2. /17 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

 Decese

·       364 – A murit in împrejurari suspecte împaratul roman Jovian.

Solidus of emperor Jovian – foto preluat de pe en.wikipedia.org

S-a născut în anul 331 la Singidunum, azi Belgrad. In anul 363, in timpul campaniei impotriva partilor, imparatul Iulian Apostatul a fost rănit mortal de o sulita care l-a lovit în abdomen. Există controverse cu privire la alegerea lui Iovian ca împărat. Unele surse susțin că, pe patul său de moarte, însuși Iulian l-ar fi desemnat succesor.

Alte surse susțin că ar fi fost ales de soldați, unele afirmând că alegerea s-ar datora soldaților creștini. Crestin convins, Jovian a promulgat un nou edict de toleranta religioasa, bine primit de populatia imperiului. A murit in urma unui accident, in drum spre Constantinopol, la Dadastana (Asia Mica), la varsta de 33 de ani, dupa opt luni de domnie.

·     440 - A murit Mesrob Maștoț, doctor al Bisericii Armene (n. 362)

Mesrob Maștoț (362 – February 17, 440 AD) – Painting by Stepanos Nersisian (1815–84), kept at the Pontifical Residence at the Mother See of Holy Etchmiadzin – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Mesrob Maștoț sau Mesrop Mașdoț (n. 362 — d. 17 februarie 440) a fost primul doctor al Bisericii Armene, teolog, lingvist, inventatorul alfabetelor armean, probabil de asemenea al alfabetelor etiopian și albanez caucazian, traducător al Bibliei în limba armeană, fondator monahal. Este considerat părintele literaturii armene. În afară de Biblie, a tradus, împreună cu discipolii săi și opere importante ale scriitorilor religioși greci și sirieni, activitate prin care a inaugurat limba literară clasică.

·        1371 – A decedat Țarul bulgar Ioan Alexandru ( Ivan Alexandru).

Portret al Ţarului Ioan Alexandru al Bulgariei în Tetraevanghelia lui Ioan Alexandr – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ioan Alexandru, cunoscut şi ca Ivan Alexandru, a domnit ca Împărat (Ţar) al Bulgariei între 1331 şi 1371, în timpul celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Data naşterii sale este necunoscută. A murit pe 17 februarie 1371. Lunga domnie a lui Ioan Alexandru este considerată o perioadă de tranziţie în istoria medievală bulgară. Ioan Alexandru şi-a început domnia confruntându-se cu probleme interne, dar şi cu ameninţări externe venite din partea vecinilor Bulgariei, Imperiul Bizantin şi Serbia, dar şi-a condus imperiul spre o perioadă de revenire economică şi de renaştere culturală şi religioasă. Totuşi, împăratul nu a putut mai târziu să reziste incursiunilor succesive ale otomanilor, invaziilor maghiare dinspre nord-vest şi Morţii Negre. Într-o tentativă sortită eşecului de a lupta cu aceste probleme, şi-a împărţit ţara între cei doi fii ai săi, astfel obligând-o să facă faţă slăbită şi fărâmiţată iminentei cuceriri otomane.

·     1600 – Filosoful italian Giordano Bruno, cunoscut susținător al heliocentrismului și al ideii de infinitate a universului, condamnat de Inchiziția Romană pentru erezie, a fost ars pe rug. (n. 1548)

Giordano Bruno – foto: ro.wikipedia.org

Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania – d. 17 februarie 1600, Roma) a fost un teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității lumii, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.

Nascut Filippo Bruno, la Nola, in 1548, viitorul savant si astronom si-a petrecut copilaria in sudul Italiei, intrand, la varsta de 17 ani, in Ordinul Dominicanilor la manastirea San Domenico Maggiore din Napoli, unde-si va lua si prenumele Giordano.

A devenit preot in 1572, la varsta de 24 de ani, uluindu-i pe toti cu memoria lui sclipitoare si fiind invitat chiar in fata papei Pius al V-lea, spre a demonstra sistemul mnemonic pus la punct de el. Dar apetenta lui pentru gandirea liberala si pentru cartile puse la index de Biserica Catolica ii va aduce in curand necazuri. Cand in chilia lui s-a gasit o carte a lui Erasmus, adnotata de calugar, Bruno a fost nevoit sa fuga din Napoli, spre a evita sa fie judecat.

Dupa numeroase peregrinari, s-a stabilit in cele din urma la Venetia, unde, sustin unii biografi, ar fi devenit protestant, desi nu este nimic cert in aceasta privinta. Sigur este faptul ca noi scrieri si conflictele in care a intrat cu profesorii reputati ai universitatilor din nordul Italiei au intarit faima sa de „eretic” si acuzatiile se vor inmulti, obligandu-l pe calugar sa se refugieze in Franta.

The trial of Giordano Bruno by the Roman Inquisition. Bronze relief by Ettore Ferrari, Campo de’ Fiori, Rome – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Aici, la Toulouse, isi va lua doctoratul in Teologie si va fi ales de studenti lector la catedra de Filosofie. Tot memoria lui prodigioasa va atrage atentia regelui Henric al III-lea, care-l cheama la curte, spre a-l testa. Va fi o perioada fasta in viata lui Bruno, el publicand acum o serie de lucrari despre mnemonica si filosofie.

Pretutindeni, teza sa similara cu cea a lui Copernic despre rotatia Pamantului in jurul Soarelui, declanseaza critici si controverse si este din nou fortat sa plece, de asta data in Germania. Convins ca Inchizitia incetase sa-l mai urmareasca, revine in Italia, dar este arestat la Venetia, in 1592 si tinut in temnita sapte ani, inainte de a fi condamnat la moarte pentru erezie si ars pe rug la Roma, in Campo de Fiori, dupa ce refuzase categoric sa renunte la opiniile sale privind pluralitatea lumilor.

·         1609: Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1549)

·    1673 – A murit Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez, autor a numeroase piese în versuri sau proză, în care a ridiculizat tarele societăţii contemporane lui (“Avarul”, “Mizantropul”, ”Burghezul gentilom”) (n. 15 ianuarie 1622).

Portrait of Molière by Pierre Mignard (ca. 1658) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XVI-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală.

În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri.

Louis XIV invites Molière to share his supper—an unfounded Romantic anecdote, illustrated in 1863 painting by Jean-Léon Gérôme – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce declama, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta in casa sa, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.

Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor. Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte. În 1792, rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise, Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

·      1788 – A murit pictorul francez Maurice Quentin de la Tour ; (n. 5 septembrie 1704).

Maurice Quentin de La Tour - foto: en.wikipedia.org

A fost un portretist francez rococo care a lucrat în primul rând pasteluri. Printre subiectele sale faimoase au fost portretele lui Voltaire, Rousseau, Louis XV și Madame de Pompadour.

·       1827 – A murit pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi ; (n. 1746).

Johann Heinrich Pestalozzi – foto: ro.wikipedia.org

Johann Heinrich Pestalozzi (n. 12 ianuarie 1746 – d. 17 februarie 1827) a fost un pedagog elvețian și reformator al educației. A îmbogățit și reînnoit conținutul și metodele învățământului primar, fiind considerat întemeietorul școlii populare. În spațiul românesc, ideile lui Pestalozzi au pătruns mai întâi în Transilvania prin intermediul lui Stephan Ludwig Roth, care i-a fost discipol și colaborator la Yverdon. Aceste idei au influențat regulamentele școlare din Țara Românească (1832) și din Moldova (1835).

Grob, Konrad (1879), “detail”, Pestalozzi with the orphans in Stans (oil on canvas painting) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·       1856 – A murit Heinrich Heine, poet, ultimul reprezentant al romantismului german(n. 1797).

Heinrich Heine, pictat de Moritz Daniel Oppenheim – foto: ro.wikipedia.org

Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris) a fost un poet și prozator german. A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.

* 1865: George Phillips Bond (1825-1865), astronom american pionier al astronomiei fotografiate. Împreună cu tatăl său, William Cranch Bond, au înființat Observatorul astronomic de la Harvard, Harvard College Observatory, unul dintre cele mai importante centre astronomice din Statele Unite.

George Bond s-a născut la Dorchester în 20 mai 1825 (după unele date 1826), Massachusetts și a studiat la Universitatea Harvard. După moartea tatălui său, în 1859 a devenit directorul observatorului de la Harvard.

A folosit fotografia în astronomie pentru a calcula exact poziția corpurilor cerești și magnitudinea stelelor. A făcut prima fotografie a unei stele(Vega) în 1850 de asemenea a fotografiat suprafața Lunii și a fost primul care a fotografiat o stea binară (Mizar), în 1857. În 1848, în timp ce lucra cu tatăl său a descoperit Hyperion, al optelea satelit a lui Saturn și inelul C.

Lucrând la Observatorul Harvard (al cărui director a devenit după deceseul tatălui său), a studiat planeta Saturn și Nebuloasa Orion și a descoperit numeroase comete la care le-a calculat și orbita.

De asemenea, a publicat lucrări asupra perturbațiilor orbitelor cometelor și asupra constituției inelului lui Saturn. În 1858, s-a remarcat și printr-un memoriu asupra cometei Donati.

A fost premiat cu medalia de aur la Societatea Astronomică Regală în 1865.

Craterul G. Bond de pe Lună îi poartă numele, la fel și craterul Bond de pe Marte.

·       1890 – A murit americanul Christopher Sholes inventatorul masinii de scris.

Christopher Latham Sholes - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

În 1868, Christopher Sholes a primit brevetul pentru maşina de scris.A murit la varsta de 71 de ani.

·    1909 – A murit Marele Sef amerindian Geronimo.

Geronimo – foto: ro.wikipedia.org

Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași Seful apas Geronimo a murit la vârsta de 80 de ani.

Odata cu el a disparut unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenţei bastinasilor indieni in fata invadatorilor albi. In 1905, Geronimo si-a dictat memoriile jurnalistului SM Barrett care le-a publicat cu titlul: ”Geronimo, propria sa istorie.”

·    1923 – A murit Teodor T. Burada, folclorist, etnograf și muzicolog,cel care a descoperit si a studiat bocetul popular; (n. 1839).

Teodor T. Burada – foto: ro.wikipedia.org

Teodor T. Burada (n. 3 octombrie 1839, Iași – d. 17 februarie 1923, Iași) a fost un folclorist, etnograf și muzicolog român, membru corespondent al Academiei Române. În anul 1884, el a descoperit fragmente de ceramică și figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni din județul Iași, fapt care a dus la descoperirea culturii Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î.Hr. și 2750 Î.Hr.

·       1934 – A murit intr-un accident de alpinism Albert I, regele Belgiei; (n. 1875).

Albert I al Belgiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Albert I (8 aprilie 1875 – 17 februarie 1934) a fost rege al Belgiei din 1909 până în 1934. După decesul unchiului său, Leopold al II-lea, Albert îi succede la tron în decembrie 1909. Regii anterior depuseseră jurământul numai în limba franceză; Albert a depus jurământul şi în olandeză. El şi soţia lui, regina Elisabeta, erau populari în Belgia datorită stilului lor simplu de viaţă, modest şi a familiei armonioase, care se afla în contrast cu modul autocratic şi viaţa privată tulbure a lui Leopold al II-lea.

În primii ani de domnie, Albert s-a cantonat strict în rolul său constituţional. S-a înconjurat cu personalităţi liberale ca Jules Ingenbleek, secretarul său, şi Harry Jungbluth, şeful casei sale militare. De asemenea, a încearcat să apropie monarhia de popor, inclusiv prin eliminarea escortei armate care îl despărţea de mulţime şi a permis jurnaliştilor să-l însoţească în călătoriile sale.

Albert și soția sa, Elisabeta – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 8 noiembrie 1910, regele reînvie tradiţia discursul tronului, abandonat de Leopold al II-lea. Cu această ocazie, regele călare şi familia regală au trecut prin Bruxelles, în aplauzele mulţimii. În drumul său, socialiştii au distribuit pliante în sprijinul votului universal. Discursul regelui s-a axat pe încurajarea artelor, dezvoltarea învăţământului, pensii pentru mineri şi pentru limită de vârstă, reforme contractului de muncă.

În preajma Primului Război Mondial, atunci când tensiunea a crescut, ţările au început să formeze alianţe. În 1913, regele Albert s-a dus în Franţa (în aprilie) şi în Germania (noiembrie) pentru a sublinia neutralitatea Belgiei şi pentru a avertiza că, în cazul încălcării teritoriul belgian, ţara se va apăra. “Eu sunt Saxa-Coburg“, a spus regele împăratului german; “Eu sunt, de asemenea, Orléans dar nu pot uita că sunt belgian!”

Regele Albert (stânga) și regele Victor Emmanuel al III-lea al Italiei (dreapta) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La începutul Primului Război Mondial, Albert a rezistat cererii germane pentru a muta trupele prin Belgia neutră, în scopul de a ataca Franţa. Refuzul de a permite trecerea trupelor a fost bazat pe respectul pentru legile internaţionale şi preocuparea pentru balanţa puterii în Europa, care, la momentul respectiv, cerea ca Belgia să fie o zonă tampon între Germania, Franţa şi Marea Britanie.

De asemenea, regele Albert a protejat interesele belgienilor deoarece o naţiune mică ar fi putut cădea pradă cu uşurinţă unei mari puteri. Când Germania a invadat Belgia (4 august ora 8 dimineaţa), regele Albert, conform constituţiei Belgiei, a preluat comanda armatei şi i-a ţinut pe germani suficient cât Marea Britanie şi Franţa să pregătească Prima bătălie de pe Marna (6–9 septembrie 1914).

* 1941 – În timpul celui de-al doilea război mondial preotul catolic polonez Maximillian Kolbe a fost arestat de Gestapo pentru scrierile sale anti-naziste și ajutorul dat unor refugiați din estul Poloniei (evrei și ucraineni). Kolbe și-a dat viața în schimbul eliberării altui prizonier, tatăl unor copii, la Auschwitz.

După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui la cinstea sfintelor altare. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiților”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”. Este sărbătorit în data de 14 august.

Maximilian Kolbe in 1939 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maximilian Kolbe (n. 7 ianuarie 1894, Zduńska Wola, azi Polonia – d. 14 august 1941, Auschwitz) a fost un călugăr franciscan, preot romano-catolic din Polonia, decedat în lagărul de concentrare de la Auschwitz. A fost canonizat în anul 1984. Este sărbătorit la 14 august.

·    1947 – A murit la Paris, scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu, cea pe care Nicolae Iorga a numit-o “ambasadoarea sufletului românesc”.

1936, Hélène Vacaresco, secretar general al Asociației Române, de pe lângă Societatea Națiunilor – foto: ro.wikipedia.org

Elena Văcărescu (n. 21 septembrie 1864 București – d. 17 februarie 1947 Paris) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de regele Carol I și guvern. În 1959, a fost reînhumată la cimitirul Bellu, în cavoul familiei Văcărescu, alături de Iancu şi Ienăchiţă Văcărescu (S-a nascut la 21 septembrie 1866).

·         1954: Mihail Manicatide, medic pediatru. Cercetări în domeniul meningitei cerebrospinale la copii, a seroterapiei tusei convulsive (n. 1867)

·         1958: Petr Bezruč, poet ceh (n. 1867)

* 1958: Tala Birell (n. 10 septembrie 1907 București, România^[4] – d. 17 februarie 1958, Landstuhl, Germania) a fost o actriță română de teatru și film.

A debutat ca actriță de teatru și film în Viena. Birell a dublat-o pe Marlene Dietrich în filme germane. A venit apoi în Anglia pentru a apărea în versiunea germană a Cape Forlon, și mai târziu a plecat în America pentru a juca în versiunea în limba germană a Budoar Diplomats(Diplomați de budoar). Stea a scenei teatrale din Europa, ea a devenit populară în filmele americane, inclusiv un mic rol în Bringing Up Baby(1938).

În 1940 a apărut pe scenă în Dragii Mei Copii (My Dear Children), la Teatrul Belasco din New York City. Unul din ultimele ei filme a fost popularul serial de televiziune Orient Express din 1953, în episodul intitulat Eșarfă Roșie (Red Sash).^[6]

Este înmormântată în satul bavarez Marquartstein într-un mormânt de familie.

·         1962 - A murit dirijorul german Bruno Walter (n.15.09.1876).

·         1967: Ciro Alegría, scriitor peruvian (n. 1909)

·         1970: Alfred Newman, compozitor american de muzică de film (n. 1901)

·         1970: Samuel Agnon, scriitor evreu (n. 1888)

·     1971 – A murit Miron Radu Paraschivescu, poet, publicist și traducător român; (n. 1911).

Miron Radu Paraschivescu – foto: ro.wikipedia.org

Miron Radu Paraschivescu (n. 2 octombrie 1911, Zimnicea — d. 17 februarie 1971, București) a fost un poet, eseist și publicist român, personalitate a orașului Vălenii de Munte. După studii medii și superioare de artă plastică la Cluj-Napoca și București și după studii de filologie la Facultatea de Litere din București, Miron Radu Paraschivescu desfășoară o susținută activitate redacțională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter» (Poezia, I, 159) etc.

Criticul/istoricul literar Eugen Simion ne mai încredințează că Miron Radu Paraschivescu, „a debutat în cercurile de avangardă și a susținut în articole agresive radicalizarea liricii românești” (SSra, I, 14). După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice țigănești (cu mai multe ediții „adăugite“ în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică și alte remarcabile volume de versuri:

La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar al revistei „Ramuri” din Craiova, „Povestea vorbii”, unde a publicat pe unii scriitori de avangardă (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov etc.) care nu erau agreați de către revistele literare ale vremii. A fost căsătorit de cinci ori.

·         1972: Ion Petrovici, filosof și memorialist (n. 1882)

* 1975 – A murit Chivu Stoica, politician comunist , președinte al Consiliului de Stat al RPR în perioada 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967.

Chivu Stoica – foto: ro.wikipedia.org

Chivu Stoica (n. 8 august 1908, Smeeni, județul Buzău – d.16 februarie 1975) a fost un comunist român, prim-ministru al României în perioada 1955-1961, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 24 martie 1965 – 9 decembrie 1967; a fost înlocuit în această funcție de către Nicolae Ceaușescu.

În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În anul 1933 a fost condamnat la închisoare pentru participare la greva de la Atelierele CFR Grivița. În timpul războiului civil din Spania a fost membru în Brigada Internațională. S-a sinucis împuşcându-se cu o armă de vânătoare (deși au existat numeroase voci care au afirmat că a fost „ajutat” să facă acest gest).

·       1996 – A murit Hervé Bazin, poet, romancier, eseist, președinte al Academiei Goncourt din Franta (1973 – 1996); (n. 1911). Scriitorul Hervé Bazin, preşedintele Academiei Goncourt din 1973, a murit la scurt timp înainte să împlinească varsta de 85 de ani, ca urmare a unui accident vascular cerebral.

·         1996: Alexandru Roșca, psiholog, membru al Academiei Române (n. 1906)

·       2001 – A murit Richard Wurmbrand, misionar creștin, deținut politic în timpul regimului comunist din Romania. (n. 1909)

Richard Wurmbrand foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie 2001, Torrance, statul California) a fost un predicator creștin luteran. Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada copilariei, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă, s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atît în închisoare, cît și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptînd, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume. A publicat și sub pseudonimul Nicolai Ionescu.

* 2007: Michael Lee Alfonso (n. 24 ianuarie 1965 – d. 17 februarie 2007) a fost un wrestler american, mai cunoscut sub numele de ring Mike Awesome.

* 2016: Gelu Barbu (n. 14 aprilie 1932, Lugoj – d. 17 februarie 2016, Las Palmas^[1]) a fost un balerin și coregraf român de naționalitate spaniolă.

Gelu Barbu s-a născut în 1932 în Lugoj, fiu al compozitorului Filaret Barbu. I-a fost sugerat să se apuce de dans de Cornelia Brediceanu, soția poetului Lucian Blaga, prieteni de familie cu Filaret. În copilărie, a urmat cursuri de dans expresionist german în orașul natal, continuându-și studiile la București sub îndrumarea Floriei Capsali (școala franceză), a lui Andrei Romanovski (școala rusă), a lui Trixy Checais (dans modern) și a lui Oleg Danovski.^[2]

În 1950, Barbu a început studiile la Institutul Coregrafic de Stat din Leningrad (acum Sankt Petersburg), având-o ca profesoară pe Agrippina Vaganova, cea care a dat mai apoi numele școlii. A dansat pe scena Teatrului Kirov.^[2] După cinci ani petrecuți în Rusia, s-a întors în țară unde a fost prim balerin al Operei Naționale București. În urma unei acuzații conform căreia Barbu a vorbit de rău regimul socialist la Ambasada Statelor Unite ale Americii, acestuia i s-a propus să devină spion. Cu ajutorul lui Mihai Brediceanu, director al Operei din București de atunci și naș al său, lui Barbu i s-a permis să plece într-un turneu în Germania de Est, de unde a reușit să treacă Zidul Berlinului spre vest. A făcut parte din corpul de balet a unei televiziuni bavareze, iar mai apoi a încheiat un contract cu un producător de televiziune care a realizat o serie de emisiuni în Italia, Barbu interpretând diverse personaje antice.^[2]

În 1966 s-a stabilit în Las Palmas, un oraș din Insulele Canare, Spania. Aici a fondat propria companie de balet, Barbu declarând că a făcut „o mică revoluție”, întrucât țara nu avea în acel moment o școală de dans contemporan.^[2] Cu privire la Spania, acesta a mărturisit: „M-am simțit exilat în Franța sau în Germania, dar niciodată aici. Aceasta este a doua mea patrie, aproape prima, întrucât am făcut aici mai multe lucruri decât în țara mea”.^[3]

S-a întors în România după revoluție, la treizeci de ani după ce a părăsit-o, fiind invitat la Festivalul „George Enescu”.^[2] În 2002, a fost decorat cu titlul de Cavaler al Ordinului național „Steaua României” de președintele Ion Iliescu.^[2] De asemenea, Barbu a primit Ordinul Constituției din partea lui Olav al V-lea al Norvegiei,^[4] precum și distincțiile de cetățean de onoare al Lugojului și al localității Las Palmas, cea din urmă venind din partea regelui Juan Carlos I al Spaniei.^[2]

Barbu a murit în 2016, la 83 de ani, în Las Palmas. Cauza decesului a fost o tromboză cerebrală suferită cu doi ani înainte care i-a deteriorat grav starea de sănătate.

Sărbători

• Calendarul creștin ortodox: Sf M Mc Teodor Tiron; Sf Mariamna; Sf împărați Marcian și Pulheria 
  

  Teodor Tiron (†306) – foto preluat de pe doxologia.ro

  Teodor Tiron (în greacă: Θεόδωρος ο Τήρων; n. secolul al III-lea d.Hr., Amasya, Turcia – d. 17 februarie 306 d.Hr., Amasya, Turcia) este un sfânt mare mucenic creștin care a trăit pe vremea împăraților Maximian și Maximin. Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin (aprox. 303). Prăznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici. În ortodoxie, în primă sâmbătă din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei, pe care a făcut-o la 50 de ani după moartea sa.