Pe vitralii, cerul ca un sarpe boa se rasuceste.

 5. /8 APRILIE 2023 - POEZIE;  GÂNDURI PESTE TIMP

 ALEXANDRU CLAUDIAN

Alexandru Claudian
Alexandru Claudian
Date personale
Născut	8 aprilie 1898
Decedat	16 octombrie 1962 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	istoric literar[*] sociolog[*] istoric poet filozof
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Alexandru Claudian (redat și ca Al. Claudian; n. 8 aprilie 1898 – d. 16 octombrie 1962) a fost un sociolog român cu o activitate prodigioasă în domeniul sociologiei, în special în domeniul sociologiei cunoașterii și în domeniul sociologiei culturii.

Alexandru Claudian a fost profesor la Catedra de Sociologie a Facultății de Litere și Filosofie la Universitatea Iași. Un antifascist, Claudian s-a înscris în Partidul Social Democrat Român (1927–48) | Partidul Social Democrat Român] în timpul interbelicului, apropiindu-se de centrul [anti-comunist]] până la sfârșitul anului Anii 1940, și a devenit principalul teoretician al acestei facțiuni. Condamnarea sa la marxism și totalitarism l-a făcut un dușman al regimul comunist, care l-a întemnițat câțiva ani și l-a ținut sub supraveghere până la moartea sa.

Opera lui Claudian în [[sociologia culturii] și în istoria ideilor a lucrat la asumarea determinismului social, discutând declanșatorii sociali din spatele [[platonismului] sau pozitivismului. Contribuția sa a fost bine primită de comunitatea științifică, dar forma sa de izolare a altor școli sociologice și discreția generală a condus la trecerea sa în uitare relativă. Deconectată de urmărirea savantă, poezia lui Claudian este în general de un fel de introspectivă, liricând nostalgia scriitorului.

LUCRĂRI RELEVANTE

Alexandru Claudian. Cercetări filosofice și sociologice. Iași, 1935.

Alexandru Claudian. Colectivismul în filosofia lui Platon. Iași, 1936.

Alexandru Claudian. Originea socială a filosofiei lui Auguste Comte. București, 1936.

Alexandru Claudian. Cunoaștere și suflet. Iași, 1940.

BIOGRAFIE

Viața timpurie

Născut în [Cernavodă], părinții lui au fost Floru Claudian, un general din [Armata Română] care provenea dintr-o familie muncitoare, și soția sa Eufimia ( née Cernătescu), ai cărei strămoși erau [ [Oltenia]] n boier și participanți la Revoluția Valahă din 1848. ^[1] Unchiul lui Eufimia, Petru Cernătescu, a fost un proprietar de terenuri academic și bine făcut. ^[2] Fratele lui Alexandru Ion s-a antrenat ca medic, iar ulterior și-a câștigat reputația de nutriționist și istoric alimentar. "Alimentația română de altădată: Mihai Viteazul, poreclit 'Mălai-Vodă'"], în Historia ,

Familia s-a mutat în toată țara în timp ce generalul Claudian a fost repartizat la diverse posturi. Alexandru a fost înscris la licee din Caracal, Buzău, iar în sfârșit capitala [București]], inițial înmatriculare la Mihai Viteazul.

Rămas fără mamă la numai 9 ani, Alexandru Claudian este nevoit să peregrineze din garnizoană în garnizoană alături de tatăl său, care era inginer topograf ataşat Institutului Geografic al armatei. Astfel îşi face cursurile primare şi primele două clase de liceu la Craiova şi Caracal, apoi la Buzău, Vaslui şi Bucureşti, unde promovează şi bacalaureatul.

 

Intră în şcoala militară de la Botoşani. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Îşi ia licenţa în 1922 cu menţiunea „magna cum laude”. Între 1923 şi 1929 este profesor suplinitor de filozofie şi limba franceza la liceele bucureştene „Mihai Viteazu“, „Spiru Haret“, „Gheorghe Lazar“, „Mihai Eminescu“. Este perioada când îşi începe şi activitatea publicistică semnând alături de Ştefan Zeletin, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Ion Pilat în „Pasul Vremii”, „Curentul nou”, „Şantier”. Este prezent uneori numai cu iniţialele A.Cl., Al.C., A.C., alteori cu pseudonimul Anton Costin, cu cronici, note şi însemnări pe marginea cărţilor şi revistelor, însemnări situate la confluenţa dintre sociologie şi literatură.

 

În 1928, Dimitrie Gusti îi încredinţează un seminar de istoria doctrinelor. Renunţă însă în favoarea şcolii sociologice ieşene, în cadrul căreia avea să-şi dezvolte teoriile asupra problemelor de sociologie generală şi de sociologia culturii. În anul 1929, Alexandru Claudian devine profesor la Liceul Militar şi asistent suplinitor la seminarul de filozofie antică de la Facultatea de Litere şi Filozofie, la catedra profesorului Ştefan Zeletin.

 

La 31 de ani, cu o orientare teoretică marxistă, îşi încheie perioada căutărilor de început, îndreptându-se spre o activitate simultană pe planul liricii, filozofiei, sociologiei. Teza de doctorat pe care o susţine în anul 1930, constituie, de fapt, o sinteză a preocupărilor şi studiilor din anii anteriori, reflectate şi în articolele şi recenziile din revistele cu care colabora.

 

În 1932, Claudian suplineşte catedra de sociologie şi etică, iar între 1934-1936 preia catedra de istoria filozofiei vechi şi medievale până în 1937, când pleacă pentru un an la Paris, ca bursier al statului francez. Bursa i se acordă în urma publicării cărţii „Originea socială a filozofiei lui Auguste Comte”.

 

În 1940, cu titlu de conferenţiar, revine la Catedra de filozofie şi logică. Îi apar în această perioadă lucrările: Cercetări filozofice şi sociologice, Colectivismul în filozofia lui Platon, Cunoaştere şi suflet, în care se materializează crezul său politic. Acum este şi o fecundă perioadă publicistică, semnând frecvent în revista democrată „Lumea nouă”, sub pseudonimul I. Răsmeriţă. Prin desfiinţarea Catedrei de sociologie de la Iaşi, este numit conferenţiar de psihologia copilului normal şi patologic la Facultatea de Medicină din acelaşi oraş.

În 1954 îndeplineşte funcţia de secretar de secţie la Academia Republicii Populare Române, dar se transferă în acelaşi an la Filiala din Iaşi, ca cercetător. Activitatea de bază se circumscrie sociologiei beletristicii. O parte din studiile aparţinând domeniului sociologiei literaturii, versurile sale şi fragmente din lucrarea închinată prozei franceze din secolul al XIX-lea le publică după 1957 în revista „Iaşul literar”. Sensibilitatea şi gândirea sa artistică îl conduc spre o activitate literară în care se afirmă ca poet, traducător din literatură franceză şi germană şi ca fin critic literar.

 

Colaborează la foarte multe ziare şi reviste: Viaţa studenţească, Facla literară, Revista tineretului, Viaţa literară, Contemporanul, Ideea europeană, Viaţa românească, Iaşul literar. El consideră că naşterea ideilor, a sistemelor filosofice, individualizarea şi filiaţiile lor, de la Socrate şi Platon, prin Leibniz, J.J. Rousseau, Helvetius, până la Auguste Comte, ar avea o explicaţie insuficientă în absenţa unei analize a condiţionărilor istorice de natură socială şi psihologică. Astfel, utilizând metoda psiho-socio-genetică, studiul istoriei filosofiei, prin extensie şi al istoriei culturii, ar intra pe un teren mai ferm, sub auspiciile obiectivităţii ştiinţifice.

 

Sunt idei promovate de Claudian în anii ’30 ai secolului trecut, dezvoltate într-o manieră neabuzivă, cu o erudiţie structurală ocolită de ariditate, îmblânzită de seninătatea gânditorului, cu un stil intelectual personal, care pecetluieşte frazarea elastică, nu o dată eseistică, a discursului. În studiile târzii, acest tip de abordare, aparent supus comenzii ideologice proletcultiste, nu este nici supralicitat, dar nici abandonat. Perspectiva psihosocială este aplicată teatrului clasic francez (Corneille, Racine, Moliere), prozei (şi romanului) francez, de la Chateaubriand la Maupassant. Adesea, analizele, dar şi conceptele includ puncte de vedere înrudite cu cele ale lui Mihai Ralea ori cu ideile care vor consacra sociologi literari precum Georg Lukacs, Lucien Goldmann, Robert Escarpit etc.

 

Moare la 16 octombrie 1962 în spitalul Fundeni, răpus de o boală necruţătoare, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu printre personalităţile ştiinţei şi culturii româneşti.

 

Opera literară

 

„Cercetări filosofice şi sociologice“, Iaşi, 1935;

„Colectivismul în filosofia lui Platon“, Iaşi, 1936;

„Originea socială a filosofiei lui Auguste Comte“, Bucureşti, 1936;

„Cunoaştere şi suflet“, Iaşi, 1940;

„Antisemitismul şi cauzele lui sociale“, Bucureşti, 1945; ediţie îngrijită şi introducere de Constantin Schifirneţ, Bucureşti, 2000;

„Senin“, ediţie îngrijită şi introducere de Constantin Crişan, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1972.

 

Asupra acestei ultime cărţi de poezie, „Senin”, publicată postum, în volumul „Istoria literaturii din Dobrogea”, criticul literar dobrogean Puiu Enache se apleacă cu multă minuţie. „În ciuda faptului că numărul poemelor reţinute în acest volum este mic, în comparaţie cu cantitatea enormă de poezie rămasă în manuscris (circa cinci mii de pagini!), cele 134 de texte tipărite sunt edificatoare. Citindu-le, Al. Claudian ne creează imaginea unui artizan care a lucrate pentru sine, cu migală şui răbdare, mici obiecte de interior, bibelouri fine şi graţioase ce mărturisesc o mare pasiune pentru artă”.

 

În patrimoniul Bibliotecii Universităţii „Ovidius” se află Fondul Claudian, din care fac parte: 23 caiete manuscris cu versuri originale semnate Anton Costin şi traduceri din mari scriitori şi poeţi francezi şi germani: Verlaine, R. Bellau, Heredia, Th. Gautier, Alphonse de Lamartine, Jean Bertand, Clement Marot, Voltaire, Le Conte de Lisle, Joachim du Bellay, Andre Chenier, E. Rostand, La Fontaine, Ducis, V. Hugo, A. Sully Prudhomme, N. Lenau, Ch. Baudelaire, J.W. Goethe, H. Heine etc., pagini dactilografiate cu toate traducerile şi poeziile din caietele manuscris; 2.550 de pagini manuscris cu notiţe ale cursurilor de istoria doctrinelor, de filozofie antică, de sociologie şi etică, de istoria filozofiei vechi şi medievale şi de psihologia copilului normal şi patologic; 250 de pagini cu însemnări şi versuri; 22 de pagini cu acte personale şi paşaportul; 21 de scrisori către Al. Claudian expediate de către Zoe Solomonescu (soţia sa) şi 19 scrisori personale.

ILARIE VORONCA

Sari la navigareSari la căutare

Ilarie Voronca
Date personale
Născut	31 decembrie 1903[2][1][3]  Brăila, România
Decedat	8 aprilie 1946 (42 de ani)  Paris, Franța
Înmormântat	cimetière parisien de Pantin[*]
Cauza decesului	sinucidere
Cetățenie	Franța  România
Ocupație	poet scriitor
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba franceză[1] limba română
Mișcare/curent literar	Avangardă
Modifică date / text

Ilarie Voronca (nume original Eduard Marcus, n. 31 decembrie 1903, Brăila – d. 8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia.

Ilarie Voronca pe un timbru românesc în anul 2003

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Opere
• 3Bibliografie
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceeași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea evoluție a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate față de doctrinele avangardiste.

Astfel, la numai un an de la apariția volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, publică el însuși în 1924, împreună cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

Ilarie Voronca văzut de Robert Delaunay

În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendință în scrisul lui Voronca. Poetul părăsește constructivismul și intră în sfera de influență a suprarealismului, mișcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susținut și el nu încetinește nici după stabilirea poetului în Franța, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viața literară din România. După această dată, creația sa aparține spațiului literar de adopție: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..

Naturalizat francez în 1938, va participa la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în țară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în același an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.

La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 și 1965, tânărul grup de literați "Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din București apar, sub îngrijirea lui Sașa Pană, două volume de Poeme alese.

OPERE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Restriști, Editura Rahova Arte Grafice, 1923 (copertă și desene de Victor Brauner)
• Colomba, Colecția Integral, Paris, 1927 (copertă de Sonia Delaunay și portrete de Robert Delaunay; tiraj de 134 de exemplare)
• Ulise, Colecția Integral, Paris, 1928 (portret de Marc Chagall; tiraj de 206 de exemplare)
• Plante și animale. Terase, Colecția Integral, Paris, 1929 (cu desene de Constantin Brâncuși)
• Brățara nopților, editura unu, București, 1929 (cu un desen de Victor Brauner)
• A doua lumină, editura unu, București, 1930 (tiraj de 250 de exemplare)
• Zodiac, editura unu, București, (1930) (desen și copertă de M. H. Maxy; tiraj de 300 de exemplare)
• Invitație la bal, editura unu, București, 1931 (cu un desen de Victor Brauner; tiraj de 100 de exemplare)
• Incantații, Editura "Cultura Națională", București, 1931 (cu portret de Milița Petrașcu pe frontispiciu)
• Act de prezență, Colecția "Carte cu Semne", București, 1932
• Petre Schlemihl, Tipografia Bucovina, București, 1932 (ilustrații de Victor Brauner, Jules Perahim și Michonze; tiraj de 230 de exemplare)
• Ulysse dans la cité, Éditions du Sagittaire, Paris, 1933 (traducere în franceză de Roger Vailland, prefață de Georges Ribemont-Dessaignes și portret de Marc Chagall)
• Patmos și alte șase poeme, Editura Vremea, București, 1933
• Patmos, Editions des Cahiers Libres, 1934
• Poèmes parmi les hommes, Editions des Cahiers du "journal des poetes", 1934
• Permis de Séjour, Editions R.A. Corréa, Tipografia Labor, Paris, 1935 (tiraj de 525 de exemplare numerotate)
• La poésie commune, Editions G.L.M., Paris, 1936 (tiraj de 225 exemplare numerotate)
• La joie est pour l'homme. Poèmes, suivis de trois poèmes à la gloire du sommeil, Editions Les Cahiers du Sud, Marseille, 1936 (tiraj de 512 de exemplare)
• Pater Noster suivi de Ebauches d'un Poème, Editions Avant-poste, Bruxelles/Paris, 1937
• Amitié des choses, Editions Sagesse, 1937
• Oisiveté, Editions Sagesse, 1938
• Le marchand de quatre saisons, Edition Les Cahiers du "journal des poetes", 1938
• L'apprenti fantome et cinq poèmes de septembres, Les Éditions des Presses du Hibou, 1938 (tiraj de 100 de exemplare hors-commerce)
• Beauté de ce monde, Éditions du Sagittaire, 1939
• Lord Duveen ou l'invisible à la portée de tous, Editions de l'Ilot, 1941
• Les Témoins, Editions du Méridien, Rodez, 1942 (tiraj de 206 de exemplare)
• La confession d'une âme fausse, Editions du Méridien, 1942
• La clé des réalités, Editions du Méridien, 1944
• L'interview, Editions Jean Vigneau, 1944 (cu un portret de Halicka)
• Henrika, 1945 (cu un frontispiciu de F. Delanglade)
• Souvenirs de la planète Terre, Sagel, Paris, 1945
• Contre-solitude, Editions Bordas, 1946
• Les chants du Mort, Editions Charlot, 1947 (traducere în română de Jacques Lassaigne și de autor)
• Diner, Editions PAS, 1952 (conține colaje de Jeanne Coppel)
• Poemes choisis, Seghers, Paris, 1957 (cu o reproducere după portretul de Marc Chagall; tiraj de 700 de exemplare numerotate)
• Poeme, Editura Univers, București, 1961 (traducere de Sașa Pană și prefață de Eugen Simion)
• Poèmes inédits, Editions Guy Chambelland, 1964 (cu un desen de Abidine)
• Onze récits, Rougerie, 1968
• Poeme alese (2 vol.), Editura Minerva, București, 1972 (copertă de Constantin Guluță și prefață de Sașa Pană)
• Mic manual de fericire perfectă, Cartea Românească, București, 1973 (traducere și prefață de Sașa Pană)
• Interviul, Cartea Românească, București, 1989 (traducere de Ion Pop, Irina Fortunescu și Barbu Brezianu și prefață de Ion Pop și Barbu Brezianu)
• Perméables, Le trident Neuf, 2005

Steagul singurătății

Apusul a aprins un incendiu din coarnele cerbilor
cirezile au aruncat mantaua pășunilor
de sus buciumul brazilor dă de știre codrului
noaptea își zăngăne metalele în rugină
steagul singurătății numai greierii îl salută
scâncetul lor clatină pânzele anotimpului
vestește plantelor pulsul liniștii

Pregătiri de plecare

Printre crengile clătinate
Se arată obrazul furtunii,
Dar în ochii tăi se întoarce lumina.

Aici sunt insule foarte frumoase.
Ele au bucle. Ele știu să surâdă.
Un navigator trece, le salută.

Și multă vreme crepusculul lor stăruie
În măceși sau în coacăze.

Să te oprești la frontierele somnului
Acolo unde turmele se oglindesc în nouri
Și păstorii speriați o dată cu corăbierii
Citesc destinele scrise cu fulgere.

Se vor privi munții față în față?
Sau numai apele odihnite în țevile orașului.

Acestea și totuși fluviile
Vor muri ca niște orătănii
Din pădurile mari, miresmele
Vor porni o dată cu arborii spre fierăstraie.

Noaptea va încerca ferestrele
Va pune lacăte de ploaie
Vor fi vânturi mai mari decât țările,
Păsări îți vor ciuguli hohotele.

Vei ști atunci să strângi vorbele
Ca pe niște aripi în tine,
Și-n chiotul tău să fie tăcerea
Cum e vântul în bobul de strugure?

Dar numai glasul va rămâne
Ca o sare a mării ucise.

Și zidurile vor porni în noapte
Ca niște bărci rupte de la maluri.

Fuga poetului

Viu mânzul. Plajă. Spumă în zăbală
Și-apusurile prinse de oblânc
Un soare pal în brațul stâng
În brațul drept o lună pală.

Lance rotită-n cer sau în adânc
Rotundul ceas pe-obraz goană ovală
În sare, câte, mările le spală
Lumini, atâtea, în mărgean se strâng.

E zi? E noapte? Unanimă apă
Făptură-umbră. Cântec e sau prinț.
Copit-atinge nevăzuta clapă.

Vocea s-aude răsunând cu zimți.
Pe margini fuga în șopârlă scapă:
Amurguri, zori s-au sfărâmat în dinți.Viu mânzul. Plajă. Spumă în zăbală

Și-apusurile prinse de oblânc
Un soare pal în brațul stâng
În brațul drept o lună pală.

Lance rotită-n cer sau în adânc
Rotundul ceas pe-obraz goană ovală
În sare, câte, mările le spală
Lumini, atâtea, în mărgean se strâng.

E zi? E noapte? Unanimă apă
Făptură-umbră. Cântec e sau prinț.
Copit-atinge nevăzuta clapă.

Vocea s-aude răsunând cu zimți.
Pe margini fuga în șopârlă scapă:
Amurguri, zori s-au sfărâmat în dinți.

CITATE:

1. Singura certitudine: poemul. Singura cuminecătură: poemul. Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele nostru: poemul.

2. Cred că poetul e într-o perpetuă revelaţie pe care proza n-o aduce, ceva rezervat celor puţini.

3. Fără zgârcenie, jaf, invidie şi nedreptate... Iubirea şi bucuria vor domni pe pământ.

4. Pe vitralii, cerul ca un sarpe boa se rasuceste.