1. /23 NOIEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

• 534 I. Hr. - A fost consemnat in istorie primul actor – Thespis din Icaria. El este primul castigator consemnat de istorie al unui premiu pentru tragedie , un festival de teatru care a avut loc la Dionysia Mare. Aristotel a spus că tragedia ar fostla inceputurile ei în întregime corală până la prolog și ca dialogurile au fost introduse prima dată prin Thespis.

Potrivit oratorului si filosofului Themistius, care a rescris (in sec IV e.n.) multe din operele lui Aristotel intr-o limba accesibila, Thespis a devenit primul actor, atunci cand a dialogat cu corul. Tot Thespis ar fi inventat, de asemenea, turneele teatrale cu spectacole in diverse orașe si transporta costumele, măștile și recuzita într-un vagon tras de cai.

* 1248 - Regele Ferdinand al III- lea de Castilia ii izgonește pe mauri (arabi) din Sevilla.

Ferdinand al III-lea, secolul XIII, miniatură – foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand al III -lea supranumit și Ferdinand cel Sfânt (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora; d. 30 mai 1252 în Sevilla), rege de Castilia și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului. In momentul morții sale din 1252, Ferdinand i-a oferit fiului său Alfonso al X-lea, moștenire un regat pe care l-a extins masiv. A fost canonizat de către Papa Clement al X-lea în 1671.

* 1510 - A avut loc prima campanie otomana împotriva Regatului Imereti (din vestul Georgiei de azi). Armatele otomane au cucerit capitala Kutaisi şi incendiaza Manastirea Gelati.

• 1644 - A fost publicată Areopagitica de John Milton, un pamflet in care era criticata cenzura. cititi mai mult pe en.wikipedia.org

First page of Areopagitica, by John Milton (Title page circa 1644) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

• 1710: Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Principatului Moldovei (19 martie - 8 aprilie 1693 şi 23 noiembrie 1710 - 11 iulie 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

La 23 noiembrie 1710, la Iaşi, turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir domn al Moldovei, avînd încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu ţarul Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă. În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

• 1843 - Ion Ghica inaugurează cursul de economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi, Moldova, cu lecţia intitulată “Despre importanţa economiei politice“.

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ion Ghica (n. 12 august 1816 – d. 22 aprilie 1897), a fost economist,matematician,scriitor,diplomat si om politic. A fost prim ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului Romaniei (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care principatele romane se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Romane de mai multe ori.

• 1864: Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. Din anul 1990 muzeul se va numi Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" alAcademiei Române

• 1889: A fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume

• 1897 se înfiinţează Banca Generală Română cu un capital de 8 000 000 lei în majoritate german.

• 1897 a fost înfiinţată o societate de ocrotire a copiilor orfani, de către Maria Cuţarida, care a fost prima femeie medic din România. Societatea s-a numit "Materna" şi a avut sub ocrotirea sa, chiar de la început, un număr de 100 copii orfani proveniţi din familii de muncitori săraci. Tot Maria Cuţarida a înfiinţat în 1897 şi prima creşă de copii din Bucureşti, România, pe care a numit-o "Leagănul".

* 1916 - A avut loc Șarja de la Robănești (10/23 noiembrie 1916) – parte din acțiunile militare care au avut loc în Oltenia – parte din Participarea României la Primul Război Mondial.

Șarja de la Robănești (10/23 noiembrie 1916) – (Căpitanul Filitti a fost rănit în genunchiul stâng pe când se afla la doar 40 metri de inamic, dar a continuat să atace, fiind doborât cu cal cu tot de o grenadă germană la numai 15 paşi de poziţiile adverse, căzând prizonier – basorelief de Ioan Iordănescu) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Şarja de la Robăneşti a fost un moment dintr-o luptă din timpul Primului Război Mondial, dată între cavaleria română şi trupele germane la 10/23 noiembrie 1916. A rămas în istoria militară a României datorită spiritului de jertfă demonstrat de cavaleriştii români şi a pierderilor foarte mari pe care le-au suferit în această ciocnire.

• 1916 - In timpul Primului Război Mondial armatele germano-austro-ungare au ocupat Bucureştiul si Ploiestiul, dupa ce administratia si armata română s-au retras in Moldova.

Ocuparea Bucureștiului în 1916 – foto: istorie-pe-scurt.ro

La Ploieşti, 26 de instalații de rafinare a petrolului, și toate sondele, rezervoarele din schele și rafinăriile fuseseră distruse de români, la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline.

Ocuparea Bucureștiului în 1916 - foto: istorie-pe-scurt.ro

 

• 1940 - A avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii Sovietice (încheiat între Germania, Italia şi Japonia la 27.09.1940, Ungaria la 20.11.1940). Prin acest act, generalul Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească nordul Ardealului cedat Ungariei si Basarabia si Bucovina de Nord ocupate de URSS ; (21–24).

23 noiembtie 1940: Ion Antonescu, șeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, adeziunea României la Pactul Tripartit – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Pactul Tripartit, Pactul celor trei puteri, Pactul Axei, Pactul celor trei căi sau Tratatul Tripartit a fost semnat la Berlin pe 27 septembrie 1940 de Saburo Kurusu (pentru Imperiul Japonez), Adolf Hitler (pentru Germania Nazistă), și Galeazzo Ciano (pentru Italia Fascistă), care a pus bazele unei alianțe militaro-politice și a fost actul oficial de constituire al Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaților.

România s-a alăturat Aliaților din primul război mondial și în 1918, Transilvania (aflată în componența Ungariei până atunci) s-a unit cu această țară. După ce Germania și Italia au acordat Transilvania de nord-vest Ungariei prin Dictatul de la Viena, România a pierdut Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice și Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.

România a semnat Pactul Tripartit pe 23 noiembrie 1940, după venirea la putere a Gărzii de Fier. Semnarea Pactului Tripartit de către România a fost un act prin care se încerca protejarea țării în fața unei noi agresiuni a URSS-ului. 

Aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

• 1945: A luat sfârșit sistemul de raționalizare a alimentelor impus în SUA, pe durata celui de-al doilea război mondial

* 1955 - Insulele Cocos sunt transferate de Marea Britanie sub suzeranitatea Australiei .

•1971 - China a devenit membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Amplasarea Chinei
foto: ro.wikipedia.org

 

• 1980: O serie de cutremure în sudul Italiei omoară aproximativ 4800 de oameni

• 1991: Freddie Mercury anunță public că are SIDA; a murit a doua zi.

Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991), muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen – foto (Live Aid Concert – Wembley Stadium): univision.com

• 1996: Angola devine membră a WTO

• 1996: Un avion etiopian de tip Boeing 767 cu 127 de pasageri la bord este deturnat. În lipsă de combustibil, se prăbușește în Oceanul Indian

• 1997 - România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului.

*1999: Premiul "Pana de aur pentru libertatea presei" a fost acordat de Asociația Mondiala a Ziarelor (AMJ) ziaristului sirian Nizar Nayyouf, deținut din 1991 într-o închisoare militară din Damasc

• 2000: Sunt repatriate rămășițele pământești ale lui Nicolae Rădescu, ultimul prim–ministru democrat al României înainte de comuniști (6 dec. 1944-28 feb. 1945); silit să demisioneze, părăsește România la 17 iunie 1946, stabilindu-se în SUA. 

Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimănești – d. 16 mai 1953, New York), militar de carieră (general de corp de armată adjutant) și om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România – foto: ro.wikipedia.org

• 2002 - A avut loc vizita preşedintelui SUA, George W. Bush, la Bucureşti.

George W. Bush și Ion Iliescu la Bucureşti (23 noiembrie 2012) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Preşedintele Bush şi-a început discursul rostit în faţa mulţimii adunate, în Piaţa Revoluţiei, adresând României invitaţia de a adera la NATO şi urându-i bun venit în Alianţă. “Cu mândrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (…) Urăm bun venit României în NATO”, a afirmat şeful administraţiei SUA, adăugând că alianţa dintre România şi SUA va fi una de durată.

* 2002 - O revolta a extremistilor musulmani impiedica desfasurarea Concursului Miss World in Nigeria.

foto; cersipamantromanesc.wordpress.com

Concursul Miss World se muta la Londra din Nigeria după revoltele tinerilor musulmani care s-au soldat cu mai mult de 100 de morţi şi 500 răniţi în oraşul Kaduna. Cel puţin 100 de persoane au fost ucise în violenţele sectare din Nigeria în numai 10 zile (BBC). Organizatorii concursului au declarat că spectacolul va avea loc la Londra la data de 7 decembrie, în locul capitalei Nigeriei, Abuja.

• 2003 - Preşedintele Georgiei, Eduard Şevarnadze, a demisionat.

Eduard Șevardnadze (n. 25 ianuarie 1928 — 7 iulie 2014), politician și diplomat georgian – foto: ro.wikipedia.org

Decizia a intervenit după trei săptămâni de proteste ale opoziţiei, iniţiate la 2 noiembrie, care au luat numele de “revoluţiiade catifea” care s-a finalizat fără vărsări de sânge. Revoluţia de catifea din Gerorgia a început în urma acuzaţiilor opoziţiei de falsificare a alegerilor legislative din 2 noiembrie 2003. După aflarea ştirii privitoare la demisia Preşedintelui Georgiei, Eduard Şevarnadze, susţinătorii opoziţiei strigau de bucurie, cântau şi dansau în faţa clădirii Parlamenului.

*2011 - Primavara araba. Dupa 11 luni de proteste de strada, presedintele Yemenului Ali Abdullah Saleh semneaza o intelegere de transfer a puterii catre vicepresedintele tarii, in schimbul acordarii imunitatii.

• 2013: Faimosul serial Englez Doctor Who Împlinește 50 ani!

Nașteri

* 912 - S-a nascut imparatul Otto I.

Otto I, pictură de Lucas Cranach cel Bătrân – foto: ro.wikipedia.org

Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d. 7 mai 973). Otto I a fost fiul regelui Henric I al germanilor și al Matildei von Ringelheim, duce al saxonilor, rege al germanilor și împărat al Sfantului Imperiu Romano-German.

* 1190: Papa Clement al IV-lea cu numele de mirean Gui Faucoi le Gros (n. 23 noiembrie 1190 - d. 29 noiembrie 1268), a fost un papă al Romei. Alegerea sa în calitate de papă a avut loc la un conclav ținut la Perugia, care a durat patru luni, în timp ce cardinalii au argumentat dacă să cheme la Charles de Anjou, cel mai tânăr frate al lui Louis IX al Franței, să continue războiul papal împotriva Hohenstaufens. Papa Clement a fost patronul lui Thomas Aquinas și al lui Roger Bacon, încurajându-l pe Bacon în scrierea lui Opus Majus, care cuprindea tratate importante privind optica și metoda științifică. 

Clement al IV-lea

• 1221: Alfonso al X-lea al Castiliei (cel Înțelept) (n. 23 noiembrie 1221, Toledo - d. 4 aprilie 1284, Sevilia) a fost rege al Castiliei, regatului León și Galiției în perioada 1252-1284. În 1257 a primit și tronul Sfântului Imperiu Romano-German, deși papalitatea nu i-a acordat confirmarea. A fondat Universitatea din Salamanca și Universitatea din Toledo. A promovat utilizarea dialectului castilian al limbii spaniole în învățământul superior.

A fost supranumit și "el Sabio" (Înțeleptul) sau Astrologul pentru studiile sale și mai ales pentru scrierile sale.

Alfonso l-a succedat pe tatăl său ca Rege al Castiliei și Leonului în 1252. În anul următor a invadat Portugalia, căpătând regiunea Algarve. Regele Alfonso al III-lea al Portugaliei a trebuit să se predea, însă a câștigat un contract prin care, după ce a fost de acord să se căsătorească cu fiica lui Alfonso al X-lea, Beatrice de Castilia, terenul avea să fie returnat moștenitorilor lor. În 1263 Alfonso al X-lea a returnat Algarve regelui Portugaliei.

În 1254 Alfonso al X-lea a semnat un tratat de alianță cu regele Angliei și Ducele de Aquitainia, Henric al III-lea, sprijinind-l în războiul împotriva lui Ludovic al IX-lea al Franței. În același an, sora vitregă a lui Alfonso a renunțat pentru totdeauna la pretențiile sale asupra Ducatului de Gasconia. 

Alfonso al X-lea

Părinți Ferdinand al III-lea de Castilia Elisabeth of Swabia[*]  Frați și surori Infante Henry of Castile[*] Philip of Castile[*] Ferdinand, Count of Aumale[*] Manuel, Lord of Villena[*] Frederick of Castile[*] Sancho of Castile[*] Eleonora a Castiliei Ferdinando di Castiglia[*] Luigi di Castiglia[*] Berenguela de Castilla[*] Q6004786[*]  Căsătorit cu Violant de Aragon Copii Beatrice a Castiliei Ferdinand de la Cerda Sancho al IV-lea al Castiliei

* 1496 - S-a nascut Clément Marot, poet francez renascentist, traducător al Psalmilor lui David (“Adolescenţă indulgentă”); (d.12.09.1544). S-a numarat printre primii poeti francezi precursori ai Pleiadei si a fost poetul Curtii regelui Francisc I. Datorita simpatiilor sale pentru Reforma si Luther, a fost incarcerat si apoi exilat in Elvetia si italia, cu toata simpatia si protectia de care s-a bucurat din partea surorii regelui, Nargueritte de Navara.

* 1616: John Wallis (n. 23 noiembrie 1616, Ashford, Regatul Angliei – d. 28 octombrie 1703, Oxford, Regatul Angliei) a fost un matematician și teolog englez. A studiat la Cambridge, după care a îmbrățișat cariera ecleziastică. La 33 de ani a devenit profesor de geometrie la Oxford.

A fost un admirator al matematicii grecești, editând o parte din operele lui Arhimede (sec. 3 î.Hr.), Aristarh (sec. 3 î.Hr.), Ptolomeu (sec. 2 d.Hr.) și Eutocius (sec. 6 d.Hr.). Lui i se datorează crearea învățământului pentru surdomuți. 

John Wallis

* 1690: Ernst Johann von Biron (rusă Эрнст Иоганн Бирон; 23 noiembrie [S.V. 13 noiembrie] 1690 – 29 decembrie [S.V. 18 decembrie] 1772^[1]) a fost Duce de Courland și Semigallia (1737) și regent al Imperiului rus (1740). Născut ca Ernst Johann Biren (germană Bühren) la Kalnciems, Semigallia, el a fost nepotul unui ofițer în serviciul lui Iacov Kettler, Duce de Courland, care a primit o mică moșie moștenită de tatăl lui Biron și de Biron însuși când s-a născut.^[2]

A fost educat la Academia din Königsberg, de unde a fost exmatriculat pentru comportament dezordonat. În 1714 el și-a propus să-și caute norocul în Rusia, și, fără succes, a solicitat un loc la curtea Prințesei Charlotte de Brunswick-Lüneburg, soția țareviciului Alexei Petrovici. Revenind la Mitau, el a reușit să câștige o poziție la curtea de acolo prin una dintre surorile sale, care era o fantezie a ministrului Pyotr Bestuzhev. Amanta lui Pyotr Bestuzhev era tânăra ducesă Anna Ivanovna. În timpul absenței lui Bestuzhev, Biron, care era frumos, a reușit să-l înlocuiască în patul Annei, ducând la alungarea lui Bestuzhev și a familiei lui.

Din acest moment până la sfârșitul vieții ducesei, influența lui Biron asupra ei a fost extrem de importantă. Odată cu urcarea pe tronul Rusiei a Annei, Biron, care se căsătorise în 1723 cu Benigna Gottlieb von Trotha gt Treyden (1703-1782) a venit la Moscova și a primit numeroase onoruri și bogății. La încoronarea Annei (19 mai 1730), el a devenit Mare Șambelan, prilej cu care se spune că ar fi adoptat însemnele casei ducal franceze de Biron și a primit o moșie la Wenden de 50.000 de coroane pe an.^[2]

Palatul Rundale, reședința lui Biron

Consiliul Imperiului a încercat să obțină de la Anna o constituție aristocratică dar ea a zdrobit puternic nobilimea, în special familiile Dolgorukis și Galitsins și a făcut practic din Biron conducătorul Imperiului. Dușmanii și rivalii lui Biron au fost măturați din drum, în timp ce oamenii săraci au fost măcinați cu putere de impozite. Rușii au descris această domnie ca Bironovshchina și "jugul german". Se spune că Biron a cauzat peste 1000 de execuții, în timp ce numărul persoanelor exilate de el în Siberia este estimat la de la 20.000 la 40.000. Cu toate acestea, ca administrator, el a arătat o capacitate considerabilă și a menținut ordinea în Imperiu.

În ultimii ani ai domniei Annei, Biron a crescut enorm în putere și bogăție. Deși în primii săi ani la putere se afișa umil, spre sfârșitul domniei Annei el a devenit din ce în ce mai arogant. Acest comportament și execuția înspăimântătoare a fostului său protejat, ministrul de cabinet Artemy Volynsky, l-a făcut nepopular în rândul rușilor din toate clasele.

Ernst Johann von Biron

Apartamente sale erau alăturate de cele ale împărătesei iar mobilierul, trăsurile și uniformele sale erau doar cu puțin mai costisitoare decât ale ei. Jumătate din mita destinată curții ruse a trecut prin cuferele sale. A deținut moșii peste tot. S-a creat un departament special de stat care avea grijă de armăsarii și iepele sale. Luxul bucătăriei sale l-a uimit pe ambasadorul francez, iar diamantele ducesei lui erau invidiate de prinți.

Punctul culminant al carierei lui a avut loc atunci când, la dispariția liniei de Kettler, în iunie 1737, domeniile Courland l-au ales pe Biron ca duce al lor. El era aproape la fel de nepopular în Courland ca și în Rusia, însă voia împărătesei a fost lege în Courland iar sumele mari de bani introduse în Courland sub formă de facturi plătibile în Amsterdam la purtător i-a convins rapid pe alegători.^[2] Ducatul a fost apoi în dispută între Polonia și Rusia. Armatele rusești au fost folosite pentru a-l plasa pe Augustus al III-lea, Elector de Saxonia, pe tronul polonez. Electorul a promis învestitura de Courland pentru Biron. Investitura a avut loc în 1739 la Varșovia.

Pe patul de moarte, Anna fără nici o dorință și numai la rugămintea lui de urgență, l-a numit regent în timpul minoratului țarului Ivan al VI-lea al Rusiei. La 26 octombrie 1740, o așa-numită "declarație pozitivă" semnată de 194 de demnitari, în numele națiunii ruse, i-a conferit regența lui Biron.

Regența lui Biron a durat exact trei săptămâni. La miezul nopții pe 19 noiembrie 1740, el a fost arestat în dormitorul său de vechiul său rival, feldmareșalul Münnich. Comisia desemnată pentru a încerca să-l condamne la moarte a fost comutată de clemența noului regent, Anna Leopoldovna, mama lui Ivan al VI-lea, la exil pe viață la Pelym în Siberia. Toate vastele proprietăți ale lui Biron au fost confiscate, inclusiv diamantele sale în valoare de 600.000 de lire sterline.^[2] A doua revoluție de palat a avut loc la scurt timp după, și noua împărăteasă, Elisabeta Petrovna, l-a alungat pe Münnich și i-a permis lui Biron să-și stabilească reședința la Yaroslavl.

Timp de 22 de ani, fostul regent a dispărut din locurile înalte ale istoriei. El a reapărut pentru un scurt moment în anul 1762, când germanofilul Petru al III-lea al Rusiei l-a chemat la curte. În 1763 Ecaterina a II-a a Rusiei l-a restabilit în ducatul său, pe care l-a lăsat moștenire fiului său Peter. Ernst Johann von Biron a murit palatul din Mitava, capitala sa, la 29 decembrie 1772, la vârsta de 82 de ani. 

Ernst Johann von Biron

Duce de Courland și Semigallia, Regent al Rusiei

Părinți Karl von Biron[*]  Frați și surori Gustav von Biron[*] Dorothea Elisabeth von Medem[*]  Căsătorit cu Benigna Gottlieb von Trotha gt Treyden Copii Peter von Biron Hedvig Elizabeth von Biron

* 1707: Anna Karolina Orzelska (23 noiembrie 1707 – 27 septembrie 1769) a fost fiica nelegitimă a regelui August al II-lea al Poloniei și a Henriette Rénard. 

Anna Karolina

Contesă Orzelska

Portret de Rosalba Carriera, 1730 Părinți August al II-lea al Poloniei[1] Henriette Rénard[*][1]  Frați și surori Maria Anna Katharina Rutowska[*] Friederike Alexandrine Moszyńska[*] August al III-lea al Poloniei Fryderyk August Cosel[*] Frederick Augustus Rutowsky[*] Maurice de Saxa Johann Georg, Chevalier de Saxe[*]  Căsătorită cu Karl Ludwig Frederick de Schelswig-Holstein-Sønderborg-Beck (c. 1730 - div. 1733) Copii Karl Frederick de Schelswig-Holstein-Sønderborg-Beck

• 1754 - S-a nascut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii; (d.04.03.1807).

Abraham Baldwin (n. 23 noiembrie 1754, Guilford, Connecticut – d. 4 martie 1807, Washington, D.C.), politician american, patriot și unul din părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii – foto: ro.wikipedia.org

Originar din statul american Georgia, Baldwin a fost reprezentantul acestuia în Congresul Continental, servind atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senatul Statelor Unite ale Americii după adoptarea Constituției țării. Abraham Baldwin a fost unul din cei 39 de semnatari ai Constituției.

•1760 - S-a nascut revolutionarul francez François Noël Babeuf (Gracchus); (d. 27 mai 1797).

François Noël Babeuf (cunoscut și ca Gracchus Babeuf, n. 23 noiembrie 1760 – d. 27 mai 1797), revoluționar francez – foto: ro.wikipedia.org

A fost un teoretician al comunismului utopic, fondator al ziarului Le Tribun du peuple și conducător al Conspiratiei egalilor împotriva guvernului Directoratului. Doctrina sa poate fi considerată precursoare a comunismului , aceasta prpovaduind desființarea proprietatii private și instaurarea unei societatati a egalilor printr-o insurecție populară. Republica urma să se transforme într-o mare “comună națională“, care să asigure obligativitatea muncii și împărțirea egalitară a bunurilor. Impreuna cu adepții săi, babuviștii, a fost arestat în în urma unei trădări, iar în anul următor, Babeuf a fost executat.

* 1772: Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (Emil Leopold August; 23 noiembrie 1772 - 27 mai 1822), a fost Duce de Saxa-Gotha-Altenburg. A fost bunicul matern al lui Albert, Prinț Consort al reginei Victoria a Regatului Unit.

S-a născut la Gotha ca al doilea fiu al lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și al Prințesei Charlotte de Saxa-Meiningen. În 1779 decesul fratelui său mai mare, Ernst, l-a transformat în moștenitorul ducatului de Saxa-Gotha-Altenburg. 

Emil Leopold August

În 1804 Emil Leopold August i-a succedat tatălui său. El a trecut de partea lui Napoleon, și în 1806 s-a alăturat Confederației Rinului.

Om de mare cultură, Augustus a fost în corespondență cu Jean Paul, Madame de Staël și Bettina von Arnim. În 1805 a publicat anonim romanul poetic Kyllenion Ein Jahr in Arkadien (i.e. Cillenion Un an în Arcadia).

Augustus a fost, de asemenea, colecționar de artă. Avea aversiune față de vânătoare și de călărie, precum și o preferință pentru dans, ciorapi de mătase și hainele feminine. Printre prieteni i se spunea "Emilie". Goethe l-a numit "angenehm und widerwärtig zugleich": "agreabil și dezagreabil în același timp". La Ludwigslust la 21 octombrie 1797 Augustus s-a căsătorit prima dată cu Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin. Cuplul a avut un copil:

1. Luise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste (n. Gotha, 21 decembrie 1800 – d. Paris, 30 august 1831). Ea s-a căsătorit prima dată la 31 iulie 1817 cu Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și a fost mama Prințului Consort Albert; cei doi au divorțat în 1826; a doua oară s-a căsătorit la 18 octombrie 1826 cu Alexander von Hanstein, numit conte de Pölzig.

La Kassel, la 24 aprilie 1802, Augustus s-a recăsătorit cu Karoline Amalie de Hesse-Kassel. Nu au avut copii.

A murit la 27 mai 1822 la vârsta de 49 de ani la Gotha. A fost succedat de fratele său mai mic, Frederic al IV-lea. 

Augustus

Duce de Saxa-Gotha-Altenburg

Părinți Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Prințesa Charlotte de Saxa-Meiningen  Frați și surori Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg  Căsătorit cu Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin Karoline Amalie de Hesse-Kassel Copii Louise, Ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld

• 1804 - S-a nascut Franklin Pierce, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii (d. 1869)

Franklin Pierce (n. 23 noiembrie 1804 – d. 8 octombrie 1869), militar și politician american, precum și cel de-al patrusprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidențial între 1853 și 1857 – foto: ro.wikipedia.org

•1837 - S-a nascut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, Premiul Nobel pentru fizică 1910 (d. 1923)

Johannes Diderik van der Waals (n. 23 noiembrie 1837 in Leiden; d. 8 martie 1923 în Amsterdam), fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 pentru munca sa în domeniul ecuației stării gazelor și lichidelor – foto: ro.wikipedia.org

• 

•1859 - S-a născut in cartierul irlandez din New York faimosul pistolar american Billy the Kid (n. William Henry Bonney); (d. 15 iulie 1881). Legenda spune că, ar fi ucis prima dată la 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit vârsta de 21 de ani. A murit impuscat de seriful Patrick Garrett, un vechi apropiat al sau care, într-o noapte întunecoasă, l-a așteptat pe Billy în camera în care acesta locuia în Fort Sumner și când acesta a apărut, pare-se neînarmat, l-a împușcat, ucigându-l instantaneu.

* 1860: Hjalmar Branting, politician suedez, jurnalist, deținător al Premiului Nobel (d. 1925)

• 1869: Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez (d. 1942)

* 1875 - S-a nascut Anatoli Lunacearski, critic literar şi politician comunist rus; (d. 1933).

Lunacearski și Lenin la inaugarea monumentului „Emanciparea muncitorilor”, 1 Mai 1921 – foto: ro.wikipedia.org

 

După Revolutia bolsevica din 1917, Lunacearski a fost numit Comisar al Poporului pentru Instrucția Publică (Narkompros) în primul guvern sovietic și a rămas în acest post, având în sarcină, printre altele, și învățământul. A fost responsabil și de organizarea primul sistem de cenzura în statul Sovietelor nou format. Lunacearski l-a ajutat pe Aleksandr Bogdanov să fondeze mișcarea politico-ideologică Proletcult. Lunacearski a condus campania de alfabetizare din Rusia.

• 1876: Manuel de Falla (n. 23 noiembrie 1876, Cádiz - d. 14 noiembrie 1946, Alta Gracia, Argentina)^[5] a fost un compozitor spaniol. Împreună cu Isaac Albéniz și Enrique Granados a fost unul dintre cei mai importanți compozitori spanioli din prima jumătate a secolului XX. Falla s-a născut la Cádiz, pe numele său întreg Manuel María de los Dolores Falla y Matheu. Primii lui profesori de muzică au fost mama sa și bunicul său, iar la vârsta de nouă ani a început să facă pian cu un profesor de specialitate, Eloísa Galluzo. Se știu puține din acea perioadă a vieții sale, dar se știe că a încheiat colaborarea cu profesoara lui de pian destul de repede, deoarece ea a decis să se călugărească.

Din 1889 a continuat pianul cu un alt profesor, dar a început să învețe și armonie și tehnica contrapunctului. La vârsta de 15 ani a început să fie interesat de literatură și jurnalism și a fondat revista El Burlón și El Cascabel. După un concert în care s-au interpretat lucrări de Edvard Grieg în 1893 el a spus că vocația sa este cu siguranță muzica. 

Manuel de Falla

• 1882 - S-a nascut John Rabe, om de afaceri german (d. 1950)

John Rabe - foto: en.wikipedia.org

John Heinrich Detlef Rabe (23 noiembrie 1882 – 5 ianuarie 1950) a fost un om de afaceri german, care facea parte din randurile filantropilor care au creat acea asa-zisa zona de protectie. 200.000 de civili chinezi au reusit sa scape gratie actiunilor inteprinse de acest om. Nascut in Hamburg, Rabe s-a consacrat ca om de afaceri in Africa.

In anul 1908 a plecat in China si, intre 1910 si 1938 a lucrat penru Siemens in orasele Mukden, Peking, Tientsin, Shanghai si Nanjing. Rabe era membru al Partidului Nazist si, in virtutea acestui fapt, dar si datorita pactului japonezo-nazist, a reusit sa negocieze de pe o pozitie de egalitate cu conducatorii armatei japoneze conditiile zonei de siguranta.

* 1883 - S-a nascut José Clemente Orozco, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii murale mexicane; (d.07.09.1949).

* 1887 - S-a născut actorul de teatru şi film Boris Karloff (Charles Edward Pratt), celebru datorita interpretărilor sale din filmele de groază: “Frankenstein”, “Mr. Wong”; (m. 2 februarie 1969).

William Henry Pratt (n. 23 noiembrie 1887, Honor Oak, Londra – d. 2 februarie 1969, Midhurst, Sussex), mai bine cunoscut sub numele de scenă Boris Karloff, actor englez – foto: ro.wikipedia.org

• 1987: Henry Moseley, fizician englez (d. 1915)

• 1888: Harpo Marx (Adolph Arthur Marx), comic american și actor (d. 1964)

• 1890 - S-a nascut El Lissitzky, pictor rus, grafician, arhitect ; (d. 30.12.1941).

Lazar Markovici Lisițki (23 noiembrie 1890 – 30 decembrie 1941), mai bine cunoscut ca El Lissitzky, artist, designer, fotograf, profesor, arhitect și tipograf rus – foto (El Lissitzky într-un autoportret din 1914): ro.wikipedia.org

• 1893 - S-a născut Arthur Marx (zis Harpo). A fost unul dintre cei trei fraţi Marx (Leonard, zis Chico, Iulius, zis Groucho), actori de film de origine germană care au excelat în genul burlesc (filmele: “Supă de raţă”, “O noapte la Casablanca”); (m. 28 septembrie 1964).

* 1896: Klement Gottwald, politician și preșdinte al Cehoslovaciei (d. 1953)

• 1901: Marieluise Fleißer, scriitoare germană (d. 1974)

* 1905 - S-a născut criticul literar Petru Comarnescu, memorialist, traducător; autorul unor valoroase monografii de artişti români şi străini şi iniţiatorul grupării “Criterion” din care făceau parte M. Eliade, M. Vulcănescu, C. Noica ; (m. 27 noiembrie 1970).

* 1905 - S-a născut la Cernauti,actorul Nicolae Sireteanu: “Pasărea furtunii”, “Răsună valea”, “Pisica de mare”; (m. 1963).

• 1906: Sait Faik Abasıyanık, scriitor turc (d. 1954)

• 1920: Paul Celan, poet de limbă germană, unul dintre reprezentanții cei mai tenaci ai modernismului ("Nisipul urnelor", "Grațiile limbii", "Trandafirul nimănui") (d. 1970)

Sari la navigareSari la căutare

Nadia Gray
Date personale
Născută	23 noiembrie 1923[1][2]  București, România[3]
Decedată	13 iunie 1994 (70 de ani)[3][2][4]  New York, New York, SUA
Cauza decesului	boală cerebro-vasculară[*]
Cetățenie	România
Ocupație	actriță de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1923: Nadia Gray (23 noiembrie 1923, București – 13 iunie 1994, New York) a fost o actriță de origine română. S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă și se numea Nadia Kujnir-Herescu^[5]. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului^[5]. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârșitul anilor 1940, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris^[5]. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania^[5]. A debutat în film în 1949^[5]. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.^[5][6]

FILMOGRAFIE PARȚIALĂ

• The Spider and the Fly (1949)
• Top Secret (1952)
• Casa Ricordi (1954)
• The Captain's Table (1959)
• La dolce vita (1960)
• Candide ou l'optimisme au XXe siècle (1960)
• Mr. Topaze (1961)
• Maniac (1963)
• The Oldest Profession (1967)
• Two for the Road (1967)
• The Naked Runner (1967)

•

Sari la navigareSari la căutare

Paul Niculescu-Mizil
Politicianul Paul Niculescu-Mizil
Date personale
Născut	25 noiembrie 1923 Bucuresti, România
Decedat	5 decembrie 2008, (85 de ani) București, România
Căsătorit cu	Lidia Niculescu-Mizil
Copii	Donca, Lidia (mama deputatei PSD Oana Niculescu-Mizil), Serghei, Dumitru , Doru
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Ideolog comunist și secretar al CC al PCR
Rectorul Școlii de Partid „Ștefan Gheorghiu"
În funcție 1950 – 21 iunie 1954
Director adjunct al Institutului de istorie a PMR
În funcție 1955 – 25 ianuarie 1956
Șeful secției de propagandă a CC al PMR
În funcție 25 ianuarie 1956 – 1965
Membru al Comitetului Politic Executiv al PCR
În funcție 24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989
Viceprim-ministru al guvernului
În funcție 18 martie 1972 – 30 martie 1981
Ministru al Educației și Învățământului
În funcție 1972 – 1976
Ministru al Finanțelor
În funcție 7 martie 1978 – 30 martie 1981
Precedat de	Florea Dumitrescu
Succedat de	Petre Gigea
Președinte al Centrocoop
În funcție 1981 – 1989
Premii	A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politic	Partidul Muncitoresc Român Partidul Comunist din România Frontul Salvării Naționale Partidul Alianța Socialistă
Alma mater	Academia Comercială și Industrială (1945); curs de partid de două săptămâni pe lângă Comitetul regional Ilfov (în 1946)
Profesie	politician comunist
Modifică date / text

* 1923: Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, București, România – d. 5 decembrie 2008, București, România^[1]) a fost un înalt demnitar comunist, care a ocupat, printre altele, funcțiile de ministrul educației și învățământului din Republica Socialistă România (între 1972-1976), fiind și cel de-al 129-lea ministru al Finanțelor Publice ale României (între 1978-1981). A fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil și a avut șase copii, din care trei adoptați.

CARIERA POLITICĂ

Tatăl lui Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Niculescu-Mizil^[2], provenea din vechea mișcare socialistă, de aceea în familie predominau lecturile marxiste, leniniste și staliniste^[3]. Influențat de acestea, Niculescu-Mizil devine în 1945 membru al PCR, făcând carieră în aparatul propagandistic. A lucrat în cadrul secțiilor conduse de Leonte Răutu, unul din zbirii ideologici staliniști. A devenit curând prorectorul, apoi rectorul Școlii Superioare de Partid „Ștefan Gheorghiu” și director adjunct al Institutului de istorie a P.M.R. (1955). În anii '50 a condus numeroase prelucrări și a fost un actor principal în înscenările și procesele din anii 1958-1960^[4].

Între 1956 și 1968 a fost șeful secției de propagandă și agitație a Comitetului Central al P.M.R., fiind unul din artizanii cultului personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej^[4].

În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.

În anii 1963-1964 a participat la întocmirea documentelor care au dus la Declarația din aprilie 1964^[4]. Adoptată la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964, „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, anunța o reorientare a conducerii comuniste de la București în raport cu Uniunea Sovietică. Declarația enunța principiile călăuzitoare care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. Deși Declarația din aprilie 1964 anunța o poziție de independență față de U.R.S.S., resorturile ei erau în realitate altele. După moartea lui Stalin, după demascarea crimelor acestuia de către Nikita Hrușciov în faimosul Raport Secret de la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, și mai ales după evenimentele din 1956 din Ungaria, vechea gardă stalinistă din țările satelit ale Moscovei începuse să fie înlocuită de sovietici cu lideri ceva mai flexibili ideologic. Plenara din aprilie 1964 era de fapt un răspuns al conducerii dogmatice de la București, în frunte cu Gheorghiu-Dej, pentru a se asigura că va rămâne cu orice preț la putere.^[4][5]

După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Paul Niculescu-Mizil devine secretar al C.C. însărcinat cu ideologia și problemele mișcării comuniste. La Congresul al IX-lea al PCR din 19-24 iulie 1965 este ales membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R., funcție în care va rămâne până în 1989. La scurt timp este promovat membru al Prezidiului Permanent al C.P.Ex., devenind o persoană foarte influentă a aparatului de partid pe care s-a bizuit Nicolae Ceaușescu pentru acapararea totală a puterii^[6].

Paul Niculescu-Mizil în 1971
penultimul din dreapta,
în primul rând de la prezidiu

Ca urmare a politicii de rotație a cadrelor promovată de Ceaușescu, Paul Niculescu-Mizil este transferat din aparatul politic de partid în sfera executivă, fiind numit viceprim-ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educației și Învățământului (1972-1976), ministru al Finanțelor (1978-1981), președinte al Centrocoop (1981-1989).^[4]

Ca demnitar și membru deplin al C.P.Ex., Niculescu-Mizil și-a pus semnătura pe toate actele de represiune săvârșite de regimul Ceaușescu după 1965. Printre ele, reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului din 1977, a Mișcării Goma, a revoltei anticomuniste de la Brașov din 1987.^[4]

După Revoluția din decembrie 1989, Ion Iliescu l-a păstrat pe Paul Niculescu-Mizil în conducerea Frontului Salvării Naționale, însă presiunile societății civile au dus repede la îndepărtarea, arestarea și ulterior judecarea sa ca membru al lotului C.P.Ex.^[4], alături de demnitari comuniști importanți precum Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu, Ion Dincă, Emil Bobu sau Tudor Postelnicu. Condamnat, Niculescu-Mizil a executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea directă, prin votul dat în Comitetul Politic Executiv, în represiunea împotriva manifestanților de la București și Timișoara. Ulterior a fost grațiat de Ion Iliescu.^[3]

După eliberarea din închisoare, Paul Niculescu-Mizil a fost activ în presă, acordând numeroase interviuri și scriindu-și memoriile. În tot ce a publicat, el și-a clamat nevinovăția și a luat apărarea sistemului comunist, acuzându-l pentru abuzuri pe Nicolae Ceaușescu. Într-unul din interviuri, Niculescu-Mizil spunea^[7]:

„Odată, un ziar din București a scris că eu sunt nostalgic sau criptocomunist.
Le-am zis: «domnilor, nu mai căutați atâția termeni, eu sunt comunist».”

—Martor Incomod - august 2006

În 2003, respectând jurământul dat la intrarea în PCR, a rămas un comunist adevărat, devenind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Alianța Socialistă unde a fost activ până la moarte. Paul Niculescu-Mizil a murit pe 5 decembrie 2008, la 85 de ani, în azilul privat din Bucureștii Noi în care locuia în ultimul timp. Suferea de probleme cardiace, în 2007 fiind operat la o clinică din Germania. Cu aprobarea ministrului Varujan Vosganian, trupul său a fost depus la Ministerul Finanțelor, generând un scandal intern în sânul Partidului Național Liberal^[3], aflat la acea vreme la guvernare. Fruntași ai partidului precum Smaranda Enache, Adrian Cioroianu sau Mircea Ionescu Quintus și-au declarat dezamăgirea față de decizia ministrului Vosganian, acuzând o „reabilitare mascată, care nu se face în nici un stat fost comunist membru al UE”^[3]. Paul Niculescu-Mizil a fost înmormântat pe 9 decembrie 2008 în cimitirul din curtea mănăstirii Cernica, fiind condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane.

FAMILIA

Paul Niculescu-Mizil a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil. Împreună au avut șase copii, din care trei adoptați. Copiii naturali sunt Serghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil. Pe Doru, Paul Niculescu-Mizil l-a înfiat înainte de a împlini 1 an, după ce a rămas orfan în urma unui accident rutier.^[8]

Serghei Mizil a dus o viață obișnuită pentru un fiu de demnitar comunist^[9]:

„În primii ani ai lui Ceaușescu puteai să faci rost de orice. Am avut Mercedes 220 decapotabil, ca James Bond, un Jaguar, alții aveau BMW sau Jeep. Erau doar în uzul nostru, proprietatea statului.”

„Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau milițienii de mine. Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, țigări mai bune. Astea se datorau funcțiilor părinților. Aveam un magazin, la început, pe strada Varșovia, unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex și Merțane. În ultimii ani se duseseră și o parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii.”

—Jurnalul Național - 4 martie 2008

A absolvit Arte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat. A făcut rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate, beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport^[10]. A fost un apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta a dus o viață de noapte, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă; din cercul celor doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse, precum Mădălin Voicu, Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra, Gino Iorgulescu, Irinel Columbeanu sau Sașa Marinescu^[9]. Mama lui Sașa, Iulia Marinescu, a fost primul colonel de Securitate femeie din România^[11]. Serghei Mizil a fost coleg de școală cu Sorin Oprescu^[12]. Actualmente este considerat o persoană mondenă și invitat la diverse posturi de televiziune.

Donca Mizil a avut o relație îndelungată - timp de 10 ani - cu Nicu Ceaușescu. Acesta s-a îndrăgostit de ea pe când avea 16 ani, iar apropiații lor susțin că între cei doi a fost o dragoste adevărată.^[13] Dar această legătură amoroasă nu era pe placul Elenei Ceaușescu, care a intervenit mereu în relația celor doi. Din cauza ei, Donca Mizil a fost chiar nevoită să suporte o întrerupere de sarcină într-o lună avansată, după cum amintește politologul Vladimir Tismăneanu ^[4]. Elena Ceaușescu a reușit până la urmă să-l despartă pe Nicu de fata lui Paul Niculescu-Mizil și să-l determine să se însoare cu preferata ei, Poliana Cristescu. Elena Ceaușescu o cunoscuse pe aceasta într-o vizită oficială la Târgoviște, unde Cristescu era șefa Organizației de Pionieri din județ. Deoarece din primele verificări rezultau numai aspecte favorabile: înfățișare agreabilă, tânără, licențiată, devotată Partidului, inteligentă și fără încurcături, Elena Ceaușescu a mutat-o la București, numind-o secretară a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, în subordinea lui Nicu Ceaușescu^[14]. Nunta celor doi s-a oficiat pe 10 decembrie 1983, în fața delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1 București. Jean Maurer își amintește că despărțirea lui Nicu de Donca „i-a distrus pe amândoi”^[13].

În total, Paul Niculescu-Mizil a avut 11 nepoți, cei mai cunoscuți fiind Răzvan Niculescu-Mizil și deputata Oana Mizil, aleasă în această funcție la alegerile din 2008 din partea P.S.D.^[15]. Oana Mizil este proprietara revistei „Monden” și este căsătorită cu omul de afaceri libanez Jimmy Thome.

Nașul de botez al lui Răzvan Niculescu-Mizil a fost Nicu Ceaușescu^[11]. Director la compania de telefonie mobilă Zapp, el a decedat pe 2 mai 2005, într-un accident rutier, în apropierea localității Săftica. Răzvan Mizil conducea motocicleta personală cu viteză excesivă și a pierdut controlul acesteia, izbindu-se de balustrada de protecție a DN1^[16]. La înmormântare au participat mulți membri ai nomenclaturii comuniste și copii ai acestora, precum nepoții lui Nicolae Ceaușescu, Mădălin Voicu, Sașa și Violeta Marinescu^[11]. Alți participanți la înmormântare au fost interlopul Fane Spoitoru, fiica președintelui Băsescu, Elena Băsescu, Tudor Vasile, băiatul fostului premier Radu Vasile, Alexandru Erbașu, fostul director al S.I.E. Cătălin Harnagea, oameni de afaceri libanezi sau palestinieni^[11].

SCRIERI

• „O istorie trăită”, Editura Enciclopedică, București, 1997
• „România și războiul americano-vietnamez”, 2008^[17].

DECORAȚII

•  Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[18]
• titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”^[19]
• medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”^[19]

* 1925: Frederic Vester, biochimist german (d. 2003)

• 1925: José Napoleón Duarte, președinte salvadorian (d. 1990)

• 1925: Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot și dizident român (d. 2006). Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, județul Tulcea, d. 21 noiembrie 2006, Washington) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului.

Luptător anticomunist

Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomuniști care au mărturisit credința lor în Hristos și în ideea națională, cu însuși sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984), trecând și prin furia iadului reeducării din pușcăria pentru studenți de la Pitești (1949-1951), unde a făcut anumite compromisuri. Cu multă pocăință, a reușit să depășească această greșeală, refuzând ulterior orice compromis cu sistemul comunist. Un fost coleg de detenție de la Pitești - Dan Lucinescu - scria în volumul "Jertfa": Este bine în această situație să existe o exemplificare, aleasă nu întâmplător la cel ce mai târziu a ajuns preotul Calciu. Când respectivul, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi iar din răni sânge".

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat de comuniști așa-zișilor vinovați ai reeducării de la Pitești, Părintele Gheorghe Calciu arată în sala de ședință că adevărații vinovați sunt Securitatea și conducerea Ministerului de Interne.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția de exterminare, numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprișan, care era bolnav de TBC și care nu beneficia de nicio asistență medicală. Într-un gest de bunătate și lepădare de sine, și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge.

A fost eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 dar i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.

Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, a continuat să lupte împotriva ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intutulate "Șapte cuvinte către tineri", predici care s-au bucurat de o largă audiență în rândul studenților de la multe facultăți din București. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare, menite să îl descumpănească și să-i terorizeze familia. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, alături de nebuni în toată regula. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o totuși în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.

Exilul

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat, cărând saci de ciment. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească "Sfânta Cruce". A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinția Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioșilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul și viața îmbunătățită pe care le avea părintele. În SUA și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea. Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George W. Bush.

Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.

Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Înalt Prea Sfinția Sa Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006, de Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericirea Sa Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși).

Opera

• Șapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, București, 1996).

• Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997).

• Rugăciune și lumină mistică. Eseuri și meditații religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998).

• Războiul întru cuvânt. Cuvintele către tineri și alte mărturii (Ed. Nemira, București, 2001).

• Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, București, 2002; reed. 2007).

• Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic și șapte evocări (Ed. Christiana, București, 2007).

• Suferința ca binecuvântare (ediție îngrijită de ieromonah Savatie Baștovoi, Ed. Cathisma, București, 2007).

• Mărturisitorul prigonit. Predici, eseuri și meditații religioase (Ed. Crigarux, Piatra Neamț, 2007).

• Viața Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale și ale altora (Ed. Christiana, București, 2007). 

Gheorghe Calciu-Dumitreasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

• 1926: Sathya Sai Baba, guru controversat indian

• 1927: Angelo Sodano, cardinal, Secretar de Stat al Vaticanului

• 1928: Pierre Étaix actor comic francez

• 1932: Renato Raffaele Martino, cardinal

• 1933: Stancu Ilin, istoric literar roman

• 1933: Krzysztof Penderecki, compozitor polonez

• 1935: Aurel Butnaru, publicist și poet român (d. 1979)

* 1935: Marțian Dan (n. 23 noiembrie 1935, Șoimuș, Remetea, Bihor, România – d. 8 martie 2002, Lisabona, Portugalia), a fost un român de origine evreiască, președintele Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, ales deputat de Vaslui din partea Frontului Salvării Naționale (FSN) la alegerile din 20 mai 1990. La alegerile legislative din 1992 și la alegerile legislative din 1996 a fost reales în același județ, din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN), respectiv Partidului Democrației Sociale din România (PDSR).

• 1939 - S-a nascut Zaharia Sângeorzan, critic literar român. (d. 2002) Zaharia Sângeorzan (n. 23 noiembrie 1939, Feldru, Feldru, Bistrița-Năsăud, România – d. 28 noiembrie 2002, Iași, România) a fost un critic literar român.

• 1941: Franco Nero, actor italian 

Franco Nero (n. 23 noiembrie 1941 în San Prospero lângă Modena, de fapt “Francesco Sparanero”), actor italian. El devine cunoscut prin filmele italiene de western, sau ca polițist în luptă cu mafia – foto: ro.wikipedia.org

• 1942: Gheorghe Rusnac, rectorul Universității de Stat din Moldova, membru corespendent al Academiei de Științe din Moldova

* 1942: Anastasia Istrati (n. 23 noiembrie 1942, Sireți, raionul Strășeni, Moldova^[1] – d. 26 septembrie 2016) a fost o interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova.

A făcut studii la Școala de Muzică din Slobozia (1959-1963) în clasa de dirijor cor a profesorului Petre Stroiu.^[2]

Anastasia a fost coristă în Capela „Doina” a Filarmonicii din Chișinău în anii 1963-1966 și 1974-1975 și la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău în anii 1977-1981 și din 1982. A fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1966-1974) și „Fluieraș” (1974-1977). A fost în turnee în orașe ca Budapesta, Berlin, Madrid, Bruxelles. La Radio Moldova a înregistrat melodiile Neicuță, să nu mă uiți, Mie-n roșu-mi șade bine, Hai, poftim la mese mari etc.^[2] În 1967 a jucat într-un film muzical realizat de Emil Loteanu.^[3]

A fost distinsă cu Premiul I la un Festival de Muzică Populară de la Moscova.^[2] În 2010, a fost decorată de Președintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu Titlul onorific „Maestru în Artă”.

• 1945: Dennis Nilsen, criminal în serie englez

* 1946: Ionel Aichimoaie (n. 23 noiembrie 1946) este un fost senator român. În legislatura 1990-1992, Ionel Achimoaie a fost ales pe listele FSN și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Venezuela, Republica Italiană și Republica Franceză-Senat. Ionel Achimoaie a fost mebru FSN până în mai 1993 iar apoi a devenit membru PD. În legislaturile 1992-1996 și 1996-2000, Ionel Aichimoaiei a fost ales în județul Bacău pe listele partidului PD. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1996-2000, Ionel Aichimoaie a fost membru în comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului. În legislatura 1996-2000, Ionel Aichimoaie a inițiat 3 propuneri legislative din care 2 au fost promulgate lege.

Ionel Aichimoaie este stabilit în București și este căsătorit cu Aichimoaie Violeta cu care are doi copii, Ionuț și Mondana. Ionuț este consilier UNESCO în Parlamentul României, iar Mondana este stabilită în SUA și lucrează ca stewardesă la o linie aeriană americană.

* 1947: Emil Coșeru (n. 23 noiembrie 1947, Tecuci, România) este un actor român și conferențiar universitar doctor în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Joacă din 1969 la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Emil Coșeru s-a născut în anul 1947, la Tecuci. A absolvit, în 1969, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorilor Moni Ghelerter și Zoe Anghel Stanca.^[1]

A debutat în 1969, în rolul Treplev din „Pescărușul” de A. P. Cehov.

În 2018 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Tecuci, în care s-a născut. Filmografie: 

• Dimitrie Cantemir (1973)
• Vlad Țepes (1979)
• Burebista (1980)
• Trandafirul galben (1981)
• Masca de argint (1985)
• 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
• John (2015)
• The Man Behind the Terror (2019)

• 1948: Reiner Calmund, manager de fotbal german

Sari la navigareSari la căutare

Grete Tartler
Date personale
Născută	23 noiembrie 1948 (71 de ani)  București, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitoare traducătoare orientalistă[*] diplomat
Activitate
Alma mater	Universitatea din București Universitatea Națională de Muzică București
Organizație	Neue Literatur
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de mare ofițer[*] (1 decembrie 2000)
Modifică date / text

* 1948: Grete Tartler (n. 23 noiembrie 1948, București) este o scriitoare, traducătoare, orientalistă (arabistă), diplomată din România de etnie germană.

BIOGRAFIE

Grete Tartler s-a născut la 23 noiembrie 1948 la București.

Studii

Grete Tartler este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă-engleză, și a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Este doctor în filosofie al Universității București, 1995, cu lucrarea "Utopia însingurării în Evul Mediu islamic" (publ. "Înțeleptul singuratic", Humanitas 2006)

Cariera

• Din 1976 și până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur.
• Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
• Din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Cultură din Ministerul Afacerilor Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavík (1997-2001), ca ministru plenipotențiar la Atena (2002-2006).
• Din anul 2003 a fost profesor asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative SNSPA din București, \cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelență „Paul Celan” al Universității din București. Din 2011 este profesor asociat la masteratul "Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități" al Universității din București ^[1] și la masteratul de studii culturale CPCEI al Universității București.

Alte amănunte

Grete Tartler a fost căsătorită cu scriitorul Stelian Tăbăraș, cu care are o fiică, Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann

OPERA

Susține din 1982 până în prezent rubrica de comentare a traducerilor în România Literară.^[2] A avut o rubrică săptămânală în revista Luceafărul.

Opera originală

• A publicat 10 volume de poezie în limba română, printre care:
• Apa vie, Eminescu, București 1970
• Chorale, București, Cartea Românească, 1974
• Hore, București, Cartea Românească, 1977
• Astronomia ierbii, București, Cartea Românească, 1981
• Achene zburătoare, Cartea Românească 1992. Premiul Academiei Române.
• Materia signata,București, Cartea Românească, 1992, 2004.
• Cuneiforme (95 de poeme scrise între 1970–1995), Timișoara, Ed. Helicon, 1997
• Roșiile portocalii când sunt verzi sunt galbene, Ed. Albatros, 1997
• Cuvinte salvate, ed. Omonia 2018.
• Versuri si uscate, ed. Junimea, 2019

De asemenea, publică și poezie în limba germană.^[3]

• 9 volume eseuri și studii:
  • „Melopoetica”, Eminescu, 1984
  • „Proba Orientului”, Eminescu, 1991
  • „Europa națiunilor, Europa rațiunilor”, Cartea Românească, 2001
  • „Înțelepciunea arabă (Secolele V-XIV)”, ediția I, Univers 1985; ediția II, Polirom, 2002; reeditare revăzută și adăugită, ediția III, Polirom 2014.
  • „Identitate europeană”, Cartea Românească, 2006
  • „Înțeleptul singuratec”, Humanitas, 2006
  • „Islam, repere culturale. Proba Orientului”, Paralela 45, 2012 http://www.edituraparalela45.ro/colectie.php?idcolectie=48^{[nefuncțională]}
  • „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014
  • „Umor și satiră în literatura arabă clasică: al-Gahiz, al-Hamadani, al-Hariri, Polirom 2017^[4]

• 7 volume de literatura pentru copii, dintre care cele mai recente:
  • „Râsul ocrotit de lege”, Cartea Românească, București, 2000.
  • „Gulii verzi în Țara Pisicilor”", Editura Paralela 45, București, 2009.
  • Lucruri de ținut minte și alte poezii/ Things to remember and other poems, ed. și trad./ Cartea Românească, București, 2018
  • Antologie din Târgul de animale mici, 1985, Școala de Muzică, 1986, Zebra și algebra, 1988, Intîmplări în dicționar, 1991, toate apărute la editura Creangă, București, cuprinsă în antologia de autor Versuri și uscate, ed. Junimea, Iași, 2019.

Volume colective

• Motanul invizibil, împreună cu Stelian Tăbăraș, editura Paralela 45, 2009
• Ce poți face cu două cuvinte, coord. de Liviu Papadima, Ed. Art, 2012
• Intelectuali la cratiță, coord. de Ioana Pârvulescu, ed. Humanitas 2014
• Poezie și știință, Poetry and Science, ediție bilingvă română-engleză, împreună cu scriitorul britanic Peter Forbes, ed. Vremea 2016http://www.edituravremea.ro/poezie---i---tiin----.-o-antologie-de-autori-contemporani-din-rom--nia-/-poetry-and-science.-an-anthology-of-contemporary-authors-from-romania

Traduceri

Traduceri în limba română:

• din germană:
  • Goethe, „Teatru”, București, Univers, 1987);
  • „Poezie germană contemporană”, Antologie, Cluj, Dacia, 1991.
  • Poezie de limba germană contemporană (Antologie de lirică scrisă în limba germană în perioada 1970-1990), Editura Dacia, Cluj 1992
  • Patrick Süskind, „Parfumul” ( 5 ediții, cea mai recentă ediție, Humanitas 2006)
  • Dito și Idem (Carmen Sylva și Mite Kremnitz), Astra. Roman epistolar. Traducere, prefață și note. București, Humanitas 2011, ISBN 978-973-50-3351-4.
• din araba clasică
  • „Cele șapte mu’allaqat”, Bucuresti, Univers, 1978.
  • Al-Ğahiz, „Tratatul despre zgârciți”, Bucuresti, Univers, 1985. Reeditat împreună cu al-Hamadhani si al-Hariri în antologia ”Umor și satiră în literatura arabă clasică”, Polirom 2017 http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/6348
  • Al-Hamadhani/Al-Hariri, Șezători arabe (30 de maqamat), antologare, traducere, studiu introductiv, note și comentarii, Univers, 1981.
  • Ibn Tufayl, "Hayy ibn Yaqzan", Ibn Sina,"Hayy ibn Yaqzan", Al-Farabi, "Al-Madina al-fadila (Cetatea virtuoasă" în Grete Tartler, Înteleptul singuratic. (al-Farabi, Ibn Sina, Ibn Bagga, Ibn Tufayl),] Univers 1985, Humanitas 2006. ISBN (10)973-50-1425-4; ISBN (13) 978-973-50-1425-4.
  • Ibn Hazm-al-Andalusi, "Tawq al-hamama (Colierul porumbitei)", traducere din arabă, studiu introductiv, note si comentarii, indice xplicativ, Bucuresti, Humanitas 2012. ISBN 978-973-50-3470-2.
  • Al-Farabi, "Sentențiile omului de stat” , al-Zamahsari, ”Cartea colierelor de aur”, Ibn Sina ”Rezumat de interpretare a viselor”, Ibn Sina, ”Epistola păsării” și ”Epistola despre natura rugăciunii”, al-Ghazali, ”Despre noblețea intelectului” (din ”Reînvierea științelor religiei”), al-Ma'rri, ”Epistola Iertării”, Ibn Hazm al-Andalusi, ”Caracterele și purtările în lecuirea sufletelor” și alte opere de filozofie clasică arabă în Grete Tartler, „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014.
  • Umor și satiră în literatura arabă clasică. al-Ğāḥiẓ, al-Hamaḏānī, al-Ḥarīrī. Antologie, traducere din araba clasică, introducere, note și comentarii editura Polirom, 2017

• din daneză
  • H. Chr. Andersen, „Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Grecia, Orient și țările dunărene, (1842)”, Editura Univers, 2000
  • Peter Høeg, „Fata tăcută”, roman, Editura Univers, 2012 http://www.edituraunivers.ro/Products/210-fata-tcut.aspx
  • Peter Høeg, „Copiii paznicilor de elefanți”,  traducere, prefață și note de Grete Tartler, Editura Univers 2014 ^[5]

• din și în engleză
  • Lyman Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, editura Arthur, 2014
  • Poezie și știință-Poetry and Science, editura Vremea, 2016, împreună cu Peter Forbes

• din mai multe limbi (greacă veche și neogreacă, latină, italiană, spaniolă, engleză, franceză, germană)
  • Antologia multilingvă de traduceri de poezie Cele mai frumoase poeme de dragoste, Humanitas Educațional, 2007^[6][7]
  • Kostas Karyotakis, Poeme și proze, editura Omonia 2018, împreună cu Elena Lazăr.

Alte lucrări

A publicat studii de orientalistică și muzicologie:

Grete Tartler Tabarasi: "Religion and Education in Two Utopian Spaces: From al-Farabi's Islamic Ideal City to Johann Valentin Andreae's Christianopolis".In: Ayșe Lahur Kırtunç / Murat Erdem / Attila Silkü / Katherine G. Fry (eds): Culture and Space. Proceedings of the Fifteenth International Cultural Studies Symposium, May 2015, Ege University, Turkey. Izmir: Ege University, 2016, pp.117-124. ISBN: 9786053381709

• On Migration, hiğra, in al-Fārābī’s Moral Philosophy, in Romano-Arabica nr. 15, 2014 http://araba.lls.unibuc.ro/?page_id=4620
• Ibn Sina, Psychology of religion in the Epistles on Prayer, Romano-Arabica nr. 13, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf
• Ibn Sina, „Epistola despre natura rugaciunii”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în Viața Românească 3-4, 2013 http://www.viataromaneasca.eu/
• "On sounds and silence in Ibn Sina's Masa'il al/mashriqiyya", in Romano-Arabica 12, 2012, pp. 261–268, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2012/11/Romano-Arabica-12.pdf
• Ibn Sina (Avicenna), „Epistola păsării”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în România Literară nr. 35, 2012 Ibn Sina (Avicenna) „Epistola păsării” (online)
• „Viața lui Ibn Sina (Avicenna”, prezentare, traducere, note de Grete Tartler, in Viața Românească 7/8, 2012^[8]
• „Orientul lui Goethe. Goethes Orient”, „Rumänisches Goethe-Jahrbuch”, Bd. 1/2011 , pp. 133–147.
• „Youth, the Horse of Ignorance”: „Interpretation of a Poem by Abu Nuwas”, în „A Festschrift for Nadia Anghelescu”, ed. Andrei A. Avram, Anca Focșeneanu, George Grigore, Editura Universității București 2011, pp. 519–527
• „Aici începe Europa”. In: Vasile Boari, Stefan Borbely, Radu Murea (eds): „Identitatea românească în Context European”, Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, pp. 12–24.
• De la poezia arabă clasică la trubaduri și la „primii noștri poeți”, „Orient, 1990, no. 1, p. 9-13.
• „Motive” din poezia arabă clasică în lirica trubadurescă („Topics” from the Classical Arabic Poetryin the Troubadours' Poems), „RITL”, 34 (1986), no.1, p. 58-61.
• Poezia arabă clasică, lirica trubadurescă și a minnesangului (Classical Arabic Poetry, Troubadours' Poems and Minnesang), „RITL”, 32 (1984), no. 4, p. 52-56.
• Proba Orientului, București, Ed. Eminescu, 1991.
• Suggestions for an Oriental Aesthetics of Codification in Anton Pann's Work, „SAO”,
• Un predecesor al lui Dante, „Luceafărul”, 23 (1980), no. 50, p. 8.
• Versuch einer Interpretation der Qasida von Imru-l Qais (O încercare de interpretare a quasidei lui Imru-l Qais), „RA”,1974, I, p. 69-76.^[9]

PREMII ȘI DECORAȚII

Premii literare

• Premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985, 1999)
• Premiul Academiei Române (1982)
• Premiul Asociației Scriitorilor din România (1982)
• Premiul târgului de carte Gaudeamus (2016)
• Premiul de Stat (Grecia) pentru traducere (2020)^[10]

Decorații

• Ordinul național Pentru Merit în grad de Mare Ofițer^[11] decernat de Președintele României Emil Constantinescu la 1 decembrie 2000 doamnei Margareta Tăbărași „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”.

• 1951: Nicolae Horia Nicoară, poet român

•1953 - S-a născut la Gâlgău, judeţul Sălaj,scriitorul Lucian Perţa care alaturi de Mircea Micu este unul din marii parodisti romani. S-a spus despre el că a realizat o “istorie paralelă a literaturii române în cheie satirică”. Lucian Perţa nu a scris însă numai literatură în cheie umoristică, ci şi literatură pentru copii.

Este membru fondator al grupului Ars Amatoria din Cluj, membru al cenaclului literar “George Coşbuc”, membru fondator al cenaclului literar “Alexandru Ivasiuc” din Vişeu de Sus, precum şi directorul Casei de Cultură din acelaşi oraş. Este iniţiatorul Festivalului Naţional de Umor “Zâmbete în prier”, care se desfăşoară la Vişeu de Sus. Fiul său, Cosmin Perţa, este şi el scriitor.

* 1955 - S-a nascut controversatul om de afaceri roman multimilionar Sorin Ovidiu Vîntu; (n. Roman, jud. Neamt).

Sorin Ovidiu Vîntu (n. 23 noiembrie 1955, Roman), om de afaceri roman, cunoscut publicului ca proprietar al trustului media Realitatea-Cațavencu și prin scandalul FNI. Revista Capital l-a poziționat pe locul 3 în topul celor mai bogați oameni din România din anul 2008, cu o avere estimată la 800 milioane euro – foto: facebook.com

• 1956: Shane Gould, înotătoare australiană

• 1959: Maxwell Caulfield, actor scoțian

* 1966: Liviu-Lucian Mazilu (n. 23 noiembrie 1966) este un senator român, ales în 2016.

• 1966: Vincent Cassel, actor francez, regizor, producător

* 1974: Eugen Gheorghe Nae (n. 23 noiembrie 1974 în Periș) este un fost fotbalist român.

În sezonul 2010-2011 a fost antrenor cu portarii la echipa de fotbal Steaua București.

* 1975: Ildiko Kerekes Barbu (n. 23 noiembrie 1975, Baia Mare, România^[4], în Baia Mare^[1]) este un fost portar de handbal din România și actual antrenor pentru portari al selecționatelor naționale juvenile feminine

* 1975: Cristian Ciocoiu (n. 23 noiembrie 1975, Bacău, jud. Bacău) este un fost fotbalist român.

* 1976: Chiril Gaburici (n. 23 noiembrie 1976) este un economist, om de afaceri^[1] și politician din Republica Moldova, care între 18 februarie și 22 iunie 2015 a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. 

Chiril Gaburici

* 1979: Andreea Răsuceanu (n. 23 noiembrie 1979, București^[1]) este un scriitor, critic literar și traducător român. A absolvit Facultatea de Litere, la Universitatea din București, în 2002, secția română-engleză, urmând ulterior un masterat de teoria și practica imaginii, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, Universitatea București. Și-a susținut doctoratul, cu lucrarea Mahalaua Mântulesei – drumul către modernitate, în 2009, tot în cadrul CESI. A urmat o bursă postdoctorală (2010-2013), cu stagii de cercetare la Sorbonne Nouvelle – Paris 3. A debutat cu proză, în revista Cuvântul, în 1999, publicând ulterior cronici, interviuri, articole de specialitate în cele mai importante reviste literare românești: România literară, Viața Românească, Observator cultural, Revista 22, Bucureștiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză și prefețe. A predat cursuri de presă culturală românească, cultură și civilizație, limbă și literatură engleză.

Prima ei carte, Cele două Mântulese, a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori.^[2] Volumul Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (Editura Humanitas, 2016) a fost nominalizat la Premiile revistei Observator cultural.

Este coautor al volumelor Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bookătăria de texte și imagini 2, (Pandora-M, 2016), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan, 2015), Cum să fii fericit în România (Humanitas, 2017), In the Mood for Love (Paralela 45, 2019).

În 2009 a participat la proiectul Mântuleasa – o geografie mitică, 2009, proiect realizat de Fundația ProPatrimonio în colaborare cu Primăria sectorului 2.

În anul 2016 a lansat un nou proiect, Povești citadine, o emisiune difuzată de TVR 2, despre diferite locuri din București, așa cum apar acestea în istoria orașului și în literatură.

În 2018 a publicat romanul O formă de viață necunoscută (Humanitas), care a fost nominalizat la Premiile ”Sofia Nădejde”, Premiile revistei Observator cultural, Gala Premiilor Radio România Cultural, Premiul Național de Proză ”Ziarul de Iași” (lista scurtă), Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franța) și pentru care a primit premiul Scriitorul lunii ianuarie, desemnat de Uniunea Scriitorilor din România, și Premiul pentru proză al revistei Ateneu. Fragmente din roman au fost traduse în engleză, franceză, turcă și spaniolă. S-a spus despre O formă de viață necunoscută  că e una dintre cele mai importante, mai inventive și bine scrise cărți publicate în literatura recentă.

 Din vara lui 2017 coordonează colecția de literatură română contemporană a editurii Humanitas. 

Cărți – autor

• Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, colecția „Academica”, Humanitas, 2016^[3]
• Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, colecția „Critică literară/Eseu”, Humanitas, 2013; pref. Sorin Alexandrescu
• Cele două Mântulese, Editura Vremea, 2009
• O formă de viață necunoscută (roman, Humanitas, 2018)

Cărți – coautor

• Bucureștiul meu, Humanitas, 2016
• Orașul, Gestalt Books, 2016
• Tot înainte!, Editura Curtea Veche, 2016
• Bookătăria de texte și imagini 2, Pandora-M, 2016
• Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, 2014
• Ferestre din București și poveștile lor, Editura Peter Pan, 2015
• Cum să fii fericit în România (Humanitas, 2017)
• In the Mood for Love, Paralela 45, 2019 

  Andreea Răsuceanu

  * 1990: Maria Udrea (n. 23 noiembrie 1990, București) este o scrimeră română, specializată pe floretă și spadă, laureată cu bronz pe echipe la Campionatul Mondial din 2013, vicecampioană europeană pe echipe în 2013 și campioană europeană pe echipe în 2014.

• 1992: Miley Ray Cyrus, fiica cantaretului de muzica country Billy Ray Cyrus