marți, 7 martie 2023

 5. /8 MARTIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI


Sf Ier Mărturisitor Teofilact, episcopul Nicomidiei

Singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se deloc.

În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părțile Răsăritului la Constantinopol și s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfântul Tarasie, încă fiind mirean și senator întru împărăteștile palate, fiind mai întâi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărățind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina și patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsând scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfântul Tarasie în locul lui la patriarhie.

Sfântul Tarasie, adunând Sinodul al șaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viața monahicească și a fost trimis de prea sfințitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahicești, a sporit în faptele bune și a câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecând, la o vreme de seceriș, întâmplându-se zăduf mare și din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu și, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorât apă destulă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor.

Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie când, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Și alta asemenea, când Samson era aproape să moară de sete și a izvorât apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viață îmbunătățită, strălucind ca o lumină de stele, preasfințitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioși părinți să fie vrednici de rânduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfințitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Și câtă sârguință a arătat Sfântul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvântătoare a lui Hristos și câtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătați și văduve, au spus despre aceasta dumnezeieștile locașuri zidite de dânsul, bolnițele și casele de străini, cum și milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se de loc.

După aceea, preasfințitul Tarasie mutându-se din viața aceasta și primind după dânsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînțelept, s-a ridicat iarăși furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urâtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Și a adunat prea sfințitul Patriarh Nichifor arhierei aleși - pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul și pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, și s-a dus cu dânșii la răucredinciosul împărat. Și, învățând mult din dumnezeieștile Scripturi, acei sfinți părinți sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al șaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuțime și mânie.

După aceea, Sfinții Părinți tăcând, fericitul Teofilact a zis către împărat: „Știu că, nebăgând în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și neîngrijindu-te de mântuirea ta, te împotrivești învățăturilor celor vechi ale Sfinților Părinți și tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită și neașteptată, o primejdie asemenea cu viforul și nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.

Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mânie și, pe toți izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osândit la surghiun în deosebite locuri, adică: pe preasfințitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alții pe aiurea, iar pe Sfântul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lângă mare, în Chivereoti. Și acolo, mărturisitorul lui Hristos și ajutătorul cel mare al dreptei credințe, și-a petrecut cealaltă vreme a vieții sale în strâmtorare și mare chinuire și s-a mutat către Domnul.

Apoi a pierit și împăratul Leon Armeanul, cu rea și neașteptată moarte, după proorocia sfântului. Căci în ziua Nașterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostașii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dânsul, sfârșindu-se împărații iconoclaști – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail –, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăției. Iar Sfântul Metodie fiind ridicat la patriarhie și eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credință strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia și așezat în biserica cea zidită de dânsul, spre apărarea cetății Nicomidia, întru cinstea și slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.


ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

A.   GUSTĂRI

Roşii umplute cu orez

·       8 roşii mijlocii

·       2 ceşti orez

·       Sare

·       2 – 3 ardei copţi

·       Maioneză de post (reţete date anterior)

·       Muştar

Se pregătesc pentru umplut roşii mijlocii.

          Se fierbe orezul în apă cu sare, se scurge şi se lasă să se răcească.

          Se amestecă orezul cu cu ardei copţi tăiaţi mare şi cu maioneza de post, vârtoasă, condimentată cu muştar.

          Se umplu roşiile cu această compoziţie, se decorează cu pătrunjel tocat mare şi se dau la rece.

          Se servesc ca gustare.

 

B.    SALATE

Salată de andive cu nuci

·       500 g andive

·       1 pumn miez de nucă pisat

·       3 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Piper

·       Sare

Se curăţă andivele, sa spală şi se taie în bucăţi de 4 – 5 cm.

          Se pune într-o salatieră o mână de nuci pisate bine; se adaugă 3 linguri ulei, picătură cu picătură, amestecând mereu, apoi o lingură de oţet, piper şi sare.

          Deasupra sosului se aşază cruciş tacâmul de salată, apoi andivele.

          La masă, se scoate tacâmul de sub andive şi se face amestecarea cu sosul.

 

C.    SOSURI

Sos vinegret

·       3 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Sare

·       Piper

·       Pătrunjel verde tocat

Se pun ingredientele într-un castron şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos.

          Se adaugă pătrunjel verde tocat.

          Se utilizează la salate din legume crude sau fierte.

 

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de conopidă

·       1 conopidă

·       2 linguri făină

·       2 linguri ulei

·       Sare

Se pune conopida la fiert cu apă clocotită şi sare.

          Se adaugă rântaşul pregătit din ulei şi făină.

          Când conopida este bine fiartă, se pasează cu zeamă cu tot şi se pune din nou la foc, se potriveşte de sare şi se mai dau câteva clocote.

          Înainte de a se lua de pe foc se mai adaugă câteva bucăţele de conopidă fiartă, păstrate special.

          Se poate adăuga o bucăţică de margarină după ce s-a luat de pe foc.

 

E.     MÂNCĂRURI

Spanac cu diverse garnituri

·       1 kg spanac

·       Sos vinegret

·       1 sfeclă roşie coaptă

·       1 ţelină fiartă

·       1 lămâie

·       sare

Se spală şi se fierbe spanacul cu puţină sare.

          Se răceşte într-un curent de apă şi apoi se presează în strecurătoare.

          Se aşază cu boltă în legumieră şi se stropeşte cu sos vinegret; se înconjoară cu buchete din sfeclă roşie coaptă şi ţelină fiartă, tăiate cubuleţe şi stropite cu sos vinegret.

          În mijloc se pun felii subţiri de lămâie.

 

F.     DULCIURI

Ştrudel cu dovleac

·       foi de plăcintă după reţeta proprie (postată anterior)

·       zahăr pudră

·       3 – 4 linguri ulei

·       1 farfurie adâncă plină cu dovleac ras

·       3 – 4 linguri zahăr

·       1 linguriţă scorţişoară pisată

·       1 praf de sare

Se întinde foaia şi se stropeşte cu ulei.

          La un capăt al foii se aşază dovleacul ras, se presară cu zahăr, scorţişoară pisată şi puţină sare.

          Se rulează şi se aşază suluri în tava de copt care a fost înainte unsă cu ulei.

          Deasupra se unge cu o pensulă înmuiată în ulei.

          Se dă la cuptor şi se coace la foc potrivit până ce se rumeneşte frumos.

          Când este gata se scoate din cuptor şi se porţionează în tavă.

          Se aşază pe un platou şi se presară cu zahăr pudră.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...