2. /25 SEPTEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE : Decese; Sărbători

Decese

·         303: Sfantul Fermin din Pamplona este decapitat din ordinul guvernatorului Sebastianus, la Amiens in  Franţa, unde a  predicat  Evanghelia si a crestinat peste 3000 de oameni. El era fiul unui senator roman din Pampeluna si s-a convertit la crestinism. Catolicii il celebreaza la 25 septembrie. Sfantul Fermin sau Firminius, s-a născut în Pompaleo (acum Pamplona, Spania), în secolul al treilea si este alaturi de Sfantul  Francis Xavier, unul dintre cei doi patroni ai provinciei  Navarra din Spania. În fiecare an  intre 6  si 14 iulie în Pamplona, capitala Navarrei, are loc Festivalul San Fermin, sărbătoare care a dobândit o reputație internațională secolului al XX- lea, datorită  scriitorului american Ernest Hemingway, care l-a facut popular  prin unele dintre romanele sale (inclusiv Fiesta). Se considera aceaste sărbătoare a fi a treia în lume în ceea ce priveste numărulde participanți, după Carnavalul de la Rio și Oktoberfest din Munchen, estimandu-se ca la aproximativ 3 milioane de persoane  numărul celor care umplu străzile orașului timp de nouă zile.

·         1066: Harald al III-lea al Norvegiei (n. 1015)

* 1465: Isabela de Bourbon, Contesă de Charolais (1436 – 25 septembrie 1465) a fost a doua soție a lui Carol Temerarul, Conte de Charolais și viitorul Duce de Burgundia. A fost fiica lui Carol I, Duce de Bourbon și a soției lui, Agnes de Burgundia. A fost mama Mariei de Burgundia moștenitoarea Burgundiei. 

Isabela de Bourbon

Părinți Charles I[*] Agnes of Burgundy[*]  Frați și surori Margareta de Bourbon Catharine of Bourbon[*] Marie de Bourbon[*] Louis de Bourbon-Roussillon[*] Charles II, Duke of Bourbon[*] John II, Duke of Bourbon[*] Peter II, Duke of Bourbon[*] Louis de Bourbon, Bishop of Liège[*] Jacques de Bourbon[*]  Căsătorită cu Carol Temerarul Copii Maria de Burgundia

·         1506: Filip I (22 iulie 1478 – 25 septembrie 1506; spaniolă Felipe el Hermoso; germană Philipp der Schöne; franceză Philippe le Beau; neerlandeză Filips de Schone), cunoscut ca cel Frumos sau cel Drept, a fost fiul lui Maximilian I, Împărat romano-german. A moștenit mare parte din Ducatul Burgundia de la mama sa, Maria de Burgundia, și, deoarece s-a căsătorit cu Ioana de Castilia a devenit rege al Castiliei. A fost primul Habsburg care a domnit în Spania iar succesorii săi îl cunosc drept Filip I al Spaniei. Nu a moștenit niciodată teritoriile conduse de tatăl său. 

Filip I, Muzeul Luvru, Paris.

Filip s-a născut la Bruges, Flandra (astăzi în Belgia) și a fost numit după străbunicul său, Filip al III-lea, Duce de Burgundia. În 1482, după decesul mamei sale, Maria de Burgundia, a moștenit Ducatul de Burgundia sub tutela tatălui său (Filip avea patru ani).

A urmat o perioadă de turbulențe cu ostilități sporadice în principal între marile orașe din Flandra (Bruges și Gent) și susținătorii lui Maximilian. Filip a fost prins în vâltoarea evenimentelor și chiar pentru scurt timp a fost sechestrat în Bruges ca parte a campaniei flamande de mărire a autonomiei pe care o obținuse în 1477 de la Maria de Burgundia printr-un acord numit Blijde Inkomst. În 1493, prin Pacea de la Senlis, se convine ca Filip în vârstă de 15 ani va deveni prinț începând cu anul următor. În 1494, Maximilian abandonează regența în conformitate cu termenii Tratatului de la Senlis iar Filip preia conducerea Ducatului cu toate că, în practică, autoritatea deriva de la Consiliul nobililor din Burgundia. La 20 octombrie 1496, la Lier, Filip s-a căsătorit cu Ioana a Castiliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și a reginei Isabela I a Castiliei.

Căsătoria a fost una dintr-un set de alianțe dintre Habsburgi și Trastámara menită să consolideze alianța împotriva puterii în creștere a Franței, creștere datorată politicii lui Ludovic al XI-lea al Franței. Problema a devenit mai urgentă după invazia lui Carol al VIII-lea al Franței în Italia (primul război peninsular).

Sora lui Filip, Margareta s-a căsătorit cu Juan, Prinț de Asturias, singurul fiu al lui Ferdinand și al Isabelei și succesor la coroana unificată a Castiliei și Aragonului. 

Filip I

Părinți Maximilian I, Sfânt Împărat Roman Maria de Burgundia  Frați și surori Margareta de Austria, Ducesă de Savoia George of Austria[*] Cornelius of Austria[*]  Căsătorit cu Ioana de Castilia Copii Eleanor, regină a Franței Carol al V-lea, Împărat romano-german Isabella, regină a Danemarcei Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria, regină a Bohemiei Caterina, regină a Portugaliei

·      1534 - A murit Papa Clement al VII-lea (n. 1478)

Clement VII. Sebastiano del Piombo. c.1531 – foto: ro.wikipedia.org

·         1559: A murit domnul Tarii Romanesti, Mircea Ciobanul. Era al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. După numele de botez se chema Dumitru și a fost căsătorit cu doamna Chiajna, fiica lui Petru Rares, domnul Moldovei, al cărei nume era de fapt Ana. Se numea “Ciobanul”, probabil pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. A domnit în Tara Romaneasca de trei ori: ianuarie 1545 - 16 noiembrie 1552; mai 1553 - 28 februarie 1554; (în martie părăsește Bucureștiul); ianuarie 1558 – 21 septembrie 1559. A fost înmormântat în biserica de la Curtea Veche din București, ctitorita de el, cel mai vechi lăcaș de cult din Bucuresti care se păstrează și astăzi în forma sa de origine. Este urmat pe tron  de fiul sau cel mare, în vârstă de 13 ani, Petru cel Tanar.

* 1591: Christian I de Saxonia (n. 29 octombrie 1560, Dresda – d. 25 septembrie 1591, Dresda) a fost Elector de Saxonia din 1586 până în 1591. El a aparținut ramurei Albertine a Casei de Wettin. A fost al șaselea, dar al doilea fiu supraviețuitor al Electorului Augustus de Saxonia și a prințesei Anna a Danemarcei. Decesul fratelui său mai mare, Alexandru (8 octombrie 1565), l-a făcut să devină noul moștenitor al Electoratului Saxoniei. La Dresda, la 25 aprilie 1582, Christian s-a căsătorit cu Sofia, fiica Electorului Johann Georg de Brandenburg. Ei au avut șapte copii:

1. Christian II (n. 23 septembrie 1583, Dresda – d. 23 iunie 1611, Dresda), succesor al tatălui său ca Elector.
2. Johann Georg I (n. 5 martie 1585, Dresda – d. 8 octombrie 1656, Dresda), succesor al fratelui său ca Elector.
3. Anna Sabine (n. 25 ianuarie 1586, Dresda – d. 24 martie 1586, Dresda).
4. Sofia (n. 29 aprilie 1587, Dresda – d. 9 decembrie 1635, Stettin), căsătorită la 26 august 1610 cu Ducele Francisc I de Pomerania.
5. Elisabeta (n. 21 iulie 1588, Dresda – d. 4 martie 1589, Dresda).
6. Augustus (n. 7 septembrie 1589, Dresda – d. 26 decembrie 1615, Naumburg), căsătorit la 1 ianuarie 1612 cu Elisabeth de Brünswick-Wolfenbüttel. Nu au avut copii.
7. Dorothea (n. 7 ianuarie 1591, Dresda – d. 17 noiembrie 1617, Quedlinburg), prințesă-stareță de Quedlinburg (1610). 

   Christian I

   Părinți Augustus, Elector of Saxony[*] Anna a Danemarcei  Frați și surori Alexander von Sachsen[*] Dorothea of Saxony[*] Elisabeth of Saxony[*] Anna de Saxonia  Căsătorit cu Sophie de Brandenburg Copii Christian al II-lea, Elector de Saxonia Johann Georg I, Elector de Saxonia Sofia, Ducesă de Pomerania Prințul Augustus Dorothea, stareță de Quedlinburg

* 1617: Împăratul Go-Yōzei al Japoniei (n. 1572)

·         1665: Maria Anna de Austria (n. 1610)

·         1808: Maria Elisabeta a Austriei (n. 1743)

·         1826: Friederike Dorothea Wilhelmina de Baden (12 martie 1781 – 25 septembrie 1826) a fost soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei. Fiică a lui Karl Ludwig de Baden și a Amaliei de Hesse-Darmstadt, era sora mai mică a Prințesei Louise of Baden, soția viitorului Țar Alexandru I al Rusiei.

Gustav și Frederica.

Frederica de Baden

S-a născut la Karlsruhe. La 31 octombrie 1797, la Stockholm s-a căsătorit cu regele Gustav al IV-lea al Suediei și a devenit regină. soțul ei a aranjat căsătoria deoarece ea era sora împărătesei ruse, țară cu care Gustav a făcut o alianță chiar și după ce a refuzat să se căsătorească cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei, sora Țarului, însă în special pentru că își dorea o regină frumoasă. În 1795 Gustav a refuzat să se căsătorească cu Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin deoarece auzise că nu este frumoasă.

A fost tratată cu blândețe de soacra sa, Sophia Magdalena a Danemarcei, care și-a amintit cât de rău a fost tratată de soacra sa. Frederica a fost descrisă ca fiind rigidă, timidă, neprietenoasă și frumoasă. Primii ani ea a constatat că este dificil să se adapteze etichetei stricte a curții și juca jocuri pentru copii cu doamnele ei de onoare.

Căsătoria a fost considerată fericită însă regele era mult mai interesat de sex decât ea.

După nașterea fiului ei în 1799, s-a simțit mai bine în poziția ei de regină. În 1800 a fost încoronată la Norrköping iar în 1801 a primit o vizită de la părinții ei. În timpul unei călătorii în Finlanda, a trecut granița în Rusia pentru a-și vizita surorile Elisabeta și Amalie. În 1803-1805, ea și soțul ei au vizitat Germania iar după această călătorie mariajul ei s-a îmbunătățit. În Suedia, reședința lor preferată era Palatul Haga.

În 1807, în timpul războiului cu Franța, Frederica a intervenit în politică. Sora ei, împărăteasă a Rusiei, i-a trimis o scrisoare prin mama lor, prin care îi spunea să-și folosească influența pentru a-l sfătui pe rege să facă pace cu Franța. Frederica a încercat să facă asta însă regele a văzut acest lucru ca o modalitate de a-l influența; s-a creat un conflict între rege și regină.

Ea și soțul ei au fost detronați în 1809; inițial Frederica și copiii au fost ținuți la Haga. În timpul arestului la domiciliu, a primit mai multă simpatie decât în întreaga perioadă când a fost regină pentru comportamentul ei demn. A fost deseori vizitată de noua regină, Hedvig Elisabeth Charlotte, care simțea simpatie pentru ea și voia să păstreze dreptul la tron pentru fiul Fredericăi. S-a reîntâlnit cu soțul ei după încoronarea noului rege.

Familia s-a stabilit în exil la Baden, însă soțul ei era agitat și n-a vrut să stea. Frederica a refuzat relațiile sexuale cu soțul ei deoarece nu dorea "să nască în exil". De asemenea ea dorea să ducă o viață în stil de regină, în timp ce el prefera o viață simplă de familie. S-au separat în 1810 și procedura de divorț a început în 1811. Frederica și Gustav au divorțat în 1812. În secret ea l-a susținut financiar după separare. După divorț, ea a încredințat tutela copiilor ei Țarului Rusiei.

Ea a continuat corespondența cu fosta soacră, Sophia Magdalena și cu regina Hedvig Elizabeth Charlotte căreia i-a încredințat interesele ei economice în Suedia. În conformitate cu doamnele ei de onoare, Frederica a refuzat propunerile de la cumnatului ei Frederic Wilhelm de Braunschweig-Oels și Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. S-a zvonit că s-a căsătorit în secret cu tutorele fiului ei, J.N.G de Polier-Vernland. A călătorit mult folosind numele de Contesa Itterburg. A murit la Lausanne de o boală de inimă. A fost înmormântată în Schloss și Stiftskirche în Pforzheim, Germania.  

Frederica de Baden

Regină a Suediei

Părinți Carl Ludovic de Baden Amalia de Hesse-Darmstadt  Frați și surori Karl, Mare Duce de Baden Louise de Baden Carolina de Baden Wilhelmine de Baden Maria de Baden Amalie Christiane von Baden[*]  Căsătorită cu Gustav al IV-lea al Suediei Copii Gustav, Prinț de Vasa Prințesa Sophie Prințesa Cecilia

·    1840 - A murit Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald, mareșal al Franței (n. 1765)

MacDonald par Antoine Jean Gros – foto: ro.wikipedia.org

Etienne-Jacques-Joseph-Alexandre MacDonald, Duce de Taranto (n. 17 noiembrie 1765; d. 25 septembrie 1840) a fost un militar francez, Mareșal al Franței (din 1809), care a jucat un rol important în timpul perioadei napoleoniene.

·     1849 - A încetat din viaţă Johann Strauss- tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac; (n.14 martie 1804).

Johann Strauss (tatăl) (gravură din 1835) – foto: ro.wikipedia.org

* 1898: Hieronymus Theodor Richter (n. 21 noiembrie 1824, Dresda, Regatul Saxoniei– d. 25 septembrie 1898, Freiberg, Germania) a fost un chimist german.

În 1863, în timp ce lucra la Technische Universität Bergakademie Freiberg, a descoperă indiul, alături de Ferdinand Reich. În 1875, a devenit director al Academiei de Mine din Freiberg. 

Hieronymus Theodor Richter

·         1933: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (n. 1880)

* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria. Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei (fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria. 

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

• Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

• Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

• Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

• Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

• Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

• Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)  

  Prințesa Auguste de Bavaria

  Arhiducesa Auguste de Austria

  Părinți Prințul Leopold al Bavariei Arhiducesa Gisela a Austriei  Frați și surori Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria Prințul Konrad de Bavaria Prințul Georg de Bavaria  Căsătorită cu Arhiducele Joseph August de Austria Copii Arhiducele Joseph Francis de Austria Arhiducesa Gisela Arhiducesa Sofia Arhiducele Laszlo Arhiducele Matias Arhiducesa Magdalena

·         1969: Paul Scherrer, fizician elvețian (n. 1890)

·         1970: A încetat din viaţă scriitorul german Erich Maria Remarque ( “Soroc de viaţă şi soroc de moarte”, “Nimic nou pe frontul de vest”); (n. 22 iunie 1898). Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Parte din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Erich Paul Remark s-a născut în maternitatea din Osnabrück. Părinții săi au fost Peter Franz Remark și Anna Maria Remark, născută Stallknecht. A învățat la școala populară din Osnabrück (între anii 1904 -1912), apoi la Seminarul Pedagogic Catolic, până în anul 1915, când, din cauza războiului, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, pe care le-a reluat în ianuarie 1919 și le-a finalizat în iunie același an.

La 21 noiembrie 1916 a fost recrutat în batalionul de rezervă al Regimentului de infanterie 78 și trimis pe Frontul de Vest. La 31 iulie 1917 este rănit - la piciorul stâng, la brațul drept și la gât - de schijele unei grenade și, apoi, internat la spitalul militar din Duisburg, unde rămâne până în 31 octombrie 1918. La 5 ianuarie 1919 părăsește armata, renunță la medalii și decorații (primise, în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi).

Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. ^[2] La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.

Filosofia pacifistă a lui Remarque îi irită pe conservatorii și pe naziștii din Germania. În 1932 scriitorul emigrează în Elveția, stabilindu-se la Ascona. În 1933, anul venirii la putere a naziștilor, aceștia îi ard cărțile în public. Scriitorul continuă să publice, însă în 1938 i se retrage cetățenia germană; în 1939 emigrează în SUA. Soția, fiindu-i refuzată intrarea în SUA, se stabilește în Mexic.^[17]

În 1943, sora sa, Elfriede Scholz, a fost executată de către naziști.^[2]

În anul 1947, E. M. Remarque obține cetățenia SUA^[2], dar în 1948 se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul Scânteia vieții a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare (sora scriitorului fusese închisă și ucisă de naziști într-un asemenea lagăr). Romanul său Soroc de viață, soroc de moarte (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, eliminând scenele despre atrocitățile comise de naziști în țările ocupate, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Remarque a continuat să publice până în 1962. În ultima parte a vieții, a călătorit mult în Franța, Italia, SUA. În perioada 1958 - 1970 a fost căsătorit cu Paulette Goddard, o actriță americană (decedată în 1990).

În 1963, Remarque suferă primul atac cerebral. Al șaselea atac îi este fatal, murind pe 25 septembrie 1970 în spitalul Saint Agnes din orașul Locarno din Elveția. Printre cele mai importante romane se numără:

• (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
• (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
• (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) - romanul a fost ecranizat pentru prima oara în 1930 cu titlul All Quiet on the Western Front în regia lui Lewis Milestone și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film;
• (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
• (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
• (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
• (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
• (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben) - roman ecranizat în 1958, cu titlul A Time to Love and a Time to Die în regia lui Douglas Sirk;
• (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
• (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
• (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon); traducere ed. Polirom, Iași, 2016
• (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
• (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies) - postum. 

  Erich Maria Remarque

  Erich Maria Remarque (1929) Părinți Peter Franz Remark și Anna Maria Remark Frați și surori Elfriede Scholz[*]   Căsătorit cu Ilse Jutta Zambona (1925-1930 și 1938-1957) Paulette Goddard (1958–1970)

·         1980 - John Bonham, tobosarul celor de la Led Zeppelin, moare la varsta de 32 de ani dupa o betie crunta. Bonzo a fost gasit mort in casa lui Jimmy Page. John consumase 40 de shoturi de vodka in 4 ore. A fost recunoscut pentru puterea sa, piciorul drept foarte rapid în fața tobelor, "soundul" său distinctiv și simțul dezvoltat pentru groove. Bonham este descris de către Encyclopaedia Britannica ca fiind "modelul perfect pentru toți bateriștii de hard rock care i-au urmat". 

John Bonham

Frați și surori Deborah Bonham[*]  Copii Jason Bonham[*]

* 1980: Lewis Milestone (născut Lev Milștein) (n. 30 septembrie 1895, Chișinău, Basarabia, Imperiul Rus – d. 25 septembrie 1980, Los Angeles, California, SUA) a fost un regizor de film american, câștigător al premiului Oscar. S-a născut în Basarabia, la Chișinău, într-o familie de evrei. În 1912 a emigrat în SUA.

A fost fiul unui producător de îmbrăcăminte, și-a petrecut copilăria atît in Chișinău cât și în Odesa Ucraina, mai apoi și-a obținut studii în Belgia și Berlin (a studiat ingineria). Cunoscînd și vorbind fluent limba germană și limba rusă, pasionat de citit. Milestone a avut o afinitate înascută pentru teatru și manifestînd-o la o vârstă fragedă, și-a dezvoltat o afecțiune specială acestei creații. Mai târziu a fost angajat pentru o serie de slujbe ciudate (de la spălat vase la asistent de fotograf) a intrat la Corpului Armatei în 1917 pentru a regiza filme educative de scurt metraj pentru trupele americane. După primul război mondial, având cetățenia americană dobândită, el activat la Hollywood, susținut directorului William A. Seiter în studiourile Ince Studios. Seiter începe cariera sa în calitate de asistent de tăierea filmelor. Într-o perioadă scurtă de timp a devenit redactor, apoi, director adjunct și mai târziu scenarist pentru multe dintre proiectele inițiate. La inceputul anilor 1920, a acumulat o vastă experiență din mediul general a producerii și regizării filmelor, acesta a influențat, nemijlocit, foarte mult stilul său de regie de mai târziu. A regizat, între altele, Doi cavaleri arabi (1927) și Nimic nou pe frontul de vest, pentru ambele filme primind câte un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor. A mai semnat regia unor filme ca Ocean's Eleven (1960) și Revolta de pe Bounty (1962).. 

Lewis Milestone

Milestone in 1930

·         1983: Leopold al III-lea (n. 3 noiembrie 1901 – d. 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. 

Prințul Leopold

Prințul Moștenitor Leopold a luptat ca soldat în timpul Primului Război Mondial împreună cu Regimentul al 12-lea belgian, în timp ce încă era un adolescent. După război, în 1919, s-a înscris primul la Colegiul Eton din Marea Britanie, apoi la Seminarul Sf. Antonie din Santa Barbara, California. S-a căsătorit cu Prințesa Astrid a Suediei în cadrul unei ceremonii civile în Stockholm la 4 noiembrie 1926, urmată de o ceremonie religioasă la Bruxelles la 10 noiembrie.

În timpul căsătoriei au avut 3 copii:

• Josephine-Charlotte, prințesă a Belgiei, născută la Palatul Regal din Bruxelles la 11 octombrie 1927, Mare Ducesă de Luxembourg. S-a căsătorit la 9 aprilie 1953 cu Prințul Jean, mai târziu Mare Duce de Luxembourg. A murit la Castelul Fischbach la 10 ianuarie 2005.
• Baudouin, Duce de Brabant, Conte de Hainaut, Prinț al Belgiei, care a devenit al 5-lea rege al Belgiei sub numele Baudouin I; s-a născut la Stuyvenberg la 7 septembrie 1930 și a murit la Motril, Spania la 31 iulie 1993.
• Albert al II-lea al Belgiei, Prinț de Liège, Prinț al Belgiei, născut la Stuyvenberg la 6 iunie 1934. A devenit al 6-lea rege al Belgiei sub numele Albert al II-lea.

La 29 august 1935, în timp ce regele și regina conduceau pe drumurile înguste din apropierea casei lor la Küssnacht am Rigi, Elveția, Leopold a pierdut controlul mașinii și a căzut în lacul celor Patru Cantoane omorând-o pe regina Astrid care era însărcinată cu cel de-al patrulea copil al cuplului.

Leopold s-a căsătorit cu Lilian Baels la 11 septembrie 1941 în secret, într-o ceremonie religioasă, fără validitate sub legea belgiană. Inițial, au intenționat să aștepte până la sfârșitul războiului pentru a se căsători civil însă noua Prințesă de Réthy a rămas însărcinată cu primul lor copil. Ceremonia civilă a avut loc la 6 decembrie 1941. Au avut trei copii:

• Alexandru, Prinț al Belgiei, născut la Bruxelles la 18 iulie 1942. În 1991, s-a căsătorit cu Lea Inga Dora Wohlman, o căsătorie care a fost dezvăluită șapte ani mai târziu. Ea a fost numită prințesă a Belgiei. Alexandru a murit la 20 noiembrie 2009.
• Marie-Christine, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 6 februarie 1951. Prima ei căsătorie cu Paul Drucker în 1981, a durat 40 de zile (deși ei nu au divorțat oficial până în 1985); s-a recăsătorit cu Jean-Paul Gourges în 1989.
• Maria-Esmeralda, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 30 septembrie 1956, jurnalistă, numele profesional este Esmeralda de Réthy. S-a căsătorit cu Salvador Moncada, farmacolog, în 1998. Împreună au un fiu și o fiică.  În 1944, Heinrich Himmler a ordonat ca Leopold să fie deportat în Germania. Prințesa Liliane l-a urmat împreună cu familia a doua zi, sub escorta SS. Naziștii au ținut familia la Hirschstein în Saxonia din iunie 1944 până în martie 1945, apoi la Strobl, Austria.
  Guvernul britanic și cel american erau îngrijorate de revenirea regelui. Leopold al III-lea a fost prizonier al germanilor. Deși în martie 1945 se știa de viitoarea capitulare a Germaniei, nimeni nu știa locul unde a fost dus Leopold în Germania. Charles W. Sawyer, ambasadorul SUA în Belgia, a avertizat guvernul său că o întoarcere imediată a regelui în Belgia ar "crea dificultăți serioase". "Există diferențe profunde chiar și în familia regală iar situația este o dinamită pentru Belgia și poate pentru Europa."^[1] "Biroul Afacerilor Străine se teme că minoritatea vorbitoare de limba franceză ar cere autonomie sau anexarea la Franța."
  

  Leopold în 1963
  Leopold și însoțitorii săi au fost eliberați de un grup de cavalerie a Statelor Unite la începutul lunii mai 1945. Din cauza controverselor legate de comportamentul său în timpul războiului, Leopold al III-lea, soția și copiii săi nu s-au putut întoarce în Belgia și au petrecut următoarele șase zile în exil la Pregny-Chambésy în apropiere de Geneva, Elveția. Prin Legislatura din 1944 s-a stabilit o regență condusă de fratele lui Leopold, Prințul Carol.
  În 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa legată de loialitatea lui a continuat și în 1950 s-a ținut un referendum despre viitorul lui. 57% din alegători au votat în favoarea întoarcerii sale.
  La întoarcerea sa în Belgia în 1950, Leopold s-a întâlnit cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria Belgiei. Trei protestatari au fost uciși când jandarmeria a deschis focul. Țara era la un pas de război civil; steagurile belgiene au fost înlocuite cu steaguri valone.^[2] La 1 august 1950 Leopold a decis să abdice în favoarea fiului său în vârstă de 20 de ani, Baudouin. Abdicarea a intrat în vigoare la 16 iulie 1951.
  Leopold și soția sa au continuat să-l sfătuiască pe regele Baudouin până la căsătoria regelui în 1960.
  După ce s-a retras, Leopold și-a urmat pasiunea sa pentru antropologie și entomologie și a călătorit în jurul lumii. A murit în 1983 la vârsta de 81 de ani la Woluwe-Saint-Lambert  

  Leopold al III-lea

  Rege al Belgiei

  Regele Leopold III fotografiat în 1934 Părinți Albert I al Belgiei Elisabeta de Bavaria  Frați și surori Prințul Carol Marie-José a Belgiei  Căsătorit cu Astrid a Suediei Lilian Baels Copii Josephine-Charlotte, Mare Ducesă de Luxembourg Baudouin I al Belgiei Albert al II-lea al Belgiei Prințul Alexandru Prințesa Marie-Christine Prințesa Maria-Esmeralda

·         1986: Nikolai Semionov, chimist rus, laureat Nobel (n. 1896)

·         1987: Mary Astor (n. 3 mai 1906, Quincy[*], Illinois, SUA – d. 25 septembrie 1987, Woodland Hills[*], SUA) a fost o actriță americană. În 1942, a primit Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. S-a născut în 1906 ca Lucile Vasconcellos Laghanke, fiica unui imigrant german, Otto Ludwig Langhanke. Mama sa era o americancă din Illinois, Helen Marie Vasconcellos, având origini portugheze și irlandeze. A început cariera cinematografică cu roluri mici, de multe ori nemenționate. În 1921, la 15 ani, apare în filmul Sentimental Tommy într-o scenă care în cele din urmă a fost tăiată din film. 

Mary Astor

Mary Astor în Convention City, 1933 Căsătorită cu Kenneth Hawks (c.1928–30; văduvă) Franklin Thorpe (c.1931–36; divorț) Manuel del Campo (c.1936–41; divorț) Thomas Gordon Wheelock (c.1945–55; divorț) Copii Marylyn Hauoli Thorpe (n. 1932) Anthony del Campo (n. 1939)

·         1991: A murit intr-o inchisoare franceza la varsta de 77 de ani, fostul sef al Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, gasit vinovat de asasinarea a numerosi luptatori din rezistenta si evrei francezi; (n.25 octombrie 1913). Supranumit „macelarul din Lyon”, Barbie fost condamnat pentru crime impotriva umanitatii la inchisoare pe viata de un tribunal francez in 1987.

* 1992: César Manrique (n. 24 aprilie 1919,^[2][3] Arrecife, Spania – d. 25 septembrie 1992,^[4][5][2][3] Teguise[*], Spania; numele complet: César Manrique Cabrera) a fost un pictor, arhitect, sculptor din insula Lanzarote, care a impregnat arhitectura și imaginea publică a acestei insule.

A murit în anul 1992, într-un accident de mașină, nu departe de casă, la vârsta de 72 de ani. Este considerat cel mai mare arhitect și artist plastic al Insulelor Canare. După moartea sa casa a fost transformată în muzeu numit „Fundacion Cesar Manrique” („Fundația Cesar Manrique”). 

·         1994: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (n. 1906)

·         1996: Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951,^[1] București, Republica Populară Română – d. 26 septembrie 1996,^[1] Viena, Austria) a fost al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale. Numit în funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, a fost considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său. A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale. Absolvent al Facultății de Fizică, părinții îi hărăziseră o carieră politică. Cu părinții săi a avut o relație destul de tensionată în ultima perioadă a vieții lor, chiar el declarând că nu a reușit niciodată să ajungă „la un modus vivendi” cu ei. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987 prim-secretar al organizației PCR Sibiu.

În a doua jumătate a anilor '80 a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, șefa organizației pionierilor.^[2]

Acuzat inițial pentru genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale, a fost condamnat în cele din urmă la doar cinci ani pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc.

S-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena în septembrie 1996. Bunurile i-au fost returnate doar parțial, pentru unele dintre ele mai judecându-se și acum cu statul român Valentin Ceaușescu, singurul său frate în viață.

A avut o relație de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil.

22 decembrie 1989 - mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici.

25 decembrie 1989 - soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.

28 decembrie 1989 - Procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.^[3]

21 septembrie 1990 - este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.

La 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroza hepatică cronică.

Pe 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.

Pe 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu. 

Nicu Ceaușescu

Date personale Născut 1 septembrie 1951[1]  București, Republica Populară Română  Decedat 26 septembrie 1996 (45 de ani)[1]  Viena, Austria  Înmormântat Cimitirul Ghencea  Cauza decesului cauze naturale[*] (ciroză)  Părinți Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu  Frați și surori Valentin Ceaușescu Zoia Ceaușescu  Căsătorit cu Poliana Cristescu (1983–1986)  Cetățenie  România  Ocupație politician  Prim-secretar al organizației PCR Sibiu În funcție 1987 – decembrie 1989 Partid politic PCR Alma mater Universitatea din București

* 2001: Robert Floyd (n. 8 iunie 1936, New York, SUA — d. 25 septembrie 2001) a fost un informatician american, laureat al Premiului Turing în 1978 pentru influența pe care a exercitat-o asupra metodologiilor de creare de software eficient și fiabil. El a inventat tehnica de verificare a programelor folosind aserțiuni logice, în lucrarea sa Assigning Meaning to Programs.

·         2003 - A murit Robert Palmer, cântăreţ american de muzică rock, autorul hit-ului “Addicted to Love” (n.19.01.1949).

·         2003: Franco Modigliani, economist italian, laureat Nobel (n. 1918)

* 2003: Edward Wadie Said (arabă إدوارد وديع سعيد, Idwārd Wadīʿ Saʿīd; n. 1 noiembrie 1935 – d. 25 septembrie 2003) a fost un teoretician al literaturii, critic literar și intelectual palestinian american.

Edward Said a activat ca academician și profesor universitar de literatură comparată la Columbia University (New York), fiind totodată și un cunoscut activist politic. În calitate de critic și teoretician literar, acesta este considerat a fi unul dintre inițiatorii teoriei critice a post-colonialismului, examinând literatura din punct de vedere al politicilor sociale și culturale. În calitate de activist politic, este văzut ca unul dintre cei mai vehemenți apărători a drepturilor poporului palestinian și a creării unui stat Palestinian independent, fiind descris de către jurnalistul Robert Fisk drept una dintre cele mai puternice voci ale palestinienilor. Edward Said s-a născut în Ierusalimul de Vest, oraș situat la acel moment în Palestina guvernată sub mandat britanic (1920-1948).

Tatăl acestuia, Wadie Said, deși palestinian ca origine, a luptat în armata Statelor Unite ale Americii pe perioada Primului Război Mondial, obținând astfel cetățenia americană. Ulterior, acesta s-a întors în Palestina, căsătorindu-se cu Hilda, o femeie creștină, născută la Nazaret. În primii ani de viață ai lui Edward Said, familia era stabilită la Ierusalim, însă vizita adesea Egiptul, unde a pus bazele unei afaceri, Said privindu-și copilăria ca o perioadă trăită „între două lumi”^[4] .

În 1947 familia s-a mutat la Cairo, chiar în momentul în care se începea punerea în aplicare a planului de partiție al Palestinei. Aici, Edward a urmat cursurile unei școli engleze, după care, în 1951, a fost trimis în Statele Unite, unde a studiat la Northfield Mount Hermon School din Massachusetts. Deși posesor al unui pașaport american, Edward Said s-a considerat întotdeauna ca fiind un „intelectual palestinian în exil”^[5]. Identitatea omului, nedefinită în termeni statici sau concreți, a devenit o marcă a întregii activități a lui Said, căci, după cum acesta afirma: “Nu am știut niciodată care a fost prima limbă pe care am vorbit-o, arabă sau engleză, sau care dintre ele îmi aparținea dincolo de orice îndoială”^[6].

Studiile universitare de licență au fost realizate la Princeton University (B.A., 1957), fiind continuate cu studiile de masterat și doctorat în literatura engleză la Harvard University (M.A., 1960, PHD, 1964).

Said și-a început cariera de lector universitar la Columbia University în 1963, iar în 1967 a devenit asistent universitar pentru cursurile de literatură engleză și literatură comparată. Acesta a activat ca profesor universitar la Columbia University, până la sfârșitul carierei. Edward Said a fost președintele Asociației pentru Limbi Moderne; editor pentru publicația Arab Studies Quarterly în cadrul Academiei Americane de Arte și Științe; membru al comitetului executiv al International PEN, al Academiei Americane de Arte și Litere, a Royal Society of Literature, a Consiliului pentru Relații Externe, fiind totodată și un membru activ al Societății Americane de Filosofie. Complexitatea istoriei personale a lui Edward Said, amalgamul identitar al acestuia, precum și lipsa sentimentului de apartenență la o singură comunitate, reprezintă, după cum chiar el spune, “atât o formă de libertate cât și o nenorocire. 

Edward Said

Frați și surori Rosemarie Said Zahlan[*]   Căsătorit cu Mariam C. Said[*]  Copii Najla Said[*]

·         2006    - A încetat din viaţă scriitorul şi poetul american John M. Ford (n. 1957).

·         2007: Elena Roizen (născută Barbu) (n. 1 februarie 1945, Ovidiu, județul Constanța — d. 25 septembrie 2007, Constanța) a fost o cântăreață de muzică populară dobrogeană.^[1]

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.^{[necesită citare]}

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen. Împreună au o fiică, Alina-Clara, care locuiește la Montreal, și un băiat, Mihai-Codruț, ofițer de marină. A fost mătușa cântăreței Paula Popescu-Kehnen, pseudonimul „Paula P’Cay“ (n. 1972, România) 

Elena Roizen

Date personale
Nume la naștere	Elena Barbu
Născută	1 februarie 1945  Ovidiu, Dobrogea, România
Decedată	25 septembrie 2007 (62 de ani)  Constanța, România
Căsătorită cu	Marcel Roizen
Număr de copii	2
Cetățenie	România
Ocupație	interpretă de folclor[*]
Activitate
Gen muzical	pop cântec popular[*]
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	1965 - 2007
Case de discuri	Electrecord, Eurostar (casă de discuri)
Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios”

* 2007: Nobuo Matsunaga (6 decembrie 1921 - 25 septembrie 2007) a fost un fotbalist japonez.

·         2011: Wangari Maathai, luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor (n.1940)

·         2012: Andy Williams, cântăreț american (n. 1927).

* 2021: Alexandru Sassu, politician. 

DESCRIERE

Descriere

Alexandru Sassu a fost un politician român. Între 2007 și 2010 a ocupat funcția de Președinte-Director General al companiei publice de televiziune, TVR. Absolvent al Institutului Politehnic București, facultatea de Electronică și Telecomunicații în anul 1979. Wikipedia

Anul nașterii: 26 octombrie 1955 (vârsta 65 de ani), București

Educație: Universitatea Politehnica din București

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Eufrosina; Sf Cuv Pafnutie Egipteanul; Sf Cuv Serghie de la Radonej; Duminica a 18 - a după Rusalii - Pescuirea minunată

România – Ziua dăruirii

La 25 septembrie se sărbătoreşte, începând cu anul 2019, în România, “Ziua dăruirii“. Iniţiată de senatorul PSD Niculae Bădălău, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 17 septembrie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 28 noiembrie 2018, Legea nr. 355/2018 fiind promulgată la 27 decembrie 2018. Potrivit expunerii de motive semnate de iniţiatorul actului normativ şi publicate pe site-ul www.cdep.ro, această zi este menită

“să încurajeze generozitatea şi implicarea socială (…) Dăruirea este, înainte de toate, un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: de a oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva poate însemna şi a simţi că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun şi mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă“.