4. /8 APRILIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

GIUSEPPE TARTINI

Date personale
Giuseppe Tartini
Giuseppe Tartini
Născut	8 aprilie 1692^[1]^[2]^[3]^[4] Piran, Comuna Piran, Slovenia
Decedat	26 februarie 1770 (77 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Padova, Republica Veneția
Înmormântat	chiesa di Santa Caterina[*]
Cetățenie	Republica Veneția
Ocupație	compozitor muzicolog[] teoretician al muzicii[] violonist
Activitate
Alma mater	Universitatea din Padova
Profesor pentru	Francesco Salieri[], Anders Wesström[], Johann Gottlieb Naumann[*]
Modifică date / text

Giuseppe Tartini

Giuseppe Tartini (n. 8 aprilie 1692, Piran, Comuna Piran, Slovenia – d. 26 februarie 1770, Padova, Republica Veneția) a fost un compozitor și violonist italian baroc din Republica Venețiană.

BIOGRAFIE

Giuseppe Tartini s-a născut în Piran (acum o parte a Sloveniei), un oraș al peninsulei Istria.

Se pare că părinții lui Tartini au intenționat să devină un franciscan, în acest fel, a primit o pregătire muzicală de bază. A studiat dreptul la Universitatea din Padova, unde a devenit calificat la scrimă. După moartea tatălui său în 1710, s-a căsătorit cu Elisabetta Premazore, o femeie de care tatăl său nu ar fi fost de acord din cauza clasei sociale inferioare și a diferenței de vârstă. Din păcate, Elisabetta a fost un favorit al puternicului Cardinalul Giorgio Cornaro, care l-a acuzat prompt pe Tartini de răpire. Tartini a fugit din Padua pentru a merge la mănăstirea Sf. Francisc din Assisi, unde putea scăpa de sub urmărire penală. În timp ce era acolo, Tartini a preluat redarea viorii.

Legenda spune că atunci când Tartini l-a auzit pe Francesco Maria Veracini jucând în 1716, a fost impresionat și nemulțumit de propria sa abilitate. A fugit la Ancona și s-a închis într-o cameră pentru a practica, potrivit lui Charles Burney, "pentru a studia utilizarea arcului în mai multă liniște și cu mai mult confort decât la Veneția, deoarece avea un loc atribuit în orchestra de operă a acelui oraș".

Abilitatea lui Tartini s-a îmbunătățit enorm și, în 1721, a fost numit Maestro di Cappella la Bazilica Sant'Antonio din Padova, cu un contract care i-a permis să joace pentru alte instituții, dacă dorește. În Padova s-a întâlnit și s-a împrietenit cu compozitorul și teoreticianul Francesco Antonio Vallotti.

Tartini a fost primul proprietar cunoscut al unei viori realizate de Antonio Stradivari în 1715, pe care Tartini le-a acordat studentului său Salvini, care la rândul său a dat-o compozitorului polonez și virtuozului violonist Karol Lipiński. Instrumentul este astfel cunoscut sub numele de Lipinski Stradivarius. De asemenea, Tartini a deținut și a interpretat fosta vioară Antonio Stradivarius Vogelweith din 1711.

În 1726, Tartini a început o școală de vioară care a atras studenți din toată Europa. Treptat, Tartini a devenit mai interesat de teoria armoniei și acusticii, iar din 1750 până la sfârșitul vieții sale a publicat diferite tratate. A murit în Padova.

COMPOZIȚII MUZICALE

Astăzi, cea mai faimoasă lucrare a lui Tartini este considerată sonata „Trilul Diavolului”, o sonată solo de vioară care necesită o serie de trisonuri^⁠(d) tehnice solicitante cu oprire dublă și este dificilă chiar și la standardele moderne. Potrivit unei legende brodate de Madame Blavatsky, Tartini a fost inspirat să scrie sonata de un vis în care diavolul a apărut la poalele patului său cântând la vioară.

FLORENTIN DELMAR

Florentin Delmar, numele la naștere Florian Milea (n. 8 aprilie 1917, Focșani – d. 31 martie 1983) a fost un compozitor român de muzică ușoară. Unul din cele mai cunoscute șlagăre ale sale a fost melodia Te caut.

S-a născut la Focşani la 8 aprilie 1917, numele său real fiind Florian Milea; studiază pianul din copilărie cu Elena Nagel şi N.Handman. În 1935 se înscrie la Consevatorul din Cluj, unde organizează prima formaţie studenţească oficiala de muzică uşoară cu care susţine numeroase concerte. Începe să scrie muzică pe versuri proprii, continuînd să studieze arta cîntecului cu C.Stroescu şi tenorul T.Spătaru. În decembrie 1938 debutează la Radio într-un program de muzică vocală, acompaniat de orchestra S.R.D.E. sub pseudonimul Florentin Delmar, nume pe care-l va păstra toată viaţa.

În 1947 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor; în acelaşi an obţine funcţia de secretar muzical al Sindicatului Artiştilor Lirici şi Instrumentişti pentru ca în anul 1950 să-şi înfiinţeze la Radio propria orchestră STEAUA pe care o va conduce timp de doi ani. Funcţionează ca solist instrumentist, corepetitor şi lector (pian) la Teatrul CONSTANTIN TĂNASE.

Moare la Bucureşti la 31 martie 1983. Florentin Delmar a scris muzică uşoară, de film şi a fost unul dintre primii şi importanţii promotori ai muzicii uşoare româneşti, alături de Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda. Multe dintre melodiile sale stau ca temelie la baza muzicii uşoare romaneşti, avînd o muzicalitate şi o candoare greu de redat printr-un glas obişnuit.

COMPOZITOR

Florentin Delmar a ales-o pe Margareta Pâslaru să interpreteze șase dintre compozițiile sale: "Confeti", "Baloane, baloane", "Atâta vreme cât inima mea", "Primul marțișor", "Zboară saniuță", "Un pisoi de catifea".

Alte compoziții: "Dacă tu mi-ai spune", "Orice chitară are o inimă", "De dragul dragostei", "Brezuța", "Don Juan din Popa Nan", "La Cabana «Trei Brazi»", "Serenada Twest", "Te știu", "Seara asta-i seara noastră", "Adună-ti soarele-n priviri", "Serenada Bucureștiului".

GEORGE GRIGORIU

Date personale
George Grigoriu

Născut	8 aprilie 1927^[1] Brăila, România
Decedat	23 februarie 1999 (71 de ani)^[1] București, România
Copii	Patricia Grigoriu
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor textier[] compozitor de coloană sonoră[]
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

George Grigoriu (n. 8 aprilie 1927, Brăila, - d. 23 februarie 1999, București)^[2] a fost un compozitor român.

STUDII

George Grigoriu și frații săi sunt originari din Brăila. George a luat în copilărie lecții de pian, vioară și chitară. A absolvit Conservatorul din București (numit pe atunci Regal) la secția canto.

ACTIVITATE

Cu „Trio Grigoriu“

A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului 1960 în formația Trio Grigoriu, oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate (stilistica ultimelor înregistrări ale formației aduce mult cu muzica rock, o achiziție foarte nouă a muzicii românești la vremea respectivă).^[3]^{:p. 354}

Compozitor

În continuare, George Grigoriu s-a dedicat compoziției de muzică ușoară și muzicii de film (Dragoste la zero grade, Actorul și sălbaticii) și scenă (câteodată, în colaborare cu fratele său Cezar – Împușcături pe portativ, cu Margareta Pâslaru și Cornel Fugaru, este cea mai cunoscută colaborare a celor doi frați în postură de compozitor și regizor).

George Grigoriu a fost compozitorul care, în 1959, a creat prima piesă special pentru timbrul aparte al Margaretei Pâslaru - "Chemarea mării", cunoscută de public și ca "Și-n apa mării"; în 1960 Margareta Pâslaru înregistrează această melodie la Electrecord iar în 1961 bate toate recordurile de vânzări. Coloana sonoră a filmului Vacanță la mare a fost semnată tot de el. O operetă din palmaresul lui: "Se mărită fetele". Cristian Popescu a fost lansat tot de el cu "Ia te uită ce mai fete...". În anii 1960 s-au bucurat de un succes deosebit "Polca dragostei" și "Mandolina mea" cu Margareta Pâslaru, "Valea Prahovei" cu Ilinca Cerbacev, "De-ar fi să mă mai nasc o dată" cu Gică Petrescu, "Spre soare" cu Doina Badea (premiată la Mamaia) etc. De-a lungul anilor, George Grigoriu o alege pe Margareta Pâslaru să-i interpreteze 29 dintre compoziții. În afară de cele deja menționate, marea artistă a mai cântat: "Aici la mine acasă", "Bună dimineața soare", "Când s-a născut dragostea", "Ce poate fi pe lume mai frumos?", "Cea mai frumoasă toamnă", "Ce-ar face?", "Cine te-a adus în calea mea", "Din toată inima", "Două inimi cântau", "E nunta de aur", "Inima mea e a ta", "Orice zi e-o primăvară", "Ram, tam, pam, pam", "Serenada tinereții", "Soarele dragostei", "Stelele", "Tangoul de sâmbătă seara", "Te iubesc așa cum ești", "Tineri în țara tinereții", "Ziua dor și noaptea dor". Trei melodii au fost interpretate de Margareta Pâslaru în filmul Tunelul: "Și tu îmi placi","Marea mea iubire" și "Unde ești". Tot Margareta a interpretat "Rața", "Nu știu ce să fac" și "Nimeni nu e vinovat" în filmul Împușcături pe portativ.

George Grigoriu a compus marea majoritate a melodiilor pe textele a doi colaboratori: Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu.

Sprijin acordat vocilor tinere

George Grigoriu a compus pentru generația Margaretei Pâslaru (artista s-a bucurat de o atenție deosebită din partea sa iar peste ani marele compozitor scria "Margareta Pâslaru - un mit al muzicii ușoare românești") și a promovat voci valoroase de muzică ușoară sau alte genuri; totuși, a continuat să ajute artiștii tineri (Luminița Dobrescu, Angela Similea, Stela Enache, Mihaela Mihai, George Enache, Mihaela Runceanu, Marina Florea). Un „elev” mai recent al lui George Grigoriu a fost cântărețul de muzică pop Fuego.

DISTINCȚII

Ordinul Meritul Cultural, clasa a III, în 1967.
Cetățean de onoare al Brăilei, post-mortem, prin Hotărârea nr.303 din 30 septembrie 2005 a Consiliului Local Municipal^[4]

MUZICĂ DE FILM

Dragoste la zero grade (1964)
La patru pași de infinit (1964)
Actorul și sălbaticii (1975)
Operațiunea Monstrul (1976)
Cianura... și picătura de ploaie (1978)
Omul care ne trebuie (1979)
Drumul oaselor (1980)
Punga cu libelule (1981)
Orgolii (1982)
Trandafirul galben (1982)
Misterele Bucureștilor (1983)
Ca-n filme (1984)
Cireșarii (1984)
Masca de argint (1985)
Colierul de turcoaze (1986)
Cucoana Chirița (1987)
În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) - în colaborare cu Ionel Tudor
Chirița în Iași (1988)
Atac în bibliotecă (1993)

Melodii de George Grigoriu

SARA MONTIEL

BIOGRAFIE

Actrița si cântăreața spaniola Sara Montiel s-a născut la 10 martie 1928, in Campo de Criptana.
In 1943, la 15 ani, era câștigătoarea unui concurs de talente organizat de o casa de film din Campo de Criptana si a debutat in 1944, cu Empezó en boda. In 1947 a jucat in filmul spaniol Don Quijote de la Mancha, apoi in Confidencia, Mariona Rebull, Locura de amor, in 1948 a aparut in filmul Te quiero Para Mi, regizat de Ladislao Vajda. Era foarte apreciata insa in filmul Locura de Amor, primul ei succes international.
S-a mutat in Mexic si in câțiva ani devenea una dintre cele mai apreciate actrițe de limbă spaniolă. A fost chemata la Hollywood si in 1954 juca in Veracruz, alături de Gary Cooper si Burt Lancaster, un film regizat de Robert Aldrich. I-a fost oferit un contract pentru 7 ani la Columbia Pictures, dar l-a refuzat. S-a lansat la Warner Bros cu Mario Lanza si Joan Fontaine in Serenade (1956), film regizat de Anthony Mann si la Radio-Keith-Orpheum Pictures (RKO), Run of the Arrow (1957), alaturi de Rod Steiger si Charles Bronson.
In 1957 apărea in filmul muzical El cuple Ultimo si purta o rochie cu decolteu adânc, ținută nepermisă in acea perioadă. A cântat melodia de pe coloana sonora a filmului. Albumul scos mai târziu a fost cenzurat. Acest film a facut-o însă celebră in Europa si in America Latină si i s-a oferit un contract substanțial pentru filme si înregistrări audio in Europa. Au urmat cincisprezece filme de succes, printre care: La violetera (1958), Mi Ultimo tango (1960), Noches de Casablanca, Esa mujer (1969), Varietés (1971). Cu El cuple Ultimo si La violetera s-au realizat cele mai mari încasări din industria filmului spaniol a anilor '50-'60.
S-a retras din cariera de actriță in 1973 si a mai apărut doar in concerte si la emisiuni Tv.
A susținut spectacole muzicale in anii ’70-’80, cum sunt: Sara en Persona (1970-73), Saritísima (1974-75), Increible Sara (1977-78), Super Sara Show (1979-80), Dońa Sara de La Mancha (1981-82), Taxi Vamos Al Victoria (1983-84), Nostalgia (1985-86), Sara, Siempre Sara (1987-88), etc.
Sara Montiel a regizat și a prezentat emisiunea spaniola Tv de varietăti Ven al paralelo, in 1992-1993. In 1990 i s-a dedicat o emisiune biografică la televiziunea spaniolă, numită Punto y Sara.
A fost căsătorită de 5 ori, cu Tony Hernández (2002-2005), José Tous Barberán (1979-1992), José Vicente Ramírez Olaya (1964-1970) José Vicente Ramírez Olaya (1964-1970), Anthony Mann (1957-1961).
A înfiat 2 copii împreuna cu fostul soț, José Tous Barberán.

In anul 2000 si-a publicat o carte autobiografica intitulata "Placerea de a trai", care a ajuns bestseller si a ajuns la a 10-a editie. A continuat in 2003 cu o alta carte intitulata "Sara si sexul", in care printre alte relatii din viata ei aminteste si de cele cu cu scriitorul Ernest Hemingway, precum și actorul James Dean.

În anii ’60, actorul Ion Dichiseanu și regretata Sara Montiel au trăit o poveste de dragoste. Aflând despre decesul vedetei internaționale, maestul scenei românești a declarat că “doamna muzicii și filmului mondial” a fost cea mai frumoasă pagină din viața lui.

„A fost a fost cea mai frumoasă pagină din viaţa mea. Sarita a fost la mine, în casa mea, cu fiica ei adoptivă, şi atunci a cunoscut-o pe fosta mea soţie şi pe fiica mea. E un şoc să aflu că dispărut această doamnă a muzicii şi filmului mondial. Nu pot să merg la înmormântare, pentru că vineri am premiera filmului «Mamaia». Voi încerca să-i sun pe cei din familie pentru a-mi prezenta condoleanţele", a spus Ion Dichiseanu, citat de Click.

Actorul român Ion Dichiseanu şi regretata actriţă Sara Montiel s-au cunoscut la jumătatea anilor '60, la Festivalul Internaţional de Film de la Beirut, la care Dichiseanu, invitat la o recepţie, era trecut pe listă cu numele John Dicksen.

La un an după ce s-au cunoscut, Sarita Montiel a venit în România pentru a susţine concerte la Sala Palatului, unde a fost prezentată de John Dicksen care i-a adus un trandafir roşu pe scenă. Artista a mai rămas două luni la Bucureşti, dar, fiind nevoită să se întoarcă în Spania, pentru a-şi onora diverse contracte, i-a propus lui Dichiseanu să o urmeze, pentru a juca într-un film spaniol. Însă el nu a fost lăsat să părăsească ţara şi au continuat relaţia de la distanţă, iar apoi s-au despărţit.

Actriţa spaniolă Sara Montiel, o legendă a Hollywood-ului, a murit pe 8 aprilie 2013 la reşedinţa ei din Madrid, la vârsta de 85 de ani. În ultimele clipe de viață, alături de ea a fost fiica sa, Thais.

Las Majores Canciones de Sara Montiel