5. /22 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
| Endre Ady | |
.jpg) Endre Ady | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | diósadi Ady András Endre  |
| Născut | [1][4][3][5] .svg){kind=small} Eriu-Mețenț, Comitatul Sălaj, Regatul Ungariei, Imperiul Austro-Ungar (azi: Ady Endre, Satu Mare, România) |
| Decedat | (41 de ani)[1][6][4][3]  Budapesta, Comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun, Republica Ungară |
| Înmormântat | Cimitirul Kerepesi |
| Cauza decesului | cauze naturale (gripa spaniolă) |
| Părinți | Lőrinc Ady, Mária Pásztor |
| Frați și surori | Lajos Ady |
| Căsătorit cu | Berta Boncza |
| Naționalitate | maghiară  |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Ungaria |
| Ocupație | poet, scriitor, jurnalist, critic de teatru |
| Limbi | limba maghiară[2][3] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | modernism, simbolism |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Endre Ady, în maghiară Ady Endre, (n. ,[1][4][3][5] Eriu-Mețenț, Austro-Ungaria – d. ,[1][6][4][3] Budapesta, Republica Democrată Ungară) a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, și ai literaturii maghiare în special.
Viața[modificare | modificare sursă]
S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Lőrinc Ady (1851-1929) agricultor, mama Mária Pásztor (1858-1937) provine dintr-o familie de preoți reformați.
Bunicii săi, Dániel Ady și Julianna Visky, fiind din Lompirt, Endre Ady a vizitat de multe ori satul și are un bust lângă Biserica reformată din Lompirt, iar școala îi poartă numele.[7]
Endre Ady își începe studiile în Mincențiu, unde este elevul lui Károly Katona, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui István Hark. În 1886 continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Se împrietenește cu Aurel Popp, viitorul pictor, prietenie care se va aprofunda și va dura o viață. Din 1892 învață la Zalău; din 1957, în fața liceului unde a studiat este o statuie a sa. Face bacalaureatul în 1896. Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy".
În 1903 o cunoaște pe Ödönné Diósy, Adél Brüll (Léda). Léda locuiește la Paris și este soția unui om bogat. Ady se îndrăgostește de ea, și o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady. Între 1904 și 1911 a petrecut perioade mai lungi la Paris, oraș a cărui atmosferă a exercitat o influență modelatoare asupra creației sale poetice.
Ady ducea o viața hedonistă: alcoolul și drogurile nu-i erau străine. În 1909 ajunge într-un sanatoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularității ca poet așa coboară în viața sentimentală: se răcește legătura cu Léda până când rupe orice legătură cu ea.
În 1914 se căsătorește cu Berta Boncza, cu care coresponda încă din 1911. Pe Berta o numește în poezii "Csinszka".
Între Ady și Octavian Goga se forma o prietenie sinceră.
Moare în 27 ianuarie 1919 la Budapesta.
Opera poetică[modificare | modificare sursă]
În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influențată de Baudelaire, Verlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare.
Printre temele sale poetice se regăsesc toate domeniile mai importante ale existenței umane (dragostea, moartea, religia, banii, războiul). Poetul a fost un patriot, un revoluționar și un european exemplar.
Volumul Új versek reprezintă o adevărată piatră de hotar în literatura maghiară, marcând nașterea poeziei maghiare moderne, dar adevăratul succes vine odată cu al patrulea volum, Vér és arany, care îi va aduce și recunoașterea criticilor.
Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist. O mare parte din poeziile și eseurile sale apar începând cu 1908 în primul număr al revistei literare Nyugat ("Occidentul"), al cărei colaborator va rămâne până la sfârșitul vieții, iar începând cu 1912 va deveni și unul dintre redactorii revistei.
În 1908 este unul dintre fondatorii grupării literare A Holnap ("Ziua de mâine") de la Oradea.
Amintirea poetului[modificare | modificare sursă]
- Satul natal, fostul Érmindszent îi poartă numele: Ady Endre, în maghiară: Adyfalva;
- Muzee și case memoriale;
- Liceul Ady Endre, Zalau
- Liceul Ady Endre, București, sector 2
- Liceul Teoretic „Ady Endre” din Oradea.
- bustul poetului, din fața Colegiului Național Silvania, operă a sculptorului Balaskó Nándor (22 noiembrie 1957) [8]
- bustul poetului, din incinta Colegiului Național Silvania, dezvelit în 4 mai 1946 [8]
Volume în limba maghiară[modificare | modificare sursă]
- Versek (Debrețin, iunie 1899) (Poezii)
- Még egyszer (Oradea, 1903) (Încă o dată)
- Új versek (februarie 1906) (Poezii noi)
- Vér és arany (1907) (Sânge și aur)
- Az Illés szekerén (1908) (Pe căruța lui Illés)
- Szeretném, ha szeretnének (1909) (Aș vrea să fiu iubit)
- A Minden-Titkok versei (1910) (Poezia secretelor)
- A menekülő Élet (1912) (Viața fugitivă)
- Margita élni akar (1912) (Marghita vrea să trăiască)
- A Magunk szerelme (1913) (Iubirea noastră)
- Ki látott engem? (1914) (Cine m-a văzut?)
- A halottak élén (1918) (În fruntea morților)
- Az utolsó hajók (1923) (Ultimele vapoare)
Imagini[modificare | modificare sursă]
Ady Endre - CAR CĂLĂTORIND PRIN NOAPTE
Şi cât deşert cu noaptea vine,
Câtă tristeţe-i azi în mine,
Ce ciuntă este astăzi Luna.
Întregul Tot s-a sfărâmat,
În arderi totul se împarte,
Toate iubirile sunt sparte,
Întregul Tot s-a sfărâmat.
Mă poartă-n goană-un şubred car,
Un vaier pare a-l petrece,
Când ţipăt cald, când pace rece,
Mă poartă-n goană-un şubred car.
Ady Endre - Călăreţul rătăcit
Al călăreţului de-altădată.
Sufletul codrilor pieriţi
Tresare-n noaptea-nspăimântată.
Pe unde, din străvechiul codru,
Ici, colo-un petec mai rămase,
Învie-acuma deodată
Din basmele de iarnă, iazme.
Aici e stuhul des şi cântul
Ascuns în lumea surdă-a ceţii,
Din vremea când le colindară
Străbunii, triştii, îndrăzneţii.
Ni-i plină Toamna de năluci
Şi-s oameni tot mai rari în viaţă.
Pe şesu-ncins de dâmburi, umblă
Noiembre-n şuba lui de ceaţă.
Îşi lasă Şesul copleşită
Fiinţa lui de neguri mute
De-aceste vechi păduri şi stuhuri,
De ceaţa vremilor trecute.
E doar însângerare, taină,
Numai strămoşi, numai blestem,
Numai păduri şi numai stuhuri,
Numai smintiţi din alte vremi.
Un rătăcit, străvechi drumeţ,
Pe-un drum cu noi capacane-o taie,
Nici urmă, însă, de vreun sat,
Nici de vreo lampă, de-o văpaie.
Dorm satele-amuţite, dorm
Visând trecutul, dârdâind,
Şi buzna dau din grele neguri
Lupi, zimbri şi-urşii mârâind.
Se-aude tropotu-nfundat
Al călăreţului de-altădată.
Sufletul codrilor pieriţi
Tresare-n noaptea-nspăimântată.
Ady Endre - Mireasa mea
Dar să mă însoţească pân’ la groapă.
Pe-al verii crâncen jar să-mi iasă-n faţă:
“Mi-eşti drag. Pe tine te aştept de-o viaţă.”
Fie şi târfa lumii lepădată,
Doar să-i citesc în suflet câteodată.
De-ar fi-n furtună blestemând să plângem,
Alături să ne frângem sau să-nfrângem.
Şi împlinire-n câte-o zi stăpână
S-aflăm doar gură-n gură, mână-n mână.
De-ar fi să mă doboare-n colburi strada,
Cu trupul ei să-mi ocrotească slava.
Foc sfânt şi pur dacă-mi străbate versul,
Alături să străbatem universul.
Să mă iubească fără osebire:
Că-i bucurie, că-i nenoricire.
Readucându-mi visele din ceaţa
Ce m-a pierdut, să fie însăşi viaţa.
De sulimanuri ochii mei o spală:
Să-mi fie-n suflet crez şi îndoială.
Făcând fărâme legea care scrie-n carte
De zarva lumii-am râde pân’ la moarte.
Noi amândoi am râde şi, fluturând din mână,
Zeificându-ne-am muri-mpreună.
Murind am zice: “În haznaua vieţii
Doar noi am fost ca roua dimineţii.”
Ady Endre - NEPOTUL LUI GHEORGHE DOJA
Plângându-mi neamul, nobil opincar.
Hei, domni, mai bine-ar fi să staţi de vorbă
Cu cei ce poartă coasa, căci Vara e de jar.
Vara-i de jar şi coasa-i dreaptă iar,
Hei, domnilor, pumni albi şi răi şi moi,
Ce-ar fi de-ar fi ca oastea pribeagă a lui Doja
Cu groaznică mânie să vină peste voi?
Poporul dacă vine, hei, domni, ce va mai fi?
Şi din cetăţi tâlhare-ncotro vă trage soarta,
Oşti laşe? Când cu vuiet uriaş ne vom propti
Să-nchidem poarta?
Ady Endre - Vreau să te păstrez
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.
În poala ta căzând, plângând în şoaptă,
Femeia mea iubită, te implor,
Alungă-mă, aruncă-mă în noapte.
Când buza mea s-o-ntinde mai fierbinte,
Atunci îngheţe aspră buza ta.
Loveşte-mă, mă calcă, râzi, mă minte!
Dorinţa e-un călău ce ne pândeşte.
Blestem e chiar cel mai frumos prezent.
Te părăsesc. căci dorul mă striveşte.
Fiindcă vreau să te păstrez, drept pază
Eu ţi-am ales mai bine depărtarea,
Ce-ncântă, care idealizează.
Şi să rămâie visul meu ceresc:
Femeie dragă cărei să fiu drag,
Şi dincolo de moarte s-o iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu