REVISTA MEA DIN 11 NOIEMBRIE / 2.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 11 NOIEMBRIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

RELIGIE ORTODOXĂ 11 Noiembrie

+ Sf M Mc Mina; Sf Mc Victor, Vichentie și Ștefanida; Sf Cuv Teodor Studitul

Sfântul Mare Mucenic Mina

Sfântul Mare Mucenic Mina era egiptean de neam, de loc din cetatea Nichios, aproape de Memfis. El a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Tatăl său se numea Eudoxie şi era fiul guvernatorului Pludianes. Deşi era fiu de guvernator, Eudoxie era cunoscut pentru virtutea şi bunătatea sa. Mama Sfântului Mina se numea Eufimia, femeie credincioasă care-şi petrecea timpul în rugăciune şi fapte bune. Adesea postea până seara. Găsea mereu prilejul să facă milostenie celor sărmani: bolnavilor, orfanilor, văduvelor şi străinilor. Era însă stearpă, şi de aceea se ruga adesea cu multă osârdie pentru naşterea unui fiu. Odată, cu ochii plini de lacrimi s-a rugat mai stăruitor să aibă măcar un copil. Ajungând în faţa icoanei Maicii Domnului, şi continuându-şi cu umilinţă rugăciunea pentru naşterea de fii, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: „Amin”. Într-adevăr, Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea şi aşa au avut un fiu care s-a născut în anul 285, primind numele de Mina. Ziua naşterii Sfântului Mucenic Mina a fost o zi de mare bucurie. Atunci, tatăl său a poruncit eliberarea unora dintre cei robiţi şi a sporit milostenia faţă de orfani şi de văduve.

Sfântul Mina a avut parte de o aleasă educaţie, iar părinţii au avut grijă să-l îndrume şi în dobândirea virtuţilor creştine. De mic, dorea să se roage, să meargă la biserică; îi plăcea să citească Sfânta Scriptură şi, ca un dar deosebit de la Dumnezeu, se ruga continuu. Avea mereu în minte cuvintele din Sfânta Scriptură: „Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17).

Dar, pe când avea 11 ani, tatăl său a murit departe de casă, trimis ca guvernator într-o provincie africană. În anul 299 a murit şi mama sa, însă, datorită credinţei în Hristos, Sfântul se mângâia cu gândul că ei sunt la Dumnezeu şi că se roagă pentru el. Moştenise de la părinţi nu doar o mare avere, ci şi o mare bogăţie duhovnicească. Aşadar, şi el urma milostenia părinţilor cu aceiaşi dărnicie, deşi era foarte tânăr.

După anul 300, în urmă unui decret imperial, prin care tinerii din provincii erau recrutaţi pentru serviciul militar, şi tânărul Mina a mers ca ostaş în armata romană, în cohorta tribunului Firmilian. Mina era un ostaş puternic, curajos dar şi plin de har. Datorită bunătăţii sale, era iubit de toţi. În scurtă vreme tribunul Firmilian îl numeşte adjunctul său, aflându-se cu armata în ţinutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică.

În acea vreme, însă, împăraţii de la Roma au dat legi împotriva creştinilor, decrete de persecuţie şi mai aspre, în toate provinciile imperiului creştinii fiind siliţi să se închine zeilor păgâni. În asemenea împrejurări, ofiţerul Mina s-a hotărât să-şi împartă averea şi să se retragă în pustiu. Aici, a vieţuit în post şi în rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu şi puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii şi se apropia de şerpii veninoşi fără teamă de moarte.

Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire şi la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze şi să-l ocrotească. De atunci, s-a întărit cu gândul că Dumnezeu îl doreşte ca mărturisitor şi Mucenic. Odată, în rugăciune, a auzit un glas ceresc zicându-i: „Binecuvântat eşti Mina, că ai fost chemat din tinereţe la dreapta credinţă. Vei primi în numele Sfintei Treimi pentru Care te lupţi, trei cununi veşnice: una pentru feciorie, una pentru pustnicie şi a treia pentru mucenicie. Oameni din toate popoarele te vor cinsti, iar tu vei primi mărirea veşnică în Împărăţia Mea”.

La auzul acestor cuvinte, Sfântul Mina a fost însufleţit de Duhul Sfânt şi o mare bucurie l-a cuprins. Dragostea de Dumnezeu l-a făcut să părăsească pustiul şi să meargă în lume, propovăduind legea lui Hristos din loc în loc, şi curăţindu-şi sufletul cu postul şi rugăciunea. Aşa a revenit şi în cetatea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea şi rangul de ofiţer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetăţii era un anume Pir.

Ivindu-se prilejul unui mare praznic în cetate, la care era adunat mult popor, pentru jocurile care se desfăşurau în cinstea zeilor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvnă pentru Hristos, a stat la loc înalt, de unde putea fi văzut, şi de acolo propovăduia cu multă îndrăzneală pe Hristos, singurul, adevăratul Dumnezeu. Chiar a grăit către cei adunaţi: „Aflatu-m-am celor care nu mă caută, arătatu-m-am celor care nu întreabă de mine”.

Toţi priveau către el, deoarece faţa îi strălucea şi curajul lui era nemăsurat. Câţiva ostaşi l-au recunoscut pe fostul ofiţer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.

Conducătorul cetăţii l-a chemat şi l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, şi mai ales, pentru ce mărturisea credinţa în Hristos, ştiind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.

Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul al lui Iisus Hristos, ostaş al Dumnezeului Celui adevărat, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ.

Auzind acestea, mai-marele cetăţii a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanţuri şi închis în temniţă. A fost apoi îndemnat să se lepede de Hristos, dar Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinţei, deşi l-au supus la chinuri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou şi strujit cu unghii de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru; a fost apoi ars cu torţe până când i s-au ivit oasele.

Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: „Aceşti creştini se bucură să fie chinuiţi, că moartea pentru ei este mai de preţ decât viaţa”. Atunci, cei care l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator. Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită. Şi aici, Sfântul Mina a simţit mâna ocrotitoare a Mântuitorului Hristos, Care i Se arătase în temniţă şi Care l-a întărit şi i-a tămăduit rănile. În cele din urmă, guvernatorul şi căpeteniile au hotărât să i se taie capul. Aşa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împăraţi persecutori, Diocleţian şi Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.

Soldaţii au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântului, dar acesta a rămas neatins de foc. Câţiva credincioşi au reuşit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfăşurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt şi l-au îngropat cu multă grijă şi evlavie.

Aşa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaştele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din Bucureşti, unde se află şi o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului.

Minunile săvârşite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei (380-385) şi, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiţi.

Sf Mc Victor, Vichentie și Ștefanida

 Pomenirea Sfântului Mucenic Victor. Acestea proorocind, el s-a rugat şi şi-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere a curs lapte amestecat cu sânge şi mulţi din cei necredincioşi văzând acea minune, au crezut în Hristos.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor şi a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos şi nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe şi neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele şi atunci şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul. Şi făcând foc mare dedesubt, ca pe o carne de mâncare frigeau pe mucenicul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, şi învăţând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinşi şi aduşi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duşi în oraşul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaţi într-o temniţă urât mirositoare şi întunecată; şi peste puţine zile scoţând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu ţesala şi l-au răstignit pe o cruce şi l-au supus la nenumărate chinuri şi torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniţă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul şi îngerescul ajutor şi îndată şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Stefanida. Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pământ vârfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie.

Aceasta era soţie a unui ostaş şi credea în Hristos din început de la strămoşii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omeneşti, îl fericea pe el şi pentru bărbăţia sa şi pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă şi ea la guvernator; şi fiindcă a mărturisit în privelişte pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiţi. Iar în urma dându-le drumul şi întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăţi. Şi aşa fericita şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Teodor Studitul – S-a născut în anul 759 în orașul Constantinopol, într-o perioadă zguduită de erezia iconoclasmului. Fiu al lui Fotino și al Teoctistei, născut într-o familie nobiliară, dobândind o educație înaltă, Sfântul Teodor Studitul a decis să urmeze pilda părinților săi atunci când a intrat în monahism. Atât Fotino, cât și Teoctista, erau creștini drept-credincioși, care au dorit să evite melanjul cu ideile iconoclaste. De aceea, la scurtă vreme de la nașterea propriului fiu, au hotărât, de comun acord, să își continue calea mântuirii într-o mănăstire. Au împărțit o mare parte din averea proprie săracilor și au pornit pe drumul cel strâmt al mântuirii. Cel care s-a ocupat îndeaproape de educația și creșterea tânărului Teodor a fost unchiul său Platon, un monah îmbunătățit care trăia în apropiere de Muntele Olimp.

În anul 781, la vârsta de doar 22 de ani, tânărul Teodor a decis că a venit momentul să intre în monahism. A fost hirotonit preot în anul 787, iar după o anumită perioadă de timp, în 794, a devenit egumen în locul unchiului său Platon. Nu a fost vorba despre o cedare a egumeniei, pentru că obștea era cea care, la decesul sau retragerea actualului egumen, propunea o anumită persoană pentru ocuparea funcției vacante. Ispitele nu au întârziat să apară, iar în 795 prima controversă a fost înfăptuită. Împăratul din acea vreme a decis că este momentul să divorțeze fără vreun motiv anume, iar gestul său de a-și călugări forțat actuala soție pentru a se putea recăsători a fost preluat de mulți nobili dornici de schimbare.

Protestul Sfântului Teodor Studitul a fost foarte direct. În momentul în care însuși împăratul a decis să vină și să discute cu el, Sfântul Teodor nu a dorit să îi deschidă porțile mănăstirii. Acest lucru l-a întărâtat profund pe conducător, care a decis să îl exileze în Tesalonic, după ce a poruncit să fie bătut crunt. Aici, Sfântul Teodor s-a adresat papei de la Roma, care l-a susținut și i-a aprobat protestul.

Începând cu anul 797, odată cu venirea la domnie a împărătesei Irina, exilul Sfântului Teodor a încetat, iar curtea imperială i-a redevenit favorabilă. În schimb, deși rezolvase problemele cu autoritatea seculară, Sfântul Teodor a refuzat să intre în comuniune cu patriarhul Tarasie al Constantinopolului, acuzându-l că nu l-a caterisit pe preotul Iosif care încuviințase căsătoria împăratului Constantin al VI-lea cu una dintre rudele tatălui acestuia, Teodotia. Conflictul a încetat și aici, după ce patriarhul a luat deciza corectă.

În anul 798, Sfântul Teodor a primit din partea Patriarhiei Mănăstirea Studion din Constantinopol pentru obștea sa numeroasă. Studionul a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă a sa sub păstorirea Sfântului Teodor, ajungând să cuprindă o obște de aproape 1.000 de călugări. Cu toate acestea, începând cu anul 806 problemele au reînceput să apară. Atunci când împăratul Nichifor I (802-811) i-a cerut sfatul în privința alegerii viitorului patriarh, Sfântul Teodor l-a sfătuit să nu pună un laic în această treaptă, dar nu a fost ascultat.

Din cauza opoziției față de noul patriarh Nichifor, Sfântul Teodor Studitul a fost exilat din nou, iar obștea sa a fost risipită, după un sinod ținut în anul 809. Cu toate acestea, după doar doi ani, în 811, patriarhul și-a recunoscut greșeala, permițându-i Sfântului Teodor și unei părți considerabile din obștea sa să se reîntoarcă în mănăstire. Au dus împreună lupta împotriva iconoclaștilor.

Sfântul Teodor a fost exilat din nou începând cu anul 815 de împăratul Leon al V-lea Armeanul. Abia în cursul domniei lui Mihail al II-lea Gângavul (820-829) a mai putut să se reîntoarcă, pentru scurtă vreme, în Constantinopol, dar Studionul fusese distrus între timp.

A murit la vârsta de 67 de ani în apropiere de Nicomedia, pe data prăznuirii sale actuale, 11 noiembrie, în anul 826. Astfel, Sfântul Cuvios Teodor Studitul a fost un strălucit imnograf și teolog ortodox și stareț al Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul de la Studion, de la marginea orașului Constantinopol. A reglementat viața acestei mănăstiri folosind multe reguli preluate din scrierile privind viața monastică ale Sfântul Vasile cel Mare.

 Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 11 Noiembrie

A: PLĂCINTE

Plăcintă cu praz (reţetă bulgărească)

·       1 pachet foi plăcintă BELLA (Bulgaria);

·       1 ceaşcă ulei;

·       6 fire praz (partea albă);

·       1 vârf cuţit boia de ardei dulce;

·       1 vârf cuţit de piper măcinat;

·       1 lingură pătrunjel uscat strivit;

·       Sare

Se curăţă prazul, se spală, se toacă mărunt şi se înăbuşă cu o parte din ulei şi puţină apă până când se înmoaie.

Se ia de pe foc şi se adaugă pătrunjelul, boiaua de ardei, piperul şi sarea.

Foile de plăcintă BELLA se aşază într-o tavă tapetată cu ulei. Fiecare foaie se stropeşte cu ulei încălzit. După 3 – 4 foi de plăcintă se pune un rând de umplutură.

Ultima foaie se unge deasupra cu uleiul rămas.

Se coace într-un cuptor care a fost încălzit înainte până la 180 grade Celsius până ce se rumeneşte.

 

 

B: SALATE

Salată de iarnă

·       1 sfeclă roşie;

·       1 ridiche;

·       1 măr;

·       1 morcov;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       Ulei;

·       Oţet;

·       Hrean

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoarea mică sfecla, ridichea, mărul şi morcovul.

Se amestecă cu uleiul, oţetul, sarea, piperul şi hreanul ras pe răzătoarea mică.

Atentie, nu puneţi mult hrean dacă nu vreţi să plângeţi. Puteţi avea această stare şi în timpul raderii pe răzătoare a hreanului.

 

C: SOSURI

Sos de ceapă

·       75 g ulei;

·       400 g ceapă;

·       50 g făină;

·       2 g boia ardei dulce;

·       50 g bulion tomate;

·       100 ml oţet diluat cu apă;

·       1 g piper;

·       Sare

Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.

Se adaugă făina şi se călesc puţin împreună.

Se stinge cu boia de ardei şi bulion diluat cu 400 ml apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.

Se pasează sosul prin sită, se potriveşte gustul cu sare şi piper măcinat, apoi se adaugă puţin oţet diluat cu multă apă (100 ml) şi se mai fierbe 10 minute.

 

D. BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME

Supă de linte

·       250 – 300 g linte;

·       1 lingură ulei;

·       1 lingură făină;

·       1 ceapă;

·       2 foi dafin;

·       Cimbru;

·       Sare

Lintea aleasă şi spălată se pune în oală.

Peste ea se toarnă circa 3 litri apă rece şi se lasă până a doua zi când se pune la fiert cu aceiaşi apă.

Când este pe jumătate fiartă se adaugă sarea, foile de dafin şi cimbrul.

Între timp în uleiul încins se pune făina, iar când aceasta începe a-şi schimba culoarea se adaugă ceapa.

După câteva minute de fierbere şi când lintea este complet fiartă se răstoarnă aceste ingrediente în oală lăsând să mai fiarbă puţin împreună.

Înainte de a se servi se scot foile de dafin şi se îndepărtează.

         

 

 

E. MÂNCĂRURI

Varză dulce călită

·       1 varză circa 1 kg;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare,

·       Mărar

După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se sărează şi se frământă puţin cu mâna.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.

După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.

 

F. DULCIURI

Mere umplute cu orez

·       4 mere mari frumoase

·       ½ pahar orez

·       4 linguri zahăr

·       Coajă de lămâie

·       Zahăr vanilat

·       Puţină sare

Se fierbe orezul pe jumătate, în apă clocotită cu puţină sare.

          Se scurge bine, apoi se fierbe mai departe într-un sirop preparat din 4 linguri zahăr şi 4 linguri apă.

          Se scobesc merele de miez, se amestecă miezul cu orezul însiropat în care se adaugă coaja rasă de lămâie şi zahărul vanilat.

          Cu acest amestec se umplu merele, se rumenesc la cuptor ½ ore, se pudrează cu zahăr vanilat şi se servesc reci.