5. /14 MARTIE 2022 - TEATRU/FILM
Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC), actuala ATF, promotia 1952. Debuteaza in anul 1953, in "Nepotii gornistului", in regia lui Dinu Negreanu si alaturi de Marga Barbu si Liviu Ciulei.
A interpretat roluri memorabile in peste 40 de producții cinematografice, a fost si este actor al Teatrului de Comedie din Bucuresti unde i-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Radulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Consuela Rosu, Stela Popescu, Silviu Stănculescu si Anca Pandrea.
Inainte de 1989 era extrem de cunoscut si prin intermediul televiziunii. unde s-a remarcat în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini alaturi de o micuta co-prezentatoare, Mihaela.
A fost casatorit cu actrita Consuela Rosu cu care are un baiat Alexandru (Ducu) Darie, nascut in 1959 ce in prezent nu numai ca a mostenit talentul parintilor sai dar chiar se pare ca i-a depasit. În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din București, iar în decembrie 2006 a fost ales președinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.
Dupa moartea extrem de prematura a sotiei sale, el se indragosteste din nou, de data aceasta de colega sa Anca Pandrea cu care formeaza un cuplu demn de invidiat.
Povestea lor de dragoste incepe in urma cu 22 ani, cand, dupa ce a ramas vaduv, Iurie a fost invitat de Anca la o cafea. Prima intalnire a rezervat surprize. Cand sa se pregateasca de vizita, Anca si-a dat seama ca prietena ei a plecat in oras si a incuiat-o, din greseala, in casa. A fost nevoita sa iasa pe geam. A doua zi urma sa implineasca 40 de ani. Cand Iurie a sosit acasa la Anca, a trebuit sa intre si el, tot pe geam!
In 22 de ani, Iurie si Anca nu au stat despartiti mai mult de patru zile.
Dupa doua decenii de amor, Iurie Darie si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta pe Anca Pandrea in cadrul unei emisiuni de divertisment, la Antena 1. Iurie Darie spune ca n-a premeditat momentul si ca, pur si simplu, asa a simtit atunci, ca trebuie sa-i ceara mana femeii pe care o iubeste nespus. Anca a inceput sa planga in momentul in care Iura, asa cum il alinta prietenii, a surprins-o cu intrebarea: “Vrei sa fii sotia mea?”. S-au programat de vreo trei ori la starea civila, dar n-au reusit sa ajunga niciodata pana acolo: ba si-a pierdut Anca buletinul, ba au avut spectacol in Germania, ba au plecat in Israel, la un festival de film. Cei doi au multumirea, totusi, ca nu traiesc in pacat, in fata lui Dumnezeu ei fiind casatoriti religios.
"In urma cu cativa ani, trebuia sa nasim niste prieteni din Bailesti, asa ca preotul ne-a cam pus in fata faptului implinit, cununandu-ne religios. Pentru ca totul s-a intamplat pe nepusa masa, nici buchet de mireasa n-am avut, mi-a rupt cineva din curtea bisericii cateva flori si mi le-a pus in brate cu doar cateva secunde inainte de slujba", isi aminteste, amuzata, Anca. Dupa ce s-au casatori civil, "luna de miere au facut-o in Moldova. "Vrem sa vizitam toate bisericile si manastirile pentru a ne ruga pentru sanatatea si fericirea noastra si a celor dragi", a marturisit atunci Anca.
In 2004 filmeaza alaturi de partenera sa de viata in serialul de Televiziune "Numai Iubirea", iar in mai 2009 primeste premiul de excelenta pentru intreaga sa cariera actoriceasca la Festivalul Comediei romanesti.
Considerat un Zorro datorita rolului din "Muschetarul roman" este si in prezent la aceasta venerabila varsta, extrem de activ, implicat in multe proiecte de film si teatru, printre acestea numărându-se ilustrarea cu desene a două cărți, dar și realizarea unui CD cu muzică interpretată de el, in mici afaceri mai mult sau mai putin prospere.
Indragitul actor nu se sperie de trecerea timpului, el declarand intr-un interviu despre viata si profesie: "Am o naivitate permanenta in legatura cu trecerea timpului si viata mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Cea mai mare satisfactie profesionala este atunci cand nu simti cum trece timpul si esti mereu in atentia publicului".
Profesioniştii (Planeta Cinema) - Iurie Darie
In acelasi oras, la Teatrul National, a interpretat, pana in 1968, roluri in peste 50 de piese, majoritatea in regia lui Victor Ion Popa si Constantin Anatol. Dupa 1968 cand devine bucurestean si actor al Teatrului de Comedie, in mai bine de douazeci de ani, Aurel Giurumia a interpretat roluri de neuitat, indrumat de regizorii Lucian Giurchescu, Catalina Buzoianu, Dinu Cernescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, mai ales in "Cher Antoine" de Jean Anouilh, "Mutter Courage" de Bertolt Brecht, "Jocul dragostei si al intamplarii" de Marivaux, "Livada de visini" de A. P. Cehov si "Concurs de frumusete" de Tudor Popescu. Ultimul sau rol la Comedie a fost Chenneviette din "Scaiul" de Feydeau, in 1989, sub bagheta regizorala a lui Ion Lucian.
Sinceritatea interpretarii, umorul inconfundabil, directetea replicii si farmecul bonom l-au facut sa realizeze roluri memorabile in lung-metraje si seriale tv, in "Alo?... ati gresit numarul!" si "Doi baieti ca painea calda" (regia Andrei Calarasu), in "Piratii din Pacific" (regia Gilles Grangier, Sergiu Nicolaescu), "Gloria nu canta" (regia Alexandru Bocanet), "Eu, tu si Ovidiu" (regia Geo Saizescu), "Totul despre fotbal" (regia Andrei Blaier), "Saltimbancii" si "Un saltimbanc la Polul Nord" (regia Elisabeta Bostan, "Vara sentimentala" si "Duminica in familie" (regia Francisc Munteanu), “ Toate panzele sus “.
In "Musatinii" (regia Sorana Coroama-Stanca), Aurel Giurumia a fost un Moghila de neuitat, dand intreaga masura a talentului sau in rolul din ecranizarea pentru tv a "Viforului" de Barbu Stefanescu-Delavrancea.Se stinge din viata in urma unei indelungate suferinte la 30 Martie 2004 la Bucuresti.
Aurel Giurumia, Sandu Sticlaru, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Jorj Voicu - Un text cu bucluc
| Carmen Galin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [2]  Iași, România |
| Decedată | (73 de ani) București, România |
| Căsătorită cu | Dan Pița |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță de teatru[*] actriță de film |
| Locul desfășurării activității | Teatrul Mic din București (–) Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (–) Teatrul Tineretului Piatra Neamț (–) Teatrul Național din Cluj (–) |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Alte premii | |
| Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer[*] (2004)[1] | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Eugenia-Carmen Galin (n. ,[2] Iași, România – d. , București, România) a fost o actriță română de teatru și film.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Carmen Galin a absolvit IATC în 1967 (ca șef de promoție), fiind studenta profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu și Mihai Mereuță. A fost colegă de promoție cu Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ștefănescu, Mitică Popescu, Cristina Stamate.
A fost căsătorită cu regizorul Dan Pița.
Carmen Galin a jucat pe scena TNB, retrăgându-se din activitate și din viața publică în anul 1995. Ea s-a dedicat apoi acțiunilor umanitare.
A decedat la 13 martie 2020, cu o zi înainte de a împlini 74 de ani.
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
- Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1967-1970)
- Teatrul Național din Cluj-Napoca (1970-1975)
- Teatrul Mic din București (1975-1990)
- Asistent universitar la IATC (1981-1997)
- Teatrul Național București (1990-1995)
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Duminică la ora 6 (1966)
- Diminețile unui băiat cuminte (1967)
- K.O. (1968) - Silvia
- Drum în penumbră (1972)
- Proprietarii (1973)
- Ilustrate cu flori de cîmp (1975) - Laura
- Mere roșii (1976) - psiholoaga
- Tănase Scatiu (1976)
- Premiera (1976) - actrița Manuela Gherdan
- Curcanii (1977), de Grigore Ventura, regia Virgil Bradateanu, Anca Ovanez-Dorosenco
- Iarna bobocilor (1977) - Praxiteea
- Profetul, aurul și ardelenii (1978) - Rebecca Waltrope
- Ora zero (1979)
- Bietul Ioanide (1980)
- Labirintul (1980)
- Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - doamna McCallum
- Ana și „hoțul” (1981) – Ana Crijan
- Saltimbancii (1981) - Fanny Ghica
- Întunericul alb (1982)
- Un saltimbanc la Polul Nord (1982) - Fanny Ghica
- Povestea călătoriilor (Skazka stranstvii, 1982) - Ciuma
- Faleze de nisip (1983)
- Fram (serial TV, 1983)
- De dragul tău, Anca! (1983)
- Secretul lui Nemesis (1987) - B.B. Mirea
- Zâmbet de soare (1987)
- Secretul armei secrete (1988)
- Campioana (1991) - Lili Oprescu
- Vinovatul (1991)
- Telefonul (1992)
- Trenul din zori nu mai oprește aici (film TV, 1994)
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul ACIN pentru interpretare feminină pentru rolurile din filmele Saltimbancii și Ana și hoțul.[3]
- Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Carmen Galin la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[4]
Afilieri[modificare | modificare sursă]
- Societar de onoare al Teatrului Național București
- Membră UNITER
- Membră UCIN
Cu o carieră neobişnuită, oprită înainte să împlinească 50 de ani, cu poveşti de dragoste presărate unele cu trădări, altele cu scandaluri venite din exterior, cu o retragere din viaţa publică neînţeleasă de cei mai mulţi şi cu acuzaţii primite de la necunoscuţi, viaţa actriţei Carmen Galin a prezentat mereu interes pentru public şi presă.
Viaţa actriţei Carmen Galin – O copilărie petrecută printre artişti
Născută în primăvara lui 1946, Carmen Galin a văzut lumina zilei la Iaşi, în casa în care locuise odinioară Garabet Ibrăileanu. Nu locuiau acolo, dar tensiunile acelor vremuri au făcut-o pe mama ei să caute adăpost în acel moment la fratele său. Au plecat în scurt timp la Bistriţa, iar pe când Carmen Galin avea 2 ani s-au mutat în Cluj Napoca.
Acela a fost locul în care a aflat istoria familiei şi i-a fost cultivat şi ei apetitul pentru artă. Bunicul, Victor Galin, fusese profesor la Belle Arte. Unchii ei, Baltazar şi Panait, au fost sculptori, iar statuile lor pot fi văzute şi acum în Parcul Copou. Tatăl, absolvent al Academiei Mihăilene şi elev al lui Octav Băncilă, a fost pictor, apoi scenograf. Mătuşa ei, Elena Galin, era cântăreaţă la Opera Română, iar mama actriţei era şi ea pasionată de muzică şi de artă, în general. Soţii Galin devorau spectacolele de operă şi de teatru din capitala Ardealului, mergeau la cinematograf. Carmen Galin şi sora ei au făcut cunoştinţă de la doar câţiva ani cu lumea artistică, iar când ele nu puteau merge la spectacole îşi puneau părinţii să le cânte ariile din operele celebre pe care le văzuseră.
Au urmat lecţii de pian cu profesorul Ciolacu, cel mai căutat profesor de pian de la acea vreme din Cluj Napoca. Întorşi în Iaşi, preadolescenta Carmen începe să ia lecţii de balet. Îi plăcea mult dansul, dar a înţeles rapid că una dintre colegele ei este cu mult mai talentată, aşa că a ales să renunţe şi să meargă la gimnastică. Trei ani de zile s-a antrenat în fiecare zi, după cursuri, la şcoala de gimnastică. În paralel, părinţii ştiau că se pregăteşte pentru admiterea la arhitectură. Ei îşi doreau asta pentru ea, ea cocheta cu ideea.
Doar că mai avea o idee care nu-i dădea pace. Aflase că la IATC se înfiinţa secţia de regie, iar Carmen Galin îşi dorea să devină regizor. Era mereu plină de idei, avea viziune, aşa că părea să i se potrivească mănuşă. Înaintea examenului erau 2 săptămâni de pregătire, dedicate tuturor celor candidaţilor. Carmen Galin a nimerit în clasa profesorului Ion Şahighian. După ce a recitat poezia lui Coşbuc, „La pârâu”, acesta i-a spus să facă bine să dea examen la actorie, că acolo e locul ei.
Erau 600 de candidaţi pe loc în acel an, dar tânăra de 17 ani a luat examenul fără emoţii. A absolvit 4 ani mai târziu, în 1967, ca şefă de promoţie.
Viaţa actriţei Carmen Galin – Scena, platoul de filmare şi dragostea pentru regie
Carmen Galin a debutat încă din al doilea an de facultate, pe scena Teatrului Mic din capitală. La 20 de ani a intrat şi pentru prima dată pe un platou de filmare pentru Dimineţile unui băiat cuminte. A refuzat postul de crainic la televiziune şi imediat după absolvire a plecat la Piatra Neamţ. Voia să joace şi asta a şi făcut.
A făcut roluri memorabile pe toate scenele pe care a urcat, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, la Teatrul Naţional din Cluj Napoca, la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional Bucureşti. A debutat la Piatra Neamţ cu rolul lui Şen Te din „Omul cel bun din Seciuan“, în regia lui Andrei Şerban, dar memorabilă a fost şi în rolul Electrei din “Trilogia antică”, al Charlottei Ivanovna din “Livada cu vişini” sau al Gloriei din “Evul Mediu întâmplător”.
Furori a făcut şi în filmele în care a apărut. Căsătorită cu Dan Piţa, Carmen Galin a fost distribuită în general în roluri secundare, dar asupra cărora şi-a pus atât de tare amprenta încât au rămas de poveste. Sita – surdomuta retardată din “Tănase Scatiu”, Pica – fiica dezaxată a personajului principal din “Bietul Ioanide”, soţia alcoolică a personajului întruchipat de Ştefan Iordache în “Petrolul, pruncul şi ardelenii”. Primul ei rol principal, în “Faleze de nisip”, deşi a fost extraordinar nu a putut fi văzut până după revoluţie. Filmul l-a scos din minţi pe Nicolae Ceauşescu care nu doar că l-a interzis, dar a şi înăsprit măsurile de cenzură în domeniul artei şi nu numai.
A cucerit publicul cu rolul din “Ilustrate cu flori de câmp”, în regia lui Andrei Blaier, victima unui avort ilegal, dar a intrat în istoria cinematografiei autohtone cu prestaţia din “Saltimbancii” şi “Un saltimbanc la Polul Nord”. Cu o interpretare în egală măsură cutremurătoare şi sensibilă în rolul lui Fanny Marcelloni, Carmen Galin nu şi-a făcut doar rolul, dar şi-a depăşit şi limitele. A luat lecţii şi s-a antrenat pentru acrobaţia la trapez astfel încât nu a avut nevoie de dublură decât pentru triplul salt mortal executat în film, o execuţie rară chiar şi printre profesioniştii în acrobaţie. Nu i-a cerut nimeni asta, dar ambiţia ei de a face mai mult decât era în plan şi-a spus cuvântul.
Avea să recunoască mai târziu că, deşi făcea o treabă excelentă pe scenă şi pe platourile de filmare, nu era tocmai comod să lucrezi cu ea. Era însă extrem de productiv. Pasiunea pentru regie nu a părăsit-o niciodată, aşa că toţi regizorii cu care a lucrat au avut parte de ideile ei, fie că le voiau, fie că nu. De cele mai multe ori însă actriţa reuşea să-şi pună amprenta şi transforma scenariile pe loc.
Viaţa actriţei Carmen Galin – Iubiri pasionale şi finaluri înainte de vreme
Pe Dan Piţa, cel care avea să-i fie soţ preţ de 20 de ani, l-a cunoscut când ea îşi făcuse deja un nume în teatru şi film. I-a apropiat pasiunea comună pentru regie, talentul, deschiderea pentru artă în întregul ei. La un moment dat însă presiunea regimului şi-a spus cuvântul. Cei doi nu au avut niciodată copii, deci erau văzuţi ca 2 oameni care nu au nimic de pierdut. Nu aveau voie să plece niciodată amândoi din România la festivaluri de profil, aşa că era el mereu alesul.
Nu avea voie să îşi promoveze soţia, aşa se face că, cel puţin în filmele lui, a avut mai mereu roluri secundare. Până la urmă inevitabilul s-a produs, iar la scurt timp după Revoluţie Dan Piţa a decis să-şi refacă viaţa alături de o altă actriţă.
Carmen Galin şi-a refăcut şi ea viaţa alături de Dan Schneider, considerat a fi primul milionar român de după căderea regimului lui Ceauşescu. A trăit alături de el retrasă din viaţa publică şi refuzând să îşi expună relaţia. Cu toate astea numele ei a fost târât în scandal după moartea acestuia, în 2013. Deşi testamentul lui Schneider era clar – întreaga avere îi revenea femeii cu care şi-a petrecut ultimii 18 ani din viaţă, fiul acestuia l-a contestat în repetate rânduri şi a acuzat-o pe actriţă că a încercat să îi fure ceea ce îi revenea de drept.
Viaţa actriţei Carmen Galin – Retragerea din viaţa artistică şi din viaţa publică
Carmen Galin a pus multă pasiune în tot ceea ce a făcut, dar era recunoscută şi pentru că nu-i plăcea să tacă atunci când era important să spună ceea ce era de spus. S-a simţit asta în rolurile pe care le-a făcut, dar şi în retragerea ei precipitată, înainte de vreme, din teatru şi din viaţa publică.
În primăvara lui 1995, după un premiu luat de ea şi colegii săi, au aşteptat cu toţii să primească banii cuveniţi. S-a trezit, cumva, că este desemnată ea să afle ce se întâmplă cu plata. Ajunsă în biroul directorului de atunci al teatrului, Fănuş Neagu, s-a trezit luată peste picior, ironizată şi expediată fără niciun răspuns la problema ridicată. În aceeaşi zi şi-a dat demisia. Nu era un gest făcut la nervi, ci unul firesc, avea ea să mărturisească mai târziu. Era deja dezamăgită de comportamentul de care avusese parte Andrei Şerban cu puţin timp înainte şi cochetase de atunci cu ideea demisiei. Era dezamăgită şi de panta pe care o luaseră scenariile în ultima perioadă, de prea multă frivolitate existentă în societate şi în artă, aşa că a plecat şi nu s-a mai întors niciodată.
Şi-a dedicat însă restul vieţii cauzelor umanitare şi îngrijirii animalelor abandonate. A rămas mereu la curent cu ce se întâmpla în lumea teatrului şi cinematografiei, dar a refuzat fiecare ofertă primită. Cristi Puiu a fost unul dintre cei care şi-a dorit să lucreze cu ea, dar nu a primit niciodată răspunsul dorit.
“Trebuie să spui cuvintele, la urmă, nu teatral, ci cu adevăr. Dintr-o perdea de gânduri, recompui textul şi te recompui şi pe tine.“ – Carmen Galin
Cum a renunţat Carmen Galin la actorie în anul 1995 (@Garantat 100%)
Luminița Cazacu (n. 14 martie 1940, București, d. 28 februarie 2011, Franța) a fost o regizoare și scenografă română de filme de animație.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Luminița Cazacu s-a născut la data de 14 martie 1940 în orașul București. A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Institutul de Arte Frumoase, Secția Muzeologie. A fost angajată apoi la Studioul "Animafilm".
În anul 1971, Luminița Cazacu a obținut premiul Leul de argint la Festivalul de film de la Veneția pentru filmul de debut "Bună dimineața, Poveste", iar în anul 1984, la Tomar (Portugalia), premiul special al juriului la Festivalul internațional de film pentru copii. De asemenea, a obținut și numeroase premii naționale, printre care Premiul UCR pentru film de lungmetraj de animație pentru "Călătoriile lui Pin-Pin".
Luminița Cazacu a făcut parte din diverse jurii și a fost redactor la reviste pentru copii, revista "Mihaela" a lui Nell Cobar fiind una dintre ele. Ultima sa creație, "Daruri", despre tinerii de la Revoluție, nu a fost niciodată difuzată către public. Regizoarea Luminița Cazacu a continuat să realizeze filme de animație și după anul 1990, dar, din cauza condițiilor economice ale animației românești, realizările sale n-au mai ajuns pe ecrane și la spectatori.
În ultima perioadă, Luminița Cazacu a realizat cărți de colorat, a pictat și a fost membră în diverse jurii (printre care juriul Uniunii Cineaștilor pentru documentar și animație).
Filmografie (regizoare)[modificare | modificare sursă]
- După-amiezele Penelopei (1977) - 9 minute
- Condiția Penelopei (1977) - 10 minute
- Aventurile lui Pin-Pin (1986-1989) (serial)
- Călătoriile lui Pin-Pin (1990) (lung-metraj)
- R/Evoluție (1991)
| Michaela Niculescu | |
 Michaela Niculescu Foto | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 6 noiembrie 1981 București, România |
| Decedată | (31 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță |
| Activitate | |
| Alte nume | Mica de la Abracadabra |
| Ani de activitate | 1990-2001 |
| Modifică date / text | |
Michaela Anca Niculescu (poreclită Mica, n. 6 noiembrie 1981, București – d. 14 martie 2013, București) a fost o actriță și cântăreață română, doctor în engleză și istorie, doctor în filozofie și literatură, specialist IT, redactor și producător de carte, lector universitar. A jucat personaje în emisiunea Abracadabra timp de 10 ani.
Carieră[modificare | modificare sursă]
În 1991, a intrat în echipa "Magicianului" la TVR 1 în emisiunea Abracadabra care din 1996 s-a mutat la PRO TV. În 2001 după terminarea proiectului, a renunțat la televiziune și s-a dedicat carierei. PRO TV a difuzat reluări ale emisiunii Abracadabra timp de un an.
- 1990-1996 - Abracadabra - TVR 1
- Cenușăreasa (TV)
- Prinț și cerșetor (TV)
- Zâna cea buna (TV) (1993)
- Diverse
- 1996-2001 - Super Abracadabra - PRO TV
- Dosarele Abra - 12 episoade,
- Desființați etajul 2 - 8 episoade,
- Răzbunarea lui Peter Pan- 5 episoade,
- Cui i-e frică de întuneric? -17 episoade,
- Poveștile lui Moș Ene - 4 episoade,
- Poveștile Magicianului- 4 episoade,
- "Abramacabra" (1999) în regia lui Ducu Darie,
- Familia Fulger,
- Singură la tata - 2 episoade,
- Vânătoarea de vrăjitoare" – 9 episoade,
- "Bebel cel urâțel" -10 episoade,
- "Visul unei nopți de toamnă" – Premiul Mediafest 1997.
- Alte colaborări pentru emisiunea Abracadabra
- 1990-2001 - Muzica
- "Crede în tine" compozitor Virgil Popescu
- "Sunt domnișoară la vârsta mea" compozitor Virgil Popescu
- Alte colaborări muzicale pentru compozitorul Virgil Popescu
Studii[modificare | modificare sursă]
În anul 2000 a absolvit Colegiul "Spiru Haret".
A obținut burse la universități în Anglia, Germania, Franța, Italia, Olanda. Vorbea fluent limbile: engleză, franceză, italiană, germană și olandeză.[necesită citare]
În 2008 a absolvit cu bursă și cursurile Universității din Oxford unde a obținut doctoratul, la secția Engleză-Istorie.[necesită citare] Până în 2009 a rămas cercetător la Oxford timp de un an[necesită citare], apoi s-a întors în România, unde și-a luat doctoratul în Literatură și Filosofie[necesită citare], la Universitatea București în anul 2010.[necesită citare]
A urmat cursurile Masterului de Arte ale Universității din Paris[necesită citare], Val-de- Marne și pe cele ale Universității din Viena[necesită citare], secția Litere și Filosofie obținând masteratul.[necesită citare] A fost traducător, redactor și producător în cadrul editurii Humanitas, lector universitar și specialist în IT la IBM România.[necesită citare]
Boala și decesul[modificare | modificare sursă]
Mica aflase ca suferă de ciroză hepatică în stadiu avansat în 2012. Dorind să-și protejeze familia și prietenii a ținut numai pentru ea acest lucru și a decis că e mai bine să sufere singură, în tăcere, ducând boala cu demnitate până la capăt.
La data de 13 ianuarie 2013, în toiul nopții, a fost transportată cu salvarea și internată la Spitalul Municipal. La data de 24 februarie 2013 a fost transferată la Spitalul Clinic Fundeni. De atunci, Niculescu nu a mai ieșit de la Terapie Intensivă, zbătându-se zilnic între viață și moarte.
S-a stins din viață la data de 14 martie 2013, la ora 15.30, la Spitalul Clinic Fundeni, unde se afla internată la Terapie Intensivă, fiind diagnosticată cu ciroză hepatică.
Michaela Niculescu, 31 de ani, a fost înmormântată în după-amiaza zilei de 17 martie 2013 la cimitirul parohial Andronache din București. Alături, pe ultimul drum, i-au fost părinții, colegii de la Abracadabra, prietenii și mulți care o știau de la televizor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu