5. /8 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE
MARINA ȚVETAEVA
Marina Ivanovna Ţvetaeva s-a născut la Moscova pe 8 octombrie (26 septembrie-stil vechi) 1892 în familia unui profesor universitar.
De la vârsta de 6 ani începe să scrie versuri, atât în limba rusă, cât şi în poloneză şi finlandeză.
Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveţia şi Germania. Primele versuri pe care le publică, atrag atenţia criticilor vremii(V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov), fiind considerată de către aceştia o poetesă deosebită.
În 1912 se căsătoreşte cu Serghei Efron , ofiţer în garda albă şi, se pare, agent dublu.
În 1922 – emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga.
În 1925 se stabileşte în Franţa.
În 1939 se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi soţul şi fiica, soţul fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde va supravieţui 16 ani. Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, se dedică traducerilor.
La începutul războiului se evacuează la Elabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă.
La 31 august 1941 se sinucide, precum Maiakovski şi Esenin cu 11 şi respectiv 16 ani înainte.
Opera autoarei cuprinde:
- Poezie:
„Album de seară” (1910),
„Verste” (1921),
„Tabăra lebedelor”,
„Profesia”, „Psyche”(1923),
„După Rusia” (1928),
poemul satiric „Vânătorul de şobolani” (1925),
„Poemul sfârşitului” (1926).
- Proză, eseuri, memorii
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăieşti cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?
Cântecele sună? Tac?
Rănile conştiinţei treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?
Dăltuit - şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?
Din jilţ te ridicai cu greu,
- Prin veselia-mi orice zi
Ţi-aş fi înveselit-o eu.
În nopţi târzii, pe ger cumplit.
- Prin veselia-mi orice ceas
Eu ţi l-aş fi întinerit.
Erai răutăcios? - Nici gând:
- Eu tinereţea ta am fost,
Pe lângă tine-alunecând.
Treceau pe stradă soldăţei.
Murind, îmi spuse mama mea:
"Azi straie băieţeşti să-ţi iei!
Dar alta-i a fetiţei parte:
Nu treci - cât de sprinţari ţi-s paşii -
De inimioară mai departe."
Dar până-a nu simţi că moare,
Se zbănţui sub dânsa patul:
Fusese-n viaţă dansatoare!
Se cos fără lecuitor,
Ai cap - cu inima să lupte -
Şi pentru cap, oricând - topor.
Prozatoare si poeta.
Fiica lui Dinu Pillat si a Corneliei (n. Ene-Filipescu).
Studii liceale la Bucuresti (196l-l965). Facultatea de Limbi Germanice a Univ. din aceeasi localitate, sectia engleza (1965-l970). Asistent la Facultatea de limbi straine a aceleiasi Univ. (lb. si literatura engleza).
Doctor in filologie cu teza Modernitatea nuvelei fantastice a lui EA. Poe (1978). Debut cu poezia Elan, in revista Luceafarul (1965).
Alte colab. la Romania literara. Steaua, Viata Romaneasca, Ramuri. Debut editorial cu romanul Cei 13 si misterul (1968), reluat ca prim episod in romanul in trei parti Corabia timpului (1976). Voi. de versuri: Corabii (1970) si Imaginatia ecoului (1981). Eseuri critice in volum Iesirea din contur (1985).
Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1968.
Situabila in categoria „literaturii pentru copii", proza din Cei 13 si misterul (1968) si Corabia timpului (1976) nu se adreseaza mai putin cititorului „matur". Caci, daca evoca un univers specific virstei infantile, aflata in intima comuniune cu natura transfigurata de o imaginatie activa, atrasa de „mister" si aventura si investind „lumea celor care nu cuvinta" cu trasaturi umane, aceasta proza e marcata si de constiinta usor ironica a conventiilor utilizate. imprumutate romanului de aventuri si celui politist, precum si literaturii S.F., ele sustin in egala masura, printr-o subtila imbinare, substanta poetica a viziunii; latura carnavalesca, de comedie a mastilor antropomorfice aplicate vietuitoarelor ce-l insotesc pe Baiat in calatoriile-i insolite, e dublata de lirismul participarii la dialogul cu elementele micro si macro cosmosului.
Recuperarea sensibilitatii copilaresti, a „timpului iubirii" si „prieteniei fara sfirsit", constituie „morala" generoasa pe care aceste carti o reliefeaza cu o fantezie sclipitoare, de o mare inventivitate, dar si cu un umor tandru, in buna traditie a unor Lewis Carroll si A. de Saint-Exup6ry. Versurile din Corabii (1970) incearca sa impace, intr-o structura disciplinat-clasica, abstractiunile unui fel de „Gedankenlyrik", tentata de alegoria unor atitudini spirituale, cu vizionarismul cosmic de factura romantica. Reusitele sint partiale, neputindu-se inlatura un anume aer vetust (toamna e „cu plete de fum", „Piratul Soare vrea sa prade / fecioara Luna", „Corabii, versuri plutitoare, / Plecau pe sufletele-mari" etc.).
Asemenea stridente dispar insa aproape cu totul in volumul Imaginatia ecoului (1981), remarcabil indeosebi la nivelul sugestiei unor stari ambigue, in care „fiinta e napadita de nefiinta", iar „nevazutul" se insinueaza tulburator in lumea obiectelor familiare (vezi Calatoria, Citadina, La groapa cu furnici. Lumina lina). Eseurile din volumul Iesirea din contur (1985), avind ca obiect opere de I. Creanga, G. Galaction, V. Voiculescu, St. Banulescu, H. Melville, E. Poe, L. Carroll, J. Fowles etc, isi propun sa analizeze „deschiderea spre vis a gindirii", „variantele aspiratiei de captare a evanescentelor in imuabilul artei". Criticul este aici „un hermeneut, un cititor de semne, un simbololog", folosind „sugestii din critica arhetipala, ontologia lui Noica si, intr-o mica masura, critica existentiala" (E. Simion). Nu lipsite de observatii fine, comentariile sint afectate insa de un anumit exces in cautarea valorilor simbolice ale textelor si de stilul poetizam.
OPERA: Cei 13 si misterul, roman, Bucuresti, 1968; Corabii, ' versuri. Bucuresti, 1970; Corabia timpului, roman. Bucuresti, 1976; Imaginatia ecoului, versuri Bucuresti, 1981; Iesirea din contur, eseuri. Bucuresti, 1985. |
REFERINTE CRITICE: L.' Ulici, in Contemporanul, nr. 43, 1970; S. Titel, in Romania literara, nr. 3, 1977; R.G. Teposu, in Steaua, nr. 2,1977; E. Simion, in Luceafarul, nr. 4, 1977; B. Cioculescu, in Romania literara, nr. 23,1977; V. Cristea, in Romania literara, nr. 40, 1981; B. Cioculescu, in Ramuri, nr. 6, 1982; I. Cristofor, in Steaua, nr. 1, 1982; N. Steinhardt, Critica la persoana intii, 1983; E. Simion, in Romania literara, nr. 40, 1985; D. Micu, in Viata Romaneasca, nr. 3-4, 1986. |
Din rame poze pale
Şi din prăfoase plicuri
Se risipiră file.
Visând printre epave
S-aducă naufragiul
Întreg la suprafaţă.
Din numele pierdute,
Scrisori de mult trimise
Soseau, luate de ape,
Din nicăieri spre nimeni.
De împărat să curăţ
Veşmintele şi spada
Din podul amintirii,
S-aleg din grajd fantasma
Celui din urmă tropot,
Aş fi aflat tărâmul
Fărâmă cu fărâmă.
Ce-i dincolo de ziua
Când s-a trezit pe lume?
Vezi, cei care ştiură
Au luat cu ei şi timpul,
Lăsând povestea mută…
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007
Din larma lumii,
Pe pluta noastră
De tăcere,
Unde tăişul,
Discordanţa
Se schimbă-n ape
De mătase,
Şi-atunci în jur,
Adie Raiul;
Parcă sub talpă
N-ar fi pământ,
Ci numai aripi;
Şi abisul
De netrecut
Rămâne zâmbet;
în întuneric,
Vedem ca ziua
De departe,
Cât de năprasnic
Va fi clarul
Care ne-aşteaptă
După moarte?
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007
Descris în cărţi, pictat în fresce
Cu chip de om – te smulgi din zid,
Ieşi din contur, scapi din cuvinte…
De pretutindeni fiara albă
Şi mă pândeşte la tot pasul,
Dar când mă-ntorc înfricoşată,
Tu Te prefaci că nu mă vezi,
Ori poate nu e încă Ceasul.
Puterea undei care creşte
Răstoarnă cerul peste mine
Şi de atâta frumuseţe
M-aş prăpădi, de nu m-ai scoate
Ca pe un înecat din vis.
31 decembrie 2006
| Alexandru Andrițoiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Vașcău, Bihor, România |
| Decedat | (66 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet traducător |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Specie literară | Proletcult[1] |
Modifică date / text  | |
Alexandru Andrițoiu (n. 8 octombrie 1929, Vașcău, județul Bihor – d. 1 octombrie 1996, București) a fost un poet și traducător român.
Debutul în presă și l-a făcut în 1949, la ziarul „Lupta Ardealului” din Cluj, iar mai târziu a debutat și în presa culturală la „Almanahul literar”, unde a fost angajat și corector.[2]
După ce, în 1961, a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, a lucrat în redacțiile a diferite reviste, precum „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta Literară”, „Viața militară”.
Din 1965 a devenit redactor-șef al revistei „Familia” din Oradea, funcție pe care a rămas timp de aproape 25 de ani, de la primul număr până în 1989.
Bun cunoscător de poezie, Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză etc.[3]
Opera[modificare | modificare sursă]
Perioada în care scrie versuri realist-socialiste:[4]
- În țara moților se face ziuă, București, ESPLA, 1953,
- Dragoste și ură, București, Editura Tineretului, 1957,
- Porțile de aur, București, Editura Tineretului, 1958,
- Cartea de lângă inimă, București, Editura Militară, 1959,
- File de cronică, București, Editura Tineretului, 1962
După ce s-a eliberat de responsabilități propagandistice:[4]
- Constelația lirei, București, Editura Eminescu, 1963,
- Vârful cu dor, București, Editura Tineretului, 1964,
- Elixirul tinereții , CPSF 223-224, 1964- nuvelă SF
- Simetrii, București, Editura Eminescu, 1970,
- Euritmii, București, Editura Eminescu, 1972,
- Aur, București, Editura Albatros, 1974,
- Poeme noi, București, Editura Cartea Românească, 1984,
- Versuri, F., 1987,
Ca traducător a publicat traduceri din Rainer Maria Rilke (Poemele franceze), N. Zidarov, I. Utkin și Horvath Imre [5]
A realizat atât singur cât și în colaborare cu alți scriitori antologii de poezie:[5]
- Antologie de poezie canadiană de limbă franceză (1976),
- Antologie de poezie vietnameză clasică și contemporană (1980),
- Antologie de poezie chineză modernă (1990).
A publicat o carte de călătorii prin țară:[5]
- Curcubeu peste Carpați, 1987,
Și o alta, de călătorii prin Orientul Îndepărtat:
- Prin țara dimineților liniștite, Editura Sport-turism, 1989
A realizat scenariile filmelor:[5]
- Șah la rege, 1965
- Cine va deschide ușa, 1967[6],
- Elixirul tinereții (1975) - împreună cu Nicolae Ștefănescu și Beno Meirovici
cand lucrurile par nedeslusite,
cand portile se-nchid c-un ritm firesc
si iederea incepe sa palpite,
cand arborii-s mai taini si mai mari
si cand se-adu fantanele mai bine,
imbucura-ma ! Fie sa apari,
chiar de vei trece-n ora fara mine.
Arata-mi-te iarasi respirand
ca apele de luna imbiate.
Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant,
caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.
Adu-ti aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ti l-am strecurat, subtil,
pe un patrat lunatic de hartie.
E seara dulce ca un elixir
si arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai straluceste, vrand sa ne impace.
O, mai cu seama seara te iubesc,
femeie, ce-ai ramas, in ani, departe.
Citesc si ma citesti, si te citesc,
si-mi stai ca semnul de matase-n carte.
prin parcu-n care, inspirat,
eu, cand te-am sarutat pe umeri,
sarutu-n aripi s-a schimbat.
Cimilitura nici nu preget
s-o luminez : Cinel, cinel,
eu, cand te-am sarutat pe deget,
sarutul s-a facut inel.
Menit e chipul tau sa-nfrunte
al vremii val, neabatut.
Eu, cand te-am sarutat pe frunte,
sarutul lauri s-a facut.
Mă vei iubi o dată până-n sânge
înţelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatra moartă plânge
şi limbile frunzarelor vorbesc.
Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
şi se împarte-n două spre nătânge
şi retezate braţe cari cerşesc.
Din străluciri ca de catapetasmă
Vai! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.
Şi-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ţi mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.
Alexandru Andrițoiu - Fântâni
| Constantin Abăluță | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 8 octombrie 1938 București, România |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet, prozator |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Lumina pământului, 1964 |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Constantin Abăluță (n. 8 octombrie 1938, București) este un arhitect, poet, prozator, antologator și traducător român, căruia i s-a retras premiul național de poezie, Premiul national de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botosani, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este diplomat în arhitectură (1961), pe care a practicat-o pâna în 1969. A debutat editorial ca poet în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. Într-o antologie publicată în anul 2000, Abăluță se descrie ca un poet al banalului. Adesea, poeziile sale încep cu un fapt banal, după care virează spre absurd. Totuși, în spatele exteriorului banal și absurd, se ascunde o realitate dură.
În antologia Poezia română după proletcultism (ed. Ex Ponto, Constanța, 2000), alcătuită de Constantin Abăluță, prezența unor poeți fără prea mare cotă la box-office-ul literar este explicată de antologator prin aceea că atunci cînd își acordrează liric sensibilitatea cu expresia, poeții mărunți pot produce poeme antologabile.
Opera poetică[modificare | modificare sursă]
- Lumina pământului, 1964
- Piatra, 1968
- Psalmi, 1969
- Unu, 1970
- Eww Erre, 1972
- Poèmes. Art et poésie (1973);
- Există, 1974
- Iubiri, 1974
- Călătorii, 1977
- Obiecte de tăcere, 1979
- Violența memoriei pure, 1980
- Aerul, mod de folosință, 1982
- Planor, 1983
- 11 erezii, 1985
- A sta în picioare (1986);
- Singurătatea ciclopului (1988);
- Aceleași nisipuri (1995);
- Marină într-un creier (1995);
- Camera cu mașini de scris (1997);
- Drumul furnicilor (1997); a doua ediție, 2011, Casa de pariuri literare
- Cârtița lui Pessoa (1999);
- Mic manual de tăcere (1999);
- Odăile (2001);
- Terasa (2002);
- Les Chambres. Les Parols (2003);
- Intrusul (2005);
- Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, 2012[2]
Proză[modificare | modificare sursă]
- Singurătatea ciclopului, 1983.
- Ultimele știri din planeta simetrică, Cartea Românescă, 1981.
- A sta în picioare, 1983.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
A tradus din Thomas Roetke, Frank O'Hara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo.
Antologii[modificare | modificare sursă]
- Antologia poeziei contemporane, 2000
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
- Premiul național de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botoșani, i s-a retras, după ce îi fusese acordat, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie.[4]
Becul imens
Într-o bună zi am văzut
un straniu lampadar sub forma
unui bec imens
nu știu ce mi-a venit l-am cumpărat
și l-am montat în tavanul odăii mele
când mă trezesc noaptea becul cel mare
strălucește în razele lunii
și-un sentiment plăcut de libertate
mă cuprinde
adesea mă gândesc
că după ce n-o să mai fiu
cel ce va moșteni odaia mea
privind becul imens
își va imagina că am fost un ins solar
nicidecum un zurliu și-un nonconformist
care iubea splendidul dialog inutil
al lunii cu un imens bec stins
Celestină
Am păstrat mulajul în polistiren
al becului cel mare
am vopsit în albastru
una dintre cele două emisfere spongioase
am expus-o pe masa de cristal din living
și-am numit-o CELESTIN| AZURIE
soția se uită adesea la ea și zâmbește
îmi spune : îmi închipui
că am fost cu tine în insula Rodos
și cea mai frumoasă amintire de acolo
ar arăta chiar așa
apoi se-ntristează
știu că o duce gândul
la cealaltă emisferă de polistiren
care s-a sfărâmat iremediabil
și-am aruncat-o la gunoi
Oglinda rotundă
Ne-am comandat mobilă nouă
modernă simplă
chiar sumară
la bătrânețe plămânii noștri
îmbâcsiți
de praful orașului
simt nevoia odăilor aerate
a spațiului gol
Demontate
greoaiele mobile vechi
sunt scoase pe palier
rezemate de pereți
mi-e milă de ele ca de rudele sărace
pe care nimeni
nu și le mai revendică
și-mi amintesc de oglinda rotundă
moștenită de la bunica
prima de care ne-am despărțit
acum mulți ani
nici nu mai știu cui i-am dăruit-o
dar nimicul din apele ei
abia-n clipa asta
simt că se-apropie de noi cu iertătoare
tandrețe
Vremea lentorii
M-a ajuns vremea lentorii
zilele trec iute
eu merg încet încetișor
ținându-mă de mobile
atent să nu-mi pierd echilibrul
capul nemișcat
să nu amețesc
nici o mișcare bruscă
regnul melcului
înfrânându-mi orice avânt
încercând să zâmbesc
chinezii spun că ajută
produce o ușurare
mai mare ca orice oftat
așa că nu oftez
pot cel mult să bâzâi
ușurel din buze
ca o albină rătăcită de stup
chinezii spun că așa-i cel mai bine
așadar îi ascult
și bâzâi ușurel ținându-mă de mobile
pas încetinit
după pas și mai încetinit
făcându-mi prieteni
din colțurile odăilor
din umbrele arborilor
încet dragul mamii încetișor
vei ajunge la mine
Ne vom mai întâlni
Milioane de oameni în vârstă
așteaptă moartea nu spun nici un cuvânt
și ziua trece atât de repede
o urmărim cu privirea
Michel Deguy
Nu vom mai fi împreună
cum am fost
ziua trece repede și bătrânii surâd
cu nesiguranța creionului bont
uite-l pe omul din colțul străzii
care nu știe încotro s-apuce
pentru ce se-ntrec alergătorii
pentru ce bagă mingea-n coș baschetbalistul
pentru ce sare de pe trambulină schiorul
de câte ori se vor mai întâlni prietenii
n-am habar dar noaptea
îmi amintesc uneori
de actul de proprietate
pe Selena (parcela 4538 craterul Cambuss)
și de pe harta aferentă aflu
că-s vecin cu
un actor mort de curând
și care odinioară mi-a recitat poeme
actul sosit prin poștă de ziua mea de naștere
farsă ori adevăr nu m-am obosit să aflu
căci oricum nutresc speranța
că ne vom mai întâlni cândva
și de ce n-ar fi pe astrul nopții pământene
de ce alergătorule basketbalistule schiorule
ori chiar tu necunoscutule
ce mi-ai făcut acest dar straniu
n-am rămâne zâmbind stânjeniți ca un
creion bont lângă alt creion bont
în nesfârșita imponderabila zi selenară
Rocada
Grăbit las totul la o parte
strada mea e scurtă
nu mai mult de 100 de metri
o parcurg în zece minute
ajung la colț
intru la megaimage
cumpăr ce cumpăr și când să ies plouă
ce să fac cu bastonul
n-am învățat nimic de la tata
care folosea umbrela
în chip de baston
asta nici măcar nu-i poezie
ci apă de ploaie dar a stat
alte timpuri aruncă alte umbre
în mâna mea plasa ușoară
m-aș mai plimba
prin aer sunt unele sunete care-mi plac
e totul gata acolo pe cer
mâna prietenoasă a unui nor
mă apucă
și mă duce pe tot alte străzi
către o aniversare
necunoscută
vivat congenerilor vivat
cu norul mână-n mână
voi prezida conclavul
voi face rocada
bastonului cu umbrela
zâmbește tată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu