REVISTA MEA DIN 15 NOIEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 15 NOIEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         565: A urcat pe tronul Imperiului Bizantin imparatul Iustin al II – lea (n.cca. 520 – 5 octombrie 578). A stat pe tronul imperial pana in anul  574. În urma campaniilor dezastruoase desfășurate în părțile de răsărit ale imperiului, Iustin a început să manifeste tulburări mentale. Recunoscând singur aceste crize de nebunie, Iustin a hotărât să nominalizeze un co-împărat, cu titlul tradițional de Cezar. Influențat de către soția sa, împărăteasa Sofia, Iustin a trecut peste rudele sale și l-a numit pe comandantul Excubitorilor (garda palatului imperial), Tiberius, în această înaltă poziție de Cezar, la data de 7 decembrie 574. În următorii ani, până la moartea sa, Iustin a trăit în „retragere”, în timp ce afacerile de stat au fost în mâinile soției sale Sofia și ale lui Tiberius, succesorul său desemnat. A decedat după patru ani, timp în care starea sănătății sale mentale a continuat să se deterioreze.

·         1025: Urca pe tronul Bizantului, împăratul Constantin al VIII- lea Porfirogenet; (n. 960 – d. 11 noiembrie 1028). A fost fiul împăratului Romanos al II-lea și al împărătesei Theophano si  fratele mai mic al  împăratului Vasile al II-lea, care a murit fără copii, lăsand astfel conducerea Imperiului Bizantin în mâinile sale. Constantin al VIII-lea Porfirogenet a condus imperiul  din 15 decembrie 1025, până la moartea sa.

·         1533:  Conquistadorii spanioli condusi de  Francisco Pizarro ajung in Cuzco,capitala Imperiului Inca. Pe 26 iulie 1529, Pizarro obține de la imparatul Carol Quintul permisiunea de a cuceri Peru, fiind numit guvernator și căpitan general al Noii Castilii, cum va fi numită regiunea respectivă. În ianuarie 1531, Pizarro pleacă din Panama, cu cei patru frați, Hernando, Gonzalo și Juan Pizarro și Francisco Martín de Alcántara  pentru a cuceri Peru, îmbarcați pe trei nave (180 de soldați, trei călugări și 37 de cai). După 13 zile de navigație, debarcă în Golful Coaque (pe coasta Esmeraldas), în apropierea Ecuatorului, de unde pleacă mai departe abia peste șase luni, după ce primește întăriri. Reia marșul spre sud, într-o înaintare combinată pe mare și pe uscat, întemeiază orașul San Miguel și, de aici, pornește (24 septembrie 1532) spre Cajamarca, unul dintre cele mai mari și frumoase orașe inca. Îl atrage și îl face prizonier, prin vicleșug, pe marele inca Atahualpa. În timpul atacului din Cajamarca sunt uciși între 2000 și 8000 de amerindieni. Deși Atahualpa oferă o cantitate imensă de aur ca răscumpărare, Pizarro îi înscenează un proces și îl condamnă la moarte prin ardere pe rug, dar întrucât acesta a acceptat să se boteze a fost “numai” strangulat. Pe 15 noiembrie, primii spanioli intra in capitala Imperiului Incas. Francisco Pizarro intra oficial in Cuzco pe 23 martie 1534.

·         1705:  O oaste austro-daneza  ii invinge pe rasculatii unguri kuruti in batalia de la Zsibo. Kuruți (în traducere din maghiara  “haiduci”) este numele dat inițial în Ungaria si Ardeal cetelor de răsculați conduse de Gheorghe Doja (1514). Ulterior au primit aceeași denumire participanții de diferite etnii la lupta antihabsburgică (antiaustriacă) de la începutul secolului al XVIII-lea sub conducerea lui Francisk Rakoczi al II- lea. Răscoala curuților s-a încheiat în 1711 prin Pacea de la Satmar (Satu Mare). Cetatea Sólyomkővár (azi Sinteu), bază militară și centru de rezistență a curuților, a fost distrusă și depopulată, iar la Sinteu   au fost colonizați slovaci.

·         1813: Gheorghe Asachi a deschis la Academia Domnească din Iași un curs în limba română pentru a preda în limba națională, un curs de inginerie și hotărnicie. Cursul a funcționat până în 1818. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina). Academia Domnească din Iași a fost o instituție de învățământ superior, activă în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Fondată la Iași (capitala Principatului Moldova) de către prințul Antioh Cantemir în 1707, Academia a continuat simbolic Academia Vasiliană, deși nu există o legătură directă între cele două instituții similare. Principalul reformator al Academiei a fost Grigore al III-lea Ghica (1776), care a modernizat-o pentru a concura cu universitățile europene. Studiile erau realizate în limba greacă și pentru cea mai mare parte a secolului al XVIII-lea au fost practic aristotelice. Începând din anii 1760 o serie de directori luminați au introdus în Academie studiul matematicii, al științelor naturale și al filozofiei moderne, traducând și adaptând manuale europene. În 1814 Gheorghe Asachi a predat pentru prima dată în limba română un curs de inginerie și hotărnicie la Academie, formând o clasă de ingineri, până în 1819. În 1821 Academia a fost desființată printr-un ordin al sultanului, ca urmare a activității organizației patriotice elene, Filiki Eteria. Împrejurările politice potrivnice au făcut ca o altă academie să nu mai existe până în 1835, când a fost înființată Academia Mihăileană. Noua instituție i-a preluat pe unii profesori de la cea veche, astfel încât există o filiație directă între cele două academii. Academia Domnească nu a oferit diplome academice standard, ci doar diplome care certificau faptul că posesorul lor era demn de a purta „numele de om învățat”. Acest nume îi oferea purtătorului posibilitatea de a îndeplini diverse funcții administrative în cadrul Imperiului Otoman și în Principatele Române.

·         1836: A fost înființat la Iași Conservatorul Filarmonic și Dramatic, sub direcția lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) și a vornicului Ștefan Catargiu; și-a încheiat activitatea în 1840.

·         1836: Oraşul Brăila este declarat port liber – “porto-franco“. Dupa 289 de ani de ocupatie otomana, Braila a fost  reintegrata Tarii Romanesti, in urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, incheiat prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Aceasta a condus la obtinerea libertatii de navigatie pe Dunare si pe mare pentru Tara Romaneasca, ceea ce inseamna desfiintarea monopolului otoman asupra marfurilor romanesti. In consecinta, Braila a cunoscut un avant economic fara precedent in istoria sa, stimulat si de obtinerea, in 1836, a statutului de port franc (port care nu impune plata taxelor vamale). Libertatea comertului in portul Brailei conduce la o crestere spectaculoasa a numarului de vase straine venite in port pentru comert. Astfel, in anul 1831, vor sosi in portul Braila pentru a face comert 111 vase,  in 1837 vor intra 449 de vase, iar in 1838 sosesc in Braila 685 de vase.

·         1836: Apare primul manual didactic de desen şi arhitectură românesc: “Elemente de desen şi arhitectură” de Carol Valstein, pictor, profesor la Colegiul Sfîntul Sava din Bucureşti, Valahia.

·         1855: Se deschid oficial cursurle Şcolii Tehnice de Telegrafie din Bucureşti.

·         1864: În timpul Războiului Civil American, generalul unionist William Tecumseh Sherman și-a început Marșul spre Mare, în care a distrus infrastructura și orașele confederației între Atlanta și Savannah, Georgia. Marșul lui Sherman spre mare este numele dat Campaniei Savannah din 1864 condusă de generalul unionist William Tecumseh Sherman în timpul războiului civil american. Campania a început cu plecarea trupelor lui Sherman din orașul ocupat Atlanta, Georgia, la 15 noiembrie și s-a încheiat cu capturarea portului Savannah la 22 decembrie.

·         1889: În urma unei lovituri de stat militare conduse de maresalul Deodoro da Fonseca impăratul Pedro al II-lea a fost detronat, iar Brazilia s-a proclamat Republică Federativă. Pedro al II-lea (n. 2 decembrie 1825 – d. 5 decembrie 1891), al doilea și ultimul împărat al Braziliei.  După experiența lor de pericole și obstacole de guvernare, personalitățile politice care au apărut în anii 1830 s-au uitat la împărat ca fiind o sursă fundamentală de authoritate esențială atât pentru conducere și pentru supraviețuirea națională.[66] Prin anii 1880 clasa politică a fost înlocuită aproape în întregime de o altă generație de politicieni care nu au avut nici o experiență de regență și de primii ani ai domniei lui Pedro când pericole interne și externe au amenințat existența națiunii. Ei au cunoscut doar o administrație stabilă și de prosperitate. În contrast puternic cu cei din epoca anterioară, tineri politicieni nu au văzut nici un motiv să sprijine și să apere biroul Imperial ca o forță unificatoare benefică pentru națiune. Republicanismul era un crez elitist care nu s-a dezvoltat în Brazilia, având puțin sprijin în provincii. Dar o amenințare gravă la adresa monarhiei a fost o combinație de idei republicane, cu difuzarea pozitivismului printre rândurile ofițerilor cu grade medii sau mici care au dus la indisciplina corpului armatei. Ei visau la o republică dictatorială pe care o credeau superioară monarhiei liberal democratice. Starea de sănătate a împăratului s-a deteriorat iar medicul personal i-a sugerat să meargă în Europa pentru tratament medical. I-a urmat sfatul și a părăsit Brazilia la 30 iunie 1887. În timp ce se recupera după două săptămâni petrecute între viață și moarte, la 22 mai a primit știrea că sclavia s-a abolit în Brazilia (Lei Áurea). Întins în pat, cu o voce slabă și cu lacrimi în ochi a spus: „Mare popor! Mare popor!„. S-a întors în Brazilia la 22 august 1888 și a fost primit cu mare entuziasm. Pozitivismului a lansat o lovitură de stat și a instituit republica la 15 noiembrie 1889. Puținii oameni care au asistat la ceea ce s-a petrecut nu și-au dat seama că a fost o rebeliune. În timpul întregului calvar, Pedro al II-lea nu a arătat nici o emoție, ca și cum ar fi fost indiferent cu privire la rezultat. A respins toate sugestiile pentru contracararea rebeliunii. El și familia sa au fost trimiși în exil la 17 noiembrie 1889. Împărăteasa Teresa Cristina a murit la câteva zile după ce au ajuns în Europa iar Isabel și familia ei s-au mutat în alt loc în timp ce tatăl ei a rămas la Paris. În ultimii doi ani a fost singur și melancolic, a trăit în hoteluri modeste, fără bani și scriind în jurnal despre visul de a i se permite să se întoarcă în Brazilia.

·         1917: Guvernul rus adoptă "Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia", care proclamă egalitatea şi suveranitatea popoarelor dezrobite din Rusia, dreptul lor la autodeterminare pînă la separarea şi formarea de state independente, abrogarea tuturor privilegiilor şi restricţiilor naţionale şi naţional-religioase, precum şi dreptul de liberă dezvoltare a tuturor popoarelor asuprite şi exploatate şi a minorităţilor naţionale

·         1918: Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărăşte unirea Bucovinei cu România

·         1920: Se  înfiinţeaza Şcoala Politehnica din Timişoara (azi Universitatea Tehnică), in conformitate cu  Decretului Regal nr. 4822 din 11 noiembrie 1920.

·         1924: Apare, la București, revista săptămânală "Mișcarea literară" (până la 17 octombrie 1925), condusă de Liviu Rebreanu.

·         1928: În SUA a fost introdus primul laborator de defectoscopie de cale ferată.

·         1941: Seful SS Heinrich Himmler a ordonat arestarea si deportarea in lagare a tuturor homosexualilor

·         1943: Se constituie pe teritoriul U.R.S.S., din dispozitia  guvernului sovietic, Divizia de voluntari “Tudor Vladimirescu“, alcătuită din prizonieri români, cu scopul luptei împotriva Germaniei naziste si a aliatilor acesteia.

·         1943: Tiganii au inceput sa fie trimisi in lagarele de exterminare naziste din ordinul liderilor fascisti.

·         1948: A fost testată cu succes prima locomotiva electrică cu turbina de gaz (SUA).

·         1955 - Consiliul de securitate al ONU a aprobat primirea în rândurile organizaţiei a 16 de noi state printre care şi R.P. Română.

·         1956: Are loc premiera primul film al lui Elvis Presley, Love me tender la cinematograful Paramount în New York.

·         1969: La Washington DC, peste 250.000 de oameni au protestat față de Războiul din Vietnam.

·         1971: A fost pus în funcţiune primul microprocesor din lume Intel 4004 compus din 2300 de tranzistori, cu funcţii de memorare şi de calcul, putea să execute 60.000 operaţii pe secundă. El a constituit creierul unui calculator produs în Japonia. Acest prim microprocesor a fost elaborat şi cizelat de către Ted Hoff, un inginer al societăţii comerciale Intel. Acest cercetător a vândut brevetul său de invenţie companiei Japoneze pentru o sumă simbolică, conştiintizând ulterior greşala sa. Inventatorul Marcia E. "Ted" Hoff a avut strălucita ideie de a amplasa pe un suport minuscul toate circuitele unui calculator. Acest microprocesor 4004, de o măsură de doar 3,2 mm, era capabil la 60.000 operaţii pe secundă. Capacitatea sa de calcul era comparabilă cu maşina anterioară ENIAC, circuitele căreia ocupau 80 m3.

·         1979: Vasul „Independenţa“, nava-amiral a României, pierea în cea mai mare catastrofă navală a flotei naţionale. Au trecut 39 ani de la dezastrul din Bosfor care a omorât 42 români, dar rănile nu se vor vindeca niciodată. La evenimentele oficiale, angrenajul ceauşist trebuia să funcţioneze fără greşală, ca nu cumva să se interpreteze vreun gest sau vreun amănunt, cât de neînsemnat, ca fiind o frondă la adresa regimului sau a cuplului providenţial. Este lesne de închipuit paralizia unui sistem, într-o zi de mai 1977, când ceremonialul pus la cale până în cele mai mici detalii, la Constanţa, a eşuat. Era dimineaţa zilei de 27 mai 1977. Tot Portul Constanţa se adunase la botezul celei mai mari nave româneşti care fusese construită vreodată. Petrolierul Independenţa, cu un deplasament de 150.000 tdw, era considerat nava-amiral a flotei naţionale. În docul Şantierului Naval Constanţa, organele de partid şi de stat stăteau smirnă în faţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, veniţi cu întregul Comitet Central să serbeze noua realizare comunistă. Asistenţa este îmbrăcată festiv: navaliştii - în salopete albastre, marinarii - în uniformele de gală, iar activiştii - în costumele lor gri. Elena Ceauşescu este, firesc, naşa petrolierului-gigant. Conform tradiţiei marinăreşti, o sticlă de şampanie cu panglică tricoloră este pregătită pentru a fi lansată de pe cheu şi spartă de bordajul navei. „Te botez «Independenţa» şi-ţi urez «Drum bun!»“, zice „coana Leana“ sub privirile unui întreg şantier. Sticla pleacă ţintit spre vas, dar loveşte razant, cu viteză mică. Nu se sparge. Un frison urmat de rumoare străbate mulţimea. Pentru oamenii mării este, clar, un semn rău. Nava este blestemată. În ziua de 15 noiembrie 1979, „Independenţa“ număra deja 19 voiaje scurte pe care le făcuse „la turci“ transportând ţiţei. Vasul se afla în Marea Marmara, în drum spre ţară, aşteptând să treacă prin Strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră. La ora 4.35, cargo-ul grecesc Evriali a lovit petrolierul chiar în dreptul unor tancuri, 3-4 de la babord. Ţiţeiul s-a revărsat în mare, iar scânteile de la coliziune au declanşat infernul. Nava a început să explodeze, ucigând 42 dintre cei 45 marinari aflaţi la bord. Trei au reuşit să se salveze sărind în apă şi înotând disperaţi spre ţărm. Ceilalţi au fost surprinşi de suflul exploziei şi au murit pe vas sau în apele mării. 11 dintre ei nu au mai fost găsiţi niciodată. Nava a ars încontinuu timp de 29 zile, incendiul fiind stins abia la data de 14 decembrie 1979.  Sorin Mihăilescu (şef mecanic), Dragoş Voicescu (ofiţer mecanic III) şi Ioan Gomboşanu (marinar) au fost cei care au scăpat cu viaţă. În februarie 2010, Mihăilescu a încetat din viaţă la vârsta de 66 ani. A supravieţuit nu doar celei mai mari catastrofe din istoria flotei româneşti, ci şi uciderii fiului său Alfred, de doar 24 ani, înjunghiat la Mamaia. Familiile marinarilor dispăruţi pe „Independenţa“ comemorează pe 15 noiembrie, 36 ani de la tragedia care a marcat existenţa unui popor. Cel care a strâns toate mărturiile despre dezastrul naval este cunoscutul ziarist Constantin Cumpănă. Datorită demersurilor lui, urmaşii celor de pe nava-amiral au primit despăgubiri de 10.000 dolari de familie.

·         1984:  Baby Fae, bebelusul caruia i-a fost transplatata in premiera inima unui babuin, a incetat din viata la Centrul Medical din Loma Linda, California. Copilul a murit la 21 de zile dupa ce medicii l-au supus interventiei medicale. 

·         1987: La Brașov au avut loc manifestațiile spontane ale muncitorilor de la uzinele „Roman” împotriva regimului ceaușist, manifestații la care s-a alăturat o mare parte din populația orașului. Miscarea de protest a izbucnit in sectia “440 “Matrite” a Intreprinderii de Autocamioane Brasov dupa ce muncitorii s-au vazut cu salariile injumatatite. Cum conducerea uzinei nu le-a oferit explicatii, lumea a inceput sa isi verse nervii si cateva mii de muncitori s-au indreptat la primele ore ale diminetii spre sediul Comitetului Judetean al PCR pentru a cere socoteala. Pe drum, coloana de protestatari a inceput sa cante “Desteapta-te, romane” si sa scandeze lozinci anticomunsite si impotriva lui Nicolae Ceausescu. Sute de brasoveni s-au alaturat muncitorilor, iar dintr-o actiune de revendicare cu caracter social s-a ajuns la un protest politic, oamenii dorind inlaturarea regimului comunist. Manifestantii au ocupat sediile Comitetului Judetean si Primariei Brasov, insa actiunea lor a fost rapid inabusita. Participantii au fost arestati, iar Securitatea si Militia au inceput represaliile impotriva lor. Liderii revoltei au fost batuti crunt, iar un an mai tarziu 61 dintre ei au fost condamnati cu pedepse la locul de munca intre 6 luni si 3 ani, fiind deportati in diferite colturi ale tarii.

·         1988: A fost proclamat statul independent Palestina de catre Consiliul National Palestinian.

·         1990: A avut loc, la Brașov, o demonstrație de mari proporții cu prilejul aniversării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor și locuitorilor din Brașov. În frunte cu membrii Asociației "15 noiembrie", demonstranții au parcurs vechiul traseu al manifestației din 1987. A fost adoptată Proclamaţia de la Braşov, 15 noiembrie 1990

·         1990: In mai multe orase ale tarii au avut loc mitinguri de comemorare a 3 ani de la revolta anticomunista a muncitorilor de la Brasov din 1987. La Bucuresti, Alianta Civica a organizat cel mai mare miting de dupa Revolutia din decembrie ‘89, la care au participat aproape 200.000 de persoane. 

·         1992: A fost schimbat sistemul de numerotare telefonica in Romania.

·         1996: Regizorul de teatru Silviu Purcarete si juristul Antonie Iorgovan s-au numarat printre laureatii premiilor Academiei Romane. 

·         1997 - Ministrul român de Finanţe şi omologul său vietnamez au semnat un acord privind achitarea, în termen de cinci ani, a datoriilor Vietnamului către România, cifrate la 12 milioane de dolari

·         1998: A fost reinfiintata, la Medias, Sectia romana a Societatii Internationale pentru Drepturile Omului (SIDO), dupa un an de la excluderea din forul international pe motiv de inactivitate. 

·         2002 - Hu Jintao este ales secretar general al Partidului Comunist din China

·         2008 - Doisprezece mineri au murit şi alţi 13 au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, în urma a două explozii care au avut loc la mina Petrila

Nașteri

·         459:  S-a nascut B’utz Aj Sak Chiik, cunoscut sub numele Manik (d.? 501), rege al  orașului Maya Palenque. A urcat pe tron pe 28 iulie  487, domnind pana 501.

·         1316: Ioan I al Franței (d. 1316)

·         1397:  S-a nascut Papa Nicolae al V-lea (d. 14 martie 1455)  aflat in tronul pomtifical  în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455. Papa Nicolae al V-lea s-a născut cu numele de Tommaso Parentucelli iar pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este caderea Constantinopolului in mainile turcilor (1453).  Este ultimul papă cu numele de Nicolae.

·         1498: Eleonore de Austria, regină a Portugaliei și Franței (d. 1558).  La 16 iulie 1518 s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei și au avut doi copii, infantele Carlos, care a murit copil (născut 18 februarie 1520) și infanta Maria (născută pe 8 iunie 1521). Rămasă văduvă, la 4 iulie 1530 s-a căsătorit cu Francis I al Frantei, cu care nu a avut copii.

·         1708: William Pitt, prim ministru al Marii Britanii (d. 1778)

·         1738: S-a nascut William Herschel, astronom de origine germana. 

·         1741: S-a nascut Johann Kaspar Lavater, filosof german. 

·         1845: S–a născut in com. Ghindăoani, județul Neamț, filosoful, poetul si  omul  politic român Vasile Conta; (m. 21 aprilie 1882, Iasi).  A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei.  Între anii 1865 – 1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns dupa ce a plecat de la Ghindăoani – Neamt). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei aparținea Principatelor Unite, in urma infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei. Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice. El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național Romania, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii. A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile „Junimii”, intitulate: „Materialismul”, „Fetișismul”, „Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al „Curierului de Iași” și membru al „Junimii”. Deși participant la ședințele „Junimii”, și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, a facut  o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale. Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. Filosofia materialistă a lui Vasile Conta, ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, în cercurile progresiste ale vremii, găsind adepți printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă. Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini. Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de D. Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique.

·         1862: Gerhart Hauptmann, dramaturg german, laureat Nobel (d. 1946)

·         1868:  S-a nascut Emil Racovita, biolog roman, presedinte al Academiei Romane intre 1927-1929, fondator al biospeologiei. S-a nascut la Iasi, in clasele primare fiind elev al scriitorului Ion Creanga. Dupa ce a absolvit liceul, s-a inscris la Facultatea de Drept din Paris respectand dorinta tatalui, insa a sfarsit prin a absolvi Facultatea de Stiinte din Sorbona. In 1896 si-a prezentat teza de doctorat, iar un an mai tarziu a participat ca biolog la expeditia belgiana din Antarctica. Timp de doi ani, Emil Racovita a adunat un important material botanic si zoologic, el studiind circa 1.600 de specimene din Antarctica. La intoarcerea din expeditie, savantul roman a publicat un studiu despre balene care a devenit de referinta si a ajuns la conducerea statiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer din Franta, precum si a laboratorului de anatomie comparata de la Sorbona. Din 1920, a inceput sa predea la Universitatea din Cluj, an in care a infiintat primul institut de speologie din lume si a predat primul curs de biologie generala din Romania. In problemele evolutiei biologice a aparat doctrina evolutionista de denaturari si de atacurile idealismului. Racovita este unul dintre initiatorii ocrotirii monumentelor naturii din Romania. A ramas la catedra pana in 1947, o perioada activind insa la Timisoara. S-a stins din viata la varsta de 79 de ani. 

·         1874: August Krogh, zoolog danez, laureat Nobel (d. 1949)

·         1876: Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. 15 noiembrie 1876, Paris - d. 30 aprilie 1933, Paris) a fost o scriitoare și poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.

Ana Elisabeta Brâncoveanu (sau Brancovan, după grafia franceză) s-a născut în familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă și bulgară, Raluca Moussourus (sau Rachel Musurus), căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Ignacy Paderewski. Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.^[9]

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles (1873--1942) la 18 august 1897.^[9], căsătoria fiind celebrată la vila Bessaraba din Amphion, în apropiere de Evian, pe țărmul sudic al lacului Léman. Soții Mathieu de Noailles și Anna de Noailles au avut un singur copil, un fiu, Anne-Jules de Noailles (1900--1979) care a avut titlul nobiliar de conte. Acesta din urmă s-a căsătorit în anul 1925 cu Hélène de Wendel , fiica marelui industriaș și deputat Guy de Wendel și a Elenei Argyropoulo , a cărei mamă era născută Sutzu, din ramura greacă a acestei familii.^[10]

După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises. Academia Franceză i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Anna de Noailles era vara prinților Emanuel și Anton Bibescu, prieteni intimi ai lui Marcel Proust și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României. Caracterizări ale literaturii contesei Anna de Noailles au făcut scriitorul Robert de Montesquiou --rudă prin alianță, și sociologul român Dumitru Drăghicescu, autorul ulterior al cărții "Psihologia poporului român". Contele Robert de Montesquiou (1855-1921), colecționar de artă, a fost unul dintre exponenții cei mai cunoscuți ai dandismului, estetismului și decadentismului, al prețiozității stilistice, critic literar de temut. Montesquiou scria despre Anna de Noailles: "Oare căror atavisme se datorește faptul că, odată cu această nouă muză, au înflorit din nou trandafirii și garoafele vechilor poeți persani...este ceva care revine după multe veacuri, din rădăcini adânci". Dumitru Drăghicescu făcea următoarea apreciere: "Mentalitatea contesei este cu totul franceză. Ea a respirat din plin atmosfera intelectuală și artistică a Parisului. Educația ei literară s-a făcut în acel cerc de intelectuali care se inspiră cel puțin în aceeași măsură de emoțiile cerebrale ca și din viața fizică concretă, de emoțiile simțurilor...Marele secret pe care îl posedă doamna de Noailles, secret care este atât de rar, este de a surprinde și mira cititorul prin combinații de cuvinte cu totul neașteptate, dar care nu sunt deloc bizare. Acesta este puternicul talent, secretul doamnei de Noailles..."^[11]Anna de Noailles și-a construit o viziune poetică originală, găsind o sursă de inspirație în păgânismul grec și în gândirea radicală a lui Nietzsche. Opera sa poetică dezvoltă într-o manieră foarte personală marile teme ale dragostei, naturii și morții.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob. Prietenia dintre Marcel Proust și Anna de Noailles s-a închegat în 1899, la Amphion, când scriitorul petrecuse vara nu departe de Villa Brancovan. Un cercetător al operei lui Proust^[12]va scrie despre „Prietenia parfumată ca un șerbet de trandafir între cei doi orientali, Ana și Proust, asemănători sufletește nu numai prin inteligență, dar și prin cruzimea lor ascunsă, mascată la ea printr-o conversație supratensionată și sclipitoare, la el prin analiza clinică și psihologică a celor mai nemărturisite pasiuni”. Prin „orientali”, autorul se referă la originea greco-română a contesei și la faptul că mama lui Proust era evreică.

Anna de Noailles

După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton.

Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămâne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind „Dionysiac--extatice, senzuale, erotice, jucăușe, câteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:

Madam', în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului contesei Gaspard de Reveillon din romanul lui Proust „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.

La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română,^[13] ca membru de onoare.^[14][15]

A murit în anul 1933, în apartamentul său din Rue Scheffer, Paris. La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.

În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.^[16]Inima contesei Anna de Noailles se odihnește în urna plasată în centrul templului din parcul aflat în vechiul domeniu din Amphion--les--Bains.

Opera literară:

Anna de Noailles, 1922

• Anna de Noailles, Le Coeur innombrable, Paris, Calmann-Lévy, 1901.(Inima fără nume), volum de poezii premiat de Academia Franceză
• Anna de Noailles, L'Ombre des jours, Paris: Calmann-Lévy, 1902.(Umbra zilelor)
• Anna de Noailles, Les Éblouissements. Paris: Calmann-Lévy, 1907.
• Anna de Noailles, Les Vivants et les Morts. Paris: Fayard, 1913.(Vii și morții)
• Anna de Noailles, Les Forces éternelles. Paris: Fayard, 1920. (Forțele eterne)
• Anna de Noailles, Poème de l'amour. Paris: Arthème Fayard & Cie., 1924.(Poeme de amor)
• Anna de Noailles, L'Honneur de souffrir. Roman. Paris: Bernard Grasset, 1927. (Onoarea suferinței)
• Anna de Noailles, Exactitudes, Paris: Bernard Grasset, 1930. (Exactități)
• Anna de Noailles, Derniers Vers et Poèmes d'enfance, Paris: Bernard Grasset, 1934.(Ultimele versuri și poeme din copilărie)
• Anna Brâncoveanu de Noailles, Cartea vieții mele (titlul original: Le Livre de ma vie, Hachette, 1932.

Părinți	prințul Grigore Brâncoveanu și Ana Vogoride
Căsătorită cu	Mathieu de Noailles

·         1876 - S-a născut Alexandru Ciura, prozator şi publicist (m.02.03.1936).

·         1879: S-a nascut Lewis Stone, actor american. 

·         1886: René Guénon, autor egiptean de origine franceză (d. 1951)

·         1887: Georgia O'Keeffe, pictoriță americană (d. 1986)

·         1891: S-a nascut Erwin Rommel, feldmareşal german; (d. 14.10.1944). Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944), unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs, Sunet listen) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia

·         1895: Marea Ducesă Olga Nicolaevna a Rusiei (d. 1918)

·         1896: S-a nascut  la Iasi, savantul român Horia Hulubei, fizician atomist, membru al Academiei Române; (d.22 noiembrie 1972). Studiile superioare, pe care le începuse în 1915, la terminarea liceului, sunt întrerupte de intrarea în război a României. Participă, având gradul de sublocotenent, la bătălia de la Mărășești. Face parte din grupul de tineri trimiși de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot pentru a deveni piloți militari. Participă în calitate de pilot de vânătoare la operațiunile de pe frontul de Vest, fiind rănit și decorat cu ordinul Legiunii de Onoare. În 1922 își reia studiile obținând în 1926 licența în științe fizico-chimice. Se dedică învățământului, devenind pe rând, preparator, apoi asistent la catedra de chimie fizică a Universității din Iași. Lucrează ca cercetător cu întreruperi, între anii 1927— 1938, în Laboratorul de Chimie Fizică de la Sorbona, Paris, condus în acea perioadă de savantul Jean Perrin. În 1933, își ia doctoratul în fizică la Paris, ajungând director de cercetări la Universitatea din Paris. Horia Hulubei activează susținut în țară, fiind, pe rând, conferențiar, profesor, la universitățile din Iași și apoi București, unde, pe lângă intensa muncă de cercetare științifică, are o foarte bogată activitate de cercetare și organizare a Institutului de Fizică a Academiei Române, creat la 1 septembrie 1949 și pe care îl conduce până în anul 1965, când trece la conducerea Institutului de Fizică Atomică, atunci nou creat. În perioada 1941-1944, profesorul Horia Hulubei a deținut funcția de rector al Universității din București. In 1948 a înfiinţat şi organizat Institutul de Fizică din Bucureşti, iar în 1956, Institutul de Fizică Atomic. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935, membru titular începând cu 3 iunie 1941 și președintele secției a II-a fizică a Academiei de Științe din România. A fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 26 mai 1937, iar pe 27 mai 1946 este ales membru titular. În 1948 a fost  îndepărtat de regimul comunist din Academie, dar în 2 iulie 1955 a fost  repus în drepturi.

·         1898: S-a nascut la Iasi, criticul, eseistul, poetul și teoreticianul literar franco-român de etnie evreiască, B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]). În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România,  Integral, Unu, sau Contimporanul. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat „virtual” lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”, intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară. A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu. În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Urma Linei s-a pierdut, iar Fondane va muri după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau. Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l’Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars.

·         1905: S-a nascut Annunzio Paulo Mantovani, violonist si compozitor italian. 

·         1906: S-a nascut la Chisinau (15/28 noiembrie), profesorul  Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent al Academiei Române; (d.27.02.1991, Iasi).  Nu a fost membru al Partidului Comunist si a fost primit in Academia Romana in 1990, dupa Revolutie. Mangeron este unul dintre matematicienii cei mai prolifici din România. A publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul principal de interes științific. Era poliglot. Citea în 10 limbi și publica în 6 limbi. A fost membru a peste 25 de societăți științifice internaționale, inclusiv a Societății Americane de matematică, a Societății Internaționale de astronautică ș.a.

·         1907: Claus von Stauffenberg, ofițer german (d. 1944)
* 1910: Ion Lucian Murnu (n. 2/15 noiembrie 1910, București - d. 12 aprilie 1984, București)^[1] a fost un sculptor, desenator și pictor român, cunoscut mai mult de inițiați decât de publicul larg.

S-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine aromână, cu o puternică cultură clasică, fiind fiul graficianului și caricaturistului Ary Murnu^[2] și nepotul fratelui acestuia, George Murnu, unul din traducătorii în limba română ai epopeilor Iliada și Odiseea^[3].

Ion Lucian Murnu s-a înscris în 1930 Academia de Arte Frumoase din București^[4], unde a studiat sculptura sub îndrumarea lui Oscar Han și desenul cu Camil Ressu, absolvind în 1936^[5]. Ca student, a lucrat și în atelierul lui Corneliu Medrea.^[1]

Între octombrie 1938 și iunie 1940, și-a continuat studiile postuniversitare cu o bursă la Accademia di Romania, la Roma.^[4] În perioada în care a studiat la Roma, a supravegheat executarea unei copii de pe Columna lui Traian, comandată de statul român.^[6] A fost mobilizat și a luptat în al Doilea Război Mondial pe frontul din Crimeea.^[2]

Revenit la viața civilă, s-a angajat în 1943 la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a urcat una câte una treptele universitare în cadrul până la cea de profesor la Catedra de Sculptură, în 1976.^[2]

Este considerat „unul dintre cei mai dăruiți profesori” ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București^[5], astfel că prin activitatea didactică a format o serie de tineri artiști, între care au excelat: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Victor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu

Tânărul Murnu a cultivat o sensibilitate deplin clasică într-o epocă în care arta universală descoperea abstractul, geometrismul și chiar primele forme ale minimalismului. În tinerețe, a fost influențat și de Mac Constantinescu.^[4]

Murnu a părăsit sculptura în momentul în care proiectele de monumente, de o mare noblețe și rafinament, nu i-au mai fost acceptate nici în anii ’40, nici în anii ’50. S-a retras către desen și pictură și către o sculptură care se esențializează, care pierde aura preclasicului și liniștea discursului clasi

Expoziții personale ^[7]

Antume

• 1940 - Roma;
• 1946 - Sala Dalles, București;
• 1966 - Galeria "Orizont" - Bucureșsti;
• 1967 - Roma;
• 1970 - Arnsberg, Dortmund;

Postume

• 1985 - Galeria "Orizont" - București;
• 1991 - Galeria de artă a municipiului București;
• 1993 - Galați, Constanța.
• 1998 - Galeria "Catacomba" - București

Expoziții colective:^[7] - 1937, 1938, 1941, 1942, 1945, 1946 - Salonul oficial, București; - Roma, Moscova, Leningrad, Torino, Tel Aviv, Varșovia, Belgrad, Sofia, Atena, Sircasa.

Ion Lucian Murnu

Făt-Frumos Parcul Herăstrău București Bustul în bronz a lui George Stephănescu (1843-1925), amplasat în fața clădirii Operei Naționale București

·         1911: Alexandru Ciorănescu (n. 15 noiembrie 1911,^[1] Moroeni, Dâmbovița, România – d. 25 noiembrie 1999,^[1] Santa Cruz de Tenerife, Spania) a fost un autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil între 1946 și 1999. Frații săi au fost matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, scriitorul ziarist George Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu. Tatăl lor, Ion Ciorănescu, născut Cioranu, a fost institutor și director al școlii primare din comuna natală, autor al unor manuale foarte răspândite în epocă și promotor al învățământului special pentru școlile de surdomuți din România.

De altfel, Alexandru Ciorănescu, Alexandre Cioranescu și Alejandro Cioranescu sunt cele trei variante sub care același Alexandru Ciorănescu este bine cunoscut în România, Franța și Spania, și a semnat diferite lucrări de-a lungul timpului. În orașul Santa Cruz de Tenerife o strada poartă numele Alejandro Cioranescu în semn de omagiu și recunoștință față de unul dintre cei mai importanți istorici și geografi ai Insulelor Canare.^[2]

Revine în România abia în anul 1991. Moare la 25 noiembrie 1999 în Insulele Canare, Spania.

Alexandru Ciorănescu este absolvent al Liceului Spiru Haret din București în 1930. Licențiat în filologie română și franceză al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București în 1933, unde audiază cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga. În același an obține diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie din cadrul Arhivelor Statului.

În perioada 1934 - 1938 își pregătește teza de doctorat ca elev al Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses, după ce solicitase fără succes o bursă la Școala Română din Roma.

Audiază cursurile de literatură comparată ținute de Ferdinand Baldensperger la Facultatea de Litere și la Școala Normală Superioară din Paris, avându-i ca maeștri pe comparatiștii Paul Van Tieghem și Paul Hazard.

Devine doctor în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată L'Arioste en France. Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940).

Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de Istorie Universală din București (până la moartea lui Nicolae Iorga). Este numit Director literar la Editura Contemporană (1942 - 1945).

În aceeași perioadă este secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii și al Asociației culturale hispano-romane. A fost Inspector general al Artelor, funcționar în Direcția informației din ministerul Propagandei, membru al Comisiei de programe la Radiodifuziunea Română (1943 - 1946), respectiv director al Teatrului Municipal din București (1944 - 1945).

Obține numirea la lectoratul român de la Grenoble, dar nu poate pleca din țară din pricina autorităților militare germane, care refuză să-i acorde viza de tranzit. După armistițiul din august 1944 este câteva luni director al revistei Universul literar (1944 - 1945).

Sprijinit de aproximativ 300 de colaboratori și de ziarul Universul, întreprinde lucrări pregătitoare pentru editarea Enciclopediei Universul (1942 - 1945). Fișele întocmite pentru realizarea acestei lucrări, care trebuia să apară în 24 de volume și din care nu s-a publicat decât sumarul articolului de la litera A, s-au pierdut.

Revenit la Paris în calitate de consilier cultural al legației României (la începutul anului 1946) și destituit în 1947, ia decizia de a nu se mai întoarce în țară, nu înainte însă de a mai colabora cu Scrisori din Franța. Esențe franceze la revista Viața Românească (numărul 2, februarie, 1946).

După propriile mărturisiri: „Fusesem rechemat și destituit într'un moment în care cei doi copii ai mei se aflau în țară, și, în condițiile de atunci, recuperarea lor nu era posibilă, lucru care mi-a fost dovedit imediat. Mai mult, situația lor de copii „părăsiți” de părinți ca noi, era precară: și, pentru a-i proteja în puțina măsură în care mai puteam s'o facem, m-am decis să evit centrul de contacte și de tentații pe care-l constitue Parisul: decizia cea mai grea și mai decisivă, din punctul de vedere al viitoarei desfășurări a activității mele, și pe care n'am putut-o lua în deplină libertate”

Devine secretar de redacție la revista Le Livre din Paris (1947 - 1948) și cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1948).

Invitat ca profesor „encargado de curso” la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), va preda aici, din decembrie 1948 până în 1979, limba și literatura franceză, ținând și unele cursuri de literatură italiană și portugheză, de limba română sau de literatură comparată.

În 1958 solicită și obține cetățenia franceză.

În 1964 și 1971 autoritățile de la București le permit celor doi copii rămași în România să se stabilească în Franța.

În 1965 Universitatea din Bordeaux îl numește conferențiar de literatură comparată „en congé de mission” în La Laguna, iar în 1978 este numit profesor titular în aceeași specialitate.

În Insulele Canare, Alexandru Ciorănescu a fost din 1957 membru al Institutului de Studii Canariene, în cadrul căruia a condus Secția de bibliografie (1957 - 1960, 1962 - 1970) și Secția de istorie (1974 - 1982).

Alexandru Ciorănescu debutează în 1926 în revista Vlăstarul, revista Liceului Spiru Haret din București, fondată de fratele său, poetul Ion Ciorănescu.

Solicitat de George Călinescu, publică în 1930 diferite articole de literatură comparată în revista Capricorn.

Sprijinit de Nicolae Iorga și de unul din frați, care îl susține material, face în 1933 o călătorie de studii la Veneția și debutează editorial ca istoric în 1934, cu o colecție de documente privitoare la domnia lui Mihail Radu (Mihnea al III-lea).

În exil, Alexandru Ciorănescu și-a uimit adeseori compatrioții prin multitudinea și diversitatea temelor abordate. Într-o recenzie din 1965, Mircea Popescu afirma următoarele: „Dacă am afla că domnul Alexandru Ciorănescu, ale cărui studii de istorie și de istorie literară le cunoșteam din țară, iar lucrarea-i fundamentală, de curând retipărită, Ariosto în Franța e și astăzi un model de literatură comparată, pregătește un tratat de matematică ori scrie o simfonie, nu ne-am mira câtuși de puțin: omul e capabil de orice. Lăsând gluma la o parte, trebuie sa mărturisim îndată admirația și uimirea pe care ne-o trezește orice studiu al profesorului de la Universidad de la Laguna, care, în decurs de numai câțiva ani, ne-a dăruit: un dicționar etimologic al limbii române, o monografie în limba spaniolă asupra barocului, o ediție completă a operelor lui Cristofor Columb, o exemplară bibliografie a literaturii franceze din secolul al XVI-lea, un roman în limba franceză, și o sumedenie de alte „mărunțișuri” de mare valoare ... ”^{[necesită citare]}

Volumul omagial publicat în 1991 de Fundația Culturală Română de la Madrid consacra 10 secțiuni operei lui Alejando Ciorănescu (filologie, literatură română, literatură franceză, literatură italiană, literatură spaniolă, literatură comparată, literatură generală, istorie română, Insulele Canare, Cristofor Columb și America) și un Appendice în care sunt înregistrate operele literare.

În mai toate aceste domenii, Alexandru Ciorănescu a redactat lucrări de referință, ceea ce i-a determinat pe comentatorii săi să-l plaseze în familia spiritelor enciclopediste ale culturii române (Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade).

În calitate de lingvist care a realizat singurul dicționar etimologic complet al limbii române, (Diccionario etimmológico rumano), Alexandru Ciorănescu este considerat de hispanistul Dumitru Copceag „un Corominas rumano: la mayor autoridad en materia de etimología”.^{[necesită citare]}

Principalele sale calități în acest domeniu ar fi simțul limbii, intuiția și relația afectivă cu fenomenele examinate, iar familia lingvistică din care face parte ar fi aceea a curentului idealist, reprezentat de Wilhelm von Humboldt, Benedetto Croce sau Karl Vossler, filologi pentru care limba este forma cea mai directă de expresie a spiritului uman.

Cu acordul autorului, Dicționarul etimologic al limbii române a fost reeditat la București, într-un singur volum, în 2001. În prefața acestei ediții, Alexandru Ciorănescu precizează: „L-am terminat în condițiile științifice cele mai dificile, la mai multe mii de kilometri de cea mai apropiată bibliotecă românească, fără să dispunem de cărți proprii, fără vreun ajutor sau colaborare, decât aceea a numeroșilor prieteni care ne-au furnizat cărțile absolut necesare”.

* 1911: Dan Mateescu (n. 15 noiembrie 1911, Călărași, d. 15 aprilie 2008) a fost un inginer român, membru titular al Academiei Române și fost președinte al filialei Timișoara.

A absolvit în 1929 liceul "Știrbei Voda" din Călărași iar în 1934 Școala Politehnică de la Berlin - Charlottenburg.^[1]

Lucrează ca inginer constructor la uzinele din Reșita. În perioada 1935-1948 introduce în România noi metode de proiectare a structurilor pentru podurile metalice învățate în Germania. Aceste noi metode au fost introduse într-o serie de poduri de cale ferată, construite pe apele Someș, Jiu, Siret. Pe lângă poduri metalice, inginerul Mateescu colaborează la proiectarea Uzinelor Malaxa, hangare de avioane Băneasa, Brașov si Cluj, hale metalice industriale pentru uzina din Bocșa și Reșita, precum și Palatul C.F.R. din București.^[1] Ocupă în timp diverse funcții de conducere: șeful atelierului de proiectare de la UCM Reșița, șeful Fabricii de poduri si construcții metalice de la UCM Reșița și Bocșa.^[1]

În anul 1944 este numit profesor suplinitor la Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice de la Timișoara. În anul 1948 devine profesor titular la disciplina de construcții metalice, pe care o va preda până în 1981 când s-a pensionat. Prima preocupare în momentul transferării la Institutul Politehnic din Timișoara a fost crearea în 1950 a Laboratorului de Construcții Metalice.

Pe parcusul aniilor profesorul Mateescu a predat mai multe discipline: Poduri metalice, Construcții din lemn, beton și oțel, Rezistența materialelor, Calculul structurilor metalice în domeniul plastic, Calculul și tehnologia construcțiilor metalice sudate.^[1] A sprijinit Facultatea de Construcții de la Cluj la înființarea acesteia prin predarea cursului de Construcții Metalice timp de doi ani.

Preocupat permanent de formarea profesională, a redactat și publicat 18 tratate și cursuri universitare la edituri de prestigiu din țară și străinătate.

Primeste titlul Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice de Construcții București și al Universității Politehnica Timișoara.

Academicianul și profesorul Dan Mateescu s-a stins din viață pe 15 aprilie 2008, la vârsta de 97 de ani.

·         1922 - S–a născut regizorul italian de film Francesco Rosi (filmul „Cronica unei morţi anunţate”, după romanul cu acelaşi titlu al scriitorului Gabriel Garcia Marquez).
* 1928: Ilie Iorga (n. 15 noiembrie 1928, Mârșa, Giurgiu - d. 4 iunie 2012, Clejani, Giurgiu) a fost un lăutar, un membru important al Tarafului de Haiduci (Taraf de Haïdouks), o trupă de rromi de la Clejani, România.^[1] El a fost considerat a fi unul dintre cei mai buni chitariști de origine rromă.

* 1928: Iulian Văcărel (n. 15 noiembrie 1928, Vălenii de Munte, județul Prahova - d. 9 ianuarie 2019) a fost un economist român, membru titular (1994) al Academiei Române

·         1928 - S-a născut C. W. Mc Call (William Fries), cântăreţ country american.

·         1930: James Graham Ballard, scriitor britanic (d. 2009)
* 1931: Sever Frențiu (n. 15 noiembrie 1931, Săcuieni, județul Bihor - d. 6 noiembrie 1997, Arad) a fost un pictor și scenograf român.

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoția 1955, clasa profesorilor Catul Bogdan și Aurel Ciupe.

În 1955, a devenit membru al UAP^[1] , deținând funcția de președinte al Filialei UAP Arad, între 1958-1970. A participat cu regularitate la expozițiile județene și de scenografie în diferite orașe ale țarii: Arad, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Constanța, București, precum și în numeroase expoziții de grup peste hotare: la Galeria de arte IL SALOTTO, Vicenza- Italia, 1965, la Stabia, în Italia împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, cu graficianul Mihai Mănescu și cu pictorul Florin Ciubotaru (în 1991) ș.a. În 1968, a organizat o expoziție personală la Arad.

Toamnă, Iarna,, vitraliu, detaliu, Primăria Arad

În calitate de scenograf, a colaborat la: Teatrul de Marionete din Arad (1957- 1961), la Teatrul de Stat din Arad (1961-1970), la Teatrul „Jokay Szinház” din Debrețin (1967-1968), la Studioul cinematografic „Buftea” (1973, 1976, 1978), la Teatrul „Ion Creangă”, București (1978), la Aarhus-Teater, în Danemarca (1978), la Norske Teater, în Oslo (1979), la Rix Teater, Oslo (1981), la Marionettes de Geneve (1986), la Teatrul francez “Edmonton”, Canada (1986), la Teatrul „Bulandra” (1989), la Teatrul Mic, București (1992), la Hordaland Teater din Oslo (1995), la Teatrul Evreiesc din București (1997).

A executat vitralii pentru Primăria din Arad și pentru „Sala Corvinilor” din Palatul Cotroceni. În 1962, este distins cu Premiul de scenografie pentru piesa „Antigona și ceilalți”. Lucrările sale se află în colecții din Canada, SUA, Japonia, Anglia, Belgia, Franța, Germania, Norvegia, Danemarca, Italia, Ungaria și România.

Este inițiat în Francmasonerie în 1992. În 1993, participă la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Naționale a României. În 1994 devine Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar în anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. În 1996, realizează împreună cu Vladimir Boantă unirea masonică din România.

Sever Frențiu

·         1931: S-a nascut Clyde McPhatter, muzician, membru in formatia Drifters.

·         1932: Alvin Plantinga, filosof american

·         1932: S-a nascut Petula Clark, solista americana. 

·         1932 - S-a născut Clyde McPhatter, vocalist american (The Drifters).

·         1937: Leonard Cazan, politician român

·         1937: S-a nascut Little Willie John, pe numele real John Davenport, solist american. 

·         1938 - S-a născut Anton Uncu, gazetar, redactor-şef la "România liberă"; a fost redactor-şef al cotidianului "Curentul" (m. 30 iulie 1998)

·         1939: S-a născut la Cislău (jud.Buzău), Ştefan Sileanu, actor şi artist plastic. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1965), după ce a renunțat la doi ani de studiu la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”. A fost actor la Teatrul Național din Tîrgu Mureș și la Teatrul Nottara din București. În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric „Vlad Țepeș” în regia lui Doru Năstase. Pasionat de pictură, a avut mai multe expoziții.Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1994. 

·         1940: S-a nascut Sam Waterston, actor american. 

·         1941: Corneliu Ciontu (n. 15 noiembrie 1941) este un politician român. A fost deputat din anul 1996 până în 2008.

* 1941: Irina C. Rosetti (n. 15 noiembrie 1941, București, România) este o arhitectă română ce trăiește la Paris. S-a distins prin clădirile moderne industriale pe care le-a proiectat și construit în anii '70 în România. Este cunoscută în special pentru clădirile gărilor din Predeal și Tulcea, devenite „embleme” și puncte de interes turistic pentru orașele respective. Acestea reprezintă o arhitectură de tip internațional care a rupt linia clasicistă din perioada comunistă din România.

Arhitectura Irinei Rosetti face parte din patrimoniul arhitectural al secolului XX din România, integrându-se în procesul de resincronizare și oficializare a modernismului.

Irina Rosetti s-a născut la București. A absolvit facultatea de arhitectură în 1965 la Institutului de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București, România, seria 1965, fiind șef de promoție. Între 1965-1974 a lucrat în proiectare la Ministerul Căilor Ferate, București și apoi a fost chemată de profesorul Ascanio Damian ca asistență la facultate. În 1972 se căsătorește cu arhitectul Lutfi Sefchi Sait ^[3], originar din Dobrogea, pe care îl întâlnește la Tulcea. Ea avea proiectul gării în șantier și el tocmai termina construirea clădirii Hotelului Delta din Tulcea, al cărui autor era. Cei doi soți arhitecți au un fiu, Alexander Rosetti-Sait, care și el urmează linia familiei studiind arhitectura și lucrând ca arhitect în Franța și la Luxemburg. Irina Rosetti se înscrie la doctorat cu tema tezei “Integrarea arhitecturii contemporane în structuri urbane preexistente din România”. Ea își duce teza până la jumătate, după care i se impune o schimbare de subiect căci se consideră că tema ei contravenea lucrărilor de demolare catastrofice ale epocii Ceaușiste. Arhitecta Irina Rosetti preconiza păstrarea a ceea ce se demola. Ea refuză să schimbe tema, renunțând la continuarea doctoratului. În 1988, constrânsă de persecuțiile regimului communist al lui Ceaușescu, Irina pleacă și se stabilește în Franța unde obține statutul de refugiat politic și în 1995 devine cetățean francez. În 1990 familia se reuneste la Paris. În Franța Irina continuă să lucreze la proiecte de largă amploare și concursuri de arhitectură.

Proiecte de arhitectură în România (1965-1974)

În anii 70 Ceaușescu începuse să dea voie arhitecților din România să construiască mai liber, în stil modernist internațional. În această linie de stil se înscriu cele două gări create de Irina Rosetti. Cea de la Predeal are acoperișul în formă de șa, acoperirea clădirii fiind în forma unor "paraboloizi hiperbolici".i^[4] Gara de la Tulcea are ceva din formele rotunjite ale Capelei de la Ronchamps a lui Le Corbusier.^[5]

Gara Predeal Gara Predeal și Izvorul 24 din Băile Olănești sunt singurele clădiri din țară care sunt construite în formă de sa geometrică, o formă arhitecturală foarte greu de realizat, ce cere respectarea foarte riguroasă a unor coordonate matematice.^[4] Gara din Predeal atrage atenția trecătorilor prin forma ei deosebită. Acoperișul se sprijină pe două puncte fixe, în jurul cărora forța și rezistența ajung în echilibru, acestea sprijinindu-se la rândul lor pe trei coloane de tip Benoto cu o adâncime de 25 de metri în sol pentru o rezistență deosebită.

Gara Predeal, 1969

Actuala clădire a Gării din Predeal a fost inaugurată la 25 decembrie 1968, fiind până în prezent una dintre cele mai moderne construcții din țară. Autori arhitectii din București: Arh Ilie Dumitrescu și Irina Rosetti. La realizarea clădireii a colaborat inginerul Prof. Dr. Ing. Mircea Manoilescu.

Gara Tulcea Oraș În anul 1972 în portul de pe malul Dunării se finalizează construcția Gării de pasageri Tulcea. Aceasta este realizată după planurile arhitectei Irina Rosetti. Special la Gara din Tulcea este planul ei tri-lobat, care preia direcțiile celor trei axe care duc spre clădire; firul fluviului, linia falezei și drumul dinspre centrul orașului. Clădirea cu aspect de ambarcațiune a fost concepută că o morișca formată din trei arce - trei jumătăți de bărci care da impresia călătorului de pe vapor că clădirea se rotește. ^{[6][7][8][9][10]}

Gara Tulcea Oraș, 1972

Trei poze și un plan de situație cu Gara Tulcea (dar nu foarte relevant pentru a scoate in evidență forma interesantă a Gării Tulcea) apar pe Wikimapia.

Planul trilobat al clădirii gării și amplasamentul ei în portul Tulcea se pot vedea bine pe Google maps la: Vedere din avion a clădirii Gării Tulcea - arhitect Irina Rosetti

Clădirea Gării Tulcea proiectată și realizată de arhitecta Irina Rosetti poate fi considerată ca un "produs al școlii de arhitectură aflată în perioada de 'răzvratire'. Clădirea este frumos proporționată atat în plan cât și volumetric. Cele trei fațade rezultate simbolizează profilul unei ambarcațiuni. Clădirea acestei gări reprezintă un obiect arhitectural cu o anumită conotație și simbolistică".^[11]

În România Irina Rosetti a fost arhitect autor și co-autor și a altor proiecte dintre care cele mai importante sunt: Gara Reșița, România; și Centrul de Informatică a Cailor Ferate Române, București , România (Proiect distins cu "Premiul Uniunii Arhitecților din România").

Cât a lucrat la Ministerul Transporturilor, București, Arhitecta Rosetti a participat și la concursul "Monumentul Feroriarilor", București, România obtinând Premiul I. Monumentul urma să fie plasat in axa Gării de Nord si a clădirii ministerului, dar până la urmă din lipsa de fonduri nu s-a implementat.

Activitate în învățămantul superior de arhitectură (1972-1988)

Între 1972 și 1988, Irina Rosetti lucrează ca asistent și apoi lector la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, la catedra Bazele Proiectarii de Arhitectură. Se distinge prin experiența practică pe care a dobândit-o lucrând în proiectare și pe care o poate împărtăși studenților mai bine decât colegii ei care au rămas asistenți imediat după terminarea studiilor.

Activitate profesională în Franța (1989-2002)

Începând din 1989 Irina lucrează în diferite agenții de arhitectură pariziene unde participă ca autor și colaborator la diferite realizări de proiecte și numeroase concursuri de arhitectură.

Proiecte de arhitectură în Franța

• Agenția ARD – ARCHITECTES, Paris: Spitalul Național de la St Maurice, clădiri de birouri, hoteluri și case de locuit la Port Royal,Paris, spital la EPINAL
• Agenția NMS ARCHITECTURE, Paris (Nicolas Malivel & Michel Seraqui)

Spitale (CHG – Centre Hospitalier General) la Dieppe,’Angers, spitalul Pontchaillou-“Centrul Cardio-Pneumatologic”, Clinică Europeană (regruparea clinicelor din orașul Rouen), Spitalul Americain din Paris, (restructurarea serviciilor), Policlinică din Flandra (regrouparea clinicilor din Dunquerque), Spitalul de la Argentan. Residente pentru bătrâni (CH) la Bayeux (233 paturi), la Aigle (78 paturi), la Aunnay sur Odon (100 paturi), la Aigle.

• Agenția Alain Manoilesco – ARCHITECTES, Paris

Colegiul "Marie Curie", clădirea cu 40 de locuințe ZAC Ferme, Pasaj și amenajări exterioare la Savigny le Temple

Concursuri în Franța

Centru de reeducare ARCHE le MANS, Spitalul American din Paris, CH la Tours,- CH de Mauntauban spital la Bretonneaux, Collegiul “JEAN MOULIN” la Montreuil sous Bois, 65 de locuințe la Perreux sur Marne; Case pentru bătrâni la Salon de Provence, Roubaix, Pougny-Douillancourt.

* 1945: Ovidiu Moldovan (n. 15 noiembrie 1945, Iernut, județul Mureș) este un actor român.

Ovidiu Moldovan s-a născut la 15 noiembrie 1945, în Iernut, județul Mureș. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1968, la clasa profesorului Costache Antoniu. Este actor la Teatrul Național din București.

Filmografie:

• Columna (1968) - fiul Ciungului
• Când trăiești mai adevărat (film TV, 1974)
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Alexandru de Mangop
• Pe aici nu se trece (1975) - Sică
• Patima (1975) - Sever Varlam, fiul Păunei
• Misterul lui Herodot (1976)
• Râul care urcă muntele (1977)
• Războiul independenței (serial TV, 1977)
• Pentru patrie (1978) - gornistul Niță Ion
• Revanșa (1978) - muncitor tipograf
• Burebista (1980) - poetul Lai
• Un saltimbanc la Polul Nord (1981)
• Cucerirea Angliei (1982) - Odon de Bayeux, capelanul ducelui Normandiei
• Acțiunea Zuzuc (1983)
• Povestea călătoriilor (1983)
• Din prea multă dragoste (1983)
• Orele unsprezece (1983)
• 1983 - Dragostea și revoluția
• Secretul lui Nemesis (1987)
• François Villon - Poetul vagabond (1987) - Caïman
• Egreta de fildeș (1987)
• Kilometrul 36 (1989)
• Terente, regele bălților (1995)

·         1945: S-a nascut Anni-Frid Lyngstad, cantareata norvegiana, componenta a trupei ABBA. 

·         1949 - S-a nascut Steve Fossen, basist american (Army, Heart).

·         1950: Principesa Elena a României, fiica regelui Mihai al României

·         1952 - S-a nascut Michael Cooper, vocalist, chitarist si compozitor american (Project Soul, ConFunkShun)

·         1954 - S-a nascut Tony Thompson, baterist american (Chic)

·         1956: Ioan Buda, politician rom
* 1958: Anamaria Beligan (n. 15 noiembrie 1958, București)^[1] este o scriitoare și cineastă română. Ea este fiica actorului Radu Beligan.

Anamaria Beligan a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1981. În 1982 a emigrat în Australia reușind să obțină masterul de lingvistică la Universitatea Monash, Melbourne dar și premiul editurii Cambridge University Press.^[2][3]

Anamaria Beligan este căsătorită cu Valeriu Câmpan, au două fiice, Katarina și Dana

A lucrat ca regizor și scenarist și a predat la Australian Film, Television and Radio School din Sydney. De asemenea, a înființat în 1988 o companie independentă de producție de film Athanor.^[5]

Diverse publicații australiene și românești au preluat articole scrise de ea. În țară a publicat proză scurtă (Încă un minut cu Monica Vitti, 1998) și un roman (Scrisori către Monalisa, 1999)

·         1958: S-a nascut în orașul Chișinău din  RSS Moldoveneasca, Doina Marin (Aldea Teodorovici), cantareata de muzica patriotica, luptatoare pentru unirea R.Moldova cu Romania. În 1980 a absolvit facultatea de filologie, limbă și literatură română a Universității de Stat din R. Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul “Ion Creangă” din Chișinău.Din 1982, a fost nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei.A participat la cele mai importante  evenimente care au marcat procesul de renaștere a poporului roman din Basarabia, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt “Suveranitate”, “Sfântă ni-i casa” și altele. Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Republicii Moldova din acei ani. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova. Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui tragic accident rutier  pe șoseaua DN2, nu departe de Bucuresti, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

Locul de la intrarea în Coșereni (jud. Ialomița) unde a avut loc tragicul accident

Doina Aldea-Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Era însărcinată și aștepta o fetiță.

Accidentul a avut loc la orele 02:15 cu o mașină de marca Opel 0905 MBC, condusă de cetățeanul ucrainean Alexandr Ceakaunov, în vârstă de 33 de ani. Atât șoferul, cât și cel de-al patrulea pasager, care se afla în față, Vasilii Koudalb, 38 de ani, au scăpat cu viață. Potrivit presei românești, din mașină au fost extrase cu mare greutate trei corpuri însângerate. Două automobile i-au transportat pe Vasilii Koudalb și Alexandr Chakaunov la Spitalul din Urziceni. La 02:30 o autosanitară a preluat-o pe Doina Aldea-Teodorovici, aflată în comă. Salvarea s-a îndreptat cu toată viteza spre București. Pe drum, Doina și-a recăpătat un moment cunoștința. A strigat de câteva ori "Au, mă doare tot corpul", apoi a decedat. Corpul neînsuflețit a lui Ion Aldea-Teodorovici, a fost recuperat cu mare greutate. A fost nevoie ca poliția să taie cu flacăra autogenă automobilul distrus, reușind să elibereze trupul abia la ora 7:00.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai 10 ani, Cristofor, care a continuat activitatea muzicală a părinților.

Părinți	Eugenia și Gheorghe Marin
Căsătorită cu	Ion Aldea-Teodorovici
Copii	Cristofor Aldea-Teodorovici

* 1964: Petre Grigoraș (n. 15 noiembrie 1964, Poduri, Bacău, România) este un antrenor român de fotbal, în prezent antrenează echipa de fotbal Farul Constanța. La sfârșitul anului 2005 s-a înțeles verbal cu FC Brașov, dar a revenit asupra deciziei sale.^[1][2] Între 2006 și 2009 a pregătit-o pe Oțelul Galați cu care a participat în Cupa UEFA în sezonul 2007-2008.

* 1964: Iurie Arcan (n. 15 noiembrie 1964, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal moldoveano-indonezian. În prezent antrenează clubul de fotbal Pusamania Borneo din Superliga Indoneziei. El deține licență UEFA „PRO” de antrenor.

* 1967: Mircea Băduț (n. 15 noiembrie 1967, Râmnicu Vâlcea) este un scriitor și inginer român. A absolvit Facultatea de Electrotehnică, Universitatea din Craiova, în 1992.

A scris unsprezece cărți tehnico-științifice (de informatică aplicată) și șase cărți de beletristică (proză scurtă ficțională; proză eseistică de nuanță filosofică, psihologică și antropologică). De asemenea, a scris peste patru sute de articole tehnico-științifice pentru reviste din România și din Europa (CAD Report, CHIP, ComputerWorld, ENERGIA, GEOconnexion, GEOinformatics, Hello CAD FANS, IT Trends, My Computer, NET REPORT, PC MAGAZINE, PC REPORT, PC WORLD, Tehnicã si Tehnologie).^[1]

Prin contribuțiile sale timpurii (articole, cărți, lucrări) în domeniile CAD (proiectare asistată de calculator) și GIS (sisteme geo-informatice), a fost un pionier în aceste subdomenii ale informaticii în România. O parte dintre titlurile semnate de Mircea Băduț sunt frecvent menționate în bibliografii academice și profesionale din România^[2] și din lume^[3].

În domeniul cărților tehnico-științifice, Mircea Băduț a inventat conceptul editorial „...în trei timpi”: fiecare subiect/subcapitol din carte este prezentat pe trei nivele distincte de accesibilitate (începător, mediu, avansat - însă cu o redundanță minimă), astfel încât cititorul își poate alege singur nivelul potrivit pentru auto-instruire. Două dintre cărțile sale au fost create astfel (Calculatorul în trei timpi, AutoCAD-ul în trei timpi), și ambele au fost editate de mai multe ori (Editura Polirom, 2001-2017)^[4].

Câteva dintre prozele sale scurte au apărut și în alte publicații: Almanahul Anticipația (1997); Almanahul Science-Fiction (2007, 2008); revista Helion; Dilema veche (2007, 2013, 2015). De asemenea, câterva eseuri de antropologie au apărut în reviste naționale sau locale.

A participat cu lucrări la câteva zeci de conferințe/simpozioane tehnico-științifice din România și din Europa. A tradus în limba românã articole pentru revista Science in school, publicație EIROforum (2011-2017).

A participat cu imagini la o serie de Saloane de Fotografie din România. A susținut câteva seminarii de tehnică fotografică.

A organizat sporadic ateliere culturale la Biblioteca Judeteana Vâlcea, în regim de voluntariat.

Lucrări:

Cărți tehnico-științifice

• Calculatorul în trei timpi (Editura Polirom, Iași, 2017/2012/2007/2003/2001)
• AutoCAD-ul în trei timpi (Editura Polirom, Iași, 2014/2011/2006/2004)
• GIS - sisteme informatice geografice (Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2007/2004)
• Sisteme geoinformatice pentru electroenergetică (Editura Polirom, Iași, 2008)
• Sisteme geo-informatice pentru administrație și interne (Editura Conphys, Vâlcea, 2006)
• Informatica în management (Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2003)
• Bazele proiectării cu MicroStation (Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2001)
• Bazele proiectării cu Solid Edge (Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2003/2002)
• Informatica pentru manageri (Editura Teora, București, 1999)
• Calculatorul personal (Editura Conphys, Vâlcea, 1995, coautor Cristina Băduț)
• Bazele utilizării și programării PC-urilor (Editura Conphys, Vâlcea, 1994)

Volume de proză

• Întoarcerea perenă (Editura Europress, București, 2018)
• Ficțiuni Secunde (Editura Europress, București, 2016).
• DonQuijotisme AntropoLexice (Editura Europress, București, 2017, 2015)
• Întoarcerea fratelui risipitor (Editura Europress, București, 2014)
• Ficțiuni Familiare (Editura Conphys, Vâlcea, 2011; coautor Anca Băduț)
• Ficțiuni Primare (Editura Conphys, Vâlcea, 2006).

* 1967: Victor Dan Găureanu, mai cunoscut ca Dan Găureanu (n. 15 noiembrie 1967, Nicolae Bălcescu, Coțușca, Botoșani, România – d. 20 mai 2017,^[2][3] Craiova, România) a fost un scrimer român specializat pe sabie.

·         1968:  S-a nascut Mircea Radu, prezentator TV, jurnalist (n.Bucuresti).

* 1973: Lilian Popescu (n. 15 noiembrie 1973) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova. Ultima dată a activat în calitate de antrenor principal la clubul Sheriff Tiraspol din Divizia Națională până în octombrie 2015.

·         1976 - S-a născut Mădălin-Teodor Roşioru prozator, traducător şi redactor al revistei „Tomis”.

* 1980: Mirela Furtună (n. 15 noiembrie 1980) este un deputat român, ales în 2016.

* 1983: Ada Emilia Moldovan (n. Bahamet, 15 noiembrie 1983, în Focșani) este o handbalistă din România care joacă pentru CS Măgura Cisnădie pe postul de intermediar dreapta. Ea a fost componentă a echipei naționale a României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul European din 2010, desfășurat în Danemarca și Norvegia.