5. /15 MARTIE 2022 - POEZIE

VASILE DEMETRIUS, poet, prozator şi traducător

Biografie

DEMETRIUS Vasile (pseudonimul lui Vasile Dumitrescu), se naste la I oct. 1878, Scheii Brasovului - moare in 15 mart. 1942, Bucuresti.
Prozator, poet si traducator.

Fiul lui Dumitru Ogea, sobar, si al Elisabetei (n. Bratu-Stinghe). 

Tatal Luciei Demetrius. Numele i se schimba la scoala in Dumitrescu, iar ca scriitor, in 1899, va fi botezat Demetrius de catre Gala Galaction. 

Scoala primara si trei luni de gimnaziu la Bucuresti; autodidact. Muncitorintr-o fabrica de tricotaje, ajutor de macelar, librar la C. Sfetea, corector la ziarul Nationalul, chimist la o fabrica din Chiti la, invatator suplinitor in satul Vintila Voda, linga Buzau, administrator al mosiei contelui Robert de Roma in Ialomita, functionar la Domenii, initiator al col. „Caminul" (1916) si director al „Bibliotecii pentru toti" (1923 (.Debuteaza ca poet in Adevarul lui C. Miile. in 1904 scoate impreuna cu T. Arghezi revista Linia dreapta. O mare prietenie il leaga de Arghezi, N. Vasile Demetrius Cocea si Galaction. 



Colaboreaza la Viata sociala. Viitorul, Dimineata, Facla, Flacara, Scena, Luceafarul, Sburatorul, Rampa ctc; este autorul a numeroase traduce din Maupassant, Balzac, Merejkovski, Blasco Iba-fiez, Stendhal s.a. Lipsita de originalitate este poezia din volum Versuri (1901), Trepte rupte (1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) si Cocorii (1942). in schimb proza, cu deosebire romanele (Tineretea Casandrei, 1913; Orasul bucuriei, 1920; Domnul colonel, 1920; Domnul deputat, 1921), anticipeaza pe unele laturi ale lor realismul interbelic. 

A publicat si citeva volum de nuvele (Puterea farmecelor si alte nuvele, 1914; Ctntareata, 1916; Nuvele alese, 1925 etc). Premiul Acad. (1916); Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1928).

Dintr-o activitate literara bogata (sase plachete de poezii, peste cincisprezece volume de nuvele si romane si un numar foarte mare de traduceri), poezia este partea cea mai putin realizata.

Versuri (1901), Trepte rupte (1906), Sonete (1914), Canarul mizantropului (1916), Fecioarele (1925) sau Cocorii (1942) nu depasesc o anumita faza de compuneri stingace si devitalizate expresiv, in umbra marilor scriitori ai vremii. Lirica simpla, cu o simbolistica saraca, bazata in special pe muzicalitate si notatie realista. 

Umorul sentimental al inceputurilor e inlocuit cu un fel de album naturalist in Canarul mizantropului si Fecioarele, unde poetul surprinde diferite siluete din lumea orasului: tocilarul, sacagiul, orbul, golanul, femeia de strada, groparul etc, intr-un fel de inventar urban transpus in registru caricatural sau compasiv, uneori cu autentica sensibilitate si delicatete. Viziunea asupra vietii este, in genere, sumbra, asemanatoare celei pe care Vasile Demetrius o instituie si in proza. in acest sector, scriitorul isi muta curajos cimpul de observatie in mijlocul orasului, fata in fata cu o fauna interesanta si bogat diversificata, plina de pitoresc si cu o marcata apetenta a vietii. 

Viziunea restrictiv-samanatorista e inlocuita cu una noua, comprehensiva, care nu vede in oras un mediu in exclusivitate al perditiei si imoralitatii, ci un spatiu al confruntarilor morale deschise, un depozitar de suflete delicate si alese, jinduind spre lumina si implinire, intr-o dramatica inclestare cu fortele mizeriei si rapacitatii sociale. Interesul pentru lumea periferica, de vagabonzi si lumpen-proletari, punerea in lumina a bogatelor ei resurse de umanitate il indica drept cap de serie al unei intregi directii din scrisul romanesc interbelic: Carol Ardeleanu", I. Peltz, Ion Calugaru", G. M. Zamfirescu, Ury Benador s.a. Volumele Puterea farmecelor si alte nuvele (1914), Ctntareata (1916), Dragoste neimpartasita (1919), Vagabondul (1922) vadesc preocuparea pentru radiografierea atenta a acestor medii, din diverse unghiuri. Vagabondul Marcu Stiubei, ajuns sa-si realizeze visul de a deveni bacan, e lichidat din cauza concurentei (Viata felurita a lui Marcu Stiu-bei); cintareata Didina, ajunsa celebra pe scene internationale, se comporta neomeneste cu propria-i mama bolnava, pentru a nu ramine o prizoniera (Cintareata); pinzarul Iordan isi instraineaza fiul spre a deveni domn, dar acesta ajunge doar un biet trepadus (Trufie); cosarul Petre Dobrila isi schimba profesiunea pentru capriciul unei fete de nimic (Dragoste neimpartasita); sacagiul Moise Hanina, simtin-du-se inutil, se spinzura in indiferenta tuturor (Caratorul de apa); ocnasul Stoian, desi vrea sa ajunga om de treaba, infunda din nou puscaria (La urma lui) etc. O lunga galerie de tipuri din toate categoriile sociale, pe care ulterior scriitorul o adincesle in romane. Tineretea Ca-sandrei (1913), primul dintre ele, insista asupra vietii mahalalei bucurestene, a mediului mic-burghez si a celui industrial prin care trece tinara Casandra Casimcea in dorinta ei de-a iesi la lumina, ca in final sa fie silita sa se intoarca in lumea din care a plecat. 

Asemenea incercari inutile ale eroilor de a-si depasi conditia ni se prezinta si in Orasul bucuriei (1920), Domnul colonel (1920) si Domnul deputat (1921), alcatuind in intentia lui Vasile Demetrius un singur ciclu, dedicat vietii social-politice de la inceputul veacului, marcat de lupta pentru putere a partidelor politice, de rascoalele taranesti si de primul razboi mondial. In primul caz, personajul propriu-ziseBucurestiul, „orasul bucuriei". al mizeriei si contrastelor sociale, iar exponentul sau tipic - politicianul demagog si venal Matei Dumbarau; in cel de al doilea, actiunea se muta la tara, in mijlocul unei zguduitoare exploatari sociale patronate cu salbaticie de deputatul Marin Voiculescu; ultimul are in centru figura odioasa a colonelului Ilie Chiria-nescu, tradator de patrie in timpul razboiului, cele trei ipostaze alcatuind de fapt fatetele unui singur personaj, ale omului politic burghez de la inceputul veacului. Intentia e de fresca, dezbaterea politico-sociala are suficienta patrundere, facind din Vasile Demetrius unul dintre interesantii romancieri ai vremii si un virtual precursor al lui Cezar Petrescu.

OPERA: Versuri. Buzau, 1901 (ed. II, Bucuresti, 1929): Trepte rupte, versuri. Bucuresti, 1906: Tineretea Casandrei, roman, Bucuresti, 1913 (ed II. 1924); Puterea farmecelor si alte nuvele. Bucuresti. 1914 (ed. II, Puterea vrajitor si alte nuvele. 1929); Sonete, Bucuresti, 1914; Cintarea[a, nuvele. Bucuresti, 1916 (ed. II. 1928); Canarul mizantropului, versuri, Bucuresti, 1916; Scoala profesionala „Arhiereul Gherasim", Bucuresti, 1916 (ed. II, 1923); Motanul ucigas. Bucuresti, 1918; Dragoste ne'un-partasita, nuvele. Bucuresti, 1919 (ed. II, 1930); Pacatul rabinului. Bucuresti. 1920: Strigoiul, Bucuresti. 1920 (ed. II, 1929); Orasul bucuriei. roman. Bucuresti, 1920; Matei Dumbarau. Urmarea si srirsitul romanului Orasul bucuriei. Bucuresti, 1920; Paradisul rusinos (Orasul bucuriei. Matei Dumbarau), Bucuresti. 1920; Domnul colonel. Din epoca neutralitatii romane, 1914-l916, roman. Bucuresti, 1920; Domnul deputat, roman. Bucuresti, 1921 (ed. noua, 1957); Pentru parerea lumii, Bucuresti, 1921: Vagabondul, nuvele, Bucuresti. 1922 (ed. II, 1936): Unchiul Nastase si nepotul sau Petre Nlcodim, Bucuresti, 1923; Fecioarele, versuri. Bucuresti, 1925; Nuvele alese. Bucuresti, 1925: Norocul cucoanei Frosa. Bucuresti. 1926; Vieti zdrobite, Bucuresti, 1926; Monahul Damian, Bucuresti, 1928 (ed. II, 1933); Cocorii, versuri, Bucuresti, 1942; Versuri alese. Bucuresti, 1943; Nuvele, pref. de I. Manole, Bucuresti, 1952: Scrieri alese. l-II, ed. ingrijita, pref. si note de Margareta Feraru, Bucuresti, 1967; Poezii, ed. si pref. de E. Manu, Bucuresti, . Traduceri: G. de Maupassant, Horla, Bucuresti, 1914; H. de Balzac, Neamul Marana, Bucuresti, 1916; D. Merejkovski, Moartea teilor, Bucuresti, 1916; B. Ibafiez, Floare de mai. Bucuresti, 1919 (ed. II, 1937); idem, Coliba fermecata. Bucuresti, 1919; D. Merejkovski, Leo-nardo da Vinci, Bucuresti, 1920; idem, invierea zeilor. Bucuresti, 1921 (ed. II, 1924); Stendhal, Schitul din Parma, Bucuresti. 1922; D. Merejkovski, Petru cel Mare, Bucuresti, 1923; idem, Giocon-da. Braila, 1924; B. lbanez, Flaminzll La Horla, Bucuresti, 1923; Ch. Dickens, David Copperfwld. I-III, Bucuresti, 1929; Blasco lbanez, O tragedie de pomina. Bucuresti, 1929 (ed. II, 1931); J. H. Fabre, Minunile instinctului la ginganii. Paianjenul. Lacusta verde. Bucuresti, 1931; W. A. Hoffman. O mireasa la loterie, Bucuresti, f. a.; Blasco Ibahez, In padurea de portocali. Bucuresti, 1932; idem, Don Rafael, Bucuresti, 1937; W. Shakespeare, Macbeth, Bucuresti, f.a.; idem, Hamlet, Bucuresti, f.a.; H. Taine. Despre Balzac si despre Stendhal. Bucuresti, f.a.; Povestiri si povesti pentru copiii destepti, Bucuresti, 1940; II. de Balzac, Jupin Cor-nelius. Bucuresti, 1941; L. Bromfield, Vin ploile, MI, Bucuresti, 1947.

REFERINTE CRITICE: I. Trivale, Cronici literare, 1915; N. Davidescu, Aspecte. II: E. Lovinescu, Istoria, IV; Perpessicius, Mentiuni, I; G. Cali-nescu, Istoria; G. Galaction, Oameni si ginduri din veacul meu, 1955; M. Sadoveanu, Marturisiri, 1960; G. Galaction, Opere alese, II, 1961; D. Micu, inceput; V. Eftimiu, Portrete si amintiri, 1965; Perpessicius, Opere, II, 1967; C. Ciopraga, Literatura; I. Peltz, Amintiri din viata literara, 1974; F. Aderca, Contributii, I; R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului. 1987; I. Chendi, Scrieri, II. 1989.

Vremea rea

Calaretu-n crasma, calu sade-n ploaie
Ulita-i pustie, fara felinare;
Singur face semne noptii, se-ncovoaie,
Un copac ce-ti scuipa frunza neagra, mare.

Crasma, c-o fereastra, s-ar putea sa piara
Sub acoperisul tras pe ochi, hoteste;
Gata e lumina-i sa se stranga: gheara,
Sa se sfarme casa, ca strivita-n cleste.

Tot mai mult grumazul calului se pleaca;
L-a uitat stapanul, ieslea e departe.
Ploaia, fara preget, galgaie, se-neaca!
Diavolul framanta nori, in ciururi sparte.

Cămătăreasa

Din prag te-ntampina mirosul de tamaie;
Icoane pretutindeni, ca pe-o catapeteasma:
Latra de langa soba un
Bubi ros de raie,
O ramura de salce se vestejea-n agheazma.

In mijlocul odaii, ca din podea ivita,
Facandu-si ochii roata pe mobile, batrana isi odihnea pe tine privirea-i ascutita,
Pe cand, cu dibacie, si-o mai umbrea cu mana.

Te masura din guler, treptat, pana la ghete
Apoi, ingrijorata, se ghemuia pe-o lada,
Intr-un ungher.
Cu sila, priveai pe un perete
Sau in tavanul vanat, ce-ameninta sa cada.

Batrana-si facea cruce cu limba-n cerul gurii,
Stangaci rupeai tacerea, scotandu-ti amanetul.
Zambea cu mila baba; iar setea cautaturii
Si-o potolea-n facutul tigarii: tabietul.
«Ceasornicul acesta l-am cumparat in vara,
E nou si umbla bine, cu nouazeci de lei!»

Batrana-si facea
cruce, ofta cu jale-amara,
Privea la sfantul
Gheorghe si te-ntreba: «Cat vrei?»

Si, ca si cum aflatul acela deschisese
O rapa: asteptarea, grabitele nevoi
Ce te-adusese-n casa unei camatarese,
Se pravaleau nauce, ca turmele de oi.

Cucernicia, varsta camataresei, jocul
Privirilor, vestmantul din petece carpit,
Nu-ngaduiau sa fie de partea ta
Norocul,
Primeai ori cat, si iute! ca de-un lesin zorit.

Te petrecea batrana, trecandu-si limba fina
Pe buzele-i uscate, facandu-si cruci mereu.
Apoi, in fata lazii de amaneturi plina, isi infigea privirea, adanc, spre
Dumnezeu!

Șarpele și ea

Un muschi intr-o camasa de cortel
Pestrita, lucitoare, ca de moar,
E taratorul sarpe.
Limba doar
E mladioasa, agera ca el.

Dar sarpele-i de gheata, ca un brat intepenit de moarte.
S-ar parea
Ca nici la sanul tau nu ar putea
Sa-si incalzeasca recele lui lat.

Femeie cu picioarele fierbinti,
Cu pantecul: camin dogoritor,
Ca sarpele de incolacitor
Te impletesti pe sufietu-mi si-l minti!

Iti fura date numai pentru mers
Picioarele, doi boa matasosi
Care sugruma lung, nesatiosi, -Cand mi se darma-ntregul univers?

Ce-asemanare-adanca e-ntre voi,
Reptila si femeie, de-ai stiut
Limbagiul veninos de la-nceput;
Pe cand mergeam alaturi calmi si goi?

Asemeni lui de mladioasa si
De-acatatoare, dulce, printre legi
Cu tine aspre, pe artisti, pe regi
Ii stapanesti cu voluptati de-o zi.

Si rece ca jivina, doar atunci
Cand vreai sa-l umilesti sau sa-l aprinzi,
iti tii departe omul, i te vinzi!
Ca vlaguit din brate sa-l arunci!

AL. O. TEODOREANU (PĂSTOREL)

Biografie

Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894, Dorohoi - d. 17 martie1964) a fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă alboemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel. Este fratele romancierului Ionel Teodoreanu.

Poetul și prozatorul

Debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremea și la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială la Lumea lui George Călinescu și mai târziu la Magazin). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai șiVin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur^[1], pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decat spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.

Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată in 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu.

Oenologul

Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.

Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.

A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.

În anii comunismului

Arestat fiind în perioada comunismului de către Securitate, la interogatorii i s-a cerut să divulge adevaratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct, dar în cele din urmă a informat Securitatea despre lipsa aparentă de loialitate a Mariei Tănase.^[2]

Opera

·         Hronicul mascariciului Valatuc București, (1928); ediția II, București, 1930; ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj, 1972; ediție îngrijită și postfață de Gheorghe Hrimiuc, Iași, 1989; ediție îngrijită și postfață de Petre D. Anghel, București, 1992;

·         Trei fabule, București, (1928)

·         Rodia de aur, București, (1929)

·         Mici satisfacții, cu un portret de Ștefan Dimitrescu, București,(1931)

·         Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai. Cu o scrisoare inedită de la Dante Alighieri, cu ilustrații de Ion Sava și gravuri de Teodor Kiriacof, Iași,(1931)

·         Un porc de câne (1933), București, 1933; ediție îngrijită de Petre D. Anghel, București, 1992;

·         Tămâie și otravă (1934)-(1935), I-II, București; ediție îngrijită de Alexandru Ruja, Timișoara, 1994;

·         Bercu Leibovici (1936), București; ediția II, București, 1942;

·         Vin și apă (1936), cu ilustrații de Ion Anestin, București;

·         Caiet (1938), București;

·         Berzele din Boureni (1957), prefață de Savin Bratu, București;

·         Versuri (1972), ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de D.I. Suchianu, introducere de Ion Rotaru, București;

·         Gastronomice (1973), ediție îngrijită de Grigore Damirescu și Valentin Borda, postfață George Muntean, București;

·         Inter pocula (1973), ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj;

·         De re culinaria (1977), ediție îngrijită de Rodica Abrudan-Pandele și Aristița Avramescu, București;

·         Epigrame și alte rime vesele (1997), ediție îngrijită de Rodica Pandele, prefață de Alexandru Paleologu, București;

·         Păstorel și corespondenții săi (1998), ediție îngrijită de Rodica Pandele, București;

·         Pahare și săgeți (2003), ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, Iași.

PRIMEJDII Un om grăbit, la Iaşi, prinzându-l ploaia, A zăbovit in crâşmă şapte ani, Cand cu “fetească” neagră de Cârjoaia, Cand cu “băbească” de la Uricani! De te vezi cu vreo vădană Cu cearcăne vinete, Dă-i să bea întâi crăcană … Şi pe urmă, ţine-te! Tu uiţi când torni aşa-n neştire Cotnar burtosului şpriţar, Că numai omului subţire Ii place Grasa… de Cotnar! Nu contrazice voia sorţii Şi nu sfida stihiile! Aşa fu scris: cei morţi cu morţii. Iară cei vii cu … viile! Domnului Cezar P(etrescu) Beau la apă ne-ncetat Şi mă plimb cu ea aşa … Bine că nu-s om de stat Că mă fotografia! P.S. Apa trece, setea ba! Domnului Raoul A. Ce-ar fi, o, Doamne, dacă bunăoară Ai vrea de noi să te milostiveşti? Făcând să curgă apă caldă-n ţară Şi-aicea numai vin de Nicoreşti? CRAMPOŞIA Cercând sticluţe vechi şi azi şi ieri. Am dat de crâmpoşie-ntr- o sticluţă! Ce-i crâmpoşia? E o ţărăncuţă Dar care place foarte la boieri! NADĂ E o mare desfătare Să bei vin în crâşma sa! Când şi crâşmăriţa are Cum s-ar zice … “vinu-ncoa!” PACOSTE Tu, care te pricepi la sucul viţii, Te-ncrunţi când intri-n crâşma lui Ţugui, Te-mbată ochii dulci ai crâşmăriţei, Dar te trezeşte acru vinul lui! REVERII Voi moralişti iluştri, gândindu-v-aţi vreunul Că opere eterne, antume şi postume, N-ar fi luat fiinţă de n-ar fi fost pe lume: Femeia, treponema, alcoolul şi tutunul?! TRANZACŢII Crâşmăriţei indignate Le-a spus Victor: “De nu vrai Nicidecum să mi te dai … Dă-mi măcar …o jumătate!” Lui Victor Iamandi Iamandi băuse bine Şi se răstea la damigeană: “Degeaba mă sfidezi, cucoană, Că tot mai mult încape-n mine!” LA IAŞI Văd c-aicea, la Simplon Se bea vinul cu sifon! Numai Vraca cu Silon! Domnului Oswald T(eodoreanu) Apa asta e sărată Şi de-o bei pe îndelete, E periculoasă, tată: Face sete! Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă, Fă-mă, Doamne, tot ce vrei: Praz, dovleac, spanac, ardei … Dar păzeşte-mă de apă!

MIHAIL COSMA, poet, prozator, jurnalist

Biografie

Ernest Spirt (n. 24 mai 1902, Tîrgu-Ocna, d. 15 martie 1968, Paris), mai cunoscut sub pseudonimele Mihail Cosma şi Claude Sernet, este un scriitor român avangardist. În scrierile lui Stephan Roll şi altor prieteni din perioada Integral, apare sub numele de alint Nesty.

Debutează în 1921 la "Sburătorul literar", iar după 1923 colaborează la "Punct", "Integral" şi "unu". A fost editor şi al unei reviste efemere numite "Discontinuite". În 1928 se stabileşte în Franţa, unde va participa la mişcare de rezistenţă - ceea ce îi va atrage inserarea de către Paul Éluard în "Antologia rezistenţei franceze".

În perioada interbelică a publicat sub mai multe pseudonime în Elveţia, Franţa, Algeria, Brazilia. Unele poezii au mai apărut însă şi în România, în "Revista Fundaţiilor Regale" (sub numele de Mihai Cosma) şi în cele două caiete-supliment ale aceleaşi reviste.

A rămas în istoria literaturii franceze sub pseudonimul de Claude Sernet.

Până în 1968 i-au apărut mai multe volume de poezii, precum şi traduceri în limba franceză a unor scrieri de Zaharia Stancu, Eusebiu Camilar şi Tudor Arghezi. De asemenea, a tradus în franceză primele poeme ale lui Tristan Tzara. A mai colaborat cu Cahiers de Sud. În 1964 a fost distins cu Premiul Salonului de la Paris.

Privelişti pentru o domniţă medievală. Blazon 

Pădure smaraldină, pe care fremătase
Amurgul unui soare temut de hiacint,
Şi crini de-nsingurare sau limpede mătase
În glastre chinuite de-un glorios argint.

Castel cu ziduri moarte şi trudnice arcade,
Şi zare biruită de-un lăturalnic drum:
(- Priveşte-adânca noapte cum, fără margini, cade
Pe liniştea cu stele cucernice de scrum).

O stranie şi verde cunună de ferigă
Umbrind, pe culmi de aur, regatul fără nor,
Şi punte mohorâtă, în searbăda verigă;
Pe-un neted turn de stâncă; amarul Koh-I-noor.

- Acolo, înserarea e cea din urmă ţară
Cu lebede cărunte şi lacuri de safir;
Căci vremuri de-ntuneric, spre tine, se-nălţară
Mărindu-ţi amintirea cu-n negru trandafir.

Poveşti nelămurite, prin gândul tău, gemură,
Înfiorând, albastru, un zbor necunoscut;
Resfrângeri potolite undi-vor sub armură,
Şi neguri vor descinde pe gârbovul meu scut

Încât, prin întomnarea cărărilor înguste
Când luna va descreşte pe-un vânăt orizon,
Spre calda cruciadă a zorilor înguste
Voi rătăci, fugarnic, eternul tău blazon.

Prefata pentru un baedecker 

Atlas geografic cea mai frumoasa poezie
zambet acid peste oceane si trenuri
viata sau succesiune de gari si debarcadere
duc gandul mai departe dupa cum un hamal o valiza.

TUDOR MĂINESCU, poet, prozator satiric, epigramist

Sari la navigareSari la căutare

Tudor Măinescu
Date personale
Născut	23 februarie 1892  Caracal, Olt, România
Decedat	15 martie 1977 (85 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	judecător poet scriitor traducător scriitor de literatură pentru copii[*]
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Modifică date / text

Tudor Măinescu (n. 23 februarie 1892, Caracal – d. 15 martie 1977, București) a fost un poet, prozator și traducător român.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Scrieri
  • 2.1Traduceri
• 3Note
• 4Bibliografie

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în Caracal în familia funcționarului poștal Vasile Măinescu și al soției sale, Theonia (n. Dobritescu), fiind botezat cu numele Constantin. A urmat clasele primare și gimnaziale la Craiova, București și Mizil, apoi liceul la Ploiești și Galați. Nehotărât în privința carierei, urmează un an la Facultatea de Medicină din București, un an la Conservatorul de Artă Dramatică (clasa Constantin I. Nottara) și se înscrie apoi la Facultatea de Drept, pe care o începe la București și o termină la Iași, cu diplomă de licență obținută în 1923. După absolvirea facultății, este încadrat în magistratură (1924), activând ca ajutor de judecător la Celari, judecător la Tribunalul din Slatina, apoi, în cele din urmă, consilier la Curtea de Apel din București.^[2]

Tudor Măinescu s-a remarcat ca poet și epigramist, debutând cu versuri satirice în revista Scena (1916).^[3] După ce a publicat în mai multe reviste precum Însemnări literare (1919), i-a apărut în 1929 primul volum de versuri intitulat O picătură de parfum... (1929), ce a fost recenzat elogios Al. A. Philippide, Tudor Arghezi, Demostene Botez ș.a. În perioada următoare colaborează la revistele Viața Românească, Gândul nostru, Adevărul literar și artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal, Curentul literar, Universul și Veac nou, publicând volume de epigrame (Surâs..., 1931), versuri (O fată mică se închină, 1935), schițe și povestiri (Întâmplări vesele pentru oameni triști, 1943).^[4] Epigramele sale au fost elogiate de Șerban Cioculescu, spre nemulțumirea lui Cincinat Pavelescu ce a catalogat laudele criticului ca fiind „ditirambe exagerate”^[5] și a scris o epigramă intitulată „Epigramistului Măinescu” ce conținea următorul catren: „Eu sunt la Curtea de Apel, / Tu ești la judecătorie, / Talentul nostru e la fel: / Eu centru, tu periferie.”.

După război și preluarea puterii de către comuniști, Tudor Măinescu lucrează o perioadă ca traducător, tălmăcind, printre altele, scrieri de O. Ceciotchina, G. Boiko, Victor Hugo, Anna Seghers, Pavel Antokolski, Samuil Marșak, Racine, Marțial, La Fontaine, Vl. Ciocov, Marcel Aymé, Stephen Leacock, Juvenal ș.a. Continuă apoi să publice volume proprii de versuri (Flori și ghimpi, 1956; Florile prieteniei, 1959; Versuri clare, 1961; Florile vieții, 1962; Soare cu dinți, 1972), satire, fabule și epigrame (Muzică ușoară, 1961), schițe satirice și povestiri (Schițe oarecum vesele, 1966; Curățitorii de pete, 1974), cărți pentru copii (Bagaje ușoare, 1961; Azi, Neptun și Nicușor vor să facă un vapor, 1965; Pățaniile fraților Chiț-Chiț, 1965; 3 și cu Roșcatu 4, 1968; Dana, Dan și Roboțel, 1976). A prefațat și îngrijit un volum de epigrame ale lui Cincinat Pavelescu (1966). O parte din poeziile sale au fost publicate în revistele Gazeta literară, Steaua, Iașul literar, Orizont, Tribuna, Albina, Tânărul scriitor, Familia, Presa noastră, Cravata roșie, Luminița, Arici Pogonici, Urzica etc.^[4]

Criticul Dumitru Micu considera că Tudor Măinescu demonstrează în opera sa poetică o „sensibilitate trubadurească, adecvată începutului de secol”.^[6]

Ediții ale operei sale au fost prefațate și îngrijite de criticul literar Fănuș Băileșteanu.^[7]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• O picătură de parfum..., versuri, București, 1929;
• Surâs..., versuri, București, 1931;
• O fată mică se închină, versuri, București, 1935;
• Întâmplări vesele pentru oameni triști, schițe și povestiri, București, 1943;
• Flori și ghimpi, versuri, București, 1956 (ed. II, 1967);
• Florile prieteniei, versuri, București, 1959;
• Bagaje ușoare, cronici rimate, ghicitori, epigrame, București, 1961;
• Muzică ușoară, satire, fabule, epigrame, București, 1961;
• Versuri clare, București, 1961;
• Florile vieții, poezii, cuvânt către cititori de Demostene Botez, București, 1962;
• Azi, Neptun și Nicușor vor să facă un vapor, București, 1965;
• Pățaniile fraților Chiț-Chiț (pe muzică de M. Neagu, cu desene de Clelia Otone și Fl. Obreja), București, 1965;
• Schițe oarecum vesele, București, 1966;
• 3 și cu Roșcatu 4, București, 1968;
• Soare cu dinți, versuri, cuvânt înainte de Fănuș Băileșteanu, București, 1972;
• Curățitorii de pete, nuvele, București, 1974;
• Dana, Dan și Roboțel, București, 1976.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Olga Ceciotchina, China eliberată, în colaborare cu P. Bandrabur, București, 1951;
• Grigori Boiko, Vom fi mineri, București, 1954;
• Victor Hugo, Mizerabilii, roman, în colaborare cu Lucia Demetrius și I. Costin, I-V, București, 1954-1955 (altă ed., I-V, 1993; I-III, 2003);
• Anna Seghers, Nuntă la Haiti, nuvele, București, 1955;
• Pavel Antokolski, Pe-o ulicioară dincolo de Arbat, poem, în colaborare cu A. Antonescu, București, 1956;
• Victor Hugo, Marion Delorme, dramă în cinci acte, București, 1957;
• Racine, Teatru. Fedra, pref. de Elena Vianu, București, 1959;
• Grigori Boiko, Surorile ștrengărițe, București, 1960;
• Samuil Marșak, Despre un hipopotam. Cum să te porți. Poveste despre doi pisoi, București, 1960;
• Marcus Valerius Martialis, Epigrame, note de T. Costa, București, 1961:
• La Fontaine, Fabule, București, 1961;
• Vladimir Ciocov, Versuri, București, 1964;
• Marcel Aymé, Omul care trece prin zid, schițe, cuvânt înainte de Tudor Măinescu, București, 1965;
• Stephen Leacock, Povestiri umoristice, în colaborare cu Micaela Ghițescu, pref. de Tudor Măinescu, București, 1965;
• Juvenal, Epigrame, în colaborare cu Al. Hodoș, pref. de I. Fischer, București, 1967;
• A. P. Flaccus, D. I. Juvenal, (M. V.) Martialis, Satire și epigrame, în colab., București, 1967.

Unui confrate care scrie cam mult

Prea mult scrie maestrul, poate
Confiscând o rubrică.
Dar te-nşeli profund, confrate,
El nu scrie, publică.

Unui confrate care scrie cam mult

Prea mult scrie maestrul, poate
Confiscând o rubrică.
Dar te-nşeli profund, confrate,
El nu scrie, publică.

Unei cochete

Ai o inimă ce-mi pare
Schimbătoare-n sentimente.
Ca şi părul tău, ea are
Ondulaţii permanente.

Duritate

Igrec cam brutal a fost
Când i-a spus lui Ics pe drept:
"Nu eşti prost fi'ndcă eşti prost,
Prost eşti de te crezi deştept!"

Avertisment

Se supără cei proşti de-o glumă bună,
Iar cei inteligenţi de una rea;
Cum nu ştiu despre-a mea ce-o să se spună,
Tu fii prudent şi nu te supăra.