6. /1 OCTOMBRIE 2022 - POEZIE
| Vasile Dumitrescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Șcheii Brașovului, Austro-Ungaria[3] |
| Decedat | (63 de ani)[1] București, România[3] |
| Copii | Lucia Demetrius |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor, poet, prozator, traducător |
| Pseudonim | Vasile Demetrius |
| Limbi | limba română[2] |
| Studii | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Versuri, 1901 |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Vasile Demetrius (n. 1 octombrie 1878, Șcheii Brașovului, Austro-Ungaria – d. 15 martie 1942, București) a fost un scriitor, poet, prozator și traducător român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost director al colecțiilor de cărți Căminul (1916) ți Biblioteca pentru toți (1923).[4]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Versuri, Buzău, 1901;
- Trepte rupte, București, 1906;
- Tinerețea Casandrei, București, 1913;
- Puterea farmecelor și alte nuvele, București, 1913;
- Sonete, București, 1914;
- Canarul mizantropului, București, 1916;
- Cântăreața, București, 1916;
- Școala profesională „Arhiereul Gherasim”, București, 1916;
- Motanul ucigaș, București, 1918;
- Dragoste neîmpărtășită, București, 1919;
- Păcatul rabinului, București, 1920;
- Orașul bucuriei, București, 1920;
- Strigoiul, București, 1920;
- Domnul colonel, București, 1920;
- Matei Dumbărău, București, 1921;
- Paradisul rușinos, București, 1921;
- Domnul deputat, București, 1921;
- Pentru părerea lumii, București, 1921;
- Vagabondul, București, 1922;
- Unchiul Năstase și nepotul său Petre Nicodim, București, 1923;
- Nuvele alese, Arad, 1925;
- Fecioarele, București, 1925;
- Norocul cucoanei Frosa, București, 1926;
- Vieți zdrobite, București, 1926;
- Monahul Damian, București, 1928; ediție îngrijită și prefață de Corneliu Popescu, București, 1991;
- Cocorii, București, 1942;
- Versuri alese, București, 1943;
- Nuvele, prefață de I. Manole, București, 1952;
- Scrieri alese, îngrijită și prefață de Margareta Feraru, I-II, București, 1967;
- Poezii, ediție îngrijită și prefață de Emil Manu, București, 1984.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Paul Bourget, Contesa de Candale. Simona, București, 1886;
- Honore de Balzac, Liturghia ateului, București, 1911; Neamul Marana, București, 1916; Jupân Cornelius, București, 1943;
- Vicente Blasco Ibanez, În pădurea de portocali, București, 1913; Coliba blestemată, București, 1918; Floare de mai, București, 1919; Flămânzii. La Horda, București, 1923; O tragedie de pomină, București, 1930; Don Rafael, București, 1937;
- William Shakespeare, Hamlet, București, 1913; Macbeth, București, 1936;
- Guy de Maupassant, Floria, București, 1914; Răzbunarea, București, 1916;
- Dmitri Merejkovski, Moartea zeilor, București, 1916; Leonardo da Vinci, București, 1920; Învierea zeilor, București, 1921; Gioconda, București, 1921; Petru cel Mare, București, 1923;
- Stendhal, Schitul din Parma, I-II, București, 1922-1923;
- W.A. Hoffmann, O mireasă la loterie, București, 1926;
- Charles Dickens, David Copperfeld, I-III, București, 1928;
- W. Somerset Maugham, Din Oceanul Pacific, București, 1930;
- J.H. Fabre, Minunile instinctului la gângănii. Păianjenul. Lăcusta verde, București, 1931;
- Louis Bromfield, Vin ploile, I-II, București, 1941 (în colaborare cu Lucia Demetrius); Un erou modern, București, 1946; Dragoste și destin, București, 1993;
- Hippolyte Taine, Despre Balzac și despre Stendhal, București; Pictura Renașterii în Italia, București; Pictura în Țările de Jos, București; Sculptura în Grecia, București.
Dulau?
Te-ai mohorat si tu ca mine!
Azi treburile ne merg rau
Si inimile sunt haine.
Ma cainezi din cap si zici: «Ce buti si ce mai zacatoare
Turnai, tu mestere, pe-aici!» Azi, beau o pipa, ziua moare!
In doagele de mana mea
Mestesugite si-mbinate
Fierbea
Cotnarul si cerea
Sa curga-n sipote-nspumate.
Putea vinatul porfiriu
Sa bata, joace dupa toane;
II cuminteam intr-un buriu
Sa-l pui in candeli la icoane.
Randeaua nu mai contenea,
Limbura, sprintena, taioasa;
Si inima de fag, mugea!
Si ca din brici iesea - frumoasa!
Cu patru calfe nu razbeam,
Si brate spornice la munca!
Unii-ncingeam, altii bateam.
Fara ragaz si la porunca.
Hei, mai
Dulau, azi sunt sarac,
Si-mi cad si sculele din mana
De-mbatranit si de posac,
Iar gandul in trecut ma mana
Cioc-poc, dar cercurile sar,
Si niturile sunt rau puse,
Iar ciocanitul meu e rar
Si-amestecat mereu cu tuse.
Ce mai astept, ce mai socot.
Din patru doage-o sa se-nchege;
Am adunat talasul tot
Hai la culcare, mai mosnege!
Pestrita, lucitoare, ca de moar,
E taratorul sarpe.
Limba doar
E mladioasa, agera ca el.
Dar sarpele-i de gheata, ca un brat intepenit de moarte.
S-ar parea
Ca nici la sanul tau nu ar putea
Sa-si incalzeasca recele lui lat.
Femeie cu picioarele fierbinti,
Cu pantecul: camin dogoritor,
Ca sarpele de incolacitor
Te impletesti pe sufietu-mi si-l minti!
Iti fura date numai pentru mers
Picioarele, doi boa matasosi
Care sugruma lung, nesatiosi, -Cand mi se darma-ntregul univers?
Ce-asemanare-adanca e-ntre voi,
Reptila si femeie, de-ai stiut
Limbagiul veninos de la-nceput;
Pe cand mergeam alaturi calmi si goi?
Asemeni lui de mladioasa si
De-acatatoare, dulce, printre legi
Cu tine aspre, pe artisti, pe regi
Ii stapanesti cu voluptati de-o zi.
Si rece ca jivina, doar atunci
Cand vreai sa-l umilesti sau sa-l aprinzi,
iti tii departe omul, i te vinzi!Ca vlaguit din brate sa-l arunci!
Icoane pretutindeni, ca pe-o catapeteasma:
Latra de langa soba un
Bubi ros de raie,
O ramura de salce se vestejea-n agheazma.
In mijlocul odaii, ca din podea ivita,
Facandu-si ochii roata pe mobile, batrana isi odihnea pe tine privirea-i ascutita,
Pe cand, cu dibacie, si-o mai umbrea cu mana.
Te masura din guler, treptat, pana la ghete
Apoi, ingrijorata, se ghemuia pe-o lada,
Intr-un ungher.
Cu sila, priveai pe un perete
Sau in tavanul vanat, ce-ameninta sa cada.
Batrana-si facea cruce cu limba-n cerul gurii,
Stangaci rupeai tacerea, scotandu-ti amanetul.
Zambea cu mila baba; iar setea cautaturii
Si-o potolea-n facutul tigarii: tabietul.
«Ceasornicul acesta l-am cumparat in vara,
E nou si umbla bine, cu nouazeci de lei!»
Batrana-si facea
cruce, ofta cu jale-amara,
Privea la sfantul
Gheorghe si te-ntreba: «Cat vrei?»
Si, ca si cum aflatul acela deschisese
O rapa: asteptarea, grabitele nevoi
Ce te-adusese-n casa unei camatarese,
Se pravaleau nauce, ca turmele de oi.
Cucernicia, varsta camataresei, jocul
Privirilor, vestmantul din petece carpit,
Nu-ngaduiau sa fie de partea ta
Norocul,
Primeai ori cat, si iute! ca de-un lesin zorit.
Te petrecea batrana, trecandu-si limba fina
Pe buzele-i uscate, facandu-si cruci mereu.
Apoi, in fata lazii de amaneturi plina, isi infigea privirea, adanc, spre
Dumnezeu!
| Ion Stratan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Poreclă | Nino |
| Născut | [1][2] Izbiceni, Olt, România |
| Decedat | (50 de ani)[1][2] Ploiești, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | sinucidere[3] (Hemoragie[3]) |
| Cetățenie | România[4] |
| Ocupație | scriitor |
| Activitate | |
| Porecle | Nino |
| Alma mater | Facultatea de Litere a Universității din București |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955, Izbiceni, Olt, România – d. 19 octombrie 2005, Ploiești, România[5]) a fost un poet român 80ist.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 1 octombrie 1955 în comuna Izbiceni, din județul Olt și a murit în mod tragic, sinucigându-se în apartamentul său din Ploiești, la 19 octombrie 2005. De aceea, nu mai pot fi citite decât într-o anumită cheie premonitorie titlurile cărților sale sau versuri precum: "Viața asta, moarte înceată / Și viața cealaltă, o moarte iute / Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/ Primat să-și dispute / Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici / Și nici existența nu vrea sa mai pară / Un gol de furnici/ S-au săturat existențele / De-atâta vid / Haide și tu, prag între dânsele / Să aluneci avid." ("Moarte înceată", din volumul "Spălarea apei", Editura Eminescu). De altfel, în ultimii ani, Ion Stratan a publicat cu o febrilitate luată de unii drept inexigență, de alții ca o revărsare a adâncului său poetic, împiedicat să publice timp de un deceniu de către autoritățiile comuniste. A absolvit în 1981 Facultatea de Limbă și Literatura Română a Universității din București. În timpul studenției a fost membru al cenaclului "Amfiteatru", apoi al "Cenaclului de Luni" condus de criticul literar Nicolae Manolescu și al "Cenaclului I.L.Caragiale" din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploiești. Este unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907. Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a bătrânului Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni.
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
Debutează în 1981 cu volumul de versuri Ieșirea din apă.
A mai publicat: Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, 1982);
- Cinci cântece pentru eroii civilizatori (1983)
- Lumina de la foc (1990)
- Lux (1992)
- Ruleta Rusească (1993)
- Desfacerea (1994)
- O zi bună pentru a muri (1995)
- Cântă zeiță mânia (1996)
- Mai mult ca moartea (1997)
- De partea morților (Editura LiberART, Ploiești, 1998)
- Cafeaua cu sare (1998)
- Apa moale (1998)
- Crucea verbului (Editura Paralela 45, [2000)
- Zăpadă noaptea (2000)
- O lume de cuvinte (2001)
Prezențe în antologii[modificare | modificare sursă]
- Este prezent cu un grupaj de poeme în "Antologia poeziei generației 80" (Editura Vlasie, 1993) și în antologii din Franța, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Canada, Germania, Mexic.[necesită citare]
- Este tradus în limba franceză cu volumul antologic "La roulette russe" (Éditions Royaumont, 1995).
- Este tradus în limba spaniola cu volumul "Antología de poesía rumana" (Universidad Autónoma Metropolitana, 2000) în traducerea lui German A. de la Reza, ISBN 970-654-516-6.
- 1994 Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Fundației "Nichita Stănescu" (1990)[necesită citare]
- Premiul Uniunii Scriitorilor (1993)[necesită citare]
- Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (1995)[necesită citare]
Afilieri[modificare | modificare sursă]
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) și al Asociației ADELF France.
Sufletul meu s-a rostogolit la picioarele
celor trei Graţii
luaţi-l, legaţi-l
lumea mea se rostogoleşte peste mine
cel ce-o păzeam de ani, de albine
inima mea e un măr căzut în Grădină
cine-i de vină, cine-i de vină
trupul meu e un sâmbure mai mare decât fructul,
decât inima mea
mâncat dinlăuntru
un buldozer care trage cu frânghii de sentimente
casa în trecut. Pereţii ei de nostalgii,
plafonul din regrete şi podeaua din remuşcări
sunt smulse într-un trecut imemorial cu o forţă demnă
de o cauză mai bună. Dar ea rămâne casa
melancolică, făcută din stinghii ca un apus de soare
din piloni ca dimineţile înlăcrimate şi din grinzi
ca suspinurile. Curtea casei melancolice conţine umbre
de persoane trecute, un leagăn sculptat în
amintire şi alei pentru paşii întorşi la fiinţa
dragă. Pietrişul casei melancolice este mărunţit
fin de un mal du siecle, iarba creşte ca imaginile visului într-un coşmar de dor, iar boschetele
sunt tunse precum persoana dorită în timpul satisfacerii
depline a serviciului militar. Deschide, deschide
fereastra
pentru ca şuvoiul nostalgiilor să inunde
piscina părăsită
de douăzeci de metri
format din ivoriu, jasmin şi jad
eu îl contemplu, decad
În prinoasele de ghirlande şi de
picuri de sânge cu sare
Dăruite unui vas muzical
de fildeş, smarald şi opal
care ronţăie în urechea ta
în adânc
o butonieră cu margaretă
pentru lumea secretă
ca o Lună culcată-n nisip
| Gheorghe Sion | |||
| 200 de ani de la naștere | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1] Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina | ||
| Decedat | (70 de ani)[1] București, România | ||
| Părinți | Ioniță Sion Eufrosina Schina | ||
| Copii | Demir Sion, Maria Sion și Florica Sion | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | scriitor arhivist[*] dramaturg traducător poet | ||
| Limbi | limba română | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1844 - 1892 | ||
| Mișcare/curent literar | romantism, revoluționar pașoptist | ||
| Specie literară | fabulă, poezie, piesă de teatru, memorii, nuvelă | ||
| Opere semnificative | „Din poesiile lui George Sion” | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
Gheorghe Sion (sau George Sion; n. ,[1] Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina – d. ,[1] București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1868) al Academiei Române și al Astrei.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Sion (1822-1892) s-a născut într-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui.[2] A fost fiul paharnicului Ioniță Sion și al Eufrosinei, născută Schina.[3], fiica eteristului Gheorghe Schina, care au avut 12 copii. Frații mamei sale, Eustațiu și Alecu Schina exercitau profesiunea de avocați în București.[4] Gheorghe Sion învață mai întâi acasă, la moșia Laza-Hârșova, cu un dascăl particular, de origine rusă. Unchiul său Eustațiu l-a înscris în școala de la Sfântul Sava din București. În anul 1839 tatăl său îl recheamă în Moldova, pentru a-l ajuta în administrarea moșiilor. La Iași, audiază cursuri la Academia Mihăileană și ia parte la „soarélele” literare din casa lui Gheorghe Asachi. Din aprilie 1841 și până la aprilie 1845 a funcționat la Iași, ca scriitor (copist) în cancelaria "Departamentului din lăuntru" al Moldovei (care ar corespunde unui Minister de Interne). În 1849 se află tot la Iași ca șef de secție la „Departamentul averilor bisericești și învățăturilor publice”. Din anul 1855 lucrează la Arhivele Statului din Iași, iar în 1856 ajunge membru al „Divanului de întărituri.” În anul 1857 se mută la București. Se căsătorește cu Eliza, fiica clucerului Miltiade Mărculescu din București.
În 1848 a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova, de aceea a fost exilat. După multe peripeții Gheorghe Sion reușește cu ajutorul prietenilor săi să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania la Brașov. În Transilvania, i-a cunoscut pe George Barițiu, Simion Bărnuțiu , Aron Pumnul și Andrei Mureșanu.. Fiind în Transilvania, participă la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 3/15 mai 1848, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Hurmuzăcheștii i-au primit cu multă dragoste pe emigranții moldoveni, la moșia lor Cernauca. Reîntorcându-se la Iași, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea principatelor. În anul 1855,iulie 15 este numit arhivist al Statului în locul lui Alecu Fotino și i se dă spre conducere Arhiva Statului din Iași (Gh. Ungureanu, Op.cit., p.132). In martie 1866 este numit director general al Regiei Monopolului Tutunului din București. În perioada 1860-1862 a scos „Revista Carpaților”. Împreună cu V. A. Urechia a scos revista "Transacțiuni literare și științifice" (1872).[5] A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Temele din poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul (Dorul țării), refuzul opresiunii (Cenzorul meu), satira venalității, a abuzurilor etc.
Proza memorialistică („Suvenire contimpurane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. Relatarea directă din "Suvenire..." este întreruptă uneori de episoade melodramatice sau de istorii cu caracter anecdotic. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat„ Din poesiile lui George Sion ” tipărit în anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov.
Pentru carențe de cultură literară și pentru incontinența sa lirică, Gheorghe Sion a fost una dintre victimele lui Titu Maiorescu din Beția de cuvinte.
A fost secretar general al Societății Academice Române și, ulterior, vicepreședinte al Academiei Române
Gheorghe Sion a murit în București la 1 octombrie 1892, după durerea provocată de moartea fiului său Demir, care avea de 23 de ani. A mai avut doua fiice: Florica (căsătorită cu pictorul Eugen Voinescu) și Maria (Marica), căsătorită cu scriitorul Mateiu Caragiale.
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Volume[modificare | modificare sursă]
- Ceasurile de mulțemire a lui Gheorghe Sion (1844); titlul acestui prim volum de versuri este împrumutat de la C. A. Rosetti
- Din poesiile lui George Sion (1857)
- Suveniri de călătorie în Basarabia meridională, București, 1857
- 101 fabule (1869) (ed. II-a revăzută 1886, ed. poporală 1892)
- Steaua României (1878)
- Suvenire contimpurane (1888)
- Sărutarea, comedie în versuri, într-un act, București, 1888
- Dramatice (operă premiată de Academia Română), București, 1879
- La Plevna !, dramă într-un act, București, 1878
- Candidat și Deputat, comedie
- Poezii, cu o prefață de P. V. Haneș
- Proză. Suvenire contimpurane. ediție îngrijită cu un studiu introductiv de R. Albala, București, 1956; reeditare 2014, editura POLIROM, Iași
- Versuri. Suvenire contimpurane, I-II, ediție îngrijită de R. Albala, 1973
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Zaira (1854), de Voltaire
- Întunericul (1855), de George Gordon Byron
- Safir, piatră prețioasă (1857), de Moritz Gottlieb Saphir
- Istoria generală a Daciei, saŭ a Transilvaniei, Țerei Muntenescĭ și a Moldovei (1859), de Dionisie Fotino (Dionysios Phōteinos), Imprimeria Națională a lui Iosef Romanov et Companie, Bucurescǐ
- Istoria Țării Românești (1863), editată de frații Tunusli
- Horațiu (1875), de Pierre Corneille
- Descrierea Chinei (1888), de Nicolae Milescu Spătarul
- Athalia de Jean Racine (1874)
- Phedra de Jean Racine, traducere în "Revista Contimporană ", 1874, sem.II
- Mizantropul de Molière (Iași, 1854)
- Socrate și femeia sa de Théodore de Banville, 1886
- Moartea lui Socrate de Alphonse de Lamartine, Iași, 1847
- Întâmplările baronului Münchhausen
- Călătorii în Basarabia meridională
- Ahil, de At. Hristopoulos, trad. din l. greacă.
George Călinescu[6]consideră că traducerile sunt fără însemnătate. Teatrul său în versuri este ilizibil.
Limba ce-o vorbim,
Altĺ limbĺ-armonioasĺ
Ca ea nu gĺsim.
Saltĺ inima-n placere
Când o ascultĺm
Si pe buze-aduce miere
Când o cuvântĺm.
Românasul o iubeste
Ca sufletul sĺu.
Vorbiti, scrieti româneste,
Pentru Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu