MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 25 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI
MIERCURI 25 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI
Astăzi S-a născut Hristos, Mesia cel luminos!
LA MULȚI ANI TUTUROR PRIETENILOR MEI VIRTUALI CU PRILEJUL SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI!
LA MULȚI ANI CELOR CE POARTĂ NUMELE CRISTIAN ȘI CRISTINA!
ISTORIE PE ZILE 25 Decembrie
· 333: Imparatul Constantin cel Mare il ridica pe fiul sau cel mic, Constans, la rangul de Caesar.
· 336: Prima mentiune documentara a sărbătoririi Crăciunului la Roma. Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic), serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”. Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie. În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din prespectiva bisericii.[7] Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.
· 496: Primul rege al francilor, Clovis I, s-a convertit de la arianism (erezie creştină din secolul IV formulată de Arius, prezbiter în Alexandria, care susţinea că Isus Cristos nu are caracter divin, fiind o fiinţă creată) la catolicism. A fost botezat la Reims. Este considerat fondatorul atât al Franţei cât şi al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole.
· 1000: Ștefan I a fost încoronat rege al Ungariei în ziua de Crăciun de an 1000 cu o coroană trimisa de Papa Silvestru al II-lea și cu acordul Sfântului împărat Roman Otto al III-lea. Ungaria a devenit un regat creștin in timpul domniei lui Stefan I, fiul lui Geza, după ce acesta a lichidat o revoltă a aristocratiei pagane maghiare condusă devărul său Koppány care s-au opus succesiunii sale la tron (998). Ștefan I al Ungariei (în maghiară István király „sfântul rege Ștefan”, n. 969, Strigoniu – d. 15 august 1038, Alba Regia) a fost un rege al Ungariei, considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. A fost canonizat la 20 august 1083 de Papa Grigore al VII-lea ca sfânt al Bisericii Catolice, iar în anul 2000 a fost canonizat și de Biserica Ortodoxă.
· 1896: apare la Arad, Transilvania, "Tribuna Poporului ", sub redacţia lui Ioan Rusu-Şirianu. Ziarul va apărea pînă în 1912.
· 1908: Apare, la Vălenii de Munte, gazeta „Neamul Românesc literar”, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
· 1916: Unităţile militare germane, după ce cuceresc Bucureştiul, se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii. Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi, fapt ce nu se va materializa. La 25 decembrie 1916 trupele germano-austro-ungare ocupă Focşanii în cadrul Primului Război Mondial.
· 1926: Împăratul Taishō al Japoniei moare. Fiul său, Prințul Hirohito, îi succede ca împăratul Shōwa.
· 1977 - A fost inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa; inaugurarea a fost dedicată aniversării centenarului independenţei de stat a României.
· 1978: Forțe vietnameze invadează Cambodgia cu scopul de a distruge regimul Khmerilor Roșii care, din 1976 supusese populația unui monstruos "proces de reeducare" în care și–au găsit moartea aproape două milioane de cambodgieni, asasinați sau înfometați.
· 1989: Televiziunea Română transmite în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.
· 1989 - A avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar. Tribunalul i-a condamnat pe cei doi, cu unanimitate de voturi, la moarte şi confiscarea averii sub acuzaţiile de genocid, subminarea puterii de stat şi subminarea economiei naţionale. Sentinţa a rămas definitivă (inculpaţii au refuzat să facă recurs) şi a fost executată (prin împuşcare cu mitraliera) în incinta garnizoanei din Târgovişte, unde cei doi fuseseră aduşi pe 22 decembrie.
· 1989 - A apărut primul număr al ziarului “Adevărul”, după seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).
· 1990 - A avut loc vizita în România a Regelui Mihai, împreună cu membri ai familiei regale. Între timp, la emisiunea Actualităţi a Televiziunii, s-a anunţat că Regele Mihai a sosit clandestin în ţară, iar prezenţa lui este indezirabilă. Pe autostrada Bucureşti - Piteşti s-a improvizat un baraj cu vehicule militare, suita regală fiind oprită şi condusă la Aeroportul Otopeni unde a fost îmbarcată într-un avion românesc cu destinaţia Elveţia. În comunicatul Guvernului s-a afirmat că vizita a fost neautorizată şi că s-a procedat corect, în spiritul legilor ţării.
· 1991: Mihail Gorbaciov anunță într–o declarație televizată că demisionează din funcția de președinte al URSS, având în vedere situația creată odată cu formarea CSI (Comunitatea Statelor Independente).
· 1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăște schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.
· 2000: Ultima eclipsă de Soare a mileniului doi; grad de acoperire 72%; punct de maximum 17:35:00 UT; lățimea maximă a umbrei 122 km; a fost vizibilă din nord-vestul SUA, nord-estul Canadei, sudul Groenlandei.
Nașteri
· 1 i. Hr.: S-a nascut Iisus din Nazareth. Craciunul. Aniversarea nasterii lui Hristos. Fecioara Maria l-a nascut pe pruncul Iisus in orasul Betleem, intr-o pestera de langa cetatea lui David. Biserica spune ca “ingerii inconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, caci vedeau pestera ca un cer, fiind culcat intr-insa Stapanul. Langa iesle erau legati un bou si un asin ca sa se implineasca Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el si asinul ieslea Domnului sau. Boul acela si asinul erau adusi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea ingreuiata ca s-o duca deasupra sa pe cale, iar pe bou il adusese Iosif, ca sa-l vanda si sa plateasca datornicul bir imparatesc, si ca sa cumpere cele de trebuinta. Acele dobitoace necuvantatoare stand langa iesle, cu aburul lor incalzeau pe Prunc in frigul iernii si ii slujeau Stapanului si Facatorului”. Biserica vorbeste de mai multe minuni care au avut loc in ziua nasterii lui Iisus si arata ca trei pastori s-au dus la Betleem sa vada minunea si care apoi au vestit nasterea lui Mesia, cel venit pe lume sa mantuiasca omenirea.
· 1461: Cristina de Saxonia (d. 1521)
* 1494: Antoinette de Bourbon (25 decembrie 1494 – 22 ianuarie 1583) a fost nobilă franceză din Casa de Bourbon. A fost soția lui Claude de Lorena, Duce de Guise. Prin fiica ei cea mare, Maria de Guise, regină consort a regelui Iacob al V-lea al Scoției, ea a fost bunica maternă a Mariei Stuart, regină a Scoției. S-a căsătorit cu Claude de Lorena la 9 iunie 1513 și au avut 12 copii:
* 1494: Antoinette de Bourbon (25 decembrie 1494 – 22 ianuarie 1583) a fost nobilă franceză din Casa de Bourbon. A fost soția lui Claude de Lorena, Duce de Guise. Prin fiica ei cea mare, Maria de Guise, regină consort a regelui Iacob al V-lea al Scoției, ea a fost bunica maternă a Mariei Stuart, regină a Scoției. S-a căsătorit cu Claude de Lorena la 9 iunie 1513 și au avut 12 copii:
- Maria de Guise (1515–1560); căsătorită cu regele Iacob al V-lea al Scoției în 1538. Fiica lor a fost Maria, regină a Scoției.
- Francisc, Duce de Guise (1519–1563)
- Louise de Guise (10 ianuarie 1520 – 18 octombrie 1542); căsătorită cu Charles I, Duce de Arschot la 20 februarie 1541.
- Renée de Guise (2 septembrie 1522 – 3 aprilie 1602), stareță de St. Pierre, Reims.
- Charles de Guise (1524–1574), Duce de Chevreuse, arhiepiscop de Reims și cardinal de Guise.
- Claude, Duce de Aumale (1526–1573)
- Louis I, Cardinal de Guise (1527–1578)
- Philip de Guise (3 septembrie 1529 – 24 septembrie 1529)
- Peter de Guise (3 aprilie 1530); a murit de mic.
- Antoinette de Guise (31 august 1531 – 6 martie 1561), stareță de Faremoutier
- Francis de Guise (18 aprilie 1534 – 6 martie 1563)
- René, marchiz de Elbeuf (1536–1566)
Antoinette | |
Ducesă consort de Guise | |
Portret al Antoinettei de Léonard Limousin | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 25 decembrie 1494 Castelul Ham, Picardy, Franța |
Decedată | (88 de ani) Castelul de Joinville |
Părinți | Francis[*] Marie of Luxembourg, Countess of Vendôme[*] |
Frați și surori | Louise de Bourbon[*] Francis de Bourbon, Count of Saint-Pol[*] Louis de Bourbon de Vendôme[*] Charles |
Căsătorită cu | Claude, Duce de Guise |
Copii | Marie, regină consort a Scoției Francisc, Duce de Guise Renée, stareță de St. Pierre Charles arhiepiscop de Reims Claude, Duce de Aumale Louis I, Cardinal de Guise Antoinette, stareță de Faremoutier Francisc René, marvhiz de Elbeuf |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | aristocrat[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Duce duchess[*] |
Familie nobiliară | Casa de Bourbon Casa de Guise |
· 1584: Margareta de Austria, regină a Spaniei (d. 1611)
* 1601: Ernst I, Duce de Saxa-Gotha și Altenburg, poreclit "Piosul" (25 decembrie 1601 – 26 martie 1675), a fost Duce de Saxa-Gotha și, prin căsătorie, a devenit și Duce de Saxa-Altenburg. Ducatele s-au unit mai târziu în Saxa-Gotha-Altenburg.
* 1601: Ernst I, Duce de Saxa-Gotha și Altenburg, poreclit "Piosul" (25 decembrie 1601 – 26 martie 1675), a fost Duce de Saxa-Gotha și, prin căsătorie, a devenit și Duce de Saxa-Altenburg. Ducatele s-au unit mai târziu în Saxa-Gotha-Altenburg.
Rămas orfan de timpuriu (tatăl său a murit în 1605, iar mama sa, în 1617), a fost crescut într-o manieră strictă; a fost un copil înzestrat și precoce, dar nu puternic din punct de vedere fizic. A arătat din timp trăsături ale evlaviei. Ca domnitor, prin caracterul său și capacitatea guvernamentale, precum și a atenției personale în materie de stat, el a introdus o epocă de aur pentru supușii săi, după ravagiile Războiului de Treizeci de Ani. Econom înțelept, care nu a exclus generozitatea la ocazii potrivite, el și-a eliberat țara de datorii, și a lăsat la moartea sa o sumă considerabilă în trezorerie, și un sistem de impozitare redus.
Securitatea publică și o justiție eficientă și incoruptibilă au primit o mare atenție din partea sa; reglementările sale în aceste domenii au servit ca modele pentru alte state. A restricționat tortura și în secolul proceselor de vrăjitorie el a cedat iluziei comune deși nu a avut înclinații spre superstiții și a fost un dușman al alchimiei. A interzis dueluri și a impus pedeapsa cu moartea pentru un rezultat mortal.
În 1640, în conformitate cu tratatul de împărțire cu frații săi, Ernst a primit Gotha.
Legile sale nu au fost concepute în spiritul ideilor moderne despre libertate individuală. Reglementările sale au promovat agricultura, comerțul, învățământul și arta. Palatul său din Gotha a fost reconstruit iar colecțiile palatului își datorează originea lui Ernest; biblioteca a devenit una dintre cele mai mari din Germania. S-au construit biserici iar prin Schulmethodus introdus în 1642 Ernest a devenit părintele actualei gramatici școlare. Era o vorbă populară care spunea că țăranii lui erau mai bine instruiți decât orășenii și nobilii din alte părți iar la moartea sa, s-a spus, nimeni din țara sa nu era în imposibilitatea de a citi și a scrie.
A făcut din gimnaziul din Gotha o școală model care a atras nu numai elevii din toate landurile germane, dar și din Suedia, Rusia, Polonia și Ungaria. În mod asemănător a stimulat Universitatea din Jena, a crescut fondurile sale și a reglementat studiile cu accent prea mult pe latura religioasă. Biblia a fost cartea sa de zi cu zi și s-a străduit neîncetat pentru a-i face pe supușii săi mai religioși, după un model strict luteran.
A fost al nouălea fiu însă al șaselea fiu supraviețuitor al lui Johann al II-lea, Duce de Saxa-Weimar și al soției acestuia, Dorothea Maria de Anhalt. Mama lui a fost nepoata lui Christoph, Duce de Württemberg, și strănepoata lui Ulrich, Duce de Württemberg. La Altenburg la 24 octombrie 1636, Ernst s-a căsătorit cu verișoara lui, Elisabeta Sofia de Saxa-Altenburg. Ca rezultat al acestui mariaj, Saxa-Gotha și Saxa-Altenburg s-au unit când ultimul duce al liniei (vărul Elisabetei) a murit fără copii. Ernst și Elisabeta Sofia au avut 18 copii:
- Johann Ernst (n. Weimar, 18 septembrie 1638 – d. Weimar, 27 noiembrie 1638).
- Elisabeta Dorothea (n. Coburg, 8 ianuarie 1640 – d. Butzbach, 24 august 1709), căsătorită la 5 decembrie 1666 cu Ludovic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
- Johann Ernst (n. Gotha, 16 mai 1641 – d. Gotha, 31 decembrie 1657); a murit de variolă.
- Christian (n./d. Gotha, 23 februarie 1642).
- Sophie (n. Gotha, 21 februarie 1643 – d. Gotha, 14 decembrie 1657); a murit de variolă.
- Johanna (n. Gotha, 14 februarie 1645 – d. Gotha, 7 decembrie 1657); a murit de variolă [?].
- Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. Gotha, 15 iulie 1646 – d. Friedrichswerth, 2 august 1691).
- Albrecht, Duce de Saxa-Coburg (n. Gotha, 24 mai 1648 – d. Coburg, 6 august 1699).
- Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen (n. Gotha, 10 septembrie 1649 – d. Meiningen, 27 aprilie 1706).
- Heinrich, Duce de Saxa-Römhild (n. Gotha, 19 noiembrie 1650 – d. Römhild, 13 mai 1710).
- Christian, Duce de Saxa-Eisenberg (n. Gotha, 6 ianuarie 1653 – d. Eisenberg, 28 aprilie 1707).
- Dorothea Maria (n. Gotha, 12 februarie 1654 – d. Gotha, 17 iunie 1682).
- Ernest III, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. Gotha, 12 iunie 1655 – d. Hildburghausen, 17 octombrie 1715).
- Johann Philip (n. Gotha, 1 martie 1657 – d. Gotha, 19 mai 1657).
- Johann Ernst, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (n. Gotha, 22 august 1658 – d. Saalfeld, 17 februarie 1729).
- Johanna Elisabeth (n. Gotha, 2 septembrie 1660 – d. Gotha, 18 decembrie 1660).
- Johann Philip (n. Gotha, 16 noiembrie 1661 – d. Gotha, 13 martie 1662).
- Sophie Elisabeth (n. Gotha, 19 mai 1663 – d. Gotha, 23 mai 1663).
Când Ducele Ernst I a murit în 1675, numeroșii săi fii au împărțit terenurile ernestine în șapte părți: Gotha-Altenburg, Coburg, Meiningen, Römhild, Eisenberg, Hildburghausen și Saalfeld. Dintre ele, Coburg, Römhild și Eisenberg nu au supraviețuit mai mult de o generație și au fost împărțite între celelalte patru linii care au rămas.
Fiul lor cel mare Frederic a fost primul care a moștenit titlul. Nepoata lor de la acest fiu, Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg, a fost strămoașa pe linie maternă a țarului Nicolae al II-lea al Rusiei iar nepotul lor Frederic al II-lea a fost strămoșul regelui George al III-lea al Marii Britanii
Fiul cel mic Johann Ernest a fost tatăl lui Franz Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
Fiul cel mic Johann Ernest a fost tatăl lui Franz Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
· 1642: Isaac Newton, fizician, matematician englez (d. 1727)
* 1667: Ehrengard Melusine Baroness von der Schulenburg, Ducesă de Kendal și Ducesă de Munster (25 decembrie 1667 – 10 mai 1743) a fost metresa de lungă durată a regelui George I al Marii Britanii. S-a născut la Emden în ducatul Magdeburg. Tatăl ei a fost Gustavus Adolphus Baron von der Schulenburg,[1] iar mama Petronelle Oddie de Schwenken. Fratele ei a fost mareșalul Johann Matthias von der Schulenburg].
* 1667: Ehrengard Melusine Baroness von der Schulenburg, Ducesă de Kendal și Ducesă de Munster (25 decembrie 1667 – 10 mai 1743) a fost metresa de lungă durată a regelui George I al Marii Britanii. S-a născut la Emden în ducatul Magdeburg. Tatăl ei a fost Gustavus Adolphus Baron von der Schulenburg,[1] iar mama Petronelle Oddie de Schwenken. Fratele ei a fost mareșalul Johann Matthias von der Schulenburg].
A devenit metresă a prințului elector George Louis când era doamnă de onoare a Sofiei de Hanovra. În 1698 George Louis a devenit Elector de Hanovra și în 1714 rege al Marii Britanii sub numele George I.
Melusine s-a mutat cu el în Anglia; la 18 iulie 1716 a fost numită Ducesă de Munster, marchiză de Dungannon, contesă de Dungannon și baronesă Dundalk. La 19 martie 1719 a fost numită Ducesă de Kendal, contesă de Feversham și baroneasă Glastonbury.[2]
În 1723, Carol al VI-lea, Împărat Roman a numit-o Prințesă de Eberstein. Această ultimă numire, în special, a avut tendința de a susține teoria ca ea s-a căsătorit în secret cu regele.[3] Robert Walpole a spus despre ea că a fost "la fel de mult regina Angliei ca un adevărată".[4] (Soția lui George I, Sophia a fost ținută în închisoare de la divorțul lor în 1694).
Ducesa de Kendal a fost o femeie foarte subțire, cunoscută în Germania ca "Sperietoarea" iar în Anglia ca "Arminden". Ea a avut trei copii nelegitimi cu regele:[5][6]
- Anna Luise Sophie von der Schulenburg, Contesă de Dölitz (1692–1773), s-a căsătorit cu Ernest August Philipp von dem Bussche zu Ippenburg.
- Petronilla Melusina von der Schulenburg, Contesă de Walsingham (1693–1778), s-a căsătorit cu Philip Stanhope, Conte de Chesterfield.
- Margaret Gertrude von der Schulenburg, Contesă de Oeynhausen (1701–1726), s-a căsătorit cu Albrecht Wolfgang, Conte de Schaumburg-Lippe.
Melusine von der Schulenburg | |
Melusine von der Schulenburg, Ducesă de Kendal și Munster | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 25 decembrie 1667 Emden, Magdeburg |
Decedată | (75 de ani) Londra, Regatul Marii Britanii |
Părinți | Gustavus Adolphus Baron von der Schulenberg Petronelle Oddie de Schwenken |
Frați și surori | Johann Matthias von der Schulenburg[*] |
Copii | Anna von der Schulenburg Melusina von der Schulenburg Margaret von der Schulenburg |
Cetățenie | Regatul Marii Britanii Archbishopric of Magdeburg[*] Duchy of Magdeburg[*] |
Ocupație | doamnă de onoare |
Activitate | |
Partener(ă) | George I al Marii Britanii |
* 1700: Leopold al II-lea Maximilian, Prinț de Anhalt-Dessau (25 decembrie1700 – 16 decembrie 1751), a fost prinț german din Casa de Ascania și conducător al principatului Anhalt-Dessau din 1747 până în 1751. De asemenea, a fost general prusac. La Bernburg, la 25 mai 1737 Leopold s-a căsătorit cu Gisela Agnes (n. 21 septembrie 1722 – d. 20 aprilie 1751), fiica lui Leopold, Prinț de Anhalt-Köthen. Ei au avut șapte copii:
- Leopold III Frederick Franz (n. 10 august 1740, Dessau – d. 9 august 1817, Luisium bei Dessau), următorul Prinț de Anhalt-Dessau.
- Louise Agnes Margarete (n. 15 august 1742, Dessau – d. 11 iulie 1743, Dessau).
- Henrietta Katharina Agnes (n. 5 iunie 1744, Dessau – d. 15 decembrie 1799, Dessau), căsătorită la 26 octombrie 1779 cu Johann Justus, Freiherr von Loën.
- Marie Leopoldine (n. 18 noiembrie 1746, Dessau – d. 15 aprilie 1769, Detmold), căsătorită la 4 august 1765 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold.
- Johann Georg (n. 28 ianuarie 1748, Dessau – d. 1 aprilie 1811, Vienna).
- Casimire (n. 19 ianuarie 1749, Dessau – d. 8 noiembrie 1778, Detmold), căsătorită la 9 noiembrie 1769 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold, văduvul surorii sale.
- Albert Frederick (n. 22 aprilie 1750, Dessau – d. 31 octombrie 1811, Dessau), căsătorit la 25 octombrie 1774 cu Henriette de Lippe-Weissenfeld.
Leopold al II-lea | |
Prinț de Anhalt-Dessau | |
Leopold al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Leopold Maximilian |
Născut | 25 decembrie 1700 Dessau |
Decedat | (50 de ani) Dessau |
Părinți | Leopold I Anna Louise Föhse[*] |
Frați și surori | Georg Heinrich von Berenhorst[*] William Gustav of Anhalt-Dessau[*] Prince Frederick Henry Eugen of Anhalt-Dessau[*] Prince Moritz of Anhalt-Dessau[*] Dietrich of Anhalt-Dessau[*] Leopoldine Marie of Anhalt-Dessau[*] Louise of Anhalt-Dessau[*] Henriette Amalie of Anhalt-Dessau[*] Anna Wilhelmine de Anhalt-Dessau |
Căsătorit cu | Gisela Agnes de Anhalt-Köthen |
Copii | Leopold al III-lea, Prinț de Anhalt-Dessau Louise Agnes, Freifrau von Loën Marie Leopoldine, Contesă de Lippe-Detmold Johann Georg Casimire, Contesă de Lippe-Detmold Albert |
Cetățenie | Germania |
Religie | luteranism |
Ocupație | personal militar[*] |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Ascania |
Prinț de Anhalt-Dessau | |
Domnie | 1747–1751 |
Predecesor | Leopold I |
Succesor | Leopold III |
* 1783: Basiliu Rațiu (n. 25 decembrie 1783, Turda, Comitatul Turda - d. 12 decembrie 1870, Blaj, comitatul Alba de Jos), cunoscut și ca Vasile Rațiu, Baziliu Rațiu cu predicatul de Nagylak (Noșlac)[1], în ungurește Vazul Rácz[2] sau Ratz în germană , a fost preot greco-catolic, protopop, profesor, rector al Seminarului Diecesan din Blaj, canonic[3] și primul prepozit capitular mitropolitan[4] [5] al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Personalitate respectată a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Basiliu Rațiu a fost preot în Ocna-Mureș, 1813; protopop în orașul său natal, Turda, 1819; al XII-lea canonic din seria capitularilor, 1824 și primul prepozit mitropolitan, Blaj, 1855.
A fost profesor și rector în trei rânduri al Seminarului diecesan din Blaj, 1827-1832, 1834-1939 și 1842-1845. A scris două cărți, utilizate mult timp ca manuale, „Dreptul canonic”, rămas în manuscris și Istoria Beserecesca, primul manual de istorie a Bisericii, tipărit la Blaj în 1854.
A fost un mare și autentic patriot român, atașat idealurilor naționale, membru fondator al Astrei, cea mai importantă personalitate a familiei de la mijlocul sec. al XIX-lea, supranumit "secolul națiunilor". În timpul lungii sale vieți a fost implicat alături de marii apostoli români ardeleni în toate acțiunile, luptele și demersurile politice purtate pentru împlinirea idealurilor naționale. A intrat definitiv în istoria poporului român pe 3/15 Mai 1848, la Marea Adunare de pe „Câmpul Libertății” de la Blaj, așa cum profetic l-a numit Simion Bărnuțiu. Atunci a propus să se așeze acolo un altar național, cu numele „Piatra Libertății”, cunoscută până în ziua de azi ca „Piatra Canonicului Rațiu”.
· 1821: Clara Barton, asistentă medicală americană, fondatoarea Crucii Roșii americane (d. 1912)
* 1833: Prințesa Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau (germană Adelheid-Marie; franceză Adélaïde-Marie; 25 decembrie 1833 – 24 noiembrie 1916) a fost prințesă de Anhalt-Dessau și membră a Casei de Ascania. Ca soție a lui Adolf de Nassau, ea a fost ultima ducesă de Nassau din 1851 până în 1866 și prima Mare Ducesă de Luxemburg din 1890 până în 1905.
* 1839: Ioan Olteanu (n. 25 decembrie 1839, Sintești, comitatul Caraș-Severin – d. 29 noiembrie 1877, Beiuș, comitatul Bihor) a fost un episcop român unit de Lugoj și de Oradea. Olteanu a fost asistent la tronul pontifical și onorat cu multe decorații, între altele cu Marea Cruce al Ordinului Franz Joseph. S-a îmbolnăvit de o ciroză și a decedat în vârstă de 38 de ani, la 29 noiembrie 1877, în Beiuș. A fost înmormântat într-o criptă din Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.[1]
* 1833: Prințesa Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau (germană Adelheid-Marie; franceză Adélaïde-Marie; 25 decembrie 1833 – 24 noiembrie 1916) a fost prințesă de Anhalt-Dessau și membră a Casei de Ascania. Ca soție a lui Adolf de Nassau, ea a fost ultima ducesă de Nassau din 1851 până în 1866 și prima Mare Ducesă de Luxemburg din 1890 până în 1905.
Adelheid Marie s-a născut la Dessau în ducatul Anhalt-Dessau în ziua de Crăciun a anului 1833, ca primul copil al Prințului Frederic Augustus de Anhalt-Dessau și a Mariei Louise Charlotte de Hesse-Kassel.
La 23 aprilie 1851, ea s-a căsătorit la Dessau cu Adolf de Nassau ca a doua lui soție. Împreună au avut cinci copii, dintre care doar doi au ajuns la vârsta adultă și au devenit prinț și prințesă de Luxemburg:
- William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg (1852–1912)
- Prințul Friedrich Paul Wilhelm de Nassau (1854–1855)
- Prințesa Marie Bathildis de Nassau (1857–1857)
- Prințul Franz Joseph Wilhelm de Nassau (1859–1875)
- Prințesa Hilda Charlotte Wilhelmine (1864–1952), căsătorită cu Friedrich al II-lea, Mare Duce de Baden.
În 1892, Marele Duce Adolf i-a conferit titlul ereditar de Conte de Wisborg nepotului său suedez, Oscar, care și-a pierdut titlurile suedeze după ce s-a căsătorit fără aprobarea tatălui său.
Ducele Adolf a sprijinit Imperiul austriac în Războiul Austro-Prusac din 1866. După înfrângerea Austriei, Nassau a fost anexat Regatului Prusiei iar Adolf și Marie Adelheid și-au pierdut tronul la 20 septembrie 1866.
În 1890, regele Willem al III-lea al Țărilor de Jos a murit. Singura lui fiică în viață, Wilhelmina, i-a succedat la tronul olandez dar a fost exclusă de la succesiunea Marelui Ducat de Luxemburg prin Legea Salică. Marele Ducat, care era legat de Țările de Jos din 1815, a trecut la rudele îndepărtate ale familiei regale olandeze, la detronatul Adolf, la 23 noiembrie 1890, în conformitate cu pactul de familie Nassau. Acum, Marie Adelheid a devenit Mare Ducesă de Luxemburg.
Marie Adelheid a murit la 24 noiembrie 1916 la Königstein in Taunus, la vârsta de 82 de ani.
Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau | |
Ducesă de Nassau Mare Ducesă de Luxemburg | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Adelheid Marie von Anhalt-Dessau |
Născută | 25 decembrie 1833 Dessau |
Decedată | (82 de ani) Dessau |
Înmormântată | Königstein im Taunus Schloss Weilburg[*] |
Părinți | Frederic Augustus de Anhalt-Dessau Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel |
Frați și surori | Bathildis de Anhalt-Dessau |
Căsătorită cu | Adolf, Mare Duce de Luxemburg |
Copii | William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg Hilda, Mare Ducesă de Baden |
Cetățenie | Germania |
Ocupație | artistă |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Regină duchess[*] Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Ascania Casa de Nassau-Weilburg |
Ducesă de Nassau | |
Domnie | 1851-1866 |
Mare Ducesă de Luxemburg | |
Domnie | 1890-1905 |
· 1848 - S-a născut Hristo Botev, poet bulgar, luptător pentru eliberarea Bulgariei de sub dominaţia otomană (m. 1876)
· 1859 - S–a născut, la Bucureşti, Raoul Günsburg, compozitor, unul dintre cei mai importanţi impresari români de operă (m.1952).
* 1869: Gheorghe (Zizi) Cantacuzino, supranumit Grănicerul (n. 25 decembrie1869, Paris — d. 9 octombrie 1937, București) a fost un moșier, generalși politician român de extremă dreaptă, președintele oficial al partidului fascist-legionar Totul pentru Țară, o continuare a partidului Garda de Fierdizolvat în 1933, și membru al Senatului legionar.
· 1873: Monseniorul Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Istanbul (vechiul Constantinopol), Imperiul Otoman - d. 16 mai 1954, Jilava, București) a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot catolic român (biritual: latin și bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghika a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României. Unul dintre frații monseniorului a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat pe data de 31 august 2013, la București, în cadrul unei slujbe religioase solemne desfășurată la pavilionul Rom-Expo.[2][3][4]
· 1878: S-a nascut Louis Chevrolet, producator de autovehicule si pilot de curse originar din Elvetia, cofondator Chevrolet Motor Corporation; (d.06.06.1941).
· 1887: S-a nascut Conrad Nicholson Hilton, miliardar american, fondator al lantului international de hoteluri cu acelasi nume; (d.03.01.1979).
* 1891: Walter Rudolf Widmann (n. 25 decembrie 1891, Orăștie - d. 1965) a fost un pictor, scenograf și profesor universitar din România. După ce a absolvit gimnaziul evanghelic Samuel Brukenthal din Sibiu, sub îndrumarea profesorului Carl Dörschlag, care se afla în fruntea celei mai importante societăți artistice germane din Transilvania, Sebastian Hann[1], a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice din Budapesta în 1909 și apoi la Baia-Mare (1909 - 1910), cu Ferenczy Károly.
* 1891: Walter Rudolf Widmann (n. 25 decembrie 1891, Orăștie - d. 1965) a fost un pictor, scenograf și profesor universitar din România. După ce a absolvit gimnaziul evanghelic Samuel Brukenthal din Sibiu, sub îndrumarea profesorului Carl Dörschlag, care se afla în fruntea celei mai importante societăți artistice germane din Transilvania, Sebastian Hann[1], a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice din Budapesta în 1909 și apoi la Baia-Mare (1909 - 1910), cu Ferenczy Károly.
În 1913 a obținut diploma de profesor de desen și a întreprins o călătorie de studii în Italia. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat și a căzut prizonier de război.
A întreprins o călătorie de studii în Germania și a studiat scenografia la Berlin în 1920, pentru ca în anul 1921 să se întoarcă în țară spre a preda desenul la Liceul Bruckenthal din Sibiu.
Ca pictor (asociat fie cu mișcarea expresionistă, fie cu direcția post-impresionistă[1]), a debutat în anul 1926, la Saloanele Oficiale, aceasta fiind prima sa manifestare plastică publică. Prima expoziție personală a organizat-o la Cluj, iar în următorii ani a participat la numeroase expoziții de grup din Capitală și din Transilvania.
În anul 1928 a colaborat cu Opera de Stat din București. În același an, a deschis prima expoziție personală la Cluj, apoi în 1933, o serie de expoziții la Arad, Sibiu și Brașov, genul său preferat fiind acuarela.
Împreună cu artiștii Rudolf Schweitzer–Cumpăna și Béla Gy. Szabó a organizat în 1954 o expoziție personală la București, participând cu un număr de peste o sută de acuarele.
Din 1954 a lucrat ca pictor scenograf la Opera din Cluj, iar din 1956 a fost angajat ca lector la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj, unde a predat pictura scenografică.
În 1962, Uniunea Artiștilor Plastici din România și Fondul Plastic, Filiala Cluj, au organizat expoziția retrospectivă a pictorului Walter Widmann.
· 1899: Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899 - d. 14 ianuarie 1957) a fost un actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar. Privit ca un adevărat simbol cultural american [1][2] Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20. Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Film (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.
· 1901: Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (Alice Christabel Montagu Douglas Scott; 25 decembrie 1901 – 29 octombrie 2004) a fost membră a familiei regale britanice, soția Prințului Henric, Duce de Gloucester, al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary de Teck. Prin căsătorie a devenit cumnata regilor Eduard al VIII-lea și George al VI-leași mătușa reginei Elisabeta a II-a.
A fost mama Prințului William de Gloucester care a murit tânăr și a Prințului Richard, Duce de Gloucester. Verișoara ei primară, Marian Montagu Douglas Scott, a fost bunica lui Sarah, Ducesă de York, soția celui de-al doilea fiu al regiei Elisabeta a II-a.
Nepoata Prințesei Alice, Prințesa Alexandra, care s-a născut tot în ziua de Crăciun, a primit numele de Christabel în onoarea ei.
* 1902: Prințesa Françoise de Orléans (25 decembrie 1902 - 25 februarie1953) s-a născut Prințesă de Orléans și a fost Prințesă a Greciei și Danemarcei prin căsătorie. A fost membră a familiei regale grecești. A fost descendenta regelui Ludovic Filip al Franței.
În august 1935, Lady Alice s-a logodit cu Prințul Henric, Duce de Gloucester, al treilea fiu al regelui George al V-lea. S-au căsătorit printr-o ceremonie privată la Palatul Buckingham, la 6 noiembrie în același an.[3] Inițial s-a planificat o nuntă mult mai elaborată la Westminster Abbey însă după ce tatăl noii Ducese de Gloucester a murit de cancer la 19 octombrie 1935 și luând în considerare și sănătatea precară a regelui, s-a decis ca nunta să fie redusă la o ceremonie privată.[3]
La început, Ducele și Ducesa de Gloucester au locuit în Aldershot, unde Ducele făcea parte din staff-ul Armatei.
Prințesa Alice | |
Ducesă de Gloucester | |
Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Alice Christabel[1] |
Născută | 25 decembrie 1901 Casa Montagu, Londra, Anglia |
Decedată | 29 octombrie 2004 (102 ani, 309 zile) Palatul Kensington, Londra, Anglia |
Înmormântată | 5 noiembrie 2004 Frogmore, Windsor, Berkshire, Anglia |
Părinți | John Montagu Douglas Scott, 7th Duke of Buccleuch[*] Lady Margaret Alice Bridgeman[*][2] |
Frați și surori | Walter Montagu Douglas Scott, 8th Duke of Buccleuch[*] Lord William Montagu Douglas Scott[*] |
Căsătorită cu | Henric, Duce de Gloucester |
Copii | Prințul William de Gloucester Prințul Richard, Duce de Gloucester |
Cetățenie | Regatul Unit |
Religie | anglicanism[*] |
Ocupație | conducător militar[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duchess[*] Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Windsor |
Françoise d'Orléans a fost a doua fiică a lui Jean d'Orléans, duce de Guise (pretendent orléanist la tronul Franței sub numele de Jean al II-lea) și a soției sale, prințesa franceză, Isabelle de Orléans. Françoise a fost de asemenea soră a unui alt pretendent francez, Prințul Henri, Conte de Paris, pretendent orléanist sub numele de "Henri al VI-lea".
La Palermo, la 11 februarie 1929, s-a căsătorit cu Prințul Christopher al Greciei și Danemarcei (1889–1940). Christopher - fiul cel mic al regelui George I al Greciei (1845–1913) și al reginei Olga Constantinovna a Rusiei (1851–1926) - era la a doua căsătorie. Era un lucru rar în acele vremuri o căsătorie regală între un catolic și un non-catolic. Prințul Christopher era ortodox în timp ce ea era romano-catolică.[1] Au avut un singur copil, scriitorul Prințul Mihail al Greciei și Danemarcei (n. 1939), care s-a căsătorit cu artista greacă Marina Karella (n. 1940) - această căsătorie nu a fost conformă cu legile casei regale iar prințul a fost căzut din drepturile de succesiune la tronul Greciei.
Françoise | |
Prințesă Christopher a Greciei și Danemarcei | |
Prințesa Françoise, cca. 1922 | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Françoise Isabelle Louise Marie d'Orléans |
Născută | 25 decembrie 1902 Paris, Franța |
Decedată | (50 de ani) Paris, Franța |
Înmormântată | Palatul Tatoi, Grecia |
Părinți | Jean d'Orléans, duce de Guise Prințesa Isabelle de Orléans |
Frați și surori | Prințul Henri, Conte de Paris Anne de Orléans Isabelle de Orléans |
Căsătorită cu | Prințul Christopher al Greciei și Danemarcei |
Copii | Prințul Mihail |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | politiciană |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Orléans Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg |
· 1906: S-a nascut Ernst Ruska, inginer şi fizician german, laureat al Premiului Nobel in 1986, pentru lucrările sale fundamentale în optica electronică și pentru construirea primului microscop electronic; (d. 27.05.1988).
· 1907 - S-a născut Cab Calloway, cântăreţ, baterist, compozitor şi şef de orchestră american.
· 1912 - S-a născut Tony Martin (Alvin Morris), cântăreţ, saxofonist şi actor american.
· 1914 - S–a născut operatorul de film Francisc Toth.
· 1918: Anwar Sadat, politician egiptean, al 3-lea președinte al Egiptului, laureat Nobel (d. 1981)
* 1918: Tamara Mihailovna Smirnova (în rusă Тама́ра Миха́йловна Смирно́ва; n. 25 decembrie 1918 – d. 2001) a fost o astronomă rusă, sovietică și ucraineană.[1]
* 1918: Tamara Mihailovna Smirnova (în rusă Тама́ра Миха́йловна Смирно́ва; n. 25 decembrie 1918 – d. 2001) a fost o astronomă rusă, sovietică și ucraineană.[1]
Ea a lucrat la Observatorul Astrofizic din Crimeea, apoi, între 1966 și 1988 a fost colaboratoare a Institutului de Astronomie Teoretică din Leningrad.[1] A descoperit peste 100 de asterorizi și este codescoperitoarea cometei periodice 74P/Smirnova-Chernykh, împreună cu Nikolai Cernîh. Asteroidul 5540 Smirnova, pe care l-a descoperit la 30 august 1971, a fost numit în onorea ei.[1]
· 1919 - S–a născut Horia Deleanu, critic de teatru şi dramaturg.
· 1925 - S–a născut actorul francez de film Michel Piccoli (“Le Mepris”, “La voie lactée”).
* 1927: Matei Alexandru (n. 25 decembrie 1927, Goioasa, județul Bacău, d. 1 iulie 2014, București) a fost un actor român. S-a născut la 25 decembrie 1927 la Goioasa (județul Bacău). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" secția actorie în 1951, deși începuse facultatea la Iași, în anul 1948. Fost deținut politic, închis, împreună cu tatăl Matei Dumitru și fratele Matei Octavian, este dat afară din facultate... Revine, la București, unde-și continuă facultatea. Tatăl - Matei Dumitru, fost fruntaș liberal, are funcția de primar al comunei Goioasa. Primar fiind, nu și-a luat niciodată indemnizația, lăsând-o în beneficiul obștii. Părinții sunt deportați, toate bunurile confiscate, iar tânărul student este nevoit să muncească pentru a se întreține. Noaptea descărca vagoane de marfă în Gara Obor, iar ziua mergea la facultate și...figurație la Teatrul Național, la Radio și unde i se mai oferea posibilitatea...65 de ani pe scena Naționalului bucureștean.[1]
Matei Alexandru a interpretat roluri în film, radio și televiziune, dar a fost prezent și pe scena teatrului. De asemenea, a semnat regia unor spectacole de teatru TV.
A jucat în:
- Weekend cu mama, 2009 - șoferul de taxi
- Niki Ardelean, colonel în rezervă, 2003
- Stejarul, 1992 (Butușină)
- Miss Litoral, 1990
- Enigmele se explică în zori, 1987
- Mușchetarii în vacantă, 1984
- Miezul fierbinte al pâinii, 1983
- Femeia din Ursa Mare, 1982
- Orgolii, 1982 - prof. Crețu
- Grăbește-te încet, 1981
- Dumbrava minunată, 1981 - Vasilian
- Visul unei nopți de iarnă, 1980 (film TV)
- Ciocolată cu alune, 1980
- Jucătorii de cărți, 1977 (film TV)
- Tufă de Veneția, 1977
- Pentru patrie, 1977
- Doctor fără voie, 1976 (film TV)
- Ultimele zile ale verii, 1976
- Alarmă în Deltă, 1976 - tâlharul Jan
- Elixirul tinereții, 1975
- Conspirația, 1974
- Porțile albastre ale orașului, 1974 - col. Caragea
- Ultimul cartuș, 1973
- Facerea lumii, 1971 - Anghel, președintele sindicatului
- Războiul domnițelor, 1970
- Canarul și viscolul, 1969
- Doi bărbați pentru o moarte, 1969
- Cerul începe la etajul III, 1967 - Cazacu
- Vremea zăpezilor, 1966 - Alex. Matei
- Les fêtes galantes, 1965
- Neamul Șoimăreștilor, 1965
- Răscoala, 1965
- Cartierul veseliei, 1964
- Un surîs în plină vară, 1963 - Colae
- Când primăvara e fierbinte, 1960
- Ciulinii Bărăganului, 1957
· 1929 - S-a născut Chris Kenner, cântăreţ şi compozitor american.
· 1929 - S-a născut Billy Horton, vocalist american (The Silhouettes).
· 1932 - S-a născut Cristian Popişteanu, istoric, redactorul revistei "Magazin istoric" (m. 26 februarie 1999)
· 1936: Prințesa Alexandra, Onorabila Lady Ogilvy (Alexandra Helen Elizabeth Olga Christabel; n. 25 decembrie 1936) este nepoata cea mică a regelui George al V-lea al Regatului Unit și a reginei Mary de Teck. Este văduva lui Sir Angus Ogilvy. Înainte de căsătorie era cunoscută drept Prințesa Alexandra de Kent, fiind prima prințesă care folosește desemnarea teritorială de Kent de la regina Victoria, care înaintea ascensiunii sale la tron era cunoscută drept Prințesa Alexandrina Victoria de Kent.
* 1938: Emil Brumaru (n. 25 decembrie 1938, Bahmutea - azi Mihailovca, Cimișlia, Basarabia) este un scriitor și poet contemporan român. Fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Urmează Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.
Prințesa Alexandra | |
Hon. Lady Ogilvy | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Alexandra Helen Elizabeth Olga Christabel[1] |
Născută | (82 de ani) Belgrave Square, Londra |
Părinți | George, Duce de Kent[2] Prințesa Marina a Greciei și Danemarcei[2] |
Frați și surori | Prințul Michael de Kent Prințul Eduard, Duce de Kent |
Căsătorită cu | Sir Angus Ogilvy c. 1963; d. 2004 |
Copii | James Ogilvy Marina Ogilvy |
Cetățenie | Regatul Unit |
Religie | Biserica Anglicană |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Windsor |
Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. Are rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet.
· 1939 - S-a născut Bob James, clăpar şi compozitor american de jazz/pop.
* 1939: Petar Atanasov[1], lingvist macedonean de origine meglenoromână[2](n. 1939, comuna Gevgelija, Meglen, Republica Macedonia), profesor universitar la Facultatea de Filologie „Blaže Koneski” a Universității „Chiril și Metodie” din Skopje.
* 1939: Petar Atanasov[1], lingvist macedonean de origine meglenoromână[2](n. 1939, comuna Gevgelija, Meglen, Republica Macedonia), profesor universitar la Facultatea de Filologie „Blaže Koneski” a Universității „Chiril și Metodie” din Skopje.
· 1940 - S-a născut Pete Brown, compozitor, percuţionist şi texier pentru Cream.
· 1941: Ioan Alexandru (n. Ion Șandor Janos[1] 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. În legislatura 1990-1992, Ioan Alexandru a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia.
S-a născut în noaptea de 25 Decembrie 1941 (Crăciun) în localitatea Topa Mică, județul Cluj. Acum, în 2016, localitatea Topa Mică este sat aparținător comunei Sânpaul, împreună cu Mihăiești, Berindu, Șardu, Sumurducu.
„Întâmplarea a fost să fie în noaptea de Crăciun. Mama, ostenită de pregătirea sărbătorilor, a trebuit să se despovăreze și nu m-a trecut în acte ca să nu mă îmbătrânească cu un an de cinci zile. Așa că apar în acte la 1 ianuarie.“ („Satul transilvan, cu toată austeritatea lui, este o permanență a scrisului meu“ – Dialog, loan Alexandru, (în) ..Convorbiri literare”, Iași, 1987, nr. 3, martie, p. 3).
Într-adevăr, în „Registrul de nașteri al comunei Mihăiești“ (în 1941, localitatea Topa Mică aparținea de comuna Mihăiești) la poziția nr. 1 din anul 1942 este consemnată data nașterii lui Ioan Alexandru (Ion [Janos] Șandor): 1 ianuarie 1942. Data înregistrării: 2 ianuarie 1942. Părinții - tata: Șandor loan [Sándor Janos], 30 de ani, agricultor [foldmüves]; mama: Valeria (n. Kozar), 22 de ani, Topa Mică [Pusztatopa]. Toate datele din registru sunt în limba maghiară (până în 1944), inclusiv numele sunt maghiarizate. Această parte din Transilvania a fost smulsă din teritoriul țării prin Diktatul de la Viena.
Își petrece copilăria în satul natal (dar și la Berind, unde era „mama bătrână Todosia”), despre care va nota mai târziu destul de multe amintiri, reflecții, meditații etc. „Pot să spun că întreaga mea copilărie este legănată de tradiția teribilă a Transivaniei, a unui sat, aș putea spune ancestral, de dealuri ce premerg Munții Apuseni, cu oameni viguroși, păstrători de tradiție și rânduieli. [...] Satul transilvan, cu toată austeritatea și sacralitatea lui, este o permanență în scrisul meu. Când am plecat de acolo am avut sentimentul că am plecat din rai și așa a fost. Până când am înjghebat familia în care am regăsit acel rai, într-o altă formă, satul a rămas nucleul existenței mele.” („Satul transilvan, cu toată austeritatea lui, este o permanență a scrisului meu“ – Dialog, Ioan Alexandru).
„Am copilărit într-o perioadă mai zbuciumată din istoria noastră, dar trăiam în natură. Călăream caii de mic și codrul era la doi pași de sat, turmele și izvoarele și cerul uriaș revărsat peste noi. Dormeam în fân vara și înainte de ivirea zorilor eram pe câmp cu caii și bivolii la păscut. Iarna cu oile. Știu de mic toată rânduiala naturii...” (Ioan Alexandru, „A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”, interviu de Aurel Sasu, (în) „Tribuna”, Cluj, anul XIX, 1975, nr.5 (945), 30 ianuarie, p.5)
În 1958, după școala făcută în satul natal (unde l-a avut profesor de română pe Ilie Butoi, pe care-l menționează ca apropiindu-l de literatură, în special de Eminescu), devine elev la Școala Medie „G. Barițiu” din Cluj. Încă din perioada studiilor liceale este cunoscut în mediile literare clujene și citește la cenaclurile literare de aici. Este perioada în care îl va cunoaște pe Lucian Blaga:
„Mi-l amintesc pe liceanul de la „G. Barițiu” de prin 1959 citind cu vocea gravă și avântată în fața câtorva redactori entuziasmați ai revistei „Steaua”. Îmi rămâne foarte vie în minte și ziua de primăvară în care am sunat pur și simplu, alături de Liviu Petrescu și Ion Papuc, la ușa lui Lucian Blaga, care ne-a întâmpinat cu ochii lui de pe vremuri din Istoria lui G. Călinescu, poftindu-ne, cu simplitate, să-i trecem pragul (au urmat apoi, în câmpul pe-atunci apropiat de casa poetului, lecturile noastre emoționante din poemele ediției definitive din 1942). Și nu voi uita vreodată vizita pe care i-am făcut-o, imediat după timidul meu debut din 1966, în satul natal, Topa Mică, într-o zi de foarte însorit septembrie; plecase, mi-au spus părinții săi, la o mătușă din Florești, am străbătut pădurea de la câțiva kilometri ca să-l găsesc așezat în strana bisericii din sat, la o liturghie cum n-am mai auzit niciodată: o oficia, în odăjdii aurii, un foarte bătrân preot, Cosma, coborât parcă dintre apostolii și dascălii lui Goga; în casa parohială a acestuia am petrecut noaptea, întorși la Topa, între sfeșnice și stele mari. Au fost însă și minunatele seri de cenaclu de la Facultate, șezătorile literare ale acelor ani, [...], atâtea și atâtea întâlniri și convorbiri prietenești, dintre care una, notată după mutarea la București, a apărut în revista Echinox. Ani de-a rândul i-am simțit apoi mâna fraternă pusă cald pe umăr și i-am auzit adresarea «Frate Ioane», cu care obișnuia să mă întâmpine.[...] Pentru istoria mai nouă a poeziei românești, Ioan Alexandru cel «blond, cârn și cu urechi barbare», «răzvrătitul presupus» despre care vorbea un Portret din Viața deocamdată, adică poetul unui «loc și timp anume», neliniștit și tragic, va rămâne, oricum, cu mult mai viu decât Ioan, definitiv înseninatul său frate imnic. Sub numele celui dintâi a trăit și a scris poate ultimul mare poet al Transilvaniei.” (Ion Pop, Ultimul rapsod al Transilvaniei, (în) „Grai”, Bistrița, 2002, nr. 1).
În 1960 debutează cu poezia Floarea mea în revista „Tribuna” din Cluj (anul IV, nr 14, 7 aprilie, p. 6). Poezia este semnată: Ioan Alexandru, elev.
În iunie-iulie 1962 termină studiile liceale și susține examenul de maturitate (Diploma de maturitate nr. 32/1962, eliberată de Școala Medie „Gh. Barițiu” din Cluj).
În decembrie se transferă de la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj („Cererea aprobată de tov. Rector C. Daicoviciu...”). Cu numele Șandor I. Ioan este înmatriculat la secția Limba și literatura română (numărul matricol: 2634).
Spirit liber, fire ușor boemă, la vârsta iubirilor furtunoase și a prieteniilor sincere, în timpul când poezia tortura sufletul și zdruncina mintea trebuind să fie scrisă, cu o anume notorietate literară dat fiind că publicase deja poezii în presa literară, cu o personalitate deja puternic conturată, tânărul poet suporta mai greu rigoarea unui program fixat în ore exacte, între cursuri, seminarii, colocvii și examene. Așa se face că la sfârșitul anului I (1962/1963) este „Exmatriculat de Rectorat” pentru neîndeplinirea sarcinilor de studiu (Decizia nr. 9013 din 25.X.1963), dar este reprimit în anul universitar următor (1963/1964) tot „pe baza deciziei Rectoratului Universității nr. 4187 din 30 aprilie 1964”.
În 1964 promovează anul I la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj și se transferă apoi la Universitatea din București. În documentele existente la Universitatea din Cluj se menționează: „Transferat la Facultatea De Filosofie a Universității din București, la 25.IX.1964”.
Debutează editorial cu volumul „Cum să vă spun“, semnat Ion Alexandru; prefață de Mihai Beniuc, prezentare grafică: Mihu Vulcănescu, Editura pentru Literatură, București, 74 p. Cronicile literare apărute în majoritatea revistelor literare consemnează apariția unui nou poet. „La Mihai Beniuc m-am dus cu manuscrisul primei mele cărți întâi pentru că este un mare poet transilvan și simțeam acest lucru, apoi pentru că era președintele Uniunii Scriitorilor și eu eram un necunoscut nu tocmai bine văzut în Clujul din care a trebuit să plec și știam cuvântul lui are greutate, cum a și avut, în sensul că m-am putut statornici într-un loc să-mi văd de carte și scris. Beniuc m-a ajutat să reintru la Facultate și mi-a scris prefața cărții fără să mă cunoască.” (loan Alexandru, „A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”).
În același an devine membru al Uniunii Scriitorilor și se căsătorește cu Spitz Ulvine-Grete (act de căsătorie nr. 6 din 1964, Sfatul Popular al comunei Sâncraiul Almașului, județul Sălaj).
Tot în 1964 citește la Cenaclul „Nicolae Labiș” un amplu ciclu de poeme (în ședința din 13 octombrie), publicat, apoi, în revista „Luceafărul” (nr. 22 din 23 octombrie).
În 1965, la Editura Tineretului din București îi apare volumul „Viața deocamdată“.
Face parte din grupul de tineri scriitori care, în perioada 8-13 mai, a participat la întâniri literare în Dobrogea. Din acest grup mai făceau parte Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ion Gheorghe, Violeta Zamfirescu, Ileana Mălăncioiu și Florența Albu.
În ianuarie 1966 apare la București revista „Amfiteatru” (Revistă literar-artistică editată de Uniunea Asociațiilor Studenților din R.S.R; an I, nr. 1, ianuarie). Ion Alexandru face parte din Colegiul de redacție, de la primul număr, alături de Ion Băieșu (redactor șef), Ana Blandiana, Ion Chirie, Dumitru Constantin, Vasile Crețu, Adi Cusin, Kikeli Pali, Taskai Adriana, Nicolae Manolescu, Costin Miereanu, Adrian Păunescu, conf. univ. Al. Piru, Andrei Șerban, Ioana Vlasiu, conf. univ. Mircea Zaciu.
Colaborează la revistă de la primul număr, susținând rubrica „Am citit în această lună“. în primul număr publică articolul: „Doi copii ai secolului nostru“ (Lucian Blaga, Hronicul, Jean Paul Sartre, Cuvintele). Începând cu nr. 6 (iunie, 1966) inaugurează rubrica „Jurnal de poet“, cu articolul „Condițiile poeziei“.
La 28 februarie citește la Cenaclul „Nicolae Labiș” împreună cu Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Ileana Mălăneioiu, Gheorghe Pituț, Grigore Hagiu, Ion Gheorgbe, Petru Popescu, Victoria Raicev iar la 23 octombrie citește în prima ședință a Cenaclului „Junimea”, în Amfiteatrul „Odobescu” al Facultății de limbă și Literatură Română – Universitatea din București, alături de Gheorghe Pituț, Adrian Păunescu, Gheorghe Alboi, Dumitru M. Ion și Ioana Diaconescu.
În decembrie 1966 își va schimba numele din Șandor Ioan în Alexandru Ioan (Decizia nr. 219747/834 din 28 decembrie 1966).
Este anul în care, călătorind spre mănăstirile din Moldova, împreună cu George Bălan, Putna, Sihăstria („unde vrem să-l vedem pe părintele Cleopa”) se oprește și la Mănăstirea Rohia, loc de care va rămâne permanent legat. Îl cunoaște pe Justinian Chira, starețul Mănăstirii Rohia, de care va rămâne apropiat și cu care va întreține o bogată corespondență (publicată în volum la Baia Mare în anul 2001).
În 1967 i-a apărut, la Editura Tineretului, volumul „Vina“, cu poezii antologate din plachetele de versuri „Cum să vă spun“, „Viața deocamdată“ și „Infernul discutabil“.
Traduce și publică în revista „Amfiteatru” (nr. 20, august, p. 328) poezii de Charles Baudelaire: Dans macabru, Apusul soarelui romantic, Madrigal trist. Au apărut sub genericul: 100 de ani de la moartea poetului Charles Baudelaire.
Vizitează, din nou, Rohia, de data aceasta împreună cu I. Negoițescu.
Prin intermediul și cu ajutorul lui Paul Miron, călătorește în Germania, împreună cu Nicolae Manolescu si Marin Sorescu.
În septembrie 1967 va face prima vizită la Martin Heidegger.
În 1968 termină studiile universitare la Universitatea din București, fiind reținut asistent, la Catedra Eminescu. Modalitatea de lucru nu era comună pentru activitatea de seminar din universitățile românești, tânărul asistent introducând un stil în care lucrul pe text era esențial. „Facem o strofă, două pe seminar, cu încetinitorul. Încercăm toate implicațiile pe care Eminescu le-a închis în versurile sale. Deci o lectură pe text la modul cel mai științific posibil. Facem două - trei poezii pe an. Mergem foarte încet întrucât trebuie ca studenții să-și însușească o metodă de a lucra pe text, acordându-i dreptul suveran pe care acesta și-l proclamă. Textele sunt grele de înțelesuri și trebuie să venim cu mare răbdare și smerenie spre ele pentru a le pune în lumină sensurile. Vremea de a vorbi global cred că a cam trecut. Pe plan mondial lumea începe să acorde textului mai mare importanță. Să lăsăm textul să vorbească. Cred că o mare problemă în lumea științifică de azi este aceea de a lăsa firea lucrurilor să spună, creația poetică fiind ea însăși un fruct natural al firii omului.”(,,Patria, Poetul, Eminescu, Blaga“, interviu de C. Coroiu, (în) „Convorbiri literare”, Iași, 1974, nr. 12, p. 3)
În paralel (aproape în clandestinitate, „în podul Universității”) făcea cu studenții, care doreau acest lucru, interpretări din Biblie, studii ebraice etc. Și-a perfecționat cunoașterea limbii ebraice la Ierusalim.
Reîncepe să publice, intermitent, „Jurnal de poet“ în revista „Luceafărul”, cu precizarea: „Din volumul în pregătire Noli me tangere”.
Este bursier la Universitatea din Freiburg, unde audiază cursurile lui Martin Heidegger și este interesat de filosofie.
În 1969 îi apare la Editura Tineretului din București volumul „Vămile Pustiei“, cu dedicația: „Mamei“.
La Freiburg adâncește studiul filosofiei. „De jumătate de an sunt aici în casa asta în Pădurea Neagră, într-o singurătate minunată, înconjurat de cărți alese, tot ce-i esențial din cultura filosofică și poetică a lumii până azi. Când trebuie să ies pentru 2-3 ore până la Universitate îmi vine foarte greu.[...] Lectură din Nietzsche până după miezul nopții.[...] Singur în sihăstria mea am dat de firul gândirii lui Nietzsche prin Heidegger.[...] Am citit pe nerăsfulate Monadologia lui Leibniz scrisă la Paris între 1672-76.” ( Sihăstria – jurnal de poet).
La Universitatea din Freiburg audiază și cursurile lui Hugo Friederich. „Der Grosse Friederich, cum îi spun studenții, Marele Friederich așadar, își ține prelegerile în fiecare luni între 10 și 12 în auditorium maximum care încape vreo mie de persoane și e mereu aproape plin.” (Jurnal de poet).
Aprofundează opera lui Hölderlin, este tot mai mult interesat de cultura vechii Elade și imnografia orientală. „Hölderlin m-a însoțit în drumul meu spre Elada și pilda lui a fost fecundă pentru mine. Experiența cărturărească, întâlnirea cu Elada și Orientul, pe care le-am străbătut în ceea ce socot necesar mie, egalează întrucâtva experiența copilăriei mele sănătoase și minunate din sat.” (loan Alexandru, „A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie“).
Profită de faptul că se află la studii în Germania și vizitează marile orașe ale Europei. În luna februarie vizitează Parisul (Louvru, Mormântul lui Pascal etc.). În septembrie se află la Roma (Capela Sixtină, Basilica Sfântului Pavel, Vaticanul – „Astăzi voi face o vizită a Vaticanului însoțit de un ardelean care tocmai lucrează acolo precum Petru Maior pe vremuri” – Scrisoare către Justinian Chira, datată, 10 septembrie 1969, Roma). În luna noiembrie se află la Amsterdam.
Participă la Colocviul critic: „E ușor a scrie versuri...“ organizat de revista „Luceafărul”, alături de Nicolae Manolescu, Gheorghe Pituț, Marin Sorescu. Textele intervențiilor sunt publicate în „Luceafărul”.
Se află la studii la Universitatea din Aachen – Philosophisches Institut. De aici face mai multe călătorii (Paris, Basel etc.). În martie călătorește la Constantinopol și vizitează Biserica Sfânta Sofia. Este de remarcat apetitul deosebit pentru călătorii al poetului, ca semn al unei neistovite dorințe de cunoaștere.
Sub titlul „Poeme“ se publică o antologie din creația lui loan Alexandru. Pe exemplarul aflat în Biblioteca Episcopului Justinian Chira Maramureșanul, de la Mănăstirea Rohia, există următoarea precizare, scrisă de mână și semnată loan Alexandru: „Rog ca greșelile de tipar să fie corijate cu blândețe căci această carte a apărut fără știrea mea când eram plecat din țară.” În același volum, pe pagina unde este citatul din Hölderlin (p.177), care deschide Vămile Pustiei, loan Alexandru a notat: „Adăugat acest citat după ce am scris Imnul Ascensiune.” Probabil că și alte volume au apărut fără ca poetul să poată face ultima corectură, așa explicându-se și repetarea unor poezii în același volum.
Este preocupat de scrierea imnelor; având deja un plan clar al primului volum, după cum reiese dintr-o scrisoare către Justinian Chira, trimisă în luna septembrie din Paris. „Am un plan de viitor deja făcut care cuprinde 307 titluri de Imnuri lirice. Un titlu este Rohia. Dacă voi trăi să le pot împlini aceste trei sute de imnuri datoria vieții mele va fi încheiată. Imnuri lungi în care să fie redeșteptate toate frumusețile Cosmosului în lumina Învierii, neamul și graiul și părinții, așa cum au făcut marii poeți ai altor neamuri, Dante, ori Roman Melodul, ori Eminescu, Coșbuc și Blaga la noi.”
Revista „Tribuna” din Cluj (nr.21, 21 mai) deschide cu Ioan Alexandru un proiect de prezentare a scriitorilor contemporani. O întreagă pagină de revistă cuprinde poeme de Ioan Alexandru; de asemenea, sunt texte despre poet semnate de D.R. Popescu, Nicoale Manolescu, Adrian Păunescu, Teohar Mihadaș, Ion Cocora, N. Prelipceanu, Viorel Cacoveanu.
În ancheta revistei „Argeș” (nr. 12) – Cărțile deceniului – volumele „Vina“ și „Infernul discutabil“ sunt considerate cărți ale deceniului de către Nicolae Balotă, Mircea lorgulescu, Dan Cristea, Eugen Barbu, Al. Ivasiuc, Radu Boureanu, Gh. Tomozei.
În septembrie 1971 va face o călătorie la Ierusalim.
Într-o scrisoare adresată revistei „Tribuna” din Cluj — datată, 11 ianuar 1971, Aix-la Chapelle -, răspunde celor care „mi-au adus unele obiecții în ce privește truda mea în căutarea Izvoarelor adevărate din care se cuvine a se hrăni poetul...” și își reafirmă atitudinea față de poezie, de responsabilitate a scrisului.
În 1972 apare, în traducere, „Cântarea Cântărilor“, la Editura Științifică și Enciclopedică din București, colecția „Biblioteca Orientalis”; traducere din limba ebraică, note și comentarii de Ioan Alexandru; studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
În 1973 obține Doctoratul în Filologie cu teza „Patria la Pindar și Eminescu“, susținută la Universitatea din București; conducător științific: Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
Îi apare volumul „Imnele Bucuriei“ la Editura Cartea Românească.
Traduce și publică, la Editura „Univers“, „Odele pindarice“ – Olimpianice –; în românește de Ioan Alexandru; îngrijire de ediție, introducere și note de Mihail Nasta.
În perioada mai-iunie 1974 călătorește în fosta Uniune Sovietică și vizitează Moscova, „Leningrad” (Sankt Petersburg), bisericile din nordul Rusiei etc.
În 1975 la Editura Univers îi apare volumul II din „Ode“ de Pindar – Pythianice – în traducerea lui Ioan Alexandru.
Sub egida Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale de la Universitatea din București publică „Gramatica limbii ebraice vechi“. Este menționat și titlul academic: Doctor în Filologie.
Nu de puține ori amintește de „Rohia sfântă locul cel mai luminos pe lângă satul meu din această culme de lut dată de Domnul pentru trudă și mormânt.”
Este hotărât să-și construiască o casă la Rohia, loc de reculegere și de creație, și amintește de dorința de a aduce aici manuscrise și cărți și, atunci când va veni momentul, de a fi înmormântat aici.
În luna august se află la Rohia. Împreună cu familia vizitează localități din Maramureș: Budești, Sârbi, Călinești, Cornești, Fetești.
Este inlcus în „Lexicon der Weltliteratur“ (Vol. I, Stuttgart), redactat de Gero von Wilpert.(Cf. „Secolul 20”, 1976, nr.4-5, p.64).
În 1976 i se publică volumul „Imnele Transilvaniei“, la Editura „Cartea Românească“ (Bun de tipar 31.03.1976; tiraj 6500 exemplare broșate). Volumul are dedicația: „Părinților mei Ioan și Valeria”.
La Editura „Albatros“, apare o selecție din poezia sa tradusă în limba maghiară, „Legszebb versei“, Forditotta, az utoszöt es a jagyzeteket irta Jancsik Pal. Sunt antologate poezii din volumele „Cum să vă spun“, „Viața deocamdată“, „Infernul discutabil“, „Vămile Pustiei“, „Imnele Bucuriei“, „Imnele Transilvaniei“.
Virgil Nemoianu publică în „Times Literary Supplement” (30 ianuarie) un articol despre poezia lui Ioan Alexandru.
Din acest an, poetul este tot mai insistent în acțiunea de a se construi casa de la Rohia. Epistolarul Ioan Alexandru – Justinian Chira oferă cele mai multe și mai exacte date despre o anumită etapă a procesului de construcție, nu și despre finalizare, care rămâne învăluită în mister și a generat legende.
În 1977 la Editura „Albatros“ a apărut volumul antologic „Imne“, cu un cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Antologia cuprinde selecții din volumele „Cum să vă spun“, „Viața deocamdată“, „Infernul discutabil“, „Vămile Pustiei“, „Imnele Bucuriei“, „Imnele Transilvaniei“.
La Editura „Facla“ din Timișoara a apărut volumul „Scrisori către un tânăr poet“ de Rainer Maria Rilke (traducere de Ulvine și Ioan Alexandru; prefață de Ioan Alexandru).
Volumul al III-lea din „Odele pindarice“, în traducerea lui Ioan Alexandru, apare la Editura „Univers“. Volumul cuprinde „Nemeene“, „Isthmianice“ și fragmente.
În 1978 la Editura „Dacia“, din Cluj-Napoca, a apărut volumul „Iubirea de patrie. Jurnal de poet“.
La Editura „Cartea Românească“ apare volumul „Imnele Transilvaniei“, fără a se preciza dacă este o nouă ediție, dacă este o ediție revizuită și adăugită sau dacă este o extindere de tiraj, deși tirajul diferă de cel al volumului din 1976. (Bun de tipar 25.02.78; tiraj 6300 ex. broșate). Față de volumul apărut în 1976 are câteva modificări. Poezia „Iobagii“ are titlul „Țăranii“, iar poezia „Secetă“ apare cu titlul „Durere“. În acest volum apar trei poezii noi: „Ascensiune“, „Cântec“, „Autoportret“ (Rohia, 1977).
Publică la Editura „Meridiane“ albumul „Luchian“, care cuprinde studiul „Luchian, Zugravul“ o cronologie și șaizeci și șapte de reproduceri ale picturilor lui Luchian.
În 1980 la Editura „Albatros“ i se publică volumul „Imnele Moldovei“ iar în 1981 volumul „Imnele Țării Românești“ a apărut la Editura „Cartea Românească“.
La Editura „Eminescu“ publică volumul „Poezii“ – ediție bilingvă româno – italiană; traducere din limba română de George Lăzărescu, prefață de Zoe Dumitrescu Bușulenga.
În 1982 la Editura „Minerva“, în colecția „Biblioteca pentru toți”, (nr.1124) a apărut volumul antologic „Pământ transfigurat“, cu o prefață de Zoe Dumitrescu Bușulenga și o notă biobibliografică de Ulvine Alexandru.
În 1983 îi apare volumul „Imnele Iubirii“, la Editura „Cartea Românească“ din București iar în 1984, în luna aprilie, s-a aflat la întânirea literară internațională de la Mazara del Vallo (Sicilia) – „Incontro fra i Popoli del Mediterráneo”.
La Editura „Cartea Românească“ publică ediția a II-a, revăzută și adăugită, a volumului „Imnele Iubirii“. Sunt adăugate poeziile „Ieremia de Valahia“, „Viața“, „Adam“.
Susține recitaluri poetice în Timișoara și Arad.
În 1985 îi apare volumul „Imnele Putnei“, la Editura „Cartea Românească“. În toamna aceluiași an se află la Heidelberg, ca bursier Humboldt, „străduitor în biblioteca Universității, ce împlinește 6 veacuri, pe malul Neckar-ului cântat de poet în cunoscutul său imn”. („Jurnal de poet“).
În traducerea lui Kanyadi Sandor a apărut, la Editura „Kriterion“, o selecție de versuri („Szeplötelen szerelem”, Versek).
La Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române din București, a apărut, în traducerea lui Ioan Alexandru, cartea lui Wilhelm Nyssen, „Frescele Bisericii ortodoxe Sfântul Ioan Botezătorul – Ferentari din București“.
În 1987, la Tokio, primește „Medalia de aur”, conferită unui mare poet creștin.
Scrie un cuvânt înainte, „Rolando Certa“, la volumul de poezii „Surâsul Korei“ de Rolando Certa, apărut la Editura „Facla“ din Timișoara (traducere de Ștefan Damian; postfață de Eugen Dorcescu).
În 1988 i se publică volumul „Imnele Maramureșului“, la Editura Cartea Românească
În 1989, pe 21 Decembrie, participă la manifestațiile revoluționare din București. „Socot că lupta pe care am dus-o ca poet să-mi scot cărțile creștine într-o perioadă atee, a fost tot o luptă! Însă nu a fost așa de deschisă și nu s-a putut manifesta în sfera politicului, dar, după, Revoluție, dreptul de-a fi atât de deschis în Parlament mi l-am obținut în noaptea de 21 Decembrie '89, când mi-am luat rămas bun de la soție și copii – a venit și soția mea cu mine la manifestație, a stat o vreme, a plâns că o las singură cu cinci copii, întrucât se trăgea! Deci m-am despărțit de soție, care mi-a spus: „dacă așa îți este soarta, Dumnezeu să fie cu tine, eu merg acasă la copii!” Eu am rămas acolo în stradă. Fără să îmi dau seama a fost o noapte hotărâtoare, care a schimbat soarta României! Sunt fericit în vecii-vecilor că în noaptea de 21 Decembrie '89, când s-a hotărât soarta – și încă erau la putere dictatorii, pentru că abia pe data de 22 Decembrie (după vreo 30 și ceva de ore) au plecat – am luat parte la manifestația din Piața Universității și am fost martor la evenimentele de acolo, cu o cruce în mână, cu Sfânta Scriptură și cu Icoana Mântuitorului. Le țineam predici soldaților să nu omoare! Nu era nici un preot din păcate acolo! Sau cel puțin eu nu am văzut. Și m-au întrebat – lângă trupurile cu sânge vărsat pe caldarâm, lângă Universitate – „Ești popă?”, pentru că făceam rugăciune! Zic, „Da, sunt popă!”, „Hai, domnule părinte!”. Atunci se lăsau jos, iar eu făceam slujbe noaptea, acolo pe sângele vărsat. A doua zi s-a schimbat soarta României! După ce a fugit Ceaușescu, am ajuns la Televiziune, apoi m-am întors acasă. În seara aceea s-a înființat, în casa mea, Partidul Național Creștin Țărănesc.” (Emil Șimăndan, „Dialoguri cu Ioan Alexandru“, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001).
Pe 8 aprilie 1990, seara, a vorbit în Catedrala mitropolitană din Timișoara, numind Timișoara „Ierusalimul neamului românesc”. A participat și Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Este ales deputat de Hunedoara în Parlamentul României.
În 1991 publică volumul „Bat clopotele în Ardeal“, Editura Făt-Frumos, București, o fascinantă carte despre sat și copilărie.
În 1992 este ales senator de Arad în Parlamentul României.
Se publică volumul „Poeme“ de Karol Wojtyla, traducere și postfață de Nicolae Mareș, S.C. „Diacon Coresi” — S.R.L., București. Prefața – „Adorație și doxologie“ – este scrisă de Ioan Alexandru.
În 1993 participă la Washington la „Micul Dejun cu Rugăciune“ al Președintelui Statelor Unite ale Americii.
La fel în 1994. S-a întâlnit cu președintele S.U.A., Bill Clinton și cu vicepreședintele Al. Gore. Vizitează orașele cu comunități românești, în fața cărora susține conferințe și recitaluri de poezie. „Sunt unul dintre puținii români – nu am vrut eu, dar așa m-a pus situația și vremurile – care i-a văzut cam pe toți frații, de la Pacific până în Siberia! Practic pot să spun că neamul meu este împrăștiat pe toată suprafața pământului.”
Publică volumul „Căderea Zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție“, la Editura „Valea Plopilor” din Vălenii de Munte. Cartea începe cu o prezentare a participării sale la Revoluție, dar, în cea mai mare parte, cuprinde meditații asupra întâmplărilor din timpul ulterior, axate în mod esențial pe textul biblic.
În același an, la București, publică broșura „Cu Biblia în America“ și inițiază, împreună cu Fundația „Hanns Seidl”, Seminarul internațional cu tema „Stat, Națiune, Biserică – în viziunea creștin-democratică“, ținut la Castelui Regal din Săvârșin (19-21 iulie). Nu a putut participa la lucrări, fiind la München cu o delegație parlamentară română, dar a transmis un mesaj video.
La 13 iunie 1994 a participat la Arad (în Sala de Cultură a Sindicatelor) la o adunare populară cu caracter religios/ecumenic împreună cu cosmonautul Charles M. Duke jr. (membru al echipajului Apolo 16). În timpul discursului pe care l-a ținut aici a suferit un accident cerebral. Și-a încheiat cuvântarea cu următoarele cuvinte: „Să dea Dumnezeu ca în România să se schimbe de astăzi înainte mai mult și să avem martori să mărturisim pe Isus Hristos fiecare acolo unde suntem! Dumnezeu să Binecuvânteze America, care ne trimite asemenea oameni aici. Dumnezeu să Binecuvânteze România, care are credincioși ca dumneavoastră și care știe să primească pe acești trimiși de a lui Dumnezeu de către frații noștri din America.“ (Dialoguri cu loan Alexandru, p.76)
A fost dus de urgență, în comă, la Spitalul Județean Arad, iar a doua zi, cu elicopterul, la Spitalul Universitar din Szeged. După o oarecare stabilizare a fost transferat la o clinică de recuperare din Karlsruhe. După externare a locuit la Bonn, unde s-a stabilit cu familia.
În 1995 îi apare antologia „Imnele Iubirii“ cu ilustrații de Paul Gherasim (Editura Ioana, București).
Pe 16 septembrie 2000, poetul se stinge din viață la Bonn (act nr. 5342 înregistrat la Primăria Sectorului 5 din București).
Este adus în țară cu un avion militar, datorită interesului manifestat de Președintele țării. Dar nici Uniunea Scriitorilor (deși Ioan Alexandru era membru al Uniunii Scriitorilor și a fost și în conducerea Uniunii), nici Parlamentul României (deși a fost parlamentar) nu s-au ocupat de înmormântarea poetului. N-a fost depus la Uniunea Scriitorilor, n-a fost depus la Palatul Parlamentului, n-a putut fi depus la Patriarhie... A poposit un timp la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, dar n-a putut să-și doarmă somnul de veci nici aici.
Prin grija lui Bartolomeu Anania a fost dus și înmormântat la Mănăstirea Nicula. A plecat din Capitală și a străbătut țara într-o ultimă călătorie, prin plaiurile pe care le-a cântat în Imne, spre inima Transilvaniei, cu un popas mai lung de reculegere în Catedrala din Alba Iulia.
În 2001, la Baia Mare, a fost publicat volumul „Scrisori, loan Alexandru – Justinian Chira“ și sub titlul „Poezii“ a apărut o antologie din poezia lui loan Alexandru (ediție îngrijită de Cristian Moisescu, Arad, Editura Nigredo; coperta și supracoperta: Onisim Colta).
În anul 2002, la Bistrița, a apărut primul număr al revistei „Grai“, – revistă de literatură și artă – număr dedicat lui loan Alexandru. În revistă semnează Ion Pop, Eugen Simion, Nicolae Breban, Ion Cocora, Constantin Cubleșan, Justinian Chira, Paul Miron, Nicolae Manolescu, loan Pintea, Paul Gherasim, Gheorghe Grigurcu, Adrian Popescu, Aurel Rău, Andrei Marga, Alex. Ștefănescu, Ion Buzași ș.a.
În 2003, la Editura „Palimpsest“ din București a apărut volumul „Amintirea poetului“, ediție sentimentală alcătuită de Ion Cocora, cu o prefață de Aurel Rău („Un portret loan Alexandru“). Volumul cuprinde o selecție din volumele de tinerețe ale poetului: „Cum să vă spun“, „Viața deocamdată“, „Infernul discutabil“, „Vămile Pustiei“.
În anul 2004 se publică antologia „Lumină lină, Imne“, cu o prefață de Justinian Chira (Editura „Palimpsest“, București) iar în anul 2015, la Editura „Renașterea“ din Cluj-Napoca a fost reeditat volumul „Imnele Transilvaniei“. Volumul are un cuvânt înainte de Mitropolitul Andrei – „Satul transilvan, căsuță de pământ“ – și, în final, un interviu cu loan Alexandru realizat de loan Pintea.
Opera:
- Cum să vă spun (1964)
- Viața, deocamdată (1965)
- Infernul discutabil (1966)
- Vina (versuri) (1967);
- Vămile pustiei (1969)
- Poeme (1970);
- Imnele bucuriei (1973);
- Gramatica limbii ebraice vechi (1975)
- Imnele Transilvaniei (1976), Imnele Transilvaniei (ediția a doua, revăzută și adăugită 1978); Imnele Transilvaniei II (conține și CD, 2015)
- Imne (1977)
- Iubirea de Patrie. Jurnal de poet (1978)
- Luchian (monografie, 1980)
- Imnele Moldovei (1980)
- Poezii-Poesie (1981);
- Imnele Țării Românești (1981)
- Pământ transfigurat (1982)
- Imnele iubirii (1983), Imnele iubirii (ediția a doua, adăugită, 1984)
- Imnele Putnei (1985)
- Iubirea de Patrie (1985)
- Imnele Maramureșului (1988)
- Bat clopotele în Ardeal (autobiografie) (1991);
- Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică) (1993);
- Cu Biblia în America (1993)
- Imnele iubirii (1995)
- Poezii (2001)
- Scrisori Ioan Alexandru – Justinian Chira (corespondență, 2001)
- Amintirea poetului (2003);
- Lumină lină: Imne (2004)
- Imnele Sfinților martiri Brâncoveanu (2014)
Ioan Alexandru | |
Ioan Alexandru în Parlament | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Ion Șandor |
Născut | 25 decembrie 1941 Topa Mică, România |
Decedat | 16 septembrie 2000, (59 de ani) Bonn, Germania |
Naționalitate | România |
Cetățenie | Germania |
Ocupație | politician, scriitor, jurnalist |
Partid politic | PNȚCD |
Limbi | limba română |
Studii | Facultatea de Filologie la Universitatea din București |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1960 - 2000 |
Specie literară | poezie, eseu |
Operă de debut | 1. 1960 - poezie în revista Tribuna 2. 1964 - volumul „Cum să vă spun” |
Opere semnificative | „Cum să vă spun”, „Imnele Transilvaniei”, „Vămile pustiei” |
Note | |
Premii | drapelul american "Old Glory" |
* 1941: Gheorghe Pantelie (n. 25 decembrie 1941, Pitești - d. 18 februarie2008, Pitești) a fost un pictor român și a fost fratele pictorului piteștean Ion Pantilie.[1][2] Gheorghe Pantelie a fost membru fondator al Galeriei de Artă Metopa din Pitești, membru fondator al Filialei piteștene a Uniunii Artiștilor Plastici din România (1976) și inițiatorul Cenaclului „Ioan Andreescu” (1976). Se poate spune ca Gheorghe Pantelie a fost formator de opinie și a fost beneficiarul unor importante recunoașteri comunitare autume și postume. Gheorghe Pantelie deține Premiul Național pentru Pictură din anul 1974.[3]
* 1943: Hanna Schygulla (n. 25 decembrie 1943) este o actriță germană de film și șansonetistă.
O frecventă colaboratoare a regizorului de film Rainer Werner Fassbinder, cu care și-a început colaborarea în 1965, Schygulla este larg considerată a fi cea mai importantă actriță a Noului cinema german(Neuer Deutscher Film).
* 1944: Jair Ventura Filho, sau Jairzinho, (pronounție în portugheză: /ʒaˌiʁˈzĩɲu/; n. 25 decembrie 1944) este un fost fotbalist brazilian. Un atacant sau extremă rapidă și puternică, el a fost membru al echipei naționale de fotbal a Braziliei care a câștigat în 1970 Campionatul Mondial de Fotbal, unde a marcat în fiecare joc jucat de Brazilia. Procedând astfel, el a devenit unul din doar 3 jucători - ceilalți fiind Alcides Ghiggia și Just Fontaine - care a marcat în fiecare meci al turneului în istoria Cupei Mondiale și a fost ulterior poreclit „Uraganul”.[2] El s-a clasat pe locul 27 în topul celor mai mari 100 de fotbaliști ai secolului al XX-lea în clasamentul realizat de World Soccer, cu un loc în fața lui Zinedine Zidane.[3]
· 1944 - S-a născut John Edwards, vocalist american (Spinners).
· 1944 - S-a născut Henry Vestine, chitarist american (Canned Heat).
· 1945 - S-a născut Noel (David) Redding, basist, chitarist şi compozitor britanic (Jimi Hendrix Experience).
· 1946 - S-a născut Jimmy Buffett, cântăreţ şi compozitor american.
· 1948 - S-a născut Barbara Mandrell, cântăreaţă country americană.
· 1948 - S–a născut Victor Bucătaru, regizor de film documentar din Republica Moldova. În 1992 este numit preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.
· 1949 - S–a născut actriţa americană Sissy Spacek (Premiul Oscar în 1981 pentru rolul din filmul “Fiica minerului”).
* 1952: Yukitaka Omi (n. 25 decembrie 1952) este un fost fotbalist japonez.
* 1952: Yukitaka Omi (n. 25 decembrie 1952) este un fost fotbalist japonez.
· 1954: Annie Lennox (n. ,[1][2][3][4] Aberdeen, Regatul Unit) este o interpretă britanică de pop-rock devenită celebră pentru partenieratul cu Dave Stewart, împreună cu care a format trupa Eurythmics, unul dintre cele mai celebre duo-uri muzicale ai anilor 1980.
* 1956: Rodica Negrea (n. 25 decembrie 1956, Târgu-Mureș) este actriță de teatru și film română. A fost căsătorită cu actorul, regizorul și scriitorul Dinu Manolache. După absolvirea liceului și a Școlii Populare de Artă din Târgu Mureș a plecat la București să dea admiterea la Facultatea de Teatru. Din 300 de candidați a intrat a cincea, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1980.
În anul întâi a fost distribuită în rolul Tillie din spectacolul jucat pe scena Teatrului Mic din capitală, Efectul razelor gama asupra anemonelor, difuzat și la televiziune. De la absolvire a continuat să joace la acest teatru, până azi.
A dat viață unor personaje ca Tereza din Lecția de engleză de Natașa Tanska, Fata lui Niță, A doua matracucă în Niște țărani de Dinu Săraru, Diavolul și Bunul Dumnezeu de J.P.Sartre, Dida în Ca frunza dudului din rai de D.R.Popescu, Zoe în O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale etc.
Debutul în film a avut loc în anul 1977, cu E atât de aproape fericirea. Au urmat: Din nou împreună, Audiență, Urcușul, Cine iubește și lasă, Ion:Blestemul pământului, blestemul iubirii, Ștefan Luchian, Scopul și mijloacele, Emisia continuă, Hacker, etc.
În 2004 a apărut în filmul Tv Sex Traffic - rolul Liubei Vișinescu, în 2005 juca în scurt metrajul Buricul pământului, între 2005-2006 a fost Elena Savu în serialul Tv Lacrimi de iubire, în 2006 era Gabriela Stoian din Iubire ca în filme, peste 2 ani era Clara Dinescu din Cu un pas înainte și Greta din Îngerașii, în 2009 interpreta rolul Sultanei din Aniela.
Cea mai recentă apariție este cea din anul 2010, în serialul Moștenirea, rolul Nana.
Actrița l-a cunoscut pe Dinu Manolache la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie în 1980. Amândoi studenți, s-au căsătorit după ce actrița a absolvit și în august 1985 s-a născut fiica lor, Ilinca. Un cuplu îndrăgit în viața artistică, au jucat împreună la Teatrul Mic, în Scaunele de Eugen Ionesco sau Cercul de Arthur Schnitzler. [2] În 1998, Dinu Manolache s-a îmbolnăvit, o veche insuficiență respiratorie se agravează, și a murit la data de 3 septembrie 1998.
* 1959: Michael Phillip Anderson (25 decembrie 1959 – 1 februarie 2003) a fost un ofițer în United States Air Force și astronaut NASA. A zburat pentru prima dată în naveta spațială Endeavour în 1998 ca specialist al misiunii. A făcut parte din misiunea STS-107, fiind unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia.[1]
· 1963: Constantin Aur sau Titi Aur (n. 25 decembrie 1963 Bârlad) este un pilot de raliuri român.
A debutat în Raliul Brașovului, în anul 1986, pe o mașină Dacia 1300. Printre altele a pilotat și Ford Escort RS Cosworth, însă cele mai bune rezultate le-a avut cu Toyota Celica 4WD. În prezent deține un Mitsubishi Lancer Evo 9, preparat de grupa N, mașina cu care a participat la ultimele raliuri din lunga sa carieră. A câștigat 49 de raliuri și a obținut 8 titluri de campion al României în anii 1995, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2006.[1] A participat și în câteva etape din WRC. Deține școala sa proprie de conducere defensivă și pilotaj,[2][3] unde și predă. ATA(Academia Titi Aur).
* 1963: Zurab Todua (în rusă Зураб Джумберович Тодуа; n. 25 decembrie1963,[1] Șoldănești) este un scriitor, publicist, politolog, doctor în istorie și politician din Republica Moldova, care în perioada 2010-2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Din 1991 cercetează problemele politice, social-economice, inter-etnice și religioase din spațiul ex-sovietic, fiind specializat pe regiunile de conflict, „punctele fierbinți” și extremismul religios. Este bine-cunoscut în spațiul lingvistic rus, fiind adesea prezentat drept politolog rus.[2][3][4]
Zurab Todua s-a născut într-o familie mixtă din Șoldănești, dintr-un tată georgian, și o mamă moldoveancă.[5] Tatăl său, Djumberi Todua, este și el politician comunist, fiind deputat deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XV-a (2001-2005).[6]
În anii 1990, Zurab Todua a fost corespondent special, apoi observator (recenzor) al ziarelor „Панорама” (Panorama), „Россия” (Rossia) și „Новая газета” (Novaia gazeta) din Rusia. A fost colaborator știițific al Centrului de cercetări civilizaționale și religioase de pe lângă Academia de Științe a Rusiei (1998 - 2001) și colaborator știițific al Institutului de Religie și Politică (Moscova, 2002-2007).[7]
Este autor al cărților «Новая Чечено-Ингушетия» (1992), «Азербайджан сегодня» (1995), «Поединок на азиатском ковре» (1999), «Узбекистан между прошлым и будущим» (2000), «Азербайджанский пасьянс» (2001), «Экспансия исламистов на Кавказе и в Центральной Азии» (2006), «Молдавия и молдавские коммунисты. Политическая хроника переломной эпохи 1988 – 2008» (2009), «Провал «Альянса за Евро» (2010).[8]
· 1967: Aledin Amet, politician român de etnie tătară
* 1968: Helena Christensen (n. 25 decembrie 1968 în Copenhaga) este un fotomodel din Danemarca.
* 1970: Violeta Tudorie (n. 25 decembrie 1970, Râmnicu Sărat, județul Buzău, România) este deputat PSD în colegiul 7, București.
* 1971: Dido Florian Cloud de Bounevialle O'Malley Armstrong,[4] (n. 25 decembrie 1971),[1] cunoscută ca Dido, este o cântăreață și compozitoare engleză, câștigătoare a premiului BRIT și nominalizată la premiile Grammy.[1] Dido a atras atenția și succesul internațional cu albumul său de debut, No Angel (1999). Acesta a fost vândut în peste 21 de milioane de copii în lumea întreagă[5] și a câtșigat câteva premii, printre care și MTV Europe Music Award for Best New Act, două NRJ Awards (Best New Act și Best Album), și două Brit Awards (Best British Female și Best Album). Următorul său album, Life for Rent (2003), a continuat succesul ei cu hit-urile White Flag și Life for Rent.
* 1968: Helena Christensen (n. 25 decembrie 1968 în Copenhaga) este un fotomodel din Danemarca.
* 1970: Violeta Tudorie (n. 25 decembrie 1970, Râmnicu Sărat, județul Buzău, România) este deputat PSD în colegiul 7, București.
* 1971: Dido Florian Cloud de Bounevialle O'Malley Armstrong,[4] (n. 25 decembrie 1971),[1] cunoscută ca Dido, este o cântăreață și compozitoare engleză, câștigătoare a premiului BRIT și nominalizată la premiile Grammy.[1] Dido a atras atenția și succesul internațional cu albumul său de debut, No Angel (1999). Acesta a fost vândut în peste 21 de milioane de copii în lumea întreagă[5] și a câtșigat câteva premii, printre care și MTV Europe Music Award for Best New Act, două NRJ Awards (Best New Act și Best Album), și două Brit Awards (Best British Female și Best Album). Următorul său album, Life for Rent (2003), a continuat succesul ei cu hit-urile White Flag și Life for Rent.
Primele două albume ale lui Dido sunt printre cele mai bine vândute albume din istoria UK Chart, și ambele sunt în top 10 cele mai bine vândute albume din anii 2000 în Regatul Unit.[6] Al treilea său album de studio, Safe Trip Home (2008), a primit laude dar nu a mai fost un asemenea succes comercial ca și precedentele.[7] Dido a fost nominalizată la un premiu Oscar pentru cântecul său If I Rise.[8] Ea a fost clasată pe locul 98 în clasamentul Billboard al artiștilor anilor 2000 din top Billboard 200, în baza succesului albumelor sale din primul deceniu al secolului al XXI-lea.[9]
* 1971: Justin Pierre James Trudeau MP (n. 25 decembrie 1971) este un politician canadian, lider al partidului liberal și Prim Ministru al Canadei.
Justin Trudeau este cel mai mare fiu al fostului Prim Ministru al Canadei, Pierre Trudeau și al lui Margaret Trudeau. A fost ales ca Membru al Parlamentului Canadei (Member of Parliament of Canada) din partea districtului electoral din Papineau în 2008 și apoi a fost re-ales în 2011 și 2015. În calitate de membru al „cabinetului din umbră”, din partea Partidului Liberal, Trudeau a fost un critic constant al politicii guvernului condus de Stephen Harper.
La 14 aprilie 2013, Trudeau a fost ales lider al Partidului Liberal al Canadei. La alegerile federale canadiene, din 19 octombrie 2015, Justin Trudeau și partidul său au obținut o victorie politică, realizând majoritatea guvernamentală.[5][6]
Trudeau și echipa sa a preluat oficiul de prim ministru canadian, la 4 noiembrie 2015, dată la care a primit titlul onorific de The Right Honourable pe viață. Justin Trudeau este cel mai tânăr prim ministru al Canadei și primul ministru canadian fiul al unui fost prim ministru.
* 1972: Khalid Fouhami (arabă خالد فوهامي) (n. 25 decembrie 1972, Casablanca, Maroc) este un fotbalist marocan care a evoluat la echipa Dinamo Bucureștipe postul de portar, în prezent fiind legitimat în Maroc la FUS de Rabat. Este și un fost component al echipei naționale de fotbal a Marocului.
* 1973: Gabriel Popescu (n. 25 decembrie 1973 în Craiova) este un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998.
· 1976: Tuomas Lauri Johannes Holopainen (n. 25 decembrie 1976, Kitee,Finlanda[1]) este un compozitor și muzician multi-instrumentalist finlandez, cunoscut mai ales ca membru fondator al formației symphonic metal Nightwish.[2].
* 1976: Armin van Buuren (Pronunție în olandeză: /ˈɑrmɪn vɑn ˈbyːrə(n)/; n. 25 decembrie 1976) este un producător de muzică trance.
* 1976: Armin van Buuren (Pronunție în olandeză: /ˈɑrmɪn vɑn ˈbyːrə(n)/; n. 25 decembrie 1976) este un producător de muzică trance.
Armin van Buuren este un nume important pe scena trance, atât ca DJ, cât și ca producător. Interesul său pentru muzica electronică a apărut încă din copilărie, el intrând în posesia primului sampler încă de la 14 ani. Primul său hit a fost Blue fear, lansat în 1995 sub Cyber Records. De atunci au urmat o serie întreagă de producții ce au pătruns în clasamentele muzicale internaționale. În plus, el a colaborat cu Tiëstopentru proiectele Major League și Alibi și a produs piesa Exhale alături de Ferry Corsten. Începând din anul 2000, Armin a lansat seria de compilații AVB, care s-au bucurat de succes la public. Un an mai târziu, olandezul și-a început propria emisiune de radio, intitulată A State of Trance, în timpul căreia își făcea cunoscute creațiile.
De-a lungul carierei, Armin van Buuren a concertat în peste 25 de țări, beneficiind de sprijinul lui Dave Lewis. De curând, el a prezentat un set de nouă ore pentru Dancetheater din Haga. Printre locurile în care mixeaza constant se numără Passion, Godskitchen, Gatecrasher și Slinky - Marea Britanie, Glow - Washington și Ibiza.
Pe 11 noiembrie 2006, artistul a celebrat pe stadionul A`hoy Rotterdamlansarea unui nou album intitulat 10 years. Motivul care l-a determinat pe Armin să aleagă această locație ca fiind rampa de lansare a noului album, a fost concertul extraordinar susținut de artist acolo în anul 2005, Armin Only, eveniment puternic marcant emoțional pentru toți cei 12.000 de participanți.
· 1978: Paula Seling (n. 25 decembrie 1978, Baia Mare) este o cunoscută artistă, interpretă, personalitate TV, compozitoare, fostă realizatoare de emisiuni radio, și jurată în cadrul competiției muzicale internaționale X Factor, sezonul 1. Împreună cu interpretul Ovi, Paula a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2010, unde duetul lor a ocupat locul 3, și la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziția a 12-a. A absolvit Colegiul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare în 1997, iar apoi Școala Superioară de Jurnalistică din București. A studiat canto și pian.
Paula este trilingvă și vorbește, scrie și compune în franceză, engleză și română. În plus ea mai are performanțe bune și în italiană.
Este un susținător deschis al libertăților personale, a drepturilor individuale și a drepturilor omului.
A cântat alături de Al Bano, Anita Doth (solista trupei 2 Unlimited), Tony Hawks și în deschiderea concertelor extraordinare susținute în România de Joan Baez (27 iunie 1997), Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007), Beyonce (26 octombrie 2007). A colaborat cu realizatoarea de video clipuri Andreea Păduraru obținând pentru una din aceste colaborări și un premiu (împreună cu regizoarea) în anul 2003 pe MTV. Căsătorită în 2005, Seling și-a deschis propria casă de producție Unicorn Records, împreună cu fratele său, Paul Seling și cu soțul său. Discografie:
- 1998 – Only love
- 1998 – Știu că exist
- 1998 – Colinde și cântece sfinte - împreună cu Narcisa Suciu
- 1999 – De dragoste
- 2001 – Mă voi întoarce
- 2001 – Știi ce înseamnă
- 2001 – Prima selecție
- 2002 – Albumul de Crăciun
- 2003 – Fără sfârșit
- 2006 – De Sărbători
- 2008 – 1998-2008
- 2009 – Culeg vise
- 2009 – Believe
- 2010 – A mai trecut un an
- 2010 – La Umbra Crucii Tale
- 2013 – One mile of Words
- 2015 – Povesti de iarna
* 1984: Miloš Ninković (sârbă: Милош Нинковић) (n. 25 decembrie 1984, Belgrad, Yugoslavia) este un fotbalist sârb aflat sub contract cu Sydney FC din A-League. El a fost unul dintre jucatorii cheie ai Serbiei in Campionatul Mondial de Fotbal 2010.
* 1985: Miroslav Barnyashev (în bulgară, Мирослав Барняшев; născut pe 25 decembrie 1985), este un luptător profesionist și un fost halterofil și vâslaș bulgar. În prezent lucrează pentru WWE sub numele de Rusev in diviza Smackdown Live În-tre realizările lui, se afla două WWE United States Championship. Barnyashev este primul luptător bulgar care este în WWE.
* 1986: Alex Hepburn (n. 25 decembrie 1986) este o cântăreață și compozitoare britanică.[2] Ea a lansat un EP eponim în iunie 2012.[3] În aprilie 2013, și-a lansat albumul de studio de debut, Together Alone.[4]
* 1988: Simona Pop (nume de fată Simona Deac, n. 25 decembrie 1988, Satu Mare) este o scrimeră română specializată pe spadă. A fost laureată cu bronz la Campionatul European din 2015. Cu echipa României a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 2016 și medalia de argint la Campionatul Mondial din 2015. A fost și dublă campioană europeană în 2014 și în 2015. Pop a început scrima la CS Satu Mare cu antrenorul Francisc Csiszar, care a antrenat-o pe ea timp de 12 ani.[1] În anul 2007 a obținut bacalaureatul la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare. În prezent studiază contabilitatea și informatica de gestiune la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. În anul 2012 s-a căsătorit cu Adrian Pop, coleg sportiv de lot național. Cununia religioasă a avut loc într-o biserică romano-catolică din Satu Mare.[2]
* 1988: Simona Pop (nume de fată Simona Deac, n. 25 decembrie 1988, Satu Mare) este o scrimeră română specializată pe spadă. A fost laureată cu bronz la Campionatul European din 2015. Cu echipa României a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 2016 și medalia de argint la Campionatul Mondial din 2015. A fost și dublă campioană europeană în 2014 și în 2015. Pop a început scrima la CS Satu Mare cu antrenorul Francisc Csiszar, care a antrenat-o pe ea timp de 12 ani.[1] În anul 2007 a obținut bacalaureatul la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare. În prezent studiază contabilitatea și informatica de gestiune la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. În anul 2012 s-a căsătorit cu Adrian Pop, coleg sportiv de lot național. Cununia religioasă a avut loc într-o biserică romano-catolică din Satu Mare.[2]
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu