7. /4 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
ALFRED MENDELSOHN
| Alfred Mendelsohn | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, România |
| Decedat | (56 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | Compozitor și dirijor |
| Activitate | |
| Alma mater | Academia de Muzică din Viena Conservatorul din București |
| Organizație | Opera din București |
Modifică date / text  | |
Alfred Mendelsohn (n. 17 februarie 1910, București – d. 9 mai 1966, București) a fost un compozitor și pedagog român de origine evreiască[2].
Părinții[modificare | modificare sursă]
Tatăl său, Leon Mendelsohn, a fost prim-violist al Orchestrei Filarmonicii din București, colaborator al maestrului George Enescu în numeroase concerte camerale, precum și compozitor al unor lucrări simfonice și camerale. Mama sa era pianistă, cu o bogată activitate concertistică.[3]
Studii[modificare | modificare sursă]
Alfred Mendelsohn a studiat între 1927 - 1931 la Academia de Muzică (Akademie für Musik und darstellende Kunst) din Viena cu Joseph Marx și Franz Schmidt,dirijat cu Rudolf Nilius, orgă cu Franz Schütz și la Conservatorul din București cu Mihail Jora. Între 1944 - 1963 a fost dirijor al Operei din București.[4]
Văzut de contemporani[modificare | modificare sursă]
În volumul său de „Însemnări”, Maria Banuș scrie următoarele:[5]
- Compozitorul e gras, blond, bucălat, ciuf mare, râs facil, din când în când subțire, în falset. Bonom, comunicativ. Clocotește de proiecte. Arată ca un uriaș prunc din țara giganților. Până-n 1937, a fost corepetitor stagiar la operă. Din 1937 până-n 1940 a fost ofițer activ.
Activități[modificare | modificare sursă]
În mai 1956, Alfred Mendelsohn alături de Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri și Ion Dumitrescu, a făcut parte dintr-un grup de muzicieni români care s-a deplasat la Paris cu sarcina de a depune coroane la mormântul lui George Enescu, la exact un an de la decesul artistului.[6]
Controverse[modificare | modificare sursă]
În cvasi-totalitatea biografiilor întocmite de autori evrei, lui Alfred Mendelsohn i se menționează exclusiv opera muzicală, de compozitor și profesor la Conservator, dar se omite faptul că a fost membru de partid (PMR) din 1945; secretarul subsecției (1946-50), respectiv președintele secției Muzică a A.R.L.U.S. (1950-?); membru al Comitetului pentru Arte subordonat Direcției Propagandă și Agitație a C.C. (1946-1948); director în cadrul Ministerului Artelor (și Informațiilor) (1948-1952); deputat în Sfatul Popular București (1948-1952); în anii ’50 secretar al organizației de partid a Societății/Uniunii Compozitorilor, calitate în care în 1956 declama: “Uniunea Compozitorilor […] desființează din rădăcini caracterul mercantil al vechii Societăți […] și orientează eforturile creatorilor și ale muzicologilor spre o concepție nouă spre crearea unor opere importante, legate de viața și aspirațiile poporului nostru, creatorul socialismului”[7]; redactor la revista Muzica, unde opinează că “în artă se duce o bătălie aprigă între nou și vechi”, acuză “tendințele retrograde, reacționare, care vor să izoleze arta de popor” și preaslăvește “marea lumină care a răsărit în octombrie 1917”; autor prolific de compoziții omagiale la adresa liderilor, partidului comunist și ideologiei comuniste, între care “Simfonia a III-a, Reconstrucția” (1949), oda “Cântec pentru Stalin” (1950), poemul simfonic “Prăbușirea Doftanei” (1950), piesele “Zorii secerătorilor”, “Cântec pentru marea prietenie” [româno-sovietică], cantata “Glasul lui Lenin” (1957) ș.a.[8]
Compoziții[modificare | modificare sursă]
Câteva din aceste compoziții: [4][4]
- Fantezie, coral și fugă (1955)
- Sonata a II-a pentru vioară și pian (1957);
- Concert pentru orgă li orchestră de coarde (1958)
- Partita pentru vioară solo (1959)
- Trei piese festive pentru orgă: Toccata, Canzona, Passacaglia (1959)
- Sonata Brevis pentru vioară și orgă (1960)
- Poem pentru voce și pian „Se bate miezul nopții” pe versuri de Mihai Eminescu (1960),
- Preludii în stil clasic pentru vioară (1962)
- Preludiu, coral și fugă pe o temă de Bach (1962)
- 24 Comentarii pentru pian solo (1963)
- Temă cu variațiuni pentru orgă (1963)
- Sonata pentru violoncel solo (1965)
Scrieri proprii[modificare | modificare sursă]
- Alfred Mendelsohn (în colaborare cu Titus Moisescu): Melodia și arta înveșmântării ei, 208 pag., tiraj 2.640 ex., Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1963
- Alfred Mendelsohn: Despre arta muzicii și elementele ei, Editura Universitatea Muncitorească de Cultură Muzicală, București, 1963
Alfred Mendelsohn (1910-1966): Symphony no. 6 (1955)
Alfred Mendelsohn (1910-1966): Chamber symphony (1961)
Alfred Mendelsohn - Simfonie concertantă pentru orgă și orchestră, Canzona și Toccata
CARMEN TRANDAFIR
Carmen Trandafir (n. 4 februarie 1975, București)[1] este o cântăreață română, una dintre cele mai de succes soliste ale anilor 1990.[2]
A început să cânte la vârsta de 15 ani.[3] La 16 ani (în 1991[4]) a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a participat la festivalul Orfeul de Aur, în Bulgaria, pe care l-a castigat.[3]Pe langa Marele Premiu, Carmen Trandafir a castigat si Premiul Presei Bulgare.
Familia[modificare | modificare sursă]
Carmen Trandafir trăiește împreună cu comentatorul sportiv Emil Grădinescu din anul 2003, cu care s-a căsătorit oficial în anul 2011.[2]
Carmen Trandafir a împlinit 45 de ani, arată spectaculos și are o viață așa cum a visat. Iată cum arată viața ei de când a ales să pună familia pe primul plan! Artista a povestit în detaliu cum decurge o zi din micul ei univers și care este relația cu tatăl copilului său, Elin Grădinescu.
Carmen Trandafir, viață de poveste în micul său univers
Carmen Trandafir a debutat în muzică la 16 ani, atunci când a și câștigat un premiu pentru interpretare la Festivalul Mamaia 1991. Cu toate că muzica a fost mereu parte din viața ei, a renunțat la carieră în detrimentul familiei. Cântăreața a împlinit ieri vârsta de 45 de ani, motiv pentru care s-a decis să răspundă tuturor întrebărilor despre viața sa personală. Celebra solistă de muzică ușoară românească a mărturisit ce-i aduce bucurie în fiecare zi și cum arată micul ei univers.
În dimineața zilei sale de naștere, Carmen a fost întâmpinată cu felicitări superbe din partea fanilor, cu un buchet de flori din partea soțului și cu zâmbetul fiicei sale. „Am familia lângă mine. Am primit cadoul suprem și viața mea s-a împlint în urmă cu 12 ani, când am aflat că sunt însărcinată, și asta s-a întâmplat tot de ziua mea. Aveam pe atunci 33 de ani. Nu voi uita niciodată acel minunat moment. Voi petrece alături de cei importanți din viața mea, în weekend”, a spus Carmen, pentru click.ro.
„Nu pot să cred că au trecut atâția ani!”
Solista a oferit detalii și despre căsătoria sa cu Emil Grădinescu, care este una extrem de fericită și liniștită. Ea a susținut că în cei 17 ani de relație și 9 de mariaj cu același bărbat a învățat că o poveste de iubire are la bază respect și iubire faptică.
Carmen Trandafir - Vreau iubirea ta
Carmen Trandafir - Nu privi in urma ta
Carmen Trandafir & Compact - Cand ma gandesc la tine
Carmen Trandafir - Micul meu univers
MIHAIL ANDRICU
| Mihail Andricu | |||
 Compozitorul Mihail Andricu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2] București, România | ||
| Decedat | (79 de ani) București, România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | compozitor pianist | ||
| Activitate | |||
| Cunoscut pentru | Creator al muzicii simfonice și de cameră de inspirație folclorică în România | ||
| Premii | „Maestru Emerit al Artei” și Premiul de Stat | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
Mihail Andricu (n. ,[1][2] București, România – d. , București, România) a fost un compozitor român, membru corespondent al Academiei Române.
A fost compozitor și profesor universitar (1948-1959), apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră în România de inspirație folclorică. A compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei” și cu Premiul de stat.[3]
Conform însă unei dispoziții din 21 noiembrie 1959 s-a interzis orice referire publică la persoana sau opera lui [4]. Mihail Andricu a fost victima unei înscenări a Securității prin care i se atribuiau contacte interzise cu diplomați străini.[5]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1906-1913) cu D. G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziție), Robert Klenck (vioară), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră). A urmat Facultatea de drept din București, obținînd licența (1919). La Paris a urmat - ca auditor - cursurile lui Gabriel Faure (1913-1914) și Vincent d'Indy (1919-1922), tot în Capitala Franței fiind înscris la doctoratul în drept.
A debutat ca pianist la Ateneul Român (1918), într-un recital de sonate cu violonistul Alexandru Theodorescu, desfășurînd apoi o susținută activitate de pianist acompaniator și de muzică de cameră (1918-1950). În 1923 a debutat ca muzicolog și critic muzical (la Adevărul) continuînd să semneze studii, cronici, articole, recenzii etc. în Muzica, Muzică și Poezie, Revue de muzicologie (Paris), Studii și cercetări de istoria artei, Probleme de muzică, Rampa, Contemporanul, L'Independence Roumaine (București), L'Orient (București), Tribuna (Cluj), România Literară, Secolul 20, Universul, Dimineața, România Liberă, Adevărul, Cahiers du Sud (Marsilia), Viața Românească (Iași) etc. Profesor de muzică de cameră (1926-1948) și de compoziție (1948-1959) la Cons. București. A susținut conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, emisiuni de televiziune ș.a. A fost membru la Société française de muzicologie din Paris, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din R. P. Română (1946-1956).
A fost distins cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție George Enescu, Premiul Robert Cremer (1931), Premiul Anhauch (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii cls. II (1948), membru corespondent al Acad. Rom. (1948-1956, 1966-1974), Premiul de compoziție al Acad. Rom. (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969).
Creație[6][modificare | modificare sursă]
Muzică de teatru[modificare | modificare sursă]
• Cenușăreasa, opus 11 (1929), feerie în 2 acte (cântece, coruri, balet), textul de Cecilia Hallunga, premiera la Iași, 1930, Teatrul Național, Carol Nosek (Suita simfonică Cenușăreasa, primă audiție, București, 9 noiembrie 1930, Filarmonică, George Georgescu, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu);
• Taina, opus 17 (1932), balet în 3 acte, libretul de Maria de Saxa Coburg, premiera București, 8 februarie 1936, Opera Română, Ionel Perlea (Cântec indian, pian solo, în „Muzică și poezie” nr. 5, București, 1936;
• Dans. Cântec de dragoste, pian solo, în „Muzica”, supliment nr. 1, București, 1958);
• Luceafărul, opus 60 (1951), balet în 3 acte, libretul de Alexandru Jar după Mihai Eminescu, primă audiție, București, 24 septembrie 1951, Filarmonică, George Georgescu (actul IV) (Dansul Cătălinei, pian solo, în „Muzica”, supliment nr. 1, București, 1958).
Muzică vocal-simfonică[modificare | modificare sursă]
• Cântec de leagăn, opus 57 (1949), voce, cor mixt și orchestră;
• Cantata festivă, opus 53 (1950), cor mixt și orchestră, versuri de Maria Banuș, București, 5 noiembrie 1950, Filarmonică, George Georgescu;
• Prind visele aripi, opus 86 (1959), cantată pentru soliști, cor mixt și orchestră, versuri de Maria Banuș.
Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]
• Suita nr. 1 pentru orchestră, opus 2 (1924), primă audiție, București, 26 ianuarie 1925, Filarmonică, George Georgescu (versiunea I-a); idem, 1926 (versiunea a II-a);
• Trei tablouri simfonice, opus 3 (1925), primă audiție, București, 8 februarie 1926, Filarmonică, George Georgescu;
• Simfonia nr. 1 de cameră, opus 5 (1926), București, 1949; idem, București, 1969, primă audiție, București, 30 octombrie 1927, Filarmonică, Hermann Scherchen;
• Legendă pentru orchestră, opus 6 (1926), pe trei teme liturgice;
• Serenadă pentru orchestră, opus 9 (1928), București, 1966, primă audiție, București, 24 noiembrie 1929, Filarmonică, George Georgescu (Orchestra Cinematografiei, Paul Popescu);
• Poem pentru orchestră, opus 13 (1930), primă audiție, București, 23 noiembrie 1930, Filarmonică, George Georgescu;
• Suita nr. 2 pentru orchestră, opus 15 (1931), primă audiție, București, 28 noiembrie 1932, Filarmonică, George Georgescu;
• Suita brevis, opus 21 (1935), primă audiție, București, 14 noiembrie 1936, Filarmonică, George Georgescu;
• Trei schițe pentru orchestră, opus 22 (1936), quasi-elegie, cântec, joc, primă audiție, București, 16 ianuarie 1936, Filarmonică, Ionel Perlea;
• Trei capricii pentru orchestră, opus 24 (1937), primă audiție, București, 22 aprilie 1937, Filarmonică, Alfred Alessandrescu;
• Suita pitorească, opus 25 (1938), primă audiție, București, 9 februarie 1939, Filarmonică, Ionel Perlea;
• Simfonia nr. 1 în Sol major, opus 30 (1943), primă audiție, București, 3 februarie 1946, Filarmonică, George Enescu;
• Divertisment pentru orchestră mică, opus 31 (1944), primă audiție, București, 28 ianuarie 1945, Filarmonică, George Enescu;
• Simfonieta nr. 7, opus 35 (1945), primă audiție, București, 30 noiembrie 1947, Filarmonică, V.S. Jianu;
• Quatre impressions pour orchestre, opus 36 (1945), impatience, nocturne, jeux d'enfants, jazzerie, primă audiție, București, 14 noiembrie 1946, Orchestra RTV, Matei Socor;
• Suita nr. 3 pentru orchestră, opus 38 (1946), primă audiție, București, 1947, Orchestra RTV, Charles Bruck;
• Simfonieta nr. 2, opus 40 (1946), primă audiție, București, 1 martie 1951, Orchestra RTV, Alfred Alessandrescu;
• Suită orchestrală, opus 41 (1946);
• Simfonieta nr. 3, opus 45 (1947), primă audiție, București, 18 aprilie 1948, Filarmonică, George Georgescu;
• Simfonia nr. 2 în Fa major, opus 46 (1947), București, 1949, primă audiție, București, 23 octombrie 1949, Filarmonică, Constantin Silvestri;
• Uvertura, opus 47 (1947), primă audiție, București, 1948, Ansamblul CCS;
• Patru tablouri rustice, opus 48 (1949), primă audiție, București, 1950, Orchestra RTV, C. Silvestri;
• Marș pentru orchestra, opus 50 (1949);
• Dans pentru orchestră, opus 51 (1950);
• Procesiune pentru orchestră, opus 52 (1950);
• Simfonia nr. 3 în do minor, opus 54 (1949), București, 1957, primă audiție, București, 1950, Orchestra RTV, Matei Socor;
• Uvertura festivă, opus 56 (1949), primă audiție, București, 10 noiembrie 1950, Filarmonică, C. Silvestri;
• Trei schițe pe teme populare pentru orchestră, opus 59 (1951);
• Fantezie pe teme populare, opus 61 (1951), primă audiție, București, 1951, Orchestra RTV, Matei Socor;
• Suita nr. 4 pe teme populare, opus 62 (1952);
• Capriccio pentru orchestră populară, opus 63 (1952);
• Rapsodie pentru orchestră, opus 65 (1952);
• Uvertură, opus 66 (1952);
• Suita nr. 5, opus 69 (1953), pentru orchestră cu instrumente populare, București, 1954;
• Fantezie română, opus 70 (1953);
• Simfonieta nr. 4, opus 73 (1953), primă audiție, București, 11 martie 1954, Orchestra RTV, Alfred Alessandrescu;
• Suita nr. 1 pe teme populare, opus 74 (1954);
• Suita nr. 2 pe teme populare, opus 75 (1954);
• Simfonia nr. 4 în RE major, opus 76 (1954), București, 1963, primă audiție, București, 1 ianuarie 1955, Filarmonică, Antonin Ciolan;
• Simfonia nr. 5 în mi minor, opus 78 (1955), primă audiție, București, 30 martie 1957, Filarmonică, George Georgescu;
• Simfonia nr. 6 în do diez minor, opus 82 (1957), București, 1964, primă audiție, București, 7 decembrie 1957, Filarmonică, George Georgescu;
• Suită de cântece populare, opus 83 (1958), pentru orchestră populară;
• Suită de cântece populare, opus 84 (1958), pentru orchestră populară;
• Simfonia nr. 7 în fa diez minor, opus 85 (1958);
• Divertisment nr. 2 pentru orchestră, opus 88 (1959);
• Simfonieta nr. 5, opus 89 (1959), primă audiție, București, 1959, Orchestra RTV, Carol Litvin;
• Simfonia nr. 8 în sol diez minor, opus 91 (1960), primă audiție, București, 5 decembrie 1968, Orchestra RTV, Paul Popescu;
• Simfonia de cameră nr. 2, opus 98 (1961), primă audiție, București, 1963, Orchestra Cinematografiei, C. Bugeanu;
• Simfonieta nr. 6, opus 100 (1962);
• Simfonia nr. 9 în Fa major, opus 101 (1962) București, 1971, primă audiție, București, 21 decembrie 1963, Mihai Brediceanu;
• Simfonieta nr. 7, opus 102 (1963), primă audiție, București, 1 octombrie 1966, Filarmonică, Emanuel Elenescu;
• Divertisment - serenade pour grande orchestre, opus 103 (1963), primă audiție, București, 27 octombrie 1967, Filarmonică, Henri Selbing;
• Simfonia de cameră nr. 3, opus 106 (1965);
• Simfonieta nr. 8, opus 108 (1966);
• Poem pentru orchestră, opus 110 (1967);
• Mică suită orchestrală, opus 111 (1967);
• Simfonia nr. 10 în do minor, opus 112 (1968), primă audiție, București, 14 februarie 1969, Filarmonică, Mihai Brediceanu;
• Six portraits, opus 113 (1969), București, 1974, primă audiție, București, 1970, Filarmonică;
• Simfonia nr. 11 în do minor „In memoriam”, opus 116 (1970), București, 1972, primă audiție, București, 6 mai 1971, Orchestra RTV, Iosif Conta;
• Simfonieta nr. 9, opus 115 (1969), primă audiție, București, 13 mai 1971, Filarmonică;
• Simfonieta nr. 10, opus 117 (1970), primă audiție, Bacău, 26 ianuarie 1973, Orchestra Simfonică;
• Simfonieta nr. 11 „Perspective”, opus 118 (1971), primă audiție, București, 11 decembrie 1972, Filarmonică;
• Simfonieta nr. 12 „Evocări”, opus 119 (1971), evocare, amurg, meditație;
• Tipuri și profite, opus 120 (1971);
• Scurtă povestire, opus 121 (1971);
• Trei bucolice, opus 122 (1971), bucolica, moderato, vivo assai;
• Simfonieta nr. 13, opus 123 (1972);
• Reminiscențe, opus 124 (1972);
• Patru imagini, opus 125 (1972);
• Partita nr. 1, opus 127 (1973);
• Partita nr. 2, opus 128 (1973).
Muzică concertantă[modificare | modificare sursă]
• Poem pentru pian și orchestră, opus 1 (1923) primă audiție, București, 18 februarie 1924, Filarmonică, George Georgescu, Muza Ghermani-Ciomac;
• Fantezia pentru pian și orchestră, opus 29 (1940);
• Poem pentru violoncel și orchestră, opus 33 (1944), primă audiție, București, 1945, Orchestra RTV, Matei Socor și Theodor Lupu;
• Capriccio pentru pian și orchestră, opus 42, (1946), primă audiție, București, 1947, Orchestra RTV, Matei Socor și Mihail Andricu;
• Concert pentru vioară și orchestră, opus 93 (1960), București, 1968, primă audiție, București, 1960, Orchestra Cinematografiei, Eduard Fischer, Virgil Pop;
• Concert pentru violoncel și orchestră, opus 94 (1961).
Muzică pentru fanfară[modificare | modificare sursă]
• Suita nr. 6, opus 72 (1953), primă audiție, București, 1953, Fanfara Reprezentativă a Armatei, Dumitru Eremia.
Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
• Quatre novelettes, opus 4 (1925), pentru cvartet de coarde și pian, Paris;
• Octet în Fa major pentru clarinet, fagot, corn și cvintet de coarde, opus 8 (1928), București, 1955;
• Cvartet de coarde, opus 14 (1931), București, 1954;
• Sextet pentru pian și suflători, opus 20 (1934);
• Cvintet pentru coarde și pian, opus 27 (1938);
• Suită în trio pentru flaut, clarinet și fagot, opus 28 (1939);
• Suită în trio pentru oboi, clarinet și fagot, opus 34 (1944);
• Două piese pentru cvartet de coarde, opus 68 (1952), elegie și dans;
• Cvintet nr. 7 pentru suflători, opus 77 (1955);
• Cvintet nr. 2 pentru suflători, opus 79 (1956);
• Cvintet pentru pian, 2 viori, violă și violoncel, opus 80 (1956);
• Octet pentru suflători, opus 90 (1959), flaut, oboi, 2 clarinete, 2 fagoți, 2 corni;
• Șase piese pentru muzică de cameră, opus 92 (1961);
• Serenadă pentru 74 instrumente, opus 99 (1961);
• Cvartet pentru flaut, oboi, clarinet și fagot, opus 104 (1963);
Muzică instrumentală[modificare | modificare sursă]
• Sonată pentru pian și vioară, opus 32 (1944), București, 1947;
• Două piese pentru clarinet și pian, opus 39 (1946), calme, vif et joyeux;
• Pastorală pentru oboi și pian, opus 67 (1952);
• Peisagiu pentru clarinet și pian opus 74 (1953);
• Nocturnă pentru corn și pian (1953);
• Trei piese pentru violă și pian, opus 95 (1961), pastorale, moto perpetuo, coral;
• Trei piese pentru vioară și pian, opus 96 (1961);
• Două piese pentru violoncel și pian, opus 97 (1961), prelude, lied;
• Trei piese, opus 107 (1964), bucolice pentru oboi și pian, joc pentru clarinet și pian, capriccio pentru pian.
Muzică pentru pian[modificare | modificare sursă]
• Suite lyrique pour le piano, opus 7 (1927), Paris, 1928;
• Sonatine pour le piano, opus 12 (1929), Paris, 1930; idem în Piese pentru pian de compozitori români, București, 1966;
• Trois pieces pour piano, opus 18 (1933), Paris, 1934;
• Quatres esquisses pour piano, opus 19 (1934), caprice, chant sans paroles, eglogue, danse, Paris, 1940;
• Album pentru pian, opus 26 (1938), complainte, marche-miniature, caprice, danse, București, 1946;
• Suite pour le piano, opus 37 (1946);
• Mică suită pentru pian, opus 43 (1943);
• Trei studii pentru pian, opus 44 (1947);
• Sonate pour piano, opus 55 (1949), Paris, 1955; idem în Piese pentru pian de compozitori români (III), București, 1966;
• Suită pentru pian, opus 81 (1957), București, 1963;
• Patru preludii pentru pian, opus 105 (1964), poco tranquillo, allegretto, andante, poco vivo;
• Nouă impresiuni pentru pian, opus 108 (1965), în Piese pentru pian de compozitori români, București, 1966; idem în Rumaniscke Klavierminiaturen fur Kinder und Jugendliche, heraugegeben v. Liviu Cornes, Leipzig, 1976 (impression);
Muzică corală[modificare | modificare sursă]
• Două coruri pe texte populare, opus 16 (1931), cor mixt;
• Patru coruri, patru dansuri, opus 49 (1949), cor mixt și pian;
• Cântec de recoltă, opus 58 (1950), cor mixt, versuri de Mihu Dragomir;
• Șase ani de când trecu (1950), cor mixt, versuri de Mihu Dragomir, București, 1950;
• Cântec pentru Festivalul tineretului, opus 71 (1953), cor mixt și pian (orchestră), versuri de Maria Banuș;
• Două coruri pentru copii, opus 87 (1959), două voci și pian, versuri de Cicerone Theodorescu.
Muzică vocală[modificare | modificare sursă]
• Trei lieduri pe versuri de Mihai Eminescu, opus 10 (1929).
Muzicologie[modificare | modificare sursă]
• Folclorul în „Muzica” cultă românească, în „Muzică și poezie” nr. 4, București, 1936;
• Câteva cuvinte despre jazz, în „Secolul 20” nr. 3, București, 1965;
• Debussy, în „Studii și cercetări de istoria artei” nr. 1, București, 1969;
• Posibilitatea unici nou preclasicism, în „România literară” nr. 52, București, 23 decembrie 1971.
Mihail Andricu (1895-1974): Symphony no. 2 in F major op. 46 (1947)
Mihail Andricu - Sinfonietta No. 2 Op. 40 (1946) - I. Allegro giocoso
MUZICĂ DE SUFLET
Muzică de petrecere 💥 Super colaj pentru petrecerile din 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu