8. /6 IUNIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
ANGELA PĂDURARU
Angela Păduraru (n. 6 iunie 1938, Nemțeni - d. 26 iulie 1995, Chișinău) a fost o cântăreață moldoveană de muzică populară, Artistă Emerită a RSS Moldovenești (1976).
Angela Păduraru a fost una dintre cele mai cunoscute interprete din anii 1960—1970 în Moldova sovietică și a fost una dintre primele interprete autohtone de romanțe. Ea a lăsat în fondul de aur al Radioteleviziunii mai bine de 200 de piese. Între anii 1961-1962 a cântat în Capela Corală „Doina”, apoi, între 1962-1963 a fost solistă în diverse ansambluri ale Filarmonicii din Chișinău, solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Chișinău (1971-1984) și coristă în Capela corală a aceleași instituții.[1]
Angela Păduraru este înmormântată în Cimitirul Central (Armenesc) din Chișinău. În memoria ei a fost denumită o stradă din sectorul Buiucani din Chișinău, iar în satul natal a fost instalat un bust al interpretei și din 2010 se petrece anual festivalul-concurs «Angela Păduraru».[2]
În 2013, la împlinirea a 75 de ani de la nașterea artistei, Poșta Moldovei a emis un timbru poștal cu imaginea acesteia.
Repertoriu selectiv
- «Trandafiri și doi bujori»,
- «Dor mi-i puiule de tine»,
- «Ora despărțirii»,
- «Mierlița când e bolnavă»,
- «Te văzui neicuță-n poartă»,
- «Are mama opt feciori»,
- «Mamă eu te las cu drag»,
- «Pasăre cu pene lungi»,
- «Dacă vântul te alină»,
- «Zi-i bade, cu fluierul»,
- «Vale, vale și iar vale» ș.a.
SABIN DRĂGOI
| Sabin Drăgoi | |||
 Compozitorul Sabin Drăgoi în 1955 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut |  6 iunie 1894Seliște, Petriș, Județul Arad, România  | ||
| Decedat |  31 decembrie 1968, (74 de ani)București, România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | compozitor, muzicolog, folclorist, profesor, membru corespondent al Academiei Române | ||
| Activitate | |||
| Studii | Pražská konzervatoř[*] | ||
| Gen muzical | operă, folclor, clasică | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Sabin V. Drăgoi (n. 6 iunie 1894, Seliște, județul Arad – d. 31 decembrie 1968) a fost un compozitor, profesor, muzicolog și folclorist român.
Biografie
S-a născut la data de 6 iunie 1894 la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.
În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia muzica.
În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.
Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai. Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.
În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani.
În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee (contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.
În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație), Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6 august 1922 cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi din Lipova.
În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.
În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să culeagă folclor din zona Hunedoarei.
În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea copil, Sabina.
În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I „George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”
Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.
Între 1940-1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.
În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese, notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.
În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se angajează la „Corala Banatului.”
În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.
În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).
În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.
În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk Music Council din Londra.
Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.
Decesul
Moare la data de 31 decembrie 1968 la București, la vârsta de 74 de ani, în urma unei complicații după o intervenție chirurgicală, lăsând neterminată antologia muzicală la care lucra.
Realizări
A fost colaborator la publicațiile periodice „Armonia” (Botoșani), „Contemporanul”, „Curierul muzical”, „Flacăra”, „Informația Bucureștiului”, „Izvorașul”, „Munca”, „Muzica”, „Muzică și poezie”, „Revista corurilor și fanfarelor române din Banat”, „Scânteia”, „Sovetskaia Muzîka” (Moscova), „Steagul roșu” ș.a.
A ocupat următoarele funcții în activitatea pedagogică și dirijorală:
- Director al corurilor bărbătești Doina și Banatul din Timișoara (1924-1932)
- Dirijor al corului mixt Crai Nou din Timișoara (1936-1940)
- Director al Operei Române din Cluj-Timișoara (1940-1944)
- Profesor de armonie, contrapunct (1946-1949) și compoziție (1949-1950) la Conservatorul din Timișoara.
Creație
Opere
- Năpasta
- Horia
- Păcală
- Kir Ianulea
- Constantin Brâncovean
Lucrări simfonice
- Petrecere populară
- Divertisment rustic
- Divertisment sacru (1929/1933)
- Rapsodia bănățeană
- Concert pentru pian și orchestră
- Dansuri simfonice: Ce aude Murășul
Miniaturi pentru pian
- Moderato; Allegreto; Andantino; Allegro; Andantino; Andantino; Andante; Allegro
Muzică de film
- Mitrea Cocor
Premiera a avut loc la 30 mai 1928, la Opera Română din Bucureşti.
Acţiunea se petrece într-un sat românesc de munte, la sfârşitul secolului XIX.
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Aram Haciaturian | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | |
| Înmormântat | Panteonul Komitas[*] |
| Frați și surori | Suren Khachaturian[*] |
| Căsătorit cu | Makarova, Nina Vladimirovna[*] (–) |
| Număr de copii | 2 |
| Cetățenie | |
| Etnie | armean |
| Ocupație | coregraf[*] muzicolog[*] pedagog[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | |
| Organizație | |
| Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
| Premii | |
| Profesor pentru | Mikaiel Tariverdiev[*], Nobuo Terahara[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Aram Ilici Haciaturian (născut la 6 iunie[6] (24 mai, pe stil vechi) 1903, Tbilisi, Georgia - d. 1 mai 1978, Moscova, Rusia) a fost un compozitor și dirijor armean. A compus balete, creații simfonice, sonate, cântece, romanțe, coruri, muzică pentru teatru și film. Printre cele mai cunoscute creații: baletele „Gayaneh” și „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioară și orchestră”, muzica la drama lui Lermontov „Маскарад”.
S-a născut la Tbilisi. La 10 ani începe studiile la colegiul de comerț. De sine stătător, învață să cânte la instrumente aerofone. Participă în orchestra de fanfară. La 15 ani pentru prima oara vizitează teatrul și rămâne impresionat. Tot atunci hotărăște sa devină muzician. La 19 ani susține examenul la Colegiul muzical din Moscova, unde studiază violoncelul, pianul și compoziția. La conservator el compune primele lucrări muzicale (1929-1934), iar „Simfonia nr.1” va fi lucrarea sa de diplomă. În scurt timp intră la aspirantură.
.png)
Printre primele sale creații se numără: baletul „Fericirea”, „Concertul pentru pian”. „Concertul pentru vioară”, muzica la drama „Bal mascat”. În anii de război compune un șir de cântece patriotice, marșuri pentru orchestra de fanfare, baletul „Gayaneh”(cu premiera în 1942). Tot atunci compune „Simfonia nr. 2” numită și „Simfonia cu clopot”, în care sunt redate suferințele oamenilor în anii de război. În anii ’50–’60 începe cariera de dirijor, apoi de profesor la Conservatorul din Moscova. Concertează în țară și peste hotare. În 1954, înființează baletul „Spartacus” (cu premiera în 1956 la Leningrad). În 1960 compune 4 suite orchestrale în care sunt incluse numerele din balet. În anii ’60–’70 compune 3 sonate, și 3 concerte-rapsodii: unul pentru vioară și orchestră, altul pentru violoncel și orchestră, și celălalt pentru pian și orchestră.
Aram Haciaturian a fost laureat al Premiului Lenin (1959) și al Premiului Stalin în anii 1941, 1943, 1946, 1950 și 1971.[7]
Gayane ( Gayaneh sau Gayne , e este pronunțată; armeană : Գայանե ) este un actpatru balet cu muzică de Aram Haciaturian . Compus inițial în sau înainte de 1939, când a fost produs pentru prima dată (la Erevan) ca Fericire . Revizuit în 1941–42 la un libret de Konstantin Derzhavin și cu coregrafie de Nina Aleksandrovna Anisimova (soția lui Derzhavin), [1] : 133–34 scorul a fost revizuit în 1952 și în 1957, cu un nou complot. Scenografia a fost realizată de Nathan Altman (decor) și Tatyana Bruni (costume).[2]
_08.05.2012.jpg)
Prima reprezentație a avut loc la 9 decembrie 1942, [3] organizată de Baletul Kirov în timp ce se afla la Perm , Rusia , în timpul evacuării celui de-al doilea război mondial , și a fost difuzată la radio. [4] : 57 Principalele dansatoare au fost: Natalia Dudinskaya (Gayane), Nikolai Zubkovsky (Karen), Konstantin Sergeyev (Armen), Tatanya Vecheslova (Nune) și Boris Shavrov (Giko). Dirijorul a fost Pavel Feldt . [4] : 59 Cele mai cunoscute părți ale baletului sunt „ Saber Dance”", care a fost interpretat de mulți (inclusiv artiști pop), și" Adagio ", care a apărut în mod proeminent în filmul lui Stanley Kubrick 2001: A Space Odyssey și reprezintă una dintre bazele pentru partitura lui James Horner pentru James Cameron ' s Extratereștri .
Gayane, originalul lui Khachaturian, era povestea unei tinere armene , ale cărei convingeri patriotice intră în conflict cu sentimentele sale personale în descoperirea trădării soțului ei. În anii următori, complotul a fost modificat de mai multe ori, povestea rezultată subliniind romantismul peste zelul naționalist.
fundal
Baletul, bazat pe un balet anterior compus în 1939 de Khachaturian numit Fericire , [1] : 127 a fost creat atunci când baletul Kirov era la Perm . Khachaturian a început să compună partitura în toamna anului 1941 [3], iar baletul a fost montat pentru prima dată pe 3 decembrie 1942 pe mica scenă a teatrului de stat Perm. În ciuda acestor limitări, efectul a fost profund; de fapt, mesajul era că compania continua să existe și să producă noi balete, în ciuda vremurilor foarte grele. Anisimova a invitat diferiți dansatori să participe la baletul ei, dansatori care se aflau întâmplător în oraș în acel moment; exista un sentiment de camaraderieși efort combinat care se potrivea sentimentului pozitiv al baletului în sine. Compoziția, muzica, dansul, împreună au creat ceva care, indiferent de punctele slabe din libret, a exprimat triumful dansului și numeroasele sale posibilități.
Instrumentaţie
Partitura orchestrală necesită:
- vânturi de lemn : 3 flauturi (al 3-lea mic dublu), 2 oboi, corn englezesc, 3 clarinete (al 3-lea clarinet dublu), saxofon înalt, 2 fagote;
- Alamă : 4 coarne, cornet, 3 trâmbițe, trompetă înaltă, 3 tromboni, tubă de bas;
- Timpani și percuție : triunghi, tamburină, 2 tobe laterale, cinale, bas tambur, tam-tam, doli , daira , Glockenspiel , xilofon, marimba, vibrafon, clopote;
- tastaturi : celesta, pian;
- corzi : 2 harpe, viori (prima și a doua), viole, violoncel și contrabas.
Complot
Multe teme ale iubirii interetnice , trădării și prieteniei interacționează într-un cadru armean . Personajul central este o tânără pe nume Gayane, care lucrează într-un colhoz dintr-un cartier montan de lângă granița națională.
- Actul I
În colhozul armean , fermierii sunt ocupați să culeagă bumbac. Printre ei se numără eroina Gayane, tatăl ei Ovanes, fratele Armen și sora mai mică Nune. Toate sunt modele de muncă grea, cu singura excepție a soțului lui Gayane, Giko, un bețiv leneș. Ea îl admonestează pe Giko pentru comportamentul său greșit și acest lucru se transformă într-o ceartă. Apoi ajunge Kazakov, comandantul grăniceriei sovietice și începe un dans de întâmpinare. Văzându-l pe Gayane prezentându-i un buchet lui Kazakov, Giko îi smulge violent buchetul și ignorând reproșul tuturor, dispare.
- Actul II
Acasă la Gayane, oamenii îl consolează pe Gayane, care deplânge conduita necorespunzătoare a soțului ei. Se aud vocile cântătoare ale țesătorilor de covoare. Când Giko se întoarce, toate se sting. Gayane îi cântă copilului Ripsime să doarmă. Trei contrabandiști vin să-l vadă pe Giko. Aceștia conspiră să împartă banii publici pe care i-au delapidat, să dea foc depozitului de bumbac și să fugă în străinătate. Auzind conspirația lor, Gayane îl avertizează pe soțul ei, dar el o împinge într-o altă cameră și o închide.
- Actul III
La un kurdAșezarea într-o zonă muntoasă lângă Kolhoz este multă lume, inclusiv fratele lui Gayane Armen, o fată kurdă Aishe și un tânăr kurd Izmail care o iubește. Giko și cei trei contrabandiști sosesc, întrebându-i drumul pe Armen. Întrebându-se despre intențiile și activitatea lor, el trimite câțiva tineri kurzi să-l aducă pe Kazakov. Observând acest lucru, Giko și banda lui încearcă să-l omoare pe Armen, dar Kazakov apare la timp și îi arestează pe cei trei contrabandiști. Giko scapă, totuși, și dă foc depozitului de bumbac. Încercând să fugă în confuzia momentului, Giko este găsită de Gayane, care a reușit să iasă din camera în care a fost închisă. Giko îl amenință pe Gayane că îi va lăsa pe copilul lor Ripsime de pe o stâncă. Deoarece Gayane nu cedează, Giko o înjunghie cu un pumnal. Auzindu-i țipătul, Kazakov se repede și îl arestează pe Giko,cine va fi adus în fața justiției. Kazakov îl tinde cu devotament pe Gayane, iar ea își revine. Iubirea crește între cei doi.
- Actul IV
Un an mai târziu, la colhoz, are loc o ceremonie de dedicare a depozitului reconstruit, precum și trei nunți: Gayane și Kazakov, Armen și Aishe, Karen și Nune. Dansurile populare , bogate în culori locale, sunt interpretate unul după altul. Baletul se încheie în mijlocul binecuvântărilor tuturor.
Analiză
Baletul Gayane a avut un modest succes când a dansat înaintea lui Iosif Stalin ; [ citație necesară ] spectacolele în afara URSS au fost rare. La acea vreme, s-a înțeles că libretul simplu era un fundal necesar pentru dans, care a fost splendid pus în scenă și coregrafiat de Anisimova, care a dansat în producția originală. Coreografic, Anisimova a gândit în termeni de dans de caractere ; știa mult dans clasic.
Extrase din Gayane sunt interpretate de companiile de dans și școlile de dans, în special nunta din actul doi: duete minunate și variante pentru Gayane și Kazakov, iubitul ei. Coregrafia a fost neobișnuită pentru vremea sa - dansul clasic și dansul popular combinate - în special utilizarea stilizată a brațelor și mâinilor din cultura folclorică armeană care este fundalul baletului.
Diversitatea etnică a fermei colective reprezintă fundalul pentru fiecare parte a muzicii (aranjamente adagio, melodii vii armene și caucaziene ) și pentru povestea convingătoare de dragoste dintre un cuplu din diferite clase sociale.
Distribuția în premieră a inclus-o pe Natalia Dudinskaya și Konstantin Sergeyev, atunci figuri importante în baletul din Leningrad. Nina Anisimova a dansat rolul unei fete armene care este o imagine și un simbol al muncii socialiste : muncește din greu, știe să producă cel mai mult din câmp, dar știe și să se bucure de viață, petrecându-și timpul liber dansând și râzând .
Suita de dansuri din actul al doilea reflectă naționalitățile Uniunii Sovietice. La acea vreme, Republica Armenia era una dintre cele 15 republici din Uniune. Pentru aceasta, Anisimova a creat celebrul „Saber Dance” care, interpretat ca un extract muzical, a devenit o piesă de spectacol pentru multe companii de dans.
Stilul de mișcare în dans este neobișnuit și neașteptat pentru caracterul curbe-dans neobișnuite ale corpului, pozițiile inventive ale brațelor, nu de miscarile clasice, structura generală a corpului nu este coregrafice, [ necesită citare ] , dar, cele mai multe dintre toate, în concordanță cu muzica lui Khachaturian, coregrafia este temperamentală, la fel ca Anisimova însăși.
Când criticii [ cine? ] au analizat Gayane , au văzut că, în termeni stricți de balet, nu are un succes complet în ansamblu, datorită libretului său naiv și a accentului său social evident, [ totuși este necesar ] , coregrafii, criticii și istoricii au convins Teatrul Kirov să fragmente de scenă profitabile din balet. [ este necesară citarea ]
„Variația lui Gayane”, „Variația lui Giko” și dansurile de personaje au fost efectiv realizate și ulterior dansate ca piese de gală. După premiera sa în Perm, Anisimova l-a refăcut de două ori pe Gayane pentru Kirov și după revizuire, versiunea din 1952 este versiunea definitivă a lui Gayane .
În cele din urmă, Nina Anisimova a dovedit că dansul de personaje rezistă și ar trebui să fie inclus în lumea baletului clasic. Dansul din Gayane nu a urmat tradiția Petipa , de exemplu Lacul Lebedelor , în care publicul este tratat cu dans național în divertismentele discrete ale „dansurilor salonului”, în cuvintele lui Petipa; în contrast, dansul din Gayane , prin forța caracterului, este resimțit pe tot baletul; este o parte naturală a oamenilor și a istoriei lor. [ clarificare necesară ] În timp, baletul i-a ajutat pe coregrafi să înțeleagă importanța artei coregrafice în Rusia, combinând dansul de caractere cu tradițiile clasice și mimice. Gayaneeste un exemplu excelent de dans de personaje și balet combinate; valoarea sa artistică pentru coregrafia sovietică din secolul al XX-lea este semnificativă.
Gayanee: ballet arménien d'Aram Katchatourian
Spartacus , balet în trei acte de compozitor armeanAram Khachaturian , cunoscut pentru ritmurile sale vii și energia puternică. Spartacus a fost premiat de Baletul Kirov la Leningrad (acum Sankt Petersburg ) în 1956, iar forma sa revizuită a fost lansată în 1968 deBalet Bolshoi la Moscova . Khachaturian a adaptat mai târziu ceea ce avea să devină cel mai faimos balet al său ca grup de suite pentru orchestră și, deși baletul a rămas o parte din repertoriul Bolshoi , suitele oferă versiunea mai familiară.
Programul baletului lui Khachaturian (libretul lui Yuri Grigorovich) a fost derivat dintr-o carte a lui Raffaello Giovagnolli care detaliază evenimentele dintr-o revoltă a sclavilor romani din secolul I- BC ; liderul său, Spartacus , era un războinic trac capturat în luptă. Punctul culminant al rebeliunii - la propriu și la figurat - a fost confiscarea Muntelui Vezuviu ca cetate. După doi ani de neliniște, rebeliunea a fost în cele din urmă înăbușită de Marcus Licinius Crassus , iar Spartacus a căzut în luptă. Rebelii supraviețuitori, în număr de aproximativ 6.000, au fost răstigniți de -a lungul Căii Appiene .
Compoziția originală a lui Khachaturian se baza pe o schiță narativă care fusese pregătită mai devreme pentru Bolșoi. Nu a fost un mare succes, poate atât din cauza coregrafiei și a poveștii, cât și a muzicii . Versiunea din 1968, cu stările sale contrastante de energie vibrantă și lirism blând, a fost un astfel de succes la Moscova, încât Bolșoiul a luat-o pe drumul către Covent Garden anul următor. În acel moment, compozitorul aranjase deja apartamente orchestrale din muzica de balet, astfel încât Spartacus să poată ajunge la un public cât mai larg posibil.
„M-am gândit la Spartacus ”, a remarcat Khachaturian,
ca o frescă monumentală care descrie puternica avalanșă a rebeliunii antice a sclavilor în numele drepturilor omului ... Când am compus partitura baletului și am încercat să surprind atmosfera Romei antice pentru a aduce la viață imaginile trecutului îndepărtat, nu am încetat niciodată să simt afinitatea spirituală a lui Spartacus pentru timpul nostru.
Deși autoritățile sovietice au aprobat baletul, văzându-l aparent ca o alegorie a poporului rus care-și aruncă opresorii țaristi, pare destul de posibil să interpretăm mesajul său ca referindu-se la rușii din comunism care se revoltă împotriva propriilor lor lideri sovietici opresivi. La urma urmei, Khachaturian își petrecuse o mare parte din viață sub privirea atentă a lui Iosif Stalin și văzuse prieteni și colegi dispărând în noapte.
Spartacus The Bolshoi Ballet, 1991
CIPRIAN PORUMBESCU
| Ciprian Porumbescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ciprian Golembiowskih |
| Născut | [1][2] Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac |
| Decedat | (29 de ani)[3][1][2] Stupca, Austro-Ungaria |
| Cauza decesului | tuberculoză |
| Părinți | Iraclie Porumbescu |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac Austro-Ungaria Regatul României |
| Etnie | români Polonezii din România Huțuli |
| Ocupație | compozitor dirijor muzicolog[*] violonist |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena |
| Instrument(e) | vioară pian |
| Modifică date / text | |
Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiowskih; n. ,[1][2] Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac – d. ,[3][1][2] Stupca, Austro-Ungaria) a fost un compozitor român.
Originea și numele
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Ciprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.
Studii
A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. [4] Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.
A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori.
A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.
În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic[5] de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.
Biografie
Ciprian Porumbescu s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”- actualul imn al Albaniei), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După acea perioadă, a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.
Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii "Sfântul Dumitru". El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. [6]
În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București, și poartă acest nume până în anul 1990.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu