3. /10 APRILIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim și Macarie;
Sf. Mc. Dima;
Duminica a 5-a din Post - a Sf Cuv Maria Egipteanca - Prevestirea Pătimirilor. Cererea fiilor lui Zevedeu - Pocăința femeii păcătoase
Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim și Macarie
Patimirea Sfintilor Mucenici Terentie, African, Maxim, Pompia, Zinon, Alexandru, Teodor si cei impreuna cu dansii
Decie, paganul imparat al Romei, prin credinta sa cea rea a inchinarii la idoli, vrand pe toti sa-i cufunde in groapa pierzarii, ca un fiu al diavolului, a trimis porunca in toate partile stapanirii sale, ca toti crestinii sa fie atrasi cu sila la inchinarea de idoli si la gustarea din cele jertfite idolilor; iar cei ce se vor impotrivi, sa primeasca judecata si pedeapsa. Dupa ce a ajuns acea porunca in Africa, la ighemonul Fortunatian, sezand ighemonul la judecata si chemand pe tot poporul la sine, astfel le zicea: "Jertfiti zeilor, iar de nu, cu cumplite chinuri va veti munci si rau veti muri".
Aceasta zicand, a pus uneltele cele de muncire dinaintea poporului, pe care vazandu-le, multi s-au infricosat si supunandu-se ighemonului, s-au departat de credinta in Hristos. Iar unii dintre credinciosi, in numar de patruzeci, cu tarie au vrut sa moara pentru Hristos. Si graiau cu nadejde unul catre altul: "Paziti-va, fratilor, ca sa nu ne lepadam de Hristos, Dumnezeul nostru, ca nici Acela sa nu se lepede de noi inaintea Tatalui Celui ceresc si a sfintilor Lui ingeri.
Aduceti-va aminte de ceea ce a zis Domnul: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida; ci va temeti mai mult de cel ce poate si sufletul si trupul sa-l piarda in gheena". Astfel robii lui Hristos intarindu-se unul pe altul cu cuvinte, ighemonul Fortunatian le-a zis: "Va vad barbati intelepti, desavarsiti cu anii si ma minunez pentru ce stati intr-o nebunie ca aceasta; caci marturisiti ca Acela este Dumnezeu si Imparat, pe care evreii, ca pe un facator de rele, L-au rastignit".
Atunci Sfantul mucenic Terentie i-a raspuns pentru toti: "De ai fi cunoscut o, ighemoane, puterea lui Hristos Cel rastignit, lasand ratacirea idoleasca, te-ai fi inchinat Aceluia si i-ai fi slujit Lui; caci este Fiul lui Dumnezeu, indurat si milostiv, Care cu bunavoirea lui Dumnezeu, Tatal Sau, S-a pogorat pe pamant si pe a Sa dumnezeire unind-o cu omenirea, pentru mantuirea noastra a rabdat Crucea de buna voie". Ighemonul a zis: "Jertfiti zeilor, iar de nu veti voi sa jertfiti, apoi madularele voastre le voi arde si va voi pierde pe voi". Iar Sfantul Terentie a raspuns: "Oare ti se pare ca cu frica ne vei ingrozi pe noi? Nu suntem asa de slabi, ca, lasand viata cea fara de moarte si pe datatorul Acela, sa ne inchinam dumnezeilor celor straini. Deci, fa degraba ceea ce voiesti a face, scornind munci impotriva noastra, ca suntem robi tari si statornici ai lui Hristos".
Maniindu-se ighemonul, a poruncit ca sa-i dezbrace de haine si sa-i traga la capistea cea idoleasca; si erau idolii impodobiti cu imbracaminte de aur si de argint de mult pret. Deci, intrand ighemonul, a zis catre sfinti: "Jertfiti lui Heracle marele zeu, ca-i vedeti slava si puterea!" Iar Sfantul Terentie a zis: "Te amagesti singur nestiind cele ce-ti sunt tie de folos; pentru ca dumnezeii tai acestia sunt pietre, lemne, arama si fier si i-ati impodobit cu aur, ca sa se amageasca oamenii si sa-i departeze pe dansii de viata vesnica. Ca acei idoli nu vad, nu graiesc, nu aud si nu umbla, ca sunt facuti de maini omenesti si cu asemanare omeneasca inchipuiti. Deci, asemenea lor sa fie cei ce-i fac pe ei si toti cei ce nadajduiesc in ei. Spuneti dar, rogu-va, oare pot sa-si ajute lor, aceia pe care-i numiti dumnezei? Sau pot sa izbindeasca asupra celor ce le fac lor rau? Si daca lor nu-si pot ajuta, apoi cum ne vor ajuta noua?"
Acestea auzindu-le ighemonul, a poruncit ca pe Terentie, African, Maxim si pe Pompia sa-i arunce in temnita cea mai dinauntru si cu toata intarirea sa-i pazeasca, zicand: "Maine dimineata ii voi scoate pe dansii la cercetare". Iar pe fericitul Zinon, Alexandru si Teodor, impreuna cu toti ceilalti in numar de 36, punandu-i inaintea judecatii aproape de capistea idoleasca, a zis catre dansii: "Deoarece din sfada si cearta voastra cea dintai, nici o sporire sau folos nu s-a facut, ascultati-ma pe mine si aduceti jertfe marelui zeu Heracle". Raspuns-au sfintii: "De multe ori ti-am spus ca suntem crestini, de care lucru te-ai instiintat de la cele dintai intrebari, si niciodata nu vei putea sa ne indupleci ca sa cinstim pe necuratii idoli si sa ne inchinam lor, pentru ca iti vom raspunde cu usurinta la toate intrebarile tale". Zis-a ighemonul: "Daca nu voiti sa ascultati sfaturile mele de voie, apoi si fara de voie veti asculta poruncile imparatilor celor nebiruiti". Si a poruncit sa-i bata fara de crutare cu toiege grele si cu vine uscate. Iar sfintii mucenici, ridicandu-si mainile spre cer, au strigat intr-un glas, zicand: "Cauta spre noi, Doamne, Dumnezeul nostru, si ajuta robilor tai si ne izbaveste de cel potrivnic".
Aceasta auzind-o ighemonul, poruncea ca mai cumplit sa-i bata; si multi slujitori s-au schimbat, unii dupa altii batand si iarasi a poruncit sa-i bata cu bete, desi toate cele dinlauntru ale lor se vedeau. Insa atat de luminoase si de vesele erau fetele mucenicilor, incat toti se minunau de rabdarea si de barbatia cea nebiruita a sfintilor. Iar dupa bataie a zis catre dansii ighemonul: "Jertfiti zeilor si va veti libera". Iar sfintii taceau. Deci, maniindu-se ighemonul, a poruncit sa arda tepi de fier, sa le friga spatele lor, apoi cu otet si sare sa unga ranile lor si cu aspre bucati de par sa le frece.
Atunci sfintii mucenici ai lui Hristos, cautand spre cer au zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai mantuit din cuptorul cel aprins pe cei trei tineri Anania, Azaria si Misail, nelasandu-i sa se vatame de vapaie cat de putin; iar pe Daniil din gurile leilor l-ai izbavit, pe Moise din mainile lui Faraon l-ai scos si pe Sfanta Tecla de foc si de fiare ai aparat-o; Cel ce dai iubitilor Tai desavarsita biruinta asupra vrajmasilor; Cel ce ai ridicat din morti pe Pastorul oilor Cel Mare, pe Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos; Cel ce ne-ai aratat noua multe faceri de bine; Cel ce ai zidit lumina si ai intins cerul ca o piele; Cel ce numeri multimea stelelor si le stii numele tuturor; Cel ce ai dus adevarul pana la marginile pamantului, auzi-ne si pe noi, cei ce ne rugam Tie si din nevoile noastre izbaveste-ne, ca a Ta este slava in veci. Amin".
Sfarsindu-si ei rugaciunea, ighemonul iarasi umplandu-se de manie, a poruncit ca spanzurandu-i, sa-i strunjeasca cu unghii de fier, incat curgea sangele ca paraiele din coastele lor. Dar de muncile acelea cumplite, nici cat de putin nu se biruiau, nici nu slabeau; pentru ca Dumnezeu ii intarea, dandu-le putere si tarie. Si a zis catre dansii ighemonul: "Oare v-au invatat pe voi muncile? Oare v-ati deprins a va departa de la nebunia voastra, sau inca in necuratia voastra petreceti?" Iar sfintii nimic nu au raspuns. Ighemonul a zis atunci cu manie: "Voua va zic acestea, necuratilor". Iar sfintii, cautand spre cer, au zis: "Dumnezeule Atotputernice, Cel ce altadata ai plouat cu foc asupra cetatii Sodoma pentru faradelegile ei, deci si acum rastoarna si risipeste aceasta capiste necurata a necuratilor zei, pentru adevarul Tau".
Zicand aceasta, si-au facut semnul crucii lui Hristos pe fetele lor si au suflat asupra capistei si indata au cazut idolii cu mare zgomot si s-au risipit la pamant. Atunci sfintii mucenici au zis catre ighemon: "Vezi pe zeii tai? Unde este acum taria si puterea lor? Oare n-au putut sa-si ajute lor?" Iar dupa putin timp a cazut si capistea si s-a risipit pana in temelie. Deci, umplandu-se ighemonul de multa manie, pentru stricarea zeilor sai si a capistei, a poruncit ca pe sfintii mucenici sa-i taie cu sabia. Iar ei de un raspuns de moarte ca acela veselindu-se, slaveau pe Dumnezeu si bucurandu-se mergeau la locul cel de moarte. Sosind acolo, si-au plecat genunchii, si-au intins cu osardie grumajii sub sabie pentru Hristos. Si asa au murit ucisi de sabie. Iar niste barbati bine credinciosi luand sfintele lor trupuri, le-au ingropat la un loc sfant.
Dupa uciderea acestor sfinti mucenici, a poruncit ighemonul, ca pe Sfintii Terentie, African, Maxim si Pompia, sa-i aduca inaintea sa si a zis: "Jertfiti zeilor, iar de nu, rau veti patimi si nimeni nu va putea sa va scoata din mainile mele". Raspuns-au sfintii: "Suntem crestini, precum de multe ori ti-am spus si in Hristos ne-am pus nadejdea noastra. Iar diavolilor nu ne vom inchina, nici vom sluji zeilor tai si de muncile tale nu ne temem. Deci, pune asupra noastra orice fel de munca vei voi; pentru ca noi credem Dumnezeului nostru, ca biruit vei fi de noi, precum si diavolul este biruit de Hristos, Cel ce ne intareste, ca sa-ti biruim socotinta ta cea rea".
Deci, ighemonul a poruncit ca iarasi sa duca in temnita pe sfintii mucenici si fiare grele sa puna pe grumajii lor, iar mainile si picioarele sa le lege cu legaturi de fier, ba inca si cuie de fier sa le astearna pe pamant si pe acelea sa puna pe mucenici, nelasand pe cineva din crestini sa intre la ei, ca sa le dea hrana. Intr-o mucenicie ca aceea fiind sfintii si rugandu-se lui Dumnezeu, la miezul noptii a stralucit o lumina mare in temnita si Ingerul Domnului a stat inaintea lor si a zis catre dansii: "Terentie, Africane, Maxime si Pompie, robii Dumnezeului Celui de sus, sculati-va si intariti-va trupurile voastre". Acestea zicandu-le ingerul, s-a atins de lanturile cele de fier si indata lanturile, rupandu-se, au cazut. Si iata o masa s-a vazut inaintea lor, plina de toate bunatatile. Si le-a zis ingerul: "Odihniti-va si primiti hrana pe care v-a trimis-o Hristos voua!" Iar sfintii, binecuvantand pe Hristos Dumnezeu, s-au intarit cu hrana si cu bautura aceea si au dat multumire Stapanului lor.
Strajerii, vazand lumina in temnita, au intrat inauntru si au vazut pe sfintii mucenici bucurandu-se si veselindu-se si au spus aceasta ighemonului. Iar acela, scotand dimineata pe sfintii mucenici, i-a pus inaintea judecatii si a zis catre dansii: "Au nu v-au invatat pe voi chinurile ca sa va lepadati de nebunia voastra, sa va apropiati de zei si sa va inchinati lor?" Raspuns-a Sfantul Terentie: "Nebunia aceasta sa fie la noi si la toti cei ce iubesc pe Dumnezeu, caci cel nebun al lui Dumnezeu este mai intelept decat oamenii, iar intelepciunea omeneasca este nebunie la Dumnezeu. Nebuni si fara de minte am fi fost daca, lasand pe Dumnezeu, ne-am fi inchinat diavolilor, precum faci tu". Iar ighemonul, maniindu-se de acele cuvinte, a poruncit ca spanzurandu-i pe dansii la munci, cu unghii de fier sa le strunjeasca coastele. Fiind strunjiti sfintii, se rugau lui Dumnezeu, zicand: "Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui ce este in veci, Lumina crestinilor, nadejdea noastra cea incredintata, fii cu noi si ne ajuta; nu ne rusina pe noi cei ce patimim pentru numele Tau cel Sfant".
Astfel rugandu-se, nu simteau muncile cumplite, caci Hristos le usura. Apoi iarasi a poruncit ighemonul sa-i arunce in temnita si a chemat vrajitorii si descantatorii cei ce stiau sa farmece fiarele si jivinele. Le-a poruncit ca pe cele mai cumplite jivine, pe aspide, vipere si serpi, cu farmecele lor adunandu-le sa le inchida in temnita cu mucenicii. Si facandu-se aceea, jivinele tarandu-se pe langa picioarele sfintilor mucenici, nici nu se atingeau si nici nu-i vatamau pe ei; iar sfintii, cantand, preamareau pe Dumnezeu. Astfel trei zile si trei nopti sfintii sezand inchisi in temnita cu jivinele, in a patra zi, noaptea a trimis ighemonul sa afle, oare mucenicii sunt omoriti si mancati de serpi? Iar trimisii, apropiindu-se de usile temnitei, au auzit pe sfintii legati, cantand si laudand pe Dumnezeu.
Apoi, vrand ca sa stie neaparat ce se face in temnita, s-au suit deasupra si au descoperit acoperamantul si au vazut pe sfinti sezand si pe Ingerul Domnului stand, dar nelasand jivinele sa se apropie de sfintii mucenici. Aceasta vazand-o, s-au spaimantat si au spus ighemonului. Si foarte de dimineata sculandu-se ighemonul, a poruncit fermecatorilor ca sa ia din temnita serpii, aspidele, viperele si toate jivinele, iar pe mucenici sa-i duca la judecata; si dupa ce fermecatorii s-au apropiat de temnita si au grait dupa obicei cuvintele cele vrajitoresti, nu i-au mai ascultat jivinele. Si fiind usile descuiate, toate cu multa manie au sarit asupra fermecatorilor lor si i-au ranit de moarte; pe toti ceilalti oameni care se aflau acolo i-au omorat si au fugit la locurile lor. Dupa aceea sfintii rabdatori de chinuri au fost dusi la ighemon spre a fi judecati.
Vazandu-i ighemonul nevatamati catusi de putin, s-a umplut de manie si i-a osandit la taiere de sabie. Atunci sfintii s-au bucurat cu bucurie negraita si, mergand la moarte cu veselie, cantau: Mantuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne necajesc si pe cei ce ne urasc pe noi i-ai rusinat. Iar slujitorii ducandu-i la locul de moarte, si-au implinit porunca. Astfel marturisitorii lui Hristos si-au luat cununa muceniciei, iar niste barbati cucernici ingrijind sfintele lor trupuri, le-au ingropat cu cinste, ca la doua stadii de cetate, intru slava Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care imparateste in vecii vecilor. Amin.
Sf. Mc. Dima
Sf. Mucenic Dima, care a suferit mucenicia în Smirna
Duminica a 5-a din Post - a Sf Cuv Maria Egipteanca - Prevestirea Pătimirilor. Cererea fiilor lui Zevedeu - Pocăința femeii păcătoase
Ev Luca 7, 36 - 50
În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune! zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul capului ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis către femeie: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!
Ap Evrei 9, 11 - 14
Fraților, Hristos, venind Arhiereu al bunătăților celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu Însuși Sângele Său, și a dobândit o veșnică răscumpărare. Căci dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul Cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu!
Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a V -a din Post
„Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta” (Marcu 10, 36-37).
„Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta” (Marcu 10, 36-37)
Iubiți credincioși,
Dacă ați ascultat cu atenție și evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lângă alte sfinte învățături care izvorăsc din cuvintele Mântuitorului, ați auzit și de cererea celor doi Apostoli, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu. Iată ce au cerut: „Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta” (Marcu 10, 35-37).
Vedeți, frații mei, ispita slavei deșarte cum a îndrăznit a se apropia chiar și de ucenicii Domnului? Nu este de nici o mirare acest lucru, căci diavolul încă în Rai fiind a ispitit pe protopărinții noștri Adam și Eva tot cu ispita mândriei și a slavei deșarte. Că auziți ce spune șarpele Evei: „Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facere 3, 4-5).
Diavolul și îngerii lui au fost izgoniți din cer tot pentru păcatul mândriei și al slavei deșarte, căci cugetau să se facă asemenea cu Ziditorul lor, Care i-a adus din neființă întru ființă. Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură despre aceasta: „Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi pune jilțul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălașul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asmenea Celui Prea Înalt voi fi” (Isaia 14, 13-14). Vedeți, fraților că păcatul mândriei și al slavei deșarte a fost pricina căderii satanei și a îngerilor celor de un gând cu el?
Cu acest păcat greu și urât de Dumnezeu a înșelat diavolul și pe strămoșii noștri în rai, iar de atunci și până azi nu încetează a ispiti pe oameni cu tot felul de încercări, dar mai ales cu ispita mândriei și a slavei deșarte, pe care Preabunul Dumnezeu o urăște atât de mult.
Așa a ispitit și pe ucenicii Mântuitorului din Evanghelia de azi. Însă ați auzit cu câtă blândețe și înțelepciune i-a îndreptat Mântuitorul; nu i-a certat, nu i-a blestemat, nu i-a pedepsit, ci cu blândețe le-a zis: „Nu știți ce cereți!” (Marcu 10, 38). Ca unor copii neștiutori le spune că nu știu ce vor. După aceea le-a amintit de paharul sfintelor Sale patimi și le-a zis: „Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Marcu 10, 38), iar ei au zis: „Putem”, la care Iisus le-a adăugat: „Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza” (Marcu 10, 39). Într-adevăr, Iacob a fost ucis de Irod, iar pe Ioan l-a surghiunit în Patmos Domițian, păgânul împărat al Romei.
În acest fel amândoi apostolii au băut paharul suferinței pentru Domnul și pentru Evanghelia Lui. „Dar a ședea de-a dreapta Mea, nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit” (Marcu 10, 40). Dar de ce a zis: „Nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu” (Matei 20, 23). Nimenea să nu socotească aici ca Arie ereticul că Mântuitorul este mai mic ca Dumnezeire decât Tatăl. Nu, ci acum Mântuitorul vorbește ca om. Că se socotea mai mic după omenire nu după dumnezeire. Căci după dumnezeire era și este în vecii vecilor egal cu Tatăl. La fel în alt loc al Sfintei Evanghelii ne învață, zicând: „Iar Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30); și iar zice: „Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu iau și vă voi vesti vouă. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei” (Ioan 16, 15; 17, 10). Iar în alt loc zice: „Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și că Tatăl este întru Mine?” (Ioan 14, 10).
Dar să mergem mai departe pe drumul cuvântului spre a auzi ce zice Sfânta Evanghelie: „Auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacob și pe Ioan” (Marcu 10, 41). Vedeți fraților că pentru ispita mândriei celor doi Apostoli, pe ceilalți zece i-a ajuns ispita mâniei. Prea Înduratul nostru Mântuitor, iarăși, ca pe niște copii care nu știu ce fac, chemându-i la Sine, le-a zis: „Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă” (Marcu 10, 42-44). O bunătate și dragoste fără margini a Mântuitorului nostru, că și pe cei dintâi, care erau ispitiți de patima slavei deșarte, și pe ceilalți zece, care se mâniau asupra celor doi, cu mare blândețe și înțelepciune îi îndreaptă și îi învață, să nu fie ca stăpânitorii lumii, care cu multă trufie și slavă deșartă conduc popoarele și le domnesc.
De aceea îi învață, zicând: „Și care vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă” (Marcu 10, 44). Prin aceste preasfinte învățături alungă din mintea lor și slava deșartă și mânia, căci aceste patimi sunt amândouă fiice ale mândriei. Slava deșartă este începutul, iar mândria este sfârșitul! Însă și la spălarea picioarelor la Cina cea de Taină, aceeași învățătură împotriva slavei deșarte i-a învățat: „Voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori ca să spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13, 13-15).
Ce este slava deșartă? După învățătura sfinților Părinți, slava deșartă este începutul mândriei și „numai atâta deosebire este între ele, câtă deosebire are copilul de bărbatul desăvârșit și grâul de pâine" (Filocalia, vol IX, Sf. Ioan Scărarul, Cuvântul 22, București, 1980). Pe slava deșartă cu „vaiul” o amenință Domnul zicând: „Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine” (Luca 6, 26). „Gândul slavei deșarte este prea subțire și cu lesnire stă pe ascuns lângă isprăvile faptelor bune și nu mică nevoință trebuie spre a se izbăvi cineva de slava deșartă” (Ibidem). Cum poate cineva a se izbăvi de fiara aceasta cu multe capete a slavei deșarte? După învățătura Sfântului Ioan Scărarul, slava deșartă o izgonește de la sine, cel ce în tot locul și lucrul se defaimă pe sine, cel ce suferă cu vitejie ocările și defăimările altora, cel ce trece fără de vătămare pe lângă laude și cel care aleargă spre slava cea de sus, iar pe cele de aici le socotește gunoaie.
Zice același sfânt că „începutul neslavei deșarte este păzirea gurii și iubirea de necinstirii, mijlocul este încetarea tuturor ispitirilor gândite ale slavei, iar sfârșitul este ca pe cele ce ajută la necinstire să fie primite înaintea oamenilor din inimă” (Ibidem). Numai acela are înțelepciune smerită, care lucrează toată fapta bună cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, după cum ne învață și Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31; Coloseni 3, 18).
La fel și Sfântul Isaac Sirul ne învață următoarele despre slava deșartă: „Sârguiește-te să fii defăimat și te vei umple de cinstea lui Dumnezeu. Nu căuta să fii cinstit, plin fiind înăuntru de răni. Ocărăște-te pe tine, ca să fii cinstit și să n-o dorești ca să nu te necinstești”. Apoi zice: „Cel ce aleargă după cinste, ea fuge dinaintea lui, iar cel ce fuge de dânsa, cinstea aleargă după el și propovăduitor al smereniei lui i se face înaintea tuturor oamenilor. Fugi de slavă și vei fi slăvit. Teme-te de mândrie și te vei mări. Dacă urăști slava, fugi de cei ce o caută” (Filocalia X, Sfântul Isaac Sirul, 1981, Cuvântul 5. Pentru lepădarea de lume).
Iubiți credincioși,
Până aici am vorbit despre răutatea slavei deșarte, cu care au fost ispitiți cei doi Apostoli Iacob și Ioan. În cele ce urmează vom vorbi puțin despre păcatul mâniei, care nu puțin ne vatămă în această viață. Mai întâi să vedem ce este mânia și de câte feluri este. „Mânia este sutașul rațiunii, răzbunătorul poftei. Când dorim un lucru și suntem împiedicați de cineva, ne mâniem asupra lui ca unii ce suntem nedreptățiți” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, București 1938, cap. 14). „Mânia este aducerea aminte a urii ascunse, adică a pomenirii de rău. Mânia este dorința de a face rău celui ce ne-a mâniat” (Filocalia IX, Sfântul Ioan Scărarul, Cuvântul 8).
Felurile mâniei sunt patru. Primul fel de mânie se cheamă „iritare”, al doilea fel de mânie se cheamă „pizmă”; al treilea fel de mânie se cheamă „zavistie”, adică cea care zace mult în sufletul omului și caută răzbunare; iar al patrulea fel este mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne învață în Sfânta Scriptură să oprim mânia noastră cea rea: „Părăsește mânia și lasă iuțimea” (Psalm 36, 8). La fel și marele Apostol Pavel, zice: „Lepădați și voi toate acestea: Mânia, iuțimea, răutatea, hula, cuvântul de rușine din gura voatră” (Coloseni 3, 8). În alt loc arătând același lucru, zice: „Orice amărăciune și supărare și mânie și izbucnire și defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate” (Efeseni 4, 31).
Sfântul Ioan Scărarul ne arată prin ce faptă bună putem să gonim de la noi mânia cea rea și pătimașă, zicând: „Precum apa în văpaie câte puțin adăugându-se, desăvârșit pe văpaie o stinge, așa și lacrima plânsului celui adevărat pe toată văpaia mâniei și a iuțimii face s-o ucidă” (Filocalia IX, op. cit., p. 68).
Cât privește mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu s-a arătat prin multe feluri de pedepse, după cum despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Cu mulțimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta și i-a mistuit ca pe niște paie. La suflarea nărilor Tale s-a despărțit apa. Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete și s-au închegat apele în inima mării. Vrăjmașul zicea: Goni-i-voi și-i voi ajunge; pradă voi împărți și-mi voi sătura sufletul de răzbunare; voi scoate sabia și mânia mea îi va stârpi. Dar ai trimis Tu duhul Tău și marea i-a înghițit; afundatu-s-au ca plumbul, în apele cele mari” (Ieșire 15, 7-10).
În alt loc, despre mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, auzim așa: „Și i-a lepădat Dumnezeu din pământul lor cu mânie, cu iuțime și cu aprindere mare și i-a aruncat în alt pământ, cum vedem acum” (Deuteronom 29, 28). Iar dumnezeiescul și marele Prooroc Isaia, arătând despre mânia cea dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu care va fi la sfârșitul lumii, zice așa: „Pentru aceasta voi prăbuși cerurile; și pământul se va clătina din locul lui, din pricina furiei Domnului Savaot în ziua iuțimii mâniei Lui. Atunci, ca o gazelă sperioasă și o turmă pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său și fiecare va fugi în pământul său” (Isaia 13, 13-14).
Frații mei, acum să arătăm ce virtuți sunt împotriva mâniei. Cea dintâi faptă bună care stinge și potolește mânia este blândețea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, voind să ne învețe prin ce putem liniști tulburarea mâniei a zis: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). În alt loc dumnezeiasca Scriptură ne învață, zicând: „Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul” (Matei 5, 5). Tot dumnezeiasca Scriptură ne învață, zicând: „Răspunsul blând domolește mania” (Pilde 15, 1; 16, 14; 25, 15). Sfântul Apostol Petru arată că blândețea are mare preț înaintea lui Dumnezeu și zice: „Să fie omul cel tăinuit al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului, blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 4). Încă și Sfântul Apostol Pavel ne arată că trebuie să sfătuim cu blândețe pe cei care vor cădea în oarecare păcat și zice: „Fraților, chiar de va cădea vreun om în vreo greșeală, voi cei duhovnicești îndreptați pe unul ca acela cu duhul blândeții” (Galateni 6, 1).
Am însemnat acestea din dumnezeiasca Scriptură, ca să vă aduc aminte că cel mai bun leac împotriva mâniei este blândețea și nepomenirea de rău, căci aceste fapte bune, și pe cei răi îi pot face buni și îi pot aduce la pocăință. În această privință am să vă reamintesc niște istorioare din Pateric. Au venit odată hoții la chilia unui bătrân și i-au zis: „Am venit să-ți luăm toate câte ai în chilia ta”. Iar el le-a zis: „Câte vă place, fiilor, luați”. Și ei au luat toate lucrurile bătrânului pe care le avea în casa sa. Însă au uitat un săculeț care era atârnat într-un cui. Deci bătrânul luându-l, alerga după ei, zicând: „Fraților, luați cele ce ați uitat în chilia voastră!” Iar aceia, umilindu-se pentru nerăutatea bătrânului au adus înapoi în chilia lui toate cele luate, și s-au pocăit, zicând întru dânșii: „Cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta”.
Iarăși citim în Pateric că doi monahi locuiau într-un loc și s-a dus la dânșii un bătrân ca să încerce viața lor și, luând un toiag, a început a sfărâma verdețurile unuia. Iar fratele văzând, s-a ascuns până le-a sfărâmat toate. După ce a rămas numai o rădăcină, a zis fratele către bătrân: „De voiești, lasă pe aceasta să o fierb ca să gustăm din ea împreună!” Aceasta auzind bătrânul, a pus metanie fratelui, zicând: „Pentru această nerăutate a ta se odihnește Duhul Sfânt peste tine, frate!”
A zis dumnezeiescul Iov: „Pe cel fără de minte îl ucide mania” (Iov 5, 2). Iar Apostolul Pavel ne învață: „Soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26). Cu adevărat, pe cel fără de minte îl ucide mânia, dacă nu va părăsi din inimă pomenirea de rău și răzbunarea asupra celui ce l-a supărat, altfel având ură asupra fratelui, ajunge să fie ca un ucigaș de oameni. Căci, după mărturia Sfintei Scripturi, „oricine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni și știți că orice ucigaș de oameni nu are viață veșnică” (I Ioan 3, 15). Iată fraților, în ce chip, pe cel fără de minte îl ucide mânia. Căci de nu va părăsi mânia și ținerea de minte a răului ajunge la ură și prin ură se face ucigaș de oameni și așa își ucide prin mânie și răzbunare sufletul său.
Iubiți credincioși,
Astăzi este Duminica a cincea a Postului Mare. Fiecare zi în post trebuie să fie o nouă treaptă care ne urcă spre cer, și ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea suntem datori, frații mei, să ne silim zi cu zi la rugăciune, la înfrânare, la post, la împăcare duhovnicească cu toți oamenii, la milostenie, la părăsirea păcatelor prin spovedanie și la unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie.
Astăzi am vorbit de două păcate foarte răspândite la noi: slava deșartă și mânia. Cel mai potrivit timp de pocăință și despătimire pentru noi toți este Postul Mare. Acum să ne ostenim. Acum să ne rugăm mai mult. Acum să părăsim mândria, mânia, ura, îndoiala, desfrânarea, necredința și tot păcatul. Acum să ne împăcăm cu Dumnezeu, până mai avem viață și timp de pocăință. Nu vedem cu toții câtă suferință este în lume și câți mor fără nici o pregătire creștinească? Cum vor fi izbăviți de osândă cei ce mor în beție și desfrâu, cei ce mor în ură și procese, cei ce mor în secte și în întunericul necredinței? Cine îi va elibera din chinurile iadului, dacă o viață de om pe pământ nu le-a ajuns să creadă cum trebuie în Dumnezeu și să facă fapte bune de pocăință? Să ne ferească Mântuitorul de un asemenea sfârșit înfricoșător, fără salvare.
Tot în Duminica de astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, pe care ne-o dă ca model de pocăință pentru toți. Această cuvioasă a fost în tinerețe o mare păcătoasă. Dar ajungând la Mormântul Domnului nu putea să intre în biserică pentru păcatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-și în fire a început să plângă cu amar pentru păcatele sale și după ce s-a închinat, s-a făcut pustnică în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singură 47 de ani, răbdând grele ispite, foame, gânduri, frig și lupte de la diavoli. La urmă, fiind descoperită de cuviosul Zosima, un sihastru sfânt, acesta a spovedit-o, a împărtășit-o cu Sfintele Taine și, după încă un an, a aflat-o adormită în Domnul și a înmor-mântat-o acolo. Pomenirea ei se face la 1 aprilie. Vedeți câți ani s-a pocăit ea pentru păcatele făcute la tinerețe?
Să urmăm și noi pe calea pocăinței, că fără aceasta degeaba trăim; ne cheltuim și viața în zadar, ne pierdem și sufletul. Mai avem o săptămână până la Duminica Floriilor. Este foarte bine ca în aceste zile să vă spovediți, iar la Florii să primiți Trupul și Sângele lui Hristos.
Continuați cu postul și cu rugăciunea. Dar cereți numai cele de folos pentru mântuire. Împăcați-vă cu Dumnezeu și cu oamenii și aveți mare grijă pentru copii. Să rugăm pe Bunul nostru Mântuitor să ne scape de tot păcatul și să ne primească, dincolo, de-a dreapta Sa, cu toți sfinții Săi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu