4. /28 SEPTEMBRIE 2021 - POEZIE

COSTACHE NEGRI

Biografie

Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iaşi, judeţul Iaşi – d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, judeţul Bacău) a fost revoluţionar paşoptist moldovean, scriitor, pârcălab, deputat, vicepreşedinte al Adunării Ad-hoc din Moldova.

Costache Negri
Date personale
Născut	14 mai 1812 Iași, Principatul Moldovei, astăzi România
Decedat	28 septembrie 1876 (64 de ani) Târgu Ocna, Județul Bacău (interbelic), Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, astăzi România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Religie	ortodox
Ocupație	Om politic
Pârcălab de Covurlui
În funcție 1851 – 1855
Deputat
În funcție 1857 – 1865

S-a născut într-o familie de boieri înstăriţi. A studiat în Moldova, la Chişinău şi Odessa, iar în 1834 a plecat pentru a studia în Franţa şi Italia.

S-a întors în Moldova în anul 1841. În anul 1848 se găsea la Paris, unde a luat parte la revoluţia paşoptistă. Nu s-a mai putut întoarce în Moldova, motiv pentru care s-a oprit la Braşov. A luat parte la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848. A trecut mai apoi în Bucovina, unde a continuat să ducă o activitate revoluţionară, până când a fost silit să plece din nou în Franţa.

După terminarea revoluţiei paşoptiste s-a întors în Moldova, activând în administraţie. A fost pârcălab de Covurlui între 1851-1855. Între 1857-1865 a fost deputat. A fost vicepreşedinte al Adunării Ad-hoc din Moldova. În 1859 a fost reprezentantul Moldovei şi Munteniei la Constantinopole, unde a plecat pentru a obţine recunoaşterea unirii celor două provincii. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza s-a retras din viaţa politică.

Este înmormântat la Mănăstirea Răducanu din Târgu Ocna.

POEZII:

Cântic haiducesc 

Măi băiete, măi voinice,
N-a rămas alta pe-aice
Decât să-ncarci ghintul bine
Şi-apoi la drumuri te-aţine,
Ca să vezi, cine mai vine.

Căci faină nu mai ai,
Nici galbeni poţi să mai dai
La cel bir din ist pământ...
Trăsni-i-ar Dumnezeu sfânt
Sub ţărâna de mormânt!

Eu prin grosuri tot şezui
Şi-a plăti bir nu putui...
Bată-i crucea! cum nu-i doar
Să ne bată, să ne-omoare,
Să ne-ngroape la-nchisoare!

S-a dus vremea cea bogată,
De-şi punea nevasta spată
Şi prn zemnic şi pe-afară,
Apoi vindea pânză-n ţară
Şi purta la gât odoară.

Iar românul cu opt boi
Şi cu şaptezeci de oi
Tot mulgea, mereu mulgea,
Habar de nimic n-avea
Şi birul uşor plătea.

Dar acum, măi băieţele,
Fără fir de musteţele,
Mâncaşi nevoile grele...
Dare-ar dracii printre ele,
Să scăpăm de măgurele!

Căci găsim prin codrii verzi
Potici, cărări de te perzi...
Vie-apoi să ne gonească!
Iar Dumnezeu să-i ferească
De urgia haiducească!

Cât a fost dorul în mine
De-a trăi cu toţii bine,
Am lucrat la cel ogor
Ca tot omul muncitor,
Să fiu maicei de-ajutor.

Dar m-am răzbătut de tot
Şi-a suferi nu mai pot
Ocări, fiere şi bătăi,
Urgisind bieţii flăcăi
Şi făcându-i din buni răi!

Săriţi cu toţi, măi băiaţi,
Şi-n duşmani din greu tăiaţi,
Căci acolo ne-i scăpare!
Săriţi pe cai toţi călare.
Să tragem spre lunca mare.

Dau călcâi în negrul meu,
S-apuc în lume mereu...
Măcar capul să mi-l taie,
Vreau să vărs sânge pâraie
Sub topor şi sub bătaie!

Căci mi-i sufletul mâhnit,
C-am ajuns de ne-au robit,
Şi m-au prins un dor nebun
Tot amarul să-mi răzbun
Prin desişul de alun!

GEO DUMITRESCU

Biografie

Nastere: 17 mai 1920, București
Deces: 28 septembrie 2004

Geo Dumitrescu a fost un poet și scriitor roman.

Geo Dumitrescu
Date personale
Născut	17 mai 1920  București, România
Decedat	28 septembrie 2004 (84 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	redactor de gazetă[*] traducător poet
Modifică date / text

Membru corespondent al Academiei Române

A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, impunandu-se in lumea literara inca din primul an de studii.

Debuteaza, in 1941, la doar 21 de ani (cu Placheta aritmetica). Cinci ani mai tarziu ii apare Libertatea de a trage cu pusca si continua cu poeme scrise intre anii 1940-1943.

Intr-o lume literara foarte productiva (media este de 20-30 volume pe cap de scriitor), Geo Dumitrescu este, cu adevarat, o pasare rara. A scris putin si n-a publicat, realmente, decat atunci cand a avut ceva de spus. Poemele lui, de la Libertatea de a trage cu pusca (1946) pana la Jurnal de campanie (1974), puse la un loc, formeaza o carte cu un numar rezonabil de pagini, una singura, in timp ce unii dintre colegii lui mai varstnici sau mai tineri tind sa atinga cifre (pentru poezie) astronomice. Numarul cartilor nu este, desigur, un criteriu pentru valoarea poeziei, dar, vazand ce forme alarmante ia la unii autori postbelici lipsa de exigenta estetica, nu putem sa nu pretuim un poet care nu forteaza ritmurile spiritului creator si, atunci cand nu are nimic esential sa comunice, are taria sa taca.

Publicat dupa incheierea razboiului, volumul (care purta initial titlul Pelagra) a fost scris in timpul acestuia, insa cenzura ii interzisese aparitia. Volumul urmator, Nevoia de cercuri care apare abia in 1966 reia, intr-o anexa, Libertatea de a trage cu pusca. Vor urma ciclul de poeme erotice Furtuna in Marea serenitatii, precum si ulterior Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978), Versuri (1981), As putea sa arat cum creste iarba (1989), Cainele de langa pod (1997), Poezii (2000). Cu acelasi talent inegalabil, a talmacit din poezia universala (franceza, africana, sud-americana, chineza s.a., dupa cum, singur sau in colaborare a tradus numeroase romane si volume de proza.

Nu exista un alt poet, in perioada postbelica, mai apropiat de cautarile actuale din domeniul poeticului decit autorul volumului Libertatea de a trage cu pusca (1946). Geo Dumitrescu este primul ce se scutura de sechelele avangardiste si post-avangardiste, in plin suprarealism romanesc, intuind ca discursul trebuie sa se plieze caduc catre realul existentei si sa abandoneze retoricile obosite ale mimezei; mi se pare cu totul extraordinara capacitatea singularizarii in actul experimentalist, situare ce-1 apropie de preocuparile novissimi-lot italieni, care au purtat o polemica acerba cu poezia metafizica a generatiei lui Ungaretti si Montale. Este surprinzator ca Geo Dumitrescu se inscrie si el in mod programatic in ofensiva discursului antimetafizic pentru a accede la nuditatea tragica a realului. Cred ca e fortata asertiunea unor eseisti ce vorbesc de anti-poezie pentru ceea ce a insemnat ruptura propusa de noua atitudine poetica; Geo Dumitrescu a aratat, cu anticipare de trei decenii, ca metafora mai mult indeparteaza decit apropie de real si a trecut la un limbaj mai direct care sa mentina in receptare mai degraba senzatia unei comunicari existentiale decit una a unei comunicari metaforizante. Ceea ce a socat si a frapat in cadrul noii aritmetice poetice a fost chiar aceasta directeta si de-solemnizarc a comunicarii ce aspira sa atinga miezul realului fara a mai recurge la substitutcle ornante ale limbajului poetic traditional. Probabil ca radicalitatca optiunii anti-metafizice adoptate de catre Geo Dumitrescu a indus o stare de alerta ui orizontul de asteptare obisnuit cu alta reprezentare .a poetizarii; dintr-odata s-a creat spaima ca domeniul solemn sacrosanct a fost violat de utilizarea unor instrumente ne-demne sa figureze in aria poetica. In fond, se pune doar chestiunea functionalitatii acestei arii de utilitate, adica materialul omologat poetic nu Poate sa ramina imuabil, ci trebuie sa varieze in functie de originalitatea emitentului poetic, a carui indrazneala in schimbarea intrinseca a canoanelor va face sa avanseze discursul indiferent de scolile retorice.


Interviul din Lumea de maine sugereaza starea lui de spirit de atunci. isi intocmeste fisa psihologica in 18 puncte si, consultand-o, intelegem ca poetul de ani 25, abia scapat de un razboi nimicitor, face haz de necaz si, la intrebarile cat se poate de serioase ale lui Ion Biberi, raspunde in doi peri si isi face un portret din care retinem: „1. Nu sunt tuberkulos. (Din motive de nostalgie, propun ca acest cuvant sa se scrie de azi inainte cu K nemtesc.) 2. Nu sunt inteligent. 3. Nu sunt frumos. 4. Nu sunt abstinent. 5. Nu sunt disponibil. 6. Nu sunt disparat. 7. Nu sunt distinct. () 8. Nu sunt incapatanat. 9. Nu sunt curat. 10. Nu sunt prost. 11. Nu sunt serios. 12. Nu sunt inalt. 13. Nu sunt poet. 14. Nu sunt mediocru. (Cu aplicatie speciala la inteligenta si talent.) 15. Nu sunt urat. 16. Nu sunt membru al partidelor istorice. 17. Nu sunt consecvent. 18. Nu sunt grozav. (Pentru necesitati de aparat critic, vezi cantecul popular „Trei in lume nu se poate si capitolul din orice manual universitar despre Identitatea contrariilor.) Din alte 18 propozitii, tot asa de precise, aflam ca tanarului poet nu-i place whisky, ii plac Mozart si melodia Beguin the beguin, serile calme de toamna, metafora brutala, vegetala si banala: „Sunt sarac ca arborele din padure pe care i-a comunicat-o textual Domnisoara Jeni, de meserie prostituata, in seara zilei de 29 martie 1945.

Poezia lui Geo Dumitrescu definitiveaza un profil distinct in lirica romaneasca de azi. Poetul ironic si fantezist coexista cu sentimentalul supravegheat, elanul discursiv isi lasa ragazul sa se domoleasca in alambicurile unei abundente notatii, in comentarii si autocomentarii relativizantc care, fara sa micsoreze tensiunea lirica, o protejeaza impotriva amenintarilor retoricii. Suprafata textului se acopera de o multime de asemenea noduri tensionale coagulate de acumularile succesive ale „evenimentelor, puncte diseminate ce genereaza, ca tot atitea nuclee, noi jocuri ale fanteziei, „verificate si „controlate de o ascutita inteligenta critica. Un poem precum Dar eu spun mereu ilustreaza perfect acest mecanism extrem de suplu, care permite in acelasi timp crearea unui spatiu liber de miscare a verbului si nu mai putin o permanenta interogare a posibilitatilor sale de a capta si transmite sensul („Si discutam mereu, si ziceam etc.) E o cautare fertila, traducind vointa de a mentine vie conditia interogativa a poeziei, atit sub raportul problematicii umane incorporate, cit si sub acela al reflectiei asupra propriei realitati expresive. Caci G. D. continua sa fie si in poemele relativ mai recente acelasi poet atent la firescul gesticulatiei lirice, ferindu-se de extreme () Cu o asemenea constiinta rclativizanta, deschisa concretului uman dar distantin-du-se voluntar de tot ceea ce l-ar putea imobiliza sub crusta moarta a cuvintelor — fie ele „frumoase si „nobile — Geo Dumitrescu se infatiseaza la fiecare lectura drept unul dintre poetii cei mai prezenti ai ultimelor decenii. In scrisul sau se pot descoperi multe din radacinile liricii celei mai tinere, din ce in ce mai interesata de conditia omului concret.


Poeme

Aventuri lirice (1963)
Nevoia de cercuri (1966)
Jurnal de campanie (1974)
Africa de sub frunte (1978)

Versuri (1981)
Aș putea sa arat cum crește iarba (1989)
Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri (1994)
Cainele de langa pod (1997)
Poezii, ediție completa și definitiva (2000)
Biliard = Billard, ediție revazuta (2001)

Critica literara (referinte critice despre Geo Dumitrescu):

Am ramas cu impresia citind cronici despre poeziile d-lui Geo Dumitrescu (Libertatea de a trage cu pusca) ca d-sa face un fel de poezie bufona in care autopersiflarca atinge culmea. Am citit acum aceste poeme si inteleg temeiul judecatii, totusi perceptia mea directa apara interesele literare ale autorului. Da, exista persiflare, care este de obicei semnul unui mare sentimentalism, constient de sine. „La dracu, sa nu fim patetici! striga d. Geo Dumitrescu, tinar poet, foarte patetic. Sint doua chipuri de a te impaca cu pathosul in limitele artei: ori a-1 accepta sincer, a-1 inveli in mantie de brocart si a-1 decora, ori de a-1 grima, rupind vesmintele de pe el, dindu-i un aer de mizerie, Dar se stie ca atunci cind pictorul zugraveste trupuri invelite in zdrente, face asta fiindca s-a incredintat de perfectia anatomica a modelului. D. Geo Dumitrescu a ales ultimul mod, adoptind un stil „simplu (care insa, fireste, e facut), un limbaj supraprozaic si ingenuu. Temele poemelor sale sint de categoria sublimului si a tragicului, iar d-sa le inregistreaza cit mai neacademic cu putinta. (). Poetul nostru vorbeste in stil „curent: „n-are nici un sens sa omit ochii „si in orice caz „Eram dezgustat profund, Dumnezeu sa ma ierte „Dar e cert ca as fi tentat la maximum. Acestea sint numai detalii de stil. Dispozitia sufleteasca apoetului e vibranta si acest lucru e imbucurator. Obiectele au pentru el semnificatii adinci. () In aceeasi fraza familiara sint spuse nostalgii vizionare, foarte gratioase, un fel de comentarii pe marginea marilor ascensiuni: „Nu va temeti, prieteni, zburam,/ iata-ne sus, peste timp, peste om,/ in curind ii veti vedeape Dante si pe Adaml mincind alegorii din acelasi pom() Acum, in treacat fie zis, punindu-ne din unghiul de vedere teoretic in care se aseaza poetul insusi, care e un progresist, trebuie sa observam ca poezia aceasta e inca de mentalitate „burgheza. Poetul merge pina acolo incit sa ironizeze („Ford) civilizatia masinista, strins legata de orice regim muncitoresc () George CALINESCU („Natiunea, 12 ianuarie 1948)

POEZII:

Inscriptie pe piatra de hotar

"Cin' se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..."
(Cîntec popular)

Slav as fi fost, de nu eram latin,
latin as fi, de n-as fi fost si dac -
dar a iesit asa : sa fiu român,
si eu cu soarta asta ma împac !

Mi-au dat si altii sînge si cuvinte -
nisipuri galbene trecura-n zbor,
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte,
sa-ngrase primitorul meu ogor.

Si din Apus, din Miazazi, venira
umane pulberi, umbre si lumini,
cu bine si cu rau ma vremuira -
pe toate le-am sorbit în radacini.Si nu-i nimic strain - a' mele-s toate,
dator nu sînt : platit-am cu prisos ! -
ca tot platind uitucilor la rate,
cutitul mi-ajunsese pîn' la os !Dar am ramas asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Sînt bucuros de oaspeti si prieteni ;
deschisa-i poarta, inima si ea ;
binevenit vei fi sub mîndre cetini,
în muntii mei, la calda marea mea.

Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mîna de-ajutor îmi dai ? Multam !
Dar nu cumva sa-ti bîiguie prin minte
ca asta-i tara cailor de ham !

Poftiti, deci, stati la masa, stati la soare ! -
un loc prielnic va pastrez, amici;
v-astept cu mintea plina, gîndu-n floare
(ca nu-i de lipsa fosforul pe-aici !...)

Întind spre toata zarea poduri bune :
primesc si dau întregului Pamînt;
nu-i gînd viclean în mine sa rasune,
dar nici stapîn nu caut: eu îmi sînt!

Învat, cîntînd sau nu, si limbi straine,
mi-or folosi - în mintea mea socot -
dar ma gîndesc de-asemeni ca e bine
sa ma pricep întîi si-ntîi sa-not !...

Si, iata, simt asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui, în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Ca slav eram, de n-as fi fost latin,
latin as fi, de nu mi-ar zice dac -
dar a iesit asa : sa fiu român -
si vreau cu toata lumea sa ma-mpac ! 

Portret

Acum pictez un tablou mare –
vreau sa-mi fac un autoportret.
Aici o sa desenez inima – o gamalie de chibrit,
aici, creierul – un aparat sacru si concret.

Undeva vor fi neaparat nasul, gura,
n-are nici un sens sa omit ochii – doua semne de întrebare,
aici în colt o sa-mi pictez gândurile –
o claie informa de rufe murdare.

Pieptul – o oglinda cu poleiul zgâriat –
va lasa sa se vada interiorul
(cu totul neinteresant, indefinitiv),
sus, sprâncenele îsi vor schita zborul.

Doua aripi vor fi probabil si urechile,
fruntea cutata – o scara catre infinit,
buzele, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate
obsesia rosie a sarutului-mit.

Un ochi atent va mai putea zari, în fine,
cicatricea unei gauri în frunte,
sau în maldarul recuzitelor inutile,
ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte ... 

Romantism

Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul !
prietene, versul e otrava si pâinea e scumpa si rea ;
altadata sedeam de vorba si scuipam
si nu ne parea rau ca timpul trecea.

Astazi, în birou e prea frig si oamenii sunt uscati si galbeni –
fiecare e plin de mila si toti au un gând meschin.
Noptile sunt sticloase ca ochii mortilor
si ca sa te mai îmbeti trebuie sa bei spirt, nu vin.

Altadata eram mai prosti si ne vedeam de treburi ;
aveam bani, timp, nostalgia foamei – si era bine,
stiam doar ca în Japonia se vând becuri ieftine
si ca zilele ne sunt teribil de putine.

Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul ! ...
Vom avea si noi sa povestim de un razboi
frumos, mare, epopeic, nemaivazut,
la care, ehe ! am luat parte si noi !...

Prietene, îti spun, versul e otrava si pâinea e scumpa,
O sa te întreb totusi peste cinci ani, fara pic de pedanterie
(când vom fi iar prosti si vom avea vreme) :
... « Înainte sau dupa marea batalie ?»

Mâine o sa vie primavara cu flori multe si inutile –
dar fetele sunt dactilografe si luna e patata de venin,
noptile sunt sticloase ca ochii mortilor
si ca sa te mai îmbeti trebuie sa bei spirt, nu vin ...

VIRGIL IERUNCA

Biografie

       Virgil Ierunca s-a nascut la 16 august 1920, în comuna Ladesti (judetul Vâlcea). Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi studiile liceale la Râmnicu-Vâlcea si la Bucuresti (Liceul "Spiru Haret"). Obtine licenta în litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti.(1943) Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub directia lui Mircea Grigorescu) si apoi la Ecoul.

Virgil Ierunca
Date personale
Născut	16 august 1920[2][3][4]  Lădești, Vâlcea, România
Decedat	28 septembrie 2006 (86 de ani)[5][2][3][4]  Paris, Franța
Căsătorit cu	Monica Lovinescu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist scriitor critic literar[*] poet publicist
Limbi	limba română[1]
Note
Premii	Ordinul național „Steaua României”

       Este unul dintre animatorii revistei Albatros, suprimata de regimul antonescian. Împreuna cu Ion Caraion, a editat revista Agora (1946). A colaborat la Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata Româneasca, Universul literar, Kalende.
       În decembrie 1946 primeste o bursa a guvernului francez. Alege calea exilului, stabilindu-se definitiv în Franta, unde desfasoara o fructuoasa activitate culturala.
       Între anii 1952 si 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru strainatate ale Radiodifuziunii Franceze ("Cronica ideilor") si redactor politic al emisiunii în limba româna. Din 1975 este cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica (C.N.R.S.), sectia filozofie, si colaborator al postului de radio "Europa Libera".
       In exil, este redactor la principalele reviste romanesti: Luceafarul, Caiete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaboreaza activ si la alte ziare si reviste românesti: Romanul, Uniunea Romana, America, Lumea Libera. Publica articole despre cultura româneasca în diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania, dintre care amintim: Literatura româna, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); Literatura româna, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); Scriitori români, în Dictionnaire des Littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); Literatura româna, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1968); Scriitori si pictori români, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
       A incetat din viata, pe 28 septembrie 2006, la spitalul Tenon din Paris.

       Opera in principal: Loi, terreur et resistence en Roumanie, (Paris, 1960) / Româneste (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1964 si Editura Humanitas, Bucuresti, 1991; 2005) / Pitesti (Editura Limite, Madrid, 1981 si, sub titlul Fenomenul Pitesti, la Editura Humanitas, Bucuresti, 1990; 1991) / Subiect si predicat (Editura Humanitas, Bucuresti, 1993) / Dimpotriva, (Editura Humanitas, 1994) / Semnul mirarii (Editura Humanitas, 1995) / Trecut-au anii. Fragmente de jurnal (Editura Humanitas, 2000) / Poeme de exil (Editura Humanitas, 2001).

POEZII: 

Afară 

A fost ca o uşă închisă
Grădina de frig.
Ferice de cei rămaşi pe malul celălalt
Corăbii îi aşteptau
Şi mâna lui întinsă peste timp
Ca o muzică-naltă
Murmur de fructe viitoare

Uşa s-a mai închis odată
Şi un singur anotimp a intrat în casă
Şi n-a mai ieşit.
Cum să reînnoieşti începutul?
Pe scara aceea se poate doar coborî
Focul e stins uitată vechime
Din hornuri cenuşa se urcă în stele
Au înnegrit oglinzile de absenţă
Tace tăcerea-n fereastră

Se mai arată oare minunea?
Descuietorule, trece pragul acesta-ngropat
Înainte de înflorirea măslinului
Dă foc ideilor
Să se nască iar apele
Să se aprindă iar focul
Ideea e una
Am văzut-o n-am uitat-o
Vreau să-i dau cuvântul.

Identitate

Vădindu-te, te-ascunzi mai bine
Nu stai în clipă nici în sine
Eşti înainte de-a fi fost
În spornic şi mirabil rost

Te chem să fii, să mă numeşti
Eu mi-amintesc, doar tu mai eşti
Ne-a logodit lumina-n noapte
Cazi în tăcere, te înalţi în şoapte

Deschide-te să poţi citi mirarea
Osânda împreună - aceasta e lucrarea
Iar pui cuvânt lângă cuvânt
Desmărginito, cine sunt?

Temei ars

În grădina mea de piatră
Scade vama, focu-n vatră
Numai amintirea trece
Şarpe-ascuns în pacea rece

Noapte noapte de departe
Ce-mi pui în ureche moarte?
Du-te şi te fă sfârşit
Ca să-ncep ceasul rodit

Lumea nu mai are nume
Nici proverbul spus de mume
De ridic somnu-n lumină
Taina pleacă de la cină

Oaspele e orb şi tace
Cade vremea, umbra zace
Numai întrebarea ştie
Ce n-am fost, ce n-o să fie.