3. /7 AUGUST 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
+) Sf Cuv Teodora de la Sihla;
+) Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul;
Sf Cuv Mc Dometie Persul;
Sf Ier Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului;
Sf Cuv Nicanor;
Duminica a 8-a după Rusalii - Înmulțirea pâinilor
+) Sf Cuv Teodora de la Sihla
Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu.
Această floare duhovnicească și mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători - Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ștefan Joldea Armașul, avea dregătorie ostășească, așa cum și numele îl arată, fiind paznic al Cetății Neamțului și armaș, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă și de buna creștere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița).
Fiica mai tânără s-a mutat curând la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost căsătorită de către părinți, împotriva voinței ei, cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rănit de dragoste pentru Iisus Hristos și arzând de dorința unei vieți cu totul curate, închinate numai Lui, s-au învoit să îmbrățișeze viața monahală. Marii sihaștri, vechii ei sfătuitori, ce se nevoiau în acea vreme prin pădurile și munții din ținutul Neamț, precum și duhovnicul care îi cunoștea firea evlavioasă și râvna pentru rugăciunea de taină, o îndemnau spre viața de sihăstrie.
Astfel, fericita Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzărești - Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie. Așa a binevoit Dumnezeu să-i povățuiască pe amândoi pe calea sfințeniei și a mântuirii. Fiecare călugăriță din schit se nevoia cu mare râvnă pentru Hristos, însă Cuvioasa Teodora întrecea pe toate celelalte surori cu rugăciunea, cu smerenia și cu nevoința duhovnicească.
După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări.
Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla. După ce, mai întâi, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, egumenul lavrei a trimis-o la Sihăstria să urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte, dacă va putea răbda asprimea vieții pustnicești, iar de nu va putea suferi ispitele și frigul iernii, să se așeze la o sihăstrie de călugărițe.
Așa a ajuns fericita Teodora în munții Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit și de peștera care îi poartă numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu bărbăție mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.
După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, într-o mică colibă pustnicească, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu știa locul și aspra ei nevoință. Cu timpul i s-au rupt și hainele, iar ca hrană avea doar măcriș, fructe de pădure și alune. În această școală a liniștii și nevoinței a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării și al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni și era ca un diamant strălucitor în munții Sihlei, fiind uitată de oameni, însă umbrită de darul Duhului Sfânt.
Năvălind turcii să prade mănăstirile și satele, au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peșteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieții sale. Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, fața i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.
Ajungând Sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții și cunoscând că o cheamă Hristos la cereștile locașuri, unde este odihna și desfătarea tuturor sfinților, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească cu Preacuratele Taine. Astfel, cu rânduială de sus, egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau fărâmituri spre Sihla și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Călăuziți de mâna lui Dumnezeu, frații au ajuns noaptea aproape de peștera Sfintei Teodora și au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălțate spre cer, învăluită în lumină ca de foc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemându-i pe nume, le-a cerut o haină ca să se acopere, căci era goală, și le-a spus să coboare la Sihăstria și să aducă un duhovnic ca s-o împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Călăuziți de o lumină cerească, frații au mers repede la schit și dimineața au adus la peșteră pe ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora și-a făcut cuvenita spovedanie și și-a destăinuit viața, ostenelile și ispitele ei, a rostit Crezul, s-a închinat, a primit dumnezeieștile Taine și, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moșia lui din satul Miclăușeni - Iași, le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei. În anul 1856 familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în catacombele de la Pecerska, așezate în raclă de mult preț, pe care sunt scrise aceste cuvinte în limbile română: Sfânta Teodora din Carpați și slavonă: Sveti Teodora Carpatina.
Aceasta este, pe scurt, viața Sfintei Teodora de la Sihla și acestea sunt faptele ei, prin care a bineplăcut lui Dumnezeu, numărându-se în cetele sfinților, fiind socotită cea mai aleasă nevoitoare pe care a odrăslit-o vreodată țara noastră. Credincioșii din Moldova o cinstesc ca sfântă îndată după adormirea ei și merg în pelerinaj la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o, trecând-o oficial în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 7 august. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!
+) Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul
Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei românești.
Cuviosul Pafnutie, vestit iconar cunoscut cu numele de Pârvu „Mutul”, s-a născut în Câmpulung Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702) și al credincioasei sale soții, al cărei nume nu s-a păstrat. La botez a primit numele nașului său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu, un creștin evlavios și ctitor de biserici. Crucea încercărilor s-a abătut asupra familiei preotului Ioan, când preoteasa acestuia a trecut la Domnul ca o muceniță, născând pe al șaselea copil.
Boala a secerat apoi pe cinci dintre ei, Pârvu fiind singurul rămas în viață. Prin urmare, preotul Ioan Pârvescu s-a călugărit la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, luând cu sine și pe fiul său Pârvu, în vârstă de 11 ani. La școala acelei mănăstiri s-a deprins cu cititul și scrisul, dar și cu cele dintâi taine ale zugrăviei, adică ale picturii bisericești, alături de monahul Evghenie, care l-a luat lângă sine, pe schele, punându-i în mâini scoica pentru amestecat culorile şi găsindu-l înzestrat pentru iconografie.
La împlinirea vârstei de 18 ani, Pârvu și-a îndreptat paşii spre pământul binecuvântat al Moldovei, trimis să înveţe zugrăvia în Bucovina, cu un vestit meșter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor și a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri și biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare și exterioare. După 5 ani s-a întors din Moldova, devenind pentru scurt timp pictor de curte al boierilor Vlădeşti, urmașii nașului său.
Din această perioadă, datează şi cea dintâi pictură a sa la biserica Mănăstirii Aninoasa (jud. Argeș). Apoi, alături de monahul Evghenie, primul său dascăl, a pictat biserica Mănăstirii Negru Vodă (oraș Câmpulung Muscel, jud. Argeș).
Fiind recomandat familiei domnești a Cantacuzinilor, a zugrăvit mai multe ctitorii ale acestora, dar și unele ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, și anume: mănăstirile Cotroceni (București), Mărgineni (azi penitenciar, com. I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița), Sinaia (jud. Prahova), Colţea (București), Berca (jud. Buzău), Schitul Poiana (com. Poiana Câmpina, jud. Prahova), Schitul Lespezi (oraș Comarnic, jud. Prahova) şi Bordeşti (jud. Vrancea), bisericile de mir de la Filipeştii de Târg (distrusă, jud. Prahova), Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), Călineşti (com. Florești, jud. Prahova) și Măgureni (jud. Prahova), biserica Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) şi biserica de la Fundenii Doamnei (com. Dobroești, jud. Ilfov); biserica Mănăstirii Mamu (com. Lungești, jud. Vâlcea), precum şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
De asemenea, alături de fresce, Pârvu Mutu a pictat şi icoane pe lemn. Dintre ele, cea mai cunoscută se află la Mănăstirea Sinaia: icoana Sfintei Treimi (numită și Sfânta Troiță, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam), inspirată de icoana asemănătoare a Sfântului Andrei Rubliov, din Rusia (secolul al XV-lea).
Pârvu Pârvescu a primit supranumele de Mutul nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post şi rugăciune. Dacă spunea vreun cuvânt sau gusta hrană, întrerupea lucrul în ziua respectivă. Astfel, făcea mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind har pentru nevoința sa și iscusință în lucrarea iconografiei.
Stabilit în cele din urmă în București, a ajuns dascăl la propria sa școală de zugrăvie, în care a format mai mulți ucenici. Căsătorit cu credincioasa Tudora, a avut doi copii, Pârvu și Gheorghe, dar la scurt timp a avut de purtat și el, precum odinioară tatăl său, crucea încercărilor vieții. Soţia sa, Tudora, a trecut la cele veşnice, iar el a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim, în timpul căruia a postit și s-a rugat stăruitor.
La întoarcere, în anul 1718, luminat de harul lui Dumnezeu, intră în monahism la Mănăstirea Mărgineni, împreună cu fiul său cel mai mic. Pârvu primește numele de Pafnutie, iar fiul său, Gheorghe, pe cel de Gherasim. La Mărgineni, monahul Pafnutie, dovedind o vastă cultură și cunoașterea de limbi străine, se îndeletnicește și cu traducerea în românește a unor texte din vasta bibliotecă înființată acolo de Cantacuzini.
În 1731, după 13 ani de nevoință, rabdă o nouă încercare: fiul său, monahul Gherasim, trece la cele veșnice. Înțelegând pe deplin deșertăciunea lumii și fugind de laudele oamenilor, Cuviosul Pafnutie a căutat și mai multă însingurare, trebuincioasă pentru rugăciunea cea de taină a inimii și, luând binecuvântarea starețului Cosma, s-a îndreptat spre schitul mai depărtat de lume, din inima codrilor, Robaia (com. Mușătești, jud. Argeș). Acolo a primit marea schimă călugărească și s-a nevoit încă patru ani în rugăciune, tăcere, răbdare și smerenie, trecând la Domnul în anul 1735.
Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Sf Cuv Mc Dometie Persul
Cuviosul Dometie intrând într-o peșteră, petrecea acolo săvârșind multe minuni cu numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul și îi aducea de la înșelăciunea idolească la credința în Hristos.
Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin și era de neam pers. El a fost povățuit la credința creștinească de un oarecare creștin, Uar, și lăsându-și păgânătatea părintească și rudeniile a mers la hotarele grecești, în cetatea care se numea Nisibe și, intrând intr-o mănăstire, a primit Sfântul Botez, s-a îmbrăcat în chipul monahicesc și a petrecut în toată nevoința vieții pustnicești. Dar prin zavistia și asupririle diavolului viclean, fiind urât de monahii ce erau acolo, a fugit și a mers în mănăstirea Sfinților Mucenici Serghie și Vah, în cetatea lui Teodosie, și a urmat vieții arhimandritului Nurvel, despre care se spune că 60 de ani n-a gustat fiertură și dormea foarte puțin, neculcându-se, nici șezând, ci stând rezemat în toiagul său.
De acel arhimandrit s-a hirotonit diacon Cuviosul Dometie, iar când s-a înștiințat că arhimandritul voiește să-l silească și la preoție, s-a dus de acolo și s-a suit într-un munte pustiu, unde viețuia întru Dumnezeu, suferind arșița, frigul și toate schimbările văzduhului.
Apoi, intrând într-o peșteră, petrecea acolo săvârșind multe minuni cu numele lui Hristos, pentru că dădea tămăduiri celor ce veneau la dânsul și îi aducea de la înșelăciunea idolească la credința în Hristos. Iar când a mers acolo Iulian, lepădatul de Dumnezeu, înștiințându-se de cele ce făcea sfântul, a poruncit să-l omoare cu pietre. Și ducându-se trimișii, au aflat pe sfântul părinte cu cei doi ucenici ai lui făcându-și cântarea cuviincioasă a ceasului al treilea, și, năvălind asupra lor, i-au omorât cu pietre.
Astfel și-a săvârșit Cuviosul Dometie alergarea vieții sale celei plăcute lui Dumnezeu, împreună cu cei doi ucenici ai lui.
Sf Ier Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului
SFÂNTUL NARCIS PATRIARHUL IERUSALIMULUI ÎN PRIBEGIE
| Pentru lacrimiPe drumul ce duce la Gaza Purcede bătrânul Ierarh Narcis, purtătorul de semne, Al Sfintei cetăţi Patriarh.Pe spatele lui gârbovite O sută de ani doar au nins Şi multe năpăşti şi ispite Avuta-au bătrânul de-nvins!El merge acum spre Egipet Lasându-şi norodul iubit Şi vrea ca de-acum să trăiască Departe …, de toţi tăinuit. Ieşind din Sfânta Cetate Dorind ca să fie mai tainic, Ajuns în Egipet s-abate O ia tot spre Soare Apune, Îi place mai mult ca să doarmă Prin câte oraşe şi sate Dar iată-l acum că ajunge El are acum o duzină Dar Domnul în noaptea din urmă De rândul acesta socoate El ţine să facă o slujbă Se miră norodul când vede I-s pletele lui ca zăpada Pe faţa lui blândă se vede Dar unul pe altul se-ntreabă L-arată a fi Patriarh! Sf Cuv Nicanor
Dorind a avea o viețuire creștină, părinții săi l-au dat pe băiat în grija unui învățător creștin. Încă din fragedă vârstă, tânărul Nicolae și-a manifestat dorința de a intra în mănăstire. Pentru aceasta, el se va deprinde rapid cu rugăciunile îndelungate, cu posturile, cu privegherile și cu studiul sfânt. Pe când tânărul avea numai 20 de ani, tatăl său a trecut la cele veșnice, iar, la scurt timp, și mama sa. Văzându-se unic moștenitor al unei mari averi, tânărul va împărți întregul avut săracilor și orfanilor, după care va lua drumul mănăstirii, primind numele Nicanor. Datorită viețuirii lui înalte, mulți au început a-l căuta, pentru sfătuire și binecuvântare. Vestea despre monahul nevoitor Nicanor a ajuns până la mitropolitul din Tesalonic, care îl va și hirotoni diacon, iar mai apoi preot, păstrându-l lângă dânsul. Cu toate acestea, sfântul își dorea încă o viață sihăstrească, liniștită și tăcută. Astfel, într-o noapte, pe când sfântul se ruga și priveghea, o voce dumnezeiască i-a spus: „Mergi în muntele Kalistratos, pentru a duce luptele cele înalte.” La numai cei 27 de ani ai săi, părintele Nicanor a plecat spre destinația revelată împreună cu Sfântul Dionisie din Olimp. Pe cale însă, prin mijlocirea lui Dumnezeu, drumurile celor doi se vor separa, numai Nicanor ajungând în Muntele Kalistratos, cunoscut și sub denumirea de muntele Vermion sau Grevena. Ajuns în muntele pustiu, tânărul își va săpa singur o peșteră sihăstrească, în pieptul muntelui stâncos, deasupra apelor râului Aliakmonas. Deși ducea viață pustnicească, sfântul cobora uneori în satele din împrejurimi, pentru a-i întări în credință pe creștinii greu încercați de vremuri. Într-o noapte, tot în vremea rugăciunii, o voce dumnezeiască i-a cerut să urce pe culmea muntelui, să afle o icoana cu Mântuitorul Iisus Hristos; această icoană fusese ascunsă în munte încă din vremea iconoclaștilor. Aflând icoana, Dumnezeu i-a cerut sfântului să zidească pe acel loc o mănăstire. Astfel, sfântul va zidi mănăstirea închinată Schimbării la Față a Domnului. Sfântul Cuvios Nicanor a trecut la cele veșnice în ziua de 7 august 1549, la vârsta de numai 58 de ani. Sfintele sale moaște sunt păstrate, cu mare evlavie, în capela închinată Sfântului Ioan Botezătorul, în incinta mănăstirii sale. Acatistul Sfântului Cuvios NicanorCondacul 1 Pe dumnezeiescul Nicanor, cel minunat între Cuvioşi, să-l lăudăm, credincioşilor, cu dumnezeieşti cântări, pe cel ce a strălucit în lume ca un soare, a alungat întunericul necunoştinţei şi a doborât trufia demonilor. Acestuia să strigăm: Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Icosul 1 Ca un înger te-ai arătat cu adevărat vieţuind pe pământ, dumnezeiescule Nicanor, că hotarele firii covârşind, vedeai mai înainte cele viitoare ca şi cum ar fi de faţă; pentru aceasta toţi, minunându-se, strigau ţie unele ca acestea: Bucură-te, lauda Tesalonicului; Bucură-te, cel ce porţi numele de strălucită biruinţă; Bucură-te, cel ce ai odrăslit din părinţi ortodocşi; Bucură-te, desfătarea tuturor dreptcredincioşilor; Bucură-te, că ai fost zămislit de pântece sterp; Bucură-te, că ai vieţuit pe pământ ca Botezătorul; Bucură-te, că ai trecut cu vederea cele de pe pământ din pruncie; Bucură-te, că ai primit din cer luminare; Bucură-te, luminător pururea luminos al lumii; Bucură-te, cel de un sălaş cu vestiţii Cuvioşi; Bucură-te, cel prin care zidirea se bucură; Bucură-te, cel prin care Ziditorul este slăvit; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 2 Văzând părinţii tăi, cugetătorule de Dumnezeu Nicanor, că duci viaţă minunată încă din copilărie, fiind uimiţi slăveau pe Dumnezeu, Cel ce le-a dăruit un astfel de fiu, cântând: Aliluia! Icosul 2 Adunând cunoaştere dumnezeiască din comorile Duhului Sfânt aflate în Vechiul și în Noul Testament, le-ai învistierit ca pe o bogăţie nefurată, şi astfel te-ai arătat mare neguţător duhovnicesc, pentru care auzi de la noi unele ca acestea: Bucură-te, cel ce ai oprit năvălirile trupeşti; Bucură-te, cel ce ai zdrobit semnele de biruinţă ale vrăjmaşilor; Bucură-te, dreptar pilduitor al înfrânării; Bucură-te, cel ce ai săvârşit rugăciunea curată; Bucură-te, cel ce ai împărţit săracilor bogăţia părintească; Bucură-te, că te-ai aprins cu adevărat de râvnă dumnezeiască; Bucură-te, cel ce ai dorit viaţa îngerilor; Bucură-te, cel ce ai dispreţuit sfaturile demonilor; Bucură-te, cel ce ai strălucit ca o lumină până la marginile lumii; Bucură-te, cel cu adevărat mare în minuni; Bucură-te, cel ce ai ridicat jugul Domnului; Bucură-te, lucrător al viei lui Hristos; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 3 Puterea Celui preaînalt te întărea, Părinte, că tu ai urcat cu adevărat pe scara cea dumnezeiască a virtuţilor, cea rânduită de Dumnezeu Cel în trei Lumini, la Care te sârguiai a ajunge, fericite, strigând fără tăcere: Aliluia! Icosul 3 Având pururea frica de Domnul în lăuntrul tău ca pe o temelie a dumnezeieştii înţelepciuni a lui Iisus – Piatra cea din capul unghiului, te-ai făcut biserică sfântă și vie; pentru aceasta, suntem îndemnaţi să-ţi strigăm unele ca acestea: Bucură-te, ocrotitor al multor orfani; Bucură-te, grabnic hrănitor al celor flămânzi; Bucură-te, comoară de mari virtuţi; Bucură-te, lauda vestită a monahilor; Bucură-te, icoană a dragostei în Hristos; Bucură-te, cel ce şi pe pământ ai dus viaţă îngerească; Bucură-te, cel de un obicei cu Apostolii cu adevărat; Bucură-te, moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu; Bucură-te, mijlocitor al credincioşilor către Domnul; Bucură-te, cel ce ai îndepărtat pe diavolul cel cumplit; Bucură-te, iubitor al vieţii celei neîmbătrânitoare; Bucură-te, următor al Sfinţilor de demult; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 4 Aprins de râvna pentru liniştire, fericite, şi încredinţându-te iubirii dumnezeieşti, stăruind în rugăciuni de toată noaptea şi cereri către Domnul pentru toată lumea, Cuvioase, ai supus trupul duhului, strigând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Arhiepiscopul Tesalonicului a auzit vestea despre tine şi despre înălţimea vieţii tale, Părinte, şi te-a pus ca pe o lumină în sfeşnicul preoţiei îndată, fără voia ta, ca să luminezi pe cei ce strigă ţie acestea, cu glasuri netăcute: Bucură-te, lauda preoţilor; Bucură-te, sprijin al celor neajutorați; Bucură-te, vajnic luptător împotriva demonilor; Bucură-te, împreună-vorbitor cu dumnezeieştii îngeri; Bucură-te, că ai dorit cele cereşti, ca un înţelept; Bucură-te, că ai călcat plăcerile trupului; Bucură-te, că ai mers pe calea Apostolilor; Bucură-te, cel ce ai rupt toată legătura celor pământeşti; Bucură-te, alăută plăcută a Duhului Sfânt; Bucură-te, înţelepte, noian al minunilor; Bucură-te, cel prin care satana a fost biruit; Bucură-te, cel prin care Hristos a fost propovăduit; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 5 Stâlp luminat de Dumnezeu, care ai strălucit credincioşilor ţinuţi în noaptea robiei, te-ai arătat, înţelepte Nicanor, şi nor care ai alinat arşiţa prin dumnezeiasca ta propovăduire, îndemnând pe toţi să strige lui Hristos: Aliluia! Icosul 5 Văzut-au cetele îngerilor dumnezeiasca ta vieţuire şi s-au minunat, iar mulţimea demonilor s-a risipit de frică, neîndrăznind să privească la tine; pentru aceasta noi, oamenii, minunându-se de luptele tale, cu credinţă strigăm: Bucură-te, vestitor al pocăinţei; Bucură-te, laudă a Bisericii; Bucură-te, cel ce ai păstrat pe creștini în dreapta credinţă; Bucură-te, cel ce ai părăsit faima neamului tău; Bucură-te, alăută de tainice cântări; Bucură-te, cel ce prin nevoinţă ţi-ai înnoit ogorul sufletului; Bucură-te, cel ce ai pus mâna ta pe dumnezeiescul plug; Bucură-te, cel ce, fără să te întorci înapoi, ai tăiat brazdă spre rodire; Bucură-te, făclie mare a nevoinţei; Bucură-te, păzitor puternic al robilor tăi; Bucură-te, călăuzitor al multora către cele de sus; Bucură-te, nedeşertat izvor de minuni; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 6 Ca pe un alt Avraam din cer te-a chemat Domnul, cerându-ți să părăseşti pământul părintesc şi să urci degrabă în Muntele lui Calistrat, apoi ţi-a făgăduit în chip limpede că va fi cu tine în toată viaţa; deci, Acestuia crezând, strigai: Aliluia! Icosul 6 Strălucind în Sarakini ca un luceafăr strălucitor, pe mulţi i-ai izbăvit de demoni şi i-ai vindecat îndată pe paralitici şi pe cele cu curgere de sânge, numai prin cuvânt, Cuvioase, iar ei, cinstindu-te cu credinţă, strigau cu bucurie acestea: Bucură-te, ridicarea celor paralizaţi; Bucură-te, alungarea demonilor; Bucură-te, cel ce ai oprit prin cuvânt curgerea de sânge; Bucură-te, cel ce ai vindecat multe boli; Bucură-te, floarea nevoinţei şi pilda călugărilor; Bucură-te, turn nemișcat în fața necazurilor; Bucură-te, călăuzire neînşelată a sihaştrilor; Bucură-te, grabnică ocrotire a celor suferinzi; Bucură-te, părtaş al fericirii dumnezeieşti; Bucură-te, împreună-vorbitor cu ceata Drepţilor; Bucură-te, mângâietor al săracilor; Bucură-te, purtător de grijă al văduvelor; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 7 Mare făcător de minuni te-ai arătat între Cuvioşi cu adevărat, de Dumnezeu cugetătorule Nicanor; pentru aceasta, mulţimea credincioşilor, lăudând cu credinţă luptele tale mai presus de fire şi biruinţele tale, strigă Domnului fără tăcere: Aliluia! Icosul 7 Purtând nume de biruinţă, te-ai arătat biruitor împotriva vrăjmaşilor nevăzuţi, de trei ori fericite, că ai risipit năvălirile lor cele întunecate ca pe o pânză de păianjen; pentru aceasta, noi, credincioşii, minunându-ne, în cântări strigăm ţie acestea: Bucură-te, cunoscător al tainelor cereşti; Bucură-te, ştiutor al celor negrăite; Bucură-te, pom roditor al harului; Bucură-te, adânc nemăsurat al smereniei; Bucură-te, dreptar al dreptei socotinţe şi bucuria pustnicilor; Bucură-te, stea care străluceşti până departe, luminând tot pământul; Bucură-te, piatră care zdrobeşti înălţările potrivnicilor; Bucură-te, clopot care trezeşti din somnul trândăviei; Bucură-te, pahar al apelor Duhului Sfânt; Bucură-te, întru tot fericite, luminător preastrălucit; Bucură-te, închinător fierbinte al lui Hristos; Bucură-te, părinte şi ocrotitor al orfanilor; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 8 Înstrăinându-te de lume, Părinte întru tot fericite, te-ai suit pe culmea înaltei vieţuiri cu adevărat, înţelepte Nicanor, şi te-ai asemănat Sfinților Îngeri; pentru aceasta, lui Hristos, Celui ce te întărea, pururea strigai: Aliluia! Icosul 8 Rugându-te din tot sufletul Ziditorului tuturor, cugetătorule de Dumnezeu Nicanor, vrăjmaşul doritor de rele a ridicat asupra ta ispite şi înfricoşări în chip sălbatic, dar tu, Părinte, biruindu-l, auzi de la noi unele ca acestea: Bucură-te, diamant tare al răbdării; Bucură-te, biruitor al tuturor vrăjmaşilor; Bucură-te, lauda Muntelui lui Calistrat; Bucură-te, desfătarea dumnezeiască a cetăţii Servia; Bucură-te, faima cu adevărat uimitoare a Cozanei; Bucură-te, floare înmiresmată a Grevenei; Bucură-te, ajutor şi păzitor al Siatistei; Bucură-te, vlăstar preafrumos al Tesalonicului; Bucură-te, ocrotitor al bisericii tale din București; Bucură-te, tămăduitor al celor ce cinstesc moaștele tale; Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos; Bucură-te, adevărată podoabă a ortodocșilor de pretutindeni; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 9 Toată virtutea ai săvârşit-o în lume, Părinte, pentru aceasta ai primit cu adevărat cununa slavei, pe care ţi-a dăruit-o Dreptul Judecător, înaintea Căruia stând acum, înţelepte, veselindu-te strigi fără tăcere: Aliluia! Icosul 9 Racla dumnezeieştilor şi cinstitelor tale moaşte izvorăşte râuri nenumărate de vindecări, din care luând noi, cei credincioşi, spre sănătatea sufletului şi a trupului şi slăvind harul primit prin tine, îți aducem aceste cântări: Bucură-te, vistierie de dumnezeieşti daruri; Bucură-te, oglindire a slavei Preasfintei Treimi; Bucură-te, chip însufleţit al curăţiei; Bucură-te, trâmbiţa cu bun răsunet a pocăinţei; Bucură-te, mare făcător de minuni; Bucură-te, că Hristos te-a slăvit în cer şi pe pământ; Bucură-te, cel ce ai sfărâmat cursele demonilor; Bucură-te, cel ce ai veselit obştile monahilor; Bucură-te, fericit împlinitor al Evangheliei; Bucură-te, întru tot fericite, lauda Cuvioşilor; Bucură-te, cel ce ai dorit pe Hristos mai presus de toate; Bucură-te, cel ce ai umplut pământul de minuni; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 10 Pe cel meşter în răutate, care se arătase ţie în multe feluri, l-ai lovit cu semnul Crucii ca şi cu o sabie de foc, biruindu-l în chip limpede, purtătorule de Dumnezeu, și cu mulţumire strigai lui Hristos atotţiitorul: Aliluia! Icosul 10 Smerit şi blând, liniştit şi fără răutate te-ai cunoscut din fapte cu adevărat, înţelepte, precum se cuvine ucenicilor Împăratului a toate, Care ne învaţă pe toţi să grăim ţie acum acestea: Bucură-te, cunoscător de taină al înţelepciunii lui Dumnezeu; Bucură-te, lauda dreptei credinţe; Bucură-te, noian nedeşertat de vindecări; Bucură-te, cel ce ai trăit pe pământ ca un fără de trup; Bucură-te, cel ce ai văzut încă de aici frumuseţea Raiului; Bucură-te, pârgă dumnezeiască a pustnicilor slăviţi; Bucură-te, că ai intrat în biserica celor întâi-născuţi; Bucură-te, că înalţi pururea cântare Preasfintei Treimi; Bucură-te, luptător împotriva cumplitului Veliar; Bucură-te, cetate tare a credinţei; Bucură-te, cinstit propovăduitor al lui Hristos; Bucură-te, lauda preoţilor evlavioși; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 11 Somn cinstit s-a arătat înaintea Domnului moartea ta, fericite Părinte, că ţie a trăi a fost cu adevărat Hristos, a Cărui Cruce ai luat-o din tinereţe, de Dumnezeu luminate Nicanor, urmând Lui pururea şi strigând: Aliluia! Icosul 11 Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu, te-a pus pe tine ca pe un stâlp de lumină pe Muntele lui Calistrat, Părinte întru tot fericite, ca să luminezi lumea prin minuni mai presus de minte, iar noi, punându-te înainte mijlocitor către Dânsul, strigăm acestea: Bucură-te, chivot al feluritelor virtuţi; Bucură-te, văzător slăvit al celor negrăite; Bucură-te, privighetoare care ai cântat cu măiestrie; Bucură-te, rândunea care L-ai lăudat pe Hristos; Bucură-te, fluier care răsună la adierea lină a Duhului Sfânt; Bucură-te, cel ce ai zdrobit toate întăriturile vrăjmaşului; Bucură-te, sabie care ai tăiat capetele balaurilor; Bucură-te, cel ce ai înălţat mâini cuvioase la rugăciune; Bucură-te, luminător mai strălucitor decât soarele; Bucură-te, înţelept care ai osândit minciuna; Bucură-te, mlădiţă mult-roditoare a lui Hristos; Bucură-te, cel ce ai biruit ispitele demonilor; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 12 Cinstitele tale moaşte s-au arătat izvorâtoare de har, Părinte Nicanor, de Dumnezeu cugetătorule, preacuvioase, revărsând credincioşilor vindecări şi spăimântând pe toţi cei ce nu cred în Hristos şi nu ştiu să-I strige: Aliluia! Icosul 12 Cântând dumnezeieştile tale lupte pe care le-ai purtat în nevoinţă, purtătorule de Dumnezeu, Părinte Nicanor, te lăudăm cu bucurie pe tine, ocrotitorul şi marele nostru apărător, strigându-ţi neîncetat, după datorie, acestea: Bucură-te, însănătoşirea celor bolnavi; Bucură-te, slava dreptcredincioşilor; Bucură-te, dreptar al vieții monahale; Bucură-te, povățuitor preastrălucit al credincioșilor; Bucură-te, luminată veselie a celor ce te cinstesc cu credinţă; Bucură-te, lauda şi fericirea celor binecredincioşi; Bucură-te, cel ce ai revărsat peste tot pământul minunile; Bucură-te, cel ce ai doborât cetăţile întărite ale potrivnicilor; Bucură-te, vas ales al Cuvântului; Bucură-te, chezăşie al celor ce se pocăiesc; Bucură-te, păzitor şi ocrotitor al mănăstirii tale; Bucură-te, cel ce stai alături de cinstitorii tăi; Bucură-te, Sfinte Nicanor, Părinte Cuvioase! Condacul 13 O, Părinte de trei ori fericite, podoaba monahilor, Sfinte Nicanor, primind acum darul cel sărac al robilor tăi, izbăveşte-ne de primejdii şi de osânda cea viitoare pe noi toți, cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori, apoi rostim iarăși Icosul 1 și Condacul 1. Duminica a 8-a după Rusalii - Înmulțirea pâinilor
Ev Matei 14, 14 - 22 În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor. Ap I Corinteni 1, 10 - 17 Fraților, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinări între voi; ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere; căci, frații mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit știre că la voi sunt certuri. Și spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărțit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau ați fost botezați în numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus și pe Gaius, ca să nu zică cineva că ați fost botezați în numele meu. Am botezat și casa lui Ștefanas; afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor (Pr. Ilie Cleopa)Văzând Domnul „popor mult, I s-a făcut milă de ei și a tămăduit pe toți bolnavii lor“ (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are milă și de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostivește și de suferințele noastre trupești și le vindecă, uneori chiar înaintea tămăduirii sufletelor, știind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai ușor la pocăință. “Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“ (Matei, 14, 16). Iubiți credincioși, În Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini și doi pești. Căci mergând prin Galileea, vestea tuturor cuvântul mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulțime de oameni, bărbați, femei cu copii în brațe, bătrâni și bolnavi de tot felul. Toți căutau pe Dumnezeu și erau însetați după cuvintele de învățătură ale Mântuitorului. Toți suspinau după Mesia și aveau nevoie de păstori duhovnicești care să-i învețe Sfânta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mântuire, să-i scape de robia patimilor și să-i călăuzească spre Hristos. Văzând Domnul “popor mult, I s-a făcut milă de ei și a tămăduit pe toți bolnavii lor“ (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are milă și de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se milostivește și de suferințele noastre trupești și le vindecă, uneori chiar înaintea tămăduirii sufletelor, știind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai ușor la pocăință. Dar “făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui și I-au zis: Locul este pustiu și vremea a trecut; deci dă drumul mulțimilor, ca să se ducă prin sate să-și cumpere hrană“ (Matei 14, 15). Ucenicii, văzând poporul obosit, flămând și însetat, și soarele asfințit, au cerut Mântuitorului să înceteze cuvântul de învățătură și să lase mulțimea să se întoarcă în satele lor ca să mănânce și să se odihnească. Oare au greșit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei cugetau mai mult omenește decât duhovnicește. De aceea Mântuitorul a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: Nu îndepărtați oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată, sunt ca niște oi fără păstori. Sunt obosiți, bolnavi, flămânzi și însetați trupește și sufletește și au nevoie de păstori buni, de cuvinte de mângâiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi! Dați-le voi ca să mănânce! Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus Mântuitorului Hristos: “Nu avem decât cinci pâini și doi pești! Iar Domnul a poruncit: Aduceți-le pe acestea aici la Mine.“ Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a binecuvântat pâinile, iar ucenicii, după ce au așezat poporul pe iarbă, le-au împărțit mulțimilor pâinile și peștii. După ce s-au săturat toți cei ce mâncaseră, “ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii, ucenicii au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline“ (Matei 14, 17-21). Această mare minune a înmulțirii pâinilor, s-a săvârșit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei s-a zidit aici o mănăstire mică, ce dăinuiește până astăzi. Într-un chip desăvârșit minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ de la începutul zidirii și până astăzi, ca o liturghie permanentă a creației. Oare nu hrănește Dumnezeu astăzi cu pâine și hrană peste cinci miliarde de oameni, cât numără tot pământul? Și aceasta nu este o minune a înmulțirii pâinilor, cel puțin tot atât de mare ca cea din Galileea, de acum aproape două mii de ani? Iubiți credincioși, Omul fiind format din două părți, adică trup și suflet, are în viață și bucurii sufletești și bucurii pământești, are și ispite sufletești și ispite trupești. Are nevoie pe pământ de hrană sufletească pentru mântuire și de hrană trupească materială pentru a-și menține viața în trup. Pentru hrana materială avem părinți care se îngrijesc de copii și le asigură cele necesare vieții. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii sufletelor, avem părinți duhovnicești, episcopi, preoți și duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioșilor încredințați lor de Hristos. Iată pentru ce a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi: “Nu trebuie să se ducă oamenii de la voi; dați-le voi să mănânce!“ (Matei 14, 16) Și care este hrana cu care episcopii și preoții hrănesc pe credincioși? Cea dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt datori să hrănească pe credincioși este învățătura de credință ortodoxă. Credința dreaptă apostolică este pâinea vieții noastre, este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu și neschimbat propovăduit de Fiul lui Dumnezeu și de Sfinții Apostoli și scris cu litere de foc în Sfânta Evanghelie. Credința curată în Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime închinat și mărit, este cuprinsă pe scurt în Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă și de sfinții ei slujitori și este apărată cu jertfa a milioane de martiri și cu învățătura tuturor Sfinților Părinți și Cuvioși. Fără credință dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune și deci nu ne putem mântui. Credința adevărată, vie, pe care o mărturisim prin cuvânt și prin viața noastră, împreună cu sângele mucenicilor stau la temelia Bisericii și a mântuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinței ortodoxe, să răstălmăcească Sfânta Scriptură, să semene neghină în ogorul semănat și lucrat de Hristos, acela încearcă să pună altă temelie Bisericii. După cuvintele Sfântului Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei și este dat anatema, adică dat satanei, de Biserică. Printre aceștia se numără atât necredincioșii care neagă pe Dumnezeu și urăsc Biserica Lui, cât și toți sectanții rupți din sânul Bisericii apostolice care își fac "bisericuțele" lor și se leapădă de dreapta credință, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinți și răstălmăcesc Sfânta Scriptură. Ierarhii și preoții, ca urmași direcți ai Sfinților Apostoli, au marea datorie să apere dreapta credință și pe credincioșii ortodocși încredințați lor, ca să nu fie amăgiți de prozelitismul sectar și să fie târâți în orice fel de grupări sectare. Preoții, mai ales, au datoria să facă lecții de catehizare în Duminici și sărbători, în cadrul sfintelor slujbe, atât la Liturghie și la vecernie cât și în toate ocaziile, să explice credincioșilor noștri învățătura de credință ortodoxă, Crezul, Tatăl nostru, Fericirile, cele șapte Taine ale Bisericii. Apoi să combată orice fel de prozelitism sectar, adunările religioase afară de biserică, vizitele neortodoxe în casele enoriașilor, ca și răspândirea și citirea cărților anticreștine și sectante, care amăgesc pe creștinii slabi și neinformați duhovnicește. Mai ales astăzi, când sectele de tot felul asalteză Biserica Ortodoxă și pe fiii ei, preoții trebuie să fie la datorie, să cunoască bine Sfânta Scriptură, să fie modele vii în ochii tuturor, să propovăduiască Evanghelia "cu timp și fără timp", să facă vizite misionare în casele enoriașilor, să formeze comitete de credincioși buni ca să-i ajute în misiune și să hrănească poporul lui Dumnezeu cu învățătura curată a Bisericii Ortodoxe. Oricât ar părea de greu, preoți buni sunt destui chiar printre cei tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul sectar și întăresc cu cuvântul și fapta dreapta credință. A doua hrană duhovnicească, de aceeași valoare cu credința curată, este viața morală în rândul credincioșilor noștri. Dumneavoastră fraților, ca fii adevărați ai Bisericii lui Hristos aveți mari datorii să păstrați cu sfințenie credința ortodoxă până la moarte, chiar cu prețul vieții. Apoi să trăiți, adică să puneți în practică învățătura Sfintei Evanghelii, știind că, “credința fără fapte bune este moartă“ (Iacob 2, 17-20). Adică să fiți oameni de rugăciune, să trăiți în pace cu toții, să mergeți regulat la biserică, de unde primiți adevărata hrană duhovnicească; să faceți milostenie, să fugiți de desfrânare și de beție, două grele păcate care stăpânesc astăzi aproape toată lumea și să vă creșteți copiii în frica și dragostea de Dumnezeu. Aveți grijă de tot și mai ales de fiii și de familia dumneavoastră să nu cadă în cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au înmulțit avorturile, certurile în familie, desfrâul și divorțul. Ba în ultimul timp s-au răspândit la noi filme și chiar cărți și reviste pornografice care cad în mâinile tinerilor și copiilor noștri și trag pe mulți la desfrânare. Părinții în familie, bătrânii înțelepți și creștinii buni împreună cu preoții din parohii sunt datori în fața lui Dumnezeu să ajute generația tânără, pe cei slabi în credință și lipsiți de educație creștină, ca să nu cadă în aceste cumplite patimi ce corup societatea noastră. Credincioșii nu trebuie să lase totul în grija preotului. Ei trebuie să ajute pe preot, să-l întrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori de câte ori este nevoie și să asculte cu sfințenie cuvântul lui. Iar dacă au vreo îndoială, să meargă la preoții bătrâni, la mânăstiri și la nevoie, chiar la episcopul lor. Viața morală exemplară a preotului și a credincioșilor, ca și colaborarea lor la evanghelizarea parohiei, formează un puternic zid de rezistență împotriva tuturor ispitelor și furtunilor. Sfintele slujbe făcute la timp, după rânduială, cu evlavie și fără grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioșii din satele și orașele noastre. Și dacă există coruri și cântări frumoase la slujbe și predici bune, calde, inspirate din trăire, pe înțelesul tuturor, slujbele îi întăresc în credință pe toți, umplu bisericile de credincioși, atrag la ortodoxie chiar și pe cei ce s-au rupt de Biserică și îi apropie de Hristos pe toți. Fericite sunt asemenea parohii care au preoți buni, cu slujbe și predici frumoase, izvorâte din credință; cu păstori model și mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu și pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinări religioase și de familie, nici secte, nici beții, nici alte grele păcate, ci toți vor fi cu un cuget și o inimă în sânul Bisericii lui Hristos. Predica vie este ajutată în parohie și de citirea cărților ortodoxe. De altfel s-au tipărit numeroase cărți de către Biserica Ortodoxă Română. Se recomandă să funcționeze la fiecare parohie o bibliotecă cu cele mai bune cărți de învățătură ortodoxă, care să se dea enoriașilor la citit, după nevoie, cu binecuvântarea preotului. Cele mai bune cărți pentru întărirea credinței sunt: Sfânta Scriptură sau Biblia, Viețile Sfinților pe fiecare lună, Despre credința ortodoxă, Filocaliile, Catehismul, Mântuirea Păcătoșilor, Convorbiri duhovnicești, Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Românesc, cărți de explicare a credinței, precum și multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credincioșilor să nu lipsească sfintele icoane, Sfânta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni. Toate acestea sporesc credința în casă și în inimi și hrănesc mult pe credincioșii noștri. Iar dacă lipsesc slujbele frumoase, predica vie, cărțile sfintele și exemplele preotului, îndată pătrund sectele și dezbinarea în casă și în parohie și nimic nu este mai greu decât să îndreptezi o parohie dezbinată și tulburată. Credincioșii trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfânta Împărtășanie care este Trupul și scump Sângele lui Hristos, mai ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrânii, văduvele și copiii să se împărtășească mai des, după sfatul preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie de frica osândei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des Sfânta Împărtășanie ci să ținem regula Bisericii, calea de mijloc, știind că extremele, excesele, adică nepăsarea și îndrăzneala, sunt ale vrăjmașului. Iubiți credincioși, Iată câteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos își hrănesc enoriașii, după porunca Domnului: Dați-le voi să mănânce! Ele sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate întâi de Sfinții Părinți. Însă nu este de ajuns numai să avem preoți buni la sate și orașe. Dumneavoastră credincioșii sunteți datori să colaborați cu preoții la întărirea ortodoxiei în parohie, la hrănirea celor flămânzi și însetați, la ajutorarea, cercetarea și miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor și a celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioșii reușesc să atragă multe suflete și să intre acolo unde nu poate pătrunde preotul. Nu lăsați pe preot să lupte singur. Ajutați-i la biserică, la slujbe, la curățenie, la cercetarea bolnavilor, la îndrumarea celor din jur să vină la Hristos. Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu să rânduiască păstori în buni Bisericile Sale, spre întărirea dreptei credințe întru lauda Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor noastre. Amin. |
Sfântul Nicanor, cuviosul făcător-de-minuni din Zavorda, este prăznuit anual în data de 7 august. Sfântul s-a născut în anul 1491, în Tesalonic. Părinții săi, Ioan și Maria, doi credincioși înstăriți, au întâmpinat mari greutăți în a dobândi prunci. După mulți ani de rugăciuni, posturi și fapte bune, cei doi au dobândit de la Dumnezeu un băiat, pe care l-au botezat Nicolae.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu