MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 21 IULIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 21 Iulie

MUZICĂ 21 Iulie

Strings Serenades Classical Music

Top 30 Saxophone Love Songs Instrumental - Beautiful Romantic Love Songs 70's 80's 90's

ЛУЧШИЕ ХИТЫ НЕДЕЛИ 2020 - Новейшая русская музыка 2020 года - Знаменитая русская песня 2020 года

POEZIE 21 Iulie

Vasaile Alecsandri

Biografie Vasile Alecsandri

Nastere: 21 iulie 1821, Bacau
Deces: 22 august 1890, Mircesti

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului romanesc și a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei și apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. Parintii sunt oameni cu stare, si-i vor asigura o crestere aleasa, poetul invatand mai intai cu dascalul maramuresan Gherman Vida, apoi in pensionul francezului Cuenim. Dupa unii cercetatori, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut in timpul refugiului familiei Alecsandri in munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se considera ca s-a nascut undeva pe raza județului Bacau. Și-a petrecut copilaria la Iași și la Mircești, unde tatal sau avea o moșie și unde a revenit pe intreaga durata a vieții sale sa-și gaseasca liniștea. A inceput invațatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramureșean Gherman Vida.

A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, intre 1834 și 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa citeva incercari nereușite in domeniul medicinei, in cel juridic și cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate inițiativele tovarașilor sai de generație: director al Teatrului din Iași impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționara de la 1848 din Moldova, redactind unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil in Franța. Inapoiat in țara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova si Muntenia, se numara printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta in Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri.

Debutul literar se realizeaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta, care apare in revista „Dacia literara " din mai-iunie 1840. Dupa intoarcerea in tara ocupa functii insemnate in sfera culturii si a politicii (conduce un timp Teatrul National din Iasi, organizeaza si conduce reviste, dupa Unire este ministru de externe si diplomat itinerant), de numele lui fiind legate toate evenimentele importante ale mijlocului de secol XIX: Revolutia romana de la 1848, Unirea Principatelor s.a. Are incercari in limba franceza; in limba romana se ilustreaza prin creatii rezistente in toate genurile literare, chiar si in domeniul filologic. 

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționara din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumita in epoca „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o intrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptata o petiție in 16 puncte adresata domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactata de catre Vasile Alecsandri.

La 18 ianuarie 1844 are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica, scriitorul se afla in fruntea revistei Propasirea. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele O primblare la munti si Istoria unui galben.
Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala fiziologia Iasii in 1844.

A murit in 22 august 1890 la Mircesti, unde este inmormantat si se afla si cavoul familial.

22 August 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este inmormantat la 26 august in gradina casei, daruita in 1914 Academiei, de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, in 1928. intreg ansamblul a devenit muzeu memorial.

Prin activitatea sa foarte vasta, acoperind intregul spatiu de exprimare literar, Alecsandri este „capul de pod" al literelor romanesti de la mijlocul secolului al XlX-lea, cel mai de seama creator depana la Eminescu. El il continua pe Asachi in calitate de intemeietor, fixeaza in literatura noastra noi specii literare, se apropie de literatura populara pe care o impune, consfintind curentul epocii, atentiei creatorilor si cultivatorilor de limba. In poezie se manifesta bipolar, manuind cu aceeasi usurinta diapazonul clasic cat si cel romantic. Vastitatea operei sale, realizata intr-o jumatate de secol, sugereaza in acelasi timp si varietatea ariei tematice incorporate in ea: lirica erotica, patriotica, de inspiratie folclorica sau peisagista, epica in versuri de varii dimensiuni, de la cantec la poem epic, de la legenda versificata la balada haiduceasca. Toate aceste manifestari poetice nu mai fac necesara, aproape, incercarea de apropiere a poetului de estetica clasica sau cea romantica; criticul literar Pompiliu Constantinescu afirma dealtfel ca „Alecsandri nu apartine nici tipului romantic, nici tipului clasic; el este mai curand un tip autohton, de simtire idilica si gratioasa, de lirism senin si usor, de o anume contemplativitate etnica, incadrata si in limitele temperamentale ale scriitorului si intre conditiile fizice si sufletesti ale unui peisagiu". Criticul literar George Calinescu ii considera proza ca partea cea mai durabila a operei sale, si totusi si o parte din poezia sa a rezistat timpului; mai ales aceea pornita nu din chietismul clasic-autohton ci din ,Jiori", din „groaza", dintr-o sensibilitate acutizata.

Opera:

Comedii

Chirița in Iași sau doua fete ș-o neneaca (1850)
Chirița in provinție (1855)
Chirița in voiagiu (1865)
Chirița in balon (1875)

Proze

Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii in 1844
Un salon din Iași
Romanii și poezia lor
O primblare la munți
Borsec
Balta-alba
Calatorie in Africa.
Un episod din anul 1848

Poezie

Pasteluri, 1868
Poezii populare. Balade (Cantice batranești), 1852
Poezii populare. Balade adunate și indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine și lacramioare, 1853

Drame

Cetatea Nemțului
Lipitorile satelor
Sgarcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fantana Blanduziei
Ovidiu

Hora Unirei a fost publicata in revista „Steaua Dunarii", 9 iunie 1856. Miezul iernei a fost publicata in „Convorbiri literare", 1 februarie 1869-Malul Siretului a fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 mai 1869. Pohod na Sybir 2. fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 decembrie 1871.

Vezi tu vulturul...

Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.

Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!

Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!

Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!

Ştefan Vodă şi Codru

Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"

Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!

La gura sobei

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

Traian Chelariu

Biografie Traian Chelariu
Traian Chelariu, fiu al meleagurilor sucevene, din Darmanesti, a functionat între 1964-1966, a functionat la Suceava ca lector de psihologie la Institutul Pedagogic de 3 ani.
Autor al unei opere literare atât de promitatoare, variate si valoroase, cuprinzând deopotriva versuri, proza, teatru, cugetari, memorii - din care 8 volume i-au aparut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte 5 carti postum - Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin eruditia si temeinica sa pregatire profesionala (avea studii superioare de filologie, psihologie si filosofie urmate la Cernauti si aprofundate la Roma si Paris, unde îsi luase si doctoratul în filosofie; cunostea si vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucraineana, spaniola) sa faca o stralucita cariera universitara si, totodata, sa-si continue, sa-si sporeasca si împlineasca opera începuta. 

Cântec alb

Ziua se'nclină'n
ape de-apus,
dar de lumină'n
deget m-ai pus.

Dar de lumină -
crin şi inel,
albă albină
luce pe el.

Albă, uşoară
brumă de jar
îmi înfăşoară
gândul hoinar.

Peste vâlcele,
peste trecut,
albe muncele -
anii-au trecut.

O, doina noastră așa începe

O, doina noastra asa incepe
Si trece munte, trece deal, -
Am cucerit intinse stepe
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Bat brandturi iurese de schije,
Turbati si darzi si val de val
Ne'ntampina dusmanii crucii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Odese rosii, Balaclave
Si Sevastopoluri si mal
De stanci si moarte vom infrange
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Crimei, Cubanuri si Caucazuri
Cuprinde-vom pe branci, pe cal,
Vom fi mai repezi ca eretii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Pe Don, pe Dvine si pe Volge
Legat-am poduri spre Ural,
Ca viforul suntem napraznici
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Prin tundre joase si Siberii
Dela Aral pana'n Iamal
Purta-vom steagul biruintii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

De-ar fi sa trecem prin nisipuri
Din Astrahan pana'n Baical,
Suntem ca gandul si otelul
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Priviti-l nu mai, sangereaza
El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,
Precupetim ceva? - Nimica!
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Nu poate pururea sa stee
In inima acest pumnal
Infipt in zi de neagra Vineri
Dar dorul tot ne e'n Ardeal!

Violeta Zamfirescu

Biografie Violeta Zamfirescu
În mijlocul verii, la 21 iulie 1920, în familia ofiţerului Sterian Lăzăroiu, venea pe lume viitoarea poetă şi prozatoare Violeta Zamfirescu. Se şcoleşte în oraşul natal, Craiova, apoi urmează studii de drept la Universitatea din Bucureşti, dar nu reuşeşte să le finalizeze.

Îşi câştigă existenţa lucrând în mass-media: redactor la Gazeta literară (1954-1976), la Radio, ca redactor pentru emisiunile literare (1953-1959), la revista Luceafărul, redactor şef al redacţiei de poezie la Editura „Eminescu” (1969-1971).

Începe să scrie versuri în Viaţa Românească, iar editorial iese pe piaţă în 1955, cu volumul „Inima omului”, în care abundă portretul, descrierea şi comentariul liric.

Violeta Zamfirescu este un poet prolific, versurile sale fiind reunite în numeroase volume precum: „Rodul pământului” (1957); „Ceasul de slavă” (1960); „Frumuseţe continuă” (1964); „La gură de rai” (1965); „Dragoste” (1968); „Colind de primăvară” (1969); „Poezii” (1972); „Simfonie” (1975); „În aerul vibrând” (1977); „Lacrima pietrei” (1981); „Incandescenţa miezului” (1981); „Zobor de cântec peste mări” (1985) etc. La acestea trebuie să adăugăm volumul de „poeme dramatice” intitulat „La poarta celor care dorm”; romanele: „Îndrăgostiţii trişti” şi „Surâsul iubirii”, versurile dedicate copiilor şi publicistica pe teme turistice.

Comentatorii creaţiei lirice a Violetei Zamfirescu aşează primele volume sub semnul mişcării sămănătoriste. Poeta se destăinuie în mod direct cu „sinceritate gânguritoare”, evocând clipe plăcute, ori formulând reproşuri la adresa comportamentului ingrat al iubitului. Cu timpul, versurile cunosc o evoluţie vizibilă, sunt mai cizelate, dar şi dublate de gingăşie de natură decorativă.

Poeta valorifică sensibilitatea nativă dar ori de câte ori încearcă să se desprindă de sentimentalism, cedează tentaţiei retorice şi sfârşeşte în prozaism.

Criticii literari au descoperit şi poezii de ţinută onorabilă, în care asistăm la o intelectualizare a expresiei. Se citează, în acest sens, poezii precum: „Alfabet de prigorie”; „Zare marină”; „Dans euforic”, „Strigăt de piatră”, „Elegie”, „Semne pe mare” şi altele. Redăm şi câteva versuri ilustrative din „Appassionata”: „Game de galben, acorduri de roşu/Toamna repetă appassionata/Şi metronoame de fructe-n cădere/Îi sună trecutul, fixându-i durata”.

Începând cu volumul „Colind de primăvară”, poeta îşi îmbogăţeşte registrul tematic prin explorarea mitologicului de sorginte folclorică. Versurile spun altceva şi cu alte mijloace de expresie. Descoperim în creaţia poetei piese lirice care comunică impresii de călătorie, dar şi poezia „de cugetare”.

În postura de prozatoare, autoarea a oferit publicului cititor impresii de călătorie din ţări situate pe continentul european, mai aproape sau mai departe geografic de patria natală. Astfel, ea ne plimbă prin fosta Uniune Sovietică, prin Ungaria vecină, prin Austria, Belgia, Italia, Iugoslavia şi Bulgaria. Întoarsă acasă îşi aminteşte de coloana lui Brâncuşi, de malurile Jiului, ori ale Oltului, Mureşului, Izei, de pământul românesc „mereu născător de balade”, de cetatea medievală de la Alba-Iulia, cu biblioteca ei documentară care reuneşte valori bibliofile cu care oricând am putea ieşi în lume. În final, evocă iubirea de ţară pe care românul o simte oriunde s-ar afla.

Cea mai cunoscută carte a ei este antologia ”Incandescențe”, publicată în colecția BPT în 1986, stârnind indignarea lui George Pruteanu, care expedia într-o cronică ciuntită de cenzură „simplitate pre-bolintineană” a poetei și care se întreba de ce nu sunt prezente în BPT nume ca Leonid Dimov, C. Noica sau Al. Paleologu...

Poeta a murit pe data de 4 octombrie 2006, la vârsta de 86 de ani.

TRACTORULL-am văzut. E din oțel.
Joacă bulgării sub el.
Dă ocol și parcă scrie
Pe câmpii, ca pe-o hârtie.
Dar în loc de toc, el are
Pluguri mari, cu cinci 
               brăzdare.
Galben, boabele de gâu
Curg în brazdă, curg pârâu.

Ion Caraion (Stelian Diaconescu)

Ion CARAION - biografie - (opera si scrierile)

(pseud. lui Stelian Diaconescu), n. 24 mai 1923, satul Rusavat, corn. Viperesti, jud. Buzau - m. 21 iulie 1986, Lausanne (Elvetia).

Poet, eseist si traducator.

Clasele primare la Ramnicu Sarat (1930-1934); Liceul "B. P. Hasdeu" din Buzau (1934-1942), unde editeaza pe speze proprii, impreuna cu Al. Lungu, rev. de poezie Zarathustra (1940-1941); Facultatea de Litere si Filosof ie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1948).

A debutat in 1939, cu versuri si recenzii, in Universul literar si Curentul literar, voi. de debut, Panopticum, (1943), e urmat de alte doua voi. de versuri: Omul profilat pe cer (1945) si Cantece negre (1946). Antifascist activ in anii razboiului, redactor la ziarele Timpul si Ecoul, participa in 1944 la fondarea si aparitia legala a ziarului comunist Scanteia, fiind concomitent si secretar de redactie al ziarului Scanteia tineretului, de unde demisioneaza dupa numai cateva luni. Colaborator al lui G. Calinescu in redactia rev. Lumea (1945). Initiator, impreuna cu Virgil Ierunca al rev. pentalingve Agora (1947). ingrijitor al Caietelor de poezie ale Revistei Fundatiilor Regale (1946-1947); consilier de presa in Ministerul Artelor si Cultelor (1944-1946); redactor la vechea editura Cartea Romaneasca in ultimul an al existentei acesteia (1948).

Arestat si condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964), condamnat la moarte in 1958, CARAION a executat unsprezece ani de detentie la Canal, in inchisorile de la Jilava, Gherla si Aiud, in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie etc. Eliberat in 1964, revine in viata literara dupa o absenta de aproape doua decenii, o data cu voi. de versuri Eseu (1966), urmat, in 1969, de culegerea retrospectiva Necunoscutul ferestrelor, distinsa cu Premiul "Mihai Eminescu" al Acad. Mai primise, anterior, Premiul Editurii Forum pentru voi. Omul profilat pe cer (1945) si Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru trad. voi. Antologia oraselului Spoon River de Edgar Lee Masters (1968). Publica in anii 70, numeroase voi. de versuri, care-1 impun in prim-planul poeziei romanesti a timpului: Cartita si aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul de stele (1971), Selene si Pan (1971), Muntii de os (1972), Frunzele in Galaad (1973), Poeme, (1974), Lacrimi perpendiculare (1978), Interogarea magilor (1978) etc. De factura foarte personala este si eseistica poetului, cuprinsa in voi. Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblete (1974), Palarierul silabelor (1976), Bacovia. Sfarsitul continuu (1977), Jurnal (I, 1980). CARAION si-a mai inscris numele - ca antologator, traducator, prefatator - si pe pagina de titlu a unor antologii reprezentative pentru poezia romanda (1972), franceza (MII, 1974-1976), canadiana (1978) si americana (1979). in afara trad. (din zeci de autori) incluse in antologiile deja amintite, CARAION a mai semnat trad. (multe din ele insotite si de pref.) din opera lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Marietta Sahighian, Al. Dumas, Sherwood Anderson, Antoine de Saint-Exup6ry, Ryunosuke Akutagawa, Anna Ahmato-va, Ezra Pound, Raymond Queneau s.a. A mai semnat pref. la voi. de Georg Scherg, Mihai Crama,Tudor Arghezi. Era redactor la rev. Romania literara, cand, in vara anului 1981, in urma unor "amenintari si atacuri sovine, inseriate pe luni de zile", este silit sa paraseasca tara, "luand la 58 de ani drumul pribegiei, cu sotia, copilul meu si doua valize". Stabilit in Elvetia, la Lausanne, editeaza aici rev. 2 plus 2 (1983), Don Quichotte si Correspondances (col. de poeme si eseuri in sase lb., similara rev. Agora); mai colaboreaza la Radio Londra si la rev. Limite (Paris), Dialog (Dietzenbach), Saptamana miincheneza. Contrapunct (Miinchen), Curentul (Miinchen), Jalons (Chambourg-sur-Indre), Cuvantul romanesc (Suedia), Uomini e libri (Milano), Izvoare (Israel), Revista mea (Israel), Gazette de Geneve, Tribune de Geneve, American Romanian Academy Journal (SUA), Tribune-dimanche (Elvetia), Ecriture (Elvetia), Le Figaro (Paris), PEN Internationale (Paris), Lejournal des poetes (Belgia), Neue Europe (Luxemburg), Grandive (New York), Reperes (Paris), L Echo sentimentale (Elvetia) etc. in strainatate, CARAION a scris versuri in lb. romana si franceza, eseuri si comentarii literare, pamflete social-politice antitotalitare (Insectele tovarasului Hitler, 1982). Calomniat si injuriat in tara (in rev. Saptamana), poetul era, in aceiasi ani 80, comentat si elogiat in strainatate de nume ilustre ale poeziei contemporane, tradus in lb. franceza si engleza, omagiat postum la Sorbona (1988). Dupa 1989, versurile din exil au putut fi publicate si in tara (voi. Apa de apoi, 1991).

Primul volum de versuri, Panopticum (1943), oprit in tipografie si interzis de cenzura vremii va fi urmat, imediat dupa razboi, de altele doua, similare ca factura: Omul profilat pe cer (1945) si Cantece negre (1946); ele marcheaza apartenenta lui CARAION la generatia de poeti a caror intrare in literatura s-a petrecut in atmosfera apasatoare a razboiului si a caror constiinta civica si estetica a fost radicalizata de razboi: Dimitrie Stelaru, Constant Tone-garu, Geo Dumitrescu s.a. Epoca si generatia se recunosc in aceste "cantece negre", "scrise cu nevroza pe ziduri": dezabuzarea sceptica si anticonformismul, fronda si sfidarea, protestul si contestarea - emanand toate dintr-o sensibilitate ultragiata - le sunt comune. Dar inversunarea sumbra, accentele mai brutale, mai dure, tonalitatea mai virulent mohorata si depresiva, proprii lui C, isi gasesc desigur radacinile - dincolo de realitatea obiectiva, atroce a razboiului - si in structura temperamentala. Mai sensibil la tragicul si la uratul existentei, osandit parca a o percepe exclusiv pe latura de cosmar si de supliciu, el nu isi va permite nici lamentatii sentimentale, nici depasiri ironice, ci va alege riposta dura, intunecata, sarcastic incrancenata, indarjindu-se a raspunde la violenta cu violenta, la necrutare cu necrutare. Structura sa temperamentala ireprosabil consecventa cu sine e confirmata, dupa o tacere de aproape doua decenii, de volumele din seria deschisa prin Eseu (1966) si din care se detaseaza Cartita si aproapele (1970), Cimitirul din stele (1971), Interogarea magilor (1978), Dragostea e pseudonimul mortii (1980), precum si doua cuprinzatoare selectii retrospective, Necunoscutul ferestrelor (1969) si Lacrimi perpendiculare (1978), volume in paginile carora creatii recente si "caiete vechi" din anii razboiului (1939-1944) ori din anii inchisorilor (1950-1964) se vor invecina fara apreciabile contraste de ton: "Tot atat de trista va fi fata / dinlauntru-a lucrurilor toate" (Prelungirea mortii). Socialul continua a fi mereu prezent, fie denotat in text (amintirea razboiului), fie conotat in subtext (sechelele detentiei, apasarea vietii curente in libertate etc); focarul tensiunilor si obsesiilor torturante se va deplasa insa, in poezia mai noua a lui C, tot mai net inspre existential, proiectand conditia omului in totalitarism asupra conditiei omului in eternitate: "Eu am ajuns pana-n tinutul de unde / nu se mai crede si nu se mai spera" (Gol). Poet al starii de criza, el isi gaseste o orgolioasa vocatie in asumarea fara rezerve si fara iluzii a acestei conditii, poetice, dar si umane: singuratatea, dezolarea, nelinistea, spaima, dezgustul si revolta unei fibre morale ultragiate, vexate pana la exasperare, ulcerate si macerate in vulnerabilitatea sa secreta, dar care - intr-o fanatica riposta - incearca, prin poezie, o himerica revansa de unul singur asupra intregului univers, desfigurand cu vitriolurile si supuratiile eului lezat fata realului: "Nemultumit de mine ca de-o rama / gasita-n buzunar si-n demancare, / ma rastignesc cu to-cu-n trotuare / si-ascult copacii care se darama. / Abisuri, neuimiri: n-as mai vrea alt gand, / decat sa pot sa am atata flegma/ sa-nec in valuri lumea/ si sa cant" (Decat). Convins ca "nu trebuie facuta frumusete / unde nu e" (Ritual), "fortand adevarul pana la cinism sau pana la imunitate" - cathartic scontata, nu intotdeauna dobandita -, poetul mizeaza, implicit, pe eternele virtuti justitiare si, mai ales, curative, ale artei. Undeva, subteran, necica-trizarea estetica a inveninatei rani existentiale stanjeneste insa cristalizarile cathartice, benefice si estetic profitabile; discordanta, astfel nedepasita, ramanand in seama unei ipotetice dialectici, nu intru totul poetica, care ar urma sa-si incheie ciclul de-abia dincolo de pagina cartii. Consecinta organica a acestei dezbinari de substanta, disonanta va fi instaurata drept principiu struc-turator la nivel formal, prelungind astfel supliciile realului si asupra expresiei. Un intratabil rictus incrancenat vegheaza asupra unor conglomerate imagistice incon-fortabile si inospitaliere: proliferari si aglomerari de imagini voit dizarmonice, dizgratioase, abrupte, voit respingatoare chiar, rezultate din violentarea sistematica a minimei compatibilitati metaforice dintre cuvinte, puse in coliziune stridenta, scrasnita, pe intreaga lor gama sublim-imunda, de la frumos la hidos, de la sublim la abject, la infect si la deject: "Femeia cu buze de lemn putred / aiurand ca-alapteaza pe Hristos, / strange in brate sacii de la bucatarie / si-si inteapa sanii cu ace de os. // Noaptea doarme in baie cu capul pe prag, / dar bolboroseste pe-ntuneric: / mi-erai drag mi-erai drag / si din gura ii curge un sange veneric. // Calatorii veniti des in oras, / ca sa rada, ii azvarl cate-o carpa din cos; / ea o ia, nu zice nimic, si se-nchina / la degetul iesit printr-un varf de galos" (Hotel). "Da / am dormit in el in trupul rar anapoda faramicios al / acestor oase am baut si am mancat in el m-am chinuit / m-am pisat ma rugam inserat-am cu tine / in el ca intr-un amurg al zeilor se purta cum se poarta / un popor numeros de trebuinte de care-si bat joc ratele / porcii intamplarea cum se poarta geamantanele pe umeri / ochii-pereche intelesurile frunzoase si lanturile de picioare / pat si iesle sa va fie acest popor de rani" (Se purta ca un popor). Refuzandu-si cu obstinatie surasul si echilibrul senin sau macar flegmatic ("Sub aceste fastuoase pastai ale nebuniei / cereti de la mine seninatate", Bijuteriile surzeniei), refuzandu-si o data cu euforia si eufonia, parcimonios cu armonia si incantatia verbala, al caror secret insa il detine impecabil, prizonier voluntar al umorii sale negre, bilioase, traductibila ideal in sarcasm, CARAION ramane convulsionat de o perpetua crispare mizantropa ("Trec anii ca niste magari. / Copiii s-au facut mari - / ici un homuncul, dincolo un corci, / trec anii ca niste porci" - Argument de apoi), macinat de o exasperare ce-si cauta parca o sadica satisfactie in exasperarea secunda a cititorului; cititor tinut la distanta cu o grimasa voit rebarbativa ("dati-va la o parte, lasati ca sa puta", Anamorfoze V), cu o cerbicie zburlita, ursuza si taciturna, cititor sfidat si contrariat in eventualele-i comoditati (Ei, haide, suferiti-ma! e titlul unui ciclu din volumul Interogarea magilor, 1978), cititor supus astfel unei drastice selectii, dar niciodata trisat, etic ori estetic, tocmai pentru ca niciodata menajat. Pariu ambitios al optiunilor si prerogativelor poetice reciproc incomode, legitim asumate insa, sub rezerva confirmarii in timp: "Tristetea mea e mai nemuritoare / decat bucuria voastra" (Trib VIII). Timpul singur ramane asadar sa decida in ce masura poetul avea dreptate si drept la sfidare, la gesturi pentru care doar faptul implinit al statutului de mare poet ofera retroactiv - si fatalmente tardiv - acoperire: "Cand voi ajunge poet mare in anul nu stiu cat / va fi o zi plouata pe fatele-amandoua / si-n noi o buba-amara urcata pan la gat" (Perspectiva). O genuina totusi disponibilitate pentru inocenta si puritate, refuzate restului operei, se divulga in versurile "pentru copii" din volumele Marta -fata cu povesti in palme (1974), O ureche de dulceata si-o ureche de pelin (1976) si Lucrurile de dimineata (1978).

Poetul CARAION poate fi recunoscut si in eseistica sa, in factura foarte personala pe care o imprima eseurilor si comentariilor critice publicate, cele mai multe, direct in volum: Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblete (1974), Palarierul silabelor (1976), Jurnal (I, 1980). Sumarul acestor volume ofera un substantial si foarte variat repertoriu, atat tematic, cat si umoral; competente incursiuni in literatura universala (unele - prefete la excelente traduceri proprii), pasionate comentarii simpatetice la poezia unor confrati, tot pasionate, dar mai putin simpatetice, comentarii la poezia altor confrati (G. Calinescu, A. E. Baconsky, I. Alexandru, Nichita Sta-nescu, A. Paunescu s.a.), pamflete ce nu-si refuza excesele de temperament si de limbaj (rezervate mai ales celor care, dupa a sa zicere, "nu scriu, carcalesc"), pagini memorialistice fara prea multe amabilitati sau menajamente - toate in formulari memorabile, in enunturi abrupte, eliptice, de predilectie asociative si mai rar silogistice, care suspenda sensuri si deschid sugestii, sugestia - printre altele - ca in anumite privinte autorul ar fi avut de spus mai mult si mai multe decat spune. De mentionat, in aceasta ordine de idei, si masiva prefata semnata de CARAION la editia din 1980 a versurilor lui Tudor Arghezi (text purtand mentiunea "Pagini din Jurnal II"). Se detaseaza, nu doar ca proportii, dar si prin gradul de realizare a virtualitatilor si virtutilor formule de eseu ilustrate de C, volumul Bacovia. Sfarsitul continuu (1977). Piesa esentiala in bibliografia critica a autorului comentat, lucrarea se inscrie cu necesitate si in cea a comentatorului, inextricabil implicat pro domo in comentariu: "Bacovia e o rana care supureaza din pricina vibratiilor continue, o rana care nu suporta nici bandajul, nici soarele, nici verdictul, nici resemnarea. Iar fiindca nu are de ales, el agonizeaza, exala gemete, secreta lacrimi, se agita, vine, pleaca, refera, face concesii si le reprima, pune in actiune un alambic intortocheat al tapajului steril si al autotrisarii. Pe scurt, isi inoculeaza persecutie. Agonizeaza. Si nu numai el, dar si lucrurile atinse de mainile, de gandul, de pupila, de cuvintele sale. Lucrurile sunt, la urma urmelor, el. () Drojdiile disperarii pe care le-a rascolit acolo acest fiu al bolgiilor care e Bacovia sunt expurgate la suprafata prizonierul la scoriile inconstientului devine constient, otravurile disemineaza si urla, inclestand mecanismele comprehensibilitatii, anulandu-le functiile, lasand unei infernale fierarii a vacarmului initiativa." Vorbind despre altul, C vorbea despre sine. Pamfletele social-politice din volumul Insectele tovarasului Hitler (1982) isi anunta inca din titlu virulenta antitotalitara. Versurile scrise in exil, cele mai multe in romaneste, dar cateva si in limba franceza, adunate in volumul postum Apa de apoi (1991; titlul stabilit antum de autor), apartin aceluiasi poet al starii de criza, cu o fizionomie precizata inca din anii razboiului si-ai inchisorilor, si cu o voce distincta, acum, in ambi-tusul poeziei romanesti: "Singuratate si venin. / Lume de-apoi. / Marele Urat. Printi, copoi / se-nhata unii pe altii de gat. / Marea Paloare. / Macar timpul plecat / n-or sa mi-1 mai ia inapoi. / Macar atata ramana / Pe geam, pe pat: gheare. / Fantani fara mana." "Urma petei mele de sange si sila / tot mai dur imprimata pe scut / va fi iar o singura litera-fosila / dintr-un alfabet / in totalitate pierdut" (Postume II). Cum insusi spunea, intr-o Confesiune din 1982, CARAION este "unul dintre scriitorii care nu mai pot fi dati afara din literatura romana nici de vreun partid, nici de vreun dictator, nici de gloante, nici de canaliile si otre-pele din presa oficiala".

OPERA

Panopticum, Bucuresti, 1943; Omul profdat pe cer, Bucuresti, 1945; Cantece negre, Bucuresti, 1946; Eseu, Bucuresti, 1966; Dimineata nimanui, Bucuresti, 1967; Necunoscutul ferestrelor, ed. retrospectiva, Bucuresti, 1969; Cartita si aproapele, Bucuresti, 1970; Deasupra deasuprelor, Bucuresti, 1970; Masa tacerii. Simposion de metafore la Brancusi, antologie si pref. de ~, Bucuresti, 1970; Cimitirul din stele, Bucuresti, 1971; Selene si Pan, Bucuresti, 1971; Muntii de os, Bucuresti, 1972; Duelul cu crinii, Bucuresti, 1972; Frunzele in Galaad, Cluj, 1973; Poeme, ed. seleciva, pref. de E. Manu, Bucuresti, 1974; Enigmatica noblete. Bucuresti, 1974; Marta -fata cu povesti in palme, Bucuresti, 1974; Lied, das in der Flote blieb (Cantec ramas in fluier), versiune germana de G. Scherg, Bucuresti, 1974; Palarierul silabelor, Bucuresti, 1976; O ureche de dulceata si-o ureche de pelin, Bucuresti, 1976; Bacovia. Sfarsitul continuu, Bucuresti, 1977 (ed. II, 1979); Lacrimi perpendiculare, ed. retrospectiva, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1978; Interogarea magilor, Bucuresti, 1978; Lucrurile de dimineata. Bucuresti, 1978; Cantecul Singurei I Le chantde l Unique, ed. bilingva, pref. deOv. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1979; Jurnal, I. Literatura si contraliteratura, Bucuresti, 1980; Dragostea e pseudonimul mortii, Bucuresti, 1980; Poems, versiune engleza de Marguerite Dorian si Elliot B. Urdang, Ohio, 1981; Insectele tovarasului Hitler, Miinchen, 1982; L Am-Stram-Gramite, poemes, versiune franceza de G.-E. Clancier, Vahe Godel, H. Liman, J. Malrieu, R. Marteau, J. Mitaud, Danielle Obadia, A. Rappaport, J.-C. Renard, P. O. Soussouev, J.-P. Valotton, Lausanne, f.a.; La terre a mange ses fontaines, poemes choisis et adaptes par Vah6 Godel, 1985; Apa de apoi. Versuri din exil, ed. si postfata de E. Manu, Bucuresti, 1991; Greseala de a fii The Error ofBeing, trad. engleza de Marguerite Dorian si E. B. Urdang, Bucuresti-London-Boston, 1994; Tristete si carti, eseuri, ed. si pref. de E. Manu, Bucuresti, 1995; Postume, ed. si postfata de E. Manu, Bucuresti, 1995; Cimitirul din stele, versuri, ed. ingrijita de E. Manu, Bucuresti, 1995; Jurnal, II, Bucuresti, 1998. Traduceri: M. Ayme, Povestile motanului. Bucuresti, 1947; H. de Balzac, Istoria maririi si decaderii lui Cesar Birotteau, Bucuresti, 1949; Vera Ketlinskaia, Barbatie, in colab. cu Maria Z. Vlad, Bucuresti, 1949; I. A. Goncearov, Oblomov, dupa trad. lui I. Frunza, Bucuresti, 1949; Marietta Sahighian, Hidrocentrala, Bucuresti, 1949; Al. Dumas, Doamna de Montsoreau, I-II, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1968); Sh. Anderson, Sunt un natarau. Moartea in padure. Alb sarac, pref. de ~, Bucuresti, 1966; A. de Saint-Exupery, Pamant al oamenilor, pref. de ~, Bucuresti, 1967; R. Akutagawa, Rashomon, Bucuresti, 1968; E. L. Masters, Antologia oraselului Spoon River, Bucuresti, 1968; G. Rovani, O suta de ani, I-II, Bucuresti, 1968; E. Faure, Functia cinematografului, Bucuresti, 1971; P. Emmanuel, Poeme, in colab. cu St. Aug. Doinas, Bucuresti, 1972; G.-E. Clancier, De-a pururea si-o zi, Bucuresti, 1972; D. Defoe, Capitanul Singleton, Bucuresti, 1972; idem, Colonelul Jack, Bucuresti, 1972; Cinci poeti romanzi, pref. si note de~, Bucuresti, 1972; Anna Ahmatova, Versuri, cuvant inainte de ~, Bucuresti, 1974; Mary Webb, Hazel, fata pamantului, Bucuresti, 1974; Antologia poeziei franceze de la Rimbaud pana azi, I-III, in colab. cu Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1974-1976; E. Pound, Cantos si alte poeme. Bucuresti, 1975; M. Lowry, La poalele vulcanului, Bucuresti, 1978; Poeti canadieni contemporani (de limba engleza), pref. si antologie de ~, Bucuresti, 1978; R. Queneau, Arta poetica, pref. de ~, Bucuresti, 1979; W. Ruyslick, Rezervatia, pref. si tabel cronologic de ~, Bucuresti, 1979; Antologia poeziei americane, alcatuita de ~, Bucuresti, 1979.

REFERINTE CRITICE

Al. Pini, Panorama; I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; V. Felea, Poezie si critica, 1971; Perpessicius, Lecturi; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; P. Poanta, Modalitati; L. Raicu, Structuri literare, 1973; E. Simion, Scriitori, I; Al. Piru, Poezia, I; M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976; I. Negoitescu, Analize; CARAION Regman, Colocvial, 1976; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; M. Preda, Viata ca o prada, 1977; E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; P. Poanta, Radiografii, I, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; Z. San-georzan, Conversatii critice, 1980; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; M. Alhau, Guy de Bosschere, M. Butor, A. Chedid, P. Dhainaut, Margueritte Dorian, A. Silva Estrada, A. Fre-naud, D. Escobar Galindo, V. Gerbasi, V. Godel, E. Humeau, O. Ibrahimoff, J. Mansour, Pierrette Miche-loud, Janine Mitaud, Xuan Phiio, M. Pietri, R. Pinget, J.-C. Renard, J. Rousselot, R. Sanesi, Madeleine Santschi, E. B. Urdang, J.-P. Valotton, in Hommage a Ion Caraion" class="navg">Ion Caraion, Lausanne, 1984; G. Tomaziu, M. Alhau, P. Bertholet, G. de Bosschere, J.-L. Cornuz, G.-E. Clancier, B. Do-lingher, Marguerite Dorian, H. Georgescu, S. Golopentia, O. Ibrahimoff, J. P. Grin, J.-G. Lossier, H. Liman, J. Mitaud, Christiane Mestas, J.-P. Mestas, V Manuceanu, M. Pietri, Madeleine Santschi, Cornelia Vissarion-Manuceanu, R. G. Tavernier, P. O. Soussouev, D. Tudo-ran, in Dialog, Dietzenbach, sept. 1987 (nr. omagial); I. Simut, Incursiuni in literatura actuala, 1994; Caiete critice, nr. 1-2, 1996 (nr. omagial); N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1997; E. Manu, in Romania literara, nr. 17, 1997; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 1-2, 1998; idem, in Romania literara, nr. 11, 1998; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 13-14; 1999; G. Serban, in Romania literara, nr. 49, 1999; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 13-14, 1999.

Morții

Suntem campul pe care-l ploua ploile.
Suntem iarba pe care-o pasc oile
si lumina pe care-o da soarele.
Suntem izvoarele.

Suntem viitorul si radacinile
si somnul in care intra gradinile
si ochii si urechile si mierea si laptele.
Suntem faptele.

Suntem armele care nu ruginesc,
sangele-adanc si muntii cand cresc
si fantana si rugaciunile.
Suntem genunile.

Suntem cei ce nu uita si-asteapta.
Prispa cu dragoste si plansul in soapta
Si toate-ntrebarile.
Suntem mustrarile.

Numai oamenii

Zăpada a învăţat să fie zăpadă
buruienile să fie buruieni
vîntul să fie vînt.

Numai oamenii n-au învăţat să fie oameni.

Mircea Ivănescu

Biografie Mircea Ivănescu
Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931) este un scriitor, poet, eseist şi traducător român contemporan.

A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista „Transilvania” din Sibiu.

De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia „din periodice şi inedite” a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet „care nu încape într-o antologie” (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.

Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. A tradus romane foarte importante, Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.

A contribuit într-un mod esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor ’60 şi din anii ’70. A tradus masiv din poezia americană, cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.

Multiplu premiat pentru poezia şi traducerile sale, Mircea Ivănescu a fost propus în 1999 pentru Premiul Nobel pentru literatură de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.

Volume de versuri

Versuri (EPL, 1968) 
Poeme (Eminescu, 1970) 
Poesii (Cartea Românească, 1970) 
Alte versuri (Eminescu, 1972) 
Poem (Cartea Românească, 1973) 
Alte poeme (Albatros, 1973) 
Amintiri (Cartea Românească, 1973) 
Alte poesii (Dacia, 1976) 
Poesii nouă (Dacia, 1982) 
Poeme nouă (Cartea Românească, 1983) 
Alte poeme nouă (Cartea Românească 1986) 
Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988) 
Poeme alese (1966-1989) 
Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989) 
Versuri (Eminescu, 1996) 
Poezii (Vitruviu, 1997) 
Poesii vechi şi nouă , antologie (Minerva, 1999)

Conversaţie mondenă

m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre

ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci

mă târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,

am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.

Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

Poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?

TEATRU/FILM 21 Iulie

Tennessee Williams - Dulcea pasare a tineretii

GÂNDURI PESTE TIMP 21 Iulie

Vasile Alecsandri - Citate:

Ernest Miller Hemingway - Citate:

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 21 Iulie

1.     Bula suna in mijlocul noptii la bibliotecara.

-Alo, va rog frumos sa imi spuneti la ce ora deschideti la biblioteca.

Bibliotecara, obosita:

-Bula, dar e 2 noaptea!!

-Nu conteaza, vreau sa stiu la ce ora deschideti biblioteca!!

-Pai, deschidem la 9! Dar de ce vreti sa intrati in biblioteca asa devreme?

La care Bula:

-Eu nu vreau sa intru in biblioteca. Am ramas inauntru si vreau sa ies naibii de aici!!!!

2.     Miezul nopţii. Un beţiv se leagănă din gard în gard, când e oprit de un poliţist.

 - Actele la control, vă rog şi să-mi spuneţi unde mergeţi!

 Beţivul se uită lung şi răspunde:

 - Mă duc la o conferinţă despre efectele nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.

 Poliţistul se uită la el fix şi întreabă:

 - La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre aşa ceva la miezul nopţii?

 - Nevastă-mea şi mai mult ca sigur şi soacră-mea.

3.     Ştrul şi Iţic intră într-un magazin. Profitând de neatenţia vânzătorului, Ştrul fură 3 ciocolate. După ce părăsesc magazinul, Ştrul îi spune lui Iţic:

- Frate, sunt cel mai tare hoţ! Am furat 3 ciocolate şi nu m-a văzut nimeni!

- Dacă vrei să vezi ceva mai tare, hai înapoi la magazin şi-am să-ţi arăt eu un furt adevărat! replică Iţic.

Aşa că se întorc amândoi la magazin şi Iţic îl întreabă pe vânzător:

- Vrei să-ţi arăt o magie?

- Da, răspunde vânzătorul.

- În regulă. Dă-mi o ciocolată.

Vânzătorul îi dă o ciocolată, iar Iţic o mănâncă. Mai cere una, o mănâncă şi pe aceea, o cere şi pe a treia, pe care, la fel, o mănâncă.

Vânzătorul îl întreabă:

- Şi unde e magia?

- Caută şi le vei găsi în buzunarul prietenului meu, îi spune Iţic.

4.     - Domnule doctor, ma simt ca un animal.

- Cum asa?

- Muncesc ca un bou, mananc ca un lup si dorm ca un urs.

- E mai mult de atat: aratati ca un porc si mirositi ca un sconcs!

5.     La o petrecere, invitaţii se contrazic pe tema: bărbaţii sau femeile, care sunt mai de încredere?

- Nici o femeie, spune un bărbat de-a dreptul supărat, nu poate păstra un secret.

- Nu prea cred că lucrurile stau asa, spune o femeie blondă. Eu am reuşit să păstrez secretul în ceea ce priveşte vârstă mea, de când aveam 21 de ani.

- Nu-ţi face griji, ai să-l spui cuiva într-o zi, insistă bărbatul.

- Ma îndoiesc, răspunde femeia cea blonda. Dacă o femeie reuşeşte sa păstreze un secret timp de 27 de ani, atunci poate să-l păstreze pentru totdeauna.

6.     Un elefant calcă pe un muşuroi. 1000 de furnici pornesc la atac pe spatele elefantului. Elefantul se scutură o dată şi 999 de furnici cad la pământ.

Doar una rămâne.

Furnicile de jos încep să strige:

- Strânge-l de gât! Strânge-l pe gât!

7.     Două râme la o cafea:

- Unde ţi-e bărbatul, dragă?

- La pescuit...

8.     O batrână stătea amărâtă pe un balansoar, ţinându-l în braţe pe motanul ei, Gicuţă. Deodată apare o zână:

- Pentru că ai dus o viaţă cinstită şi ai un suflet bun, iţi voi indeplini 3 dorinţe!

Bătrâna:

- Vreau sa fiu foarte bogata! Zâna-i transformă casa în palat.

- Acum vreau să fiu tânără şi frumoasă! O face zana tânără şi frumoasă.

- Şi ultima dorinţă: vreau să-l transformi pe motanul Gicuţă în cel mai frumos bărbat din lume!

Zâna îi îndeplineşte şi ultima dorinţă şi dispare.

Câteva minute, femeia şi Gicuţă se privesc in ochi. La care Gicuta se ridică şi îi şopteste la ureche:

- Nu-ţi pare rău acum ca m-ai castrat?!

9.     Ion si Gheorghe merg la pescuit pe baltă şi cum era de aşteptat încep să se laude cu isprăvile lor. Gheorghe:

- Măi, Ioane! Tu ştii că eu am dezgropat cu lanseta un tanc rusesc care încă avea farurile aprinse?

- Ştiu mă Gheorghe, dar tu ştii că eu am prins un peşte ce nu încăpea într-un camion?!

- Hai că sting farurile dar mai taie şi tu din coada de la peşte!

10.   Soţia către soţ:

- M-ai neglijat tot weekendul, ai stat numai pe calculator socotind pe acolo grafice, indici de producţie, cifre de afaceri, statistici şi procente! Tu îţi dai seama cât afectează asta relaţia noastră?

- Cam 81%

11.   La un interviu pentru angajare:

- Imaginează-ţi că eşti la etajul zece şi clădirea este în flăcări. Cum scapi?

- Simplu, mă opresc din imaginat!

12.   Un avocat era bucuros că fiul său terminase avocatura şi astfel putea să-i calce pe urme. Trece ceva timp şi avocatul cel tânăr preia clienţii şi cazurile tatălui său, acesta ieşind la pensie. Într-o zi vine bucuros acasă şi îi zice tatălui:

- Tată, ştii cazul ăla care n-ai putut tu să-l rezolvi în peste douăzeci de ani!?

- Da, fiule!

- Păi eu l-am rezolvat într-o săptămână!

- Foarte bine fiule, dar să nu uiţi că acel caz te-a ţinut pe tine la şcoală, la liceu, la facultate şi mai rămânea şi de-o vacanţă!

Isolation for Mr Bean | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official | Classic Mr Bean

SFATURI UTILE 21 Iulie

Scoate-le din priza: 5 aparate care consuma energie si stunci cand sunt deconectate | Eu stiu TV