8. /29 APRILIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sfânta și Marea Joi (Denia Celor 12 Evanghelii); Sf 9 Mucenici din Cizic; Sf Cuv Memnon
Sfânta și Marea Joi
În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului.
Pastile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească Paștile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom.
Ucenicii au stat mai întâi în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui. Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. în urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici».
Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și sta jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina, așa spune dumnezeiescul Hrisostom, «s-a sculat de la cină și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat». Și El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele, îi îndemna la aceasta zicând: «Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor», dându-se El Însuși pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru.
Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei amintește și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui loan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da». Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid». Și așa s-a întâmplat. După puțin timp, luând pâinea a zis: «Luați, mâncați»; Ia fel și paharul, zicând: «Beți din acesta toți, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea».
Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Observăm că Domnul numește trupul Lui pâine, și nu azimă. Să se rușineze cei care folosesc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că s-a dus și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.
La sfârșitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: «Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta». Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de tine!». Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!». În adevăr, cocoșul, ca să dea de știre, nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.
Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, însuși, a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat, întreita lepădare a Iui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubești?».
În cele din urmă, Hristos ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanță și S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temân-du-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: «Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?», ceea ce înseamnă cu alte cuvinte: «Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?». Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui.
Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: «Pe cine căutați?». Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte, i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe».
Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - și aveau la ei cuțite, căci erau după cină - a lovit pe Malh, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuțitul, și vindecă urechea lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa.
Aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile». Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci trebuia să mănânce Pastile. El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte.
Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
Denia Celor 12 Evanghelii
Rânduiala Deniei celor 12 Evanghelii (din Sfânta şi Marea Vineri)
*După începutul obişnuit, cu binecuvântarea preotului, se citesc cei şase psalmi. Urmează ectenia mare, după care se cântă Aliluia şi apoi troparul: Când măriţii ucenici... (de trei ori).
Terminându-se de cântat troparul, urmează ectenia mică după care se deschid uşile împărăteşti, se pune analogul pe solee, în faţa uşilor împărăteşti şi citeşte prima Evanghele, de la Ioan:
- EVANGHELIA I A PATIMILOR (Ioan 13, 31 - 18, 1) -
Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 
Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi." *Sfârşindu-se de citit Evanghelia, se cântă: Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, şi îndată se începe cântarea primului rând de Antifoane (1-3) din Triod. Urmează sedealna din Triod: Ospătând la cină... (glas 7), şi se citeşte apoi Evanghelia a doua de la Ioan:
- EVANGHELIA a II-a A PATIMILOR (Ioan 18, 1-28) -
"(În vremea aceea) ieşit-a Iisus cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo. Deci Iuda,
luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă; Ca să se 
împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului; Iar Petru a stat la poartă, afară.
Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile."
(după citirea următoarelor Evanghelii strana cântă: Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, la fel ca după prima Evanghelie). *Urmează al doilea rând de Antifoane (4-6) din Triod şi sedealna: Ce pricină te-a făcut Iuda... ; apoi se citeşte Evanghelia a treia de la Matei:
- EVANGHELIA a III-a A PATIMILOR (Matei 26, 57-75) -
"(În vremea aceea) cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. Iar
arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, Zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar."
*Urmează Antifoanele 7-9 din Triod, cu sedealna: O, cum Iuda, cel ce era oarecând ucenic... Apoi Evanghelia a patra de la Ioan:
- EVANGHELIA a IV-a A PATIMILOR (Ioan 18, 28 - 19, 16) -
"(În vremea aceea), L-au dus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? Ei au
răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină; Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba 
era tâlhar. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit."
*Urmează seria a patra de antifoane (10-12) din Triod şi sedealna: Când ai stat înaintea lui Caiafa... după care urmează Evanghelia a cincea, de la Matei:
- EVANGHELIA a V-a A PATIMILOR (Matei 27, 3-32) -
aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul". Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta? Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit. Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui."- EVANGHELIA a VI-a A PATIMILOR (Marcu 15, 16-32) -
spini, I-au pus-o pe cap. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor! Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui. Şi L-au dus la 
locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţânii". Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce! De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem lui."- EVANGHELIA a VII-a A PATIMILOR (Matei 27, 33-54) -
"Şi (În vremea aceea), venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi". Şi ostaşii, şezând, Îl păzeau acolo. Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor. 
Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!"
*Urmează Psalmul 50, apoi Evanghelia a opta, de la Luca:
- EVANGHELIA a VIII-a A PATIMILOR (Luca 23, 32-49) -
"Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit;
să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea."
- EVANGHELIA a IX-a A PATIMILOR (Ioan 19, 25-37) -
"(În vremea aceea), stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe
ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os". Şi iarăşi altă Scriptură zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns".
*Urmează Laudele din Triod, cu stihirile pe patru; Slavă... Şi acum..., tot din Triod şi îndată Evanghelia a zecea, de la Marcu:
- EVANGHELIA a X-a A PATIMILOR
(Marcu 15, 43-47) -
"(În vremea aceea) venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus."
Apoi, Doxologia mică, ectenia: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă Domnului... şi Evanghelia a unsprezecea, de la Ioan:
- EVANGHELIA a XI-a A PATIMILOR (Ioan 19, 38-42) -
"După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de
frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape."
*Se cântă sithoavna din Triod, cu Slavă... Doamne, suindu-Te pe Cruce..., Şi acum... Acum se întinge condeiul..., ambele din Triod, după care se citeşte Evanghelia a douăsprezecea, de la Matei:
- EVANGHELIA a XII-a A PATIMILOR (Matei 27, 62-66) -
"Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, 
Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra." *( vezi n.1)
*Urmează: Bine este a ne mărturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule..., şi celelalte; iar după Tatăl nostru..., troparul: Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii..., după care preotul rosteşte ectenia întreită: Miluieşte-ne pe noi.... şi se face otpustul (apolisul) special, al Patimilor. *(vezi n.2)
Rugăciunea zilei de Joi
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.
Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.
Predică
La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată ea se săvârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxă; acum ea a rămas doar la Ierusalim, la Roma... prin unele mănăstiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o bătrână de la țară, într-o Joi Mari, mersese la o bolnavă ce zăcea la pat, îi dusese un dar și-i spălase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, să spele azi picioarele ucenicilor și eu să nu fac nimica? Măcar atâta am făcut și eu; am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.
Mirele Hristos ne-a chemat la ospățul cel de taină al nunții Sale. De aceea în această zi, El ne dăruiește fără economie darurile Sale; și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor.
Patru lucruri mari prăznuim în această zi:
- sfânta spălare;
- Cina cea de Taină;
- Rugăciunea din Ghetsimani și
- prinderea Domnului, întâmplări dumnezeiești pline de taină și necuprinse de minte.
„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor și să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia, căci așa a poruncit Hristos ucenicilor Săi...” (Icosul peasna a 6-a).
Sfânta spălare ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, „care, din nemăsurata Sa bunătate, ne-a arătat calea cea mai bună de urmat - smerenia - când a spălat picioarele ucenicilor Săi” (Otpustul zilei).
Să ne uităm dar, cum spală Stăpânul picioarele ucenicilor. Mântuitorul își scoate haina, se încinge cu ștergarul, toarnă apă în spălător și, rând pe rând, spală picioarele colbăite și ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se împotrivesc când le spală picioarele? Cum, acesta era un lucru obișnuit, firesc pentru Învățătorul lor? Numai Petru, cel mai vârstnic, își dă seama de nepotrivire: „Nu, Doamne, în veac nu vei spăla picioarele mele!”.
Fie, ucenicii primesc să li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grăbește să spele picioarele Mântuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele răcorite, dar pe ale Domnului nu I le răcorește nimeni? Bieți oameni, ce suntem noi! Nu dăruiește Domnul atâtea mângâieri, atâtea bucurii necontenit, în tot ceasul și pe El nu-L bucurăm cu nimic! Nimeni nu se grăbește să-I spele picioarele ostenite pentru noi, păcătoșii. Numai uitare și nerecunoștință.
De fapt, Învățătorul era sluga ucenicilor Săi: „Iată, Eu sunt cel ce slujește” zice El și „N-am venit ca să Mi se slujească ci ca Eu să slujesc”. Necontenit El le purta de grijă ca unor copii ai Săi; de aceea și spălarea nu li se va fi părut așa de neobișnuită.
Totuși aici este și o adâncă taină, pe care ucenicii au slujit-o, fără să-și dea seama. Domnul venise pentru a spăla pe toți oamenii de întinăciunea păcatului, iar El, Curăția, Sfințenia cea mai desăvârșită, nu avea nevoie de spălare. Omenirea însă, fără de spălarea Lui nu putea avea parte de Dânsul: „Dacă nu te spăl, îi zice lui Petru, nu ai parte de Mine!”
La sfârșitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor. Altădată ea se săvârșea pretutindeni în Biserica Ortodoxă; acum ea a rămas doar la Ierusalim, la Roma... prin unele mănăstiri smerite și în sufletele simțitoare ale creștinilor, care privesc uimite și copleșite de nespusa smerenie a Domnului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o într-o zi, când o bătrână de la țară, într-o Joi Mari, mersese la o bolnavă ce zăcea la pat, îi dusese un dar și-i spălase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, să spele azi picioarele ucenicilor și eu să nu fac nimica? Măcar atâta am făcut și eu; am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril și i-am tras colțuni noi în picioare!”.
Lecția cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spălând picioarele ucenicilor, lecția slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca să slujesc”, abia acum, după două mii de ani, începe creștinătatea să o învețe!
„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, întru plecarea Ta cea preaînaltă și ne-ai învățat pe noi să slujim unul altuia, înalță-ne și pe noi cu smerenia cea dumnezeiască...” (Rugăciune la spălare).
La Cină, deja încep Sfintele Patimi: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi...; beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru voi și pentru mulți...”. Acum începe trupul să se frângă și sângele să se verse și nu va conteni până la sfârșitul veacurilor: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!”.
Nesfârșita dragoste și copleșitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taină! La naștere, la tăierea împrejur, pe Golgota, Dumnezeu, deși îmbrăcat cu trup asemenea nouă, totuși este văzut prunc în iesle, ținut în brațe, „om al durerilor”. În Sfânta Împărtășanie însă, este cu totul ascuns; ia chipul pâinii și al vinului, ca să ni se poată dărui întreg de-a pururi, fără împiedicare, „pentru iertarea păcatelor și pentru viața de veci”.
Jertfa de pe Cruce este deplină, răscumpără pentru totdeauna pe om; totuși acesta poartă semnele stricăciunii aduse de păcat, este supus morții și de aceea Sfânta Împărtășanie seamănă în trupul cel stricăcios sămânța învierii, arvuna vieții veșnice, „leacul nemuririi”, după cuvântul Părinților, căci ne încredințează Domnul: „cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).
Liturghia euharistică este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea!” Și, în adevăr, la fiecare Sfântă Liturghie se reînnoiește jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfește, ca mereu să ne sfințească și să ne tragă la Sine. Cu adevărat, nu este mai mare lucru pe lume decât acesta. Lucrare dumnezeiască, minune necontenită, piatră de poticnire:
- vezi pâine și vin și guști carne și sânge;
- iei o fărâmă și ai întregul neîmpuținat;
- este aici pe acest altar și în același timp pe toate altarele creștine din lume!
Minunea dumnezeiască, ce se săvârșește imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dispoziția omului!
Minune permanentă, dragoste nemăsurată, smerenie neajunsă a lui Dumnezeu, pe toate le vedem în fiecare zi pe Sfântul Prestol. Și totuși... slujitorii Săi Îl trec cu vederea, Îl lasă uitat, Îl nesocotesc, umblând împrejur fără evlavie și fără cutremur, discutând lucrurile cele mai străine de locul și momentul dumnezeiesc care se săvârșește. Ce se întâmplă atunci în altar? Răstignim iar și iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mântuire, ci spre osânda, spre pierzarea și aruncarea noastră în întunericul cel mai dinafară.
„Biserica Ortodoxă, înalt euharistică, cu totul euharistică, nu poate fi adusă iarăși la frumusețea și puterea ei primară, decât atunci când preoții ei vor înflori ca merii de iubire către Hristosul cel Euharistic; când inimile noastre vor fi candele aprinse și cădelnițe înmiresmate de tămâie la picioarele Împăratului din Altar”. (Gala Galaction)
„Cinei Tale celei de Taină, astăzi Fiule al lui Dumnezeu, părtaș mă primește...”.
Cu rugăciunea din Ghetsimani și cu prinderea Domnului deja am intrat în Vinerea cea Mare a Sfintelor și înfricoșătoarelor Patimi.
Sfinții 9 Mucenici din Cizic
Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche și slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învățătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deși era strălucită cu lumina sfintei credințe, la început nu avea mulți creștini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către paginii împărați ai Romei, care au împărățit mai înainte de marele Constantin, și care dădeau înfricoșate porunci prin toate țările și se trimiteau ighemoni pagini, ca pe toți cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci și cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulți credincioși se ascundeau, fugind prin munți și prin pustie, iar alții petrecând între pagini, își tăinuiau buna lor credință în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor și râvneau după El mărturiseau pe față Preasfânt Numele Lui și de bunăvoie se dădeau în mâinile muncitorilor și își puneau sufletele lor pentru El.
Unii ca aceștia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbați viteji, care erau nemișcați în sfânta credință, ca muntele Sionului și cu râvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Aceștia, fiind din diferite locuri și țări, s-au adunat în Cizic și, nebăgând în seamă groaznicele porunci împărătești și frica tiranilor, preamăreau pe Hristos și cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor și Atoatețiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu și cinstitoare de mulți zei idolești, o ocărau și o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morți; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoșilor zei și în locul Celui Preamilostiv și dătător de bunătăți, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinții îndemnau pe oamenii cei orbiți cu necredința, ca, lepădând întunericul cel înnegurat al minții, să vadă adevărul; și luminându-se cu lumina cunoștinței, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer și toată lumea o stăpânește.
O îndrăzneală ca aceasta văzând-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca niște lupi pe oi, cu sălbăticie și fără de omenie și, legându-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetății, în Cizic. Deci, vitejii ostași ai lui Hristos stăteau înaintea stăpânitorilor pagini cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu și cu râvnă, ca de o văpaie mare arzând după Dânsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, și mai ales nevăzutului boier al întunericului și la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiți în multe feluri de chinuri și pedepse, fiind aruncați în temniță și iarăși scoși și chinuiți, ca să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor. Iar ostașii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul și, văzând înșelăciunea păgâneasca și deșarta închinare la idoli, au ocărât și au rușinat pe stăpânitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele și tot în acel loc li s-au îngropat și trupurile.
După câțiva ani, împărățind marele Constantin, luminat cu Sfântul Botez, a încetat prigonirea și a răsărit lumina dreptei credințe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioșii creștini scoțând de sub pământ trupurile celor nouă sfinți mucenici, și găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preț. Apoi s-au făcut multe minuni și tămăduiri prin sfintele lor moaște: diavolii erau izgoniți, gârbovii se îndreptau și bolile de friguri cu desăvârșire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingându-se de vestita raclă a sfinților, și cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinților răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulțime de popor necredincios, văzând unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaște ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfânta credință în Hristos și a sfărâmat idolii și capiștile idolești; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu și a înflorit în cetatea Cizicului sfânta credință, cu minunile și rugăciunile sfinților, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.
Apoi, după marele împărat Constantin și după Constantie, fiul lui, care împărățiseră multă vreme, luând împărăția Iulian Paravatul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat și au clevetit asupra creștinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toți zeii și capiștile și au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deși a poruncit să înnoiască iarăși zeii și capiștile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creștin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, și l-a băgat în temniță. Apoi ducându-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberându-se astfel episcopul.
Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credințe, întărindu-se și îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinților mucenici făcute pentru dânsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să câștigăm și noi tămăduiri de bolile noastre sufletești și trupești și să ne învrednicim darului și milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Sf Cuv Memnon
Cuviosul Părintele nostru Memnon s-a dat din tinerețe lui Dumnezeu și s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh; pentru că a supus pe trup duhului, omorându-și patimile cu petrecerea cea aspră în multe osteneli și a fost mai mare al călugărilor. Iar pentru viața sa asemenea cu îngerii, a luat de la Dumnezeu dar îndestulat de faceri de minuni; căci tămăduia boli netămăduite și făcea multe minuni. Pentru că în loc uscat a scos izvor de apă cu rugăciunea sa; o corabie, înviforîndu-se și afundându-se în învăluirile mării, prin arătarea sa, a izbăvit-o de la înnecare de multe ori; lăcustele ce năvăliseră și prăpădeau tot felul de roduri și iarbă, le-a izgonit, și altele preaslăvite minuni făcea.
De aceea s-a numit făcător de minuni și, nevoindu-se în pustnicie mulți ani și plăcând lui Dumnezeu prin viața lui cea îmbunătățită, s-a dus bucurându-se la Domnul, pe Care L-a iubit. Dar nu numai în viața sa, ci și după mutare făcea minuni. Pentru că de la mormântul lui se dădeau tămăduiri de toate bolile și prin chemarea numelui cuviosului se goneau lăcustele și toată vătămarea diavolească, preamărind pe alesul Său, Dumnezeu Cel slăvit între sfinții Săi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu