5. /12 SEPTEMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
JEAN PHILIPPE RAMEAU
| Jean-Philippe Rameau | |
_-_001.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Dijon, Franța |
| Decedat | (80 de ani)[1][5][2][3] Paris, Regatul Franței |
| Înmormântat | Biserica Saint-Eustache |
| Frați și surori | Claude Rameau[*] |
| Copii | Claude-François Rameau[*] |
| Cetățenie |  Regatul Franței |
| Ocupație | compozitor coregraf[*] muzicolog[*] teoretician al muzicii[*] muzician organist[*] clavecinist[*] teoretician[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă muzică de cameră muzică corală[*] |
| Instrument(e) | vioară |
| Premii | ordre de Saint-Michel[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Jean-Philippe Rameau (botezat în 25 septembrie 1683 la Dijon - d. 12 septembrie 1764 la Paris) a fost un compozitor și muzicolog francez.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Jean-Philippe Rameau este unul dintre cei mai importanți compozitori ai epocii sale, totodată fiind și un reputat teoretician, autor al unui celebru tratat de armonie, apărut în anul 1722, tratat care reprezenta o lucrare de referință în Baroc. Printre realizările sale se numără perfecționarea stilului lui Jean-Baptiste Lully în ceea ce privește opera; introduce noi dansuri franceze în suită și contribuie la definirea limbajului tonal. Este un preclasic al orchestrei simfonice, lui aparținându-i multe dintre efectele timbrale și de orchestrație care vor aduce mai târziu celebritatea acestui gen muzical. Rameau prefera stilul polifonic imitativ și mult simplificat față de cel al contemporanilor Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Haendel. Melodia arpegiată a clavecinului, instrument reprezentativ pentru creația franceză barocă, este rafinată și ornamentată.
Polemizează în așa-numita „ceartă a bufonilor” cu admiratorii lui Jean-Baptiste Lully, care îi reproșau că muzica sa transformă opera într-un „barbarism”, opus galanteriei și eleganței opulente, lipsei de probleme, divertismentului pur, dorit de o parte a publicului. Cearta a început în anul 1753, în urma reprezentației la Paris a operei lui Giovanni Battista Pergolesi, numită „La serva padrona” (it. „Servitoarea stăpână”). De fapt, disputa se ducea între opera tradițională franceză (care aborda în continuare subiecte serioase) și cea italiană, care aborda subiecte comice, cunoscută sub denumirea de „opera buffa” („opera comică”).
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Piese instrumentale[modificare | modificare sursă]
- 5 pièces de clavecin en concert (1741)
- 3 livres de pièces pour le clavecin (3 culegeri de piese pentru clavecin 1706 - 1724 - 1728)
- La Dauphine (1747).
Opere[modificare | modificare sursă]
Indicate sunt anul și locul unde a avut loc premiera.
- Hippolyte et Aricie 1733 Paris
- Samson 1733 - muzica s-a pierdut
- Castor și Pollux 1737 Paris
- Dardanus 1739 Paris
- La Princesse de Navarre 1745 Versailles
- Platée 1745 Versailles
- Zoroastre 1749 Paris
- Linus 1751 - muzica s-a pierdut
- Le procureur dupé sans le savoir 1758/9 Paris
- Les Paladins 1760 Paris
- Les Boréades 21 iulie 1982 Aix-en-Provence
Opere balet[modificare | modificare sursă]
- Les Indes galantes Indiile galante 1735 Paris
- Les Fêtes d'Hébé Serbările Hebei 1739 Paris
- Les Fêtes de Polymnie 1745 Paris
- Le Temple de la Gloire 1745 Versailles
- Les fêtes de l'Hymen et de l'Amour sau Les Dieux d'Egypte 1747 Versailles
- Les surprises de l'Amour (Surprizele lui Amor) 1748 Versailles
Opere eroice[modificare | modificare sursă]
- Zaïs 1748 Paris
- Naïs 1749 Paris
- Acanthe et Céphise 1751 Paris
- Daphnis et Eglé 1753 Fontainebleau
- Lysis et Délie 1753 - muzica s-a pierdut
Balete[modificare | modificare sursă]
- Pygmalion
- La naissance d'Osiris (Nașterea lui Osiris)
- La Guirlande
- Anacréon (Libretto de Cahuzac)
- Anacréon (Libretto de Gentil-Bernard)
- Les Sybarites
- Nélée et Myrthis
- Io
- Zéphyre
Cantate[modificare | modificare sursă]
- Les amants trahis
- L'impatience
- Aquilon et Orithie
- Orphée
- Thétis
- Le Berger Fidèle
Motete[modificare | modificare sursă]
- Deus noster refugium
- Quam dilecta
- In convertendo
- Laboravi
Scrieri teoretice (selecție)[modificare | modificare sursă]
- Traité de l’harmonie reduite à ses principes naturels, Tratat de armonie redusă la principiile ei naturale, Paris 1722
- Această lucrare a stârnit o revoluție în teoria muzicii. Jean-Philippe Rameau a fost revoluționarul „legii fundamentale” sau a ceea ce el a numit „basul fundamental” al muzicii occidentale. Puternic influențat de noile moduri de gândire și de analiză carteziene, metodologia lui Rameau a încorporat știința matematicii, comentariile, analizele și un didacticism care a fost destinat în mod special să ilumineze, în mod științific, structura și principiile muzicii. Cu un raționament deductiv atent, Rameau a încercat să deducă principiile universale ale armoniei din cauze naturale. Tratatele anterioare privind armonia au fost pur practice; Rameau a pus bazele unui nou raționalism filozofic, fiind cunoscut în Franța drept „Isaac Newton al muzicii”. Faima lui s-a răspândit ulterior în întreaga Europă, iar tratatul său a devenit o sursă definitivă în teoria muzicii, dând contur instruirii în muzica occidentală care persistă până în prezent.
- Nouveau système de musique théorique, Noul sistem al muzicii teoretice, Paris 1726
- Dissertation sur les différentes méthodes d’accompagnement pour le clavecin, ou pour l’orgue, Paris 1732
- Génération harmonique, ou Traité de musique théorique et pratique, Paris 1737
- Démonstration du principe de l’harmonie (cu D. Diderot), Paris 1750
- Nouvelles réflexions sur le principe sonore 1758–1759, MS, I-Bc
- Code de musique pratique, ou Méthodes pour apprendre la musique ... avec de nouvelles réflexions sur le principe sonore (cu F. Arnaud), Paris 1760
The Best Of Jean Philippe Rameau | French Baroque Master
Jean-Philippe Rameau: La Orquesta de Luis XV - Concierto de Jordi Savall
GEORGE GEORGESCU
| George Georgescu | |||
.jpg) | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [2][3][4] Sulina, Tulcea, România | ||
| Decedat | (76 de ani)[2][3][4] București, România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | dirijor | ||
| Activitate | |||
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București, Universität der Künste Berlin[*] | ||
| Gen muzical | muzică clasică | ||
| Instrument(e) | violoncel | ||
| Case de discuri | Electrecord[1] Aprelevski zavod gramplastinok[1] Supraphon[*][1] Polskie Nagrania „Muza”[*][1] Editura Casa Radio[1] Melodia[*][1] | ||
| Premii | Ordinul Muncii | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
George Georgescu (n. ,[2][3][4] Sulina, Tulcea, România – d. ,[2][3][4] București, România), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane.
CARIERA MUZICALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
De la violoncelist la dirijor[modificare | modificare sursă]
George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910, face parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală și, în 1918, înregistrează un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin.
Întors în țară preia direcția tinerei orchestre filarmonice din București. Cu fiecare nou concert, orchestra câștigă în maturitate și calitate interpretativă. Georgescu include în repertoriul orchestrei, alături de marii clasici ai compoziției, și operele compozitorilor români, în primul rând ale lui George Enescu.
Dirijor acasă și străinătate[modificare | modificare sursă]
George Georgescu dirija adesea în străinătate, fie împreună cu orchestra filarmonică din București, fie invitat la pupitrul unor renumite orchestre simfonice. Își alege programul în funcție de orchestre și de public. Asfel la Viena dirijează compoziții de Johannes Brahms și Richard Strauss, compozitorii săi preferați, la Paris compoziții de Maurice Ravel și Paul Dukas, la Praga uvertura la opera Mireasa vândută de Bedrich Smetana, la Sofia concertul pentru pian și orchestră de Pancio Vladigherof, la Varșovia simfonia Cântece nocturne de Karol Szymanowski, iar în Italia compoziții ale lui Ottorino Respighi. Începând din anul 1926 întreprinde turnee și în Statele Unite, în fruntea orchestrei filarmonice din New York sau împreună cu orchestra Concertelor Colonne.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, România fiind aliată puterilor Axei, George Georgescu - în afara activității dirijorale din București - este prezent și în viața muzicală a țărilor ce făceau parte din această alianță. Odată războiul sfârșit, George Georgescu, fost colaboraționist, este îndepărtat de la conducerea Filarmonicei din București până în 1947 când, la intervenția lui George Enescu, își reia activitatea muzicală, la pupitrul orchestrei radiodifuziunii române.
Ordinul Muncii și Artist al Poporului[modificare | modificare sursă]
Abia după ce, în 1956, Constantin Silvestri - până atunci director al Filarmonicii din București - se expatriază în occident, la Paris (în 1957 emigrează în Anglia, la Bournemouth), George Georgescu revine la conducerea acestei orchestre, prestigioasele sale calități artistice neputând fi ignorate. În 1960 este decorat cu Ordinul Muncii clasa I și primește și titlul de Artist al Poporului. Înregistrează pentru casa de discuri Electrecord ediția integrală a simfoniilor lui Beethoven. Până la dispariția sa din viață în 1964, mai întreprinde turnee de concerte în străinătate, lucrând neobosit la perfecționarea interpretativă a orchestrei de sub conducerea sa.
George GEORGESCU film documentar TVR
George Georgescu: Enescu - Rapsodia Română Nr. 1
MARIANA STĂNESCU
| Mariana Stănescu | |
 Mariana Stănescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Mariana Stănescu |
| Născută | (61 de ani) Beius, județul Bihor  RomâniaBeiuș, Bihor, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Cântăreață, compozitoare |
| Activitate | |
| Origine | Română |
| Gen muzical | Folclor |
| Ani de activitate | 1975 - prezent |
| Case de discuri | Oltenia Star Music |
| Prezență online | |
| Site web | |
| Modifică date / text | |
Mariana Stănescu (n. 12 septembrie 1959, Beiuș, județul Bihor) este o interpretă a folclorului românesc.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În 1975, devine interpretă de muzică populară în Ansamblul Tineretului Lioara din Oradea.
În 1979, a absolvit studiile liceale la Oradea - profil Filologie Istorie.
Începând din 1980, participă la festivalurile și concursurile folclorice și de artă tradițională populară, câștigând numeroase premii de-alungul timpului.
În 1982, a absolvit Școala Populară de Artă din Oradea, clasa Silvia Pop D. Popa.
În 1996, a absolvit Facultatea de Artă, secția Etnomuzicologie și Folclor, din cadrul Universității Hyperion din București.
În 1996 devine membră a Asociației Creatorilor Populari din Balcani.
În prezent, redactor muzical la Radio Antena Satelor.
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Lumea mea - 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu