PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
Bună ziua!
Continuăm.
RELIGIE ORTODOXĂ 17 Noiembrie
Sf.Ier Grigorie Taumaturgul, Ep. Neocezareei și Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf Cuv Lazar Zugravul; Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul – S-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. Sfântul Grigorie a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275). După moartea tatălui său, când Grigorie avea 14 ani, creşterea lui a rămas în grija mamei, care l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei.
În Alexandria, Grigorie şi fratele său, Atinodor, au fost, timp de trei ani, ucenicii lui Origen (185-254). Tot aici, Grigorie a învăţat medicina. După ce s-a convertit la creştinism şi s-a botezat, s-a retras într-un loc pustiu. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit episcop al Neocezareei.
În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Deciu (250-253), Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni.
Nu se ştie anul în care a murit (270 sau 271), dar pe patul de moarte a zis: ‘Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!’.
Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul – a trăit în timpul împăratului iconoclast Teofil. A venit din ţara Cazarilor, de lângă Muntele Caucaz, unde se născuse, la Constantinopol şi a intrat într-o mănăstire. Datorită talentului său artistic, în scurt timp a ajuns un pictor desăvârşit. În anul 829, împăratul Teofil a poruncit să fie ucişi toţi pictorii din împărăţie.
Astfel, Lazăr a fost supus supliciilor şi întemniţat. Auzind de suferinţa lui Lazăr, împărăteasa Teodora a mijlocit pentru scăparea lui, fiind un pictor cunoscut şi la curtea împărătească. Împăratul Mihail l-a trimis la Roma să ducă papei Benedict al III-lea mai multe daruri pentru biserica ‘Sfinţii Apostoli’ şi se pare că acolo a şi murit.
Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
Ev Luca 12, 16 - 21
Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Ap Efeseni 5, 8 - 19
Fraţilor, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii: Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Pentru că, cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea, zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci, luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, că zilele sunt rele. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.
Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (Pr. Ilie Cleopa)
„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)
Iubiți credincioși,
În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cât de greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osândă primesc cei ce își pun nădejdea în avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a câștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7); și iarăși: „Fericit bărbatul care se îndură și dă” (Psalmi 111, 5).
Una din învățăturile Sfintei Scripturi care arată la câtă orbire și nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuții, este și pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina”... (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rânduit Dumnezeu să rodească țarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept și îndurat, nu pedepsește pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci așteaptă îndreptarea lui și voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), „ci plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi” (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca și țarina acestui bogat să rodească cu îmbelșugare, ca văzând mulțimea roadelor sale să-și aducă aminte de cei săraci și necăjiți și de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să câștige și el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare și înfricoșată a Judecății celei de apoi.
Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicând: „Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac și necăjit văzându-se strâmtorat de lipsă, zice și el: „Ce voi face că nu am cele de trebuință pentru mine, pentru soție și pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu știu ce să fac din cauza sărăciei mele".
Dar câtă deosebire este între sărac și acest bogat care zice: „Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeți, fraților, nedumerirea nedreaptă și grija nebună?
Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală și în inima lui frica lui Dumnezeu și milostenia, el îndată ar fi zis în sine: „Slavă Preabunului Dumnezeu că și anul acesta a rodit țarina mea, ca să am de unde da și altora care sunt săraci și necăjiți și nu au cu ce trăi!"
Dar mintea acestui bogat nebun și cu inima împietrită nu a cugetat că bogăția nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) și că Dumnezeu o dă cui voiește (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-și pună roadele sale (Luca 12, 17). Și îndată a hotărât: „Aceasta voi face: voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele” (Luca 12, 18).
Iată, în ce chip și-a dezlegat nedumerirea și grija. Să strice hambarele și să facă altele mai mari și acolo să adune roadele țarinei și toate bunătățile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesățioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cât bea apă cu atât mai tare însetează.
Așa și inima bogatului iubitor de avere, cu cât adună mai mult, cu atât poftește să aibă mai multă avere. Și precum iadul nu se satură să primească suflete și focul lemne, așa fără de saț este inima bogatului nemilostiv.
Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului și de judecata cea dreaptă și preaânfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osândă veșnică pe cei nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: „Veniți acum voi bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul și argintul vostru a ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și vă va mânca trupurile ca focul. Ați strâns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat țarinele voastre, pe care voi” le-ați oprit strigă la cer și strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvântul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-și mărească hambarele, a zis: „Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pe mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește.” Iată, fraților, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gândește că va muri și toate câte a adunat vor rămâne, nu gândește că este trecător și străin pe acest pământ. Nu gândește că este dator, din toate câte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiți și săraci, ci cugeta să bea și să se veselească din cele ce a adunat în cât mai mulți ani. O, bogatule fără de minte! De unde știi că tu vei trăi mulți ani? Cine ți-a spus că vei trăi până mâine dimineață? Cine te-a făcut pe tine stăpân pe viața ta? N-ai auzit pe Duhul Sfânt, zicând: „Omul deșertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec” (Psalmi 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea și inima la avuțiile sale? Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi?” Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: „în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine”. În care noapte? În aceea în care în mintea și inima omului lacom și nesățios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu hainele luminii” (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: „Nu fiți părtași la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vârtos să le mustrați” (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea și inima bogatului robit de avuții, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea și inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.
Iubiți credincioși,
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric și o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină și locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Ca fii ai lumini să umblați” (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea și ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiți cu mintea și cu inima de patimi și de averi.
Marele Apostol și Evanghelist Ioan ne învață că: „Cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea și inima bogatului despre care ne vorbește Mântuitorul în Sfânta Evanghelie de azi. Să ne păzim, frații mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenția noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sârguință la spovedanie și la pocăință cu multe lacrimi, spre a dobândi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, când ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor și în robia grijilor pământești ca nu cumva să ni se zică și nouă că „în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre” (Luca 12, 20). Ați auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adâncul nopții păcatului din cauza iubirii lui de averi și de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viață decât a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriți și nemilostivi cu inima și a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beții și de toate plăcerile veacului de acum care sunt deșertăciune și moarte.
Să auzim și pe Solomon care adeverește acest lucru, zicând: „Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini și livezi și am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-ânsele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi și slujnice și robi, am avut și cirezi și turme multe de oi, am avut mai mult decât toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint și aur și avuțiile împăraților și ale țărilor... și tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dânșii și nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare” (Ecclesiastul 2, 4-10). Și care a fost rezultatul acestei bogății și desfătări? Iată care: „Mi-am urât viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sunt deșărtăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Așa ar trebui să cugete toți cei bogați și plini de avuții, care-și cheltuiesc averile lor în petreceri, în beții, în dezmierdările trupului și în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Iubiți credincioși,
Câtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sunt mai neputincioase decât umbra. Toate nu sunt decât visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă". Și iarăși: „Când dobândim lumea, în groapă ne sălășluim", zice Sfântul Ioan Damaschin, în slujba înmormântării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: „Așa este cel ce își strânge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește” (Luca 12, 21).
Așadar, tot cel ce adună averi și se leagă cu mintea și cu inima a de banii săi, de averile sale și de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogățește, ci în prăpastia iubirii de bani și a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veșnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani și averi, iar la milostenie nu se gândește, unul ca acela din zi în zi își mărește povara sufletului său, își mărește prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cât adună mai multă avere, cu atât se face mai departe de Dumnezeu și mai adânc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osândă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mântuiește mai ușor decât cel sărac care cârtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mânăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mântuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sunt create bune de Dumnezeu, ci întrebuințarea ei rea și robirea inimii și a minții noastre de cele materiale și de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpân pe averi. Toți sunt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată, în râvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mânăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei.
Așa să facem și noi, frații mei. Din puținul cât îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea familiei, a copiilor, a vieții pământești. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară și se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfânta Liturghie și ne ajută la mântuire. A treia parte, fie și cât de puțin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mâncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osândă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul, ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 17 Noiembrie
A. PLĂCINTE
Spanac în foi de plăcintă
· 1 kg spanac
· 2 linguri margarină
· ½ kg foi de plăcintă
· Sare piper măcinat
Spanacul fiert, scurs şi tocat se înăbuşe în margarină cu sarea şi piperul.
Foile de plăcintă se ung cu ulei şi se împart în patru părţi, la fel şi spanacul.
Se pune la marginea fiecărui grup de foi de plăcintă spanac sub formă de sul şi apoi se rulează foile, obţinând patru rulouri care se aşază în tava unsă cu margarină sau cu ulei şi se dau la cuptor la foc potrivit să se rumenească.
B. SALATE
Salată de andive
· 500 g andive
· 40 g ulei
· 75 g lămâie
· Sare
Andivele se spală, se îndepărtează frunzele veştede, se desfac frunzele sănătoase şi se taie fâşii.
Din ulei, zeamă de lămâie şi sare se prepară un sos ce se toarnă peste andive, într-o salatieră.
Atenţie, salata de andive se va consuma imediat ce a fost pregătită.
C. SOSURI
Sos vinegret
Într-un castron se pun 3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper după gust şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până se emulsionează şi devine lăptos.
Se poate adăuga şi pătrunjel verde.
Se utilizează la salate de legume crude sau fierte.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă oltenească de praz cu zeamă de varză
· 1,5 kg praz
· 300 g roşii
· 100 g morcovi
· 100 g albitură
· 100 g fidea de post (fără ou)
· 2 legături verdeaţă
· 50 g făină
· 200 g ulei
· 1,5 l zeamă de varză
· Sare
Prazul se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.
Se adaugă zarzavatul tăiat julien şi se mai călesc împreună câteva minute.
Se stinge cu apă şi se pune la fiert.
Făina se rumeneşte într-o cratiţă cu restul de ulei, se stinge cu roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se adaugă la ciorbă.
Când zarzavatul este aproape fiert se pune fideaua şi se mai fierbe cam 20 minute.
Se adaugă zeama de varză ce a fost strecurată şi fiartă separat.
Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.
E. MÂNCĂRURI
Musaca de vinete
· ½ kg vinete
· 5 roşii coapte
· 1 ceapă tăiată mărunt
· 5 căţei usturoi tăiaţi mărunt
· ½ ceaşcă ulei
· Sare
· Piper
· 1 linguriţă zahăr
· 1 legătură pătrunjel
· ½ kg macaroane groase
· Sos beşamel conform reţetei date
Se spală şi se taie vinetele în bucăţi lungi şi groase.
Se sărează şi se lasă 30 minute în strecurătoare pentru a se scurge sucul dăunător.
Se decojesc şi se taie mărunt roşiile.
Se călesc ceapa cu usturoiul şi pătrunjelul în ulei şi se adaugă roşiile.
Se spală din nou vinetele şi se lasă să se scurgă bine, după care se prăjesc uşor în ulei încins.
Se fierb macaroanele în apă sărată şi se strecoară bine.
Se pun jumătate din macaroane într-o formă tapetată cu ulei, peste ele o parte din sosul sosul beşamel, vinetele prăjite, restul de macaroane şi se acoperă cu restul de sos beşamel.
Se dă la cuptor potrivit 30 – 40 minute.
F. DULCIURI
Desert din fructe crude
· 4 mere
· 1 pumn de stafide
· 4 linguri de zahăr
· 20 nuci măcinate
· Lămâie
· Frişcă vegetală
Se rad merele pe răzătoare fără coajă, se amestecă cu stafidele, zahărul, nucile măcinate, zeama de lămâie şi sucul de fructe.
Compoziţia se pune în cupe şi se acoperă cu frişcă vegetală.
Se serveşte rece.
ARTE 17 Noiembrie
MUZICĂ 17 Noiembrie
Ferrrai - Cello Sonatas
Beethoven: Music for Cello and Piano
Las Mejores Canciones Instrumentales Del Mundo Musica de PIANO 🎹 Romantica Instrumental
Mahler - Symphony No. 1 in D major, "Titan" (Asian Youth Orchestra, James Judd)
Magda Isanos - TOAMNA @
E-atâta frig în mine, -ncât îmi zic,ca o livadă toamna: «Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară, -n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întâmplat?»
Dar sufletul, întocmai ca livada, -i greu
de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.
Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.
Magda Isanos - Dorinta
N-as vrea ca dupa moarte sa-nviiîn alt tipar de om sau animal,
sau floare cu petale stravezii,
ci-as vrea sa trec în regnul mineral.
Sa fiu bucata rece de granit,
ascuns filon de marmura sa fiu,
sa-mi dorm, în fine, somnul linistit
sub straturi suprapuse mai tarziu.
Eu n-o sa simt rozându-ma izvoare,
si peste-un veac o mâna de artist
va nemuri minuni stralucitoare
din trupu-mi fara liniste si trist.
Magda Isanos - Icoana
Și Maica Domnului a venit. (Albastrăera haina ei ca-n icoană.)
A luat de pe masă o cană
și-a dat să bea soldatului din stânga noastră.
Apoi s-a așezat mai deoparte,
cu fruntea plecată.
Înconjurată de raze, ca-n carte,
și-ngândurată.
Nu știu cine-a zis:
„E un vis.”
Magda Isanos - Noapte
Cât de-ncet acei fulgi de-ntuneric căzură,deasupra lumii, ca o cenușie nedumerire,
până ce neagra noapte cu stoluri veni.
Totul ca-n apele adânci acuma era,
pomii atenți, casele, însăși lumina
era undeva în calma, umeda noapte,
ce nevăzută zâmbea.
Și timpul însuși mai curgea acolo
prin umbră ca printr-un pământ afânat.
Dar cine respiră ușor, fericit?
Poate păsări ce se visează zburând.
Noapte. Dumnezeu însuși sărută
cu gura lui neagră pământul,
ca și când cu duioșie ar spune:
„Haide, -nvățați-vă câte puțin să muriți...”
Magda Isanos - Păcatul
Păcătuit-a omul în vremuri fericite,Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Când n-avea a se teme de zile amărâte,
Când roabă-i era lumea şi el domnea în tihna.
Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge
Când lumea era largă şi oamenii puţini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trăsnet şi nici pământul spini.
şi vreţi că astăzi omul să nu păcătuiască?
Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit să pătimească,
Când ralele-l frământă, şi poftele-l robesc!
Şi vreţi să n-avem Câini, când e nepotrivire,
Şi ura şi cruzime în neamul omenesc,
Când neagră duşmănie şi lacomă râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!
Nu, nu; din nopţi pierdute în vremuri depărtate
Blastemul stă pe oameni, în veci vor suferi,
Şi râvnă, şi ispita, şi negrele păcate
Nascutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!
Magda Isanos - Triumful iubirii
As vrea sa fiu ca aerul usoarasi sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:"E steaua mea!".
Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint...
Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.
Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea...
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:"E steaua mea!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu