7. /1 DECEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
ION BREZEANU
| Ion Brezeanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (70 de ani) |
| Ocupație | actor |
Modifică date / text  | |
Ion Iancu Brezeanu (n. 1 decembrie 1869 – d. 17 martie 1940) a fost un actor român, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa. Jocul său îmbina comicul cu nuanțe tragice. A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din „O noapte furtunoasă” și Cetățeanul turmentat din „O scrisoare pierdută”). Brezeanu a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.
Galerie[modificare | modificare sursă]
- Caricaturi de Nicolae S. Petrescu-Găină
.jpg)
Ion Iancu Brezeanu
A fost un actor român, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa. Jocul său îmbina strălucit comicul cu nuanţe tragice. A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din „O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din „O scrisoare pierdută”). Brezeanu a realizat importante creaţii în rolurile de compoziţie: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière şi bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare.
Iancu Brezeanu
Iancu (de fapt: Ion) Brezeanu s-a născut în anul 1869 în comuna Micsuneștii Mari din judetul Ilfov. Tatăl său, om cu stare materială mediocră, încropise ceva avere, ceea ce i-a permis să ia în arendă două mosii, la Dridu și la Sărindaru. Aici, în timpul verii, pustiul facea „scafandrerii primitive” (dupa expresia sa) si aproape zilnic, ca urmare a multiplelor nazbâtii, îsi lua portia de chelfaneală de la tatăl său, exasperat că nu va face nimic din așa o progenitură.
La școala, doar din când în când
Atunci când „baietul” s-a facut mai mărisor, tatăl său l-a luat de mâna si l-a „amplasat” la Bucuresti, pe Calea Victoriei, la un fel de pension al familiei Novian, considerat de „nazdravanilă” drept „închisoare de drept comun”. A fost înscris ca elev la Liceul Sfântul Sava pe care l-a urmat (din când în când), desi considera ca profesorii alcătuiau „o pepiniera de ramoliti”.
Sursă: Iancu Brezeanu „Pe scena ne-ntrecut actor și-n cramă un mare artist” dr. Virgil Grecu
Iancu Brezeanu şi lipsa poftei de mâncare
Cuconu’ Iancu Brezeanu, vestitul artist din alte vremuri, se plângea de lipsa poftei de mâncare. Aşa că s-a dus la un medic, să-l consulte şi să-i dea sfatul cuvenit:
– Doctore, de o bucată de vreme nu prea am poftă de mâncare.
– Ei, coane Iancule, dar cum aşa? Ia să vedem noi despre ce-i vorba. De exemplu, dimineaţa ce mănânci?
– Nu mare lucru. Cam pe la ora 08.30 i-au o mică gustărică. Câteva chifle cu unt şi miere de albine, o ceşcuţă cu lapte cam de-un litru, vreo patru ouă fierte, câteva frunzuliţe de pastramă şi jambon şi-un caşcaval la capac. Asta dacă nu servesc o omletă cu şuncă. După masa asta frugală nu mai pot îmbuca nimic până pe la vreo zece jumătate. Atunci servesc ceva friptură rece de viţel, câteva tartine cu pateu de ficat, ceva brânzică, ceva salată de vinete şi câteva cornuleţe umplute cu marmeladă.
– Şi la prânz…
– Vai de capul meu. Am castronelul de vreo doi litri care-l umplu de fiecare dată cu borş. Că ceva lichide trebuie organismului, nu? Un cotleţel, nu prea mare, cam de juma de kil. Apoi câteva costiţe cu varză, ca să meargă butelcuţa mea de căpşunică. Un litru, nu mai mult. Două clătite cu dulceaţă de trandafiri şi vreo trei câteva plăcinţele cu brânză. Cafeluţa şi ceva lichior, după care mă odihnesc un pic. Şi iar nu mai pun nimic în gură până pe la achindii, când servesc câţiva cârnăciori la grătar şi cartofi bine rumeniţi. Mă duc în oraş la o bere şi mă întorc spre seară, târziu, adică pe la opt, când i-au cina. Nişte peşte rasol şi un puişor cu smântână sau rumenit la cuptor, ca să fie ceva uşor, pentru noapte. Îmi golesc din nou butelcuţa cu căpşunică, după care mă culc şi nu mai pun nimic în gură până dimineaţa.
– Coane Iancule, îi de rău. Dublează porţiile!
Sursă : Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi
Iancu Brezeanu, mare actor, chiar şi-atunci când era beat
Singura sa patimă era beţia. În lucrarea sa autobiografică, el chiar recunoaşte: “Am jucat deseori beat. Înaintea spectacolului beam în cabină. În piesa ‘Doctorul fără voie’, în actul al 2-lea, nu ştiam dacă am jucat actul 1, replicele mergându-mi în mod automat.” Tot el spune mai încolo: “La mine a fost altfel decât ca la englezi, la mine timpul a fost vin”. Deşi nu avea calităţi fizice deosebite, sau pregătire culturală nemaipomenită, Iancu Brezeanu prezenta o dicţie nemaipomenită şi o desăvârşită artă de a specula cuvântul.
Se spune că după ce a luat cina la restaurantul “Ca la mama acasă”, Iancu Brezeanu şi-a luat pălăria şi bastonul şi s-a îndreptat spre uşă. Chelnerul i-a replicat: “Dar bine, domnule Brezeanu, nu plătiţi consumaţia?” La care marele actor a răspuns: “Spune-mi, te rog, dumneata ai plătit vreodată când ai mâncat la mama dumitale?”
ȘTEFAN RADOF
| Ștefan Radof | |
 Ștefan Radof | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Buftea, Ilfov, România |
| Decedat | (77 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor politician actor de teatru[*] |
| Activitate | |
| Premii | Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*] ()[1] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Ștefan Radof (n. , Buftea, Ilfov, România – d. , București, România) a fost un actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.
Școala primară a făcut-o la școala Parohială – catolică “ Sfântul Iosif “ din București apoi a urmat cursul inferior al “Colegiului Național Sfântul Sava“. După reforma învățământului s-a înscris la o școală comercială.
După ce a promovat un examen de diferență, aprobat de Ministerul Învățământului, a urmat și absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Școlii Medii de Comerț Exterior Nr. 2, din București, după care a fost repartizat ca funcționar la B.N.R.- Ploiești – filiala Puchenii Moșneni.
Tatăl său a fost un mic negustor în București până în anul 1949 când a fost obligat să-și radieze firma. În 1952, a fost arestat pe stradă de securitate și condamnat politic de Tribunalul Militar București la doi ani muncă silnică la canal. După eliberare, a devenit muncitor la “Flacăra Roșie”, apoi pensionar până în anul 1990, când a decedat.
La data 3 martie 1953 a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2 la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat. Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.
Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M. După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru. După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.
A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcționar comercial.
În toamna anului 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan - care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere - și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964.
În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.[2]
Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara.
A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000),[3] activitate din care s-a retras din cauza degradării învățământului de specialitate.[2]
A fost poet și membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).
Între anii 1993-1995, a moderat la TVR 1 show-ul "De la egal la egal... Amical!" (Producător: Liviu Tudan)
Actor[4][modificare | modificare sursă]
Teatrul Nottara[modificare | modificare sursă]
- Deus ex machina
- Nemuritorul actor
- Oscar
- Petrecere într-un pian cu coadă
- Platonov
- Titanic vals
- Soțul păcălit (după Molière)
Teatrul Național Radiofonic[modificare | modificare sursă]
- Cumpăna dreptății
- Dramă la vânătoare
- Iubind în taină am păstrat tăcere
- Ketty se mărită
- Lina
- Micul infern '
- Nopți fără lună
- Nu muriți din întâmplare
- Pescărușul
- Petrecere într-un pian cu coadă
- Stewardesa
- Tata Minca
- Un roman de dragoste
- Zadarnicele necazuri de iubire
Teatrul Național de Televiziune[modificare | modificare sursă]
- Pavilionul cu umbre
- Visul unei nopți de iarnă
- Enigma din testament
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Ușa (1966)
- Diminețile unui băiat cuminte (1967)
- Prea mic pentru un război atît de mare (1970)
- Adio dragă Nela (1972)
- Bună seara, Domnule Wilde (1973) - Chassuble
- Dincolo de nisipuri (1974) - Magaie
- Livada de vișini (1975)
- Nunta însângerată (1976)
- Oaspeți de seară (1976)
- Pasărea speranței (1976)
- Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
- Vlad Țepeș (1979)
- În așteptarea lui Lefty (1979)
- Ultima frontieră a morții (1979)
- Cine iubește și lasă (1982)
- Pădurea de fagi (1987)
- Misiunea (1989) - serial TV
- Balanța (1992)
- Inelul cu briliant (1993)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - Iuliu Maniu
Scenarist[modificare | modificare sursă]
- Enigma din testament (Teatrul Național de Televiziune, după nuvela "Morminte" de Mihail Sadoveanu);
- Inelul cu Briliant – după romanul „Amândoi” de Liviu Rebreanu;
- Crocodilul după Fiodor Dostoievski
Volume de versuri[modificare | modificare sursă]
Ca poet, a publicat următoarele volume de versuri:
- Casca de foc (Editura Cartea Românească,1972)
- Iris' (Editura Cartea Românească, 1976)
- Statui în iarbă (Editura Cartea Românească, 1983)
- Șoimul în iarnă (Editura Eminescu, 1994)
- Efectul de seră (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002) [1][nefuncțională]
- Balade, Doamnelor, balade. (Conține CD), Editura Cartea Românească, 2008, ISBN 973-23-1902-4.
Premii[2][modificare | modificare sursă]
- Premiul A.T.M. si al criticii: în 1980, 1982, 1984, 1986;
- Laureat al festivalului de film de la “ Lucarno “ cu filmul Prea mic pentru un razboi atat de mare ;
- Laureat al festivalului de teatru de la Nancy 1969 – Franța,
- Laureat al festivalului de teatru de la Arhus 1970 – Danemarca,
- Laureat al festivalului de teatru de la Guanahato 1978 – Mexic,
- Laureat al festivalului de teatru de la Plovdiv 1999 – Bulgaria
Distincții[modificare | modificare sursă]
În cadrul unei ceremonii, desfășurate luni, 6 decembrie 2004, la Palatul Cotroceni, Președintele României, Ion Iliescu, a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, maestrului Ștefan Radof, în semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc.
Activitatea politică[modificare | modificare sursă]
În calitate de membru în Partidul Alianța Civică, (PAC), Ștefan Radof a fost ales senator în circumscripția electorală nr. 42 Ilfov pe listele Convenției Democrate Române, data validării: 21 octombrie 1992. A făcut parte din Grupul parlamentar de orientare civic-liberală - până în septembrie 1993 și, după această dată, din Grupul parlamentar al Partidului Alianței Civice, precum și din două Comisii permanente: Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului.[5]
Mark Twain – Povestea vietii mele 1986 Stefan Radof in rolul princip TEATRU RADIOFONIC BIOGRAFII
| Cezar Petrescu | |||
 Romancierul Cezar Petrescu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 1 decembrie 1892 Cotnari, Iași, România | ||
| Decedat | 9 martie 1961 (68 de ani) București, Republica Populară Română | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Părinți | Dimitrie Petrescu Mirabela Petrescu | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Religie | Biserica Ortodoxă | ||
| Ocupație | romancier, nuvelist, traducător, gazetar, redactor | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Drept a Universității din Iași | ||
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași | ||
| Lucrări remarcabile | Întunecare | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași – d. 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924). Membru titular al Academiei Române (din 1955).
Date biografice[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 - suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.
Opera[modificare | modificare sursă]
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
Cronica românească a veacului XX[modificare | modificare sursă]
- Rodul pământului
- Scrisorile unui răzeș, 1922
- Război și pace
- Întunecare, 2 vol., 1927-1928
- Ochii strigoiului, 1942
- Plecat fără adresă
- Sosit fără adresă
- Capitala care ucide (temă semănătoristă)
- Calea Victoriei, 1930
- Greta Garbo, 1932
- Duminica orbului, 1934
- Carlton
- Oraș patriarhal, 1930
- Ciclul 1907 - Mane, Tekkel, Fares, 1937
- Noi vrem pământ, 1938
- Pământ … mormânt,
- Comoara regelui Dromichet, 1931
- Aurul negru, 1934
- Apostol, 1933 și 1944 - Scris în memoria primului sau dascǎl, Nicolae Apostol.
Alte romane[modificare | modificare sursă]
- Baletul mecanic -- Romanul baletul mecanic în format pdf
Literatură pentru copii[modificare | modificare sursă]
- Fram, ursul polar, 1931
- Cocârț și bomba atomică, 1945
- Pif - Paf - Puf, 1945
- Omul de zăpadă, 1945
- Iliuță copil, 1945
- Neghiniță, 1945
Apostol (1981) - Cezar Petrescu
| Andrei Blaier | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (78 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie | România |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | regizor de film scenarist |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Andrei Blaier[2] (n. 16 mai 1933, București — d. 1 decembrie 2011, București) a fost un regizor și scenarist român. A absolvit cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956. În paralel cu filmele de ficțiune, a realizat numeroase producții documentare și utilitare în cadrul Studioului Cinematografic București.
Cineast îndeobște conformist[3], realizează un film surprinzător, original, în 1975 — Ilustrate cu flori de cîmp (pentru care primește premiul ACIN). Alte lungmetraje premiate au fost: Apoi s-a născut legenda, (Phnom Penh, 1968), Prin cenușa imperiului (premiul ACIN, 1976), Lumini și umbre (premiul ACIN, 1982), Bătălia din umbră (premiul ACIN, 1986).
Andrei Blaier a decedat la 1 decembrie 2011. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic.[4]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Ca regizor[modificare | modificare sursă]
Ficțiune[modificare | modificare sursă]
- Ora „H” (1956) - în colaborare cu Sinișa Ivetici
- Prima melodie (1958) - în colaborare cu Sinișa Ivetici
- Mingea (1959) - în colaborare cu Sinișa Ivetici
- Furtuna (1960) - în colaborare cu Sinișa Ivetici
- A fost prietenul meu (1962)
- Casa neterminată (1964)
- Diminețile unui băiat cuminte (1967)
- Apoi s-a născut legenda (1968)
- Vilegiatura (1971)
- Pădurea pierdută (1971)
- Cireșarii, serial TV (1972)
- Ilustrate cu flori de cîmp (1975)
- Prin cenușa imperiului (1976)
- Urgia, în colaborare cu Iosif Demian (1977)
- Trepte pe cer (1978)
- Totul pentru fotbal (1978)
- Lumini și umbre (film serial, 1979–1982) - în colaborare cu Mircea Mureșan și Mihai Constantinescu
- Întunericul alb (1982)
- Fapt divers (1985)
- Rîdeți ca-n viață (1985)
- Bătălia din umbră (1986)
- Vacanța cea mare (1988)
- Dreptatea-Momentul adevărului (1989)
- Divorț... din dragoste (1992)
- Crucea de piatră (1994)
- Terente, regele bălților (1995)
- Dulcea saună a morții (2003)
Documentare[modificare | modificare sursă]
- Instruiți, controlați, sancționați (1970)
- Prietenii (1971)
- Datoria (1972)
- Școala (1975)
- Avertismentul (1975)
- Despre București (1975)
- Manevra (1975)
- Munca politică de masă, film serial, (1976)
Ca scenarist[modificare | modificare sursă]
- Ora „H” (1956)
- Mingea (1959) - în colaborare cu Francisc Munteanu și Sinișa Ivetici
- Diminețile unui băiat cuminte (1967) - adaptare cinematografică
- Despre o anume fericire (1973)
- Ilustrate cu flori de cîmp (1975)
- Prin cenușa imperiului (1976) - adaptare cinematografică
- Trepte pe cer (1978)
- Întunericul alb (1982)
- Rîdeți ca-n viață (1985)
- Vacanța cea mare (1988)
- Divorț... din dragoste (1992) - ideea scenariului
Controverse[modificare | modificare sursă]
În aprilie 2011, Andrei Blaier a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1956 și că ar fi dat mai multe note scrise care au dus la arestarea unor persoane.[5] Andrei Blaier, care ar fi avut numele de cod „Brateș”, ar fi turnat actori, scenariști și regizori.[5]
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler[4]
Poze (2)
Toate pozele »
Biografie
Mama sa este o actriță iubită, Maria Ploae. Tatăl său este nimeni altul decât regizorul Nicolae Mărgineanu, care a dăruit filme incredibile cinematografiei românești precum „Ștefan Luchian”, „Întoarcerea din iad”, „Un bulgăre de humă”, „Undeva în Est”, „Faimosul Paparazzo” și „Binecuvântată fii, închisoare!”. Ana Mărgineanu îi seamănă Mariei Ploae, dar nu este actriță, ci un regizor extrem de talentat.
Ana Mărgineanu s-a născut pe 1 decembrie 1978. A studiat Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Regie de teatru. Acum locuiește la New York. „Nu mi-am dorit să fiu actriță. Am făcut Liceul Nicolae Tonitza, am făcut pictură, dar mi-am dat seama că nu sunt așa mare talent. Dacă nu aș fi făcut meseria de regizor, mi-ar fi plăcut să dansez, dar, iarăși, nu am pic de talent. Poate să scriu. Talentul e un dar care poate fi cultivat sau ignorat, pe care îl ai sau nu, nu depinde de tine. Am noroc de părinți minunați, care m-au lăsat să-mi urmez drumul - oricare a fost el. Eu cu mama am fost întotdeauna prietene. A fost genul de mamă extrem de deschisă și m-a tratat întotdeauna ca pe un adult”, spune Ana Mărgineanu, care a colaborat cu mama sa, Maria Ploae, la multe spectacole, la Teatrul Mic și Foarte Mic.
Maria Ploae recunoaște că atunci când joacă pe scenă sub bagheta fiicei sale se simte de două ori mai împlinită pentru că: „Ana este un regizor extrem de dotat, extrem de pasionat, inventează lucruri noi, originale, și a fost pentru mine o mare bucurie să lucrez cu ea”. Și tatăl Anei, regizorul Nicolae Mărgineanu, se simte împăcat cu faptul că există «o tânără generație» în familie, cu care se poate pune țara la cale. Crede cu tărie că este un sentiment extrem de tonic. Pe măsură ce trece vremea, meseria i se pare mai perisabilă, mai puțin importantă. „În prim-plan este bucuria pe care o trăim alături de copiii noștri și de realizările lor. Sunt fericit de fiecare dată când suntem împreună, în familie”.
Pentru Ana, 2011 a fost un an excelent: a făcut trei spectacole care îi sunt foarte dragi: „Târgoviște de jucărie” în România, „Hotel Project” în Mexic și „Long Distance Affair” la New York.
Ana Mărgineanu coordonează la Institutul Cultural Român din New York programul de lecturi performative și și-a manifestat încântarea pentru succesul de care s-a bucurat propunerea sa artistică. Montările sale au un ceva special, nemaivăzut. „Blind Trip” de exemplu a suscitat interesul americanilor pentru că reprezintă din toate punctele de vedere un concept inovator.
ANA MĂRGINEANU
Ana Mărgineanu este regizoare de teatru și
televiziune. În prezent, locuiește și predă la New York. Montările ei includ, la Teatrul Național din Timișoara: Timișoara, capăt de linie, iar la New York, The Blind Trip, The Sunshine Play, Broken City și altele. Spectacolele ei au fost prezentate la nivel internațional la Basel, Dublin, Düsseldorf, Graz, New York, Praga, Saint Petersburg, Stuttgart și Viena, precum și în marile orașe ale României. The Blind Trip a fost prezentat la New York ca parte a Festivalului Odissey „Wich Direction Home”. Sunshine Play a primit mai multe premii, inclusiv cea mai bună piesă de teatru în 2006 – la London Fringe Awards, și Premiul Criticii din România în 2007.
Anul dispărut ‘89 a primit șapte premii în 2005, inclusiv Cel mai bun spectacol la Festivalul de dramă românească și Premiul juriului pentru inovație la Festivalul de dramă contemporană. Gunoi a câștigat Cel mai bun spectacol la Hop Gala Mangalia în 2003. 5 minute miraculoase în Piatra Neamț a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Comedie din România în 2010.
Ana a primit Premiul pentru cea mai bună contribuție în teatrul românesc în 2008 la Gala VIP. În calitate de regizor de televiziune, Ana a lucrat pentru studiourile de televiziune Media Pro, regizând seria Un pas înainte și filme precum Vise otrăvite și altele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu