1. /14 DECEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         557: Constantinopolul sufera mari distrugeri in urma unui cutremur. Acest cutremur, descris  în lucrările lui Agathias, Ioan Malalas și Teofan Mărturisitorul, a  fost precedat de mai multe cutremure mai mici  intre care două în aprilie și, respectiv, în octombrie. Cel din luna decembrie a fost de o magnitudine fără precedent, și aproape a distrus complet  orașul.  Hagia Sophia a avut de suferit, iar cupola sa s-a prăbușit in  anul urmator. De asemenea multe alte edificii si zidurile de aparare ale orasului au fost deteriorate iar invadatoriihuni au reusit sa le penetreze in unele locuri, în anul următor, dupa care s-au retras.

·         1280: Prima atestare documentară a orașului Sighișoara. Cronicarul sighișorean Georg Kraus (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu “Schäßburg”). Localitatea este menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma „Sighișoara” a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.

·         1287: O furtuna violenta urmata de inundatii masive datorate ruperii digurilor a avut loc in provincia Frizia, in Tarile de Jos. Au murit intre 50.000 si 80000 de oameni. Inundatia petrecuta in ziua de Sfanta Lucia (Sint-Luciavloed), este a cincea  ca importanta cunoscuta de istoria acesei tari.

·         1458: Atestarea documentară a municipiului Onești, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare. Onești (maghiară: Ónfalva sau Onyest) este un municipiu de rangul 2 din județul Bacău, Moldova, România. La recensământul populației din 2011 avea o populație de 39.172 de locuitori, într-o scădere mare față de recensământul anterior, când, cu 51.416 locuitori era al 45-lea oraș din țară după numărul de locuitori (clasându-se între orașele Slobozia și Alexandria).

Stema orașuli Onești - foto: ro.wikipedia.org

·        (14 – 15 decembrie 1467) A avut loc Bătălia de la Baia. Ștefan cel Mare a înfrânt armatele maghiare conduse de regele Matei Corvin, care invadasera Moldova.

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467) – Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Baia (în maghiară Moldvabányai csata, Bătălia de la Baia Moldovei) a avut loc în noapte de 14 spre 15 decembrie 1467 între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matia Corvinul.

În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți.

Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.

·         1542 - Prințesa Maria Stuart a devinit regina Maria I a Scoției.

Maria Stuart – Portrait by François Clouet, c. 1558–1560 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției; n. 8 decembrie 1542, Linlithgow, Regatul Unit – d. 8 februarie 1587, Fotheringhay Castle, Regatul Unit) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.

Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor.

S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

·       1704 - S-a infiintat Spitalul Coltea.

Spitalul Coltea (Sursa delcampe.net) – foto preluat de pe bercenidepoveste.ro

Spitalul Clinic Colțea este un spital din București situat în sectorul 3 al municipiului. Unitate medicală cu tradiție, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie. Spitalul Colțea a fost una din primele baze de învățământ medical din România.

A fost primul spital din Bucureşti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantucuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul Ospedale di S. Lazzaro e Medicanti din Veneţia. În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky.

·       1746 - Imparateasa austriaca Maria Tereza a infiintat, in castelul Wiener Neustadt, prima academie militara din lume – Academia Theresiana.

Theresian Academy, located in the New Favorita palace in Vienna – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Academia Tereziană, instituție de învățământ superior întemeiată la Viena în anul 1746 din inițiativa împărătesei Maria Terezia, al cărei nume îl poartă. Pe lângă Academia Tereziană, Maria Terezia a mai fondat Academia Militară Tereziană și Academia Limbilor Orientale.

Prin contractul din 24 februarie 1746 reședința imperială de vară a fost vândută Ordinului iezuit, care și-a asumat obligația de a deschide în clădire o instituție de învățământ superior. Maria Terezia s-a angajat să finanțeze proiectul.

·         1819: Alabama a devenit cel de-al 22-lea stat american

·         1864: Este inaugurată Școala de Belle–Arte din București, înființată prin decretul domnesc

·         1864: In Romania, a fost promulgat Codul de procedura penala, intrat in vigoare la data de 1 decembrie 1865.

·        1869 - S-a inaugurat oficial clădirea Universităţii din Bucureşti, România, construită în 1857-1869 după planurile arhitectului Al. Orăscu.

Clădirea principală a Universităţii din Bucureşti în perioada interbelică cu vechea clădire a Facultății de Istorie, creaţie a lui Alexandru Orăscu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Palatul Universității este o construcție aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava.

Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești.

·         1888: Cantareata româna de opera Hariclea Darclée, debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul “Margareta” din opera “Faust” de Charles Gounod. Hariclea Darclée (nume de familie original Hariclea Haricli, n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București), soprană română. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.

·      1900 - Fizicianul german Max Planck a prezentat un calcul teoretic al cărui rezultat, o lege a radiației corpului negru sugera că energia electromagnetică poate fi emisă doar în cuante.

Max Karl Ernst Ludwig Planck - foto: ro.wikipedia.org

Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen), fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.

·         1910: Are loc, la Ussy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacție, inventat și pilotat de Henri Coandă

·         1911 - Exploratorul norvegian Roald Amundsen împreună cu echipa lui a atins Polul Sud geografic.

Roald Engelbregt Gravning Amundsen
foto: ro.wikipedia.org

Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872 – d. 18 iunie 1928) explorator norvegian al zonelor polare.

·         1912 are loc constituirea Federaţiei Societăţilor de Sport din România (F.S.S.R.).

·         1914: A avut  loc Congresul extraordinar al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, în cadrul căruia se alege un nou comitet de conducere (preşedinte Vasile Lucaciu, vicepreşedinte – Barbu Ştefănescu Delavrancea, secretar general – Nicolae Iorga) şi se hotărăşte schimbarea titulaturii în Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor.

* 1918 - Friedrich Karl von Hessen, un prinț german ales de parlamentul din Finlanda pentru a deveni regele Väinö I, renunță la tronul finlandez.

Frederic Karl de Hesse 
foto: ro.wikipedia.org

Frederic Karl de Hesse (1 mai 1868 – 28 mai 1940), cumnatul împăratului german Wilhelm al II-lea și regele ales al Finlandei din 9 octombrie până la 14 decembrie 1918.

·         1918: Pentru prima oară femeile din Marea Britanie au avut drept de vot la alegerile generale

Women’s suffragists parade in New York City in 1917, carrying placards with signatures of more than a million women – foto: en.wikipedia.org

·        1918 - La “Metropolitan Opera” din New York a avut loc premiera operei “Gianni Schicchi” a compozitorului italian Giacomo Puccini.

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini - foto: ro.wikipedia.org

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22 decembrie 1858, Lucca, Italia – d. 29 noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia), compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).

·         1927: Irak-ul își câștigă independența față de Marea Britanie

* 1939 - Războiul de Iarnă – Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor pentru invadarea Finlandei.

Razboiul de Iarna – Linia Mannerheim de-a lungul căreia s-au dus cele mai dure lupte din timpul războiului sovieto-finlandez – foto: ro.wikipedia.org

·         1946: Adunarea Generala a ONU a ales orașul New York ca sediu permanent al ONU

Sediul ONU din New York
foto: ro.wikipedia.org

·         1948: Stabilirea de relații diplomatice între România și India

·   1955 - România alături de Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Ceylon, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Iordania, Laos, Libia, Nepal, Portugalia și Spania devin state membre ale Organizației Națiunilor Unite.

Membrii Națiunilor Unite (194 de state) – foto: ro.wikipedia.org

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

Sediul ONU din New York
foto: ro.wikipedia.org

ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Imagini de la fondarea ONU

1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.

1920-1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor a fost un fiasco.

1939-1945: A avut loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, și Pacific.

24 octombrie 1945: S-a înființat Organizația Națiunilor Unite. Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.

1946: Liga Națiunilor a fost desființată oficial.

* 1958: 

Cea de-a 3-a Expediție Sovietică devine prima care a cucerit Polul Sudic al Inaccesibilității. În fotografie bustul lui Lenin la Polul Sudic al Inaccesibilității.

·         1959: A fost infiintata celebra casa de discuri Motown din Detroit, SUA.

·         1961: A avut loc, la Berlin, premiera mondială a filmului regizat de americanul Stanley Kramer, "Procesul de la Nürnberg", ecranizare a piesei lui Abby Mann

·       1972 - S-a încheiat programul spațial american Apollo 17: ultimul echipaj compus din astronauții americani Eugene Cernan și Harrison Schmitt a părăsit Luna, iar de atunci nici un om nu a mai pășit pe suprafața selenară.

14 decembrie 1972: Eugene Cernan este ultima persoană care a pășit pe Lună, după ce el și Harrison Schmitt și-au încheiat missiunea cu Apollo 17 – foto: ro.wikipedia.org

 

Eugene Andrew Cernan - foto: ro.wikipedia.org

Eugene Andrew Cernan (n. 14 martie 1934), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 11-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.

Harrison Schmitt – foto: ro.wikipedia.org

Harrison Schmitt (n. 3 iulie 1935), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 12-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.

·         1976: A fost inaugurat Muzeul Teatrului Național din Iași

·         1989: În Chile au loc primele alegeri libere dupa 16 ani. Patricio Aylwin a fost ales președinte

1989 - A avut loc o adunare în Piaţa Unirii din Iaşi, reprimară de Securitate. La Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze.

 * 

·         1990: Se constituie, în baza Legii 39 adoptată de Parlament, Consiliul Suprem de Apărare a Țării

·         1995: Seful cuibului “Horia Sima” din Bucuresti, Serban Suru, a anuntat revenirea miscarii legionare pe scena politica romaneasca, scopul acesteia fiind acum doar acela de a prezenta adevarul despre predecesorii lor.

·         1989: Revoluţia eşuată de la Iaşi. Ceea ce s-a petrecut la Iaşi în luna premergătoare declanşării Revoluţiei distruge mitul "revoltei spontane" cultivat atât de asiduu. Pentru că acolo a avut loc o veritabilă conspiraţie, organizată după reguli profesioniste, de un grup de in­telectuali. Conspiraţia avea ca prim obiectiv organizarea unor manifestaţii de amploare, prima dintre ele la data de 14 decembrie 1989. Modul de acţiune şi organizare a mitingului scoate în evidenţă unele coincidenţe cu ceea ce a urmat în săptămâna 17-24 decembrie la Timişoara şi la Bucureşti.  Toate teoriile privind Revoluţia din decembrie 1989 exclud Iaşiul de pe lista oraşelor revoluţionare. Cu toate acestea, la ora când izbucnea la Timişoara mitingul de solidaritate cu pastorul Laszlo Tokes, în Iaşi erau deja arestaţi patru oameni, pentru delictul de "acţiuni anarhoprotestatare de propagandă împotriva orânduirii socialiste". Acţiunea în sine a ieşenilor eşuase la 14 decembrie. Însă ea avea în spate luni întregi de muncă "conspirativă" - un adevărat complot pus la cale de o mână de intelectuali.
CONSPIRAŢIA 
Complotul a fost organizat de-a lungul toamnei anului 1989, de un grup de ingineri de pe marile "platformei industriale" ale Iaşiului: Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică (CCSITUMP), Combinatul CUG, Nicolina şi Me­talurgica. La început au fost circa 7-8 oameni, avându-l în frunte pe Ştefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetare. 
Prutianu a pus la punct schema întregii conspiraţii şi a trecut la treabă. Regulile complotului configurau crearea unei structuri organizate după legile unei conspirativităţi "profesioniste": fiecare din cei contactaţi de Prutianu trebuia să contacteze, la rândul său, alţi trei oameni de maximă încredere, care la rândul lor să contacteze alţi trei. Regula avea un dublu avantaj: cooptarea unui număr foarte mare de oameni într-un timp relativ scurt şi crearea în acest fel a unor reţele în care componenţii nu ştiau prea mult unii de ceilalţi. Se ajunsese la un moment dat ca membrii nou-cooptaţi să-i contacteze pe membri mai vechi ai filierei, fără a şti că de fapt conspiraţia a fost declanşată de aceştia. Nici unul dintre cei care formau baza acestei piramide nu cunoştea decât pe cel care l-a cooptat, alături de cei pe care-i cooptase la rândul său. Această schemă mai avea o însuşire: toată lumea primea ordine de acţiune şi sugestii de la Ştefan Prutianu, de-a lungul reţelei, fără să-l cunoască în mod personal. 

La jumătatea lui noiembrie 1989, conspiraţia avea deja un nucleu de conducere, format din Ştefan Prutianu, Casian Spiridon - proiectant la acelaşi Centru de Cercetare şi membru al Uniunii Scriitorilor, inginerul Georgel Moraru, muncitorul Titi Iacob (cunoscut de ceilalţi încă din 1987, de la acţiunea grevistă de la fabrica Nicolina), inginerii Petrică Duşa şi Ionel Săcăleanu. La jumătatea lunii noiembrie 1989, la sugestia lui Prutianu, condu­cerea grupului decide ca mişcarea să poarte numele de Frontul Popular Român, după numele organizaţiei de opoziţie ce se înfiinţase la Chişinău după dezgheţul Perestroikăi şi al politicii de glasnost a lui Gorbaciov. 
E greu de apreciat cât de mare era conspiraţia la acea dată: Ştefan Prutianu spune astăzi că număra circa 3.000 de membri. Pesimiştii susţin însă că nu depăşea 500, e drept, organizaţi foarte bine şi decişi să treacă la acţiune. 
GRUPUL FRAŢILOR STOICA 
Iaşi, noaptea de 13-14 decembrie 1989, ora 3:00. Patru bărbaţi bat străzile, având asupra lor plicuri cu manifeste: "Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii, la 14.XII, ora 16:00". Le împrăştie în punctele din oraş, care, peste câteva ceasuri, aveau să se aglomereze de oamenii care se îndreaptă spre serviciu. În fruntea lor, Emilian Stoica, ingi­ner constructor, alături de maistrul Fodor Petru, economistul Vasile Ilaşcu şi inginerul Mihai Sfidineac. Lor li s-a alăturat, la un moment dat, şi Vasile Stoica, fratele lui Emilian Stoica. 

Împrăştierea manifestelor în noaptea de 13-14 decembrie era capătul unui plan pus la punct în ultimele săptămâni. Iniţial, grupul Stoica acţionase pe cont propriu, începând din septembrie 1989. Emilian Stoica spune că la 26 septembrie a găsit în cutia poştală manifeste şi atunci i-a venit ideea să pună şi el umărul la "crearea unei atmosfere potrivnice politicii lui Ceauşescu". Cooptează în jurul acestei idei alţi trei prieteni, cu care ascultă de obicei emisiunile Europei Libere şi cu care comenta evenimentele din Germania, Cehoslovacia şi Ungaria. "Numai noi mai rămăsesem - spune Emilian Stoica -, aşa că ne-am gândit că trebuie pregătit terenul şi pentru România." 
Primele acţiuni au fost redactarea unor manifeste, scrise cu mâna stângă, pe care le împrăştiau prin gări, porţile întreprinderilor, pieţe şi staţiile de tramvai. În luna noiembrie însă, prin intermediul fratelui său, Vasile Stoica, ajunge la mişcarea lui Ştefan Prutianu, Frontul Popular Român, contactaţi fiind de un apropiat al acestuia, Georgel Moraru. Hotărăsc să lucreze împreună. 
ORGANIZAREA MITINGULUI 
Iniţial, grupul Stoica plănuise provocarea a trei demonstraţii, în zilele de 16, 23 şi 30 decembrie 1989, în zilele de sâmbătă. La sfârşitul lunii noiembrie, grupul avea deja matriţele pentru manifeste, confecţionate dintr-o folie de plastic, pe care imprimaseră litere cu ajutorul unui aparat de pirogravat şi din gume de şters în care decupaseră litere cu o lamă de ras. 
În primul manifest, Stoica chema cetăţenii la de­monstraţie împotriva "coşmarului stalinist am­plificat de o conducere incompetentă şi răuvoi­toare", cerea înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale şi făcea un apel la Miliţie şi Securitate să dea dovadă de luciditate po­litică. Curios, manifestul a fost semnat "Frontul de Salvare Naţională". La 2 decembrie însă, acţiu­nea
a suferit modificări. Prutianu a cerut grupului Stoi­ca, prin oamenii de legătură, să semneze manifestele cu "Frontul Popular Român" şi să mute data mitingului din 16 în 14 decembrie, într-o zi de joi. Raţiunea acestei decizii era că într-o zi lucrătoare şansele de participare a oamenilor erau mai mari. 
"SECURITATEA E CU NOI" 
Intervalul 2-14 decembrie a însemnat o mobilizare generală a conspiratorilor. Pe lângă manifestele lipite şi mai apoi împrăştiate, în timpul nopţii, prin oraş, s-a trecut la "acţiunea telefonul": telefoane anonime către ieşeni, prin care aceştia erau anunţaţi de mitingul ce urma să aibă loc la 14 decembrie. 
Planul a fost elaborat de Ştefan Prutianu şi de Casian Spiridon, dar oricine din reţea îl putea îmbunătăţi. Oamenii urmau să se adune la ora 16:00 în Piaţa Unirii. Fiecare avea asupra sa textul cântecului "Deşteaptă-te române" şi o lumânare pe care urma să o aprindă. Parola era "Primăvara cade joi". Erau pregătiţi să ia cuvântul capii complotului: Ştefan Prutianu să vorbească despre dezastrul economic, Casian Spiridon să acuze dezastrul cultural, Titi Iacob să vorbească în numele muncitorilor despre nivelul de trai. Urmau să se strige lozinci precum "Jos Ceauşescu", "Jos comunismul" şi "Fără violenţă". 
Un alt aspect curios îl reprezintă asigurările transmise pe filiere de Prutianu, cum că Miliţia şi Securitatea nu vor interveni, întrucât şi aceste structuri doresc căderea lui Ceauşescu, iar mişcarea are un puternic sprijin din exterior. 
O parte din membrii reţelei îşi făcuseră deja legături şi în alte oraşe, unele chiar la Bucureşti. Aurel Ştefănache, de exemplu, inginer pe atunci la CUG, avea deja legătură la Bucureşti cu scriitorul Florin Iaru, care urma să alerteze presa internaţională dacă, după miting, organizatorii acestuia ar fi dispărut. 
EŞECUL DEMONSTRAŢIEI
Mitingul n-a mai avut loc, în ciuda faptului că cei din Frontul Popular s-au dus în piaţă. Asta pentru că Miliţia şi Securitatea au desfăşurat un dispozitiv preventiv de-a dreptul impresionant. Nu mai puţin de şapte maşini de pompieri, cu gratii la ferestre, au înconjurat Piaţa Unirii, într-un spaţiu care avea şi aşa o configuraţie foarte strâmtă. Hotelul Unirea, care închide Piaţa către Splaiul Independenţei, era ticsit de forţe de ordine. Cu doar o lună înainte, Dinamoviada de Judo fusese mutată de la Oradea la Iaşi, iar alături de sportivi - cadre ale Ministerului de Interne - se aflau cazate şi cadre care nu aveau nici o legătură cu sportul. Maşini cu prelată şi numere de Suceava, Botoşani şi Vaslui blocaseră orice intrare în piaţă, iar spaţiul era, într-adevăr, plin cu oameni, dar nu de demonstranţi, ci de forţe de ordine: era spart orice grup mai mare de patru persoane. Pentru a preîntâmpina formarea de grupuri compacte, autorităţile au desfiinţat printr-un simplu ordin staţia de tramvai din Piaţa Unirii, dat fiind că un număr compact de oameni ar fi putut coborî şi ar fi putut coagula o masă care să nu mai poată fi controlată de forţele de ordine. Conspiratorii au dat ocol pieţei de câteva ori, s-au recunoscut, dar nu au putut întreprinde nimic. Câteva ceasuri mai târziu, mitingul se sfârşise înainte de a începe. 
"SECURITATEA NU-I CU NOI"
Desfăşurarea de forţe din ziua de 14 decembrie a fost atent organizată de însăşi conducerea de la Bucureşti a Securităţii. Însuşi generalul Olteanu, secretar al CC, s-a deplasat la Iaşi, alături de Victor Neculicioiu, şeful unităţii de contraspionaj din DSS. 
De fapt, eşecul mitingului putea fi anticipat încă de dimineaţă, o dată cu prima arestare a unui membru al grupului. Vasile Vicol, inginer la Centrul de Cercetare, racolat de însuşi Prutianu, a fost practic primul arestat al Revoluţiei din decembrie. El n-a respectat consemnul de-a racola doar trei oameni de mare încredere. Numărul celor contactaţi de el a fost de peste 20, aşa că şansele de-a deconspira reţeaua au crescut. La ora 10:00 a zilei de 14 decembrie, el a fost ridicat de la serviciu de o dubă a Securităţii, după un control al fişetului din biroul său: s-au găsit biletul cu "Deşteaptă-te române" şi lumânarea pe care urma să o aprindă. Vicol aranjase, printr-o cunoştinţă de la Mitropolia Iaşiului, ca la ora 16:00 să meargă să bată clopotele catedralei, ca semnal de începere a demonstraţiei. N-a mai apucat, căci la acea oră era deja în anchetă. Totuşi, clopotele au fost trase şi a rămas până azi un mister cine anume a preluat din mers o sarcină de care numai Vicol ştia. 
ANCHETA 
La ora când conspiratorii se găseau în piaţă pentru a închega mitingul, Vasile Vicol tocmai afla, în arestul din Strada Triumfului nr. 6, că Securitatea nu era chiar aşa dornică să scape de Ceauşescu, pe cât fusese el asigurat de Prutianu. A doua zi dimineaţă au fost ridicaţi de la serviciu Ştefan Prutianu şi Casian Spiridon. Rând pe rând, i-au urmat în arest Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu şi Aurel Ştefănachi, Titi Iacob şi Sandu Dascălu, care au primit mai apoi şi mandate, după ce Securitatea a mai trecut prin anchetă alte câteva zeci de persoane. Un întreg dispozitiv de anchetă a fost dislocat la Iaşi din judeţele limitrofe şi din Bucureşti. Mijloacele de convingere au fost bătaia cu bastonul la tălpi şi pe braţe. Între anchetatori, maiorul Matei, căpitanul Lazăr, un oarecare "Ionescu", alături de ofiţeri din Neamţ, Vaslui şi Brăila, precum şi însuşi Ioan Ciurău, şeful Securităţii judeţului Iaşi. 
Torturaţi şi ameninţaţi cu lichidarea fizică, a lor şi a familiilor (fiecare avea copii acasă), cu slabă speranţă în succesul unei noi revolte, arestaţii au vorbit. Excepţie a făcut Georgel Moraru, care n-a putut fi convins să deconspire pe cineva, aşa încât reţeaua fraţilor Stoica, pe care o racolase el, n-a ajuns la anchetă. Numărul relativ mic de arestaţi poate fi explicat prin aceea că legile conspirati­vităţii, după care fusese croită mişcarea, au asigurat protecţia reţelelor care nu au fost cunoscute în mod direct de cei arestaţi. 
Au fost eliberaţi la 22 decembrie 1989, după prânz, fără să fi ştiut, în tot acest răstimp, ce se petrece la Timişoara sau la Bucureşti. Se aşteptau în cel mai rău caz la condamnarea la moarte, iar în cel mai bun, la zeci de ani de puşcărie. 
"O SĂ FIE BINE" 
Vasile Vicol povesteşte că în zilele de arest, de atâta bătaie cât încasase, nu-l mai speria nimic. "La data de 19 decembrie, cel care mă ancheta şi care mă bătea mereu ridicase din nou pumnul la mine. M-am uitat senin în ochii lui şi i-am zis: «Degeaba, orice mi-aţi face, eu nu mă mai tem de dumneavoastră». Atunci el a lăsat mâna în jos, a luat un aer complice şi m-a bătut uşurel pe umăr: «Nu-ţi fie teamă, ai să vezi, o să iasă bine»." 
Într-adevăr, a ieşit "bine". La 22 decembrie, imediat după prânz, au intrat în celula lui, iar gardianul i-a dat vestea că e liber. Lui Vicol nu-i venea să creadă, credea că e o nouă diversiune, menită să-l doboare psihic, aşa că a cerut explicaţii. "Ba da, eşti liber. Ai văzut că n-am luptat degeaba", i-a răspuns miliţianul. 
COINCIDENŢE STRANII ŞI SUSPICIUNI 
O serie de amănunte ale pregătirii mitingului eşuat de la Iaşi, precum şi modul de constituire şi acţiune a conspiraţiei par a fi stranii coincidenţe cu ceea ce s-a petrecut mai târziu în ţară, la Timişoara şi la Bucureşti. Prezentăm aceste coincidenţe, precum şi explicaţia celor implicaţi în evenimentele de atunci de la Iaşi. 
1. Numele mişcării era "Frontul Popular Român", după denumirea unei organizaţii similare de la Chişinău. A existat o legătură directă între cele două organizaţii sau a fost vorba mai mult de o influenţă ideologică cu ceea ce se petrecea peste Prut? 
● Stefan Prutianu: "Nu exista nici o legătură cu Frontul de la Chişinău. Noi eram contaminaţi de ceea ce vedeam la televizor. Aşa cum bucureştenii aveau antene spre bulgari, noi le aveam spre ruşi. Ne-a venit ideea văzând ce e acolo". 
2. La 12 decembrie 1989, Emilian şi Vasile Stoica îşi semnau primele manifeste cu "Frontul de Salvare Naţională" - organizaţie care, conform variantei oficiale, s-a înfiinţat la 22 decembrie.
● Emilian Stoica: "Denumirea de Front de Salvare o auzisem încă din vară, de la Europa Liberă, nu avea nici o legătură cu ce a urmat la Bucureşti". 
3. Înainte de mitingul eşuat, Prutianu trimisese pe filieră asigurări că mişcarea avea sprijin extern, iar Securitatea nu se va implica. 
● Ştefan Prutianu: "Nu era vorba de nici un sprijin. Am lansat această idee doar pentru a le insufla curaj". 
Majoritatea membrilor mişcării care a organizat demonstraţia eşuată la 14 decembrie s-au cunoscut abia după Revoluţie. Încercarea de-a pune ordine în povestea pe care au trăit-o s-a soldat însă cu eşec. Asta pentru că liderul Ştefan Prutianu a devenit brusc tot mai necomunicativ şi a dat răspunsuri vagi la întrebările care vizau maniera în care luase decizii în timpul conspiraţiei. Or, reţeaua era astfel construită, încât nimeni nu putea să-l verifice pe Prutianu, în schimb, deciziile sale ajungeau la toţi conspiratorii. 
● Ştefan Prutianu: "Am refuzat, după Revoluţie, să dau tot felul de explicaţii, pentru că începusem să am numai necazuri. Şi nu mai avea rost să caut o logică în tot ce se întâmplase". De reţinut că Prutianu a suferit imediat după Revoluţie un accident (a fost împins de pe bicicletă de doi motociclişti şi şi-a rupt mâna), mama sa a suferit un accident, iar soţia i-a murit de un cancer galopant. A fost nevoit să dea o declaraţie procurorului militar care-l anchetase că nu va revendica nici o pretenţie faţă de tratamentul la care a fost supus în anchetă. O declaraţie similară a dat, în 1990, şi Vasile Vicol, căutat fiind, la serviciu, de acelaşi procuror Constantin Crâşmaru. 
CONTRASPIONAJUL: "ZONA ERA BĂTUTĂ DE RUŞI" 
Referitor la conspiraţia de la Iaşi, referirile Securităţii au fost destul de vagi în anii de după Revoluţie. În 1994, Victor Neculicioiu, fost şef al contraspionajului, reda mitingul eşuat la Iaşi în câteva fraze. Iată mărturia sa în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie: 
● Valentin Gabrielescu: "În octombrie 1989 aţi făcut la Iaşi o excursie în interes de serviciu?". 
● Victor Neculicioiu: "Nu în octombrie, în decembrie.
La 14 decembrie am fost trimis la Iaşi cu o echipă, să văd implicarea ruşilor. S-a semnalat că va fi o acţiune de anvergură. Aveau oameni care-i ţineau la curent şi cadre de informaţii la ambasadă. Să scoată lumea în stradă. Pe 15, erau doi sau trei reţinuţi. (...) E drept, zona era bătută de ruşi. Trebuia să se iasă în stradă pe 16, 19 şi parcă 22. Nu au ieşit" 
"REPETIŢIE GENERALĂ"? 
Cei care au fost arestaţi la Iaşi la 14 decembrie 1989 au avut nevoie de mulţi ani până să obţină copii după mandatele de arestare şi să fie consideraţi revoluţionari. Asta pentru că Legea revoluţionarilor ia în seamă doar arestaţii şi victimele de după 16 decembrie. Casian Spiridon crede că acest lucru a fost făcut deliberat de autorităţi, la fel cum deliberată a fost şi ignorarea Iaşiului în politica "oficială" faţă de Revoluţie. Asta pentru că ziua de 14 decembrie, în Iaşi, spulbera mitul "revoltei spontane", prin aceea că organizarea unui astfel de miting s-a făcut printr-o complexă conspiraţie. În plus, Casian Spiridon crede că Iaşiul a jucat un rol important în victoria Re­voluţiei de la Timişoara: în primul rând, prin abaterea atenţiei către Moldova, apoi, prin aceea că forţele de represiune au fost concentrate în acele zile la Iaşi. "După cum s-au derulat lucrurile la Iaşi, cred că Miliţia şi Securitatea aveau efective să înăbuşe în faşă orice fel de adunare populară. Pur şi simplu blocau orice posibilitate de adunare. Or, la Timişoara, Miliţia a asistat cu calm la adunarea oamenilor în faţa casei lui Tokes. Acolo s-a putut forma astfel «masa critică»." Revoluţia ar fi izbucnit la Iaşi. (Material apărut în Jurnalul Naţional).

* 1995 - S-a incheiat Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în Bosnia si Herzegovina) , care a consemnat încheirea razboiului din Bosnia din 1991-1995.

foto: ro.wikipedia.org

Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în Bosnia și Herțegovina) este tratatul semnat la data de 14 decembrie 1995, care a consemnat încheirea războiului din Bosnia din 1991-1995. Acordul a fost negociat la Dayton, Ohio și a fost semnat la Paris de către președinții Bosniei-Herțegovina (Alija Izetbegovici), Croației (Franjo Tudjman) și Republicii Federale Iugoslavia (Slobodan Miloșevici) și de către reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii.

21 noiembrie 1995: Acordul de pace asupra Bosniei de la Dayton (SUA)
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         2000: A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl; aici, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie – la unul dintre reactoarele centralei a avut loc o gravă avarie, în urma căreia s–au produs puternice radiații, cu implicații ecologice resimțite și astăzi (specialiști apreciază că intensitatea radiațiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima)

Centrala nucleară din Cernobîl – foto: Mediafax

·         2004: A fost inaugurat, în sudul Franţei, cel mai înalt pod din lume (300 de metri înălţime), construit pentru a decongestiona traficul zona oraşului Millau; proiectul a fost realizat de arhitectul britanic Norman Foster.

• 2012: Atac armat la o școală primară din Connecticut, Statele Unite, unde au fost uciși 28 de persoane și încă două rănite. Majoritatea decedaților au fost copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani și 6 adulți (inclusiv atacatorul și mama lui). Evenimentul tragic a ajuns să fie cunoscut sub numele de: masacrul de la școala din Sandy Hook.
• 2016: Desfințarea echipei de fotbal "FC Rapid București" după ce a fost declarată în faliment.
• *2019 - Klaus Werner Iohannis a fost desemnat sa primeasca Premiul Carol cel Mare, acordat pentru contribuții la unitatea europeană.
  

  Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu, România) este un politician român de etnie germană, care din 21 decembrie 2014 ocupă funcția de președinte al României, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org - foto preluat de pe www.facebook.com

  Premiul Internațional Carol cel Mare al orașului Aachen, din 1988 Premiul Internațional Carol din Aachen, pe scurt Premiul Carol cel Mare, este decernat anual de către orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 € și Medalia Carol cel Mare / Medalia lui Karl, cu imaginea lui Carol cel Mare (Charlemagne, Karl der Große, Carolus Magnus).

*  2019 - Toni-Ann Singh, o tânără din Jamaica, a fost desemnata noua Miss World.

Jamaicana Toni-Ann Singh a fost încoronată Miss World 2019, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Londra, relatează AFP. Toni-Ann Singh, o studentă la psihologie în vârstă de 23 de ani, a câştigat finala în faţa concurentelor franceză Ophély Mézino şi indiană Suman Rao. Ea a fost încoronată de laureata Miss World de anul trecut, mexicanca Vanessa Ponce de Leon. Este pentru a patra oară când o reprezentantă din Jamaica obţine titlul de Miss World.

2020: informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 14 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
460.780 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 387 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 13.494 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.12.2020 (10:00) – 14.12.2020 (10:00) au fost raportate 109 decese (60 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.379. Dintre acestea, 1.289 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.436.130 teste. Dintre acestea, 8.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.809 la cerere.

Nașteri

·        1503 - S-a născut in localitatea St. Remy, astrologul, matematicianul şi medicul francez, ramas in istorie Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), ramas celebruin istorie prin prezicerile sale.

Nostradamus, portret realizat de fiul său Cesar – foto: ro.wikipedia.org

Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.

Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit. Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții.

A studiat medicina la Montpellier si a devenit cunoscut dupa ce si-a dovedit calitatile de vindecator in timpul epidemei de ciuma din 1526, izbucnita in Languedoc. Nu a reusit sa isi finalizeze studiile, fiind examatriculat pe motiv ca practica meseria fara sa aiba atestat. A inceput sa calatoreasca prin Franta, ceea ce i-a favorizat contactul cu diverse personalitati ale vremii. Dupa mai bine de zece ani de pribegie s-a stabilit in Salon de Croux.

A ramas in aceasta localitate pana la sfarsitul vietii, dedicandu-se astrologiei. Intre 1555-1558 si-a publicat primele profetii, cunoscute sub numele de “Centurii”, in forma de catrene. Prezicerile sale enigmatice au starnit interes, iar reputatia lui Nostradamus a depasit granitele Frantei pentru ca marii regi ai Europei au apelat la serviciile lui. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit.

S-a stins din viata pe 2 iulie 1566, insa catrenele sale au continuat sa aiba un succes enorm pana in zilele noastre.  Cel mai renumit cercetător al operei și vieții sale este românul Vlaicu Ionescu. CATEVA PREDICTII ALE LUI NOSTRADAMUS CARE S-AU IMPLINIT

·       1546 - S-a nascut astronomul si matematicianul danez Tycho Brahe (d.24 0ctombrie 1601).

Tycho Brahe - foto: ro.wikipedia.org

Tycho Brahe (n. 14 decembrie 1546, Knudstrup – d. 24 octombrie 1601, Praga), astronom și matematician danez. A adus contribuții importante în observarea și măsurarea exactă a mișcării planetelor, precum și la catalogarea a peste 800 de stele. Datele adunate de el au depășit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare descoperirii telescopului.

Sari la navigareSari la căutare

Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia
Prințesă de Asturia
Date personale
Nume la naștere	Maria Antonietta Teresa Amelia Giovanna Battista Francesca Gaetana Maria Anna Lucia
Născută	14 decembrie 1784 Palatul Caserta, Italia
Decedată	21 mai 1806 (21 de ani) Palatul Regal Aranjuez, Spania
Înmormântată	El Escorial
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Ferdinand I al celor Două Sicilii Maria Carolina a Austriei
Frați și surori	Maria Anna of Naples and Sicily[*] Princess Maria Cristina Amelia of Naples and Sicily[*] Maria Clotilde of Naples and Sicily[*] Maria Teresa a celor Două Sicilii Maria Isabelle of Naples and Sicily[*] Maria Amalia a celor Două Sicilii Prințesa Luisa a celor Două Sicilii Maria Christina a celor Două Sicilii Maria Henrietta of Naples and Sicily[*] Francisc I al celor Două Sicilii Carlo, Duke of Calabria[*] Prince Gennaro of Naples and Sicily[*] Prince Giuseppe of Naples and Sicily[*] Prince Alberto of Naples and Sicily[*] Leopold, Prinț de Salerno
Căsătorită cu	Ferdinand, Prinț de Asturia
Cetățenie	Spania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Princess of Asturias[*] prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Casa de Bourbon-Două Sicilii
Domnie
Domnie	6 octombrie 1802 - 21 mai 1806
Modifică date / text

* 1784: Maria Antonia de Neapole și Sicilia (14 decembrie 1784 – 21 mai 1806), a fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I a celor Două Sicilii și a reginei Maria Carolina de Austria. A fost numită după sora favorită a mamei ei, Maria Antoaneta, regină a Franței. Prin căsătorie a devenit Prințesă de Asturia.

Maria Ludovica de Austria-Este
Date personale
Născută	14 decembrie 1787 Monza, Italia
Decedată	7 aprilie 1816 (28 de ani) Verona, Italia
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Ferdinand, Duce de Modena Maria Beatrice d'Este, Ducesă de Massa
Frați și surori	Maria Theresa de Austria-Este Arhiducesa Maria Leopoldine de Austria-Este Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Karl de Austria-Este Arhiducele Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este Arhiducele Maximilian de Austria–Este
Căsătorită cu	Francisc I al Austriei
Cetățenie	Imperiul Austriac
Ocupație	regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Împărăteasă a Austriei; Regină a Ungariei și a Boemiei
Domnie	1808–1816
Modifică date / text

* 1787: Maria Ludovika de Austria-Este (germană Maria Ludovika Beatrix von Modena) (14 decembrie 1787 – 7 aprilie 1816) a fost fiica Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este (1754–1806) și a soției sale, Maria Beatrice Ricciarda d'Este (1750–1829). A fost membră a Casei de Austria-Este, o ramură a Casei de Habsburg-Lorena.

A murit de tuberculoză la 28 de ani.

·         1863: S-a nascut  Gheorghe Baba, zugrav de biserici, tatăl pictorului Corneliu Baba; (d.10.03.1953).

·         1870: S-a născut publicistul transilvănean Ion Rusu-Abrudeanu, redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu; ulterior a scris pentru ziarele „Timpul”, „Adevărul” şi „Dimineaţa”, care apăreau la Bucureşti; (m. 1934)

·         1870: Karl Renner, politician austriac, al 4-lea președinte al Austriei (d. 1950)
* 1883: Tompa László (n. 14 decembrie 1883, Betești - d. 13 mai 1964, Odorheiu Secuiesc) a fost un poet și traducător maghiar din Transilvania.

Tompa László s-a născut în Betești-Harghita. A urmat clasele elementare la Sighișoara, pe cele gimnaziale la Cristuru Secuiesc. A absolvit Liceul de Stat din Sibiu (1902), după care a urmat Facultatea de Drept a Universității din Cluj-Napoca (1907).^[2]

A fost tatăl regizorului Tompa Miclós (1910-1996)^[3] și bunicul lui Gábor Tompa (n. 1957), regizor maghiar din România, director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

Opere:

• Erdély hegyei között (1921)
• Éjszaki szél (1923)
• Ne félj. Versek (1929)
• Hol vagy, ember (1940)
• Válogatott versek (1944)
• Régebbi és újabb versek (1955)
• Legszebb versei (1962)
• Versek (1963)
• Tavaszi eső zenéje ( 1980)
• Erdélyi végzet alatt (2007)
• Válogatott versek (2014)

·         1883: Morihei Ueshiba, fondatorul artei marțiale japoneze Aikido (d. 1969)

·         1887: S-a nascut omul politic român Virgil Madgearu. Virgil Madgearu (nume complet: Virgil Traian N. Madgearu; n. 14 decembrie 1887, Galați – d. 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov), economist de marca, sociolog, și politician român de stânga, membru prominent și principal teoretician al Partidului Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc (PNȚ) din Romania. A murit asasinat de un comando legionar in ziua de 27.11.1940.

·         1895: Paul Eluard (pseudonim pentru Eugène Grindel), poet francez (d. 1952)

George al VI-lea
Rege al Marii Britanii, al Irlandei de Nord și a altor dominioane britanice; Împărat al Indiei
Portret oficial, circa 1940–46.
Date personale
Născut	14 decembrie 1895 Sandringham House, Norfolk
Decedat	6 februarie 1952 (56 de ani) Sandringham House, Norfolk
Înmormântat	15 februarie 1952 Castelul Windsor
Cauza decesului	cauze naturale (coronary thrombosis[*])
Părinți	George al V-lea al Regatului Unit[1] Mary de Teck[1]
Frați și surori	Eduard al VIII-lea al Regatului Unit[1] Mary a Marii Britanii Henric, Duce de Gloucester George, Duce de Kent Prince John of the United Kingdom[*]
Căsătorit cu	Elisabeta Bowes-Lyon
Copii	Elisabeta a II-a Margaret, contesă de Snowdon
Cetățenie	Regatul Unit  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Religie	Biserica Anglicană
Ocupație	monarh aristocrat[*] ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	monarh al Regatului Unit[*] Împărat al Indiei Duce de York British prince[*]
Familie nobiliară	Casa de Windsor
Imn regal	God Save the Queen
Domnie
Domnie	11 decembrie 1936 6 februarie 1952 India : 1936 - 1947 Irlanda: 1936 - 1949
Încoronare	12 mai 1937
Predecesor	Eduard al VIII-lea
Succesor	Elisabeta a II-a
Modifică date / text

* 1995: George al VI-lea (engleză George VI of the United Kingdom, pe numele sau întreg Albert Frederick Arthur George, 14 decembrie 1895 - d. 6 februarie 1952) a fost rege al Marii Britanii, al Irlandei și al altor dominioane britanice, împărat al Indiei din 11 decembrie 1936 până la decesul său din 6 februarie 1952.

A fost cunoscut înainte de încoronare ca prințul Albert, în copilărie prinț de York, și mai târziu ducele Albert de York, iar în cercul familiei era chemat „Bertie”. Își datora numele de Albert faptului că s-a născut la 14 decembrie, ziua comemorării decesului Prințului Consort Albert, soțul reginei Victoria. Fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea și-a petrecut primii ani în umbra fratelui său mai mare, Eduard, moștenitorul tronului. A servit în Marina Militară Regală în timpul primului război mondial și după război, a avut o serie de angajamente publice. S-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, în 1923, și au avut două fiice, Elizabeth (viitoarea regină Elisabeta a II-a) și Margaret.

La moartea tatălui său în 1936, Eduard al VIII-lea preia tronul englez. Totuși, în mai puțin de un an, Eduard își exprimă dorința de a se căsători cu americana Wallis Simpson. Din motive politice și religioase premierul britanic, Stanley Baldwin, l-a sfătuit pe rege să nu se căsătorească și să rămână rege. Eduard a abdicat și s-a căsătorit. Prin acest act, unic în 2000 de ani de istorie britanică, George al VI-lea devine rege și cel de-al treilea monarh al casei de Windsor.

PRIMII ANI

Patru regi: Regele Edward VII (extrema dreaptă), fiul său George, Prinţ de Wales (extrema stângă) şi nepoţii Prinţul Albert (prim plan) şi Eduard (spate), c. 1908.

Când Eduard al VII-lea a murit la 6 mai 1910, tatăl lui Albert a devenit regele George al V-lea. Prințul Eduard a fost numit Prinț de Wales, la 2 iunie 1910 iar Albert, era al doilea moștenitor în linia de succesiune la tronul britanic.

În timpul primului război mondial a servit în Marina Militară Regală; a participat la bordul navei Collingwood în Bătălia de la Iutlanda (31 mai - 1 iunie 1916), care s-a încheiat ca o victorie tactică pentru Germania, dar o victorie strategică pentru Regatul Unit.

După război, Prințul Albert a studiat istoria și economia pentru un an la Trinity College, Cambridge, din octombrie 1919.^[2] La 3 iunie 1920, Prințul Albert a fost numit Duce de York, Conte de Inverness și Baron Killarney.^[3]

Discursul său în public unde din cauza timidității sale, uneori se bâlbâia, făcea să aibă o imagine mai puțin impresionantă decât cea a fratelui său mai mare, Eduard. Cu toate acestea, era activ fizic și se bucura să joace tenis.

La 26 aprilie 1923, la Catedrala Westminster s-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, care era descendentă a regelui Robert I al Scoției și a regelui Henric al VII-lea al Angliei.

DOMNIA

La mai puțin de un an de când Eduard a devenit rege, la 11 decembrie 1936, Eduard al VIII-lea abdică de la tron pentru a se putea căsători cu Wallis Warfield Simpson. Eduard a fost avizat de către prim-ministrul Stanley Baldwin că nu va putea rămâne regele după căsătoria cu o femeie divorțată de două ori și cu ambii foști soți în viață. Eduard a ales abdicarea, astfel, Prințul Albert Duce de York, devine rege, o poziție pe care a fost reticent în a o accepta.

Albert și-a luat titlu de George al VI-lea, pentru a sublinia continuitatea politicii tatălui său și restaurarea încrederii în monarhie.^[4] Începutul domniei a fost în jurul incertitudinii legate de titlurile și poziția pe care o ocupa fostul rege, Eduard. Pentru a soluționa această problemă, primul act al actualului rege a fost să confere fratelui său titlul de ASR (Alteța Sa Regală) Duce de Windsor dar soția și viitorii copii nu aveau dreptul la acest titlu. George al VI-lea a fost, de asemenea, obligat să cumpere reședințele regale Castelul Balmoral și Sandringham House de la Prințul Eduard.^[5]

Riscul crescut al războiului din Europa a dominat începutul domniei lui George al VI-lea. Regele era obligat constituțional să sprijine poziția primului ministru Neville Chamberlain față de Adolf Hitler. Când regele și regina l-au întâmpinat pe Chamberlain la întoarcerea de la negocierea Acordului de la München în 1938 l-au invitat să apară în balcon, cu ei. Această asociere publică a monarhiei cu un om politic a fost excepțională, aparițiile în balcon erau, în mod tradițional, limitate la familia regală.^[

·         1897 - S–a născut George Aurelian, actor (din filmografie: “Neamul Şoimăreştilor”, “Pădurea spânzuraţilor”).

·         1898 - S-a născut Petru Caraman, folclorist şi etnograf (m.09.01.1980).

·       1901 - S-a născut regele Paul I al Greciei; (d. 1964).

Paul I al Greciei - foto: ro.wikipedia.org

Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 – 6 martie 1964), rege al Greciei din 1947 până în 1964.

·         1910 - S–a născut Gaby Michailescu, impresar de teatru, cronicar dramatic, memorialist, autor al unor cărţi de valoare privind lumea teatrului interbelic: “Leonard, soldatul de ciocolată”, “Cuşca suflerului”, “Cu şi fără machiaj. Însemnările unui impresar”.

·         1914: S-a nascut Karl Carstens, politician german, Presedinte al Germaniei intre 1979 si 1984; (d. 30.05.1992).

·         1918: Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău - d. 20 iulie 2016, București)^[5] a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio. Pe linie maternă este grec de origine,^[6] pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă.^[7] A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru.^[8][9][10]

Radu Beligan a fost în perioada 1969 - 1989 membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 - 1975.

Studii:

• 1937: absolvent ca șef de promoție al Liceului Internat „Costache Negruzzi” din Iași
• 1937-1938: studiază Dreptul și Filosofia la București
• Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra - studii neterminate

Radu Beligan a interpretat - în peste șapte decenii - roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

A fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu. Beligan este privit în general ca unul dintre numele majore ale teatrului românesc, cu un repertoriu complex, clasic și modern. A jucat alături de actori importanți, cu reprezentații atât în țară cât și în străinătate.

Roluri în teatru:

Teatrul Național din București:

• Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
• Ianke - „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, 2001
• Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonța, 1998
• Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
• Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
• Kondilas - „Moștenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
• „Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, 1987
• Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonța, 1984 și 1994
• Spirache - „Titanic-Vals" de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983
• Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981
• Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
• Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
• Richard al III-lea - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
• Autorul dramatic - „Viața unei femei" autor și regia Aurel Baranga, 1976
• Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
• Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
• Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
• Ștefan Valeriu - „Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
• George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
• Eduard Forțian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
• C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
• Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
• Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
• Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
• Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
• Alexandru - „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
• Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
• Cerchez - „Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
• Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
• Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 și 1973
• Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
• Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finți, 1954
• Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
• Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
• Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
• Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
• „Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
• Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
• Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
• Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
• Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
• Agamiță Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
• Studentul - „Confruntarea" de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
• Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945

Teatrul Odeon:

• Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997
• Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982
• „Helen, Tommy și Joe" de James Thurber și Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948

Teatrul Evreiesc de Stat:

• Wille Clark - „Băieții de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997

Teatrul Național din Craiova:

• Zeus - „Danaidele" după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995
• George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Mircea Cornișteanu, 1990

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București:

• Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969

Teatrul de Comedie: 1961 - 1968

• Berenger - „Ucigaș fără simbrie" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
• Chitlaru - „Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet
• Cirivis - „Capul de rățoi" de George Ciprian, regia David Esrig
• Berenger - „ Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
• Gore, Șeful - „Șeful sectorului suflete" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
• Jurații - „Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ștefănescu, regia David Esrig
• Cheryl - „Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter

Teatrul Tineretului:

• Doctorul - „Un flăcău din orașul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952

Teatrul Alhambra: 1943 - 1949

• „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
• „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare
• „Nu mai beau" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare
• „Pensiunea dragostei" de Alexandru Kirițescu, regia Soare Z. Soare
• „Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker

Compania Radu Beligan: 1947 - 1948

• „Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu
• „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu

Teatrul Comedia: 1945 - 1947

• „Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu
• „Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova
• „Vis de secătură" de Mircea Ștefănescu, regia W. Siegfried
• „O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu
• „Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu
• „Sărută-mă imediat" de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu
• „Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu
• „Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu
• „Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Nostru: 1946 - 1947

• „Viața începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur

Teatrul Municipal: 1944 - 1945

• „Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu
• „Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 - 1943

• „Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu
• „Domnișoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Șahighian
• „D-ra Butterfly" de Tudor Mușatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Majestic: 1940 - 1941

• „Omul care zâmbește" de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian
• „Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu
• „Orașul fără avocați" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu
• „Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Tudor Mușatescu (Roxy): 1940 - 1941

• „Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava
• „Titanic Vals" de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu

Grădina C.A. Rosetti: 1940

• „Ascultă, Ionescule" de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson

Teatrul din Sărindar: 1939 - 1940

• „Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu
• „Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican
• „Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu
• „Domnișoara Butterfly" de Tudor Mușatescu după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu

Teatrul Uranus - Comedia: 1938 - 1939

• „Tinerețe" de Swarkin, regia Muratov
• „Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa
• „Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa
• „Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa

Liedertafel - Alhambra - Regina Maria: 1937 - 1938

• „Molima" de Ion Marin Sadoveanu
• „Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu
• „Crimă și pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)

Filmografie:

• O noapte furtunoasă (1943) - arhivarul de judecatorie Rica Venturiano
• Visul unei nopți de iarnă (1946) - Milica Dumitrescu
• Răsună valea (1949) - Niky
• Bulevardul “Fluieră Vântu” - scurt metraj (1950)
• Lanțul slăbiciunilor (1952)
• Vizita (1952) - Domnul cu scrisoarea
• Arendașul român (1952)
• O scrisoare pierdută (1953) - Agamemnon Dandanache
• Afacerea Protar (1955) - Profesorul Andronic
• Casa de pe strada noastră (1957) - voce
• Momente "Caragiale" - Tren de placere (1958) - Mihalache Georgescu
• Două lozuri (1960) - voce
• Directorul nostru (1960) - voce
• Bădăranii (1960) - Felippetto
• Celebrul 702 (1962) - Cheryl
• Lanterna cu amintiri (1963)
• Pași spre lună (1964) - Călătorul
• Castelanii (1966)
• Șeful sectorului suflete (1967) - meteorologul Gore
• Realitatea ilustrată (Serial TV) (1969)
• Explozia (1972) - Profesorul Luca
• Întoarcerea lui Magellan (1974) - profesorul
• Agentul straniu (1974)
• Când trăiești mai adevărat (1974)
• Tată de duminică (1975) - procurorul Grigore Manta
• Povestea dragostei (1976) - povestitor
• Singurătatea florilor (1976) - medicul Ovidiu Pavel
• Cuibul salamandrelor (1976) - Profesorul Luca
• Instanța amână pronunțarea (1976)
• Premiera (1976) - dirijorul Mihai Dan, soțul directoarei
• Povestea dragostei (1977) - povestitor
• Brațele Afroditei (1978)
• Aurel Vlaicu (1977) - Ilarie Chendi
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Rețeaua „S” (1980) - colonelul de Securitate, Dumitrescu
• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Întoarcere la dragostea dintâi (1981)
• Galax, omul păpușă (1983)
• Horea (1984)
• Trahir (1993) - Vlad
• Urmașii Marelui Anonim (1997)
• După-amiaza unui torționar (2001) - Profesorul
• Măria Sa, Birlic! (2010) - el însuși
• Mari actori romani (2008) - voce
• Medalia de onoare (2010) - Ion I. Ion

Televiziune:

• „Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornișteanu, 2002
• „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995
• „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu
• „Aventură sub pământ" de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, 1982
• „Titanic vals" de Tudor Mușatescu
• „Supeul" de Jean Claude Brinsville
• „Mușatinii"
• „Harvey" de Mary Chase
• „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale
• „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale
• „Conu Leonida" după I.L. Caragiale
• „Marii Artiști pe Micul Ecran"

Teatru radiofonic:

Apollon de Bellac – de Jean Giraudoux

Bădăranii – de Carlo Goldoni

Ce ştia satul – de I. Valjan

Cei trei muşchetari – de Alexandre Dumas

Colegi de promoţie – de Eugene Labiche

Comisarul şi înalta societate –  de Robert Lamoureux

Copacii mor în picioare – de Alejandro Casona

Cyrano de Bergerac – de Edmond Rostand

D’ale carnavalului – de I.L. Caragiale

Dansul milioanelor – de Victor Eftimiu

Don Quijote - de Yves Jamiaque

Escu – de Tudor Muşatescu

Fii cuminte, Cristofor – de Aurel Baranga

Greşelile unei nopţi – de Oliver Goldsmith

Încurcă-lume – de A. D. Herz

Minunile Sfântului Sisoe – de George Topârceanu

Nud cu vioara – de Noel Coward

Numele Trandafirului – de Umberto Eco

Nunta lui Figaro – de Beaumarchais

O glumă cu urmări neprevăzute – de Pierre Trachet

O noapte furtunoasă – de I. L. Caragiale

Ocolul Pământului în 80 de zile – de Jules Verne

Omul care a văzut moartea – de Victor Eftimiu

Opinia publică – de Aurel Baranga

Oraşul fără avocaţi – de Nicola Manzari

Paharul prieteniei – de Charles Maître

Patima roşie – de Mihail Sorbul

Plicul – de Liviu Rebreanu

Revizorul - de N.V. Gogol

Salariul gloriei – de Clifford Odets

Scafandrierii –  de Tudor Muşatescu

Secretul unui om de zăpadă – de Constantin Brăescu

Tapaj nocturn – Marc Gilbert Sauvajon

Titanic-vals – de Tudor Muşatescu

Topaze – de Marcel Pagnol

Tren de plăcere – de I.L.Caragiale

Un week-end de adio – de Marc Gilbert Sauvajon

Vizită pe o mică planetă – de Gore Vidal

Voiajorul – de Maurice Druon

Volpone - de Ben Johnson

Radu Beligan este cunoscut și în calitate de regizor de teatru.

• „Egoistul" de Jean Anouilh, 2004
• „De partea cui ești?" de Ronald Harwood, 1996
• „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979
• „Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960
• „Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, 1959
• „Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
• „Straini in noapte"de Eric Assous,2007

Este și autor:

• 2013 - „Între acte"
• 2001 - „Note de insomniac"
• 1978 - „Luni, Marți, Miercuri..."
• 1968 - „Pretexte și subtexte"

Activități:

• Profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 - 1965
• Director al Teatrului de Comedie din București: 1961 - 1969
• Director al Teatrului Național București: 1969 - 1990
• Președinte activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru
• Autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977
• Co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978
• Membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967
• Membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței
• Membru al Academiei Le Muse din Florența
• Semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki, 1985

Conform dezvăluirii ziarului tabloid Libertatea, făcută publică în data de 29 octombrie 2011, Radu Beligan a „reclamat” instituției de opresiune că Televiziunea Română a transmis piesa de teatru O scrisoare pierdută în regia lui Liviu Ciulei, și nu varianta regizată de el. Acea reclamație apare sub forma unei note în Cartea Albă a Securității, de Virgil Măgureanu 1982, cu numărul 296, „colectată” de către Gheorghe Dănescu, persoană ce îndeplinea rolul de conducător al Securității Municipiului București. Conform acesteia, actorul Radu Beligan, artist al Poporului și director al Teatrului Național din București își exprimă nemulțumirea vis-a-vis de piesa de teatru în cauză, pe motivul că Liviu Ciulei a întors spatele țării și a emigrat în străinătate (1980). După părerea lui, tinerimea română nu are ce învăța din piesa lui Ciulei, care se constituie într-o „crimă pentru actul de cultură în sine”

Premii și distincții:

Radu Beligan (în centru), alături de George Ivașcu și Victor Rebengiuc, primind o stea pe Walk of Fame București

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Radu Beligan i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.^[13]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[14]

• Decorația Regală „Nihil Sine Deo”, acordată de Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, la 12 mai 2013, într-o ceremonie desfășurată la Castelul Peleș^{[15] [16][17]}
• Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei, 2004
• Decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan
• Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer"
• Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003
• Trofeul „România 2000", 2003
• Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru, 2002
• Președintele Franței, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan este numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al * * Legiunii de Onoare, 2002
• Premiul revistei „Moftul Român", 2001
• Premiul Revistei „Flacăra", 2000
• Trofeul Eugene Ionesco, 1999
• Premiul Fundației TOFAN, 1998
• PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franța
• Premiul Academiei Române, 1997
• Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos, 1995-1996
• Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu" din Iași, 1994
• Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu
• Marele Premiu al Centrului de cultură "George Apostu" din Bacău - 1993
• Premiul Academiei „Le Muse" din Florența, 1980

Distincții[modificare | modificare sursă]

• Artist Emerit 1953;
• Artist al Poporului 1962;
• Premiul Academiei "Le Muse" din Florența 1980;
• Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
• Premiul Academiei Române, 1997;
• Premiul Fundației Tofan, 1998;
• Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței, 1998;
• Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
• Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
• Cetățean de onoare al municipiilor Iași și Bacău.
• Doctor Honoris Causa al Universitatii Naționale de Artă Teatrală si Cinematografica 'I. L. Caragiale' București
• Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța
• Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău - Teatrului de Vară din Bacău i se atribuie denumirea "Radu Beligan" - 2008

Radu Beligan
Date personale
Născut	14 decembrie 1918[1][2][3]  Filipești, Bacău, România
Decedat	20 iulie 2016 (97 de ani)[4][2][3]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Copii	Anamaria Beligan

·        1922 - S-a născut Nikolai Basov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2001)

Nikolai Ghenadievici Basov - foto: ro.wikipedia.org

Nikolai Ghenadievici Basov (14 decembrie 1922 – 1 iulie 2001), fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică împreună cu Aleksandr Prohorov și Charles Hard Townes, pentru munca lor de pionierat în domeniul maserilor și laserilor.

·         1922: Beatrice Bednarik, pictoriță și graficiană româncă. Beatrice Bednarik (n. 14 decembrie 1922, București), pictoriță și graficiană română, cercetătoare de istorie a artei la Muzeul Național de Artă. Este fiica artiștilor plastici Elena Alexandra Barabaș Bednarik și Ignat Bednarik (membri fondatori ai Sindicatului Artelor Frumoase din România). Din anul 1974 este membră a Socetății Franceze de Istorie a Artei din Paris.

·         1924: Raj Kapoor, regizor și actor indian (d. 1988)

·         1932: Gheorghe Constantin (n. 14 decembrie 1932, București – d. 9 martie2010, București), poreclit „Profesorul”^[1] a fost un fotbalist român. Este considerat un simbol al Stelei București.

Constantin a debutat la echipa de tineret a Unirii Tricolor, și, la scurt timp după interzicerea echipei, a semnat cu Venus UCB. Avea să joace un singur an pentru această echipă. A jucat pentru o scurtă perioadă de timp la Avântul Reghin și la CFR Iași, după care a semnat un contract cu Steaua București. A jucat 15 ani la acest club, marcând 149 de goluri. A jucat ultimul an din cariera de profesionist la echipa turcă Kayserispor.

În tinerețe a fost poreclit "Crăcănel" și "Corcodel".^[3]

A jucat 39 de meciuri pentru România, marcând 12 goluri. Debutul său în echipa națională s-a produs într-un meci împotriva Serbiei, în care Echipa națională de fotbal a României a fost compusă numai din jucători de la Steaua.

Gheorghe Constantin a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei naționale. O adevărată dramă a constituit-o însă pentru el ratarea unei lovituri de la 11 metri în meciul cu Echipa națională de fotbal a Ungariei din sferturile de finală ale turneului de fotbal de la Jocurile Olimpice de vară din 1964.^[4][5][6] Echipa de fotbal a României ajunsese până în sferturile de finală ale Turneului olimpic de fotbal, cea mai bună performanță a fotbaliștilor români la Jocurile Olimpice. În sferturi a întâlnit Ungaria, partida desfășurându-se pe 18 octombrie 1964, la Yokohama. La scorul de 0-0, echipa română a beneficiat de un penalti, executat de Constantin: portarul Ungariei, Antal Szentmihályi l-a apărat însă. Până la final echipa maghiară a revenit și a marcat două goluri, eliminând astfel echipa României (de remarcat că Ungaria a ieșit campioană la fotbal la acea ediție a Jocurilor Olimpice).

După revenirea din Turcia a fost numit antrenor secund la Steaua. A fost antrenor principal în 1973, dar după puțin timp a plecat la Bacău. După Bacău a antrenat și pe FCM Galați, dar în 1978 s-a întors la Steaua. A câștigat Cupa României cu Steaua, dar a plecat la Politehnica Iași. În 1983 a fost numit antrenor al echipei a doua a Stelei, Steaua Mecanică Fină București. După doar un an, a plecat la Gloria Buzău.

Gheorghe Constantin

·         1932 - S-a născut Charlie Rich, muzician country american.

·         1932 - S-a născut dramaturgul Dumitru Solomon („Transfer de personalitate”, „Socrate”, „Diogene”, „Ţara lui Abuliu”) (m.10.02.2003).

* 1942: Iuliu Falb (n. 14 decembrie 1942, Timișoara, România – d. 2009) a fost un scrimer român specializat pe floretă, campion mondial pe echipe în 1967 și laureat cu bronz la Campionatele Mondiale din 1969 și din 1970, tot pe echipe. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice: Tōkyō 1964, México 1968, München 1972.

·         1943 - S-a născut Frank Allen, basist şi vocalist britanic (The Searchers).

·         1946: Aura Urziceanu (n. 14 decembrie 1946, București) este o cântăreață și compozitoare de jazz din România, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului; în acest sens, jazzologul și interpretul Mihai Berindei o numește o „cântăreață autentică de jazz de clasă internațională”.^[2] În primii săi ani de activitate a interpretat muzică ușoară, iar mai târziu a abordat și repertoriul de muzică populară românească.

Aura Urziceanu s-a născut în anul 1946 la București. Părinții ei se numeau Jana și Nelu Urziceanu.^[3] La vârsta de cinci (după alte surse, patru^[4]) ani a început să studieze vioara sub îndrumarea tatălui ei.^[5] Mai târziu absolvă clasa de canto de muzică ușoară condusă de profesoara Florica Orăscu la Școala Populară de Artă din București.^[4][6]

Își face debutul la Radiodifuziunea Română în 1959, cu piesa „Vreau să cânt și eu la televizor”. Câțiva ani mai târziu interpretează la Televiziune compoziția „Soarele e-ndrăgostit de Mamaia”,^[5] scrisă de Dinu Șerbănescu pe versurile lui Aurel Felea și prezentată anterior la prima ediție (1963) a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.^[7]

În primii ani, tânăra Aura Urziceanu interpretează muzică ușoară în case de cultură.^[4] Se face remarcată în cadrul unui concert de interpreți amatori cuprins în programul ediției cu numărul trei (1965) a Festivalului de la Mamaia, unde cântă într-o manieră liberă piesa „La tine mi-e gândul”, semnată de compozitorul Petre Firulescu. În același an, își face prima apariție pe o scenă mare la Sala Palatului din București, unde interpretează două numere dintr-un spectacol de revistă al Teatrului Satiric-Muzical „Constantin Tănase”: „Zâmbiți, vă rog” și „Oglinda dragostei”, ambele compuse de Edmond Deda.^[8]

Primul recital de jazz al Aurei Urziceanu are loc la Student Club

Aura Urziceanu în anii 1960.

În primăvara lui 1966, cântăreața este distribuită în spectacolul Jazz–jazz–jazz, prezentat la Teatrul Evreiesc de Stat, alături de pianistul János Kőrössy, contrabasistul Johnny Răducanu, bateristul Miki Mănăilă și balerinele Miriam Răducanu și Cecilia Hoppe.^[9] Se face remarcată în jazz cu o adaptare a Rapsodiei române nr. 1 de George Enescu.^[4]

Interpreta susține turnee în compania celor mai prestigioase orchestre românești de jazz și de muzică ușoară.^[10] În continuare concertează în țară, apoi din nou în Uniunea Sovietică (1968) și înapoi în țară, cu pianistul Horia Ropcea. Urmează concerte împreună cu Edmond Deda la pian, susținute la sala „Dalles” și la Teatrul „Ion Vasilescu” din capitală.^[4]

În 1972, Aura Urziceanu își face debutul internațional pe scena de la Carnegie Hall (New York) cu formația pianistului și șefului de orchestră american Duke Ellington. Va mai cânta alături de alte nume importante ale muzicii de jazz, precum cântăreața Ella Fitzgerald, pianiștii Bill Evans, Ahmad Jamal și Hank Jones, șeful de orchestră Quincy Jones, trompetiștii Dizzy Gillespie și Thad Jones, saxofonistul Paul Desmond, chitaristul Joe Pass și bateristul Mel Lewis.^[10]

Efectuează turnee și în Australia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii etc. Face parte din juriile unor concursuri internaționale desfășurate la New York și Toronto (Canada).

Aura Urziceanu însoțește în 1966 o orchestră de muzică ușoară reunind formațiile János Kőrössy și Bebe Prisada într-un turneu sovietic. Cântăreața se bucură de o apreciere deosebită din partea publicului.^[6]

La cea de a cincea ediție (1969) a Festivalului de la Mamaia, ea primește premiul al doilea pentru interpretare.^[11] Doi ani mai târziu, o echipă formată din Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu și Mihaela Mihai cucerește Cupa Europei la Festivalul Internațional al Cântecului de la Knokke-Heist (Belgia), iar Urziceanu este numită cântăreața festivalului.^[10][12]

Aura Urziceanu colaborează cu ansamblul condus de Richard Oschanitzky, atât pe scenă, cât și în studiourile de înregistrare; împreună realizează și muzică de film.

În 1968, la doar câțiva ani de la debutul cântăreței pe scenă, Edmond Deda îi caracteriza prestația astfel: „dotată cu un excepțional simț al improvizației de jazz, cu un swing și o deosebită muzicalitate, tânăra Aura Urziceanu – vocalmente în dezvoltare – este azi una din speranțele școlii interpretative a muzicii ușoare românești”.

Unii autori au susținut că artista ar avea o origine etnică romă,^[13][14] afirmația apărând și în unele studii despre cultura romilor.^[15] În octombrie 2010, blogul cântăreței și agenția de știri Optimal Media au criticat gestul editorilor de la Wikipedia în limba română de a publica un număr de referințe susținând afirmația respectivă,^[16][17] care a fost de altfel negată categoric pe blog.^[16] În primăvara anului 2011, în urma primirii unor mesaje de amenințare și injurii din partea unui anonim (identificat ulterior cu un tânăr din localitatea Codlea) și redeschizând disputa din toamnă (sub justificarea că materialul defăimător nu fusese șters de pe Wikipedia), Radu Mușetescu, reprezentantul artistei în România și al Fundației Culturale „Aura Urziceanu”, a anunțat pe canalele electronice de comunicare dedicate acesteia și în dialog cu jurnaliștii mai multor agenții de presă că artista va „renunța definitiv la contactul cu Țara Românească [sic!]”.^{[18][19][20][21][22][23]} În replică, unul dintre editorii implicați în conflictul cu Wikipedia a prezentat politicile editoriale care au permis apariția și păstrarea informației controversate pe site, aducând, de asemenea, dovezi că unele acuzații făcute de Mușetescu sunt false.^[18] Ca reacție la vestea protestului public demarat de cântăreață, câțiva colegi de scenă și prieteni ai acesteia au dat declarații în care și-au exprimat solidaritatea.

Aura Urziceanu
Date personale Alte nume Aura Borealis[1] Gen muzical jazz, muzică ușoară, muzică populară

·         1946: Jane Birkin, actriță de origine britanică. S-a stabilit in Franta si este cunoscută ca muza compozitorului lui Serge Gainsbourg care i-a scris o serie de albume.

·         1946 - S-a născut Joyce Vicent, vocalist american (Dawn).

·         1947: Károly Kerekes (n. 14 decembrie 1947, Târgu Mureș) este un fost deputat român ales în județul Mureș pe listele partidului UDMR în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004, 2004-2008, 2008-2012, 2012-2016. În februarie 2015, Kerekes a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce și-a angajat soția și fiul în biroul parlamentar.^[1] Károly Kerekes a absolvit Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai. În cadrul activității sale parlamentare, Károly Kerekes a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:

• în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Republica Italiană, Australia, Ungaria, Regatul Spaniei;
• în legislatura 1996-2000: Republica Cipru, Republica Lituania;
• în legislatura 2000-2004: Republica Algeriană Democratică și Populară, Statul Israel, Regatul Suediei;
• în legislatura 2004-2008: Republica Austria, Islanda, Republica Islamică Iran, Statele Unite Mexicane;
• în legislatura 2008-2012: Republica Estonia, Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Italiană, Republica Arabă Egipt;
• în legislatura 2012-2016: Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Italiană.

·         1947 - S-a născut Patty Duke (Anna Maria Patricia Duke Astin), actriţă şi cântăreaţă americană.

·         1948: Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, politician român

·         1949: Cliff Williams, chitarist de origine britanică (AC/DC)
* 1949: Nicolae Cernomaz (n. 14 decembrie 1949, satul Țiganca, raionul Cantemir) este un diplomat din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru de stat (1997-1999) și apoi de ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova (2000-2001). În perioada 2003 - 2005 a fost Ambasador Republicii Moldova în Ucraina, iar între 1999–2000 Ambasador al Republicii Moldova în Ungaria, și prin cumul în Croația și Cehia.
* 1951: Iurie Sadovnic (n. 14 decembrie 1951, Jura, raionul Rîbnița, RSSM) este un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. Este bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970—1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău.^[1] În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. Fost membru PCUS.

În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.

A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000)^[2] și cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011)^[3] și Ordinul Republicii (2015).

Iurie Sadovnic

* 1954: Tiberiu-Aurelian Prodan (n. 14 decembrie 1954, Siret, jud. Suceava) este un fost senator român în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012, ales în județul Suceava pe listele partidului PNL. Tiberiu-Aurelian Prodan a devenit senator independent din octombrie 2009. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2004-2008, Tiberiu-Aurelian Prodan a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turkmenistan, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statul Israel, Bosnia și Herțegovina. Tiberiu-Aurelian Prodan a înregistrat 116 de luări de cuvânt în 78 de ședințe parlamentare și a inițiat 21 de propuneri legislative, din care 3 au fost promulgate legi. Tiberiu-Aurelian Prodan a fost membru în comisia pentru muncă, familie și protecție socială (din feb. 2007), în comisia specială pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului (din mar. 2007) și în comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului (până în feb. 2007).

În legislatura 2008-2012, Tiberiu-Aurelian Prodan a fost membru în comisia pentru muncă, familie și protecție socială (din feb. 2007) - Președinte, în comisia specială pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului (din mar. 2007) și în comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului (până în feb. 2007). Tiberiu-Aurelian Prodan a înregistrat 5 de luări de cuvânt în ședințe parlamentare și a inițiat 25 de propuneri legislative, din care 5 au fost promulgate legi.

·         1960: Florin Iordache (n. 14 decembrie 1960, Caracal, România) este un politician român, membru al Parlamentului României, din partea PSD. A fost președinte al Camerei Deputaților, între 13 iunie–21 decembrie 2016, după revocarea lui Valeriu Zgonea și până la alegerea lui Liviu Dragnea. Între 4 ianuarie și 9 februarie 2017 a fost ministru al Justiției în guvernul condus de Sorin Grindeanu. A demisionat după protesteleîmpotriva unei ordonanțe de guvern promovate de el și care modifica Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.^[3] Din 4 aprilie 2017, Florin Iordache este vicepreședinte al Camerei Deputaților.^[4]

Înainte de a intra în politică, Florin Iordache a lucrat ca inginer la Fabrica de Mobilă Caracal, după Revoluție fiind director al SAFAR SF6 Caracal.

Florin Iordache este absolvent al facultăților de Mecanică și Drept ale Universității din Craiova, are cursuri postuniversitare de administrație, un masterat în administrație, cursuri postuniversitare de dreptul afacerilor la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare, un doctorat în relații economice internaționale și cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

Pe 16 ianuarie 2017, Newsweek a publicat o analiză a tezei de doctorat intitulată „Impactul corporațiilor transnaționale asupra proceselor de integrare economică a României în UE”, susținută de Florin Iordache la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM).^[7] Potrivit acestei analize, Iordache a plagiat blocuri mari de text, fără să indice sursa și fără să folosească ghilimelele, din numeroase surse, majoritatea acestora fiind neacademice.^[7] ULIM este cunoscută în comunitatea educațională din Republica Moldova ca o „fabrică de diplome”

Activitatea politică a lui Florin Iordache a început în 1996, la Caracal, când a intrat în PSDR, în același an fiind ales și viceprimar al municipiului Caracal, fotoliu pe care l-a ocupat până în 2000.^[10] Odată cu fuziunea PSDR cu PDSR, Florin Iordache a devenit social-democrat și a candidat pe listele acestui partid pentru Camera Deputaților în 2000.^[10] A obținut atunci primul mandat de deputat. A obținut următorul mandat pentru Camera Deputaților în 2004, apoi încă un mandat în 2008, reînnoit în 2012.^[10]

În cadrul PSD a fost președinte și vicepreședinte al organizației Olt. Potrivit declarației de interese, Florin Iordache este vicepreședinte al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și arbitru la Curtea de Arbitraj Internațional.^[5] Din iunie 2016 și până la încheierea mandatului Parlamentului, Florin Iordache a fost președinte interimar al Camerei Deputaților, urmare a revocării lui Valeriu Zgonea din această funcție.^[11] Până în februarie 2015, a ocupat funcția de președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială. A fost membru în Comisia pentru regulament și în Comisia juridică, de disciplină și imunități.^[12]

În calitate de deputat PSD, Florin Iordache s-a remarcat prin mai multe proiecte de legi menite să slăbească justiția.^[13] Iordache a propus, în 2013, modificarea Legii nr. 51/1991, prin care procurorii nu mai pot utiliza în dosarele de corupție interceptările realizate pe mandate de siguranță națională.^[13] Florin Iordache se numără printre inițiatorii legii care le asigură avocaților superimunitate.^[13] În decembrie 2013, Florin Iordache a fost prezentat de presă ca parlamentarul care a coordonat în Parlament modificările aduse Codului penal de Comisia juridică a Camerei Deputaților și aprobarea proiectului de lege privind amnistia și grațierea

Florin Iordache

Florin Iordache la Summitul Parlamentar Informal de la Bratislava din 7 octombrie 2016 Ministru al Justiției În funcție 4 ianuarie 2017 – 9 februarie 2017 Prim-ministru Sorin Grindeanu Precedat de Raluca Prună Succedat de Tudorel Toader Președinte al Camerei Deputaților Interimar În funcție 13 iunie 2016 – 20 decembrie 2016 Precedat de Valeriu Zgonea Succedat de Liviu Dragnea Membru al Camerei Deputaților Deținător actual Funcție asumată 11 decembrie 2000[1]

* 1960: Florian Nicolae (n. 14 decembrie 1960) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

* 1966: Bogdan Hrib (n. 14 decembrie 1966, București) este un scriitor, editor, fotograf și jurnalist român. În anul 1993 a înființat Editura Tritonic^[1]. Ca scriitor este cunoscut pentru seria polițistă Stelian Munteanu
.Bogdan Hrib s-a născut pe 14 decembrie 1966 în București. A absolvit Facultatea de Construcții Civile, dar n-a lucrat niciodată în domeniu. La începutul anilor '90 a publicat o serie de fotoreportaje și anchete în diferite ziare și reviste^[3], iar în 1992 și-a deschis o agenție de publicitate^[4].

În 1993 a fondat editura Tritonic, în cadrul căreia a publicat mulți autori români și a pus bazele unor serii polițiste, de ficțiune, science fiction și fantasy^[1][3]. În anii care au urmat a colaborat cu diferite universități, susținând prelegeri despre editarea de carte, relații publice și fotojurnalism. În 2008 a devenit consilier editorial la Crime Scene Publishing, iar între 2010 și 2012 a ocupat aceeași funcție la Publicațiile Flacăra^[4].

Bogdan Hrib este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Profesioniștilor în Relații Publice, cadru didactic asociat la Facultatea de Management din SNSPA^[1], iar în 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers^[4]. Începând cu anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului Mystery & Thriller organizat la Râșnov

Gustul pentru literatură i-a fost deschis de biblioteca părinților săi. A început să scrie de când era în clasa a șasea, prima încercare literară fiind inspirată de romanul Doi ani de vacanță a lui Jules Verne. Descoperirea literaturii SF la determinat ulterior să frecventeze cenaclul bucureștean "Solaris"^[5].

În 2007 publică primul roman al seriei polițiste Stelian Munteanu, Filiera grecească^[6]. Protagonistul seriei este un aventurier pasionat de arme și muniții, comparat de unii critici cu Sherlock Holmes sau Hercule Poirot^[7]. Au urmat Blestemul manuscrisului^[8] (2008), scris în colaborare cu Răzvan Dolea și Somalia, Mon Amour^[9] (2009), scris în colaborare cu Sofia Matei. Al patrulea roman al seriei, Ucideți generalul^[10] (2011), a apărut în același an și în limba engleză la ProFusion Publishers, sub titlul Kill the General^[4].

În 2012, Bogdan Hrib lasă deoparte seria care l-a consacrat^[2] și publică un thriller la editura Cartea Românească, intitulat Ultima fotografie. Spre deosebire de precedentele creații, acesta nu este un roman polițist, autorul explorând prin intermediul lui noi direcții literare^[11]. Caracterizat ca „o carte a mântuirilor parțiale și a trăirilor intense din partea cititorului”^[12], romanul spune povestea unui fotoreporter care fuge de lumea în care a avut parte de dezamăgiri^[13].

Volumul de povestiri 3+1 (2013)^[14] anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, în cadrul căreia autorul declara că pregătește un ultim roman^[2]. Acesta a apărut în 2016 sub titlul Patimile doamnei ministru.

Bogdan Hrib a compus și un volum de rețete, Salad Bar, pe care l-a publicat sub pseudonim

Romane

Seria Stelian Munteanu

• Filiera grecească aka Crimă la Paralia (2006) - reeditat în 2007, 2009 și 2015
• Blestemul manuscrisului (2008) - în colaborare cu Răzvan Dolea, reeditat în 2012 și 2016
• Somalia, Mon Amour (2009) - în colaborare cu Sofia Matei, reeditat în 2016
• Ucideți generalul (2011) - reeditat în 2016
• Patimile doamnei ministru (2016)

Alte romane

• Ultima fotografie (2012) - reeditat în 2015
• Terapie pentru crimă (2014) - în colaborare cu Kiki Vasilescu, novelizarea filmului omonim

Volume de povestiri

• 3+1 (2013) - conține trei povestiri din seria Stelian Munteanu
• Vânătoare de asfințituri pe Strada 42 (2015) - conține povestirile din volumul 3+1 și o povestire inedită

Antologii și volume colective

• Romania Noir. O antologie de povestiri mystery & thriller (2011) - în colaborare cu George Arion
• Domino (2017) - în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu și Anamaria Ionescu

Volume traduse

• The greek connection (2011)
• Kill the General (2011)

* 1968: Florin Chilian (n. 14 decembrie 1968, București, România) este un muzician, compozitor, interpret, chitarist și jurnalist român.

Provine dintr-o familie dezorganizată, părinții fiind despărțiți. De mic s-a confruntat cu nevoile și lipsurile.

Are o soră mai mare, Mihaela, de care a fost separat în copilărie și cu care s-a reîntâlnit în adolescență.^[1][2]

La vârsta de 12 ani se orientează către sport. Se înscrie la Clubul de ciclism Stirom București unde ajunge multiplu campion național de ciclism între anii 1981-1985 la probele șosea, pistă, contratimp individual și pe echipe. Cariera de ciclist de înaltă performantă avea și ea constrângerile ei ca de exemplu faptul că ar fi trebuit să-și continue studiile liceale la seral pentru a putea participa la antrenamentele intensive.

A absolvit liceul Matei Basarab din București 1987.^[4][1]

Chilian are doar o diplomă de liceu pe care este mentionată specializarea „mecanic, întreținere mașini și utilaje”.^[2]

Nu are studii muzicale, declarându-se autodidact.

În anul 1985, participând ca spectator la un concert Valeriu Sterian și Compania de sunet, în a cărui deschidere cânta Doru Stănculescu cu a sa melodie Shambala, se simte atras de înțelesurile acelei melodii care îi va schimba viața. Decide să renunțe la cariera sportivă și să învețe să cânte la chitară.

Omul care i-a îndrumat primii pași în muzică a fost un prieten din copilărie, Marcel Condruz, care l-a învățat primele acorduri de chitară.^[1][2]

În cadrul liceului Matei Basarab a facut parte din brigada artistică. Apoi a înființat formația Rubin, participând ca voce și chitară, alături de Mirela Păun(voce și chitară), Adrian Năstase(chitară bas), Dan Cimpoieru(baterie). Cu Rubin și brigada artistică a câștigat Premiul I la Festivalul Național „Cîntarea României” între anii 1984 și 1987.^[1][3]

După treapta a 2-a, în 1985 și după renunțarea la sport, pentru a își asigura traiul s-a angajat ca tehnician la Valeriu Sterian.^[1][3]

Primul său concert solo pe o scenă a fost în 1986 la Clubul Universitas. Atunci Mircea Vintilă i-a împrumutat chitara sa în cadrul unui concert Mircea Vintilă și Valeriu Sterian.^[2]

• În 2001, la 33 de ani, cu prețul unor mari sacrificii financiare personale, reușește să își lanseze primul album „Iubi - Interfața la realitate” care inițial a fost refuzat de toate casele de discuri din România. În cele din urmă reușește să îl pună pe piață cu ajutorul lui Romulus Arhire, la casa de discuri Soft Records. Albumul este foarte bine primit de publicul din zona underground. Cu ajutorul benevol al unui om pe care urma să-l cunoască după mulți ani (Teodorescu Alexandru a.k.a. „Oase” din Buzău ) albumul a devenit foarte cunoscut în lumea underground, Florin Chilian fiind solicitat pentru primul său concert ca artist profesionist în București în anul 2002. Totuși albumul, la epoca sa, nu a fost difuzat de rețelele de radio și televiziune. El conține hiturile „Iubi” și „Chiar dacă”.
• În 2004 semnează un contract cu casa de discuri Roton iar în luna septembrie a aceluiași an lansează cel de-al doilea album „Zece Porunci, raport despre starea națiunii, 1989-2004. Primul pas”, album ce conține hit-ul „Zece”. Albumul este bazat pe interpretarea muzical-laică a celor 10 Porunci biblice, Florin Chilian fiind primul și singurul om care a pus Cele zece porunci pe muzică, de 2000 de ani încoace. Timp de 4 ani, rețelele de radio și televiziune au refuzat difuzarea melodiei „Zece” pe motiv ca acest tip de muzică, doar voce și pian, „țineau de secolul XVI”.^[5] Aceasta până când Giovanni Francesco, managerul canalului MTV România, a decis să difuzeze melodia „Zece” cu riscul de a-și pierde funcția. Succesul a fost instantaneu, melodia Zece ajungând pe prima poziție a topurilor MTV pentru o lungă perioadă de timp. Piesa „Zece” a reușit pâna la urmă să fie difuzată pe toate canalele de radio și TV iar pe YouTube este prima melodie românească ce a reușit să facă primul milion de vizualizări și să atingă ulterior peste 10 milioane de vizualizări.^[5] Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzari de către casa de discuri Roton.^[6]
• În 2007 reediteaza primul album „Iubi - Interfață la realitate” și, la o lună de la lansare, i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton.^[7][8][9]
• În iunie 2010 lansează cel de-al treilea album „Autistul, nu-l mai goniți pe Brâncuși!”, album care în scurt timp atinge un nivel record de vânzari. Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton. ^[10]
• În anul 2015 reziliază contractul cu Roton. Își creează propria casă de discuri cu ajutorul artistei Alina Manole.
• În 2017, lansează albumul „Pre@Clasic” la editura „Luna PR & Events”.^[11] Pre@Clasic este o reinterpretare a muzicii clasice, albumul fiind gândit și scris în totalitate pentru cvartet de corzi - muzică de cameră și voce. Prin acest album, el inventează un nou gen muzical ce îmbină pop-ul cu muzica preclasică.^[12][13]

Între anii 2005-2009, la sugestia lui Florian Pittiș, a prezentat la Radio România Tineret o emisiune tip talk-show.^[14]

Între anii 2007-2009, la invitația lui Marius Tucă, a avut propria rubrică în Jurnalul Național, semnând săptămânal un editorial.^[15] A mai semnat editoriale în ziarul Cotidianul.

Florin Chilian este cunoscut drept unul dintre artiștii români care s-a implicat activ și constant în numeroase acte de caritate, mare parte din câștigurile obținute prin muzică fiind donate celor care aveau nevoie.^{[16][16] [17] [18] [19] [20][21]}

Pentru totalitatea operelor sale muzicale este compozitor, textier și interpret.^[22] Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie

Florin Chilian

Florin Chilian în concert (2010)

* 1971: Victor Viorel Bologan (n. 14 decembrie 1971) este un șahist din Republica Moldova, mare maestru internațional.
* 1973: Ioan Narcis Chisăliță (n. 14 decembrie 1973) este un senator român, ales în 2016.
* 1975: Vasilică-Cristi Danileț (n. 14 decembrie 1975, Vatra Dornei, județul Suceava) este un judecător din România. A fost membru CSM între ianuarie 2011- ianuarie 2017, ales din partea Judecătoriilor. Înainte de anul 2011 a activat la instanțele din Cluj și Oradea, ultima funcție obținută fiind aceea de vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. Cristi Danileț a fost de asemenea membru în echipa ministrului de Justiție Monica Macovei, fiind și fondatorul SoJust.

Cristi Danileț și-a început activitatea ca judecător la Judecătoria Vatra Dornei, în anul 1998. Din 15 mai 2001 a activat ca judecător la judecătoria Cluj Napoca iar din septembrie 2004 ca judecător al Tribunalului Cluj. Între 18 ianuarie 2005 și 21 mai 2007 a fost detașat la Ministerul Justiției fiind numit consilier al ministrului justiției din acea vreme, Monica Macovei. După 22 mai 2007 a revenit la Tribunalul din Cluj, fiind apoi numit vicepreședinte la Judecătoria Oradea.^[2] În perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2017, Cristi Danileț a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, fiind ales în acest organism din partea judecătorilor de la judecătorii.

Cristi Danileț

* 1978: Radu Sîrbu, cunoscut și ca Radu Sârbu, RadU sau Picasso (n. 14 decembrie 1978, în Peresecina, URSS) este un cântăreț și producător muzical român, originar din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București. El a devenit cunoscut ca membru al formației O-Zone.

S-a născut în familia lui Gheorghe Costin și Eugenia Stratan. Mama, educatoare și tatăl lucrător în domeniul culturii, în satul Peresecina, raionul Orhei, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Numele de Sîrbu l-a preluat de la tatăl vitreg, Alexei Sîrbu, fost pilot. A rămas să locuiască alături de mamă, mutându-se în orașul Orhei. Talentul muzical l-a moștenit de la tatăl său, Gheorghe Costin, care avea și el o voce unică și îl admira în mod deosebit pe Dan Spătaru. Interpreta într-un mod unic melodia acestuia, "Drumurile noastre".

Radu Sîrbu și-a început cariera muzicală în cadrul clubului artistic pentru copii "Picături muzicale", din orașul Orhei. A urmat apoi studii muzicale în Chișinău, acolo unde s-a întâlnit și cu viitorii colegi din trupa O-Zone, Dan Bălan și Arsenie Todiraș.

Radu Sîrbu

* 1981: Mihaela Ani-Senocico (n. 14 decembrie 1981 la Bistrița) este o jucătoare profesionistă de handbal din România și componentă a echipei naționale. În prezent, ea evoluează la clubul HCM Râmnicu Vâlcea, pe postul de centru.
* 1984: Ovidiu Marius Mihalache (n. 14 decembrie 1984 în Iași) este un fotbalist român care joacă pentru CSM Politehnica Iași pe postul de fundaș dreapta.

·         1988: Vanessa Hudgens, interpretă și actriță americană