Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
miercuri, 18 mai 2022
1. /19 MAI 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 715 - A fost ales Papă al Romei, Grigore al II-lea (n.669- d.731),
Papa Grigore al II-lea a fost un papă al Romei. El s-a născut în Roma, fiind fiul lui Marcellus din familia Savelli. În timpul papei Sergius I. a fost bibliotecar, la data de 19 mai 715 a fost ales papă. Evenimente mai importante din perioada pontificatului sau se poate aminti însărcinarea lui Bonifacius să misioneze sprijinit de franci în Germania, pe care în anul 722 îl numește episcop. În perioada acea existau conflicte politice și religioase cu Bizanțul. După moartea sa el va fi declarat sfânt.
·1051 - Henric I al Franței se căsătorește cu cea de-a doua soție, Anna de Kiev, fiica lui Iaroslav I cel Înțelept. Ei vor fi părinții viitorului rege Filip I al Franței.
Henric I (franceză Henri I; 4 mai 1011 – 4 august 1060) a fost rege al francilor din 1031 până la moartea sa. A fost al treilea rege al Dinsatiei Capețiene și al doilea fiu al regelui Robert cel Pios și a celei de-a treia soții, Constance de Arles. A devenit moștenitor al coroanei la moartea fratelui său vitreg Hugues în 1025.
Anna de Kiev (1024/1032 – 1075) – foto: ro.wikipedia.org
Anna de Kiev (sau Anna Yaroslavna) (1024/1032 – 1075) a fost regină consort a Franței ca soție a regelui Henric I al Franței și regentă pentru fiul ei, Filip I al Franței.
Iaroslav I cel Înțelept (c. 978, Kiev -20 Februarie 1054, Kiev) a domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate. În timpul îndelungatei sale stăpâniri Rusia Kieveană a atins apogeul înfloririi culturale și al puterii militare.
Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri.
·1499 - Caterina de Aragon se căsătorește prin procură cu Arthur Tudor, Prinț de Wales. Caterina are 13 ani și Arthur 12.
Catherine în copilărie, portret de Juan de Flandra, 1485 – foto: ro.wikipedia.org
Catherine de Aragon (n. 15 decembrie 1485, Aragon, Spania – d. 7 ianuarie 1536, Kimbolton, Cambridgeshire, Anglia) a fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. A fost căsătorită succesiv cu 2 fii ai regelui Henric al VII-lea al Angliei: mai întâi cu Arthur, prinț de Wales, decedat la foarte scurt timp după căsătorie, apoi cu Henric, care îi va succede la tron tatălui său. A fost mama reginei Maria I a Angliei, cunoscută ca Mary cea sângeroasă.
Arthur Tudor, Prinț de Wales (19/20 septembrie 1486 – 2 aprilie 1502) a fost primul fiu al regelui Henric al VII-lea al Angliei și a reginei Elisabeta de York și deci moștenitorul tronului Angliei. A murit însă înaintea tatălui său și Arthur nu a devenit niciodată rege. După moartea regelui Henric al VII-lea, tronul a trecut fratelui său mai mic, care a devenit regele Henric al VIII-lea al Angliei
·1568 - Regina Elisabeta I a Angliei ordonă arestarea Mariei, regina Scoției.
Elisabeta I , “Darnley Portrait”, c. 1575 – foto: ro.wikipedia.org
Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură “că îi va purta de grijă până la moarte“. Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.
Maria Stuart (1542 – 1587) – foto: ro.wikipedia.org
Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
·1643 -Războiul de Treizeci de Ani - Forțele franceze sub comanda Prințului de Condé înving decisiv forțele spaniole înBătălia de la Rocroi, marcând sfârșitul simbolic al Spaniei și începutul hegemoniei franceze. Este cea mai grea înfrângere din istoria armatei spaniole.
“Războiul de Treizeci de Ani”. Aruncarea delegaților catolici pe fereastrǎ, în Praga (1618) – foto: ro.wikipedia.org
Războiul de Treizeci de Ani a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Imperiului romano-german și puterii Habsburgilor. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială.
“Bătălia de la Rocroi”, 1643 – foto: ro.wikipedia.org
·1802 - Napoleon Bonaparte a instituit ordinul ”Legiunea de Onoare”, cea mai inalta recompensa care se acorda in Franta, drept recompensa pentru merite civile si militare deosebite in serviciul Frantei. Legiunea de onoare, conform originalului în franceză, Légion d’honneur, este cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză, instituită în 1802 și acordată neîntrerupt din 1804 până astăzi.
·1813: Napoleon invinge o armata ruso-austriaca superioara numeric in batalia de la Bautzen.
·1845 - Exploratorul britanic John Franklin execută cu navaHMS Erebus, HMS Terrorși o navă de aprovizionare ultima sa expediție în căutarea pasajului de Nord-Vest. Doar nava de aprovizionare va reveni din expediția Franklin.
Sir John Franklin (n. 16 aprilie 1786 – d. 11 iunie 1847) a fost un contra-amiral în cadrul Marinei Regale Britanice, explorator al zonei arctice și guvernator al Tasmaniei. A dispărut într-o expediție al cărei obiectiv era explorarea și cartografierea unei secțiuni a Pasajului de nord-vest.
“Expediția lui John Franklin” a avut ca obiectiv explorarea zonei arctice și găsirea Pasajului de nord-vest. A fost condusă de Sir John Franklin, care a pornit din Anglia în 1845. Din nefericire, cele două corăbii (Erebus și Terror) au fost surprinse în Strâmtoarea Victoria, în vecinătatea Insulei King William. John Franklin și întregul său echipaj (128 de persoane) au pierit în expediție.
·1897 - Oscar Wilde a fost eliberat din închisoarea Reading Gaol.
Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (1854 – 1900)- foto: ro.wikipedia.org
Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) si Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde). În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică. Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare.
Oscar Wilde and Lord Alfred Douglas in 1893 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică. Între timp soția și copiii îl părăsesc și îsi schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine. Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.
* 1918 - Regele Romanaiei, Ferdinand I isi continua vizita in Basarabia, vizitand dupa Hotin, orasul Balti.
·1919 - A fost înființată organizația non guvernamentală“Save the Children“pentru apărarea drepturilor copilului.
Eglantyne Jebb (25 august 1876 – 17 decembrie 1928) a fost o reformatoare socială din Anglia fiind fondatoarea organizației neguvernamentale Salvați Copiii – foto: savethechildren.org.uk
Salvați copiii este o organizație neguvernamentală internațională a cărei scop este de a acorda sprijin copiilor care au nevoie de ajutor din întreaga lume. A fost înființată în anul 1919 în Marea Britanie. Scopul principal al asociației este dezvoltarea proiectelor care aduc îmbunătățiri substanțiale și de lungă durată în folosul copiilor. Face parte din International Save the Children Alliance care este compusă din alte 27 de organizații naționale. International Save the Children Alliance este un ONG cu statut consultativ pe lângă consiliul Economic și Social al ONU.
Save the Children- foto: facebook.com
“Salvaţi Copiii România”este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele Organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de Organizaţie. Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări Misiunea Organizației Salvați Copiii România este de a obține progrese marcante privind modul în care copiii sunt tratați și de a produce schimbări imediate și de durată în viața acestora. Viziunea Salvați Copiii România este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viață, protecție, dezvoltare și participare.
* 1919 - A început Războiul de Independență al Turciei, după ce Mustafa Kemal Atatürk a organizat la Samssun mișcarea de rezistență împotriva dezmembrării Imperiului Otoman.
·1925: Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei au incheiat o conventie pentru revalorizarea leului si lichidarea totala a datoriilor statului catre BNR.
·1932 - S-a infiintat Institutul Superior de Educatie Fizica din Romania.
·1932: Parasutista romana Smaranda Braescu a stabilit recordul mondial de altitudine sarind de la 7 233 metri. Saltul a avut loc in Sacramento, California. Recordul acesteia a rezistat pana in 8 mai 1951 si a fost doborat tot de un roman, Doru Negulici, care a sarit de la 7.250 m. Smaranda Brăescu, (21 mai 1897 Hănțești – 2 februarie 1948, Cluj) a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).
·1935 - In grădina publică din Tighina (azi Bender, R.Moldova), vis-a-vis de Cinematograful Capital, este dezvelit bustul lui Ion Gh. Duca. Monumentul a fost demolat după îndoliata zi de 28 iunie 1940 de catre sovietici.
Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București – d. 29 decembrie 1933, Sinaia), om politic liberal român, a deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a pune stavilă avântului mișcării fasciste Garda de Fier. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța.
·1938 - Este inaugurat bustul lui Alexei Mateevici, instalat pe mormîntul poetului de către Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Chișinău, România.
Bustul funerar al poetului Alexei Mateevici, Chișinău, sursă:monument.md Mormîntul lui Alexei Mateevici, Cimitirul din strada Armeană, Chișinău, Republica Moldova, sursă:monument.md La 19 sau 20 mai 1938 este inaugurat bustul lui Alexei Mateevici, instalat pe mormîntul poetului de către Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Chișinău, România. Bustul poetului, al cărui autor este sculptorul Alexandru Plămădeală, a fost turnat din bronz, în 1933, la București. Soclul bustului funerar este executat din marmură. Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia de la începutul secolului XX. Alexei Mateevici este autorul poeziei „Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. Astăzi cuvintele poeziei Limba noastră de Alexei Mateevici sunt versurile Imnului de stat al Republicii Moldova.
·1947 - S-a deschis Muzeul Zambaccian, cuprinzând colecţii de artă donate de colecţionarul şi criticul de artă Krikor Zambaccian.
Krikor H. Zambaccian, portret de Camil Ressu aflat la Muzeul de Artă din Craiova) – foto: ro.wikipedia.org
Krikor H. Zambaccian (n. 6 februarie 1889, Constanța; d. 18 septembrie 1962, București) colecționar și critic de artă român, de etnie armean, membru corespondent al Academiei Române.
·1952 - S-a infiintatInstitutul de Geriatrie din Bucuresti.Primul din lume,Institutul de Gerontologie și Geriatrie, a fost fondat prin Hotarâre a Consiliului de Miniștri și a devenit Institut Național în 1974, iar în anul 1992, i s-a atribuit numele de „Ana Aslan”. Institutul a fost condus de academicianul roman Ana Aslan, intre anii 1958-1988.
În 1964 presedintele OMS l-a propus ca model de Institut de geriatrie țărilor dezvoltate. În anul 1974 Institutul se extinde cu o secție clinică nouă, remarcabilă prin confortul interior și spațiile largi, situată într-un decor natural pe o suprafață de 33 ha la Otopeni. Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele acestui studiu fac obiectul lucrării „Novocaina – factor eutrofic și întineritor” publicată împreuna cu Prof. C. I. Parhon în 1955. Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima data lumii medicale internaționale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel.
Numeroase distinctii internationale – Meritto della republica Italiana, Cavaler al noii Europe – Italia, Cavaler al Ordinului de Malta – Franta, Comandor al Ordinului Orange Nassau – Olanda, dama di Collare del Santo Graal – Franta, Citizenship International Award – Filipine, premiul si Medalia Léon Bernard decernate de OMS pentru contributii exceptionale în domeniul medicinii sociale si geriatriei, premiul Fundatiei Franzheim Franzheim Buckminster Fuller Synergy Trust – distinctie acordata pentru activitatea stiintifica în serviciul sanatatii publice – sunt numai câteva dintre recunoasterile internationale ale unei activitati prodigioase puse în slujba sanatatii.
·1962: Marilyn Monroe a cântat la aniversarea președintelui american John Kennedy. Marilyn Monroe (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie 1926, Los Angeles, California, SUA – d. 5 august 1962, Brentwood, California, SUA a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea. Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială. Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră. După câteva apariții minore în decurs de câțiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind și de remarcabila ei prezență scenică. Și-a îndreptat eforturile către apariții mai consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest scop. Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor. (…) În mai 1962, Monroe și-a făcut ultima apariție publică importantă, cântând Happy Birthday, Mr. President în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea președintelui american John F. Kennedy.
·1979:Este publicat Decretul privind stabilirea orei oficiale de vară pe teritoriul României.
·1991:Croaţii au votat in cadrul unui referendum pentru independenţa tarii lor fata de RSF Iugoslavia .
·1992:Parlamentul Romaniei a adoptat Legea audiovizualului, prin care se înfiinţa Consiliul Naţional al Audiovizualului.
·1997 - Curtea Suprema de Justitie a Romaniei a reabilitat 21 de intelectuali romani, printre care Constantin Noica, Alexandru Paleologu si Nicolae Steinhardt. Acestia au fost acuzati in 1960, pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale” si crima de tradare de patrie, fiind condamnati la pedepse cuprinzand intre 25 de ani de munca silnica si sapte ani de inchisoare corectionala, cu confiscarea totala a averii.
·1999:A fost lansat episodul I din filmul american de mare succes international, “Razboiul stelelor” .
·2000 - Patriotul roman basarabean Ilie Ilaşcu, erou al razboiului moldo-rus de pe Nistru, i-a cerut preşedintelui Romaniei, Emil Constantinescu intr-o scrisoare care a fost publicata si de presa de la Chişinău, să nu semneze Tratatul de bază dintre România şi Republica Moldova. Ilaşcu, aflat în detenţie la Tiraspol, susţinea că parafarea documentului „a fost o greşeală imensă a politicii de moment a României”.
Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) – foto: ro.wikipedia.org
·2002:Teritoriul din Asia de Sud-Est, Timorul oriental si-a proclamat independenta, dupa 24 de ani de ocupatie indoneziana.
·2004:Guvernul roman a aprobat un proiect de lege conform căruia, începând cu 1 iulie 2005, moneda naţională urmează să fie denominată prin tăierea a patru zerouri.
·2005:Partidul Social Democrat (PSD) din Romania devine membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
Traian Băsescu şi Theodor Stolojan în Piața Universității (19 aprilie 2007) – foto: ro.wikipedia.org
Întrebarea referendumului a fost, Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu? Susținătorii Președintelui trebuiau să voteze “NU”, iar cei care doreau demiterea acestuia să voteze “DA”. Acest fapt a creat confuzie printre cei puțin informați, fiecare tabără încercând să manipuleze electoratul cu diferite argumente. Rezultatul votului – Au votat 24,75% DA si 74,48% NU.
·2009 - O echipă de cercetători condusă de paleontologul norvegian Jørn H. Hurum a publicat prima descriere a scheletului fosilizat al unei maimuțe vechi de 47 de milioane de ani denumita Darwinius masillae, despre care se susține că reprezintă veriga lipsă în evoluția rasei umane.
Darwinius masillae, denumită astfel pentru a celebra bicentenarul Darwin,[1] a fost un mamifer primat din perioada eocenului, care este foarte similar cu un lemurian de astăzi, care a trăit cu circa 47 de milioane de ani în urmă. Deși prezentarea lumii de către o echipă de la Muzeul de istorie naturală a Universităţii din Oslo la 19 mai 2009 a iscat oareceva controverse, Darwinius masillae este considerat o importantă „veriga lipsă” din ramura evoluționară umană.
·2010:Camera Deputaţilor a adoptat Legea lustraţiei, cu 203 voturi „pentru”, 40 de voturi „împotrivă” şi 12 abţineri. Legea lustraţiei a fost adoptată de Senat în aprilie 2006, iar în cazul acestui act normativ, forul decizional era Camera Deputaţilor, care a adoptat- o pentru prima oară în mai 2010. Iniţiată de parlamentari liberali, între care Eugen Nicolaescu, Adrian Cioroianu, Mona Muscă, legea fusese adoptată la limita, în cursul anului 2006, de Senat, însă de atunci până în 2010 a rămas blocată la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Ca persoane lustrabile fuseseră definite atunci următoarele categorii de persoane: cei care au ocupat funcţii de conducere şi au fost remunerate pentru aceasta în PMR, PCR, UTC, UASCR, deputaţii în Marea Adunare Naţională, membrii consiliilor populare judeţene, municipale şi orăşeneşti, membrii Consiliului de Stat şi ai Consiliului de Miniştri, conducătorii instituţiilor de presă sau de propagandă ai PCR, directorii de editură, persoanele din învăţământul de partid, din structurile Securităţii sau colaboratorii acesteia ca poliţie politică, magistraţii cu funcţii de conducere în sistemul judiciar comunist, comandanţii din Inspectoratul General de Miliţie până la nivelul şefilor de post inclusiv, şefii misiunilor diplomatice şi consulare. Tuturor acestor persoane urmau să li se interzică să ocupe timp de cinci ani de la intrarea legii în vigoare funcţii publice numite şi alese. Legea prevedea însă că lustrabilii care deţin orice funcţie aleasă vor avea posibilitatea să-şi ducă mandatul la bun sfârşit. Judecătorii Curţii Constituţionale au decis însă, pe 7 iunie 2010, cu majoritate de voturi, că Legea lustraţiei este neconstituţională, deoarece încalcă dreptul de a fi ales, consacrat prin Constituţie. Mai mult, judecătorii credeau că limitarea dreptului de a fi ales, impusă prin legea contestată „aduce atingere însăşi existenţei dreptului şi nu îşi justifică necesitatea într-o societate democratică”. In 2012, Camera Deputaţilor a adoptat Legea lustraţiei, care impunea restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în aparatul de partid şi aparatul represiv din regimul comunist. Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 „pentru” şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei. Camera Deputaţilor a fost for decizional în privinţa acestui proiect de lege. Legea a ajuns la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi promulgată. Proiectul de lege îi vizează pe cei care au avut funcţii politice retribuite de Partidul Comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
·2012 - Disidentul orb Chen Guangchenga plecat din China spre Statele Unite, punând capăt disputei diplomatice dintre cele două superputeri. Chen Guangcheng (n. 12 noiembrie 1971) este un activist civic și luptător pentru drepturile omului din China.
2016: Un avion Airbus A320 operat de EgyptAir se prăbușește în Marea Mediterană, omorând toți cei 56 de pasageri și 10 membri ai echipajului aflați la bord.
* 1474: Isabella d'Este (n. , Ferrara, Statele Papale – d. ,Mantova, Ducatul de Mantova[*]) a fost marchiză de Mantua și una dintre cele mai importante femei din Renașterea italiană ca figură culturală și politică majoră. Ea a fost patroană a artelor, precum și o femeie care a dat tonul în modă, stilul ei vestimentar fiind copiat de femei din toată Italia și la curtea Franței. Poetul Ariosto a numit-o "Isabella liberală și magnifică", în timp ce autorul Matteo Bandello a descris-o ca fiind "supremă în rândul femeilor". Diplomatul Niccolò da Correggio a mers mai departe, numind-o "Prima Doamnă a lumii"
Isabella era o tânără foarte bine educată. Copil fiind ea a studiat istoria romană și a învățat rapid să traducă limba greacă și latină. Datorită intelectului ei remarcabil, ea discuta adesea cu limbile clasice și afacerile statului cu ambasadorii. De asemenea, ea era familiarizată personal cu pictorii, muzicienii, scriitorii și învățații, care trăiau la curte sau în jurul curții. Pe lângă cunoștințele sale despre istorie și limbi străine, ea putea să recite pe de rost din Virgiliu și Terențiu. Isabella a fost și o cântăreață talentată și muzician, și a fost învățat să cânte la lăută de Giovanni Angelo Testagrossa.[5] În plus față de toate aceste realizări admirabile, ea a inventat noi dansuri, fiind instruită în artă de Ambrogio, un maestru de dans.[6]
A fost descrisă ca fiind atrăgătoare din punct de vedere fizic, deși ușor durdulie; totuși, ea avea "ochi plini de viață" și era "plină de har".[7] În 1480, la vârsta de șase ani, Isabella a fost logodită cu Francesco, moștenitorul marchizului de Mantua. Deși el nu era frumos, Isabella îl admira pentru puterea și curajul său; ea îl privea de asemenea ca pe un gentleman. După primele lor întâlniri, ea a început să se bucure de compania sa și a petrecut următorii câțiva ani să-l cunoască și să se pregătească pentru a fi marchiză de Mantua. În perioada cât el a curtat-o, Isabella a prețuit scrisorile, poeziile și soneturile pe care i le-a trimis ca daruri.
Isabella d'Este
Zece ani mai târziu, la 11 februarie 1490, la vârsta de 15 ani, s-a căsătorit cu Francesco Gonzaga, care devenise marchiz în urmă cu patru ani. Isabella a devenit soția sa și marchiză, în mijlocul unei revărsări spectaculoase a aclamării populare. Pe lângă marchiz, Francesco era, de asemenea, căpitanul general al armatelor din Republica Veneția. Soția sa a adus ca zestre suma de 3.000 de ducați pe lângă bijuterii valoroase, vase și un serviciu de argint.[8] Înainte de banchetul magnific care a urmat ceremoniei de nuntă, Isabella a umblat pe străzile principale ale orașului Ferrara cu un cal drapat în pietre și aur.[9]
Cum cuplul se cunoștea și se admira unul pe altul de mulți ani, atracția lor reciprocă s-a adâncit în dragoste; căsătoria cu Francesco ar fi făcut ca Isabella să "înflorească".[10] Se spune că în timpul nunții sale, Isabella era frumoasă, subțire, grațioasă și bine îmbrăcată.[11] Părul ei lung și fin a fost vopsit într-un blond palid, iar ochii ei, "maronii ca niște conuri de brad toamna, împrăștiau râsul".[12]
Francesco, în calitatea sa de căpitan general al armatelor venețiene, era adesea obligat să meargă la Veneția pentru consfătuiri, lăsând-o pe Isabella în Mantua, în vechiul palat La Reggia, care era sediul familiei Gonzaga.[13] Isabellei nu-i lipsea compania, ea petrecându-și timpul cu mama și cu sora ei, Beatrice; după întâlnirea cu cumnata ei de 18 ani, Elisabeta Gonzaga, cele douî tinere su devenit prietene apropiate. Ele se bucurau să citească cărți, să joace cărți și să călătorească împreună la țară. Au menținut o corespondență constantă până la moartea Elisabetei, în 1526.
După aproape patru ani de la căsătorie, în decembrie 1493, Isabella a născut primul ei copil din cei opt pe care îi va avea; a fost o fiică, Eleonora, căreia îi spuneau Leonora.
La un an după căsătoria fratelui ei, Alfonso,[14] cu faimoasa Lucrezia Borgia în 1502, aceasta devine amanta lui Francesco. Isabella a născut o altă fiică, Ippolita, cam în aceeși perioadă, și a continuat să aibe copii de-a lungul aventurii pasionate și îndelungate dintre Francesco și Lucrezia, care a fost mai mult sexuală decât romantică.[15] Aventura lui Francesco cu Lucrezia, recunoscută pentru frumusețea ei,[10] a provocat multă gelozie și durere Isabellei.[15] Aventura lor s-a treminat când el a contractat sifilis ca urmare a întâlnirilor cu prostituate.
Isabella d'Este și Francesco Gonzaga au avut 8 copii[16]:
·1593 - S-a nascut Jacob Jordaens, pictor flamand; (d. 1678).
Jacob Jordaens (1593 – 1678) (Jordaens Self-Portrait among Parents Brothers and Sisters detail) – foto: ro.wikipedia.org
Jacob Jordaens (n. 19 mai 1593 la Anvers – d. 18 octombrie 1678 la Anvers) a fost, alături de Peter Paul Rubens (căruia i-a fost discipol) și Anthony van Dyck, unul dintre marii pictori ai barocului flamand. A fost un exponent de seamă al Școlii de pictură de la Anvers și a jucat un rol important în evoluția picturii flamande a secolului al XVII-lea. Precum majoritatea reprezentanților școlii de pictură menționate, a reprezentat diverse personaje biblice, în special apostoli sau sfinți.
Jacob Jordaens – “Cei patru evanghelişti”, pictură realizată în perioada 1625–1630 şi aflată la Louvre – foto: ro.wikipedia.org
·1616: S-a nascut compozitorul german Johann Jakob Froberger (m.7 mai 1667) . Este considerat unul dintre cei mai importanti compozitori germani ai secolului al XVII-lea. * 1678: Francesco Farnese(19 mai1678–26 mai1727) a fost al șaptelea și penultimul Duce de Parma și Piacenza din casa Farnese începând cu 1694 până la moartea sa.
Regina Charlotte a fost patroană a artelor, printre alții susținându-i pe Johann Christian Bach și Wolfgang Amadeus Mozart. Era botanist amator și a ajutat la fondarea Kew Gardens. George al III-lea și regina Charlotte au avut 15 copii.
Toți copii ducelui s-au născut la Schloss Mirow, un conac de la țară. Viața de zi cu zi la Mirow era ca a unei familii simple de gentlemani.[1] Dimineața era dedicată studiului și instruirii în lucru manual, broderie și dantelărie în care fetele erau foarte abile. Au primit o educație admirabilă iar sub îndrumarea mamei le-au fost fundamentate principiile religioase.[2] Mai târziu au avut ca tutore pe M. Gentzner, un ministru luteran care deținea cunoștințe de botanică, mineralogie și știință.
Charlotte Sophia de Mecklenburg-Strelitz, 1763.
După decesul regelui George al II-lea și urcarea pe tron a nepotului său, George al III-lea, s-a considerat că este timpul ca George să-și caute o mireasă care să poată să îndeplinească toate îndatoririle poziției sale.[3]
Colonelul Graeme, care a fost trimis la diferite curți germane cu misiunea de investigare a raportat despre farmecul caracterului și calitățile pe care le poseda Prințesa Charlotte în vârstă de 17 ani.[4] Potrivit uzanțelor, în iulie 1761, regele a anunțat Consiliul intenția de a se căsători cu Prințesa iar Lordul Hardwicke a fost expediat la Mecklenburg pentru a-i cere mâna în numele regelui.[5] Charlotte a sosit la Palatul St. James la 7 septembrie 1761. A doua zi, a avut loc ceremonia nunții efectuată de arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Secker.[6]
Mariajul a fost unul fericit, în ciuda trecutului amoros al soțului ei și a lipsei de simpatie a soacrei sale iar aparent, regele n-a fost niciodată infidel. Au avut 15 copii din care doi - Octavius și Alfred - nu au ajuns la maturitate. De-a lungul timpului, ea s-a bucurat de o putere considerabilă în regat însă n-a abuzat niciodată.
Regele și regina s-au mutat la Casa Buckingham la capătul vestic al parcului St James, care mai târziu va fi cunoscută sub numele de Palatul Buckingham. Casa care a fost construită pentru Ducele de Buckingham în 1703 a fost vândută de un descendent al ducelui, Sir Charles Sheffield, în 1761 regelui George al III-lea pentru 21.000 £[7] (3.000.000 £ în 2010[8]) Paisprezece din cei cincisprezece copii ai cuplului s-au născut la Casa Buckingham. Reședința oficială a rămas Palatul St. James.
George al III-lea și regina Charlotte arau cunoscuți cunoscători ai muzicii și admiratori pasionați ai lui George Frideric Handel. Amândoi aveau gusturi germane și au acordat onoruri speciale artiștilor și compozitorilor germani.[10]
În 1764 Wolfgang Amadeus Mozart, atunci în vârstă de opt ani, a sosit în Marea Britanie cu familia sa unde a rămas din aprilie 1764 până în iulie 1765.[11] Familia Mozart a fost chemată la curte la 19 mai unde au cântat în fața unui cerc limitat timp de patru ore. Johann Christian Bach, al unsprezecelea fiu al marelui Johann Sebastian Bach, care era music-maestru al reginei a pus în fața băiatului lucrări dificile din Handel, Bach și Abel. Amadeus le-a cântat pe toate iar cei prezenți au fost destul de uimiți.[12] Apoi a acompaniat-o pe regină într-o arie pe care ea a cântat-o și a cântat o lucrare solo la flaut.[13]
La 29 octombrie ei au fost invitați din nou la curte pentru a sărbători a patra aniversare a ascensiunii la tron a regelui. Leopold Mozart a publicat șase sonate compuse de Wolfgang Amadeus și au fost dedicate reginei la 18 ianuarie 1765, dedicație pe care ea a răsplătit-o cu 50 de guinee
Johann Gottlieb Fichte (n. 19 mai 1762 – d. 27 ianuarie 1814) a fost filosof german, cunoscut ca părinte al idealismului german și ca urmaș al lui Kant. S-a născut în 1762 la Rammenau într-o familie de țesători. Un om înstărit a remarcat extraordinara inteligență nativă a băiețelului care păștea gâștele pe islaz și l-a trimis la studii. Fichte a studiat teologia la Jena și Leipzig. În 1794 a fost numit profesor de filozofie la Universitatea din Jena. Într-o vreme în care era foarte strâmtorat cu banii, l-a vizitat pe Kant la Königsberg, pentru a solicita un împrumut și pentru a primi sfaturi în privința filosofiei. Nu s-a ales decât cu sfaturi, însă vizita a fost, până la urmă, norocoasă. Prima scriere fichteană importantă, Versuch einer Kritik aller Offenbarung, a apărut fără numele autorului pe copertă.
n anul 1823, după absolvirea liceului, tânărul Gillet s-a înrolat drept cadet la Școala Națională de Medicină Veterinară din Alfort. Acolo s-a făcut remarcat ca naturalist înflăcărat și desenator foarte priceput. În anul 1830 a luat parte ca medic veterinar în armata franceză la cucerirea orașului Alger, rămânând apoi până în 1834 în Africa Nordică. În acest timp a petrecut o mare parte din timpul său liber explorând flora și fauna acestei regiuni mediterane.[4][5]
Reîntors în Franța, fiind staționat la Lyon, a studiat entomologie împreună cu Étienne Mulsant, apoi a lucrat, pentru a-și asigura traiul de viață, ca medic veterinar și serviciul l-a dus în multe orașe ale Franței. Mai întâi, cum deja scris, a lucrat la Lyon, după acea în Saint-Germain-en-Laye, Verdun, Sedan, Valenciennes, Thionville și în cele din urmă, din 1847, la Alençon. Acolo a început să dezvolte un interes deosebit în micologie. Omul de știință a știut întotdeauna să coordineze timpul folosit pentru lucrările lui științifice și exercitarea profesiei sale, după cum reiese din patru rapoarte lungi pe teme de medicină veterinară, dintre care trei i-au adus medalia de aur. În anul 1853 a fost numit ca recompensă pentru serviciile prestate Veterinair Principale, un titlu care a fost acordat foarte rar în Franța acestei epoci (îl purtau numai cinci persoane). După ce s-a retras în același an din funcție, el s-a dedicat singur studiul ciupercilor, scriind lucrări atât științifice cât și populare, fiind și membru corespondent al Société linnéenne de Normandie. Gillet s-a interesat în acest context cu interes deosebit pentru ciuperci cu lamele, interesându-se în special pentru diviziunea Discomycetes (astăzi subdiviziune a diviziunii Ascomycota) și familia Clavariaceae. În anul 1876 savantul a promovat Tubaria, inițial catalogat de către micologul britanic Worthington George Smith (1835-1917) subgen al genului Agaricus, la statutul de gen independent, mai departe și genul Microglossum(1879).[4][5]
Gillet a continuat să scrie cu mare succes opere micologice științifice și populare până la vârsta de optzeci de ani. Deși el însuși a fost un desenator, ilustrator și copist excepțional, și soția lui a fost implicată în publicații, pictând ilustrații pentru cărți, sprijinită de fiica lor Clemence. Micologul a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare. Strada Claude Casimir Gillet din Alençon amintește de cunoscutul savant.
După moartea mitropolitului Ioan Vancea, scaunul mitropolitan a rămas vacant vreme de 9 luni. Autoritățile maghiare au fost foarte atente la desemnarea persoanei noului ales, căutând în acest fel să nu întărească spiritul de luptă al românilor transilvăneni. Mitropolitul Victor Mihali de Apșa a pășit însă pe drumul marilor săi înaintași, punându-se cu același spirit de sacrificiu în serviciul neamului.
Păstorirea sa a cuprins perioada frământată a mișcării memorandiste, a ieșirii din pasivitate a Partidului Național și a înființării episcopiei de Hajdúdorog (1912).
Victor Mihali s-a născut la 19 mai1841 în comuna Ieud din Maramureș, dintr-o veche familie nobilă românească. A studiat la Piariștii din Sighet, la gimnaziile din Oradea, Târnavia și Cașovia, unde a luat examenul de maturitate. Pentru studiile de filosofie și teologie a fost trimis la Roma, în colegiul Sf. Atanasie, unde a fost hirotonit preot, în 8 noiembrie1863. Reîntors în Transilvania, a fost profesor de istorie bisericească și drept canonic la Seminarul diecezan din Gherla, de unde noul Mitropolit Vanceal-a dus la Blaj, pentru a-l însărcina cu diferite funcțiuni în Curia mitropolitană. În calitate de secretar, a însoțit pe mitropolit la Roma, cu ocazia Conciliului din Vatican (1870).[1]
După transferarea episcopului Ioan Olteanu de la Lugoj la Oradea, Victor Mihali a fost ales, în 1874, episcop pentru scaunul vacant din Lugoj. Aici a dezvoltat o intensă activitate religioasă, făcând numeroase vizite canonice și înălțând biserici și capele în multe parohii. S-a ocupat cu aceeași grijă de educația tineretului, pentru care a înființat o fundație de 5.250 florini la internatul diecezan.
În administrarea mitropoliei, noul ales a mers pe urmele predecesorului său, convocând două sinoade arhidiecezane (1896 și 1899) și un Conciliu provincial (17-26 septembrie 1900), care a celebrat cu mare solemnitate 200 de ani de la Unire, fiind prezenți toți episcopii, mult cler și popor.[2] În vederea acestei comemorări, s-a tipărit la Blaj, sub conducerea regretatului și cunoscutului canonic Augustin Bunea, Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, pe anul 1900. Pentru apărarea autonomiei Provinciei mitropolitane a ținut la Blaj, în 23 iunie1897, memorabila conferință episcopală în care s-a decis că Provincia mitropolitană de Alba Iulia și Făgăraș să nu trimită delegați la Congresul Bisericii catolice latine ungare. Mitropolitul a cerut, în schimb, Împăratului aprobarea ținerii unui congres compus numai din români uniți, în care să se organizeze autonomia Bisericii Române Unite, separat de autonomia Bisericii latine din Ungaria.
Înființarea diecezei greco-catolice de Hajdúdorog, cu majoritatea parohiilor de limbă maghiară, a fost percepută drept una din cele mai grele lovituri suportate de Biserica Română Unită din Transilvania.
În fața faptului aproape împlinit, românii au acționat pe plan național, așa cum au putut. Reprezentanții românilor uniți au organizat o mare adunare de protest la Alba Iulia (29 mai 1912), au ales un comitet permanent compus din 17 membri, sub președinția lui Gheorghe Pop de Băsești, și au redactat un memoriu alcătuit de viitorul mitropolit Vasile Suciu, după indicațiile mitropolitului Mihali, pentru a demasca tendința de maghiarizare a noii Episcopii de Hajdúdorog.[4] În fața blocului austro-ungar, acțiunea lor - cum era ușor de înțeles - a eșuat.
În ziua de 8 iunie1912 a fost publicată bula „Christi fideles graeci”, care a transferat de sub jurisdicția Bisericii Române Unite din Transilvania 83 parohii cu 73.225 credincioși sub jurisdicția Episcopiei de Hajdúdorog. Credincioșii români uniți au continuat însă lupta pentru repararea injustiției cauzate Bisericii Române Unite și națiunii române din întreaga Transilvanie.
Îndată ce a fost cunoscut conținutul bulei, Comitetul permanent ales la Alba Iulia, a trimis la Roma pe părintele Vasile Lucaciu, ca să culeagă informațiile necesare pentru continuarea luptei. În ședința ținută în 27 iulie1912, după reîntoarcerea părintelui Lucaciu, s-au stabilit punctele programatice de acțiune, bazate îndeosebi pe reorganizarea rezistenței credincioșilor împotriva măsurilor nedrepte ale Guvernului maghiar. Către sfârșitul anului (septembrie 1912), au fost trimiși la Roma profesorii de teologie Alexandru Nicolescu și Ioan Coltor, care au luat contact cu personalitățile bisericești mai influente. În ultima audiență la Cardinalul Rampolla, acesta le-a spus: „Nu piere o nație în câțiva ani”, mai ales cea română, care de atâtea ori și-a demonstrat vitalitatea și vigoarea sa. Eforturile acestea “unite cu ale celorlalte neamuri încătușate de tirani, vor face să dispară anacronismul austro-ungar de pe harta Europei, ca cei robiți să ajungă la libertate și unire cu frații lor de un sânge”. Cuvinte profetice, care s-au realizat curând după aceea.[5]
Între timp, reacția preoților și a credincioșilor a continuat fără încetare, fiind condusă de preoții Vasile Lucaciu, Alexandru Nicolescu și Victor Macaveiu, care au avut tot sprijinul lui Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu și Ștefan Ciceo Pop. Întâiul război mondial a venit, între timp, ca să dea o întorsătură favorabilă lucrurilor. Dar încă mai înainte de înfrângerea ungurilor, protopopul R. Marchiș din Satu Mare și protopopul din Carei au înființat un vicariat național român, recunoscut de Nunțiul apostolic, care, în 10 mai1919, a scos de sub jurisdicția Episcopiei de Hajdu-Dorogh 42 de parohii care aparținuseră Episcopiei de Oradea. Cu un alt ordin al Nunțiaturii apostolice, din 29 iunie1919, a fost scos de sub jurisdicția episcopiei maghiare și Vicariatul secuimii cu cele 33 parohii românești.
Viața mitropolitului Mihali în perioada acestor lupte a fost frământată. Totuși, el a găsit prilejul să se ocupe intens de organizarea vieții religioase, instituind primele Reuniuni mariane, îngrijindu-se de misiuni pentru popor, înființând orfelinat și sprijinind lupta împotriva alcoolismului.
În vara anului 1916, odată cu ofensiva armatei regale române în sudul Transilvaniei, s-a retras împreună cu toată curtea episcopală la Oradea, oraș socotit departe de pericolul războiului. Acolo l-a găsit moartea în 21 ianuarie1918. Tot la Oradea s-a aflat și mitropolitul ortodox al Ardealului, Vasile Mangra.
În 1871, după decesul mamei sale, Prințesa Leopoldine, micul Petru Auguste în vârstă de cinci ani a trebuit să-și părăsească tatăl, Auguste de Saxa-Cobourg-Kohary, care a ales să trăiască în Europa, și s-a instalat la bunicii materni din Rio de Janeiro. Fiind cel mai mare dintre nepoții împăratului Pedro al II-lea al Braziliei, Prințul Petru Auguste a fost moștenitor al tronului brazilian timp de zece ani.
Petru Auguste a primit o educație extrem de atentă, care era menită să-l pregătească pentru viitorul rol de împărat. În 1875, mătușa sa, prințesa imperială Isabel, a născut un fiu, Prințul Pedro d'Orléans-Braganza iar Petru și-a pierdut statutul de moștenitor prezumptiv.
Adolescent fiind, prințul și-a însoțit în mod repetat bunicii în călătoriile lor, în Brazilia și în străinătate. A publicat ulterior, mai multe articole dedicate mineralogiei și a demonstrat că bunicul său Petru al II-lea avea o capacitate reală pentru știință. Niciodată nu a fost apropiat de mătușa sa și de familia acesteia; adolescentul a devenit din ce în ce mai conspirator în anii 1880 sperând ca bunicul său să îndepărteze de la succesiune familia Orléans-Braganza.
În 1889 a avut loc o lovitură de stat republicană care a răsturnat regimul imperial, lucru care l-a forțat pe Petru Auguste să plece în exil împreună cu familia în Europa.
Ea a fost neglijată în mod regulat de către mama sa, Charlotte și a fost îngrijită de împărăteasa Frederic. Charlotte adesea se referea la fiica ei spunându-i "stupidă", lucru care o tulbura pe bunica ei împărăteasa. Împărăteasa i-a scris o dată mamei sale, regina Victoria, exprimându-și îngrijorarea cu privire la educația Feodorei.
La începutul lui octombrie 1897 s-a anunțat logodna dintre Feodora și Prințul Heinrich XXX Reuss de Köstritz (1864–1939).[1]
La Breslau la 26 septembrie1898 Feodora s-a căsătorit cu Prințul Heinrich. Nu au avut copii, sursă de mare amărăciune pentru ea.
Feodora a avut întreaga viață probleme cu sănătatea; se crede că a suferit de porfirie, o boală moștenită de la stră-stră-străbunicul său George al III-lea al Regatului Unit.
Feodora de Reuss și-a petrecut ultimii ani la sanatoriul Buchwald-Hohenwiese din Hirschberg, Silezia. Obosită de anii de boală și de tratamente dubioase - și posibil de cedarea sud-vestului Sileziei Poloniei ca urmare a Conferinței de la Potsdam - s-a sinucis la vârsta de 66 de ani la 26 august1945.
Mustafa s-a născut în cartierul Koca Kasım. În momentul în care a ajuns la perioada de deprindere a științelor a fost dat la școala lui Hafiz Mehmet după care a fost mutat, la cererea tatălui său, la școala lui Semsi efendi. În această perioadă și-a pierdut tatăl care a decedat în anul 1888. El și-a continuat studiile la școala secundară militară din Selânik, unde și-a primit porecla "Kemal" (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres ("Junii Turci").
Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libiapentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors la Constantinopol și a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit atașat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice.
Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 și Kemal a fost ales primul președinte al țării. În practică a fost un dictator moderat, deși a impus multe reforme cu caracter democratic. Prestigiul lui a fost atât de mare în majoritatea anilor 1920 încât în vremea sa a existat foarte puțină opoziție față de guvern. Deși a admirat unele aspecte ale politicii Uniunii Sovietice și Italiei Fasciste, el nu era nici comunist, nici fascist: proprietatea privată a fost protejată și încurajată iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie.
La 09:05 dimineața, pe 10 noiembrie1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză a ficatului.
·1882:S-a nascut Mohammed Mosaddeq, prim-ministru al Iranului; (d. 1967).
După ce absolvă în 1908 Școala de Arte și Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe sculptorii Frederik Storck și Dimitrie Paciurea. Își desăvârșește formația artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle. Obține Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) și - în același an - titlul de Artist al Poporului. Din 1956 a funcționat ca președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității - în special a figurii umane - și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică.
În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice - gesturi, diagonale ascendente sau descendente - într-un ansamblu coerent și static. O sinteză a înzestrării sale, a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice ne oferă compoziția Arcaș odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926 .
În data de 19 martie 2009, Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ocazie cu care a avut loc ceremonia de inaugurare a copiei în bronz a operei de artă "Arcaș odihnindu-se", sculptură de Ion Jalea, donație a statului român către Curtea de Justiție din Luxemburg
Compozițiile alegorice „Căderea îngerilor” și „Căderea lui Lucifer”, expuse în 1915 la a XV-a Expoziție a Tinerimii Artistice. [4][5]
Bustul lui Octavian Goga, amplasat în 1943 în Rotonda scriitorilor, în Parcul Cișmigiu din București. [7]. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul[8], bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă. [9]
Bustul lui Leon Ghelerter, dezvelit în anul 1946, la un an de la moartea acestuia, în curtea spitalului „Iubirea de Oameni” din București.
Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, din Tulcea, turnată în bronz, dezvelită în Piața Republicii la data de 1 decembrie 1972. [10] Domnitorul este reprezentat călare, în armură de cavaler-oștean, într-o poziție statică și cu privirea spre interiorul țării.[11]
Un mare număr din sculpturile lui Ion Jalea se găsesc în Muzeul Memorial „Ion Jalea”, o secție a Muzeului de Artă din Constanța, care cuprinde Colecția „Ion Jalea”. Colecția a fost inaugurată în august 1968 și s-a constituit pe baza donației sculptorului Ion Jalea. Ea grupează 227 lucrări, din care 119 intrate în patrimoniu, în anul 1985
Ion Jalea
Lupta lui Hercule cu Centaurul (1925)
Statuia lui Spiru Haret, executată în 1935 de Ion Jalea din marmură de Carrara
·1890:S-a nascut liderul comunist vietnamez Ho Și Min; (d. 1969). A fost un om de stat și revoluționar marxist vietnamez, prim-ministru (1946 -1955) și președinte (1955 – 1969) al Vietnamului de Nord.
Ho Și Min, lider comunist vietnamez – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
S-a remarcat mai întâi prin poezie (debutează în 1932 cu volumul Lada cu năluci), apoi prin cele două romane de factură expresionistă, Bagaj...(1934) și Pensiunea doamnei Pipersberg (1936), care îi aduc consacrarea artistică, în mare parte postumă, dar și antipatiile criticilor tradiționaliști (Nicolae Iorga) la care se adaugă respingerile categorice ale ideologilor extremei drepte.
A frecventat cercurile artistice din Viena și Berlin, în calitate de corespondent al ziarului Rampa, familiarizându-se cu anumite tendințe literare ale vremii (neo-romantism, simbolism, expresionism). Nu și-a finalizat studiile universitare. Acuzat de pornografie, asemenea unor confrați cum ar fi Mircea Eliade, Geo Bogza sau Mihail Sebastian, i se intentează un proces de presă răsunător în 1937, dar numeroși intelectuali, în frunte cu Eugen Lovinescu, îi sar în apărare.[necesită citare]
Este citat de Mircea Cărtărescu în volumul Postmodernismul românescdrept unul dintre precursorii acestui curent literar.
Concert la contrabas. Poemele republicane, 1948 (netipărite)
Horia Bonciu
* 1893: Ștefan Hălălău (n. 19 mai1893, Dragotești, Mehedinți – d. 9 februarie1964, București) a fost un militar, colonel al Armatei Române, profesor la „Școala de ofițeri de rezervă de artilerie” din Craiova și comandant al acesteia[1]. A fost căsătorit cu Maria Sergescu, profesoară de limba franceză (soră a matematicianului Petre Sergescu), cu care a avut două fete: Maria, profesoară de matematică și Ileana, inginer.
Ștefan Hălălău s-a născut la 19 mai 1893 în satul Drăgotești, comuna Fântâna Domnească (actualmente Prunișor), județul Mehedinți. Ștefan Hălălău a fost fiul lui Mihai Hălălău și al Anicăi (născută Pantazescu), descendenți de moșneni împroprietăriți de Mihai Viteazul.
Urmează primele 4 clase primare la școala din sat, apoi se înscrie la Liceul Traian din Turnu Severin. După terminarea liceului, urmează „Școala de ofițeri de artilerie și geniu”, ramură de elită a armatei, pe care o absolvă în 1915, iar în 1916 este trimis ca tânăr sublocotenent în luptele din nordul Olteniei (pe râul Cerna), apoi pe frontul din Moldova, unde la Mărășeștipierde degetul mare al mâinii stângi.
În războiul din 1916-1918 a primit o serie de decorații și a fost avansat la excepțional de la sublocotenent la locotenent într-un an. Au urmat diferite garnizoane – Timișoara, Roman, Bălți, Târgu Jiu, Craiova. În 1928 este trimis în misiune în Cehoslovacia. În 1929 este avansat la gradul de maior. În 1935 face parte din completul de judecată în procesul Anei Pauker de la Craiova. În 1938 devine locotenent-colonel, iar în 1942 colonel. În Craiova a activat și ca profesor la „Școala pregătitoare de ofițeri de rezervă de artilerie”, la specialitatea „Topografie militară”, curs pe care l-a ținut peste 20 de ani și a tipărit și manuale pentru studiul elevilor cu termen redus.
În 1948 i s-a suspendat pensia pe motiv că are via și deci mijloace de întreținere, iar la 26 septembrie1948 a fost arestat. Este condamnat prin sentința Tribunalului Militar Craiova la 6 ani de închisoare pentru afiliere la o asociație cu scopul de a schimba ordinea economică sau socială din România. Locurile de detenție au fost Craiova, Aiud, Peninsula, Ocnele Mari.
La Aiud a stat îndelung singur în celulă. Unul dintre deliciile călăilor era să pună în cămașa legată un șoarece și o pisică, ale căror război și fugă se petrecea pe pielea bieților torționați. Primirea pachetelor era anunțată prin curier poștal, dar nu de puține ori acestea erau returnate fără motiv. Aceste pachete de maximum 5 kg, când erau primite, erau batjocorite de paznici la desfacere, amestecându-li-se cu răutate marmelada cu slănina și săpunul sau zahărul cu praful contra puricilor.
De la Aiud, a fost trimis la Canal la celebra colonie „Peninsula”, la șantierul colonie de muncă „Valea Neagră”. La Canal i s-a redeschis hernia făcută pe front și operată în 1945 și a fost operat pe viu. A avut un organism foarte rezistent și un doctor foarte bun (tot dintre deținuți), altfel nu scăpa. A fost eliberat la 20 septembrie1954. Când s-a întors acasă avea doar 40 de kg, mai puțin de jumătate din greutatea sa normală. După o perioadă de refacere relativă, a reușit să se angajeze paznic la Prodavicola și la Parcul Bibescu. Ultimul serviciu l-a avut la Ghercești, tot paznic. Apoi a paralizat, urmând o suferință de un an și opt luni. Pensie n-a mai primit niciodată.
Ştefan Hălălău după ieşirea din închisoare
A murit în seara zilei de 9 februarie 1964.
Decorații:
Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler cu spade și panglică de virtutea militară” – Înaltul Decret nr. 1521 din 27 iunie 1918
„Ordinul Coroana României cu spade în gradul de ofițer cu panglică de virtute militară” pentru priceperea și energia cu care a acționat asupra inamicului în luptele de la Freudenthal, fiind Comandantul Regimentului 54 Artilerie – Înaltul Decret nr. 329 din 2 februarie 1942
„Ordinul Coroana României cu spade și panglică de virtutea militară” clasa a IV-a pentru devotamentul și priceperea cu care a condus Regimentul 54 Artilerie în campania contra URSS din anul 1941 – Înaltul Decret nr. 20 din 15 august 1942
„Ordinul Coroana României cu spade și panglică de virtutea militară” clasa a IV-a pentru devotamentul și priceperea arătate în calitate de Comandant al Regimentului 54 Artilerie în timpul campaniei contra URSS din anul 1941 – Înaltul Decret nr. 78 din 15 august 1942
Colonelul Ștefan Hălălău în uniformă de ofițer
·1898 - S-a născut Julius Evola, publicist şi filosof politic italian; (d.11 iun. 1974).
Julius Evola, publicist şi filosof politic italian – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
A fost nul dintre cei mai proeminenţi filosofi tradiţionalişti ai secolului trecut si un autor pe cât de prolific şi strălucit pe atât de controversat. Numit “eternul revoltat împotriva lumii moderne”. Principalele sale lucrări “Revolta contra lumii moderne” (Rivolta contro il mondo moderno, 1934), “Oamenii printre ruine” (Gli uomini e le rovine, 1953), “Fascismul”(Il Fascismo, 1964), sunt traduse în toate limbile de circulaţie internaţională. Volumul ”Cavalcare la tigre” (A călări tigrul), apărută în 1961, este cartea cea mai controversată a lui Julius Evola.
* 1899: Lothar Rădăceanu (n. 19 mai1899, Rădăuți - d. 24 august1955, Helsinki) pe numele său adevărat Lothar Wuertzel sau Wurzer a fost un om politic român, etnic german (șvab[1]), dedicat cauzei comuniste.
Ca scriitor, a utilizat și pseudonimeleRobert Hart și Walter Rohuz. [2] În anii '20, semna poeziile publicate în limba gernană cu anagramaWalter Rohuz.[3]
Ca membru al Partidului Social Democrat a susținut unificarea acestui partid cu Partidul Comunist Român. Datorită rolului important pe care l-a avut în atragerea social-democraților spre unificarea cu Partidul Comunist Român a fost răsplătit cu numeroase funcții în Partidul Muncitoresc Român, rezultat din unificarea din 1948. A fost membru al Biroului Politic, membru al Comitetului Central, membru al Secretariatului CC, precum și membru al Biroului Organizatoric. A căzut în dizgrație în 1952, astfel că după Plenara din 26-27 mai 1952, nu a mai ocupat funcții importante.
Lothar Rădăceanu a fost deputat în Adunarea Deputaților în sesiunea 1946 - 1948; a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1948 - 1952 și 1952 - 1957.
A fost profesor universitar, șef al Catedrei de Germanistică de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.[4] În 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române.[5]
A murit în 1955 la Helsinki, unde participa la o Conferință Interparlamentară.
Lothar Rădăceanu
* 1909: Nicholas George Winton (la naștere Nicholas George Wertheim, n. 19 mai1909 – d. 1 iulie2015) a fost un cetățean britanic, cunoscut pentru acțiunea sa umanitară din anul 1939, prin care a salvat de la holocaust 669 de copii din Cehoslovacia, majoritatea evrei.
Acțiunea, cunoscută ca [The] Czech Kindertransport(en), i-a adus o recunoaștere generală târzie, supranumele Schindler britanic și importante recunoșteri naționale și internaționale prin decorare.
Nicholas Winton era fiul lui Rudolf Wertheim și al lui Barbara născută Wertheimer, evrei germani convertiți la creștinism, care emigraseră în Marea Britanie în anul 1907. la 29 iulie 1915 în timpul Primului Război Mondial familia și-a anglizat numele în Wortham. După decesul tatălui la 6 iulie 1937 și-a schimbat Nicholas numele de familie din Wortham în Winton.
Nicholas Winton
·1910 - S-a nascut pictorul roman Ion Ţuculescu.
Ion Țuculescu (1910 – 1962) – foto: ro.wikipedia.org
Ion Țuculescu (n. 19 mai 1910, Craiova – d. 27 iulie 1962, București), personalitate complexă, biolog și medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor. A vazut lumina zilei la Craiova, intr-o familie de intelectuali, iar cursurile priamre si gimnaziale le-a facut in localitatea natala. A debutat de timpuriu, la varsta de 15 ani, sub indrumarea lui Eustatiu Stoenescu, cu o expozitie personala. In ciuda aprecierilor, a renuntat la pictura in favoarea studiului biologiei si medicinii umane. Si-a incheiat s studiile la Facultatea de stiinte naturale in 1936, fiind numit profesor la seminarul teologic de la Manastirea Cernica. Trei ani mai tarziu a absolvit cu mentiunea Magna cum laude Facultatea de medicina.In timpul studiilor universitare a pictat destul de rar, dedicand mai mult timp stiintei decat artei.
A revenit in prim-plan cu o expozitie personala vernisata la Ateneul Roman in 1938. A fost trimis pe front in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in calitate de medic. A activat apoi ca cercetator stiintific la Academia Romana si sef de lucrari la Spitalul Brancovenesc din Bucuresti. S-a imbolnavit brusc in 1961, iar starea sanatatii sale s-a agravat cu fiecare zi, in 1962 fiind supus unei interventii chirurgicale. Din perioada aceea dateaza lucrarea „Testamentul meu plastic” Ultimul tablou l-a pictat in 27 aprilie, pentru ca in 27 iulie 1962 , la numai 52 de ani, sa se stinga din viata. A fost inmormantat in cimitirul Manastirii Cernica, in cavoul familiei Galaction.
·1914 - S-a născut Eugen Drăguţescu, pictor şi grafician român stabilit la Roma din 1959; (m. 1993).
Eugen Drăguțescu (n. 19 mai 1914, Iași – d. 1993, Roma) a fost un artist plastic român, pictor și grafician. Asemenea multor personalități care au plecat din țară și s-au stabilit pe alte meleaguri, Eugen Drăguțescu a fost pentru multă vreme exclus din lucrările de specialitate editate în România.
·1914 - S-a nascut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat Nobel (d. 2002)
Max Ferdinand Perutz (n. 19 mai 1914; d. 6 februarie 2002) a fost un chimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1962).
·1919: S-a născut Mircea Chiriac, compozitor de muzică simfonică și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”; (m. 1994)
·1921 - S-a născut scriitorul Vasile Dima.
·1925: Pol Pot (khmerăប៉ុល ពត; n. 19 mai1925 - d. 15 aprilie1998),[4][5] născut Saloth Sar (khmerăសាឡុត ស) a fost un om politic cambodgian, care a deținut funcția de prim-ministru al Cambodgiei între 1976-1979. Membru al organizației Khmerii roșii, Pol Pot este considerat responsabilul principal pentru asasinarea, de către khmerii roșii, a două milioane de cambodgieni. Deținător al puterii absolute în întreaga Cambodgie, în perioada 1976-1979, Pol Pot a instituit o adevărată dictatură a groazei în țara sa. Așa-numitul "comunism al epocii de piatră" avea în vedere desființarea orașelor, a banilor și edificarea unui stat eminamente agrar. El a murit la 15 aprilie 1998. Potrivit sotiei sale, a murit în patul său, noaptea, în timp ce aștepta să fie mutat în altă locație. Ta Mok (o facțiune a Khmerilor Roșii) a susținut că moartea sa a fost determinată de insuficiență cardiacă.[9] În ciuda solicitărilor guvernului de a inspecta corpul, el a fost incinerat câteva zile mai târziu, la Anlong Venga o zonă controlată de Khmerii Roșii, acest lucru a dus la suspiciuni puternice, luându-se în calcul sinuciderea sau chiar otrăvirea acestuia.
Pol Pot în 1978
·1925 – S-a nascut activistul radical american Malcolm X, luptator pentru drepturile civile ale populatiei americane de culoare;(d.21 februarie 1965 ).
Cornel Vulpe (n. 19 mai 1930, Bălcăuți, județul Hotin – d. 4 septembrie 2002, București) a fost un actor român de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1953.La Teatrul de Comedie din București, unde a jucat toată viața, a fost angajat în 1969. A avut nenumărate prezențe la Teatrul Național Radiofonic, cu regizorii săi exemplari. Cu unul dintre aceștia, Cristian Munteanu, a colaborat și la Teatrul “Ion Creangă”, în 1994, interpretând Cristea-Scrooge în “Noapte sfântă” de Ion Creangă după Dickens.
·1939 - S-a născut scriitorul Vasile Galaicu. * 1939: Francis Richard "Dick" Scobee (19 mai 1939 – 28 ianuarie 1986) a fost un astronautNASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Challenger în misiunea STS-41-C (1984), fiind pilotul navetei. A fost apoi comandantul misiunii STS-51-L și a murit în explozia navetei spațiale Challenger care a survenit la 73 de secunde de la lansare. I-au rămas soția June, doi copii, Kathie R. (Scobee) Fulgham și generalul de brigadă Richard W. Scobee, și un nepot, Parker Scobee.
·1941: S-a născut medicul veterinar şi zootehnistul Alexandru Bogdan. A efectuat cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei. Este membru corespondent al Academiei Române din 1991.
·1943:S-a născut sculptorul francez de origine română Ion Condiescu .
·1946 - S-a născut Philip Rudd, baterist australian (AC/DC). * 1946: André the Giant (n. 19 mai1946 – 27 ianuarie1993) a fost un wrestler și actor francez. El a avut între 215 și 240 kg și 224 cm înălțime.
·1947 - S-a născut Paul Brady, vocalist, multi-instrumentist şi compozitor irlandey (Kult, Rockhouse, Johnstons, Planxty).
·1947 - S-a născut Jerry Hyman, trombonist american (Blood, Sweat & Tears).
·1949 - S-a născut Dusty Hill, vocalist, basist şi compozitor american (ZZ Top).
·1950 - S-a născut Romeo Challenger, baterist britanic (Black Widow, Showaddywaddy).
·1950 - S-a născut Mike Wedgwood, basist britanic (Curved Air, Caravan).
·1952 - S-a născut Grace Jones, cântăreaţă, compozitoare şi actriţă jamaicană.
·1952 - S-a născut Barbara Joyce Lomas, vocalistă americană (King David House Rockers, Madison Street Express, B.T. Express).
·1952 - S-a născut Joey Ramone (Jeffrey Hyman), vocalist american (The Ramones). * 1952: Lambertus „Bert” van Marwijk (pronunțat ˈbɛrt vɐn ˈmɑrʋɛik; n. 19 mai 1952 în Deventer, Overijssel) este un fost jucător olandez de fotbal, acum antrenor al naționalei Arabiei Saudite. * 1953: Florin Marin (n. 19 mai1953, la București) este un antrenor român de fotbal, în prezent director tehnic la FC Voluntari.[2] În cariera de fotbalist, Florin Marin a jucat pe postul de fundaș central. A strâns 281 meciuri și 3 de goluri în prima divizie, 9 partide în cupele europene și a cucerit ca jucător în două rânduri Cupa României. În prima parte a sezonului 2004-2005, a fost antrenor la divizionara secundă Ceahlăul. După o muncă ce a durat aproape 9 luni, Marin a renunțat la Ceahlăul pentru naționala de tineret. * 1955: James Arthur Gosling, OC (născut la data de 19 mai 1955) este un canadian specialist în calculatoare, cel mai bine cunoscut ca părintele limbajului de programare Java
James Gosling în 2005
·1956 - S-a născut Martyn Ware, clăpar şi compozitor britanic (Human League, Heaven 17).
·1960 - S-a născut Yazz (Yasmin Evans), cântăreaţă britanică. * 1960: Gadi Eizenkot (în ebraică - גדי איזנקוט, născut la 19 mai1960 la Tverya) este un generalisraelian, cu gradul de general locotenent, Șeful Statului Major al armatei israeliene, începând din 15 februarie2015 El l-a înlocuit pe generalul Beni Gantz, al cărui adjunct a fost începând din ianuarie 2013. În tinerețe Gadi Eizenkot a urcat în ierarhia brigăzii Golani, ajungând în anii 1997-1998 comandantul acesteia.
Generalul Gadi Eizenkot, fotografie din 2011
* 1961: Vadim Cojocaru (n. 19 mai 1961, la Bărboieni) este un politician din Republica Moldova, deputat în parlament. * 1961: Anton Doboș (n. 19 mai1961) este un fost deputat român, ales în legislatura 2012-2016.
·1965 - S-a născut Ben Volpeliere-Pierott, vocalist şi compozitor britanic (Curiosity Kills The Cat). * 1965: Prințul Jean, Conte de Paris (Jean Charles Pierre Marie; n. 19 mai1965, Paris, Franța), numit de asemenea Jean d’Orléans, este actualul șef al Casei de Orléans și pretendent la Tronul Franței. Este al doilea fiu al lui Henri, Conte de Paris, Duce de Franța și a ducesei Marie Therese de Württemberg. După decesul tatălui său, survenit la data de 21 ianuarie 2019, a preluat titlul onorific al acestuia: "Conte de Paris".
Prințul Jean, soția sa și fiul Gaston, 2010
Inițial fratele mai mare al Prințului Jean, Prințul François, Conte de Clermont, a fost moștenitor la șefia Casei de Orléans și Delfin al Franței însă, din cauza faptului că mama lor a suferit de toxoplasmoză timp de câțiva ani, Prințul François, la fel ca și una dintre surorile lor, prințesa Blanche, a suferit încă de la naștere de o afecțiune mentală severă. În 2006, tatăl lor și-a numit al doilea fiu, pe Jean, intitulat Duce de Vendôme, drept Delfin al Franței.
Prințul Jean trebuia să se căsătorească în 2001 cu Ducesa Tatiana de Oldenburg (n. 1974) dar nunta a fost anulată în ultimul moment din cauza disputelor religioase.[1]
La 29 noiembrie 2008, Henri, Conte de Paris, Duce de Franța a anunțat logodna Ducelui de Vendôme cu Maria Philomena Magdalena Juliana Johanna de Tornos y Steinhart, născută la Viena la 19 iunie 1977.[2]Ceremonia civilă a avut la la Paris la 19 martie 2009. Ceremonia religioasă a avut loc la 2 mai 2009 la Senlis la Catedrala Notre-Dame,[3] urmată de o recepție la Château de Chantilly.[4]
Cuplul are cinci copii:
Prințul Gaston Louis Antoine Marie de Orléans, Delfin al Franței (n. 19 noiembrie 2009, Paris). Prințul Gaston are șase nași de botez: Prințul Eudes, Duce de Angoulême (unchiul patern), Magdalena de Tornos (mătușa maternă), Prințul Carlo, Duce de Castro, Prințesa Astrid a Belgiei, contele François-Pierre de Faydeau și contesa Magdalena de El Abra.
Prințesa Antoinette Léopoldine Jeanne Marie de Orléans (n. 28 ianuarie 2012, Viena). Prințesa Antoinette are șase nași de botez: David de Tornos (unchiul matern), Prințesa Leopoldine de Liechtenstein (verișoara ei primară), contele Damian von Schönborn-Buchheim (vărul primar al tatălui ei), Francesca Lopez de la Osa, Leopoldo Gavito și Dominique de Layre.
Prințesa Louise-Marguerite Eléonore Marie de Orléans (n. 30 iulie 2014, Poissy). Prințesa Louise-Marguerite are cinci nași de botez: Prințesa Marguerite de Liechtenstein (verișoara ei primară, Prințesa Sibilla de Luxembourg, Philippe d'Albert, al 13-lea duce de Luynes, prințul Alvaro de Orléans-Borbón și arhiducele Michael de Austria.
Prințul Joseph Gabriel David Marie de Orleans (n. 2 iunie 2016, Dreux ).
Prințesa Jacinthe Elisabeth-Charlotte Marie de Orleans (n. 9 octombrie 2018, Dreux ).
Picoult este căsătorită și trăiește cu trei copii în New Hampshire.
Romanul lui Picoult, „Nineteen Minutes” din anul 2007, s-a situat pe primul loc în lista de bestselleruri a New York Times și a rămas acolo mai multe săptămâni. Următoarea sa carte Change Of Heart, apărută în martie 2008, a atins de asemenea primul loc.[4]
Picoult, pe lângă literatură, scrie de asemenea „Wonder Woman“-Comics și așa numitele „Chick lit”.
Jodi Picoult, 2013
* 1971: Iurie Ciocan (n. 19 mai1971, Chișinău) este actualul președinte al Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, ales în 2011. * 1973: Hugues Obry (n. 19 mai1973, Enghien-les-Bains, Franța) este un fost scrimer francez specializat pe spadă, vicecampion olimpic la Sydney 2000, campion mondial și campion european în 1998. Cu echipa Franței, a fost campion olimpic la Sydney 2004, și dublu campion mondial în 1999 și în 2002. În prezent este antrenor principal lotului olimpic francez de spadă masculin. * 1977: Manuel Almunia (n. 19 mai1977) este un fost jucător de fotbal, cunoscut pentru activitatea de la Arsenal FC. * 1977: Natalia Marisa Oreiro Iglesias (n. 19 mai 1977, în Montevideo, Uruguay) este o cântăreață, compozitoare, actriță și fotomodel Uruguayan de origine galiciană, care s-a dezvoltat și a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Argentina. Ea și-a început cariera în telenovele, iar din 2008 s-a reprofilat și joacă în filme. În 2012, La Nación a numit-o regina telenovelelor.[2] A fost inclusă de revista Esquire în lista celor mai frumoase femei în viață "The Sexiest Woman Alive Atlas"
Natalia Oreiro s-a născut pe 19 mai 1977 în Montevideo, Uruguay. Înca din copilărie viața ei s-a împărțit între spectacole și înregistrari în studiou. A început să studieze artele teatrale la vârsta de 8 ani.
Prima sa slujbă în domeniul artistic a obținut-o la 12 ani, când a fost aleasă la un casting care selecționa tineri actori; până la 16 a jucat în 30 de reclame.
Obsesia Nataliei Oreiro pentru Xuxa a început tot pe când avea 12 ani. La 14 a reușit să devină una din dansatoarele lui Xuxa, fiind aleasă dintre 10 mii de concurenți. Banii câștigați îi folosește pentru a călători la Buenos Aires în scopul de a participa la castingurile de acolo. Astfel a obținut un mini rol în telenovela `Inconquistable Corazon`.
Apoi a întruchipat-o pe nepoata Patriciei Palmer în telenovela ”Dulce Ana”. A jucat și în ”90-60-90”, dar a căpătat mai multă recunoaștere după ce a jucat rolul Valeriei în ”Ricos y Famosos”.
În 1998 Nataliei Oreiro a fost aleasă în distribuția filmului ”Un argentino en Nueva York”, în care a jucat alături de Guillermo Francella. În ”Un argentino en Nueva York” Natalia întruchipa o tânără adolescentă foarte ambițioasă care dorea să se afirme în lumea muzicii.
După acest film, ea a lansat primul său album muzical, intitulat ”Natalia Oreiro”, disc cu care a reușit să ajungă pe piețele din Israel, Grecia și Slovenia. Single-ul ”Cambio dolor” de pe acest disc a fost ales ca melodie de generic a următoarei telenovele în care a jucat artista, Muñeca Brava (1998–1999) (în română cunoscută sub numele de Înger Sălbatic).
Pentru performanțele sale, Natalia a fost nominalizată de două ori, în 1998 și 1999, la premiul Martin Fierro (echivalentul Premiilor Emmy în Argentina) ca cea mai buna actriță într-un rol principal.
Ea și-a continuat cariera muzicală scoțând pe piață un nou album ”Tu veneno” și participând la mai multe festivaluri: `Gala de la Hispanidad`, `Gala de Murcia` (ambele în Spania) și `Festival de la Calle 8` în Miami. Cea mai mare realizare a Nataliei la acest moment a fost interpretarea sa muzicală în Chile la festivalul Viña del Mar din 2000, unde a fost încoronată Regina evenimentului.[4] Albumul a fost nominalizat la premiile Latin Grammy pentru Best Pop Female Vocal Album, dar a fost surclasat de Christina Aguilera cu albumul Mi Reflejo.
Pe 1 iunie 2002, ea a lansat al treilea său album Turmalina, sub labelul BMGAriola Argentina. Turmalina a fost produs de Kike Santander și este o combinație de ritmuri ca rock, pop și un fel de sunet reminiscent din anii 1970-80. Pe acest album, Oreiro a scris și a compus piesele "Alas De Libertad" și "Mar", dar a contribuit și la versurile piesei "Cayendo". "Que Digan Lo Que Quieran" este primul single de pe Turmalina. Cântecul oficial al Uruguayului la Campionatul Mondial de Fotbal 2002, "Pasión Celeste", a fost înregistrat cu Fredy Bessio.[5] "Cuesta arriba, cuesta abajo" a fost melodia de început a telenovelei Kachorra. Kachorra s-a terminat cu un rating sub 20 de puncte în Argentina
Natalia Oreiro în septembrie 2010
* 1979: Diego Forlán Corazzo (n. 19 mai1979, Montevideo), cunoscut simplu ca Diego Forlán, este un fotbalist uruguayan care evoluează pe postul de atacant la clubul Peñarol. A câștigat de două ori atât Trofeul Pichichi, cât și Gheata de Aur. De asemenea, Forlán a fost desemnat jucătorul competiției la Campionatul Mondial de Fotbal 2010, organizat în Africa de Sud. * 1979: Andrea Pirlo, Ufficiale OMRI (n. 19 mai 1979) este un jucător italian retras din activitate. * 1980: Moeneeb Josephs(pronunțat Muh'Neeb), (n. 19 mai1980 în Cape Town) este un portar sud-african de fotbal care joacă pentru Orlando Pirates și pentru Africa de Sud. * 1980: Žarko Kujundžiski (în macedoneană: Жарко Кујунџиски, n. 19 mai1980 la Skopje, Macedonia), este un romancier și dramaturgmacedonean. * 1981: Roberto Ayza Berça (n. 19 mai1981, São Caetano do Sul) este un jucător de fotbalbrazilian care evoluează la clubul CS Mioveni. * 1981: Georges St-Pierre (n. ,Saint-Isidore[*], Canada), de asemenea, cunoscut sub numele de GSP, este un actor si luptator de arte marțiale mixte canadian, care a fost campion UFC în două rânduri. St-Pierre a fost pentru mai mulți ani, clasat ca semimijlocie Nu.1 in lume de Sherdog, și multe alte publicații. În 2008, 2009 și 2010 a fost numit Sportivul canadian al Anului de către Rogers Sportsnet. pe 13 decembrie 2013, St-Pierre a eliberat titlul său și a decis să ia ceva timp liber de la sport, dar în 2017 s-a întors și se așteaptă să lupte cu Michael Bisping pentru centură pe 4 noiembrie 2017
* 1983: Eve Angel, pseudonim al lui Eva Duboš (n. 19 mai1983, Budapesta, Ungaria) este o actriță porno și model maghiar. Este cunoscută și sub numele de Eva Shine, Marina Mendoza, Katie, Daphne, și Severine.
* 1985: Tom Budgen (n. , Amsterdam, Țările de Jos) este un wrestlerolandez care evoluează în prezent în WWE pentru teritoriul său de dezvoltare NXT sub numele Aleister Black, unde este actualul campion. Înainte de a semna cu WWE, Budgen a lucrat pentru promoții în Europa, Statele Unite și Japonia sub numele de ring Tommy End. * 1990: Silva Henrique De Sousa Luvannor (n. 19 mai 1990), cunoscut simplu ca Henrique Luvannor, este un fotbalist braziliano-moldovean, care în prezent evoluează la clubul Al Shabab Al Arabi Club în Emiratele Arabe Unite * 1990: Cristina Maria Nan(n. 19 mai 1990, înBucurești)este ohandbalistădinRomâniacare joacă pentru clubulHC Dunărea Brăilape postul de pivot. Nan a evoluat inițial înDivizia A, laRapid București, și a ajuns apoi la clubulCSM Bucureștiîn 2011, în urma unui scandal în care președinta Vali Caciureac a fost acuzată că „a vândut” două handbaliste pentru a acoperi datoriile clubului către CSM București.
* 1992: Samuel Frederick Smith, pe scurt Sam Smith[3] (n. 19 mai1992) [4] este un cântăreț și compozitor englez. Acesta a devenit cunoscut în octombrie 2012, contribuind la single-ul „Latch”, iar apoi la melodia „La La La” a lui Naughty Boy.
Și-a lansat albumul de debut, intitulat In the Lonely Hour, în mai 2014. [5]Prima piesă de pe album, „Lay Me Down”, a fost lansată înaintea piesei „La La La”. A doua melodie, „Money on My Mind”, a devenit a doua sa piesă care să ajungă numărul unu în Regatul Unit. [6] A treia melodie de pe album, „Stay with Me”, a fost un succes la nivel internațional, ajungând pe locul unu în Regatul Unit și pe locul doi în Billboard Hot 100 din Statele Unite, în timp ce a patra piesă, I'm Not the Only One, a fost în top cinci în ambele țări.
În decembrie 2014, Smith a fost nominalizat la șase premii Grammy, iar la cea de-a 57-a ediție a Premiile Grammy din februarie 2015 a câștigat patru: cel mai bun artist nou, înregistrarea anului și melodia anului (pentru piesa „Stay with Me”) și cel mai bun album vocal pop (pentru albumul „In the Lonely Hour”).
![Darwinius masillae, denumită astfel pentru a celebra bicentenarul Darwin,[1] a fost un mamifer primat din perioada eocenului, care este foarte similar cu un lemurian de astăzi, care a trăit cu circa 47 de milioane de ani în urmă. Deși prezentarea lumii de către o echipă de la Muzeul de istorie naturală a Universităţii din Oslo la 19 mai 2009 a iscat oareceva controverse, Darwinius masillae este considerat o importantă „veriga lipsă” din ramura evoluționară umană - in imagine, Darwinius masillae, fosilă descoperită în 1984 - foto: ro.wikipedia.org](https://www.unitischimbam.ro/wp-content/uploads/2016/05/Darwinius-masillae-e1463604956845.jpg)
.jpg)
Ordinul „Coroana României” în gradul de Ofițer (8 iunie 1940)[4]
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu