5. /25 APRILIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP
TORQUATO TASSO
| Torquato Tasso | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3]  Sorrento, Regatul Neapolelui |
| Decedat | (51 de ani)[4][1][2][5] Roma, Statele Papale |
| Înmormântat | chiesa di Sant'Onofrio al Gianicolo[*] |
| Părinți | Bernardo Tasso[*] |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | poet scriitor dramaturg autor |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | literatură |
| Studii | Universitatea din Padova |
| Pregătire | Federico Pendasio[*] |
| Mișcare artistică | umanism, Manierism |
| Premii | Poet laureat[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Torquato Tasso (n. ,[1][2][3] Sorrento, Regatul Neapolelui – d. ,[4][1][2][5] Roma, Statele Papale) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri "La Gerusalemme liberata" ("Ierusalimul eliberat", 1581).
VIAȚA ȘI OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Torquato Tasso s-a născut la Sorrento, fiu al poetului Bernardo Tasso, de origine nobilă, aparținând familiei Della Torre. A studiat mai întâi la Universitatea din Bologna și apoi, din 1560, Dreptul și Filozofia la Universitatea din Padova. În Padova, scrie prima sa operă, epopeea cavalerească "Rinaldo" (1562). În 1565 intră în serviciul cardinalului Luigi d'Este în Ferrara iar în 1572 ocupă o funcție înaltă la curtea ducelui Alfonso II din Ferrara, fratele cardinalului. Familia d'Este era cunoscută ca mecenați ai artelor, susținători - printre alții - ai poeților Ludovico Ariosto și Matteo Maria Boiardo. În anul 1573, Tasso termină poemul pastoral "Aminta", o prezentare idealizată în versuri a vieții de curte.
În 1575 termină epopeea pe tema primei cruciade, "La Gerusalemme liberata", care va apare în 1581. Opera, în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești, reprezintă - sub forma unei legături între problemele religioase de actualitate ale Contrareformei și epopeile eroice clasice - un punct culminant al poeziei Renașterii.
În a doua jumătate a anului 1574 suferă de o boală febrilă neclară, după care, începând din 1575 are tulburări mintale cu idei de persecuție și acte de violență, ceea ce determină internarea sa în ospiciul Sant'Anna din Ferrara. În timpul celor șapte ani petrecuți acolo revede și prelucrează epopeea "Ierusalimul eliberat" și redactează eseuri, dialoguri și poezii. La intervenția Ducelui Alfonso de Mantua, este eliberat din ospiciu în luna iulie a anului 1586.
Tasso rămâne un timp în la Curtea ducală din Mantua și termină acolo tragedia în versuri "Il re Torrismondo" (1587). Părăsește Mantua și, timp de câțiva ani, pelegrinează prin diverse orașe ale Italiei, în care timp încearcă să modifice structura inițială a operei sale majore. A doua ediție, cu mult inferioară celei originale, apare în 1593 la Roma cu titlul "La Gerusalemme conquistata" ("Ierusalimul cucerit"), și este dedicată mecenatului său, cardinalul Cinzio Aldobrandini.
Deși renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liricei. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele "Rime" (1581-1582), "Rime et prosa" (1583), "Rime spirituali" (1597). Din creațiile sale în proză sunt de menționat "Dialoghi" (1581), pe teme literare și filozofice, și "Discorsi dell'arte poetica e in particolare sopra il poema eroica" ("Studiu asupra artei poetice și în special asupra poemului eroic", 1587.
În Roma, Papa Clement VIII inițiază ceremonia încoronării lui Torquato Tasso cu cununa de lauri a poeților. Cu puțin timp înaintea festivității ce trebuia să aibă loc la Campidoglio ("Capitoliu") în Roma, poetul moare la 25 aprilie 1595. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Tasso este prezentat de diverși literați ca figură simbolică a tragediei geniului neînțeles. A exercitat o deosebită influență asupra creației lui Lord Byron, Goldoni, Goethe. Goethe a scris o dramă cu titlul "Torquato Tasso" (1790), pe tema vieții artistului. În România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian.
3. Nu-i deloc o treabă uşoară de a te cunoaşte pe tine însuţi.
4. Aşteptarea nenorocirii este cea mai mare nenorocire, mai mare chiar decât nenorocirea însăşi.
5. Nu poate fi un ambasador perfect acela care nu este în acelaşi timp un bun orator.
6. Dragostea există când persoana iubită îţi dăruieşte o parte a sufletului tău, una despre care nu ai ştiut niciodată că îţi lipsea.
7. Cum fulgerul, lucind, vesteşte-un tunet, la fel şi mila este o solie a iubirii.
8. Acolo unde domneşte trândăvia, nu strălucesc razele geniului, acolo nu există năzuinţă către faimă şi nemurire, acolo nu se iveşte nici măcar ideea de virtute, nici măcar aparenţa ei.
9. Prietenia adevărată este a acelora ce se aseamănă prin virtuţi, când apropierea se realizează în mod firesc şi nu întâmplător, şi când unul vrea binele celuilalt nu pentru altceva, ci doar pentru că sunt pătrunşi de bunătate; dar ei sunt buni de la natură, fiindcă virtutea înseamnă perfecţiunea ce determină pe oameni să fie buni ca şi acţiunile lor.
10. Mai întâi a fost legea scrisă, după aceea a apărut pe lume neascultarea sau păcatul; numai la sfârşit a intervenit iertarea pentru a tempera excesiva rigoare a legii scrise, cel puţin în acele amănunte ce de altfel nu pot fi prevăzute, deoarece sunt fără de sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu