1. /14 IUNIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
ANATOL DUMITRAȘ
| Anatol Dumitraș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Anatol Dumitraș |
| Născut | 14 noiembrie 1955 Larga, raionul Briceni, RSS Moldovenească, azi Republica Moldova Larga, Briceni, RSS Moldovenească, URSS  |
| Decedat | (60 de ani) București, România |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Cetățenie |  Moldova |
| Ocupație | Cântăreț |
| Activitate | |
| Gen muzical | Muzica ușoară |
| Ani de activitate | 1982–2016 |
| Interpretare cu | Bucuria Legenda Plai (1986–1989) Olymp (1989–1991) Alai (1991–1993) Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” |
Modifică date / text  | |
Anatol Dumitraș (n. 14 noiembrie 1955, Larga, URSS – d. 14 iunie 2016, București, România) a fost un interpret moldovean de muzică ușoară.[1]
BIOGRAFIE
Anatol Dumitras s-a născut pe 14 noiembrie 1955, în satul Larga din raionul Briceni, Uniunea Sovietică.[2]
Și-a făcut studiile la Școala tehnica nr. 1 de la Cernăuți.
Își începe cariera muzicală în anul 1982 în calitate de solist al formației „Bucuria”. În 1983 a cântat în formația „Legenda”.
Pe parcursul anilor 1986-1989, 1993 a fost solist al formației „Plai”.[3]
Începând cu anul 1993 Anatol Dumitraș este solist ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Din anul 1989 și până în anul 1991 a fost solist și conducător artistic al formației „Olymp”, apoi în anii 1991-1994 - solist și conducator artistic al formației „Alai”. Are multe înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională de la Chișinău.[4]
În anul 1995 i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 titlul onorific de Artist al Poporului.[5]
În decembrie 2012 a avut loc ultimul concert a lui Anatol Dumitraș la Palatul Național „Nicolae Sulac”,[6] cu ocazia aniversării a 30 de ani pe scenă.[7]
Spre sfârșitul lunii iulie 2015 în presă s-a scris că artistul ar fi grav bolnav.[8] Informațiile s-au adeverit, Dumitraș a fost internat la o clinică din București, alături de el fiind soția.[9]
La 20 august 2015 la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” s-a organizat un concert unde au cîntat interpreți ca Ion Suruceanu, Natalia Barbu, Anișoara Puică, Zinaida Julea și alții. Banii adunați din bilete au fost donați lui Anatolie Dumitraș.[10]
Anatol Dumitraș s-a stins din viață în dimineața zilei de 14 iunie 2016 la București, la vârsta de 60 de ani,[11] răpus de cancer. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău cu ropote de aplauze. În cele peste trei decenii de activitate scenică, Anatol Dumitraș a lansat cinci albume și a susținut concerte în 57 de țări.[5]
PIESELE CARE L-AU CONSACRAT
- Prima dragoste
- Libertate (interpretă Angela Bucico)
- Flori de liliac (interpretă Ana Barbu)
- Dulce-i vinul
- Polițist
- Roata vieții
- Ploaia despărțirii
- Mîndra mea
- Mercedes
- O inima nu mă lăsa
DISCOGRAFIE
- Sus paharul (2000)
- Ultima seară (2003)
- Azi la masa mare (2005)
- Anii mei, destinul meu (2007)
- Roata vieții (2008)
MIHAI BREDICEANU
| Mihai Brediceanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Brașov, România |
| Decedat | (84 de ani)[1] |
| Părinți | Tiberiu Brediceanu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | dirijor compozitor |
| Activitate | |
| Premii | Ordinul Național „Serviciul Credincios” |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Brașov — d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.
STUDII
Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea.
În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.
ACTIVITATE
Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.
OPERA
Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru pian op. 5 (1947), o [[WannaCry. Oricine poate contribui la îmbunătățirea lor. Suită (muzică)|suită]] pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece.
Suita pentru pian op.5 din 1947 este constituită din 4 părți: Entrada, Badinieriie, Lamento, și Final.
Este înmormântat la Lugoj.
DISTINCȚII
A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”.[2]
ORLANDO DI LASSO
| Orlando di Lasso | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1532[1] Mons, Valonia, Belgia |
| Decedat | (62 de ani)[2][3][4][5] München, Ducatul de Bavaria |
| Copii | Regina di Lasso[*][6] Ferdinando di Lasso[*][7][6] Rudolph di Lasso[*][8] |
| Cetățenie | Țările de Jos Habsburgice[*] |
| Ocupație | compozitor kapellmeister[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | Motet Polifonie Renaissance music[*] |
| Premii | Ordine dello Speron d'oro[*] |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Orlando di Lasso (ortografiat și Orlando de Lassus, Orlandus Lassus, Orlande de Lassus, Roland de Lassus, sau Roland Delattre, n. 1532—posibil 1530—la Mons în Hainaut — d. 14 iunie 1594 la München) a fost un muzician și compozitor influent al Europei în secolul al XVI-lea.
A fost cântăreț în corul de copii al catedralei Sf. Nicholas din localitate, luând contact cu frumusețea compozițiilor lui Johannes Ockeghem sau Josquin des Prés. A călătorit în Sicilia, Milano, Roma, în Franța, Anglia, iar ultimii 40 de ani i-a petrecut în capitala Bavariei, München, în calitate de capelmaestru.
Amprenta stilului său original este dată de polifonia liberă, utilizarea disonanțelor, folosirea corului dublu, verva, umorul, bonomia și jocul de cuvinte. A compus lucrări religioase (misse sau liturghii, motete) și laice (madrigalul, care ocupă un loc important în creația sa).
Orlando di Lasso (Orlandus de Lassus) reprezintă prin opera sa punctul culminat al muzicii Renaşterii de factură flamandă, fiind considerat cel mai important reprezentant al stilului polifonic din Şcoala Flamandă şi, alături de Palestrina, unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai Europei acelei perioade. S-a născut la Mons, în Flandra, actuala Belgie, în 1530 sau 1532. La vârsta de 8 ani şi jumătate a fost admis în corul bisericii Sf. Nicolae, din oraşul natal. În curând a atras atenţia prin vocea sa frumoasă, aşa încât, se spune că de trei ori a fost chiar răpit pentru a cânta în diverse locuri. La 12 ani părăseşte Ţările de Jos, urmându-l pe patronul său, Ferrante Gonzaga, generalul armatei lui Carol al V-lea şi vicerege al Siciliei. Ajunge la Mantova, unde face cunoştinţă cu compozitorul de madrigaluri Hoste da Reggio, care a avut o mare influenţă asupra stilului său muzical. La începutul anilor 1550, Lasso era cântăreţ la Neapole şi se pare că scrie primele sale lucrări. La Roma îl are ca patron pe Cosimo I de Medici, Mare Duce al Toscanei şi devine, la doar 21 de ani, capelmaistru în Basilica di San Giovanni. În 1556 ajunge la München, la curtea ducelui de Bavaria - unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii, la început ca tenor, apoi capelmaistru. A devenit tot mai cunoscut, aşa încât compozitori de peste hotare (ca Andrea Gabrieli şi Giovanni Gabrieli) au venit să studieze sub îndrumarea lui. Împăratul Maximilian al II-lea îi conferă un rang nobiliar, situaţie neobişnuită pentru un compozitor, iar Papa - rangul de Cavaler. În 1594, se stingea din viaţă la München, la vârsta de 74 de ani. Orlando di Lasso e unul dintre cei mai prolifici compozitori ai secolului XVI cu peste 2000 de lucrări, incluzând creaţii religioase (misse, psalmi, imnuri) şi laice (madrigale, chansons, lieduri). Lui i se potrivesc cuvintele lui Charles Gounod: "Ideile muzicale îmi invadează mintea şi mă răscolesc ca şi bătaia din aripi a fluturilor şi tot ceea ce am de făcut este să întind măna şi să încerc să-i prind". În lucrările sale foloseşte latina, italiana, franceza şi germana cu uşurinţă şi versatilitate. Vasta cultură şi numărul mare de călătorii i-au permis să distingă caracteristicile muzicale ale tuturor regiunilor prin care a călătorit. Nici un alt compozitor contemporan nu avea o judecată mai clară în alegerea celor mai bune mijloace muzicale pentru a servi Idealul. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt Psalmi Davidi Poenitentialis şi ultima sa lucrare Lagrime di San Pietro, terminată cu trei săptămâni înainte de moarte. Influenţa compozitorului a fost de mare amploare. Muzica sa a fost frecvent republicată în timpul vieţii şi după moartea sa, în diverse oraşe din Europa, ceea ce denotă înalta apreciere de care se bucura. A contribuit la dezvoltarea mijloacelor de expresie care mai târziu aveau să fie folosite în operă şi în muzica orchestrală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu