4. /15 SEPTEMBRIE 2022 - POEZIE
EMIL BOTTA
| Emil Botta | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Adjud, Putna, România |
| Decedat | (65 de ani)[2][3] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | actor poet autor scriitor |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
| Alte premii | |
| Ordinul Muncii clasa a II-a[*] (1953) Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a[*] (1967) Artist emerit (1960) Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române[*] (1967) | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Emil Botta (n. ,[1][2] Adjud, Putna, România – d. ,[2][3] București, România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Academiei Regale de Artă Dramatică din București (1932).
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul medicului Theodor Botta și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă mai degrabă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu, cu spirit necontrolabil la prima investigație.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion; pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”, cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
A fost distins cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[4] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[5] și clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[6] A primit titlul de Artist emerit (ante 1965).
Despre operele sale[modificare | modificare sursă]
Asumându-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond să desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și Fantazarea luptând și lucrând pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei.
Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!”
„Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoară întreaga ceremonie poetică a lui Emil Botta. Poetul își așează glasul după farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele rămân românești, aproape de invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repaușează estetic, abandonându-se febril unei neînfrânte trăiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Franz Kafka, tradus la noi, în epocă, de către Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poeții mari ai liricii noastre, fiind între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decât de primii, el aparține, paradoxal, mai cu seamă întâilor. Între poezia lui Ion Vinea, de pildă, și a lui Emil Botta, șansa istoriei literare șade de partea „Întunecatului april” decât de aceea a „Orei fântânilor”. Pentru că Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață.
În selecția de Poeme din 1974, excepționale sunt cele treisprezece poeme, publicate pentru prima oară în volum. Avem de-a face cu niște legende simbolice ori cu niște parabole despre destinul artistului, rătăcit într-un „vis rău” , în care a murit de mii de ori, fără a fi apucat să dea de veste din acele „moarte pustii”, echivalente cu Gomora, sau „canonit” ca Ion Vodă Armanul, „trunchiatul cumplit”, prefăcut în pasăre, „sălbăticiune de aer”.[7]
A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.
Familie[modificare | modificare sursă]
A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta.[8]
Opera (selectiv)[modificare | modificare sursă]
Versuri[modificare | modificare sursă]
- Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
- Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
- Poezii, 1966
- Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
- Poeme, 1974
- Un dor fără sațiu, 1976
Proză[modificare | modificare sursă]
Premii[modificare | modificare sursă]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Se aprind făcliile (1939)
- Viața nu iartă (1957)
- Bijuterii de familie (1957)
- Când primăvara e fierbinte (1960)
- Poveste sentimentală (1961)
- S-a furat o bombă (1962)
- Pași spre lună (1964)
- Pădurea spînzuraților (1965)
- De-aș fi... Harap Alb (1965)
- Șah la rege (1965)
- Răscoala (1966)
- Faust XX (1966)
- Subteranul (1967)
- Lettre a Carla (1967)
- Dacii (1967)
- Reconstituirea (1968)
- Columna (1968)
- Realitatea ilustrată (serial TV, 1969)
- Dincolo de nisipuri (1974)
- Mastodontul (1975)
- Premiera (1976)
Moștenire[modificare | modificare sursă]
- Festivalul național de poezie „Emil Botta” organizat în Adjud din 2011.[9][10][11][12][13]
- Poezia visului, spectacol al coregrafei Miriam Răducanu pe versuri din opera poetului, inițiat în 2008, nominalizat pentru Premiul special al Senatului UNITER în 2014.[14][15][16]
CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU
Constantin Virgil Gheorghiu s-a nascut la 15 septembrie 1916, in apropiere de Targu Neamt, in localiatatea Razboieni - Petricani. Bunicul si tatal sau, Constantin, au fost preoti in localitatea Razboieni. Mama, Maria Scobai, provenea la randul ei dintr-o familie de preoti - amanunt important pentru parcursul sau spiritual ulterior. De altfel, intreaga sa copilarie, una obisnuita, este marcata de puternica relatie cu Dumnezeu a familiei sale.
Din memoriile sale reise ca a avut parte de o copilarie infometata: "Noi eram mai multi copii. N-aveam haine. Afara era frig. Stateam toti inchisi in casa. Ne era foame. Surorile mele si cu mine tipam toti odata. Plangeam, cerand ceva de mancare. Mama mea - presbitera- lua de sub grinda Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov si ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinte ale sfantului om. Afland nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastra. Dupa ce se lasa iar linistea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grinda. Dupa o jumatate de ora, incepeam din nou sa tipam de foame. Si din nou, mama-prezbitera lua Biblia si ne citea un alt capitol cu Iov. Si din nou uitam de foame. Aceasta se intampla de cateva ori pe zi. In fiecare zi. In toate zilele de iarna. In locul painii, ni se dadea Iov. Pot spune ca in tot timpul copilariei mele m-am hranit cu Iov. Am supravietuit fara hrana. Fara paine. Caci ne hraneam din cer".
A urmat liceul militar "Regele Ferdinand I” din Chisinau, apoi la liceul militar regal din Cernauti. Termina liceul militar in anul 1936, apoi vine in Bucuresti si devine secretarul ziaristului si publicistului Nicolae Crevedia.
Anul 1937 ii aduce primul volum publicat la Editura Cartea Romaneasca, Viata de toate zilele a poetului. In 1940 publica cel de-al doilea volum de poezie, Caligrafie pe zapada, pentru care primeste Premiul scriitorilor tineri. Apare Ceasul de rugaciune la Editura Nationala Gh Mecu.
In luna iunie a anului 1941 este trimis peste Prut, in Basarabia, corespondent de front. Imediat dupa intoarcere, in acelasi an, publica volumul de reportaje de razboi Ard malurile Nistrului, prefata fiind semnata de Tudor Arghezi. Pentru acest volum va fi acuzat de antisovietism si antisemitism.
Participarea la blocada navala a Crimeei si Caucazului la bordul submarinului marinei romanesti Delfinul se incheie cu publicarea unui nou volum de reportaje Cu submarinul la Sevastopol, in 1942. Am luptat in Crimeea, aparut tot in 1942 incheie ciclul reportajelor de razboi. Ambele volume cunosc doua reeditari intr-un timp foarte scurt, in scop clar propagandistic.
Ultimul titlu publicat in tara, romanul Ultima ora, 1943, nu atrage atentia criticii, dar, in general, critica literara il considera ca prevestind romanul Ora 25.
Atasat de presa pe langa legatia Romaniei de la Zagreb, refuza sa se mai intoarca in tara dupa 23 august 1944. Ca diplomat al unei tari inamice este arestat impreuna cu sotia lui la 11 mai 1945 si apoi despartiti.
Este eliberat dupa 16 luni si ajunge in Heidelberg, obtinand dreptul de a ramane in oras prin inscrierea la facultatea de teologie.
Incepe sa scrie Ora 25 pe care o gandise inca din lagar si al carei prim titlu a fost Le roman de l'heure présente. Desi a scris cateva zeci de romane, acesta i-a adus faima internationala dupa ce a fost publicat in 1949. Este povestea unui taran roman, Iohan Moritz, care trece pe rand drept evreu, apoi roman cand ajunge prizonier la unguri, este salvat de nazisti ca sa ajunga intr-o inchisoare americana drept colaborator al acestora. Povestea este doar semi-fictionala, caci Gheorghiu insusi, in calitatea sa devechi diplomat, a fost arestat de autoritatile americane dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Cu luciditate, Constantin Virgil Gheorghiu analizeaza in acest roman rolul si rostul civilizatiei tehnice, vinovata de introducerea "dispretului pentru om, exact ca in barbarie. Omul este astazi redus doar la dimensiunea lui sociala” si asta este o componenta a civilizatiei europene, a orei 25 in speta.
Terminand-o, cere sprijinul Monicai Lovinescu pentru traducerea in franceza. Aceasta o traduce intr-un timp record si o semneaza cu pseudonimul Monique Saint-Come.
Celebrul sau roman, Ora 25, a fost ecranizat la Hollywood, in 1961, cu Antony Quinn si Virna Lisi in rolurile principale.
La 23 mai 1963 Constantin Virgil Gheorghiu este hirotonisit preot la Biserica Ortodoxa Romana "Sf. Arhangheli” din Paris, inaltat, in 1966, la gradul de econom-stavrofor de insusi Patriarhul Romaniei, Justinian Marina si la rangul de protopresbiter al Patriarhiei din Constantinopol la Centrul Ortodox al Patriarhului ecumenic de la Chambésy (Elvetia), in 1970.
Pentru ierarhii romani din tara manifesta un interes deosebit: pe mitropolitul Moldovei, Justin Moisescu, il intalneste, in 1966, la Geneva, mitropolitul Nicolae al Banatului ii scrie, la 27 mai 1972, iar mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, il invita, in septembrie 1969, si "in partile noastre”, solicitandu-i carti, in special cele religioase.
I-a intalnit pe Papa Paul al VI-lea, pe Patriarhul Constantinopolului, Athenagoros (cu care a avut o relatie stransa si caruia ii scrie biografia). A facut parte din Comitetul de Onoare al Asociatiei "Prietenii lui Constantin cel Mare si ai Sfintei Elena” (1985).
A fost invitat sa sustina conferinte in diverse state ale lumii, Tunisia, Japonia, Liban, Coreea de Sud etc., numai Romania il evita (nu-l invita), desi dorinta sa de a-si vizita patria natala l-a insotit pretutindeni si in intreaga viata, asa cum marturiseste: "n-am fost niciodata despartit de Romania [...]. Daca intr-o zi ma voi intoarce in Romania, ma intorc acolo unde sunt radacinile mele si nu ma mai misc [...]; tot dictionarul roman mi-e drag [...]. Daca nu pe pamant, atunci in cerul romanesc – acolo cu certitudine”.
Moare in 1992 la Paris, fara a mai fi apucat sa paseasca inca o data pe pamantul tarii natale.
Prin demersurile acad. Eugen Simion, in mandatul sau de presedinte al Academiei Romane, sotia scriitorului, avocat Ecaterina Burbea Gheorghiu, a donat, la 11 iulie 1994, inaltului for stiintific academic, in conformitate cu dorinta sotului sau decedat, intreaga opera literara "fara nicio exceptie” (carti, documente, corespondenta, manuscrise etc.).
Constantin Virgil Gheorghiu - opera
Dintre cartile publicate de Constantin Virgil Gheorghiu amintim:
Febre, poezie (Ed. Fortuna)
Marea vanatoare, poeme premiate de Fundatiile Culturale Regale (Ed. Fortuna)
Taramul celalalt, poezie (Fundatiile Regale)
Cantec de faun, poeme premiate de Soc. Scriitorilor Romani (Ed. Fortuna)
Padure adormita, poezie
Din muzica si viata compozitorilor (Contemporana)
George Enescu - biografie romantata (Ed. Fortuna 1937)
Taraful de noapte roman (Ed. Fortuna)
Trei romantici - Chopin, Schumann, Lizst (Ed. Fortuna)
Viata de toate zilele a poetului , poezie (1939);
Caligrafie pe zapada , poezie (1940)
Ceasul de rugaciune , poezie (1942)
Ard malurile Nistrului (1941) - reportaje de pe front din timpul razboiului de eliberare a Basarabiei si Bucovinei, folosite mai tarziu de Marin Preda, ca sursa documentara, in romanul "Delirul”
Ora 25
A doua sansa
Casa de la Petrodava
Omul care calatorea singur
Condotiera
Tatal meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris si 2003, Sibiu)
Perahim - Rendez-vous à l'infini
Memorii
Parintele Constantin Virgil Gheorghiu a scris si carti pe teme teologice, precum:
Sfantul Ioan Gura de Aur (1957)
Cersetorii de miracole (1958)
Viata lui Mahomet (1963)
Nemuritorii de la Agapia (1964)
Tineretea lui Luther (1965)
Viata patriarhului Athenagoras
Cum am vrut sa ma fac sfant
Marele exterminator si Marele Sinod Ortodox
Dumnezeu nu primeste decat duminica (1975)
Christos in Liban. De la Moise la palestinieni (1978)
Dumnezeu la Paris (1980)
Jazz
Alb crește-n alcooluri un nenufăr de bec.
Ni-s creștetele două pe o tipsie duse;
mâini cu fluiditate de balerine ruse
între butelii joacă melodic pe un rec
fumans sărut vid
zâmbetele-n dans difuze
bile roze
s-au ciocnit torid.
Poeme telegrafice (fragmente)
Sistemul solar face gigantica legat la ochi.
*
Dumnezeu e director de circ și se încrede în reclama stelelor.
*
Linii ferate - paing strivit în gări - coarde pentru muzica mecanică - schi pe zăpezi eterne de orizont, ce vă pasă de traversele scurte și apropiate?
*
Continuă e fraza universului; din când în când virgule: cometele.
*
Luna, zmeu cu coadă de stofe; n-am destulă sfoară pentru tine. Ești liberă, se vor juca alții.
ILSE HEHN
Ilse Hehn (n. 15 septembrie 1943 , Lovrin , Banat ) este artistă plastică, fotografă, traducătoare, poetă și scriitoare de limba germană , originară din România .
Biografie
Familie, biografie timpurie
Părinții săi au fost Johannes Hehn și Elisabeth, născută Vieve, originară din Alsacia-Lorena .
Școala primară a urmat-o în localitatea Tomnatic, Timiș . A urmat liceul umanist de limbă germană și apoi Secția de Arte Vizuale a Universității din Timișoara , absolvită în 1964. A fost repartizată ca profesoară de artă și de istoria artei la liceul „Axente Sever" din Mediaș , unde a lucrat în perioada 1964-1991. .
În Germania
În 1984, Ilse Hehn-Guzun a rămas văduvă și în 1992 a emigrat în Germania , unde sa stabilit la Ulm , împreună cu fiul ei, Alex Constantin, și este docent de artă la Școala Catolică de Pedagogie Socială ( Katholische Fachschule für Sozialpädagogik ).
În perioda 1994-1998 a funcționat ca referent cultural federal pentru șvabii bănțeni ( Bundeskulturreferentin der Landsmannschaftder Sathmarer Schwaben ).
A fost nevoită să urmeze studii la Universitatea Weingarten, pentru recunoașterea diplomei obținute într-o țară din estul Europei.
A colaborat la publicațiile Neue Literatur , Volk und Kultur , Hermannstädter Zeitung , Karpatenrundschau , Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien , „Regensburger Hezte”, „Das Boot”, „Podium” etc. [2]
Este sora istoricului de artă Annemarie Podlipny-Hehn .
Asociații
Aceasta membră în următoarele asociații: [3]
- PEN Club internaţional;
- Uniunea Scriitorilor din România ;
- Uniunea Scriitorilor europeni "Die Kogge" din Minden;
- Gilda Artiștilor din Esslingen.
Scrieri
Volum de poezie
- So weit der Weg nach Ninive , 1973, Editura Kriterion , București,
- Flußgebet und Gräserspiel , 1976, Editura Facla, Timișoara
- Das Wort ist keine Münze , 1988, Editura Kriterion, București,
- In einer grauen Stadt , 1992, Editura Hestia, Timișoara,
- Die Affen von Nikko , 1993, Editura Hestia, Timișoara,
- Den Glanz abklopfen , 1998, Editura Gerhard Hess, Ulm,
- Im Stein , 2001, Editura Czernik, Hockenheim,
- Lidlos , 2003, Editura Holzer, Weiler im Allgäu
Cărți pentru copii
- Du machst es besser! , 1978, Editura Ion Creangă, București,
- Ferien – bunter Schmetterling , 1987, Editura Kriterion, București,
Proză
- Mein Rom. Wortbogen . 2005, Esslinger Reihe,
- In zehn Minuten reisen wir ab..! , Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2006
- „Randgebiet , Editura „Cosmopolitan Art“ Timișoara, 2010
Traduceri
- Die Wüste der Satellit-Antennen , 1997, Editura Hestia, Timișoara, (Versuri ale poetului român Constantin Gurău )
Prezențe în antologii
- Grenzgänge , Regensburger Hefte 2, 1969
- Wortmeldungen , Editura Facla Verlag, Timișoara, 1972
- Hier bin ich geboren , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
- Das Wort ist eine offene Hand , Editura Kriterion , București, 1977
- Prisma Minden , Editura Gilles & Francke, Duisburg, 1978
- Elegii (în limba română), Timișoara, 1979
- Literatura - Uniunea Scriitorilor din România/Filiala Timișoara, 1982
- Lyrik-Anthologie (în limba română), Editura Facla, Timișoara, 1984
- Lichtkaskaden , Editura Kriterion, București, 1984
- Casa faunului , Editura Hestia, Oradea, 1995
- Andromeda. Ulmer Autoren , Editura Armin Vaas, Ulm, 1996
- ... wovon man ausgeht , Esslingen, 1998
- Umbruchzeit. Neuere deutsche Lyrik , Ediția L, 1998
- Und redeten mit Engelzungen , Ediția L, 1998
- Lyrik heute , Editura Czernik, 1999
- Das Gedicht , Editura Czernik, 2000
- Schriftsteller aus Temeswar , Editura Marineasa, Timișoara, 2000
- Jahrbuch für das neue Gedicht , Brentano-Gesellschaft t , Frankfurt/M., 2003
- Die Erinnerung bleibt /Donauschwäbische Literatur seit 1945, Editura Hartmann, 2004
- Jahrbuch 2005”, Editura Cosmopolitan, Timișoara, 2005
- Literarisches Temeswar /Schriftstellerlexikon (Lexicon de scriitori), Editura Marineasa, Timișoara, 2007
- Banater Kalender , Editura Banater Verlag, München, 2008
- Dulzinea 12 , Editura Fulda, 2008
- Alles ist Gleichnis , antologie de lirică, Ediția L, 2008
Distincții
- Premiul pentru poezie Lyrikpreis „Adam Müller Guttenbrunn“ , Timișoara, 1988
- Premiul pentru cea mai bună carte pentru copii în limba germană, București, 1988
- Bursa pentru literatură a orașului Salzwedel Literaturstipendium der Stadt Salzwedel , 2001
- Premiul de încurajare pentru poezie Inge Cernik-Förderpreis für Lyrik , Freudenstadt, 2001
- Premiul 1 pentru poezie al Gildei Artiștilor 1. Preis für Lyrik, Künstlergilde , 2003
- Premiul pentru proză al Gildei Artiștilor Prosa-Literaturpreis der Künstlergilde Esslingen, 2004,
- Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor din România / Filiala Timișoara, 2007,
- Premiul pentru literatură Nikolaus Berwanger , al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, 2007
Ilse Hehn, autoare de poezie şi proză distinsă cu diferite premii în România şi Germania, va citi din noua ei carte bilingvă “Irrlichter. Kopfpolizei Securitate / Lumini înşelătoare. Poliţia minţii Securitatea”. De data aceasta, lectura poate fi şi „de văzut cu plăcere”, evenimentul fiind completat de o prezentare video a colajelor, picturilor şi graficelor din carte. Lectura va fi susţinută atât în limba română, cât şi în limba germană.
În lucrarea ei, Ilse Hehn încearcă să se confrunte cu „luminile înşelătoare” ale propriului trecut, după ce i s-a permis accesul la dosarul întocmit de Securitate. Prin intermediul poeziei, a montajelor, colajelor şi picturii, unele aspecte ale acestui dosar sunt documentate şi demistificate. Este o formă proprie de a face faţă urmărilor dictaturii comuniste din România, declară reprezentanţii Centrului Cultural German Timişoara, organizatorul evenimentului.
***
Ilse Hehn s-a născut în Banat şi a studiat artele plastice la Universitatea de Vest din Timişoara. Din 1992 locuieşte ca scriitoare şi artistă plastică în Ulm, Germania, unde de asemenea predă artele plastice. Este vicepreşedinta clubului internaţional de scriitori Exil-P.E.N. pentru ţările vorbitoare de limbă germană, iar poeziile ei au fost traduse în română, maghiară, franceză, rusă, sârbo-croată şi japoneză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu