7. /29 APRILIE 2023 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
GHEORGHE TOMOZEI
| Gheorghe Tomozei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 29 aprilie 1936 București |
| Decedat | (60 de ani) București |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română[1] |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Pasărea albastră, 1957 |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 31 martie 1997, București) a fost un poet, un traducător și un eseist român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost fiul Franței Stăncescu din satul Pucheni, județul Dâmbovița. A urmat liceul „Nicolae Bălcescu din Târgoviște și apoi a urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu”[2], avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș[3].
A debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.[2][3]
A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București. A fost marcat toată viața de mari prietenii literare, cea pentru Nicolae Labiș și cea pentru Nichita Stănescu. În memoria acestora a publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.
S-a stins din viață la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral, în apartamentul său din București. A avut împreună cu scriitoarea Cleopatra Lorințiu un fiu, Maximilian Tomozei, în prezent fotograf la Paris.[4] A fost o perioadă la conducerea revistei Argeș, din Pitești, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a publicat suplimentul Biblioteca Argeș în care au publicat plachete de poezie o seamă de poeți. [5]
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost decorat în 16 decembrie 1972 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”.[6]
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie în 1971 pentru Misterul clepsidrei, împreună cu Vasile Nicolescu (pentru Clopotul nins).
Premiul Academiei – Premiul „Mihai Eminescu“ pentru poezie în 1976 pentru volumul Gloria ierbii, împreună cu Mircea Dinescu (pentru Proprietarul de poduri).
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Opera poetică[modificare | modificare sursă]
- Pasărea albastră, (1957);
- Steaua polară, (1960);
- Vârsta alintului, (1963);
- Noaptea de echinox, (1964);
- Poezii, (1966);
- Patruzeci și șase de poezii de dragoste, (1967);
- Altair, (1967);
- Poezii de dragoste, Editura Albatros, (1970);
- Suav anapoda, (1969);
- Dincolo de nebunii, (1969);
- Misterul clepsidrei, (1971);
- Atlantis, (1971);
- Mașinării romantice (1973);
- Muzeul ploii, proze și poeme în proză (1973);
- La lumina zăpezii, (1974);
- Negru Vodă, (1974);
- Gloria ierbii, (1975);
- Istoria unei amfore. Țara lui Făt-Frumos, (1976);
- Poema Patriei, (1977);
- O oră de iubire, Editura Eminescu, (1978);
- Peregrin valah. Ierbar de nervi, (1978);
- Amintiri despre mine, (1980);
- Focul hrănit cu mere, (1981);
- Efigii ,Editura Militară,(1972);
- Tanit, poezii, Editura Cartea Românească, (1972);
- Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final, (1984);
- Un poet din Tibet, poeme, (1995);
- Luna, poeme,(1994);
Cărți pentru copii[modificare | modificare sursă]
- Lacul codrilor, albastru, (1961);
- Fântâna culorilor, (1964);
- Cântece de toamnă mică, (1967);
- Toamnă cu iepuri , Editura Ion Creangă, (1970);
- Carul cu mere, (1974);
- Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani, (1974);
- Carte de citire, carte de iubire, Editura Facla, 1980 (în colaborare cu Nichita Stănescu);
- Carte de motanică, (1984);
- Toamnă mică, Editura Vizual, București, 1996, 8 pagini;
- Poeziile verii, Editura Vizual, București, 1998, 16 pagini;
Proză / Literatură de călătorie / Jurnalism[modificare | modificare sursă]
- Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Mihai Eminescu), 1967;
- Filigran, proze jurnalistice, (1968);
- Tîrgoviște, monografie lirică, (1970);
- Miradoniz (Copilăria si adolescența lui Mihai Eminescu), (1970);
- Moartea unui poet, Editura Cartea românească, (1972);
- Manuscrisele de la Marea Neagră, (1982);
- Călătorii cu dirijabilul, Note de călătorie, Editura Sport Turism, (1982);
- Urmele poetului Labiș, biografie, (1985);
- Plantația de fluturi, însemnări, (1988);
Opera tradusă în alte limbi[modificare | modificare sursă]
- Lovas mennyorszag (Trăsura cu cai), traducere în limba maghiară, (1971);
- Tanitinkulsadaf (1972), traducere în limba maghiară.
TRADUCERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Dimos Rendis, Zeii coboară din Olimp (roman), În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Tineretului, București, 1961, 309 p.
- Michael Leapman, Omul-rază (roman fantastic), În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Tineretului, București, 1963, 312 p.
- Gheorghe Tomozei, Cronica lui Stavrinos [despre Mihai Viteazul, tradusă și adaptată de Gheorghe Tomozei], Editura Eminescu, București, 1975, 104 p.
- Robert Rojdestvenski, Poeme, În românește de Valeriu Bucuroiu și Gheorghe Tomozei, Prefață de Mircea Iorgulescu, Editura Univers, București, 1976, 132 p.: il., portr.
- William Shakespeare, Sonete, În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Junimea, Iași, 1978, 183 p. il.
- Jotie T'hooft[7], Peisaj strident: poeme, În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Univers, 1981, 95 p., [6] f. pl. il.
- William Shakespeare, Sonete, Traducere de Gheorghe Tomozei, Ediție îngrijită de Radu Cârneci, Ilustrații de Dragoș Morărescu, Editura Orion, București, 1996, 400 p., il. facs., Seria: Mari poeți ai iubirii, Colecție bibliofilă. ISBN 973-95532-7-3.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Ed. bilingvă, Editura Pandora-M, Târgoviște, 1996, 160 p.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Ediția a 2-a, Ed. bilingvă, Editura Pandora-M, Târgoviște, 1998, 160 p.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Editura Miracol, București, 1998, 160 p., Seria: Lirică românească și universală.
- William Shakespeare, Sonete, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5.
- William Shakespeare, Sonete, Traducere de Gheorghe Tomozei, Editura Litera Internațional, București, Chișinău, 2004, 172 p.
- William Shakespeare, Sonete / Sonnets, Traducere din engleză de Gheorghe Tomozei, Ediția a 2-a, rev., Ed. bilingvă, Editura Pandora-M (parte a grupului editorial TREI), București, 2009, 160 p. Seria: Colecția bilingvă.
POEZII:
A doua noapte de echinox
Anotimpuri îndrăgostite, insângerându-se surd
în noaptea de echinox,
amintiri
și ierburi văratice
le regăsesc pe același pervaz de fereastră
în casă veche a serdăresei
Cândva, rostind versuri, aici,
trăiam un echinox intim, hotar
între adolescență și barbăție,
și, pentru o clipă,
păream o statuie ciudată,
despicata în două, pe neașteptate,
din tălpi până-n creșteţ.
O jumătate a trupului
se-mpleticea fără vlagă într-un vid colorat,
în vreme ce umbra celeilalte
cutreieră, învingătoare, stelele.
Când statuia a redevenit întreagă
m-am privit într-o frunză
și m-am văzut mai matur,
dar cu chipul tăiat de-o cicatrice albă
ca un tăiș subțire, de spadă
Rana durea blând, iluminându-mi fruntea,
și-mi simțeam umerii atinși
de zbaterea păsărilor pornite-n exod,
și de aurul
unui septemvrie grav
Am aprins lampa unui măr
semnul de pe chip dispăruse
și-am rostit ultimele sunete ale versului
început cu un anotimp în urmă.
Bătrânii
Sărutul ei care-și grava potcoavă
pe pieptul unor miri furați din nunți
corcește azi urzică cu agavă
și roade scoarța plopilor mărunți.
Cei ce i-au robit, abandonatii,
nu-s înca jupuiti de vechiul dor
și ea . răsad de cariate gratii,
ramâne neperechea tuturor.
În păru-i alb ca pe liane urcă
și-n oasele dogite încă simt
bizanțuri bălăcite-n lene turcă
și-așa, nădragi și bărbi bălăngănind,
clavicule încalecă, de-argint,
se cred că altădată. Și se surpă...
Vieți paralele
Tu ţi-ai pus după ureche cercei
de cireşe, tu aştepţi vara şi deretici
în scrinul de scoici. Tu miroşi a
acel nedefinit ceva
care cade pe noi când se naşte o stea.
Dar piatra? Las-o să doarmă,
pietrei i-e iarnă...
CITATE:
1. Zăpada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioară.
2. Om dintr-o bucată ca Esop", cum îi place să spună, artistul
poporului Ştefan Ciobotăraşu este desăvârşit interpret al eroilorcontemporani. El are un umor robust de factură populară
(amintindu-l fericit pe Moş Creangă) şi o simplitate care-l apropie
de sufletul "omului din stal" dornic să se regăsească în oglinda
miraculoasă a filmului, în tiparele eterne ale scenei.
dar mă târăsc spre tine din epoca de piatră!
(de piatră preţioasă, dar asta nu-ţi mai spun...)
RADU GYR
| Radu Gyr | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Câmpulung, Argeș, România |
| Decedat | (70 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | jurnalist poet dramaturg |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
 |
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. ,[1] Câmpulung, Argeș, România – d. ,[1] București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist român și politician de extrema dreaptă, legionar-fascist . O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Date generale[modificare | modificare sursă]
Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung - de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație - fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. Comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor „Sfânta tinerețe legionară”, imnul neoficial al legionarilor, al imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicate Mișcării Legionare.
Debutul literar[modificare | modificare sursă]
A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul „Liniști de schituri”.
Carieră literară[modificare | modificare sursă]
A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe, precum „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935. A fost un colaborator la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revistă dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” , „Axa”, „Iconar”, etc. precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire”, „Cuvântul studențesc”. A scris și povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu” [2]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
Comandant legionar și director al teatrelor[modificare | modificare sursă]
În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul Statului Național-Legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
Sub conducerea sa actorii evrei au fost eliminați din toate teatrele. Sub interdicția de a apare pe scenele teatrelor românești, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc „Barașeum”, care a adunat actori evrei din toate teatrele din România într-un ghetou artistic.[3]. A fost singurul teatru evreiesc din țările fasciste ale Europei. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[4] Ulterior, susținători ai regimului fascist au declarat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[5]. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascist a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[6].
Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă[modificare | modificare sursă]
După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali de extremă dreapta din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. În timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 ține un discurs, îndemnând la luptă, în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.[7] După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de răsboiu (carte cenzurată). În carte povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
Condamnarea de către regimul comunist[modificare | modificare sursă]
A revenit acasă în 1956. După doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte, fiind acuzat, in 1959, de „Insurecție armată”[8], pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[8]. Sentința este ulterior comutată la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat din închisoare la amnistia generală din 1964..[9]
Refuzul asistenței medicale[modificare | modificare sursă]
În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.[8] Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.
Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)[modificare | modificare sursă]
„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[10].
Poezia de după gratii[modificare | modificare sursă]
Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.
Colaborarea la gazeta Glasul Patriei[modificare | modificare sursă]
Din 1963, după eliberarea din închisoare a colaborat impecabil, împreună cu alți legionari spășiți - ca Nichifor Crainic sau, ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa - la „Glasul Patriei” (mai târziu „Tribuna României”), ziar supravegheat și bine subvenționat de Securitate și destinat românilor din diasporă. Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii „pe linie”[11] sau cu pseudonimele, Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav.
Înainte de 1989 Radu Gyr a fost complet ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din Poezia românească modernă (1968). La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, poetul Romulus Vulpescu, potrivit unui martor ocular[necesită citare], i-a citat din versuri.
Mărturii[modificare | modificare sursă]
- Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
- Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)
OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
- Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)
- Cerbul de lumină, București (1928)
- Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)
- Cununi uscate, București (1938)
- Corabia cu tufănici, București (1939)
- Poeme de răsboiu, București (1942)
- Balade, București (1943)
Conferințe[modificare | modificare sursă]
- Făuritorii unui ideal, București, 1932
- Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
- Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
Prefețe[modificare | modificare sursă]
- Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
- George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
- Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937
Alte scrieri[modificare | modificare sursă]
- Scufița roșie, 1937
- Corabia cu tufănici, 1939
- Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
Volume publicate postum[modificare | modificare sursă]
- Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
- Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
- Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
- Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
- Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
- Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
- Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
- Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
- Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
- Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
- Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a.
- Jack London, Când și-aduce omul aminte...București, f.a.
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926, 1927, 1928, 1939).
- Premiul Adamachi al Academiei Române
cu foamea pe fata,
cu ochii de ceata,
cu maini ca tutunul.
A mai murit inca unul
din nemernica gloata
care pe rand se gata.
Unul cate unul.
Trei, sase, opt, zece ...
A mai murit un misel.
Ce bine de el
ca-i liber să plece!
Azi n-o să-l mai friga
în vise de fiere
nici trup de muiere
si nici mamaliga.
Ah, Domnul, prea-bunul,
il mangaie foarte.
Tovarasi de moarte,
poftim inca unul!
Lasati-l să plece!
Nu spuneti o vorba!
Ne lasa o ciorba
si-o paine rece.
bubă neagră şi venin.
Din Orhei până-n Liman,
junghi şi ţeapă de catran.
Cerul supt, cu şoduri slabe,
stă-ntr-o rână pe cocioabe.
Zarea zace-nvineţită
ca o piele tăbăcită.
Mlaştinile, în pustie,
fumegă otravă vie.
Putrezi, racii şi răspării
pe sub secetele ţării.
Luna pare ştreang şi cange, -
soarele, pe picioroange...
Iese Foamea-n drum oloagă,
răşchirată pe mârţoagă,
şi cum horcăie, beteagă,
la oblânc, într-o desagă,
sună numai căpăţâni
şi ciolane de rumâni.
Iese Foamea-n drum jegoasă,
luna-i stă pe umeri coasă.
Când rânjeşte,
pârjoleşte,
şi când geme,
ca-n blesteme,
vine molima - strigoiul -
ca să joace tontoroiul.
În amurg, -naintea porţii,
văduvele-şi cheamă morţii.
La răspântii, ca bezmetici,
plâng orfanii, trenţe, peteci,
umbre de sperietori
pentru corbi şi pentru ciori.
La răscruci,
bătrâni năuci
scuipă scrum, oftează tuci,
îşi fac cruci şi trec năluci...
Chem căruţe spre Tighina
cu oftica şi neghina...
Foame... pielea stă pe oase
ca o scoarţă viermănoasă.
Foame... pântecul se suge,
prins de şiră cu belciuge.
Foame... cleiul mâinilor
lins de limba câinilor.
Apele din Cogâlnic
înghit stârvuri de calic,
dar la paznic venetic
joacă luna din buric...
Gheare lacome, de ciumă,
prind oftatul şi-l sugrumă,
şi pe drumuri lungi de brumă
smulg troiţele din humă.
Sub harapnice cu sfârcuri
cad bisericile-n smârcuri.
Strâmb, prin şanţuri cu nămoale,
numai cântecul de jale
mai cutează să rămâie
împăiat ca o momâie...
Peste viaţă, peste ţară,
boleşniţa ca o fiară,
iar de-a lungul şi de-a latul
veneticii ca bubatul...
Uite, gheara hrăpăreaţă
cum ne-nfulecă din viaţă,
şi ne fură soarele,
sângele, hambarele,
ziua, dimineţile,
cerul şi fâneţile, -
şi ne lasă, şi ne lasă
numai foame şi pucioasă
şi luna rânjind, cleioasă,
lângă geam proptită-n coasă..
prin Crimeea, mai-nainte,
tânăr grâu peste morminte,
ierburi mari peste beton.
De la Mureș pân-la Tatra,
de la Cluj la Debrețin,
Șesuri mari de grâu senin,
ierburi peste toată piatra.
Arde rodul proaspăt, pline,
Patru zări împărătești.
Grâule din cine crești?
Iarbă, cine plânge-n tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu