5. /15 SEPTEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
EMIL BOTTA
Emil Botta a fost un poet, prozator și actor român.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile (1939), Viața nu iartă, 1958, Erupția, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pași spre lună (tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraților (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aș fi... Harap alb, 1965, Șah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.
A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul profesorului Paveliu.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.
Emil Botta recita "Amurg de toamna violet" de George Bacovia
MIRCEA ȘTEFAN BELU
| Mircea Belu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (61 de ani) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor |
Modifică date / text  | |
Mircea Ștefan Belu (n. 28 februarie 1941, Lugoj – d. 15 septembrie 2002, Timișoara) a fost un actor, regizor si poet român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A studiat cu Gheorghe Dem Loghin la Institutul de Teatru și Cinematografie I. L. Caragiale, București, promoția 1969. A debutat la Teatrul Dramatic Bacovia din Bacău, iar din 1975 s-a consacrat ca actor al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara. A interpretat un lung șir de personaje celebre, a creat și a susținut memorabile spectacole de poezie, multe dintre ele încununate cu premii ale criticii de specialitate.
Mircea Belu a regizat și trăit pe scenele Teatrului Municipal "Bacovia" Bacău 1969-1975 și a Teatrului Național Timișoara 1975-2002.
A fost și poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România (http://www.uniuneascriitorilortm.ro/content/belu-mircea)si un remarcabil spuitor de versuri. A avut multe recitaluri de poezie pe scena si la TVR din autori mari romani: Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu, George. Bacovia, etc. A publicat 12 volume de poezie. Trei volume i-au apărut postum printre care se afla Spectacolul Privirii si Cugetările Unui Actor http://worldcat.org/identities/np-belu,%20mircea/ Poezia si actoria lui Mircea Belu sunt celebrate în antologia Actori Poeți/Poeți Actori realizata de Lucia Nicoara la editura Brumar (2008). https://www.librarie.net/p/100164/actori-poeti-poeti-actori, precum si in volumul Lugojul in Nesfârșirea Clipei de Vasile Bogdan, editura David Press Print (2016) https://ziarulactualitatea.ro/lugojul-in-nesfarsirea-clipei-cu-scriitorul-vasile-bogdan/
Mircea Belu a fost casatorit cu profesoara Rodica Felicia Dragoș (1969 - 1978), cu care are o fiica, Bogdana. Aceasta este profesoara de filozofie în California.
Premii[modificare | modificare sursă]
- 1974 - Premiul Special al Criticii la Gala Națională a Recitărilor Dramatice, Recital Arena cu Paiațe a lui Mihail Sabin.
- 1978- Premiul Revistei Familia
- 1985 - Premiul Nichita Stanescu
- 1989 - Premiul Mihail Eminescu, alături de maestra Leopoldina Bălănuța.
- 2000 - Premiul Mihail Eminescu; Medalia comemorativă "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu".[1]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- 1982 Montserat, rol - Montserat
- 1984 Mitică Popescu, regia Manole Marcus, rol- Moncea
- 1984 Mireasma Ploilor Târzii, regia Mircea Moldovan, rol - Mircea Rădoi
- 1986 Trenul de Aur, regia Bohdan Poreba, rol - Capitanul Brett
NICU CONSTANTIN
| Nicu Constantin | |
 Nicu Constantin în comedia La Telefon | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Eforie, Constanța, România |
| Decedat | (71 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Nicu Constantin (n. , Eforie, Constanța, România – d. ,[1] București, România) a fost un actor român de comedie.
Tatăl său, Tudor Constantin, provenea din localitatea albaneză Corcea (de unde se trag și strămoșii lui Ion Caramitru, George Vraca și Victor Eftimiu) și a ajuns în România în anul 1910. Actorul Nicu Constantin își amintea că toate casele ce existau în fostul oraș Movilă (actualul Eforie Sud) purtau pecetea muncii tatălui său.
Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina și sosise în Constanța în 1913-1914, pentru a studia la Școala Greacă din localitate - considerată pe atunci cea mai bună instituție de învățămînt din Balcani cu predare în limba greacă.
Ecaterina și Tudor Constantin s-au căsătorit în 1924 și au avut 7 copii: Petre, Constanța, Tefta, Gheorghe, Constantin, Nicu - viitorul actor, și Lică. După terminarea războiului, în 1947, familia Constantin a mai înfiat un băiat din Moldova, Ștefan, ce avea apoi să ajungă pe unul din cele mai mari petroliere din lume, "Independența", găsindu-și sfârșitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.
De mic practică tot soiul de meserii: ajutor la bostănăria turcului Cadri, vânzător de răcoritoare pe plajă, vânzător de lapte, vânzător de creveți la cornet, vânzător de ziare, sacagiu, bagajist la gară, etc. Banii astfel câștigați devenind o sursă serioasă pentru întreținerea familiei sale și, deseori, pentru ajutorarea familiilor mai nevoiașe din orășel.
Studii[modificare | modificare sursă]
- Școala primară din Constanța.
- Școala de Construcții din Brașov (1942).
- Școala Medie Tehnică de Marină din Constanța - profil navigație și motoare.
- Școala Populară de Arte din București.
Începuturile artistice[modificare | modificare sursă]
- Pentru Nicu Constantin primele înclinații spre lumea artei încep să apară la vârsta de 12 ani când avea ocazia, odată cu venirea concediilor de vară, să vadă la Eforie o serie întreagă de mari artiști: George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Ștefănescu-Goangă, Nicolae Bassu Tasian, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu etc.
Tot pe atunci învață de la sora sa, Constanța, lungi poeme de câte 30-40 de strofe, pe care le recită fără cusur la serbările organizate în Eforie de Ziua Eroilor făcându-se astfel imediat remarcat.
Primul spectacol a fost însă ținut în Școala de Marină din Constanța când Nicu Constantin, ce făcea pe atunci parte din grupul "Trio Scaramuța", a prezentat momentul satiric "Mâine vom fi pe mare" în care lua peste picior pe cei din conducerea școlii. Alături de el mai apăreau atunci colegii săi, Muller, Geanoglu, Mușat, Korfiadis și viitorul actor Costel Drăgănescu.
Succesul fiind garantat Nicu Constantin a oferit apoi publicului o altă compoziție a sa, "Melodia constănțeană".
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
- Angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”
- Între 1960 și 2000, a activat și a susținut peste 9.000 de reprezentații pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În perioada 1979-1982, Constantin a fost și actor al Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.
În 2001, Nicu Constantin a devenit cetățean de onoare al orașului Eforie Sud fiind decorat cu Ordinul Meritul Cultural, clasa I, pentru activitatea sa artistică.
În palmaresul înregistrărilor lui Constantin se află peste 30 de filme de scurt și lung metraj, 600 de emisiuni de radio și peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Roluri în teatrul de revistă (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- Pagini alese din revista de altădată
- Revista dragostei
- La Grădina "Cărăbuș"
- Colibri music-hall
- Nu aduce ziua ce aduce noaptea
- Jos pălăria
- Vino să ne vezi diseară
- Costică, ne vede lumea!
- Uite că nu tac!
- Lasă supărarea-n hol
- Grand Music-Hall de Bucarest
- Nimic despre elefanți
- Cafeaua cu lapte de adio
- Salutări de la Vasile
- Mi se pare că mă-nsor!
- Savoy, Savoy!
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- S-a furat o bombă (1962) - nemenționat
- Vacanță la mare (1963)
- Împușcături pe portativ (1966)
- Vin cicliștii (1968)
- Cercul magic (1975)
- Lupușor și Mieluțu (1975)
- Sărbătoritul (1977)
- Septembrie (1978)
- Totul pentru fotbal (1978)
- Ora zero (1979)
- Alo, aterizează străbunica!... (1981)
- Am o idee (1981)
- Întoarcere la dragostea dintîi... (1981)
- Grăbește-te încet (1982)
- Mușchetarii în vacanță (1984)
- Secretul lui Bachus (1984)
- Eroii nu au vârstă (1984) Serial Tv
- Muzica e viața mea (1988)
- Borvizomanii (1988)
- Harababura (1991)
- Ministerul comediei (1999)
- Profeția V (2005)
Albume[modificare | modificare sursă]
- "Nicu... vede tot"
- "Uite-l pe nea Nicu..."
- "Nicu Constantin... o viață de artist"
Volume[modificare | modificare sursă]
- "Ochelarii miraculosi. Nicu Constantin în dialog cu Cristian Brancu"
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Nicu Constantin la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[2]
MIHAI VOLONTIR
| Mihai Volontir | |
.jpg) Actorul Mihai Volontir în anii 1980 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Mihai Volintir[1] |
| Născut | 9 martie 1934 Glinjeni, Regatul României |
| Decedat | (81 de ani) Chișinău, Republica Moldova |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Cauza decesului | diabet zaharat |
| Frați și surori | Andrei, Ion |
| Căsătorit cu | Efrosinia[1] |
| Cetățenie |  Republica Moldova |
| Ocupație | Actor |
| Ani de activitate | 1957 - 2015 |
| Roluri importante | Budulai Dimitrie Cantemir Ivan Turbincă |
| Alte premii | |
| Artist al Poporului din URSS (1984) Medalia „Meritul Civic” (1996) Premiul de Stat „frații Vasiliev” a RSFSR[*] (1980) Artist al poporului din RSS Moldovenească (1974) Ordinul Republicii (2012) Premiul de Stat al RSS Moldovenești | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova) a fost un actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai i-a adus celebritate în întreg spațiul ex-sovietic, precum și în lumea întreagă.[2]
A fost apreciat și ca interpret de muzică ușoară pentru șlagăre ca „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ș.a.
În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească.[3]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Mihai Volontir s-a născut la data de 9 martie 1934, în satul Glinjeni din raionul Rezina (Regatul României, astăzi în raionul Șoldănești, Republica Moldova). Numele său de familie la naștere era de fapt Volintir, care apoi i-a fost schimbat în Volontir. Unul dintre frații săi, Ion, care învăța pe vreme războiului la o școală de meserii de Rezina, a fost evacuat împreună cu colegii săi peste Prut. Alt frate, Andrei, învăța la școala de muzică din Sibiu. Familia sa nu a știut nimic de ei timp de 18 ani. Dar și după asta nu s-au văzut multă vreme din cauza interdicțiilor sovietice. Ulterior, Mihai a devenit actor în Uniunea Sovietică, iar frații săi – artiști ai teatrului liric din Brașov.[1]
De la vârsta de 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala pedagogică din Orhei (1952-1955), după absolvirea cărora a fost numit în funcția de director al căminului cultural din satul Lipceni (raionul Rezina).
Începând din anul 1957 a fost actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, unde a debutat în spectacolul „Chirița în Iași” în rolul surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan.
A debutat ca actor de film la studioul cinematografic Moldova-Film în anul 1967 în filmul Se caută un paznic al lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al RSSM în anul 1971. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Ivan Turbincă din filmul său de debut (1967) și Dimitrie Cantemir din filmul omonim (1973).[4]
._(22095102288).jpg)
Fiind remarcat pentru interpretarea sa, a fost invitat să joace în filme montate la studiouri din Rusia. Rolul țiganului Budulai (care-și caută libertatea și fericirea) din filmul serial Țiganul (1979) i-a adus celebritate, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc și sovietic din anii '70-'80. Succesul acestei serii a dus la realizarea unei continuări în anul 1984, intitulată Întoarcerea lui Budulai. Acest rol i-a adus Premiul de Stat al Uniunii Sovietice (1980), Premiul Frații Vasiliev (1980) și titlul de Artist al Poporului (1984).
În anul 1990 în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, Volontir a vorbit pentru utilizarea „limbei moldovenesti culte”.[5]
Pe lângă cinematografie, Volontir a devenit la fel de apreciat și ca interpret de muzică ușoară, fiind cunoscut mai ales pentru cântecele „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ș.a.[6]
Mihai Volontir a fost bolnav de diabet și afecțiuni ale sistemului vascular. Începând de la sfârșitul anilor '90 el a suferit 10 intervenții chirurgicale[7] care s-au realizat cu sprijinul financiar al guvernelor Republicii Moldova, ale oamenilor de afaceri, ale actorilor de teatru și ale spectatorilor săi.[8]
A murit la vârsta de 81 de ani, pe 15 septembrie 2015, la Spitalului Clinic Republican din Chișinău, unde se afla de mai bine de două luni, după ce fusese transferat de la spitalul din Bălți.[9][10] În aceeași zi, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care ziua funeraliilor lui Mihai Volontir, 17 septembrie, a fost declarată drept zi de doliu național, „în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a remarcabilului actor, promotor activ al valorilor naționale și culturale, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, regizor și interpret de muzică”. Compania publică Teleradio-Moldova va transmite în direct funeraliile și ceremonia de înmormântare a actorului.[11][12] Mihai Volontir a fost înmormântat cu onoruri militare[13] la Cimitirul Central din strada Armenească din Chișinău,[9] iar la funeraliile sale au participat înalți oficiali de stat și ambasadori străini.[13][14][15]
._(5558157280).jpg)
| “ | ...Să trăiți mult, fraților! Mulți ani, sănătoși! Să duceți o viață cu gândul că sunteți basarabeni români! Să nu fiți manipulați de nimeni, de nimeni absolut! Să știți că străbuneii și buneii voștri au fost cetățeni români! | ” |
— Mihai Volontir, [1] | ||
Distincții[modificare | modificare sursă]
În 1996 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”.[16] La începutul anilor 2000 i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Bălți,[17] iar în 2014 titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.[18] În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat de către Academia de Științe a Moldovei cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească.[7]
La 30 aprilie 2009, cu ocazia jubileului de 75 de ani, prin decizia CSȘDT al Academiei de Științe a Moldovei, lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei pentru succesele obținute în vederea dezvoltării artei teatrale și cinematografice.[19]
- Premiul Național al RSS Moldovenești (1971/1974 ?).
- Premiul Național al URSS, 1984
- Premiul de stat Frații Vasiliev al RSFS Ruse, 1980.[20]
- Artist al poporului al RSS Moldovenești, 1974.
- Artist al poporului al URSS, 1984.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Se caută un paznic (1967) - Ivan Turbincă
- Această clipă (1968) - Mihai Adam
- Singur în fața dragostei (1969) - Obadă
- Zece ierni pentru o vară (1969) - Ilie
- Povârnișul (1970) - Andrei Spirea
- Al patrulea ("Mosfilm", 1972) - Bonar
- Acest dulce cuvânt – libertate ("Mosfilm", 1972) - Carlos
- Dimitrie Cantemir (1973) - Dimitrie Cantemir
- Podurile (1973) - Petrache
- Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Andrei Răzlog
- Nu crede țipătului păsării de noapte (1976) - Ion Musteață
- Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Păsărilă
- Rădăcinile vieții (1978) - Batir
- Țiganul ("Ekran", 1979) - miniserial de televiziune - Budulai
- Centarurii (1979)
- Emisarul serviciului secret (1979)
- Fii fericită, Iulia! (1983) - Radu
- Întoarcerea lui Budulai ("Ekran", 1984) - Budulai
- Sunt vinovat (1992)
- Ciandra (2003)
Șlagăre[modificare | modificare sursă]
- „Viața asta-i scurtă tare”
- „Moldovenii când se strâng…”
- „Rugă”
- „Durere”
- „Orașul meu murdar până la stele”
DAN NASTA
| Dan Nasta | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (96 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Dan Constantin Ioan Popescu-Nasta (n. 6 ianuarie 1919, București, România – d. 15 septembrie 2015, București[2]) a fost un actor și regizor român de teatru și film. A rămas cunoscut prin rolurile titulare interpretate în piesele Despot Vodă de V. Alecsandri, Egmont de Goethe, Hamlet și Richard al III-lea de Shakespeare. În afară de activitatea artistică, Dan Nasta a fost unul dintre cei mai mari colecționari români de opere de artă.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Dan Nasta provenea dintr-o familie de aromâni (Derra de Moroda) stabilită în Transilvania și înnobilată de împăratul habsburgic cu titlul de baron. Tatăl său era negustor și s-a stabilit în România, unde și-a desfășurat afacerile. Mama sa provenea dintr-o veche familie românească, fiind urmașă a logofătului Sima-Piteșteanul.[3]
Ca urmare a faptului că dispunea de o stare materială bună, Dan Nasta a devenit încă din adolescență un pasionat colecționar de artă, strângând colecții valoroase de cărți și timbre, iar mai apoi de icoane, mobilă și obiecte de artă. Pasiunea a dobândit-o de la avocatul și omul politic Take Ionescu, fost ministru de externe și prim-ministru, care era căsătorit cu vara primară a mamei sale, Alexandrina Ecaterina Ionescu. Omul politic avea în casă mobilier de epocă, italian și franțuzesc, care l-a impresionat pe tânărul Nasta.[3] Familia sa locuia într-o zonă selectă a capitalei României, fiind vecină cu numeroși demnitari printre care și generalul Gheorghe Argeșanu la a cărui arestare a asistat în septembrie 1940.[3]
A urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, după care a vrut să se înscrie la conservator. Părinții săi erau divorțați, iar tânărul se afla sub tutela mamei. Deoarece Dan Nasta era minor, mama a refuzat să-și dea acordul, așa că tânărul s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie și la Facultatea de Drept, audiind cursurile lui Tudor Vianu și Mircea Vulcănescu. Ulterior, după ce a devenit major, s-a înscris la Conservatorul Regal de Artă Dramatică.[4]
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dan Nasta a fost mobilizat ca actor în „plutoanele de propagandă”, recitând poezii patriotice în orașele din Moldova. În anii de după război, el a cumpărat obiecte de artă vândute de colecționari evrei sau de burghezii scăpătați.
În anul 1947 a înființat teatrul cooperatist „Odeon”, punând în scenă piese de Maxim Gorki și Anton Cehov. După instaurarea regimului comunist în România, a lucrat ca actor, fiind cunoscut ca un renumit colecționar de obiecte de artă. Locuința sa era vizitată de ambasadori străini, care-i admirau colecțiile. A donat piese de mobilier vechi și scoarțe vechi românești la Palatul Mogoșoaia, unde a fost amenajată o expoziție tematică.[3]
Distincții[modificare | modificare sursă]
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Dan Nasta i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[5]
A fost distins cu Medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” (2000) „pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene”[6] și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria F - „Promovarea culturii” (2004) „pentru contribuțiile deosebite în promovarea culturii și civilizației românești, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în țară, cât și peste hotare”.[7]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Pescărușul (1974)
- Insula comorilor (1975)
- Buzduganul cu trei peceți (1977)
- Pentru patrie (1978)
- Vlad Țepeș (1979) - sol turc
- Rug și flacără (1980)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980) - pistolarul cu barbă mare
- Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - protopopul Pintea
- Bietul Ioanide (1980) - Vasilescu Lascari / prințul Vasileus Lascaris
- La răscrucea marilor furtuni (1980) - mitropolitul Neofit al II-lea
- Iancu Jianu zapciul (1981) - Vodă Caragea
- Iancu Jianu haiducul (1981) - Vodă Caragea
- Castelul din Carpați (1981) - marchitanul
- Semnul șarpelui (1982) - rabinul Rispler
- Trandafirul galben (1982) - boier bărbos
- Totul se plătește (1987) - mitropolitul Țării Românești
- Eu sunt Adam! (1996)
- Brâncuși (1996)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu