1. /21 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·       1411 - Teologul reformator ceh Jan Hus este excomunicat de Papa Grigore al XII-lea, dupa ce a luat pozitie impotriva Indulgentelor papale.

Jan Hus – foto: ro.wikipedia.org

Jan Hus (1369 – 6 iulie 1415) teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Prin scrierile sale, Jan Hus a contribuit mult la dezvoltarea limbii cehe literare.

·      1431 - A începe procesul Ioanei d’Arc, eroina nationala a francezilor..

Ioana d’Arc în capela regelui Carol al VII-lea. (pictură de Dominique Ingres, 1854) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioana d’Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză: Jeanne d’Arc; n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci). A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).

Ioana d’Arc – “Arderea pe rug”. (Anton Hermann Stilke, 1843) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 24 mai (1430), este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Se spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Cert este că, două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea.

·         1440 – Se constituie Confederația Prusaca. A fost o organizație formată la Kwidzyn de un grup de 53 de nobili și clerici și 19 orașe din Prusia. În 1454, liderul Confederației, Johannes von Baysen (Jan Bażyński), a cerut în mod oficial regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei, ca Prusia sa fie încorporată în Regatul Poloniei. A urmat ”Razboiul de treisprezece ani”, încheiat cu înfrângerea Cavalerilor Teutoni în 1466 și a doua Pace de la Thorn. Ordinul Teutonic a pierdut controlul in vestul Prusiei, iar Prusia, a devenit o provincie a Poloniei, cu unele drepturi de autonomie locala.

·       1543 – Bătălia de Wayna Daga. In Etiopia, o armata formata din etiopieni și portughezi a învins o armată a otomanilor din Somalia, condusă de imamul Ahmad ibn al Ghazi Ibrihim. Potrivit tradiției, Ahmad a fost ucis de un mușchetar portughez, iar după ce soldații imamul a aflat de moartea lui, au fugit de pe câmpul de luptă.

* 1605 – Ștefan Bocskay a fost proclamat principe al Transilvaniei.

Ștefan Bocskai – foto: ro.wikipedia.org

La 21 februarie 1605 Ștefan Bocskay este proclamat principe al Transilvaniei, în urma alegerii sale de către Dieta de la Miercurea Nirajului. “În Transilvania situația fu atât de instabilă, iar Ungaria se afla și ea sub jug nemțesc, până când Domnul l-a urnit din căpitănia sa orădeană pe Ștefan Bocskay, care i-a extirpat pe nemți din Transilvania /…/ Bocskay, cu ajutorul turcilor, i-a scos pe nemți și din Ungaria.

Principe foarte bun, el făcu multe lucruri mari în chiar puțină vreme; a restabilit libertățile, atât lăuntrice, cât și din afară, ale Ungariei și Transilvaniei; a pus ca orașele haiducilor să fie bastioane ale unui mare teritoriu împotriva turcilor.” (János Kemeny, Memorii. Scrierea vieții sale, trad. Pap Francisc, Cluj-Napoca, 2002).

Ștefan Bocskay (în maghiară István Bocskay) s-a născut la 1 ianuarie 1557 la Cluj. În 1592 este numit comandant al cetății Oradea. În 1595, Bocskay, aliat al împăratului Rudolf II-lea, este numit locotenent general al armatei transilvănene care efectuează campania antiotomană din Muntenia, împreună cu voievozii români Mihai Viteazul și Ștefan Răzvan, sub comanda supremă a principelui Sigismund Báthory. Învinși la Târgoviște și Giurgiu, turcii sunt obligați să se retragă la sud de Dunăre.

În luna aprilie 1605, Ștefan Bocskay este ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. La 14 septembrie 1605, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay este unanim ales principe de către cele trei națiuni la Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar. În noiembrie, sprijinul otoman se concretizează în obținerea de către Bocskay a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei și rege al Ungariei.

„Numirea lui Ștefan Bocskay ca rege al Ungariei, importanța și fastul încoronării sale, la care a fost prezent marele vizir, reprezintă aspectul particular și limita superioară a sprijinului politic otoman. Totodată, prezența marelui vizir la încoronare sublinia faptul că, spre deosebire de încoronarea lui János Zápolya (1529), considerată ca un fapt divers pentru un imperiu în ascensiune, noului eveniment i se acordă o importanță deosebită.” (Călin Felezeu , Statutul principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca , 1996).

Ștefan Bocskay încheie tratatul de pace de la Viana cu Rudolf al II-lea în 1606. Ulterior, mediază pacea de la Zsitvatorok, între habsburgi și otomani. La 29 decembrie 1606 Ștefan Bocskay încetează din viață, probabil otrăvit, la Cașovia (Kosiče).

·   1613 – Mihail I devine țar. Este începutul dinastiei Romanov în Rusia.

Mihail I Fiodorovici Romanov – foto: ro.wikipedia.org

Mihail I Fiodorovici Romanov (n. 12 iulie 1596 – d. 13 iulie 1645) a fost primul țar rus din dinastia Romanov. El a fost fiul lui Fiodor Nikitici Romanov (devenit apoi patriarhul Filaret) și al Kseniei. Domnia lui a marcat finalul Timpurilor Tulburi.

·         1808 – Fără o declarație prealabilă de război, trupele rusești trec granița în Suedia la Abborfors, în estul Finlandei, începând astfel Razboiul finlandez , în care Suedia va pierde Finlanda, care va fi anexata de Rusia.

·         1824 – INCREDIBIL ! In Saint John, New Brunswick, Canada, un tânăr de 18 ani a fost spânzurat pentru furtul a 25 de cenţi.

·       1848 – A apărut la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels.

Coperta primei ediţii a manifestului – foto: ro.wikipedia.org

Manifestul Partidului Comunist, denumit și Manifestul Comunist, este una din cele mai importante scrieri politice din istorie. A fost scris de Karl Marx și Friedrich Engels, și publicat pentru prima oară la Londra, în 21 februarie 1848. În manifest sunt descrise scopurile și programul Ligii Comuniste, prima organizație marxistă din lume. În limba română „Manifestul Partidului Comunist” a apărut pentru prima oară la Iași în 1892, în traducerea lui Panait Mușoiu, din limba franceză, după textul cuprins în cartea lui Mermeix „La France socialiste”.

·  1891 - La 21 februarie 1891 a avut loc loc formarea unui nou guvern liberal-conservator în România. Guvernul va fi prezidat de generalul Ion Emanoil Florescu.

Ioan Emanoil Florescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea – d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891). După terminarea liceului la București, Florescu a studiat la școala militară Saint-Cyr de la Paris.

În războiul din Crimeea din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independență.

·         1907: A intrat în vigoare Legea pentru organizarea Marinei Comerciale.

·   1907 - A izbucnit “Răscoala Țărănească din 1907“

Ciocnire înte cavaleria regală și țăranii în Comănești – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Răscoala țărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

·         1913 –  După Războaiele  Balcanice, Ioannina  a fost încorporată în statul grec.

·    1916 – La Verdun (Franța) a început cea mai distrugătoare bătălie din primul război mondial, soldată cu aproximativ 1 milion de victime; s–a încheiat prin respingerea definitivă, de către armata franceză, a atacurilor germane, la 18 decembrie 1916.

Bătălia de la Verdun (21 februarie 1916 – 18 decembrie 1916) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Verdun (21 februarie 1916 – 18 decembrie 1916), din timpul Primului Război Mondial, a mai fost numită și „Abatorul” deoarece numărul de morți, răniți și dispăruți se ridică la 700 000 de persoane. Dacă la Marna în 1914 a fost o bătălie în stil clasic, care s-a clarificat în câteva zile, la Verdun a fost prima bătălie care a avut toate caracteristicile războiului de tip nou. Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după remarca « Ils ne passeront pas » (Ei NU vor trece) atribuită lui Robert Nivelle. Pentru francezi bătălia de la Verdun a fost, după cea de la Marna, al doilea moment culminant al Primul război mondial.

·         1921 Adunarea Constituantă din Republica Democrate a Georgiei adoptă prima constituţie a ţării.

·         1941 – C.I.C. Brătianu, președintele PNL, îi recomandă printr–o scrisoare generalului Antonescu, să nu angajeze România exclusiv de partea Germaniei, ci să lase deschisă şi o altă posibilitate de orientare externa. "Nu putem face politică de aventură şi nu trebuie să construim pe o singură ipoteză. Rezultatul războiului este cel puţin îndoios. România a putut să-şi menţină existenţa tocmai printr-un joc de basculă între marile puteri. Ea trebuie, pe cît posibil, să nu se angajeze prea mult, pentru a-şi menaja viitorul".

·         1941 – Este emisa Ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941, care anula în Transilvania de N–E ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921.Se anulau, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918–1940.

·     1947 – În New York City, Edwin Land prezinta la o reuniune a Societatii de Optica din SUA, primul aparat de fotografiat la minut „Polaroid”. Edwin Herbert Land (12 mai 1909 – 1 martie 1991) a fost un inventator american.

·         1947: Consiliul de Miniștri a hotărât proclamarea lui Iosif V. Stalin cetățean de onoare al României.

·         1948 – A avut loc Congresul de unificare a Partidului Comunist Român şi a Partidului Social Democrat; în urma acestei unificări s-a creat Partidul Muncitoresc Român, secretar general al Comitetului Central al Partidului fiind ales Gh. Gheorghiu-Dej.
Momentul a însemnat instaurarea în România, pentru o perioadă de 50 de ani, a regimului totalitar.

·         1953 –  Francis Crick  şi James D. Watson descoperă structura ADN-ului  molecular, aceasta fiind poate cea mai importanta descoperire postbelica, o descoperire care a revolutionat stiinta.

·         1960: Liderul cubanez Fidel Castro a naționalizat toate firmele în Cuba.

·      1972 – Richard Nixon a devenit primul președinte american care a vizitat China.

Richard Nixon meets with Mao Zedong in Beijing, February 21, 1972 – foto: en.wikipedia.org

·         1972: Lansarea romanului Marele singuratic, de Marin Preda.

·         1973 - Semnarea, la Vientiane, a Acordului de restabilire a păcii şi a înţelegerii naţionale în Laos.

·         1974: A fost adoptată o nouă constituție a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo și Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales președinte al Iugoslaviei pe viață.

·         1991 - Republica Federativă Cehă şi Slovacă a devenit membră a Consiliului Europei.

·         1992 - Vizita, la Bucureşti, a secretarului general al NATO, Manfred Wörner, pentru a participa la ceremonia de inaugurare a Centrului Euro-Atlantic din Capitală.

·         1995 - Ziarul International "Herald Tribune" a reprodus opinia unor oficiali ai Alianţei Nord-Atlantice, potrivit căreia "Armatele fostelor state comuniste dispun de slabe capacităţi de luptă, cu excepţia României care este, paradoxal, una dintre cele mai sărace ţări din estul Europei".

·         1996 - Nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită în urma prăbuşirii la Baia Mare a unui avion AN-24.

·         1998 - Consiliul Naţional al PL a mandatat Biroul Permanent al partidului să negocieze unificarea liberală într-un singur partid.

·         2000 –  Ziua internaţională a limbii materne, a fost proclamata  de către Conferinţa generală a UNESCO în noiembrie 1999 si este celebrată în fiecare an incepand cu 20  februarie 2000 pentru a promova diversitatea lingvistică şi culturală şi multilingvismul. La origine, a fost Ziua Mișcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începind din 1952, în amintirea studeților uciși de către poliție, care au militat pentru recunoașterea limbii bengali în Pakistan care cuprindea pe atunci și teritoriul de astăzi al statului Bangladesh.   21 februarie 1952 corespunde zilei de 8 Falgun 1359 din calendarul Bangla. La această dată un grup de studenți de la Universitatea din Dacca au manifestat pentru recunoașterea limbii bengali ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan. Guvernatorul Pakistanului decretase în 1948 ca limba urdu este singura limbă oficială atât în Estul cât și în Vestul Pakistanului. Dar populația din Est (teritoriu devenit ulterior statul Bangladesh), care vorbea în majoritate limba bengali, a inițiat o mișcare de protest care a culminat în 21 februarie 1952 cu manifestația studenților de la Universitatea din Dacca încheiată cu deschiderea focului de către forțele de ordine. Proclamarea Zilei  internaţionalăe a limbii materne  are semnificatia recunoasterii faptului ca limbile sunt cele mai puternice instrumente pentru conservarea şi dezvoltarea constiintei de sine  indivizilor si a popoarelor.

·         2003 -  Primele avioane cu militari americani au aterizat pe aeroportul Mihail Kogalniceanu din judeţul Constanţa. Baza 57 Aeriană de Aviaţie de la Mihail Kogălniceanu a fost folosită de trupe americane pe perioada conflictului din Irak. Pe perioada şederii lor în România, americanii au investit şi cheltuit 22 de milioane de dolari în lucrări de infrastructură şi reparaţii de drumuri.

·       2008 – A fost incendiata Ambasada S.U.A. de la Belgrad. 150.000 demonstranţi s-au adunat la Belgrad, în Serbia, în semn de protest faţă de proclamarea independenţei Kosovo. Un grup de protestatari au incendiat Ambasada Statelor Unite ale Americii. Tomislav Nilolic seful Partidului Radical Sârb a acuzat Statele Unite şi Uniunea Europeana ca fiind responsabile pentru furtul Kosovo.

El a spus: “Noi nu ne vom odihni până când Kosovo nu va reveni sub controlul Serbiei.” Ambasada a fost evacuata americani de teama escaladarii violenţei. Un corp carbonizat a fost găsit în interiorul ambasadei. Oficialitatile din Statele Unite au afirmat că acesta nu era un angajat al ambasadei si nici un diplomat.Se pare că acel cadavru a fost al unui demonstrant care a intrat in cladire.

*2012 - Pe 21 februarie 2012, patru membre ale grupului Pussy Riot au susținut o reprezentație în Catedrala Hristos Mântitorul din Moscova, motivate de opoziția față de președintele Vladimir Putin și față de politicile Bisericii Ortodoxe Ruse.

Pussy Riot in ianuarie 2012 – foto Igor Mukhin, preluat de pe ro.wikipedia.org

Pussy Riot este o formație feministă de punk rock din Moscova. Înființată în august 2011, aceasta organizează spectacole provocatoare despre viața politică din Rusia în locuri neobișnuite, cum ar fi pe acoperișul unui troleibuz sau pe o schelă aflată la metroul din Moscova.

Pe 21 februarie 2012, patru membre ale grupului au susținut o reprezentație în Catedrala Hristos Mântitorul din Moscova, motivate de opoziția față de președintele Vladimir Putin și față de politicile Bisericii Ortodoxe Ruse. Acțiunile lor au fost oprite de către ofițerii de securitate ai bisericii. Pe 3 martie, după apariția pe Internet a unei înregistrări a spectacolului, trei dintre membrii grupului au fost arestați și acuzați de huliganism.

Nașteri

·         1397: Isabela a Portugaliei, Ducesă de Burgundia (d. 1471)

·     1728 – S-a născut Țarul Petru al III-lea al Rusiei , soțul imparatesei Ecaterinei cea Mare; (d. 17 iulie 1762).

Petru al III-lea – foto: ro.wikipedia.org

Petru al III-lea (21 februarie 1728 – 17 iulie 1762) a fost împărat al Rusiei pentru șase luni în 1762. Potrivit celor mai mulți istorici era imatur mental și foarte pro-prusac, ceea ce l-a făcut un lider nepopular. se presupune că a fost asasinat ca rezultat al conspirației condusă de soția sa, care i-a succedat la tron, Ecaterina a II-a.

* 1765: Fulwar Skipwith (n. 21 februarie 1765 – d. 7 ianuarie 1839) a fost un politician și diplomat american, care a fost consulul Uniunii în Martinique, iar ulterior Consulul-General al Statelor Unite în Franța.
Skipwith a avut un rol important în negocierea termenilor tratatului Louisiana Purchase din 1803. În 1810, a fost singurul președinte, purtând de fapt titlul oficial de guvernator, al efemerei republici a Floridei de Vest, iar ulterior a fost senator al legislaturii statului Louisiana.

·         1783: Prințesa Catharina de Württemberg, regină consort a Westfaliei (d. 1835)

·         1794: Antonio de Padua María Severino López de Santa Anna y Pérez de Lebrón (n. 21 februarie 1794 – d. 21 iunie 1876),^[1] cunoscut sub numele de Santa Anna^[2] sau López de Santa Anna, a fost un lider politic mexican, general și președinte al Mexicului. Santa Anna a luptat la început împotriva independenței Mexicului față de Spania, după care a întors armele și a susținut-o. El nu a fost primul caudillo^⁠(d) (lider militar) al Mexicului, dar a fost printre primii.^[3] A ajuns la rangul de general și a fost președinte al țării în mai multe rânduri de-a lungul unei turbulente cariere de 40 de ani. A fost președinte al Mexicului de unsprezece ori de-a lungul unei perioade de 22 de ani.

Santa Anna s-a născut la Jalapa, Veracruz, Nueva España la 21 februarie 1794. Familia sa era una respectată, iar el și părinții săi Antonio López de Santa Anna și Manuela Pérez de Lebrón, făceau parte din clasa medie Criollo^⁠(d). Erau suficient de înstăriți pentru a-și trimite fiul la școală. Tatăl a fost o vreme subdelegat pentru provincia spaniolă Veracruz.

În iunie 1810, la 16 ani, Santa Anna s-a înrolat în regimentul de infanterie Fijo de Veracruz drept cadet, împotriva dorinței părinților săi, care voiau ca el să urmeze o carieră comercială

Santa Anna în uniformă militară.

În 1810, an în care Miguel Hidalgo y Costilla a inițiat prima tentativă a Mexicului de cucerire a independenței față de Spania, Santa Anna s-a alăturat armatei spaniole coloniale. În 1811, Santa Anna a fost rănit în brațul sau mâna stângă de o săgeată^[5] în timpul unei campanii în orașul Amoladeras, din statul San Luis Potosí. În 1813, Santa Anna a luptat în Texas împotriva expediției Gutiérrez-Magee, și la bătălia de la Medina, în care curajul său a fost remarcat. A fost rapid promovat; a devenit sublocotenent în februarie 1812, și locotenent până la sfârșitul anului. După rebeliune, tânărul ofițer a fost martor la politica de contrainsurgență a comandantului său Arredondo, aceea de execuții în masă. Istoricii au speculat că Santa Anna și-ar fi modelat propriile politici și propriul comportament din timpul Revoluției Texane pe baza experienței de sub comanda lui Arredondo.

În următorii ani, în care războiul de independență a ajuns în impas, Santa Anna a ridicat sate pentru cetățenii refugiați în apropiere de Veracruz. Atunci s-a apucat de jocurile de noroc, viciu care l-a urmărit pe parcursul întregii vieți.

În 1816, Santa Anna a fost promovat la rang de căpitan. El a efectuat ocazional campanii împotriva amerindienilor sau de restaurare a ordinii după câte o răscoală. Teritoriul mexican se întindea la acea vreme până în Oregonul de astăzi spre nord și până în Panama la sud. Teritoriul era prea vast pentru a putea fi controlat de Coroana Spaniei.

În 1821, Santa Anna și-a declarat loialitatea față de El Libertador(Eliberatorul): viitorul împărat al Mexicului, Agustín de Iturbide^⁠(d). El s-a remarcat rapid, îndepărtând forțele spaniole din importantul port Veracruz în același an. Iturbide l-a răsplătit cu rangul de general. Santa Anna a exploatat aceste onoruri în folos personal. A achiziționat o mare hacienda și a continuat jocurile de noroc.

În 1838, Santa Anna a avut ocazia de a răscumpăra pierderea Texasului. După ce Mexicul a respins cererile Franței de compensare financiară pentru pierderile suferite de cetățenii francezi, o armată franceză a debarcat la Veracruz, Mexic în Războiul Prăjiturilor. Guvernul mexican i-a dat lui Santa Anna controlul armatei și i-a cerut să apere țara prin orice mijloc găsește de cuvință. El i-a atacat pe francezi la Veracruz. În timpul retragerii mexicane după eșecul atacului, Santa Anna a fost rănit la picior și mână de tunuri. Glezna sa distrusă a dus la amputarea piciorului, pe care a ordonat să fie îngropat cu onoruri militare. În ciuda faptului că în final Mexicul a cedat și a satisfăcut cererile francezilor, Santa Anna s-a folosit de participarea la război pentru a reveni în politica mexicană ca erou.

Santa Anna a utilizat o proteză pentru piciorul pierdut; în timpul Războiului Americano-Mexican, proteza a fost capturată și păstrată de soldații americani, fiind astăzi expusă la Muzeul Militar al Statului Illinois din Springfield. Guvernul mexican a cerut în mod repetat returnarea ei.^[9]

În curând președinția lui Bustamante^⁠(d) a devenit haotică, susținătorii lui cerându-i lui Santa Anna să preia guvernul provizoriu. Santa Anna a devenit președinte pentru a cincea oară, preluând o țară cu visteria goală. Războiul cu Franța slăbise Mexicul, iar poporul era nemulțumit. O armată rebelă, condusă de generalii José de Urrea^⁠(d) și José Antonio Mexía^⁠(d) se îndrepta spre capitală împotriva lui Santa Anna. În fruntea armatei, Santa Anna a zdrobit rebeliunea la Puebla.

Regimul lui Santa Anna a fost mai dictatorial decât prima administrație. Ziarele antisantaniste au fost interzise și disidenții au fost închiși. În 1842, el a condus o expediție militară în Texas, care nu s-a soldat cu niciun câștig, convingând în schimb mulți texani de potențialele beneficii ale unirii cu Statele Unite, vecinul mai puternic.

Încercând să reechilibreze bugetul, Santa Anna a crescut taxele, dar aceasta a dus la creșterea rezistenței. Mai multe state mexicane au încetat să mai trateze cu guvernul central, iar Yucatán și Laredo s-au declarat republici independente. În urma opoziției crescânde, Santa Anna s-a retras de la putere. Temându-se pentru viața sa, a încercat să fugă, dar în ianuarie 1845 a fost prins de un grup de amerindieni lângă Xico^⁠(d). Aceștia l-au predat autorităților, iar Santa Anna a fost încarcerat. Viața i-a fost cruțată, dar dictatorul a fost exilat în Cuba.

Santa Anna în 1847

În 1846, Statele Unite au declarat război Mexicului. Santa Anna a scris la Ciudad de México în care declara că nu are nicio aspirație la președinție, dar că-și va folosi experiența militară pentru a respinge invazia străină a Mexicului, cum a făcut-o și în trecut. Președintele Valentín Gómez Farías^⁠(d) era destul de disperat să accepte oferta și să-i permită lui Santa Anna să revină. Acesta, între timp, tratase în secret cu reprezentanți ai Statelor Unite, angajându-se că, dacă i se permite să treacă prin blocada navală americană și să pătrundă în Mexic, va vinde tot teritoriul revendicat la un preț rezonabil. După ce s-a văzut în Mexic și în fruntea unei armate, Santa Anna a încălcat ambele angajamente. El s-a proclamat din nou președinte și a încercat fără succes să respingă invazia americană.

În 1851, Santa Anna a plecat în exil la Kingston, Jamaica, și după doi ani s-a mutat la Turbaco^⁠(d), Columbia. În aprilie 1853, a fost chemat înapoi de conservatorii rebeli, cu care a reușit să revină la putere. În acest nou mandat, lucrurile nu au stat mai bine: a deturnat fonduri în propriile buzunare, a vândut alte teritorii Statelor Unite (Achiziția Gadsden), și s-a declarat dictator pe viață.

În ciuda mitelor plătite armatei pentru loialitate, până în 1855 și aliații conservatori se săturaseră de Santa Anna. În acel an, o grupare liberală în frunte cu Benito Juárez și Ignacio Comonfort^⁠(d) l-au răsturnat pe Santa Anna, iar el a plecat înapoi în Cuba. A fost judecat in absentia pentru corupție și trădare; toate moșiile i-au fost confiscate.

Santa Anna a trăit în exil în Cuba, Statele Unite, Columbia și St. Thomas. În 1869, la 74 de ani Santa Anna trăia în exil în Staten Island și încerca să strângă bani pentru o armată pentru a recuceri Ciudad de México. În perioada petrecută la New York City, el a adus în SUA primele transporturi de Chicle^⁠(d), o gumă naturală din care s-a dezvoltat apoi guma de mestecat. El nu a obținut profit din aceasta, întrucât spera să folosească materialul pentru înlocuirea cauciucurilor la roțile carelor, ceea ce nu a reușit. Thomas Adams, americanul însărcinat cu asistența lui Santa Anna în perioada petrecută de el în SUA, a făcut experimente cu chicle încercând să o folosească drept substitut al cauciucului. El a cumpărat o tonă de chicle de la Santa Anna, dar experimentele lui s-au dovedit nefructuoase; în schimb, Adams a contribuit la înființarea industriei gumei de mestecat cu un produs denumit de el „Chiclets^⁠(d)”.^[10]

În 1874 Santa Anna a profitat de o amnistie generală și s-a întors în Mexic. Fără un picior și aproape orb din cauza cataractei, a fost ignorat de guvernul mexican la aniversarea bătăliei de la Churubusco. După doi ani, la 21 iunie 1876, a murit la Ciudad de México.

Antonio López de Santa Anna
General Santa Anna, pictură în ulei expusă la Muzeul orașului Ciudad de México
Date personale
Nume la naștere	Antonio de Padua María Severino López de Santa Anna y Pérez de Lebrón
Născut	21 februarie 1794 Xalapa⁠(d), Noua Spanie
Decedat	21 iunie 1876 (82 de ani) Ciudad de México, Mexic
Căsătorit cu	Inés García Dolores de Tosta
Copii	Manuel López de Santa Anna[*]
Cetățenie	Mexic
Religie	romano-catolic
Ocupație	politician ofițer personal militar[*]
Președinte al Mexicului
În funcție 18 iunie 1833 – 3 iunie 1833
Precedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
Succedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
În funcție 18 iunie 1833 – 5 iulie 1833
Precedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
Succedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
În funcție 27 octombrie 1833 – 15 decembrie 1833
Precedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
Succedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
În funcție 24 aprilie 1834 – 27 ianuarie 1835
Precedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
Succedat de	Miguel Barragán⁠(d)
În funcție 20 martie 1839 – 10 iulie 1839
Precedat de	Anastasio Bustamante⁠(d)
Succedat de	Nicolás Bravo⁠(d)
În funcție 10 octombrie 1841 – 26 octombrie 1842
Precedat de	Francisco Javier Echeverría⁠(d)
Succedat de	Nicolás Bravo⁠(d)
În funcție 4 martie 1843 – 4 octombrie 1843
Precedat de	Nicolás Bravo⁠(d)
Succedat de	Valentín Canalizo⁠(d)
În funcție 4 iunie 1844 – 12 septembrie 1844
Precedat de	Valentín Canalizo⁠(d)
Succedat de	José Joaquín de Herrera⁠(d)
În funcție 21 martie 1847 – 2 aprilie 1847
Precedat de	Valentín Gómez Farías⁠(d)
Succedat de	Pedro María de Anaya⁠(d)
În funcție 20 mai 1847 – 15 septembrie 1847
Precedat de	Pedro María de Anaya⁠(d)
Succedat de	Manuel de la Peña y Peña⁠(d)
În funcție 20 aprilie 1853 – 9 august 1855
Precedat de	Manuel María Lombardini⁠(d)
Succedat de	Martín Carrera⁠(d)
Partid politic	Liberal-Conservator

* 1801: John Henry Newman (21 februarie 1801, Londra - 11 august 1890, Edgbaston) a fost un teolog britanic convertit la catolicism, în 1845, cardinal al Bisericii Catolice.

Student la Universitatea din Oxford, el a devenit preot în Biserica Anglicană. Lucrările sale despre Sfinții Părinți îl conduc la analizarea rădăcinilor creștine ale anglicanismului. Acest studiu progresiv îl conduc la apărarea independenței anglicanismului față de statul britanic, sub forma unor « manifeste ». Astfel, ia naștere Mișcarea de la Oxford, Newman fiind unul dintre principalii actori ai mișcării. Continuând cercetările, ajunge să se convertească la catolicism, pe care îl vede, de acum încolo, drept confesiunea cea mai fidelă rădăcinilor creștinismului.

Teolog specialist în cristologie,^[10] John Henry Newman este una dintre figurile majore ale catolicismului britanic, împreună cu Henry Edward Manning și Ronald Knox. El a exercitat o influență considerabilă aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare ca «o mare personalitate aparte, un fel de lumânare pascală în Biserica Catolică a secolului al XIX-lea».^[11] Operele sale, dintre care Gramatica Asentimentului și Apologia Pro Vita Sua, constituie referințe constante la scriitori ca G. K. Chesterton, Evelyn Waugh sau Julien Green, dar și pentru teologi și filosofi ca Avery Dulles, Erich Przywara și Edith Stein, care a tradus în germană lucrarea sa Ideea de Universitate.

A fost beatificat de Biserica Catolică la 19 septembrie 2010.

John Henry Newman
Portretul cardinalului John Henry Newman realizat de Sir John Everett Millais
Date personale
Nume la naștere	John Henry Newman
Născut	21 februarie 1801[1][2][3][4][5][6][7][8]  Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[9]
Decedat	11 august 1890 (89 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][8]  Edgbaston[*], Regatul Unit[10]
Înmormântat	West Midlands
Cauza decesului	pneumonie
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Religie	Biserica Catolică anglicanism[*]
Ocupație	teolog[*] poet preot anglican[*] preot catolic[*] romancier[*] profesor universitar hymnwriter[*] filozof
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Domiciliu	Edgbaston[*]
Alma mater	Trinity College[*]
Organizație	Universitatea Oxford
Profesor pentru	Hilaire Belloc[*]

·      1805 – S-a nascut Timotei Cipariu, filolog și lingvist român; (d.3 septembrie 1887).

Timotei Cipariu – foto: ro.wikipedia.org

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

* 1808: Prințul Frederick Charles Augustus de Württemberg (germanăFriedrich Karl August Prinz von Württemberg)^[1] (21 februarie 1808 – 9 mai 1870) a fost general în armata Württemberg și tatăl regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg.^[1] Frederic a fost membru al familiei regale de Württemberg și Prinț de Württemberg

Prințul Frederic
Prințul Frederic de Württemberg
Date personale
Nume la naștere	Friedrich Karl August
Născut	21 februarie 1808 Schloss Comburg, Regatul Württemberg
Decedat	9 mai 1870 (62 de ani) Stuttgart, Regatul Württemberg
Înmormântat	Schlosskirche, Palatul Ludwigsburg, Stuttgart, Baden-Württemberg
Părinți	Prințul Paul de Württemberg Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen
Frați și surori	Prince August of Württemberg[*] Prințesa Pauline de Württemberg Elena Pavlovna de Württemberg
Căsătorit cu	Ecaterina Frederica de Württemberg
Copii	Wilhelm al II-lea de Württemberg
Cetățenie	Germania
Ocupație	Geheimrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Württemberg

·         1817: José Zorrilla, dramaturg spaniol (d. 1893)
* 1835: Matei Vlădescu (n. 2 februarie 1835 București - d. 23 ianuarie 1901, București) a fost un politician și general român, erou al Războiului de Independență al României și ministru al apărării naționale

1854 - absolvent al Școlii Militare din București.

A lucrat împreună cu reprezentanții Statului-Major din Austria la realizarea primelor hărți militare ale României. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este numit atașat militar pe lângă misiunea franceză care a redactat regulamentele tactice și administrative ale armatei române.

În plan politic a desfășurat o importantă actitvitate politică în calitate de senator

În timpul Războiului de Independență de la 1877, a condus, în calitate de colonel, trupe ale armatei române la Vidin și Plevna.

În 1883 a fost ridicat la gradul de General de Brigadă.

5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891 a avut funcția de Ministru al Războiului,

În anul 1892 este numit Șef al Statului Major Regal și Șef al Casei Regale.

În anul 1893 este ridicat la gradul de General de Divizie.

Matei Vlădescu
Matei Vlădescu
Date personale
Născut	21 februarie 1835  Dâmbovița
Decedat	23 ianuarie 1901 (65 de ani)  București, România
Înmormântat	Mănăstirea Viforâta[1]
Cetățenie	Țara Românească  Principatele Unite  Regatul României
Ocupație	politician ofițer
Activitate
Gradul	general

·     1836 – S-a născut compozitorul francez Leo Delibes.

Léo Delibes, (n. 21 februarie 1836, la Saint-Germain du Val – Franța – d. 16 ianuarie 1891) compozitor francez – foto: ro.wikipedia.org

Prima sa compoziție de balet „La source” (Izvorul), îi va aduce primul mare succes. În anul 1870 urmează Coppélia – baletul său cel mai popular – apoi Sylvia (în 1876). Cu opera „Le Roi l’a dit” (1873) cunoaște succes la Opéra-Comique din Paris, iar în 1881 opera Lakmé (prezentată în premieră tot la Opéra-Comique), va înregistra un triumf copleșitor. În 1881 este numit profesor de compoziție la Conservatorul din Paris, unde îi va succeda lui Henri Reber. Delibes moare la Paris în ziua de 16 ianuarie 1891.

·         1844: Charles-Marie Widor, compozitor francez (d. 1937)

·         1860 – S-a nascut scriitorul și jurnalistul ceh Karel Matěj Čapek-Chod; (d. 1927).

·         1864: Virgil Onițiu, prozator, publicist român (d. 1915)

·         1865: Anton Bacalbașa (n. 21 februarie 1865, Brăila - d. 1 octombrie 1899) a fost ziarist, prozator și traducător român, creatorul personajului literar Moș Teacă. Împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie (1893) a revistei umoristice "Moftul român".

A făcut parte din mișcarea muncitorească și a colaborat la "Contemporanul" și la publicațiile socialiste Emanciparea, Drepturile omului.

Anton Bacalbașa, fiul serdarului Costache Bacalbașa, fost polițai al orașului, s-a născut la Brăila. Considerat "unul dintre cei mai mari poeți ai prozei gazetărești" a fost și un poet liric. Înainte să devină umoristulplin de vervă și de spirit și polemistul redutabil care a fost stimat până și de adversarii săi^[1], creatorul lui Moș Teacă și apropiatul colaborator al lui Caragiale la Moftul român, și-a făcut debutul, în 1880, la Literatorul lui B. Florescu, Al. Macedonski și Th. Stoenescu, cu poezii lirice care vădeau resursele impresionante ale talentului său (vezi între altele La Rosmersholm).
Anton Bacalbașa a fost și întemeietorul revistei Adevărul literar.

A susținut valabilitatea artei cu tendință și a argumentat inconsistența conceptului "artă pentru artă".

A publicat de asemenea în ziare socialiste (până în 1895): "Emanciparea", "Literatorul", "Mesagerul Brăilei", "Dezrobirea", "Democrație socială", "Munca", "Lumea nouă", "Drepturile omului".^{[2]:p. 49}

Ales în 1894 în Consiliul General al P.S.D.M. din România.
Opera literară:

Proză satirică la adresa vieții cazone:

• Moș Teacă (1893), cea mai importantă operă a sa, care satirizează tipul subofițerului mărginit și tiran din armata acelei epoci;
• Din viața militară

Anton Bacalbașa
Anton Bacalbașa
Date personale
Născut	21 februarie 1865  Brăila, Principatele Unite
Decedat	1 octombrie 1899 (34 de ani)  București, România
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Cetățenie	România
Ocupație	poet scriitor activist pentru drepturile omului[*] critic literar[*] jurnalist politician
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Influențat de	Ion Luca Caragiale
Partid politic	Partidul Conservator

·       1866 – S-a născut August von Wassermann, medic și bacteriolog german; (d.16 martie 1925). Este cunoscut pe plan mondial pentru descoperirea, în 1906 a reacției ce-i poartă numele.

August Paul von Wassermann – foto: ro.wikipedia.org

* 1875: Jeanne Louise Calment (n. 21 februarie 1875, Arles – d. 4 august1997) a fost o femeie din Franța. A fost persoana cea mai longevivă din lume, conform actelor de naștere autentice, trăind 122 de ani și 164 de zile. A trăit întreaga sa viață la Arles, Franța, supraviețuind fiicei și nepotului ei cu câteva decenii. Durata vieții ei a fost complet documentată prin studiu științific.

Calment s-a născut la Arles la 21 februarie 1875.^[2] Tatăl ei, Nicolas Calment (28 ianuarie 1838 – 22 ianuarie 1931), a fost constructor de nave, iar mama, Marguerite Gilles (20 februarie 1838 – 18 septembrie 1924), provenea dintr-o familie de morari. Jeanne a avut un frate mai mare, François, (25 aprilie 1865 – 1 decembrie 1962). Unii membrii apropiați ai familiei au trăit de asemenea peste medie: fratele ei a trăit 97 de ani, tatăl ei a murit cu 6 zile înainte să împlinească 93 de ani, și mama ei a trăit 86 de ani.

Potrivit lui Calment, ea l-a întâlnit pe Vincent van Gogh când el a intrat în magazinul unchiului ei ca să cumpere pânză. L-a găsit "murdar, prost îmbrăcat și dezagreabil".^[3]

Calment la vârsta de 40 de ani, în 1915

În 1896, la vârsta de 21 de ani, ea s-a căsătorit cu vărul ei de gradul al doilea, Fernand Nicolas Calment, un proprietar bogat de magazin. Bunicii lor paterni erau frați, deci aveau același nume, și bunicile paterne erau de asemenea surori.^[4] Averea lui a făcut posibil ca Jeanne să nu trebuiască să lucreze; în schimb ea a avut un stil de viață prin care și-a urmat hobbi-urile: tenis, ciclism, înot, role, pian și operă.^[2] Fernand a murit în 1942 la vârsta de 73 de ani după ce a suferit de o criza de intoxicație alimentară.^[5]

Singurul lor copil, o fiică pe nume Yvonne Marie Nicolle Calment (20 ianuarie 1898 – 19 ianuarie 1934), a avut la rândul ei un fiu, Frédéric Billiot. Yvonne a murit de pneumonie, cu o zi înainte să împlinească 36 de ani. Jeanne l-a crescut pe nepotul ei, Frédéric, care avea 8 ani.^[6] Frédéric a devenit doctor și a murit la 36 de ani într-un accident de mașină în 1963.^[2][4]

În 1965, la vârsta de 90 și fără moștenitori, Calment a semnat un acord de a-și vinde apartamentul avocatului ei André-François Raffray, printr-un contract pe viață. Raffray, pe atunci în vârstă de 47 de ani, a fost de acord să-i plătească lunar 2.500 de franci până la moartea ei. Raffray a sfârșit prin a plăti lui Calment echivalentul a mai mult de 180.000 de $, care a fost mai mult decât dublu valorii apartamentului. După ce Raffray a murit de cancer la vârsta de 77 de ani, în 1995, văduva lui a continuat să-i plătească Jeannei Calment rata până la moartea acesteia.^[2] În toți acești ani, Calment obișnuia să spună că ea "a concurat cu Matusalem".^[7]

Un film documentar despre viața ei, intitulat Beyond 120 Years with Jeanne Calment, a fost lansat în 1995.^[8] La 21 februarie 1997, la sărbătorirea a 122 de ani, s-a anunțat că n-o să mai aibă apariții publice, sănătatea ei deteriorându-se grav. A murit la 4 august în același an din cauze necunoscute.^[8]

Atât înainte cât și după moartea lui Calment, au existat mai multe pretenții că ar fi depășit vârsta ei însă nici unul dintre ei nu au putut dovedi și, prin urmare, Calment continuă să dețină recordul pentru cea mai în vârstă persoană care a trăit vreodată.

·         1876 - S-a născut compozitorul Teodor Teodorescu (m.20.09.1920).

·         1885: S-a nascut Sacha Guitry, actor, regizor, scriitor francez de origine rusă; (d. 1957).
* 1892: Sfântul Glicherie Tănase (n. 21 [S.V. 1892] februarie, Mihoveni, județul Suceava — 15 [S.V. 1985] iunie, Mănăstirea Slătioara, județul Suceava) a fost un cleric român, fondatorul și al 2-lea mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi.

S-a născut la 9 februarie 1892, în satul Mihoveni, nu departe de Suceava, în familia țăranilor Nicolae și Rahila. El a fost botezat în cinstea Sfântului Gheorghe.

Rămânând orfan de părinți la 7 ani, după ce i-a murit tatăl și a fost părăsit de mamă, a rămas sub îngrijirea fratelui tatălui, Ilarion Tănase, care de mic a cultivat în Gheorghe credința în Dumnezeu.

De mic copil, Gheorghe dorea să devină călugăr, și, în anul 1916, la vârsta de 25 de ani, a fost primit la Mănăstirea Cetățuia din Iași. După puțin timp el este tuns în monahism cu numele Glicherie, ca ulterior să fie fost hirotonit drept ieromonah în catedrala mitropolitană din Mănăstirea Neamț.

Pentru ca să conducă schitul, i-a venit în ajutor ierodiaconul David Bidașcu, cu care ulterior s-a împrietenit.

În octombrie 1924, Biserica Ortodoxă Română a trecut oficial la calendarul gregorian, ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie, dar ieromonahul Glicherie, ierodiaconul David și doisprezece locuitori ai schitului Procrov au refuzat să se supună deciziei Sfântului Sinod a Bisericii Românești și au continuat să oficieze slujbele conform calendarului vechi. În curând, la schit a ajuns o scrisoare a ieromonahului Arsenie Cotea, care îndemna toți ortodocșii români să se împotrivească reformei calendaristice, pe care o considera o capitulare în fața catolicismului.

Vlădica Mănăstirii Neamț, episcopul Nicodim Munteanu, l-a invitat la el pe ieromonahul Glicherie. Episcopul Nicodim a încercat să-l convingă să nu se împotrivească reformei calendaristice, promițându-i în schimb că-l va face stareț asupra schitului de alături, Vovidenia. După ce Sfantul Glicherie și Cuviosul David s-au sfătuit, ei au respins propunerea, ei retrăgându-se la Râpa lui Coroi, ce se afla în apropierea schitului Sihla. Acolo ei au construit un bordei, unde și-au petrecut iarna. La primăvara anului 1926, ei au ridicat un sălaș cu trei camere, dintre care una a fost folosită drept capelă.

Cu trei zile înainte de moarte, Sfantul Ierarh Glicherie i-a chemat la el pe frații din mănăstire și toți credincioșii din satul Slătioara și și-a luat rămas bun. A murit la 15 iunie 1985 la vârsta de 93 de ani. El a fost îngropat în biserica mănăstirii Slătioara.

La 12 iunie 1997 mormântul lui a fost deschis, de unde au fost luate moaștele sale.

În anul 1999, conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi, mitropolitul Glicherie a fost canonizat. Canonizarea a avut loc în mănăstirea Slătioara, în prezența a unei mulțimi numeroase pe data de 15/28 iunie 1999.

În același an, conform deciziei Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, el a fost introdus în numărul sfinților a Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, ca „Sfântul Glicherie, Mărturisitorul Român”.

Glicherie Tănase
Sfântul Glicherie Tănase și David Bidascu. Frescă
al 2-lea mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
18 iulie 1959 — 15 iunie 1985
Nume	Glicherie Tănase
Nume de la naștere	Gheorghe Tănase
Data nașterii	21 februarie 1892
Locul nașterii	Mihoveni, județul Suceava
Data decesului	15 iunie 1985
Locul_decesului	Mănăstirea Slătioara, județul Suceava
Biserică	Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România

·      1893 – S-a născut Andrés Segovia, un virtuoz spaniol al chitarei; (d. 2 iunie 1987).

Andrés Segovia Torres- foto: en.wikipedia.org

Segovia spunea ca a “salvat”chitara din mainile cantaretilor tigani de flamenco, pentru a-i reda locul in salile de concert cu repertorii clasice.

·         1900 - S-a născut arheologul Gheorghe Cantacuzino (m.22.10.1977).

·         1903: Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză (d. 1977)

·         1903: Raymond Queneau, poet și scriitor francez (d. 1976)

·         1906 - S-a născut pictorul Paul Miracovici (m.15.11.1975).

·         1907: Wystan Hugh Auden (n. 21 februarie 1907 - d. 29 septembrie 1973) a fost un poet englez, considerat printre cei mai importanți și influenți scriitori ai secolului al XX-lea.

Auden s-a născut în York și și-a petrecut copilăria la Harborne, Birmingham, unde tatăl său dr. George Auden era inspector medical școlar pentru Birmingham și profesor de Sănătate publică la Universitatea din Birmingham. De la vârsta de opt ani Auden a fost intern al mai multor școli, prima dată în Surrey și mai târziu în Norfolk, dar se întorcea la Birmingham în vacanțe. A urmat colegiul Christ Church, la Universitatea Oxford, dar numai până în anul trei. După Oxford, a trăit un an la Weimar Berlin, în a cărui atmosferă tolerantă își putea exprima deschis homosexualitatea.

Revenind în Anglia a predat la două școli de băieți, din 1930 până în 1935. Cea mai importantă și unde a fost cel mai fericit a fost Downs School, lângă Great Malvern. Aici a petrecut trei ani și a scris câteva dintre cele mai frumoase poezii ale primei perioade, printre care: "This lunar beauty"; "Lay your sleeping head, my love"; "Fish in the unruffled lakes"; și "Out on the lawn I lie in bed".

Auden s-a căsătorit cu Erika Mann, fiica lesbiană a marelui romancier german novelist Thomas Mann, în 1935, pentru a-i furniza un pașaport britanic ca să poată ieși din Al treilea Reich. Nu au trăit niciodată împreună, dar în anii următori s-au întâlnit ca prieteni și nu s-au deranjat niciodată ca să divorțeze.

Auden s-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1939 și a devenit cetățean naturalizat în 1946. Această mutare din Anglia, tocmai când începuse cel de Al Doilea Război Mondial, a fost considerat de mulți o trădare și, ca urmare, reputația sa de poet a avut de suferit. După mai mulți ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, a revenit în Europa în vara anului 1948, prima dată în Italia apoi în Austria; în ultimul an al vieții s-a mutat definitiv de la New York la Oxford; a fost profesor de poetică la Universitatea Oxford din 1956 până în 1961 și, deoarece susține doar trei cursuri în fiecare an, a petrecut numai câteva săptămâni la Oxford în perioada profesoratului. Iubitul său de o viață și tovarăș a fost poetul Chester Kallman. A murit la Viena în 1973.

·         1911: Szilárd Ignác Bogdánffy (n. 21 februarie 1911, Feketetó, comitatul Torontal, azi Crna Bara, Banatul de Nord - d. 2 octombrie 1953, închisoarea Aiud) a fost episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare și Oradea, ce a fost deținut politic de la 14 februarie 1949 până la sfârșitul vieții. A fost beatificat în data de 30 octombrie 2010, în Bazilica Sf. Maria din Oradea

Szilárd Bogdánffy s-a născut la data de 21 februarie 1911 în localitatea Feketetó din Banatul de Nord (pe atunci în comitatul Torontal din Ungaria, astăzi în Serbia), unde tatăl său îndeplinea funcția de învățător.

A fost botezat în data de 6 martie 1911 în biserica parohialǎ din Csóka, naș de botez fiindu-i chiar preotul paroh. A primit la botez numele de Szilárd, forma maghiară de la Constantin, prenumele preotului paroh, și Ignác, prenumele tatǎlui.

În anul 1920 întreaga familie s-a mutat în Cruceni, unde tatăl lui Szilárd Bogdánffy a primit un nou post de învățător.

În 1925 s-a mutat la Timișoara, împreună cu părinții săi. Au locuit în cartierul Elisabetin, pe strada Romulus.

În anul 1925 s-a înscris la studii la Gimnaziul Piarist din Timișoara, iar în anul 1929 s-a înscris la Seminarul Teologic din Oradea. A fost hirotonit ca diacon la 5 februarie 1934. Apoi a fost hirotonit preot romano-catolic în Catedrala din Oradea, la 29 iunie 1934, de către episcopul István Fiedler.

În perioada 1935-1939 a fost profesor la Gimnaziul Catolic din Oradea și duhovnic la Mănăstirea Ursulinelor din același oraș.

Bogdánffy a fost citat în anul 1939 de către serviciile secrete românești ca unul dintre membrii cu sarcini importante în organizarea și activitatea Organizației de Autoapărare din Valea lui Mihai, organizație care milita pentru rezistența comunității maghiare împotriva încercărilor de românizare.^[2]

În octombrie 1939 a fost arestat, iar la 21 decembrie 1939 a fost trecut peste graniță împreună cu alți 35 de deținuți, dintre care 14 preoți romano-catolici.^[3] Bogdánffy fusese denunțat de un elev al său, pe nume Ludovic Sahy, pe care l-a sfătuit să rupă legăturile cu organizația șovină la care aderase. Ulterior, episcopul a subliniat că elevul său a efectuat denunțul doar pentru că, arestat în aceeași zi, spera să-și ușureze astfel situația la anchetă.^[4]

În perioada septembrie 1940-iunie 1943 a efectuat studii de doctorat în filosofie și dogmatică la Universitatea Pázmány Péter din Budapesta, obținând titlul de doctor în teologie la 26 iunie 1943. Teza sa de doctorat a avut titlul „Apocaliptica sinoptică”. Reîntors în România, în anul 1944, a fost numit profesor la Gimnaziul Catolic „Szent József” din Oradea. În aprilie 1947 a fost ridicat la rangul de canonic al Catedralei Episcopale din Oradea și numit vicar episcopal.

A fost consacrat în clandestinitate ca episcop-auxiliar de Satu Mare și Oradea la 14 februarie 1949, la vârsta de 38 ani, în Capela Nunțiaturii Apostolice din București, de către episcopul Gerald Patrick O'Hara de Savannah, Georgia, (SUA), regent al Nunțiaturii Apostolice din România.

Autoritățile comuniste au încercat, prin toate mijloacele, să-l convingă să „colaboreze”.^[5] Pentru că n-a fost de acord să-și trădeze semenii, Bogdánffy a ajuns în închisoarea securității din Oradea (3 septembrie 1949).^[5] În anul 1951 a fost transferat la Jilava, trimis apoi la muncă silnică în mina de plumb de la Sighetul Marmației și mutat un an mai târziu în lagărul de exterminare de la Capul Midia.^[5] În anul 1953 a fost condamnat de tribunalul militar din Oradea la 12 ani de muncă silnică și dus în celula 120 a închisorii Aiud, unde a supraviețuit doar o lună.^[5]

Episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru l-a amintit în memoriile sale drept blând și modest. Pentru disponibilitatea sa de a-i ajuta pe ceilalți a fost supus la torturi și izolat la „neagra” (celulă pentru un singur deținut, fără ferestre și fără posibilitatea așezării pe orizontală), unde rezistența umană era încercată la limitele extreme ale supraviețuirii.^[6]

Szilárd Bogdánffy a murit în închisoarea din Aiud la 2 octombrie 1953, la vârsta de 42 ani.

La 27 martie 2010 Papa Benedict al XVI-lea a aprobat promulgarea decretului privitor la martirajul episcopului Szilárd Bogdánffy, la propunerea Congregației pentru Cauzele Sfinților.^[7] Beatificarea a avut loc în data de 30 octombrie 2010 la Oradea. În cadrul ceremoniei, arhiepiscopul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, a dat citire decretului de beatificare. Celebrarea liturgică a fost prezidată de cardinalul Péter Erdő, primatul Ungariei, la invitația lui László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea, în Bazilica Sf. Maria. Episcopul Bogdánffy este primul martir pentru credință al Bisericii Romano-Catolice din România, din timpul prigoanei comuniste, care a fost ridicat la cinstea altarelor.^[1]Sărbătoarea sa a fost fixată pentru ziua de 3 octombrie, în fiecare an.

Duminică, 31 octombrie 2010, papa Benedict al XVI-lea i-a anunțat pe credincioșii adunați în Piața Sfântul Petru din Romacu privire la beatificare (în limba italiană): „Ieri, în catedrala din Oradea Mare în România, cardinalul Peter Erdö l-a proclamat fericit pe Szilárd Bogdánffy, episcop și martir. În 1949, când avea 38 de ani, el a fost consacrat episcop în clandestinitate și apoi arestat de regimul comunist din țara sa, România, fiind acuzat de conspirație. După patru ani de suferințe și umiliri, a murit în închisoare. Aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru acest eroic păstor care a pășit pe urmele Mielului până la sfârșit! Mărturia sa să-i mângâie și să-i întărească pe toți cei care și astăzi sunt persecutați din cauza Evangheliei.

Szilárd Bogdánffy
Szilárd Bogdánffy
Date personale
Nume la naștere	Szilárd Ignác Bogdánffy
Născut	21 februarie 1911  Comitatul Torontal, Regatul Ungariei
Decedat	3 octombrie 1953 (42 de ani)  Aiud, România
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Cetățenie	România
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Satu Mare și Oradea
Titlul	Episcop auxiliar de Satu Mare și de Oradea Mare
Perioada	1949 - 1953
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	14 februarie 1949, București
Episcop consacrator	Gerald Patrick O'Hara, episcop de Savannah, Georgia (SUA), regent al Nunțiaturii Apostolice din România
Titluri precedente	Dieceza de Oradea Mare
Alte funcții	Vicar episcopal (1947 - 1949)

* 1911: Liviu Deleanu (născut Lipe Kligman; pe 8 februarie 1911, Iași - d. 12 mai 1967, Chișinău) a fost un poet român de etnie evreu.

Liviu Deleanu s-a născut la 8 februarie 1911, la Iași.

Liviu nu-și iubea copilăria, zicea că a fost foarte grea, fară bucurii și jocuri copilaresti („unica mea jucărie a fost o papușă de cârpe”). Era un copil frumos, cu bucle mari, aurii, lăsate pe umeri. Mama îl purta ca pe o fetiță. A trăit în frig și în foame.

Îi placea foarte mult să citească. Citea tot ce-i nimerea sub mînă. Mama îi dădea cîte un leu să-și cumpere un covrig și el strîngea leul, ca să-și poată cumpăra unica revistă pentru copii.

În orașul natal intră la studii la gimnaziu, dar, din lipsă de surse, este nevoit să abandonaze.

Pleacă la București, unde se angajează ca litograf, apoi corector la o tipografie.

Literatura o „îmbrățișează” de la o vîrstă destul de fragedă: la doar 15 ani redactează revistele „Prospect” și „Vitrina literară”.

Poezia timpurie a lui L.Deleanu, cum ar fi volumul „Oglinzi fermecate”, apărut în 1927, este influențată de marii scriitorii moderniști, ca Charles Baudelaire, George Bacovia, Ion Pillat.Urmează placheta „Ceasul de veghe” (1937), înalt apreciată de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”; versurile din acest volum sunt pline de compătimire pentru martirii războiului civil din Spania.

Anul 1940 înseamnă pentru L. Deleanu, în afară de faptul că îi apare al treilea volum de versuri „Glod alb”, un eveniment care îi va marca destinul literar din continuare: poetul s-a refugiat în Basarabia.

În timpul războiului din 1941 – 1945 poetul plăsmuiește o serie de cîntece inspirate („Cîntec scris pe patul armei”, „Cantec scris pe lat de palos” etc.).

După război activează în domeniul literaturii pentru copii: „Poezii pentru copii” (1947), „Mi-i drag să meșteresc” (1955), „Bucurii pentru copii”(1956), „Licurici” (1961) ș.a.

La poezia pentru adulți se întoarce în 1952, cînd apare cartea „Vremuri noi”, poemul „Krasnodon” (ulterior intitulat „Tinerețe fără moarte”) și basmul dramatic „Buzduganul fermecat”.

Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărțile „Dragostea noastră cea de toate zilele” (1966) și postumele „Cartea dorului” (1968) și „Destăinuire” (1970).

Lui Liviu Deleanu îi aparțin și traducerile din I. Krylov, A.Puskin, N.Nekrasov, M. Lermontov, A. Tvardovskij, K. Simonov, S. Marsak, K. Cukovskij ș.a. Versurile sale, la rîndul lor, sunt traduse în mai multe limbi și sunt reeditate în Moldova și peste hotarele ei.

Poetul s-a stins din viață la 12 mai 1967 la Chișinău.

Actualmente, numele lui Liviu Deleanu îl poartă o stradă și un liceu din municipiul Chișinău, sectorul Buiucani.

Liviu Deleanu este autorul textului original al cântecului Sanie cu zurgălăi compus de Richard Stein în 1936.

·         1914 - S-a născut juristul Vasile Gionea, membru de onoare al Academiei Române.

·         1921: John Rawls (n. 21 februarie 1921, Baltimore, SUA – d. 24 noiembrie 2002, Lexington, Massachusetts, SUA) a fost un filozof american, profesor de filosofie politică la Harvard și autorul lucrărilor: A Theory of Justice (1971), în care se fundamentează doctrinar bazele statului-providență și a liberalismului egalitarist (social), prin concilierea economiei de piață cu asistențialismul, a libertății personale cu echitatea ajutorului acordat celor aflați în nevoie, a economiei keynesiene cu liberalismul; Political Liberalism, Justice as Fairness: A Restatement (Principiile revizuite ale Justiției formulate de John Rawls prevăd că fiecare persoană are dreptul irevocabil de a reclama o schemă adecvată și totală de libertăți fundamentale, valabilă și pentru toți ceilalți. Inegalitățile sociale și economice trebuie să satisfacă două condiții: mai întâi ele vor fi legate de funcții și poziții deschise tuturor conform principiului egalității corecte de oportunități și, în al doilea rând, ele vor fi în special în beneficiul celor mai dezavantajați membri ai societății.), dar și The Law of Peoples. O idee interesantă ce se regăsește în această din urmă lucrare este "excepția în caz de maximă urgență".

Este considerat de către mulți drept cel mai important filosof politic al secolului XX.

·         1924: Robert Mugabe, președinte al Zimbabwe

·         1933 - S-a născut Nina Simone, interpretă de muzică soul, una dintre cele mai cunoscute voci ale Americii (m. 21 aprilie 2003)

·         1937: Harald al V-lea al Norvegiei (n. 21 februarie 1937, Asker) este regele Norvegiei. A urcat pe tronul Norvegiei după moartea tatălui său, Olav al V-lea, la data de 17 ianuarie 1991.

S-a născut în 1937 la reședința prințului moștenitor de la Skaugum, Asker, în apropiere de Oslo. A fost primul prinț moștenitor născut pe pământ norvegian după nașterea regelui Olav al IV-lea în 1370. Este fiul regelui Olav al V-lea (care pe atunci era doar prinț moștenitor) și al Prințesei Märtha a Suediei.

Fiind strănepotul regelui Angliei Eduard al VII-lea, Harald se află în ordinea succesiunii la tronul britanic. Regele Harald al V-lea este înrudit cu mai mulți monarhi europeni: este unchiul regelui Filip al Belgiei și al Marelui Duce Henric de Luxemburg, și este văr de gradul doi cu regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și cu regina Margareta a II-a a Danemarcei. În calitatea sa de rege al Norvegiei, Harald este și șeful Bisericii Norvegiei.

Prințul Moștenitor Harald

Prințul Harald s-a născut la Skaugum la 21 februarie 1937. Tânărul prinț a fost botezat la capela regală a Palatului Regal din Oslo la 31 martie 1937 de episcopul Johan Lunde.

În 1940 întreaga familie regală a trebuit plece de la Oslo din cauza invaziei germane. Călătoria dramatică spre nord a fost marcată de încercările repetate ale naziștilor de a-l ucide pe regele Haakon al VII-lea prin bombardare. Acesta a considerat că este mai sigur ca familia sa să se despartă. Regele și Prințul Moștenitor Olav au rămas în Norvegia, iar Prințesa Moștenitoare a plecat în Suedia cu cei trei copii (Prințul Harald și surorile sale mai mari, Prințesa Ragnhild și Prințesa Astrid). Au ajuns în Suedia în noaptea de 10 aprilie, însă, deși Prințesa Märtha era suedeză, au întâmpinat probleme la frontieră. În cele din urmă lor li s-a permis să rămână în Suedia, însă ulterior Regele Haakon și prințul moștenitor Olav au fost refuzați.^[1]

La 17 august Prințesa Moștenitoare și copiii au plecat în SUA la bordul navei American Legion.^[1] Harald, mama și surorile sale au locuit la Washington în timpul războiului,^[2] în timp ce tatăl și bunicul său au stat la Londra împreună cu guvernul norvegian în exil. Unul dintre momentele notabile pe care și le amintește din acea perioadă este că a stat în spatele lui Franklin D. Roosevelt când a depus jurământul celui de-al patrulea mandat la Casa Albă în 1945. Aceste experiențe din copilărie se întrevăd într-o urmă de accent american atunci când vorbește în engleză.^[3] La sfârșitul războiului, în 1945, prințul Harald s-a întors în Norvegia împreună cu familia.

În 1955 Harald a absolvit liceul la Oslo, iar în toamna aceluiași an și-a început studiile la Universitatea din Oslo. Mai târziu, a intrat la Școala de Cavalerie pentru Ofițeri și apoi la Academia Militară norvegiană, pe care a absolvit-o în 1959. În 1960 Harald a intrat la Colegiul Balliol, Oxford unde a studiat istorie, economie și politică.^[3] În timpul studenției sale la Oxford, a fost pasionat de vâsle. În 1960 a vizitat Statele Unite cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de la înființarea Fundației americano-scandinave.

Doi regi: Juan Carlos I al Spaniei și Harald al V-lea al Norvegiei.

Prințul Moștenitor Harald a participat la Consiliul de Stat pentru prima dată la 27 septembrie 1957 și a depus jurământ pe Constituția Norvegiei la 21 februarie 1958. În același an a fost pentru prima oară regent în absența Regelui.

După o relație de nouă ani, Harald s-a căsătorit cu Sonja Haraldsen la Oslo la 29 august 1968, o căsătorie care a stârnit multe controverse la vremea respectivă, Sonja nefiind dintr-o familie nobilă. Împreună au doi copii: Prințesa Märtha Louise și Prințul Moștenitor Haakon al Norvegiei.

Regele conduce Consiliul de Stat, are întâlniri săptămânale cu prim-ministrul și cu ministrul de externe, primește trimișii străini și deschide sesiunea parlamentară, iar conform constituției norvegiene, el numește guvernul. De asemenea, regele Harald călătorește mult prin Norvegia și face vizite oficiale în alte țări.

Pasionat de navigație,^[4] Harald a reprezentat Norvegia în proba de yachting la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1964,^[5] la Jocurile Olimpice de la Mexico City din 1968^[3] și la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Prințul Moștenitor a purtat drapelul norvegian la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1964. După ce a devenit rege, a participat împreună cu Prințul Moștenitor Haakon la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Lillehammer din 1994. De asemenea, regele a reprezentat Norvegia la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Torino și de la Beijing.

Cu echipajul de navigație a câștigat la Campionatul Mondial medalii de bronz, argint și aur în 1988, 1982 și respectiv 1987. În iulie 2005, regele și echipajul de pe vasul Fram XV au câștigat medalia de aur la Campionatul European din Suedia. În 2007 la Campionatul Mondial regele a obținut locul șase.^[6]

De două ori în ultimii ani, regele Harald nu și-a putut îndeplini îndatoririle regale, fiind spitalizat și în convalescență: din decembrie 2003 până la mijlocul lunii aprilie 2004 din cauza unui cancer la vezica urinară și din aprilie până în iunie 2005 ca urmare a unei stenoze aortice. Prințul Moștenitor Haakon a fost regent în aceste perioade.

Harald V
Regele Harald în 2010
Date personale
Născut	21 februarie 1937 (82 de ani) Skaugum, Asker
Părinți	Olav al V-lea al Norvegiei[1] Prințesa Märtha a Suediei[1]
Frați și surori	Princess Ragnhild, Mrs. Lorentzen[*] Princess Astrid of Norway[*]
Căsătorit cu	Regina Sonja
Copii	Prințesa Märtha Louise Prințul Haakon
Cetățenie	Norvegia
Religie	Biserica Norvegiei
Ocupație	monarh Prinț moștenitor prinț
Apartenență nobiliară
Titluri	MS Regele (1991-prezent) ASR Prințul Moștenitor al Norvegiei (1957-1991) ASR Prințul Harald al Norvegiei (1937-1957)
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg
Imn regal	Kongesangen
Rege al Norvegiei
Domnie	21 ianuarie 1991 – prezent (29 ani, 34 zile)
Încoronare	23 iunie 1991
Predecesor	Olav V

·         1943 - S-a născut scriitoarea Luminiţa Petru.

* 1943: David Lawrence Geffen (n. 21 februarie 1943, Brooklyn, New York) este un magnat american, producător- executiv de film și filantrop.

Părinți: Batya Volovskaya, Abraham Geffen Frați/surori: Mitchell Geffen Studii: New Utrecht High School, Santa Monica College, Brooklyn College, University of Texas at Austin Premii: Premiul Tony pentru cel mai bun musical, mai multe

·         1944: Lajos Sătmăreanu, numit și Ludovic Sătmăreanu, născut Lajos Szatmári, (n. 21 februarie 1944, Salonta) este un fotbalist de etnie maghiară din România, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.^[1][2]

După retragerea din activitatea de fotbalist a lucrat ca antrenor la nivelul grupelor de juniori.

·         1945 - S-a născut Paul Newton, basist britanic (Uriah Heep).

·         1949 - S-a născut Jerry Harrison, chitarist, clăpar, vocalist şi compozitor american (Talking Heads).

·         1950 - S-a născut prozatorul Ovidiu Dunăreanu.

·         1952: Ludovic Abiței, politician român
* 1955: Alexandru Leșco (n. 21 februarie 1955, Coșernița, Florești, Republica Moldova) este un politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului din Transnistria. El a fost arestat în Tiraspol în iunie 1992, alături de alți membri ai așa-numitului Grup Ilașcu de forțele separatiste transnistrieneși condamnat la 12 ani de închisoare. A fost acuzat de crime de război și terorism. La 9 decembrie 1993, curtea supremă transnistreană, a cărei autoritate nu este recunoscută internațional, l-a găsit vinovat pe Leșco vinovat de uciderea unui demnitar al republicii separatiste cu scopul de a genera teroare și de utilizarea neautorizată a munițiilor și explozibililor. Alexandru Leșco a fost eliberat după ispășirea condamnării, la 2 iunie2004. A primit cetățenia română în timpul detenției în Transnistria.

Alexandru Leșco, eliberat după 12 ani de detenție, a declarat la ieșire: "Pentru mine, cauza românească rămâne aceeași. Eu am fost condamnat pe nedrept. Așa am considerat atunci și de aceasta sunt convins și acum. Nu pot să spun că regret amarnic acești ani. Am stat pentru poporul român și limba noastra românească" ^[1].

La data de 3 iulie 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a decorat la Palatul Cotroceni pe Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. El a menționat "dragostea de țară, eroismul, dorința de a te sacrifica pentru poporul tău", de care ai dat dovadă cei trei patrioți.^[2]

În data de 2 august 2010 membrii "Grupului Ilașcu" au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu "Ordinul Republicii"

* 1955: Ioan Rus (n. 21 februarie 1955, Urișor, Cluj) este un politician social-democrat român, membru al PSD, fost ministru de interne în guvernul Năstase (din 2003 a cumulat și funcția de vicepremier al guvernului, în același cabinet), și fost ministru al transporturilor în guvernul Ponta. A canditat la alegerile locale din 2004 din partea PSD pentru funcția de primar al municipiului Cluj, funcție deținută în acel moment de Gheorghe Funar, clasându-se pe primul loc în primul tur de scrutin, dar pierzând în al doilea tur în fața lui Emil Boc, care a obținut 56,26% din voturi.
A absolvit în anul 1982 Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj, după care a urmat cariera universitară și a obținut titlul de doctor inginer, cu specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, în 1994. A publicat 14 volume în calitate de autor și coautor, precum și zeci de lucrări și articole științifice.

A studiat la Academia Ștefan Gheorghiu și a fost unul din cei mai activi membri ai Uniunii Tineretului Comunist^{[necesită citare]}. În 1994 a devenit membru al PDSR. În perioada august-decembrie 1996 a îndeplinit funcția de prefect al județului Cluj. Patru ani mai târziu, în urma alegerilor locale, a fost desemnat președinte al consiliului județean, funcție pe care a îndeplinit-o până în luna decembrie a aceluiași an, când a devenit membru al executivului în Cabinetul Adrian Năstase, alături de alți doi clujeni: Vasile Dâncu, ministru al Informațiilor Publice, și Vasile Pușcaș, negociator-șef cu Uniunea Europeană. În septembrie 2003, în urma reorganizării Guvernului, devine vice prim-ministru.

Între 2000-2004 a fost ministru de interne în Guvernul Năstase. Concomitent, în anul 2001, a fost ales în funcția de președinte al organizației județene Cluj a PSD. În anul 2002 a devenit vicepreședinte al partidului. În 2003 a cumulat și funcția de vicepremier.

În 2004 s-a retras din executiv pentru a se concentra asupra campaniei pentru alegerea în funcția de primar al municipiului Cluj. Din această poziție a readus în discuție propunerea regionalizării, pe care a numit-o "calibrare regională", susținând că descentralizarea privitoare la Transilvania trebuie gândită "la Cluj sau în alt oraș din Transilvania, dar nu la București."^[1] Inițiativa sa a fost criticată de Octav Cozmâncă, președinte executiv al PSD, cu observația "ce să descentralizăm, eșecul?"^[2]

La alegerile locale din 2004 a candidat din partea PSD pentru funcția de primar al municipiului Cluj. În primul tur de scrutin a obținut 60.199 de voturi reprezentând 40,17% din totalul voturilor valabil exprimate și s-a clasat astfel pe primul loc, înaintea lui Emil Boc, care a obținut 49.631 de voturi reprezentând 33,12% din totalul voturilor valabil exprimate. În al doilea tur de scrutin a fost devansat de Emil Boc, candidatul Alianței D.A., care a obținând susținerea electoratului lui Gheorghe Funar a reușit să întrunească 79.207 de voturi (56,26%), față de cele 61.584 de voturi (43,74%) obținute în al doilea tur de scrutin de Ioan Rus.

În decembrie 2007 a demisionat din funcția de președinte al PSD Cluj, funcție care a fost ocupată de Vasile Dâncu, ales în ianuarie 2008.^[3] Ioan Rus a renunțat după o jumătate de an la toate funcțiile deținute la nivel național și local, păstrându-și doar calitatea de membru PSD.

În data de 20 aprilie 2013 a fost ales în funcția de vicepreședinte PSD pentru regiunea Nord-Vest, compusă din 6 județe.

A fost numit ministru al transporturilor în iunie 2014, după retragerea de la guvernare a Partidului Național Liberal și după demisia lui Dan Șova. Ca ministru, a supervizat elaborarea master planului de transport, un document ce asumă în numele României priorități pentru proiecte de infrastructură pe termen mediu și lung, document care la plecarea din funcție nu era încă definitivat, un proiect final așteptând aprobarea Comisiei Europene.^[4] A demisionat din funcție după circa un an, după ce a produs un scandal major, declarând la un post de televiziune despre românii care muncesc în străinătate că „au poate 1500 de euro salariu. [...] De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa, curvă.

După absolvirea cursurilor universitare, lucrează timp de doi ani ca inginer în cadrul TSMA Cluj, apoi ca inginer cercetător la Institutul Politehnic din Cluj (1984-1985) și asistent universitar (1985-1990). Își continuă cariera universitară ca șef de lucrări (1990-1994), conferențiar universitar (1995-2000) și, din anul 2002, profesor universitar coordonator al disciplinei „Calculul și construcția automobilelor” la Universitatea Tehnică din Cluj. Din 2003 este conducător de lucrări de doctorat.

Ioan Rus este membru al mai multor asociații profesionale din România și din străinătate: Asociația Generală a Inginerilor din România, Societatea Inginerilor de Automobile din România, Asociația Inginerilor Mecanici Agricoli din România, The Society of Automotive Engineers (SUA), precum și al Asociației Române pentru Clubul de la Roma.

Fiica lui Ioan Rus a fost căsătorită cu Vasile Pușcaș (a nu se confunda cu Vasile Pușcaș), patronul firmei de salubritate Florisal din Satu Mare.

La 29 iunie 2012, ministrul de interne Ioan Rus a luat apărarea premierului Victor Ponta, afirmând: „De la Aristotel și Platon, toți cei care au scris teze de doctorat pe filosofie, pe politică, pe științe sociale, toți au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace și Platon, pe tehnic de la Newton și Einstein, toată lumea a plagiat". Presa românească și internațională a reacționat vehement la părerea ministrului

Ioan Rus
Ioan Rus (2014)
Date personale
Născut	21 februarie 1955 (64 de ani) Urișor, Cluj, România
Cetățenie	România
Ocupație	politician inginer
Ministrul Administrației și Internelor
În funcție 28 decembrie 2000 – 11 martie 2004
Președinte	Ion Iliescu
Prim-ministru	Adrian Năstase
Precedat de	Constantin Dudu Ionescu
Succedat de	Marian Săniuță
În funcție 7 mai 2012 – 6 august 2012
Președinte	Traian Băsescu
Prim-ministru	Victor Ponta
Precedat de	Gabriel Berca
Succedat de	Mircea Dușa
Ministrul Transporturilor
În funcție 24 iunie 2014 – 16 iulie 2015
Președinte	Traian Băsescu Klaus Johannis
Prim-ministru	Victor Ponta
Precedat de	Dan Șova
Succedat de	Iulian Matache
Partid politic	PSD
Alma mater	Universitatea Tehnică Cluj-Napoca

* 1960: Plamen Oreșarski (bulgară Пламен Василев Орешарски; n. 21 februarie 1960) este un politician bulgar care a fost premier al Bulgariei între 2013 și 2014.

·      1961 - S-a nascut Constantin Lăcătușu, alpinist român.

Constantin Lăcătușu – foto: facebook.com

Constantin Lăcătușu (n. 21 februarie 1961, Piatra Neamț), alpinist, geolog și cameraman român, primul din România care a cucerit vârful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995. Constantin Lăcătușu este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în 8 ani și 166 zile.

·         1961 - S-a născut Bob Colin Day, vocalist britanic (Allisons).

·         1961 - S-a născut Ranking Rogers, baterist şi vocalist britanic (The Beat, General Public).
* 1962: Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 21 februarie 1962, în Pasco, Washington) este un scriitor american de ficțiune și jurnalist independent. El este cunoscut publicului în primul rând pentru controversatul roman Fight Club, câștigător a numeroase distincții și ecranizat în 1999, avându-i pe Brad Pitt, Edward Norton și Helena Bonham Carter în rolurile principale.
* 1964: Evgheni Ghermanovici Vodolazkin (n. 21 februarie 1964, Kiev) este un istoric literar și scriitor rus, specialist în literatura rusă veche.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Naționale Taras Șevcenko din Kiev (1986). În același an a fost admis la studii postuniversitare la Institutul de Literatură Rusă al Academiei de Științe a URSS (Casa Pușkin), Departamentul de literatură veche, condus de academicianul D.S. Lihaciov. În următorii trei ani, a scris o teză despre traducerea Cronicii bizantine a lui Gheorghe Аmartol, iar din 1990 lucrează acolo pe postul de cercetător științific.^[1]

A obținut în anul 2000 titlul științific de doctor în filologie cu teza de doctorat: „Istoria lumii în literatura Vechii Rusii (pe baza textelor cronografice din secolele XI—XV)”.

În 2015 a scris textul „Dictarea totală”.^[2]

Locuiește în Sankt-Petersburg; este căsătorit cu Tatiana Rudi

* 1974: Iván Campo Ramos (n. 21 februarie 1974) este un fost fotbalist spaniol. Inițial fiind fundaș, el s-a reprofilat în mijlocașîn ultimii săi ani de joc.
* 1977: Branislav Angelovski (în macedoneană Бранислав Ангеловски) (n. 21 februarie 1977, în Bitola) este un handbalist macedonean care joacă pentru clubul românesc HC Dobrogea Sud și pentru echipa națională a Macedoniei.^[1] Angelovski evoluează pe postul de coordonator de joc.
* 1978: Jörg Fiedler (n. 21 februarie 1978, Leipzig, Germania) este un scrimergerman specializat pe spadă
* 1978: Kim Ha-neul (Hangul: 김하늘, născută pe 21 februarie 1978) este un model celebru și actriță din Coreea de Sud. Numele ei, "Ha-neul", înseamnă cer în coreeană. Ea și-a început cariera ca model pentru compania de îmbrăcăminte STORM.
* 1978: Park Eun Hye (născută 21 februarie 1978) este o actriță sud-coreeană.
* 1978: Dorel Zaharia este un jucător român de fotbal retras din activitate
* 1979: Carlos "Carly" Colón, Jr. (n. 21 februarie 1979) este un wrestlerportorican, mai cunoscut sub numele de ring Carlito'. A activat în promoția WWE și ocazional în World Wrestling Council, unde a câștigat de 10 ori titlul de WWC Universal Heavyweight Champion. Mai este cunoscut sub numele "Traficantul de mere".

·         1980: Jigme Khesar Namgyel Wangchuck (འཇིགས་མེད་གེ་སར་རྣམ་རྒྱལ་དབང་ཕྱུག་^[1]; n. 21 februarie 1980) este al cincilea rege al Bhutanului și capul dinastiei Wangchuck.^[2] A devenit rege la 14 decembrie 2006 și a fost încoronat oficial la 6 noiembrie 2008.

La deschiderea sesiunii parlamentare din 20 mai 2011, regele a anunțat logodna sa cu Jetsun Pema, o tânără în vârstă de 21 de ani, născută la Thimphu la 4 iunie 1990. Cei doi s-au căsătorit la 13 octombrie 2011 la Punakha Dzong.

Jigme Khesar Namgyel Wangchuck
Date personale
Născut	21 februarie 1980 (39 de ani) Kathmandu, Nepal
Părinți	Jigme Singye Wangchuck[*] Tshering Yangdon[*]
Frați și surori	Jigyel Ugyen Wangchuck[*] Dasho Jigme Dorji Wangchuck[*]
Căsătorit cu	Jetsun Pema
Copii	Jigme Namgyel Wangchuck[*]
Cetățenie	Bhutan
Etnie	tibetani
Religie	Budism Vajrayana
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	Druk Gyalpo[*] (din 2006)
Familie nobiliară	Casa de Wangchuck
Rege al Bhutanului
Domnie	14 decembrie 2006 – prezent (13 ani, 68 zile)
Încoronare	6 noiembrie 2008
Predecesor	Jigme Singye Wangchuck

* 1980: Levan Korgalidze (n 21 februarie 1980) este un fotbalist internațional georgian care în prezent evoluează la echipa FC Metalurgi Rustavi
* 1980: Vladîslav Vasîlovîci Tretiak (în ucraineană Владислав Васильович Третяк, n. 21 februarie 1980, Kiev) este un fost scrimer ucrainean specializat pe sabie, laureat cu bronz la individual la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena și cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 2006.
* 1981: Floor Jansen (Pronunție în olandeză: /flɔr ˈjɑnsɛn/;n. 21 februarie 1981, Goirle, Olanda) este o cântăreață și compozitoare de origine olandeză. Ea este faimoasă datorită carierei muzicale alături de After Forever. După ce Anette Olzon a părăsit trupa Nightwish în 1 octombrie 2012, Floor a fost anunțată drept noua vocalistă a trupei pentru restul tour-ului Imaginareum.
Floor avea șaisprezece ani când s-a alăturat formației Apocalypse (numele formației After Forever la început) în 1997. Trei ani mai târziu, formația a lansat primul lor album, Prison of Desire. Abilitatea acesteia de a cânta muzică clasică cât și muzică rock a făcut-o renumită în scena metalului. După ce Maek Jansen a părăsit formația în 2002, aceasta s-a ocupat de partea vocală și de versurile melodilor. Floor a început să studieze la Dutch Rock Academy în 1999 iar trei ani mai târziu a intrat la conservator. A studiat Teatrul Muzical și opera un an. Mai târziu a început să predea un curs numit Wanna Be a Star?!. Visul ei e să cânte într-un teatrul muzical. Trei albume ale compozitorului și multi-instrumentistului Arjen Anthony Lucassen includ vocea lui Floor. Ea a cântat o melodie pe Universal Migrator Part 1: The Dream Sequencer, a făcut un număr de contribuții în proiectul Star One, și joacă rolul Ω în albumul 01011001 de la Ayreon, și a cântat ca și vizitator alături de formația Nightmare.
După ce After Forever s-a destrămat, Floor a început un nou proiect alături de Jorn Viggo Lofstad (Pagan's Mind , Jørn Lande).^[1] Pe 16 iunie 2009, Floor a anunțat prin siteul MySpace că a început să formeze o nouă formație, ca și rezultat al proiectului său cu Jorn Viggo Lofstad. În 17 octombrie 2009 a anunțat prin intermiedul siteului MySpace că formația se numește ReVamp, care este formată din fostul keyboardist After Forever Joost van den Broek, din chitaristul Waldemar Sorychta și Voodoocult
* 1983: Adam Johansson (n. 21 februarie 1983, Jönköping) este un fundaș suedezde fotbal. Din anul 1995 evoluează la clubul IFK Göteborg.
* 1984: Karina Nose (能瀬 香里奈 Nose Karina^?) (n. 21 februarie 1984, Shōwa-ku, Nagoya, Prefectura Aichi), cunoscută ca Karina (香里奈 Karina^?), este un fotomodel și acțrită japoneză. Ea este una dintre cele mai frumoase femei japoneze
* 1984: David Odonkor (n. 21 februarie 1984, Bünde, Germania de Vest) este un fost fotbalist internațional german.
* 1985: Georgios Samaras (în greacă Γεώργιος Σαμαράς; n. 21 februarie 1985) este un fotbalist grec care evoluează la clubul arab Al-Hilal.
* 1987: Ellen Philpotts-Page (n. 21 februarie 1987), cunoscută ca Ellen Page, este o actriță canadiană. Page a fost nominalizată atât la Premiile Globul de Aur cât și la Premiul Oscar la categorie Cea mai Bună Actriță pentru rolul ei din filmul Juno.

Este cunoscută și pentru rolurile din Hard Candy, Smart People sau pentru rolul lui Katherine "Kitty" Pryde în X-Men: Ultima înfruntare. A atras atenția în Canada pentru roluri ca cele din Pit Pony și Marion Bridge ce i-au adus premii dar și pentru prestațiile din Trailer Park Boysși ReGenesis.

În 2008 , Page a fost nominalizată pentru lista celor mai influente 100 de persoane realizată de revista Time și s-a clasat pe locul 86 în topul celor mai sexi femei din lume , top realizat de revista FHM.

* 1988: Harlem-Eddy Gnohéré (n. 21 februarie 1988,^[1] Paris, Franța) este un fotbalist francez care în prezent este sub contract cu FCSB.
* 1990: Chika Aoki (青木千佳 Aoki Chika^?), n. 21 februarie 1990, Prefectura Fukui) este o scrimeră japoneză specializată pe sabie.
* 1991: Riyad Mahrez (în arabă: رياض محرز; Sarcelles, Franța, 21 februarie 1991) este un fotbalist algerian născut în Franța, care joacă ca mijlocaș la Manchester City și reprezintă echipa de fotbal a Algeriei.
* 1992: Philip Anthony Jones (n. 21 februarie 1992) este un fotbalist care joacă pentru Manchester United și pentru echipa națională a Angliei
* 1992: Dmîtro Pundîk (ucraineană Дмитро Пундик; n. 26 aprilie 1992) este un scrimer ucrainean specializat pe sabie, laureat cu argint pe echipe la Campionatul European de Scrimă din 2010 și cu aur pe echipe la Universiada de vară din 2011. A fost numit maestru al sportului, clașă internațională în Ucraina.^[1]

Sora sa mai mare, Halîna, este și ea o sabreră, care a fost laureată cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2008. Au început să practice scrima împreună când erau copi

* 1993: Andrada Preda (născută Maior Pașca, pe 21 februarie 1993, în Baia Mare)^[2] este o handbalistă din România legitimată la CS Minaur Baia Mare^[3], unde joacă pe postul de extremă stânga.
* 1996: Sophie Turner (n. 21 februarie 1996)^[1] este actriță engleză, cunoscută mai ales pentru rolul lui Sansa Stark în serialul de pe HBO, Game of Thrones, care i-a adus o nominalizare Young Artist Award.^[2] A mai jucat în filme de televiuziune ca The Thirteenth Tale (2013), thrillerul Another Me (2013) și Barely Lethal (2015).