MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 14 APRILIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE


ARTE 14 Aprilie


MUZICĂ 14 Aprilie

Georg Friedrich Händel
Biografie
Georg Friedrich Händel (scris uneori și Haendel, iar în engl. George Frideric Handel, n. 23 februarie 1685, Halle an der Saale - d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor german. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.
Handel s-a născut la 23 februarie 1685 în orașul Halle/Saxonia (Germania), unde a luat și primele lecții de muzică de la Friedrich Wilhelm Zachow. În vârstă de 17 ani, în 1702, este deja organist în Halle, un an mai târziu este angajat ca violonist și "Maestro al Cembalo" în orchestra Operei din Hamburg condusă de Reinhard Keiser. Aici realizează în 1705 prima sa operă, "Almira" pe un libret de Feustking, cu care atrage atenția publicului. În primăvara anului 1707 pleacă în Italia și rămâne timp de doi ani în Florența și Roma, studiind cu compozitorii italieni Arcangelo Corelli, Alessandro și Domenico Scarlatti și cu Agostino Steffani. În Italia compune opere, oratorii și un mare număr de cantate religioase, însușindu-și stilul și mijloacele muzicii italiene . În 1709 are loc cu mult succes premiera operei sale "Agrippina" (pe un text de Vincenzo Grimani) la Veneția. Alternanța parodiei ironice cu stări de emoție profundă, trecerile de la comic la intrigi rafinate, oferite de libretul avut la dispoziție, sunt transpuse cu deosebită măiestrie în spiritul operei venețiene.

În primăvara anului 1710 Händel a revenit în Germania pentru a prelua postul de Kapellmeister la curtea prințului de Hanovra, dar deja către sfârșitul anului pleacă la Londra, unde obține succes cu opera feerică "Rinaldo" la Haymarket Theatre. Rămâne definitiv în Anglia în calitate de compozitor și muzician al curții regale. Din anul 1713 primește o pensie anuală din partea casei regale britanice, iar în 1727 Haendel devine cetățean britanic. Este propriul său impresar la concurență cu alți compozitori de operă din Anglia, ca Giovanni Bononcini și Nicola Porpora. Pe lângă activitatea sa operistică, compune sub patronajul ducelui de Chandos oratoriul "Esther" și unsprezece motete pentru soliști, cor și orchestră (1717-1720). În 1719 primește însărcinarea să pună bazele unui teatru de operă la Londra, "The Royal Academy of Music", pentru care compune nu mai puțin de 14 opere. Aici înregistrează și marile sale succese cu operele "Radamisto" (1720), "Giulio Cesare in Egitto" (1724), "Tamerlano" (1724) și "Rodelinda" (1725), care îl fac celebru în toată Europa.

Între timp, interesul publicului londonez pentru opera în stil italian începe să scadă, opera regală înregistrează pierderi financiare și este nevoită să-și închidă porțile. Haendel încearcă să-și reprezinte noile compoziții ("Ezio" - 1732, "Ariodante" - 1735 și "Alcina" - 1735) într-un teatru mai mic, dar se îmbolnăvește și proiectul eșuează.

Haendel se orientează spre compoziția de oratorii pe teme laice și spre muzica instrumentală, în tradiția muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel dă la iveală oratoriile "Athalia" (1733) și "Saul" (1739) și compune concerte pentru orgă și orchestră (1736), precum și cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). În 1742 realizează celebrul oratoriu "Messiah", executat în premieră la Dublin, rămas exemplar în acest gen până astăzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute și mai des executate bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt: "Israel în Egipt" (1739), "Samson" (1743), "Iuda Maccabeul" (1747) și "Solomon" (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în 1748, Haendel compune bucata "Foc de artificii" care, împreună cu "Muzica apelor" compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron a regelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la compoziția oratoriului "Jephta" (1751), Haendel își pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri în "Colțul Poeților" din Westminster Abbey.

Opera lui Georg Friedrich Haendel reprezintă, împreună cu creațiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Haendel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenționale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor și părților corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven sau Felix Mendelsohn Bartholdy.

Georg Friedrich Händel
Georg Friedrich Händel
Date personale
Nume la naștere	Georg Friedrich Händel
Născut	23 februarie/5 martie 1685[2][3]  Halle (Saale), Brandenburg-Prusia[4][5]
Decedat	14 aprilie 1759 (74 de ani)[6][3][7][8][9][10][11][12][13][14][15]  Londra, Regatul Marii Britanii[5]
Înmormântat	Catedrala Westminster
Părinți	Georg Händel[*]
Cetățenie	Germania  Regatul Marii Britanii  Sfântul Imperiu Roman
Religie	luteranism
Ocupație	compozitor muzician harpsichordist[*] organist[*] violonist opera composer[*] compozitor impresar[*]
Activitate
Studii	Universitatea din Halle-Wittenberg
Gen muzical	operă Oratoriu Concert imn[*] Barocul în muzică[1] muzică clasică
Instrument(e)	Orgă clavecin oboi

The Best of Händel

J.S. Bach: Harpsichord Concerto D Minor, BWV 1052 by Pieter Jan Belder & Musica Amphion

Gustav Mahler - Sinfonia n.2 in Do minore "Resurrezione"

POEZIE 14 Aprilie

 Daniela Crăsnaru
Biografie
Daniela-Carmen Crăsnaru (n. 14 aprilie 1950, la Craiova) este o scriitoare și traducătoare română, care a fost aleasă deputat în legislatura 1990-1992 din partea FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Daniela-Carmen Crăsnaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Polonă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Daniela Crăsnaru a debutat literar în 1972 când a publicat poezii omagiale precum „Noi toți într-o singură inimă”.^[1] Daniela-Carmen Crăsnaru scrie versuri, nuvele și cărți pentru copii. A tradus în limba engleză și este laureată a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (1991) și Premiul pentru literatură al Fundației Rockefeller (1994).

Daniela-Carmen Crăsnaru
Daniela-Carmen Crăsnaru
Date personale
Născută	14 aprilie 1950 (69 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politiciană scriitoare de literatură pentru copii[*] scriitoare poetă traducătoare
Activitate
Alma mater	International Writing Program

Poezii

Versant
poezie [ ]

Muntele, hohotul înghețat, stalactita sărată
imagine pe care o urc cu ghearele și cu dinții
recuperare – analiza de preț a lacrimii
copia mea ilegală – acest poem.
escaladată iarăși și iar memoria colțuroasă, abruptă
ai să cazi am să cad
alpinistka maia daragaia maia

Respirație
poezie [ ]

Mâna mea care scrie
intrând în albul hârtiei, în carnea ei
rece, neutră, până la umăr până la ultima
clipire a pleoapei. O sinucidere
elegantă
aproape perfectă.

Ludică
poezie [ ]
Din volumul șaizecișinouă poezii de dragoste

Mai sunt câteva instincte care nu-ncap în computer,
Câteva sentimente necodificate.
Sufletul umblă prin trup ilicit
Ca un râu fără margini trasate.

Cineva vinde sub preț un gram de speranță.
Noi privim sceptici din mijlocul Marelui Târg.
Până și sfinții sunt chibzuiți și-și mănâncă
Haloul din frunte, cu sârg.

Taurul vine și acum în arenă
Dintr-un timp ireal ca un mit.
Hai sa-l lovim cu-n fascicul de laser
Sau cu un atom obosit.

Cine se mai aruncă azi în groapa cu lei?
Cine mai are timp de un gest anacronic?
Cine să mai consume mireasmă de tei
În veacul precis și ironic?

Tu zâmbești programat, între două ședințe,
Între două infarcturi răspunzi la apel
Și-ți ascunzi cu grijă în cutele cărnii
Un instinct demodat și rebel.

Un grafic ciudat te invită metodic
Să fii totuși om, dar să nu ai vreo vină,
De aceea ți s-a programat, anul ăsta, în gând
Un minut de tandrețe adulterină.

Dar eu spăl când am chef podelele-n Eden,
Doar viața mea clocotește sub sceptrul ludic
Cum clocotește seva prin cămara vocalelor
Unui cuvânt suculent și impudic.

 Mircea Țuglea 

Poezii

Belle epoque

De la o vreme iubesc si beau bere croncanesc cu amicii si c-o durere ipocrita la mine ma uit, sunt inca tanar, somnul imi place cand vise nauce, stralucitoare pocnesc ca sampania- n zori, de la o vreme, o belle epoque. cred ca seman si eu intr-un tel cu artistul ala tanar din venetii cu ape, inot serile voiniceste prin mare, pe strada gagici rujate si stranse-n colanti imi zambesc sagalnic din coltul capului, si chiar tie uneori iti vad, privind peste umar intrebator umbra izbindu-se de luciul vitrinelor. Sa nu uit, de la o vreme ma plimb zilnic pe bulevardele lungi si-mpanate cu stani si brani si castani, ca printr-o amintire a ta, ascult muzici noaptea mangaind trupul tau imaginar cu fiecare gand inocent si fiecare madular, de la o vreme imi cresc tepi in obraz, si scutur din pletele pe care nu le mai am, iar din geam pasarile-si fac semne si rad de mine ca sunt tot tanar, si-n camera mea inca dezmierd fantasma dulce a ta, scriu si citesc beau bere de la o vreme, iubesc. Ramai Vroiam sa scriu si eu o poezie ca orice tanar filfizon cu pletele-n vant despre amor carnal despre moartea cu sex de arama cu parul roscat cand pe umarul stang iata s-a asezat umbra tuciurie de om ce-a strigat las-o balta, mirciulica, las-o in ma-sa de moarte cu negru san mi-e greata pana-n tavan, pana-n cer mi-e greata de voi poetii cei tineri si de bolboroselile voastre, mai bine haide sa bem un lichior. Fie cum zici, ma umbra de cititor mergem la carciuma si manga ne facem tu tine stanga sa iesim din poem cat despre moarte suntem tineri, ce are cu noi, nu stiu drace zice, cand iata dam nas cu-o doamna tuciuri le si voalul ei tras pe obraz, nu stiu drace e nevasta cea rea de gura pe unde-mi umbli, lepadatura, zice ea in loc sa stai acasa zice ea cat despre tine, mircea mai ramai. O fata scriindu-si pe hymen orbitoare poeme visam, si apoi, dimineata pe geam cerneala chipului meu ochi lenes facea, astfel eu degraba imi subtiam trupul, intram in lumea noumenala. Jupuit de gala eram, si sticloasele-mi vene in vant fluturau, pana ea cu un snur galben mi Ie lega, dar in zadar. Plin de noduri si lehuz, labele mi le taram, pana la tramvaiul ce, zuruind, se plimba prin lumea noumenala. Paralel cu el, alt tramvai, pe-altc sine era, si-nlauntru-i, langa mine o fata-am vazut, scrijelindu-si incet pe hymen poeme, de necitit. Ea mana brusc inalta, scuturand catre mine penita-i, si-n geam sticlea al meu chip, aratare orbitoare, cu bale curgand pe zapada verde. Atunci m-am trezit era, ca si-n lumea noumenala amurg, iar langa mine femeie tanara dormea, cred ca se visa. Terasa colonadelor Am vazut casa cu lei, scuturandu-si ploaia, si pe poetul grigore soitu deasupra ei ca un steag am vazut mintile cele mai bune ale generatiei mele. sorin si florin, jucand biliard, pocnindu-se cu tacul si-am vazut tot cenaclul de marti urland feroce la luna iiii ea stralucind mai departe, imensa aluna l-am vazut pe demon la bella napoii, cu tufe de pai cret pe picioare, cum fuma in rotocoale alb;; si m-ani vazut pe mine scriind toate astea, dar n-am inteles nimic din existenta, niciodata nu voi intelege, Am vazut in berarii atatea capete sparte de structuralism si ce pizza delicioasa, din noul roman i-am vazut pe optzecisti si pe nouazecisti si pe douamiisti harjonindu-se-n iarba precum puii de mata, apoi am vazut-o pe blonda cami, lenes vaslind prin aer cu lungile glezne, pe zamfira arzand ca sefira din bezne m-am vazut pe mine insumi scriind, dar n-am inteles nimic si niciodata, nu, niciodata nu voi intelege. Am vazut ochiul lui cartarescu privindu-ne rautacios, din cerul verde, frumos ca o reclama, al levantului si deasupra constantei, plutind, o uriasa vata de zahar pufoasa, de ingeri si pescarusi, l-am vazut pe j alfred in concert la portul tomis, si soarele cum cadea ca o minge de baschet in mare am vazut stelele calde, aurii, pe mine vorbindu-i amaliei in camera ei ireala, cu poze si draperii da, m-am vazut pe mine, dar n-am inteles nimic din dragoste si existenta, niciodata nu voi intelege ceva. Trec des pe la terasa colonadelor, caci sub bolta de vita din parul tristetii flutura-ncet o suvita.

Vladimir Maiakovski
Biografie

Vladimir Vladimirovici Maiakovski (în rusă Владимир Владимирович Маяковский, n. 7/19 iulie 1893,^[1] Baghdati[*], Kutaisskij County[*], Imperiul Rus – d. 14 aprilie 1930,^{[1][2][3][4][5][6][7][8][8][9][10]} Moscova, regiunea Moscova, URSS^[11][12]) a fost un poet și dramaturg rus.

Adevărat „copil al secolului”, Vladimir Maiakovski, este poetul care „a săvârșit una dintre cele mai mari revoluții literare cunoscute de istoria literaturii universale.

S-a născut la 19 iulie 1893 în satul georgian Bagdadi care mai târziu în onoarea sa a fost numit Maiakovski. Tânărul Maiakovski încă din copilărie s-a obișnuit să respecte pe cei care muncesc, indiferent dacă erau de aceeași naționalitate cu el, sau de alta. Tatăl poetului, Vladimir Konstantinovici Maiakovski, a lucrat timp de 17 ani la Bagdadi, ca brigadier silvic, prin cinstea și iscusința sa precum și prin ideile lui democratice, atitudinea prietenoasă în relațiile cu cei din jur, și-a câștigat respectul și dragostea țăranilor localnici. „Din copilărie am înțeles limpede — își amintește sora poetului, Ludmila Vladimirovna Maiakovski — că munca este baza vieții. Familia noastră avea un mare respect pentru muncă... Dragostea pentru muncă, înțelegerea înaltei ei meniri, ne-a fost sădită și cultivată în suflet de părinți prin pilda lor".

În 1902 Maiakovski se înscrie la școala din Kutais unde va studia până în 1906 când tatăl său moare de septicemie. Astfel în 1906 se mută la Moscova împreună cu mama și cele două surori mai mari Olga și Ludmila unde-și va termina studiile până în 1908. În același an se înscrie în Partidul Social Democrat Rusesc și începe să scrie literatură marxistă. În 1909 este închis 6 luni pentru activități subversive. După eliberare abandonează politica pentru o perioadă și se înscrie la Școala de Arte din Moscova (singura instituție de învățământ superior în care studenții erau primiți fără a prezenta „certificatul de bună purtare" eliberat de poliție). Îndoindu-se de capacitățile sale de poet, el s-a avântat cu toată energia tinereții spre pictură. Succesele lui Maiakovski, în special în desen, au fost excepționale. Dacă ș-ar fi dorit, ar fi putut deveni pictor. Dar încă din 1911, el se întoarce de data aceasta definitiv, la vechea lui pasiune, poezia. Tot în 1911 îl cunoaște pe David Burliuk pe care în autobiografia sa IA SAM (Eu însumi) îl numește “adevăratul meu profesor”. În 1912 debutează în almanahul O palmă gustului public cu poeziile Noci (Noaptea) și Utro (Dimineața), semnând totodată și manifestul colectiv al noii mișcări futuriste (întreaga creație maiakovskiană va purta urmele acestei orientări). În 1913 apare VLADIMIR MAIAKOVSKI: TRAGEDIIA ( Tragedia Vladimir Maiakovski) pusă în scenă la Moscova.

Vladimir Maiakovski si Lili Brik

În 1915 o cunoaște pe cea care avea sa devină iubirea vieții sale Lili Brik (soția lui Osip Brik, editorul și colaboratorul său literar) cu care începe o aventură ce va dura până în 1928. Tot în 1915 scrie și publică OBLAKO V SHTANAKH (Norul cu pantaloni) și FLEYTA POZVONOCHNIK (Flautul vertebrelor). Norul cu pantaloni - dedicat Liliei Brik - este una din operele sale programatice, poem „în patru strigate”- „Jos cu iubirea voastră”, „Jos cu arta voastră”, „Jos cu orânduirea voastră”, „Jos cu religia voastră” . Încheie anii premergători apropiatei revoluții cu Voina i Mir (Războiul si lumea) - o reacție la ororile războiului și Chelovek (Omul) - impresionat cosmic de zădărnicia dragostei. Între anii 1915 și 1917 a lucrat ca proiectant pentru Școala Militară de automobile din Petrograd.

În 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. În 1919 se întoarce la Moscova unde atmosfera agitată a revoluției rusești îl inspiră să scrie poeme populare - încurajatoare pentru bolșevici. Din 1919 până în 1921 scrie piese scurte de propagandă pentru cunoscutele Vitrine Rosta. În 1923 ca urmare a unor neînțelegeri cu Lili Brik pleacă într-o călătorie la Berlin și Paris unde scrie poemul liric PRO ETO (Despre asta) . Aici are o idilă cu Tatyana Jakovleva în vârsta de 18 ani, prietenă a scriitoarei Elsa Triolet stabilită în Franța din 1918. Întors la Moscova întemeiază împreună cu Osip Brik în 1923 gruparea literară dadaistică LEF (Levii front iskusstva – Frontul de stânga al artei) pe care o va conduce până în 1928, unde va publica Pro Eto. În 1924 scrie elegia morții lui Vladimir Lenin care-l va face cunoscut în toată Rusia. Călătorește în Europa, Statele Unite, Mexic, Cuba ; Maiakovski fiind unul din puținii scriitori cărora li s-a pe permis sa călătorească liberi în străinătate.

Frustrat în dragoste, îndepărtat de societatea sovietică, atacat de critici în presă și interzicându-i-se să mai călătorească în străinătate Maiakoski se sinucide la Moscova pe 14 aprilie 1930.

Statuia lui Maiakovski

Deși cu putini ani în urmă condamna, într-un poem, sinuciderea lui Serghei Esenin, la un cenaclu în 1929 îi spune unui prieten: „Pentru a scrie un poem excelent și pentru a putea fi citit aici - acela trebuie să moară." În biletul lui de adio Maiakovski scria:”Mama, surori, prieteni, iertați-mă - nu este bine (nu recomand altora), dar pentru mine nu se poate altfel. / Lili – iubește-mă. ” Trupul său a fost incinerat pe data de 17 aprilie 1930 Mai târziu Maiakovski a fost elogiat de Stalin care declara că este “cel mai bun și talentat poet al epocii noastre sovietice” În 1935 a fost ridicată statuia lui Maiakovski în Piața Triumfalnaya Ploshad –aceasta devenind loc semnificativ pentru cultura moscovită.

Lirica sa este impetuoasă și transpune în plan universal revolta sa individuală antiburgheză. Se remarcă structura formală dinamică, abruptă, construcția surprinzătoare a ritmului, apelul la oralitate și la asociații metaforice sugestive.

Dacă la început a fost influențat de futurism, ulterior a evoluat spre o lirică militantă, dominată de concepția sa estetică, bazată pe ideea angajamentului social și astfel scrierile sale devine dedicate acțiunii, mișcării, vieții revoluționare. A scris și teatru satiric de o deosebită virulență, în care predomină stilul publicistic.

• 1912: Ночь ("Noaptea")
• 1912: Утро ("Dimineața")
• 1912 POSHCHOCHINA OBSHCHESTVENNOMU VKUSU (O palma gustului public)
• 1913: Владимир Маяковский ("Vladimir Maiakovski"), tragedie
• 1915: Облако в штанах, Oblako v ștanah ("Norul cu pantaloni")
• 1916: Флейта-позвоночник, Fleita-pozvonočnik ("Flautul vertebrelor")
• 1916 PROSTAE KAK MYCHANIE
• 1916 VOINA I MIR, (Războiul si lumea)
• 1918 Человек, Celovek ("Omul")
• 1918 ODA REVOLYUTSI (Oda revoluției)
• 1918/1921: Мистерия Буфф, Misteria buff ("Comediile Misterul buf")
• 1918 POET ROBOCII (Poetul muncitor)
• 1918: Левый марш (Матросам), Levii marș (Matrozam) ("Marșul de stânga (Matrozii)")
• 1921 150.000.000, poem
• 1922 Люблю, Liubliu ("Iubesc"), poem
• 1922: Как работает республика демократическая?, Kak rabotaet respublika demokraticeskaia? ("Cine făurește o republică democrată?")
• 1923: (Париж (Разговорчики с Эйфелевой башней), Parij (Razgovorčiki c Eifelevoi bajnei) ("Paris, Convorbiri cu Turnul Eiffel")
• 1923 Про это, Pro eto ("Despre asta")
• 1923 LIRIKA
• 1924 VLADIMIR ILYITSH LENIN
• 1924 Maiakovski si poeziile sale
• 1924-1925 PARIZ
• 1925: Владимир Ильич Ленин ("Vladimie Ilici Lenin")
• 1925 SOBRANIE SOCHINENII (4 vol.)
• 1926 Как делать стихи?, Kak delat stihi ("Cum se fac versurile?")
• 1926: Мое открытие Америки, Moe otkrtie Ameriki ("Descoperirea mea, America")
• 1927 Хорошо!, Horoșo ("Foarte bine!")
• 1928: Письмо Татьяне Яковлевой, Pismo Tatiane Iakovlevoi ("Scrisoare către Tatiana Iakovlevna")
• 1928 KON-OGON
• 1929: Клоп, Klop ("Ploșnița")
• 1930 Баня, Bania ("Baia")
• 1930 VO VES GOLOS (În gura mare)
• 1934-1938 POLNOE SOBRANIE SOCHINENII, (13 vols.)
• 1978 SEMYA MAIAKOVSKII V PISMAKH
• 1982 V.V. MAIAKOVSKII I. L.IU. BRIK - Corespondenta dintre Vladimir Maiakovski și Lili Brik intre anii 1915-1930

Maiakovski a condus revistele Krokodil, Lef, Novti.

Vladimir Maiakovski
Vladimir Maiakovski
Date personale
Nume la naștere	Влади́мир Влади́мирович Маяко́вский
Născut	7/19 iulie 1893[1]  Baghdati[*], Kutaisskij County[*], Imperiul Rus
Decedat	14 aprilie 1930 (36 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][8][8][9][10]  Moscova, regiunea Moscova, URSS[11][12]
Înmormântat	Cimitirul Novodevicii[*]
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Copii	Helen Patricia Thompson[*]
Cetățenie	Imperiul Rus  URSS
Ocupație	afișist[*] poet actor dramaturg scriitor artist pictor jurnalist actor de teatru[*] actor de film regizor[*] regizor de teatru gravor[*]
Activitate
Cauza decesului	plagă împușcată[*]
Alma mater	Stroganov Moscow State University of Arts and Industry[*] Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova[*] School № 91 (Moscow)[*]
Partid politic	Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia
Partener(ă)	Lilya Brik
Premii	Premiul Lenin al Komsomolului

Poezii

Noapte cu lună (peisaj)

Va fi şi luna.
Deja
puţin chiar este.
Dar, iat-o, plină atârnând în văzduh,
peste creste.
Probabil, astfel dumnezeu răscoleşte
cu o minunată
linguriţă de argint
în a stelelor zeamă de peşte.

poezie clasică de Vladimir Maiakovski, traducere de Leo Butnaru

Secretul tinereţii

"Tineretul" nu-înseamnă cei care
prin poiene dosite socot că
rostul lor e - în urlete asurzitoare -
să-şi clătească gâtlejul cu votcă.
"Tineretul" nu-înseamnă cei care
vor pocite veşminte să poarte,
primăvara, în nopţile clare,
bătând bulevarde...
Nu, nu-nseamnă că-s tineri aceşti
maimuţoi care-n zori roşcovane -
tot ce clocotă-n vinele lor tinereşti
irosesc în amor, după toane.
Tinereţe e asta?... Pospai!
Că ai optsprezece-ani? Poţi să ai.
Tineretul sunt cei
care astăzi - la luptă venindu-le rândul -
le vor spune acelor ce-au căzut pentru ei:
"Noi schimba-vom pământul!..."
Tinereţe! Eşti numele, harul
luptătorilor lumii, gata-n front să se-adune,
aprinzând viitorului farul
unor zile mai bune.

Iniţiatorii

Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
timpul se tîrâie-n bot!
Energie a muncii în ritm avântat,
fă-i vânt înainte timpului tot.
Din fire noi viaţa ta se urzi –
zi lucrătoare sau sărbătoare,
înşiruie-ţi lanţ zi lângă zi,
flux disciplinat şi fără-ncetare.
Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
Lângă maşini, mai mulţi decât ieri,
specialiştii sporească întruna:
mecanici, strungari şi mineri.
Lăcătuşi, tăietori facem faţă la greu
respectându-ne-n muncă legământul cel mare.
Iniţiatorii noi suntem, promotorii mereu
ai socialismului în desfăşurare.
La tractoare, maşini şi vagoane
daţi bătaie fierbinte;
de înfumurările americane
trecînd, să le-o luăm înainte.
Pe şantiere, în industria grea,
cu toate brigăzile în ritm avântat,
aripi dând planului, vom măsura
fiece pas c-un an câştigat.

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Aprilie

Simone de Beauvoir – Citate

·         Femeie nu te naști, ci devii.

·         Nu murim din cauză că ne-am născut, nici pentru că ne-am trăit viața, nici de bătrânețe. Murim de ceva anume.

·         Ceea ce e scandalos într-un scandal e faptul că ne obișnuim cu el.

·         Umanitatea preferă viața, rațiunilor de a trăi.

·         O libertate care nu folosește decât la negarea libertății trebuie negată.

·         Nu indivizii sunt vinovați de eșecul căsătoriei: instituția însăși e originar pervertită.

·         Orice reușită ascunde o abdicare.

·         Știm că fiecare om e muritor, dar nu și că umanitatea trebuie să moară.

·         A trăi înseamnă a îmbătrâni, nimic mai mult.

·         Sclavul care se supune a ales să se supună.

·         Tineretul nu-i iubește pe învinși.

·         Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar.

·         Trebuie să privim viața ca pe o partidă pe care o putem pierde sau câștiga.

SFATURI UTILE 14 Aprilie

Opreste caderea parului si ruperea unghiilor cu aceasta reteta formidabila | Eu stiu TV