8. /29 NOIEMBRIE 2022 - POEZIE

BELLA AHMADULINA

Bella Ahatovna Ahmadulina
Date personale
Născută	10 aprilie 1937 Moscova
Decedată	29 noiembrie 2010 Peredelkino, Moscova, Rusia
Înmormântată	Cimitirul Novodevicii[*]
Cauza decesului	boli cardiovasculare
Căsătorită cu	Evgheni Evtușenko (din 1954) Iuri Naghibin Ieldar Kaisînovici Kuliev[*]
Naționalitate	rusă
Cetățenie	Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Rusia
Ocupație	poet
Limbi	limba rusă[1]
Studii	Institutul de Literatură Maxim Gorki[*]
Activitatea literară
Specie literară	Poezie
Note
Premii	Premiul de stat al URSS Pușkinskaia premia[*] Ordinul În Slujba Patriei, gradul 2[*] orden «Za zaslugi pered Otecestvom» III stepeni[*] Ordinul Prietenia Popoarelor[*] Premiul Stalin
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Bella (Izabella) Ahatovna Ahmadulina (rusă Белла Ахатовна Ахмаду́лина) (n. 10 aprilie 1937, Moscova - d. 29 noiembrie 2010) a fost o poetă rusă. Poetul Iosif Brodski o considera cel mai mare poet rus în viață.^[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Unica fiică a unui tată de origine tătară și a unei mame italo-rusoaice, Bella Ahmadulina și-a început cariera literară încă de când era elevă prin colaborarea la ziarul "Metrostroevets", perioadă în care și-a dezvoltat talentul liric participând la cercul organizat de poetul Evgheni Vinokurov.

În 1960 este absolventă a Institutului de Literatură "Maksim Gorki". În 1954 se căsătorește cu poetul Evgheni Evtușenko, iar în 1960 cu scriitorul Iuri Naghibin. Al treilea soț a fost artistul Boris Messerer.

Opera[modificare | modificare sursă]

• 1962: Strune ("Струна");
• 1963: Genealogia mea
• 1968: Febră ("Озноб")
• 1969: Ore de muzică ("Уроки музыки")
• 1975: Poezii ("Стихи")
• 1977: Viforul ("Метель")
• 1977: Făclia ("Свеча")
• 1979: Vis gruzin ("Сны о Грузии")

Distincții și recompense[modificare | modificare sursă]

Pentru activitatea sa, în 1977, Bella Ahmadulina a fost distinsă cu:

• 1989: Premiul de Stat al URSS;
• 1992: "Nosside";
• 1994: Premiul "Pușkin";
• 2004: Premiul de Stat al Federației Ruse.

În 1977, devine membru al Academiei Americane de Arte și Litere.^[3]

POEZII:

Poezii de Bella Ahmadulina

(Trăiam în tihnă rea)

Trăiam în tihna rea şi de alean
- 'nălbit şi alb mi-e sufletul şi greu -
şi dacă cineva era ocean
şi-a fost - aceea sigur am fost eu.

O, temătorul meu înotător,
singur ai fi cedat - dacă eu, val -
gingaş şi dezgustat şi trecător
nu te-aş fi ridicat la mal.

Din tine dar ce-am săvârşit?
Cum de-am uitat în cazna-mi grea,
că peşte-albastru-ai devenit,
crescut cu drag în apa mea!?

Şi cum reiau în urma-mi, greu
şi mările se plâng în cor:
O, tu, copile drag şi-al meu,
o, iartă-mă, sărman odor!

poezie de Bella Ahmadulina, traducere de Petru Jaleş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Bate ceas vestitor de-ntomnare:
mai greoi ca în anul trecut,
cade mărul cu fruntea-n cărare -
câte mere, atâta căzut...

Cu o muzică gravă şi dură
cine-ngână că ornicu-a stat?
Îndrăzneţ fi-va peste măsură,
dar livada în somn a intrat.

Tot mai viu în văzduh se-nfiripă
al iubirii şi-al vieţii temei,
parcă n-am fi doar martori de-o clipă
ci făptaşi ai triumfului ei.

poezie de Bella Ahmadulina
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

2

Despărţire

La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata - Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă mașină de scris

Mașina mea nu este a mea.
Un coleg mi-a dat-o,
care este mic,
dar pentru mine - doar, dar îmi pare rău
pentru că ești bărbat
I-am spus obiceiurile mele,
și, devenind mai viu decât un lucru,
ea a suferit, devenind un dar.
Animalul a ratat și sa răzvrătit,
nemulțumirea,
și respins ca o silabă suplimentară
sufixul meu cel mai arogant.
Străinul din soarta unui străin
mi-a modificat scrisul de mână,
sufletul meu necunoscut
cântărit, dar și consolidat.
Am luat tirania bunului,
și a devenit soarta mea -
Vreau mereu verbul meu
a fost mai ușor decât pot spune.
În timp ce nu te simți în tine
aceasta din urmă este simplitate,
cuvintele tale sunt o tăcere goală,
de ce ar trebui să scrie și să asculte?
Ce cuvânt este preferat
cuvinte, excedentul lor păcătos -
Nu știu, dar tot ceea ce este,
un reproș și o dorință de a auzi.