geniu”.
A fost căsătorit cu Paula Rădulescu -actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase-până în prezent. A fost căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu (Mioara Popovici din „Vine poliția!”, Lucreția din „Băieți Buni”) cu care are o fiică născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta călcând pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.
S-a stins din viață la București în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000.[1]
Este înmormântat la cimitirul Bellu.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3]
Dem Rădulescu a fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.[4]
De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului
· Pe litoral mi-a rămas inima (1961)
· Politică și... delicatese (1963)
· K.O. (1968) - Flinta
· Antinevralgicul (1970) (TV)
· Originea și evoluția vehiculelor (1973) (TV)
- Tufă de Veneția (1976)
- Fair-play (1977)
- Aurel Vlaicu (1977) - I. L. Caragiale
- Bufetul "Mimoza" (1976) (TV)
- Brațele Afroditei (1978)
- Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - Tov. Ionescu
- Expresul de Buftea (1979)
- Șapca și pălăria (1979) (TV)
- Șantaj (1981)
- Maria Mirabela (1981) - voce
- Saltimbancii (1981) - Cezar Siboli
- Grăbește-te încet (1981)
- Destine romantice (1981)
- Am o idee (1981)
- Un saltimbanc la Polul Nord (1982) .... Siboli
- O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982) - Tache Farfuridi
- Sfântul Mitica Blajinu (1982) (TV) .... Gheorghe Mitrofan
- Fram (serial TV, 1983) - Cezar Siboli
- Bocet vesel (1983)
- Secretul lui Bachus (1984)
- Galax, omul păpușă (1984) - Profesorul
- Coana Chirița (1986)
- Chirița la Iași (1987)
- Primăvara bobocilor (1987)
- Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (1987) - Mischellieu (voice)
- Secretul armei secrete (1988) - Marele Sfetnic
- Omul din Buzău (1988) (TV)
- Harababura (1990)
- Milogul S.R.L. (1991) (TV)
- Milionar... la minut (1992)
- O invitație (1993) (TV)
- A doua cădere a Constantinopolului (1994)
- Politică înaltă (1996) (TV)
- Atmosfera încărcată (1996)
O nuntă de pomină (1968)
Am o idee
Am o idee (1981)
SCENETE UMORISTICE
Cu Dem Rădulescu
Dem Rădulescu - Scenete Audio:
Dem Rădulescu - În tren:
Dem Rădulescu și Jean Constantin - Șliboviță sau fernet:
Costul vietii - Robert Shekley
Cele trei zeite - Lucian Muntean Tata
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 17 Septembrie
Doru Octavian Dumitru, invitat special la iUmor! Mihai Bendeac: "Este efectiv o legendă!"
GÂNDURI PESTE TIMP 17 Septembrie
George Bacovia - Citate:
Alfred de Vigny - Citate:
SFATURI UTILE 17 Septembrie
Despre insomnie
Cand nu te odihnesti suficient, lucrurile se schimba: memoria ta pare incetosata, nu te poti concentra, devii iritat, tensionat si anxios. In plus, esti obosit. De fapt, atunci cand suferi de insomnie, nu dormi corespunzator, dar nici nu esti treaz cu adevarat.
Adultii au nevoie in medie intre 7 si 9 ore de somn pe noapte. Tulburarea de somn este una dintre cele mai intalnite probleme sa sanatate la acestia, care recunosc ca nu se odihnesc suficient in fiecare seara din cauza anumitor problem legate de somn.
Insomnia, care in limba latina inseamna “fara somn”, include nu doar dificultatea de a adormi, ci problema de avea un somn neintrerupt. Persoanele care sufera de insomnie au un somn de o calitate inferioara deoarece se trezesc de multe ori pe parcursul noptii, reusesc sa adoarma cumulat doar cateva ore si resimt oboseala zilnica. In mod obisnuit, o persoana are nevoie de cel mult 20 de minute pentru a adormi odata ce s-a asezat cu capul pe perna, insa un insomniac necesita 30-45 minute sau chiar mai mult timp pentru a adormi.
Dificultatea de a adormi este definitia pe care majoritatea persoanelor o asociaza insomniei, insa insomnia produce si efecte secundare care pot rezista pe parcursul intregii zile precum oboseala, dureri de cap, stare de nervozitate, depresie si stres gastrointestinal, anxietate si alte griji.
Persoanele care nu dorm suficient au un risc mai mare de a dezvolta boli cronice precum diabet, infarct sau hipertensiune. In plus, insomnia creste si riscul accidentelor rutiere, multi dintre adulti recunoscand ca au adormit in spatele volanului cel putin o data, privarea de somn fiind si un factor important in accidente majore la nivel international.
Cauze si riscuri
Insomnia nu se manifesta la fel pentru toata lumea, existand diferite tipuri de tulburari de somn cu anumite durate. Cele doua tipuri principale de insomnie sunt cea primara si cea secundara.
Insomnia primara inseamna ca problema ta cu somnul nu este cauzata de un factor extern cum ar fi o afectiune de sanatate. In cadrul acestei insomnii se afla trei subcategorii: insomnia psihofiziologica, idiopatica si paradoxala. Prima se bazeaza pe griji, in special pe griji ce privesc somnul si anxietate care creste in apropierea orei de culcare. Insomniacii psihofiziologici pot avea o singura noapte fara somn, insa isi pot face griji pe aceasta tema incat vor avea parte de mai multe nopti similare. Acest tip de insomnie se distinge prin faptul ca apare devreme in viata si continua sa fie o afectiune care se poate inrautati odata cu aparitia altor evenimente stresante. Insomniacii paradoxali sufera de nopti nedormite, insa nu resimt efectele negative ale oboselii pe parcursul zilei.
Insomnia secundara este simptomul unei alte probleme si 80% dintre insomniaci sufera de aceasta. Evenimente precum un divort, pierderea locului de munca, schimbarea fusului orar pot cauza acest tip de insomnie. Persoanele sedentare sau cu un venit scazut sunt predispuse la insomnia secundara. Pe langa acesti factori, insomnia poate fi cauzata de afectiuni mentale. Depresia, anxietatea si bipolaritatea intervin in rutina de somn a oamenilor. Dintre persoanele care sufera de depresie, 85% sufera si de insomnie.
Toata lumea risca sa aiba insomnie. Unu din trei adulti intampina insomnie acuta, si unu din zece sufera de insomnie cronica. Unii dintre noi sunt mai predispusi sa experimenteze stari de nesomn decat altii. Spre exemplu, femeile sunt mai predispuse la insomnie decat barbatii, iar in cazul copiilor care au insomnie, este posibil ca aceasta sa fie cauzata de schimbarile hormonale caracteristice varstei. In timpul sarcinii, 84% dintre femei afirma ca prezinta simptome de insomnie.
Vei dormi din nou?
De obicei cand vorbim despre insomnie, ne referim la durata acesteia si la numarul de nopti nedormite. Insa insomnia nu are o durata fixa si poate aparea in viata ta intr-un caz singular. Durata insomniei poate fi tranzienta, acuta sau cronica. Poti experimenta niciuna, una sau toate cele trei tipuri de insomnii pe parcursul vietii tale. Insomnia tranzienta este o anomalie a somnului care dureaza numai cateva zile la anumite intervale de timp. Un deadline la job sau la scoala care te tine treaz este un exemplu de insomnie tranzienta.
Insomnia acuta este un alt tip de anomalie de somn pe termen scurt, insa in loc sa pierzi din odihna pe parcursul a catorva nopti, o persoana poate suferi de nopti nedormite pe parcursul a trei saptamani consecutive.
Mai exista si cazul celor care nu reusesc sa doarma mai mult de sase ore pe noapte sau trei nopti consecutive pe saptamana in ultimele 30 de zile – acestia au insomnie cronica, care se manifesta pe termen lung.
Majoritatea insomniilor raspund pozitiv la tratamente. Insomniile pe termen scurt pot fi tratate cu schimbari in stilul de viata si in comportament, inclusiv modificari in igiena somnului, adica in obiceiurile ce privesc ritualul de a dormi. Stabilirea unei ore de culcare si de trezire iti poate imbunatati calitatea somnului, la fel si pastrarea camerei in intuneric pe parcursul noptii, in liniste si la o temperatura racoroasa.
Planifica-ti ziua astfel incat sa nu mananci cu cateva ore inainte de a te culca, incearca sa reduci consumul de cofeina, nicotina si alti stimulenti printre care si alcoolul deoarece acestia reusesc sa tina treze chiar si persoanele care in mod obisnuit au parte de somnuri profunde si linistite.
Terapie de comportament si alte tratamente
Este foarte important sa ne destindem inainte de a merge la culcare. Exercitiile fizice nu sunt recomandate in cele trei –patru ore dinainte de somn deoarece ele vor avea un efect energizant, opusul a ceea ce isi doreste un insomniac. Daca nu reusesti sa adormi usor, incearca yoga ca rutina sanatoasa pentru somnul tau si alege in schimb sa faci miscare dimineata.
Pe langa modificarile ce privesc rutina somnului, specialistii recomanda insomniacilor terapia comportamentala, care este folosita pentru a controla grijile si anxietatea ce tin de somn. Tehnici de relaxare precum meditatia si controlul respiratiei sunt solutii pentru problemele de somn in apropierea orei de culcare.
Exista, de asemenea, suplimente si ceaiuri care pot functiona pentru insomniaci. Melatonina, un hormon esential pentru sanatatea organismului nostru, este eficienta in tratarea afectiunilor de somn cauzate de probleme in ritmul circadian precum oboseala cauzata de schimbarea fusului orar.
Insomniacii acuti sau cronici pot avea nevoie de retete prescrise de medicii specialisti. Acestea sunt recomandate pentru perioade scurte de timp pentru a nu crea astfel de obiceiuri si dependente. Extenuarea si privarea de somn pot avea consecinte grave asupra sanatatii, ajungand chiar la fatalitate.
Acorda atentia necesara somnului tau si viziteaza un doctor specialist daca intampini probleme in a te odihni!
Hrănește creierul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu