MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 26 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE - Nașteri (2)

 26 MARTIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Nașteri (2)

Continuare:

* 1903: Gheorghe Pănculescu (n. 26 martie 1903 - d. 7 ianuarie 2007) a fost un general român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial.

A fost ultimul veteran român din Primul Război Mondial și unul dintre ultimii veterani de Primul Război Mondial din lume. Pănculescu s-a născut în Varșovia, atunci parte a Imperiului Rus. În 1918, la vârsta de 15 ani, s-a inrolat minor în armata română, și a servit în Primul Război Mondial. Pănculescu a rămas în armată după război și în cel de al Doilea Război Mondial el a ajuns la gradul de general. A murit la 7 ianuarie 2007, la vârsta de 103 ani.

Gheorghe Pănculescu (general)
Date personale
Născut	26 martie 1903
Decedat	7 ianuarie 2007 (103 ani)
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Activitate
Gradul	general
Bătălii / Războaie	Primul Război Mondial

·         1904: Joseph John Campbell (n. 26 martie 1904 – d. 30 octombrie 1987) a fost un cercetător al miturilor și religiilor, scriitor și orator american, cel mai bine cunoscut pentru lucrările sale în domeniile mitologiei comparateși ale religiei comparate. Opera sa este vastă, acoperind multe domenii ale experienței umane. Filozofia sa este adesea sintetizată de îndemnul "Urmați fericirea vostră" sau Căutați-vă fericirea" (în engleză Follow your bliss.)

Joseph Campbell
Joseph Campbell
Date personale
Nume la naștere	Joseph John Campbell
Născut	26 martie 1904 White Plains, statul  New York,  Statele Unite ale Americii
Decedat	30 octombrie 1987 (83 de ani) Honolulu, statul  Hawaii,  Statele Unite ale Americii
Înmormântat	O'ahu Cemetery[*]
Cauza decesului	cancer esofagian
Căsătorit cu	Jean Erdman Campbell, Dansatoare/Coregrafă
Naționalitate	Statele Unite ale Americii
Cetățenie	american
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Cercetător al miturilor și religiilor
Activitate
Alma mater	Columbia University (B.A., 1925; M.A., 1927)
Lucrări remarcabile	A Skeleton Key to Finnegans Wake The Hero with a Thousand Faces The Masks of God The Power of Myth
A influențat pe	George Lucas, Alan Watts, Jim Morrison, Dan Harmon, Buddy Nielsen
Profesor pentru	Christina Grof[*]

·         1904: Xenophón Zolótas, economist grec, prim ministru interimar (d. 2004)

·         1905: Viktor Frankl, neurolog și psihiatru austriac (d. 1997)

·         1911: Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, n. 26 martie 1911, Columbus[*], SUA – d. 25 februarie 1983, New York, SUAa fost un dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorință) în 1948 și ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul fierbinte) în 1955, ambele beneficiind de timpurii  și mai contemporane ecranizări remarcabile.
Tennessee Williams s-a născut la Columbus, Mississippi. Când avea trei ani familia sa s-a mutat la Clarksdale, Mississippi, apoi în anul 1918, la Saint Louis, Missouri.

Dramă[modificare | modificare sursă]

• Lista pieselor lui Tennessee Williams

Piese timpurii[modificare | modificare sursă]

• 1936 – Candles to the Sun
• 1937 – Fugitive Kind
• 1937 – Spring Storm
• 1938 – Not about Nightingales
• 1940 – Battle of Angels—rescrisă în 1957 ca Orpheus Descending
• 1945 – You Touched Me
• 1944 – Stairs to the Roof

Piese majore[modificare | modificare sursă]

• 1944 – The Glass Menagerie -- Menajeria de sticlă
• 1947 – A Streetcar Named Desire -- Un tramvai numit dorință
• 1948 – Summer and Smoke -- Vară și fum
• 1950 – The Rose Tatoo -- Trandafirul tatuat
• 1955 – Cat on a Hot Tin Roof -- Pisica pe acoperișul fierbinte
• 1957 – Orpheus Descending -- Orfeu în infern
• 1958 – Suddenly, Last Summer -- Deodată, vara trecută
• 1959 – Sweet Bird of Youth -- Dulcea pasăre a tinereții
• 1961 – The Night of the Iguana -- Noaptea Iguanei
• 1972 – Small Craft Warnings -- Avertismentele micii ambarcațiuni

Nuvele[modificare | modificare sursă]

• 1950 – The Roman Spring of Mrs. Stone - Primăvara romană a doamnei Stone
• 1975 – Moses and the World of Reason - Moise și lumea rațională

Versuri[modificare | modificare sursă]

• 1950 – In the Winter of Cities - În iarna orașelor
• 1977 – Androgyne, Mon Amour - Androginul, iubirea mea

Tennessee Williams
Tennessee Williams
Date personale
Nume la naștere	Thomas Lanier Williams[2]
Născut	26 martie 1911[3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13]  Columbus[*], SUA
Decedat	25 februarie 1983 (71 de ani)[3][4][5][6][7][9][10][11][12][13]  New York, SUA[14][15][16]
Înmormântat	Calvary Cemetery[*]
Cauza decesului	accident (choking[*])
Cetățenie	SUA
Ocupație	dramaturg romancier[*] scenarist poet scriitor
Limbi	limba engleză[1]
Studii	Universitatea Statului Iowa[*] Universitatea Washington din St. Louis[*] University of Missouri[*] The New School[*]
Pregătire	Erwin Piscator[*]
Opere semnificative	The Glass Menagerie[*] Un tramvai numit dorință
Influențe[ascunde] Anton Cehov August Strindberg D. H. Lawrence Hart Crane
Note
Premii	Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie Tony Award for Best Play[*] Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie St. Louis Literary Award[*] Kennedy Center Honors[*] Florida Artists Hall of Fame[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*]

·         1913: Paul Erdős (în maghiară - Erdős Pál, cunoscut ocazional și ca Paul Erdos ori Paul Erdös; n. 26 martie 1913,^[5][6][7][8] Budapesta, Austro-Ungaria^[9][5] – d. 20 septembrie 1996,^[5][6][7] Varșovia, Polonia^{[9][5][10][11][12]}) a fost un matematician extrem de prolific, mereu aflat în mișcare și faimos excentric, născut în Ungaria. Având sute de colaboratori în diverse țări ale lumii, cu care a colaborat de cele mai multe ori la "ei acasă", Erdős a lucrat la numeroase probleme matematice legate de analiza combinatorie, teoria grafurilor, teoria numerelor, analiză matematică clasică, teoria aproximărilor, teoria mulțimilor și teoria probabilității.

Prolificitatea lui Erdős ca autor de articole de matematică publicate (considerând numărul articolelor care au văzut lumina tiparului în timpul vieții sale) se poate compara doar cu cea a lui Leonhard Euler, faimosul matematician al Iluminismului. Conform lui Hoffman (1998), Erdős a publicat un număr mai mare de articole, în timp ce Euler a publicat mai multe pagini matematice.

Paul Erdős a publicat în jur de 1.500 articole matematice în timpul vieții sale, majoritatea având co-autori. Conform proiectului Internet numit The Erdős Number Project Data Files, Erdős a avut 511 colaboratori direcți, dar diferiți (care beneficiază toți de onorantul Număr Erdős 1), ceea ce demostrează limpede crezul său, aplicat de el însuși cu sfințenie, "matematica este o activitate socială".
Paul a fost al treilea născut într-o familie de evrei maghiari. După ce ambele surori ale lui au murit la vârsta de trei și cinci ani, de teamă unei boli contagioase, mama sa nu l-a dat la școală, ci l-a învățat ea însăși să scrie și să citească. Ulterior a avut o guvernată germană și profesori privați. Ambii părinți ai lui Paul au fost matematicieni, care i-au dat o educație de liber-cugetător. Tatăl său a fost în 1914 militar în armata austro-ungară. În urma unui atac rusesc, tatăl Erdős cade prizionier în Galiția, după care va fi ținut prizonier pentru mai mulți ani în Siberia. În perioada regimului comunist al lui Bela Kun (1919), mama lui este numită directoare de școală, însă va fi destituită din funcție ca și alți evrei în timpul regimului antisemit al lui Horthy. Întors din prizonierat, tatăl viitorului matematician îl învață limba engleză, prin anii 1920. Mai mulți copii talentați la matematică, care au provenit din familii cu probleme financiare, au fost sprijiniți moral și financiar de matematicianul altruist și dedicat reginei științelor.

Erdős a fost unul dintre cei mai prolifici autori de lucrări în istoria matematicii, al doilea după Leonhard Euler; Erdős a publicat mai multe lucrări, dar Euler a publicat mai multe pagini (conform lui Hoffman, 1998). A scris 1.500 de articole pe teme de matematică, majoritatea în colaborare. A avut 511 colaboratori diferiți (The Erdős Number Project Data Files), și credea cu tărie că „matematica este o activitate socială”.

Dintre contribuțiile sale, s-au remarcat dezvoltarea teoriei Ramsey și aplicarea metodei probabilistice. Combinatorica extremă îi datorează o întreagă metodă de abordare, dezvoltată parțial din tradiția teoriei analitice a numerelor. Erdős a găsit o demonstrație a postulatului lui Bertrand care s-a dovedit a fi mai elegantă decât prima, descoperiță de Cebîșev. De asemenea, a descoperit o demonstrație elementară pentru teorema numerelor prime, împreună cu en:Atle Selberg, în care s-a demonstrat cum combinatorica este o metodă eficientă de numărare a mulțimilor.

Paul Erdős
Paul Erdős
Date personale
Născut	26 martie 1913[8][9][10][11][12][13]  Budapesta, Austro-Ungaria[14][8]
Decedat	20 septembrie 1996 (83 de ani)[8][9][10][12][13]  Varșovia, Polonia[14][8][15][16][17]
Înmormântat	Kozma Street Jewish Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Cetățenie	Ungaria
Etnie	evrei așkenazi
Ocupație	matematician
Activitate
Rezidență	Regatul Unit Manchester Varșovia Ungaria Israel Statele Unite ale Americii
Domeniu	Teoria probabilităților combinatorică teoria grafurilor teoria numerelor
Număr Erdős	0[1]
Instituție	Universitatea Princeton Victoria University of Manchester[*] Purdue University[*] Universitatea Notre Dame
Alma Mater	Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta[2]
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia de Științe din Ungaria Academia Americană de Arte și Științe[*] Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*][3][4]
Conducător de doctorat	Lipót Fejér
Doctoranzi	Joseph Kruskal[*] Alexander Soifer[*] Béla Bollobás[*] George B. Purdy[*]
Premii	Bursă Guggenheim[*] (1945) Cole Prize in Number Theory[*] (1951) Premiul Kossuth (1958) Q555082[*] (1991)[5] Lista laureaților Premiului Wolf pentru matematică (1983) doctor honoris causa al Universității din Haifa[*] (1994)[6] membru străin al Royal Society[*] (1989)

·         1916 – S-a nascut Christian Boehmer Anfinsen, Jr., biochimist american, Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie in 1972 impreuna cu Stanford Moore si William Howard Stein.

·         1917 - S-a născut Rufus Thomas, cântăreţ şi compozitor R&B american.
* 1918: Takashi Kasahara (n. 26 martie 1918) este un fost fotbalist japonez.
* 1920: Victor Pimsner (n. 26 martie 1920, Cairaclia, Basarabia – d. 20 decembrie 2000, Germania) a fost un aviator, profesor universitar și organizator al învățământului ingineresc de aviație.
După susținerea în 1939 a bacalaureatului, în perioada satisfacerii serviciului militar a intrat prin concurs la Școala de ofițeri de aviație pe care a absolvit-o în 1943 cu gradul de sublocotenent; un an mai târziu, după parcurgerea unui curs de perfecționare, este avansat la gradul de locotenent pilot de avioane de vânătoare.^[1][2] În perioada 1943-1948 Pimsner a activat la diferite unități de aviație ca ofițer pilot.

În 1943 s-a înscris la Facultatea Electromecanică a Școlii Politehnice din București la Secția de Mașini Termice, pe care a absolvit-o în 1947, devenind inginer electromecanic cu specialitatea aviație. În 1949 a fost avansat la gradul de căpitan inginer și mutat ca șef birou de studii la Facultatea de Aviație a Academiei Tehnice Militare, care fusese inaugurată chiar în același an. În această calitate, Pimsner a participat efectiv și activ la organizarea învățământului superior ingineresc de aviație din Academia Tehnică Militară (1949–1950). Solidele sale cunoștințe de motoare de aviație i-au permis să parcurgă rapid gradele didactice până la cel de conferențiar (în 1952), devenind titularul cursului de Teoria motoarelor de aviație cu reacție. Până în 1959 Pimsner a profesat în calitate de cadru didactic în Academia Tehnică Militară, fiind avansat succesiv la gradele de maior și lt. colonel (1958). Deși nu a luptat efectiv pe frontul de est, în anul 1959 Pimsner a fost trecut în rezervă.^[1][2]

În 1958, Pimsner a intrat prin concurs cercetător principal și șef de sector la Institutul de Energetică al Academiei Române, condus în aceea perioadă de acad. Remus Răduleț. Aici Pimsner a promovat la gradul de șef de laborator, funcție pe care a deținut-o până în anul 1968. În această perioadă și-a elaborat în cadrul Institutului Politehnic București teza de doctorat cu titlul Contribuții asupra unei metode de mărire a forței de tracțiune a motorului turboreactor, pe care a susținut-o în anul 1963.^[1][2][5] În 1963 i se decernează Premiul de Stat pe 1962 pentru lucrările de cercetare elaborate la Institutul de Energetică și la Academia Tehnică Militară, publicate în lucrarea Exploatarea rațională a gazelor naturale.^[3][4]

În 1965 își reia activitatea didactică la Catedra de Termotehnică de la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic în calitate de conferențiar (1965–1971) și apoi de profesor (1971–1976). La Facultatea de Mecanică a predat cursuri de termodinamică tehnică (termotehnică). În 1971 a obținut titlul științific de doctor-docent în științe tehnice, iar în 1972 dreptul de a conduce lucrări de doctorat.^[1][2]

În 1972 a participat la înființarea în cadrul politehnicii bucureștene a Facultății de Aeronave, al cărei decan a fost în perioada 1972–1981. În calitate de profesor la această facultate, între 1976–1988 a predat cursurile de Teoria motoarelor de aviație, Teoria motoarelor cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele de aviație.^[1][2] În calitate de conducător de doctorat (1972–1987) a condus pregătirea prin doctorat a unor personalități din aeronautică și învățământul aviatic (prof. Ștefan Ispas, prof. Virgil Stanciu etc.).

În 1988, după decesul soției sale, Pimsner a plecat din România pentru a se reuni cu restul familiei, care se afla de mai mult timp în Republica Federală Germania.^[1] A rămas în memoria studenților și doctoranzilor săi ca un ofițer corect și conștiincios, un profesor eminent și un îndrumător atent și responsabil al celor tineri.
Lucrări:

• Exploatarea rațională a gazelor naturale (în colaborare), București: Ed. Academiei RPR, 1963^[6]
• Energetica turbomotoarelor cu ardere internă (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1964^[1][5]
• Supraalimentarea motoarelor Diesel (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1965^[7]
• Analiza termodinamică a schemelor centralelor electrice (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1967^[8]
• Corelațiile dintre combustibilul lichid și motorul cu ardere internă (în colaborare), Ed. Academiei RSR, 1972^[7]
• Termodinamica tehnică: Culegere de probleme, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1976^[1][5]
• Termodinamica tehnică: Culegere de probleme (în colaborare), București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1982^[5][7]
• Motoare aeroreactoare: Procese și caracteristici, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1984^[5][7]
• Procese în mașini termice cu palete: Aplicații și probleme (coord.) București: Ed. Tehnică, 1986^[7]
• Mașini cu palete. Procese și caracteristici (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1988^[1][5]
• Numeroase studii, cercetări, comunicări științifice și manuale referitoare la procesele termo-gazodinamice din motoarele aeroreactive.

Victor Pimsner
Date personale
Născut	26 martie 1920[1][2]
Decedat	20 decembrie 2000 (80 de ani) [1][2]
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	universitar[*]
Studii	Școala de ofițeri de aviație Școala Politehnică din București[1][2]
Activitate
Ramura	aviație
Ani de serviciu	1943–1948 (pilot) 1947–1987 (inginer)
Gradul	locotenent-colonel (OF-4)
Ocupații ulterioare	inginer de aviație
Decorații și distincții
Decorații	Premiul de Stat, 1962

·         1923 - S-a născut Valentin Lipatti, cărturar de elită, ilustră figură a diplomaţiei românesti. Şi-a legat numele de Conferinţa de la Helsinki pentru securitate şi cooperare în Europa, reprezentant permanent, din partea României, la UNESCO (m.25.03.1999).

* 1925: Pierre Boulez (n. 26 martie 1925, Montbrison, Franța – d. 5 ianuarie2016, Baden-Baden, Germania) a fost un compozitor și dirijor francez. Au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea a muzicii seriale, a muzicii aleatorie și a muzicii electronice.^[9] A fundat Institutul de Cercetare și Coordonare Acustică/Muzicală (IRCAM) de la Paris. Ca dirijor, a condus unele dintre cele mai cunoscute orchestre din lumea, inclusiv Concertgebouw Amsterdam, Orchestra Filarmonică din Berlin, Orchestra Filarmonică din New York și Orchestra din Cleveland.

S-a născut într-o familie burgheză fără legături speciale cu muzica.^[11] La vârsta de cinci ani a descoperit această, ascultând Privighetoarea lui Igor Stravinski la radioul, și s-a apucat de pian un an mai târziu.^[12] S-a dovedit un elev talentat. După studii bune la micul seminar la orașul său natal, a intrat în „clase pregătitoare” de matematică la Saint-Étienne, apoi în Lyon. În paralel a urmat lecții private de pian și de armonie.

S-a mutat la Paris în 1942. În anul 1944 a fost admis la Conservatoire national (academia națională de muzică) în clasa de armonie a Olivier Messiaen.^[11] Acesta a recunoscut talentul elevului său, căruia i-a predat gratuit. Totuși, Boulez a devenit curând satul de maestrul său, descriind Turangalîla-Simfonia compusă de către acesta ca o „muzică de bordel”.^[11] În anul 1945, a descoperit „cea de-a doua școală de la Viena” (Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern) prin compozitorul René Leibowitz, dar, de asemenea, a rupt curând legăturile. În 1946 și-a compus Prima sonată pentru pian, apoi în 1953–1956 Ciocanul fără stăpân.

Nereușind să găsească nici un dirijor pentru a conduce opere foarte complexe, el însuși a luat rolul, formându-se la locul de muncă.^[11] La momentul respectiv și-a adoptat stilul distinctiv, fără baghetă, dirijând cu ambele mâinii.^[12] În 1957 a condus în public pentru prima dată pentru crearea a propriei opere Visage nuptial, trebuind să-l înlocuiască pe Hermann Scherchen fără preaviz. În anul 1965 a fost invitat de Festivalul de la Bayreuth pentru a-l înlocui pe Hans Knappertsbusch, care decedase de curând. În paralel, s-a certat cu instituțiile franceze și s-a mutat în Germania la Baden-Baden. În anul 1971, l-a înlocuit pe Leonard Bernstein la Orchestra filarmonică din New York.^[12] În aceeași perioadă a condus Orchestra Simfonică BBC.

În 1976 s-a întors în Franța unde a înființat Ensemble Intercontemporain, prima orchestră franceză permanentă specializată în muzică contemporană. A jucat și un rol esențial în crearea Orașului muzicii (Cité de la Musique) în arondismentul 19 din Paris.^[12] La sfârșitul anilor 1970 a devenit un personaj oficial. A fost numit „Hitlerul din Europa muzicală” de compozitorul american Ned Rorem și „un stalinist muzicii” de compozitorul francez Pierre Schaeffer.^[11] El însuși era cunoscut ca un polemist și un provocator.^[13]

A murit pe 5 ianuarie la Baden-Baden, după ce a fost bolnav pentru ceva vreme: nu putuse participa la sărbătorile de ziua sa de naștere.

Catalog de opere:^[14]

• 1945: Douze Notations (Douăsprezece notații)
• 1946: Première sonate, pentru pian (Sonata nr.1)
• 1946–1947: Le Visage nuptial (Fața nuptială)
• 1947: Le Soleil des eaux (Soarele din apele)
• 1948-1949: Livre pour quatuor (Carte pentru cvartet)
• 1948: Deuxième sonate, pentru pian (Sonata nr.2)
• 1951: Structures pour deux pianos, cartea întâi
• 1953–1955: Le Marteau sans maître (Ciocanul fără stăpân)
• 1956: Structures pour deux pianos, cartea a doua
• 1957: Don (Dar); Troisième sonate, pentru pian
• 1962: Pli selon pli
• 1964: Éclat
• 1966: Éclat/Multiples
• 1968: Livre pour cordes
• 1968: Domaines
• 1969: Pour le Dr. Kalmus
• 1969: Über das, über ein verschwindelaren
• 1970: Cummings ist der Dichter'
• 1974: …Explosante-fixe…
• 1975: Rituel in memoriam Bruno Maderna
• 1976: Messagesquisse
• 1984-1984: Répons
• 1984: Dérive
• 1984: Notations I-IV
• 1984: Notations V - XII
• 1985: Dialogue de l'ombre double
• 1985-1995: Dialogue de l'ombre double, nouă versiune
• 1985: Memoriale (…Explosante-Fixe… Originel)
• 1986: Cummings ist der Dichter…
• 1987: Initiale
• 1990: Dérive 2
• 1992: Anthèmes, pentru vioară
• 1993: …Explosante-fixe…
• 1994: Incises, pentru pian
• 1996: Sur Incises
• 1997: Anthèmes II

Pierre Boulez
Pierre Boulez în 1968
Date personale
Născut	26 martie 1925 Montbrison, Franța
Decedat	5 ianuarie 2016 (90 de ani) Baden-Baden, Germania
Naționalitate	Franța
Cetățenie	Franța
Ocupație	compositor, dirijor
Activitate
Alma mater	Conservatoire national supérieur de musique et de danse[*]
Organizație	Collège de France[1]
Influențat de	Claude Debussy[2]
Premii	Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Medalia Gloria artis[*] medalia de aur pentru servicii aduse orașului Viena[*] Theodor W. Adorno Award[*] (1992) Praemium Imperiale[*] (1989) Premiul Muzical Léonie Sonning[*] (1985)[3] Premiul Glenn Gould[*] (2002) Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] (1997) Berliner Kunstpreis[*] (1996) Premiul Grawemeyer[*] (2001)[4] Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] (1979) Premiile Grammy Ernst von Siemens Music Prize[*] (1979)[5] Polar Music Prize[*] (1996)[6] Lista laureaților Premiului Wolf pentru artă (2000) Kyoto Prize in Arts and Philosophy[*] (2009)[7] Edison Award[*] (2010) BBVA Foundation Frontiers of Knowledge Award[*] (2012) Robert Schumann Prize for Poetry and Music[*] (2012)[8] Bach Prize of the Free and Hanseatic City of Hamburg[*] (2015)[9] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Grawemeyer Award for Music Composition[*] (2001) Medalia pentru Științe și Arte[*] (1983) Grand Cross of the Military Order of Saint James of the Sword[*][10]
Profesor pentru	Jean-Claude Casadesus[*], Lourival Silvestre[*] Pierre Boulez (dreapta) cu Daniel Cohen la o repetiție în 2009

·         1927 - S-a născut Eugenia Cernea, etnomuzicolog.
* 1928: Ștefan Georgescu (n. 26 martie 1928) este un filosof român, profesor universitar. A adus contribuții în domeniile teoriei cunoașterii, epistemologiei, metodologiei științei, filosofiei dreptului.

Este al doilea din cei patru fii ai Ilenei (născută Dincă) și al lui Ion (al șaptelea copil al preotului Ion G. Stoica).

A studiat la Școala Normală „Carol I” din Câmpulung Muscel, astăzi Colegiul Național Pedagogic „Carol I”, unde i-a fost profesoară de limba italiană Rosa del Conte, traducătoare din Eminescu, Blaga, Arghezi și reputat eminescolog, ulterior profesor universitar la Cluj, Milano și Roma și membru de onoare al Academiei Române. După absolvirea Școlii Normale din Câmpulung, în 1947, a susținut, în același an, diferențe de liceu teoretic și examenul de Bacalaureat la Liceul „Radu Greceanu” din Slatina.

Între 1947 și 1951 a studiat la Facultatea de Psihologie-Pedagogie a Universității din București, unde îi are profesori pe Anton Dimitriu, Mihai Ralea, Gheorghe Zapan, susținând licența cu o lucrare de psihologie cognitivă, elogiată de profesorul Mihai Ralea.

În 1963 a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din București, cu teza Critica interpretării adevărului de către pozitivismul logic.^[1]

În 1966 a beneficiat de o bursă de specializare în filosofia științei în Franța, la Universitatea Sorbona, Paris, finanțată de Guvernul Francez, numărându-se, alături de câțiva colegi, printre primii bursieri români de după război ai Statului francez, ceea ce a însemnat reluarea unei importante tradiții universitare româno-franceze.

A desfășurat o activitate didactică permanentă timp de peste 55 de ani (1951-2006), dintre care peste 43 de ani (1954-1997) la Universitatea din București. După absolvirea facultății, în 1951, a funcționat ca profesor de psihologie, logică și pedagogie la Școala Normală din Câmpulung Muscel, iar din 1952, și ca director adjunct, activități pe care le-a îndeplinit până în 1954, când a devenit, prin concurs de admitere, aspirant cu frecvență la Facultatea de Filosofie a Universității din București. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare – asistent (1954-1956), lector (1956-1964), conferențiar (1965-1969), profesor universitar (1969), devenind titular al cursului de Filosofie la Facultatea de Drept a Universității din București și ulterior al cursului de Filosofia dreptului, pe care îl inițiază în 1990. Totodată, a fost titularul cursului de Epistemologie și metodologia științei, disciplină pe care o introduce în anul 1967 în programa Facultății de Filosofie a aceleiași universități. În calitate de conducător de doctorat, a îndrumat teze de filosofia științei, filosofia limbajului, metodologie, creativitate științifică și „a organizat cu doctoranzii săi un seminar teoretic de filosofia științei deosebit de activ și fructuos, în care se discutau atât unele referate sau părți ale viitoarelor teze de doctorat cât și anumite studii semnificative din domeniul filosofiei contemporane. La discuții erau adesea invitați și profesori și studenți din alte facultăți ale Universității”.^[2]

A prezentat comunicări la numeroase reuniuni științifice naționale și internaționale, dintre care Al IV-lea Congres Internațional de Logică, Filosofie și Metodologia Științei – București, 1971 (unde a susținut, în colaborare cu profesorul Vasile Tonoiu, comunicarea « Esquisse d’une théorie du problème »), Al XV-lea Congres mondial de filosofie – Varna, 1973 ^[3], Al XVI-lea Congres Internațional de Istoria Științei – București, 1981 etc.

A inițiat colocvii și simpozioane științifice de specialitate, printre care simpozionul cu tema Creativitatea umană – abordare multidisciplinară, organizat la 10 noiembrie 1971 în aula Facultății de Drept a Universității București, la care a participat, cu o comunicare, și marele savant Henri Coandă ^[4] , eveniment care s-a bucurat „de o largă audiență și participare publică” ^[5] și de un amplu ecou.

În anii '60, a fost director adjunct al Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, organizate, la Sinaia, de Universitatea din București și conduse de profesorul Boris Cazacu. A îndeplinit, succesiv, funcțiile de prodecan al Facultății de Filosofie (1959-1962), prodecan al Facultății de Drept, conducător al Cursului Postuniversitar de Relații Internaționale (1962-1964), prorector al Universității din București (1965-1969), decan al Facultății de Filosofie (1972-1976), director al Institutului de Filosofie, București (1973-1976). Între 1997-2006, a fost profesor al facultăților de drept ale universităților „Nicolae Titulescu” (1997-2002) și „Titu Maiorescu” (2002-2006) din București, unde a predat la secția de masterat.

A fost membru corespondent și vicepreședinte al Secției de Filosofie și Logică a Academiei de Științe Sociale și Politice, membru al Comitetul Național de Filosofie, membru al comitetelor de redacție ale unor reviste de specialitate.

A susținut cursuri și conferințe în Ungaria, la Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta și în Belgia, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Libere din Bruxelles, la Institutul de Filosofie din cadrul aceleiași universități și la Universitatea din Gant.

Cărți (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Pozitivismul logic și teoria adevărului. Studiu critic. București: Editura Politică, 1964.
• Epistemologie. București : Editura Didactică și Pedagogică, 1978.
• Filosofia dreptului – O istorie a ideilor. Partea I. București : Editura All, 1998.
• Filosofia dreptului. O istorie a ideilor din ultimii 2500 de ani. București : All Beck, 2001.
• Probleme filosofice ale științei militare. Elemente de epistemologie. Vol. 4 (coautor). București: Editura Militară, 1987.
• Studii juridice și economice (coautor). București: Editura Economică, 2001.

Volume coordonate (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Teoria cunoașterii științifice. Coordonatori: Ștefan Georgescu, Mircea Flonta și Ilie Pârvu. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982.
• Existență, cunoaștere, valoare. Studii de filozofie. Colegiul de redacție: Ștefan Georgescu, Ion Tudosescu, Alexandru Florian și Mircea Flonta. București : Editura Didactică și Pedagogică, 1970.

Lucrări didactice (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Curs de teoria cunoașterii (coautor). București: Tipografia Universității din București, 1975.
• Filosofia științei. București : Academia Universitară Athenaeum, 1992.
• Filosofie. București: Institutul de Drept și Relații Internaționale „Nicolae Titulescu”, 1993.
• Introducere în filosofie, cu privire specială asupra filosofiei dreptului. București: Universitatea Română de Științe și Arte „Gheorghe Cristea”, Facultatea de Drept, 1994.

Capitole și studii în volume (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Capitolul VI. Ipoteza științifică (coautor). Prof. dr. Ștefan Georgescu - par. 1, 2, 3, Conf. dr. Teodor Dima - par. 3, 4. In Ștefan Georgescu, Mircea Flonta și Ilie Pârvu (coord.). Teoria cunoașterii științifice. București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982, p. 168-185.
• Capitolul XI. Funcțiile teoriilor științifice. In Ștefan Georgescu, Mircea Flonta și Ilie Pârvu (coordonatori). Teoria cunoașterii științifice. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982, p. 290-319.
• Direcții și preocupări actuale în epistemologie. In Corneliu Soare (coordonator științific). Probleme filosofice ale științei militare. Elemente de epistemologie. Vol. 4. București: Editura Militară, 1987, p. 9-51.
• Operația de măsurare în cunoașterea științifică. In Ștefan Georgescu, Ion Tudosescu, Alexandru Florian și Mircea Flonta (colegiul de redacție). Existență, cunoaștere, valoare. Studii de filozofie. București : Editura Didactică și Pedagogică, 1970, p. 156-164.
• Cunoașterea științifică, experimentală și teoretică. In Ion Stroie (coord.). Curs de teoria cunoașterii. București: Universitatea din București, 1975, p. 67-77.
• The Fact as Central Concept in the Theory of Experimental Knowledge. In Dumitru Ghișe and Angela Botez (editors). Dialectics – System – Science. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1981.
• Contribuția lui Antonio Gramsci la dezvoltarea gîndirii dialectice. In Ion Teodorescu, Angela Botez, Mircea Flonta. Dialectica materialistă și cunoașterea contemporană, vol. 1. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987, p. 335-345.
• Despre statutul juridic al obscenității. In Corneliu Bîrsan, Augustin Fuerea, Alexandru Olteanu et al. Studii juridice și economice. București: Editura Economică, 2001, p. 353-367.

Studii și articole în reviste de specialitate (selecție)[modificare | modificare sursă]

• « Quelques considérations sur l'oeuvre de Basile Conta ». Revue roumaine des sciences sociales. Série de philosophie et logique, vol. 14, nr. 4, 1970, p. 299-308.
• „Elemente de metodologia științei în opera lui Friedrich Engels”. Revista de filozofie, vol. 17, nr. 12, 1970, p. 1467-1474.
• „Creație și metodă”. În Probleme ale creativității umane - Simpozion, 10 nov. 1971, Revista de filozofie, tomul 19, nr. 1, 1972, p. 86-89.
• „Există un "Index Verborum Prohibitorum"? ”. Revista de filozofie, vol. 19, nr. 5, 1972, p. 699-701.
• « La certitude pratique ». Revue roumaine des sciences sociales. Série de philosophie et logique, vol. 17, nr. 2, 1973, p. 177-183.
• „Personalitatea lui Dimitrie Cantemir”. Analele Universității București. Filosofie. Anul XXII, nr. 2/1973, p. 9-11.
• „Corelația dintre critică și creație în gîndirea științifică”. Revista de filozofie, vol. 24, no. 6, 1977, p. 685-688.
• « La dialectique des fonctions des théories scientifiques ». Analele Universității București. Seria științelor sociale. Filosofie, vol. 30, nr. 1, 1981, p. 45-50.
• „Informația nediscursivă în cunoaștere”. Revista de filozofie, vol. 29, nr.1, 1982, p. 54-56.
• "Intellect and/or Reason". Noesis. Travaux du Comité Roumain d’Histoire et de Philosophie des Sciences XIII. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987, p. 93-98.
• „La bicentenarul unui "plan pentru o pace universală și perpetuă" ”. Revista de filozofie, vol. 34, nr. 6, 1987, p. 490-493.

Ștefan Georgescu
Filosof și profesor universitar
Date personale
Născut	26 martie 1928 (91 de ani) Poiana Lacului, Argeș, România
Naționalitate	România
Ocupație	profesor universitar
Activitate
filosof, laureat al premiului „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române

* 1930: Sandra Day O'Connor (născută la 26 martie 1930) este un magistrat american care a servit ca prima femeie în calitate de judecător asociat al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii între 1981 și 2006. Datorită modului său de studiere amănunțită a fiecărui caz în parte, respectiv a vederilor sale politice moderate, Day O'Connor a fost adesea considerată ca fiind cea care a dat votul decisiv în unele din cazurile aduse în atenția Curții Supreme de Justiție. Ulterior, în anii târzii ai serviciului său, a obiectat acestui mod unilateral de a o caracteriza.

În 2001, revista Ladies' Home Journal a cotat-o ca fiind cea de-a doua cea mai puternică femeie din Statele Unite ale Americii. ^[4] În 2004 și 2005 Forbes Magazine a considerat-o ca cea de-a patra cea mai puternică femeie din Statele Unite, respectiv ca cea dea treizecișișasea cea mai puternică femeie din lume. În lista referitoare la Statele Unite, Day O'Connor a fost precedată doar de [the] National Security Advisor(pe atunci) Condoleezza Rice, Senatoarea de New York și fosta Primă doamnă Hillary Rodham Clinton, respectiv actuala Primă doamnă Laura Welch Bush. ^[5].

Înaintea asocierii sale cu Curtea Supremă de Justiție, Sandra Day O'Connor a fost un magistrat și politician în Arizona.^[6] A fost nominalizată pentru Curte de către președintele Ronald Reagan, confirmată de către Congres printr-un "scor" aproape perfect, de 99 - 0, servind ulterior în calitate de judecător asociat al Curții pentru o perioadă de peste douăzeci și patru de ani. În ziua de 1 iulie 2005, a anunțat intenția de a se retrage efectiv după numirea unui succesor. Magistratul Samuel Alito, nominalizat de către președintele George W. Bush la 30 octombrie 2005, pentru a o substitui, a fost confirmat de Senat printr-un vot foarte strâns, 58-42.

Sandra Day O'Connor
Sandra Day O'Connor
Date personale
Născută	26 martie 1930 (89 de ani)[1][2][3][4]  El Paso, Texas, SUA[5]
Căsătorită cu	John Jay O'Connor[*] (20 decembrie 1952–11 noiembrie 2009)
Număr de copii	3
Cetățenie	SUA
Etnie	Americani Albi
Religie	Biserica Episcopală din Statele Unite[*]
Ocupație	judecătoare avocată politiciană
Cancelar al Colegiului William & Mary
În funcție 4 octombrie 2005 – 3 februarie 2012
Precedat de	Henry Kissinger
Succedat de	Robert Gates[*]
Judecător al Curții Supreme a Statelor Unite
În funcție 21 septembrie 1981 – 31 ianuarie 2006
Precedat de	Potter Stewart[*]
Succedat de	Samuel Alito
Senator al statului Arizona
În funcție 30 octombrie 1969 – 13 ianuarie 1975
Premii	Medalia Philadelphia pentru Libertate[*] Brandeis Medal[*] National Women's Hall of Fame[*] (1995) Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] (2009) National Cowgirl Museum and Hall of Fame[*] Texas Women's Hall of Fame[*] Elizabeth Blackwell Award[*] (1985) doctor honoris causa of Keiō University[*] Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]
Partid politic	Rep
Alma mater	Stanford Law School[*] Universitatea Stanford Universitatea Stanford Austin High School[*]

·         1931 - S-a născut George Cornea, regizor şi operator de film.

·         1931 – S-a nascut Mircea Ivanescu, poet si traducator roman contemporan. Este considerat a fi unul dintre cei mai importanti poeti romani contemporani si unul dintre cei mai prolifici traducatori romani. A publicat volume de versuri, toate sub titluri voit anodine ca “Poesii”, “Poeme”, “Alte poeme” sau “Versuri”. A tradus romanul socotit de multi intraductibil, “Ulysse” al lui James Joyce (aceasta fiind considerata o capodopera a traducerilor in limba romana), la care se adauga traduceri din William Faulkner, Robert Musil, Francis Scott Fitzgerald,Franz Kafka, Friedrich Nietzsche sau Rainer Maria Rilke. Multiplu premiat pentru poezia si traducerile sale, Mircea Ivanescu a fost propus in 1999 pentru Premiul Nobel pentru Literatura de catre Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze. Sansele la prestigioasa distinctie ii sunt insa diminuate de lipsa unor traduceri ale operei sale in alte limbi. In prezent, poetul s-a adancit in boala si singuratate, in locuinta sa de la Sibiu, retragandu-se complet din lumea culturala.

·         1931: Leonard Simon Nimoy (n. 26 martie 1931, Boston, Massachusetts – d. 27 februarie 2015, Bel Air, Los Angeles) a fost un actor, regizor, poet, muzician și fotograf american. Este cunoscut pentru rolul Spock din Star Trek: Seria Originală, un serial de televiziune ce a fost difuzat timp de trei sezoane, între 1966 și 1969.

Nimoy s-a născut în Boston (Massachusetts) într-o familie de imigranți evrei din Rusia^[16]. Mama sa, Dora Spinner, era casnică iar tatăl său, Max Nimoy, avea o frizerie^[17]. Nimoy a început să joace de la vârsta de 8 ani, dar primul său rol important a fost Ralphie în piesa lui Clifford Odets "Awake and Sing!" la 17 ani^[18]. A studiat arta fotografică la UCLA, fară a absolvi; totuși are un masterat în educație și un doctorat onorific de la Colegiul Antioch din Ohio. Începuturile carierei sunt reprezentate de mici roluri în filme de categoria B, emisiuni TV cum ar fi "Dragnet" și seriale precum "Zombies of the Stratosphere" (1952). În 1961 a avut un rol secundar în Zona crepusculară(The Twilight Zone), episodul "A Quality of Mercy".

Nimoy a fost înrolat în Rezerva Armatei S.U.A., fiind lăsat la vatră în 1955 cu gradul de sergent. Dosarul său militar a fost distrus în incendiul din 1973 de la Arhivele Naționale ale S.U.A. (National Archives and Records Administration).

Rolul cel mai cunoscut al lui Nimoy a fost ofițerul jumătate vulcanian jumătate uman Spock din Star Trek: Seria Originală, care a fost difuzat între 1966 și 1969. Pentru interpretarea acestui rol a primit 3 nominalizări Emmy .

Nimoy și William Shatner (care va juca rolul comandantului lui Spock, căpitanul James T. Kirk) se găsesc de cealaltă parte a Cortinei de Fier în episodul „The Project Strigas Affair” din serialul „Omul de la U.N.C.L.E.” („The Man from U.N.C.L.E.”) (1964). Cu aspectul său saturnin, Nimoy a jucat în mod previzibil rolul negativ, iar Shatner rolul unui recrut U.N.C.L.E. nehotărât. Nimoy a reluat rolul lui Spock în „Star Trek: Seria animată”, în două episoade din „Star Trek: Generația următoare” și în șase filme de lung metraj „Star Trek”, alături de distribuția originală.

Regizor[modificare | modificare sursă]

• Star Trek III: În căutarea lui Spock (1984)
• Star Trek IV: Călătoria acasă (1986)
• Three Men and a Baby (1987)
• The Good Mother (1988)
• Funny About Love (1990)
• Holy Matrimony (1994)

Actor[modificare | modificare sursă]

• Invazia jefuitorilor de trupuri (film din 1978)

Voce[modificare | modificare sursă]

• In Search of... (1976-1982) - Naratorul
• The Transformers: The Movie (1986) - Galvatron
• Lights: The Miracle of Chanukah (1993)
• The Halloween Tree (1993)
• The Pagemaster (1994) - Dr. Jekyll / Mr. Hyde
• Seaman (joc video) (2000): Naratorul
• Atlantis: The Lost Empire (2001)- Regele Kashekim Nedakh
• Civilization IV (2005)
• What's going on up there? (2006)

Scenarist[modificare | modificare sursă]

• I Am Not Spock (1977)
• Vincentdupă piesa Van Gogh de Phillip Stephens (1978)
• Star Trek: Filmul(Star Trek: The Motion Picture) (1979) (Contribuții necreditate)
• Star Trek III: În căutarea lui Spock(Star Trek III: The Search for Spock) (1984) (Contribuții necreditate)
• Star Trek IV: Călătoria acasă (Star Trek IV: The Voyage Home) (1986)
• Star Trek VI: Țara nedescoperită (Star Trek VI: The Undiscovered Country) (1991)
• Eu sunt Spock (I Am Spock) (1995)
• Shekhina (2002)

Leonard Nimoy
Leonard Nimoy dând autografe la un congres Star Trek (aprox. 1980)
Date personale
Născut	26 martie 1931[1][2][3][4][5][6]  Boston, SUA[7][8][9]
Decedat	27 februarie 2015 (83 de ani)[10][11][2][3][4][5][6]  Bel Air[*], SUA[12][13]
Înmormântat	Hillside Memorial Park Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Bronho-pneumopatie obstructivă cronică[14][12][15])
Căsătorit cu	Sandra Zober (1954-1987), Susan Bay (1988-2015)
Copii	Adam Nimoy[*][8] Julie Nimoy[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	actor de televiziune[*] actor de film regizor de film poet scriitor muzician actor de voce[*] fotograf scenarist actor producător de film
Activitate
Alma mater	Antioch University[*] Antioch College[*] The English High School[*] Universitatea din Boston Boston College[*]
Roluri importante	Spock (Star Trek: Seria Originală)

* 1931: Liviu Oros (n. 26 martie 1931, satul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara - d. 3 februarie 1986) a fost un arhitect, actor, decorator de interioare, instructor artistic și scenograf român, decedat tragic într-un accident rutier în 1986.
Nascut la 26 martie 1931, în satul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara. Studii la Liceul “Decebal“ din Deva, promoția 1950. Absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu“ București (1956). Încă din timpul studenției este membru al Ansamblului Artistic al Sfatului Popular al Capitalei (“ Perinita“), precum și în Ansamblul Artistic al C.C. al U.T.C. Bucuresti (“Cununa Carpaților“). A fost îndrumat și pregătit profesional de o serie de maeștrii ai scenei sau ai artei coregrafice românești: Tita Sever, Nicolae Sever, Aurelia Sauteanu, Gheorghe Baciu, Gelu Matei, Vladimir Bodea, Marin Constantin, Sndu Feier, Nicolae Frunzeti și alții.A participat la trei Festivaluri Mondiale ale Tineretului și Studentilor: București(1953), Varsovia(1955 ), Moscova(1957),unde a obținut alături de colegii de ansamblu.

Liviu Oros
Date personale
Născut	26 martie 1931
Decedat	3 februarie 1986 (54 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	actor arhitect

·         1932: Ion Nicodim, artist plastic român

·         1934: Alan Arkin (n. 26 martie 1934) este un actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 2007.
Filmografie:

• Vin rușii, vin rușii! (1966)
• Cuscrii (1979)
• Ultimul inorog (1982), voce
• Evadare din Sobibor (1987)
• Havana (1990)
• Crăciun (2004)
• Haos de Crăciun (2015)

Alan Arkin
Arkin in 1975
Date personale
Nume la naștere	Alan Wolf Arkin
Născut	26 martie 1934 (85 de ani) Brooklyn, New York, SUA
Părinți	David I. Arkin[*]
Căsătorit cu	Jeremy Yaffe (1955–1961; divorced; 2 children) Barbara Dana (1964–199?; divorțați; 1 copil) Suzanne Newlander (1996–)
Copii	Adam Arkin[*] Matthew Arkin[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor, regizor, muzician, cântăreț
Activitate
Domiciliu	New Mexico Brooklyn Los Angeles
Alma mater	Bennington College[*] Los Angeles City College[*]
Ani de activitate	1957–prezent
Premii	Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (2006) Premiul Tony pentru cel mai bun actor în rol secundar într-o piesă de teatru[*] (1963) Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor - film muzical sau comedie (1966) Drama Desk Award for Outstanding Director[*] (1969) Drama Desk Award for Outstanding Director[*] (1970) Genie Award for Best Performance by a Foreign Actor[*] (1982) Genie Award for Best Supporting Actor[*] (1986) BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar (2007) Independent Spirit Award for Best Supporting Male[*] (2007) Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture[*] (2007) Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture[*] (2013) Theatre World Award[*] (1963)[1] Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar (2018)

·         1936 - S-a născut Mihai Pastragus, filosof, estetician şi eseist.

·         1936 - S-a născut Fred Parris, vocalist şi compozitor american (Five Satins).

* 1937: Cristian Țopescu (n. 26 martie 1937, București, România – d. 15 mai2018,^[1] București, România) a fost un comentator sportiv, jurnalist și politician român. Este tatăl prezentatoarei de televiziune Cristina Țopescu.

În urma unui decret semnat de către președintele României, Traian Băsescu, din 25 octombrie 2007, colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).^[2]

În urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008, a fost ales senator de București din partea Partidului Național Liberal, alături de Crin Antonescu.

A murit marți 15 mai 2018 la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București.^[3] Țopescu, fost comentator sportiv, licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport (1970), suferea de mai multe afecțiuni cronice, printre care și diabet.

Cristian Țopescu
Cristian Țopescu
Date personale
Născut	26 martie 1937  București, România
Decedat	15 mai 2018 (81 de ani)[1]  București, România
Copii	Cristina Țopescu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist
Senator al României
În funcție 2008 – 2012
Circumscripția	București
Partid politic	PNL

·         1938: Anthony Leggett, fizician englez

·         1940 - S-a născut Rod Lauren, cântăreţ american.

·         1940: James Edmund Caan (n. 26 martie 1940) este un actor american. Este cunoscut pentru rolul lui Sonny Corleone din Nașul, precum și din filmele Thief, Misery, Un pod prea îndepărtat, Brian's Song, Rollerball, Kiss Me Goodbye, and El Dorado.
Filmografie:

• 1966 El Dorado, regia Howard Hawks
• 1974 Jucătorul (The Gambler), regia Carel Reisz
• 1977 Alt bărbat, altă femeie (Un autre homme, une autre chance), regia Claude Lelouch
• 1977 Un pod prea îndepărtat (A Bridge Too Far), regia Richard Attenborough
• 1978 Sosea odată un călăreț (Comes a Horseman), regia Alan J. Pakula

James Caan
James Caan la Cannes în 2000
Date personale
Nume la naștere	James Edmund Caan[1]
Născut	26 martie 1940 (79 de ani) The Bronx, New York City, SUA
Căsătorit cu	Dee Jay Mattis (1960–1966; divorțat; 1 child) Sheila Marie Ryan (1976–1977; divorțat; 1 copil – Scott Caan) Ingrid Hajek (1990–1995; divorțat; 1 copil) Linda Stokes (1995–2009; doi copii; divorț)
Copii	Scott Caan[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor
Activitate
Domiciliu	Beverly Hills
Alte nume	Jimmy Caan Jimmy Cahn
Educație	Rhodes Preparatory School
Alma mater	Michigan State University Universitatea Hofstra
Ani de activitate	1961–prezent
Partid politic	Partidul Republican

* 1941: Clinton Richard Dawkins, FRS, FRSL (născut 26 martie, 1941, Nairobi, Kenya) este un eminent etolog britanic, biolog evoluționist și autor. Profesor la Catedra pentru Popularizarea Științei „Charles Simonyi” din cadrul Universității Oxford, din anul 1995 până în anul 2008, în prezent se află în fruntea Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință.

Richard Dawkins s-a afirmat pentru prima dată în anul 1976, odată cu publicarea primei sale cărți, Gena egoistă, care promova o concepție despre evoluție centrată pe genă, și a introdus în vocabular termenul de memă, contribuind astfel la întemeierea domeniului memeticii. În 1982 a adus o importantă contribuție la dezvoltarea științei evoluției prin teoria sa, prezentată în cartea Fenotipul extins (The Extended Phenotype), conform căreia manifestările fenotipice nu sunt limitate la nivelul organismului, ci se extind în mediu, incluzând și corpul altor organisme. De atunci pînă în prezent a publicat un număr important de cărți despre evoluție, cu mare succes la public, luând totodată parte la o serie de talk-show-uri având ca temă biologia evoluționistă, creaționismul și religia.

Dawkins este ateu, umanist și, în calitate de comentator al științei, religiei și politicului, printre cei mai renumiți intelectuali vorbitori de limbă engleză. Ca o analogie la celebrul "Buldogul lui Darwin", cum era supranumit Thomas Huxley, modul înflăcărat cu care apără teoria darwinistă a evoluției i-a conferit lui Richard Dawkins apelativul de "Rottweiler-ul lui Darwin".

Dawkins s-a născut în Nairobi, Kenya. Tatăl său, Clinton John Davis, a fost functionar public în agricultura în cadrul Serviciului Colonial Britanic din actualul Malawi. Părinții lui Dawkins provin dintr-o familie înstărită din clasa mijlocie. Tatăl său a fost descendentul familiei Clinton, conți de Lincoln, iar mama sa a fost Jean Vyvyan Dawkins, fostă Ladner. Ambii părinți erau pasionați de științele naturii, educându-l pe tânărul Dawkins în spirit științific.

Dawkins își descrie copilăria ca tipic anglicană, dezvăluind că a început să aibă îndoieli în ceea ce privește existența lui Dumnezeu la vârsta de nouă ani. Mai târziu a fost convins să revină la credință datorită argumentelor Proiectării Inteligente, cu toate că începea să creadă că obiceiurile Bisericii Anglicane erau "absurde". Când a făcut cunoștință cu evoluționismul, la vârsta de 16 ani, convingerile sale religioase au început să se clatine din nou deoarece simțea că acesta putea oferi o explicație pentru complexitatea lumii vii în termeni pur materiali, nemaifiind necesară existența unui Creator.

S-a căsătorit cu Marian Stamp în 1967, dar au divorțat în 1984. În același an, Dawkins s-a recăsătorit cu Eve Barham - împreună cu care au avut o fiică, Juliet - căsătorie urmată și ea de divorț. În 1992 s-a căsătorit cu actrița Lalla Ward, pe care a cunoscut-o prin intermediul prietenului lor comun Douglas Adams.

Cărți în limba română:

• Gena egoistă (Editura Tehnică, 2006) ISBN 978-973-31-2287-6
• Un rîu pornit din Eden (Editura Humanitas, 1996) ISBN 973-28-0615-
• Himera credinței în Dumnezeu (Editura Curtea Veche, 2007) ISBN 978-973-669-418-9
• Ceasornicarul orb (Humanitas, 2009) ISBN 978-973-50-2461-1

Richard Dawkins
Dawkins în 2005
Date personale
Nume la naștere	Clinton Richard Dawkins
Născut	26 martie 1941 (78 de ani) Nairobi, Kenya Colony
Părinți	Clinton John Dawkins Jean Mary Vyvyan (née Ladner)
Căsătorit cu	Marian Stamp Dawkins (m. 1967-1984) Eve Barham (m. 1984-?) Lalla Ward (m. 1992-present)
Copii	Juliet Emma Dawkins (born 1984)
Naționalitate	Britanic
Cetățenie	Regatul Unit
Etnie	White British
Religie	agnostic atheism[*][3]
Ocupație	Ethologist
Activitate
Rezidență	Oxford, England[necesită citare]
Domeniu	etologie evoluționism[*]
Instituție	Universitatea Oxford[1] Universitatea Berkeley din California
Alma Mater	Colegiul Balliol[*][1] Universitatea Oxford[2] Oundle School[*]
Organizații	Fellow of the Royal Society Fellow of the Royal Society of Literature
Conducător de doctorat	Nikolaas Tinbergen
Doctoranzi	Mark Ridley[*] Alan Grafen[*]
Cunoscut pentru	Gene-centered view of evolution, conceptul de meme, apărător al ateismului și al raționalismului
Premii	Zoological Society Silver Medal (1989) Faraday Award (1990) Kistler Prize (2001)

·         1943:  S-a născut ziaristul Bob Woodward (“Washington Post”), celebru prin acoperirea jurnalistică a scandalului “Watergate”, care a condus la demisia preşedintelui Nixon (1972-1974).

·         1944: Diana Ross, cântăreață americană. Este o cântăreață câștigătoare a 12 premii Grammy, producătoare muzicală și actriță nominalizată la premiile Oscar, ai cărui repertoriu include piese R&B, soul, pop, disco și jazz. A debutat alături de formația “The Supremes” în anii ’60, lansându-se solo la începutul anilor ’70. De la începutul carierei cu “The Supremes” și până acum, Diana Ross a vândut peste 100 de milioane de inregistrari.
* 1944: Radu Darânga (n. 26 martie 1944, București) este un pictor român, membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

Radu Darânga s-a născut la București; a urmat cursurile gimnaziale în Iași și două clase de liceu. În acești ani Radu studiază desenul cu Nicolae Popa, Dan Hatmanu, Vidinevschi si Mihai Cămăruț. Datorită oportunității pe care tatăl său o are prin numirea sa ca inspector bancar la Chișinău, Radu Darânga termină clasa a X-a de liceu în capitala Moldovei. Ultimele două clase de liceu Radu le face departe de familie, la Liceul de Arte din București pe care-l absolvă în anul 1964, având calificarea de desenator tehnic. În același an dă examen de admitere, fără succes , la Institutul de Arte din București. Nereușind la un institut de învățământ superior tânărul Darânga este supus procesului de încorporare în armata română. Din cauza opoziției sale față de valorile militare, la examenul medical, acesta „face pe nebunul” drept pentru care este declarat invalid pe motive psihiatrice și este internat la sanatoriul din Socola sub stricta supraveghere a celebrului medic Petre Brânzei. A mai încercat încă de două ori să intre la Institul de Arte fără succes pentru ca 1970 să reușească admiterea la secția de desen ale cărei cursuri le termină în anul 1974.

Debutul său în vânzarea de picturi o face în anii ’70 când vinde prima pânză cu amicul său Valeriu Pantazi. După externarea sa din sanatoriul din Socola, Radu Darânga devine ucenic pictor – restaurator de biserici în directa îndrumare a pictorului Arutin Avachian care începând din anul 1961 era directorul restaurator al monumentelor istorice. Radu Darânga și Arutin Avachian au lucrat în tandem la Biserica Sfântul Ioan de la Bucur Obor, la restaurarea paraclisului din Curtea de Argeș, la Biserica Sfânta Precista din Bacău.

După terminarea studiilor, Radu Darânga, la vârsta de 30 de ani, este repartizat ca profesor de desen la școala din Medgidia unde va face naveta săptămânal. În acești ani pictorul se căsătorește și va scăpa de rutina didactică din Medgidia prin aceeași metodă cu care a scăpat de armată. Certificatele medicale și o nouă internare la sanatoriul din Socola îl scapă pe Darânga de profesia de dascăl.

În acest timp, Radu Darânga pictează neobosit și-și face debutul expozițional în anul 1979 și devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici cu ajutorul sculptorului Adrian Popovici în anii ‘80.

Așa cum însuși pictorul mărturisește, în anii ’80 i s-a propus să realizeze portretul rabinului Franței, după care Radu Darânga a deschis mai multe expoziții personale în Hexagon începând din anul 1988 și apoi în 1991 - 1993 Taverny -Franța, 1995 - Versailles și 1997 Wurzburg - Germania.

Radu Darânga este menționat deseori că ar fi avut ca profesor în facultate pe Corneliu Baba. Acest lucru este negat de el însuși, spunând că profesorul lui a fost Marin Predescu și că de fapt cu Corneliu Baba ar fi schimbat doar câteva cuvinte. Marin Predescu este absolventul Institutului Nicolae Grigorescu în anul 1955 și începând din anul 1960 a deținut funcția de „Șef de lucrări” ( asimilat azi, funcției de lector ) în învățământul superior de artă până la pensionarea sa, acest lucru fiind negat de către alții.

Radu Darânga punctează legătura sa cu Corneliu Baba:

„Ne întâlnim pe tărâmul subiectelor și poate al atmosferei de pe pânză. Am o mare admirație pentru Theodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Nicolae Grigorescu, Eustațiu Stoenescu și maestrul Baba.”

Radu Darânga
Autoportret
Date personale
Născut	26 martie 1944 (75 de ani) București
Naționalitate	român
Ocupație	pictor
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Pregătire	Institul de Arte Plastice București
Mișcare artistică	postimpresionism
Influențat de	*Theodor Aman *Gheorghe Tătărăscu *Nicolae Grigorescu *Eustațiu Stoenescu *Corneliu Baba

* 1944:  György Virág (n. 26 martie 1944, Cluj) este un politician maghiar din România, președintele consiliului județean Mureș între anii 2000-2004, din partea UDMR

·         1945: Patrick Suskind, prozator, dramaturg, scenarist elvețian

·         1946 - S-a născut Fran Sheehan, basist american (Boston).
* 1947: Subhash Kak (n. 1947, Srinagar) este un scriitor și indian din provincia Jammu și Cașmir

Subhash Kak
Subhash Kak
Date personale
Născut	26 martie 1947 (72 de ani)  Srinagar, India
Frați și surori	Avinash Kak[*]
Cetățenie	India
Religie	hinduism
Ocupație	matematician criptograf[*] poet informatician filozof scriitor profesor universitar fizician
Limbi	limba engleză
Studii	Indian Institute of Technology Delhi[*] National Institute of Technology, Srinagar[*]
Note
Premii	Padma Shri in science & engineering[*][1]

·         1948 - S-a născut Richard Tandy, clăpar şi chitarist britanic (ELO).

·         1948: Steven Victor Tallarico (n. 26 martie 1948, Yonkers^⁠(d), statul New York),^[5] mult mai bine cunoscut publicului larg sub numele său de scenă, Steven Tyler, este un muzician și compozitor american. Tyler este cel mai bine cunoscut în calitatea sa de solist vocal și textier al formației americane de muzică rock Aerosmith din Boston, Massachusetts. Tyler are și o fiică, Liv Tyler, actrița care a apărut alături de tatăl său în clipul din 1998, ce fusese soundtrack la filmul Armageddon, I Don't Wanna Miss A Thing. dar și în clipul din 1993, varianta sa a celebrului cântec al lui Patsy Cline, Crazy, în care apăruse împreună cu actrița Alicia Silverstone, cu care avea să mai apară și în următorul clip al său (de asemenea din 1993), Cryin'.

Tyler este cunoscut, și ușor de recunoscut, atât pentru vocea sa guturală, dar extrem de versatilă muzical, cât și pentru abilitatea sa de a cânta la un mare număr de instrumente foarte diferite, incluzând muzicuța, instrumentele cu clape, de percuție și de suflat. În anii 1970 și 1980, Tyler a devenit faimos mai ales pentru utilizarea masivă de droguri și de alcool, formând împreună cu colegul său de la Aerosmith, John Perry^⁠(d), un cuplu cunoscut sub numele infam de Toxic Twins. În anul 1986, Tyler a completat un program complet de dezintoxicare, menținând după acea dată o atitudine de abstinență față de droguri și alcool. În timpul performanțelor sale muzicale de scenă, pline de energie, Tyler folosește o garderobă de concert extravagant colorată la care se adaugă întotdeauna, ca semn distinctiv al său, șaluri lungi multicolore, care adesea stau atârnate de microfonul la care solistul cântă. Recent, Tyler a fost nominalizat ca unul dintre primii 100 de cântăreți ai tuturor timpurilor. ^[6] Tyler este, de asemenea nominalizat ca fiind al 3-lea pe o listă de 100 vocaliști de muzică metal ai tuturor timpurilor

Steven Tyler
Steven Tyler în 2007
Date personale
Nume la naștere	Steven Victor Tallarico
Născut	26 martie 1948 (71 de ani) Boston, Massachusetts, Statele Unite New York, SUA[1]
Căsătorit cu	Cyrinda Foxe[*] (1978–1987) Teresa Barrick[*]
Copii	Liv Tyler Mia Tyler[*] Taj Tyler[*] Chelsea Tyler[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	Muzician, compozitor, textier, producător
Activitate
Studii	Berklee College of Music
Gen muzical	Hard rock, Blues rock
Tipul de voce	tenor contratenor
Instrument(e)	Vocalist, pian, muzicuță, percuție, tobe, chitară, chitară bas, mandolină, vioară, Flute, Mellotron, hammered dulcimer⁠(d), Saxofon, Trompetă
Ani de activitate	1964 - prezent
Case de discuri	Columbia, Geffen
Interpretare cu	Aerosmith
Premii	honorary citizen of Venice[*]

·         1949: Margareta, Custode al Coroanei României (n. 26 martie 1949, Lausanne, Elveția) este prima fiică a fostului suveran Mihai al Românieiși a soției sale, principesa Ana de Bourbon-Parma. În 2017, după moartea tatălui său, a preluat conducerea Casei regale a României și este pretendentă la tronul desființat al României (cu titlul de „Custodele Coroanei Române” și calificativul de „Majestate”). În afară de titlul de „principesă a României”, a folosit și titlul de „principesă de Hohenzollern-Sigmaringen” (de altfel autoritățile elvețiene au impus Hohenzollern-Sigmaringen drept nume de familie în actele oficiale, situație schimbată ulterior).

Născută în exil, după abdicarea forțată a tatălui ei, și-a petrecut prima parte a vieții în Marea Britanie și în Elveția. La fel ca și cele patru surori mai mici ale sale, Margareta a fost botezată creștin-ortodoxă și nu a învățat în copilărie limba română. A studiat la Universitatea din Edinburgh și a profesat în cadrul mai multor organisme ale ONU. Ulterior a renunțat la această carieră pentru a se dedica activității caritabile în România, unde a putut intra imediat după Revoluția Română din 1989(în comparație cu tatăl ei, care a întâmpinat greutăți din partea autorităților până în 1997). În cadrul activităților caritabile l-a cunoscut pe actorul român Radu Duda, cu care s-a căsătorit în Elveția, în 1996. Căsătoria nu a fost lipsită de controverse, stârnind critici din partea susținătorilor monarhiei^{[necesită citare]}; mariajul nu a produs urmași.

În urma unei schimbări de paradigmă în relațiile dintre fostul suveran și autoritățile române, Mihai a susținut un turneu european în sprijinul primirii României în NATO, iar ulterior i-au fost restituite numeroase proprietăți private; în acești ani, Margareta s-a profilat în succesoare a tatălui ei, secondându-l în numeroase activități de reprezentare și efectuând pe cont propriu sau alături de soțul ei multe altele. Succesiunea (în poziția de șef al casei regale și implicit de regină a României) a fost fixată prin mai multe documente private emise de fostul suveran, dar nu e lipsită de controverse (susținerea pentru restaurarea monarhiei în România este mică,^[1][2] iar constituția monarhică din 1923 excludea femeile de la succesiunea tronului).

Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși.

Întâlnirea Majestății Sale Margareta cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britaniia avut loc în vara anului 1952 la Castelul Balmoral, pe când avea vârsta de trei ani. În copilărie obișnuia să-și petreacă vacanțele avându-i ca parteneri de joacă pe Prințul Charles al Marii Britanii și pe sora acestuia, Prințesa Anne a Marii Britanii care erau de vârstă apropiată cu Majestatea Sa, dar și pe Prințul Amedeo, Duce de Aosta (n. 1943) alături de rudele din familia regală greacă, daneză și luxemburgheză.^[3]

În 1994 Margareta l-a întâlnit, în timp ce vizita un orfelinat din România, pe actorul Radu Duda, care coordona la aceea vreme un program de terapie prin artă, proiect desfășurat de Ion Caramitru prin intermediul fundației patronată de Majestatea Sa.^[4]

S-a căsătorit pe 21 septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda, cunoscut din 2007 ca „ASR Principe al României”^[5], iar din 1999 și ca „principe de Hohenzollern-Veringen“, viitor „principe Consort al României“^[5], și care, începând din 1999, o reprezintă în public pe Majestatea Sa și pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern, cel mai adesea singur^[6]. În tinerețea ei la Universitatea din Edinburgh, Majestatea Sa Margareta a avut o relație cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic, pe care nu a încetat să-l iubească, deși l-a părăsit: „A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă“.^[7][8]

Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul ortodox Damaskinos al Elveției, care participase și la nunta Reginei Ana și a Regelui Mihai din 1948, când era un tânăr diacon. Mitropolitul a participat la toate evenimentele speciale din viața familiei regale precum botezul Majestății Sale Margareta și a surorilor ei, Elena și Irina, care au avut loc tot în Biserica Ortodoxă Grecească din Lausanne. Acesta este și locul unde a avut loc înmormântarea Reginei-Mamă Elena a României.

În cadrul slujbei religioase Margareta a fost însoțită de regele Mihai, care i-a fost și naș în prima parte a ceremoniei verighetelor, alături de regele Constantin al II-lea al Greciei, care i-a fost naș in cadrul ceremoniei coroanelor de aur, potrivit ritualului regal.^[9]

La ceremonia religioasă și la petrecerea ce a urmat au participat peste 250 de invitați, membrii ai familiilor regale din întreaga lume printre care s-au numărat Regina Sofía a Spaniei, Infanta Elena a Spaniei, ducesă de Lugo, Henric, Marele Duce de Luxembourg alături de Maria Teresa, Principele Alexandru și Principesa Catherine ai Serbiei, Împărăteasa Farah a Iranului, Regele Constantin al II-lea al Greciei si Regina Anne-Marie, Prințesa Irene a Greciei și Danemarcei, Principele Hassan și Principesa Sarvath ai Iordaniei, Maximilian, Mare duce de Baden, Principesa Chantal a Franței^[10], alături de români veniți cu autocarele din toată Europa. Luna de miere și-au petrecut-o în Iordania la Amman, dar și la Aqaba, pe malul Mării Roșii și Mării Moarte, timp de 18 zile, la invitația Familiei Regale Iordaniene.

Întâlnirea Majestății Sale Margareta cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britaniia avut loc în vara anului 1952 la Castelul Balmoral, pe când avea vârsta de trei ani. În copilărie obișnuia să-și petreacă vacanțele avându-i ca parteneri de joacă pe Prințul Charles al Marii Britanii și pe sora acestuia, Prințesa Anne a Marii Britanii care erau de vârstă apropiată cu Majestatea Sa, dar și pe Prințul Amedeo, Duce de Aosta (n. 1943) alături de rudele din familia regală greacă, daneză și luxemburgheză.^[3]

În 1994 Margareta l-a întâlnit, în timp ce vizita un orfelinat din România, pe actorul Radu Duda, care coordona la aceea vreme un program de terapie prin artă, proiect desfășurat de Ion Caramitru prin intermediul fundației patronată de Majestatea Sa.^[4]

S-a căsătorit pe 21 septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda, cunoscut din 2007 ca „ASR Principe al României”^[5], iar din 1999 și ca „principe de Hohenzollern-Veringen“, viitor „principe Consort al României“^[5], și care, începând din 1999, o reprezintă în public pe Majestatea Sa și pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern, cel mai adesea singur^[6]. În tinerețea ei la Universitatea din Edinburgh, Majestatea Sa Margareta a avut o relație cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic, pe care nu a încetat să-l iubească, deși l-a părăsit: „A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă“.^[7][8]

Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul ortodox Damaskinos al Elveției, care participase și la nunta Reginei Ana și a Regelui Mihai din 1948, când era un tânăr diacon. Mitropolitul a participat la toate evenimentele speciale din viața familiei regale precum botezul Majestății Sale Margareta și a surorilor ei, Elena și Irina, care au avut loc tot în Biserica Ortodoxă Grecească din Lausanne. Acesta este și locul unde a avut loc înmormântarea Reginei-Mamă Elena a României.

În cadrul slujbei religioase Margareta a fost însoțită de regele Mihai, care i-a fost și naș în prima parte a ceremoniei verighetelor, alături de regele Constantin al II-lea al Greciei, care i-a fost naș in cadrul ceremoniei coroanelor de aur, potrivit ritualului regal.^[9]

La ceremonia religioasă și la petrecerea ce a urmat au participat peste 250 de invitați, membrii ai familiilor regale din întreaga lume printre care s-au numărat Regina Sofía a Spaniei, Infanta Elena a Spaniei, ducesă de Lugo, Henric, Marele Duce de Luxembourg alături de Maria Teresa, Principele Alexandru și Principesa Catherine ai Serbiei, Împărăteasa Farah a Iranului, Regele Constantin al II-lea al Greciei si Regina Anne-Marie, Prințesa Irene a Greciei și Danemarcei, Principele Hassan și Principesa Sarvath ai Iordaniei, Maximilian, Mare duce de Baden, Principesa Chantal a Franței^[10], alături de români veniți cu autocarele din toată Europa. Luna de miere și-au petrecut-o în Iordania la Amman, dar și la Aqaba, pe malul Mării Roșii și Mării Moarte, timp de 18 zile, la invitația Familiei Regale Iordaniene.^[9]

Majestatea Sa Margareta urmează școala în Italia, Elveția, apoi in Marea Britanie, la un internat. Întorcându-se în Elveția la vârsta de 14 ani, urmează Liceul Francez unde se îndrăgostește de filosofie, după cum afirma însăși Majestatea Sa, fiind una din materiile preferate în timpul liceului. După terminarea liceului, susține bacalaureatul francez, iar apoi petrece un an în Italia, alături de bunica sa Regina Mamă Elena, în frumoasa reședință a acesteia de lângă Florența la Vila Sparta, care o încurajează să meargă la Universitatea din Edinburgh.^[4]

După absolvirea Universității din Edinburgh, unde obtine, in 1974, licenta (M.A.) in Sociologie, Știinte Politice si Drept Public Internațional^[4], a lucrat într-un număr de universități britanice, specializându-se în sociologie medicală și politici de sănătate publică, ulterior participând într-un program de cercetare coordonat de Organizația Mondială a Sănătății, concentrat pe elaborarea de recomandări de politici de sănătate și proiecte de sănătate preventivă. În 1983 s-a mutat la Roma și s-a alăturat Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU, unde, ca membră a echipei proiectului Zilei Mondiale a Alimentației, a lucrat la o campanie de promovare în masă a programelor de agricultură, nutriție și eradicare a sărăciei. Trei ani mai târziu s-a alăturat Fondului Internațional de Dezvoltare a Agriculturii. În toamna lui 1989 și-a abandonat cariera la ONU și s-a mutat la Geneva să lucreze împreună cu tatăl ei, devotându-se în întregime muncii de caritate pentru România.

Imediat după momentul decembrie 1989, Majestatea Sa Margareta, alături de sora Sa, Principesa Sofia, aflând de nefericitele evenimente petrecute în România, expediază în țară medicamente, alimente, haine și alte ajutoare de urgență pentru românii răniți și aflați în nevoie. În România au ajuns trei transporturi de câte 40 de tone fiecare, ce sunt direcționate la căminele de copii, spitale, și casele de bătrâni din București (și zonele din jur), Oradea, Brașov, Sighișoara, Huedin, Timișoara și Ploiești.^[11]

Pe 18 ianuarie 1990 Custodele Coroanei, însoțită de Principesa Sofia, ajung la București, punând pentru prima dată piciorul pe pământ românesc, după mai bine de 40 de ani de exil. În cele 8 zile cât au stat în România Custodele Coroanei si principesa au vizitat spitale, orfelinate, case de bătrâni, sate distruse și monumente în ruină și află de drama zecilor de mii de copii închiși în cele 600 de orfelinate ce trăiau în condiții mizere și fiind infestați cu virusul HIV. După vizita din ianuarie 1990 Majestatea Sa Margareta, șocată de atrocitățile comise de regimul comunist, lansează numeroase apeluri internaționale prin care cere ajutorarea României.

Începând cu anul 2013, Majestatea Sa Margareta este patron al organizației The Duke of Edinburgh’s International Award România, debutul programului fiind marcat de o gală regală la care au participat, alături de Majestatea Sa Custodele Coroanei, fiul cel mic al reginei Elisabeta a II-a, prințul Edward, Conte de Wessex și soția acestuia Sophie, Contesă de Wessex.^[15]

Cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la întoarcerea în țară a primului membru al Familiei Regale, după 42 de ani de exil, și de la înființarea Fundației Principesa Margareta a României Casa Majestății Sale Regelui a organizat în zilele de 17 și 18 ianuarie 2015 o serie de evenimente dedicate acestui sfert de veac al Coroanei în serviciul Națiunii.^[16][17] Evenimentele au cuprins: în data de 18 ianuarie "Ziua porților deschise" la fundație, eveniment desfășurat la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, o seară la Palatul Elisabeta dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundației Principesa Margareta a României la care au luat parte Custodele Coroanei, Principele Radu, precum și Principesa Sofia și Principesa Maria. La eveniment au participat colaboratori și susținători ai Fundației și proiectelor acesteia. Duminică 19 ianuarie Custodele Coroanei a decorat în numele regelui o serie de personalități din România, SUA, Marea Britanie, Franța și Elveția printre care Frédéric Mitterrand , fost ministru al Culturii în Franța și nepotul lui François Mitterrand, contesa Susanna Antamoro de Cespedes și maestrul bucătar Albert Roux.^[18] Șirul evenimentelor a continuat cu o vizită a Majestății Sale, a surorilor acesteia, și a invitaților de peste hotare, la Televiziunea Română în Studioul 4 al Televiziunii Române, locul de unde au fost transmise evenimentele din decembrie 1989; pe parcursul vizitei la Televiziune, Familia Regală și invitații săi au fost însoțiți de președintele-director general al Televiziunii Române, Stelian Tănase, și de Claudiu Lukacsi, directorul Direcției Emisiuni Informative și Sport din televiziunea publică.^[19] În cursul serii, la ora 18, a avut loc un Concert de gală la Ateneul Românunde au stat alături de Altețele Lor Regale Principesa Sofia, Principesa Maria, Principele Nicolae, precum și Principele Lorenz al Belgiei, invitat special. Seara sa încheiat cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC la care au participat peste 500 de personalități printre care Prim-ministrul Guvernului României Victor Ponta și dna Daciana Sârbu, Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu , membri ai Executivului, membri ai Camerei Deputaților, membri ai Senatului, fostul Președinte Emil Constantinescu , primarul municipiului Chișinău, dl Dorin Chirtoacă , președintele Academiei Române și președintele Academiei de Științe a Moldovei , primarul Andrei Chiliman , maestrul Sorin Dumitrescu, maestrul Ștefan Câlția, maestrul Horia Andreescu , maestrul Dan Grigore și dr Marga Grigore, violonistul Remus Azoiței, Președintele Televiziunii Române și Președintele Societății Române de Radiodifuziune, directorul general al Agenției Naționale de Presă, președintele Romfilatelia, doamna Rodica Coposu, Ilie Năstase și doamna Năstase, primarul comunei Regina Maria din Soroca, directorul general al Filarmonicii George Enescu, precum și președintele CEC Bank.^[20] În discursul de la Ateneul Român Majestatea Sa Margareta a afirmat că Sub îndrumarea Regelui Mihai, Familia Regală a ridicat o construcție socială, culturală și educațională, precum și o respectată instituție regală, într-o vreme care avea nevoie de modele, de iubire, de inspirație și de exemplu personal. De asemenea a amintit de momentul când Familia Regală a fost oprită pe șoseaua București-Pitești, când se îndreptau către Curtea de Argeș , locul unde se află mausoleumul regilor și reginelor României, cu mitraliere îndreptate spre convoiul regal, urmând ca peste un sfert de secol majoritatea românilor să poarte Coroanei afecțiune și respect, ca dovadă fiind sutele de personalități, ce reprezintă simbolic și instituțional întreaga națiune.^[21]

Custodele Coroanei și soțul Majestății Sale, Principele Radu, au primit în data de 22 martie 2015, titlul de Cetățean de onoare al județului Cluj, într-o ceremonie desfășurată la Universitatea "Babeș-Bolyai", distincția fiindu-le acordată în semn de recunoștință "pentru tot ce a făcut familia regală pentru Ardeal și pentru Cluj".^[22] La ceremonie au participat aproximativ 1000 de persoane, printre invitații de marcă numărându-se Altețele Lor Imperiale și Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, și Baronul Johannes von Holzhausen, Principele Nicolae al României , precum și reprezentanți ai autorităților locale, ai înaltului cler, ai mediul academic, diplomatic, consular și de afaceri. Consiliul Județean Cluj a acordat titlul de Cetățean de Onoare al județului Cluj Majestății Sale Custodele Coroanei României, în semn de recunoștință pentru „activitatea neîntreruptă, de peste 25 de ani, în slujba promovării intereselor europene și euroatlantice ale României precum și pentru implicarea activă a Alteței Sale în viața publică a județului Cluj prin susținerea necondiționată a mediului social, științific, academic, muzical și cultural al cetății. ^[23][24][25]

Cu ocazia împlinirii vârstei de 66 de ani, în martie 2015, Custodele Coroanei a oferit un dineu la Castelul Peleș la care au participat reprezentanți ai autorităților publice din România și din Republica Moldova, personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți ai clerului și societății civile. Președintele României Klaus Iohannis și soția acestuia Carmen s-au aflat printre invitați, fiind primul președinte în funcție care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleș, alături de Familia Regală. Klaus Iohannis a declarat la scurt timp pe pagina sa oficială de facebook: „Pentru mine, Familia Regală reprezintă nu numai o pagină esențială din istoria țării noastre, ci și un simbol al valorilor pe care le admir: respect față de oameni, putere de a trece peste nedreptăți și greutăți, generozitate și bună cuviință”^[26]. Cu aceeași ocazie Majestatea Sa Margareta a decorat, în numele Regelui Mihai I, o serie de personalități marcante ale vieții publice și o serie de instituții culturale și de învățământ din România și din Republica Moldova.^[27][28]

În luna mai 2015, Majestatea Sa a fost aleasă în funcția de președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, în cadrul Adunării Generale a Societății Naționale de Cruce Roșie, care s-a desfășurat la Brașov.^[29] Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost înființată în anul 1876, în timpul domniei Regelui Carol I, fiind susținută, încă de la începuturi, de Familia Regală. Regina Elisabeta, Regina Maria și Regina-mamă Elena s-au implicat în acțiuni umanitare ale Crucii Roșii Române. Custodele Coroanei a declarat, că prezența Familiei Regale alături de această organizație este "o realitate istorică, respectată de societatea românească".^[30][31]

În luna octombrie 2016, Majestatea Sa a fost gazda a două ceremonii de decorare a unor personalități române și străine, cu ocazia zilei de naștere a regelui Mihai. Ceremoniile au avut loc la Castelul Peleș , în Holul de Onoare. Majestatea Sa Margareta, a conferit, în numele Regelui Mihai I, patru diferite ordine și decorații regale: Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, Medalia Custodele Coroanei Române, Crucea Casei Regale a României, Decorația Regală Nihil Sine Deo și Ordinul Coroana României. Au luat parte la eveniment Principele Radu și Principesa Maria. În prima ceremonie au fost decorați cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate părintele paroh ortodox de la Săvârșin, Călin Mădăluță, și Maica Pahomia, de la Mitropolia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, aflată actualmente în Elveția, la reședința regelui. Medalia Custodele Coroanei Române a fost conferită domnișoara Liana Greavu, doamnei Gabriela Iordache, domnului Sorin Marinescu, doamnei Viorica Chiru și doamnei Ioana Petrea. În a doua ceremonie, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler a fost conferit profesorului universitar Florin Stănică, prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, și domnului John Florescu. Crucea Casei Regale a României a fost conferită Excelenței Sale domnului Diego Brasioli, ambasadorul Italiei, și Excelenței Sale domnului Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la București. Decorația Regală Nihil Sine Deo a fost conferită marilor compozitori contemporani Vladimir Cosma și Sabin Păutza. Au primit Ordinul Coroana României în grad de Comandor Sir George Iacobescu, la împlinirea vârstei de 70 de ani, și dr. Anneli Ute Gabanyi, membru al Consiliului Regal. În absență, a fost conferit Ordinul Coroana României în grad de Comandor marii soprane române Virginia Zeani.

Margareta
Majestatea Sa Custodele Coroanei Române
Margareta a României, decembrie 2019
Date personale
Născută	26 martie 1949 (70 de ani) Lausanne, Elveția
Părinți	Mihai I al României[1] Ana de Bourbon-Parma[1]
Frați și surori	Principesa Maria a României Principesa Sofia a României Principesa Elena a României Irina Walker
Căsătorită cu	Radu al României
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	diplomat Prinț moștenitor Prințesă
Apartenență nobiliară
Titluri	Custodele Coroanei Române
Familie nobiliară	Casa Regală a României
Imn regal	Trăiască Regele
Domnie
Domnie	Nu a domnit niciodată (monarhie abolită la 30 decembrie 1947)
Încoronare	Nu a fost încoronată
Predecesor	Regele Mihai I
Succesor	Principesa Elena a României

·         1949 - S-a născut Vicky Lawrence, cântăreaţă şi actriţă americană.

·         1950 - S-a născut Ronnie McDowell, cântăreţ american.

·         1950 - S-a născut Teddy Pendergrass, vocalist şi baterist american (The Blue Notes).
* 1951: Costică Ștefănescu (n. 26 martie 1951 București - d. 20 august2013^[2][3]) a fost un jucător român de fotbal, care a evoluat pentru echipa națională de fotbal a României și a fost supranumit "Ministrul apărării".
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate
După retragere, Ștefănescu și-a început cariera în antrenorat. Ultima echipă antrenată de el a fost Al-Jaish Syria din Damasc. Este al doilea fotbalist după numărul de meciuri jucate în Liga I, 490. A murit la 20 august 2013: fiind diagnosticat cu cancer pulmonar, el a decis să se arunce de la balconul spitalului unde era internat.

·         1951: Carl Edwin Wieman (n. 26 martie 1951,^[1] Corvallis, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2001împreună cu Wolfgang Ketterle și Eric Cornell pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini și pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăților condesatelor

Carl Edwin Wieman
Carl Edwin Wieman
Date personale
Născut	26 martie 1951 (68 de ani)[6][7][8]  Corvallis, SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	fizician profesor universitar
Activitate
Domeniu	fizică
Număr Erdős	6
Instituție	Universitatea din Columbia Britanică Universitatea Statului Michigan[*] Universitatea din Colorado Boulder[*]
Alma Mater	Universitatea Stanford Massachusetts Institute of Technology Corvallis High School[*]
Organizații	Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*] Academia Americană de Arte și Științe[*] American Physical Society[1]
Conducător de doctorat	Theodor Wolfgang Hänsch
Premii	Bursă Guggenheim[*] Premiul Nobel pentru Fizică (2001)[2][3] Medalia Benjamin Franklin[*] (2000) Lorentz Medal[*] (1998) King Faisal International Prize in Science[*] (1997) Oersted Medal[*] (2007) Fritz London Memorial Prizes[*] (1996) Einstein Prize for Laser Science[*] (1995) R. W. Wood Prize[*] (1999) Richtmyer Memorial Award[*] (1996) Fellow of the American Physical Society[*] Davisson–Germer Prize in Atomic or Surface Physics[*] (1994)[4] Arthur L. Schawlow Prize in Laser Science[*] (1999)[5] Fellow of the Optical Society[*] Ernest Orlando Lawrence Award[*] (1993)

* 1951: Klaus Hoffmann (născut pe 26 martie, 1951, Berlin) este un cântăreț, compozitor și actor german

Klaus Hoffmann și-a început cariera ca un compozitor de cântece și cântăreț în timpul anilor 1960. El s-a pregătit ca actor la Berlin Max-Reinhardt-Schule für Schauspiel.^[6]

În timp ce lucra ca actor el a decis să își continue și cariera de cântăreț, astfel el și-a lansat primul album în 1974, de atunci el a mai lansat încă 30 de albume.

Melodiile lui Hoffmann sunt caracterizate de versurile lor sofisticate, sensibile și descriptive. Înrădăcinat în copilăria sa în clasa muncitoare, în Berlinul de după război și anii adolescenței în timpul revoltelor studenților din 1968, versurile lui Hoffmann reflectă adesea conflictul interior dintre căldura și securitatea familiei și libertatea și posibilitățile necunoscutului.

Hoffmann este considerat principalul interpret german al cantauorului și actorului belgian Jacques Brel. Repertoriul său include o gamă largă de adaptări ale lucrărilor lui Brel. În 1997, penru lucrarea Brel - die letzte Vorstellung (Brel - ultima interpretare), scrisă cu permisiunea doamnei Therese Brel, văduva lui Jacques Brel, a primit premiul mondial. Hoffmann a interpretat programul său "Klaus Hoffmann singt Jacques Brel" în Maison Heinrich Heine, la Paris, pe 9 octombrie 2008, la cea de-a 30-a comemorare a morții lui Jacques Brel.

Klaus Hoffmann, împreună cu soția sa Malene Steger, Hoffmann locuiește în orașul său natal Berlin.

Klaus Hoffmann
Date personale
Născut	26 martie 1951 (68 de ani)[1][2][3]  Berlin, RDG[4]
Cetățenie	Germania
Ocupație	scriitor cântăreț actor de teatru[*] actor de film textier[*] actor de televiziune[*]

·         1953 - S-a născut William Lyall, pianist şi flautist britanic (Pilot, Alan Parsons Project).

·         1954: László Borbély, politician român de etnie maghiară
* 1960: Sebastian A. Corn (n. 26 martie 1960^[1]), pseudonimul literar al lui Florin Chirculescu, este un scriitor de science fiction din România.
A publicat primele texte în 1993, într-o revistă de sci-fi care a suscitat pasiuni și controverse în anii 1990: JSF. La scurt timp după debut, a primit numeroase premii și mențiuni literare (aproape 40), dintre care cele mai importante au fost Premiul pentru Debut European la Euroconul de la Glasgow din 1995 și Marele Premiu al Editurii Nemira din 1997 pentru romanulSă mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine.

Sub pseudonimul "Patrick Herbert" a publicat, la comanda editurii Nemira, "Dune 7: Cartea brundurilor", o carte care se voia plasată în universul Dune și care capitaliza pe loialitatea fanilor seriei Dune a lui Frank Herbert. Majoritatea cititorilor acestei cărți încă cred că această carte a fost publicată de unul din fiii lui Frank Herbert (Brian Patrick Herbert), însă, evident, acest Dune 7 nu are nici o legatură cu seria Dune (vezi interviul).

A publicat nuvele și povestiri în revistele JSF, Anticipația și Nautilus. A fost redactor-șef al revistei Nautilus și al unei pagini săptămânale de sci-fi în Curierul Național în 1995. A publicat cinci romane sub pseudonimul Sebastian A. Corn și alte trei sub alte nume. Pentru ultimul dintre romanele sale, Imperiul Marelui Graal, i s-a decernat premiul Vladimir Colin în 2006. În viața de zi cu zi, este chirurg toracic. În afara scrierilor literare, a publicat articole de medicină socială în revista Tinerama.

Romane și nuvele publicate sub pseudonimul Sebastian A. Corn

• 2484 Quirinal Ave., București, Editura Nemira, 1996
• Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine, București, Editura Nemira, 1998
• Cel mai înalt turn din Baabylon, București, Editura Nemira, 2002,
• Imperiul Marelui Graal, București, Editura Nemira, 2006,
• Vindecătorul, București, Editura Cartea Românească, 2008,
• Skipper de interzonă, Millenium Books, 2012 (nuvelă)^[2]
• Ne vom întoarce în Muribecca, București, Editura Nemira, 2014
• Iovik, Millennium Books, 2014 (nuvelă)
• Aquarius, București, Editura Olimp

Sebastian A. Corn
Date personale
Născut	26 martie 1960 (59 de ani)[1]
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor scriitor de literatură științifico-fantastică[*]

·         1962: Iuri Ghidzenko, cosmonaut rus
* 1964: Martin Donnelly (n. 26 martie 1964, Belfast) este un fost pilot britanic de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1989 și 1990. Martin și-a încheiat cariera în motor sport în urma unui grav accident petrecut în antrenamentele cursei din Spania în sezonul de Formula 1 din 1990.
* 1965: Francesco Paolo Augusto Cali (n. 26 martie 1965, New York, SUA – d. 13 martie 2019, Staten Island, SUA), cunoscut sub numele de "Frank" sau "Franky Boy", a fost un căpitan în exercițiu al Gambino crime family din fracțiunea Staten Island. Autoritățile îl consideră a fi "ambasador al mafiei siciliene" și legaturi sale de Inzerillo Mafia family din Palermo. "Cali este văzut ca un om de influență și putere de către membrii crimei organizate din Italia," în conformitate cu U.S.Attorney Joey Lipton.
Frank Cali s-a născut în New York City. Tatăl său este originar din Palermo, Sicilia, care rulează un magazin de marfuri de uz casnic în Palermo numit "Ballarò" la 21 de Via Candelai, un cartier din Palermo, și un magazin de video numit "Arcobaleno Italiano Inc" în Bensonhurst, Brooklyn. El a umblat între cele două orașe. Tatăl său are un record curat, chiar dacă el a fost menționat în cadrul investigațiilor în Pizza Connection atunci când poliția a descoperit că el a fost un partener a lui Domenico Adamita, aliat cu capul mafiei siciliene Gaetano Badalamenti. El este nepotul mai multor mafioti sicilieni John Gambino, Joseph Gambino și Rosario Gambino, care sunt veri îndepărtați de Carlo Gambino și are legături strânse cu o puternică familie siciliană condusă de Salvatore Inzerillo. El este, de asemenea, un nepot a lui Giovanni Bonventre și Bonventre Vito, inclusiv o rudă îndepărtată a lui Paul Castellano, fostul șef al Gambino crime family.

·         1968: James Jonas Iha, chitarist al trupei Smashing Pupmkins.
* 1969: Ovidiu Liviu Donțu (n. 26 martie 1969) este un senator român, ales în 2012.

·         1971: Liviu Ciobotariu (n. 26 martie 1971,^[1] Giurgiu, România) este un fotbalist român retras din activitate, care în prezent antrenează echipa FC Botoșani. În cariera de fotbalist a jucat pentru mai multe cluburi și echipa națională de fotbal a României, reprezentându-și țara la Campionatul Mondial de Fotbal 1998.

·         1973: Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu, politician român

·         1973: Lawrence Edward "Larry" Page (n. 26 martie 1973,^[3] East Lansing, SUA^[4]) este un om de afaceri american, co-fondator al companiei Google, împreună cu Sergey Brin.^[5] El este director executiv la Google precum și lider de dezvoltare a companiei de produse și strategia de tehnologie.El a co-fondat Google,cu Sergey Brin,în 1998,în timp ce își dădeau doctoratul la Universitatea Stanford.Din 2001 până în 2011,a fost președintele produselor.

Jump to navigationJump to search

Larry Page
Date personale
Născut	26 martie 1973 (46 de ani) East Lansing, Michigan, SUA
Căsătorit cu	Lucinda Southworth
Număr de copii	2[2]
Naționalitate	American
Cetățenie	SUA
Religie	ateism
Ocupație	PCA Google
Avere	34.800.000.000 dolar american[3]
Activitate
Domiciliu	Palo Alto, California, SUA
Alma mater	University of Michigan (BS) Stanford University (MS)
Organizație	Google
Influențat de	Terry Winograd[*]
Avere	▼16.7 miliarde US$(2011)[1]
Cunoscut pentru	Cofondator Google, Inc.
Număr de copii	2[2]
Premii	Marconi Prize[*] (2004) Seoul Test of Time Award[*] (2015) Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]

* 1973: Theodore Raymond "T. R." Knight (n. 26 martie 1973, Minneapolis, Minnesota, S.U.A.) este un actor american. El a jucat rolul lui George O'Malley în serialul Anatomia lui Grey.

T. R. Knight
Knight la premiera 27 Dresses, în 2008
Date personale
Nume la naștere	Theodore Raymond Knight
Născut	26 martie 1973 (46 de ani) Minneapolis, Minnesota, SUA
Căsătorit cu	Patrick Leahy (c. 2013)
Cetățenie	SUA
Religie	Catolic[1]
Ocupație	Actor
Activitate
Alma mater	Universitatea din Minnesota

·         1974: Irina Spîrlea, jucătoare româncă de tenis

* 1976: Rodica Ciorănică (n. 25 martie 1976, Tartaul, Cantemir, RSS Moldovenească) este o editoare, autoare, jurnalistă și scriitoare română din Republica Moldova.^[1] Este fondatoarea revistei VIP Magazin (2004).

Începând cu anul 2007, jurnalista a avut propria sa emisiune la postul TV ProTV Chișinău^[2] și mai târziu la Prime TV^[3], iar în prezent este prezentatoarea emisiunii O Seară Perfectă de la Pro 2.

Rodica Ciorănică este de asemenea și șefa Grupului VIP Magazin Grup^[4], care, în afară de VIP Magazin, dezvoltă proiecte inedite precum „Top 100 omul anului”, „Top 100 branduri”, „99 femei ale Moldovei” ș.a..^[5] În anul 2014, Rodica Ciorănică a fondat o nouă revistă în domeniul design și arhitectură - „Casa Mia”, redenumită în „Design Cafe&Club by Casa mia” din iunie 2017.

Rodica Ciorănică
Rodica Ciorănică în 2016
Date personale
Nume la naștere	Rodica Ciorănică
Născută	25 martie 1976 (43 de ani) Tartaul, Cantemir, RSS Moldovenească
Căsătorită cu	Sergiu Gavriliță
Număr de copii	1
Copii	1
Cetățenie	Republica Moldova  România
Etnie	română
Ocupație	Editor, jurnalist, scriitor
Activitate
Domiciliu	Chișinău
Alte nume	Rodica Ciorănică-Gavriliță
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Organizație	VIP Magazin
Cunoscută pentru	Prezentatoarea emisiunii O Seară Perfectă de la Pro 2, din 2014
Program de televiziune	PRO TV Chișinău Prime TV
Număr de copii	1
Rude	Sergiu Mocanu (naș)

* 1976: Nurgül Yeşilçay (n. 26 martie 1976,^[1][2] Afyonkarahisar, Turcia) este o actriță turcă.
Nurgül Yeşilçay a absolvit liceul în İzmir. În anul 2001, a absolvit departamentul de teatru al Universității din Eskișehir. Pe 26 octombrie 2004 s-a căsătorit cu actorul Cem Özer, iar pe 25 mai 2005 s-a născut fiul lor, Osman Nejat Özer.

Nurgül Yeşilçay
Date personale
Născută	26 martie 1976 Turcia, Afyonkarahisar
Căsătorită cu	Cem Özer
Copii	Osman Nejat Özer
Cetățenie	Turcia
Ocupație	Actriță
Activitate
Alma mater	Anadolu University[*]

* 1977: Morgan De Sanctis (pronunție în italiană: /ˈmorɡan dɛ ˈsantis/; n. 26 martie 1977) este un fotbalist italian care a evoluat pe poziția de portar.

De Sanctis a jucat 6 meciuri la echipa națională de fotbal a Italiei, și a făcut parte din lotul Italiei la Euro 2008, Campionatul Mondial de Fotbal 2010 și Euro 2012.

·         1978: Adrian Alin Demeter (cunoscut sub numele Uzzi, n. 26 martie 1978, Bucuresti, Pantelimon) și-a început cariera de MC prin anii '92-'93 în trupa Demonii, una dintre puținele trupe care cântau gangsta rap în limba română la acea vreme. A părăsit mai târziu trupa pentru a se alătura în 1994 lui Caddy și Tataee (pe atunci klax187 și Doom), formând Bucharest UnderGround Mafia B.U.G. Mafia.

Uzzi
Date personale
Nume la naștere	Demeter Alin Adrian
Născut	26 martie 1978 (41 de ani) București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	rapper[*]
Activitate
Alte nume	Drama, Uzzi
Gen muzical	Hip hop, Gangsta rap, Rap, Trap
Ani de activitate	1993–prezent
Interpretare cu	B.U.G. Mafia, Caddillac, Tataee, Ombladon , Smiley, Ruby, Grasu XXL, La Familia, Sișu, Puya, M&G, Klansmen, Cheloo

·         1979: Nicolae Bănicioiu, politician român
* 1979: Lena Jenica Rudics (n. Pop, pe 26 martie 1979, în Baia Mare)^[1] este o handbalistă română care, din vara anului 2017, joacă pentru echipa CSU Oradea.^[2] Rudics evoluează pe postul de extremă stânga.

·         1981: Jay Sean, cântăreț britanic
* 1982: Mikel Arteta (n. 26 martie 1982, Donostia-San Sebastián, Spania) este un jucător de fotbal spaniol retras din activitate.
* 1983: Oana Carmina Bondar (n. Herman, pe 26 martie 1983, în Cluj)^[3] este o handbalistă română care joacă pentru CS Minaur Baia Mare^[4] și echipa națională a României. Bondar a participat cu selecționata României la Campionatul European din 2014, unde aceasta s-a clasat pe locul al nouălea.

Oana Bondar este în general considerată de presa de specialitate din România drept una din cele mai bune jucătoare defensive din țară.

* 1985: Anatolie Boeștean (n. 26 martie 1985) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează pe postul de fundaș.
* 1986: Misty Stone (născută Michelle Lynn Hall pe 26 martie 1986 în Inglewood, California) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Misti Stone, Misty și Jenny Stone.

Misty Stone
Date personale
Născută	26 martie 1986 (33 de ani) Inglewood, California, SUA
Naționalitate	americană
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	actriță
Activitate
Alte nume	Misti Stone, Misty, Jenny Stone
Ani de activitate	Pornografie: 2006–prezent
Înălțime	1.65 m
Greutate	55 kg

* 1987: Larisa Viktorovna Korobeinikova (rusă Лариса Викторовна Коробейникова, n. 26 martie 1987, Regiunea Kurgan, Rusia) este o scrimeră rusă specializată pe floretă, vicecampioană olimpică pe echipe la Londra 2012 și campioană mondială pe echipe în 2011 și în 2016
* 1989: Mădălin Vlad Lemnaru (n. 26 martie 1989 în Brașov) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de aripă de treisferturi (wing).
* 1994: Vlad Alexandru Nistor (n. 26 martie 1994, Gura Humorului, județul Suceava) este un jucător de rugby în XV profesionist român. Evoluează ca linia a III-a. Fratele său cel mai mare, Andrei, este și el un rugbist, care joacă pentru CS Universitatea Cluj.
* 1999: Maho Aikawa (n. 26 martie 1999, Prefectura Kanagawa, Japonia) este un fost idol japonez, fost membru a trupei de fete Angerme. Ea a devenit membru în Hello! Pro Kenshuusei în 2014, a venit în Angerme pe 4 octombrie cu Mizuki Murota și Rikako Sasaki.
* 1999: Ștefan Roșcovan (Chișinău, 26 martie 1999) este un cântăreț din Republica Moldova.

Ștefan Roșcovan s-a născut în Chișinău, Republica Moldova. Ambii săi părinți, Angela și Cabari Anatol Roșcovan sunt muzicieni renumiți în Moldova.^[1] Roșcovan este absolvent al școlii de muzică "Valeriu Paleacov", clasa chitară și pian. Acesta s-a făcut remarcat în urma participării sale la o multitudine de concursuri internaționale.

În 2010, Roșcovan a reprezentat Moldova la concursul Junior Eurovision Song Contest 2010 cu piesa "Allibaba",^[2] unde s-a clasat pe locul 8. Piesa a fost cântată în limba română și în limba engleză. A fost prima dată că Moldova a participat la concursul muzical Eurovision Junior.

Ștefan Roșcovan
Date personale
Născut	26 martie 1999 (20 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreț, Compozitor, Producător, Antreprenor
Activitate
Alte nume	Stef Animi
Gen muzical	Pop, R&B
Instrument(e)	Pian și chitară
Ani de activitate	2001 - prezent
Case de discuri	Reflective Records